Criminalistica- este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un

ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate

descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi
prevenirii faptelor antisociale.

Tehnica criminalistică – reprezintă un ansamblu de teze teoretice privind legitățile formării

urmelor infracțiunilor și infractorilor, metodele, procedeele de depistare, fixare, interpretare și
ridicare a lor, mijloacele tehnice utilizate în acest scop, precum și identificarea făptuitorilor,
victimelor sau obiectelor utilizate la comiterea faptelor ilicite.

Tactica criminalistică – este constituită din tezele teoretice generale și ansamblul

procedeelor tactice concrete (acțiunilor de urmărire penală prevazute în Codul de procedură
penală al Republicii Moldova), aplicate la efectuarea cercetării criminalistice a faptelor ilicite

Principiul legalităţii. Conform acestui principiu întreaga activitate de investigare a

infracţiunilor se desfăşoară cu stricta respectare a prevederilor legale.

Principiul aflării adevărului. Impune ca concluziile trase de organele judiciare prin

intermediul probelor să reflecte cu exactitate realitatea obiectivă.

Principiul prezumţiei de nevinovăţie. Orice persoană împotriva căreia a fost pornit un

proces penal este prezumată a fi nevinovată pe tot parcursul acestuia.

Principiul existenţei urmelor infracţiunii. Orice activitate ilicită a omului produce

transformări şi modificări produse la locul faptei sub forma urmelor.

Principiul identităţii. În centrul investigaţiilor criminalistice se află identificarea persoanelor,

obiectelor sau fenomenelor ce se află în legătură cauzală cu faptele incriminate prin legea
penală.

Principiul operativității în efectuarea urmăriri penale. Potrivit acestui principiu, organele

de urmărire penală trebuie să reacționeze imediat și prompt la faptele comise, astfel încât să se
asigure operativ depistarea, fixarea și examinarea tuturor probelor necesare aflării adevărului
într-un proces penal.

Principiul obiectivității cercetări. Acest principiu presupune o atitudine imparțială a

organului de urmărire penală sau de expertiză la pregătirea, desfășurarea și documentarea
activităților criminalistice.
Principiul conspirativității. În virtutea acestui principiu, trebuie asigurat secretul
activităților de urmărire penală sau expertiză ce urmează a fi desfășurate în baza cazului
concret, precum și păstrarea în taină a datelor obținute în urma unor sau altor acțiuni
procesuale sau măsuri speciale de investigație.

Sarcina generală este, fără îndoială, asistenţa ştiinţiică şi sprijinul organelor ocrotirii
normelor de drept în activitatea lor profesională de descoperire a infracţiunilor.

Sarcinile speciale:

 dezvăluirea şi analiza legităţilor ce fac temelia obiectului de studiu al criminalisticii,

dezvoltarea de mai departe a teoriei generale şi a celor particulare drept condiţie
necesară pentru lărgirea bazelor teoretice şi sporirea eficacităţii practice a
recomandaţiilor ei
 elaborarea noilor mijloace şi metode de colectare, examinare şi utilizare a probelor
bazate pe noile tehnologii informaţionale, perfecţionarea celor existente
 elaborarea şi perfecţionarea bazelor organizatorice, tactice şi metodice ale urmăririi
penale şi a dezbaterilor judiciare.
 studierea criminalisticii ţărilor dezvoltate, implementarea experienţei pozitive a
acestora în practica de descoperire, cercetare şi prevenire a infracţiunilor comise în
ţara noastră.

Sarcini concrete ce privesc realizarea şi aprofundarea unor noi cercetări ştiinţiice în direcţiile
devenite la ora actuală prioritare, precum sunt:

 asistenţa criminalistică a activităţii de combatere a crimei organizate şi a corupţiei,

narcomaniei, mituirii, contrabandei, traficului de organe umane şi de persoane, a
terorismului, banditismului, asasinatelor la comandă, infracţiunilor informatice,
economice, ecologice etc.
 implementarea unor sisteme automatizate de înregistrare şi evidenţă criminalistică, de
programare şi algoritmizare a cercetării infracţiunilor ş.a

metodele criminalisticii reprezintă procesele de formare a cunoştinţelor criminalistice,

precum şi ansamblul de operaţii, procedee inerente activităţii de descoperire şi cercetare a
infracţiunilor.

