TEMA NR.

Metodele investigării criminalistice Implementarea masivă în ultimii ani a diverselor mijloace

tehnice în toate sferele vieții nu a ocolit şi tărâmul luptei cu criminalitatea. Mai cu seamă domeniul
de activitate legată de descoperirea și cercetarea infracțiunilor, înfăptuirea căreia, actualmente, fără
utilizarea mijloacelor tehnico-criminalistice devine, practic ireală. Însă, dezvoltarea ştiinței, tehnicii și
tehnologiilor evoluează atât de rapid, încât legislația ocrotirii normelor de drept nu reușește
adeseori să se adapteze la condițiile și ritmul cotidian ce se modifică continuu. Aceasta provoacă
apariția unor probleme organizatorice, juridice, tehnice privind aplicarea în investigarea faptelor
penale a realizărilor de vârf ale științei și tehnicii moderne. Oricum, eficacitatea oricăror activități de
contracarare a fenomenului infracțional este imposibilă fără a utiliza realizările contemporane ale
progresului tehnico-științific. Însemnătatea acestei probleme crește odată cu sporirea nivelului
infracționalității, inclusiv a celei organizate, care folosește cele mai noi tehnici și tehnologii
informaționale, devenind capabilă să opună rezistență considerabilă organelor de urmărire penală și
de judecată. Datorită obiectului propriu de cercetare, Criminalisticii îi sunt specifice anumite metode
de cunoaștere, unele dintre ele tipice ştiinței respective, altele comune mai multor ştiințe, dar
aplicate într-un mod particular, potrivit obiectului său. Metodele de investigare criminalistică sunt
următoarele:

1. La baza metodologiei criminalistice se situează modalitățile generale de cunoaștere cum

sunt observația, analiza, sinteza, deducția, inducția, comparația, adaptate la specificul obiectului
Criminalisticii. De exemplu, metoda comparativă este fundamentală în procesul de identificare a
persoanelor și obiectelor, ea constituind baza metodologică a activității de expertiză criminalistică.

2. Metodele adaptate la specificul Criminalisticii din alte domenii științifice, pe primul loc
aflându-se metodele de analiză fizico-chimică a urmelor și microurmelor care se prezintă sub formă
de resturi de obiecte și materii, metodele biologice de examinare a urmelor de secreții, excreții ori
țesuturi moi, metodele antropologice, metodele de examinare optică în radiații vizibile sau invizibile.
3. Metode de examinare proprii Criminalisticii, care țin de particularitățile obiectului său de
cercetare, cum ar fi de exemplu următoarele: metode destinate descoperirii și examinării îndeosebi
comparative, a urmelor sau mijloacelor de probă; metode de identificare a persoanelor și cadavrelor
după semnalmente exterioare ori după resturi osoase: - metode de cercetare a înscrisurilor, a
diverselor valori falsificate sau contrafăcute etc.

4. Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală, elaborate atât pe baza
generalizării experienței organelor judiciare, cât și prin adaptarea unor elemente de cunoaştere
aparținând psihologiei.

5. Metode tehnice de prevenire a infracțiunilor, cum ar fi de exemplu, cele care se referă la

prevenirea falsurilor, a furturilor în dauna avutului public sau particular. În literatura de specialitate
au fost exprimate și opinii menite să confere o notă și mai pronunțată de specificitate ansamblului
metodelor de investigare criminalistică. Un astfel de exemplu este teoria autorului Charles E. O'Hara
care consideră că metodologia anchetei penale se fundamentează pe regula celor trei I: informația,
interogatoriul și instrumentarea. Această opinie reprezintă esența modului de a se proceda în
dovedirea vinovăției sau nevinovăției unei persoane. Alți autori, precum prof. univ. dr. Camil Suciu,
îmbrățișează un criteriu bipartit de clasificare a metodelor de investigare criminalistică, clasificându-
le în metode tehnico-științifice și tactice. Un alt autor precum Pierre Fernand Ceccaldi, consideră că
metodele Criminalisticii sunt matematice, fotografice, microscopice etc. Prin urmare, toate aceste
opinii nu reprezintă în fond decât preocupări de evidențiere a caracterului științific al Criminalisticii,
prin evidențierea elementelor ce conferă un contur propriu metodologiei sale, precum și a
contribuției pe care o are în stabilirea adevarului.

