GRILE CRIMINALISTICĂ

Unitatea de studiu 1- Consideraţii introductive: noțiunea, obiectul,

structura cursului de criminalistică, principiile criminalisticii, legăturile
criminalisticii cu alte științe, sistemul criminalisticii. Identificarea criminalistică

Întrebări recapitulative:

1. Definiţi criminalistica?
Criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă a stabilirii stărilor de fapt necesare unei corecte
încadrări juridice a faptelor ilicite comise, prin elaborarea şi folosirea metodelor tactice şi
mijloacelor tehnico-ştiinţifice de cercetare, de identificare, cunoaştere şi judecare a
infractorului.
2. Ce cuprinde domeniul criminalisticii?

3. Care sunt principiile criminalisticii?

a) Principiul legalităţii constă în faptul că întreaga activitate de cercetare criminalistică
trebuie desfăşurată în conformitate cu prevederile legii.
b) Principiul aflării adevărului statuează că întreaga activitate criminalistică trebui
subordonată cerinţei de aflare a adevărului, toate procedeele şi mijloacele de tehnico-
ştiinţifice trebuind folosite în acest scop.
c) Prezumţia de nevinovăţie presupune ca cercetarea să fie făcută în acest comandament,
respectiv probele obţinute criminalistic să privească obiectiv cercetarea şi cu acceptarea
probelor atât în acuzare cât şi în apărare.
d) Săvârşirea unei infracţiuni determină modificări materiale în mediul înconjurător. (nu
există infracţiune fără urme – „crimă perfectă”)
e) Principiul identităţii , adică activitatea de identificare duce la stabilirea identităţii.
f) Principiul celerităţii efectuării investigaţiei, respectiv cercetarea criminalistică trebui să
se efectueze de îndată, pentru a nu se produce modificări sau deteriorări a probelor
4. Care sunt legăturile criminalisticii cu alte științe?
Legătura cu ştiinţe juridice
● cu dreptul procesual penal : între cele două ştiinţe există interdependenţă, activităţi de
urmărire ori judecată fiind reglementate prin normele procesual penale, ceea ce obligă ca şi
cercetarea criminalistică să se efectueze în aceste limite.
● cu dreptul penal : dreptul penal arată ce este infracţiunea, ce fapte sunt infracţiuni, iar
criminalistica ajută prin mijloacele ei la demonstrarea elementelor constitutive ale unei
infracţiuni.
● cu criminologia : cele două ştiinţe se completează reciproc, criminologia studiază starea şi
dinamica fenomenului infracţional, cauzele care îl generează, propunând măsuri de prevenire
corespunzătoare, iar criminalistica se ocupă de infracţiuni concrete, le cunoaşte şi elaborează
măsuri specifice de prevenire.
Legătura cu ştiinţe nejuridice
● legătura cu medicina legală : cele două ştiinţe se ajută reciproc în rezolvarea unor cazuri de
omor, loviri, sinucideri, violuri, accidente cu victime omeneşti. Aici criminalistica stabileşte
împrejurările comiterii, modul de săvârşire , iar medicina legală determină natura leziunilor de
pe corpul victimei, vechimea lor, cauzalitatea între ele şi eventualul rezultat letal, date care
ajută criminalistica la stabilirea unor împrejurări privitoare la faptă.
● legătura cu psihologia judiciară : această ştiinţă oferă date pentru cunoaşterea infractorului
sau a altor persoane – aceste date ajută ştiinţa criminalisticii în alegerea procedeelor de
ascultare, a tacticii criminalistice.
● legătura cu psihiatria judiciară : această ştiinţă studiază bolile care alterează sau înlătură
capacitatea persoanei de a raţiona sau de a acţiona, oferind criminalisticii date pe baza cărora
se alege tactica potrivită de ascultare sau de interpretare a drumului săvârşirii infracţiunii.
● legătura cu chimia : chimia oferă date ştiinţifice privind determinarea conţinutului şi a
provenienţei unor substanţe găsite la locul faptei ori în sau pe corpul victimei, a descoperirii
falsurilor etc.
● legătura cu fizica : fizica este un domeniu din care criminalistica preia metode şi tehnici de
lucru, aparate, instrumente ce au fost adaptate scopurilor cercetării criminalistice.
● legătura cu biologia : din biologie se preiau metode şi procedee de cercetare a urmelor
materiilor organice (fire de păr, pete de sânge, salivă, spermă ş.a.) sau, mai nou, identificarea
pe baza mărcii genetice.
5. Definiți identificarea în criminalistică?
Identificarea în criminalistică, la fel ca în alte științe, este activitatea prin care se caută
atât însușirile comune ale obiectelor, fenomenelor sau ființelor, cât și însușirile, caracteristicile
care le deosebesc pe unele de altele, necesare pentru ordonarea lor în tipuri, grupe, subgrupe,
iar apoi în vederea stabilirii deosebirilor individuale dintre ele, respectiv în vederea identificării
finale.
6. Cum se clasifică identificarea în criminalistică?
Identificarea în criminalistică, după modul reținerii caracteristicilor esențiale este de
trei feluri:
- după memorie
- după descriere
- după urmele lăsate
Teste de autoevaluare:
1. Criminalistica este:
b) o ramură a dreptului public;
c) o disciplină de drept;
2. Obiectul criminalisticii constă în:
a) elaborarea metodelor tactice, necesare pentru descoperirea, cercetarea şi judecarea faptelor
ilicite ;
b) elaborarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare pentru descoperirea, cercetarea şi
judecarea faptelor ilicite;
3. Sunt principiile ale criminalisticii:
a) principiul prezumției de nevinovăție;
b) principiul legalității;
c) principiul celerității;
d) principiul aflării adevărului;
4. Identificarea criminalistică se face:
a) după memorie;
c) după descriere;
d) după urmele lăsate;
5. Tehnica criminalistică cuprinde:
a) domeniul de studiu al mijloacelor tehnico-științifice folosite de organele judiciare și de
experții criminaliști în activitatea de descoperire a celor mai felurite urme;
1. Sunt principiile ale criminalisticii:
b) principiul legalității;
c) principiul celerității;
2. Tactica criminalistică cuprinde:
b) domeniul de elaborare și folsire a metodelor și procedeelor specifice necesare efectuării unor
acte de procedură sau activități procedurale pe parcursul procesului penal;
3. Criminalistica este indisolubil legată de următoarele științe juridice:
a) cu dreptul procesual penal;
b) cu dreptul penal;
4. Identificarea criminalistică se face:
a) după memorie;
c) după urmele lăsate;

Unitatea de studiu 2-Mijloace tehnico-științifice folosite în cercetarea

criminalistică; Fotografia judiciară: fotografia judiciară operativă, fotografia de
examinare

Întrebări recapitulative

1. Care sunt mijloacele tehnico-științifice folosite în cercetarea

criminalistică?
a. laboratoarele criminalistice mobile
b. trusa criminalistică,
c. truse criminalistice specializate
Mijloacele tehnico-științifice de laborator sunt cele necesare prelucrării materialelor
fotosensibile, examinării anumitor urme descoperite, aparate pentru executarea fotografiilor de
identificare, de comparație.
2. Care sunt fotografiile judiciare operative?
Fotografia de orientare
Fotografia schiță
Fotografia obiectelor principale
Fotografia detaliilor
Fotografia de reconstituire
Fotografia de percheziție
Fotografia semnalmentelor
3.Care sunt fotografiile de examinare?
Fotografiile sub radiații vizibile,
Fotografiile sub radiații invizibile se folosesc pentru evidențierea a ceea ce nu poate fi
văzut cu ochiul liber și se realizează prin fotografierea în raze ultraviolete, infraroșii,
roentgen, gamma și beta.
4.Fotografia de percheziție.
Fotografia de percheziție constă în cuprinderea în imagini fotografice a activității de
percheziție în momentul desfășurării acesteia. O primă fotografie este cea a locului percheziției
care constă într-o fotografie de orientare a locului percheziției cu împrejurimile acestuia. În
momentul în care au fost găsite anumite obiecte ori persoane care interesează percheziția se
execută fotografia ascunzătorii obiectelor sau persoanelor descoperite fără a fi cuprinse și
împrejurimile respectivului loc. Sunt propriu zis fotografii ale obiectelor principale și se
execută prin cuprinderea în imagini a locului sau locurilor în care au fost ascunse obiectele sau
persoanele descoperite. Cea de-a treia fotografie care se execută este cea a obiectelor
descoperite și cuprinde fiecare obiect sau persoană în mod separat.

