Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
6. Infracțiunea de omor:
a. este întotdeauna imprescriptibilă
b. devine prescriptibilă, atunci când a rămas în forma tentativei perfecte
c. devine prescriptibilă, când a fost comisă în una din formele secundare de participație
d. este o infracțiune simplă.
7. Omorul comis prin aducerea victimei, de către făptuitor, în stare de neputință de a se apăra,
constituie:
a. omor calificat
b. omor simplu
c. omor prin cruzimi
d. omor cu premeditare.
1
8. Nu se reține tentativa la infracțiunea de omor:
a. când autorul, din eroare a acționat împotriva altei persoane și aceasta decedează
b. atunci când făptuitorul încearcă să ucidă în aceeași împrejuarare trei persoane și nu moare
niciuna
c. când infracțiunea nu s-a consumat, fatorită folosirii unor mijloace defecte.
14. Fapta aceluia care a aplicat victimei o lovitură puternică cu o sabie, în zona capului,
provocându-i o leziune gravă în urma căreia victima a decedat după 3 zile, întruneşte elementele
constitutive ale infracțiunii:
a. de omor
b. de ucidere din culpă
2
c. de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
d. omor calificat.
15. Aruncarea cu putere, de la mică distanţă, a unei pietre de pavaj stradal spre capul unei
persoane şi rănirea acesteia, la cap, cu urmarea unor leziuni ce necesită 15 de zile de îngrijiri
medicale reprezintă:
a. tentativă la infracţiunea de omor
b. vătămare corporală
c. loviri sau alte violențe
d. o infracțiune care antrenează aplicarea obligatorie și a unei pedepse complementare,
imprescriptibilă.
3
21. Omorul este calificat dacă este comis:
a. asupra soțului, dar numai dacă aceștia locuiesc împreună
b. asupra unei femei gravide, indifenent dacă această stare era vizibilă sau nu, dar ea este
cunoscută de către făptuitor
c. pentru a ascunde comiterea unei piraterii
d. prin aplicarea unei puternice lovituri cu un pumnal în zona inimii victimei.
22. Omorul comis pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea altei infracțiuni, se poate comite:
a. cu oricare dintre formele intenției
b. spontan sau cu premediatre
c. numai cu intenție directă
d. trebuie să aibă în antecedență (în forma ascunderii) numai infracțiuni comise cu violență.
24. Constituie infracţiunea de omor calificat, omorul comis în una din următoarele împrejurări:
a. în timpul nopţii sau în loc public
b. de către o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică sau paralizantă
c. prin cruzimi sau asupra unei femei gravide
d. de două sau mai multe persoane împreună.
25. Dacă făptuitorul a ucis, în aceeaşi împrejurare, cu intenţie două persoane, se reţine:
a. săvârşirea a două infracţiuni de omor simplu, aflate în concurs real sau ideal
b. săvârşirea unei singure infracţiuni de omor
c. săvârşirea unei unice infracţiuni de omor calificat, ca infracțiune complexă
d. omor calificat, indiferent că victimele au fost ucise printr-o acţiune unică, cât şi prin acţiuni
succesive.
26. Uciderea unei persoane prin aplicarea a 80 de lovituri cu cuțitul în zone vitale, dar și nevitale
reprezintă:
a. omor simplu
b. omor calificat
c. o infracțiune la care este posibilă reținerea cauzei de impunitate a împiedicării producerii
rezultatului.
4
d. se reține, chiar dacă făptuitorul a comis determinarea prin ușoare constrângeri morale.
28. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii este mai gravă, atunci când fapta s-a comis față de:
a. un minor
b. soț sau rudă apropiată
c. o persoană ce nu putea fi stăpână pe acținile sale sau faţă de o persoană care nu era în stare să-
şi dea seama de fapta sa
d. când sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc sau când fãptuitorul a profitat de
starea de neputinţă a victimei de a se apăra.
31. Dacă prin uciderea prin culpă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane:
a. limitele speciale ale pedepsei prevăzute de alin. 1 și 2 se majorează cu cel mult o treime
b. limitele speciale ale pedepsei prevăzute de alin. 1 și 2 se pot majora cu cel puțin jumătate
c. limitele speciale ale pedepsei prevăzute de alin. 1 și 2 se majorează cu cel mult jumătate
d. se va reține o singură infracţiune de ucidere din culpă în variantă agravată, ca infracțiune
simplă.
5
d. dacă este săvârşită în public.
6
3. Actele de violenţă intenţionate care au pricinuit victimei o vătămare ce necesită pentru
vindecare 20 de zile de îngrijiri medicale, poate constitui infracţiunea de:
a. vătămare corporală
b. lovire sau alte violenţe, alin. (2) C. pen.
c. lovire sau alte violenţe, alin. (1) C. pen.
d. o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
4. În cazul în care pentru vindecare sunt necesare între 88 și 92 de zile de îngrijiri medicale se va
reține comiterea infracțiunii:
a. de loviri sau alte violențe (art.193 C.pen.)
b. de vătămare corporală (art.194 C.pen)
c. o infracțiune pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală
d. numai cu praeterintenție.
6. Infracțiunea de lovire sau alte violențe este mai gravă atunci când:
a. este comisă asupra unei rude apropriate sau a soțului
b. este comisă asupra unui membru de familie
c. are ca urmare o zi de îngrijiri medicale
d. are ca urmare producerea unei infirmității fizice permanente.
7. Se reține infracțiunea de loviri sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 193 Cod penal:
a. lovirea unei persoane (îmbrâncirea)
b. orice acte de violență asupra unei persoane, numai dacă au produs o minimă suferință fizică
c. orice acte de violență, dacă au produs suferinte fizice și\sau psihice
d. dacă se comite de către un profesor asupra studentului său, în pauză la universitate.
8. Lovirea sau alte violențe, comise din culpă, ce au produs o vătămare ce necesită 10 zile de
ingrijiri medicale, constituie infracțiunea de:
a. vătămare corporală din culpă
b. lovirea sau alte violențe
c. nu constituie infracțiune
d. o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
7
c. o infracţiune de lovire sau alte violenţe în formă continuată
d. o circumstanţă agravantă legală cu caracter general.
13. Poate reprezenta infracţiunea de vătămare corporală, fapta prin care s-a pricinuit:
a. pierderea unei proteze
b. pierderea cunoştinţei
c. avortul
d. punerea în primejdie a vieții persoanei, indiferent de forma de vinovăție cu care se comite
fapta.
8
d. vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, care necesită pentru vindecare îngrijiri
medicale de 90 de zile și recuparare medicală de 100 de zile.
16. Infracțiunea de vătămare corporală se reține dacă s-a produs una din următoarele consecințe:
a. punerea în primejdie a vieții unei persoane, dar numai cu intenție depășită
b. avortul sau o infirmitate temporară fizică sau psihică
c. slăbirea văzului pe o perioadă de 60 de zile
d. pierderea unui simţ sau organ ori încetarea temporară a funcționarii acestora.
18. X îl taie pe față pe Y în formă de Z. Y se vindecă în 19 zile. Precizați care este încadrarea
juridică a faptei comisă de către X:
a. infracțiunea de loviri sau alte violențe, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale
b. infracțiunea de vătămare corporală, raportat la urmarea imediată a faptei
c. tentativă de omor, raportat la instrumentul folosit (cuțitul)
d. o infracțiune pentru care termenul de prescripție al răspunderii penale este de 8 ani.
20. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte implică din partea făptuitorului:
a. intenție directă pentru comiterea lovirii sau vătămării și intenție indirectă față de producerea
morții victimei
b. intenție pentru comiterea lovirii sau a vătămării, chiar dacă față de rezultatul produs (moartea)
făptuitorului nu i se poate impune vreo culpă
c. intenție directă pentru comiterea lovirii sau a vătămării și culpa, indifferent de formele sale
față de rezultatul produs (moartea).
d. existența responsabilității la momentul consumării faptei nu și la cel al epuizării acesteia.
21. Forma de vinovăţie în cazul infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte:
a. poate fi culpa
b. este numai praeterintenţia
9
c. poate fi și intenţia indirectă cu caracter spontan
d. o face pe aceata o infracțiune imprescriptibilă.
24. A îl împinge pe B în urma unei discuții mai aprinse. B cade și se lovește cu capul de
marginea unei clădiri. Acesta se ridică acuzând ușoare dureri în zona capului și merge acasă.
După 2 zile se internează acuzând dureri de cap și amețeli, iar după 10 zile de spitalizare acesta
decedează. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. în speță este vorba despre o infracțiune din culpă
b. se poate reține o infracțiune de omor
c. este vorba despre o infracțiune progresivă, comisă cu praeterintenție
d. termenul de prescripție al răspunderii penale curge de la data consumării infracțiunii.
25. Fapta conducătorului auto care, din culpă, provoacă o vătămare corporală unei persoane,
pentru vindecarea căreia sunt necesare 10 zile de îngrijiri medicale:
a. constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe, raportat la numărul de zile de îngrijiri
medicale
b. nu constituite infracţiunea de vătămare corporală din culpă
c. constituie infracţiunea de vătămare corporală
d. fapta nu este infracţiune.
26. Dacă s-a provocat vătămarea corporală din culpă a mai multor persoane:
a. limitele speciale se majorează cu jumătate
b. se va reține o singură infracţiune de vătămare corporală din culpă în variantă agravată
c. se reține un concurs de infracţiuni de vătămare corporală din culpă (atâtea infracţiuni câte
persoane au fost vătămate)
d. va exista o singură infracţiune complexă.