În activitatea criminalistică, în linii mari, se utilizează următoarele trei grupe de metode:

a. general – științifice

b. particular – științifice;

c. speciale

Prima grupă de metode sunt aplicate în toate științele - tehnice, naturale și umanistice. La
rîndul lor, aceste metode pot fi divizate în două subgrupe, și anume: metode logice și metode
senzorial-raționale.

Logica, fiind o știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii
gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte, include următoarele metode de
cercetare și raționament:

 analiza și sinteza;
 inducția și deducția;
 ipoteza;
 analogia;
 abstractizarea și generalizarea.
A. Analiza este o cercetare bazată pe studiul sistematic al fiecărui element în parte.
Sinteza constă în îmbinarea unor elemente separate care pot constitui un întreg al
elementelor dispersate prin analiză, astfel încât se obțin noi cunoștințe despre
legăturile și interdependențele lor. sintetizare prezintă o apreciere a informației
obținute din analiză
B. Inducția și deducția. Inducția prezintă o formă fundamentală de raționament,
care realizează trecerea gândirii de la particular la general, adică se trag concluzii
generale din analiza unor fapte izolate studiate în cauză.
Deducția, dimpotrivă, constituie un raționament ce realizează trecerea de la
general la particular. Aceasta este eficientă mai ales în cazul în care se cercetează
infracțiunile comise prin folosirea unor moduri
C. Ipoteza este o presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza unor fapte
cunoscute, date experimentale sau pe baza intuiției
D. Analogia prezintă o formă de raționament ce realizează activitatea de cunoaștere
de la particular spre particular, o concluzie verosimilă de asemănare a unei însușiri
prezente la două obiecte sau mai multe fenomene, făcută în baza asemănărilor
stabilite prin analiza altor însușiri ale acestor obiecte, situații, fenomene.
E. Abstractizarea este o operație a gândirii prin care teoretic se separă ceea ce nu
este separat sau separabil în realitate și se rețin unele caracteristici și relații
esențiale ale obiectului cercetării.
F. Generalizarea constituie o operație logică prin care se trece de la noțiuni cu o
sferă mai restrânsă și un conținut mai bogat la noțiuni cu o sferă mai largă și un
conținut mai restrâns. Aceasta presupune formularea sau o expresie sintetică mai
multor situații particulare care au unele trăsături comune.

Metodele general-științifice care au ca suport folosirea organelor senzoriale și de

rațiune ale omului sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind folosite cu
prisosință nu numai în cercetările criminalistice dar și în alte domenii.

Metoda observației. Observația este înțeleasă ca percepția minuțioasă și consecventă

a locului faptei, a obiectelor, fenomenelor, persoanelor bănuite. Ea constituie forma
inițială, esențială a procesului de depistare și studiere a obiectelor și faptelor cu
semnificații criminalistice. Organul de urmărire penală nu percepe nemijlocit
infracțiunea, însă administrează date și le evaluează de la persoanele care au remarcat
fapta sau circumstanțele pregătirii și comiterii acesteia, prin studierea nemijlocită sau
prin intermediul expertizei a diferitelor urme, obiecte și fenomene ce apar drept
consecințe ale actului ilicit și care au reflectat acțiunile infracționale sau informația
referitor la persoana făptuitorului, victimei etc.

Metoda măsurării. Valorificarea cantitativă și calitativă a diferitelor fenomene,

procese și obiecte materiale în raport cu spațiul și timpul unde a fost savârșită
infracțiunea constituie o condiție indispensabilă pentru toate cercetările criminalistice.
Prin măsurare în activitatea criminalistică se determină:

 dimensiunile spațiului unde a fost comisă fapta ilicită, extinderea consecințelor

infracțiunii etc.

 interpoziția diverselor obiecte, urme și corpuri delicte în baza cărora devine posibilă
reconstituirea tabloului în ansamblu al locului savârșirii infracțiunii;

 vechimea unor evenimente ca: timpul împușcăturii, durata acțiunilor în situația unui
experiment în cadrul urmăririi penale sau expertize, viteza de deplasare pe baza
urmelor de frânare în cazul unui accident de circulație ș.a.;
 forma și dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcției exterioare a
obiectelor materiale, în special a celor de mâini și picioare, ale celor produse de
diverse instrumente, vehicule ș.a.;

 volumul, greutatea, temperatura, concentrația, gradul de rezistență, elasticitatea,

densitatea, alte caracteristici ale obiectelor materiale cu semnificație criminalistică