Teste de autoevaluare

1. Mijloacele tehnico-științifice folosite pe teren sunt:

a) laboratoarele criminalistice mobile
b) trusa criminalistică
c) truse criminalistice specializate
 2. Mijloacele tehnico-științifice de laborator sunt:
a) aparate pentru executarea fotografiilor de identificare
b) instrumentele optice de examinare
c) spectografele
3. Fotografia judiciară operativă cuprinde:
a) fotografia de orientare
b) fotografia schiță
d) fotografia obiectelor principale
4. Fotografia de examinare cuprinde:
a) fotografia sub radiații vizibile
c) fotografia de umbre
d) fotografia sub radiații invizibile
5. Fotografia de orientare cuprinde:
a) fotografia unitară
b) fotografia panoramică
1. Fotografia de orientare se execută pentru :
a) a reda locul faptei cu împrejurimile sale
2. Fotografia schiță poate fi:
b) unitară
3. Sunt fotografii de percheziție :
a) fotografia locului percheziției;
c) fotografia obiectelor descoperite
4. Sunt fotografii de reconstituire:
a) fotografia locului reconstituirii ;
b) fotografia secvențelor reconstituirii;
5. Sunt fotografii de comparație:
b) fotografii de comparație prin juxtapunere
c) fotografii de comparație prin continuitate liniară

Unitatea de studiu 3- Cercetarea criminalistică a urmelor: noțiune,

clasificare, urmele de mâini, urmele de unghii, urmele de picioare, urme de
dinți, urme ale instrumentelor de spargere, urmele mijloacelor de transport,
urme formate din materie organică, alte categorii de urme

Întrebări recapitulative

1.Ce înțelegeți prin urme ?

Urma reprezintă oricare modificare sau schimbare creată în mediul înconjurător prin
acțiunea omului.
2. Care este clasificarea urmelor?
1. după natura și modul de formare:
- urme ce reprezintă modificări de volum sau suprafață a obiectului purtător și
reproduc aspecte exterioare ale obiectului creator
- urme formate din resturi de obiecte, obiecte, materiale organice sau anorganice
- urme olfactive (de miros)
- sunete și diferite stări (ușă deschisă, lumină uitată aprinsă ș.a.)
2. după acțiunea unui obiect asupra altui obiect:
 - urme statice. Aceste urme se crează prin acțiunea unui obiect asupra altui obiect sub
un unghi drept prin acțiuni de apăsare, compresiune, lovire, tamponare, în așa fel încât
obiectele să nu alunece pe suprafața celuilalt.
- urme dinamice. Aceste urme se formează prin alunecarea unui obiect pe suprafața
altui obiect și ca rezultat sunt imprimate, fie pe suprafața unuia dintre obiecte, fie pe volumul
acestuia, anumite trăsături din obiectul creator.
3. după gradul de plasticitate a obiectului primitor de urmă, urmele pot fi clasificate
în:
- urme de adâncime. Acestea reprezintă modificări de volum a obiectului primitor
care redă dimensiunile și unele caracteristici ale obiectului creator, după care se poate
determina natura acelui obiect care l-a creat sau se poate chiar să fie identificat.
- urme de suprafață
4. după natura obiectului creator urmele pot fi clasificate în: urme de mâini, de
picioare, de dinți, de buze, ale instrumentelor de spargere, ale mijloacelor de transport etc
3. Care sunt proprietățile crestelor papilare?
longevitatea crestelor papilare (durata lor de existență). Desenul papilar se formează în
faza intrauterină prin luna a treia de sarcină și se definitivează sub aspectul formei sale prin
luna a șasea rămânând sub această formă pe toată durata de existență a persoanei, până la
descompunerea pielii după ce persoana decedează.
- fixitatea desenului papilar constă în menținerea acelor trăsături, detalii ale desenului
papilar pentru toată viața persoanei. Singura modificare a desenului papilar constă în mărimea
acestuia corespunzătoare evoluției persoanei pe parcursul vieții.
- unicitatea desenului papilar prin care se înțelege că fiecare persoană are desenul său
propriu în ce privește detaliile acesteia și, mai mult, fiecare deget are desenul papilar diferit de
toate celelalte degete.
- nalterabilitatea, adică imposibilitatea de a fi schimbat sau distrus prin acțiunea
persoanei dacă prin această încercare de distrugere nu e vizat și stratul dermic al pielii. Pentru
ștergerea completă a desenului papilar aceasta se poate realiza doar dacă este vătămat stratul
dermic al pielii pentru că altfel chiar după încercări de înlăturare pe cale fizică sau chimică
desenul papilar a reapărut cu toate caracteristicile pe care le-a avut.
4. Cum se procedează în cazul cercetării la fața locului a urmelor de mâini?
Cercetarea la fața locului a urmelor de mâini constă în activități ale organului de
urmărire penală care urmăresc descoperirea, evidențierea urmelor latente, fixarea și ridicarea
acestor urme iar apoi interpretarea lor.
Căutarea urmelor de mâini va începe de obicei din locul prin care infractorul a
pătruns în perimetrul locului respectiv, se extinde asupra întregului loc al faptei și va fi
terminată cu locul prin care făptuitorul a părăsit locul faptei
Descoperirea urmelor de mâini se poate face prin iluminarea acelor obiecte cu
ajutorul unei lanterne cu raze paralele sub un unghi ascuțit
Desenul papilar de pe degete este diferit de la o persoană la alta, iar cel de pe ultimele
falange are anumite forme încât poate fi clasificat și subclasificat.
Poroscopia este o metodă complementară de examinare a desenului papilar și este
folosită atunci când în desenul papilar de la locul faptei nu se găsesc suficiente detalii pentru
a putea stabili obiectul creator (când urma este neclară sau se descoperă doar fragmente de
desen papilar)
5. Definiți microurmele
Microurmele sunt considerate a fi părți mici sau foarte mici ale urmelor formă și
materie care păstrează unele din caracteristicile generale și individuale relativ neschimbătoare
ale acestora ori ale acțiunilor fizice care le-au produs.
 Microurmele pot fi clasificate după proveniență în microurme: de natură animală, de
natură vegetală, de natură minerală. După starea de agregare microurmele se pot prezenta sub
formă de pulbere, în stare fluidă sau vâscoasă.
6. Realizaţi o comparaţie între urmele de mâini și urmele de picioare
Urmele de mâini sunt foarte importante pentru cercetarea criminalistică și se crează prin
atingerea de către om a obiectelor din mediul înconjurător cu partea anterioară a mâinii,
respectiv cu palma. Aceste urme se crează pe obiectul primitor sub formă de urme de
stratificare sau de destratificare și uneori sub forma urmelor de adâncime în substanțe plastice
sau pulverulente.
Urmele de suprafață (mai ales cele de stratificare) pot fi vizibile sau invizibile (latente).
Urmele de picioare. Urmele pot fi lăsate de încălțăminte sau de piciorul desculț (urme
plantare) și acestea pot ajuta chiar la identificarea persoanei dacă obiectul primitor a fost un
sol cu o granulație fină ori o substanță plastică ori altă substanță capabilă să păstreze detaliile
tălpii. Urmele de adâncime, fie că sunt de încălțăminte sau create de piciorul desculț, se mai
fixează și prin mulare. Cărarea de urme are importanță la stabilirea direcției de circulație a
persoanei, a vitezei de mers, a înălțimii persoanei, a greutății și uneori chiar a vârstei și a
profesiunii acesteia.