27. Ce are în comun infracțiunea de loviri sau alte violențe cu vătămarea corporală din culpă:
a. au aceeași modalitate de punere în mișcare a acțiunii penale, indiferent de forma tip sau
agravantă a infracțiunilor
b. este posibilă participația în toate formele sale
c. calitatea circumstanțiată a subiecților activi nemijlociți
d. ambele se pot comite și în formă continuă sau continuată.
10
28. Subiectul activ al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului poate fi:
a. orice persoană fizică responsabilă penal
b. numai persoana căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare
c. oricare dintre părinţii minorului, indiferent dacă locuiesc sau nu împreună
d. doar părintele minorului.
29. Urmarea socialmente periculoasă a infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului constă
în:
a. punerea în primejdie a sănătăţii minorului
b. punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului
c. punerea în primejdie a vieţii minorului
d. transmiterea unei stări anxioase sau depresive asupra minorului.
30. Aplicarea de lovituri minorului de către unul din părinţi, faptă ce a avut ca efect pierderea
unui organ, poate constitui:
a. infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului în concurs cu cea de vătămare corporală
b. doar infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului
c. infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului în concurs cu cea de violență în familie
d. o infracțiune continuată.
33. Dacă în cursul săvârşirii infracţiunii de încăierare s-a cauzat o vătămare corporală a uneia
sau mai multor persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a realizat-o:
a. se va aplica tuturor, cu excepția victimei, pedeapsa prevăzută în art. 194 alin. 1 Cod penal
b. se va aplica tuturor, cu excepția victimei, pedeapsa prevăzută în art. 194 alin. 1 Cod penal al
cărei maxim se majorează cu un an
c. se va aplica tuturor, cu excepția victimei, pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
11
35. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul
următoarelor infracţiuni:
a. vătămarea corporală din culpă, dar numai în forma de bază
b. vătămarea corporală în forma de bază
c. lovirea sau alte violenţe în ambele forme ale sale și vătămarea corporală din culpă.
12
7. Uciderea copilului nou-născut, cu intenție directă, comis imediat după naștere, de către mama
aflată într-o stare de tulburare nepricinuită de către actul nașterii, constituie:
a. omor calificat, asupra unei persoane aflată în neputință de a se apăra
b. omor simplu
c. pruncucidere
d. violență în familie.
10. Pentru a se reține infracțiunea de ucidere a copilului nou-născut de către mamă, sunt necesare
următoarele condiții:
a. o calificare a subiectului activ și pasiv
b. un termen de maxim 48 de ore de la naștere
c. fapta să fie comisă numai cu intenție indirectă
d. fapta se poate comite cu orice formă de vinovăție.
12. Prin infracţiunea de pruncucidere se înțelege uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat
după naştere de către mama aflată:
a. într-o stare de tulburare psihică pricinuită de naştere
b. în stare de beţie involuntară şi completă
c. într-o stare de tulburare psihică gravă pricinuită de naştere
d. într-o stare de tulburare psihică gravă chiar și nepricinuită de naştere.
14. Dacă mama, imediat după naștere, în timpul somnului, se rostogolește peste copilul nou-
născut, sufocându-l, se va reține infracțiunea de:
13
a. violență în familie
b. ucidere din culpă, în varianta calificată
c. pruncucidere
d. ucidere din culpă, în varianta simplă.
14
4. Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se va reține în variantă calificată:
a. dacă este comisă prin simularea de calități oficiale sau prin răpire
b. dacă făptuitorul este înarmat
c. dacă este comisă de trei sau mai multe persoane împreună
d. prin simulare de calităţi mincinoase.
5. Lipsirea de libertate în mod ilegal se va reţine în variantă agravată atunci când fapta este
comisă:
a. în scopul de a obliga victima la practicarea prostituţiei
b. de către o persoană mascată, deghizată sau travestită
c. asupra unui minor
d. prin răpire în timpul nopţii.
6. Lipsirea de libertate în mod ilegal se reţine în variantă agravată atunci când fapta este comisă:
a. asupra a două sau mai multor persoane
b. în timpul unei calamităţi și profitând de această stare
c. prin producerea sau procurarea mijloacelor, instrumentelor sau luarea de măsuri în scopul
lipsirii de libertate a unui minor
d. cu intenție depășită, având ca urmare moartea victimei.
9. Precizați care este circumstanța agravantă comună a infracțiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal și a celei de violare de domiciliu:
a. comiterea infracțiunii pe timpul nopții
b. comiterea infracțiunii de către o persoană înarmată
c. comiterea infracțiunii de către două sau mai multe persoane împreună
d. pluralitatea de subiecți pasivi.
10. Precizați elementele comune ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și
infracțiunea de violare de domiciliu:
a. ambele sunt infracțiuni de pericol
b. ambele se pot săvârși și prin inacțiune
c. pentru ambele infracțiuni este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate pentru a se
pune în mișcare acțiunea penală.
15
11. Infracțiunea de lipsire de liberate în mod ilegal:
a. poate fi imprescriptibilă
b. prescripția răspunderii penale poate să nu curgă nici de la momentul consumării, nici de la cel
al epuizării, ci de la o altă dată ulterioară acestor momente
c. nu poate da naștere unui concurs ideal omogen de infracțiuni comis cu forme diferite de
vinovăție
d. poate fi o infracțiune progresivă.
12. Ameninţarea:
a. este lipsită de obiect material
b. nu se poate comite în coautorat
c. se comite cu orice formă a intenției, inclusiv cea depășită
d. poate cunoaște și un moment al epuizării.
16
18. La infracţiunea de şantaj:
a. tentativa este posibilă, dar nu este sancţionată
b. tentativa nu este posibilă, de aceea nu se pedepseşte
c. poate avea ca obiect și o faptă pur imaginară, dar compromițătoare pentru subiectul pasiv
d. diferența acesteia în raport de infracțiunea de tâlhărie subzistă sub aspectul naturii folosului
urmărit.
20. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul
infracţiunilor de:
a. lipsire de libertate în mod ilegal, forma tip
b. ameninţare și loviri sau alte violențe
c. şantaj și hărțuire
d. vătămarea corporală din culpă și vătămarea corporală în forma tip.
1. La infracţiunea de sclavie:
a. obiectul material lipseşte, fiind lezată libertarea fizică a persoanei
b. subiecţii sunt calificaţi, iar participația penală este posibilă în toate formele sale
c. elementul material poate să constea şi în traficul de sclavi
d. legătura de cauzalitate rezultă ex re.
2. Infracțiunea de sclavie:
a. poate fi o infracțiune simplă, continuă sau continuată
b. se comite numai cu intenție
c. este absorbită de supunerea la muncă forțată sau obligatorie
d. este înlăturată tipicitatea infracțiunii în cazul în care există consimțământul victimei.
17
b. are ca urmare imediată o stare de pierdere a libertăţii persoanei de a-şi alege munca
c. legătura de cauzalitate rezultă ex re
d. se comite numai cu intenţie directă.
7. Tentativa se pedepseste:
a. la lipsirea de libertate în mod ilegal
b. la sclavie și supunerea la muncă forțată sau obligatore
c. la infracțiunea de trafic de persoane și proxenetism.
1. La infracţiunea de viol:
a. subiectul activ nemijlocit nu poate fi decât bărbatul și subiectul pasiv nu poate fi decât femeia
b. subiectul activ nemijlocit poate fi orice persoană fizică, indiferent de sex
c. participaţia penală este posibilă în toate formele sale
d. pluralitatea de subiecți pasivi va da naștere unei singure infracțiuni complexe, în variantă
agravată.
4. Fapta tatălui de a-şi obliga fiica în vârstă de 12 ani să întreţină raporturi sexuale cu el:
a. reprezintă infracţiunea de viol, în varianta agravată
b. reprezintă infracţiunea de act sexual cu un minor
18
c. constituie infracțiunea viol în concurs cu infracţiunea de incest
d. va face ca termenul de prescripție al răspunderii penale să curgă de la un alt moment decât cel
al comiterii infracțiunii.
6. S-a constatat că X, după ce a luat hotărârea de a avea raport sexual cu numita Y, a încercat,
fără să folosească constrângerea, să aibă un astfel de raport, însă, faţă de riposta violentă a
victimei, dându-şi seama de opunerea acesteia, a abandonat hotărârea luată. Astfel:
a. fapta constituie infracţiune, deoarece îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în art. 15 alin. 1 C.
pen.
b. fapta nu constituie infracţiunea de viol
c. fapta constituie tentativă pedepsibilă la infracţiunea de viol
d. fapta va putea constitui infracțiunea de corupere sexuală a minorilor în cazul în care victima
nu a împlinit 14 ani.
7. Violul urmat de căsătoria dintre autor și victimă înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare:
a. înlătură răspunderea penală a autorului
b. nu se pedepseste, în ceea ce-l privește pe autor, însă eventualii participanți răspund penal
c. nu are nicio relevanță juridică.
9. Precizați elementele comune ale infracțiunii de viol și ale infracțiunii de lipsire de libertate în
mod ilegal:
a. ambele se pot săvârși cu intenție, în ambele forme ale sale
b. ambele au ca circumstanță agravantă comună, comiterea acestora asupra unui minor
c. ambele au ca circumstanță agravantă comună, săvârșirea faptei în participație penală
concomitentă
d. ambele au o circumstanță agravantă comună comisă cu intenție depășită și transformă
infracțiunile în categoria celor imprescriptibile.
