Sunteți pe pagina 1din 90

Drept civil. Drepturi reale

| 177

Adrian STOICA

DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE Note de curs. Speţe. Grile

​ ​

Adrian STOICA

DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE Note de curs. Speţe. Grile

DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE Note de curs. Spe ţ e. Grile Copyright © 2014 Editura Pro

Copyright © 2014 Editura Pro Universitaria

Toate drepturile asupra prezentei ediţii apar ţin Editurii Pro Universitaria

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 1 of 90

Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată făr ă acordul scris al Editurii Pro Universitaria

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ţionale a României STOICA, ADRIAN, DREPT Drept civil, Drepturile reale : note de curs, speţ e, grile / Adrian Stoica. - Bucureş ti : Pro Universitaria, 2014 Bibliogr. ISBN 978-606-26-0081-5

347(498)(075.8)

Listă de abrevieri

alin.– alineatul art.– articolul ICCJ – Inalta Curte de Casaţie ş i Justiţie C.A.– Curtea de apel Trib.– Tribunal Jud. – Judecătorie NCC– Noul Cod civil NCPC– Noul Cod de procedur ă civilă sent. civ. –sentin ţa civilă dec. civilă – decizia civilă Ed. – Editura ed.– ediţia H.G. –Hotărârea Guvernului

O. G.–Ordonan ţa Guvernului

O.U.G. –Ordonan ţa de urgenţă a Guvernului

M. Of.–Monitorul Oficial al României

lit.–litera

p.– pagina

pp.–pagini

pct. – punctul vol. – volumul op.cit. – operă citată RRD – Revista română de drept RRDP – Revista român ă de drept privat RRES – Revista român ă de executare silită s. civ.– secţia civilă

LISTĂ DE ABREVIERI

Cuprins

5

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 2 of 90

CUVÂNT INTRODUCTIV

11

CAPITOLUL I. PATRIMONIUL, DREPTURILE PATRIMONIALE

Ş I BUNURILE, ÎN VIZIUNEA NOULUI COD CIVIL

13

1.Structura generală a no ţiunii de patrimoniu

1.1. Noţiune

13

13

1.2. Elementele patrimoniului

16

1.3. Caracterele patrimoniului

18

1.4. Funcţiile patrimoniului

24

2.Aspecte generice privind drepturile patrimoniale

27

2.1. Drepturile ş i obligaţiile reale. Definiţie ş i clasificare

2.2. Drepturile de crean ţă. Definiţie

3. Despre bunuri

35

3.1. Noţiunea ş i definiţia bunurilor

34

35

29

3.2. Criteriile de clasificare a bunurilor

3.

bunuri imobile

3.

civil

36

3. Distincţia principală a bunurilor: bunuri mobile ş i

41

4. Distincţia secundar ă a bunurilor prevăzută de Noul Cod

42

​ ​ 3. 5. Produsele bunurilor 46 CAPITOLUL II. TEORIA GENERALĂ A PROPRIETĂŢII ​ POTRIVIT
3.
5. Produsele bunurilor
46
CAPITOLUL II. TEORIA GENERALĂ A PROPRIETĂŢII
POTRIVIT NOULUI COD CIVIL
48
1. Aspecte generale privind dreptul de proprietate
48
1. 1. Noţiunile de proprietate ş i drept de proprietate
49

1. 2. Formele ş i definiţiile proprietăţii

50

2.Dreptul de proprietate privată

51

 

2.1. Titularii ş i obiectul dreptului de proprietate privată

 

51

2.2. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate

 

privată

53

2.3. Analiza atributelor dreptului de proprietate privată

57

2.

4. Limitări sau îngr ădiri în exerciţiul dreptului de proprietate

privată

60

2.5. Regimul juridic al construcţiilor proprietate privată

 

65

2.6. Regimul circulaţiei juridice a terenurilor proprietate

 

privată

66

3.Dreptul de proprietate publică

69

 

3.1. Titularii ş i obiectul dreptului de proprietate publică

 

69

3.2. Caracterele juridice specifice dreptului de proprietate

publică

3.

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică

71

3. Moduri de dobândire ş i de stingere a proprietăţii publice.

72

3. 3. 1. Enumerarea modurilor de dobândire ş i de stingere a

proprietăţii publice

73

3. 3. 2. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică

3.4. Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice

74

79

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 3 of 90

CAPITOLUL III. MODALITĂŢILE JURIDICE ALE DREPTULUI

DE PROPRIETATE PRIVAT Ă

1. Consideraţii generale

83

83

2. Generalităţi privind proprietatea comună

2.1. Definiţia ş i formele proprietăţii comune

84

85

2.

1. 1. Dreptul de proprietate comun ă pe cote-p ăr ţi

85

2.

1. 2. Proprietatea comun ă în dev ălmăş ie

92

3. Partajul potrivit Noului Cod civil

92

4. Proprietatea rezolubilă ş i proprietatea anulabilă

5. Proprietatea periodică

98

CAPITOLUL IV. MIJLOACE PROCESUALE PRIVIND AP Ă RAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

Ş I A CELORLALTE DREPTURI REALE

100

1. Consideraţii generale

2.Noţiunea ş i caracterele generale specifice acţiunii în

revendicare

100

102

2.1. Delimitarea acţiunii în revendicare de alte acţiuni

reale

103

96

​ 4.Calitatea procesuală în cadrul acţiunii în revendicare 106 ​ 5.Acţiunea în revendicare imobiliar ă
4.Calitatea procesuală în cadrul acţiunii în revendicare
106
5.Acţiunea în revendicare imobiliar ă
107
6.Acţiunea de revendicare mobiliar ă
110
7.Efectele acţiunilor în revendicare
112
8.Regimul revendicării bunurilor proprietate publică
113
CAPITOLUL V. DEZMEMBRĂ MINTELE DREPTULUI
DE PROPRIETATE PRIVAT Ă
115
1. Generalităţi
115
2. Dreptul de superficie
116
2.
1. Considerente introductive. Definiţie ş i titulari
116
2.2.
Caracterele juridice specifice dreptului de
superficie
118
2.3.
Exercitarea, apărarea ş i stingerea dreptului de
superficie
119
2.4.
Efectele încetării superficiei
120
3. Dreptul de uzufruct
121
3.
1. Domeniul de aplicare ş i definitia uzufructului
121
3.
2. Constituirea, termenul ş i obiectul uzufructului
122
3.
3. Caracterele juridice ale uzufructului
122
3.4. Exercitarea dreptului de uzufruct
124