Teste de autoevaluare

1. După acțiunea unui obiect asupra altui obiect, urmele se clasifică în:
c) urme statice;
d) urme dinamice;
2. După natura obiectului creator, urmele se clasifică în:
a) urme de mâini;
b) urme de picioare;
3. Proprietățile crestelor papilare sunt:
a) longevitatea;
b) fixitatea;
d) unicitatea;
4. Cărarea de urme are importanță la:
a) stabilirea direcției de deplasare;
b) stabilirea vitezei de mers;
d) stabilirea greutății persoanei;
5. Fixarea urmelor mijloacelor de transport la locul faptei se face:
a) prin descrierea în procesul verbal de cercetare la fața locului;
b) prin fotografiere;
c) desene.
1. După gradul de plasticitate a obiectului primitor, urmele se clasifică în:
a) urme de suprafață;
d) urme de adâncime;
2. Urmele de stratificare se crează prin:
a) desprinderea de substanță d epe obiectul creator și aderarea acestuia pe suprafața obiectului
primitor;
3. Proprietățile specifice ale crestelor papilare sunt:
a) inalterabilitatea;
b) unicitatea;
d) longevitatea;
4. Deltele în desenul papilar sunt:
a) delte negre
b) delte albe
5. Poroscopia este:
a) o metodă complementară de examinare a desenului papilar;
b) folosită atunci când în desenul papilar de la locul faptei nu se găsesc suficiente detalii;

Unitatea de studiu 4 - Balistica judiciară. Cercetarea criminalistică a

actelor scrise

Întrebări recapitulative

1. Ce înţelegeţi prin noţiunea de balistică judiciară?

Balistica judiciară este o parte a criminalisticii care se ocupă cu studiul armelor de foc
de mână, a munițiilor acestora, precum și cu examinarea urmelor create de armele de foc pe
obiectele de țintă.
2. Ce înţelegeţi prin noţiunea de act scris?
În activitatea de zi cu zi actele scrise au o importanță deosebită. Ele pot să se prezinte
ca acte de identitate, diferite contracte, chitanțe, bilete de transport etc. Pot fi scrise pe suport
de hârtie, pe pânză, metal, lemn ș.a. însă cele mai des întâlnite sunt cele scrise pe hârtie. Tot
ca acte scrise pot fi socotite desenele, hărțile de orientare în teren etc.
3. Ce activități trebuie îndeplinite pentru studierea actelor scrise din punct de
vedere criminalistic?
Pentru studierea actelor scrise din punct de vedere criminalistic trebuie îndeplinite
mai multe activități:
- trebuie ca actele scrise să fie ridicate de la locul faptei ori de la persoanele care le
dețin
- să se stabilească dacă actele respective au fost întocmite în conformitate cu cerințele
legale
- să se stabilească care anume este materialul pe care s-a scris și ce fel de substanță de
scris s-a folosit
 - să se stabilească vechimea scrisului și vechimea actului examinat
- să se stabilească falsul în acte și tot aici mai este nevoie să fie determinată și chiar
identificată mașina cu care au fost dactilografiate sau computerul ori imprimanta cu care au
fost executate actele supuse examinării sau persoana care a scris actul de mână.
4. De câte feluri sunt armele?
1.1. după suprafața canalului țevii
- arme cu țeava netedă (lisă)
- arme cu țeava ghintuită
1.2. după modul de acțiune
- arme neautomate
- arme semiautomate
- arme automate
1.3. după lungimea țevii, armele se împart în:
- arme cu țeava lungă (carabine, arme de vânătoare, arme de tir)
- arme cu țeava mijlocie (pistoale automate, unele revolvere de fabricație veche)
- arme cu țeava scurtă (pistolete și revolvere)
5. Care sunt modalitățile de falsificare a actelor scrise?
Printre modalitățile de falsificare a unor documente sau acte, deși mai rar, se
întâlnește falsul prin înlăturare de text . Înlăturarea unui text se poate realiza prin: răzuire,
radiere și corodare.
Pentru a se realiza o falsificare a unui act prin răzuire, falsificatorul se folosește de
instrumente foarte ascuțite sau înțepătoare (lame, bisturie, ace ș.a.).
Radierea se realizează prin ștergerea cu diferite gume de șters sau cu ajutorul unor
pulberi de granulație fină a unor texte, de obicei de dimensiuni mai mari în cuprinsul
aceluiași act.
Înlăturarea textului se poate face și prin corodare, adică prin spălarea lui cu diferite
substanțe chimice.

Teste de autoevaluare
1. Balistica judiciară studiază:
c) fenomenele împușcăturii, urmele create prin împușcare.
2. După lungimea țevii, armele se clasifică în:
a) arme cu țeava lungă;
b) arme cu țeava scurtă;
c) arme cu țeava mijlocie.
3. Urmele create pe obiectele de țintă se pot împărți în:
a) urme lăsate de factorii principali;
b) urme lăsate de factorii secundari;
4. Stabilirea vechimii actelor scrise se face după:
a) conținutul spiritual al actului;
b) materialul suport;
c) substanța colorată utilizată în scriere.
5. Modalitățile de falsificare a unor documente presupune:
a) falsul prin înlăturare de text;
b) falsul prin acoperire de text;
1. Falsul prin imitare de text se poate realiza:
a) prin imitare servilă;
b) prin imitare prin copiere;
2. Falsul prin înlăturare de text presupune:
a) răzuire
b) corodare
c) radiere
3. După modul de acțiune, armele se împart în:
c) arme automate;
d) arme semiautomate.
4. Pe corpul omenesc, gloanțele lasă următoarle urme:
a) orificiul de intrare;
b) orificiul de ieșire;
c) canalul de trecere

