Lege 7 Din 2004 Republicata

UNIVERSITATEA “SPIRU HARET’ BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
CERCETAREA LA FAȚA
LOCULUI
Coordonator:
Prof.univ.dr. Lazăr CÂRJAN
Absolvent:
2012
1
DECLARAłIE
Subsemnatul student la Universitatea Spiru Haret - Bucuresti, Facultatea de Drept si

AdministraŃie Publică, Specializarea Drept, declar pe propria răspundere, cunoscând
prevederile art. 292 Cod Penal privind falsul în declaraţii, că lucrarea de licenţă cu titlul
“CERCETAREA LA FATA LOCULUI” având drept coordonator pe Prof. univ. dr. Lazăr
Cârjan , nu este un plagiat, fiind creaţia mea personală. Lucrarea este scrisă de mine si nu
a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituţie de învăţământ superior din
ţară sau străinătate.
Am luat la cunostinţă faptul că, în cazul în care lucrarea va fi dovedită ca fiind plagiată,
voi fi exmatriculat sau, dacă plagiatul va fi dovedit după absolvirea lucrării de licenţă, îmi
va fi retras titlul academic obţinut.
Bucuresti ,
Data:
Absolvent :
CUPRINS
2
INTRODUCERE pag 4
pag 5
CAPITOLUL 1 - Notiunea, caracterul si functia cercetarii la fata locului
pag 9
CAPITOLUL 2 – Cercetarea la locul faptei
2.1 Noţiunea, scopul şi importanţa cercetării locului faptei pag 9

Caracteristicile cercetării locului faptei, Importanţa cercetării
2.2 pag 13
locului faptei
2.3 Reguli tactice privind pregătirea cercetării locului faptei pag 13
pag 17
CAPITOLUL 3 – Pregătirea cercetări la faţa locului
3.1 Mijloace procesuale de fixare a rezultatelor cercetarii la fata locului pag 25

3.2 Reluarea si repetarea cercetarii la fata locului pag 29
3.3 Rolul victimei infracţiunii în cercetarea la faţa locului pag 30
CAPITOLUL 4 – Particulartati ale cercetarii la fata locului in cadrul pag 35
investigarii
infractiunilor de furt si talharie
4.1 Materiale si utilaje folosite la cercetarea locului faptei pag 47
4.1.1 Trusa criminalistică universală Pag 47
4.1.2 Materiale complementare Pag 48
4.1.3 Detectoare Pag 48
pag 49
CONCLUZII
pag 50
STUDIU DE CAZ
PROCES VERBAL DE CERCETARE LA FAŢA LOCULUI pag 52

pag 54
PLANŞA FOTOGRAFICĂ
pag 71
BIBLIOGRAFIE
3
INTRODUCERE
Cercetarea la faţa locului este una dintre cele mai importante activităţi care se
desfăşoară de către organele judiciare în vederea realizării scopului procesului penal.
Legiuitorul român reglementează cercetarea la faţa locului în cadrul art. 129 din
Codul de Procedură Penală, ca fiind activitatea desfăşurată de către organul de urmărire
penală sau instanţa de judecată, atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la
situaţia locului săvârşirii infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii,
să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care a
fost săvârşită infracţiunea.
Analizând definiţia legală, apreciez că, ceea ce ţine de esenţa acestei activităţi, este
complexitatea conferită de mai multe laturi acţionale ce se îmbină, în scopul de a oferi cât
mai multe informaţii anchetei penale.
Eficacitatea muncii de descoperire şi cercetare a infracţiunilor în mare măsură
este condiţionată de oportunitatea şi plenitudinea efectuării acţiunilor de anchetă precum
şi a măsurilor operative de investigaţie în etapa iniţială a cercetărilor.
O deosebită însemnătate în acest sens obţine realizarea calitativă a cercetării
locului faptei, activitate în cadrul căreia se depistează şi se colectează un mare volum de
informaţie criminalistică autentică, servind drept bază de cercetare a majorităţii
covîrşitoare a dosarelor penale.
4
CAPITOLUL 1
Notiunea, caracterul si functia cercetarii la fata locului
Pornind de la ideea că cercetarea la faţa locului este atat punctul iniţial intr-o
investigaţie criminalistică, precum şi pilonul pe care se sprijină şi care dirijează intreaga
probaţiune judiciară1, ne-am propus să scoatem in evidenţă particularităţile teoretice şi
practice pe care le ridică această activitate de urmărire penală şi de tactică criminalistică.
