TEMA 6 - CERCETAREA LOCULUI FAPTEI

Introducere

Locul săvârşirii infracţiunii are pentru orice anchetator un caracter magic, nu pentru credinţa unora că
sufletul victimei (atunci când avem de a face cu o crimă, fireşte) s-ar afla încă acolo şi ar urmări ce se
întâmplă, ci pentru că anchetatorul ştie că aici se află urmele latente care aşteaptă, tăcute, să fie
descoperite pentru a-l demasca pe criminal. Şi orice anchetator se înfioară la gândul că un singur pas
greşit, o singură mişcare pripită sau neinspirată pot să distrugă sau să compromită descifrarea locului
faptei şi, implicit, identificarea infractorului. Nu există crime perfecte, ci greşeli grave, cel mai adesea
făcute la faţa locului, în această activitate iniţială şi prioritară care presupune, de cele mai multe ori, un
adevărat examen de probitate ştiinţifică pentru orice criminalist.

3.2. Cercetarea la faţa locului

Baza legală şi regulile generale ale cercetării la faţa locului

Noţiunea de cercetare la faţa locului. Soluţionarea cauzelor penale, îndeosebi a celor de mare
periculozitate umană şi socială, cum sunt omuciderile, violurile, tâlhăriile, furturile, distrugerile, accidentele
sau catastrofele, debutează printr-un act deosebit de important, denumit cercetarea la faţa locului.
Aceasta face parte dintre acele activităţi procedurale cărora, cu tot caracterul lor aşa-zis auxiliar, li se
atribuie o semnificaţie deosebită în realizarea scopului procesului penal, întrucât, de această primă
investigaţie, depinde direct aflarea adevărului cu privire la faptele şi la împrejurările cauzei, inclusiv cu
privire la persoana făptuitorului.
Potrivit unei vaste jurisprudenţe, autorii de specialitate sunt unanimi în a aprecia că acest act iniţial de
urmărire penală are o evidentă rezonanţă în ansamblul preocupărilor consacrate soluţionării unei cauze
antisociale. El presupune cunoaşterea imediată, directă şi completă a locului în care s-a comis fapta
penală.
Raportat la prevederile cuprinse în titlul III, capitolul II, secţiunea XII, art. 129 al Codului de procedură
penală, cercetarea la faţa locului se efe-ctuează atunci când este necesar:
• să se facă constatări cu privire la situaţia săvârşirii infracţiunii;
• să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii;
• să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care a fost comisă
infracţiunea.
Cu privire la înţelesul termenului de faţa locului sau de loc al săvârşirii faptei, aşa cum este folosit, uneori,
în practică ori în literatura de specialitate veche, trebuie făcută o precizare : prin această expresie se are
în vedere nu numai locul propriu-zis al săvârşirii infracţiunii, ci şi zonele mai apropiate sau alte locuri din
care se pot desprinde date referitoare la pregătirile, comiterea şi urmările faptei, inclusiv căile de acces şi
de retragere ale autorului din câmpul infracţional.
De altfel, în legătură cu termenul analizat, există şi o interpretare legală potrivit căreia, prin „locul
săvârşirii infracţiunii” se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte,
ori unde s-a produs rezultatul acesteia (art. 30 alin. 4 C. pr. pen.). Prin caracterul său, cercetarea la faţa
locului, constituie un procedeu probator având drept obiect obţinerea de date privind împrejurările în care
a fost săvârşită fapta penală, descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii, precum şi stabilirea
stării şi poziţiei mijloacelor materiale de probă.

Din cele menţionate, se poate deduce că cercetarea la faţa locului are ca obiective imediate următoarele:
a) Descoperirea urmelor şi evidenţierea împrejurărilor apte să conducă la identificarea făptuitorului, la
clarificarea circumstanţelor în care s-a săvârşit infracţiunea, la descoperirea corpurilor delicte;
b) Desprinderea de către organul de anchetă şi de către magistrat, prin cunoaşterea şi studierea
nemijlocită a locului faptei, de concluzii corecte, referitoare la modul de săvârşire a faptei şi la persoana
infractorului, aspect de natură să evidenţieze principala funcţie a cercetării la faţa locului.

Reglementarea procesual penală

Întrucât cercetarea la faţa locului, ca şi celelalte acte ori activităţi de investigare a faptelor penale, se face
numai în strictă conformitate cu prevederile legale, este necesar să amintim regulile procesual penale mai
importante referitoare la acest procedeu probator.
Potrivit prevederilor art. 129 alin. 1 C. pr. pen., cercetarea la faţa locului poate fi dispusă motivat de către
organul judiciar, ori de câte ori se consideră necesar să se apeleze la acest procedeu probator.
 În faza de urmărire penală
În faza de urmărire, cercetarea la faţa locului este dispusă printr-o rezoluţie motivată a organului de
urmărire penală, de regulă, după începerea urmăririi penale. Cercetarea se efectuează în prezenţa
martorilor asistenţi, cu excepţia cazurilor în care această prezenţă nu este posibilă. De asemenea, dacă
se consideră necesar, la cercetare pot participa şi părţile, o eventuală neparticipare a părţilor
încunoştinţate nefiind de natură să împiedice efectuarea cercetării.
În ceea ce priveşte pe învinuit sau inculpat, dacă nu poate fi adus la cercetare, în cazul în care este
reţinut sau arestat, organele de urmărire penală îi pun în vedere că poate fi reprezentat şi îi asigură, la
cerere, reprezentarea. Referitor la acest ultim aspect, atragem atenţia asupra modificărilor aduse art. 172
C. pr. pen., prin Legea nr. 356/2006, potrivit cărora apărătorul, ales de învinuit sau de inculpat, are dreptul
să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală ce implică audierea sau prezenţa învinuitului sau
inculpatului căruia îi asigură apărarea, deci şi la cercetarea la faţa locului.
 În faza de judecată
În faza de judecată, cercetarea la faţa locului este dispusă de către instanţă printr-o încheiere, după
începerea cercetării judecătoreşti. Potrivit art. 129 alin.4 C. pr. pen., instanţa de judecată efectuează
cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, când participarea acestuia la
judecată este obligatorie.
Privitor la specificul acestei activităţi, aşa cum se învederează în doctrina procesual penală şi cum, de
altfel, însăşi practica o demonstrează, cercetarea la faţa locului, efectuată de instanţa de judecată, nu are
nici întinderea şi nici adâncimea celei efectuate de către organul de urmărire penală. Cu toate acestea,
semnificaţia este la fel de mare, întrucât instanţa are posibilitatea să ia contact direct cu anumite aspecte
ale locului în care s-a comis infracţiunea şi să cântărească mai exact rezultatele desprinse din cercetările
anterioare ale organelor de urmărire penală.
Organele judiciare pot interzice persoanelor care se află sau vin la locul unde se efectuează cercetarea,
să comunice între ele, cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării (art. 129 alin. ultim
C. pr. pen.).
În sfârşit, rezultatele cercetării la faţa locului sunt consemnate într-un proces-verbal, însoţit de fotografii,
schiţe, desene etc. (art. 131.C.pr.pen.).

Importanţa şi obiectivele cercetării la faţa locului

Importanţa cercetării la faţa locului este subliniată în literatura de specialitate, atât procesual penală, cat
şi criminalistică, marea majoritate a autorilor fiind de acord că ne aflăm în faţa unui procedeu probator cu
adâncă semnificaţie în aflarea adevărului. Altfel spus, deplasarea organului judiciar la faţa locului este
“una dintre cele mai eficace măsuri procedurale”.
Faptul că organul de urmărire penală, ca şi instanţa de judecată, au posibilitatea să investigheze direct la
locul săvârşirii faptei şi consecinţele infracţiunii, să stabilească împrejurările în care a fost comis actul
penal şi să-l identifice pe autor – prin descoperirea, fixarea, ridicarea şi cercetarea criminalistică a
urmelor, a mijloacelor materiale de probă – este de natură să contribuie efectiv la realizarea scopului
procesului penal.
Cu atât mai mult este necesar să se sublinieze importanţa unei asemenea activităţi procedurale, cu cât
există infracţiuni a căror soluţionare este practic de neconceput fără cercetarea la faţa locului. De
exemplu, în cazul omuciderii, al infracţiunilor îndreptate împotriva patrimoniului (furt, tâlhărie, distrugere),
al accidentelor grave de muncă, al catastrofelor feroviare, navale şi aeriene, al accidentelor de circulaţie
ş.a.
Pe bună dreptate, se afirmă despre cercetarea la faţa locului că aceasta nu este un simplu act iniţial de
urmărire penală, ci o activitate de maximă importanţă cu caracter imediat şi de neînlocuit, în multe situaţii
fiind aproape imposibil de repetat, în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi rezultate. De altfel, la infracţiuni de
genul celor menţionate, îndeosebi la omucideri, examinarea locului faptei este „partea cea mai importantă
a cercetării cauzei penale”.
Totodată, importanţa cercetării se explică şi prin aceea că locul săvârşirii unei fapte este cel mat bogat în
urme sau date referitoare la infracţiune şi la autorul acesteia, aşa că, de modul în care se efectuează
întreaga cercetare, căutare şi ridicare a urmelor sau a probelor materiale, ca şi fixarea rezultatelor, va
depinde într-o mare măsură soluţionarea cazului, identificarea autorului, a celorlalţi participanţi la
comiterea faptei penale.