Metoda experimentală. Experimentul, după cum se știe, constituie un studiu al

obiectului, fenomenului concret, întemeiat pe acțiunea orientată asupra lui, prin
crearea unor condiții artificiale sau prin folosirea unor condiții naturale pentru
descoperirea anumitor proprietăți, capacități, caracteristici și altor particularități ale
obiectului, fenomenului sau persoanei concrete

Metoda modelării. În linii generale, această metodă constă în înlocuirea și

investigarea obiectului original cu un model, adică cu un analog creat în mod special.
Ea servește la verificarea practică a diferitelor probe, versiuni, situații, procese.

Metoda comparației. Această metodă presupune confruntarea de proprietăți sau

indicii a două sau a mai multor obiecte, lucruri, materiale, ființe sau fenomene, scopul
determinării identității sau apartenenței la grup a acestora.

Metoda descrierii. Prin această metodă în fiecare caz de depistare a infracțiunii

savârșite, organul de urmărire penală fixează toată informația (datele) cu caracter
criminalistic, obținute ca rezultat al acțiunilor procesuale efectuate, în procesele-
verbale corespunzătoare și în alte documente (rapoarte, ordonanțe, rechizitoriu).

Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice și fizico-chimice

uzuale în cercetările criminalistice menționăm următoarele:

Metoda optică este utilizată atunci când se dorește să se studieze caracteristici care nu
sunt vizibile cu ochiul liber, precum compoziția chimică, structura materialelor,
proprietățile fizice sau mecanice.

Metoda palpării fizice a suprafețelor, striagrafia sau metoda palpării fizice este un
instrument important în identificarea și deosebirea obiectelor supuse examinărilor
criminalistice. Această metodă se bazează pe proprietățile fizice ale suprafețelor, cum
ar fi relieful, netezimea, rugozitatea sau alte caracteristici specifice.
De exemplu, o arma de foc lăsată într-un anumit loc poate lăsa o urmă caracteristică
pe obiectele din apropiere, iar striagrafia poate fi utilizată pentru a examina aceste
urme și a identifica arma.

Metoda efectului de iluminiscenț- Metoda în cauză se folosește la depistarea

urmelor invizibile de mâini, la cercetarea actelor suspecte de fals prin adăugire sau
corodare de text, la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai împușcăturii,
la evidențierea petelor de ulei, vopsea, clei, sânge, salivă.

Metoda convertizării electrono-optice, este un instrument important în activitatea

criminalistică de laborator, care permite vizualizarea urmelor invizibile la ochiul liber,
cum ar fi urmele de sânge, ulei, clei, vopsea sau reziduuri din arma de foc.

Metoda difuzo-copiativă prin contact, este una dintre metodele folosite în

criminalistică pentru a transfera substanțe colorate de pe un obiect de examinare pe un
material copiativ, cum ar fi hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă.

Metode matematice. Matematica poate fi utilizată în criminalistică pentru a calcula

date precum distanța și unghiul de tragere, a reconstitui traiectoria proiectilelor, a
determina viteza și direcția vântului la momentul tragerii, a calcula timpul și viteza de
deplasare a obiectelor, precum și a face estimări privind calea parcursă de obiecte sau
persoane.

Metode antropologice. În criminalistică, antropologia are un rol important la

identificarea persoanelor, precum și în stabilirea relațiilor de filiație și înrudire.
Această știință se bazează pe analiza oaselor craniului și a scheletului, a trăsăturilor
dentare și a altor caracteristici ale corpului uman.

Metodele speciale criminalistice, denumite de unii autori metode de examinare

proprii criminalisticii, pot fi încadrate în trei subgrupuri după cum urmează:

Metodele tehnico-criminalistice. Acestea includ metodele de amplificare a urmelor,

precum lumina UV sau razelor luminoase, metodele de examinare a documentelor,
cum ar fi cea cu ajutorul scannerului, sau metodele de analiză a amprentelor digitale.