Unitatea de studiu 5 - Înregistrarea penală. Identificarea persoanelor

după semnalmentele exterioare sau după metoda portretului vorbit

Întrebări recapitulative
1. Ce înţelegeţi prin înregistrare penală?
 Această înregistrare se face pentru evidența:
- persoanelor împotriva cărora a început urmărirea penală,
- persoanelor condamnate,
- persoanelor dispărute,
- cadavrelor neidentificate,
- animalelor și obiectelor pierdute sau furate,
- procedeele cele mai frecvente de săvârșire a infracțiunilor
2. Care este sensul noţiunii de înregistrare alfabetică?
Înregistrarea alfabetică constă în folosirea unor fișe pe care se înregistrează toate
datele personale, inclusiv dacă numele a fost schimbat și când anume, poreclele, numele
folosit în familie, în cercul apropiat de prieteni, descrierea semnalmentelor exterioare mai
importante, antecedentele penale, fapta pentru care este învinuit
3. Enumerați trăsăturile statice care stau la baza metodei portretului vorbit?
Talia este apreciată în scundă, mijlocie, înaltă. Trebuie ținut cont de faptul că de multe
ori cel care face descrierea va raporta talia persoanei descrise în raport de talia sa.
Constituția fizică se apreciază după dezvoltarea sistemului osos, a musculaturii și a
țesutului adipos.
Mărimea capului se apreciază prin raportare la mărimea de ansamblu a corpului, acesta
putând fi mic, mijlociu sau mare.
Fața se apreciază după forma acesteia și poate fi ovală, pătrată, dreptunghiulară,
rombică, triunghiulară cu baza sus, triunghiulară cu baza jos.
Părul va fi descris după culoare, grosime, inserțiune frontală, prezentare a firului de
păr.
Fruntea va fi apreciată după lățime, înălțime, profil sau alte particularități.
Sprâncenele se descriu după contur și grosime. După contur pot fi arcuite, drepte,
unghiulare, șerpuite, iar după grosime sunt apreciate ca subțiri, mijlocii, groase, iar o
particularitate o constituie sprâncenele îmbinate.
Ochii se descriu după culoare, mărime, proeminență, distanță oculară și eventuale
particularități de privire.
Nasul se descrie după mărime, contur, proeminență, lățime, poziția bazei sale sau după
rădăcină. Atunci când există, se descriu și particularitățile de culoare ale nasului.
Gura se descrie după mărime, poziție, ținută, contur.
Buzele se descriu după grosime, după proeminență (buza superioară în raport cu buza
inferioară), după particularități sau eventuale malformații.
Dinții. Se descriu aceia dintre dinții care se văd în timpul vorbirii, respectiv doar
incisivii și caninii. La aceștia se descriu eventuale particularități (plombe, proteze, lipsa unora,
ruperea altora, eventuale materiale speciale de confecționare). Ca particularitate se descrie și
felul în care se descoperă gingiile în timp ce persoana vorbește sau râde.
Bărbia poate fi descrisă după înălțime, lățime, înclinație, particularități.
Tenul se descrie după culoare (alb, brun, negru, roz, galben, roșcat), după pori, eczeme,
negi.
Ridurile feței se descriu după formă și adâncime, fiind mai importante cele frontale și
oculare.
Pavilionul urechii are cele mai multe detalii și este descris după aspectul general sub
raportul mărimii, formei și poziției față de cap.
4. Enumerați trăsăturile dinamice care stau la baza metodei portretului vorbit?
Ținuta corpului este diferită de multe ori în raport de ocupația unei persoane. Astfel, la
persoane cu pregătire militară, sportivi, ținuta este dreaptă, la persoane cu activitate de birou
(funcționari, profesori, bibliotecari) ținuta este aplecată cu umerii aduși înainte sau cu un umăr
mai jos decât celălalt.
Ținuta mâinilor poate constitui un element de identificare pentru că unele persoane țin
mâinile la spate, în buzunare, gesticulează cu acestea când vorbesc, îți freacă mâinile etc.
Ținuta capului poate fi dreaptă, aplecată înainte sau în spate ori spre stânga sau spre
dreapta. Pot fi reținute și anumite particularități, ca de exemplu mișcarea capului ca tic nervos,
tremurul capului etc.
Mersul este un element care poate duce la identificarea unei persoane întrucât prin
trecerea anilor acesta se stabilizează pe anumite caracteristici. Astfel, la persoanele de mică
statură sau la persoanele colerice ori sanguinice se va constata un mers grăbit, cu pași mici, cu
o mișcare ritmică a brațelor. Persoanele de statură masivă sau înalte au un mers lent cu pași
rari.
Vocea este caracteristică pentru fiecare persoană și poate fi descrisă ca folosind o
vorbire clară sau neclară, grăbită sau rară, cu sunete înalte sau joase, cu anumite defecte de
pronunție, cu folosire de regionalisme, cu accent străin, cu exprimare peltică sau graseiată.
Element important poate fi și tusea folosită ca un tic.
Teste de autoevaluare
1. Înregistrarea penală este:
b) o evidență sistematică a unor categorii de persoane;
c) o înregistrare a unor categorii de persoane.
2. Trăsăturile statice au ca sferă de cuprindere:
a) particularitățile fixe ale corpului care se află în mișcare, fie în repaus;
3. Sunt trăsături statice următoarele:
c) părul, talia, fruntea, nasul.
4.Sunt trăsături dinamice următoarele:
 b) vocea, mersul, ținuta capului;
1. Sunt trăsături statice următoarele:
a) marimea capului, părul, fața;
2. Sunt trăsături dinamice următoarele:
b) vocea, ținuta mâinilor, ținuta corpului;
3. Trăsăturile statice au ca sferă de cuprindere:
a) particularitățile fixe al corpului care se află în mișcare, fie în repaus;
4. Înregistrarea după procedeele aplicate de infractori presupune:
b) o înregistrare după modul de săvârșire de către infractori a unor anumite infracțiuni

Unitatea de studiu 6 - Planificarea urmăririi penale și a judecății:

noțiune și importanță, elaborarea și verificarea versiunilor, cercetarea locului
faptei

Întrebări recapitulative
1.Ce se înțelege prin planificarea urmăririi penale și a judecății?
Prin planificarea urmăririi penale și a judecății se înțelege organizarea desfășurării
acestora pe baza unui plan, care să se raporteze la fapte reale, care să cuprindă analize
obiective, conforme cu principiile tacticii criminalistice, în realizarea unui singur obiectiv –
stabilirea adevărului în cauză.
2.Ce sunt versiunile?
În faza de urmărire penală, o dată ce aceste versiuni au fost elaborate, ele devin o pistă
de urmărit și de verificat până la obținerea confirmării ori neconfirmării acestora. Dacă în
această fază elaborarea versiunilor aparține doar organului de cercetare, în faza de judecată,
toți participanții la proces își pot elabora versiuni, respectiv judecătorul, procurorul,
apărătorul inculpatului sau celorlalte părți, precum și personal inculpatul, partea vătămată,
partea civilă ori partea responsabilă civilmente, fiecare dintre aceștia putând urmări să
probeze propria versiune sau să înlăture versiunea celuilalt. Acestea însă nu sunt versiuni
dintre cele care să oblige organul de cercetare să le verifice, însă potrivit principiului
dinamismului planificării cercetării, pot fi luate în considerare și verificate pentru a nu
constitui motiv de posibilă eroare judiciară, dacă ulterior se vor confirma. Versiunile
organului de cercetare pot privi aspecte legate de latura obiectivă a infracțiunii presupus a fi
fost comisă, respectiv la modul în care s-a comis fapta, la mijloacele folosite, la legătura de
cauzalitate dintre acțiunea presupusă și rezultatul produs; pot exista versiuni cu privire la
autorul comiterii faptei și dacă acea persoană (sau alta) a desfășurat acțiunea; pot exista
versiuni și cu privire la latura subiectivă, respectiv dacă fapta s-a comis intenționat ori din
greșeală, care a putut fi mobilul și scopul urmărit de făptuitor.
3.Care sunt etapele de pregătire ale cercetării locului faptei?
 a) Pregătirea cercetării locului faptei la sediul organului judiciar presupune mai mult
măsuri organizatorice luate în vederea unei activități de cercetare a locului faptei în cele mai
bune condiții.
b) Pregătirea cercetării locului faptei la locul acesteia .În momentul ajungerii, organul
judiciar trebuie să verifice cum s-a asigurat paza locului faptei, dacă urmele din perimetru au
fost conservate și dacă s-au produs eventuale modificări în zonă. Toate aceste constatări trebuie
consemnate în scris și fixate prin fotografii judiciare sau filmare
4.În ce constă reluarea cercetării locului faptei?
Reluarea cercetării locului faptei este o activitate tactică de continuare a unei cercetări
efectuate anterior și care nu s-a putut finaliza datorită intervenției unor factori obiectivi și
care se va relua imediat ce cauzele care au determinat întreruperea au dispărut.
5.Care sunt părțile unui proces verbal de cercetare la fața locului și ce conțin
acestea ?
ART. 195 N.C.P.P -Procesul-verbal de cercetare la fata locului sau de reconstituire
(1) Despre efectuarea cercetarii la fata locului sau a reconstituirii se incheie un
proces-verbal, care trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile prevazute la art. 199,
urmatoarele:
a) indicarea ordonantei sau a incheierii prin care s-a dispus masura;
b) numele, prenumele persoanelor prezente si calitatea in care acestea participa;
c) numele si prenumele suspectului sau inculpatului, daca este cazul;
d) descrierea amanuntita a situatiei locului, a urmelor gasite, a obiectelor examinate si
a celor ridicate, a pozitiei si starii celorlalte mijloace materiale de proba, astfel incat acestea
sa fie redate cu precizie si pe cat posibil cu dimensiunile respective. In cazul reconstituirii se
consemneaza amanuntit si desfasurarea reconstituirii.
(2) In toate cazurile se pot face schite, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrari,
care se anexeaza la procesul-verbal.
(3) Activitatea desfasurata si constatarile expertului se consemneaza in procesul-
verbal.
(4) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina si la sfarsit de catre cel care il
incheie si de catre persoanele care au participat la cercetare sau reconstituire. Daca vreuna
dintre aceste persoane nu poate sau refuza sa semneze procesul-verbal, se face mentiune
despre aceasta, precum si despre motivele imposibilitatii sau refuzului de a semna.
6. Expuneţi şi explicaţi cum se poate efectua o cercetare la fața locului.
Această activitate se realizează de obicei la începutul cercetării, având ca scop
cunoașterea nemijlocită a locului faptei, descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor care s-au
creat cu ocazia săvârșirii faptei, cunoaștere care se realizează imediat, direct și, de regulă, în
mod complet, uneori realizânduse chiar și ascultarea martorilor, a victimei sau a făptuitorului
 Teste de autoevaluare
1. Planificarea urmăririi penale și a judecății:
a) presupune organizarea desfășurării acestora pe baza unui plan, care să cuprindă
analize obiective, raportate la fapte reale;
2. Principiile tactice criminalistice care operează în activitatea de planificiare a
umăririi penale și a judecății sunt:
b) principiul individualității;
c) principiul dinamismului;
3. Versiunile sunt:
b) presupuneri logice ale organului de cercetare penală cu privire la faptă în totalitatea
ei, la modalitatea de comitere, la persoana care a comis-o, sau alte aspecte ale acesteia;
4. Reluarea cercetării locului faptei presupune:
a) o activitate de continuare a unei cercetări efectuate anterior, care nu s-a putut finaliza
datorită intervenției unor factori obiectivi;
5. Mijloacele secundare de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului pot fi:
b) fotografia judiciară;
c) schița locului faptei;
d) înregistrarea video
1. Mijloacele principale de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului pot fi:
c) procesul verbal de cercetare la fața locului.
2. Regulile de tactică criminalistică în cazul efectuării cercetării la fața locului
presupun:
c) efectuarea cercetării cu respectarea demnității persoanelor;
d) efectuarea cercetării cu obiectivitate.
3. Pregătirea cercetării locului faptei la sediul organului judiciar constă în:
a) identificarea persoanei care a făcut denunțul sau plângerea;
b) obținerea de date despre locul faptei, natura și gravitatea acesteia;
4. Faza statică a cercetării locului faptei presupune:
b) examinarea atentă a locului faptei, în care se stabilește starea și poziția mijloacelor
materiale de probă, în nemișcare, fără a se schimba poziția acestora;
5. Cercetarea locului faptei în faza de judecată poate fi dispusă:
c) prin încheiere.
 Unitatea de studiu 7 - Ascultarea persoanelor: considerații introductive,
ascultarea suspectului sau inculpatului, aspecte psihologice ale ascultării,
pregătirea ascultării inculpatului

