CRIMINALISTICA

1. Trusele criminalistice
Trusă criminalistică este acea geanta sau cutie special amenajata in care se tin intrumente, aparate sau alte
obiecte folosite în exercitarea atribuţiilor tehnico-criminalistice la faţa locului şi în alte împrejurări care implică
participarea criminalistului. In raport cu natura instrumentelor pe care le conţin, distingem truse universale
utilizate pentru executarea operaţiunilor tehnico-criminalistice de bază, truse cu destinaţii speciale utilizate
pentru executarea unei anumite operaţiuni tehnico-criminalistice.
Trusele criminalistice universale conţin un instrumentar divers, cu ajutorul căruia se pot efectua principalele
operaţiuni de cercetare la faţa locului, împărţit în mai multe compartimente. Primul este compartimentul
traseologic care este destinat descoperirii, fixării şi ridicării urmelor de mâini, de picioare, de dinţi, ale
instrumentelor de spargere. Acesta conţine substanţe pulverulente, pensule din păr de veveriţă sau din pene de
struţ, pulverizatoare sau spray-uri pentru relevarea urmelor latente, pulverizator cu iod, plicuri cu folii adezive
pentru transferarea urmelor papilare, materiale pentru executarea mulajului urmelor de adâncime. Cel de-al
doilea compartiment este destinat pentru executarea măsurătorilor şi marcarea obiectelor principale, precum şi a
zonei cercetate, compartiment care conţine ruletă, bandă metrică, împărţită în segmente de 10 cm, colorate
alternativ alb-negru, jetoane numerotate de la 1 la 10, prevăzute cu suporturi de fixare, cretă forestieră.
Urmatorul este compartimentul necesar executării desenelor şi schiţei locului faptei, compartiment care conţine
riglă gradată, busolă, hârtie milimetrică, hârtie de calc, diverse creioane colorate, şablon-tip pentru lucrul pe
hartă etc. De asemenea, trusa universata instrumentarul de amprentare a persoanelor şi cadavrelor la faţa locului,
precum si eprubete sau containere pentru ambalarea urmelor biologice.
Trusele criminalistice specializate conţine aparate, instrumente, substanţe strict necesare pentru executarea
unei anumite operaţiuni tehnico-criminalistice. Prima trusa este destinata pentru testarea stupefiantelor, care
conţine tuburi cu reactivi ce permit identificarea unor substanţe precum haşiş, marijuana, L.S.D, amfetaminelor,
etc. Trusa pentru marcarea unor obiecte cu substanţe fluorescente sau chimice, este folosita în scopul prevenirii
sau descoperirii unor infracţiuni, utilizată în surprinderea în flagrant în infracţiuni de corupţie. Aceasta conţine,
în afara flacoanelor cu substanţe de, o serie de instrumente, respectiv pensule, mojar de porţelan, pulverizator,
cilindru gradat, mănuşi chirurgicale, precum şi un detector cu radiaţii ultraviolete. La fel, exista trusa pentru
revelarea urmelor papilare latente cu radiaţie de tip laser, care este o trusă portabilă, concepută să asigure atât
descoperirea urmelor, cât şi fixarea lor foto- grafică, în condiţii de mare acurateţe.
În dotarea unităţilor Ministerului de Interne se mai găsesc truse destinate cercetării accidentelor de circulaţie,
cerce- tării exploziilor şi incendiilor, inclusiv truse pentru examinarea cadavrelor neidentificate, truse pentru
cercetarea falsurilor în înscrisuri etc.

2. Laboratoarele criminalistice mobile: noţiune, elemente componente

Laboratoarele criminalistice mobile, în funcție de natura terenului în care urmează să acționeze, sunt
instalate pe autoturisme de diverse tipuri cum ar fi microbuze, autocamioane, șalupe sau chiar pe elicoptere.
Dotate cu utilaj şi aparatură mai complexă ce permite a realiza atât operaţiunile tradiţionale de cercetare a
locului faptei, cât şi examinarea preliminară a urmelor la faţa locului în scopul obţinerii informaţiei pentru
descoperirea infracţiunii pe urme proaspete. Ele au în dotare mijloace tehnice și substanțe chimice necesare
activității de cercetare criminalistică în teren și conțin diferite compartine compartimente, acestea fiind
compartimentul truselor criminalistice în care se află instrumente și substanțe necesare cercetării la fața locului,
la percheziții, reconstituiri; compartimentul fotografiei judiciare, cu toată aparatura si accesoriile;
compartimentul cu mijloacele tehnice pentru întocmirea schițelor, desenelor și actelor proceduarale,
compartimentul filmului, în care se află echipamentul pentru filmare. Un alt compartiment important din cadrul
laboratorului mobil este cel al detectoarelor, în care intră detectorul de metale, detectorul de cadavre, detectorul
de urme cu radiații ultraviolete și infraroșii, cromatograme, detectoare de pietre și metale prețioase. La fel,
compartimentul cu aparatul mini-compozitor sau identi-kit, desenele ori fotografiile elementelor faciale,
necesare la întocmirea portretului persoanei pe bază de declarații; compartimentul cu mijloacele necesare pentru
examinarea cadavrului; compartimentul mijloacelor de iluminare, legătură şi semnalizare. Precizam faptul că
laboratoarele criminalistice mobile conţin şi echipamente adecvate pentru intervenţiile operative, intervenţii de
prim-ajutor, intervenţii de asigurare a ordinii, precum şi echipament special de protecţie, măşti de gaze, costume
de scafandru autonom.
 3. Metode de examinare microscopică – examinarea optică
Marea majoritate a investigatiilor criminalistice de laborator impun folosirea de metode sau mijloace tehnico-
stiitifice necesare revelarii unor detalii caracteristice pe baza carora se poate desfasura procesul de identificare a
persoanelor si obiectelor, cat si efectuarii determinarilor calitative si cantitative. Asfel este necesar sa se apeleze
la instrumente optice sau electronice de examinare.
Unul dintre cele mai simple instrumente este lupa, fiind este un instrument optic format dintr-
o lentilă convergentă sau dintr-un ansamblu convergent de lentile, fixate într-o montură, care, așezat în fața unui
obiect, dă o imagine mărită a acestuia, permițând examinarea unor obiecte de foarte mici dimensiuni. Ea este
folosita pentru descoperirea urmelor la fata locului, precum si in examinarea diverselor obiecte, instrumente,
inscrisuri falsificate, etc.
Microscopul este un instrument optic, de cercetare, fara de care nu poate fi conceputa examinarea urmelor si
nici desfasurarea procesului de identificare. Microscopul optic mareste un obiect in doua etape. In ambele etape
se folosesc sisteme optice care actioneaza ca lentile convergente. Exista mai multe tipuri de microscoape
optice folosite in laboratoarele criminalistice: stereomicroscopul, microscopul comparator, microscopul de
polarizare si altele.
Microscopul stereo sau stereoscopic este o variantă de microscop optic concepută pentru observarea cu
mărire redusă a unei probe, folosind în mod obișnuit lumina reflectată de la suprafața unui obiect, mai degrabă
decât transmisă prin el. Instrumentul folosește două căi optice separate, cu două obiective și oculare, pentru a
oferi unghiuri de vizualizare ușor diferite față de ochiul stâng și drept.
Microscopul comparator are sistemul optic format din 2 obiective si un singur ocular, impartit in 2 campuri.
Imaginile celor 2 obiecte comparate sunt alaturate printr-un sistem de prisme in ocularul microscopului,
compararea realizandu-se prin stabilirea continuitatii lineare.
Microscopul cu lumina polarizata poate fi utilizat atat pentru studii calitative cat si cantitative, asupra unei
game largi de probe, prezentand o sensibilitate ridicata. De asemenea se utilizează în evidenţierea şi observarea
substanţelor optic active care se găsesc în proba. Substanţele optic active au proprietatea de a roti planul luminii
polarizate.

