UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
CATEDRA DREPT PROCEDURAL

Lucru individual la disciplina

Criminalistica

Autor – Chirca Stan

Grupa - 1507

CHIȘINĂU 2014
 CUPRINS

LUCRAREA DE LABORATOR NR. 1..............................................................3-8

LUCRAREA DE LABORATOR NR. 2............................................................8-10

LUCRAREA DE LABORATOR NR. 3..........................................................11-14

LUCRAREA DE LABORATOR NR. 4..........................................................14-15

2
 LUCRAREA DE LABORATOR NR. 1

Metodele și mijloacele tehnico-științifice ale tehnicii criminalistice

Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni,

operaţii şi mijloace, inerente însuşirii realităţii obiective, privind cercetarea
infracţiunilor. La nivel practic, metodele criminalistice se prezintă în forma unor
măsuri, operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice, aplicarea cărora asigură eficienţa
activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale.

După criteriul generalităţii metodele criminalisticii pot fi distribuite în general

ştiinţifice şi speciale. Metodele general ştiinţifice sînt aplicabile în toate ramurile de
ştiinţă şi sferele de activitate practică. La acestea pot fi atribuite:

I. Metodele raţionale de percepere :

1) Observarea – perceperea oricărui obiect, fenomen, proces cu scopul de a-l
cunoaşte. În criminalistică obiectele observării pot fi elementele anturajului
locului infracţiunii, semnalmentele exterioare ale persoanelor, semnele şi
caracteristicele de identificare, starea emoţională a persoanelor implicate ca
martori, părţi vătămate, infractori etc.;
2) Descrierea – se indică la semnele obiectelor, fiind un mijloc de fixare a
informaţiei observate;
3) Compararea (juxtapunerea, contrapunerea, suprapunerea calităţilor şi
semnelor a două sau mai multe obiecte). Obiecte ale comparării pot fi urmele
formă, urmele materie, informaţii memorate, rezultatele unor acţiuni şi
experimente.
4) Experimentul - reconstituirea fenomenului, evenimentului pentru cunoaşterea
legităţilor lui şi comparării cu alte fenomene, evenimente similare. Prin
experimente se creează metodici de cercetare a urmelor, se elaborează
procedee tactice ale unor acte de urmărire penală, se stabilesc cele mai
efective metodologii de cercetare a unor tipuri de infracţiuni.
5) Modelarea – constă în schimbarea obiectului original cu un model special
confecţionat (construit). Acestea pot fi modele de obiecte, sisteme, procese cu
care se fac examinările necesare, iar rezultatele sînt extrapolate la original.
Genurile de modelare pot fi diferite. În criminalistică pot fi aplicate aşa genuri
de modelare ca: memorial, fizic, matematic etc.

3
 II. Metodele logice:
1) Analiza;
2) Sinteza;
3) Deducția;
4) Inducția;
5) Ipoteza;
6) Analogia.

III. Metodele matematice:

1) Măsurarea – obiectele măsurării în criminalistică pot fi diferite caracteristici
fizice ale obiectelor, fenomenelor, proceselor (greutatea, volumul,
temperatura, secvenţele de timp, viteză etc.);
2) Calcularea – metodă care stabileşte parametrii necesari la efectuarea modelării
matematice;
3) Calcule geometrice – această metodă este necesară pentru întocmirea
schiţelor, schemelor şi este strîns legată cu măsurarea.
4) Modelarea matematică – modelarea condiţiilor în care decurg procesele şi
fenomenele cu ajutorul calculelor matematice specifice.
IV. Metode cibernetice o grupă nouă de metode general ştiinţifice care activ
încep a fi aplicate în criminalistică şi permit efectuarea căutării electronice
a informaţiei necesare cît şi prelucrarea ei, modelarea la computer.

Caracteristica metodelor speciale de cunoaştere în criminalistică.