3.5. Stingerea dreptului de uzufruct

4. Dreptul de uz ş i de abitaţie

4. 1. Noţiuni introductive

128

128

127

4.2. Definiţia ş i subiecţii dreptului de uz ş i de abitaţie

128

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 4 of 90

5. Dreptul de servitute

129

5.1. Consideraţii generale

5. 2. Caracterele juridice, termenul ş i clasificarea

servituţilor

129

130

5.3. Exercitarea dreptului de servitute

5. 4. Stingerea servitu ţilor

134

132

CAPITOLUL VI. POSESIA

136

1. Consideraţii generale privind posesia

2. Con ţinutul structural al posesiei

138

136

2.1. Natura juridică ş i exercitarea posesiei

2.2. Caracterele juridice ale posesiei

2.3. Elementele posesiei

3. Posesia ş i deten ţia precar ă

3.1. Precizări prealabile

140

141

141

139

138

3.2. Comparaţie între posesie ş i detenţia precar ă

3.3. Regimul juridic al detenţiei precare

4. Dobândirea ş i încetarea posesiei

5. Dovada posesiei

146

6. Calităţiile ş i viciile posesiei

7. Efectele posesiei

149

147

145

143

143

CAPITOLUL VII. MODURI DE DOBÂNDIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVAT Ă SAU ALE DEZMEMBR Ă MINTELOR

ACESTUIA 154

1. Precizări prealabile

154

2. Accesiunea sau incorporaţiunea

2.1. Definiţie ş i clasificare

3. Hotărârea judecătorească

4. Uzucapiunea

162

155

162

155

4.1. Noţiunea ş i domeniul de aplicare al uzucapiunii

4.2. Uzucapiunea în sistemul noului Cod civil

4.3. Joncţiunea posesiilor

4.4. Efectele uzucapiunii

5. Ocupaţiunea

170

168

169

165

163

PROBLEME TEORETICE Ş I SPEŢE CORESPUNZĂ TOARE

MATERIEI 174

GRILE CORESPUNZĂ TOARE MATERIEI

R Ă SPUNSURILE CORECTE ALE GRILELOR

179

193

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 5 of 90

Drept civil. Drepturi reale

| 177

Cuvânt introductiv

Prin intermediul acestor Note de curs, se doreş te prezentarea în mod sistematizat a celor mai importante noţiuni ş i institu ţii ale dreptului civil, ce compun materia primului semestru din anul II de studiu al oricărei Facultăţi de drept din România, cu scopul de a oferi un sprijin efectiv studen ţilor aflaţi în acest ciclu de înv ăţământ. Cei iniţiaţi ş tiu foarte bine că există o leg ătur ă naturală între materiile dreptului civil care sunt incluse în programele universitare, motiv pentru care, în opinia noastr ă, drepturile reale, deoarece aceste no ţiuni vor face obiectul prezentelor note de curs, constituie „temelia teoretică ” a oricărui viitor civilist. Această afirmaţie este bazată pe faptul că în viaţa cotidian ă a fiecărei persoane ş i mai ales din momentul în care legea îi recunoaş te acesteia capacitatea de exerciţiu, ponderea raporturilor juridice de natură patrimonială incepe s ă crească în funcţie de situaţie, pe de-o parte pentru a- ş i ap ăra patrimoniul, ori pe de alta, pentru a-l extinde. De aceea, no ţiuni ş i instituţii cum ar fi: patrimoniul, dreptul de proprietate, dezmembr ă mitele dreptului de proprietate, posesia, etc, prezintă o importanţă fundamentală atât pentru cultura juridică minimă a oricărei persoane interesate de aceste fenomene, cât ş i pentru studen ţii care doresc s ă performeze” în domeniul dreptului. Chiar dacă la prima vedere materia drepturilor reale prezintă o dificultate aparte, această lucrare o înf ăţiş ează sub câteva aspecte, care sper ăm noi, va u ş ura percep ţia generală, formată artificial”. Sub primul aspect, mai general –prin noua reglementare a Codului civil se regăsesc la nivel normativ o serie de drepturi reale care, deş i erau ş i anterior recunoscute în literatura de specialitate, nu erau formalizate normativ. Astfel, de exemplu a fost reglementat la nivel normativ, dreptul de superficie. De asemenea, au fost introduse în enumerarea drepturilor reale ş i drepturile reale care constituie modalităţi de exercitare a dreptului de proprietate publică, care erau prev ăzute în legi speciale ş i exemplele ar putea continua. Într-o societate organizată pe baza principiilor economiei de piaţă, importan ţa dreptului de proprietate se amplifică, frecvenţa actelor juridice civile referitoare la acest drept fundamental ş i litigiile în acest domeniu cresc considerabil, iar normele care îl reglementează trebuie s ă fie clare ş i concise. Sub al doilea aspect, mai special - lucrarea tratează din punct de vedere teoretic pe rând: patrimoniul, drepturile patrimoniale ş i bunurile, dreptul de proprietate, ap ărarea dreptului de proprietate ş i a celorlalte drepturi reale, dezmembr ămintele dreptului de proprietate privată, posesia ş i moduri de dobândire a dreptului de proprietate sau ale dezmembr ămintelor acestuia. De asemenea, am considerat deosebit de util ca la finalul acestei lucr ări s ă fie prezentate un număr de 10 speţe ş i 50 de grile, cu subiecte diferite, dar corespunzătoare institu ţiilor prezentate în conţinutul notelor de curs. În aceste condiţii, lucrarea de faţă: Drept civil. Drepturile reale. Note de curs. Speţe. Grile, ar putea veni în sprijinul tuturor acestor persoane, iar prin con ţinutul s ău, ar reprezenta un instrument de lucru util atât studen ţilor, cât ş i persoanelor interesate de problematica abordată, deoarece pot identifica o serie de r ăspunsuri de ordin teoretic ş i practic.

Adrian Stoica Constanţa, 1 Octombrie 2014

| 177

Drept civil. Drepturi reale

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 6 of 90

Capitolul I. Patrimoniul, drepturile patrimoniale ş i bunurile, în viziunea Noului Cod civil