4. Rolul fotografiei judiciare şi al înregistrărilor video în investigarea infracţiunilor

Rolul fotografiei în activitatea organelor judiciare este important, având în vedere că fotografiile stau la baza
celor mai specifice activități medico-legale, indiferent dacă sunt desfășurate pe teren sau în interiorul
laboratorului. Imaginile științifice care examinează corpurile delicate reprezintă dovezi științifice necesare
pentru descoperirea infracțiunilor și identificarea autorului unei fapte penale. România s-a situat printre primele
ţări europene care au apelat la serviciile fotografiei judiciare, utilizarea ei fiind semnalată de către un serviciu
specializat al poliţiei capitalei. Mai mult decât atât, fotografia judiciară reprezintă un „ajutor indispensabil
organelor de anchetă”, avantajele acesteea fiind rapiditatea şi relativa simplitate de executare a fotografiilor,
ceea ce determină rezolvarea operativă a cazului, obiectivitatea în prezentarea datelor obţinute prin mijloace
criminalistice, fidelitatea în fixarea şi redarea imaginii locului faptei, a urmelor infrac- ţiunii, a rezultatelor
diverselor cercetări criminalistice de laborator, atât în radiaţii vizibile, cât şi invizibile. La fel, influenţa
psihologică pe care o poate avea asupra suspectului sau inculpatului, dar şi asupra organelor judiciare constituie
unul dintre avantaje.
Procedeele de fotografiere la fata locului reprezintă o preluare a metodelor curente de fotografiere şi
aplicarea lor la nevoile procesului judiciar, prin adaptarea specifică a metodelor fotografice. Astfel, fiind initiate
noi tehnici si concepte de fotografiere, a aparut o noua ramura a fotografiei stiintifice – fotografia judiciara.
Fotografia judiciară de examinare a căpătat o răspîndire largă la efectuarea expertizelor şi a examinărilor
criminalistice preliminare a urmelor la faţa locului. Aceasta două categorii, în raport de destinaţia lor, categorii
care nu se diferenţiază în mod absolut. Cea dintai este fotografie judiciară operativă cuprinde fotografiile
executate la locul faptei, iar cealalta este denumită fotografia judiciară de examinare care include toate foto-
grafiile executate în laboratoarele criminalistice.
În cazuri precum omorul, accidentele rutiere, navale, aeriene, incendiile, exploziile, cercetarea la faţa locului
nu mai poate fi realizată fără executarea de fotografii. Este extrem de important să se respecte atât cerinţele
tehnice privitoare la obţinerea unor imagini de bună calitate, cât şi regulile pentru evidenţierea împrejurărilor,
detaliilor sau urmelor ce pot avea o anumită semnificaţie în soluţionarea cauzei. Astfel, rocedeele de fotografiere
aplicate la faţa locului includ: fotografia de orientare, fotografia-schiţă, fotografia obiectelor principale,
fotografia de detaliu, fotografia urmelor şi măsurătorile fotografice.
Fotografia de orientare serveste la fixarea imaginii intregului loc al faptei, intr-un ansamblu de puncte de
reper sau de orientare, de natura sa permita identificarea zonei in care s-a savarsit infractiunea, ori a avut loc un
eveniment cu implicatii juridice. Executarea fotografiei de orientare impune utilizarea obiectivelor cu un unghi
de poză mare, de genul obiectivelor superangulare sau rotative, dar există şi posibilitatea folosirii unor obiective
normale. Uneori pot fi folosite şi teleobiective, dacă condiţiile de la faţa locului o impun. Punctul din care se
execută fotografiile este numit „punct de staţie”, iar condiţiile de iluminare trebuie să asigure o redare clară şi
corectă a ansamblului locului faptei şi a punctelor de orientare.
Fotografia-schita este destinata redarii intregului loc al faptei, cu tot ce are el mai caracteristic. Fotografia se
execută cu aparatul situat la înălţimea medie a ochilor. În cadrul acestui tip de fotografie se foloseşte un obiectiv
superangular, dar în imagine nu vor apărea toate detaliile ce prezintă interes în clarificarea cauzei.
Fotografia obiectelor principale constă în fixarea imaginilor obiectelor care sunt în legătură sau care reflectă
urmele şi consecinţele faptei penale. Fotografia obiectelor principale se execută în faza statică a cercetării la faţa
locului. Obiectul trebuie fotografiat astfel încât imaginea să prezinte toate elementele, detaliile sale caracteristice
apte pentru identificare.
Fotografiile de detaliu sunt specifice fazei dinamice a cercetarii la fata locului, in care este permisa
deplasarea sau modificarea pozitiei obiectelor in vederea punerii in evidenta a detaliilor caracteristice, a
urmelor, precum si a localizarii lor pe suprafata obiectului. Fotografia de detaliu acoperă o arie destul de vastă
de domenii care se interferează, iar sub raport tehnic criminalistic, este dificil de făcut o distincţie netă între
fotografia de detaliu şi fotografia propriu-zisă a urmelor. Acest procedeu are o aplicabilitate generală, dar
prezintă şi un rol particular în fixarea acelor detalii dispuse pe suprafeţe sau obiecte imposibil de transportat în
laboratoarele criminalistice.
Mai mult decat atat, exista procedee speciale de fotografiere la fata locului. Aceasta procedura consta intr-o
serie de fotografii, care cuprinde fotografierea urmelor cum ar fid e maini, de picioare si procedee de
fotografiere a instrumentelor de spargere si a urmelor lor.
Fotografia digitala este o metoda mai moderna de fixare a imaginilor în care locul peliculei fotosensibile îl ia
tehnica de calcul, tehnică ce măreşte posibilităţile de investigare a locului săvârşirii infracţiunii. Aparatul digital
poate fi conectat la un dispozitiv telefonic mobil, iar imaginea poate fi transmisă direct la laboratoarele poliţiei.
Procedura de fotografiere a cadavrelor se efectueaza pentru redarea poziţiei corpului, a stării îmbrăcămintei,
a leziunilor vizibile în acel moment, a distanţei şi raportului de poziţie cu obiectele din apropiere a cadavrele
găsite la faţa locului, indiferent de cauza şi natura morţii. Important de mentionat este faptul ca nu este permisa
nici o modificare, cadavrele fiind strict fotografiate in pozitia si starea in care au fost gasite.
De asemenea, exista si procedee de natură să permită stabilirea dimensiunilor şi a distanţei dintre diversele
obiecte aflate în câmpul infracţional acestea fiind masuratori fotografice. Aceasta procedura se executa cu
ajutorul riglei gradate fiind aşeazaata paralel şi cât mai aproape de obiect şi va fi în acelaşi plan cu suprafaţa
măsurată. La fel, se poate efectua cu ajutorul benzii gradate fiind aplicata în momentul în care se execută
fotografii schiţă şi fotografiile obiectelor principale. Masuratorile tridimensionale se realizeaza cu ajutorul unor
plansete speciale, iar procedeele sunt aplicate de specialiştii fotografi ai organelor judiciare.
Evoluţia mijloacelor şi metodelor de video-înregistrare, au determinat aplicarea lor largă în criminalistică
pentru a descoperi si cerceta infractiunile. La fel ca şi fotografia, video-înregistrarea se foloseşte ca un mijloc
suplimentar de fixare a procesului şi rezultatelor actelor de urmărire. Aceasta metoda avand la randul sau
avantaje precum posibilitatea surprinderii în mişcare a subiecţilor, rapiditatea cu care se pot fixa scenele,
persoanele şi obiectele si nu in ultimul rand, capacitatea de imaginare a unor activităţi în evoluţia lor firească.

