REFERAT

CRIMINALISTICĂ

Metodologia cercetării la fața locului a infracțiunii de omor

1. Noţiuni generale

Infracţiunile contra vieţii, reprezintă cele mai grave infracţiuni contra

persoanei, prin săvârşirea lor, omului i se răpeşte bunul cel mai de preţ, care este
viaţa. Pentru acest motiv, faptele îndreptate împotriva vieţii omului au fost
incriminate din cele mai îndepărtate timpuri, fiind întotdeauna sancţionate cu
mare severitate.
Obiectul juridic. Infracţiunile contra vieţii au ca obiect juridic relaţiile
sociale referitoare la dreptul la viaţa, fiecare persoană, luată individual, apare ca
titular al dreptului absolut la viaţa, iar toate celelalte persoane apar cu obligaţia de
a se abţine de la săvârşirea oricărei fapte prin care s-ar aduce atingere dreptului la
viaţă al titularului.
Omorul. Primul loc, in cadrul infracţiunilor contra vieţii, al căror grad de
pericol social, a fost evidenţiat este ocupat de omor. Conform articolului 174 C.
pen., această infracţiune constă în „uciderea unei persoane”, la aceasta
adăugându-se că, potrivit articolului 19 alin. Penultim C. pen., uciderea persoanei
se realizează cu intenţie în cazul omorului, mai exact cu ştiinţa şi voinţa
făptuitorului. Acestea fiind spuse, este şi mai uşor de înţeles de ce se distanţează
atât de mult această infracţiune sub raportul gravitaţii, de celelalte infracţiuni
contra vieţii. Tocmai de aceea se poate argumenta sancţionarea omorului cu o
pedeapsă mult mai aspră decât pedepsele cu care sunt sancţionate celelalte
infracţiuni contra vieţii.
Trebuie menţionat că textul Codului penal, referitor la infracţiunea de
omor, nu vorbeşte despre omor simplu, dar având în vedere textele articolelor 175
si 176 C. pen, în care sunt prevăzute formele agravante ale infracţiunii, respectiv
„omor calificat” si „omor deosebit de grav”, trebuie să acceptăm expresia de
„omor simplu”.

1
 2. Importanţa şi rolul investigaţiei criminalistice a omorului

Viaţa omului, existenţa sa, in egală măsură individuală si socială, a stat

în centrul acţiunilor, al transformărilor proprii tuturor etapelor parcurse de
umanitate in dezvoltarea sa.
Apărarea uneia dintre cele mai mari valori , ea însăşi creatoare de
valoare are o semnificaţie cu totul deosebită. A pune in pericol viaţa unui om
reprezintă un act care primejduieşte nu numai existenţa individului, ci însuşi
ansamblul relaţiilor sociale, omul reprezentând esenţa acestor relaţii. A ucide
înseamnă a su-prima pe făuritorul de istorie, pe beneficiarul bunurilor create
împreuna cu se-menii săi. Prin apărarea acestei valori estimabile este ocrotită, nu
nu-mai fiinţa umană, dar şi imensa masă a relaţiilor sociale.
Dintre numeroasele mijloace de apărare a vieţii omului, amintim şi
mijloacele juridice, dintre acestea, un loc important ocupându-l cele proprii
dreptu-lui penal. Astfel, este necesar să se apeleze la termenul de investigare, în
accepţiunea sa de cercetare, de anchetă penală a unor fapte penale, aşa cum sunt
con-sacrate în activitatea de urmărire penală in primul rând, pentru a-i evidenţia
atât complexitatea cât si dificultăţile, dar şi pentru a ne apropia, de o anumită
terminologie devenită tot mai frecventă (de exemplu crime investigation). Acest
mod caracteristic de apărare a existenţei persoanei are, insă, un caracter amplu,
neputând fi concepută decât in cadrul unui sistem organizat de anchetă destinată
aflării adevărului, activităţile tehnico – tactice criminalistice ocupând o poziţie
deosebită.
Rolul si importanţa investigaţiei criminalistice in soluţionarea
infracţiunilor împotriva vieţii – ca şi a celorlalte fapte penale –rezultă din aceea
că ştiinţa Criminalisticii pune la îndemâna organelor judiciare metodele şi
mijloacele tehnico – ştiinţifice necesare descoperirii, fixării, ridicării şi examinării
urmelor omuciderii, a identificării autorului şi eventual a victimei. Totodată, prin
regulile tactice de efectuare a actelor de urmărire penală, precum şi prin
metodologia cercetării omorului, este posibilă strângerea probelor necesare
stabilirii adevărului.
În esenţa, criminalistica oferă instrumentele ştiinţifice destinate atât
conturării elementelor constitutive ale infracţiunii şi identificării făptuitorului, cât
şi aplicării unei pedepse conform vinovăţiei sale.
2
 În consecinţa, un element de natură a sublinia importanţa cercetării
criminalistice a omorului, îl reprezintă însuşi rolul său în stabilirea faptelor si
împrejurărilor cauzei.