 Metodele speciale sînt acele metode, sfera aplicării cărora se limitează la unul
sau câteva domenii ale ştiinţei. Sistemul metodelor speciale este compus din
două grupe: metode special criminalistice și metode speciale împrumutate de
la alte științe. Metode special criminalistice sînt metodele elaborate iniţial de
către ştiinţa criminalistică şi care aparţin exclusiv acesteia (identificarea
criminalistică, dactiloscopia, planificarea acţiunilor de urmărire, organizarea
cercetării infracţiunilor).
 Metode speciale împrumutate de la alte ştiinţe sînt metodele care sînt aplicate
pentru rezolvarea unor sarcini criminalistice sau aplicate fără a fi modificate.
La acestea se atribuie: metodele fizice, chimice destinate cercetării structurale
de conţinut a unor materiale şi componenţi; metodele biologice aplicate la
cercetarea obiectelor de provenienţă biologică; metodele antropometrice şi
antropologice aplicate la stabilirea persoanei după resturi osoase, descrierea
după semnalmentele exterioare a persoanei întru căutarea ei şi elaborarea
criteriilor de recunoaştere după aceste descrieri; metodele sociologice aplicate
pentru evidenţierea şi cunoaşterea cauzelor şi condiţiilor care favorizează
4
 săvîrşirea şi camuflarea infracţiunilor, analiza metodelor de comitere a
infracţiunilor, strîngerea informaţiei despre randamentul anumitor procedee
tactice recomandate; metodele psihologice aplicate la elaborarea procedeelor
şi combinaţiilor tactice.

Descoperirea urmelor infracţiunii presupune depistarea urmelor vizibile,

relevarea urmelor puţin vizibile sau invizibile. Acestea pot fi urme de mîni, picioare,
instrumente de spargere, mijloace de transport, etc. Pentru relevarea urmelor se
aplică diferite mijloace criminalistice de căutare. Fixarea urmelor infracţiunii
presupune întărirea lor pe obiectul purtărilor de urmă sau efectuarea mulajelor,
copiilor, fotografierea – cu aplicarea mijloacelor tehnice necesare. Din punct de
vedere procesual prin fixare se subînţelege descrierea urmelor infracţiunii şi altor
obiecte în procesul-verbal al acţiunii de urmărire penală (proces-verbal de cercetare
la faţa locului, de percheziţie, de ridicare). Ridicarea urmelor infracţiunii şi altor
obiecte presupune împachetarea, ambalarea lor, oformarea procesuală pentru
anexarea ulterioară în calitate de probă materială la dosarul penal.

Mijloace de depistare (descoperire) a urmelor infracţiunii sînt următoarele:

 Mijloace de iluminare – diferite surse de lumină artificială, care sînt aplicate
în caz de insuficienţă de lumină sau pentru luminarea suprafeţei obiectelor în
corespundere cu necesităţile unor procedee de fotografiere, înregistrarea
video, iluminare (lumină dispersată, iluminarea sub unghi ascuţit, iluminarea
în transparenţă, etc.). În calitate de surse de lumină sînt aplicate lanterne,
lămpi foto, faruri, proiectoare, etc.
 Mijloace optice – diferite unelte de mărire care permit mărirea limitelor
posibilităţilor obişnuite a ochiului, folosite la descoperirea şi cercetarea
probelor materiale de mărime mică sau a unor părţi a lor (lupe, microscoape,
binocular, comparator stereoscopic, electronic, etc.).
 Mijloace de căutare – destinate pentru descoperirea unor obiecte, cadavre şi
părţi ale lor, metale, etc. La ele se referă detectorul de metale, senzorii
magnetici, analizatori de gaze, etc.
 Mijloace chimice – aplicate la rezolvarea urmelor de provenienţă biologică
(soluţie ninhidrină de acetonă);

