Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT

DISCIPLINA:
CRIMINALISTICĂ

COORDONATOR: Lector Univ. Dr. Vidrighin Vasile

Student: Craciun Marian-Mihai


Anul : IV ID
Grupa: 4

1
Cercetarea la faţa locului

NOȚIUNEA ȘI IMPORTANȚA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

1.Semnificaţia şi importanţa cercetării la faţa locului


Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile ce cotribuie în mod esenţial la realizarea
scopului procesului penal.
În accepţiunea legii penale, cercetarea la faţa locului constituie un procedeu probatoriu care
serveşte la administrarea sau aflarea unor mijloace de probă.
Acestei activităţi i se atribuie o semnificaţie deosebită, de ea depinzând direct aflarea adevărului
cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului.
În opinia specialiştilor, cercetarea la faţa locului poate fi definită ca acea activitate iniţială de
urmărire penală şi de tactică criminalistică care constă în cunoşterea nemijlocită a locului unde sa săvâşit
infracţiunea sau a locului unde au fost descoperite urmele acesteia.
Această activitate este: iniţială, în sensul că precede orice altă investigaţie, imediată, adică nu poate
fi amânată, şi nu în ultimul rând irepetabilă, dacă avem în vedere posibilitatea modificării cu sau fără voie
a aspectului locului faptei.
Cercetarea la faţa locului este necesară pentru descoperirea, fixarea urmelor biologice şi a
împrejurărilor în care sa săvârşit fapta.
Cercetarea la faţa locului constituie o activitate complexă care solicită exactitate şi calm,
perseverenţă şi prudenţă, eforturi şi chiar şi sacrificii din partea echipei care o efectuează.

Prin cercetare la faţa locului organul de urmărire penală stabileşte fapta, identifică făptuitorul sau
delimitează sfera persoanelor bănuite, adună conservă şi examinează probele materiale descoperite.
Codul de procedură în vigoare nu precizează semnificcaţia expresiei „faţa locului”,. Prin locul
faptei se înţelege perimetrul în limitele căruia se află probele materiale create cu ocazia săvârşirii de
infracţiuni şi nu numai locul propriu zis unde infracţiunea a avut loc, ci şi locurile unde s-au descoperit
probele acesteia, sau locurile în care s-au extins urmările ei.

2
Astfel el cuprinde: terenul sau încăperea în care s-a comis infracţiunea, locul unde s-a produs
rezultatul, împrejurările acestor locuri, dacă sunt purtătoare ale urmelor create cu prilejul săvârşirii faptei
cercetate.
În cazul infracţiunilor comise prn acţiuni fizice, cu urmări concretizate obiectiv în mediul ambiant,
cercetarea la faţa locului este deschizătoare de drumuri pentru activităţile tactice de cercetare
criminalistică.
De aceea în procesul cercetării la faţa locului, se impune necesitatea efectuării unei examinări
minuţioase, porţiune cu porţiune, a locului respectiv, astfel încât nici o zonă să nu rămână necercetată.
Dacă una dintre zone ar fi omisă cu ocazia cercetării, ar putea rămâne nevalorificate diferite urme
preţioase pentru stabilirea modului de comitere a faptei şi de identificare a autorului ei, ceea ce ar fi de
natură să ducă, în cele din urmă, chiar la imposibiliatatea stabilirii adevărului în cauza respectivă.
Având în vedere prevederile legale şi practica judiciară se poate concluziona că, locul săvârşirii
faptei diferă de la caz la caz, este în raport cu natura infracţiunii săvârşite, cu metodele şi mijloacele
folosite în acest scop, cu urmările activităţii ilicite desfăşurate de autor.

Cercetarea la faţa locului este o activitate -procedurală:


 Iniţială: se încearcă descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor, concomitent cu
perceperea locului unde a fost săvârşită infracţiunea;
 Obligatorie;

-Imediată: trebuie efectuată în cel mai scurt timp posibil după descoperirea infracţiunii.

2. Pregătirea cercetării la faţa locului


În condiţiile specifice cercetării la faţa locului, pregătirea activităţii presupune parcurgerea a două
etape:
 la sediul organului judiciar;
 la locul faptei.
Fiecare etapă constă în anumite măsuri proprii, necesare pentru atingerea scopului urmărit.