3. Natura morţii

Indiferent de modalităţile de comitere, cercetarea trebuie să lămurească

dacă in cauză este vorba de un omor, de o moarte neviolentă – patologică sau
fiziologică, sinucidere sau accident . În cazul în care se confirmă existenţa morţii
violente, organele de urmărire penală trebuie să stabilească dacă rezultatul produs
este sau nu urmarea directă a acţiunii de ucidere – spre exemplu moartea unei
femei însărcinate ca urmare a unor manopere avortive, violul care s-a soldat cu
moartea sau sinuciderea victimei, conform Codului penal al României, art.197,
alin.3.
Pentru stabilirea naturii morţii atât a cauzelor cât şi a mecanismului de
producere , un rol extrem de important îi revine medicinii legale. Cu toate
acestea, apreciem că şi organele de urmărire penală trebuie să cunoască un
minimum de date pentru a face diferenţierea dintre o moarte violentă şi una
neviolentă, dintre leziunile produse prin acţiunea diferitelor obiecte, să
diferenţieze leziunile prin împuşcare, de exemplu, de cele produse cu obiecte
tăioase, înţepătoare. Cu siguranţă că prin constatarea sau expertiza medico-
legală, problemele in discuţie vor fi rezolvate în baza argumentelor ştiinţifice.
Însă, până la aflarea concluziilor specialiştilor, organul de urmărire penală, are
obligaţia de a interpreta o serie de urme, să explice mecanismul de formare al
acestora, la acestea se mai adaugă şi elaborarea versiunilor iar în raport de
acestea, să desfăşoare activităţi în scopul identificării şi prinderii făptuitorului.
Astfel, în cazul morţii consecutive leziunilor produse prin obiecte
contondente – plane (scândură, cărămidă, muchia toporului, etc), în unghi obtuz
(drug de fier in patru muchii, ciocan cu suprafaţa pătrată sau rotundă, şi altele), cu
suprafaţă sferică, (bilă, piatră), sau cu suprafaţă cilindrică (baston, ţeavă, şi alte-
le) – urma obiectului se reflectă complet sau parţial in leziune, depinzând de
regularitatea ei şi de unghiul de înclinare la care se adaugă greutatea obiectului şi
energia cinetică, precum şi regiunea corpului, unde acţionează factorul mecanic.
Rănile contuze au marginile neregulate, zdrenţuite, adesea fiind întrerupte prin
punţi de piele intactă şi nu trebuie confundate cu rănile tăiate ce au marginile
absolut netede. Acest gen de răni se caracterizează prin hemoragie redusă. În
cazul leziunilor mortale consecutive traumatismelor prin obiecte ascuţite – des-
picătoare, tăietoare, înţepătoare – în general, rănile tăiate au lungimea mai mare
decât adâncimea. Sinucigaşul se înjunghie stând în picioare sau şezând şi atunci
sângele se scurge în şiroaie paralele pe părţile anterioare ale corpului şi picioare,
producând mici bălţi – pete de sânge prin scurgere. La infracţiunea de omor, atât
mişcarea victimei cât şi acţiunile săvârşite de aceasta pentru a se apăra, vor avea

