Nastasă Marian, Anul IV, Grupa 3

Metodele criminalistice

1. Metodele criminalisticii
Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni, operaţii
şi mijloace, inerente însuşirii realităţii obiective, privind cercetarea infracţiunilor. La nivel
practic, metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri, operaţii şi mijloace tehnico-
ştiinţifice, aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii organelor judiciare în vederea
investigării şi prevenirii faptelor penale.
Ca şi orice altă ştiinţă de sine stătătoare, criminalistica elaborează metode proprii de
cercetare, aplicând date din diverse domenii ale ştiinţei contemporane. în anumite cazuri, ea
preia metodele elaborate de alte ştiinţe, adaptându-le la specificul cercetărilor criminalistice.
Elaborarea metodelor criminalistice este un proces continuu, dinamizat de necesităţile
unei permanente perfecţionări ale activităţii organelor judiciare.
Domeniul specific de aplicare a metodelor criminalisticii, aşa cum este sfera justiţiei,
impune anumite condiţii, cu care acestea trebuie să fie în perfectă concordanţă. în primul rând,
indiferent de conţinutul şi destinaţia lor, metodele criminalistice trebuie să fie ştiinţific
argumentate, ceea ce presupune fondarea acestora atât pe realizările proprii, cât şi pe cele ale
ştiinţelor exacte, precum şi aprobarea lor practică. Pentru a elabora astfel de metode,
criminalistica trebuie să ţină cont de realizările in domeniile fizicii, chimiei, farmacologiei,
biologiei, psihologiei etc, şi, fireşte, de tendinţele practicii organelor judiciare şi a celor de
expertiză criminalistică.
Apoi, ceea ce se referă în întregime la activitatea organelor judiciare, se cere ca
metodele în discuţie să se încadreze în limitele cerinţelor legislaţiei în vigoare. Aplicabile pot
fi metodele ce garantează determinarea obiectivă a faptelor şi concomitent asigură totalmente
drepturile celor implicaţi în proces.
In fine, metodele criminalistice trebuie să fie în deplină concordanţă cu normele etice,
excluzând prin însuşi conţinutul lor umilinţa demnităţii persoanelor antrenate in procesul de
cercetare criminalistică. Nu pot fi admise ca fiind amorale şi deci nelegitime metodele bazate
pe violenţă psihică, înşelăciune, ameninţare şi şantaj.
Astfel, cum s-a relevat deja, în baza propriilor studii aplicative, folosind pe scară largă
realizările progresului tehnico-ştiinţific, criminalistica elaborează noi metode de cercetare,
ceea ce a impus preocupări privind sistematizarea lor.
Deşi problema clasificării metodelor criminalisticii nu a fost lipsită de atenţie, ea nu
poate fi considerată soluţionată complet. Un studiu al literaturii de specialitate ar demonstra
chiar o disonanţă a poziţiilor expuse. Unii autori clasifică metodele discutate în două-trei, alţii
în şapte-opt categorii1. Unul şi acelaşi fenomen, de exemplu, studierea şi generalizarea
experienţei judiciar-penale, e prezentat diferit de către autori: fie ca obiect de aplicare a
metodelor criminalisticii2, fie ca metodă criminalistică de investigare3, fie ca sursă
informativă4.
Totodată, o asemenea analiză a opiniilor demonstrează, aceasta con-firmându-se şi în
practica judiciară, că atât la nivel teoretic, cât şi la cel utilitar, se folosesc trei categorii de
metode.- general ştiinţifice, particular Ştiinţifice şi speciale.
Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind
folosite cu prisosinţă in cercetările criminalistice. Acestea sunt:
1) Metoda observaţiei. Percepţia imediată, originală şi consecventă, constituie forma
iniţială, esenţială a procesului de identificare a obiectelor, fenomenelor şi faptelor cu
semnificaţii criminalistice. Organul judiciar nu percepe nemijlocit infracţiunea, însă ia
cunoştinţă de ea prin contactul cu persoanele care au remarcat fapta sau circumstanţele
comiterii acesteia şi prin cercetarea directă, sau prin intermediul expertizei, a diferitelor
Nastasă Marian, Anul IV, Grupa 3