Sarcinile cercetării la faţa locului

Pe baza unei bogate experienţe practice existente în materie, pot fi scoase în evidenţă principalele sarcini
care revin cercetării la faţa locului, în esenţă acestea fiind următoarele:
a) Cunoaşterea şi investigarea directă de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de
judecată, a locului în care a fost săvârşită fapta, în vederea stabilirii şi fixării particularităţilor sale.
Contactul direct, nemijlocit, al organului judiciar cu ceea ce este denumită „scena” sau „ambianţa” locului,
serveşte la formarea unei imagini exacte asupra cadrului în care s-a comis fapta, la determinarea poziţiei
şi distanţei dintre obiectele principale etc.;
b) Descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă. Descoperirea
urmelor, urmată de interpretarea lor imediată la faţa locului, este de natură să ofere indicii, cel puţin cu
caracter general, cu privire la natura faptei şi chiar la persoana autorului;
c) Obţinerea de date cu privire la modul de operare al făptuitorului, la numărul de persoane care au luat
parte la comiterea infracţiunii. Din cercetarea locului faptei se poate deduce modul în care s-a desfăşurat
activitatea infracţională începând din momentul pătrunderii autorului în câmpul cercetat şi terminând cu
retragerea sa;
d) Identificarea eventualilor martori, întrucât în funcţie de condiţiile concrete ale locului şi momentului
săvârşirii faptei, se poate stabili dacă, şi în ce măsură, activitatea infractorului putea fi percepută de
cineva. Aceastã precizare se impune deoarece nu sunt puţine cazurile în care sunt găsiţi imediat martori
ai evenimentului.
Un rol important al cercetării directe a locului faptei este acela de a permite elaborarea unor versiuni
generale privind fapta penală şi participanţii la săvârşirea acesteia.

Regulile tactice generale ale cercetării la faţa locului

Reuşita cercetării la faţa locului presupune, alături de o pregătire atentă şi conştiincioasă, respectarea
unor reguli tactice cu caracter general, aplicabile în întreaga cercetare, astfel încât să se ajungă la scopul
propus. În acest sens, este remarcabilă preocuparea autorilor de specialitate de a desprinde şi sintetiza,
pe baza practicii judiciare, cele mai importante reguli ce se cer respectate în efectuarea acestui act
procedural care, după cum s-a subliniat, are o largă rezonanţă în desfăşurarea ulterioară a urmăririi
penale.
Principalele elemente tactice, de natură să orienteze activitatea echipei de cercetare la faţa locului sunt,
în esenţă, următoarele: urgenţa, caracterul complet şi detaliat al cercetării, relevarea şi fixarea integrală,
prin folosirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice, a tuturor aspectelor şi mijloacelor materiale de
probă ce pot servi la clarificarea cauzei, conducerea şi organizarea eficientă a activităţii echipei de
cercetare.

Cercetarea la faţa locului se efectuează cu maximă urgenţă

Cercetarea la faţa locului trebuie să fie făcută cu maximă urgenţă, practic, imediat după ce organul de
urmărire penală a fost sesizat despre săvârşirea unei infracţiuni. Această cerinţă, de o importanţă
deosebită, este obligatorie cel puţin sub două aspecte:
a) Prin scurgerea timpului, există pericolul producerii unor modificări la locul faptei şi al dispariţiei sau
degradării urmelor. Asemenea modificări pot fi determinate nu numai de acţiunea autorului care caută să
înlăture urmele faptei sale, ci şi de acţiunea unor factori neutri, cum sunt condiţiile meteorologice,
caracterul perisabil al unor urme, în special cele biologice, precum şi intervenţia unor persoane care
caută să restabilească ordinea sau să afle ce s-a întâmplat;
b) Prin prezenţa imediată a organului de urmărire penală la faţa locului se creează posibilitatea
identificării unor martori, fără a se exclude chiar surprinderea autorului la locul infracţiunii.
Urgenţa cercetării la faţa locului este, în fond, o reflectare a principiului operativităţii aplicat la întregul
proces, dar şi la activităţile de cercetare criminalistică. O cercetare urgentă, operativă, determină o
reducere a avansului de timp pe care autorul faptei îl are înaintea organului judiciar.

Cercetarea la faţa locului se efectuează complet şi detaliat

Investigaţiile la faţa locului trebuie efectuate în mod complet şi detaliat.
Această cerinţă reclamă din partea organului judiciar obiectivitate şi conştiinciozitate, astfel încât locul
faptei să fie cercetat sub toate aspectele, indiferent de versiunea pe care echipa de cercetare este tentată
să o atribuie evenimentului cercetat.
De exemplu, în ipoteza unei morţi violente cu aparenţă de sinucidere, este necesar ca cercetarea să nu
se rezume numai la surprinderea elemen¬telor ce pot confirma această versiune, ci să se aprofundeze
cercetarea pentru a stabili cu precizie dacă nu este un omor disimulat printr-o sinucidere.
În aceeaşi idee, subliniem necesitatea de a se acorda atenţie fiecărui detaliu prin cercetarea minuţioasă a
întregului loc al faptei, bineînţeles, fără a se insista asupra amănuntelor care, în mod evident, nu au
legătură cu fapta. Dacă legătura unui amănunt cu fapta este incertă, va trebui să i se acorde aceeaşi
importanţă ca şi celorlalte aspecte ce privesc în mod evident infracţiunea.
O atenţie specială se cuvine acordată cercetării urmelor, îndeosebi a urmelor latente, precum şi a
microurmelor care sunt, de regulă, imposibil de evitat de către infractor. Descoperirea microurmelor
reclamă însă, pe lângă pricepere, şi multă răbdare din partea persoanelor care efectuează cercetarea,
precum şi o tehnologie adecvată, modernă, de prelevare a acestui tip de urme.
Clarificarea împrejurărilor negative, respectiv ale „neconcordanţei” dintre starea locului faptei şi fapta cu
împrejurări ca atare (vezi de pildă, lipsa urmelor de sânge, care normal, ar fi trebuit să existe) este mai
mult decât importantă, deseori acestea reprezentând încercări de simulare sau disimulare a unor fapte
penale.

Fixarea integrală şi obiectivă a rezultatelor cercetării

Fixarea integrală, obiectivă, a tuturor aspectelor care pot servi la clarificarea cazului este a altă cerinţă de
maximă importanţă în efectuarea unei cercetări la faţa locului de bună calitate.
În primul rând, potrivit prevederilor art. 131 C. pr. pen., după efectuarea cercetării la faţa locului se
încheie proces-verbal care constituie principalul mijloc procedural de fixare a celor constatate de către
organul judiciar. Este descrisă amănunţit şi cu precizie situaţia locului faptei, a urmelor descope¬rite, a
obiectelor examinate şi a celor ridicate în vederea cercetării, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace
materiale de probă etc..
Menţiunile cuprinse în procesul-verbal vor reflecta caracterul obiectiv, complet al cercetării, folosindu-se
formulări clare, precise, concise, din care să rezulte că nu a fost omis nici un amănunt, nici un element
necesar stabilirii adevărului, precum şi evitându-se expresiile ambigue sau echivoce, de natură să
conducă la confuzii sau alte interpretări. Pe lângă claritate, precizie şi concizie, este necesară folosirea
unei terminologii conforme cu dreptul procesual penal, demne şi riguroase, potrivit specificului cercetării.
Totodată, menţiunile se vor limita strict la constatările făcute direct de organul de urmărire penală în
timpul cercetării, iar nu la aspecte inexistente în acel moment. Nu este permisă consemnarea unor stări
de fapt inexistente în momentul cercetării, chiar dacă martorii oculari indică cu certitudine schimbarea
poziţiei unor obiecte, a cadavrului etc. Aceste aspecte sunt consemnate separat, urmând ca stabilirea
situaţiei iniţiale a locului faptei să se realizeze în timpul urmăririi penale, pe baza declaraţiilor martorilor,
învinuitului, victimei, ca şi prin procedee probatorii de genul reconstituirii.
Fixarea rezultatelor cercetării se face prin executarea de schiţe, de fotografii, prin filmare sau înregistrare
pe bandă video-magnetică, mijloa¬ce care sunt menite să asigure eficienţa probatorie şi să confere un
plus de obiectivitate cercetărilor la faţa locului.

Organizarea şi conducerea competentă a cercetării la faţa locului

Conducerea şi organizarea eficientă a activităţii de cercetare la faţa locului constituie o condiţie esenţială
pentru realizarea sarcinilor specifice actului procedural analizat. Importanţa acestei reguli este cu atât mai
mare, cu cât cercetarea urmează a fi efectuată de reprezentanţii mai multor organe judiciare, constituiţi
într-o echipă.

Cercetarea în echipă presupune, în primul rând, o conducere unică.

De exemplu, în ipoteza cercetării la faţa locului a unei omucideri, echipa de cercetare este alcătuită din
procuror, ofiţeri de poliţie din formaţiunile de criminalistică şi investigaţii criminale, precum şi de medicul
legist. Potrivit prevederilor legale, conducerea echipei revine procurorului.
O asemenea cercetare presupune, respectarea regulilor tactice criminalistice menţionate, în conformitate
cu anumite exigenţe, cum ar fi:
- conlucrarea fără rezerve, pe toate planurile, între membrii echipei de cercetare sau de investigare;
- informarea permanentă a conducătorului cercetării, care va centraliza toate datele obţinute. Este total
contraindicat să se considere de către unul sau altul dintre membrii echipei că activitatea sa este cea mai
importantă şi că numai prin aportul său cazul poate fi rezolvat, astfel cum s-a şi întâmplat, câteodată în
practică. Viaţa demonstrează cu prisosinţă că aflarea adevărului este în fond, rezultatul activităţii mai
multor factori angrenaţi în soluţionarea cauzei penale.