Procesul de fixare a urmelor infracţiunii se caracterizează printr-un şir de acţiuni

criminalistice. Fixarea presupune stabilirea precisă a locului depistării crimei,
obiectului material de probă, aprecierea stării sale la momentul depistării, alegerea
metodelor şi mijloacelor de fixare a urmelor infracţiunii:

5
  Mijloace fotografice – aparate de fotografiat de diferite modele şi accesoriile
lor (inele prelungitoare, filtre de lumină...), videoînregistrarea.
 Mijloace de măsurare – se folosesc pentru stabilirea caracteristicilor
constitutive şi mărimilor reale ale obiectelor fixate (rigle, benzi gradate,
şublere, micro-metre, raportoare, busole...).
 Materiale pentru realizarea mulajelor şi copiilor sînt folosite în majoritatea
cazurilor la fixarea urmelor de adîncime (gips, ceară, parafină, componenţi de
silicon şi de cauciuc...) pentru fixarea degetelor papilare sînt folosite pelicule
dactiloscopice, prafuri magnetice de diferite culori „topaz”, „rubin”,
„malahit”, „sapfir”, „agat”. Acestea, fiind folosite la relevare, asigură şi
fixarea urmelor. Mijlocul principal obligatoriu de fixare este descrierea în
procesul-verbal al acţiunii de anchetă efectuată (art.163,CPP al RM).
Descrierea trebuie efectuată pe deplin şi cu cea mai mare obiectivitate,
precizie şi claritate.

Mijloacele de ridicare a urmelor infracţiunii. Urmele infracţiunii depistate şi

fixate necesită a fi ridicate. Cel mai optimal mod de ridicare este ridicarea urmei cu
întreg obiectul purtător al acesteia. Ridicarea, ca şi fixarea, presupune activitatea
care implică o păstrare a urmelor şi caracteristicilor lor de identificare, care au
importanţă pentru stabilirea adevărului în cauză. În practica organelor de interne se
aplică pe larg trusele criminalistice care includ în sine o serie de mijloacelor de
depistare, fixare şi ridicare a urmelor infracţiunii, iar pentru efectuarea examinărilor
prealabile a urmelor la faţa locului sânt aplicate laboratoarele criminalistice mobile,
dotate cu diferite mijloace pentru cercetarea multiplelor tipuri de urme.

Mijloacele tehnico-ştiinţifice menite organelor de urmărire penală sînt cuprinse în:

1) truse criminalistice portative;
2) complete speciale;
3) laboratoare criminalistice mobile.

Trusele portabile se împart în universale, destinate cercetării la faţa locului şi

efectuării altor acţiuni procesuale, în special, a percheziţiei, prezentării pentru
recunoaştere, experimentului şi reconstituirea faptei; şi, specializate pentru
efectuarea unor operaţii tehnico-ştiinţifice aparte. Organele de urmărire penală sînt
dotate cu truse cu destinaţie specială cum ar fi, spre exemplu, cele destinate testării
substanţelor narcotice sau în formă de anexe la trusele universale propriu-zise. În
atare formă se prezintă trusele fotografice, completul de substanţe necesare relevării
amprentelor digitale ş.a.