3
Vorbind despre cele două etape s-ar putea crede că activităţile pregătitoare, ca excepţie, nu ar avea un
caracter unitar. Este necesar să subliniem că activităţile pregătitoare au fost grupate în două entităţi, din
raţiuni ce ţin de particularităţile fiecăreia dintre ele şi de o anumită ordine cronologică, în care acestea se
desfăşoară.
Privită în ansamblu, pregătirea cercetării la faţa locului are un caracter unitar, fiecare dintre activităţi
succedându-se într-o ordine logico-operativă, de modul în care se realizează şi rezultatele uneia
depinzând de caracteristicile celei ce va urma.

2.1. Pregătirea efectuată la sediul organului judiciar


Prima măsură care este luată în această etapă este aceea de a obţine toate datele necesare despre
faptă cum ar fi timpul şi locul unde a fost comisă, pentru a putea forma o echipă de cercetare
corespunzătoare şi pentru a se înlătura deplasările inutile la adrese fictive sau greşite.
Organul judiciar pe lângă identificarea celui care a făcut plângerea sau denunţul va căuta să afle
din surse cât mai sigure şi demne de încredere ce anume infracţiune a fost comisă, numărul victimelor,
unde a fost comisă, volumul şi natura pagubelor cauzate, dacă făptuitorul se cunoaşte sau nu, etc.
Cu cât aceste date sunt obţinute mai repede, cu atât mai repede se poate constitui echipa de
cercetare şi se poate face deplasarea ei la locul faptei.
Se mai poate lua prin intermediul organelor locale de poliţie, măsurile necesare pentru
identificarea şi reţinerea infractorului, dacă acestea nu sunt realizare deja.
Ce-a de-a doua măsură luată de organul judiciar priveşte transmiterea unor sarcini urgente pe care
organele de poliţie să le îndeplinească la faţa locului până la sosirea echipei de cercetare.
Acestea sunt:
a. salvarea victimelor aflate încă în viaţă;
b. conservarea locului faptei;
c. evidenţa modificărilor intervenite la locul faptei;
d. identificarea martorilor;
e. investigarea sumară a martorilor.
În funcţie de natura faptei şi a locului unde a fost comisă se constituie echipa de cercetare, din care
fac parte:
a. procurorul, este cel care conduce activitatea;
b. ofiţerii din compartimentul judiciar şi de cercetări penale;

4
c. ofiţerul criminalist;
d. experţi de specialitate;
e. ofiţeri sau subofiţeri din cadrul poliţiei din sectorul unde s-a comis fapta;
f. medicul legist;
g. subofiţerul care conduce câinele de urmărire dacă este cazul.
În situaţia în care făptuitorul este prins şi imobilizat la faţa locului sau dacă persoanele interesate o
cer, la desfăşurarea cercetării la faţa locului pot participa şi avocaţi din oficiu sau aleşi.
De asemenea la activitate este necesară prezenţa a doi martori asistenţi . Asigurarea participării
acestor persoane, trebuie să se facă înainte de ajungerea la faţa locului, deoarece astfel se evită irosirea de
timp.
Întrucât cercetarea la faţa locului are o importantă componentă tehnică, în cadrul pregătirii se va
acorda o atenţie deosebită mijloacelor tehnico-ştiinţifice ce vor fi folosite la faţa locului.
Indiferent de simplitatea sau complexitatea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice trebuie să
răspundă unor cerinţe printre care enumăr următoarele:
a. să răspundă exact activităţilor care se anticipează că se vor desfăşura la faţa locului;
b. să poată fi manevrate rapid şi cu uşurinţă;
c. să permită aplicarea unor procedee de lucru sigure;
d. să nu afecteze sau să contamineze urmele prin desfăşurarea operaţiilor specifice de căutare, descoperire,
fixare relevare, ridicare sau ambalare;
e. să asigure conservarea adecvată a urmelor;
f. să conţină instrucţiuni clare de utilizare;
g. să aibă un preţ rezonabil;
h. să răspundă exigenţelor impuse de legislaţie;
i. să corespundă standardelor de calitate în domeniu.

O altă măsură de asigurare a bunei cercetări la faţa locului constă în verificarea trusei
criminalistice universale, a mijloacelor pentru efectuarea fotografiei judiciare operative, aparatul de filmat cu
accesoriile sale, substanţele necesare pentru ridicarea mulajelor, magnetofonul cu accesoriile
corespunzătoare, detectoarele de metale şi de cadavre, miniaspiratorul pentru ridicarea microurmelor,
ambalajele necesare pentru ambalarea şi transportul urmelor descoperite.