Întrebări recapitulative
1.Ce se înțelege prin tactica ascultării suspectului sau inculpatului?
Prin tactica ascultării suspectului sau inculpatului se înţelege acea activitate
criminalistică complexă care constă în utilizarea în conformitate cu dispoziţiile legale, în
timpul ascultării acestuia, a unor metode şi procedee tactice specifice de obţinere a
declaraţiilor, de valorificare a mijloacelor de probă, în scopul aflării adevărului în cauză.
2.Care sunt momentele procesului de formare a declarațiilor?
Primul moment - perceperea - însumează senzaţiile şi percepţiile. Al doilea moment al
procesului de formare a declaraţiilor - memorarea - constă în ordonarea în conştiinţa subiectului
a celor percepute, respectiv impresiile produse de realitatea imediată şi receptată de persoană
sunt păstrate (conservate) pentru o perioadă de timp.
Reproducerea - ca ultim moment al formării declaraţiilor - constă în redarea,
comunicarea verbală sau în scris a celor percepute, selectate şi păstrate prin memorare
3. Care este valoarea probantă a declarațiilor suspectului?
Declaraţia suspectului sau inculpatului nu are o valoare probantă deosebită, aceasta
putând servi la aflarea adevărului numai în măsura în care este coroborată cu fapte sau
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
4. Care sunt categoriile de prejudicii care se acordă de instanțele de judecată?

5. Ce se înțelege prin duel judiciar?

În procesul penal, în faza de cercetare judecătorească, sfera mai largă de participanţi la
ascultarea inculpatului (decât în faza de urmărire penală), presupune în mod necesar o activitate
mai amplă, desfăşurată în mod conex, de pe poziţii diferite, de către cei care sunt legal chemaţi
la desfăşurarea acestei activităţi.

Teste de autoevaluare
1. Ascultarea suspectului sau inculpatului este:
a) o activitate procesuală;
b) o activitate de tactică criminalistică;
2. Procesul de cunoaștere, care va sta la baza procesului de formare a declarațiilor
constă în:
a) senzațiile și percepțiile;
 b) memorarea;
c) reproducerea;
3. Tipul temperat al magistratului judecător se caracterizează:
c) printr-un comportament firesc, echilibrat, care ascultă cu atenție inculpatul, este
răbdător, calm, oportun și eficient în intervenții;
4. Pregătirea ascultării inculpatului presupune:
a) studierea dosarului cauzei;
b) cunoașterea inculpatului;
c) stabilirea modului de desfășurare a ascultării;
d) elaborarea planului de ascultare.
1. Tipul amabil al magistratului judecător se caracterizează:
a. printr-o anumită transparență în relația cu inculpatul și jovialitate;
2. Ca trăsături psihologice, de personalitate, a procurorului se impune a exista:
a. răbdarea;
b. înțelegerea;
d. puterea de adaptare.
3. Stabilirea adevărului într-o cauză penală depinde de:
a. pregătirea profesională a persoanei care efectuează urmărirea penală sau judecata;
c. obiectivitatea cu care se adună probele.
4. În procesul penal, declarația inculpatului:
c. ajută la cunoașterea poziției subiectului activ față de fapta săvârșită;

Unitatea de studiu 8- Desfășurarea ascultării inculpatului: etapa

verificării identității inculpatului și a discuțiilor prealabile; etapa ascultării
libere; etapa adresării de întrebări și primirii de răspunsuri

Întrebări recapitulative
1. Care sunt etapele ascultării inculpatului?
1. Etapa verificării identităţii inculpatului şi a discuţiilor prealabile
2. Ascultarea relatării libere
3. Adresarea de întrebări şi ascultarea răspunsurilor inculpatului
 2. Ce înţelegeţi prin verificarea identității inculpatului?
Verificarea identităţii inculpatului este prevăzută de art. 372 C.pr.pen. în mod imperativ
şi constă în întrebări cu privire la nume, prenume, poreclă, locul şi data naşterii, numele şi
prenumele părinţilor, cetăţenia, studii, situaţia militară, ocupaţie, locul de muncă, domiciliul,
antecedente penale, starea civilă (căsătorit, necăsătorit), numărul copiilor, actul de identitate,
averea
3.În ce constă relatarea liberă?
În această etapă inculpatul are posibilitatea de a se referi la fapta (sau faptele) ce i se
reţin în sarcină prin rechizitoriu, fără a fi întrerupt şi fără a i se limita timpul de expunere.
4.Ce atitudine poate adopta inculpatul față de învinuireaadusă?
- să recunoască complet învinuirea şi să facă declaraţii sincere, care, pentru cercetarea
criminalistică şi pentru stabilirea adevărului, sunt foarte preţioase;
- să nu recunoască învinuirea adusă şi totodată să facă declaraţii sincere despre
nevinovăţia sa;
- să recunoască în întregime învinuirea, dar să facă declaraţii nesincere, fie pentru a-şi
acoperi alte fapte mai grave, fie în vederea ascunderii altor infracţiuni;
- să nu recunoască învinuirea şi să facă declaraţii nesincere, propunând în acelaşi timp
administrarea unor probe false, prin care speră să-şi dovedească nevinovăţia;
- să refuze a face declaraţii.
5.În funcție de gradul de sugestibilitate, de câte feluri sunt întrebările adresate ?
- întrebări determinative, care sunt lipsite de elemente de sugestibilitate (ex.“Unde se
afla victima ?”);
- întrebări incomplet sau complet disjunctive, care conţin elemente de sugestie în
sensul că inculpatul trebuie să aleagă între două variante exprimate (ex.“Victima avea sau nu
cuţit ?”, “Victima dormea sau era trează ?”);
- întrebări implicative, cu un mare grad de sugestibilitate în sensul că prin întrebare i
se sugerează direct o împrejurare la care probabil nici nu s-a gândit s-o exprime în apărare
(ex.“Victima te-a lovit întâi sau dumneata ai lovit prima dată ?”). Sugestia este cu atât mai
mare cu cât s-ar pune o întrebare absolut implicativă (ex. “Nu-i aşa că victima te-a lovit mai
întâi ?”).

