CAPITOL 5

INSTRUMENTE SINTETICE

Indici bursieri

Definiţie şi clasificare

Indicii bursieri sunt produse sintetice a căror evoluţie arată evoluţia cursului valorilor
mobiliare ce se tranzacţionează pe o anumită piaţă. Apariţia lor este legată de necesitatea unui
produs prin care să se realizeze urmărirea în ansamblu a pieţei pe care se calculează şi care
să nu reflecte doar evoluţia unui singur titlu cotat ci a titlurilor reprezentative pentru piaţa în
cauză.
Primii indici bursieri au fost creaţi pe pieţele americană şi londoneză: Dow Jones
Industrial Average, la Bursa din New York în 1896, apoi indicele britanic FT-SE 30, mai
târziu indicele japonez NIKKEI.
Aceşti primi indici bursieri erau calculaţi pe baza acţiunilor aparţinând de regulă
aceleiaşi ramuri de activitate şi de aceea aveau o capacitate de informare limitată vis-a-vis de
piaţă în ansamblul ei.
Acest inconvenient a fost depăşit prin apariţia indicilor de a doua generaţie care cuprind
un număr mai mare de titluri provenind din mai multe ramuri ale economiei astfel încât
evoluţia respectivului indice să fie reprezentativă pentru imaginea de ansamblu a pieţei pe
care se calculează.
Deşi iniţial indicii bursieri au luat în considerare numai acţiunile, odată cu dezvoltarea
pieţelor de capital şi a diversificării produselor bursiere au luat naştere şi indici care au în
componenţa lor obligaţiuni sau titluri emise de fonduri mutuale.
Criteriile de selectare a valorilor mobiliare care compun indicele bursier sunt
următoarele:
a. grad de capitalizare bursieră ridicat;
b. grad mare de dispersie, ceea ce presupune o foarte mare difuziune a valorilor
mobiliare în rândul deţinătorilor;
c. cotarea să se facă prin sistemul bursei informatizate;
d. structura valorilor mobiliare din compoziţia indicelui să urmeze repartiţia pe
domenii de activitate a titlurilor înscrise în cota oficială a bursei.
Creşterea sau scăderea indicelui bursier cu un anumit număr de puncte este rezultatul
modificării într-un sens sau altul a cererii şi ofertei pentru hârtiile de valoare care intră în
structura indicelui de bursă respectiv.

Indicii bursieri se clasifică după mai multe criterii după cum urmează1:
1. După valorile mobiliare în raport de care se construieşte indicele, se deosebesc
următoarele categorii de indici:
 Indici bursieri pentru acţiuni;
 Indici bursieri pentru obligaţiuni;
 Indici pentru titluri emise de fondurile mutuale şi alte instituţii de acest fel.
Cei mai răspândiţi indici care se calculează în aproape toate ţările din lume unde există
o piaţă de capital sunt indicii pentru acţiuni cum ar fi:
- Dow Jones Industrials Average, Nasdaq 100 (în SUA),

1
Preluare după Gabriela Anghelache, „Bursa şi piaţa extrabursieră”, Editura Economică, Bucureşti, 2000,
pagina 276 - 278