obiecte şi fenomene ce apar drept consecinţe ale actului delictuos şi care au reflectat acţiunile
infracţionale.
In activitatea criminalistică, metoda observaţiei are anumite trăsături specifice. Fără a
efectua o analiză detaliată, menţionăm că însuşi grupajul obiectelor decercetare criminalistică,
practic nelimitat, presupune observaţii multilaterale, realizate sub diverse forme. Observaţia,
efectuată de către organul de urmărire penală, diferă după conţinut şi modalitate, de la fapt la
fapt, de la o acţiune procesuală la alta, de la un obiect la altul. Ea poate fi efectuată nemijlocit
de organul judiciar, ca în situaţia cercetării la faţa locului, percheziţiei, experimentului
judiciar, interogării, prezentării pentru recunoaştere, precum şi de alte persoane ca în cazul
expertizei criminalistice sau al activităţii operative de recunoaştere.
Eficienţa aplicării metodei observaţiei e în funcţie de mai mulţi factori, de însemnătate
primordială fiind cel al capacităţii senzoriale. De aici rezultă importanţa pe care o deţine
aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice de cercetare criminalistică (a lupelor, microscoapelor,
mijloacelor fotografice, utilajelor speciale de iluminare, inclusiv a celor cu radiaţii
ultraviolete, infraroşii etc.) menite să sporească posibilităţile perceptibile şi, în ultimă instanţă,
plenitudinea observaţiei.
2) Metoda măsurării. Valorificarea cantitativă şi calitativă a diferitelor fenomene,
procese şi obiecte materiale în raport cu spaţiul şi timpul constituie o condiţie indispensabilă
pentru toate cercetările criminalistice. Prin măsurare in criminalistică se determină:
— interpoziţia diverselor obiecte, urme şi corpuri delicte in baza cărora devine
posibilă reconstituirea tabloului în ansamblu al locului săvârşirii infracţiunii;
— vechimea unor evenimente, ca: timpul împuşcăturii, durata acţiunilor in situaţia
unui experiment judiciar, viteza de deplasare pe baza urmelor de frânare în cazul unui
accident de circulaţie ş.a.;
— forma şi dimensiunile urmelor create prin reproducerea construcţiei exterioare a
obiectelor materiale, în special a celor de mâini şi picioare, ale celor produse de diverse
instrumente, vehicule ş.a.;
— volumul, greutatea, temperatura, concentraţia, gradul de rezistenţă, elasticitatea,
densitatea, alte caracteristici ale obiectelor materiale.
Realizarea măsurilor presupune aplicarea mijloacelor tehnice respective.
Cum se va remarca ulterior, trusele şi laboratoarele criminalistice sunt dotate cu
tehnicile necesare, inclusiv cu instrumentar de înaltă precizie, de natură să asigure măsurări
până la nivel molecular.
3) Metoda experimentală. Reproducerea administrată a unui fapt, activitate sau
fenomen asigură verificarea prin experienţă, posibilitatea acestora de a exista in condiţii
refăcute de timp şi spaţiu.
în criminalistică se disting: experimentul ştiinţific, care are drept obiectiv verificarea
ipotezelor şi ideilor teoretice; cel judiciar, preconizat de legislaţie ca acţiune de anchetă şi cel
de expertiză.
Prin intermediul experimentului judiciar, organul respectiv va verifica eventualitatea
realizării unei acţiuni, capacitatea de a percepe şi dacă persoana posedă sau nu anumite
deprinderi. în domeniul expertizei criminalistice, experimentul constituie o fază de examinare
şi un mijloc de obţinere a modelelor de comparaţie.
4) Metoda modelării. în linii generale, metoda constă în investigarea obiectului de
studiu prin intermediul cercetării modelului creat artificial al acestuia.
Metoda modelării este atestată în toate domeniile de cunoaştere şi activitate practică
umană. Ea serveşte la verificarea practică a diferitelor proiecte de construcţii, instalaţii, maşini
şi agregate, precum şi a anumitor procese biologice, sociale, tehnologice.
Metoda în cauză canalizează întreaga activitate de cercetare criminalistică, realizându-
se atât in formă materială, cât şi la nivelul imaginaţiilor mintale. Argumentul principal în
Nastasă Marian, Anul IV, Grupa 3