6. Fotografia de orientare şi fotografia schiţă

Fotografia de orientare serveste la fixarea imaginii intregului loc al faptei in scopul identificarii zonei in care
a fost savarsita infractiunea. De asemenea, se urmareste surpreinderea acelor aspecte care por oferi o anumita
imagine asupra raportului dintre locul faptei si zona inconjuratoare.
In ceea ce priveste fotografiile executate in locuri deschise punctele de orientare pot fi cladiri, poduri,
diverse indicatoare, borne kilometrice, in general orice element cu o prezenta si infatisare stabila in zona.
In ceea ce priveste locurile inchise, fotografia de orientare va cuprinde exteriorul cladirii, cu diverse puncte
de reper si anume partticularitatile strazii, cladirilor invecinate, etc.
Fotografia schita este executata in vederea redarii, in exclusivitate a intregului loc al faptei, cu toate
caracteristicile lui. Avem urmatoarele tipuri de fotografie schita:
fotografia schita unitara- unde se reda totalitatea locului faptei intr-un singur cadru. ; 
fotografia schita panoramica – este executata in situatia in care locul faptei ocupa o suprafata mai mare si este
imposibil de redat intr-o singura fotografie. La randul ei aceasta se imparte in fotografia panoramica
liniara unde aparatul se deplaseaza paralel cu locul faptei, fotografia panoramica circulara care se realizeaza
prin luarea d eimagini prin rotirea aparatului situat intr-un punct central. 
fotografia schita pe sectoare – in care se reda pe portiuni locul faptei. Se executa acolo unde nu s epoate
executa o fotografie unita de exemplu apartamente. 
fotografia schita incrucisata – aparatul este situat succesiv in puncte diferite in scopul evitarii asa-numitelor
« zone oarbe ». 
 7. Fotografia obiectelor principale şi fotografia de detaliu
Fotografia obiectelor principale consta in fixarea imaginilor acelor obiecte care sunt in legatura sau care reflecta
urmele si rezultatele actului infractional. Din grupa obiectelor importante pot face parte; corpul victimei, armele
si instrumentele folosite la savarsirea infractiunii, obiectele care poarta urme, urmele ca atare, etc. Fotografia
obiectului principal va fi dublata de o fotografie ce va reda pozitia acestui obiect in campul infrctional cat si in
raport de pozitia fata de celelalte obiecte. Obiectele sunt fotografiate astfel incat sa se redea elementele si
detaliile sale caracteristice de identificare.
Fotografia de detaliu este specifica fazei dinamice a cercetarii al fata locului cand este permisa deplasarea si
modificarea pozitiei obiectelor in vederea punerii in evidenta a detaliilor caracteristice , a urmelor si identificarii
lor pe suprafata obiectului.Detaliile sunt fotografiate din apropiere, la scara mare, cu surse de lumina laterale. 

Fotografia de fixare a rezultatelor unor activităţi de urmărire penală

In vederea fixarii rezultatelor unor acte de urmarire penala si anume a perchezitiilor si
reconstituirilor este necesar efectuarea de fotografii care vor ilustra constatarile cuprinse in
procesul-verbal.

- FOTOGRAFIA DE FIXARE A REZULTATELOR PERCHEZITIEI. 

Modul de executare a acestui gen de fotografie se raporteaza la natura perchezitie si
anume: corporala sau domiciliara. Astfel, se va surprinde locul perchezitiei, se vor executa
fotografii tip schita ale incaperii sau spatiului in care au fost ascunse obiectele. Se vor
fotografia obiectele descoperite cu prilejul perchezitiei, detalii ce vor servi la stabilirea
identitatii sau particularitatilor obiectelor care au folosit la savarsirea infractiunii sau care
reprezinta produsul ei.
- FOTOGRAFIA DE FIXARE A REZULTATELOR RECONSTITUIRII 
In situatia in care se efectueaza acte de investigare de natura reconstituirilor, se vor
fotografia cela mai importante aspecte din cadrul verificarii experimentale a modului in care a
fost savarsita infractiunea precum si declaratiile martorilor, invinuitilor sau inculpatilor. 
- FOTOGRAFIA DE FIXARE A REZULTATELOR PREZENTARII PENTRU
RECUNOASTERE. 
Este utila pentru evidenta sa probatorie. Avem prezentarea pentru recunoasterea de
persoane si de obiecte. Din punct de vedere tehnic este necesar sa se efectueze astfel de
fotografii din care sa rezulte ca din intregul grup de persoane sau obiecte alcatuit in vederea
recunoasterii a fost identificata o anumita persoana sau un anumit obiect.
- INREGISTRAREA VIDEO A ACTIVITATILOR DE URMARIRE PENALA. 
Filmul si banda videomagnetica cu caracter judiciar pot fi considerate ca avand un grad
sporit de obiectivitate si exactitate fata de fotografia judiciara. De subliniat faptul ca folosirea
acestor mijloace impune respectarea cu strictete a dispozitiilor legale si a regulilor
criminalistice de efectuare a lor.Procesul-verbal incheiat co ocazia efectuarii actelor de
ancheta inregistrate tehnic criminalistic trebuie sa contina referiri exacte, in detaliu si explicite
privitor la inregistrarile facute.
Desi sunt perfecte din punct de vedere tehn ic, totusi mijloacele de inregistrare nu port
servi pe deplin stabilirii adevarului decat in conditiile de folosire si interpretare a rezultatelor
cu maxima competenta si obiectivitate. 

15. Noţiunea de urmă a infracţiunii şi clasificarea urmelor;

Orice activitate a omului desfasurata in timp si spatiu, prin miscari fizice, lasa in locul respectiv diverse
modificari fata de situatia anterioara, care se pastreaza pentru o durata apreciabila de timp. Folosind aspectul
general al acestor transformari, particularitatile lor, se poate reconstitui rational, tabloul dinamic al faptei. În
cazul săvârşirii unei infracţiuni, făptuitorul creează la locul faptei urme, care pot rămâne pe corpul său, pe al
victimei, pe hainele acestora, pe sol, pe diferite obiecte etc., ele prezentând o importanţă deosebită pentru
cercetarea cauzei şi aflarea adevărului. În criminalistică, urmele sunt tratate în aspect larg şi îngust al cuvîntului.
În accepţia largă a cuvîntului, urmele sunt consecinţele materiale ale infracţiunii, modificările obiectelor şi a
stărilor de fapt, rezultatele contactului unui obiect cu un alt obiect, obiecte abandonate sau pierdute, precum şi
rămăşiţe ale obiectelor deteriorate. În esenţă, orice activitate a omului se reflectă material prin transformările
produse în mediul în care se desfăşoară, la fel cum orice faptă ilicită produce transformări, sub raport
criminalistic, în urme ale infracţiunii. Astfel, constituie urme tot ceea ce a rămas material, vizibil sau invizibil la
locul infracţiunii de la persoana făptuitorului, de la îmbrăcămintea sau încălţămintea lui, de la vehicule, de la
armele, instrumentele sau materialele pe care le-a întrebuinţat, de la obiectele ori fragmen- tele de obiecte, de
orice natură, abandonate sau pierdute de infractor la locul faptei. Totodată, prin urme se înţeleg şi schimbările de
poziţie ale unor obiecte evidente la locul săvârşirii infracţiunii.
TRASEOLOGIA reprezinta o ramură a tehnicii criminalistice care studiază urmele ca impresiuni ale
structurii exterioare a obiectelor, ca resturi detaşate din obiect ori ca modificări produse de fenomene, în vederea
identificării persoanei sau a obiectului creator, a lămuririi împrejurărilor legate de formarea acestor urme şi
aflarea adevărului.
În clasificarea generală a urmelor se apelează la o serie de criterii care diferă potrivit unor factori sau
elemente de diferenţiere avute în vedere de autorii de specialitate , o parte din acestea fiind în funcţie de
destinaţia sau de întinderea lucrării, precum şi de importanţa ei pe plan teoretic şi practic. În literatura de
specialitate, urmele sunt împărţite în două mari categorii : urme formate prin reproducerea construcţiei
exterioare a obiectelor si urme formate ca resturi de obiecte şi de materii organice şi anorganice.
Din activitatea practica criminalistica, urmele pot fi clasificate dupa esenta urmelor, marimea lor, dupa
factorul creator de urme precum si cel primitor si nu in ultimul rand după posibilităţile ce le oferă în procesul
identificării criminalistice.
În funcţie de factorul creator, distingem urmele de om din care fac parte toate modificările rezultate din
contactul mâinilor, picioarelor, feţei şi altor părţi ale corpului cu elementele locului în care s-a comis
infracţiunea, produsele biologice de natură umană, vorbirea, scrisul, modul specific de executare a nodurilor şi
legăturilor; urmele de animale, urme ale vegetalelor, urme create de unele fenomene aparute ca urmare a
incendiilor, exploziilor, folosirii radiatiilor; urme ale obiectelor care cuprind totalitatea modificărilor produse la
faţa locului în timpul săvârşirii infracţiunii de prezenţa sau acţiunea obiectelor.
Dupa aspectul lor, urmele se clasifica in urme materie si urme forma. Mai poate fi întâlnită şi o categorie de
urme denumită poziţională. Această categorie de urme reprezintă schimbările poziţiilor iniţiale ale corpurilor,
obiectelor sau subansamblurilor acestora, existente la locul unde s-a comis o infracţiune şi care au legătură
directă cu ea cum ar fi o usa intredeschisa.
În raport cu plasticitatea obiectului primitor, urmele pot fi de suprafata si de adancime. In functie de raportul
dintre obiectele aflate în mişcare, urmele se clasifica in urme statice si dinamice, iar dupa modelul de percepere,
acestea pot fi vizibile si latente.
In raport cu dimensiunile lor, urmele ce fac obiectul examinarilor criminalistice se clasifica in doua
categorii: macrourmesi care includ toate categoriile de urme forma si materie caracterizate prin dimensiuni
suficient de mari pentru a putea fi percepute si examinate nemijlocit cu organele senzoriale umane si
microurme-urme forma sau materie, mici si foarte mici, create in procesul savarsirii unei infractiuni, pentru a
caror descoperire, ridicare si examinare sunt necesare mijloace tehnice de amplificare a posibilitatilor senzoriale
umane ori utilizarea unor metode micro analitice.

