UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

PROGRAM DE MASTER ,,CRIMINALISTICĂ ȘI PSIHOLOGIE

JUDICIARĂ ÎN INVESTIGAȚIA PENALĂ’’

REFERAT – CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI

CADRU DIDACTIC TITULAR:

PROF. UNIV. GHEORGHE MUSCALU

STUDENT:
TĂNASE DARIA-DONIA

1
NOȚIUNEA ȘI IMPORTANȚA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI.

1.Semnificaţia şi importanţa cercetării la faţa locului

Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile ce cotribuie în mod esenţial la
realizarea scopului procesului penal.1
În accepţiunea legii penale, cercetarea la faţa locului constituie un procedeu probatoriu
care serveşte la administrarea sau aflarea unor mijloace de probă.
Acestei activităţi i se atribuie o semnificaţie deosebită, de ea depinzând direct aflarea
adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, inclusiv cu privire la persoana
făptuitorului.2
În opinia specialiştilor, cercetarea la faţa locului poate fi definită ca acea activitate
iniţială de urmărire penală şi de tactică criminalistică care constă în cunoşterea nemijlocită
a locului unde sa săvâşit infracţiunea sau a locului unde au fost descoperite urmele
acesteia.
Această activitate este: iniţială, în sensul că precede orice altă investigaţie, imediată,
adică nu poate fi amânată, şi nu în ultimul rând irepetabilă, dacă avem în vedere
posibilitatea modificării cu sau fără voie a aspectului locului faptei.
Cercetarea la faţa locului este necesară pentru descoperirea, fixarea urmelor biologice şi a
împrejurărilor în care sa săvârşit fapta.3
Cercetarea la faţa locului constituie o activitate complexă care solicită exactitate şi
calm, perseverenţă şi prudenţă, eforturi şi chiar şi sacrificii din partea echipei care o
efectuează.

1 Marcel Cernovschi, „Particularităţile cercetării la faţa locului”, editura Sitech, Craiova, 2008, p9
2 E. Stancu, „Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor.Curs de criminalistică”, Bucureşti, 2002, p325 3
Prof. Dr. Ştefan Florian, în colaborare cu jurist Domnica Florian, „Ghidul Medico-Legal al Juristului”,
editura Napoca Star, pp185-186

2
 Prin cercetare la faţa locului organul de urmărire penală stabileşte fapta, identifică
făptuitorul sau delimitează sfera persoanelor bănuite, adună conservă şi examinează
probele materiale descoperite
Codul de procedură în vigoare nu precizează semnificcaţia expresiei „faţa locului”,.
Prin locul faptei se înţelege perimetrul în limitele căruia se află probele materiale create cu
ocazia săvârşirii de infracţiuni şi nu numai locul propriu zis unde infracţiunea a avut loc, ci
şi locurile unde s-au descoperit probele acesteia, sau locurile în care s-au extins urmările
ei.
Astefel el cuprinde: terenul sau încăperea în care s-a comis infracţiunea, locul unde
s-a produs rezultatul, împrejurările acestor locuri, dacă sunt purtătoare ale urmelor create
cu prilejul săvârşirii faptei cercetate.
În cazul infracţiunilor comise prn acţiuni fizice, cu urmări concretizate obiectiv în mediul
ambiant, cercetarea la faţa locului este deschizătoare de drumuri pentru activităţile tactice
de cercetare criminalistică.
De aceea în procesul cercetării la faţa locului, se impune necesitatea efectuării unei
examinări minuţioase, porţiune cu porţiune, a locului respectiv, astfel încât nici o zonă să
nu rămână necercetată.3
Dacă una dintre zone ar fi omisă cu ocazia cercetării, ar putea rămâne nevalorificate
diferite urme preţioase pentru stabilirea modului de comitere a faptei şi de identificare a
autorului ei, ceea ce ar fi de natură să ducă, în cele din urmă, chiar la imposibiliatatea
stabilirii adevărului în cauza respectivă.4
Având în vedere prevederile legale şi practica judiciară se poate concluziona că,
locul săvârşirii faptei diferă de la caz la caz, este în raport cu natura infracţiunii săvârşite,
cu metodele şi mijloacele folosite în acest scop, cu urmările activităţii ilicite desfăşurate de
autor.
Cercetarea la faţa locului este o activitate procedurală:
3 Prof. Univ. Dr. Ion Mircea, „Criminalistică”, ediţia a II a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2010, p226
4 I. Mircea, „Importanţa şi modul determinării locului de tragere”, Cluj, 1961, p180