Metodele expertizelor criminalistice sau constatările tehnicoștiințifice (grafoscopice,

traseologice, balistice ș.a.). Prin intermediul expertizei criminalistice, se pune la
dispoziția organelor judiciare opinia unor specialiști cu privire la acele împrejurări de
fapt, pentru a căror lămurire sunt necesare cunoștințe din ramura criminalisticii,
opinie, concluzie care se formează pe baza unei activități de cercetare concertată a
unor obiecte, circumstanțe ale cazului și ale aplicării unor cunoștințe de specialitate de
către persoanele competente, desemnate de organele de drept.

Metodele tactice de organizare și de desfășurare a acțiunilor procesuale, a întregii

activități de cercetare a anumitor categorii de infracțiuni cunoscute sub denumirea de
procedee tactice.

Diagnosticarea criminalistică reprezintă o teorie a criminalisticii, de sine stătătoare,

al cărei obiect de studiu este cunoaşterea evoluţiei, a schimbărilor apărute în rezultatul
comiterii unei infracţiuni, a cauzelor şi condiţiilor care au favorizat aceste modificări,
pe baza studierii proprietăţilor şi stării interacţionării obiectelor în scopul stabilirii
mecanismului, tabloului infracţional – în întregime sau pe fragmente.

1. Sarcini simple de diagnosticare:

a) Diagnosticarea proprietăţilor şi a stării obiectului nemijlocit:

 studierea proprietăţilor obiectului, respectarea anumitor caracteristici (standarde

stabilite);

 determinarea stării reale a obiectului, a prezenţei sau absenţei oricărei abateri de la

starea sa normală;

 stabilirea stării iniţiale a obiectului;

 identificarea cauzelor şi condiţiilor de schimbare a proprietăţii obiectului.

b) Diagnosticarea proprietăţilor şi a stării obiectului după reflectările sale

 determinarea gradului de informare a urmei;

 stabilirea proprietăţilor şi a stării obiectului la momentul reflectării acestuia;

 determinarea cauzelor schimbării proprietăţilor sau a stării obiectului după

reflectare.

2. Sarcini complexe (compuse) de diagnosticare – studierea mecanismelor,

evenimentelor, proceselor şi acţiunilor după rezultat
a) Ientificarea:

 mecanismului evenimentului, procesului, acţiunii;

 posibilităţii judecării mecanismului şi a circumstanţelor după rezultatele sale

(consecinţele, reflectările), etapele individuale (fragmente) ale evenimentului.

b) Instituirea:

 mecanismului de evenimente în dinamica acestora;

 posibilităţii (imposibilităţii) comiterii anumitor acte în anumite condiţii;

 potrivirii (nepotrivirii) regulilor speciale.

c) Determinarea

 condiţiilor (mediului);

 timpului (perioadei) sau a succesiunii cronologice a acţiunilor (evenimentelor)

 locul de acţiune (localizarea şi limitele);

 identificarea altor condiţii.

d) Determinarea legăturilor cauzale dintre acţiuni şi rezultatele acestora.

În concluzie, putem afirma că printre sarcinile principale ale diagnosticării, în general,

se numără:

 stabilirea proprietăţilor obiectelor, fenomenelor, proceselor;

 stabilirea stării obiectelor, fenomenelor, proceselor;

 posibilitatea folosirii unor acţiuni;

 posibilitatea folosirii unor mecanisme;

 stabilirea unei legături de cauzalitate.

Traseologia – ramură a tehnicii criminalistice care studiază și analizează urmele

pașilor, înscrisurilor, ţinutelor de mâină, tirelor de cauciuc, ţinutelor de obiecte sau
aplicarea tehnicilor de traseologie digitală. Scopul acestei ramuri este de a stabili
legături între persoane, obiecte şi evenimente, precum şi de a furniza dovezi tangibile
pentru anchetatori şi în instanţele de judecată

Urmele de picioare pot fi, în raport cu natura obiectului creator:

 urme de picior încălţat (de exemplu, urmele pantofilor);

 urme de picior semi-încălţat (cele create de piciorul încălţat cu şosetă sau ciorap);

 urme de picior descălţat (urmele plantei piciorului).

Ele pot fi urme de suprafaţă sau de adâncime, urme vizibile sau latente.