16. Desenele papilare: noţiune, proprietăţi, clasificare, detalii caracteristice

La locul infractiunii, omul poate crea urme formă şi urme materie. Din prima categorie fac parte urmele de
mâini, urmele de picioare, ale celorlalte părţi ale corpului, iar din cea de a doua categorie fac parte urmele
biologice. Urma care a revoluţionat identificarea persoanei, înlocuind sistemul antropometric este cea lăsată de
suprafaţa mâinii, respectiv amprenta digitală, palmară cât şi cea a tălpii piciorului gol. Imprimarea urmelor este
dată de secreţiile pielii şi de contaminarea acesteia cu substanţe adezive precum praful sau sangele. Ea
reproduce conturul desenelor papilare într-o manieră vizibilă sau incertă.
Crestele papilare existente pe suprafaţa pielii de pe interiorul mâinilor şi de pe talpa picioarelor formează
desenul papilar, din care fac parte şi încreţiturile pielii care strabat transversal crestele papilare, denumite linii
albe, precum şi liniile ce se formează în epidem în zona şanţurilor flexorale.
Desenele papilare imprimate pe un suport, cunoscute şi sub denumirea de dactilograme, sunt de două feluri si
anume dactilograme care reprezintă desene papilare imprimate voluntar si dactilograme care reprezintă desenele
papilare imprimate involuntar pe un suport oarecare. Deci, dactiloscopia este o parte a ştiinţei criminalistice care
are ca obiect examinarea amprentelor digitale, palmare şi plantare în scopul îdentificării persoanei.
Importanţa desenului papilar pentru identificarea persoanei decurge din proprietăţile acestuia, şi anume:
unicitatea care ne spune faptul ca desenele papilare se deosebesc între ele prin formă şi prin detalii
caracteristice, al căror număr şi varietate fac practic imposibilă întâlnirea a două amprente identice; fixitatea, ce
constă în menţinerea formei şi detaliilor caracteristice ale desenului papilar de la formarea sa, în luna a 6-a de
viaţa intrauterină, şi până la moartea persoanei, proprietate ce nu trebuie interpretată într-o manieră fixistă,
întrucât nu se exclude posibilitatea ivirii unei anumite modificări, cum ar fi, de exemplu, apariţia sau dispariţia
unui detaliu, fără o interventie mecanică, chimică sau chirurgicală, modificare ce nu este de natură să determine
o diferenţă calitativa între desenele papilare ale aceleaşi persoane. O alta proprietate este inalterabilitatea
determinată de faptul că, în mod normal, un desen papilar nu poate fi modificat sau înlăturat, numai rănile
adânci, care afectează în adâncime stratul dermic, distrugând papilele, precum şi unele boli, pot duce la alterarea
involuntară a desenului. Cercetările întreprinse de specialişti, dintre care unii au executat experimente pe
propriile amprente digitale, au demonstrat că nici arderea cu fierul încins, cu ulei sau apă fierbinte nu este
capabilă să distrugă amprentele; şi nu in ultimul rand- longevitatea. Unii autori admit numai existenţa primelor
două caracteristici, alţi şi pe a treia, iar alţii şi pe cea de-a patra. Toate aceste proprietăţi au importanţa lor la
cercetarea desenului papilar şi o contribuţie proprie la identificarea persoanei.
Rezultand din faptul ca desenele papilare pot fi de diferite forme, acestea au fost clasificate in categorii,
grupe sau tipuri. Primul criteriu este reprezentat de catre regiunea anatomica a omului, respectiv regiunea
digitala, palmara sau plantara. Cel de-al doilea criteriu este forma desenului din zona centrala si de pozitia si
numarul deltelor. Astfel, desenele de tip arc fiind lipsite de zona centrala, desene exceptionale sau amorfe,
desenele de tip lat avand forma unui lat pornind din dreapta sau din stanga desenului, desene de tip combinat si
desene de tip cerc.
Amprenta digitala este formata dintr-o serie de puncte sau detalii care permit identificarea certa a individului.
Mai mult de atat, intr-un desen papilar se poat gasi circa 150 de detalii caracteristice care pot fi exploate cu
succes in identificarea criminalistica numai daca sunt suficiente sau in conditii bune.

