Concepte strategice NATO

1. Generalităţi

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord - OTAN (North Atlantic Treaty Organisation

– NATO) este o alianţă politico-militară care a luat fiinţă în 1949, prin semnarea Tratatului
Atlanticului de Nord – la Washington pe 4 aprilie 1949 (de 10 state europene şi două state de
pe continentuul nord american: Canada şi SUA). În prezent este formată din 30 de state
membre din America de Nord și Europa.
Articolul 5 din tratat prevede că, dacă are loc un atac armat împotriva unuia dintre statele
membre, acesta va fi considerat un atac împotriva tuturor membrilor , iar ceilalți membri vor
ajuta membrul atacat, cu forțele armate, dacă este necesar. („Părţile convin că un atac armat
împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un
atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare
dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul
51 din Carta Naţunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată,
individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară,
inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice”.)

Dintre cele 30 de țări membre, două sunt situate în America de Nord ( Canada și Statele
Unite ), 28 sunt în Europa , dintre care una ( Turcia ) se află atât în Europa, cât și
în Asia . Toți membrii au militari, cu excepția Islandei , care nu are o armată tipică (dar are
o pază de coastă și o mică unitate de specialiști civili pentru operațiunile NATO). Trei dintre
membrii NATO sunt state posesoare de arme nucleare : Franța , Regatul Unit și Statele
Unite . NATO are 12 state membre naționale fondatoare originale, iar din 18 februarie 1952
până la 6 mai 1955, a adăugat încă trei națiuni membre și o a patra la 30 mai 1982. După
sfârșitul Războiului Rece , NATO a adăugat încă 14 țări membre (10 foști membri ai Pactului
de la Varșovia și patru foste republici iugoslave ) în perioada 12 martie 1999 - 27 martie
2020. Șapte dintre aceste țări s-au alăturat celei de-a cincea extinderi în 2004 –inclusiv
România. Statele Adriatice Albania și Croația s-au alăturat celei de-a șasea extinderi în
2009 – după Summit-ul de la Bucureşti, Muntenegru în 2017 –E 8 și Macedonia de Nord în
martie 2020- E9.

Alianta este o asociere de state libere, unite prin hotărârea lor de a-si proteja
securitatea prin garantii reciproce si relatii stabile cu alte tari.
Scopul esenţial al NATO este de a asigura libertatea şi securitatea tuturor membrilor
săi prin mijloace politice şi militare, în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic şi cu principiile
Cartei Naţiunilor Unite. În acest sens, art. 4 din Tratatul Nord-Atlantic permite aliaților să se
consulte și să coopereze în domenii ce țin de securitate și apărare, în timp ce art. 5 consacră
sarcina fundamentală a NATO, și anume apărarea colectivă. Astfel ”un atac armat împotriva
unui aliat din Europa sau America de Nord, este considerat un atac împotriva tuturor”.

1
 Pe lângă apărarea colectivă, celelalte două sarcini fundamentale ale Alianţei, definite
în Conceptul Strategic al NATO (2010) și în continuare actuale, se referă la managementul
crizelor și securitatea prin cooperare. Astfel, Alianța contribuie la securitatea și stabilitatea
regională și internațională prin operațiile sale din Afganistan, Kosovo, dar și în Marea
Mediterană. Totodată, NATO cooperează cu state terțe pentru dezvoltarea capabilităților de
apărare și pentru creșterea rezilienței acestora, dar și cu organizații internaționale, în special
cu Uniunea Europeană, Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Africană, în domenii de
interes comun. Toate deciziile adoptate la nivelul NATO sunt luate prin consensul celor 30
de state aliate.

Cel mai recent Summit NATO ( reuniunea la nivel inalt între şefii de state sau guverne a
statelor membre) a avut loc la Londra (3-4 decembrie 2019).

Între summit-uri, un rol esențial în validarea direcțiilor de acțiune ale alianței îl au reuniunile
miniștrilor de externe și ai apărării.