1.Structura generală a no ţiunii de patrimoniu

1.1. Noţ iune

Noul Cod civil, schimb ă într-o oarecare măsur ă linia impus ă de Vechiul Cod civil, institu ţiei patrimoniului. Chiar dacă numeroase texte legale fac referire la această noţiune, putem observa cu mare u ş urin ţă că actuale norme de drept material determin ă cu titlu novator ş i alte no ţiuni care au coresponden ţă cu institu ţia patrimoniului. În acest sens, de la început putem discuta despre no ţiunea de „mase patrimoniale” sau de ceea ce înseamn ă procedura de „transfer intrapatrimonial”. Întorcându-ne la prezentarea noţ iunii de patrimoniu, cu titlu exemplificativ am putea aminti că dispoziţiile art. 31 NCC, reglementează la alin.(1) faptul că, „Orice persoan ă fizic ă sau persoan ă juridică este titulara unui patrimoniu”, art.33 reglementeazăPatrimoniul profesional individual”, art. 214 separarea patrimoniilor în cazul persoanelor juridice, art.317 independen ţa patrimonială a soţilor, art.500 independenţa patrimonială în cadrul institu ţiei Autorităţii p ă rinteş ti, etc. În accep ţiune curentă prin patrimoniu se în ţelege averea sau avu ţia unei persoane. În sens mai larg(lato sensu), se vorbeş te despre patrimoniul public( de exemplu, Legea apelor nr.107 din 1996, în art.1 alin.2), ori în alte situaţii de patrimoniu cultural care include bunurile culturale ale unei naţiuni ca, operele de artă, monumentele, etc. Se mai poate vorbi de asemenea ş i de un patrimoniu geografic(solul), de un patrimoniu biologic(flora ş i fauna) ori de un patrimoniu lingvistic. Îns ă, pe noi ne interesează sensul tehnic, juridic al acestei no ţiuni. Cuvântul patrimoniu, provine din latinescul patrimonium, acest cuvânt derivând de la pater famillias, care era proprietarul întregii averi familiale. Noţiunea avea ş i un caracter real pentru că desemna bunurile unei familii, bunuri care se transmiteau din tată în fiu. Juriş tii romani nu au definit patrimoniul ş i ce era curios, nu au simţit nevoia de a grupa drepturile ş i obligaţiile într-un tot unic pe timpul vieţii unei persoane, ci la încetarea ei din viaţă, la mo ş tenire(hereditas). Pentru a ne întoarce la sensul contemporan al no ţiunii de patrimoniu, este necesar s ă anticip ăm distincţiile sau clasificarea drepturilor patrimoniale, deoarece, patrimoniul dup ă cum vom observa se refer ă exclusiv la sfera drepturilor ş i obligaţiilor patrimoniale. Astfel, drepturile ş i obligaţiile unei persoane pot s ă poarte asupra unor bunuri determinate considerate ut singuli faţă de celelalte drepturi ş i obligaţii ale aceluiaş i subiect de drept. Dup ă cum veţi observa pe parcursul studierii materiei, sub acest aspect am clasificat drepturile reale ş i de crean ţă. De asemenea, in functie de obiectul lor, drepturile pot fi mobiliare ş i imobiliare, corporale ş i incorporale. Dar de altă parte, drepturile ş i obligaţiile pot s ă poarte asupra unui ansamblu de bunuri, adică asupra unei universalităţi. Tradiţional, se distinge între universalitatea de drept(de jure) patrimoniul ş i diverse universalităţi de fapt(de facto). Dup ă cum vom remarca, aceast ultim tip de universalitate reprezintă o grupare de bunuri mai mult sau mai puţin omogene care prin voin ţa proprietarului este considerată ş i tratată ca bun unic( de exemplu, fondul de comer ţ care constituie un ansamblu de bunuri mobile ş i imobile, corporale sau incorporale în scopul atragerii clientelei ş i ob ţinerii de profit, etc). Universalităţile de fapt nu înglobează totalitatea drepturilor ş i obligaţiilor unei persoane, ele fiind considerate ca p ăr ţi dintr-un patrimoniu, sau într-un alt termen prezentat de către doctrin ă , ca ‚sub-patrimoniu’, deoarece nu cuprind totalitatea activului ş i un pasivului. În cadrul universalităţilor de fapt, putem include ş i masele patrimoniale, ş i implicit patrimoniile de

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 7 of 90

afectaţiune, ş tiut fiind faptul că potrivit noilor dispoziţii, patrimoniul poate face obiectul unei diviziuni sau a unei afectaţiuni [art.31 alin. (2) NCC]. A ş a cum am mai amintit, singura universalitate de jure(de drept) admis ă în dreptul nostru, este cea care se numeş te patrimoniu. În consecin ţă, literatura noastr ă juridică a definit prin numeroase fraze

no ţiunea de patrimoniu, dar vă prezint dou ă dintre cele mai sugestive:

a) patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor ş i obligaţiilor

patrimoniale apar ţinând unei persoane fizice sau juridice

determinate, privite ca o sum ă de valori active ş i pasive, strâns legate între ele;

b) patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor ş i obliga ţiilor

care au valoare economică , apar ţinând unei persoane. Este foarte important de subliniat faptul că bunurile nu intr ă în definiţia patrimoniului, deoarece în concep ţia Noului Cod civil, lucrurile, corporale sau necorporale, constituie obiectul unui drept

patrimonial (art. 535). S-a observat îndreptăţit că, dacă în patrimoniu ar fi incluse alături de drepturile patrimoniale ş i bunurile care formează obiectul acestora, s-ar ajunge la o dublare a valorii economice ceea ce ar denatura raportul activ-pasiv. Din cuprinsul definiţiilor patrimoniului se pot desprinde următoarele principii esen ţ iale:

a) patrimoniul este compus dintr-un activ ş i un pasiv, însemnând

că drepturile au acelaş i titular iar bunurile reunite acelaş i proprietar.

Coeziunea acestui ansamblu este fungibilitatea elementului activ ş i a elementului pasiv;

b) drepturile care-l compun sunt patrimoniale, evaluabile în bani.

De aceea când spunem patrimoniu, spunem implicit pecuniar, de unde rezultă că cele care nu au o asemenea expresie vor r ămâne prin natura lor în afara patrimoniului-de aceea ele sunt numite drepturi extrapatrimoniale sau nepatrimoniale.

c) patrimoniul este distinct de bunurile care îl compun la un

moment dat. El există indiferent de schimbările ş i modificările care se produc cu drepturile ş i obligaţiile care-i alcătuiesc con ţinutul.

1.2. Elementele patrimoniului

A ş a cum am evocat în rândurile precedente, patrimoniul este compus dintr-un activ ş i pasiv, el prezintă întruchiparea drepturilor ş i obligaţiilor unei persoane. Renumitul prof.univ.dr. Ovidiu Ungureanu spunea că: ’Patrimoniul amalgameaz ă drepturile ş i obliga ţiile cu con ţinut economic’. Îns ă, ca expresie contabilă în el se distinge un activ ş i un pasiv. Faţă de aceste aspecte, putem distinge următoarele elemente ale patrimoniului:

a) Activul patrimonial,este alc ătuit din drepturile patrimoniale,

adică acele drepturi care pot fi exprimate în bani, adică drepturile reale(exemplu: dreptul de proprietate asupra apartamentului, dreptul de uzufruct asupra unor ter ţe bunuri, etc), drepturile de

crean ţă (exemplu: dreptul de a primi preţul asupra bunului vândut, etc), precum ş i unele acţiuni în justiţie cu privire la respectarea drepturilor asupra unui bun(exemplu: acţiunea în revendicare a unui bun).

A ş a cum am ar ătat, în patrimoniu nu sunt cuprinse drepturile care nu au o semnificaţie economică ş i nu sunt susceptibile de o evaluare în bani. Nu vor fi totu ş i considerate în afara patrimoniului, drepturile asupra unor bunuri insesizabile sau cele care sunt exclusiv ataş ate persoanei, cum ar fi dreptul de a revoca o donaţie pentru o ingratitudine; b) Pasivul patrimonial este compus din datoriile(obligaţiile, sarcinile) care pot fi evaluabile în bani. Ele constau în obliga ţia de a da, obliga ţia de a face sau obliga ţia de a nu face ceva ce ar fi putut face dacă titularul nu s-ar fi obligat la ab ţinere. Pasivul este cel care face din patrimoniu o universalitate in jure, care ipotetic poate depăş i

o simplă colecţie de bunuri. Aceste dou ă componente ale patrimoniului(activ ş i pasiv) nu pot fi disociate. A dobândi un patrimoniu nu înseamn ă numai a deveni proprietarul bunurilor care-l compun, ci înseamn ă deopotriv ă a deveni

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 8 of 90

debitorul datoriilor care îl grevează. Sub acest aspect, patrimoniul

este indivizibil. Atât activul cât şi pasivul sunt susceptibile de o evaluare pecuniar ă. Dacă primul îl dep ăş eş te pe al doilea, se poate admite că numai soldul este cel care formează patrimoniul. Invers, dacă cel de al doilea îl depăş eş te pe primul nu trebuie s ă concluzion ăm că patrimoniul nu mai există;el există dar este negativ. Este necesar de subliniat faptul că activul patrimoniului se întinde pe dou ă planuri distincte:

• acela al capitalului;

• acela al veniturilor.