19
a. infracțiunea de viol și infracțiunea de șantaj pot absorbi infracțiunea de amenințare și loviri sau
alte violențe în forma tip
b. niciodată infracțiunea de viol nu absoarbe infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, ci
se rețin în concurs
c. pluralitatea de victime la infracțiunea de șantaj și viol nu va da naștere unui concurs de
infracțiuni
d. violul este întotdeauna o infracțiune de rezultat și poate îmbrăca forma infracțiunii progresive,
pe când șantajul poate fi atât o infracțiune de pericol, cât și una de rezultat.
13. Actul sexual cu o persoană de sex feminin având vârsta între 15 și 18 ani, realizat prin
constrângere morală de către medicul curant, folosindu-se de calitatea sa, constituie:
a. act sexual cu un minor
b. viol, în variantă calificată
c. coruperea sexuală a minorilor
d. agresiunea sexuală.
16. Fapta aceluia care prin promisiune de căsătorie determină o persoană de sex feminin în vârstă
de 14 ani și 6 luni de a avea cu el raport sexual constituie:
20
a. o faptă care nu este prevăzută de legea penală
b. infracțiunea de act sexual cu un minor, în forma tip
c. viol, în formă calificată
d. o infracțiune pentru care prescripția răspunderii penale nu va curge nici de la consumarea
faptei și nici de la epiuzarea acesteia, ci de la un alt moment prevăzut expres de lege.
19. Raportul sexual cu o minoră mai mare de 15 ani constituie infracţiune dacă făptuitorul are, la
data săvârşirii faptei, calitatea de:
a. tutore, chiar dacă victima nu-i cunoştea această calitate
b. profesor sau educator, chiar dacă victima nu-i cunoştea această calitate
c. medic curant, iar acesta se foloseşte de această calitate pentru a săvârşi fapta
d. procuror sau judecător.
21. Actele cu caracter obscen comise asupra unui minor, pot constitui infracțiunea de:
a. tentativă la infracțiunea de act sexual cu un minor
b. hărțuire sexuală
c. corupție sexuală a minorilor în formă consumată
d. agresiune sexuală.
22. Actele cu caracter obscen comise în public asupra unui minor, poate constitui:
a. infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri
b. infracțiunea de coruperea sexuală a minorilor
c. concurs de infracțiuni între coruperea sexuală a minorilor și ultraj contra bunelor moravuri
d. un concurs ideal eterogen de infracțiuni, ca formă a pluralității de infracțiuni.
23. Ademenirea unei persoane în vederea comiterii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau
de același sex, constituie infracțiunea de:
21
a. coruperea sexuală a minorilor
b. complicitate la viol
c. instigare la comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor
d. o infracțiune pentru care operează întotdeauna principiul oficialității procesului penal.
22
c. se consideră consumată chiar dacă pătrunderea s-a făcut numai cu jumătate din corpul
autorului
d. elementul material este alternativ.
9. Fapta celor 3 inculpaţi care, pentru a pătrunde în casa victimei au sărit gardul în curtea
acesteia, fiind surprinşi de poliţie în momentul în care se pregăteau să intre în casă, reprezintă:
a. tentativă întreruptă la infracţiunea de violare de domiciliu, varianta tip
b. tentativă întreruptă la infracţiunea de violare de domiciliu, varianta agravată
c. infracţiunea de violare de domiciliu în formă consumată, varianta tip
d. infracţiunea de violare de domiciliu în formă consumată, varianta agravată
10. Numitul X, aflând ca într-un bloc de locuinţe este o garsonieră liberă, nelocuită, s-a mutat în
garsoniera respectivă (care, într-adevăr era nelocuită), titularul acesteia fiind internat în spital.
După o lună, adevăratul proprietar s-a reîntors din spital şi a găsit garsoniera sa ocupată abuziv,
astfel că a cerut în mod ferm numitului X să părăsească locuinţa, dar acesta a refuzat categoric.
În raport de cele întâmplate:
a. fapta nu constituie infracţiune, ci este vorba despre un litigiu civil
b. fapta constituie infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută în art. 224 alin. (1) teza a II- a
C. pen. (refuzul de a părăsi)
c. fapta constituie infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută în art. 224 alin. (1) teza a I- a C.
pen. (pătrunderea fără drept)
23
d. fapta constituie infracțiunea de tulburare de posesie, în forma ocupării pe nedrept a unui
imobil.
15. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul
următoarelor infracţiuni:
a. violare de domiciliu și ameninţare
b. şantaj, în forma de bază
c. divulgarea secretului profesional și loviri sau alte violențe.
24
3. Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de furt poate fi:
a. proprietarul bunului
b. posesorul sau detentorul bunului
c. o persoană fizică sau juridică
d. niciodată unul plural.
5. Fapta constând în însușirea unui bun pe are făptuitorul îl sustrage din mâna victimei, fără ca
victima să opună rezistență, constituie infracțiunea de:
a. tâlhărie în formă simplă
b. furt simplu
c. furt calificat
d. o infracțiune pentru care poate interveni împăcarea părților.
7. Fapta aceluia care sustrage din apartamentul victimei, de la care are cheile, cu aceeaşi ocazie,
mai multe bunuri pentru transportul cărora face mai multe drumuri între apartamentul victimei şi
autoturismul său, reprezintă:
a. o singură infracţiune de furt, în formă simplă
b. o infracţiune de furt în formă continuată
c. o infracţiune de furt în formă continuă
d. o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune întotdeauna în mișcare din oficiu.
9. Fapta inculpatului care, după ce a escaladat gardul pătrunzând fără drept în curtea unei
întreprinderi, a intrat în garajul acesteia de unde a luat două roţi de rezervă pe care le-a dus lângă
gardul întreprinderii şi, în timp ce încerca să le scoată din unitate, a fost surprins de un muncitor
constituie:
a. o infracţiune consumată de furt calificat
b. tentativă la infracţiunea de furt calificat
25
c. tentativă la infracţiunea de furt calificat în concurs cu infracţiunea de violare a sediului
profesional în fomă consumată
d. o singură infracțiune complexă.
10. Furtul săvârşit prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de:
a. furt calificat, pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu
b. tâlhărie, în forma simplă
c. tâlhărie, în forma calificată
d. o unică infracțiune complexă, ce lezează două valori socale de natură diferită.
11. Dacă la comiterea furtului, autorul a fost ajutat nemijlocit de alte persoane, care însă nu au
ştiut că se comite o infracţiune, încadrarea juridică va fi:
a. furt simplu
b. furt calificat, săvârşit de două sau mai multe persoane împreună
c. furt simplu, cu reținerea unei circumstanțe agravante judiciare
d. o participație improprie.
12. Nu reprezintă infracţiunea de furt calificat:
a. luarea unui bun mobil din posesia altuia prin ameninţarea cu o armă
b. sustragerea unor bunuri în timpul nopții
c. furtul săvârşit într-un mijloc de transport în comun
d. sustragerea unor bunuri în timpul unei calamităţi.
15. Inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat, prin
schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de furt calificat consumat. Instanţa a
reţinut că cei trei inculpaţi au sustras ţiţei şi au fost surprinşi la locul faptei după ce au umplut
două bidoane de motorină, conţinând 50 de litri de motorină, urmând să mai umple alte trei
asemenea bidoane. Astfel:
a. fapta inculpaţilor constituie o tentativă întreruptă la infracţiunea de furt
b. fapta inculpaţilor constituie o infracţiune de furt calificat în formă consumată
c. acțiunea penală se va pune în mișcare din oficiu și o eventuală împăcare a părților nu are nicio
relevanță juridică
d. în cazul în care se restituie bunul sustras, aceștia vor putea beneficia de o circumstanță
atenuantă legală.
26
16. Luarea unui vehicul din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, cu scopul
de a-l folosi pe nedrept:
a. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt în scop de folosință
b. constituie furt simplu
c. constituie furt calificat
d. va antrena răspunderea penală ca și pentru situația în care vehicolul s-ar fi sustras cu scopul
vinderii lui în străinătate.
18. Sunt aplicabile dispoziţiile art. 231 C. pen., pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă, în
cazul în care subiectul activ este:
a. fie găzduitorul, fie găzduitul, care fură unul în paguba celuilalt
b. găzduitul care sustrage bunuri de la persoana care îl găzduieşte
c. militarul în termen, care sustrage bunuri din dormitorul comun
d. furtul săvârşit între logodnici.
1. Fapta aceluia care, prin ameninţare cu un cuţit, îi cere victimei o sumă de bani, pe care aceasta
i-o dă de îndată, reprezintă infracţiunea de:
a. ameninţare în concurs cu cea de furt
b. şantaj
c. tâlhărie în formă simplă
d. tâlhărie calificată.
27
a. furtul este urmat de întrebuinţarea de ameninţări pentru păstrarea bunului furat
b. furtul este săvârşit prin întrebuinţarea unor mijloace frauduloase
c. furtul este săvârşit asupra unei persoane care se afla în stare de inconştienţă sau neputinţă de a
se apăra
d. furtul săvârşit prin întrebuinţare de insulte sau calomnii.
3. Tâlhăria:
a. este întotdeauna o infracţiune complexă
b. este o infracțiune de rezultat
c. se poate comite cu orice formă a vinovăției, inclusiv cea depășită
d. nu se poate comite în formă continuată.
