Aspecte privind etapele desfășurării cercetării la fața locului

1. Introducere. Conceptul de cercetare la fața locului

Potrivit doctrinei1, cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală şi
de tactică criminalistică al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită a
locului unde s-a săvârşit o faptă de natură penală, căutarea, descoperirea,
relevarea, fixarea, ridicarea şi examinarea urmelor şi mijloacelor materiale de
probă, precum şi precizarea stării şi poziţiei acestora, în vederea stabilirii naturii
faptei şi evenimentului, identificarea persoanelor şi obiectelor care au creat
urmele şi administrării probelor în procesul judiciar.
Sub aspectul sarcinilor criminaliștilor, cercetarea reprezintă o activitate de
tehnică criminalistică, iar sub aspectul sarcinilor celorlalți membri ai echipei de
cercetare, aceasta reprezintă activitate de tactică criminalistică.2
Conform art. 192 alin. 1 din Codul de procedura penală, “cercetarea la fața
locului se dispune de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de
către instanța de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în scopul
determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță
pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire
la decesul unei persoane.”
De asemenea, Manualul de Bune Practici privind procedura cercetării la fața
locului, întocmit la nivelul Insitutului Național de Criminalistică, prevede că
“cercetarea la fața locului este activitatea de căutare, localizare,
documenatre/fixare, ridicare/colectare, ambalare și transport al
probelor(provenind din) descoperite la locul faptei”.
Cu privire la sintagma loc al faptei, legiuitorul procesual penal nu oferă
explicații, dar o definiție a acestei sintagme se regăsește în Manualul de Bune
Practici privind procedura cercetării la fața locului. Astfel, “prin locul faptei se
înțelege arealul unde s-a desfașurat sau se presupune că s-a desfășurat o
activitate ilicită, total sau parțial, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia,
inclusiv zonele în care s-au produs catastrofe sau dezastre. Locul faptei nu este
strict limitat la locația incidentului, ci include și zonele unde au fost comise acte
relevante înaintea si după comiterea infracțiunii. Locul fapei este denumit și
camp infracțional”.
Cercetarea la faţa locului prezintă o importanţă deosebită în cadrul procesului de
aflare a adevarului și soluţionării unei cauze penale, întrucât ea presupune
1
C. Toader - Tehnică criminalistică. Curs universitar pentru ofițerii de poliție, Ed. Sitech, 2016, pag. 95
2
V. Vasile, G. Panfil, P. Enache, D. Nechita – Tehnică criminalistică. Îndrumar teoretic și practic, Ed. Estfalia,
2014, pag. 307
reconstituirea situației de fapt(succesiunea evenimentelor), cunoaşterea imediată,
directă şi completă a locului în care infracțiunea a fost savârșită sau acolo unde
au fost descoperite urmele ori consecinţele acesteia. Dată fiind importanța
deosebită a acestei activități, e necesară luarea unor măsuri pregătitoare solide
care să înlăture orice fel de împrejurare nefastă, factori obiectivi sau subiectivi
ce ar putea să modifice sau distrugă probele materiale de la locul faptei.
Astfel, înainte de efectuarea cercetării la faţa locului, se dispun şi se întreprind o
serie de activităţi sau măsuri care prezintă un caracter urgent, de care depinde în
mod direct soluţionarea cauzei penale, cele mai importante fiind3:
a. acordarea primului ajutor victimei şi înlăturarea pericolelor iminente
reprezintă o măsură prioritară faţă de alte măsuri preliminare, fiind efectuată în
mod prompt, operativ, de către personal calificat;
b. stabilirea locului comiterii infracţiunii şi punerea lui sub pază, pentru
conservarea şi protejarea urmelor, pentru a nu se modifica înfăţişarea locului,
distruge, altera urmele faptei penale sau pentru a nu se schimba poziţia
obiectelor;
c. fixarea tuturor împrejurărilor care pe parcurs se pot schimba sau modifica –
în funcţie de situaţia concretă, organele de urmărire penală trebuie să reţină toate
împrejurările, inclusiv cele trecătoare sau perisabile (temperatură, miros,
caracterul iluminării, geam deschis, scaun răsturnat etc.).