6
Trusele criminalistice specializate se clasifice în funcţie de destinaţia lor în:
 Trusa pentru testarea stupefiantelor, în care se găsesc tuburi cu reactive ce
permit identificarea unor substanţe stupefiante, printre care haşiş, marijuană,
LSD, substanţe din grupa opiaceelor, amfitaminelor etc. Testarea se realizează
prin introducera unei cantităţi din substanţa suspectă într-un tub de cauciuc
sau plastic ce conţine fiola cu reactiv. Prin presarea pereţilor tubului se sparge
fiola, reactivul intrînd în reacţie cu substanţa de identificat. Tipul
stupefiantului se determină în funcţie de modul de colorare a reactivului.
 Trusa pentru marcarea unor obiecte cu substanţe fluoriscente sau
chimice, care este destinată prevenirii sau descoperirii unor infracţiuni.
Frecvent se foloseşte în descoperirea sustragerilor. De asemenea poate fi
folosită în surprinderea în flagrant şi în infracţiuni de genul luării de mită,
şantajului ş.a. Trusa mai conţine, în afara flacoanelor cu substanţe de marcare
(aflate sub formă de prafuri, de lichide, sau unguente), şi instrumente, dintre
care amintim pensulele, mojarul de porţelan, pulverizatorul, cilindrul gradat,
mănuşile chirurgicale, precum şi un detector cu radiaţii ultraviolete.
 Trusa pentru relevarea urmelor papilare latente cu radiaţie de tip laser,
portabilă şi astfel concepută încît să asigure atît descoperirea urmelor, cît şi
fixarea lor fotografică, în condiţii de mare acurateţe.
 Alte categorii de truse cu destinaţie specială, cum ar fi truse destinate
cercetării accidentelor de circulaţie, cercetării exploziilor şi incendiilor,
inclusiv truse pentru examinarea cadavrelor neidentificate, truse pentru
cercetarea falsurilor în înscrisuri etc.

Laboratoarele criminalistice mobile au fost create din necesitatea majorării

eficienţei activităţilor de cercetare criminalistică pe baza aplicării operative pe teren
a mijloacelor tehnico-ştiinţifice. Practica activităţii de cercetare criminalistică a
confirmat că dotarea organelor de urmărire penală cu asemenea laboratoare,
exploatarea lor de către specialişti calificaţi, lărgeşte considerabil sfera de aplicare
pe teren a metodelor şi mijloacelor ştiinţifice criminalistice, trecînd de la operaţiile
de descoperire, fixare şi ridicare, la cele de examinare în prealabil a urmelor şi
obiectelor – probe materiale. Majoritatea laboratoarelor criminalistice mobile sînt
instalate pe microbuse, autoturisme sau remorci speciale. Laboratoarele moderne
sunt dotate cu un şir de mijloace suplimentare de tehnică criminalistică, sunt
înzestrate cu mijloace de legătură radiotelefonică, ceea ce asigură posibilitatea
antrenării în activitatea de cercetare a anumitor forţe suplimentare, spre exemplu, a
inspectoratului de circulaţie rutieră, a serviciului sectorial de poliţie etc.

7
LUCRAREA DE LABORATOR NR. 2
Fotografia spațiilor și încăperilor

Locul faptei, spaţiul, în perimetrul căruia s-au desfăşurat acţiunile

infracţionale sau unde s-au manifestat consecinţele acestor acţiuni, conţine diverse
materiale de probă, acestea manifestîndu-se în formă de urme ale acţiunii -
modificări materiale, produse cu prilejul comiterii faptei. Descoperirea, fixarea şi
ridicarea acestui material de probă se realizează in baza cercetării directe de către
organul judiciar a spaţiului menţionat.

Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai

multe puncte de orientare. O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului
unde s-a săvîrşit fapta ilicită. La faţa locului, organul de cercetare stabileşte
parametrul locului faptei şi concomitent fixează punctele de reper ale acestuia. Ele
pot fi ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută după destinaţie (şcoală,
spital, gară etc.), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un lac, rîu şi chiar
unele elemente de ordin topografic ale terenului deschis.

Fotografia-schiţă se aplică pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-

zis al faptei, izolat de mediul înconjurător. Ca şi fotografia de orientare, se execută
la faza iniţială de cercetare, insistîndu-se atît asupra tabloului în întregime al locului
faptei, cît şi asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia.

Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind

principale, datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională, sau care
reprezintă consecinţele infracţiunii. Ca principale pot fi considerate cadavrul în cazul
unui omor, mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie, uşa
forţată în urma unui furt, armele şi instrumentele folosite in timpul săvîrşirii
infracţiunii ş.a.

Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor

infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este,
pe de o parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de
mîni, de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.) sau a unor obiecte
(o armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) într-un mod sau
altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar, pe de altă parte, de a
reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte.