6. Un grup de indivizi au atacat şi violentat un alt grup de persoane pe care le-au jefuit de
bunurile pe care le posedau. Prima instanţă a condamnat pe fiecare dintre coinculpaţi pentru
comiterea atâtor infracţiuni de tâlhărie câte părţi vătămate au fost, făcând aplicarea dispoziţiilor
legale referitoare la concursul de infracţiuni. Instanţa superioară a reţinut în sarcina acestora o
singură infracţiune de tâlhărie, cu motivarea că, infracţiunea de tâlhărie este îndreptată împotriva
patrimoniului şi nu contra persoanei. Astfel:
a. inculpații au comis o singură infracțiune complexă în varianta agravată
b. inculpații cu comis atâtea infracțiuni câți subiecți pasivi sunt
c. va rămâne la latitudinea instanței reținerea unității sau pluralității de infracțiuni
d. inculpații au comis o infracţiune de tâlhărie în formă continuată.
28
d. a avut ca urmare luarea unui bun important al victimei.
29
3. Fapta inculpatului care primeşte de la partea vătămată un obiect spre păstrare şi la împlinirea
termenului convenit refuză restituirea bunului, afirmând în mod mincinos că nu l-a primit
reprezintă:
a. infracţiunea de înşelăciune
b. infracţiunea de furt prin omisiune
c. infracţiunea de abuz de încredere, pentru care acțiunea penală se pune întotdeauna în mișcare
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
d. gestiune frauduloasă.
30
9. Obiectul material al infracțiunii de gestiune frauduloasă, îl poate constitui:
a. numai bunurile mobile
b. și bunurile imobile
c. niciodată o sumă de bani
d. o universalitate de bunuri mobile şi/sau imobile.
31
16. Tutorele care a sustras o parte din pensia de urmaș cuvenită minorilor aflați sub tutela sa, se
face vinovat de comiterea infracțiunii de:
a. gestiune frauduloasă
b. abuz de încredere
c. furt
d. furt calificat, deoarece victima este un minor.
17. Însușirea pe nedrept a unui bun mobil al altuia ajuns din eroare în posesia făptuitorului,
constituie:
a. abuz de încredere
b. însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
c. furt prin inacțiune
d. o infracțiune pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală.
18. Fapta aceluia care, cumpărând un autoturism, l-a înstrăinat, deși prin contractul de vânzare-
cumpărare se stipulase ca la plata integrală a prețului, cumpărătorul poate dispune de acel bun,
constituie infracțiunea de:
a. abuz de încredere
b. înșelăciune
c. furt.
19. Un bun mobil găsit, trebuie predat autorităților sau celui care l-a pierdut, în termen de
maxim:
a. 10 zile, calculate din momentul în care bunul a fost găsit
b. 10 zile calendaristice
c. 10 zile lucrătoare.
32
d. se reţine în variantă agravată dacă se comite prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase.
4. Infracţiunea de distrugere:
a. este o infracţiune de pericol concret
b. se poate săvârşi prin acţiune sau inacţiune
c. este o infracţiune de rezultat
d. nu se pedepseşte dacă rămâne în stadiul de tentativă.
33
a. crearea unei stări de pericol prin împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a
unui bun
b. distrugerea, ori aducerea în stare de neîntrebuinţare în totalitate sau în parte a unui bun aflat în
patrimoniul public ori privat
c. degradarea, dar numai a unui bun imobil
d. o tulburare însemnată a activităţii unei persoane fizice sau juridice.
34
12. Ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, constituie:
a. un litigiu civil, deoarece fapta nu este tipică
b. tulburare de posesie, în forma tip
c. tulburare de posesie, în forma agravată
d. violare de domiciliu.
35
c. faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu o treime.
3. Infracțiunea de ultraj:
a. se reține într-o variantă agravantă specială atunci când sunt mai multe persoane ultragiate
b. se reține și atunci când se comit acțiuni de violență împotriva unui polițist ieșit la pensie, dar
pentru fapte îndeplinite în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu
c. se poate reține și atunci când funcționarul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu își
depășește aceste atribuțiuni
d. nu se poate comite niciodată din culpă.
4. Infracțiunea de ultraj:
a. este, ca și infracțiunea de tâlhărie, întotdeauna o infracțiune complexă
b. nu poate fi săvârșită în formă continuată
c. uneori se poate comite și cu intenție depășită
d. nu poate absorbi infracțiunea de viol.
5. Diferența dintre infracțiunea de ultraj și infracțiunea de ultraj judiciar subzistă sub aspectul:
a. calității subiectului activ
b. calității subiectului pasiv
c. elementului material
d. obiectului juridic generic.
6. X, soția lui Y polițist, merge la locul de muncă al soțului, intră în sediu și apoi în biroul
acestuia și îi aplică o serie de lovituri peste față pe motivul că acesta i-ar fi fost infidel. Astfel:
a. X va răspunde numai pentru infracțiunea de violență în familie, deoarece lovirile nu au
legătură cu atribuțiile de serviciu ale soțului
b. X va răspunde numai pentru infracțiunea de ultraj, deoarece acesta se afla în exercițiul
atribuțiilor de serviciu
c. X va răspunde pentru un concurs ideal eterogen de infracțiuni
d. acțiunea penală se va pune în mișcare numai la plângerea prealabilă a soțului.
36
8. Sunt adevărate afirmațiile:
a. ultrajul poate fi o infracțiune prescriptibilă sau imprescriptibilă
b. sub aspectul unității de infracțiune, ultrajul se poate comite ca: infracțiune simplă, simplă
colectivă, continuă, continuată, complexă și progresivă
c. nu reprezintă o infracțiune de ultraj violarea, în scop de răzbunare, a fiicei polițistului care a
luat carnetul făptuitorului
d. ultrajul nu poate intra în concurs ideal cu o altă infracțiune complexă, deoarece aceasta din
urmă este absorbită de ultraj.
9. Folosirea fără drept a unei calități oficiale, însoțită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat
de acea calitate, reprezintă:
a. ultraj
b. înșelăciune
c. uzurpare de calități oficiale.
11. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, este mai gravă dacă este comisă:
a. de un funcționar public cu atribuții de control
b. de un funcționar public cu atribuții de conducere
c. de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
3. Infracțiunea de nedenunțare:
a. comisă de soț nu se pedepsește
37
b. nedenunțarea comisă de verișorul primar nu constituie infracțiune
c. nedenunțarea comisă de un membru de famlie, va antrena reținerea unei circumstanțe
atenuante speciale
d. poate intra în concurs real eterogen cu infracțiunea de mărturie mincinoasă sau influențarea
declarațiilor, referitoare la același făptuitor și la aceeași faptă.
4. Fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu
seviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile nu sesizează de îndată organul de urmărie
penală, constituie infracţiunea de:
a. nedenunţare, prevăzută în art. 266 Cod penal
b. nedenunțarea unor infracţiuni contra securității naționale, prevăzută în art. 410 Cod penal
c. omisiunea sesizării, prevăzută în art. 267 Cod penal
d. obstrucționarea justiției, prevăzută în art. 271 Cod penal.
8. Ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul comiterii
infracțiunii, constituie:
a. tăinuire
b. complicitate morală
c. favorizarea făptuitorului
d. o infracțiune ce poate antrena aplicarea unei pedepse ce nu poate fi mai mare decât pedeapsa
prevăzută de lege pentru fapta comisă de autor.
38
a. favorizarea făptuitorului
b. tăinuire
c. sustragere sau distrugerea de înscrisuri
d. sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
12. În cazul infracţiunii de tăinuire, înţelegerea între tăinuitor și autorul faptei din care provine
bunul este:
a. numai posterioară infracţiunii principale
b. concomitentă infracţiunii principale
c. anterioară infracţiunii principale
d. expresă sau tacită, anterioară sau concomitentă infracţiunii principale.
39
15. Înlesnirea valorificării unui bun, cunoscând că bunul provine din comiterea unei fapte
prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea pentru sine sau pentru altul a
unui folos material constituie:
a. favorizarea făptuitorului
b. tăinuire, în formă calificată, datorită scopului urmărit
c. complicitate
d. tăinuire în formă simplă.
16. Fapta inculpatului de a se înţelege cu autorul unui furt, după săvârşirea de către acesta a
infracţiunii, de a-l ajuta să vândă bunurile sustrase şi de a împărţi preţul obţinut constituie:
a. complicitate materială la infracţiunea de furt
b. infracţiunea de tăinuire
c. infracţiunea de favorizarea infractorului.
17. Într-o seară inculpaţii X şi Y au sustras păsări din domiciliul unei persoane, pe care imediat
după aceea le-au dus în locuinţa inculpatei Z, căreia cu acest prilej i-au spus că sunt furate, iar
aceasta le-a dat pentru ele sume modice de bani. Inculpaţii X şi Y i-au spus inculpatei Z că în
viitor vor sustrage şi alte păsări, pe care i le vor vinde acesteia, lucru care, de alfel, s-a întâmplat
încă de 3 ori. În raport de normele de incriminare, inculpata va răspunde penal pentru:
a. o infracţiune de tăinuire, săvârşită în mod continuat
b. complicitate la infracţiunea de furt, comisă în mod continuat
c. o infracţiune de tăinuire şi complicitate de furt, comisă în formă continuată
d. un concures real eterogen de infracțiuni, fără conexitate.
19. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni fapta săvârșită de un membru de familie nu se
pedepsește:
a. la infracțiunea de nedenunțare și de favorizarea făptuitorului
b. la infracțiunea de tăinuire și loviri sau alte violențe
c. la infracțiunea de favorizarea făptuitorului și mărturia mincinoasă.
40
b. este o infractiune de pericol concret
c. este o infractiune de rezultat, pedepsindu-se doar dacă pe baza ei s-a pronunțat o soluție de
către organul judiciar
d. devine imprescriptibilă dacă mărturia mincinoasă se referă la o infracțiune imprescriptibilă.
22. Martorul care, în faţa instanţei, face cu intenţie afirmaţii mincinoase privitor la împrejurări
esenţiale asupra cărora a fost întrebat nu se pedepseşte pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie
mincinoasă dacă îşi retrage mărturia:
a. într-o cauză penală, mai înainte de a se produce arestarea inculpatului
b. într-o cauză penală, chiar şi după arestarea inculpatului, dar înainte de pronunţarea unei
hotărâri definitive
c. în cauzele civile, mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre definitivă
d. în alte cauze, mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre.
26. Lovirea sau orice alte acte de suferințe fizice exercitate de un polițist, care nu se află în
exercitarea atribuțiilor de serviciu, constituie infracțiunea de:
a. purtare abuzivă, în varianta agravată
b. lovirea sau alte violențe, chiar și în forma tip
c. cercetare abuzivă
d. o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate
27. Supunerea unei persoane la executarea unei măsuri de siguranță sau educative, în alt mod
decât cel prevăzut de dispozițiile legale, constituie:
a. supunerea la rele tratamente
b. represiune nedreaptă
41
c. cercetare abuzivă
d. tortura.
28. X, procuror, în cadrul unei anchete îi aplică lui Y, persoană cercetată pentru infracțiunea de
omor, mai multe lovituri în zona ficatului, pe o perioadă îndelungată, acesta fiind în arest
preventiv, în scopul de a obține de la această persoană informații de natură a-i dovedi vinovăția.
Astfel, X va răspunde pentru:
a. infracțiunea de purtare abuzivă
b. infracțiunea de supunere la rele tratamente
c. infracțiunea de tortură
d. infracțiunea de cercetare abuzivă.
42
b. se consumă în momentul în care persoana deținută reușește să iasă din curtea penitenciarului
chiar și cu un singur picior, fiind surprinsă în acel moment de un gardian
c. poate da naștere unei pluralități intermediare de infracțiuni sau a oricărei forme de recidivă.
43
b. un funcţionar public
c. un funcţionar public, care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat
d. numai o persoană fizică, nu și una juridică.
2. Fapta persoanei care primeste bani sau orice alte foloase ulterior îndeplinirii actului pe care era
obligat să-l efectueze în temeiul funcţiei sale, însă ca urmare a unei înţelegeri anterioare,
referitoare la primirea acestora, constituie:
a. infracţiunea de abuz în serviciu, deoarece nu a existat o înțelegere prealabilă între subiecți
b. infracţiunea de luare de mită, în formă atenuată
c. infracţiunea de luare de mită
d. o faptă care nu este prevăzută de legea penală, ci de cea contravențională.
44
a. tentativa, deși posibilă nu este incriminată
b. tentativa nu este posibilă, fiind o infracțiune cu consumare anticipată
c. tentativa se pedepsește între limitele prevăzute de lege pentru fapta consumată, reduse la
jumătate
d. nu identificăm un obiect material.
45
14. Latura obiectivă în cazul infracțiunii de trafic de influență, implică determinarea
funcționarului:
a. să facă un act ce intră în atribuțiunile sale de serviciu
b. să nu facă un act ce intră în atribuțiunile sale de serviciu
c. să facă un act ce nu intră în atribuțiunile sale de serviciu.
17. Dispozițiile art. 289–292 din Codul penal, referitoare la funcționarii publici, se aplică și
celorlalți funcționari, cu precizarea că în acest caz:
a. limitele speciale ale pedepsei se reduc cu 1/2
b. limitele speciale ale pedepsei se pot reduce cu 1/4
c. limitele speciale ale pedepsei se reduc cu 1/3
d. limitele speciale ale pedepsei se pot reduce cu minim 1/3.
18. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni subzistă o cauză specială de nepedepsire:
a. la infracțiunile de luare și dare de mită
b. la infracțiunile de dare de mită și mărturie mincinoasă
c. la infracțiunile de mărturie mincinoasă și fals în declarații.
46
b. subiect pasiv al infractiunii de delapidare poate fi o persoana juridică de drept privat sau o
persoană juridică de drept public
c. subiectul pasiv nu poate fi o persoană fizică
d. elementul material poate consta în distrugerea unor valori pe care le făptuitorul le
administrează sau gestionează.
4. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni subiectul activ nemijlocit este dublu calificat:
a. gestiune frauduloasă și luare de mită
b. delapidare și uciderea copilului nou-născut de către mamă
c. tortura și abuzul în serviciu
d. înalta trădare și falsul intelectual.
7. Fapta profesorului care, în timpul cursului, adresează unui student injurii, va răspunde penal
pentru infracțiunea de:
a. purtare abuzivă, în forma de bază
b. abuz în serviciu
c. fapta nu este prevăzută de legea penală
d. uzurparea funcției.
47
b. subiectul activ nemijlocit poate fi funcţionarul sau orice alt salariat aflat în excercitiul
atribuţiilor de serviciu
c. se absoarbe infracțiunea de loviri sau alte acte violente și în acest caz este necesară plângerea
prealabilă a persoanei fizice vătămate
d. aceasta nu este absorbită de infracțiunea de cercetare abuzivă.
15. Când infracţiunea de neglijenţă în serviciu este comisă de un funcţionar care nu are calitatea
de funcţionar public:
a. limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime
b. limitele speciale ale pedepsei se pot reduce cu cel mult o treime
48
c. suntem în prezența unei cauze speciale obligatorii de atenuare a pedepsei
d. legea penală nu prevede nimic în acest sens.
49
b. doar prin alterare (modificarea conţinutului său formei unor monede sau valori adevărate)
c. fie prin contrafacere, fie prin alterare
d. numai prin acțiuni.
50
b. un concurs real eterogen de infracțiuni
c. o infracțiune de fals material în înscrisuri oficiale.
10. Infracţiunea de fals intelectual, sub aspectul elementului material se poate săvârşi prin:
a. acțiuni sau inacțiuni
b. falsificarea înscrisului oficial numai cu prilejul întocmirii acestuia
c. alterarea înscrisului în orice mod
d. falsificarea semnăturii funcționarului care trebuia să întocmească actul.
11. Falsul intelectual săvârşit prin omisiunea de a insera într-un înscris oficial unele date sau
împrejurări se poate săvârşi sub aspectul subiectiv:
a. atât cu intenţie directă cât şi indirectă
b. niciodată din culpă
c. numai cu intenţie directă, fiind prevăzută în mod expres de textul de lege.
51
c. poate avea ca urmare atât crearea unei stări de pericol cât şi o vătămare a intereselor unei
persoane
d. se reține ori de câte ori se falsifică un testament.
15. Pentru existenţa infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată:
a. este suficient să se realizeze contrafacerea scrierii sau alterarea înscrisului
b. este obligatoriu ca falsificarea înscrisului să fie urmată de folosirea acestuia
c. trebuie să producă o anumită consecinţă juridică
d. este necesar ca actul să nu fie autentificat la notar.
16. Falsificatorul unui înscris sub semnătură privată, dacă îl încredinţează altei persoane spre
folosire, va răspunde:
a. pentru un concurs de infracţiuni
b. pentru instigare la infracţiunea de uz de fals
c. numai pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
17. Folosirea unui înscris sub semnătură privată de către cel care a falsificat un asemenea înscris
constituie:
a. un concurs real eterogen de infracţiuni
b. o infracţiune de uz de fals
c. numai o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată
d. o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
18. Folosirea unui înscris sub semnătură privată falsificat de către o persoană, alta decât
falsificatorul acelui înscris, constituie:
a. o infracţiune de uz de fals
b. o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată
52
c. complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
24. Încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile altei persoane, spre a fi
folosit fără drept constituie:
a. infracţiunea de fals privind un înscris sub semnătură privată
b. infracţiunea de fals privind identitatea
c. instigare la infracţiunea de uz de fals
d. instigare la infracțiunea de uz de fals sau înșelăciune după caz.
25. Din punct de vedere obiectiv, infractiunea de fals privind identitatea se săvârşeşte prin:
a. atribuirea unei identităţi false altei persoane
b. declararea necorespunzatoare a identității, făcută într-un club de noapte pentru a impresiona o
persoană de sex feminin, deoarece făptuitorul profita de asemănarea sa cu un actor celebru
53
c. încredinţarea unui înscris pentru identificare, spre a fi folosit fără drept
d. prezentarea unui cadru didactic în fața studenților atât cu numele actual, cât și cu numele
anterior, pentru o mai bună identificare a sa.
26. Cel care primeşte de la o altă persoană un înscris, care serveşte pentru legitimare şi nu-i
aparţine, spre a fi folosit fără drept:
a. nu răspunde penal
b. răspunde penal pentru fals privind identitatea în modalitatea asimilată prevăzută în art 327
alin. 2 C. pen.
c. este complice la infracţiunea de fals privind identitatea
d. în cazul în care înscrisul este folosit, nu se va reține și uzul de fals, dar se poate reține un fals
privind identitatea în concurs ideal cu înșelăciunea.