REPERE:
Apărarea colectivă
Sistemul colectiv de apărare este şi va rămâne principala sarcină a NATO. Începând cu
2014, ca răspuns la schimbările majore produse în mediul de securitate şi la deteriorarea
situaţiei din vecinătatea imediată a Alianţei, NATO a început un amplu proces de adaptare a
posturii sale defensive. Acest proces vizează creșterea eficienței și capacității de reacție a
NATO, printr-o abordare omnidirecțională, de tip 360 de grade.
Au fost adoptate măsuri vizând întărirea flancului estic, prin asigurarea unei prezenţe
înaintate a NATO pe flancul estic, adaptate specificului regional. Este vorba despre o
prezență consolidată în partea de nord-est a flancului estic aliat (enhanced Forward
Presence - eFP), prin cele patru batalioane multinaționale din Polonia și țările baltice şi de o
prezență adaptată (tailored Forward Presence - tFP) în regiunea de sud-est, respectiv la
Marea Neagră, cu Brigada Multinațională de la Craiova ca parte centrală a acestei prezențe.
Pe teritoriul României au fost create două comandamente multinaţionale, ca parte a
Structurii de Forţe ale NATO - Comandamentul Multinaţional de Divizie pentru sud-est
(MND SE) şi Unitatea de Integrare a Forţelor Aliate (NFIU), ambele fiind situate în Bucureşti
și având rolul de a sprijini derularea unor eventuale misiuni în zona sudică a flancului estic
aliat.
Alte decizii au vizat creşterea prezenţei aeriene şi maritime aliate în regiune şi crearea
unei funcţii de coordonare a activităţilor maritime ale NATO în Marea Neagră, constând din
activităţi de instruire integrată şi exerciţii la care vor participa Forţele navale permanente ale
NATO, alături de nave ale statelor riverane şi alte altor aliaţi interesaţi. De asemenea, au fost
dezvoltate capabilitățile NATO și a fost întărită capacitatea lor spre a face faţă ameninţărilor
indiferent de natura şi provenienţa acestora, prin: declararea Capacităţii Operaţionale Iniţiale

2
 a sistemului NATO împotriva rachetelor balistice; îmbunătăţirea capacităţii NATO de
anticipare şi evaluare strategică; consolidarea posturii maritime aliate; adoptarea de măsuri în
spiritul angajamentului pentru apărarea cibernetică; întărirea rezilienţei şi a pregătirii civile la
nivelul statelor aliate; reconfirmarea rolului descurajării nucleare, ca element esenţial al
posturii aliate de descurajare.
S-a urmărit, de asemenea, şi consolidarea flancului sudic, prin adoptarea unui cadru de
adaptare a NATO la provocările şi ameninţările provenite din această direcţie strategică.
Toate aceste măsuri alíate au un caracter defensiv, sunt în concordanţă cu angajamentele
internaţionale ale României şi cu nevoile de întărire a apărării naţionale şi a Alianţei, și
confirmă importanţa regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică.

Managementul crizelor internaționale

• Afganistan – Misiunea Resolute Support (RSM)

În ianuarie 2015, NATO a lansat în Afganistan misiunea Resolute Support (RSM), care are
drept scop instruirea, consilierea și acordarea de asistență forțelor naționale afgane, de
securitate și apărare (ANDSF). RSM succede operației ISAF (Forța Internațională de
Asistență pentru Securitate) și, spre deosebire de aceasta, nu presupune angajarea aliaților în
lupte contra insurgenților, fiind o misiune necombatantă. RSM dispune de 17.000 de militari
din 39 de state aliate și partenere, care operează sub coordonarea cartierului general din
Kabul/Bagram și a 4 comandamente regionale situate la Mazar-e Sharif, Herat, Kandahar și
Laghman. România este parte a eforturilor NATO în Afganistan încă din 2002 și se numără,
în continuare, printre principalii contributori la această misiune, cu o participare de peste 750
de militari români desfășurați în teren.
La Summit-ul NATO de la Bruxelles (11-12 iulie 2018) s-au adoptat decizii privind:
prelungirea RSM până când condițiile din teatru ar impune modificări, extinderea susținerii
financiare a ANDSF până în 2024, respectiv întărirea parteneriatului politic și a cooperării
practice cu Afganistanul. În același timp, partea afgană s-a angajat să continue reformele, să
combată corupția, să organizeze alegeri credibile, libere, corecte și incluzive în 2018
(parlamentare) și 2019 (prezidențiale).