1
 - indicii FT-SE (în Marea Britanie);
- Nikkei şi Topix (în Japonia);
- CAC-40 (în Franţa);
2. În funcţie de algoritmul de calcul, indicii se împart în:
 Indici din prima generaţie, care se calculează, în general, ca o simplă medie
aritmetică a cursului acţiunilor componente, şi care sunt formaţi din acţiuni dintr-un număr
redus de ramuri economice şi deci cu o relevanţă redusă pentru situaţia de ansamblu a pieţei.
 Indici bursieri din generaţia a doua care iau în considerare un număr mai mare de
acţiuni(unele depăşesc 2000) ce provin din mai multe domenii de activitate şi sunt ponderaţi
cu capitalizarea bursieră(de exemplu indicele CAC 40);
3. În funcţie de tipul pieţei de capital pe care sunt calculaţi indicii, există:
 indici specifici pieţei bursiere (cum este indicele BET);
 indici ai pieţei extrabursiere (ca, de exemplu, indicele RASDAQ-C).
4. În funcţie de gradul de cuprindere, indicii bursieri se clasifică în:
 indici generali ai pieţei, care cuprind acţiuni aparţinând mai multor domenii de
activitate căutând să exprime cât mai bine structura pieţei respective şi evoluţia economiei în
ansamblul ei (Nasdaq-100, CAC-40, DAX, BET);
 indici sectoriali, care reflectă evoluţia unui singur sector al economiei: industria
automobilelor, industria extractivă, industria alimentară, industria farmaceutică, transporturi,
construcţii, tehnică de calcul şi informatică, publicitate şi mass-media, bănci, asigurări, alte
servicii financiare, utilităţi publice etc.
5. În funcţie de intervalul la care sunt calculaţi, indicii se împart în:
 indici calculaţi în timp real, de obicei la intervale cuprinse între 15 secunde şi un
minut (majoritatea indicilor existenţi la ora aceasta în lume);
 indici calculaţi doar la sfârşitul zilei de tranzacţionare.
6. În raport de instituţia care calculează indicele se întâlnesc:
 indici oficiali, calculaţi de către organismele abilitate prin reglementările pieţei
de capital respective( BET);
 indici neoficiali calculaţi de instituţiile pieţei de capital în colaborare cu
publicaţii financiare, cum ar fi „The Wall Street Journal”, pentru indicele Dow Jones sau
„Financial Times”, pentru indicii FT-SE; diverse publicaţii economico-financiare; indici
calculaţi de către societăţi de valori mobiliare, firme de consultanţă şi alte instituţii financiare.
7. în funcţie de posibilitatea de a consţrui produse bursiere derivate plecând de la indici
bursieri (posibilitatea încheierii de contracte asupra indicilor bursieri):
■ indici negociabili, care sunt utilizaţi pe pieţele derivate ca active suport (BET);
■ indici nenegociabili care, prin modul de construcţie (de concepţie) sau printr-o interdicţie
expresă a creatorilor, nu pot fi utilizaţi în acest scop.
8. după modul de ponderare a preţului, sub raportul formulei de calcul:
■ medie aritmetică simplă (DJIA);
■ medie aritmetică ponderată (Nikkei);
■ medie geometrică (Value Line).
9. după arealul cuprins în evaluare, există:
■ indici naţionali, care cuprind titluri cotate pe una sau mai multe pieţe secundare naţionale
(S&P 500);
indici regionali, cuprinzând titluri dintr-o anumită zonă geografică (CESI - Central European
Stock Index) sau un anumit tip de pieţe.