5
Toate aceste dotări se găsesc dispuse pe laboratoarele criminalistice mobile, ce se află şi în dotarea
organelor judiciare din România. Pe lângă aceste mijloace, în funcţie de necesităţi, se poate apela şi la alte
mijloace, mai mult sau mai puţin sofisticate, dacă, faţa de rezultatele ce se pot obţine, efortul devine oportun.
Şi în sfârşit după luarea măsurilor precedente, în cel mai scurt timp se organizează plecarea echipei
de cercetare la faţa locului, deoarece şansa succesului acestei activităţi tactice se află în raport invers
proporţional cu timpul scurs de la săvârşirea faptei până în momentul valorificării urmelor create în
procesul săvârşirii infracţiunii respective, adică cu câr se ajunge mai repede la locul faptei, cu atât cresc
sanşele descoperirii mai multor urme şi mai apte de a ajuta rezolvarea problemelor ridicate în faţa
cercetării criminalistice.

2.2. Pregătirea efectuată la locul faptei


Acestea au menirea de a completa pregatirea efectuată la sediul organului judiciar şi delimitează
activităţile membrilor echipei de cercetare.
Şeful echipei de cercetare are un rol hotărâtor în organizarea şi desfăşurarea acestora, de calităţile
manageriale ale sale depinzând condiţiile în care se va efectua activitatea propriu-zisă.
Odată ajuns la locul faptei, organul judiciar verifică cum s-a organizat paza locului faptei şi prin ce
activităţi şi mijloace au fost conservate urmele din perimetrul acestuia.
Tot când ajunge la locul faptei, şeful echipei se informează cu operativitate despre:
a. modul cum s-a acţionat pentru salvarea victimelor;
b. dacă mai sunt persoane care necesită prim ajutor;
c. modul cum s-a acţionat pentru conservarea urmelor;
d. dacă au fost identificaţi şi reţinuti la faţa locului făptuitorii; locul unde se găsesc, dacă au fost agresaţi;
e. dacă există martori oculari, identitatea acestora şi locul unde se află;
f. despre situaţia persoanelor vătămate;
g. dacă se cunoaşte întinderea pagubelor;
h. dacă există pericol iminent de incedii, inundaţii, explozii;
i. dacă au fost întrerupte căi de comunicaţie.
În continuare locul faptei se menţine izolat prin îndepărtarea cu mult tact a curioşilor.
Apoi urmează selecţionarea martorilor asistenţi atunci când acesta este posibil să se realizeze.

6
Pentru ca martorii asistenţi să-şi poată exercita pe deplin atribuţiile ce le revin, organul judiciar are
datoria să le explice în ce constă cercetarea la faţa locului şi ce anume se urmăreşte prin ea, precum şi
drepturile ce le au, de a cere explicaţii şi de a face observaţii unde cred că este necesar.
Întrucât metoda de cercetare, căutarea anumitor urme, înţelegerea aspectului locului faptei şi
perceperea extensiunii sale depind, în bună măsură, de modul cum s-a comis infracţiunea, efectele sale
principale şi secundare, de la început organul judiciar are nevoie să cunoască anumite date ce evidenţiază
asemenea situaţii.
Obţinerea acestor informaţii se va face în mod individual, prin disctuţii cu fiecare persoană în parte,
şi se fixează ceea ce descopera în agenda personală şi prin intermediul benzii de magnetofon.
Sursele de informaţii în aceste cazuri sunt chiar victimele, sau martorii oculari, rude sau chiar
organele de poliţie sosite primele la locul faptei.
Ultima măsură prealabilă luată la locul faptei este repartizarea sarcinilor, prin care se specifică ce
anume are de făcut fiecare persoană din echipă.
Astfel:
a. şeful echipei, care în majoritatea cazurilor este procurorul, el verifică cu medicul legist starea victimei şi
în unele cazuri ia măsuri pentru salvarea acesteia; menţine în stare neschimbată locul faptei; organizează
urmărirea, prinderea, şi reţinerea făptuitorului; participă la descoperirea, fixarea, recoltarea urmelor; caută
orice corp delict; conduce activitatea de încheiere a procesului verbal de cercetare la faţa locului;
b. ofiţerul de formaţiune judiciară competentă: identifică victima, martorii, infractorul; participă la acţiunile
de investigare; contribuie la căutarea urmelor şi a corpurilor delict;
c. ofiţerul criminalist: el desfăşoară activitatea cea mai vastă şi variată; contribuie la descoperirea şi
protejarea urmelor; fotografiază, filmează locul faptei; foloseşte magnetofonul pentru înregistrarea
declaraţiilor; efectuează constatări tehnico-ştiinţifice; foloseşte aparatura de specialitate; recoltează probe
pentru a le analiza la laborator; interpretează urmele descoperite;
d. conducătorul câinelui de urmărire: intra pe drumul marcat pentru luarea şi prelucrarea de către câine a
urmelor olfactive; efectuează cu câinele căutări prin împrejurările locului faptei; raportează şefului despre
urmele găsite; întocmeşte schiţa traseului făcut, precum şi procesul verbal de folosire a câinelui;
e. expertul medico-legist: stabileşte dacă moartea victimei e reală sau aparentă; recoltează şi conservă probe
biologice; face toaleta cadavrului; examinează corpul făptuitorului şi îmbrăcămintea acestuia.
f. în unele cazuri din echipa de cercetare fac parte şi experţi tehnici, agricoli, veterinari sau de alte domenii
de specialitate.