In accepţiunea legii procesual penale şi in opiniile specialiştilor in domeniu, cercetarea la
faţa locului constituie un procedeu probatoriu care serveşte la administrarea sau aflarea
unor mijloacede probă. Această activitate se efectuează atunci cand este necesar a se face
constatări cu privire la situaţia locului săvarşirii infracţiunii, să se descopere şi să se
fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de
probă şi imprejurările in care infracţiunea a fost săvarşită 2. De aceea, cercetarea la faţa
locului este considerată una dintre principalele activităţi care contribuie in mod
substanţial la realizarea scopului procesului penal.
Încă de la începuturi, înaintaşii criminalişti au stabilit reguli tactice ale cercetării
la faţa locului, generalizând experienţa pozitivă a organelor judiciare. Pe măsura trecerii
timpului şi mai ales ca urmare a dezvoltării tehnico-ştiinţifice contemporane şi a
exploziei informaţionale din ultimii ani, s-a simţit tot mai stringent nevoia unei
metodologii adecvate, adaptate tehnici moderne de efectuare a cercetării la faţa locului. 3
"Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile de baza ce contribuie în
mod substanţial la aflarea adevarului în cauza, de ea depinzând în mod substanţial
lămurirea problemelor referitoare la faptele şi împrejurările acesteia, inclusiv cu privire la
persoana faptuitorului4. "Nu de putine ori, această activitate se constituie în unica
1 Vasile Bercheşan – Cercetarea la faţa locului, principal mijloc de probă în procesul penal, Editura
Little Star, Bucureşti, 2006, pag.10
2 Art.129, alin.1 din Codul de Procedură Penală al României
3 Marin Ruiu , Elemente de Noutate privind procedura cercetării la fața locului în raport cu standardele și
exigențele de calitate impuse de euroconformizarea activităților criminalistice în Revista de Investigare a
Criminalității, nr.3 2008 , pag.35
4 Vasile Berchesan, Constantin Pletea si Eugen I. Sandu, Cercetarea la fata locului în "Tratat de tactica
criminalistica", Ed. Carpati, Craiova, 1992, pag. 26.
5
modalitate de obţinere a probelor si mijloacelor materiale de proba, cel puţin în prima
fază a cercetarilor”5. Cercetarea la faţa locului este o activitate de cautare, localizare,
descoperire, relevare,fixare,ridicare,ambalare si transport a probelor descoperite la fata
locului. În acceptiunea specialistilor, cercetarea la fata locului poate fi definita ca fiind
acea activitate iniţiala de urmarire penala si de tactica criminalistica care consta în
cunoasterea nemijlocita a locului unde s-a savârsit infractiunea sau a locului în care au
fost descoperite urmele acesteia, în vederea descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor si în
stabilirea împrejurarilor în care infractiunea a avut loc.
Cercetarea la faţa locului prezintă o serie de trăsături caracteristice care o
particularizează faţă de celelalte activităţi de urmărire penală desfăşurate de către
organele judiciare şi care se referă la faptul că ea precede alte activităţi, este urgentă,
obligatorie şi, de regulă, nu se poate repetata.
Cercetarea la fata locului, cu atât mai mult daca se suspecteaza un omor, este o
activitate procedurala:
 initiala, prin care se încearca descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor,
concomitent cu perceperea locului unde a fost descoperit cadavrul;
 obligatorie;
 imediata, ce trebuie efectuata în cel mai scurt timp posibil dupa descoperirea
cadavrului;
 irepetabila, deoarece dupa parcurgerea celor doua faze de cercetare statica si
dinamica se produc modificari care nu mai pot fi refacute astfel încât aspectul
initial este iremediabil pierdut.
Organul de urmarire penala efectueaza cercetarea locului savârsirii faptei în prezenta
obligatorie a martorilor asistenti, afara de cazul când aceasta nu este posibil.
Instanta de judecata efectueaza în unele cazuri cercetarea locului savârsirii faptei cu
citarea partilor, iar în cazurile în care participarea procurorului la judecata este
obligatorie, atunci cercetarea la fata locului se va face obligatoriu în prezenta acestuia.
Prin "loc al faptei" se întelege nu numai locul propriu-zis unde infractiunea a avut loc,
ci si locurile unde s-au descoperit urmele acesteia, ori în care s-au extins efectele ei.