2
 Construcţia indicilor bursieri2

La elaborarea unui indice bursier este necesară parcurgerea mai multor etape pentru ca
respectivul indice să fie reprezentativ pentru piaţa pe care se calculează:
1. Stabilirea numărului de titluri şi selectarea eşantionului, a valorilor mobiliare ce
vor fi incluse în indice. Selectarea titlurilor trebuie să aibă în vedere identificarea celor
mai reprezentative titluri, pentru a exprima evoluţia generală a pieţei analizate.
Indicele calculat va fi reprezentativ pentru evoluţia întregii pieţe bursiere, dacă va
cuprinde doar o parte din titlurile cotate pe respectiva piaţă dar cu cea mai mare
pondere în tranzacţiile zilnice. Păstrarea relevanţei indicelui ulterior momentului
constituirii sale se realizează prin identificarea valorilor selectate iniţial care şi-au pierdut
din importanţă şi înlocuirea lor cu altele care prezintă atractivitate în prezent.
2. Determinarea ponderării titlurilor. Ponderarea se poate face în funcţie de una din
metodele următoare:
o pondere egală;
o pondere funcţie de volumul tranzacţiilor bursiere;
o funcţie de preţ sau capitalizarea bursieră.
În funcţie de metoda de agregare a preţurilor acţiunilor pentru calculul valorii
indicelui - medie aritmetică simplă sau ponderată, medie geometrică - poate rezulta şi
relevanţa mai mare sau mai mică a indicelui.
Dacă indicele se calculează pe baza unei medii aritmetice simple a preţurilor
acţiunilor în componenţa indicelui, preţul este cel care determină ponderea acţiunii în
valoarea indicelui, fără nici o legătură cu importanţa economică sau dimensiunile
emitentului(după această metodă se calculează în principal indicii bursieri de primă generaţie
ca Nikkei). Cu cât numărul acţiunilor în componenţa indicelui este mai mic, cu atât o
variaţie importantă de preţ a unei acţiuni va afecta mai mult valoarea indicelui.
Indici calculaţi pe baza unei medii .aritmetice ponderate (ponderaţi cu capitalizarea
bursieră) reprezintă majoritatea indicilor actuali, de regulă indicii bursieri de generaţia a
doua, cum ar fi S&P 500, FTSE 100 sau NASDAQ Composite Index. Astfel de indici pot fi
folosiţi ca activ suport pentru contracte futures şi opţiuni în măsura în care nu sunt compuşi
dintr-un număr prea mare de titluri şi chiar în gestiunea portofoliilor datorită faptului că pot fii
imitaţi foarte uşor ca structură.
Indici bursieri calculaţi pe baza unei medii geomeţrice a variaţiei relative a preţurilor
componentelor, sunt o raritate (de exemplu Value Line Index).
3. Realizarea formulei indicelui. De regulă, în construcţia unui indice bursier (de
generaţia a doua) se foloseşte o relaţie de genul:

Q t
i  Ci
IB i 1
n

Q
i 1
t
i  C it

unde:
B = baza, valoarea de bază a indicelui, punctul de plecare la momentul de referinţă;
Qit = cantitatea totală din titlurile i existentă pe piaţă la momentul t;
C i = preţul acţiunilor i.la data de referinţă (la stabilirea bazei de calcul);

2
Maria Prisăcariu, Ovidiu Stoica, „Pieţe de capital şi tranzacţii bursiere”, Editura Sedcom Libris, Iaşi,
2001,pagina 151-152.

3
 C it = preţul acţiunilor i la momentul actual (t), de calcul al indicelui.
n = numărul acţiunilor din portofoliul indicelui.
4. Alegerea datei de referinţă şi a bazei de plecare, de regulă, dar nu obligatoriu
baza 100 sau 1.000. Sunt însă şi indici pentru care punctul de referinţă este prima valoare
efectiv calculată pentru indice (astfel, pentru indicele Dow Jones valoarea de start a fost 40,94
puncte). Uneori, pentru a permite lărgirea orizontului investitorilor, mai ales la apariţia
unui nou indice se practic[ calcularea sa pe o perioadă anterioară momentului creării.