3
  Iniţială: se încearcă descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor, concomitent cu

Perceperea locului unde a fost săvârşită infracţiunea;

 Obligatorie;

Imediată: trebuie efectuată în cel mai scurt timp posibil după descoperirea infracţiunii;

2. Pregătirea cercetării la faţa locului

În condiţiile specifice cercetării la faţa locului, pregătirea activităţii presupune
parcurgerea a două etape: la sediul organului judiciar; la locul faptei.
Fiecare etapă constă în anumite măsuri proprii, necesare pentru atingerea scopului
urmărit.
Vorbind despre cele două etape s-ar putea crede că activităţile pregătitoare, ca
excepţie, nu ar avea un caracter unitar. Este necesar să subliniem că activităţile
pregătitoare au fost grupate în două entităţi, din raţiuni ce ţin de particularităţile fiecăreia
dintre ele şi de o anumită ordine cronologică, în care acestea se desfăşoară. 5
Privită în ansamblu, pregătirea cercetării la faţa locului are un caracter unitar, fiecare
dintre activităţi succedându-se într-o ordine logico-operativă, de modul în care se
realizează şi rezultatele uneia depinzând de caracteristicile celei ce va urma.

2.1. Pregătirea efectuată la sediul organului judiciar

Prima măsură care este luată în această etapă este aceea de a obţine toate datele necesare
despre faptă cum ar fi timpul şi locul unde a fost comisă, pentru a putea forma o echipă de
cercetare corespunzătoare şi pentru a se înlătura deplasările inutile la adrese fictive sau
greşite.

5 Gabriel Ion Olteanu, „Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locului”, editura AIT
Laboratories srl., 2004, p19

4
 Organul judiciar pe lângă identificarea celui care a făcut plângerea sau denunţul va căuta
să afle din surse cât mai sigure şi demne de încredere ce anume infracţiune a fost comisă,
numărul victimelor, unde a fost comisă, volumul şi natura pagubelor cauzate, dacă
făptuitorul se cunoaşte sau nu, etc.
Cu cât aceste date sunt obţinute mai repede, cu atât mai repede se poate constitui echipa de
cercetare şi se poate face deplasarea ei la locul faptei.
Se mai poate lua prin intermediul organelor locale de poliţie, măsurile necesare pentru
identificarea şi reţinerea infractorului, dacă acestea nu sunt realizare deja. 6
Ce-a de-a doua măsură luată de organul judiciar priveşte transmiterea unor sarcini urgente
pe care organele de poliţie să le îndeplinească la faţa locului până la sosirea echipei de
cercetare.

Acestea sunt:
a. salvarea victimelor aflate încă în viaţă;
b. conservarea locului faptei;
c. evidenţa modificărilor intervenite la locul faptei;
d. identificarea martorilor;
e. investigarea sumară a martorilor.
În funcţie de natura faptei şi a locului unde a fost comisă se constituie echipa de cercetare,
din care fac parte:
a. procurorul, este cel care conduce activitatea;
b. ofiţerii din compartimentul judiciar şi de cercetări penale;
c. ofiţerul criminalist;
d. experţi de specialitate;
e. ofiţeri sau subofiţeri din cadrul poliţiei din sectorul unde s-a comis fapta;
f. medicul legist;

6 Prof. Univ. Dr. Ion Mircea, „Criminalistică”, ediţia a II a, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2010, p227-228