2. Cuprins. Desfășurarea cercetării la fața locului

Odată ajuns la faţa locului, criminalistul trebuie întâi să obţină cât mai multe
date de la primul sosit la locul faptei. Înainte de orice activitate la faţa locului
criminalistul trebuie să observe perimetrul faptei şi să-şi facă un plan de acţiune
luând în considerare: cum ar trebui să fie făcută cercetarea, ce trebuie să fie
fotografiat, unde sunt sursele probabile care pot genera probe. 4 Totodată, va fi
stabilit și un loc de depozitare.
Așa cum prevede literatura de specialitate, investigația se va desfășura pe
parcursul a două faze, care, deseori, în practică se pot întrepătrunde: faza
statică(cercetarea generală) și faza dinamică(cercetarea detaliată).

A. Faza statică
Caracteristica generală a cercetării la fața locului în faza statică, constă în aceea
că urmele și mijloacele materiale de probă, precum și orice alte realități
constatate la locul cercetat, sunt examinate fără nici un fel de schimbări ale
poziției lor, fără vreo intervenție care ar putea modifica în vreun fel locul faptei.5
Această fază a cercetării cuprinde:

3
P. Ciobanu - MIJLOACE TEHNICO-ŞTIINŢIFICE DESTINATE INVESTIGAŢIILOR CRIMINALISTICE LA
FAŢA LOCULUI, în Revista Universul Juridic, nr. 6/2017, pag. 136-137
4
Gh. Popa – Tehnică criminalistică. Curs universitar, Ed. Pro Universitaria, 2008, pag. 56
5
C. Toader – op. cit., pag. 102

2
a) Observarea locului faptei
Se va realiza prin parcurgerea perimetrului de cercetat/observarea din mai multe
puncte de stație(pentru locurile deschise care conțin spații foarte mari) și prin
observarea dintr-un singur loc(în cazul spațiilor închise) Cu ocazia acestei
activități, se vor lua măsuri corespunzătoare de sectorizare a locului faptei, dacă
este cazul.6
b) Orientarea generală la faţa locului
Constă în orientarea generală sau de ansamblu la faţa locului, marcând primul
contact al participanţilor la cercetare cu zona în care a fost săvârşită infracţiunea,
precum şi delimitarea concretă a locului faptei. Pentru determinarea limitelor
locului infracţiunii se va avea în vedere natura şi topografia terenului: (teren
deschis ori delimitat, clădiri, lac, pădure, apă curgătoare, zonă de deal ori de
munte, câmpie e.t.c.), care impun folosirea anumitor metode şi tehnici de
cercetare, precum şi a procedurilor, standardelor şi normelor europene în
vigoare. În cazul în care la faţa locului sunt pericole iminente, acestea se
îndepărtează (lichidează), pe cât posibil imediat de către echipe de intervenţie
specializate, chiar cu riscul modificării locului faptei ori al întârzierii începerii
cercetării.7
c) Pătrunderea, stabilirea şi marcarea drumului de acces și parcurgerea locului
faptei
Este reglementată de standardele în vigoare şi are rolul de a proteja toate
categoriile de urme existente. Tactica criminalistică, recomandă ca înainte de
pătrunderea în locul săvârşirii infracţiunii să se execute următoarele genuri de
fotografii şi videofilmare: fotografia şi filmarea video de orientare, fotografia şi
filmarea panoramică, fotografia şi filmarea schiţă sau a obiectelor principale.8
Se realizează exclusiv de către personalul cu atribuții pe linia cercetării, cu
atenție sporită și accesul se face numai prin puncte și pe traseele marcate de
specialiștii criminaliști, cu scopul de a se păstra, pe cât posibil, locul faptei în
aceeași stare ca la momentul inițial. Pentru a nu contamina locul faptei, se
impune purtarea echipamentelor de protecție de către membrii echipei de
cercetare. Dacă situația impune, șeful echipei de cercetare și responsabilul cu
activitățile criminalistice pot decide diferite abordări în cercetarea locului faptei.
Dintre acestea amintim: sectorizarea locului faptei, analizarea locului faptei prin
parcurgere în mod sistematic sau pe trasee intersectate, în spirală sau din interior
spre exterior, căutarea tip grilă sau caroiajul linear etc.
d) Examinarea cu prioritate a urmelor şi obiectelor care prezintă un pericol
iminent de modificare sau dispariţie
La faţa locului apar situaţii când unele urme ale infracţiunii trebuie să fie ridicate
şi examinate cu prioritate, deoarece datorită anumitor factori interni sau externi
pot să dispară, să se modifice, ori să se distrugă. În acest caz faza statică se