Balcanii de Vest - KFOR

NATO desfășoară o operaţie de menținere a păcii în Kosovo încă din anul 1999, în
baza Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU şi a Acordului Militar-Tehnic dintre
NATO, Republica Federală Iugoslavia şi Serbia. Obiectivul operației KFOR este de a asigura
un mediu de securitate sigur şi stabil, precum și a libertății de mișcare în Kosovo. În
îndeplinirea acestor responsabilități, KFOR conlucrează îndeaproape cu Misiunea UE în
Kosovo – EULEX.

3
 După “declaraţia de independenţă” a Kosovo, din 17 februarie 2008, Alianţa a decis
menținerea KFOR în Kosovo în baza Rezoluţiei 1244 a CS ONU. Având în vedere că, de-a
lungul timpului, situația de securitate din Kosovo s-a ameliorat, NATO a inițiat în iunie 2009
un proces de ajustare treptată a KFOR spre o „postură de descurajare”. Reducerea trupelor
KFOR se face treptat şi în etape multiple, ritmul fiind decis de către Consiliul Nord-Atlantic,
în funcţie de situaţia de securitate din zonă. În prezent, KFOR cuprinde 4.600 de militari din
31 de state. Contribuţia României la această operație se ridică la 68 de militari.
România îşi menţine poziţia privind nerecunoaşterea statalităţii auto-declarate de Kosovo şi
după prezentarea de către Curtea Internațională de Justiție a Avizului Consultativ privind
Kosovo (iulie 2010).

Marea Mediterană - Operaţia Sea Guardian

La Summit-ul de la Varşovia din iulie 2016, NATO a anunţat transformarea Operaţiei Active
Endeavour în Operaţia Sea Guardian (OSG). Aria sa operațională include apele internaționale
ale Mării Mediterane, Strâmtoarea Gibraltar și zonele de acces spre strâmtoare. OSG este o
operaţie de securitate maritimă non-articol 5, putând fi adaptată pentru combaterea unui
spectru mai extins de ameninţări de securitate în domeniul maritim, spre deosebire de operația
anterioară care era axată pe combaterea terorismului.
În stadiul actual, OSG are de îndeplinit 3 misiuni: cunoaşterea situaţiei maritime, combaterea
terorismului pe mare, respectiv construcţia capacităţilor statelor partenere din regiune, privind
securitatea maritimă. Totodată, OSG cooperează cu operația EUNAVFOR Sophia (UE) prin
schimb de informații și sprijin logistic reciproc .
Operaţiunea Sea Guardian poate îndeplini (cu aprobarea Consiliului Nord Atlantic) încă patru
sarcini operaţionale, aflate în mandatul său: asigurarea libertății navigaţiei; impunerea
interdicţiei maritime; combaterea proliferării armelor de distrugere în masa, respectiv
protejarea infrastructurii critice în spațiul Mării Mediterane.
Centrul de comandă al OSG se află la Northwood, în Marea Britanie, acesta servind şi
drept hub pentru schimbul de informaţii în domeniul maritim, în cadrul Alianţei.

Sprijinul NATO acordat Uniunii Africane

Alianța sprijină Uniunea Africană (UA) în misiunile de menținere a păcii pe continentul
african începând cu anul 2005. Cooperarea NATO cu UA vizează aspecte operaționale,
logistice și de sprijin în dezvoltarea capacităților de apărare. Totodată, este avut în vedere
sprijinul pentru operaționalizarea Forței de reacţie a Uniunii Africane, inclusiv prin
intermediul exercițiilor și al activităților adaptate de instruire, în acord cu cererile UA adresate
Alianței.
În cadrul Summit-ului de la Varșovia din 2016, șefii de stat și de guvern au decis dezvoltarea
parteneriatului politic și practic cu UA, în scopul pregătirii unui răspuns coordonat

4
amenințărilor și provocărilor comune, în special celor provenite din zona flancului sudic al
NATO.