6
Aşadar, putem spune ca locul savârsirii infractiunii difera de la caz la caz, în raport cu
natura faptei savârsite, cu multitudinea de metode si mijloace folosite în acest scop, cu
urmarile activitatii ilicite desfasurate de catre faptuitor s.a. În cazul infractiunilor de
omor, prin notiunea de "loc al faptei" se înteleg, dupa caz, urmatoarele:
 portiunea de teren, segmentul de drum ori încaperea unde a fost descoperit
cadavrul, parti din acesta, schelet, precum si împrejurimile acestora;
 locul unde s-a consumat episodul principal al faptei, respectiv unde a fost
suprimata viata victimei;
 locul unde a fost abandonata victima ori cel în care cadvrul a fost dezmembrat,
inclusiv împrejurimile acestuia;
 locul unde a survenit moartea victimei, în situatia în care acesta nu corespunde cu
locul agresiunii;
 căile de acces folosite de faptuitor pentru a patrunde în câmpul infractiunii,
precum si locul pe unde l-a parasit”6.
În marea majoritate a cazurilor, cercetarea locului savârsirii faptei este o activitate

obligatorie, dar, îndeosebi nu poate lipsi în cercetarea omorului, a incendiilor, a
spargerilor, a accidentelor de munca sau de circulatie etc. Cu alte cuvinte, cercetarea la
fata locului se face cu dublu scop, si anume: pe de o parte, de a cunoaste nemijlocit
"ambianta generala" a infractiunii cercetate sau în curs de judecata, iar pe de alta parte,
pentru a descoperi, ridica si fixa urmele infractiunii, pentru a cunoaste împrejurarile
comiterii acesteia si a demasca pe infractor.
Cunoaşerea nemijlocită a locului savârsirii faptei ofera posibilitatea unei interpretari
mai juste a urmelor descoperite în cursul cercetarilor, prin încadrarea lor în tabloul de
ansamblu al locului faptei, asigurând o reprezentare mai fidela a împrejurarilor care le-au
dat nastere. Culegerea unui material probator primar, necesar elaborarii cât mai juste a
versiunilor, ajuta la reprezentarea cât mai clara a mecanismului savârsirii infractiunii
respective si a succesiunii în care s-au desfasurat diferitele actiuni ale infractorului.
6 Vasile Berchesan, I.N. Dumitrascu, "Tratat de metodica crminalistica", Ed. Carpati, Bucuresti, 1994,
pag.32.
7
Cunoasterea nemijlocita a locului savârsirii faptei da posibilitatea unei verificari mai
exacte a depozitiei martorilor oculari, a stabilirii timpului când a avut loc infractiunea, a
drumului parcurs de infractor etc.
De exemplu:
 în cazul accidentelor de munca, cunoasterea nemijlocita a raportului de distanta
dintre victima si utilajul tehnic care a provocat accidentul, pozitia si felul de
miscare a diferitelor angrenaje, existenta masurilor tehnice de securitate a muncii
sau lipsa acestora vor constitui elementele de baza în lamurirea cauzelor
accidentului;
 în cazul unui incendiu, este important sa se cunoasca locul de unde, a pornit focul
si urmele mijloacelor care au întretinut flacara;
 în cazul unui accident de circulatie, forma si pozitia urmelor de frânare, pozitia si
distanta dintre cele doua vehicule intrate în coliziune sau dintre vehicul si victima
sunt elemente importante pentru cunoasterea împrejurarilor concrete în care
accidentul a avut loc.
Cercetarea la fata locului prezinta o serie de trasaturi caracteristice care o diferentiaza
si particularizeaza de celelalte activitati desfasurate de organele de urmarire penala.
Aceasta este o activitate iniţiala, în sensul ca, precede în timp toate celelalte activitati
de cercetare penala, ori de câte ori natura faptei savârsite impune efectuarea de constatari
cu privire la situatia locului savârsirii infractiunii, descoperirii si fixarii urmelor acesteia,
stabilirii pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba ori a împrejurarilor în care a fost
savârsita infractiunea. Infractiuni ca: omor, distrugere, tâlharie, accidente de circulatie,
etc., "sunt fapte a caror solutionare este de neconceput fara cercetarea la fata locului"7.
Aceasta este "o activitate cu caracter imediat"8 urgenta efectuarii cercetarii este
impusa de faptul ca orice întârziere duce la modificarea ambiantei locului faptei, la
pierderea sau distrugerea urmelor si a celorlalte mijloace materiale de proba.