Organizarea activităţii este privită sub dublu aspect:

Mai întâi, fiecare din membrii echipei de cercetare va avea de îndeplinit sarcini concrete şi precise, potrivit
atribuţiilor sale în cadrul echipei. Aceste sarcini se cer rezolvate integral şi cât mai operativ posibil.
În al doilea rând, organizarea desfăşurării activităţilor de cercetare într-o ordine bine stabilită, într-o
succesiune firească, şi anume:
- orientarea în zona în care se află situat locul faptei;
- determinarea şi examinarea în ansamblu a locului faptei;
- căutarea, descoperirea şi ridicarea urmelor sau a probelor materiale;
- fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului.
Succesiunea acestor activităţi trebuie privită numai într-un sens dinamic, pentru că, aşa cum se va vedea,
între activităţile menţionate nu poate fi vorba de o delimitare categorică, ci de o întrepătrundere. Spre
pildă, după descoperirea sau relevarea urmelor are loc fixarea acestora prin fotografiere şi, numai după
aceea, sunt ridicate obiectele purtătoare de urme, sau urmele ca atare, aceasta fiind în funcţie şi de etapa
în care se află cercetarea la faţa locului.
Organizarea eficientă impune şi luarea unor măsuri de ordine la faţa locului, măsuri asupra cărora vom
reveni. Dorim, totuşi, să precizăm că acestor măsuri trebuie să li se supună inclusiv membrii echipei şi
chiar superiorii acestora, care, fără a participa efectiv la cercetare, vin să se informeze asupra celor
întâmplate sau să dea anumite indicaţii, cu toate că nu întotdeauna sunt specialişti în domeniu.
Faţă de unele realităţi ale practicii de specialitate, pentru reuşita cercetării locului faptei, este deosebit de
important ca echipa de cercetare, conducătorul acesteia, să fie lăsaţi să acţioneze în linişte, fără a se
interveni din afară, decât dacă este absolut necesar şi, mai ales, oportun.
S-a constatat uneori în practică, mai ales în cazurile deosebite, cum sunt, de pildă, omuciderile,
distrugerile cu consecinţe grave ş.a., la faţa locului, pe lângă membrii echipei de cercetare, mai sunt
prezente şi alte persoane cu anumite responsabilităţi, din cadrul organelor judiciare sau din alte structuri.
Acestora, li se adaugă tot mai frecvent ziariştii. Câteodată, aceştia pătrund chiar printre primii în zona
cercetată pentru a-şi face o idee despre ce sa întâmplat, sau pentru a formula ipoteze cu privire la natura
şi gravitatea faptelor. Nu întotdeauna aceste persoane respectă regulile cercetării la faţa locului, unele din
acestea, chiar elementare, de bun simţ, cum ar fi crearea de mici urme, atingerea sau modificarea poziţiei
unor obiecte etc., aspect de natură să producă dificultăţi cercetării propriu-zise, neavând nici pregătirea
necesară şi nici calitatea judiciară.
Reprezentanţii presei sau televiziunii pot să asiste la cercetare, cu respectarea regulilor ce se impun.
Faţă de aceştia, magistratul şi membrii echipei de cercetare trebuie să dea dovadă de sobrietate, de o
anumită fermitate când aceştia sunt excesiv de curioşi, furnizându-le date care pot face obiectul publicării
în faza iniţială a anchetei, fără să influenţeze negativ evoluţia investigaţiei şi fără a crea ecouri nedorite în
opinia publică, prin exagerări, afirmaţii necorespunzătoare realităţii, sau care, pur şi simplu să servească
făptuitorilor .

Primele măsuri ce trebuie luate de persoanele care iau cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni
În primul rând să anunţe organele de poliţie.
Organele de poliţie au obligaţia legală (Legea nr. 218/2002) să intervină atunci când iau cunoştinţă de
existenţa unor infracţiuni contra statului sau în caz de infracţiuni flagrante, precum şi pentru conservarea
probelor în cazul altor infracţiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele de cercetare penală
competente.
Obligativitatea implicării organelor de urmărire penală în luarea anumitor măsuri la locul săvârşirii unei
infracţiuni nu este circumstanţială, acestea trebuind să acţioneze indiferent de grad, atât în timpul, cât şi
în afara orelor de program şi indiferent de atribuţiile lor de serviciu.
Aceste măsuri pot fi definite ca un ansamblu de activităţi pe care trebuie să le ia organele de poliţie la faţa
locului în scopul asigurării integrităţii şi autenticităţii locului unde s-a săvârşit infracţiunea, salvarea
victimelor dacă este cazul, astfel încât organele de cercetare penală competente să poată realiza în bune
condiţii cercetarea la faţa locului.

Acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii victimelor

În acest scop se solicită unor persoane competente acordarea ajutorului medical, sau se recurge de
îndată la sprijinul unităţilor medico-sanitare din apropiere. Salvarea victimelor are prioritate faţă de alte
interese şi în acest scop trebuie aplicate orice soluţii al căror rezultat este desigur în beneficiul victimelor.
Pentru transportarea victimei la cea mai apropiată unitate medico-sanitară se va folosi orice mijloc de
transport, procedând în prealabil la identificarea conducătorului vehiculului şi verificarea documentelor,
evitând posibilitatea abandonării victimei pe traseu. Cu această ocazie, înainte de ridicarea victimei se va
face marcarea poziţiei acesteia în locul faptei.
Salvarea vieţii are prioritate faţă de alte interese, acceptându-se chiar riscul distrugerii unor urme.
Iatã câteva recomandări:
- la spânzurare, când sunt semne evidente că persoana trăieşte, se taie funia de deasupra nodului şi se
fac încercări de reanimare;
- la înecaţi, se ridică partea inferioarã a corpului cu capul lăsat în jos pentru a se scurge cât mai multă
apă din plămâni, se recurge la alte metode de respiraţie artificială, corpul este frecat cu spirt;
- în caz de hemoragie, se va interveni pentru oprirea acesteia;
- în caz de arsuri nu se aplicã bandaje umede ci tifon uscat şi bandaje sterile. Nu se sparg veziculele
produse de arsuri;
- la fracturile osoase se va proceda la imobilizarea segmentelor osoase prin folosirea unor atele
improvizate. Este contraindicatã ridicarea victimei, deoarece eventualele fracturi se pot agrava iar
capetele oaselor rupte pot provoca leziuni ale ţesuturilor apropiate.
- victimele electrocutate nu se ating şi se ridicã numai după ce a fost întrerupt circuitul electric.
Cadavrele vor fi menţinute în poziţia în care au fost găsite până la examinarea medico-legală, apoi
transportate cu mijloace adecvate la instituţiile specializate.
Trebuie subliniat faptul că îndeplinirea acestei măsuri este, în primul rând, o îndatorire umanitară şi
neluarea ei poate constitui, în condiţiile legii, infracţiunea de lăsare fără ajutor (art. 315 şi 316 din Codul
penal).

Luarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea pericolelor iminente

În evenimentele de amploare, din care au rezultat victime (incendii, catastrofe rutiere, navale sau aeriene,
feroviare, accidente miniere), vor fi sprijinite la început grupele de intervenţie constituite pentru salvarea
victimelor şi înlăturarea pericolelor iminente (incendii, catastrofe, accidente de muncă., explozii etc.).
Înainte de începerea cercetării se procedează la aerisirea încăperilor, îndepărtarea obiectelor inflamabile
de sursele de foc, detectarea şi dezamorsarea explozibililor etc.. În cazul evenimentelor rutiere urmate de
avarierea gravă a unor mijloace de transport, existând pericol de explozie sau incendiere a acestora, se
vor deconecta rapid bateriile de acumulatori şi îndepărta sursele de foc.
În spaţiile închise se procedează la oprirea surselor de gaze toxice sau explozive, folosindu-se în acest
scop robinete generale de alimentare, nefolosind pe cele din câmpul infracţiuni;.
La exploziile provocate se acţionează imediat pentru îndepărtarea din zonã a persoanelor şi devierea
traficului rutier.

Oprirea din acţiune, prinderea şi identificarea făptuitorilor (în cazul infracţiunilor flagrante)
Îndepărtarea curioşilor şi asigurarea pazei locului faptei
Asigurarea pazei locului faptei şi supravegherii tuturor persoanelor prezente este necesarã atât pentru
menţinerea ordinii şi protejarea oamenilor dar, mai ales, pentru înlăturarea posibilităţii survenirii unor
modificări în locul săvârşirii infracţiunii, datorită activităţii intenţionate sau întâmplătoare a anumitor
persoane sau altor factori externi.
Un alt scop al pazei locului faptei este de a împiedica accesul unor persoane neavenite în câmpul
infracţional.
De menţionat este şi rolul pazei de a îndepărta curioşii şi a avertiza persoanele prezente sã nu atingă în
nici un fel obiectele şi urmele existente.
Instrucţiunile de linie, interzic intrarea în locul săvârşirii infracţiunii a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie,
precum şi a oricăror alte persoane, indiferent de grad, funcţie sau calitate, dacă nu au sarcini în legătură
cu cercetarea la faţa locului sau salvarea victimelor. Rudele şi în special curioşii trebuie îndepărtaţi.
Superiorii poliţiştilor respectivi se vor informa pe o altă cale despre situaţia de la locul faptei. Vehiculele
poliţiei să staţioneze în altă parte.