susţinerea acestei teze se desprinde din conţinutul activităţii de urmărire penală, care
presupune trecerea de la versiunea privind obiectul de cercetare, adică de la modelarea logică
a faptei, spre o activitate complexă de verificare a fiecărui element al versiunii, bazate la etapa
iniţială pe date suficient de modeste. Modelele create mintal pot fi materializate în forma unui
plan-schiţă de lucru, a unui mulaj, schemă, formulă ş.a., până la reconstituirea împrejurărilor
săvârşirii faptelor. O categorie aparte de modele criminalistice constituie portretul-schiţă,
fotorobotul, desenul grafic pe baza cărora organele respective nu de puţine ori obţin
succese vădite în demascarea infractorilor, identificarea cadavrelor, descoperirea
obiectelor tăinuite etc.
5) Metoda comparaţiei. Presupune confruntarea obiectelor materiale în vederea
determinării identităţii sau apartenenţei la grup.
în criminalistică metoda comparaţiei este folosită ca procedeu de cunoaştere în cadrul
cercetării locului faptei, percheziţiei, prezentării spre recunoaştere şi altele, precum şi la un
nivel tehnico-ştiinţific avansat In cadrul expertizei criminalistice.
6) Metoda descrierii. Se aplică în criminalistică in vederea fixării informaţiei probante
obţinute de către organul judiciar prin contactul direct cu fiinţa sau obiectul material in cadrul
acţiunilor procesuale (cercetarea la faţa locului, percheziţia, prezentarea spre recunoaştere,
interogatoriul etc.) sau In urma prezentării de către persoanele cointeresate în proces
(învinuitul, victima) a anumitor obiecte. în activitatea experţilor criminalişti descrierea este
inerentă procesului de cunoaştere a faptelor ce interesează organul judiciar. Toate celelalte
modalităţi de fixare a faptelor cu semnificaţie procesual penală, inclusiv fotografia,
înregistrarea videomagnetică şi altele sunt doar forme auxiliare menite să asigure însuşirea
datelor prezentate prin descriere.
în criminalistică metoda descrierii are specificul său determinat de mai mulţi factori,
dintre care menţionăm:
— reglementarea procesuală a activităţilor de cercetare criminalistică, a modului de
fixare a rezultatelor obţinute. Legislaţia în vigoare prevede anumite cerinţe asupra formei şi
conţinutului tuturor actelor procesuale la redactarea cărora se utilizează metoda în discuţie;
— sfera practic nelimitată a obiectelor de studiu criminalistic. Datorită caracterului
său retrospectiv, investigarea criminalistică presupune examinarea tuturor obiectelor care într-
un mod sau altul au reflectat fapta penală. în majoritatea cazurilor acestea sunt multiple şi
diverse. Faţa locului, spre exemplu, se prezintă printr-un spaţiu cu o mulţime excesivă de
obiecte, a căror descriere nu este lesne de efectuat. Multiple sunt, de regulă, şi obiectele
expertizelor grafoscopice, judiciar-tehnice a documentelor, traseologice, balistice etc.
Eforturile întreprinse în vederea clasificării obiectelor de studiu criminalistic (a urmelor
infracţiunii, desenelor papilare, armelor şi instrumentelor, a caracteristicilor maşinilor de
scris, a impresiunilor de ştampile falsificate etc.), facilitează esenţial fixarea lor prin descriere.
Specificul metodei în cauză se manifestă, pe de"o parte, prin necesitatea utilizării unui
sistem lingvistic laconic şi, concomitent, expresiv la redactarea actelor procesual penale, iar
pe de altă parte, prin aplicarea unui
limbaj unificat, standard, ca în cazul descrierii semnalmentelor exterioare ale
persoanelor în viaţă sau ale cadavrelor neidentificate, prevăzut de metoda portretului vorbit, a
elementelor caracteristice ale desenelor papilare, a deprinderilor de a scrie materializate în
documente, a celor grafice ale maşinilor de dactilografiat, a altor obiecte de examinare
criminalistică.
Categoria a doua de metode, frecvent aplicate în criminalistică, constituie cele
particular ştiinţifice. La această categorie se referă metodele ce ţin de obiectul de cercetare a
unui domeniu ştiinţific aparte.
Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor
criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale, metodele din această categorie sunt
Nastasă Marian, Anul IV, Grupa 3