27. În cazul infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută în art. 327 alin. 2 și 3, subiectul
activ nemijlocit poate fi:
a. numai cel care încredințează altei persoane actul care serveşte la dovedirea stării civile
b. numai cel care încredinţează altei persoane un înscris care serveşte la dovedirea stării civile,
spre a a fi folosit fără drept
c. atât cel care încredinţează altei persoane un înscris care serveşte la dovedirea stării civile, cât
şi cel care îl folosește.
30. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni de fals în înscrisuri este posibil coautoratul:
a. fals în declarații
b. falsul intelectual, indiferent de modul în care se comite elementul material
c. fals privind identitatea.
31. X, suspect în cadrul unei anchete penale pentru o infracțiune de omor, face afirmații
necorespunzătoare adevărului pentru a-și asigura propria apărare. Astfel:
a. X va răspunde pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă
b. X va răspunde pentru infracțiunea de fals în declarații
c. X nu va răspunde penal pentru aceste afirmații neadevărate.
54
32. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni se absoarbe infracțiunea de uz de fals:
a. fals în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată
b. fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații
c. falsul intelectual și fals privind identitatea.
33. La care dintre infracțiunile de fals în înscrisuri, subiectul activ nemijlocit este întotdeauna
calificat:
a. falsul în înscrisuri oficiale, în forma agravată
b. falsul intelectual
c. falsul în declarații
d. falsul privind identitatea, în varianta calificată.
34. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni, subiectul activ nemijlocit este un funcționar
public:
a. delapidare, gestiune frauduloasă, fals intelectual
b. fals intelectual, luare de mită, tortura
c. tortura, delapidarea, purtarea abuzivă.
35. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni, forma de vinovăție este numai intenția
directă:
a. abandonul de familie în forma inacțiunii și falsul intelectual comis tot în forma inacțiunii
b. falsul în declarații și falsul în înscrisuri oficiale
c. mărturia mincinoasă și falsul în declarații.
55
3. Forma de vinovăţie în cazul infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate:
a. schimbă întotdeauna încadrarea juridică a faptei
b. nu schimbă întotdeauna încadrarea juridică a faptei
c. are o importanţă deosebită pentru justa încadrare juridică a faptei.
6. Aspectele comune tuturor infracţiunor contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate sunt:
a. toate sunt infracţiuni de rezultat potenţial
b. toate au ca circumstanţă agravantă producerea unui accident
c. toate au subiect activ calificat.
7. Îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în mod defectuos din culpă de către angajaţii care
gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor de transport, intervenţie sau manevră, dacă
prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau
manevră pe calea ferată, constituie:
a. infracţiunea de neglijenţă în serviciu, deoarece aceştia au calitatea de funcţionari
b. infracţiunea de neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din
culpă
c. un concurs ideal omogen de infracţiuni, deoarece în ambele cazuri făptuitorul a acţionat din
culpă.
8. Infracţiunea de părăsire a postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor
substanţe constă în:
a. părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii cu atribuţii privind siguranţa
circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, doar dacă prin
aceasta s-a produs un accident
b. părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii cu atribuţii privind siguranţa
circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, dacă prin aceasta se
pune în pericol siguranţa circulaţiei acestor mijloace
c. părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii cu atribuţii privind siguranţa
circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, chiar şi dacă prin
aceasta nu se pune în pericol siguranţa circulaţiei acestor mijloace.
56
c. absoarbe infracţiunea de distrugere de la art. 253 C.pen.
1. Conducerea unui autovehicul, succesiv, de către un inculpat major şi de unul minor, ambii fără
a avea permis de conducere, corespunzător categoriei din care face parte vehicolul condus,
reprezintă:
a. coautorat la infracţiunea constând în conducerea unui autovehicul fără permis de conducere
b. o singură infracţiune prevăzută în C.pen., infracţiunea săvârşită în condiţiile prevederilor art.
77 alin. 1 lit d) C.pen., constând în săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, împreună
cu un minor
c. câte o infracţiune individuală, săvârşită de fiecare inculpat.
57
6. Persoana care conduce pe drumurile publice un autoturism având permisul suspendat, după
care cu aceeaşi ocazie încredinţează vehicolul unei alte persoane despre care ştie că nu are
permis corespunzăror categoriei din care face parte vehicolul condus şi care se află sub influenţa
unor substanţe psihoactive, va răspunde penal pentru:
a. o singură infracţiune în mai multe modalităţi faptice
b. un concurs real eterogen de infracţiuni
c. o singură infracţiune, cu reţinerea unei circumstanţe agravante speciale.
7. Tatăl, care fiind în stare de ebrietate voluntară, determină pe fiul său în vârstă de 15 ani să
conducă autoturismul său, lucru care se şi realizează imediat prin încredințarea mașinii, va
antrena răspunderea penală a tatălui pentru:
a. numai pentru instigare la infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere
b. autor la infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere
c. atât ca autor pentru fapta de încredințare, cât şi ca instigator la infracţiunea de conducere a
unui vehicul fără permis de conducere, în modalități diferite pe alin. 1.
10. Fapta persoanei care modifică starea locului sau şterge urmele accidentului de circulaţie din
care a rezultat vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii mai multor persoane, fără acordul
echipei de cercetare la faţa locului, va răspunde penal pentru:
a. o singură infracţiune de părăsire a locului accidentului ori de modificare sau ştergere a urmelor
acestuia, ca infracţiune complexă, care lezează mai multe valori sociale
b. o singură infracţiune de favorizare a făptuitorului
c. un concurs ideal de infracţiuni, format din infracţiunea de părăsire a locului accidentului ori de
modificare sau ştergere a urmelor acestuia şi infracţiunea de favorizare a făptuitorului.
58
Capitolul IV – Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate
de lege
7. În cazul unui director al unei crescătorii de animale (respectiv porci şi vaci), care din
neglijenţă nu ia toate măsurile necesare prevenirii bolilor infectocontagioase la aceste animale şi
59
urmare a acestui lucru se răspândeşte o asemenea boală, va antrena răspunderea a acestuia
pentru:
a. infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor
b. infracţiunea de răspândirea bolilor la animale sau plante
c. infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
9. Prin săvârşirea infracţiunii de falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse sunt
lezate relațiile sociale care privesc:
a. numai sănătatea publică
b. integritatea corporală a persoanei fizice
c. atât sănătatea publică, cât şi integritatea corporală a unei persoanei fizice.
10. În cazul infracţiunii de falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse:
a. tentativa este posibilă şi se pedepseşte
b. tentativa deşi posibilă, nu se pedepseşte
c. se pedepseşte numai în cazul punerii în consum public de carne provenită din tăieri de animale
sustrase controlului veterinar.
2. Dacă fapta de constituirea unui grup infracțional organizat a fost urmată de acea infracţiune:
a. pedeapsa pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracțional organizat se adaugă la
pedeapsa pentru infracţiunea care a intrat în scopul asocierii
b. pedeapsa pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracțional organizat se contopeşte cu
pedeapsa pentru infracţiunea ce a intrat în scopul asocierii
c. se aplică principiul absorbţiei, în sensul că infractorul va executa numai pedeapsa aplicată
pentru infracţiunea ce a intrat în scopul asocierii
d. se vor aplica regulile de la concursul de infracţiuni.
60
3. În cazul infracţiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, infractorul nu se
pedepseşte dacă:
a. denunţă autorităţilor infracţiunea de constituire a unui grup infracțional organizat mai înainte
de a fi fost descoperită
b. denunţă autorităţilor infracţiunea ce intră în scopul asocierii, mai înainte ca aceasta să fi fost
săvârşită
c. denunţă autorităţilor infracţiunea de constituirea unui grup infracțional organizat înainte de a fi
fost descoperită şi înainte de a se fi început săvârşirea infracţiunii ce intră în scopul grupului.
5. Dacă infracţiunea de instigarea publică a avut ca urmare săvârşirea infracţiunii la care s-a
instigat:
a. pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune
b. pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită nu poate fi mai mare decât cea care s-a aplicat pentru
infracţiunea de instigare publică
c. pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege
pentru instigarea publică.
61
10. Infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri există numai:
a. dacă o persoană proferează cuvinte ori expresii jignitoare prin care aduce atingere bunurilor
moravuri
b. dacă o persoană de dedă, în public la orice manifestări ce prezintă explicit o activitate sexuală
c. dacă o persoană tulbură în orice mod ordinea şi linistea publică.
5. Infracţiunea de incest:
a. are ca element material actul sexual de orice natură
b. se poate realiza chiar și între fraţi şi surori adoptați
c. poate fi comisă de tată asupra fiului având în vedere că aceştia sunt rude în linie directă.
d. poate fi comisă în coautorat.
62
b. numai sub forma intenţiei directe
c. atât sub forma intenţiei, cât şi sub forma culpei.
11. Situaţia premisă la infracţiunea de abandon de familie în modalitatea prevăzută la art. 378
alin. 1 lit. c) C.pen. (neplata cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere) constă în:
a. neplata cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere
b. preexistenţa unei hotărâri judecătoreşti de stabilire a pensiei de întreţinere
c. omisiunea plăţii pensiei de întreţinere.
12. Din punct de vedere obiectiv, infracţiunea de abandon de familie se poate săvârşi:
a. numai prin inacţiune
b. atât prin inacţiuni cât şi prin acţiuni
c. numai prin acţiuni.