3
 ca rezultat numeroase pete de sânge, de diferite forme şi mărimi şi împrăştiate în
câmpul comiterii infracţiunii.
Rănile produse prin obiecte înţepătoare se caracterizează prin existenţa
unui orificiu de pătrundere şi a unui canal. De cele mai multe ori acest orificiu
reflectă lăţimea minimă a instrumentului iar uneori, unele particularităţi ale a-
cestuia. Toate cele arătate se constituie în elemente ce pot dirija cercetările încă
din faza iniţială.
Spre exemplu, în cazul sesizării despre producerea unui accident de
circulaţie, având urmări mortale, se pot descoperi pe corpul sau îmbrăcămintea
victimei urme din cele menţionate mai sus, care coroborate cu lipsa unor leziuni
specifice evenimentelor rutiere duce şi la formularea versiunii privind disimula-
rea omorului într-un accident.

a. Cauza nemijlocită a morţii

Organele de urmărire penală în dovedirea existenţei infracţiunii de omor,

trebuie să stabilească dacă între activitatea desfăşurată de către făptuitor,
mijloacele folosite de acesta şi rezultatul produs există sau nu o legătură de
cauzalitate. Altfel spus, dacă modalităţile concrete în care a acţionat şi acţiunile
ori inacţiunile celui în cauză constituie cauza morţii sau erau susceptibile de a
produce acest rezultat. Fiind vorba de o legătură de cauzalitate şi nu de o
cauzalitate exclusivă, acesta nu este condiţionată de suficienţa acţiunii de ucidere,
de a produ-ce prin ea însăşi moartea victimei. De asemenea, nu prezintă
relevanţă, sub aspectul raportului de cauzalitate, dacă acţiunii de ucidere i s-au
adăugat şi alte cauze preexistente – concomitente sau survenite -, cum ar fi: boala
victimei ori complicaţiile survenite ca urmare a renunţării la tratamentul medical
prescris sau neglijenţei în aplicarea acestuia.
În acest sens s-a pronunţat si practica judiciară. Astfel, faptul că victima
– lovită cu pumnii şi picioarele peste tot corpul până ce aceasta, căzând la pământ
nu a mai putut să se ridice, fiind în stare de inconştienţă – nu a fost internată de
urgenţă într-un serviciu de specialitate – ceea ce dacă s-ar fi întâmplat ar fi oferit
„şanse de supravieţuire”, aşa cum se arată în actele medico-legale – nu constituie
cauza morţii victimei şi nu întrerupe raportul de cauzalitate dintre fapta incul-
patului şi rezultatul survenit. În aceste condiţii, inculpatul a comis infracţiunea de
omor, iar nu loviri cauzatoare de moarte ( Trib. Suprem, secţ. pen., dec. nr.
352/1981 în Repertoriu de practică judiciară in materie penală).
Inculpatul a aplicat victimei, în cap, mai multe lovituri cu un corn de că-
prior. Victima a fost imediat internată in spital, iar după 8 zile de spitalizare a fost
externată, considerându-se că este vindecată. Peste o săptămână insă, ea a fost
reinternată în spital în stare de comă, decedând a doua zi. Din actele medicale a
rezultat că plaga frontală prezentată de victimă – vârful de corn se rupsese şi
rămăsese in cavitatea craniană – era de la început extrem de gravă, fiind, prin ea
însăşi, direct mortală, chiar în condiţiile unui tratament prompt şi corespunzător.
În atare situaţie, nedecelarea de către organele medicale de specialitate a corpului