Aceasta este, de asemenea, o activitate obligatorie, întrucât perceperea nemijlocita a
situatiei de la locul faptei nu poate fi înlocuita prin nici o alta activitate. Ascultarea
7
8 Emilian Stancu-Tratat de criminalistica-Ed.A II a, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2002,pag.206
8
martorilor, a persoanei vatamate ori a învinuitilor, efectuarea reconstituirii sau orice alta
activitate de urmarire penala pot oferi celui ce instrumenteaza cauza o imagine mai mult
sau mai putin precisa despre situatia de la fata locului, însa "nu în masura în care o
realizeaza perceperea nemijlocita a acesteia"9
Aceasta este, de regula, o activitate care nu se poate repeta, "Efectuarea
necorespunzatoare a acestei activitati, minusurile în materializarea rezultatelor obtinute
nu mai pot fi înlaturate"10
Totusi, în anumite situatii si în mod exceptional, cercetarea la fata, locului poate fi
repetata când:
 cercetarea initiala s-a desfasurat în conditii atmosferice si de vizibilitate improprii;
 nu a fost cunoscuta întreaga întindere a locului faptei si acesta nu a putut fi corect
delimitat;
 nu au fost cunoscute toate portiunile de teren si itinerariile ce intra în notiunea de
"Ioc al faptei", examinarea impunându-se pentru descoperirea si în aceste locuri a
urmelor si mijloacelor materiale de proba.
CAPITOLUL 2
CERCETAREA LOCULUI FAPTEI
2.1. Noţiunea, scopul şi importanţa cercetării locului faptei
Cercetarea locului faptei constituie o activitate procedurală iniţială care are ca
scop perceperea nemijlocită a locului în care s-a săvârşit o infracţiune, descoperirea,
fixarea şi ridicarea urmelor create prin activitatea infracţională, precum şi stabilirea
mijloacelor materiale de probă, în scopul identificării făptuitorului. Cercetarea locului
faptei poate fi şi suplimentară, când are loc ulterior constatării infracţiunii, în mod repetat
9
10 V.Berchesean,C.Pletea si Eugen I.Sandu,op.cit.,pag.30
9
sau ori de câte ori este necesar.
În literatura de specialitate se apreciază importanţa deosebită care se atribuie
11
cercetării locului faptei pentru identificarea făptuitorului şi soluţionarea cauzei penale.
Codul de procedură penală, în art. 30 alin. ultim, defineşte locul săvârşirii infracţiunii ca
fiind „locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul
unde s-a produs rezultatul acesteia”. Cei mai mulţi teoreticieni consideră că sintagma
„locul săvârşirii infracţiunii” este acoperitoare pentru expresia „faţa locului”, cu
precizarea că se au în vedere:12
 locul propriu-zis al săvârşirii infracţiunii (încăpere sau suprafaţă de teren);
 locul în care se află obiectele care au servit la comiterea infracţiunii sau
obiectele care constituie produsul infracţiunii;
 căile de acces sau de retragere a făptuitorului (făptuitorilor) ori a părţii
vătămate.
Aceste locuri formează, în majoritatea cazurilor, un tot unitar, deşi între ele pot fi
şi distanţe foarte mari. Potrivit art. 129 alin. 1 din C. pr. pen., cercetarea locului faptei
poate fi dispusă când este necesar:13
 să se efectueze constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii;
 să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii;
 să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi
împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea.
Cercetarea locului faptei se impune şi în scopul percepţiei nemijlocite a scenei
infracţiunii, chiar dacă a trecut un anumit timp de la comiterea acesteia, iar câmpul
infracţional a suferit modificări.
2.2 Caracteristicile cercetării locului faptei

Constituie o activitate iniţială a investigării unei infracţiuni.
Este obligatorie în cazul infracţiunilor în care au avut loc moartea victimei,
11 Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, op.cit.pag. 235

10
vătămări corporale grave, furturi din locuinţe, furturi de şi din autoturisme, tâlhării şi
violuri urmate de moartea victimei, tâlhării, accidente de circulaţie cu moartea victimei şi
fuga de la locul faptei, incendii, explozii, calamităţi.
Cercetarea locului faptei este posibilă şi obligatorie chiar şi în situaţiile în care
evenimentul a fost reclamat cu întârziere (de ex. tâlhăria reclamată după externarea
victimei). Este o activitate imediată, care trebuie să se efectueze într-un termen cât mai
apropiat de comiterea infracţiunii. Constituie, în principiu, o activitate irepetabilă,
datorită modificărilor la care este supus câmpul infracţional.