13. Când infracţiunea de abandon de familie se săvârşeşte prin neplată cu rea-credinţă, timp de
trei luni, a pensiei de întreţinere stabilită de instanţă, pedeapsa pentru infractor:
a. este aceeaşi ca la celelalte modalităţi ale infracţiunii
b. este mai mică decât la celelalte modalităţi
c. este mai aspră decât la celelalte modalităţi.
63
d. cele 3 luni de neplată trebuie să fie consecutive.
5. Persoana care, după ce ucide victima, incendiază cadavrul pentru a ascunde crima, va
răspunde penal pentru:
a. omor calificat prin cruzimi
b. un concurs real de infracţiuni cu conexitate consecvenţională
c. o singură infracțiune cu reținerea unei circumstanțe agravante
d. o pluralitate de infracţiuni.
64
7. Persoana care promite lui X, înainte de comiterea crimei de către acesta, că va arde cadavrul
pentru a ascunde fapta acestuia, lucru care se şi întâmplă, va răspunde penal:
a. numai pentru profanare de cadavre
b. pentru complicitate materială la infracţiunea de omor
c. pentru un concurs de infracţiuni dintre complicitate la omor şi profanare de cadavre.
65
6. Trădarea prin transmitere de informaţii secrete de stat:
a. poate avea ca obiect material un document sau obiect care conţine secrete de stat
b. poate fi comisă în autorat (coautorat), instigare sau complicitate
c. nu se poate comite în formă continuată.
12. În cazul în care o persoană, cu dublă cetăţenie (româno-canadiană), împuşcă (dar nu mortal)
pe preşedintele ţării la o reuniune a şefilor de stare şi de guverne, va răspunde pentru:
a. tentativă de omor calificat
b. tentativă la infracţiunea de atentat care pune în pericol securitatea naţională
c. infracţiunea de atentat care pune în pericol securitatea naţională în formă consumată.
66
b. regăsim un obiect material
c. nu absoarbe infracţiunea de omor calificat, asupra a două sau mai multor persoane.
19. Fapta celui care cunoaşte că un grup de persoane pune la cale un rapt teritorial şi nu anunţă
autorităţile:
a. nu va răspunde penal
b. nu va răspunde pentru infracţiunea de nedenunţare
c. va răspunde pentru infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni contra securităţii naţionale.
20. Infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat poate avea ca scop săvârşirea
uneia dintre următoarele infracţiuni:
a. numai infracţiuni economice
b. trădarea
c. numai infracţiuni grave şi foarte grave
d. şi infracţiuni contra securităţii naţionale.
67
2. Infracţiunea de absenţă nejustificată:
a. se consumă în momentul împlinirii celor 24 de ore prevăzute de lege
b. se poate comite numai printr-o inacţiune, constând în neprezentarea la unitate sau la serviciu a
militarului
c. se poate comite şi printr-o inacţiune şi printr-o acţiune.
4. Militarul X părăseşte unitatea militară, fără acordul comandantului şi revine după 10 ore,
motivând că a fost la o rudă care se simţea rău. În acest caz, X:
a. va răspunde penal pentru infracţiuna de absenţă nejustificată
b. va răspunde penal pentru infracţiuna de dezertare
c. nu a comis nicio infracţiune.
6. Infracţiunea de dezertare:
a. nu are obiect material, asemeni infracţiunii de absenţă nejustificată
b. poate cunoaşte toate formele de participaţie
c. se consumă în momentul împlinii celor 24 de ore de absentare nemotivată.
7. Infracţiunea de dezertare:
a. este întotdeauna condiţionată, ca şi infracţiunea de absenţă nejustificată, de comiterea ei pe
timp de război
b. se consumă în mod diferit, după timpul în care se săvârşeşte
c. se poate reţine coautoratul în agravanta comiterii faptei de doi sau mai mulţi militari împreună.
68
10. Infracţiunea de încălcarea consemnului:
a. este condiţionată de comiterea sa pe timp de război
b. este condiţionată de comiterea sa pe timp de război numai în varianta agravantă
c. cunoaşte toate formele de participaţie.
12. Diferenţa dintre infracţiunea de încălcarea consemnului şi părăsirea postului sau comenzii de
către militar constă în:
a. în cazul infracţiunii de încălcarea consemnului, militarul părăseşte serviciul de pază,
intervenţie, însoţire sau de securitate, iar în cazul infracţiunii de părăsire a postului sau comenzii
militarul părăseşte orice post în care acesta trebuia să se afle sau serviciul de permanenţă
b. în cazul infracţiunii de încălcarea consemnului, subiectul activ nemijlocit nu este calificat,
deoarece norma de incriminare nu face nicio precizare în acest sens
c. în cazul infracţiunii de părăsirea postului sau comenzii participaţia este posibilă în toate
formele sale.
13. Insubordonarea:
a. se poate comite numai printr-o inacţiune
b. nu are obiect material
c. se poate comite printr-o acţiune sau inacţiune.
14. Insubordonarea:
a. nu se poate comite în coautorat
b. comisă în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă presupune
respectarea principiului oficialităţii procesului penal
c. se reţine şi atunci când se refuză executarea unui ordin ilegal.
69
18. În cazul infracţiunii de abuz de autoritate:
a. se absoarbe infracţiunea de abuz în serviciu, atunci când subiectul pasiv secundar este un
subordonat al acestuia
b. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă subiectului pasiv secundar
c. se cere ca vătămarea intereselor legale a subordonatului să fie de o anumită intensitate.
21. Când prin lovirea superiorului de către inferior s-au produs vătămări care necesită pentru
vindecare 92 de zile de îngrjiri medicale:
a. se va reţine un concurs ideal eterogen de infracţiuni
b. se va reţine o singură infracţiune şi anume aceea de vătămare corporală
c. se aplică în mod obligatoriu pedeapsa complementară a degradării militare.
22. X militar activ, îi aplică lui Y şi el militar activ, în exercitatea atribuţiilor de serviciu, mai
multe lovituri prin care îi produce acestuia o lezare ce necesită pentru vindecare îngrijri medicale
20 de zile. X şi Y sunt militari egali în grad. Astfel:
a. X va răspunde pentru infracţiunea de lovirea superiorului ori a inferiorului
b. X va răspunde pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe
c. X va răspunde pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe în concurs cu infracţiunea de abuz
în serviciu sau ultraj, după caz
d. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
23. În cazul în care subiectul pasiv secundar este, în acelaşi timp, şi superior, dar şi inferior
subiectului activ nemjlocit, acesta va răspunde pentru:
a. două infracţiuni de lovirea superiorului ori a inferiorului
b. o singură infracţiune de lovirea superiorului ori a inferiorului
c. o infracţiune unică complexă.
24. Capitularea:
a. nu se poate comite în coautorat
b. este o infracţiune de pericol, deoarece se pune în pericol capacitatea de apărare a României
c. antrenează în mod obligatoriu şi aplicarea pedepsei complementare a degradării militare.
25. Capitularea:
a. are un element material alternativ
70
b. absoarbe în mod natural infracţiunea de distrugere
c. este mai gravă atunci când se comite pe timp de război.
26. Capitularea:
a. absoarbe infracţiunea de trădare pe timp de război, deoarece au aceleaşi sancţiuni, ambele se
comit pe timp de război, au în principiu acelaşi element material şi ambele se comit cu intenţie
b. intră în concurs ideal sau real cu infracţiunea de trădare pe timp de război, deoarece lezează
valori sociale de natură diferită
c. spre deosebire de trădarea prin ajutarea inamicului este condiţionată de comiterea sa pe
câmpul de luptă.
27. Capitularea:
a. este condiţionată de comiterea ei într-un anume interval de timp şi loc
b. este absorbită de infracţiunea de trădare pe timp de război
c. are un obiect juridic complex.
30. La care dintre următoarele infracţiuni comiterea faptei pe timp de război este mai gravă:
a. absenţa nejustificată şi dezertarea
b. părăsirea câmpului de luptă
c. părăsirea navei.
31. La care dintre următoarele infracţiuni subiectul activ nemjlocit este numai comandantul:
a. capitularea şi părăsirea navei
b. părăsirea comenzii
c. coborârea pavilionului şi coliziunea.
71
34. În cazul infracțiunilor privind capacitatea de luptă a forțelor armate, comise de militari:
a. toate sunt infracțiuni prescriptibile
b. se pot comite cu orice formă de vinovăție
c. acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu
d. atrag aplicarea de drept a pedepsei complementare a degradării militare.
72
b. fapta este mai gravă dacă se comite pe timp de război
c. se poate reţine coautoratul.
1. Infracţiunea de genocid:
a. are întotdeauna un obiect juridic complex
b. este o infracţiune imprescriptibilă
c. poate fi comisă cu orice formă a intenţiei.
2. Infracţiunea de genocid:
a. intră în concurs ideal cu infracţiunea de omor calificat
b. absoarbe în chip natural infracţiunea de omor calificat
c. poate avea ca subiect pasiv secundar numai persoane adulte.
4. Uciderea membrilor unui grup în scopul distrugerii etniei din care aceștia fac parte, prin
infectarea sursei principale de apă:
a. constituie infracţiunea de genocid în concurs cu infracţiunea de infectarea apei
b. constituie numai infracţiunea de genocid
c. constituie infracţiunea de crime contra umanităţii.