5
g. subofiţerul care conduce câinele de urmărire dacă este cazul.
În situaţia în care făptuitorul este prins şi imobilizat la faţa locului sau dacă persoanele
interesate o cer, la desfăşurarea cercetării la faţa locului pot participa şi avocaţi din oficiu
sau aleşi.
De asemenea la activitate este necesară prezenţa a doi martori asistenţi . Asigurarea
participării acestor persoane, trebuie să se facă înainte de ajungerea la faţa locului,
deoarece astfel se evită irosirea de timp.
Întrucât cercetarea la faţa locului are o importantă componentă tehnică, în cadrul
pregătirii se va acorda o atenţie deosebită mijloacelor tehnico-ştiinţifice ce vor fi folosite
la faţa locului.
Indiferent de simplitatea sau complexitatea mijloacelor tehnico-ştiinţifice
criminalistice trebuie să răspundă unor cerinţe printre care enumăr următoarele: 7
a. să răspundă exact activităţilor care se anticipează că se vor desfăşura la faţa
locului;
b. să poată fi manevrate rapid şi cu uşurinţă;
c. să permită aplicarea unor procedee de lucru sigure;
d. să nu afecteze sau să contamineze urmele prin desfăşurarea operaţiilor
specifice de căutare, descoperire, fixare relevare, ridicare sau ambalare;
e. să asigure conservarea adecvată a urmelor;
f. să conţină instrucţiuni clare de utilizare;
g. să aibă un preţ rezonabil;
h. să răspundă exigenţelor impuse de legislaţie;
i. să corespundă standardelor de calitate în domeniu.
O altă măsură de asigurare a bunei cercetări la faţa locului constă în verificarea
trusei criminalistice universale, a mijloacelor pentru efectuarea fotografiei judiciare

7 L. Petrică, „Materiale şi truse criminalistice moderne destinate investigării locului faptei , în investigarea
criminalistică a locului faptei”, 2004, p194

6
 operative, aparatul de filmat cu accesoriile sale, substanţele necesare pentru ridicarea
mulajelor, magnetofonul cu accesoriile corespunzătoare, detectoarele de metale şi de
cadavre, miniaspiratorul pentru ridicarea microurmelor, ambalajele necesare pentru
ambalarea şi transportul urmelor descoperite.8
Toate aceste dotări se găsesc dispuse pe laboratoarele criminalistice mobile, ce se află
şi în dotarea organelor judiciare din România. Pe lângă aceste mijloace, în funcţie de
necesităţi, se poate apela şi la alte mijloace, mai mult sau mai puţin sofisticate, dacă, faţa
de rezultatele ce se pot obţine, efortul devine oportun.
Şi în sfârşit după luarea măsurilor precedente, în cel mai scurt timp se organizează
plecarea echipei ce cercetare la faţa locului, deoarce şansa succesului acestei activităţi
tactice se află în raport invers proporţional cu timpul scurs de la săvârşirea faptei până în
momentul valorificării urmelor create în procesul săvârşirii infracţiunii respective, adică
cu câr se ajunge mai repede la locul faptei, cu atât cresc sanşele descoperirii mai multor
urme şi mai apte de a ajuta rezolvarea problemelor ridicate în faţa cercetării criminalistice.

2.2. Pregătirea efectuată la locul faptei

Acestea au menirea de a completa pregatirea efectuată la sediul organului judiciar şi
delimitează activităţile membrilor echipei de cercetare.
Şeful echipei de cercetare are un rol hotărâtor în organizarea şi desfăşurarea acestora, de
calităţile manageriale ale sale depinzând condiţiile în care se va efectua activitatea
propriuzisă.9

Odată ajuns la locul faptei, organul judiciar verifică cum s-a organizat paza locului
faptei şi prin ce activităţi şi mijloace au fost conservate urmele din perimetrul acestuia.
Tot când ajunge la locul faptei, şeful echipei se informează cu operativitate despre:
a. modul cum s-a acţionat pentru salvarea victimelor;

8 Prof. Univ. Dr. Ion Mircea, „Criminalistică”, ediţia a II a, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2010, p228
9 Gabriel Ion Olteanu, „Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locului”, editura AIT
Laboratories srl., 2004, p23