Clasificarea urmelor de incendiu se face în funcţie de cauza care lea determinat,

rezultând, astfel:

 incendii generate de cauze naturale;

 incendii generate accidental;

 incendii create intenţionat

Balistica judiciară este o ramură a tehnicii criminalistice care studiază construcţia şi

funcţionarea armelor de foc, fenomenele legate de tragere şi urmele determinate de
acestea în scopul rezolvării problemelor ridicate de urmărirea penală.

Balistica judiciară face parte din balistica generală care, la rândul ei, are trei
componente:

 balistica interioară – studiază fenomenele ce se produc în canalul ţevii armei după

percutare;

 balistica exterioară – examinează fenomenele ce se produc din momentul în care

glonţul părăseşte gura ţevii şi până la atingerea ţintei (pe traiectorie);

 balistica ţintei – cercetează fenomenele ce se produc prin atingerea acesteia de către

glonţ sau proiectil

Armă albă constituie un obiect, dispozitiv special confecționat sau adaptat și destinat
să pricinuiască fințelor vii leziuni corporale grave.
Cercetarea criminalistică a documentelor este o ramură a tehnicii criminalistice ce
studiază legităţile naturii scrisului, reflectării în scris a unor calităţi ale personalităţii,
modurile de alcătuire și falsificare a documentelor, precum şi metodele şi mijloacele
de cunoaştere a acestor legităţi în scopul descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

obiectele cercetărilor criminalistice în acest sens sunt diferite acte.

Acestea pot fi scrise, executate la calculator, dactilografiate la maşina de scris,

confecţionate poligrafic, fotografice etc.

Scopurile studierii documentelor sunt:

 Stabilirea condiţiilor în care s-a confecţionat documentul sau altei părţi ale lui
(metoda, timpul, etc.).

 Stabilirea schimbărilor în document şi metoda introducerii acestor schimbări

(înlăturarea, adăugirea, refacere de text).

 Scoaterea la evidenţă a înscrisurilor greu vizibile, invizibile, haşurate, decorate, etc.,

deasemenea a documentelor cu înscrisurile deteriorate.

 Stabilirea apartenenţei de grup a materialelor folosite pentru confecţionarea

documentelor (hârtia, vopseaua, cleiul, etc.).

 Stabilirea timpului când a fost scris documentul sau părţile lui componente.

 Identificarea mijloacelor utilizate pentru confecţionarea documentelor şi

introducerea în ele a unor schimbări (maşini de dactilografiat, ştampila).

 Identificarea executorului, a documentului. Documentele pot fi originale şi false.

Documentele originale pot fi autentice şi neautentice.

Documentele false pot fi de două feluri:

1. Falsificat pe cale intelectuală, este atunci când documentul posedă toate

rechizitele, dar informaţia ce o cuprinde nu corespunde adevărului.

2. Când documentul este original dar în conţinutul lui sunt introduse schimbări prin
ştergere, adăugare sau modificare, dar care conţine toate rechizitele, numit fals
material.
Cercetarea criminalistică a documentelor se împarte în trei subramuri:

1. Cercetarea manuscriselor pentru a determina executorul textului, a înscrisurilor

cifrice sau a semnăturii;

2. Cercetarea documentelor pentru a determina diverse falsuri, restabilirea actelor arse,

distruse, alterate, relevarea înscrisurilor slab vizivile sau invizibile, stabilirea naturii
materialelor de scriere, aprecierea vechimii confecţionării documentului, depistarea,
descifrarea şi citirea înscrisurilor criptografice.

3. Stabilirea autorului spiritual al textului, adică persoana care a compus textul în

litigiu

Gabitoscopia criminalistică prezintă o ramură a tehnicii criminalistice care conține

un sistem de teze teoretice referitoare la semnalmentele exterioare ale omului, regulile
de descriere a acestora, metodele și mijloacele tehnico-științifice ce asigură colectarea,
examinarea și utilizarea datelor despre semnalmentele exterioare ale persoanelor
interesate în scopul căutării și identificării lor.

Metodele tehnice folosite în identificarea persoanelor după semnalmentele

exterioare

Fie că se executa cu ocazia cercetării la faţa locului, fie la o dată ulterioară, portretul
vorbitdupă semnalmentele exterioare s-a realizat de-a lungul timpului după
următoarele metode:

a) schiţa de portret;

b) fotorobotul;

c) identic-kit-ul şi photo-identi-kit-ul;

d) minicompozitorul şi sintetizatorul fotografic

e) portretul robot computerizat.