Activitatea NATO în Marea Egee

Miniştrii apărării din statele membre NATO au decis în februarie 2016 să sprijine UE în
gestionarea crizei refugiaţilor şi migranţilor. Criza respectivă, cauzată printre altele de situaţia
de securitate instabilă din zona flancului sudic al NATO, este alimentată şi de reţele criminale
care sunt implicate în traficul de persoane şi exploatează contextul complex de securitate din
jumătatea de nord a Africii, de o relevanță specială fiind și legăturile traficanților cu
finanţarea terorismului.
În baza deciziei din februarie 2016, NATO a dislocat o forţă maritimă în Marea Egee
(Gruparea permanentă de forţe navale SNMG 2/Standing NATO Maritime Group 2) în scopul
derulării de acțiuni pe linie de recunoaştere, monitorizare şi supraveghere a traversărilor
ilegale de către diverseambarcaţiuni, în sprijinul autorităţilor din Turcia, Grecia şi a
FRONTEX (Agenţia europeană pentru frontiere şi garda de coastă). Acțiunile SNMG 2 se
derulează atât în apele teritoriale ale Greciei şi Turciei, cât şi în ape internaţionale.
Prezența (denumită “Activitatea”) NATO a conferit o valoare adăugată semnificativă
întregului ansamblu de demersuri internaționale destinate combaterii traficului de persoane,
prin furnizarea de informaţii, în timp real, Turciei, Greciei şi FRONTEX, despre fluxurile
migratorii. Acțiunile de cooperare, cu participarea Alianței, contribuie direct la limitarea
traficului maritim de persoane şi la salvarea de vieţi. Pentru buna desfăşurare a activității, au
fost stabilite legături directe la nivel operaţional şi tactic între Comandamentul maritim al
NATO (MARCOM) şi FRONTEX. Urmare eforturilor comune depuse, numărul persoanelor
care traversează Marea Egee s-a diminuat considerabil în ultimii ani, așa cum constată
rapoartele UNHCR. Implicarea NATO în sprijinul FRONTEX a condus implicit la
diversificarea cooperării în plan operaţional dintre NATO şi UE, inclusiv în domeniul
maritim, şi a consolidat legăturile în plan operaţional şi tactic între participanții și partenerii la
această activitate.

Misiunea NATO în Irak

La Summit-ul NATO din iulie 2018, liderii aliați au aprobat lansarea Misiunii NATO în Irak
(NMI), la solicitarea guvernului irakian. NMI este o misiune necombatantă, de instruire
(format train the trainer) și de construcție a capacităților (capacity building), dată fiind
încheierea operațiunilor militare majore pentru combaterea ISIL. A fost demarată la Bagdad,
în octombrie 2018, și este preconizată angrenarea a cca. 500 de instructori, consilieri și
personal de sprijin, furnizați de statele aliate și partenere. NMI urmează altor două cadre
create de NATO pentru acordarea de asistență Irakului, respectiv NTM-I / NATO Training

5
Mission Iraq și ulterior NTCB-I / NATO Training and Capacity Building Iraq. La 31
octombrie 2018 a avut loc transferul activităților de la NTCB-I la Misiunea NATO în Irak.
Obiectivul de fond al NMI este sprijinirea implementării asistenței NATO destinate sprijinirii
stabilității Irakului și construcției capacității acestui stat de a combate terorismul. Sunt vizate
inclusiv activități de pregătire / formare (tip train the trainer) a formatorilor și instructorilor
irakieni din sistemul de educație militară, consilierea oficialilor din Ministerul irakian al
Apărării și din instituții subordonate, pentru reformarea sectorului de securitate. Activitatea de
instrucție a fost demarată, cu titlu inițial, la instituții de educație militară din 3 zone: Bagdad,
Taji și Besmaya.
Misiunea cooperează cu alți actori relevanți (Coaliția Globală anti-ISIL și EUAM / Misiunea
de Asistență a UE), spre evitarea duplicărilor și identificarea ariilor neacoperite (gaps), în
vederea asigurării complementarității și sinergiei eforturilor.

Cooperarea NATO cu partenerii

NATO se preocupă în mod activ de întărirea securităţii internaționale prin intermediul
parteneriatelor cu alte ţări şi organizaţii internaţionale și regionale relevante (ONU, UE,
OSCE, UA/Uniunea Africană etc). În acest sens, NATO a dezvoltat mecanisme
instituţionalizate de parteneriat (Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic, Dialogul
Mediteranean, Iniţiativa de Cooperare de la Istanbul) şi şi-a consolidat relaţiile cu partenerii
globali.
Statele aliate contribuie la susținerea acordată de NATO şi oferă asistenţă cu titlu bilateral
ţărilor partenere ale NATO, în domenii precum: reforma sectoarelor de apărare şi securitate,
modernizarea forţelor armate şi a altor instituţii relevante, creșterea interoperabilității,
încurajarea / susținerea participării la operaţii comune, transfer de expertiză în domeniul
managementului crizelor și al planificării răspunsului la urgenţele civile etc. De asemenea,
sunt promovate iniţiativele privind schimburile de expertiză şi cooperarea practică în domenii
de interes reciproc, precum cele referitoare la lupta împotriva terorismului, securitatea la
frontiere, prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă, securitatea energetică şi
protecţia împotriva atacurilor cibernetice.