17. Consideraţii privind formarea urmelor de mâini

18. Descoperirea urmelor de mâini şi stabilirea vechimii acestora
19. Procedee de revelare a urmelor de mâini latente;
20. Fixarea şi ridicarea urmelor de mâini
21. Expertiza criminalistică a urmelor de mâini
17. Sistemul automat de identificare a amprentelor digitale a fost implementat de către Poliţia Română şi a
marcat un pas important pe linia modernizării  poliţiei tehnico-ştiinţifice. Integrarea ţării noastre în Uniunea
Europeană şi deschiderea spaţiului de călătorie european au scos şi mai mult în evidenţă facilităţile sistemului,
care permite identificarea pe baza amprentelor papilare a persoanelor cu identitate falsă sau care au comis fapte
antisociale în afara ţării.
Urmele de maini sunt rezultatul atingerii cu suprafata palmei a obiectelor din mediul inconjurator. Acestea
pot fi intalnite in diferite ipostaze precum statice sau dinamice, de volum sau de suprafata, de statificare sau de
destatificare, vizibile sau in stare latenta. Din punct de vedere al structurii morfoanalitice a pielii, aceasta este
structurata in epiderma, derma si hipoderma. La nivelul hipodermei, glandele sudoripare si sebacee au secretii
continue eliminate prin intermediul unor canale care se deschid la suprafata epidermei sub forma de pori. Astfel,
desenul papilar este prezent pe fata anterioara a palmei si apare datorita existentei reliefului papilar. Formele
pozitive sunt numite linii, iar cele negative sunt santuri interpapilare.
Partea criminalistii se ocupa cu studiul reliefului papilar si identificarea persoanei si se numeste
dactiloscopie. Urmele care sunt gasite la fata locului pot fi urme de maini, de deget sau fragmente ale acestora
fiind numite impresiuni digitale, iar fotografiile reliefului papilar-dectilograme.
18. Cautarea urmelor papilare pot incepe din locul in care se presupune ca a intrat infractorul, cum ar fi
clantele usii sau cioburile geamului in caz ca a intrat prin spargerea geamului. La fel, obiectele de sticla,
mobilier, suprafetele metalice pot retine urmele in conditii bune. In cazul in care infractorul a folosit manusi,
acestea insasi pot crea urme specifice.
Stabilirea vechimii urmelor de maini reprezinta un criteriu important atat in procesul descoperirii cat si in cel
al revelarii urmelor crestelor papilare. Aceasta se face in functie de anumiti factori si uneori poate fi relativa.
Astfel, urmele de sticla, portelan sau suprafete netede se pot pastra chiar ani de zile, in timp ce hartia le
pastreaza cateva ore in dependenta de calitatea acesteia.
19. Procedeele de revelare a urmelor de mâini latente presupune utilizarea unor metode adecvate naturii
obiectului primitor si timpul scurs de la formarea acestora.
Revelare prin metode fizice consta in pulverizara de prafuri sau pudre cu granulatie foarte fina pe obiectul ori
suprafetele purtatoare de urme. Evidentierea prin prafuire sau pulverizare este metoda cea mai veche si totodata
una dintre cele mai eficiente fiind aplicata si in prezent. Alegerea pulberii se face in functie de natura si culoarea
obiectului in cauza. Aceasta se raspandeste pe suprafata purtatoare de urma prin pulverizare sau intindere usoara
cu o pensula foarte fina. Cei mai frecventi pulberi folositi sunt grafitul, begrul de fum pentru suprafetele
deschise, iar ceruza pentru suprafetele inchise, lomogenul galben, verdele malachit pentru suprafetele
multicolore, acesta fiind fluorescent examinat in ultraviolet. Pentru cresterea aderentei, se pot face amestecuri cu
un continut mai mare de ceruza, iar pentru cresterea greutatii se pot face amestecuri cu pulbere de fier. Varianta
moderna a prafuirii o reprezinta pensula magnetica fiind compusa dintr-o vergea magnetizata ce culiseaza in
interiorul unui tub cu pereti subtiri.
Evidentierea prin vaporizareeste este practicata prin mai multe procedee, si anume:
- cu vapori de iod, care se bazeaza pe reactia de culoare a iodului cu aminoacizii prezenti in urmele de maini.
Dispozitivul clasic de vaporizare este constituit dintr-un tub de sticla in care se introduc cristale cenusii de iod
metalic, la un capat tubul este legat de un feon, la celalalt capat fiind legat de o palnie de sticla care
directioneaza vaporii de aer spre zona purtatoare de urme. Sub influenta caldurii, iodul metalic se transforma
direct in vapori ce sunt orientati spre urma. O varianta aplicabila suprafetelor plane, presupune condensarea
vaporilor de iod pe o placa de sticla ce se aplica peste urma in stare latenta.
- prin vaporizare de aur si zinc, care este o metoda moderna ce presupune utilizarea unei aparaturi performante
si costisitoare. In principiu, intr-o incinta inchisa ce contine obiectul purtator de urma, este vaporizata o mica
cantitate de aur ce va acoperi selectiv depunerile lasate de crestele papilare. Pentru obtinerea contrastului, se va
vaporiza ulterior o cantitate de zinc, care va acoperi uniform restul suprafetei.
Evidentierea prin afumare directa este o metoda utilizata pentru urmele de pe obiectele cu dimensiuni sau
mase ce permit manipularea lor.
Revelarea urmelor latente cu solutii chimice presupune utilizarea unor compusi chimici, unii find toxici si se
recomanda utilizarea lor in laboratoare special amenajate cu luarea de masuri de siguranta. Dintre solutiile
chimice utilizate, mentionam acidul fluorhidric, care este un acid slab; ninhidrina, care este utilizata in special
pentru urmele de pe suport celulozic; rosul de Sudan, etc.
Urmele de maini de pe corpul uman pot fi evidentiate in conditii de laborator cu ajutorul radiatiei Roentgen.
Zona purtatoare de urma este pulverizata cu un praf foarte fin de plumb care se va depune selectiv in functie de
traseele crestelor papilare.
Revelare prin metode optice constituie un ansamblu de metode noi in materie, bazate pe tehnici de varf
aplicate la descoperirea urmelor papilare prin folosirea laserului. Radiatia de tip laser este proiectata lateral oblic
sub un unghi de circa 45º, determinand aparitia unor fluorescente specifice anumitor substante secretate de
glandele sebacee. Ceea ce trebuie remarcat este ca acest procedeu nu este distructiv, putand fi reluat de mai
multe ori. O alta metoda optica o constitue dispersia luminoasa a unei raze de lumina incidenta proectate pe
acele suprafete purtatoare de urme. Imaginea urmei poate fi detinuta si prin intermediul unor fibre electronice.
Noile metode de revelare sau tehnici clasice se folosesc si in ipoteza urmelor de manusi.
20. Potrivit legii penale procesual penale in vigoare, despre efectuarea cercetarii locului faptei se intocmeste
un proces-verbal care trebuie sa cuprinda descrierea amanuntita a situatiei locului, a obiectelor examinate si
ulterior ridicate, a pozitiei si starii celorlalte mijloace materiale de proba, astfel incat acestea sa fie redate cu
precizie. In toate cazurile, se pot efectua schite, fotografii ori desene care sunt fixate corespunzator la procesul
verbal. Acesta trebuie semnat pe fiecare pagina. Unii autori confirma ca fixarea urmelor infractiunii reprezinta
ansamblul activitatilor procedurale prin care se realizeaza stabilirea existentei la locul savarsirii infractiunii a
urmelor, a obiectelor, precum si celelalte mijloace materiale de proba descoperite la locul faptei si a raportului
de pozitie fata de obiectele principale.
Sub raport tehnic criminalistic, fixarea presupune, in primul rand, fotografierea urmelor atat in cadrul
ambiatiei generale a locului faptei, cat si in calitatea lor de obiecte principale. Fotografiile se executa dupa
relevarea urmelor latente. In principiu, aceasta operatiune este efectuata de specialistul criminalist, intrucat
dimensiunile urmelor biologice sunt reduse, fotografia de detaliu urmand a fi efectuata la scara, cu rigla gradata,
uneori cu aplicarea unor filtre de lumina si alte dispozitive tehnico-criminalistice ce necesita cunostinte si
deprinderi speciale.
Fotografia urmelor de maini la locul faptei este efectuata in doua etape. In primul rand, se fac fotografii ale
obiectului purtator de urme, apoi fotografia reliefului papilar descoperit si evidentiat de tipul fotografiilor
detaliilor. In acest scop, obiectivul aparatului de fotografiat se plaseaza in pozitie perpendiculara la o distanta de
5-10 cm de suprafata purtatoare de urme. Pentru surprinderea in detaliu a reliefului papilar, in cazul aparatelor
analogice este nevoie de burduf extensibil, iar in cazul aparatelor digitale se foloseste functia macro. Iluminarea
acestor urme se face din spatele aparatului sau din doua parti laterale cu izvoare de lumina cu aceeasi intensitate.
Situatii deosebite apar atunci cand urmele sunt prezente pe ambele parti a unei coli de sticla cum ar fi paharul
sau pe fata unei oglinzi. In primul caz, se asigura un fond de contrast cu substanta de relevare, prin introducerea
in pahar a unui sul de hartie neagra sau a unui lichid de culoare inchisa. In cel de-al doilea caz, in fata oglinzii se
aseaza un paravan care are practicata o deschidere de dimensiunea obiectivului, prin care se executa fotografia
fara a se reflecta imagini ale altor obiecte care ar estompa detaliile reliefului papilar.
Ridicarea urmelor de maini, alaturi de fotografiere, care ramane a fi principalul mijloc de ridicare, se poate
efectua prin trasferare pe pelicula adeziva speciala sau prin efectuarea unui mulaj.
Transferul pe eplicula adeziva se realizeaza cu ajutorul unei pelicule speciale, numita pelicula folio si este
constituita dintr-un suport de hartie sau celuloid acoperit cu o substanta adeziva, protejata de o folie subtire si
transparenta de plastic. Peliculele adezive pot fi albe, negre sau transparente, in asa fel incat sa existe
posibilitatea sa poata fi obtinut contrastul indiferent de culoarea pulberei folosite la evidentiere sau al
materialului depus ca urma vizibila. Pentru ridicare, se alege pelicula potrivita dupa contrast, se decupeaza un
dreptunghi corespunzator urmei evidentiate, se indeparteaza foita transparenta protectoare si se aplica pe
suprafata obiectului primitor. Aplicarea se face prin presare dintre centrul bucatii spre exterior, pentru a nu
ramane bule de aer intre pelicula si obiectul primitor de urma. Ulterior, se dezlipeste pelicula pe suprafata ei
aderand urma de relief papilar. Peste acesta se repozitioneaza foita tarnsparenta protectoare, presand-o dinspre
centru spre extrimitati pentru evitarea mascarea detaliilor reliefului de catre bule de aer. Urmele se fotografiaza
prin metoda fotografiei de detaliu, iar la prelucrarea imaginilor se tine seama ca desenul de pe pelicula
reprezinta negativul celui evidentiat pe obiectul primitor de urma.
Fixarea si ridicarea urmelor de adancime cu ajutorul mulajelor se executa cu ajutorul materialelor potrivite,
cel mai des fiind gipsul dentar sau alginatul. Executarea unui mulaj cu gips a urmei de adancime, in scopul
obtinerii unei imagini clare a desenului papilar, este dificil. Din acest motiv, aceasta operatie trebuie incredintata
unui specialist. Primele operatiuni privesc pregatirea urmei pentru mulare. Alaturi de urma, intr-o pozitie mai
ridicata, se face un bazin din acelasi material, care comunica cu urma printr-un canal. Pasta de mulare se toarna
intr-un bazin si se va scurge usor in urma de adancime. Dupa ce acesta se solidifica, se ridica si se clateste cu t
21. Expertiza criminalistica repsrezinta eficace, stiintific, fundamentat de determinarea unor fapte ce vor intra
in rationamentul organului judiciar, fara sa fie unicul element pe care se intemeiaza solutia juridica. Este necesar
sa se determine posibilitatea producerii urmelor in momentul actiunii infractionale, iar in cazul in care trebuie
stabilite niste imprejurimi certe, trebuie admis faptul ca urmele puteai fi produse cu alte ocazie. Lasarea unei
impresiuni digitale la locul savarsirii unui furt, de catre o persoana identificata prin expertiza dactiloscopica nu
demonstreaza prin ea insasi ca acesta a savarsit fapta.
Procesul identoficarii dactiloscopice incepe cu examenul comparativ pentru incadrarea in tipul, grupa si sub
grupa de relief a urmei ridicate de la locul faptei. In continuare se trece la cercetarea mai amanuntita, procedura
in timpul careia se marcheaza fiecare detaliu care poate fi observat, caracterizat de o dimensiune, forma si
pozitie in cadruc dactilogramei. Se compara diagrama urmei in litigiu cu cu diagrama impresiunilor ridicate
experimental.
Identitatea de relief creator mai poate fi identificata a unei urme mai poate fi demonstrata in practica
criminalistica si prin unirea printr-un contur inchis al detaliilor descoperite, detalii care va avea aceeasi forma si
dimensiune pe cele doua dactilograme comparate.
Asadar, concluziile expertizei dactiloscopice se coroboreaza cu celelalte probe administrate.