7
b. dacă mai sunt persoane care necesită prim ajutor;
c. modul cum s-a acţionat pentru conservarea urmelor;
d. dacă au fost identificaţi şi reţinuti la faţa locului făptuitorii; locul unde se
găsesc, dacă au fost agresaţi;
e. dacă există martori oculari, identitatea acestora şi locul unde se află;
f. despre situaţia persoanelor vătămate;
g. dacă se cunoaşte întinderea pagubelor;
h. dacă există pericol iminent de incedii, inundaţii, explozii;
i. dacă au fost întrerupte căi de comunicaţie.
În continuare locul faptei se menţine izolat prin îndepărtarea cu mult tact a curioşilor.
Apoi urmează selecţionarea martorilor asistenţi atunci când acesta este posibil să se
realizeze.
Pentru ca martorii asistenţi să-şi poată exercita pe deplin atribuţiile ce le revin, organul
judiciar are datoria să le explice în ce constă cercetarea la faţa locului şi ce anume se
urmăreşte prin ea, precum şi drepturile ce le au, de a cere explicaţii şi de a face observaţii
unde cred că este necesar.10
Întrucât metoda de cercetare, căutarea anumitor urme, înţelegerea aspectului locului
faptei şi perceperea extensiunii sale depind, în bună măsură, de modul cum s-a comis
infracţiunea, efectele sale principale şi secundare, de la început organul judiciar are nevoie
să cunoască anumite date ce evidenţiază asemenea situaţii.
Obţinerea acestor informaţii se va face în mod individual, prin disctuţii cu fiecare
persoană în parte, şi se fixează ceea ce descopera în agenda personală şi prin intermediul
benzii de magnetofon.
Sursele de informaţii în aceste cazuri sunt chiar victimele, sau martorii oculari, rude
sau chiar organele de poliţie sosite primele la locul faptei.

10 A. Ciopraga, „Criminalistică”, Iaşi, 1986, p44

8
 Ultima măsură prealabilă luată la locul faptei este repartizarea sarcinilor, prin care se
specifică ce anume are de făcut fiecare persoană din echipă.
Astfel:
a. şeful echipei, care în majoritatea cazurilor este procurorul, el verifică cu medicul legist
starea victimei şi în unele cazuri ia măsuri pentru salvarea acesteia; menţine în stare
neschimbată locul faptei; organizează urmărirea, prinderea, şi reţinerea făptuitorului;
participă la descoperirea, fixarea, recoltarea urmelor; caută orice corp delict; conduce
activitatea de încheiere a procesului verbal de cercetare la faţa locului;
b. ofiţerul de formaţiune judiciară competentă: identifică victima, martorii, infractorul;
participă la acţiunile de investigare; contribuie la căutarea urmelor şi a corpurilor delict;
c. ofiţerul criminalist: el desfăşoară activitatea cea mai vastă şi variată; contribuie la
descoperirea şi protejarea urmelor; fotografiază, filmează locul faptei; foloseşte
magnetofonul pentru înregistrarea declaraţiilor; efectuează constatări tehnicoştiinţifice;
foloseşte aparatura de specialitate; recoltează probe pentru a le analiza la laborator;
interpretează urmele descoperite;
d. conducătorul câinelui de urmărire: intra pe drumul marcat pentru luarea şi prelucrarea de
către câine a urmelor olfactive; efectuează cu câinele căutări prin împrejurările locului
faptei; raportează şefului despre urmele găsite; întocmeşte schiţa traseului făcut, precum şi
procesul verbal de folosire a câinelui;
e. expertul medico-legist: stabileşte dacă moartea victimei e reală sau aparentă; recoltează şi
conservă probe biologice; face toaleta cadavrului; examinează corpul făptuitorului şi
îmbrăcămintea acestuia.
f. în unele cazuri din echipa de cercetare fac parte şi experţi tehnici, agricoli, veterinari sau
de alte domenii de specialitate.
3.Efectuarea cercetării la faţa locului
Imediat după ce a sosit la locul faptei şi a realizat etapele pregătitoare echipa de
cercetare trece la efectuarea propriu zisă.