4
străin din craniu şi, ca urmare, a neaplicării unei terapeutici neadecvate nu
constituie cauza morţii victimei şi nu întrerupe raportul de cauzalitate dintre fapta
inculpatului şi rezultatul survenit, atâta vreme cât se constată că fără
activitatea inculpatului, moartea victimei nu s-ar fi produs .
Neaplicarea, de către organele medicale, a unei terapeutici complete nu
poate constitui cauza morţii persoanei şi nu poate fi interpretată ca o întrerupere a
raportului de cauzalitate între fapta inculpatului şi rezultatul produs (Trib.
Suprem, secţ. pen, dec. nr. 1642/1974).

4. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii

Identificarea locului în care a fost săvârşit omorul

Identificarea locului unde a fost săvârşit omorul este o problemă

importantă pentru soluţionarea cazului, acesta fiind, de regulă, cel mai bogat în
urme şi date cu privire la împrejurările în care s-a comis fapta. De multe ori,
pentru a îngreuna activitatea de cercetare a organelor de urmărire penală,
făptuitorii transportă cadavrul victimei de la locul săvârşirii infracţiunii, pentru a
face mai dificilă descoperirea acestuia, sau pentru a disimula omorul într-o alta
parte – accident de circulaţie, sinucidere, moarte accidentală datorată atacului
unor animale sălbatice, etc. Din acest punct de vedere, locul în care a fost
săvârşită infracţiunea prezintă o deosebită importanţă prin posibilitatea
descoperirii, fixării, tuturor categoriilor de urme şi mijloacelor materiale de
probă, care, prin interpretare şi valorificare ştiinţifică, vor duce la identificarea
făptuitorului. Astfel, in funcţie de urmele şi modul lor de amplasare în câmpul
comiterii infracţiunii se poate prefigura desfăşurarea acţiunii înainte de săvârşirea
infracţiunii, în timpul şi după comiterea agresiunii, reacţia victimei, modul de
operare folosit de făptuitor, mobilul şi scopul urmărit, etc, toate acestea ducând la
elaborarea celor mai plauzibile versiuni şi desfăşurarea celor mai eficiente măsuri
de verificare a lor.
Pe timpul desfăşurării cercetării, dar mai ales cu ocazia cercetării locului
faptei, trebuie să se lămurească dacă locul unde a fost descoperit cadavrul
coincide sau nu cu cel în care făptuitorul a desfăşurat activitatea ilicită. La
lămurirea acestui aspect contribuie, deopotrivă, natura leziunilor existente pe
corpul victimei, modul lor de amplasare, forma – în raport cu obiectele folosite
- ,lipsa unor urme ce trebuiau să existe în contextul dat, existenţa unor urme care
nu se justifică, etc.

Stabilirea momentului comiterii infracţiunii

5
 Stabilirea certă a momentului în care a fost săvârşită infracţiunea ajută
organele de urmărire penală să stabilească activităţile şi traseul înaintea comiterii
faptei desfăşurate de victimă, persoanele care au văzut-o ultima dată, bunurile şi
valorile pe care le avea în momentul atacului, eventualele incidente avute, starea
în care se afla, ş.a.
O problemă deosebit de importantă o constituie stabilirea momentului
su-primarii vieţii victimei. Rezultatele cercetărilor trebuie sa ducă pe de o parte la
stabilirea datei exacte la care moartea a survenit iar pe de altă parte, la încadra-rea
în timp a activităţii infracţionale desfăşurată de autor. Astfel, o serie de date pot
conduce la delimitarea unei perioade (de timp ) în care autorul a efectuat di-verse
acte de pregătire, acestea fiind de natură să permită încadrarea faptei în categoria
omorului cu premeditare.
5. Valorificarea ştiinţifică a urmelor şi mijloacelor materiale de
probă

Lămurirea problemelor multiple şi diverse pe care le ridică soluţionarea legală şi

temeinică a cauzelor privind infracţiunea de omor, în toate formele sale, impune valorificare
ştiinţifică a urmelor şi mijloacelor materiale de probă, descoperite şi ridicate de la faţa
locului, prin intermediul constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor criminalistice.