A ş adar, din punct de vedere economic, activul poate fi împ ărţit

în:

capital-care reprezintă expresia valorică a bunurilor dintr-un

patrimoniu ş i care la rândul s ău poate fi, productiv (spre ex., un imobil închiriat, o sumă de bani împrumutată care produce dobândă, etc), sau neproductiv (un imobil neînchiriat, etc); venituri- ce reprezintă valori direct legate de activitatea persoanelor. Consider ăm faptul că, în privin ța capacității de muncă a unui individ, aceasta nu constituie un element al patrimoniului s ău. Într-adev ăr, for ţa de muncă, spre deosebire de salariile care deriv ă din ea, nu face parte din patrimoniu deoarece, deş i ea are o semnificaţie economică, este strâns legată de corpul uman, iar acesta se află în afara patrimoniului.

1.3. Caracterele patrimoniului

Institu ţia patrimoniului potrivit Noului Cod civil, în mare parte ş i-a p ăstrat importanţa reglementată ş i de vechile dispoziţii. După cum vom observa, se introduce o instituţie novatoare, denumită fiducia, care poate fi considerată drept o tehnică juridică modern ă de gestiune a patrimoniului, fundamentată pe ideea transferului”, temporar, a unui drept/bun din patrimoniul constituitorului în patrimoniul fiduciarului, cu un scop determinat contractual (administrarea dreptului/bunului de că tre fiduciar în folosul unuia sau

mai multor beneficiari). Cu titlu generic, art. 31 NCC dispune că orice persoan ă fizică sau juridică are un patrimoniu. În continuare, textul amintit stabileş te faptul că patrimoniul, în funcţ ie de dimensiunea sa ori de calitatea persoanei care îl deţine, se poate fracţiona în 2 sau mai multe mase patrimoniale, care sunt considerate ele însele universalităţi juridice. Această fracţionare se poate face întotdeauna prin intermediul divizibilităţii sau afectaţiunii patrimoniale. De exemplu, masele patrimoniale fiduciare vor fi considerate patrimonii de afectaţiune. Afectaţiunea patrimonială, este în sensul art. 2.324 alin. (2)-(4) din NCC, o specie a diviziunii patrimoniale, deoarece sunt reglementate anumite cazuri speciale de urmărire a bunurilor existente în patrimoniul unei persoane debitoare. Dup ă cum vom observa, o astfel de formă de fracţionare a patrimoniului este fiducia, tehnică juridică prin intermediul căreia o fracţiune de patrimoniu este transferată/pus ă la dispoziţia fiduciarului care va putea face inclusiv acte de dispoziţie cu privire la bunurile/drepturile ce fac parte din acea fracţiune de patrimoniu. Fiduciarul este practic un proprietar legal (legal ownership) al fracţiunii de patrimoniu respectiv, chiar dacă dreptul s ău nu este perpetuu ş i nici exclusiv. Îns ă, pentru o mai bun ă înţelegere a instituţiei patrimoniului, faţă de noile dispoziţii civile, tră s ă turile sau caracterele juridice ale patrimoniului pot fi următoarele:

1. Patrimoniul este o universalitate juridică . Această tr ăs ătur ă semnifică faptul că, patrimoniul este o totalitate sau o mas ă de drepturi ş i obliga ţii patrimoniale care apar ţin unei persoane. Patrimoniul înglobează-aş a cum am mai arătat-un activ compus din drepturile unui titular iar bunurile în ansamblul lor, acelaş i proprietar în persoana titularului ş i un pasiv, adică toate datoriile sau obligaţiile patrimoniale ale aceleiaş i persoane. Există o corelaţie esen ţială între activ şi pasiv, f ăcând ca drepturile s ă corespund ă obligaţiilor.

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 9 of 90

Drepturile ş i obligaţiile privite singular sunt distincte de universalitate (universitas juris), fapt care conduce la concluzia potrivit căreia, patrimoniul este independent de schimb ările ş i modificările care se

produc cu drepturile ş i obligaţiile care-i alcătuiesc con ţinutul.

2. Unicitatea patrimoniului. Aceasta presupune că o persoan ă

fizic ă sau juridică nu poate avea decât un singur patrimoniu ş i că orice persoan ă are un patrimoniu, chiar dacă ea are numai datorii. Altfel spus, niciun patrimoniu f ăr ă o persoan ă ş i nici o persoană f ăr ă patrimoniu. Unicitatea patrimoniului deriv ă din unitatea subiectului care este titular al patrimoniului ş i poate fi considerată potrivit actualelor dispoziţii civile, un caracter sau o tr ăs ătur ă cu titlu general specifică patrimoniului. Acest caracter are la bază celebra teorie a personalităţii patrimoniului(TPP), promovată de ilu ş trii juriş ti francezi C. Aubry ş i C. Rau.

3. Inalienabilitatea patrimoniului. Aceasta înseamn ă că persoanele nu pot transmite prin acte între vii întregul lor patrimoniu. Bineîn ţeles, nimic nu se poate opune ca o persoan ă s ă cedeze prin acte inter vivos (vânzare, donaţie, etc.), toate bunurile pe care le posed ă la un anumit moment dat, chiar ş i cele care provin dintr-o mo ş tenire. Apoi ea nu poate ceda datoriile sale, adică s ă-i oblige pe creditorii s ăi s ă accepte un alt debitor în locul s ău. Aceasta pentru că, creditul a fost încredin ţat unei persoane determinate ş i nu

alteia cu care debitorul ar dori s ă se substituie. Transmiterea întregului patrimoniu al unei persoane fizice, se face prin succesiune, în momentul încetării din viaţă a titularului. În acest caz, mo ş tenitorii culeg nu numai unul sau altul din bunurile defunctului, ci ş i ansamblul datoriilor sale. În această materie, deci trebuie s ă se facă distincţia între cesiunea între vii (cesio inter vivos) ş i cesiunea pentru cauză de moarte (cesio mortis causa). Potrivit art. 1.747-1.754 NCC, o mo ş tenire poate face obiectul unei vânzări iar vânzătorul mo ş tenitor, poate rămâne răspunzător pentru datoriile mo ş tenirii vândute. În cazul persoanelor juridice această transmisiune are loc în momentul încetării lor, mai precis în urma divizării totale sau, a fuzion ării cu una sau mai multe persoane juridice.