Vecinătatea estică
Pentru România, sprijinirea partenerilor estici constituie o miză aparte. La Summit-ul NATO
de la Varșovia, în iulie 2016, şefii de stat şi de guvern aliaţi au reiterat sprijinul pentru
suveranitatea şi integritatea teritorială a partenerilor estici, adoptând măsuri concrete de
susținere pentru consolidarea capacităţii de apărare a acestora, într-un de securitate din ce în
ce mai complex.

6
Urmare demersurilor României, a fost consemnat în declarația Summit-ului de la Varșovia
angajamentul NATO pentru cooperarea cu Republica Moldova în vederea susținerii unui
viitor stabil, sigur și prosper pentru această țară, conform valorilor democratice europene.
În ceea ce privește relațiile cu Rusia, anexarea ilegală a Crimeei de către Moscova și criza din
Ucraina au determinat Alianța să suspende cooperarea practică cu Federația Rusă, în aprilie
2014. La Summit-urile NATO de la Varșovia (2016) și Bruxelles (2017 și 2018), șefii de stat
și de guvern au decis prelungirea succesivă a acestei măsuri până când Rusia va reveni la
respectarea principiilor și normelor de drept internațional. Ca răspuns la acțiunile Rusiei,
NATO își întărește capacitatea de descurajare și apărare.
În același timp, aliații au convenit menținerea unor canale de discuție, în special prin
intermediul Consiliului NATO-Rusia, pentru a contribui la evitarea riscurilor și la creșterea
transparenței și a predictibilității între Rusia și NATO. Principalele teme abordate în cadrul
Consiliului NATO-Rusia au vizat: situația din Ucraina (aliații nu recunosc anexarea ilegală a
Crimeei și, de asemenea, fac apel la Rusia să pună în aplicare în totalitate acordurile de la
Minsk), reducerea riscurilor în zona euro-atlantică, situația din Afganistan.

Parteneriatul strategic NATO-UE

Având în vedere provocările comune din vecinătatea estică și sudică, precum și numărul mare
de membri comuni, cele două organizații au decis să își consolideze cooperarea începând cu
anul 2016.
La Summit-ul de la Varşovia din 8-9 iulie 2016, liderii NATO şi UE au semnat o Declaraţie
comună care conţine 7 domenii de interes pentru dezvoltarea cooperării dintre cele două
organizații, și anume: 1. combaterea ameninţărilor hibride, 2. cooperarea în plan
operaţional, inclusiv în ce privește domeniul maritime, 3. securitatea şi apărarea cibernetică,
4. dezvoltarea capabilităților de apărare a statelor membre UE și NATO, 5. industria de
apărare şi cercetare, 6. exerciţii, 7. construirea capacităţilor statelor partenere din est și
vest în sfera securității și apărării. Pentru punerea în aplicare a prevederilor Declarației
comune fost adoptat, la nivelul celor două organizații, un set de 74 de măsuri practice pentru
avansarea cooperării în cele 7 domenii de cooperare identificate (decembrie 2016 și 2017).
La Summit-ului de la Bruxelles (2018), cele două organizații au adoptat o nouă Declarație
comună prin care se reconfirmă angajamentul de dezvoltare a parteneriatului, cu evidențierea
a 4 domenii de intensificare a eforturilor – mobilitatea militară, combaterea terorismului,
consolidarea rezilienței la riscuri de natură biologică, radiologică, chimică și nucleară
(CBRN), respectiv promovarea agendei circumscrise domeniului Femeile, Pacea și

7
Securitatea (WPS). Declarația reiterează necesitatea dezvoltării de capacități în mod coerent,
complementar și cu asigurarea interoperabilității.