8
 Fotografia semnalmentelor este utilizată în scopul identificării persoanelor
pornind de la principalele semnalmente ale acestora.

Fotografia de fixare a rezultatelor unor activităţi de urmărire penală poate fi

efectuată cu prilejul a diferite activităţi: fotografia efectuată cu ocazia percheziţiei,
a reconstituirii, a prezentării pentru recunoaştere însoţind şi ilustrînd cele
consemnate în procesul-verbal. Fotografia judiciară poate fi înlocuită, în astfel de
cazuri, de folosirea camerelor de filmat (analoge sau digitale).

Reieşind din scopul şi sarcinile fotografiei operative în practica criminalistică

se aplică metoda panoramică, măsurători fotografice, fotografii de reproducţie,
fotografii de semnalmente, fotografii stereoscopice, macro-fotografii.

a) Fotografia panoramică – fotografie efectuată pe segmente a locului

infracţiunii, deoarece acest loc nu poate fi cuprins într-o singură imagine.
Fotografiile executate se întrunesc în una singură – panoramă. Fotografia
panoramică poate fi orizontală şi verticală. Fotografia panoramică este
efectuată prin două modalităţi:
 Panorama circulară presupune filmarea obiectului dintr-un punct (loc).
Aparatul de fotografiat este rotit consecutiv în jurul axei orizontale
(panorama orizontală) sau axei verticale (panorama verticală). Această
fotografie se aplică dacă este necesar să fie fixat un spaţiu mai mare de
la o distanţă apropiată.
 Panorama liniară presupune mişcarea aparatului de fotografiat paralel
cu locul filmat şi la o distanţă cît mai apropiată de aceasta. Se aplică în
cazurile dacă pe fotografie trebuie fixate locuri de lungime mare, dar
înguste, sau dacă există necesitatea să se observe unele detalii în cîmpul
infracţiunii.
b) Măsurătorile fotografice – asigură primirea (păstrarea) informaţiei despre
mărimea obiectelor fixate pe fotografie sau a unor detalii ale acestora
Fotografia de măsurare se poate efectua cu aparate stereoscopice. De regulă
metoda fotografiei de măsurare se efectuiază cu ajutorul benzilor, riglelor
speciale. Rigla este instalată alături cu obiectul (detaliul) filmat sau pe
suprafaţa acestuia. Tipul scării (rigla, banda, patrulater) este aleasă în
dependenţă de particularităţile obiectului şi scopul lucrării. Rigla este folosită
pentru fixarea mărimii unor obiecte nu prea mari. Rigla se instalează la nivelul
obiectului pe acelaşi plan lîngă detaliile mai importante ale acestuia. Banda
metrică (scara în adâncime) se aplică la fotografierea unor porţiuni mai mari
9
 de teren sau încăperi, cînd, în fotografie, este necesară stabilirea mărimilor şi
anturajului obiectelor ce se află în spaţiul infracţional la distanţe diferite de
aparatul de fotografiat. În calitate de scară este folosită banda metrică sau o
fîşie de hîrtie gradată. După unităţile benzii şi distanţa focală a obiectivului
există posibilitatea stabilirii mărimii obiectelor ilustrate în fotografie. Scara se
aplică pentru a fixa mărimea obiectelor nu numai în adîncimea cîmpului
infracţional şi în lăţime. Scara poate fi o foaie cu mărimea laturilor 25x50
(cm) sau 100 cm. La fotografiere pot fi aplicate cîteva scări de acest tip.
c) Fotografia stereoscopică – metoda care reflectă ilustraţia obiectului în
mărime tridimensională (efectul volumului) în spaţiu. După fotografia
stereoscopică există posibilitatea stabilirii formei, mărimii şi poziţiei
obiectelor fixate. Această fotografie se aplică pentru fixarea locurilor
incendiilor, exploziilor, accidentelor de aviaţie, alte tipuri de catastrofe. Se
efectuează cu ajutorul aparatului stereoscopic.
d) Fotografia de reproducţie se aplică pentru obţinerea copiilor obiectelor
plane. Se efectuiază cu ajutorul aparatului cu oglinzi sau cu aparate speciale
de reproducţie sau prin alte metode.
e) Macro-fotografia – metoda de obţinere a ilustrării fotografice a obiectelor
mărunte în mărime naturală sau cu oricare mărime fără aplicarea
microscopului. Pentru aceasta se folosesc aparatele cu oglinzi şi inelele
prelungitoare sau burdufuri speciale.
f) Fotografia de semnalmente a persoanelor vii sau a cadavrelor se efectuiază
pentru recunoaşterea pe viitor a acestora, pentru anunţarea în căutare
(urmărire) sau pentru alte circumstanţe criminalistice. Obiectul fotografierii
trebuie să fie fără căciulă (chipiu), ochelari. Se efectuiază fotografia din faţă
şi din profilul drept. În unele cazuri se efectuiază fotografierea semiprofilului
stîng. Fotografia de semnalmente a cadavrului se efectuiază la faţa locului sau
în sala de expertiză medicală, însă în ambele cazuri după prelucrarea tenului
feţei şi machierea corespunzătoare. Se fotografiază ambele profiluri,
semiprofilul, din faţă şi unele particularităţi individuale. Fotografia de
semnalmente reprezintă aproximativ 1/7 din mărimea naturală.