4. Divizibilitatea ş i afecta ţiunea patrimoniului. Ca regulă

generală, personalitatea fiind indivizibilă, ş i cum patrimoniul este o emanaţia a personalităţii, o persoan ă nu poate avea decât un singur patrimoniu. Sub acest aspect, criticile la adresa teoriei clasice au fost cele mai virulente deoarece chiar legea prevede situaţii frecvente în care aceeaş i persoană, aparent ar fi titular ă a dou ă patrimonii distincte. Mai mult decât atât, potrivit acestui caracter, se poate deroga cu uş urinţă de la regula generală privind unicitatea patrimoniului ş i este foarte important de reţinut faptul că acesta poate face obiectul unei diviziuni sau afecta ţiuni în cazurile ş i condiţiile prevă zute de lege (art. 31 alin. 2 NCC). Divizibilitatea ş i afectaţiunea patrimoniului, chiar dacă sunt operaţiuni sinonime, pot fi considerate elemente novatoare ale Noului Cod civil, dar ş i tr ăs ături sau un caractere speciale ale patrimoniului, care derog ă de la regula generală potrivit căruia acesta este unic îns ă, întotdeauna poate fi divizibil în anumite situaţii determinate de lege. Alături de unicitate, prin implementarea acestui caracter, Noul Cod civil recunoaş te patrimoniului o teorie modern ă, o sinteză a celor dou ă teorii: cea personalistă ş i cea a afectaţiunii. Astfel, trebuie s ă reţinem faptul că patrimoniul este de regulă unic, el îns ă poate face obiectul unei diviziuni sau afecta ţiuni în mai multe mase de drepturi ş i obligaţii, adică a unor mase patrimoniale, fiecare având un regim juridic bine determinat (quasi patrimonia), numai în condiţiile legii. Cu această ocazie, se realizează un transfer intrapatrimonial potrivit art. 32 din NCC. Astfel, pentru persoanele fizice divizibilitatea patrimoniului este prevă zută de lege, adică vom fi în prezen ţa unei divizibilităţi legale. Spre exemplu, în cazul so ţilor unde deosebim între masa

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 10 of 90

bunurilor comune dobândite în timpul regimului comunităţii legale(căs ătoriei) prev ăzută de art. 339 din NCC ş i masa bunurilor proprii ale fiecărui so ţ prevăzută de art. 340 NCC. Într-adev ăr, so ţii pot avea în patrimoniul lor atât bunuri proprii cât ş i bunuri comune. Bunurile comune, potrivit art. 339 din NCC, sunt bunurile dobândite de oricare dintre so ţi în timpul căs ătoriei. Aceste bunuri nu pot fi urmărite decât de către creditorii comuni ai so ţilor, iar numai în caz de neîndestulare a lor, aceş ti creditori vor putea urmări ş i bunurile

personale ale so ţilor. Pe de altă parte, creditorii personali ai fiecărui

so ţ, nu pot urmări decât bunurile proprii, iar numai în cazul în care ei

nu s-ar îndestula din această categorie de bunuri, potrivit art. 353 NCC, vor putea cere împ ăr ţirea bunurilor comune pentru ca astfel s ă- ş i satisfacă crean ţa din bunurile cuvenite soţului debitor. Potrivit art. 352 alin. (2) NCC, soţul care a plătit datoria comun ă va avea un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt so ţ până la acoperirea integrală a crean ţelor pe care acesta i le datoreaz ă . Divizibilitatea poate opera ş i alte cazuri prevăzute de lege, spre exemplu în cazul acceptării unui patrimoniu supus succesiunii. Această acceptare, potrivit art. 1.106 NCC, nu este impus ă niciunei persoane chiar dacă are sau nu calitatea de a o accepta. Astfel, potrivit art. 1.107 din NCC, acceptarea unei mo ş teniri poate fi f ăcută pe cale oblică, de creditorii succesibilului(mo ş tenitorului), în limita îndestulării crean ţelor lor. O altă situaţie în care operează divizibilitatea patrimoniului este cazul acceptării mo ş tenirii sub beneficiu de inventar, pentru ca

succesibilul sau moş tenitorul, s ă r ăspundă pentru obligaţiile defunctului în limitele valorii activului patrimonial lăsat de către defunct, adică intra vires hereditas. În acest caz totul se petrece ca ş i cum mo ş tenitorul ar avea două patrimonii: al s ău propriu ş i acela care-l culege prin succesiune; altminteri s-ar ruina ori mo ş tenitorul, ori creditorii defunctului. Potrivit art. 1.115 din NCC, acest inventar

al patrimoniului succesoral, poate fi solicitat alături de mo ş tenitori ş i

de creditorii moş tenirii sau de orice persoan ă interesată. Textul de lege men ţionat, prevede că operaţiunea de inventariere se efectuează

la cererea acestor persoane de către notarul competent, iar în caz de

opoziţie a succesibililor sau a persoanelor care deţin bunuri din patrimoniul succesoral, efectuarea inventarului va fi dispus ă de către instan ţa de judecată de la locul deschiderii mo ş tenirii. Cu ocazia inventarierii patrimoniului succesoral, se realizează ş i separa ţia de patrimonii între bunurile patrimoniului succesoral ş i bunurile celorlalte persoane(succesibili, ori persoane care deţin bunurile succesorale). Altfel, dacă nu s-ar ob ţine separarea de patrimonii, poate opera confuziunea, iar creditorii defunctului vor veni în concurs cu creditorii mo ş tenitorilor, sau ai persoanelor care deţin bunurile succesorale, fiind astfel de neconceput ca creditorii unei persoane solvabile s ă piard ă ceea ce le-a fost dat ş i ceea ce ar putea ob ţine, pentru că debitorul lor moare. Cu privire la persoana juridică, art. 187 NCC prevede că aceasta trebuie s ă aib ă o organizare de sine stătătoare ş i un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit ş i moral, în acord cu interesul general. Mai trebuie reţinut faptul că o societate comercială are patrimoniu propriu îns ă, distinct de acela al membrilor organelor de administrare potrivit art. 214 NCC.

Faţă de exemplele mai sus enunţate referitoare la divizibilitatea legală a patrimoniului persoanelor fizice, trebuie s ă reţinem că poate exista ş i o divizibilitate voluntar ă , incidentă doar în cazul persoanelor juridice când de pildă, un comerciant îş i poate diviza patrimoniul într-

o grup ă de drepturi ş i obligaţii care alcătuiesc un fond de comer ţ

afectat unei activităţi comerciale. Această divizare, poate fi conform art. 236 NCC, totală (prin împ ăr ţirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între dou ă sau mai multe persoane juridice) sau par ţială (prin desprinderea unei părţi din patrimoniul unei persoane juridice care continuă s ă existe, ş i transmiterea acestei păr ţi către una sau mai multe persoane juridice). A ş a cum am amintit, patrimoniul poate fi supus ş i unor afecta ţiuni, dar în limitele prev ăzute de lege. Aceste afectaţiuni determinate de lege, ar putea creea pentru o persoan ă, pe de-o parte, un patrimoniu personalitate(de jure) ş i un patrimoniu de afectaţiune.