Urgenţa dispunerii constatărilor tehnico-ştiinţifice criminalistice este dată, fie de

pericolul dispariţiei unor mijloace de probă ori de schimbarea unor situaţii de fapt, fie de
necesitatea lămuririi fără întârziere a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.

În raport cu modalităţile concrete în care s-a săvârşit infracţiunea, la faţa locului pot fi
găsite-aşa cum s-a precizat-o mulţime de urme:

- urme ale omorului-atât urme formă, cât şi urme materiale;

- urme ale animalelor;

- urme ale vegetalelor;

- urme ale obiectelor-îmbrăcăminte, încălţăminte, mijloace de transport, substanţe

pulverulente.

Ne propunem exemplificarea problemelor de ordin general, considerându-le strict

necesare pentru formularea corectă a întrebărilor ce se adresează specialiştilor.

6
5.1 Urmele de mâini

În cazul urmelor de mâini, când se prezintă urma şi modul de comparaţie,

specialistului i se solicită să stabilească dacă urma ridicată cu ocazia cercetării locului faptei
şi amprenta, sunt sau nu create de aceeaşi persoană. În opinia unor autori, constatarea
tehnico-ştiinţifică sau expertiza dactiloscopică poate avea ca obiect, şi stabilirea faptului dacă
amprentele de la cadavru şi amprentele presupuselor rude ale acestuia conţin dermatoglife
caracteristice care să confirme rudenia.

În situaţia în care specialistului i se prezintă doar urma în litigiu ori obiectul purtător
de urme, constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza dactiloscopică va avea posibilitatea să
lămurească probleme de genul:

- dacă obiectul ridicat din câmpul infracţiunii prezintă sau nu urme şi, în caz
afirmativ, numărul şi natura acestora-digitale sau palmare;

- tipul, subtipul şi varietatea urmelor respective;

- dacă urmele în cauză reprezintă suficiente elemente individuale pentru identificare;

- mecanismul de formare a urmelor;

- dacă desenul papilar a fost impregnat cu vreo substanţă în momentul creării urmelor,
precum şi natura acelei substanţe;

- vechimea urmelor.

5.2. Urmele de picioare

Expertiza urmelor de picioare-urme plantare şi de încălţăminte-permite identificarea

creatorului urmei pe baza detaliilor prezentate fie de crestele papilare ale plantei piciorului,
fie ale ciorapului sau încălţămintei, după cum urma a fost formată de piciorul gol sau încălţat.
Fireşte că identificarea se realizează, ca şi în cazul urmelor de mâini, printr-un examen
comparativ cu impresiunile luate persoanelor suspecte.

Nu se ridică nici un fel de probleme atunci când se prezintă şi persoana bănuită de

comitere a omorului, sarcina constatării ori expertizei fiind aceea de a stabili dacă urma
descoperită la faţa locului şi modelele pentru comparaţie au fost create sau nu de aceeaşi
persoană.

7
 De cele mai multe ori, în faza iniţială a cercetărilor, nu poate4 fi prezentată şi
persoana care se presupune că a creat urma, iar specialiştii vor fi solicitaţi în acest caz să
răspundă la o serie de întrebări, de genul:

- natura urmei prezentate spre examinare;

- dacă urma plantară prezintă suficiente elemente individuale de identificare;

- piciorul de la care provine urma;

- mecanismul de formare;

- substanţa cu care a fost creată şi vechimea aproximativă a urmei;

-direcţia de mers a persoanei care a creat urma;

- sexul, greutatea aproximativă şi vârsta persoanei care a creat urma plantară;

- eventualele particularităţi anatomo-patologice ale persoanei respective.