6
V. Vasile, G. Panfil, P. Enache, D. Nechita – op. cit., pag. 319
7
C. Toader – op. cit., pag. 104
8
C. Toader – op. cit., pag. 105

3
întrepătrunde cu faza dinamică a cercetări.9
e) Căutarea, descoperirea, fixarea prin fotografiere şi filmare a poziţiei
obiectelor corp delict, precum şi a urmelor
Urmele şi mijloacele materiale de probă vor fi fixate prin fotografiere şi filmare,
fără să se modifice poziţia lor. Această activitate are ca urmare alegerea celei
mai bune metode de cercetare dinamică, precum şi la aprecierea de ansamblu a
locului faptei. Urmele de miros, vor fi valorificate cu prin folosirea câinelui de
urmă folosind sursa de miros. Sursa de miros, este obiectul sau locul care poartă
mirosul individual prin intermediul căreia câinii fac cunoştinţă cu mirosul
personal al infractorului, pe care vor trebui să îl urmărească şi mai târziu să-l
identifice. Specialistul conductor de câine îi dă urma de miros câinelui special
antrenat. După folosirea câinelui de urmă, specialistul conductor câine de urmă,
întocmeşte un proces-verbal şi schiţa cu traseul urmat de câinele de urmă, unde
s-a oprit sau unde a pierdut urma. În practica judiciară specifică ţării noastre au
fost cazuri când câinele a identificat cu succes creatorul (persoana) care a lăsat
urma de miros (urmă olfactivă) etc. Indicarea, zonei, locurilor ori mediilor, unde
a condus câinele de urmă după urma de miros, poate da indici organului de
urmărire penală cu privire la faptul că în acele locuri se putea refugia (ascunde)
suspectul, ori şi-a ascuns bunurile, obiectele provenite din activitatea
infracţională.10
f) Interpretarea primară a urmelor
În această etapă, urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite vor fi
interpretate cu scopul de a se releva modul în care acestea au fost create.
g) Descrierea topografică a caracteristicilor de relief ale zonei (terenului) în
scopul întocmirii schiţei locului faptei
Acestea vor fi măsurate, descrise şi fixate prin folosirea metodelor şi tehnicii
specifice. Pentru descrierea topografică a caracteristicilor de relief ale zonei vor
fi folosite semnele convenţionale folosite în criminalistică, în vederea întocmirii
shiţei locului faptei, conform standardelor și legislației în vigoare.11

B. Faza dinamică
Aceasta continuă faza statică și presupune examinarea separată și amanunțită a
fiecărei urme, obiect, găsite la fața locului.
Faza dinamică reprezintă cea mai complexă fază a cercetării, întrucât ea impune
antrenarea integrală a mijloacelor tehnice aflate la dispoziţia echipei de
cercetare, precum şi participarea tuturor lucrătorilor la efectuarea investigaţiilor.
În această fază este permisă mişcarea sau deplasarea obiectelor pentru a se putea
asigura o examinare optimă a lor, pentru căutarea, descoperirea, fixarea şi
ridicarea urmelor, microurmelor sau a mijloacelor materiale de probă.12

9
C. Toader – op. cit., pag. 105
10
C. Toader – op. cit., pag. 105
11
C. Toader, F. Niculae - Tehnică criminalistică. Curs universitar, Ed. Estfalia, 2013, pag. 103
12
P. Ciobanu – op. cit., pag. 137