7
3.Efectuarea cercetării la faţa locului
Imediat după ce a sosit la locul faptei şi a realizat etapele pregătitoare echipa de cercetare trece la
efectuarea propriu zisă.
În timpul acestei etape echipa de cercetare este chemată să constate, cum se prezintă locul faptei, ce
schimbări s-au produs până la sosirea lor, ce categorii de urme se află în perimetrul fiecăruia, ca
infracţiune s-a produs în acel loc, data infracţiunii, cine e victima, mobilul infracţiunii, şi ce posibilităţi
sunt pentru descoperirea şi reţinerea infractorului.
Efectuarea cercetării trebuie să fie făcută imediat după luarea la cunoştinţă despre săvârşirea infracţiunii,
pentru a se putea preveni, pierderea sau degradarea urmelor, fie datorită fenomenelor atmosferice, fie a
persoanelor interesate în cauză.
Pe măsura trecerii timpului, toate probele în fucţie de natura lor, sunt supuse unui proces continuu,
obiectiv, de pierdere a detaliilor.
Cercetarea şi fixarea urmelor descoperite trebuie să se facă cu toată obiectivitatea, în sensul că trebuie
căutate şi fixate toate urmele, indiferent dacă ele confirmă sau infirmă versiunile organului de urmărire
penală.
Prin urmare, în procesul cercetării la faţa locului, urmele descoperite se studiază şi se fixează prin
metodele adecvate naturii lor şi aspectului aub care se prezintă, fără a ţine seama că unele vin cumva în
contradincţie cu altele, fără să apreciem valoarea lor în fucţie de măsura în care ar putea contribui într-un
proces de identificare din activitatea de cercetare criminalistică.
Efectuarea cercetării se face în mod amănunţit, prin notarea tuturor particularităţilor indiferent de
importanţa lor.
Deoarece cercetarea la faţa locului este o activitate de început a urmării penale, organul judiciar în
acest moment încă nu ştie în mod sigur care anume din datele descoperite prezintă sau nu , şi mai ales în
ce măsură, importanţă pentru stabilirea adevărului în cauză.
Efectuarea cercetării la faţa locului se face prin respectarea cerinţelor morale, adică persoanele din
echipa de cercetare, în timpul activităţii lor, trebuie să nu admită prezenţa persoanelor străine, să aibă o
comportare serioasă, fără zâmbete sau glume faţă de corpul victimei,a obiectelor vestimentare, sau din

8
locuinţă explicându-le persoanelor aparţinătoare că cercetează obiectele respective, nu din curiozitate, ci
din necesitate pentru descoperirea urmelor infracţiunii.
Cercetarea la faţa locului se efectuează planificat, iar planul este întocmit în funcţie de natura faptei,
particularităţile locului în care a fost săvârşită fapta şi varietatea urmelor existente, prevăzându-se în el
întreaga gamă de activităţi şi procedee de căutare, examinare şi ridicare a urmelor, de ascultare, cu această
ocazie, a unor persoane.
Ţinând cont de complexitatea cercetării, în plan se mai precizează atribuţiile ce revin fiecărui membru al
echipei de cercetare la faţa locului.