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 11 of 90

În cadrul patrimoniului de afectaţiune, am putea include spre exemplu, drepturile ş i obligaţiile asupra bunurilor care pot face obiectul unei fiducii, sau unui patrimoniu profesional individual(al unui avocat, notar public, executor judecă toresc, medic, etc). Forma novatoare de afectare a unui patrimoniu sau a unei p ăr ţi a acestuia, reglementată de normele de drept substan ţial o reprezintă

institu ţia fiduciei. Articolul 773 din NCC, defineş te fiducia ca fiind, aceea opera ţiune juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori transfer ă drepturi reale, drepturi de crean ţă, garan ţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de drepturi, prezente sau viitoare, că tre unul sau mai mulţi fiduciari care le administreaz ă cu un scop determinat, în folosul unuia sau al mai multor beneficiari. Această operaţiune, este consacrată prin încheierea unui contract de fiducie. Din con ţinutul acestei definiţii constatăm existen ţa a trei subiecte:

a) Constituitorii, care pot fi persoanele fizice sau juridice, titulari

de drepturi reale, de crean ţă, garan ţii, sau alte drepturi ori un

ansamblu de drepturi;

b) Fiduciarii, care sunt persoanele ce administrează cu un scop

determinat drepturile reale, de creanţă, garan ţii, sau alte drepturi ori

un ansamblu de drepturi ale constituitorilor. Aceste persoane, potrivit art. 776 alin.(2) ş i (3) NCC pot fi: institu ţiile de credit, de investiţii ş i de administrare a investiţiilor, societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de asigurare ş i de reasigurare legal înfiinţate, notarii publici sau avocaţii;

c) Beneficiarii, care pot fi constituitorii, fiduciarii sau o ter ţă

persoan ă determinată prin contractul de fiducie.

1.4. Funcţ iile patrimoniului

Patrimoniul prezintă o importan ţă practică deosebită. Această importan ţă practică, dar luând în consideraţie ş i anumite norme ale Codului civil, vom putea scoate în eviden ţă funcţiile acestei institu ţii ş i anume:

constituie garan ţia comun ă a creditorilor(gajul general);

explică ş i face posibilă subroga ţia reală cu titlu universal;

face posibilă transmisiunea universală ş i cu titlu universal a

drepturilor ş i obliga ţiilor, deci explică devoluţiunea succesorală a drepturilor ş i obliga ţiilor.

1. Patrimoniul ş i garan ţia comun ă a creditorilor Patrimoniul reprezintă garan ţia generală sau comun ă conferită de lege creditorilor chirografari sau cum mai este denumit în doctrin ă, gajul general al acestora. În acest sens, art.1.518 din NCC statuează că:’Dacă prin lege nu se dispune altfel, debitorul r ă spunde personal de îndeplinirea obliga ţiilor sale’. Această r ăspundere este limitată de anumite situaţii sau cazuri, prev ăzute de lege, potrivit alineatului (2) al aceluiaş i text. R ăspunderea personală a debitorului de îndeplinirea obligaţiilor sale, instituie aş a numita garan ţie comun ă a creditorilor, reglementată de prevederile art. 2.324 din NCC. Creditorii chirografari, dup ă cum se cunoaş te, sunt acei creditori care nu dispun de o garan ţie reală(ipotecă, privilegiu, gaj, etc) prin care s ă le fie asigurată crean ţa, ei având drept garanţie, întregul patrimoniu al debitorului privit în ansamblu, ca o universalitate juridică; deci nu putem discuta de unul sau altul din bunurile debitorului, ci de ansamblul bunurilor care compun patrimoniul acelei persoane. Trebuie reţinut că sintagma ‚garanţie comun ă ’ nu trebuie confundată cu dreptul de gaj care este o garan ţie specială a creditorilor gajiş ti; acesta este un drept real accesoriu dreptului de crean ţă care confer ă atributele de urm ă rire ş i de preferin ţă . Garan ţia comun ă înseamn ă dreptul creditorului de a urmări oricare din bunurile ce se află în patrimoniul debitorului pentru a- ş i realiza crean ţa, f ăr ă îns ă a-l putea opri pe acesta s ă le înstr ăineze. Rezultă că, orice creditor va putea urmări doar bunurile existente în patrimoniul debitorului în momentul procedurii de executare silită precum ş i bunurile ce vor intra în patrimoniu(aş a-zise bunuri viitoare) până la realizarea integrală a dreptului de creanţă.

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 12 of 90

2. Subroga ţia reală cu titlu universal

Subrogaţia(adică înlocuirea) este de două feluri:

A) subrogaţia personală ş i B) subroga ţia reală.

A) Subroga ţia personală reprezintă situaţia în care într-un raport

juridic o persoan ă este înlocuită cu alta. De exemplu, dacă 2 debitori sunt obligaţi la plata unei datorii faţă de un creditor, în cazul în care unul dintre ei achită singur întreaga datorie, debitorul plătitor se

subrog ă în drepturile creditorului plătit ş i va putea urmări pe celălalt debitor pentru partea ce revenea acestuia.

B) Subroga ţia reală reprezintă înlocuirea unui lucru cu un alt

lucru ş i ea poate fi: a) subroga ţie reală cu titlu universal ş i b) subroga ţie reală cu titlu particular. (ex. dacă dintr-un patrimoniu este vândut un lucru, locul lui este luat de preţul încasat care la rândul s ău, va putea fi înlocuit cu un alt lucru achiziţionat din preţul ob ţinut).

a) Subroga ţia reală cu titlu universal presupune înlocuirea

automată a unei valori cu altă valoare în cuprinsul unui patrimoniu. Spunem că este cu titlu universal deoarece înlocuirea unei valori cu alta se face f ăr ă a lua în considerare individualitatea lucrului care iese ş i a celui care intr ă în patrimoniu. Această înlocuire se produce automat dar nu în baza unei prevederi legale. Subrogaţia reală cu titlu universal prezintă desigur ş i o

importan ţă practică. De exemplu, în cazul în care mai mulţi mo ş tenitori dobândesc împreună un patrimoniu ş i vor s ă ias ă din indiviziune prin împăr ţirea bunurilor. Acele bunuri care nu pot fi comod împ ăr ţite în natur ă vor fi înstrăinate iar sumele ob ţinute vor lua locul bunurilor. Alt exemplu priveş te efectele anulării hotărârii judecătoreş ti declarative de moarte a unei persoane când, dacă mo ş tenitorii prezumtivi au înstr ăinat o parte din bunuri cu titlu oneros unor ter ţi de bun ă credin ţă, actele lor vor rămâne valabile. Dar locul acelor bunuri va fi luat de sumele de bani primite de succesorul prezumtiv de la ter ţii dobânditori.

b) Subrogaţia reală cu titlu particular înseamnă înlocuirea unui

bun individual determinat cu un alt bun privit izolat(ut singuli). În acest caz nefiind vorba de înlocuirea unei valori cu altă valoare, subrogaţia operează numai dacă este prev ăzută expres de lege. Există

o astfel de subrogaţie în cazul prev ăzut de art.2.330 din NCC care

statuează că în situaţia în care un bun grevat de o garan ţie a pierit sau

a fost deteriorat, indemnizaţia de asigurare sau, dup ă caz, suma

datorată cu titlu de desp ăgubire este afectată la plata crean ţelor privilegiate sau ipotecate, dup ă rangul lor. De asemenea, ipoteza art.72 alin.(3) din Legea 18/1991 privind fondul funciar referitoare la schimbul de terenuri care prevede că prin schimburile efectuate

fiecare teren dobândeş te situaţia juridică a terenului înlocuit, etc.