4
În cadrul fazei dinamice13, distingem:
a) Activități legate de căutarea, relevarea, fixarea urmelor și mijloacelor
materiale de probă, procedându-se la examinarea sistematică a întregului
perimetru al locului faptei, căutarea specifică a probelor.
Astfel, se va proceda la relevarea obiectelor susceptibile a prezenta urme latente
și în situațiile în care se impune, acestea vor fi transportate la laboratoarele de
specialitate, se urmărește descoperirea de noi urme, se va face diferențierea
dintre urmele victimei și ale altor persoane de cele ale făptuitorului. La
infracțiunile de omor se realizează o cercetare mai profundă a cadavrului, iar
specialistul criminalist este ajutat de medicul legist.
b) Realizarea categoriilor de fotografii adecvate în funcție de specificul fiecărei
situații(de orientare, schiță, detaliu, al obiectelor principale etc.); se vor utiliza
etaloane metrice.
c) Ridicarea, ambalarea, transportul urmeleor și mijloacelor materiale de
probă
În această etapă sunt colecate probele, așa cum prevede Manualul de Bune
Practici privind cercetarea la locul faptei: alegerea metodei de colectare și
stabilirea ordinii colectării, ridicarea urmelor, obiectelor purtătoare sau
corpurilor delicte, ambalarea separată a acestora, colectarea probelor aflate pe
material suport, colectarea probelor de pe materiale auxiliare, colectarea
probelor prin mulaje și a materialelor de comparație, urmate de ambalarea
corespunzătoare a acestora, etichetarea lor și întocmirea fișelor de custodie.
d) Interpretarea urmelor/mijloacelor de probă, în scopul stabilirii relației dintre
urme si fapta săvârșită, proveniența urmelor, mecanismul de formare a urmelor,
relațiile dintre urme și mijloacele materiale de probă.14
e) Părăsirea locului faptei
Anterior parăsirii se reexaminează locul faptei, se realizează o recontrucție
mentală a faptei, se verifică conformitatea tuturor probelor colectate și sunt
strânse toate materialele folosite de echipa de cercetare. De asemenea, șeful
echipei cercetării poate încheia procesul de cercetare la fața locului.

Fixarea rezulatelor cercetării la fața locului

Pentru a dobândi valoare probantă, constatările organelor de urmărire penală
efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului trebuie să fie consemnate în
mijloacele de probă recunoscute de lege. Ca atare, rezultatele cerecetării la fața
locului sunt fixate/documentate de către șeful echipei de cercetare la fața locului
conform legislației în vigoare prin procesul-verbal de cercetare la fața locului.15
Potrivit art. 195 coroborat cu art. 199 din Codul de procedură penală procesul
verbal de cercetare la fața locului trebuie să cuprindă:
- numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;

13
V. Vasile, G. Panfil, P. Enache, D. Nechita – op. cit., pag. 321-322
14
V. Vasile, G. Panfil, P. Enache, D. Nechita – op. cit., pag. 322
15
C. Toader – op. cit., pag. 110

5
- locul unde este încheiat;
- data la care s-a încheiat procesul-verbal;
- data şi ora la care a început şi s-a sfârşit activitatea consemnată în procesul-
verbal;
- numele, prenumele, codul numeric personal şi adresa persoanelor ce au fost
prezente la întocmirea procesului-verbal, cu menţionarea calităţii acestora;
- descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;
- numele, prenumele, codul numeric personal şi adresa persoanelor la care se
referă procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
- menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale;
- indicarea ordonanţei sau a încheierii prin care s-a dispus măsura;
- numele, prenumele persoanelor prezente şi calitatea în care acestea participă;
- numele şi prenumele suspectului sau inculpatului, dacă este cazul;
- descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor
examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de
probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi pe cât posibil cu
dimensiunile respective. În cazul reconstituirii se consemnează amănunţit şi
desfăşurarea reconstituirii.
Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de cel care îl
încheie, precum şi de persoanele prezente la întocmirea sa ori carore li se
adresează . Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze,
se face menţiune despre aceasta, precum şi despre motivele imposibilităţii ori
refuzului de a semna. În toate cazurile se pot face schiţe, desene sau fotografii
ori alte asemenea lucrări, care se anexează la procesul-verbal.
Activitatea desfăşurată şi constatările expertului se consemnează în procesul-
verbal.
Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de către cel care îl
încheie şi de către persoanele care au participat la cercetare sau reconstituire.
Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze procesul-
verbal, se face menţiune despre aceasta, precum şi despre motivele
imposibilităţii sau refuzului de a semna.