5. Persoana care incită, în public o altă persoană să comită un genocid, iar apoi îl ajută pe acesta
la comiterea infracţiunii, va răspunde pentru:
a. autorat la infracţiunea de genocid
b. instigare şi complicitate la infracţiunea de genocid
c. numai instigare la infracţiunea de genocid.
6. Acela care ucide 10 persoane care fac parte dintr-un grup etnic:
a. nu poate răspunde nicioadată pentru infracţiunea de genocid
b. poate răspunde pentru infracţiunea de genocid
c. poate răspunde pentru infracţiunea de omor calificat.
7. Infracţiunea de genocid:
a. este întotdeauna condiţionată de scop
b. este condiţionată de mobil
c. se poate reţine în concurs ideal cu infracţiunea de atentat contra unei colectivităţi.
73
tot sau în parte, la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică, totală sau parţială, a
acesteia, sclavia sau traficul de fiinţe umane, în special de femei sau copii;
b. faptele săvârşite în cadrul unui regim instituţionalizat de oprimare sistematică şi de dominare a
unui grup rasial asupra altuia, cu intenţia de a menţine acest regim
c. vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane.
74
4. Infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi:
a. se poate comite numai în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional
b. se comite numai în cadrul unui conflict armat, cu sau fără caracter internaţional
c. poate fi comisă în coautorat.
75
10. Persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturile
fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de
ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii
recunoscute ca inadmisibile în dreptul international, constituie infracţiunea de:
a. infracţiuni de război contra persoanelor
b. infracţiuni contra umanităţii
c. genocid sau apartheid.
15. Efectuarea asupra unei persoane de experienţe cu privire la care ea nu a consimţit în mod
voluntar, expres şi prealabil sau care nu sunt necesare pentru sănătatea acesteia, ori nu sunt
efectuate în interesul său, prelevarea de ţesuturi sau organe de la aceasta în scopul transplantului,
fără consimţământ voluntar, expres şi prealabil al persoanei, supunerea acesteia la metode de
tratament nerecunoscute medical, fără ca acestea să fie necesare pentru sănătatea persoanei şi
fără ca ea să fi consimţit, în mod voluntar, expres şi prealabil:
a. constituie infracţiuni contra umanităţii, chiar dacă fapta nu este săvârşită în cadrul unui atac
generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile
b. poate constitui infracţiunea de utilizare de metode interzise în operaţiunile de luptă, dacă fapta
se comite în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional
c. constituie infracţiunea de omor calificat prin cruzimi
76
d. constituie infracțiuni de razboi contra persoanelor, dar numai dacă fapta se comite în cadrul
unui conflict armat cu sau fără caracter international.
RĂSPUNSURI:
TITLUL I – INFRACȚIUNI CONTRA PERSOANEI
Capitolul I – Infracțiuni contra vieții
1. c
2. a,d
3. b,c
4. a,c
5. a,d
6. a,d
7. b
8. a,b
9. c
10. a,c
11. c,d
12. a,d
13. b,c
14. a
15. a,d
16. a,c
17. a,b
18. b,d
19. c,d
20. a,d
21. b,c
22. a,b
23. b
24. c
25. c,d
26. b,c
27. a,b
28. a,c
29. c,d
30. b,d
31. c
32. c,d
33. b,d
34. b
35. a,d
36. c
37. d
38. b,c
77
Capitolul II – Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății
1. c,d
2. b,c
3. b,d
4. a,c
5. b,d
6. c
7. a,b
8. c
9. b
10. b,d
11. a,b
12. a,c
13. c
14. a,b
15. c
16. a
17. a,d
18. b,d
19. a
20. c,d
21. b,d
22. b,d
23. d
24. c
25. b,d
26. b,d
27. a,b
28. c
29. b
30. a,d
31. a,b
32. c
33. c
34. b
35. c
Capitolul III – Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie
1. b,c
2. b
3. c
4. b
5. b
6. a,b
7. c
8. b,c
78
9. b
10. a
11. b,c
12. a
13. a,c
14. d
15. a
16. a,d
17. a,b
Capitolul IV – Agresiuni asupra fătului
Capitolul V – Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie
Capitolul VI – Infracţiuni contra libertății persoanei
1. c,d
2. b,d
3. a,d
4. b
5. c
6. d
7. c
8. a,c
9. b
10. b
11. a,d
12. a,d
13. a,b
14. a,c
15. b,c
16. b,c
17. c,d
18. a,c
19. c,d
20. b
1. c
2. a,b
3. a,c
4. a,b
5. c
6. b
7. a,c
Capitolul VIII – Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
1. b,c
2. a,c
3. b
79
4. a,d
5. a,c
6. b
7. c
8. b,d
9. b,d
10. a,d
11. d
12. b,c
13. b
14. b
15. c,d
16. b,d
17. a,c
18. b,c
19. a,c
20. b,d
21. a,c
22. c,d
23. c,d
24. c,d
25. c,d
Capitolul IX – Infracțiuni care aduc atingere domiciliului și vieții private
1. a,b
2. a,c
3. b,d
4. a,d
5. b,d
6. b,d
7. a
8. a,b
9. c
10. b
11. c
12. c,d
13. c,d
14. a,b
15. a,c
TITLUL II – INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Capitolul I – Furtul
1. b,c
2. c
3. a,c
4. a,c
5. b,d
80
6. c
7. a,d
8. b,c
9. a,d
10. b,d
11. a,d
12. a,d
13. c
14. c
15. b,c
16. a
17. a
18. b,c
19. a,c
20. b,d
Capitolul II – Tâlhăria și pirateria
1. c
2. a
3. a,b
4. b,d
5. b,d
6. b
7. a,c
8. c
9. d
10. a,d
11. a,b
12. a,c
13. a,b
Capitolul III – Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
1. c,d
2. a,d
3. c
4. a,b
5. c
6. a
7. a,b
8. a,c
9. b
10. a
11. b
12. b,d
13. b,c
14. c
15. a,c
16. c
81
17. b,d
18. a
19. a,c
20. a,c
21. b
22. a,c
23. a,c
24. b,c
1. b,d
2. b
3. a,d
4. b,c
5. a,b
6. b,d
7. b
8. a,b
9. a,b
10. a
11. c
12. a
13. b,d
14. a,d
15. c
16. a,c
82
3. a,d
4. c
5. a,c
6. c,d
7. a,b
8. c,d
9. a,d
10. a,d
11. a,d
12. a
13. a,b
14. a,b
15. d
16. b
17. c,d
18. b,d
19. a
20. b,c
21. a
22. a,d
23. b,d
24. a,b
25. d
26. b,d
27. a
28. c
29. a,d
30. b,d
31. b,c
32. a,b
33. c,d
34. c
35. c,d
36. a
37. a,b
38. a,d
39. a
TITLUL V – INFRACȚIUNI DE CORUPȚIE ȘI DE SERVICIU
Capitolul I – Infracțiuni de corupție
1. b,d
2. c
3. a,b
4. a
5. b
6. b,d
7. b,d
83
8. a,d
9. a,b
10. c,d
11. a,c
12. a,d
13. b
14. a,b
15. b,c
16. a,b
17. c
18. b
Capitolul II – Infracțiuni de serviciu
1. a,b
2. a,b
3. a,b
4. b
5. a,b
6. c
7. a
8. c,d
9. b,d
10. a,b
11. a,c
12. a,b
13. a,b
14.b
15. a,c
16. a,b
17. a
18. b,c
19. b
TITLUL VI – INFRACȚIUNI DE FALS
Capitolul I – Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori
1. c
2. c
3. a
4. c,d
5. a
6. b,c
Capitolul III – Falsuri în înscrisuri
1. a,c
2. b,d
3. c,d
84
4. a,d
5. b
6. c,d
7. b,d
8. c
9. b,d
10. a,b
11. b,c
12. a,c
13. a,c
14. a,d
15. b,d
16. c
17. c
18. a
19. c
20. a,b
21. a,b
22. c,d
23. d
24. b
25. a,c
26. a,d
27. c
28. b,c
29. b,d
30. c
31. c
32. b
33. a,b
34. b
35. a
36. a
TITLUL VII – INFRACȚIUNI CONTRA SIGURANȚEI PUBLICE
Capitolul I – Infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate
1. c
2. b
3. b,c
4. b
5. c
6. a,b
7. b
8. b
9. b,c
10. a,b
85
Capitolul II - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice
1. c
2. b,c
3. a,b
4. b
5. a,c
6. b
7. c
8. b
9. b,c
10. a
1. b
2. d
3. c
4. c
5. a
6. b,d
7. a, b
8. a, b
9. a
10. b
Capitolul II - Infractiuni contra familiei
86
1. b
2. b, c
3. a,c
4. a,c
5. b
6. a,d
7. a
8. a
9. a,c
10. b,c
11. b
12. b
13. a
14. b
15. a,c
16. a,c
1. b,c
2. b,c
3. b
4. b,c
5. b,d
6. a,b
7. c
8. b
TITLUL IX – INFRACȚIUNI ELECTORALE
TITLUL X – INFRACȚIUNI CONTRA SECURITĂȚII NAȚIONALE
1. c,d
2. b,c
3. a,d
4. a,b
5. b
6. a,b
7. b,c
8. a
9. b,d
10. a,c
11. a,b
12. c
13. a,c
87
14. a,b
15. b,c
16. a,b
17. b,d
18. a,b
19. b,c
20. b,d
88
1. b
2. a,b
3. a,b
4. a,b
5. b
6. b,c
7. c
8. a,c
89