10
LUCRAREA DE LABOARATOR NR. 3
Amprentele digitale

Pentru identificarea, la faţa locului, a urmelor de mîni este necesar a se

cunoaşte topografia mînii. Pentru cercetarea criminalistică nu interesează mîna în
întregime, ci doar acea parte cuprinsă între încheietura pumnului şi vîrful degetelor.
Aceasta are două feţe: faţa palmară şi faţa dorsală. Faţa palmară este cea care
prezintă interes deosebit pentru cercetarea criminalistică prin particularităţile pielii
de pe această parte şi este alcătuită din trei zone distincte: zona digitală, zona digito-
palmară şi zona palmară.
1. Zona digitală cuprinde degetele mînii, fiecare deget fiind alcătuit din trei
fragmente osoase (în afara degetului mare, alcătuit din doar 2 fragmente
osoase), denumite, de la baza degetului către vârf: falange, falangine şi
falangete. De regulă, urmele de mîni lăsate la faţa locului de către infractor
reprezintă impresiuni ale desenului papilar existent pe falangete urmare a
faptului că această zonă reprezintă partea mînii ce asigură contactul maxim cu
obiectele pe care le apucăm, le transportăm, de care ne sprijinim etc.
2. Zona digito-palmară este zona cuprinsă între baza degetelor şi şanţul
flexoral format ca urmare a diferenţei de lungime a degetelor pe faţa dorsală
faţă de suprafaţa palmară.
3. Zona palmară este cuprinsă între şanţul flexoral şi încheietura pumnului şi
cuprinde două regiuni: regiunea tenară şi regiunea hipotenară, regiuni separate
de un alt şanţ flexoral ce străbate oblic palma, denumit popular „linia vieţii”.

La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare:

Desenele papilare în arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare
care îşi iau începutul de la o latură a falangetei şi, curbându-se în centrul ei, pleacă
spre latura opusă. Desenele în arc sunt simple şi în şatră. Primele au curbura crestelor
lină, uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. Ultimele,
dimpotrivă, se prezintă prin curbura bruscă, având în centru una sau mai multe creste
în poziţie verticală.
Desenele papilare în laţ au o structură mai complicată. În ele se disting lesne
trei curente de creste papilare, formând zonele respective: centrală, periferică sau
marginală şi bazală. Crestele zonei centrale îşi iau începutul de la o latură a
falangetei şi, atingând partea centrală a acesteia, revin spre aceeaşi latură, formând
o figură în formă de laţ. Crestele zonei periferice în formă de arc cu braţele pe ambele
părţi laterale ale falangetei, acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de