atestate sub diverse denumiri, de exemplu «metode fizice» 1, «metode de ramură»2, «metode
adaptate la specificul criminalisticii»3, «metode ştiinţifice şi tehnice»4. In toate cazurile însă se
au în vedere, în primul rând, metodele fizice sau fizico-chimice, matematice şi antropologice.
Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice
uzuale în cercetările criminalistice menţionăm următoarele:
— Metoda optică inerentă activităţilor de cercetare pe teren, dar mai cu seamă celor de
laborator. în practică s-a demonstrat că sunt frecvente situaţiile când cercetarea la faţa locului
nu se poate limita la observarea directă cu ochiul liber. Pentru depistarea obiectelor
minuscule, a urmelor microreliefate sau create prin depuneri materiale imperceptibile, organul
judiciar va apela la instrumente optice. Trusele criminalistice cu care sunt dotate organele
respective au in componenţa lor lupe simple şi speciale cu dispozitive de iluminare, cu
piedestal, binoculare, de cap. Cât priveşte expertizele dactiloscopice, balistice, judiciar-
tehnice ale documentelor, grafo-scopice, precum şi cele privind reconstituirea întregului după
părţile dezmembrate, acestea, în marea lor majoritate, debutează cu o examinare
microscopică.
— Metoda palpării fizice a suprafeţelor aplicată la identificarea şi deosebirea după
relief a obiectelor supuse examinărilor criminalistice. Cunoscută şi sub denumirea de
striagrafie, ea este inerentă examinărilor obiectelor din lemn, metal, masă plastică, a hârtiei,
urmelor create de arme de foc pe muniţie, de tot felul de instrumente. In criminalistică se
folosesc atât profilografele optico-mecanice, care înregistrează rezultatele palpării printr-o
profilogramă, cât şi profilometrele ce indică gradul de netezime al reliefului.
— Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru
identificarea sau diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în
componenţa lor a unor elemente luminis-cente.
Metoda in cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini, la cercetarea
actelor suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text, la depistarea urmelor create de
factorii suplimentari ai împuşcăturii, la evidenţierea petelor de ulei, clei, vopsea, sânge, salivă,
la diferenţierea tipurilor de hârtie, sticlă, manufactură, substanţe chimice etc.
— Metoda convertizării electrono-optice, de asemenea aplicată frecvent în activitatea
criminalistică de laborator, constă în transformarea cu ajutorul convertizorului electrono-optic
a energiei invizibile infraroşii în energie electrică, ulterior în energie vizibilă. Metoda în cauză
este, pe bună dreptate, indispensabilă la evidenţierea urmelor de sânge, ulei, de vopsea, a
indiciilor de fals în documente, a reziduurilor în urma tragerii din arma de foc. Actualmente se
folosesc convertizoare portabile şi de laborator, staţionare.
— Metoda difuzo-copiativă prin contact rezidă în difuzarea (transferarea) unor
substanţe colorate de pe obiectul de examinare pe unul copiativ. Ca material copiativ se
foloseşte hârtia de filtru sau cea gelatinată (fotografică) umedă. Aceasta i-a determinat pe unii
autori să denumească metoda în cauză «copiere umedă». Copierea nu necesită eforturi mari,
dar de multe ori oferă rezultatele scontate. O foaie de hârtie subţire se fixează pe obiectul
cercetat, fiind ulterior acoperită cu o foaie de hârtie de filtru îmbibată cu apă distilată.
Acoperit cu o coală de pergament, materialul se pune la preş. Pentru transferarea prin difuzie
în gelatină, o coală de hârtie fotografică, se prelucrează într-o soluţie de fixaj fotografic, se
spală în mod obişnuit şi se usucă. înainte de a fi întrebuinţată, hârtia se introduce în apă
distilată caldă pe 4-5 minute, apoi se zvântează şi se presează pe obiectul in cauză.
Metoda se aplică la stabilirea prezenţei unui colorant la diferenţiere acestuia, la
prognozarea vechiii textelor, la diferenţiereatraseelor de
creioane chimice, precum şi la determinarea succesiunii traseelor intersectate ale
rechizitelor in documente.
Pe lângă metodele enunţate în instituţiile de expertiză judiciară în unele cercetări
criminalistice se folosesc, după necesitate, metode fizice şi fizico-chimice complexe, de
Nastasă Marian, Anul IV, Grupa 3

exemplu, de analiză spectrală, colorimetrică, fotocolorimetrică ş.a., care ţin de competenţa