140. Constatarea infracţiunii flagrante în cazul faptelor de corupţie

Evoluţia fenomenului criminalităţii, la nivel naţional şi european, aflată în legătură de
cauzalitate directă şi cu criza economică din ultimii ani, impune, în mod derizabil şi imperativ, adaptarea
reglementărilor şi procedurilor în domeniu, la modalităţile şi formele tot mai evoluate ale fenomenului
infracţional, astfel încât să se reuşească crearea efectivă a acelui spaţiu de securitate şi justiţie, necesar
asigurării ordinii sociale în statele europene, plecând tocmai de la premisa că securitatea internă şi
externă constituie două feţe ale aceleiaşi monede .
Noul Cod de procedură penală prevede regimul juridic al constatării infracţiunii flagrante, reglementează
actele încheiate de unele organe de constatare și instituie regulile procedurale privind măsurile ce se iau față de
făptuitorul surprins în flagrant. Aşadar, necesitatea unei proceduri speciale de urmărire şi judecare a unor
infracţiuni flagrante, se explică prin condiţiile în care se săvârşesc acest tip de acte ilicite, condiţii ce permit
descoperirea rapidă a faptei şi a făptuitorului, stabilirea vinovăţiei acestuia pe bază de probe certe şi tragerea sa
la răspundere într-un timp mai scurt, în comparaţie cu procedura obişnuită. Potrivit articolului 465 din Codul de
procedură penală, este flagrantă „infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.”
Corupţia constituie unul dintre subiectele principale de discuţie în orice domeniu şi la orice nivel,
reprezentând una dintre cele mai mari provocări ale lumii contemporane. Aceasta este prezentă atât în statele
sărace şi în curs de dezvoltare, cât şi în cele dezvoltate, iar lupta pentru combaterea ei a devenit o problemă
serioasă, cu atât mai mult cu cât fenomenul se extinde foarte rapid, cuprinzând, mai întâi, câteva sectoare, câteva
domenii şi apoi întreaga societate, devenind un stil de viaţă, o mentalitate, un labirint din care nu se mai poate
ieşi.
 Cercetarea şi interpretarea la faţa locului a urmelor de sânge
După cum stim, in categoria urmelor biologice se inscrie marea masa a urmelor de material biologic uman,
indeosebi produsele de secretie, excretie si tesuturile umane. Saliva, secretiile nazale si laptele matern sunt
secretii principale. Exrectiile includ urina, fecalele, sperma, spiuta, vomismentele, meconiul, vernix, caseoza,
etc. Tesuturile moi includ sangele, pielea, tesutul muscular, masa cerebrala, iar oasele si unghiile fac parte din
tesuturile dure. In aceasta categorie sunt incluse si firele de par si urmele de miros.
Sângele este un ţesut fluid complex, care împreună cu limfa şi lichidul interstiţial formează mediul intern al
organismului. Sângele reprezintă 1/13 din greutatea corporală a unei persoane. Acesta este compus din plasmă şi
elementele celulare formate din globule roşii, globule albe şi trombocite. Sângele ca urmă biologică provine în
urma unor hemoragii provocate de ruperea sau secţionarea vaselor sanguine.
Urmele de sange detin o pondere particulara in adrul investigatiilor criminalistice prin frecventa care sunt
intalnite la fata locului, prin posibilitatile de identificare care le ofera, inclusiv prin furnizarea de indicii necesare
clarificarii imprejurarilor privind locul, timpul, mijloacelor si modul de savarsire a faptei. La fata locului,
acestea se pot gasi sub diferite forme, cum ar fi formă de picături, stropi, dâre, bălţi sau mânjituri şi sunt
consecinţa unei acţiuni violente asupra corpului persoanei căreia i se produce o leziune a vaselor de sânge.
Descoperirea urmelor sangvinolente reprezinta o activitate de o deosebita importanta, iar dificultatea
descoperii priveste acele urme care au suferit modificari prin scurgerea timpului. Cautarea urmelor de sange se
efectueaza potrivit particularitatilor locului sau suportului cercetat, deci in functie de fiecare caz in parte, fiind
orientata in cateva directii principale, si anume imbracamintea si corpul perosnelor implicate in infractiune si
portiunea de teren si obiectele aflate la locul savarsirii infractiunii.
În locul unde a fost descoperită victima, urmele de sânge se pot forma prin prelingere, îmbibare, difuzare,
ţâşnire, stropire, extinderea eventualelor bălţi etc.
Suporturile pe care se formează urmele de sânge pot fi absorbante sau neabsorbante. Pe cele absorbante, cum
ar fi lână, mătase, bumbac, fibre sintetice, pământ, nisip petele de sânge creează urme cu contururi neregulate,
difuze şi care, în general nu formează pelicule pe suprafaţa acestora, pe cand pe suprafeţele neabsorbante cum ar
fi sticlă, hârtie velină, lemn lustruit, metal, material plastic, gresie sângele formează pelicule lucioase, friabile,
care îşi păstrează, de regulă, forma iniţială şi pot servi la determinarea direcţiei de cădere. Aspectul unei
picături de sânge este influenţat şi de înălţimea de la care aceasta a căzut. De regulă, la căderea pe un plan
orizontal de la o înălţime mică, în funcţie de natura suportului, volumul picăturii şi de fluiditatea ei, urma va fi
relativ compactă, cu marginile mai puţin zimţate. Cu cât creşte înălţimea, marginile se zimţează.
Depistarea urmelor de sânge se face prin metode fizice cu ajutorul surselor de lumină, adica lanterna, care
dispun de filtre colorate (roşu, verde), care pot scoate în evidenţă mai bine urma. Iluminarea suprafeţei se face
sub un unghi ascuţit. Frecvent se foloseşte lampa cu raze ultraviolete. Un dispozitiv deosebit de important
folosit în descoperirea urmelor de sânge este trusa „CRIME LITE”, aflată în dotarea autolaboratoarelor
criminalistice de la nivelul fiecărui Inspectorat de Poliţie Judeţean.
Ambalarea si transporatarea urmelor de sange reprezinta un aspect care este uneori neglijat, ignorandu-se
posibilitatea alterarii lor rapide. Interpretarea umrlor de sange la locul descoperii lor, este o activitate cu
rezonanta in clarificarea ulterioara a imprejurarilor savarsirii faptei.
Expertiza medico-legala a urmelor biologice este destinata sa ofere clarificari la numeroasele intrebari
adresate de catre organele judiciare.