Teste de autoevaluare
1. Atitudinea inculpatului față de învinuirea adusă poate îmbrăca una din
următoarele forme:
a) să recunoască învinuirea și să facă declarații sincere;
b) să nu dorească să dea declarații în cauză;
c) să recunoască învinuirea și să facă declarații nesincere;
 2. O clasificare a întrebărilor adresate inculpatului le împarte în următoarele
categorii:
a) întrebări temă
b) întrebări de detaliu
c) întrebări problem
3. Întrebările adresate trebuie să îndeplinească anumite condiții:
a) să fie clare și precise
4. În etapa relatării libere, inculpatul:
a) nu poate fi întrerupt și nu i se poate limita timpul de expunere;
1. Care este ordinea cronologică a etapelor ascultării inculpatului:
a) adresarea de întrebări și primirea de răspunsuri 3.
b) ascultarea relatării libere 2.
c) verificarea identității și a discuțiilor libere 1.
2. Verificarea identității inculpatului presupune:
a) adresarea de întrebări cu privire la nume, prenume, locul nașterii
b) adresarea de întrebări despre cetățenie, studii, ocupație
3. Întrebarea adresată inculpatului de genul ”Cum ați intrat în locuința victimei”
este:
b) o întrebare problemă
4. Atitudinea inculpatului față de învinuirea adusă poate îmbrăca una din
următoarele forme:
a) să nu recunoască învinuirea și să facă declarații nesincere;
b) să refuze să dea declarații;
c) să recunoască în întregime învinuirea și să facă declarații nesincere
 Unitatea de studiu 9 - Procedee tactice de ascultare: tactica ascultării
repetate, tactica ascultării sistematice, tactica ascultării încrucișate, tactica
complexului de vinovăție, folosirea probelor de vinovăție, ascultarea
inculpatului despre activitatea celorlalți participanți la săvârșirea infracțiunii,
verificarea alibiului și justificarea timpului critic, confruntarea

Întrebări recapitulative
1.Ce presupune tactica sistematică?
Ascultarea sistematică presupune audierea inculpatului cu referire la desfăşurarea
cronologică a momentelor infracţiunii, la intervenţia unor alţi participanţi şi la contribuţia
concretă a acestora, la ordinea în timp sau în funcţie de gravitate a infracţiunilor săvârşite de
acelaşi inculpat, cu explicarea eventualei legături între acestea, la ordinea tactică a ascultării
inculpaţilor în caz de participaţie
2.Ce înseamnă tactica ”complexului de vinovăție”? Argumentaţi.
Acest procedeu tactic constă în adresarea alternativă a unor întrebări care conţin cuvinte
afectogene (critice) privitoare la faptă şi la rezultatele ei şi a unor întrebări care nu au legătură
directă cu cauza şi se foloseşte cu rezultate deosebite în cazul persoanelor mai sensibile.
3.Ce înseamnă tactica ascultării repetate şi când se poate realiza?
Ascultarea repetată constă în reaudieri ale inculpatului cu privire la aceeaşi faptă, la
anumite împrejurări în care s-a comis, la amănunte considerate importante pentru lămurirea
faptei în ansamblul ei.
4.Faceţi distincţia dintre ”verificarea alibiului” și ”justificarea timpului critic”.
Prin “alibi“ se înţelege o probă prin care inculpatul dovedeşte justiţiei că în momentul
săvârşirii infracţiunii se găsea în altă parte. "Timpul critic" reprezintă suma duratelor activităţilor
care au precedat săvârşirea infracţiunii, a acţiunilor care caracterizează săvârşirea infracţiunii şi imediat
post-infracţională.

5.Ce înţelegeţi prin confruntare?

Din punct de vedere procedural, confruntarea este un mijloc de probă şi se efectuează
în situaţiile în care se constată că între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauză există
contraziceri şi atunci când se apreciază că prin aceasta se vor lămuri unele aspecte în interesul
aflării adevărului (art. 131 C.pr.pen.).

Test de autoevaluare
1.Tactica ascultării încrucișate constă în:
b) adresarea de întrebări inculpatului în mod alternativ, într-un ritm susținut;
2. Ascultarea repetată în faza de judecată se poate realiza la:
a) termenul de judecată considerat cel mai potrivit;
 c) doar după ce inculpatul a fost audiat în această etapă procesuală.
3. Confruntarea se poate realiza între:
a) doi sau mai mulți inculpați trimiși în judecată;
b) inculpat ori inculpaţi şi partea vătămată sau civilă;
c) între inculpat ori inculpaţi şi martori;
1. Ascultarea inculpatului despre activitatea celorlalţi participanţi la săvârşirea
infracţiunii presupune:
a) se va cere inculpatului ce se audiază primul să facă referiri mai ales la activitatea
celorlalţi inculpaţi, lăsându-se impresia că persoana lui interesează mai puţin
2. Prezentarea mijloacelor materiale de probă se efectuează întotdeauna:
a) prin prezentare directă ;
b) având în vedere aspectele de personalitate ale suspectului, prin lăsarea lor în zone
vizibile;
3. Pentru utilizarea procedeu tactic al folosirii probelor de vinovăție trebuie
cunoscută:
a) poziţia inculpatului rezultată din declaraţiile date de acesta în faza de urmărire penală

Unitatea de studiu 10 - Cazuri particulare de ascultare a inculpaților:

tactica ascultării inculpaților recidiviști sau cu antecedente penale, tactica
ascultării minorilor, ascultarea inculpaților în cauzele care se soluționează
conform procedurii recunoașterii învinuirii.

Întrebări recapitulative
1. Ce se înţelege prin tactica ascultării minorilor?
Ascultarea inculpaţilor minori în faţa instanţei de judecată constituie o activitate relativ
diferită de ascultare a inculpaţilor în general, un caz particular de ascultare, care justifică
acordarea unei atenţii speciale, o pregătire în amănunt a acestei ascultări, cu alegerea unei
tactici de ascultare bazate pe o bună pregătire juridică şi pe ample cunoştinţe de psihologie
judiciară a celui care va realiza ascultarea.
2. Cum se realizează ascultarea inculpaților recidiviști și a celor cu antecedente
penale?
Inculpaţii recidivişti sunt acei inculpaţi care au săvârşit una sau mai multe infracţiuni
cu intenţie sau cu intenţie depăşită, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de un
an, după ce au fost condamnaţi definitiv pentru o altă infracţiune intenţionată la pedeapsa
închisorii mai mare de un an.
 Inculpaţii cu antecedente penale sunt toţi aceia care au suferit condamnări anterioare,
fie prin aplicarea de pedepse ori de măsuri educative, ori de măsuri de siguranţă, chiar dacă
după înscrierea lor în cazierul judiciar, ulterior, au fost scoşi din evidenţă pentru că faptele pe
care le-au săvârşit nu mai sunt prevăzute de lege ca infracţiuni, a intervenit reabilitarea, au
săvârşit fapte penale în timpul minorităţii ori au săvârşit infracţiuni din culpă
3. Explicaţi în ce constă tactica ascultării inculpatului în baza procedurii
recunoașterii învinuirii?
Potrivit art. 374 alin. 4 C.pr.pen., preşedintele completului de judecată pune în vedere
inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în
cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele
reţinute în sarcina sa.
Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin.
(4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale
celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.