9
 În timpul acestei etape echipa de cercetare este chemată să constate, cum se prezintă
locul faptei, ce schimbări s-au produs până la sosirea lor, ce categorii de urme se află în
perimetrul fiecăruia, ca infracţiune s-a produs în acel loc, data infracţiunii, cine e victima,
mobilul infracţiunii, şi ce posibilităţi sunt pentru descoperirea şi reţinerea infractorului.
Efectuarea cercetării trebuie să fie făcută imediat după luarea la cunoştinţă despre
săvârşirea infracţiunii, pentru a se putea preveni, pierderea sau degradarea urmelor, fie
datorită fenomenelor atmosferice, fie a persoanelor interesate în cauză.
Pe măsura trecerii timpului, toate probele în fucţie de natura lor, sunt supuse unui
proces continuu, obiectiv, de pierdere a detaliilor.
Cercetarea şi fixarea urmelor descoperite trebuie să se facă cu toată obiectivitatea, în
sensul că trebuie căutate şi fixate toate urmele, indiferent dacă ele confirmă sau infirmă
versiunile organului de urmărire penală.
Prin urmare, în procesul cercetării la faţa locului, urmele descoperite se studiază şi se
fixează prin metodele adecvate naturii lor şi aspectului aub care se prezintă, fără a ţine
seama că unele vin cumva în contradincţie cu altele, fără să apreciem valoarea lor în fucţie
de măsura în care ar putea contribui într-un proces de identificare din activitatea de
cercetare criminalistică.11
Efectuarea cercetării se face în mod amănunţit, prin notarea tuturor particularităţilor
indiferent de importanţa lor.
Deoarece cercetarea la faţa locului este o activitate de început a urmării penale,
organul judiciar în acest moment încă nu ştie în mod sigur care anume din datele
descoperite prezintă sau nu , şi mai ales în ce măsură, importanţă pentru stabilirea
adevărului în cauză.
Efectuarea cercetării la faţa locului se face prin respectarea cerinţelor morale, adică
persoanele din echipa de cercetare, în timpul activităţii lor, trebuie să nu admită prezenţa
persoanelor străine, să aibă o comportare serioasă, fără zâmbete sau glume faţă de corpul

11 Prof. Univ. Dr. Ion Mircea, „Criminalistică”, ediţia a II a, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2010, p232

10
 victimei,a obiectelor vestimentare, sau din locuinţă explicându-le persoanelor
aparţinătoare că cercetează obiectele respective, nu din curiozitate, ci din necesitate pentru
descoperirea urmelor infracţiunii.
Cercetarea la faţa locului se efectuează planificat, iar planul este întocmit în funcţie
de natura faptei, particularităţile locului în care a fost săvârşită fapta şi varietatea urmelor
existente, prevăzându-se în el întreaga gamă de activităţi şi procedee de căutare, examinare
şi ridicare a urmelor, de ascultare, cu această ocazie, a unor persoane.
Ţinând cont de complexitatea cercetării, în plan se mai precizează atribuţiile ce revin
fiecărui membru al echipei de cercetare la faţa locului.

3.1. Fazele cercetării la faţa locului

Cercetarea la faţa locului este o activitate complexă, de durată, care solicită exactitate,
calm, perseverenţă, prudenţă, eforturi şi, uneori, chiar sacrificii, pentru realizarea scopului
pe care îl urmăreşte12.
Cercetarea la faţa locului poate să înceapă din exterior spre interior sau invers, iar
atunci când suprafaţa este întinsă se recurge la parcelarea acesteia.

Cercetarea la faţa locului parcurge două etape (faze):

a. Faza statică;
b. Faza dinamică.
Această distincţie între cele două faze ale cercetării are un caracter convenţional, în
sensul că nu trebuie privită ca ceva rigid. În raport cu multitudinea şi diversitatea
situaţiilor legate de împrejurările comiterii faptei pot apărea cazuri când unele activităţi din
faza statică se execută în faza dinamică şi invers.
În prima etapă, numita faza statică, interesează aspectul de ansamblu al locului
săvârşirii faptei, poziţiile relative ale diferitelor urme şi obiecte, căile de acces etc. În
aceasta fază, se măsoară distanţele dintre diferite obiecte ale infracţiunii, între diferitele
12 C. Ioniţoie, „Tactica cercetării la faţa locului. Curs de Criminalistică”, Bucureşti, p22