11
sus şi din cele două părţi laterale. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel
şanţului flexoral, închizând zona centrală din partea de jos. Crestele zonei periferice
şi cele bazale se întersecteazâ pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei
centrale, formând o figură triunghiulară, numită delta, după aspectul general
asemănător literei greceşti delta.
Desenele papilare în cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de
creste. Spre deosebire de acestea, la desenele în cerc crestele zonei centrale se
prezintă în formă de cerc, spirală, oval. în acest tip de desene, crestele zonei
periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţilaterale ale desenului (o
particularitate distinctivă a acestui tip de desene), formând respectiv două delte.

În procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte

elemente ale reliefului suprafeţei palmare, inclusiv liniile flexorice, liniile albe,
cicatricele, porii. Aceste creste papilare descriu o serie de desene papilare utile în
identificarea persoanei. Stabilirea cu certitudine a identităţii persoanei care a creat o
anume urmă, găsită la faţa locului, este posibilă datorită trăsăturilor desenului
papilar. Astfel, desenul papilar se bucură de unicitate, fixitate, inalterabilitate şi
longevitate.

Unicitatea - proprietatea desenului papilar de a fi, în principiu, unic,

irepetabil. Caracterul unic este dat de multitudinea formelor şi detaliilor crestelor
papilare. Din punct de vedere matematic şansele de a exista două amprente digitale
cu aceleaşi trăsături este apropiat de zero, astfel încît se poate spune cu 99,999%
certitudine că o anume amprentă găsită la faţa locului nu putea fi creată decît de o
singură persoană.

Fixitatea - proprietatea desenului papilar de a rămîne fix, nemodificat de-a

lungul vieţii, din momentul formării sale (din aproximativ a VI-a lună de viaţă
intrauterină) pînă la momentul morţii. Această trăsătură permite, de exemplu,
identificarea persoanei aflate la vîrsta maturităţii pornind de la o impresiune aflată
într-o bază de date, impresiune obţinută în tinereţea persoanei, tocmai datorită
faptului că, odată cu creşterea şi înaintarea în vârstă, desenul papilar rămîne
nemodificat indiferent de evoluţiile tegumentului pe care acest desen este grefat
(pielea creşte odată cu degetul, se lungeşte, se lăţeşte, se încreţeşte etc., dar crestele
papilare nu îşi modifică traiectul şi trăsăturile).

Inalterabilitatea - proprietatea desenului papilar de a nu putea fi modificat

(alterat). Desigur, vorbim despre posibilitatea de a altera desenul papilar în sensul
de a da naştere unui alt desen papilar ce nu seamănă cu cel iniţial şi care, în acest fel,
12
nu poate fi atribuit acelei persoane. Această precizare este necesară deoarece, în sens
larg, alterarea sau modificarea ţesutului la nivelul degetelor este posibilă – fiind un
ţesut viu, degradabil – fie prin metode chimice (de exemplu, prin folosirea acizilor)
sau fizice (de exemplu, prin tăieturi sau prin ardere). Încercările de modificare a
desenului papilar în modalităţile mai sus amintite a avut două rezultate diferite, dar
în egală măsură dăunătoare pentru infractor: fie alterarea ţesutului este de suprafaţă
astfel că acesta se reface integral în aceeaşi formă iniţială (deci nu se modifică
desenul papilar); fie alterarea afectează ţesuturile mai profunde ale pielii astfel încît
nu are loc o refacere integrală. În acest caz însă apar semne particulare - cicatrice -
care, pe lîngă faptul că nu împiedică identificarea, mai mult, contribuie la o mai
uşoară stabilire a identităţii persoanei.
Longevitatea - este proprietatea desenului papilar de a dăinui în timp, de la
naştere pînă la moarte şi chiar după moarte, până la descompunerea suportului
desenului (tegumentul de la nivelul degetelor), în raport de condiţiile de mediu în
care se află cadavrul, proces de descompunere care poate dura de la câteva luni până
la zeci chiar sute de ani. Păstrarea desenului papilar şi după moarte – o anumită
perioadă de timp – face posibilă identificarea cadavrelor a căror identitate este
necunoscută.