Elementele preţioase de individualizare oferă, de asemenea, cărarea de urme, formată

de autor în câmpul infracţiunii. Este tipică, în acest sens, identificarea autorului unui omor
săvârşit la începutul anilor′89, la un liceu din Bucureşti, a cărui victimă a fost o îngrijitoare,
făptuitorul, un fost elev al liceului, lipsit de discernământ. Acesta a fost identificat pe baza
urmelor de picioare lăsate pe holul şcolii.

5.3. Urmele de buze

Ţara noastră se situează printre primele ţări din lume privind identificarea persoanelor
după urmele de buze. Acest fel de urme se găsesc destul de rar la locul săvârşirii infracţiunii,
totuşi, nu este exclus ca urmele de buze să fie descoperite pe alimente, pe obiecte de sticlă-
pahare, căni, sticle, etc-, porţelan, lut ars smălţuit, etc.

Pornind de la faptul că desenele coriale sunt unice la o persoană, în prezent, în

unanimitate s-a acceptat ideea potrivit căreia urmele de buze pot duce cu certitudine la
identificarea unei persoane în aceeaşi măsură ca şi urmele desenului papilar.

Între problemele la care se pot da răspunsuri prin expertiza urmelor de buze, amintim:

-dacă obiectul ridicat de la faţa locului prezintă sau nu urme de buze şi natura
acestora;

8
 -dacă urmele de buze au fost lăsate de una sau mai multe persoane şi dacă prezintă
suficiente elemente caracteristice de identificare;

-dacă urmele au fost create de buza superioară sau inferioară;

-dacă urmele prezintă eventuale malformaţii congenitale- „buza de iepure”, „gura de

lup” şi macrostonia – sau malformaţii patologice pe care le prezintă persoana care a creat
urmele;

-sexul, vârsta aproximativă şi tipul antropologic al persoanei;

-mecanismul de formare al urmelor;

-particule adiacente ce se găsesc în urmele de buze, şi, eventual, vechimea lor;

-grupa sanguină a persoanei care a creat urmele de buze şi dacă aceasta coincide cu
modelul de comparaţie, etc.

5.4. Urmele de dinţi, urechi, nas sau alte părţi ale feţei şi corpul uman

Expertiza urmelor de dinţi şi de buze face parte din examinările care, prin natura
împrejurărilor se conjugă cu expertizele serologice, ultima destinată eventualei reconstituiri a
fizionomiei după urma de muşcătură.

Urma de dinţi formată în condiţii bune permite identificarea persoanei prin

compararea modelelor obţinute experimental, iar, în lipsa acestora, serveşte la stabilirea
sexului şi vârstei aproximative, a tipului antropologic, a mecanismului de formare, etc.

În ipoteza urmelor de dinţi, care se prezintă sub forma muşcăturilor, descoperite pe

corpul victimei sau al agresorului, este necesar să fie examinate imediat, datorită deformării
lor rapide prin procesele lor patologice ce au loc la nivelul tegumentului.

În scopul identificării persoanelor care au creat urme de dinţi, urechi, nas sau ale altor
părţi ale feţei şi corpului uman, organele de urmărire penală pot solicita concursul
specialiştilor pentru a elucida numeroase probleme, cum ar fi:

-dacă urmele descoperite la faţa locului au fost create de un corp uman şi, în caz
afirmativ, de care parte a acestuia;

9
 -dacă urma de dinţi a fost creată de dantura umană şi care sunt caracteristicile danturii
persoanei, dacă a suferit vreun tratament stomatologic;

-dacă urmele au fost create de una sau mai multe persoane şi dacă prezintă sau nu
elemente de identificare.

5.5. Urmele biologice

Urmele materie de natură umană, denumite fie urme biologice, fie urme
biocriminalistice se întâlnesc după cum s-a mai precizat, în locul unde s-a săvârşit
infracţiunea de omor. Indiferent de faptul că urmele sunt de sânge, de salivă, de spermă, de
natură piloasă, osteologică, etc, examinarea acestora-în condiţii de laborator-poate oferi
indicii preţioase necesare desfăşurării unor activităţi operative, de natură să conducă la
identificarea şi prinderea făptuitorului.