11
urme ale acesteia, se execută fotografiile - schiţa, fotografiile obiectelor principale de la
locul faptei.
Se va interzice fumatul în timpul cercetării locului faptei, sau se va fixa un loc special
pentru fumat. Nu se vor comenta cu glas tare rezultatele cercetării, pentru a nu influenţa
martorii oculari daca sunt de faţă.
Daca între timp vor veni organe de urmărire penală cu grade şi funcţii superioare,
acestea nu au voie să întrerupă lucrările, dar vor putea sta de vorbă, în mod independent,
cu fiecare membru din echipa de cercetare. De altfel, din întreaga echipă de cercetare, în
faza statică, nu intra pe terenul propriu-zis al locului faptei decât conducătorul echipei şi
specialistul criminalist. Acesta din urma va executa fotografiile necesare. La nevoie echipa
va fi completată şi cu un al doilea specialist (medic sau inginer în accidente cu caracter
special), dacă natura faptei o impune.
Marcarea drumului de acces în perimetrul de cercetat este atributul specialistului
criminalist, fiind abilitat de profesia ce o desfăşoară, de ordine şi instrucţiuni de uz intern.
După stabilirea căilor de acces, primul care pătrunde în locul faptei este procurorul,
împreună cu criminalistul şi medicul legist.13
În această fază se marchează poziţia cadavrului şi a principalelor urme şi mijloace de
probă.
În continuare se trece la examinarea cadavrului, făcută de medicul legist, fără a
schimba poziţia victimei. Tot în acest timp procurorul trebuie să facă o descriere completă
a cadavrului, aceasta incluzând sex, înfăţişare, vârsta, culoarea ochilor, părului. Foarte
importantă este şi descrierea poziţiei cadavrului, locul unde a fost găsit, precum şi
examinarea atentă a îmbrăcăminţii şi încălţămintei victimei.
O altă problemă specifică acestei faze o constituie folosirea câinelui pentru prelucrarea
urmei de miros uman.

13 Marcel Cernovschi, „Particularităţile cercetării la faţa locului”, editura Sistech, Craiova, 2008, p111

12
După unele opinii, această activitate este de maximă urgenţă şi trebuie executată imediat
ce s-a ajuns la faţa locului.
Consideram că nu se poate neglija multitudinea de urme create de făptuitor, ceea ce
impune mai întâi determinarea drumului de acces în locul faptei şi apoi folosirea câinelui
de urmărire, altfel echipa riscă să îmbogăţească locul de examinat. Fixarea locului faptei în
fază statică se face prin fotografii de orientare şi fotografii schiţă, ale obiectelor principale
şi ale urmelor, când există pericol de dispariţie a acestora.
A doua etapă a cercetării locului săvârşirii faptei, numita faza dinamică constă în
examinarea amănunţită a fiecărui obiect purtător de urme, deplasându-l din locul unde a
fost descoperit, pentru a asigura condiţii optime de examinare. Se execută fotografia
detaliilor acestor obiecte, se caută şi se ridică urmele vizibile şi latente de mâini, urmele de
picioare, ale instrumentelor de spargere, ale armelor de foc etc. 14
Cu privire la urmele ce trebuie căutate, acestea diferă în raport cu natura faptei
săvârşite, astfel: la infracţiunile comise prin violentă, întotdeauna vor fi căutate urme
biologice, micro-urme, obiecte folosite de autori pentru realizarea rezoluţiuni
infracţionale; la faptele îndreptate împotriva avutului public sau privat se vor căuta urme
ale instrumentelor de spargere, urme de natură papilară, urme de încălţăminte; în cazul
distrugerilor, indiferent de natura agenţilor care le-au provocat, se va examina focarul sau
craterul exploziei, în cercuri concentrice, pentru identificarea surselor care au produs
incendiul sau explozia.
O atenţie deosebită trebuie acordată examinării locului unde s-a consumat episodul
principal al faptei pentru că aici pot rămâne o multitudine de urme.
La această fază a cercetării iau parte activă toţi membrii echipei, şi toţi specialiştii
necesari, în raport cu natura urmelor formate.
Rezultatele cercetării la faţa locului sunt fixate prin procesul verbal de cercetare ca mijloc
principal şi prin fotografie şi desen ca mijloace secundare.