3.1. Fazele cercetării la faţa locului


Cercetarea la faţa locului este o activitate complexă, de durată, care solicită exactitate, calm,
perseverenţă, prudenţă, eforturi şi, uneori, chiar sacrificii, pentru realizarea scopului pe care îl urmăreşte.
Cercetarea la faţa locului poate să înceapă din exterior spre interior sau invers, iar atunci când
suprafaţa este întinsă se recurge la parcelarea acesteia.

Cercetarea la faţa locului parcurge două etape (faze):


a. Faza statică;
b. Faza dinamică.
Această distincţie între cele două faze ale cercetării are un caracter convenţional, în sensul că nu
trebuie privită ca ceva rigid. În raport cu multitudinea şi diversitatea situaţiilor legate de împrejurările
comiterii faptei pot apărea cazuri când unele activităţi din faza statică se execută în faza dinamică şi
invers.
În prima etapă, numita faza statică, interesează aspectul de ansamblu al locului săvârşirii faptei,
poziţiile relative ale diferitelor urme şi obiecte, căile de acces etc. În aceasta fază, se măsoară distanţele
dintre diferite obiecte ale infracţiunii, între diferitele urme ale acesteia, se execută fotografiile - schiţa,
fotografiile obiectelor principale de la locul faptei.
Se va interzice fumatul în timpul cercetării locului faptei, sau se va fixa un loc special pentru fumat.
Nu se vor comenta cu glas tare rezultatele cercetării, pentru a nu influenţa martorii oculari daca sunt de
faţă.
Daca între timp vor veni organe de urmărire penală cu grade şi funcţii superioare, acestea nu au voie
să întrerupă lucrările, dar vor putea sta de vorbă, în mod independent, cu fiecare membru din echipa de

9
cercetare. De altfel, din întreaga echipă de cercetare, în faza statică, nu intra pe terenul propriu-zis al
locului faptei decât conducătorul echipei şi specialistul criminalist. Acesta din urma va executa
fotografiile necesare. La nevoie echipa va fi completată şi cu un al doilea specialist (medic sau inginer în
accidente cu caracter special), dacă natura faptei o impune.
Marcarea drumului de acces în perimetrul de cercetat este atributul specialistului criminalist, fiind
abilitat de profesia ce o desfăşoară, de ordine şi instrucţiuni de uz intern.
După stabilirea căilor de acces, primul care pătrunde în locul faptei este procurorul, împreună cu
criminalistul şi medicul legist.
În această fază se marchează poziţia cadavrului şi a principalelor urme şi mijloace de probă.
În continuare se trece la examinarea cadavrului, făcută de medicul legist, fără a schimba poziţia
victimei. Tot în acest timp procurorul trebuie să facă o descriere completă a cadavrului, aceasta incluzând
sex, înfăţişare, vârsta, culoarea ochilor, părului. Foarte importantă este şi descrierea poziţiei cadavrului,
locul unde a fost găsit, precum şi examinarea atentă a îmbrăcăminţii şi încălţămintei victimei.
O altă problemă specifică acestei faze o constituie folosirea câinelui pentru prelucrarea urmei de
miros uman.
După unele opinii, această activitate este de maximă urgenţă şi trebuie executată imediat ce s-a ajuns la
faţa locului.
Consideram că nu se poate neglija multitudinea de urme create de făptuitor, ceea ce impune mai întâi
determinarea drumului de acces în locul faptei şi apoi folosirea câinelui de urmărire, altfel echipa riscă să
îmbogăţească locul de examinat. Fixarea locului faptei în fază statică se face prin fotografii de orientare şi
fotografii schiţă, ale obiectelor principale şi ale urmelor, când există pericol de dispariţie a acestora.
A doua etapă a cercetării locului săvârşirii faptei, numita faza dinamică constă în examinarea
amănunţită a fiecărui obiect purtător de urme, deplasându-l din locul unde a fost descoperit, pentru a
asigura condiţii optime de examinare. Se execută fotografia detaliilor acestor obiecte, se caută şi se ridică
urmele vizibile şi latente de mâini, urmele de picioare, ale instrumentelor de spargere, ale armelor de foc
etc.
Cu privire la urmele ce trebuie căutate, acestea diferă în raport cu natura faptei săvârşite, astfel: la
infracţiunile comise prin violentă, întotdeauna vor fi căutate urme biologice, micro-urme, obiecte folosite
de autori pentru realizarea rezoluţiuni infracţionale; la faptele îndreptate împotriva avutului public sau
privat se vor căuta urme ale instrumentelor de spargere, urme de natură papilară, urme de încălţăminte; în