Teste de autoevaluare
1. Pregătirea ascultării inculpaţilor recidivişti trebuie să ţină seama de:
a) aspecte de personalitate ale inculpatului ,
b) studiul probelor din dosar
c) cunoaşterea amănunţită a tuturor probelor dosarului
2. Ascultarea în instanţă a inculpaţilor recidivişti se realizează prin parcurgerea
în ordine a următoarelor trei etape:
a) ascultarea relatării libere, 2.
b) verificarea identităţii civile a inculpatului, 1.
c) adresarea de întrebări şi primirea răspunsurilor.3.
3. Ascultarea inculpaţilor minori în faţa instanţei de judecată constituie o
activitate:
b) relativ diferită de ascultare a inculpaţilor în general,
c) un caz particular de ascultare
4. “Profil psihologic“ al delicventului minor este caracterizat prin:
a) înclinaţia către agresivitate
b) instabilitate emoţională, generată de carenţe educaţionale,
c) dezechilibru existenţial exprimat prin manifestări ale unor vicii, perversiuni
 5. Ascultarea inculpatului de către instanţă în procedura simplificată a
recunoaşterii vinovăţiei va fi importantă în:
b) stabilirea admisibilităţii cererii de judecare în această procedură
1. Ascultarea inculpatului minor este o activitate complexă, care presupune,
printre altele, un contact direct, nemijlocit, în cadrul unui raport juridic procesual penal:
a) între minor, apărătorul acestuia, părinţii minorului ca părţi responsabile civilmente,
procuror, părţi vătămate, reprezentantul autorităţii tutelare şi instanţa de judecată.
2. Specificul ascultării în instanţă a inculpaţilor recidiviști presupune:
a) respectarea publicităţii dezbaterilor, a solemnităţii acestora,
b) cunoaşterea de către inculpat a tuturor probelor dosarului,
c) posibilitatea folosirii procedeelor tactice de ascultare
3. Studierea probelor cauzei trebuie să se materializeze prin:
a) notarea în planul de ascultare a tuturor datelor importante şi necesare în ascultare,
b) notarea variantelor ce rezultă din ascultările anterioare,
c) notarea posibilelor variante ce ar putea fi acreditate de inculpate
4. În cazul procedurii recunoașterii învinuirii:
a) instanţa procedează la ascultarea inculpatului, după care, luând concluziile
procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.
5. În cazul admiterii cererii de judecare a inculpatului în baza recunoașterii
învinuirii:
b) instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu
înscrisuri.

Unitatea de studiu 11 - Ascultarea inculpaților cu anumite deficiențe,

ascultarea inculpaților care nu cunosc limba română, ascultarea inculpaților cu
pregătire juridică

Întrebări recapitulative
1. Cum se procedează în cazul ascultării inculpaților cu anumite deficiențe?
La ascultarea inculpaţilor surdo-muţi se va încerca încă din etapa pregătirii ascultării să
se cunoască nivelul dezvoltării psihice şi al pregătirii lor intelectuale, iar dacă aceasta nu rezultă
din dosarul cauzei, în momentul începerii ascultării, al stabilirii identităţii civile, se va acorda
timp purtării unor discuţii prealabile din care să rezulte aceasta.
 Aceleaşi aspecte trebuie avute în atenţie şi în situaţiile ascultării unor inculpaţi
nevăzători, cu deosebirea că aceştia, putând expune verbal şi fiind mai deschişi comunicării,
vor putea fi supuşi procedeelor tactice obişnuite de ascultare, fără însă a se omite aspectele de
natură psihologică determinate de afecţiunea de care suferă.
Inculpaţii care prezintă anumite afecţiuni psiho-patologice sunt cu atât mai dificili în ce
priveşte ascultarea cu cât boala de care suferă este mai gravă sau într-o formă mai avansată. În
această categorie intră inculpaţii cu boli care le afectează parţial discernământul şi care au
responsabilitate penală.
2. Cum se procedează în cazul ascultării inculpaților cu pregătire juridică?
Avantajul în posibilitatea de pregătire a ascultării aparţine totuşi magistratului, care are
în faţă toate probele dosarului, în timp ce inculpatul, în situaţia că este arestat, va pregăti
audierea după ceea ce a memorat. În situaţia în care inculpatul este în stare de libertate acest
avantaj dispare pentru că dosarul poate fi studiat de inculpat la grefa instanţei, aşa încât, deseori
acesta obţine avantaj contra celor care îl audiază, motivat de interesul deosebit pentru propria
sa cauză, de care se va ocupa în mod deosebit, în timp ce magistraţii, având mai multe cauze
pe rol îşi vor dispersa atenţia şi studiul.
3. Cum se procedează în cazul ascultării inculpaților care nu cunosc limba
română?
Ascultarea inculpaţilor care nu cunosc limba română se realizează prin mijlocirea unui
interpret, acesta putând fi ori o persoană cu cetăţenia română, ori un cetăţean străin

Teste de autoevaluare
1. La ascultarea inculpaţilor surdo-muţi se va încerca încă din etapa pregătirii
ascultării să se cunoască:
a) nivelul dezvoltării psihice,
b) nivelul pregătirii lor intelectuale,
2. Interpunerea interpretului, între inculpatul surdo-mut şi cel care efectuează
ascultarea, este:
a) obligatorie,
c) benefică prin aceea că inculpatul poate fi mai încrezător într-o asemenea persoană
care îi înţelege handicapul de care suferă
3. În pregătirea ascultării inculpaţilor care nu cunosc limba română :
a) trebuie cunoscută zona şi ţara de provenienţă,
b) trebuie cunoscute particularităţile sistemului judiciar din acea ţară
c) gradul de instruire al inculpatului, tipul de educaţie primit,
4. Pregătirea ascultării inculpatului cu pregătire juridică se va face:
b) la cel mai înalt nivel atât de către cel care ascultă cât şi de către cel ascultat,
 1. Ascultarea inculpaţilor cu afecţiuni psihice va fi făcută cu accent mai ales pe:
a) relatarea liberă, în timpul acesteia organul judiciar adoptând o atitudine de calm,
înţelegere,
2. În pregătirea şi desfăşurarea ascultării inculpaţilor cu anumite handicapuri,
trebuie ţinut seama de:
a) aspectele de personalitate,
b) de trăirile psihice specifice,
c) de particularităţile fiecărui inculpate
3. Interpunerea interpretului între inculpatul surdo-mut şi cel care efectuează
ascultarea prezintă:
c) avantaje și dezavantaje