Cercetarea urmelor de saliva si sperma

După cum stim, in categoria urmelor biologice se inscrie marea masa a urmelor de material biologic uman,
indeosebi produsele de secretie, excretie si tesuturile umane. Saliva, secretiile nazale si laptele matern sunt
secretii principale. Exrectiile includ urina, fecalele, sperma, spiuta, vomismentele, meconiul, vernix, caseoza,
etc. Tesuturile moi includ sangele, pielea, tesutul muscular, masa cerebrala, iar oasele si unghiile fac parte din
tesuturile dure. In aceasta categorie sunt incluse si firele de par si urmele de miros.
Urmele de sperma constau din lichidul seminal rezultat din secretia glandelor sexuale firesti sau de
perversiune sexuala. Ele se formeaza prin depunerea spermei elimeinate pe diferite obiecte din imediata
apropiere de locul in care se produce ejacularea, cum ar fi lenjeria de corp, hainele de pat, prosoape, batiste,
ciorapi, covoare, corpul victimei sau al infractorului, mai ales pe coapse, fese, abdomen, perii pubieni, maini,
sub sanul victimei, in vagin, anus, etc. Acestea au o valoare deosebita in cercetarea criminalistica a unor
infractiuni privitoare la viata sexuala, a unor infractiuni de omor, kin cazul sinuciderii a barbatilor prin
spanzuratoare, precum si in unele accidente. Cautarea urmelor seminale impune examinarea corpului victimei, o
atentie speciala fiind acordata orificiilor naturale. Obiectele absorbante, in zonele cu sperma inca proaspete,
sunt lipicioase la pipait, de culoare gri deschis, iar dupa uscare zona data este aspra. Pe obiectele neapsorbante,
inainte de uscare, petele de sperma sunt sub forma de masa vascoasa si lipicioasa, de culoare gri deschis. Dupa
deshidratare, au aspect de culoare stralucitoare. Indiferent de starea in care se afla, sub razele ultraviolete au o
fluorescenta proprie, albastruie.
Cercetarea urmei de sperma, de obicei, este simpla. Acestea se descopera prin cercetarea obiectelor chiar cu
ochiul liber la lumina zilei. La nevoie, se poate decurge la utilizarea lampii portative de ultraviolete, dupa ce s-a
creat in prealabil o vizibilitate redusa in zona cercetata. In dependenta de particularitatile locului faptei, se
determina ordinea cercetarii obiectelor suspecte de a fi purtatoare de urme de sperma. Daca la locul respectiv se
afla si corpul victimei, atunci acesta se examineaza in primul rand, cu concursul medicului legist. In cazul in
care locul fatei este un camp deschis, urmele de sperma se mai cauta pe pamant, iarba, frunze, flori, precum si
pe alte obiecte pe care s-ar fi putut crea acestea in timpul savarsirii infractiunii.
Ridicarea urmelor seminale necesita precautie deosebita pentru pastrarea intacta a petei si implicit a
spermatozoizilor, principalul element catre care se indreapta expertiza. Obiectele de dimensiuni mici se ridica d
ela fata locului si se ambaleaza astfel ca urmele respec tive sa nu fie distruse. De pe corpul uman, aceste urme se
ridica cu hartie de filtru dupa ce au fost umezite cu apa distilata, ori cu glicerina. Hartiile astfel imbibate se
introduc in eprubete sterilizate. Indiferent de natura obiectelor purtatoare sau de starea lor, ridicarea urmelor de
sperma niciodata nu se face rpin razuire, pentru ca astfel s-ar distruge spermatozoizii, care sunt cei mai valorosi
pentru cercetarea criminalistica. Interpretarea la fata locului a urmelor de sperma, ofera date referitoare nu
numai la natura, mobilul si modul de savarsire a faptei, ci si in legatura cu anumite deprinderi, aberatii sexuale
sau anumite stari psihopatologice ale autorului.
Expertiza biocriminalistica aurmelor seminale este destinata stabilirii faptului daca urma este intradevar de
sperma si daca aceatsa este de origine umana sau animala. Prezenta spermatozoizilor confirma ca urmele de la
fata locului, in timp ce lipsa lor nu conduce la o concluzie opusa, intrucat este posibil ca unele rme de sperma sa
nu aiba spermatozoizi din multiple cauze, cum ar fi varsta, anumite boli de care sufera barbatul, urma din care a
fost recoltata sperma sa se situeze printre ultimele dintre cele eliminate in momentul respectiv. Mai mult decat
atat, expertul poate stabili daca spermatozoizii din urmele de la locul faptei apartin persoanei suspecte, mai ales
in urma studiului comparativ a celor doua categorii de spermatozoizi, duopa marimea lor, forma capului, pre um
si dupa unele deformari.
Urmele de saliva, ca si celelalte urme biologice, intereseaza cercetarea criminalistica pentru posibilitatile de
obtinere a unor date privind persoana, indeosebi pe baza grupei sanguine, cu precizarea ca acest lucru este
posibil numai in ipoteza in care individul este de tip secretor.
Acestea se creaza la locul faptei prin depunerea lichidului secretat de glandele salivare pe cele mai variate
obiecte. Depunerea se produce prinn contactul direct al buzelor sau a limbii cu obiectele respective, fie prin
eliminarea salivei sub forma de sputa. Formele sub care se prezinta urmele de saliva depind de factori variati,
precum natura si forma suprafetei obiectului primitor, cantitatea de saliva si continutul sau, conditiile mediului
inconjurator, etc. Pe obiectele absorbante, imediat dupa depunere, saliva patrunde in masa acetsora, umezindu-le
usor. Pe obiecte cu suprafete netede, saliva nu patrunde in masa obiectului suport. Deci, cat timp este proaspata,
urma este sub forma unei pete umede, lucioasa si aproape incolora. Cautarea si descoperirea urmelor de saliva se
face cu mijloace optice si de iluminare curente, aflate in dotarea truselor criminalistice. Descoperirea lor
necesita o cercetare sistematica a intregului loc al faptei. La cautarea urmelor de saliva, nu trebuie pierdut din
vedere ca ele se pot confunda cu alte urme biologice, precum si cu pete de alta natura.
Odata descoperite, ridicarea urmelor de saliva nu prezinta o greutate deosebita. Fixarea se realizeaza prin
descrierea obiectelor pe care se afla, forma in care se prezinta,nepirzandu-se din vedere precizarea naturii
obiectuljui purtator, aspectul si culoarea sa, locul in care a fost descoperit.
Ridicarea urmelor de saliva se efectueaza in doua procedee, in functie de natura obiectelor primitoare. Cand
obiectele respective sunt usor de ridicat si transportat, se procedeaza la ridicarea obiectelor in cauza si ambalarea
lor astfel ca urmele sa nu se distruga.
Expertiza urmelor de saliva, serveste la clarificarea unor aspecte relativ asemanatoare urmelor de sange. In
primul rand, expertul pronunta asupra faptului daca urma este sau nu de saliva, statusul secretor ori nu, al
persoanei de la care provine urma de la locul faptei, precum si grupa sanguina, insa nu intotdeuna rezultatul
poate avea caracter de certitudine.