Căutarea şi descoperirea urmelor de mîni se face pe suprafeţele netede, lucioase

(sticlă, porţelan, mobilă ş.a.) dar şi pe alte obiecte, ambalaje (celofan, staniol, hîrtie
velină ş.a.), întotdeauna încercînd a reconstitui mintal traseul parcurs de infractor la
locul faptei şi obiectele pe care acesta le-ar fi putut atinge. Se folosesc surse de
lumină naturală, proiectate sub un unghi de 45 grade, sau chiar lampa cu radiaţii
ultraviolete.

Relevarea urmelor papilare are rolul de a evidenţia urmele latente, de a le

face vizibile în scopul fixării lor şi al ridicării. Relevarea amprentelor se poate realiza
prin trei metode diferite:
 metodele fizice au în vedere: procedeul prăfuirii (cel mai des utilizat) –
aplicarea unui praf special, contrastant, aflat în trusa criminalistică, aplicare
realizată cu ajutorul unei pensule; procedeul afumării - introducerea
obiectului purtător de urmă într-o incintă în care se arde polistiren sau camfor,
funinginea aderînd la urma de deget; alte tehnici avansate permit chiar
relevarea urmelor aflate pe materiale textile prin marcarea cu izotopi
radioactivi;
 metodele chimice presupun folosirea unor vapori de iod, acid fluorhidric sau
reactivi chimici, substanţele alese depinzînd de suportul pe care se află urma,
precum şi de vechimea acesteia;
13
  metodele optice presupun utilizarea unei surse de lumină pentru relevarea
urmelor, fie că e lumină din spectrul vizibil (lumina albă), fie că se folosesc
radiaţii invizibile (ultraviolete şi infraroşii).

Fixarea urmelor se face prin fotografiere şi prin descrierea lor în procesul

verbal.

Ridicarea urmelor se realizează, în funcţie de particularităţile acesteia, prin

fotografiere, prin transferarea pe o peliculă adezivă sau chiar prin ridicarea în
întregime a obiectului purtător de urmă - în condiţiile în care acesta este de mici
dimensiuni şi este comod transportabil în laborator. În cazul urmelor de adîncime se
pot folosi mulajele.

LUCRAREA DE LABORATOR NR. 4

Descrierea semnalmentelor persoanei după metoda portretului-vorbit

PORTRETUL-VORBIT

Numele bănuitului: Stan Caprescu

Semnalmentele anatomice (statice):

Sexul persoanei: masculin
Vîrsta: 22 ani
Talia: înaltă
Constituția fizică: mijlocie, atletică
Aspectul general: sportiv, atletic
Conturul corpului: drept
Umerii: mijlocii , orizontali
Membrele corpului: lungi
Descrierea capului: mijlociu, proporțional corpului
Descrierea feței: ovală
Părul: des, drept, mijlociu, castaniu închis
14
Fruntea: mjlocie, verticală
Sprîncenele: depărtate la nivel mediu
Ochii: mici, căprui
Genele: groase
Nasul: rectiliniu (drept), mijlociu, proporțional feței
Gura: mică
Buzele: orizontale, mijlocii
Bărbia: plată, mijlocie, dreaptă
Urechele: ovale, mijlocii

Semnalmentele funcționale (dinamice):

Ținuta corpului: rigidă, atletică, sportivă.
Mersul: rapid, apăsat
Gesturile și mimica: rezervată, liniștită
Vocea și vorbirea: masculină, adîncă
Semnlmentele particulare: absente

15