specialiştilor cu pregătire profesională în aceste domenii.
— Metode matematice. Matematica — ştiinţa despre raporturile cantitative şi formele
spaţiale ale realităţii obiective, apărută in antichitate din necesităţi practice umane, devine cu
timpul un instrument deosebit de cunoaştere a naturii. Având la bază legităţile obiective ale
lumii materiale, matematica şi-a găsit aplicare practică în toate domeniile de activitate umană.
Şi in criminalistică rolul matematicii este incontestabil 1, înregistrarea obiectivă a probelor
materiale ale infracţiunii, ceea ce reprezintă un imperativ al procesului penal, nu poate fi
concepută fără determinarea în mod strict ştiinţific a dimensiunilor şi poziţiilor spaţiale ale
acestora. Indicii cantitativi asigură veridicitatea constatărilor făcute de către organul judiciar
(cu prilejul cercetării la faţa locului, percheziţiei, a altor acţiuni procesuale) privind forma,
culoarea, duritatea, temperatura obiectelor ce prezintă interes criminalistic. Pe principiile
geometrice ale ştiinţei matematice sunt bazate procedeele fotometrice aplicate la fixarea
ambianţei locului faptei, la calcularea elementelor cărării urmelor, stabilirea direcţiei şi a
locului de unde s-a tras din arma de foc, la descrierea înfăţişării persoanei sau a cadavrului
după metoda portretului vorbit ş.a.
Un rol de mare importanţă la efectuarea expertizelor criminalistice joacă metodele
matematice: a scrisului, a urmelor traseologice şi a celor create prin tragere din arma de foc, a
impresiuhilor de ştampile, a actelor dactilografiate, imaginilor fotografice etc. în baza
metodelor matematice are loc determinarea elementelor caracteristice ale obiectelor de
identificat, valorificarea acestora după anumiţi indici calitativi. Proiecţiile geometrice
constituie suportul ştiinţific al expertizei criminalistice de identificare după oasele craniului,
imaginile fotografice. Metoda proiecţiei geometrice se aplică, de asemenea, la examinarea
criminalistică a scrisului, in special în procesul de comparare a semnăturilor. în ultimul timp
criminaliştii manifestă un deosebit interes asupra posibilităţii aplicării metodei probabilităţii
statistice la aprecierea rezultatelor examinării comparative in cadrul expertizelor de
identificare, urmărindu-se depăşirea factorului subiectiv ce predomină în această etapă
decisivă a expertizelor criminalistice.
Metodele matematice nu se limitează la partea tehnică a criminalisticii. Anumite
operaţii matematice se aplică de asemenea în tactica şi metodica cercetării faptelor penale.
Exemplificative în acest sens sunt experimentul de anchetă, preconizat verificării posibilităţii
anumitor activităţi în condiţii concrete de timp, algoritmarea în baza datelor medii statistice a
cercetării unor categorii de infracţiuni şi utilizarea cu acest prilej a mijloacelor de calcul
moderne.
Metode antropologice. Printre ştiinţele care au cunoscut in jumătatea a doua a
secolului trecut un înalt grad de dezvoltare figurează şi antropologia — ştiinţa despre
originea, evoluţia şi tipizarea oamenilor după structura morfologică a corpului şi alte
proprietăţi fizice.
Realizările acestei ştiinţe de mare valoare socială cu succes au început să fie folosite şi
în criminalistică. Astfel, Alphonse Bertillon in 1888 elaborează metoda antropometrică de
înregistrare penală a persoanelor supuse justiţiei, formulează premisele ştiinţifice şi principiile
identificării persoanelor după semnalmente, conturând două direcţii de aplicare practică: la
identificarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor, precum şi a cadavrelor
necunoscute, şi la înregistrarea antropometrică a persoanelor dispărute sau declarate in
căutare. Prin studii antropologice s-a stabilit existenţa anumitor raporturi de corelaţie între
statura (înălţimea) persoanei şi dimensiunile unor părţi corporale în parte, in special, ale
plantei picioarelor, suprafeţelor palmare ş.a.
Cunoaşterea acestor legităţi a facilitat elaborarea anumitor procedee de calcul privind
stabilirea după urme a apartenenţei la sex, a staturii, dimensiunilor încălţămintei purtate etc.
Nastasă Marian, Anul IV, Grupa 3

Categoria a treia constituie, după cum anticipam, metode speciale criminalistice,

denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii» 1, care pot fi încadrate în
trei subgrupuri, după cum urmează:
a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii, fixării şi ridicării urmelor
materiale ale infracţiunii, desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a
valorilor sociale de atentări criminale ca, spre exemplu, metodele fotografiei de fixare,
aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de relevare şi ridicare a
urmelor invizibile de mâini, a celor create de instrumente sau în urma
tragerii din arma de foc, cele vizând prevenirea furturilor , traficurilor de stupefiante
etc;
b) Metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice, traseologice, balistice ş.a.);
c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale, a întregii
activităţi de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute sub denumirea de
procedee tactice.
în literatura de specialitate se susţine că metodele speciale criminalistice se
subdivizează in cele destinate să deservească practica judiciară şi cele aplicate în cercetările
ştiinţifice, cum ar fi generalizarea practicii înaintate, studierea şi adaptarea realizărilor altor
ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice, analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a
actelor antisociale etc.