Importanţa cercetării locului faptei

Constituie, de cele mai multe ori, singura modalitate de obţinere a probelor în faza
iniţială;
 este un element probator deosebit de relevant pentru aflarea adevărului;
 contribuie la identificarea făptuitorului, stabilirea datelor necesare privind
personalitatea acestuia şi modul de operare folosit.
Sarcinile cercetării locului faptei derivă atât din prevederile art. 129 Cod
procedură penală, cât şi din experienţa acumulată în practica şi literatura de specialitate:
investigarea locului în care a fost săvârşită infracţiunea pentru stabilirea naturii acesteia şi
a împrejurărilor în care a fost comisă; descoperirea, fixarea, ridicarea şi examinarea
urmelor şi a altor mijloace de probă; determinarea drumului parcurs de infractor (iter
criminis); stabilirea modului de operare a făptuitorului (făptuitorilor); precizarea timpului
săvârşirii infracţiunii; identificarea persoanelor care au tangenţă cu cauza cercetată:
făptuitori, martori, victime, persoane responsabile civilmente; elaborarea primelor
versiuni pentru orientarea investigaţiilor ulterioare.
În faza de urmărire penală cercetarea locului faptei se efectuează după începerea
urmăririi penale, care se poate dispune imediat sau pe parcursul investigării
criminalistice.14
De regulă se efectuează în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul când acest
lucru nu mai este posibil. Cercetarea se poate efectua în prezenţa părţilor, dar
11
neprezentarea părţilor încunoştinţate nu împiedică efectuarea cercetării. Învinuitul sau
inculpatul reţinut ori arestat poate fi adus la cercetare. Dacă acest lucru nu este posibil,
organul de urmărire penală îi pune în vedere că are dreptul să fie reprezentat şi îi asigură,
la cerere, reprezentarea. Potrivit art. 172 C. pr. pen., modificat prin Legea nr. 32/1990,
apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de
urmărire penală; deci şi la cercetarea locului faptei.
În faza de judecată, potrivit art. 129 alin. 4 C. pr. pen., instanţa de judecată
efectuează şi cercetarea locului faptei în condiţii de contradictorialitate, cu citarea părţilor
şi în prezenţa procurorului, când participarea acestuia la judecată este obligatorie.
Persoanele care se află sau vin la locul faptei pot fi împiedicate, potrivit art. 129 alin.
ultim, C. pr. pen., să comunice între ele sau cu alte persoane, ori să plece înainte de
terminarea cercetării. Cercetarea locului faptei se consemnează într-un proces-verbal care
trebuie să cuprindă:
a. datele menţionate în art. 91 C. pr. pen:
 data şi locul unde este încheiat;
 numele, prenumele, calitatea celui care îl încheie şi unitatea din care face
parte;
 numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi;
 descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;
modificările survenite; persoanele care le-au făcut; în ce scop; persoanele
găsite la locul faptei;
 numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă procesul-
verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
 menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
b. alte date cerute de art. 131 C. pr. pen.:15
 descrierea amănunţită a situaţiei locului;
 urmele găsite, fixate şi ridicate; să se precizeze locul în care au fost
descoperite, distanţele faţă de anumite repere (fereastră, uşă, copac, axul
şoselei etc.);
12
 obiectele examinate şi cele ridicate, cu descrierea caracteristicilor de
identificare (model, marcă, tip, serie), dimensiuni, culoare, formă,calitate;
 sistarea urmei sau a obiectului (curată, murdară, caldă, fierbinte, rece,
îngheţată, topită, cu miros, în putrefacţie, fără miros etc.);
 condiţiile în care au fost descoperite;
 descrierea metodelor folosite pentru ambalare, etichetare şi sigilare;
 cantităţile ridicate;
 împrejurările negative (controversate) constatate şi măsurile luate pentru
clarificarea lor;
 starea timpului: ploaie, ninsoare, căldură, ger, vânt etc.;
 măsurile luate faţă de victime, făptuitori, obiecte implicate în eveniment;
 fotografiile judiciare efectuate: fotografia de orientare, fotografia schiţă,
fotografia obiectelor principale, fotografiile de detaliu şi măsurătorile
fotografice, precizându-se marca aparatului folosit şi a filmului;
 menţiuni cu privire la înregistrările efectuate: înregistrarea pe bandă
videomagnetică ori înregistrări foto şi video-digitale;
 tehnica de iluminare utilizată;
 menţiuni despre întocmirea planului-schiţă, cu precizarea scării la care s-a
întocmit ori despre desenul schiţă realizat;
 rezultatul folosirii câinelui de urmărire;
 observaţiile persoanelor participante, mijloacele materiale de probă
ridicate de la locul faptei şi cele lăsate în custodie, precum şi obiecţiile
făptuitorului;
Procesul-verbal trebuie să fie întocmit într-un stil clar, precis şi concis, să prezinte
în mod obiectiv situaţia constatată la locul faptei.