Pentru elaborarea unor versiuni care să servească pe deplin aflarii adevarului sub raport
tactic, este necesar sa fie întrunite mai multe condiții, printre cele mai importante numarandu-se:

1. Deținerea unor date sau informații despre fapta cercetata, corespunzătoare sub raport
calitativ si cantitativ, pe baza carora sa fie elaborate versiunile de natura sa servească cu adevărat
solutionării cauzei:

a) sub aspect cantitativ - un minimum de date este absolut necesar pentru formularea
versiunilor, fie ele referitoare la natura faptei. Lipsa de date sau cantitatea insuficienta a acestora
echivaleaza cu o infinitate de versiuni ori cu formularea de versiuni ce pot conduce cercetarile pe
piste false, cu cheltuieli inutile de energie umana si materiala;

b) din punct de vedere calitativ - informatiile ce stau la baza versiunilor, trebuie sa fie precise
si concrete. Simplele supozitii sau presupuneri lipsite de un suport real nu fac decat sa creeze
dificultati in desfasurarea anchetei.

2. Conceperea unor versiuni apropiate de realitate solicita pregatirea multilaterala,

experienta si intuitia organului de urmarire penala ( = elaborarea versiunilor cu profesionalism):

a) pregatirea multilaterala, experienta si intuitia organului de urmarire penala - cond imp in

realizarea unei versiunicare sa se apropie cat maimult de ralitatea infractionala;

b) pregatirea complexa - presupune nu numai stapanirea cunostiintelor penale si

criminalistice si si cunostiinte in alte domenii;

c) experienta castigata in activitatea de urmarire penala reprezinta un element de siguranta

si precizie in investigare;

d) intuitia reflecta capacitatea organului de urmarire penala de a descoperi si de a ajunge cu

rapiditate la sensul, la explicarea unor fapte sau imprejurari.

3. Folosirea unor forme logice de rationament, de tipul rationamentelor deductive si

inductive, ca si a rationamentului prin analogie - versiuni elaborate nu numai pe date concrete ci si
pe baza unui proces judicios de gandire:

a) rationamentul deductiv - operatie logica, in care se porneste de la general, de la premisele

problemei, pentru a se ajunge, printr-o inlantuire de judecati, la particular, deci la o anumita
concluzie ce va servi la elaborarea versiunii;

b) rationamentul inductiv - inversa rationamentului deductiv, inlantuirea de judecati avand

drept punct de plecare elementele particulare ale cauzei, pentru a se ajunge in final, la aspectele
esentiale;

c) rationamentul prin analogie consta intr-o operatie logica in care concluzia este trasa pe
baza asemanarii dintre elementele caracterstice unui fapt cunoscut si cele ale faptului sau
evenimentului aflat in curs de cunoastere.
 Unul din aspectele tipice ale raționamentului prin analogie il reprezintă elaborarea de
versiuni, in vederea identificării autorului pe baza modului de operare. Analogia reclama însă o
prudenta sporita, deoarece se poate ajunge la concluzii greșite. In elaborarea versiunilor se impune
respectarea următoarelor reguli tactice:

-versiunile de urmărire penala sa fie elaborate numai pentru faptele sau împrejurarile ce pot
avea mai multe explicații, cauzele cu o explicațide in mod cert unica neîmpunand o asemenea
operație;

-elaborarea datelor sa se facă, in principiu, pe baza datelor de natura procesuala,

completata, in caz de nevoie, cu date sau informații obținute pe cai extraprocesuale, dar care sa
capete ulterior caracter procesual;

-temeiul versiunilor sa il constituie numai datele concrete, date care îndeplinesc cerințele de
ordin calitativ si cantitativ;

-versiunile sa fie elaborate in legătură cu toate explicațiile posibile care pot fi date in cauza
cercetata;

-versiunile trebuie sa fie bine construite din punct de vedere logic, iar problemele fiecăreia
dintre ele, clar si precis formulate.