14 Prof. Univ. Dr. Ion Mircea, „Criminalistică”, ediţia a II a, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2010, p237

13
 4. Procesul verbal de cercetare la faţa locului
Acesta are un dublu rol: în primul rând, el se numără printre mijloacele de proba cu
semnificaţie majoră în soluţionarea cauzei, iar în al doilea rând, acesta se constituie într-o
dovadă procedurală, de natură a demonstra îndeplinirea dispoziţiilor legale cu ocazia
efectuării cercetării locului faptei.15 Pentru a ocupa locul pe care î-l conferă legea şi a avea
valoare pentru cauză, la întocmirea procesului-verbal trebuie respectate o serie de condiţii
de fond şi formă.
În conformitate cu dispoziţiile legii procesuale penale, procesul verbal trebuie să
cuprindă:
a. data şi locul efectuării cercetării la faţa locului;
b. numele, prenumele, calitatea şi organul de urmărire penală din care fac parte
membrii echipei de cercetare;
c. numele, prenumele specialiştilor, experţilor, tehnicienilor s.a., participanţi la
cercetarea la faţa locului, precum şi unitatea din care provin;
d. datele de identificare ale martorilor asistenţi;
e. temeiul de drept şi de fapt care au impus deplasarea la faţa locului şi
examinarea acestuia, cu indicarea modului de sesizare şi al conţinutului, pe
scurt, al sesizării;
f. descrierea locului unde s-a comis fapta;
g. persoanele găsite la faţa locului şi, în primul rând, cele care au asigurat paza
şi conservarea acestuia până la sosirea echipei de cercetare;
h. modificările survenite în aspectul iniţial al locului faptei, cu
indicareapersoanelor care le-au făcut şi a motivelor care au determinat
schimbările respective;
i. urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite, relevate fixate şi
ridicate, metodele şi mijloacele folosite în acest scop;

15 Marcel Cernovschi, „Particularităţile cercetării la faţa locului”, editura Sistech, Craiova, 2008, p244

14
j. ora începerii şi ora terminării cercetării la faţa locului, evidenţiindu-se
condiţiile atmosferice şi de vizibilitate existente atât în momentul sosirii
echipei de cercetare, cât şi pe durata activităţii;
k. menţiune despre executarea schiţei locului faptei;
l. menţiune despre folosirea câinelui de urmărire şi a rezultatului obţinut;
m. observaţiile martorilor asistenţi şi, dacă făptuitorul este prezent la faţa
locului, obiecţiile acestuia;
n. numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal şi destinatia
acestora.

15
 5. Concluzii
Procedeul probator, denumit în Codul român de procedură penală cercetarea la faţa
locului (art.129) - cunoscut în legislaţiile occidentale şi ca cercetarea scenei infracţiunii
sau scena crimei, cum este cazul sistemului judiciar de tip anglo-saxon, ori american
reprezintă actul de debut al investigaţiilor în fapte de periculozitate deosebită: omucideri,
violuri sau tâlhării urmate de moartea victimei, distrugeri, catastrofe sau accidente grave,
infracţiuni din domeniul crimei organizate ş.a.
Cercetarea la faţa locului constituie una dintre cele mai complexe şi importante activităţi,
ale cărei rezultate condiţionează, de cele mai multe ori, nu numai direcţia ci însăşi
finalitatea investigaţiilor ce se efectuează în cauza dată.
Cercetarea la faţa locului este necesară atunci când săvârşirea unor infracţiuni este însoţită
de producerea unor transformări sau modificări de ordin fizic, material, susceptibile a fi
percepute nemijlocit, schimbări materializate sub forma unor urme.
Cercetarea la faţa locului, ca şi celelalte acte ori activităţi de investigare a faptelor penale,
se face numai în strictă conformitate cu reglementările referitoare la acest procedeu
probator.
Bibliografie
1. A. Ciopraga, „Criminalistică”, Iaşi, 1986;
2. C. Ioniţoie, „Tactica cercetării la faţa locului. Curs de
Criminalistică”,Bucureşti;
3. E. Stancu, „Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor.Curs de criminalistică”,
Bucureşti, 2002;
4. Gabriel Ion Olteanu, „Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării
la faţa locului”, editura AIT Laboratories srl., 2004;
5. Prof. Univ. Dr. Ion Mircea, „Criminalistică”, ediţia a II a, editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2010;

16
6. L. Petrică, „Materiale şi truse criminalistice moderne destinate investigării
locului faptei , în investigarea criminalistică a locului faptei”, 2004;
7. Marcel Cernovschi, „Particularităţile cercetării la faţa locului”, editura
Sistech, Craiova, 2008;
8. Prof. Dr. Ştefan Florian, în colaborare cu jurist Domnica Florian, „Ghidul
Medico-Legal al Juristului”, editura Napoca Star.

17