Exemple de indici bursieri

Cel mai cunoscut dintre indicii de bursă este Dow Jones, denumit după numele a doi
celebri specialişti financiari: Charles Dow şi Edward Jones. El reflectă activitatea bursei de
pe Wall Street.
În structura acestui indice sunt incluse 30 de valori ale unor firme industriale înscrise
în cotaţia oficială a bursei. Deşi, în mod tradiţional, se vorbeşte despre indicele Dow Jones ca
despre o medie a cursurilor acţiunilor componente, din punct de vedere practic, el se
calculează în prezent nu prin însumarea cursurilor celor 30 de acţiuni şi împărţirea sumei la
numărul acţiunilor componente (aşa cum se făcea la început, ca o medie aritmetică simplă), ci
prin divizarea sumei cursurilor la un coeficient stabilit de NYSE, care variază între 0,75 şi
0,9. Modificarea coeficientului respectiv ia în considerare schimbările care apar în valoarea
unitară de piaţă a titlurilor componente ale indicelui în urma fuzionărilor, divizărilor sau altor
asemenea situaţii.
Prin urmare, indicele Dow Jones nu arată cursul mediu al acţiunilor componente, ci
doar reflectă nivelul pieţei într-un anumit moment, în raport cu un moment de referinţă. De
aceea, el se exprimă în puncte. De exemplu, o creştere a indicelui de la 3.200 de puncte, în
momentul t0, la 3.250 de puncte, în momentul t1, înseamnă o tendinţă de creştere a pieţei, deci
un avans cu 50 de puncte sau cu 1,5%. Pe lângă Dow Jones Industrials, care, prin tradiţie,
este cel mai utilizat indice bursier, se determină indici asemănători şi pentru 20 de firme din
domeniul transporturilor (Dow Jones Railroad Average),pentru serviciile publice, cuprinzând
15 firme (Dow Jones Utility Average), sau un indice compus, care reflectă cursurile celor 65
de acţiuni, din indicii sectoriali (Dow Jones Composite).
Indicele bursier Dow Jones Industrial Average (DJIA) – este important pentru oamenii
implicaţi în activitatea bursieră şi pentru întreaga lume de afaceri, deoarece reflectă mişcarea
de ansamblu a pieţei bursiere, tendinţele de creştere sau de scădere, orientând investitorii în
opţiunile lor. O creştere durabilă a indicilor înseamnă o bursă puternică, atractivă, care
reflectă optimism în cercurile de afaceri. Dimpotrivă, o tendinţă descendentă durabilă a
indicilor înseamnă o piaţă slabă, lipsită de interes pentru tranzacţii, care insuflă pesimism în
cercurile de afaceri.
Urmărirea indicilor este necesară şi pentru a aprecia performanţele unei acţiuni
individuale în raport cu tendinţa pieţei. Dacă cursul acţiunii respective scade în timp ce
trendul pieţei este stabil sau în creştere, înseamnă că firma este evaluată negativ de către
piaţă, că există riscuri în păstrarea acţiunii. Dacă un întreg sector industrial este evaluat de
piaţă sub tendinţa medie, înseamnă că acel sector se confruntă cu probleme economice, că
evoluţia sa viitoare este pusă sub semnul întrebării.
Introducerea unui titlu de valoare în componenţa indicelui reprezentativ al bursei
reprezintă o consacrare pentru acea companie, acţiunile sale fiind considerate valori sigure.
De altfel, compoziţia pe acţiuni a indicilor Dow Jones s-a schimbat de mai multe ori,
reflectând modificările în ierarhia firmelor americane reprezentative.

4
 Indicele japonez NIKKEI a fost realizat în 1950 în asociere cu cotidianul Nihon Keizai
şi include în structura lui titluri emise de 225 de firme cotate la Tokyo Stock Exchange şi este
un indice de prima generaţie.
Indicele Financial Times include 30 de valori emise de firme industriale din Marea
Britanie şi se calculează ca o medie geometrică a preţurilor.
Indicii din generaţia a doua vizează următoarele aspecte mai importante:
- structura indicelui bursier, compusă dintr-un eşantion selectiv de firme, are în
vedere faptul că acesta trebuie să exprime evoluţia generală a cursurilor hârtiilor de valoare
pe piaţa respectivă;
- fiecărei hârtii de valoare incluse în structura indicelui bursier i se atribuie o
anumită importanţă în funcţie de mărimea dividendelor. Din acest punct de vedere sunt
posibile trei soluţii: pondere egală pentru toate titlurile, pondere bazată pe capitalizarea
bursieră (ponderea în indice este cu atât mai mare cu cât dividendele pe acţiune sunt mai
mari) şi fără pondere, adică prin luarea în considerare numai a cursurilor hârtiilor de valoare;
- alegerea datei de referinţă pentru care indicele bursier aferent se echivalează cu
100 de puncte. Indicele specific oricărei alte perioade exprimă o creştere sau o diminuare faţă
de perioada de bază considerată.
Unul dintre cei mai cunoscuţi indici de a doua generaţie este TOPIX (Tokyo Stock
Price Index), introdus la Bursa de Valori din Tokio în iulie 1969. El exprimă evoluţia
cursurilor cotate în prima secţiune a bursei din capitala niponă (1.150 de acţiuni comune).
Baza de calcul al indicelui (data de referinţă) este prima zi de tranzacţii a anului 1968
(4.01.1968), iar valoarea agregată a acestuia se calculează prin multiplicarea numărului de
acţiuni cotate pentru fiecare companie listată cu preţul unitar al titlului şi însumarea
produselor respective. Determinarea nivelului indicelui se face prin împărţirea valorii
agregate de piaţă din perioada dată la valoarea din data de referinţă (valoarea de piaţă din
perioada de bază).
Indicele C.A.C.40 a fost creat la data de 15 iunie 1988 pe piaţa franceză şi este calculat
pornind de la cursurile, ponderate de capitalizarea bursieră, a 40 de acţiuni cotate pe piaţă la
încheierea lunară a Bursei din Paris.
El exprimă în orice moment (difuzare la fiecare 30 de secunde) raportul capitalizări
bursiere (produsul între cursul acţiunii şi numărul de titluri) instantanee a 40 de valori cu
capitalizarea bursieră de referinţă (bază 1000) la 31 decembrie 1987. În cazul de faţă, această
capitalizare este ajustată atunci când se operează cu titluri.
suma _ capitalizarilor _ bursiere _ ins tan tan ee
C.A.C. 40 = 1.000 x
capitalizarea _ bursiera _ de _ baza _ ajustata
Principalii indici bursieri sunt arătaţi în tabelul următor:

Indici bursieri
Denumire Componenţă Utilizare
NEW YORK
Dow Jones Media cursurilor a 30 de titluri emise de firme Referinţă pentru tendinţa
Industrials industriale burselor de pe Wall Street
NYSE Indice compus care cuprinde 1.500 de valori, Exprimă tendinţa de evoluţie
determinat în funcţie de coeficientul de a ansamblului valorilor
capitalizare bursieră (price-earnings ratio) importante de pe piaţa
americană
Standard and Cuprinde 500 de valori mobiliare selectate din Este considerat cel mai
Poor’s 3 compartimente ale citaţiei NYSE, AMEX şi reprezentativ pentru
OTC, determinat pe baza coeficientului de ansamblul pieţei

5
 capitalizare bursieră
MMI Media ponderată (pe baza coeficientului de Este utilizat pe piaţa la
capitalizare bursieră) a cursului unui număr de termen şi pe piaţa opţiunilor
20 de valori mobiliare americane
TOKIO
NIKKEI Media a 225 de valori din cotaţia oficială de la Reflectă îndeosebi evolutia
Tokyo Stock Exchange capitalurilor industriale
Topix Indice determinat pe baza coeficientului de Este reprezentativ pentru
capitalizare bursieră a principalelor valori tendinţa ansamblului pietei
cotate la TSE japoneze
TSE Indice stabilit pe baza coeficientului de
capitalizare bursieră a primelor două grupe de
valori cotate la TSE (peste 500 de titluri)
LONDRA
FT-30 Media geometrică a cursurilor primelor 30 de Reflectă evoluţia cursurilor
(ordinary valori mobiliare valorilor considerate
index)
FTC-100 Stabilit pe baza coeficientului de capitalizare Indicator de tendinţă pentru
(Footsie) bursieră, pentru 190 de firme marile societăţi
FRANKFURT
FAZ Media ponderată a cursurilor de bursă, pentru Indicator reprezentativ
30 de titluri reprezentative pentru 15 sectoare diferite de
activitate
DAX-30 Media ponderată a cursurilor de bursă, pentru Indicator de referinţă pentru
30 de titluri reprezentative ansamblul pieţei
PARIS
CAC-40 Media cursurilor unui număr de 40 de titluri Reflectă tendinţa pieţei
ale marilor societăţi (calculat pe baza pentru firmele considerate
coeficientului de capitalizare bursieră)
SBF Determinat pe baza coeficientului de Este mai reprezentativ pentru
capitalizare bursieră, pentru 231 de valori ansamblul pieţei
mobiliare