Politica de extindere
Alianţa Nord-Atlantică este deschisă către primirea de noi membri, în conformitate cu politica
„uşilor deschise”. Potrivit acesteia, orice stat european care poate contribui la promovarea
obiectivelor Alianţei, incluse în Tratatul de la Washington, şi la întărirea securităţii în spaţiul
euro-atlantic, poate fi invitat să devină membru al NATO.
România, membru al Alianţei din 2004, susţine activ politica NATO a „uşilor deschise” și
sprijină eforturile statelor candidate, de pregătire pentru aderare, atât prin canale bilaterale, cât
şi prin intermediul mecanismelor NATO.
Principalul instrument destinat pregătirii pentru aderare este Planul de acţiune în vederea
obţinerii calităţii de membru al NATO (Membership Action Plan - MAP), prin intermediul
căruia NATO furnizează asistenţă în pregătirea pentru aderare. Procesul MAP constă în
implementarea planurilor de acţiuni convenite anual de Alianţ[ cu statele candidate, în funcţie
de nevoile specifice ale acestora, și în evaluarea anuală a rezultatelor obținute. Participarea la
procesul MAP nu presupune automat aderarea la NATO, aceasta fiind condiţionată de
îndeplinirea criteriilor de aderare.
În prezent, două state partenere ale Alianţei aspiră la obţinerea calităţii de membru NATO –
Bosnia-Herţegovina, Georgia. La Summit-ul NATO din 3-4 septembrie 2014 s-a decis
lansarea unui pachet substanţial de măsuri în sprijinul Georgiei. Pe 5 iunie 2017, Muntenegru
a devenit cel de-al 29-lea stat membru al Alianței, în urma depunerii de către premierul
muntenegrean Dusko Markovic a instrumentului de aderare la Departamentul de Stat al SUA.
După acordul istoric dintre Atena și Skopje privind denumirea statului, în iulie, la Summit-ul
de la Bruxelles din 11-12 iulie 2018, Alianța a invitat oficial Macedonia să înceapă
negocierile de aderare la NATO. La 6 februarie 2019, după intrarea în vigoare a prevederilor
Acordului, Republica Macedonia de Nord a semnat Protocolul de Aderare la NATO. Ulterior,
a fost demarată procedura ratificării în fiecare dintre statele aliate.

Apărarea cibernetică
Apărarea cibernetică este parte a uneia din sarcinile de bază a NATO și anume, apărarea
colectivă. Responsabilitatea fundamentală a NATO în acest domeniu este de a-și apăra
propriile rețele și de a sprijini creșterea rezilienței aliaților în vederea protejării rețelelor
naționale.
La Summit-ul de la Varșovia (2016), aliații au recunoscut spațiul cibernetic ca domeniu
operațional, în care NATO trebuie să fie în măsură să se apere la fel de eficient ca și în spațiul
aerian, terestru și maritim. Aliații s-au angajat să acționeze cu prioritate pentru consolidarea
capacităților cibernetice naționale (asumându-și un angajament politic în acest sens - ”Cyber

8
Defence Pledge”), pentru întărirea rezilienței rețelelor și infrastructurilor naționale și pentru
consolidarea abilității de a răspunde rapid și eficient la atacurile cibernetice, inclusiv în
contextul unor acțiuni de tip hibrid.
La Summit-ul de la Bruxelles din 2018, aliații au convenit stabilirea unui centru pentru
operații în domeniul apărării cibernetice, ca parte a structurii de comandă adaptată a NATO,
pentru a se asigura coordonarea acțiunilor aliaților în acest domeniu.
Centrul de Excelență pentru apărare cibernetică al NATO (”NATO Cooperative Defence
Centre of Excellence”/CCDCOE), înființat, în anul 2008, la Tallinn, în Estonia, contribuie la
creșterea expertizei statelor aliate și partenere în domeniul cibernetic. Obiectivele centrului
sunt cercetarea, instruirea și organizarea de exerciții în acest domeniu. La 13 iunie 2019,
România a aderat în mod oficial la CCDCOE, alături de Norvegia, Bulgaria și Danemarca.