3. Transmisiunea universală ş i cu titlu universal

Transmisiunea universală are loc atunci când se transmite întregul patrimoniu de la o persoan ă la alta în timp ce transmisiunea cu titlu universal constă în transmiterea fracţională (fracţie ordinar ă, zecimală, procent) a întregului patrimoniu al unei persoane la dou ă

sau mai multe persoane. Suntem în prezenţa unei transmisiuni universale, de exemplu, atunci când o persoan ă decedează iar patrimoniul lăsat, integral, este cules în totalitate de un singur mo ş tenitor care are voca ţie universală legală sau testamentar ă . Dimpotriv ă, în ipoteza în care patrimoniul succesoral este dobândit pe cote p ăr ţi de doi sau mai mulţi mo ş tenitori ne vom afla în prezen ţa unei transmisiuni cu titlu universal. A ş adar, succesibililor nu li se va da unul sau altul din bunuri ori una sau alta din datoriile con ţinute în patrimoniu, ci, de exemplu, o treime din bunuri ş i o treime din datorii dacă moş tenitorii sunt în număr de 3; 1/4 dacă sunt patru, etc. În acest caz, vom spune că bunurile defunctului se vor g ăsi în indiviziune între moş tenitorii care, mai repede sau mai târziu, vor cere partajul asupra acestora. De altă parte, transmiterea patrimoniului către succesori îi va expune pe aceş tia la plata tuturor datoriilor defunctului chiar dacă

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 13 of 90

ceea ce primesc în calitate de activ are valoare inferioar ă datoriilor care grevează moş tenirea; ei sunt ţinuţi ultra vires hereditas ceea ce înseamn ă practic de a plăti datoriile defunctului din sumele personale. Acest rezultat neaş teptat este o consecin ţă a unicităţii patrimoniului care în acest fel pune în lumin ă un principiu echitabil. Astfel, nu se poate concepe de ce moartea defunctului sporeş te

ş ansele creditorilor lui, aceş tia profitând de bunurile moş tenitorului debitorului. Împotriva unui asemenea pericol mo ş tenitorii se pot feri

în dou ă moduri ş i anume:

a) fie renun ţând la succesiune(adică la activ ş i la pasiv);

b) fie acceptând-o sub beneficiu de inventar.

În acest din urmă caz ei vor fi ţinu ţi intra vires succesionis, adică numai pân ă la concurenţa activului succesiunii. Aceasta presupune că

to ţi creditorii defunctului nu vor putea urmări decât bunurile acestuia.

Se poate observa îns ă că beneficiul de inventar contrazice, în parte,

no ţiunea clasică de patrimoniu.

2. Aspecte generice privind drepturile patrimoniale

În funcţie de natura con ţinutului lor, drepturile ş i obligaţiile civile se clasifică în patrimoniale ş i nepatrimoniale. Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective care au un

con ţinut economic, evaluabil în bani. Dreptul nepatrimonial, numit ş i drept personal nepatrimonial, este acel drept subiectiv civil al că rui conţinut nu poate fi evaluat în bani(spre exemplu, drepturi legate de existen ţa ş i de integritatea fizică ş i morală a persoanei, cum ar fi, dreptul la viaţă, s ăn ătate ş i integritate corporală, dreptul la libertate, dreptul la secretul vieţii private, la onoare, la reputaţie; drepturi referitoare la elementele de

identitate ale persoanei; etc) Drepturile patrimoniale se împart în diverse categorii: drepturi reale, drepturi personale sau de crean ţă , drepturi intelectuale. În

cadrul drepturilor patrimoniale am mai putea include chiar ş i acţiunile în justiţie. Diviziunea drepturi reale-drepturi personale( de creanţă),

ce îş i are originea în dreptul roman, este considerată de doctrina mai

veche ca fiind diviziunea supremă, opinie nuanţată în prezent de autorii moderni, motiv pentru care în con ţinutul studiului nostru, nu vom evoca niciun aspect referitor la drepturile intelectuale. Din punctul de vedere al subiectelor, dreptul real presupune existen ţa unui subiect activ determinat ş i a unui subiect pasiv nedeterminat, format din toţi ceilalţi. Spre deosebire, drepturile de crean ţă presupun subiecte (atât creditor, cât ş i debitor) determinate, debitorul având obligaţia corelativ ă dreptului creditorului de a cere acest lucru, de a da, a face sau a nu face ceea ce ar fi putut face în lipsa acelei obligaţii. Îns ă, drepturile reale prezintă dou ă specificităţi faţă de drepturile personale: ele comportă dreptul de urm ă rire ş i

dreptul de preferin ţă . Dreptul de urm ă rire prezentat de un drept real dă posibilitatea titularului s ău s ă urmărească în orice mâini s-ar afla bunul care îi

apar ţine sau care este grevat de un drept real în favoarea sa. Astfel, proprietarul unui imobil ş i-l poate revendica de la orice detentor; uzufructuarul poate s ă îş i reclame bunul pentru a-l folosi, ş i asta în faţa oricărui proprietar al bunului. Din contr ă, dreptul de crean ţă comportă prin sine dreptul la urmărire. Rezultă de aici că creditorul beneficiază de o garan ţie generală asupra patrimoniului debitorului, neavând un drept special de urmărire asupra unor bunuri determinate din patrimoniul acestuia. Un creditor chirografar nu poate urmări bunurile decât în mâinile debitorului s ău, pierzând această posibilitate în cazul înstr ăin ării către un ter ţ. Mai mult, dreptul de urmărire afectează de asemenea ş i executarea obligaţiilor privind utilizarea unui bun. Dacă, de exemplu, A îi promite lui B că îi va împrumuta autoturismul pentru o călătorie, dacă acest autoturism este înstr ăinat

B nu poate s ă îi ceară cumpăr ătorului C s ă execute obligaţia, A fiind

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 14 of 90

singurul obligat. Dreptul de preferin ţă constă în posibilitatea titularului de a-ş i realiza dreptul s ău cu prioritate la acelaş i bun, în raport cu titularii altor drepturi. De exemplu, dacă un drept de creanţă este înso ţit ş i garantat de un drept de ipotecă, titularul dreptului de ipotecă (creditorul ipotecar) are posibilitatea de a ob ţine realizarea dreptului de creanţă cu prioritate, din preţul bunului ipotecat, faţă de ceilalţi creditori ai aceluiaş i debitor. Conform opiniilor clasice, drepturile reale sunt limitate, fiind expres reglementate de lege, în timp ce drepturile de creanţă sunt practic, nelimitate, deoarece se nasc din orice acte juridice valabile, din fapte juridice, licite sau ilicite ( adică din acţiuni omeneş ti s ăvâr ş ite fără inten ţia de a produce efecte juridice, efecte care se produc totu ş i, în temeiul legii: plata nedatorată, îmbog ăţirea f ăr ă justă cauză, distrugerea de bunuri care atrage r ăspunderea civilă delictuală, etc.).