Unitatea de studiu 12 - Reconstituirea. Percheziția

Întrebări recapitulative
1. Faceţi o comparaţie între reconstituire și percheziție.
Reconstituirea este o activitate procedurală și de tactică criminalistică prin care se
realizează reproducerea unor fapte, secvențe ale acestora, în împrejurările și locul comiterii lor,
pentru verificarea probelor administrate în cauză.
Percheziția este o activitate tactică pe care organele judiciare o desfășoară pentru a
descoperi și ridica documente, obiecte sau unele valori de interes pentru cauza cercetată, dar și
pentru a fi descoperite persoanele care se ascund sau care se sustrag urmăririi penale.
2. De câte feluri pot fi perchezițiile?
După locul efectuării percheziției, aceasta poate fi corporală, domiciliară, în locuri
închise sau accesibile publicului, informatică sau asupra unui vehicul. O altă clasificare a
acestei activități poate fi făcută în percheziția persoanei, în percheziția în încăperi și percheziția
în loc deschis.
3. Cum se pregătesc reconstituirea și percheziția? Explicaţi-le.
Pregătirea reconstituirii se face după ce se stabilește scopul acesteia, condițiile în care
va avea loc (care trebuie să fie aproape identice, se convoacă participanții, se stabilesc
obiectele, instrumentele și mijloacele necesare efectuării reconstituirii și se stabilește modul în
care va fi efectuată). Vor fi citați și martori asistenți necesari a participa la reconstituire, iar
uneori se vor convoca experți ori specialiști pentru o anumită activitate.
Pentru pregătirea percheziției trebuie ca organul de cercetare să aibă suficiente referințe
despre obiectele, valorile sau actele căutate, despre persoanele urmărite și despre locul în care
acestea s-ar afla. Din punct de vedere tactic trebuie bine pregătită anterior și este recomandabil
a fi întocmit un plan de desfășurare, iar efectuarea ei este indicată a se face dimineața.
 4. Cine poate dispune efectuarea reconstituirii și a percheziției?
Procuror
5. Cine poate participa la efectuarea reconstituirii și a percheziției?
Reconstituire - Vor fi citați și martori asistenți necesari a participa la reconstituire, iar
uneori se vor convoca experți ori specialiști pentru o anumită activitate. Înainte de începerea
efectuării, la locul reconstituirii se vor întreba cei care au fost la locul faptei, dacă s-au realizat
aceleași condiții, aceeași așezare a obiectelor, consemnânduse poziția acestora și afirmațiile
participanților în procesul verbal.
Efectuarea percheziției va începe cu solicitarea ca persoana să prezinte obiectele
căutate, iar în caz de refuz se va trece la căutarea acestora. Fiecare persoană care participă la
percheziție va primi sarcini precise cu privire la ceea ce trebuie să efectueze în activitatea de
percheziție. Obiectele, care se caută în situația în care au fost ascunse, trebuie știut în ce locuri
eventuale ar fi putut fi ascunse. După pregătirea profesională persoanele ascund obiectele în
locuri diferite, respectiv tâmplarul ascunde obiectele în mobilă, intelectualul în cărți, zidarul în
zidul construcției etc, astfel de cunoștințe fiind folositoare pentru reușita percheziției

Teste de autoevaluare
1. Reconstituirea este o activitate de:
a) tactică criminalistică;
b) procedurală;
2. Prin efectuarea reconstituirii se va putea verifica:
a) dacă persoana putea să vadă sau să audă;
b) să intre printr-un anumit loc ori să iasă;
c) să sară sau să se ascundă în felul reieșit din probele administrate;
3. Pentru efectuarea reconstituirii:
a) va trebui refăcut locul faptei în așa fel încât să fie identic sau foarte asemănător;
b) condițiile de timp și de loc urmează să fie aceleași ca atunci când s-a comis fapta;
c) se stabilește scopul acesteia;
4. Percheziția:
a) este o activitate pentru descoperirea și ridicarea documentelor, obiectelor sau a unor
valori;
5. Percheziția unui vehicul constă în :
a) examinarea exteriorului ori interiorului unui vehicul;
b) examinarea oricărui mijloc de transport ori a componentelor acestora;
 1. Fixarea rezultatelor reconstituirii se va face:
a) pritr-un proces verbal de reconstituire
b) prin fotografiere
c) prin filmare
2. Verificarea celor auzite sau văzute se realizează:
b) după ce condițiile de timp, vizibilitate, iluminare au fost create în mod similar
3. Percheziția informatică se poate face asupra:
a) unui stick, calculator, hard disk
b) unui suport de stocare a datelor informatice
4. Pregătirea reconstiturii presupune:
a) stabilirea scopului acesteia;
b) convocarea participanților;
c) stabilirea instrumentelor și mijloacelor necesare efectuării acesteia;
5. Percheziția persoanei se face:
a) asupra corpului persoanei;
b) asupra îmbrăcămintei, a bagajelor persoanei;
c) asupra obiectelor de uz personal

Unitatea de studiu 13 - Prezentarea pentru recunoaștere. Arestarea,

urmărirea persoanelor și a bunurilor

Întrebări recapitulative
1. Cum se efectuează prezentarea pentru recunoaștere?
Această activitate se desfășoară prin activitatea de examinare nemijlocită a obiectelor,
animalelor sau persoanelor, respectiv prin prezentarea acestora pentru recunoaștere persoanelor
care fac recunoașterea, însă se poate face recunoașterea și numai după fotografiile acestora.
Această activitate poate fi desfășurată în orice fază a procesului penal.
2. În ce condiții se dispune arestarea preventivă? Exemplificaţi.
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau
de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
 b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un
martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale
de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o
înţelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva
sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi
infracţiuni.
3. În ce situații se face urmărirea persoanelor și a bunurilor?
Urmărirea persoanelor se va face în situația cînd acestea se sustrag de la urmărirea
penală sau de la executarea pedepsei și nu se cunoaște locul în care se află. Bunurile sustrase
sau dispărute, după ce vor fi identificate în caracteristicile acestora, vor fi urmărite în urma
descrierii acestora făcută de persoanele păgubite în sensul căutării la domiciliul infractorului,
la prieteni, cunoștințe.
4. Cine poate solicita şi în ce condiţii se poate solicita arestarea inculpatului?
Arestarea constă în privarea de libertate a unei persoane în temeiul unei ordonanțe de
reținere sau a unui mandat de arestare emis de organele competente. Această lipsire de libertate
nu poate fi luată decât împotriva unei persoane împotriva căreia sunt suficiente date și temeiuri
că ar fi săvârșit o infracțiune și există pericolul că persoana ar urma să se sustragă urmăririi
penale sau executării unei pedepse, atunci când persoana a fost condamnată printr-o hotărâre
definitivă.

Teste de autoevaluare
1. Prezentarea pentru recunoaștere a persoanelor se va face după ce:
a) persoana care va efectua recunoașterea va fi ascultată anterior,
b) persoana care va efectua recunoașterea va preciza după ce trăsături sau activitate ar
putea descrie persoana,
c) persoana care va efectua recunoașterea arată distanța, luminozitatea sau alte elemente
prezente în momentul în care a recepționat persoana care va fi recunoscută.
2. Prezentarea cadavrului pentru recunoaștere se efectuează:
a) după toaletarea eventualelor deformări, răni,
b) după ce cei care urmează a face recunoașterea vor declara în prealabil cu privire la
trăsăturile și caracteristicile persoanei dispărute,
c) după ce cei care urmează a face recunoașterea vor preciza anumite elemente de
identificare cum ar fi cicatrici, tatuaje, anumite malformații
3. Arestarea constă în:
a) privarea de libertate a unei persoane în temeiul unui mandat de arestare emis de
organele competente,
 Unitatea De Studiu 14 - EXPERTIZA ȘI CONSTATAREA TEHNICO-
ȘTIINȚIFICĂ

Întrebări recapitulative
1. Cum se efectuează constatarea tehnico-științifică?
Constatările tehnico-științifice sau medico-legale se dispun în cazuri urgente când
există pericol ca unele mijloace de probă să dispară ori starea de fapt să fie modificată ori atunci
când este necesară lămurirea urgentă a unor anumite împrejurări. Constatarea tehnico-științifică
se efectuează de către specialiști care funcționează în cadrul ori pe lângă organele de urmărire
penală
2. Cum se efectuează expertiza tehnico-științifică?
Expertiza este o activitate de cercetare științifică, care se desfășoară la solicitarea
organelor judiciare de persoane cu o pregătire superioară într-un anumit domeniu (experți).
Acești experți au cunoștințe de strictă specialitate în anumite domenii și sunt folosiți pentru
întocmirea expertizelor criminalistice, contabile, medicale, psihiatrice, tehnice etc. Dintre
expertizele criminalistice pot fi amintite expertizele dactiloscopice, balistice, biocriminalistice,
a actelor scrise etc