Identificarea martorilor oculari şi a altor persoane ce pot da relaţii despre victimă, agresor sau
împrejurările în care s-au comis faptele.
Asigurarea şi păstrarea secretului de stat în cazul intervenţiei pentru luarea primelor măsuri privind
infracţiuni contra statului.
În acest scop, organele de urmărire penală trebuie sã manifeste grijă deosebită privind datele şi
documentele ce constituie secrete de stat, formând obiectul material în infracţiunile contra statului.
Observarea atentă a comportamentului tuturor persoanelor de la faţa locului, pentru a se constata cum se
comportă fiecare în parte, ce atitudine are faţa de faptă.
Pe tot parcursul luării primelor măsuri, organele de urmărire penală vor supraveghea în mod direct
comportamentul persoanelor ce constituie grupul de curioşi, sesizând în timp util modificările
comportamentale manifestate la unii dintre cei supravegheaţi.
Măsura se impune având în vedere şi experienţa practică a unor cazuri când autorii s-au amplasat în
grupul curioşilor pentru a urmări mersul cercetărilor.
Astfel, de multe ori, făptuitorul vine la locul săvârşirii infracţiunii, el nu poate rămâne indiferent. Îl preocupã
faptul că activitatea sa infracţională a fost descoperitã, iar atunci când sunt lăsate urme despre care
realizează cã îl pot demasca, încearcă sã modifice situaţia de fapt.

Conservarea urmelor şi celorlalte mijloace materiale de probă, atunci când acestea se află în pericol de
dispariţie sau schimbare.
Pentru protejarea şi conservarea urmelor, obiectelor purtătoare de urme, altor mijloace materiale de
probã vor fi folosite atât mijloace tehnico-criminalistice cât şi mijloace improvizate, care pot fi găsite la faţa
locului.
Urmele pot fi acoperite cu diverse materiale (polietilenă, ţesături folosite în gospodărie, cartoane, tablă
etc.) pentru a fi ferite de condiţiile atmosferice neprielnice (ploaie, ninsoare, frig, radiaţii solare) sau de
distrugerea datorată trecerii unor persoane sau mijloace de transport.

Sesizarea organelor de urmărire penală competente să execute cercetarea la faţa locului, raportarea
evenimentelor.
În funcţie de evenimentul despre care se ia cunoştinţă, organele de urmărire penală competente teritorial,
vor fi anunţate telefonic sau prin mesager.
De regulã, sesizarea implicând deplasarea de la faţa locului, nu poate fi făcută personal de organul de
urmărire penală, care trebuie sã rămână la faţa locului pentru continuitatea mãsurilor luate şi a celor ce
urmează a fi luate.
Mesagerul trebuie identificat, iar mesajul de transmis trebuie formulat exact de organul de urmărire
penală, pentru realizarea unei sesizări corecte.
Organul de urmărire penală va raporta şefului echipei măsurile întreprinse până în acel moment,
modificările aduse în locul faptei şi primele date operative percepute în legătură cu cazul.
Când este necesar, organul de urmărire penală respectiv poate fi folosit în activităţi specifice, în
continuare, la cercetarea la faţa locului.

Organizarea activităţii organelor de urmărire penală pentru desfăşurarea cercetării la faţa locului, conform
normativelor în vigoare
Şefii unităţilor de poliţie vor lua măsuri pentru cercetarea la faţa locului în toate cazurile când sunt
necesare constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, descoperirea, fixarea şi ridicarea
urmelor acesteia, stabilirea poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă şi a împrejurărilor în care a fost
săvârşită.

Componenţa echipei de cercetare la faţa locului]

Echipa de cercetare va avea în componenţă un ofiţer de specialitate de la compartimentul de profil sau alt
ofiţer cu experienţă, un ofiţer de cercetare penală, un ofiţer sau subofiţer tehnician criminalist, ofiţerul sau
subofiţerul de la postul ori sectorul pe a cărui rază de competenţă s-a comis fapta. Dacă este cazul, vor
participa şi unul sau doi subofiţeri conducători cu câinele de urmărire şi câte un ofiţer sau subofiţer pentru
a-i însoţi pe itinerarul parcurs de câine. În funcţie de complexitatea faptei, în echipă vor fi incluse şi alte
cadre de poliţie, pentru a asigura o cercetare operativă şi eficientă.
La infracţiunile a căror urmărire penală este de competenţa obligatorie a procurorului, acesta va fi
informat de îndată, pentru a participa la cercetare.
Şeful unităţii de poliţie sau şeful echipei de cercetare va solicita la faţa locului şi alţi specialişti ori experţi,
când condiţiile în care s-a săvârşit infracţiunea impun efectuarea, după caz, a unor constatări tehnico-
ştiinţifice, constatări medico-legale, expertize şi alte asemenea activităţi specifice.
Lunar, vor fi întocmite grafice cu planificarea pe zile a cadrelor din compartimentele investigaţii criminale,
investigarea fraudelor, cercetări penale, ordine publică, criminalistică, arme, explozivi şi stupefiante, ce
fac parte din echipele de cercetare la faţa locului, care, în afara programului de lucru, se vor afla tot timpul
la domiciliu, apte să execute misiuni.
Ca şef al echipei de cercetare va fi numit ofiţerul de specialitate de la formaţiunea de profil ori de la
cercetări penale sau alt ofiţer cu experienţă, având calitatea de organ de urmărire penală şi care conduce
şi răspunde de întreaga activitate de cercetare la faţa locului.
În cazul infracţiunilor a căror urmărire este de competenţa obligatorie a procurorului şi acesta este
prezent la locul săvârşirii faptei, cercetarea va fi condusă de procuror.
La evenimentele cu urmări deosebit de grave, echipa de cercetare va fi condusă, personal, de către şeful
unităţii de poliţie sau de unul din locţiitorii săi, ori de procuror.
Pentru cercetarea la faţa locului a evenimentelor deosebit de grave, şefii unităţilor de poliţie pot solicita
sprijin direcţiilor ori serviciilor de specialitate din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Şefii
formaţiunilor centrale sunt obligaţi să analizeze de îndată cererea unităţilor teritoriale, iar atunci când
situaţia impune, să hotărască asupra măsurilor ce trebuie întreprinse. Aceştia pot dispune deplasarea la
faţa locului a unor ofiţeri specializaţi pentru a participa la cercetare, chiar şi în cazurile în care unităţile de
poliţie teritoriale n-au solicitat sprijin.

Competenţa echipei de cercetare la faţa locului

Se constituie în mod obligatoriu echipe de cercetare la faţa locului la următoarele evenimente: omor,
tentativă de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pruncucideri, moarte suspectă, accidente de
circulaţie soldate cu moartea victimei, dispariţie suspectă a persoanei, viol, tâlhărie, catastrofă, distrugere
de bunuri cu urmări grave produsă prin incendiu sau abuz în serviciu, care a produs pagube importante
economiei naţionale, furturi prin spargere în dauna avutului public sau privat şi profanarea de morminte.
Şefii unităţilor de poliţie vor dispune constituirea de echipe şi la cercetarea altor evenimente, unde situaţia
impune, îndeosebi a celor cu autori necunoscuţi, când infractorii puteau lăsa urme, ori sunt necesare
constatări la faţa locului pentru lămurirea împrejurărilor comiterii infracţiunii.
Cercetarea la faţa locului în cazul altor evenimente decât cele menţionate ca obligatorii, de regulă, se va
efectua de către:
a) ofiţerii şi agenţi anume desemnaţi de şefii unităţilor sau subunităţilor de poliţie;
b) ofiţerii şi agenţi de la compartimentul de poliţie rutieră, în cazul accidentelor rutiere
c) ofiţerii şi agenţi de la posturile de poliţie, pe raza de competenţă.
Ofiţerii şi agenţii menţionaţi la literele a - c vor efectua la faţa locului şi activităţile de tehnică criminalistică
impuse de situaţie, atunci când nu s-a putut asigura participarea unui specialist criminalist.

Alte măsuri organizatorice ce se iau în vederea bunei desfăşurări a activităţii de cercetare la faţa locului
Sesizarea evenimentelor
Personalul de serviciu, sesizat despre săvârşirea unei infracţiuni sau eveniment ce interesează organele
de urmărire penală, va întreprinde, de regulă, în ordine cronologică, următoarele măsuri:
a) reţine toate datele cu privire la faptă (timpul şi locul comiterii, participanţi, victime, urmări etc.),
persoana care a sesizat, data şi ora, pe care le consemnează în registrul de evenimente;
b) dă dispoziţii, după caz, patrulei de pază generală sau echipajului de circulaţie aflat în teren mai
aproape de locul evenimentului, pentru a se deplasa la faţa locului în vederea luării primelor măsuri până
la sosirea celor competenţi sã efectueze cercetarea;
c) raportează şefului unităţii sau înlocuitorului la comandă şi anunţă echipa de cercetare planificată prin
grafic, ori constituită de şef pentru a se deplasa la faţa locului.
În cazul infracţiunilor în care ancheta este obligatorie, anunţă procurorul de serviciu, furnizându-i datele
din conţinutul sesizării;
d) în situaţia celorlalte evenimente care nu sunt menţionate, anunţă ofiţerul sau subofiţerul competent să
efectueze cercetarea ori pe şeful compartimentului din care acesta face parte;
e) urmăreşte ca echipa de cercetare să se deplaseze ime¬diat la faţa locului şi, pe timpul cercetărilor, ţine
legătura prin radio/telefon cu membrii acesteia, pentru a se informa permanent cu privire la constatările
efectuate şi măsurile între¬prinse;
f) execută alte sarcini solicitate de echipa aflată la eveniment sau dispoziţii ale şefilor ierarhici în legătură
cu urmărirea unor autori ai faptei şi a obiectelor furate, cooperarea cu unităţile de poliţie limitrofe şi altele
asemenea.
În situaţia când persoana care sesizează evenimentul se prezintă personal la organul de urmărire penală,
acesta va proceda la legitimarea ei şi, după ce o va asculta, îi va primi sesizarea scrisă ori după caz, va
întocmi procesul-verbal de consemnare qa plângerii sau denunţului.
Procesul-verbal încheiat pentru consemnarea denunţului oral, direct sau telefonic, va fi predat, de îndată,
celor însărcinaţi cu cercetarea la faţa locului.
Atunci când sesizarea se referă la săvârşirea unei infracţiuni a cărei urmărire penală este de competenţa
obligatorie a procurorului şi acesta nu se poate deplasa la locul săvârşirii faptei, organele de cercetare
penală vor proceda la efectuarea cercetării numai cu încuviinţarea acestuia, totuşi, atunci când există
pericol de dispariţie a urmelor sau este necesar să se efectueze acte de cercetare care nu suferă
amânare, se va proceda în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.
Dacă sesizarea se referă la săvârşirea unei infracţiuni a cărei urmărire penală este dată în competenţa
unui organ de cercetare penală specială, va fi informat organul respectiv, iar organele de cercetare
penală însărcinate cu cercetarea la faţa locului, vor efectua numai actele de cercetare care nu suferă
amânare, procedând şi în acest caz conform prevederilor Codului de procedură penală.