Securitatea energetică
Securitatea energetică nu este un domeniu nou de discuţie şi acţiune în cadrul NATO,
însă după Summit-ul de la Riga (2006) a început să fie considerat parte a unei politici
consistente și cuprinzătoare. România este una dintre ţările NATO care au susţinut asumarea
de către Alianţa Nord-Atlantică a unui rol mai proeminent şi mai activ în domeniul securităţii
energetice, având convingerea că, prin experienţa şi capacităţile sale, Alianţa poate amplifica
valoarea eforturilor altor actori naţionali şi internaţionali importanţi.
În anul 2012 a început activitatea Centrului de excelenţă pentru securitate energetică de la
Vilnius, care și-a propus: să exploreze dimensiunea eficientizării utilizării resurselor
energetice în teatrele de operaţii; dezvoltarea eforturilor privind protecţia infrastructurii critice
energetice; dezvoltarea consultărilor politice şi a cooperării practice cu statele partenere ale
Alianţei.
Declarația Summit-ului de la Varșovia subliniază faptul că dezvoltările în domeniul energetic
pot avea semnificații importante, în plan politic și securitar, securitatea energetică fiind o
componentă importantă a rezilienței. Aliații vor continua să-și consolideze capacitatea de
evaluare situațională, inclusiv prin schimb de informații și prin consolidarea legăturilor cu alte
organizații internaționale, pentru identificarea ariilor specifice în care NATO poate aduce o
valoare adăugată concretă. NATO își va consolida capacitatea de a acorda sprijin în protecția
infrastructurilor energetice critice și întărirea rezilienței acestora, inclusiv în situații de
amenințări hibride și cibernetice. Integrarea aspectelor de securitate energetică în exercițiile și
procesul de planificare al NATO, cooperarea cu partenerii, precum și îmbunătățirea eficienței
energetice a forțelor aliate, reprezintă dimensiuni importante ale acțiunii NATO în domeniu.
Declarația Summit-ului de la Bruxelles reia și întărește angajamentele aliate anterioare.
Evidențiază, în contextul invocării rolului important pe care aspectele energetice le au față de
securitatea noastră comună, că o aprovizionare constantă și sigură cu energie, diversificarea
rutelor de import, a furnizorilor și a resurselor energetice, precum și interconectivitatea
rețelelor de energie au o importanță critică și ne sporesc rezistența în fața presiunilor politice

9
și economice. În acest sens, aliații s-au angajat, la Bruxelles, să rafineze rolul NATO în
domeniul securității energetice în conformitate cu liniile directoare și principiile în vigoare și
să continue să dezvolte capacitatea NATO de a susține autoritățile naționale în asigurarea
protecției infrastructurii critice, inclusiv împotriva activităților maligne de tip hibrid și
cibernetic.

Rolul NATO în combaterea amenințărilor hibride

Amplificarea recentă a amenințărilor și utilizării metodelor de război hibrid, de natură
militară și non-militară, pe căi deschise sau acoperite, a impus măsuri de adaptare și răspuns și
din partea Alianței Nord Atlantice. Acest subiect a fost menționat în declarațiile ultimelor trei
summit-uri NATO, Wales (2014), Varșovia (2016) și Bruxelles (2018). NATO, statele aliate
și cele partenere se confruntă cu acțiuni precum dezinformare, propagandă, atacuri
cibernetice, presiuni de natură economică, forțe armate neregulate / disimulate etc. Aceste
tendințe impun o stare crescută de pregătire pentru a preveni, contracara și răspunde
amenințărilor și atacurilor hibride, indiferent de proveniența lor, actor statal sau nestatal.
Ca atare, NATO a dezvoltat o strategie care detaliază rolul organizației în contracararea
amenințărilor hibride, ca parte din sarcina Alianței de apărare colectivă, inclusiv faptul că
NATO este pregătit să asiste orice aliat în acest scop. Strategia aliată conține trei direcții de
acțiune: pregătire, descurajare și apărare. Deși responsabilitatea primară de apărare / răspuns
aparține statului vizat, Alianța poate interveni, printre altele, prin desfășurarea de echipe de
sprijin anti-hibrid, care acordă asistență adaptată necesității imediate, în pregătirea și
executarea răspunsului la amenințare.
Un rol fundamental în acest domeniu îl are cooperarea de specialitate cu alți parteneri,
inclusiv Uniunea Europeană și state partenere. Centrul European de Excelență pentru
Contracararea Amenințărilor Hibdride, inaugurat la Helsinki în octombrie 2017, constituie un
canal eficient de dialog și cooperare, ca și centrele NATO de excelență privind apărarea
cibernetică (de la Tallinn), securitatea energetică (de la Vilnius) și comunicarea strategică (de
la Riga).

10
 Teme pentru referate:
• Apărarea colectivă în cadrul NATO
• NATO şi managementul crizelor internaționale
• Politica de extindere a NATO
• Rolul NATO în combaterea amenințărilor hibride

11