În funcţie de natura urmelor descoperite la faţa locului, constatarea tehnico-ştiinţifică

sau expertiza biologică poate lămuri o serie de probleme extrem de variate.

În cazul urmelor de sânge se pot lămuri următoarele probleme:

-natura urmei-dacă este sânge uman sau animal;

-stabilirea grupei sanguine;

-vechimea aproximativă a urmei de sânge;

-poziţia corpului victimei în momentul sângerării;

-regiunea anatomică de unde provine sângele-în cazul sângelui proaspăt şi lichid.

În ceea ce priveşte urmele de salivă, specialistul sau expertul se poate pronunţa cu

privire la următoarele aspecte:

-dacă pe obiectul ridicat de la locul faptei se găsesc sau nu urme de salivă;

10
 -dacă saliva este de natură umană, şi în caz afirmativ, caracterul secretor sau
nesecretor al persoanei de la care provine;

-grupa sanguină de la care provine urma şi indiciile ce atestă starea de sănătate a

persoanei, mediul profesional al acesteia, tratamente medicamentoase urmate, inclusiv unele
vicii .

La urmele de spermă se ridică, de obicei, aceleaşi probleme:

-natura urmelor;

-grupa sanguină a persoanei de la care provin;

-vechimea aproximativă a urmelor;

-dacă persoana care a creat urmele suferă de vreo boală venerică ori altă afecţiune
patologică.

În cazul examinării firului de păr se pot elucida anumite aspecte, care, coroborate cu
alte probe, pot conduce la identificarea autorului, şi implicit la dovedirea vinovăţiei:

-natura firului de păr-dacă este de natură umană sau animală;

-partea din corp sau zona de unde provin firele de păr, modul de detaşare, existenţa
urmelor de distrugere, sânge, paraziţi ori a unor alteraţii patologice;

-culoarea naturală-în cazul în care părul prezintă urme de vopsire;

-sexul şi vârsta probabilă a persoanei.

După lămurirea acestor probleme, prin prezentarea firelor de păr pentru comparaţie,
specialistul se poate pronunţa dacă urma are sau nu aceleaşi caracteristici generale sau
individuale cu probele prelevate de la persoana suspectă.

În cadrul urmelor de natură animală şi de natură vegetală problemele se pun în mod

asemănător, totuşi întâlnindu-se unele particularităţi.

Astfel, dacă în cazul urmelor formă se va cere specialistului sau expertului să se

precizeze dacă urma a fost creată cu cea de la care provine modelul de comparaţie, în cazul
urmelor biologice de natură vegetală interesează, printre altele, următoarele:

-zona de provenienţă a plantei, stadiul de vegetaţie şi anotimpul căreia îi corespunde;

11
 -eventualele prelucrări şi modalităţile ori particularităţile cauzate de detaşare-, cu
evidenţierea legăturilor ce există cu activitatea desfăşurată de către făptuitor;

-dacă există corespondenţă de gen şi specie între urma în litigiu şi modelul prelevat
prin comparaţie.

De asemenea, cunoscând timpul comiterii faptei se vor putea face

verificări în ceea ce priveşte modul cum şi-au petrecut timpul în perioada critică
persoanele bănuite, dacă au fost văzute la locul faptei ori în împrejurimile
acestuia, posibilitatea ajungerii în acel loc – în raport cu alibiurile invocate –
interesul imediat pe care l-ar fi avut la descoperirea cadavrului, şi altele.

12
Sursa de inspirație:

- Biblioteca electronică U.E.B. Curs universitar, An IV, Criminalistică, Lector

Univ. Dr.: Matei Gabriela
- www.academina.edu

13