Concluzii

Cercetarea la fața locului constituie, după cum legislația procesual penală

statuează și doctina demonstrează, activitatea imperios necesară, dispusă de
organele de cercetare penală sau de către instanță, care vine în sprijinul
clarificării, relevării situației de fapt dintr-o cauză penală, conducând, în cele din
urmă, la soluționarea justă a cauzei.
Cercetarea locului faptei are menirea de a stabili în mod obiectiv situația de
fapt, succesiunea derulării evenimentelor, determinarea modului de operare,
actele săvârșite de făptuitor, urmările acestora, prejudiciul creat, legăturia dintre
faptă şi făptuitor. Fundamentul său are în vedere faptul că făptuitorul, lasă

6
întotdeauna, de cele mai multe ori involuntar, diferite urme la locul comiterii
faptei, urme care, dacă sunt identificate, colectate și cercetate corespunzător
conduc la aflarea adevărului în cauză, pentru că stabilesc în mod clar natura
faptei săvârșite.
De aceea, se impune ca specialistul criminalist și, de asemenea, întreaga echipă
de cercetare, să dovedească seriozitate maximă, meticulozitate, promptitudine și
atenție sporită pe tot parcursul desfășurării cercetării la locul faptei. Niciun fel
de eroare nu este permisă deoarece acestea sunt ireparabile și pot chiar să
determine denaturarea adevarului.
Așadar, membrii echipei de cercetare la fața locului vor da dovadă de
profesionalism prin analizarea obiectivă a tuturor urmelor și datelor în posesia
cărora intră la locul faptei, luând în calcul toate ipotezele plauzibile cu privire la
evenimentele petrecute, conservând, prelevând și cercetând toate urmele,
indiciile sau obiectele pe care locul faptei le pune la dispoziție. Toate acțiunile
acestora trebuie desfășurate în acord cu legea și bunele practici utilizate în
domeniu.
În acest sens, consider oportună desfășurarea cercetării la fața locului pe
parcursul celor două faze (statică și dinamică) și in conformitate cu etapele pe
care acestea le presupun.
Faza statică reprezintă debutul cercetării locului faptei, când în conștiința
anchetatorilor se conturează o primă viziune asupra evenimentelor petrecute. Se
derulează între momentul în care echipa de cercetare ia primul contact cu locul
faptei și cel în care urmele și celelalte mijloace de probă sunt conservate astfel
încat se înlatură posibilitate de distugere sau degradare a acestora.
Faza dinamică vine în completarea celei statice, caracterizându-se prin
complexitate. Pe parcursul acesteia specialiștii intervin în câmpul infracțional
pentru o cercetare minuțioasă, în detaliu a tuturor elementelor ce prezintă interes
operativ. De asemenea, sunt ridicate și ambalate probele ce urmează a fi trimise
la laboratoarele de specialitate.
În fine, după o reexaminare a locului faptei și reverificarea probelor, cercetarea
la fața locului se încheie prin întocmirea procesului-verbal de cercetare la fața
locului, conform normelor procesual penale, de către șeful echipei de cercetare.

Bibliografie:

1. Codul de procedură penală (Legea 135/2010)

2. Manualul de Bune Practici privind procedura cercetării la fața locului,
întocmit la nivelul la nivelul Insitutului Național de Criminalistică din
Inspectoratul General al Poliției Române
3. C. Toader - Tehnică criminalistică. Curs universitar pentru ofițerii de
poliție, Ed. Sitech, 2016
4. V. Vasile, G. Panfil, P. Enache, D. Nechita - Tehnică criminalistică.
Îndrumar teoretic și practic, Ed. Estaflia, 2014

7
 5. P. Ciobanu - MIJLOACE TEHNICO-ŞTIINŢIFICE DESTINATE
INVESTIGAŢIILOR CRIMINALISTICE LA FAŢA LOCULUI, în
Revista Universul Juridic, nr. 6/2017
6. Gh. Popa - Tehnică criminalistică. Curs universitar, Ed. Pro Universitaria,
2008
7. Toader Cătălin, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică. Curs universitar,
Ed. Estfalia, 2013