Deplasarea la faţa locului

Pentru a asigura deplasarea la faţa locului cu maximă urgenţă, se va organiza activitatea astfel încât în
orice moment, atât în timpul cât şi în afara programului, organele de cercetare penală să poată interveni
prompt pentru efectuarea cercetării la faţa locului. Mijloacele de transport şi cele de tehnică criminalistică
vor fi permanent pregătite şi în stare de funcţionare în vederea descoperirii, protejării, fixării, ridicării şi
exa¬minării tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă, luându-se măsuri ca organele de cercetare
penală desemnate pentru cercetarea la faţa locului să plece de îndată spre locul evenimentului.

Activităţi tehnice specifice care se desfăşoară în fazele statică şi dinamică ale cercetării la faţa locului

Cercetarea în faza statică

De regulă, în faza statică a cercetării se procedează la o examinare atentă a locului faptei, atât în
ansamblul său, cât şi pe zonele mai importante, fără a se aduce nici o modificare acestuia.
Cercetarea poate începe de la centru şi continua spre marginea locului faptei, sau de la obiectul principal,
cum ar fi de exemplu, corpul victimei, focarul unui incendiu, o casă de bani spartă etc.. În locurile închise,
cercetarea se poate desfăşura de-a lungul pereţilor încăperii, iar, în locurile deschise, la porţiuni de teren
bine delimitate de la centru spre margine sau invers. În fine, nu se exclude posibilitatea efectuării
cercetării ţinându-se seama de drumul presupus a fi fost urmat de autorul infracţiunii.
Dintre activităţile mai importante desfăşurate în faza statică a cercetării la faţa locului, menţionăm
următoarele:
a) Stabilirea stării şi poziţiei obiectelor materiale de probă, a urmelor vizibile ş.a., aşa cum au fost găsite
de echipa de cercetare;
b) Măsurarea distanţei dintre obiectele principale, dintre acestea şi urme sau locuri de acces, aspect de
natură să servească la clarificarea unor împrejurări ale cauzei;
c) Executarea de fotografii de orientare, schiţă şi fotografii ale obiectelor principale, precum şi fixarea prin
filmare sau înregistrare videomagnetică;
d) Determinarea eventualelor modificări survenite anterior sosirii echipei de cercetare. Se recomandă ca,
pentru stabilirea operativă a schimbărilor intervenite în câmpul infracţiunii, să se recurgă la ajutorul unui
martor care cunoaşte bine locul faptei sau care a asistat la producerea evenimentului.
Prin urmare, în funcţie de particularităţile locului faptei – cum ar fi de exemplu, un apartament, magazie,
hală, curte, drum public etc.–, organul judiciar are obligaţia să surprindă şi să fixeze imaginea exactă a
întregului tablou al faptei, prin stabilirea stării şi poziţiei uşilor şi ferestrelor, a mobilierului, a aparatelor şi
instalaţiilor (casnice şi industriale), a celor mai diverse obiecte, a urmelor, mijloacelor materiale de probă
ş.a.
Din coroborarea rezultatelor acestor prime investigaţii cu elementele deduse din interpretarea
concordanţei dintre modificările aspectului normal al locului faptei şi consecinţele propriu-zise ale actului
infracţional, pot fi obţinute date importante referitoare la natura faptei, la timpul şi împre¬jurările în care a
fost săvârşită, şi chiar la făptuitor.
Despre acesta, de exemplu, pot fi obţinute unele date din interpretarea modului în care a forţat intrarea
într-o încăpere, a fost primit ca o cunoştinţă sau ca un intim, a cunoscut topografia locului ş.a.
Deseori, încă din faza statică a cercetării este posibil să se stabilească dacă ne aflăm în faţa unei
sinucideri sau a unui omor disimulat în sinucidere, a unui accident de muncă sau a unui sabotaj. În
legătură cu autorul faptei, se poate stabili dacă acesta era familiarizat cu locul faptei, dacă a acţionat
singur sau împreună cu alte persoane.
Cercetarea la faţa locului se va efectua cu respectarea strictă a normelor procesual penale şi a regulilor
criminalistice.
Şeful echipei ori persoana însăr¬cinată cu cercetarea se va informa, de îndată ce a ajuns la faţa locului,
despre ce anume s-a întâmplat, va identifica persoana care a descoperit fapta şi va reţine datele furnizate
de aceasta, precum şi eventualele modificări survenite la faţa locului, pe care le va consemna în agenda
personală sau, după caz, le va înregistra cu ajutorul aparatului video ori pe bandă magne¬tică, se vor
solicita detalii cu privire la persoana care a făcut modificările, locul, obiectul mişcat sau mutat şi ora când
aceste schimbări s-au petrecut, apoi şeful echipei va stabili sarcini pentru membrii acesteia.
Cercetarea poate fi exterioară – în teren deschis – sau interioară – în spaţiu închis – şi, după caz, se va
începe fie din interior către exterior, fie din exterior către interior. Mai întâi, în prezenţa martorilor asistenţi,
se va fixa locul săvârşirii infracţiunii din afara perimetrului acestuia prin descrierea în agendele personale
– în vederea redactării procesului-verbal – şi prin fotografiere din mai multe unghiuri sau prin filmări ori
video-filmări. De asemenea, se va consemna în agenda personală starea căilor de intrare şi ieşire a
făptuitorilor.
După efectuarea operaţiunilor de fixare din exteriorul locului faptei, specialistul criminalist împreună cu
şeful echipei va stabili şi marca drumul de acces pentru membrii acesteia. Apoi, specialistul criminalist va
proceda la descoperirea, protejarea şi marcarea urmelor infracţiunii şi a mijloacelor materiale de probă,
fără a le mişca din locul în care se găsesc.
Intrarea celorlalţi membri ai echipei şi a martorilor asistenţi, pentru continuarea cercetării, se va face
nu¬mai pe drumul indicat de şeful echipei. Când se face cerceta¬rea în interior şi sunt mai multe încăperi,
se va permite intrarea şi cercetarea pe rând a fiecăreia. Când se face cerceta¬rea în exterior, dacă locul
săvârşirii infracţiunii este într-un teren deschis cu suprafaţă mare şi situaţia permite, acesta va fi împărţit
pe sectoare, pătrunzându-se pe rând în fiecare, con¬form regulilor arătate mai sus, după ce s-a terminat
cercetarea în prima încăpere sau sector.