ADN

Aflarea adevarului in procesul penal si civil impune folosirea pe scara larga a probei stiintifice fara de care
deseori, solutionarea corecta sub toate aspectele a cauzelor judiciare, este de neconceput. Esential in dezvoltarea
criminalisticii a fost progresul realizat in toate domeniile cunoasterii umane, care a condus la identificarea unor
noi si numeroase mijloace stiintifice de lupta impotriva criminalitatii, de natura sa raspunda dinamicii
fenomenului infractional.
 Cercetarea tipologiei genetice reprezinta una dintre tehnicile de varf de identificare indubitabila a persoanei.
Rezultatul analizelor ADN efectuate pe un numar mare de subiecti, au aratat ca erorile ce s-ar putea ivi prin
confundarea unui profil genetic cu altul sunt practic imposibile.
Metoda se bazeaza pe structura complexa si irepetabila a macromoleculelor de acid dezoxiribonucleic, care
dupa cum se stie este prezent in toate celulele corpului uman. Fiecare individ are o structura genetica unica,
identica in toate celulele organismului.
ADN-ul uman are aspectul unui filamentcu lungime de aproximativ 3m. si se regaseste in compozitia tuturor
cromozomilor. El este format din doua lanturi care se rasucesc unul in jurul celuilalt sub forma unei spirale,
alcatuind o banda elicoidala dubla. Cunoscand succesiunea bazelor azotate din secventa unui lant, se poate
reconstitui cu certitudine secventa corespunzatoare a celui de al doilea lant. Acest lucru permite efectuarea
examenelor comparative intre urmele ridicate de la fata locului si probele prelevate de la persoanele suspecte.
Astfel, daca dupa separarea celor doua lanturi ale unei secvente de ADN se introduce fragment de ADN marcat
radioactiv sau chimic, acesta se va uni cu unul dintre cele doua lanturi, numai daca va gasi o secventa
complementara.
Pentru examinarea ADN-ului se folosesc doua tehnmici de baza, si anume RELP-analiza polimorfizmului
lungimii fragmentelor de restrictie si PCR-reactia de polimerizare in lant.
Tehnica RELP consta in fragmentarea ADN-ului cu ajutorul enzimelor de restrctie, obtinindu-se astfel doua
sau mai multe fragmente ADN care sunt separate ulterior intr-un gel de agaroza, sub actiunea curentului electric.
Dupa separare, fragmentele de ADN sunt transferate pe o membrana de nylon care se introduce intr-o solutie in
care se afla probele radioactive. Acestea se unesc pe baza de complementaritate cu fragmentele de pe
membrana. Ulterior, se obtine o imagine asemanatoare unui cod de bare. Aceasta tehnica are un inalt grad de
precizie, intrucat ofera posibilitatea examinarii unui numar mare de locatii ADN.
Tehnica PCR se bazeaza pe proprietatea celulelor de a se multiplica prin diviziune si consta in regenerarea
naturala a moleculei de ADN cu ajutorul enzimei ADN-polimeraza. Reactia PCR are loc in cicluri distincte care
se repeta de aproximativ 30 de ori, durata unui ciclu fiind de 1-2 minute.
Spre deosebire de metoda RELP, tehnica PCR presupune un timp scurt de lucru si este extrem de sensibila.
Ea permite in acelasi timp, analiza chiar si a unor fragmente de ADN cu un inalt grad de degradare. In schimb,
acest procedeu prezinta risccul contaminarii probelor ADN-ului cercetat cu ADN-ul rezultat de reactii anterioare
sau cel provenit de la persoana care preleveaza probele pentru comparatie. Acesta are si un anumit procentaj de
eroare.
Probele biologice descoperite in locul faptei care pot fi utilizate in scopul analizei ADN-ului sunt
reprezentate de sange, saliva, sperma, celule si tesuturi, oase si organe interne, fire de par, urina, etc.
La cautarea, ridicarea si conservarea materialului purtator de informatii genetice, se vor respecta aceleasi
regului ca cele prezentate la urmele de saliva, sange, sperma etc.
In functie de starea in care se gasesc urmele, se folosesc instrumente sterilizate, constand din pensete
anatomice, seringi, pipete, spatule, manusi chirurgicale, etc. Sangele lichid se recolteaza cu seringa sau pipeta,
iar cel sub forma de cheag cu spatula. Atunci cand sangele se afla in zapada sau apa, trebuie ridicat imediat
pentru a preveni diluarea sa si mai accentuata. La colectarea firelor de par se are in vedere ca acesta trebuie sa
isi pastreze intacta tija si radacina, fara de care identificarea genetica nu este posibila.
Prelevarea modeleleor pentru comparatie de la persoanele suspecte se face de perosnalul medicial calificat,
cu asigurarea conditiilor necesare eliminarii riscului de contaminare, in cazul sangelui, se recolteaza in eprubete
sterilizate. Dupa sigilare, etichetele se introduc in frigider si se transporta imediat la laborator.

Portret robot

Identificarea unor persoane sau obiecte reprezintă elementul definitoriu al investigării criminalistice. Prin
rezonanţa sa practică, acest proces deţine un loc bine conturat, de maximă importanţă în ansamblul cercetărilor
criminalistice. Metoda portretului vorbit se bazeaza pe de o parte pe fixarea imaginii faptuitprului in memoria
victimei sau martorilor oculari, iar pe de alta parte pe deosebirile dintre caracteristicile somatice relativ stabile
ale peroanelor.
In prezent, metoda foloseste descrierea semnalmentelor exterioare, care permit evidentierea deosebirilor
dintre trasaturi exterioare generale si particulare ale indivizilor. Fundamentul stiintific al metodei este dat de
marea variabilitate si relativa stabilitate a acestor trasaturi. Valoarea identificatoarea trasaturilor exterioare
depinde de frecventa cu care sunt intalnite. Cu cta frceventa acestora este mai mica, cu atat valloarea
identificarii este mai mare si invers.
Trebuie menţionat că pe baza practicii generalizate a organelor de cercetare şi urmărire penală s-a ajuns la
concluzia că principalele elemente care pot sta la baza identificării persoanelor şi cadavrelor după
semnalmente sunt cele oferite de deosebirile dintre caracteristicile anatomice şi funcţionale ale fiecărui individ
în parte. Fundamentul ştiinţific al acestei identificări îl constituie individualitatea şi relativa stabilitate a
caracteristicilor somatice ale fiecărui individ adult. Semnalmentele sunt definite ca fiind trasaturi exterioare,
generale si particulare ale persoanelor, in baza carora acestea pot fi recunoscute si identificate.
Semnalmentele anatomice sunt reprezentate de trasaturile exterioare ale corpului, capului, fetei si elementelor
lor componente. Semnalmentele functionale sunt trasaturi care se manifesta in timpul efectuarii anumitor
miscari sau desfasurarii anumitor activitati precum mersul, vorbitul, gesticulatia, etc. Semnele particulare se
refera la varaiatiuni morfologice, infirmitati sau anomalii ale trasaturilor anatomice si functionale, dobandite
ereditar ori ca urmare a unor afcetiuni patologice.
La baza  identificării persoanelor şi cadavrelor după semnalmente stă, pe de o parte, marea variabilitate a
caracteristicilor individuale, care deosebesc o persoană de alta, iar pe de altă parte, caracterul relativ constant al
acestor caracteristici.
Intocmirea unui portret vorbit cat mai apropiat de realitate, depinde pe de o parte de conditiile existete in
locul din care se face observarea si cel in care se afla persoana observata, iar pe de alta parte, de aptitudinile
victimei sau martorului ocular de a percepe, memora si reda semnalmentele acesteia. Reusita metodei depinde
totodata de momentul in care se face ascultarea victimei sau martorului, deoarece odata cu trecerea timpului, o
parte din trasaturile exterioare percepute se sterg din memoria acetora. Daca este posibil, ascultarea trebuie sa se
faca imediat sau intr-un moment cat mai apropiat de cel al comiterii faptei.