10
cazul distrugerilor, indiferent de natura agenţilor care le-au provocat, se va examina focarul sau craterul
exploziei, în cercuri concentrice, pentru identificarea surselor care au produs incendiul sau explozia.
O atenţie deosebită trebuie acordată examinării locului unde s-a consumat episodul principal al
faptei pentru că aici pot rămâne o multitudine de urme.
La această fază a cercetării iau parte activă toţi membrii echipei, şi toţi specialiştii necesari, în
raport cu natura urmelor formate.
Rezultatele cercetării la faţa locului sunt fixate prin procesul verbal de cercetare ca mijloc
principal şi prin fotografie şi desen ca mijloace secundare.

4. Procesul verbal de cercetare la faţa locului


Acesta are un dublu rol: în primul rând, el se numără printre mijloacele de proba cu semnificaţie
majoră în soluţionarea cauzei, iar în al doilea rând, acesta se constituie într-o dovadă procedurală, de
natură a demonstra îndeplinirea dispoziţiilor legale cu ocazia efectuării cercetării locului faptei. Pentru a
ocupa locul pe care î-l conferă legea şi a avea valoare pentru cauză, la întocmirea procesului-verbal
trebuie respectate o serie de condiţii de fond şi formă.
În conformitate cu dispoziţiile legii procesuale penale, procesul verbal trebuie să cuprindă:
a. data şi locul efectuării cercetării la faţa locului;
b. numele, prenumele, calitatea şi organul de urmărire penală din care fac parte membrii echipei de
cercetare;
c. numele, prenumele specialiştilor, experţilor, tehnicienilor s.a., participanţi la cercetarea la faţa locului,
precum şi unitatea din care provin;
d. datele de identificare ale martorilor asistenţi;
e. temeiul de drept şi de fapt care au impus deplasarea la faţa locului şi examinarea acestuia, cu indicarea
modului de sesizare şi al conţinutului, pe scurt, al sesizării;
f. descrierea locului unde s-a comis fapta;
g. persoanele găsite la faţa locului şi, în primul rând, cele care au asigurat paza şi conservarea acestuia până
la sosirea echipei de cercetare;
h. modificările survenite în aspectul iniţial al locului faptei, cu indicarea persoanelor care le-au făcut şi a
motivelor care au determinat schimbările respective;
i. urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite, relevate fixate şi ridicate, metodele şi mijloacele
folosite în acest scop;

11
j. ora începerii şi ora terminării cercetării la faţa locului, evidenţiindu-se condiţiile atmosferice şi de
vizibilitate existente atât în momentul sosirii echipei de cercetare, cât şi pe durata activităţii;
k. menţiune despre executarea schiţei locului faptei;
l. menţiune despre folosirea câinelui de urmărire şi a rezultatului obţinut;
m. observaţiile martorilor asistenţi şi, dacă făptuitorul este prezent la faţa locului, obiecţiile acestuia;
n. numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal şi destinatia acestora.

5. Concluzii
Procedeul probator, denumit în Codul român de procedură penală Cercetarea la faţa locului
(art.129) - cunoscut în legislaţiile occidentale şi ca Cercetarea scenei infracţiunii sau scena crimei, cum
este cazul sistemului judiciar de tip anglo-saxon, ori american - reprezintă actul de debut al investigaţiilor
în fapte de periculozitate deosebită: omucideri, violuri sau tâlhării urmate de moartea victimei, distrugeri,
catastrofe sau accidente grave, infracţiuni din domeniul crimei organizate ş.a.
Cercetarea la faţa locului constituie una dintre cele mai complexe şi importante activităţi, ale cărei
rezultate condiţionează, de cele mai multe ori, nu numai direcţia ci însăşi finalitatea investigaţiilor ce se
efectuează în cauza dată.
Cercetarea la faţa locului este necesară atunci când săvârşirea unor infracţiuni este însoţită de
producerea unor transformări sau modificări de ordin fizic, material, susceptibile a fi percepute
nemijlocit, schimbări materializate sub forma unor urme.
Cercetarea la faţa locului, ca şi celelalte acte ori activităţi de investigare a faptelor penale, se face
numai în strictă conformitate cu reglementările referitoare la acest procedeu probator.

12

S-ar putea să vă placă și