Cercetarea în faza dinamică

Faza dinamică este cea mai complexă şi laborioasă etapă a cercetării la faţa locului, întrucât presupune
participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigaţiilor şi folosirea integrală a mijloacelor
tehnico-ştiinţifice criminalistice aflate la dispoziţia lor.
În această etapă se procedează la examinarea amănunţită a corpului victimelor, a fiecărui obiect
presupus purtător de urme sau care a servit la săvârşirea infracţiunii, fiind permisă atingerea sau
schimbarea poziţiei lor.
Totodată, o atenţie-deosebită este acordată descoperirii, fixării şi ridicării urmelor infracţiunii, potrivit
tipului şi naturii acestora (urme de mâini, de picioare, urme biologice, urme ale instrumentelor de
spargere, microurme etc.), în această categorie incluzând şi mijloacele materiale de probă.
Referitor la modul de ridicare a urmelor sau obiectelor corp delict, la ambalarea lor în vederea
transportării la laboratoarele de specialitate, se impune respectarea cu stricteţe a regulilor tehnice
criminalistice de protejare corespunzătoare a acestora, de etichetare şi de sigilare a coletelor.
În faza cercetării dinamice se execută fotografiile de detaliu, măsurătorile fotografice bidimensionale, se
definitivează schiţa locului faptei şi se începe redactarea procesului-verbal.
De asemenea, se fac investigaţii pentru obţinerea de date cât mai complete, încă din această fază, în
legătură cu victima (preocupări, cerc de relaţii, rude), cu felul în care s-a săvârşit infracţiunea, cu posibilii
făptuitori ş.a., organul judiciar evitând însă orice fel de comentarii cu privire la aspectele cunoscute.
Paralel cu activităţile de mai sus, se iau primele declaraţii martorilor şi victimei, dacă mai este la faţa
locului, inclusiv persoanelor suspecte. Declaraţiile vor fi luate, fireşte separat, fără a se face aprecieri din
partea organului judiciar, fără a se influenţa persoanele ascultate într-un anumit mod, respectându-se
regulile tactice ale ascultării specifice fazei de anchetă. Este recomandabil ca declaraţiile să fie
înregistrate pe suport magnetic.
În ipoteza în care la faţa locului s-au făcut şi înregistrări videomagnetice, este indicat să se verifice
calitatea înregistrării, pentru o eventuală reluare a acesteia, dacă nu este reuşită;
Cu prilejul cercetării în faza dinamică, se încearcă să se clarifice aşa numitele împrejurări negative, –
determinate de neconcordanţa dintre situaţia de fapt şi evenimentul presupus că s-ar fi produs, din
absenţa unor urme sau obiecte care, în mod normal, ar fi trebuit să existe la faţa locului. De pildă, la faţa
locului a fost descoperit un cadavru cu plăgi tăiate profund, fără ca în jur să fie vreo urmă de sânge, în
timp ce uşa încăperii era încuiată cu cheia pe dinăuntru, iar ferestrele închise şi fără urme de forţare.
Necesitatea clarificării împrejurărilor negative reprezintă un argument pentru examinarea amănunţită a
fiecărei porţiuni de teren, a fiecărui obiect, chiar dacă, în aparenţă, nu are nici o legătură cu fapta
cercetată. Numai astfel este posibil să se explice de ce lipsesc unele urme care, în mod firesc, ar fi trebuit
să existe, în timp ce alte urme sau obiecte nu îşi găsesc o justificare imediată. Se cuvine subliniat că, în
multe cazuri, împrejurările negative relevă intenţia autorilor unor infracţiuni de a masca caracterul faptei
lor sau, pur şi simplu, de a deruta cercetările.
În timpul cercetării, se vor fotografia, examina. ridica, ambala şi sigila, cu stricta respectare a regulilor
cri¬minalistice, urmele şi obiectele purtătoare de urme, precum şi alte obiecte care constituie mijloace
materiale de probă, iar cele care, datorită volumului mare, nu pot fi ridicate, după fotografiere, vor fi
sigilate şi lăsate în custodie pe bază de proces-verbal, fără a le imobiliza prea mult timp. Toate aceste
obiecte vor fi descrise amănunţit cu caracteristicile lor de identificare.
La cercetarea locului săvârşirii infracţiunii, vor fi folosiţi câinii de urmărire în toate cazurile în care se
impune şi este posibil, pentru prelucrarea urmei de miros ori pentru scotocirea terenului în vederea
descoperirii unor obiecte ascunse, îngropate, pierdute, abandonate, găsirea de cadavre, găsirea
făptuitorului, identificarea din grup a acestuia. Agentul conductor de câine de urmărire va asigura
prelucrarea urmei de miros, astfel încât, prin această operaţiune să nu se distrugă celelalte urme.
Conductorul cu câinele de urmărire va fi însoţit pe tot traseul de un organ de urmărire penală, care va
nota în agendă datele necesare întocmirii procesului-verbal şi a schiţei itinerarului parcurs de câine.
Obiectele purtătoare de miros, descoperite de câine pe traseu, vor fi ridicate şi conservate, introduse în
saci din material plastic sau în vase de sticlă curate, închise ermetic şi sigilate, pentru a-şi păstra mirosul.
Organele de cercetare penală, care fac parte din echipă, vor efectua în paralel investigaţii în rândul
persoanelor aflate la faţa locului, pentru identificarea autorilor, culegerea de date cu privire la modul de
săvârşire a infracţiunii, persoana autorului şi a victimei şi alte date ce impun luarea măsurilor operative,
sau vor efectua ascultarea martorilor şi a persoanelor suspecte.

Activităţi specifice desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului, în funcţie de natura evenimentului
În caz de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectă, precum şi în cazul
descoperirii unor cadavre cu identitate necunoscută, şeful echipei de cercetare va solicita medicului
legist, în plus faţă de examinarea şi analizele medico-legale obişnuite, sã recolteze şi să conserve şi
ţesuturi care păstrează caracteristicile instrumentului folosit pentru ucidere, depozitul subunghial şi probă
de salivă, în vederea stabilirii caracterului „secretor sau nesecretor” al victimei
În cazul cadavrelor a căror identitate nu este cunoscută, după efectuarea activităţilor generale de
cercetare la faţa locului, precum şi a celor arătate anterior, şeful echipei va trece la realizarea
operaţiunilor specifice, care se cer pentru identificare. El va solicita medicului legist să efectueze toaleta
cadavrului, să întocmească fişa dentară şi va dispune specialistului criminalist să facă amprentarea
digitală şi palmară, să recolteze fire de păr din toate regiunile corpului, să execute fotografii în întregime şi
bust, cu respectarea strictă a regulilor fotografiei de semnalmente, precum şi fotografii ale dinţilor, în
vederea folosirii lor pentru identificarea cadavrului.
Se vor nota amănunţit semnalmentele, semnele particulare (tatuaje, cicatrice, malformaţii etc.), se vor
descrie caracteristicile îmbrăcămintei, precum şi ale celorlalte obiecte şi înscrisuri găsite asupra
cadavrului, care pot duce la identificare. Obiectele, eşantioane din îmbrăcăminte şi înscrisurile vor fi
ridicate în vederea examinării în laborator şi apoi păstrate la camera de corpuri delicte, până la
soluţionarea definitivă a cauzei.
În cazul persoanelor reclamate de familie ca dispărute de la domiciliu în împrejurări suspecte, se va
efectua de urgenţă cercetarea amănunţită a încăperilor unde au locuit şi în locul de muncă al acestora, se
vor examina cu atenţie obiectele personale sau folosite de cei în cauză, se vor ridica urmele papilare,
petele suspecte a fi de sânge, firele de păr, se vor stabili obiectele şi valorile dispărute, se vor căuta şi
ridica fotografiile în grup sau de portret care reprezintă persoanele dispărute, precum şi documentele cu
scrisul lor; se vor căuta şi ridica de la domiciliu şi cabinete medicale fişele de tratament, buletinele de
analiză sangvină, buletinele de analiză fizico-biologică şi radiografiile acestor persoane; se vor ridica
eşantioane ale materialelor din care a fost confecţionată îmbrăcămintea aflată asupra lor, precum şi alte
obiecte care ar putea contribui la identificarea celor în cauză.
În cursul cercetării la faţa locului a infracţiunilor comise cu violenţă (tâlhărie, viol, loviri sau vătămări
corporale) precum şi a altor asemenea cazuri, se va solicita medicului legist ori altui cadru medical
autorizat, examinarea corporală a făptuitorului şi a victimei.
Examinarea îmbrăcămintei şi a încălţămintei persoanelor susmenţionate, se va face de către specialistul
criminalist, când este cazul, cu participarea medicului legist.
La accidentele de circulaţie, organele de urmărire penală care cercetează evenimentul vor executa,
obligatoriu, fotografii judiciare şi schiţa, iar în agendă vor nota datele referitoare la încărcătura
autovehiculului, numărul pasagerilor destinaţia autovehiculului (pentru transportul de mărfuri sau de
pasageri), presiunea în pneuri, gradul de uzură a anvelopelor, lăţimea străzii, distanţele la care se află,
dacă este cazul, unul faţă de altul autovehiculele, şi faţă de bordura trotuarelor, precum şi sensul de
mers.
Conform Codului de procedură penală, se va solicita un inginer sau tehnician de specialitate, care să
efectueze o constatare tehnico-ştiinţifică cu privire la starea tehnică a autovehiculului care a produs
accidentul de circulaţie.
La cercetarea incendiilor, se va solicita, în mod obligatoriu, sprijinul specialiştilor din unităţile militare de
pompieri pentru stabilirea cauzelor, a focarului, direcţiei de propagare a focului şi alte asemenea date,
acţionând astfel încât să se asigure paza locului unde s-a produs evenimentul, protejarea şi conservarea
urmelor, a documentelor, prevenirea furturilor sau degradarea de bunuri.
În cazul exploziilor, zona cercetată va fi extinsă pe orizontală şi verticală până la nivelul maxim de acţiune
a suflului acestora, scotocindu-se cu atenţie deosebită terenul din împrejurimi, inclusiv apele şi stufărişul
din zonă pentru a descoperi obiectele purtătoare de urme care au fost aruncate de suflul exploziei.
Pe tot timpul cercetării, se vor lua măsurile necesare de securitate, pentru evitarea producerii de noi
explozii, a surpărilor şi a altor fenomene de natură a genera accidente.
Cercetarea la faţa locului, în cazul catastrofelor şi accidentelor feroviare, rutiere, aeriene, maritime şi
fluviale, se va extinde pe o zonă mai mare decât cea a producerii lor; la cele feroviare se va extinde de la
ultima staţie de ieşire până la staţia de primire, precum şi în locul unde s-au efectuat manevre; la cele
aeriene va fi cuprins şi ultimul punct de dirijare aerian, precum şi semnalizatoarele optice sau electronice
ale aeroportului; la cele maritime şi fluviale, cercetarea se va extinde în direcţia curentului apei, până la
locul unde pot fi găsite obiecte ce au legătură cu producerea eve¬nimentului, în raport cu viteza
curentului maritim ori fluvial şi timpul scurs de la producerea catastrofei. Se vor nota poziţiile aparatelor
de bord şi de pilotare (ale locomotivelor, avioanelor sau navelor) care vor fi fixate şi prin fotografiere.
Pentru cercetarea catastrofelor aeriene se va solicita, după caz, sprijinul Ministerului Apărării Naţionale.
Catastrofele fluviale sau maritime se cercetează împreună cu căpitănia portului.
Pe parcursul cercetării catastrofelor menţionate în prezentul articol, se vor ridica, cu respectarea
prevederilor Codului de procedură penală, înscrisuri şi obiecte necesare elucidării cazurilor: foi de
parcurs, registre de bord, registre de staţie C.F.R., benzi vitezometrice, benzi de magnetofon de la staţia
de dirijare aeriană, cutia neagră de la bord şi alte asemenea.
În cazul furturilor din vagoane, pe lângă activităţile obişnuite de cercetare la faţa locului, se vor stabili şi
cerceta zonele din staţii şi triaje unde au staţionat vagoanele, parcursul acestora de la încărcare până la
momentul constatării, trenurile din componenţa cărora au făcut parte, staţionările şi opririle din parcurs.