2.1. Drepturile ş i obliga ţ iile reale. Definiţie ş i clasificare

Drepturile reale (jus in re) - sunt acele drepturi subiective patrimoniale în virtutea că rora titularul lor îş i poate exercita atributele conferite de lege, nemijlocit, asupra bunului la care se referă , fă r ă a avea nevoie de concursul altor persoane. Trebuie subliniat faptul că, dreptul real este un raport între oameni cu privire la un lucru ş i nu un raport între om ş i un lucru. Dreptul real presupune un raport juridic privitor la un lucru între subiectul activ ş i subiectul pasiv, acesta din urmă fiind reprezentat de toate celelalte persoane nedeterminate care au obligaţia negativă de a nu aduce atingere exercitării dreptului real de către titularul s ău. În cadrul acestui raport, contactul între persoan ă ş i lucru este imediat,

sub garan ţia ş i controlul statului: ’lucrul este ca ş i subjugat sau supus persoanei, el este obligat s ă i se supun ă ’. Este îns ă o aparen ţă, deoarece un lucru nu poate fi subiectul pasiv al unui drept. Clasificarea doctrinar ă a drepturilor reale constă în drepturi reale principale şi drepturi reale accesorii (privilegiile, garanţiile reale ori personale).

1. Drepturile reale principale sunt acelea care au o existenţă

independentă faţă de alte drepturi; deci ele nu depind de alte drepturi cum ar fi de exemplu, proprietatea, uzul, uzufructul, etc. La rândul lor, drepturile reale principale se împart în a) dreptul de proprietate:

- publică: care apar ţine numai statului sau unităţilor administrativ- teritoriale; - privată: care apar ţine persoanelor fizice ş i persoanelor juridice

de tip particular, ş i drept de proprietate privată al statului, unităţilor administrativ – teritoriale (judeţ, municipiu, oraş , comun ă), precum ş i altor persoane juridice înfiin ţate de către stat ş i autorităţile locale, cum sunt regiile autonome sau societăţile naţionale. b) drepturi reale derivate sau corespunzătoare dreptului de proprietate. Drepturile reale derivate din dreptul de proprietate pot fi la rândul lor desprinse din dreptul de proprietate privată, ori corespunzătoare dreptului de proprietate publică.

2. Drepturile reale accesorii ( de garan ţie, ori de privilegiu) sunt

acele drepturi care depind de existen ţa altor drepturi; de exemplu, dreptul de ipotecă. Ele sunt accesorii drepturilor de crean ţă . Dacă drepturile reale principale poartă asupra materialităţii îns ăş i a lucrului fiind puse în serviciul titularului dreptului, în schimb, drepturile reale accesorii au inciden ță asupra valorii pecuniare a

lucrului, această valoare fiind pus ă deoparte în interesul titularului dreptului. Drepturile reale corespunzătoare dreptului de proprietate publică, potrivit reglementărilor în vigoare pot fi următoarele:

a) dreptul de administrare (art. 867-870 NCC);

b) dreptul de concesiune (art. 871-873 NCC);

c) dreptul de folosin ţă cu titlu gratuit(art. 874-875 NCC).

Aceste drepturi reale se constituie prin acte administrative, în cadrul unor raporturi juridice de putere ş i reprezintă modalităţi de

https://lookaside.fbsbx.com/file/ADRIAN%20STOICA%2C%20…7r34RaxTDfG-8d_TcyXoLzuWbu0J2loFjTfr6Yex_W9Vt9PVjqzQ

04/10/2018, 09\57 Page 15 of 90

exercitare a dreptului de proprietate publică. De aceea, ele nu dezmembrează proprietatea publică, fiind inopozabile proprietarului pe cale administrativă, îns ă, pe cale civilă, acestea sunt opozabile erga omnes. A ş a cum am mai amintit, în practică ele mai pot fi

asimilate ş i modalităţilor de exercitare a proprietăţii publice În opoziţie cu acestea, drepturile reale derivate din dreptul de proprietate privată (denumite ş i dezmembr ă mintele dreptului de proprietate) sunt opozabile erga omnes, inclusiv proprietarului. Dezmembr ămintelor le lipsesc unele din atributele proprietăţii, titularul lor având posesia, folosinţa, dispoziţia materială sau (par ţial) juridică, în timp ce proprietarul va avea întotdeauna dispoziţia juridică asupra bunului. Dezmembr ămintele dreptului de proprietate sunt:

a) dreptul de superficie(art. 693-702 NCC);

b) dreptul de uzufruct(art. 703-748 NCC);

c) dreptul de uz ş i cel de abita ţ ie(art. 749-754 NCC);

d) dreptul de servitute(art. 755- 772NCC).

Revenind la drepturile reale accesorii (de garan ţie sau privilegiile), aş a cum am amintit, ele nu au o existen ţă autonomă, deoarece depind întotdeauna de existen ţa altor drepturi. Aceste drepturi reale accesorii, sunt denumite ş i reglementate de Noul Cod

civil drept garan ţii sau privilegii ş i de asemenea, pot fi împ ăr ţite în:

garan ţii reale (ipoteca, gajul, dreptul de reten ţie), privilegii ş i garan ţii personale (fideiusiunea, garanţiile autonome).

A) Sunt cunoscute ca fiind garantii reale, urmatoarele drepturi:

a) Dreptul de ipotecă , care constituie acel drept real accesoriu

constituit asupra unor bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale determinate ori determinabile sau universalităţi de bunuri, care îi confer ă titularului s ău, denumit creditor ipotecar, posibilitatea de a urmări bunul în mâna oricui s-ar afla ş i de a fi plătit cu prioritate din preţul acelui bun. Fiind constituit asupra unor bunuri acest drept de ipotecă, reprezintă în mod indirect pentru titularul s ău(denumit creditor ipotecar), o garanţie reală;

b) Dreptul de gaj, ce este cunoscut ca fiind dreptul real

accesoriu constituit în favoarea unui creditor asupra unor bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise în formă materializată, ale debitorului sau ale unui ter ţ, pentru a garanta executarea obligaţiei asumate de debitor. Poate fi cu deposedarea debitorului de bunul gajat sau în cazul titlurilor nominative sau la purtător, prin remiterea acestora, iar în cazul titlurilor la ordin, prin andosarea acestora, în

scop de garan ţie. Dreptul de gaj beneficiază de atributele de urmărire

ş i preferin ţă ş i recunoaş te în acelaş ii titularului s ău, o garan ţie reală asupra bunurilor care intr ă în aria obiectului s ău;

c) Dreptul de reten ţie, care reprezinta acel drept real accesoriu(

sau garan ţie reală imperfectă), care confer ă posibilitatea creditorului, în acelaş i timp ş i debitor al obligaţ