Procedee şi mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului

Potrivit prevederilor art.131 din Codul de procedură penală cu privire la efectuarea cercetării la faţa
locului, se încheie un proces-verbal, care reprezintă mijlocul procedural principal de fixare a rezultatelor
acestui act iniţial de urmărire penală.
La procesului-verbal se pot anexa fotografii, schiţe, desene ori alte asemenea lucrări, cum ar fi, de
exemplu, rolele de film sau benzile videomagnetice.

 Procesul-verbal
Procesul-verbal încheiat în vederea fixării rezultatelor cercetării la faţa locului se numără printre
mijloacele de probă cu o semnificaţie deosebită în soluţionarea cauzei penale, intrând în categoria
„înscrisurilor”. Dată fiind importanţa sa, el va trebui să corespundă anumitor cerinţe, o bună parte stabilite
în mod expres de legiuitor.
Din punctul de vedere al formei şi cuprinsului, procesul-verbal va conţine următoarele menţiuni, indicate
în art. 91 C. pr. pen.:
a) titlul;
b) data şi locul unde este încheiat, ora la care a început şi ora la care s-a terminat încheierea procesului-
verbal.;
c) numele, prenumele ,calitatea şi organul din care face parte cel care îl încheie;
d) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când există;
e) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;
f) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor Ia care se referă procesul-verbal, obiecţiile
acestora;
g) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale;
h) formula de încheiere;
i) semnăturile tuturor participanţilor, pe fiecare pagină şi la sfârşitul procesului.verbal.
Raportându-ne la structura procesului-verbal – formată dintr-o parte introductivă, o parte descriptivă şi o
încheiere – se cere a fi subliniată ponderea părţii descriptive, însăşi legea procesual penală impunând
necesitatea descrierii amănunţite a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor
ridicate, a stării şi poziţiei celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu
precizie şi pe cât posibil, la dimensiunile respective (art. 131 C. pr. pen.). După cum, pe bună dreptate, se
afirmă în literatura de specialitate, procesul-verbal trebuie redactat în termeni clari şi precişi, astfel încât
lectura sa să poată reda întocmai imaginea locului faptei şi pentru aceia care nu au participat la
cercetarea la faţa locului.
Pe plan tactic criminalistic, pentru a se veni în întâmpinarea acestui deziderat, este necesar, mai întâi, ca
la redactarea părţii descriptive să fie avute în vedere următoarele elemente:
a) Descrierea locului faptei va fi făcută în mod amănunţit, interesând aspectul de ansamblu al acesteia,
dimensiunile, topografia sa şi dispunerea faţă de punctele cardinale, precum şi faţă de alte puncte de
reper mai apropiate, drumurile şi căile de acces, alte particularităţi;
b) Descrierea urmelor, a mijloacelor materiale de probă, a altor obiecte examinate şi ridicate va fi
efectuată detaliat, pe lângă denumirea lor exactă, indicându-se cu precizie locul în care au fost găsite,
distanţele dintre ele sau până la obiectele principale, forma, dimensiunea, culoarea, alte caracteristici
fizico-chimice sau particularităţi de identificare, precum şi metode tehnico-ştiinţifice criminalistice folosite
pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea acestora.
Sunt cazuri nefericite în practică, în care se evită o descriere sau chiar menţionare a urmelor descoperite,
din diverse motive, uneori crezându-se că acestea nu sunt utile soluţionării cauzei, alteori fiind socotite ca
dificil de examinat, ceea ce subminează bunul mers al anchetei;
c) Menţionarea în procesul-verbal a oricărui element particular al cercetării, elemente cum sunt, de
exemplu, împrejurările negative. În această alternativă nu trebuie omisă menţionarea acţiunilor întreprinse
în direcţia clarificării şi explicării lor;
d) Dacă există anumite observaţii ale experţilor sau martorilor asistenţi cu privire Ia consemnarea celor de
mai sus, ele vor fi înserate în procesul--verbal. În legătură cu acest ultim aspect, ţinem să precizăm că nu
trebuie consemnate opiniile sau interpretările personale cu privire la faptă, la autor, la urmele create prin
activitatea infracţională, pentru a nu fi subminat, cel puţin în parte, caracterul obiectiv al procesului-verbal.
Destul de frecvent se impune o interpretare imediată a urmelor descope¬rite în câmpul infracţional,
interpretare care, însă, va face obiectul unei constatări tehnico-ştiinţifice, consemnată separat de
specialistul în materie prezent la faţa locului;
e) Din cuprinsul procesului-verbal nu trebuie omise menţiunile privind consecinţele sau pagubele produse
de faptele infracţionale cercetate, indiferent de valoarea sau natura lor. Ultima parte a procesului-verbal
va cuprinde o enumerare exactă a urmelor, a mijloacelor materiale de probă ridicate de la faţa locului şi
persoana căreia i-au fost încredinţate, precum şi a fotografiilor, schiţelor, a altor înregistrări sau lucrări
efectuate în timpul cercetării.
Totodată, se va indica ora începerii şi ora terminării cercetării la faţa locului, după care procesul-verbal va
fi semnat de către organul judiciar şi de către martorii asistenţi pe fiecare pagină şi la sfârşit, locurile
rămase libere fiind barate.
Referitor la conduita tactică urmată în redactarea procesului-verbal, considerăm necesar să subliniem că
acesta, pentru a-şi îndeplini întru totul rolul de mijloc de probă, va trebui să fie redactat, nu numai potrivit
legii, ci şi în conformitate cu anumite condiţii, impuse de practica judiciară şi subliniate, deseori, de către
autorii de specialitate, ca, de pildă, descrierea să pornească de la general la particular; să fie clară,
completă, obiectivă; obiectele de acelaşi gen să fie numite cu aceiaşi termeni; să nu se aglomereze
procesul-verbal cu descrieri prea amănunţite; să se evite termenii prea tehnici sau neologismele;
descrierea fiecărui obiect să se facă în mod complet
Dintre regulile tactice criminalistice referitoare la modul de redactare a procesului-verbal, menţionăm:
a) Prezentarea obiectivă, completă şi clară a rezultatelor cercetării, în exclusivitate pe baza constatărilor
directe ale organului judiciar, evitându-se deducţiile, diversele interpretări ale stării locului, sau raportarea
Ia anumite afirmaţii ale martorilor ori victimelor;
b) Folosirea unui mod de exprimare riguros exact, precis şi concis, a unei terminologii uzuale, accesibile
şi unitare sub raport procesual penal, astfel încât să fie prevenit echivocul sau ambiguitatea. Se va evita
folosirea unor termeni de strictă specialitate, iar în ipoteza că aceştia nu vor putea fi totuşi, evitaţi, să se
procedeze la explicarea lor;
c) Descrierea celor constatate în ordinea în care s-a desfăşurat cercetarea la faţa locului, ceea ce impune
ca procesul-verbal să fie redactat, de regulă, chiar la locul faptei, pentru a nu se omite nici un amănunt. În
cazurile deosebite, întocmirea procesului-verbal se poate face şi la sediul organului judiciar, însă, pe baza
unor note detaliate luate de conducătorul echipei în timpul cercetării, apelându-se şi la imaginile
înregistrate pe bandă videomagnetică.

 Schiţa locului faptei

Schiţa locului faptei, denumită şi plan-schiţă sau desen-schiţă, este destinată fixării şi prezentării, în
ansamblu, a locului faptei, a modului în care sunt dispuse, în plan, obiectele şi urmele infracţiunii, precum
şi a distanţelor sau a raportului de poziţie dintre acestea.
Principalul rol al schiţei locului faptei este acela de a facilita formarea unei imagini cât mai apropiate de
realitate asupra scenei infracţiunii, astfel încât constatările cuprinse în procesul-verbal să fie clar înţelese.
De mare importanţă pentru calitatea şi exactitatea unei schiţe efectuate la faţa locului este şi folosirea
unor semne convenţionale unitare, aşa cum s-au impus în practica de specialitate:

Fotografia şi filmul judiciar executate Ia faţa locului

Fotografia judiciară executată Ia faţa locului se numără printre

Fotografia şi filmul judiciar executate la faţa locului

Fotografia judiciară executată la faţa locului se numără printre cele mai importante mijloace de fixare a
rezultatelor cercetării, deşi este considerată drept o modalitate auxiliară procesului-verbal.
Fotografia la faţa locului include, aşa cum s-a văzut, fotografia de orientare, fotografia schiţă, fotografia
obiectelor principale, fotografiile de detaliu şi măsurătorile fotografice..
a. Fotografia de orientare este destinată fixării întregului loc al faptei, raportat la anumite puncte de reper
de natură să servească la identificarea zonei în care s-a săvârşit infracţiunea.
b. Fotografiile schiţă servesc la redarea, în primul rând, a locului faptei, cu tot ce are el mai caracteristic,
redarea în întregime sau în parte a locului respectiv, în funcţie de varianta în care este executată. De
pildă, fotografia schiţă unitară, fotografia schiţă panoramică, în variantele liniară sau circu-lară, fotografia
schiţă pe sectoare, fotografia schiţă încrucişată.
c. Fotografia obiectelor principale, cum sunt, de exemplu, corpul victimei, armele sau instrumentele
folosite de autor în săvârşirea infracţi¬unii, obiectele purtătoare de urme ş.a.;
d. Fotografiile de detaliu, necesare punerii în evidenţă a urmelor, a detaliilor caracteristice ale acestora, a
modului în care sunt dispuse pe suprafaţa obiectului purtător, a modificărilor, degradărilor, etc. produse
prin săvârşirea infracţiunii.
Filmul şi videofonograma judiciară se înscriu printre metodele moderne de fixare a rezultatelor cercetării
la faţa locului, metode devenite, în prezent, indispensabile în cazurile deosebite (omor, distrugeri
provocate de explozii şi incendii, accidente feroviare, aeriene etc.).
Înregistrarea pe bandă videomagnetică, spre deosebire de filmare, prezintă mai multe avantaje ce nu pot
fi neglijate. Astfel, ea este mai uşor de executat, deci nu necesită o pregătire deosebită din partea celui
care o execută. Totodată, permite verificarea imediată a calităţii şi eventuala refacere a acesteia, în
măsura în care situaţia o impune.
Specialistul criminalist, medicul legist şi alţi specialişti care au fost solicitaţi la cercetarea locului faptei, vor
fi menţionaţi nominal în procesul-verbal, indicându-se operaţiunile şi constatările ce le-a efectuat fiecare.
Atunci când se impune, acestora li se vor solicita, separat, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice sau
planşe fotografice.
În termen de 3 zile de la încheierea cercetării la faţa locului, se va întocmi, de către specialistul
criminalist, planşa fotografică cu aspecte de la faţa locului, iar în termen de 5 zile, planşa cu fotografii
reprezentând toate urmele şi celelalte mijloace materiale de probă descoperite şi ridicate de la faţa
locului, indiferent cui aparţin (cu excepţia celor prelucrate în laborator, pentru care se va întocmi raport de
constatare tehnico-ştiinţifică).
Planşele fotografice vor fi semnate pe fiecare pagină de cel care le-a executat şi de către cel care a
încheiat procesul verbal şi vor fi ştampilate pe fiecare fotografie în parte, după care vor fi ataşate la
procesul-verbal.
Traseul parcurs de câinele de urmărire, indiferent de direcţia deplasării şi de rezultatul obţinut, va fi
con¬semnat într-un proces-verbal cu schiţă anexă, separat de cel privind cercetarea la faţa locului, care
vor fi semnate de agentul conductor şi de cel care l-a însoţit. Aceste documente vor fi anexate procesului-
verbal de cercetare la faţa locului.

Unele reguli de comportament pe parcursul luării primelor măsuri la faţa locului

În procesul realizării ansamblului de măsuri şi activităţi de primă intervenţie, la locul săvârşirii unei
infracţiuni, acesta este obligat sã respecte şi anumite reguli de comportament profesional, deontologice,
cum ar fi:
- nu se va intra în câmpul infracţiunii, cu excepţia salvării şi acordării primului ajutor victimei, înlăturării
pericolelor iminente, conservării urmelor şi mijloacelor materiale de probă în pericol de dispariţie sau
distrugere;
- nu va pune mâna pe nimic, nu va atinge nici un obiect, nu va schimba poziţia nici unui corp delict sau
instrument folosit la comiterea infracţiunii;
- nu se face curăţenie, nu se spală, nu se mătură, nu se şterg urmele infracţiunii;
- nu este permis fumatul şi nici nu se aruncă pe jos resturi de ţigări;
- hainele, alte obiecte de îmbrăcăminte, nu se depun în câmpul infracţiunii;
- nu se foloseşte telefonul din locul faptei;
- nu se acţionează asupra întrerupătoarelor electrice sau a prizelor din spaţiile care urmează a fi
cercetate;
- nu se foloseşte W.C.-ul şi nu se deschid robinetele de la apă sau gaze;
- nu va comenta şi nu se va lăsa antrenat în discuţii cu persoane din rândul curioşilor în legătură cu fapta
săvârşită şi nu va exprima păreri personale;
- se notează imediat amănuntele esenţiale, poziţia şi starea victimei, în mod special poziţia principalelor
obiecte care au legătura cu faptele, observaţii cu privire Ia sistemele de asigurare şi de închidere a uşilor
şi ferestrelor etc.

Conducerea, îndrumarea, controlul şi analiza activităţii de cercetare la faţa locului

 Organizarea şi îndrumarea
Aceste activităţi, presupun:
- cunoaşterea efectivului specializat, destinat cercetării la faţa locului;
- cunoaşterea permanentă a capacităţii de operare în teren (autospeciale, aparatură);
- cunoaşterea situaţiei laboratoarelor şi a nevoilor de dotare (există condiţii de lucru?);
- cunoaşterea încărcăturii de sarcini a lucrătorilor;
- cunoaşterea pregătirii profesionale a lucrătorilor;
- asigurarea planificării corespunzătoare şi componenţei echilibrate a echipelor de cercetare la faţa locului
şi dacă este cazul a echipelor de rezervă;
- cunoaşterea problemelor de administraţie legate de aprovizionarea cu echipament şi materiale;
- evitarea deplasărilor pentru evenimente care nu necesită cercetarea la faţa locului;
- participarea la cercetarea la faţa locului în cazul unor evenimente deosebite.

 Controlul
În cadrul acestei activităţi, se controlează:
- planificarea activităţii zilnice;
- modul de efectuare a cercetării la faţa locului;
- calitatea procesului-verbal de cercetare la faţa locului:
- consemnarea exactă a datelor privitoare la poziţia urmelor şi suporturilor pe care acestea sunt găsite;
- modul de ambalare şi ridicare a urmelor;
- calitatea limbajului folosit la întocmirea documentelor;
- calitatea planşelor fotografice;
- concordanţa acestora cu procesele-verbale;
- întocmirea planşelor cu urme (dacă se execută separat), efectuarea amprentărilor şi excluderilor;
- consemnarea corectă a datelor în registrul de evenimente;
- consemnarea lucrărilor în registrele foto;
- verificarea planurilor de pregătire, verificarea însuşirii cunoştinţelor prin teste;
- verificarea valorificării urmelor rămase în evidenţă (toate categoriile de urme).
Analiza presupune:
- efectuarea periodică a analizelor privind cercetarea la faţa locului (cu exemple concrete);
- verificarea cunoaşterii situaţiei operative;
- urmărirea permanentă a cazurilor la care nu s-au ridicat urme;
- se vor verifica toate situaţiile în care nu s-a efectuat cercetarea la faţa locului;
- categoriile de urme ridicate (dacă nu se urmăresc exclusiv urmele papilare) şi ce metode de relevare se
aplică;
- numărul de autori identificaţi pe baza urmelor;
- la ce cazuri activitatea de cercetare la faţa locului a condus la găsirea unor mijloace materiale de probă,
altele decât obiectele purtătoare de urme papilare;
- efectuarea unor sondaje privind cazurile cu A.N. soluţionate, la care - urmele papilare rămase în
evidenţă au fost ale martorilor.
Coordonarea activităţii de cercetare la faţa locului va mai avea în vedere:
- asigurarea unei colaborări eficiente între servicii prin schimbul de informaţii;
- instruirea tuturor cadrelor pentru evitarea aglomerărilor la faţa locului;
- supravegherea activităţilor de cercetare la faţa locului desfăşurate de posturile de poliţie;
- cunoaşterea de către organele de urmărire penală a mijloacelor de investigare criminalistică actuale
(tehnica poligraf, portretul robot pe calculator, examinarea documentelor în infraroşu şi ultraviolet,
spectrometrul de masă - gaz cromatograful) pe plan local şi central;
- asigurarea unei colaborări constant permanente cu Institutul de Criminalistică.
Rezumat

 Locul faptei constituie locul unde s-a consumat, în total sau în parte, o activitate infracţională ori locul
unde s-a produs rezultatul acesteia, şi unde se găsesc probele care vor servi la incriminarea celor care
au înfăptuit actul criminal.
 În faza de urmărire penală, cercetarea locului faptei se efectuează după începerea urmăririi penale,
care se poate dispune imediat sau pe parcursul investigării criminalistice.
 Calitatea procesului-verbal face dovada competenţei, măiestriei şi obiectivitătii celui care îl întocmeşte.
 Experienţa arată că ziariştii trebuie să fie lăsaţi suficient de aproape, pentru a percepe ambianţa locului
faptei şi a obţine imagini pentru informarea publicului, dar suficient de departe şi niciodată în câmpul
infracţional, de regulă în nivelul de protecţie generală.

1. Care sunt caracteristicile cercetării locului faptei?

2. În ce constă importanţa cercetării locului faptei?
3. Ce trebuie să cuprindă procesul-verbal de cercetare a locului faptei?

1. Cine dispune efectuarea percheziţiei domiciliare:

a. procurorul, la cererea organului de cercetare penală;
b. procurorul, pe timpul nopţii;
c. instanţa de judecata.

2. Cel care ajunge primul la locul faptei nu trebuie sa ia una din următoarele măsuri:
a. acordarea primului ajutor victimelor;
b. înlăturarea curioşilor;
c. executarea masuratorilor fotografice bidimensionale.

3. Ce se întelege prin fixarea locului faptei:

a. marcarea urmelor;
b. conservarea locului faptei;
c. proces-verbal însotit de schiţe, fotografii, imagini video.