Procesul-verbal se semnează de către organul judiciar, martori asistenţi şi de alte
persoane, pe fiecare pagină, iar locurile rămase libere se barează. În procesul-verbal nu
se consemnează opiniile experţilor sau ale martorilor asistenţi cu privire la modul în
care s-a comis fapta şi persoana făptuitorului. Este preferabil ca procesul-verbal să fie
redactat la locul faptei, pentru a nu se omite amănunte relevante pentru cercetare.
13
Calitatea procesului-verbal face dovada competenţei, măiestriei şi obiectivităţii celui care
îl întocmeşte. Hans Gross consemna în Manuel practique d`instruction judiciare, Ed.
Marchal et Billard, vol. I, Paris, 1899, p.148: „Procesul-verbal de cercetare la faţa
locului este, de asemenea, o piatră de încercare a judecătorului de instrucţie. Nicăieri nu
se dezvăluie cu mai multă claritate priceperea, siguranţa spiritului de observaţie, logica
raţionamentului, perseverenţa metodică şi conştientă în realizarea scopului său, dar, de
asemenea, nicăieri nu se manifestă mai bine nepriceperea, slăbiciunea spiritului de
observaţie, dezordinea, incertitudinea, ezitarea judecătorului de instrucţie.”16
2.3 Reguli tactice privind pregătirea cercetării locului faptei

Organul de urmărire penală, la primirea sesizării (plângere, denunţ sau sesizare
din oficiu, conform art. 221 din C. pr. pen.) trebuie să ia, de îndată, următoarele măsuri,
indiferent dacă este sau nu competent potrivit art. 213 din C. pr. pen.: identificarea
persoanei care a făcut plângerea sau denunţul; stabilirea unor date de primă sesizare
despre infracţiunea comisă, locul şi timpul săvârşirii, numărul victimelor şi starea
acestora, dacă se cunoaşte făptuitorul, natura şi întinderea pagubelor cauzate; raportarea
telefonică a evenimentului la eşalonul superior; dispunerea unor măsuri urgente pe care
trebuie să le ia organele locale de poliţie până la sosirea echipei de cercetare: pentru
salvarea victimelor, paza şi conservarea locului faptei, interzicerea pătrunderii curioşilor,
identificarea şi audierea sumară a martorilor oculari, identificarea şi reţinerea
făptuitorilor; constituirea echipei de cercetare, din care fac parte: procurorul criminalist
care este şeful echipei, ofiţeri de judiciar şi cercetări penale,ofiţerul criminalist, medicul
legist, subofiţerul care conduce câinele de urmărire şi alţi specialişti, după caz; asigurarea
participării părţilor civile, civilmente responsabile, a victimelor, făptuitorilor ori a
apărătorilor acestora; pregătirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice adecvate;
trusa criminalistică universală; trusa foto şi trusele specializate; laboratoare
criminalistice mobile; aparatura de detecţie; mijloace tehnice de identificare după
semnalmentele exterioare; deplasarea cu maximă urgenţă la locul faptei.
14
Reguli tactice specifice cercetării locului faptei
a. Cel care ajunge primul la locul faptei trebuie să ia, de urgenţă,următoarele măsuri:
-Acordarea primului ajutor victimelor, chiar cu riscul modificării locului faptei
-Marcarea aspectului iniţial al locului faptei şi stabilirea modificărilor survenite
-Înlăturarea curioşilor;
-Înlăturarea unor pericole iminente - incendii, explozii, inundaţii etc.;
-Protejarea şi conservarea urmelor faţă de condiţiile meteorologice
-Identificarea şi audierea martorilor oculari ;
-Consemnarea unor împrejurări care pot să dispară: prezenţa unor mirosuri, poziţia
mobilei, funcţionarea unor aparate electro-casniceetc., precum şi ora sosirii ;
-Identificarea şi reţinerea persoanelor suspecte ;
-Înştiinţarea organului judiciar competent să efectueze cercetarea locului faptei potrivit
art. 213 C. pr. pen.
-Paza locului faptei în încăperi închise şi împiedicarea accesului persoanelor care nu au
acest drept. În aer liber se va bloca un spaţiu cât mai larg. Nota bene: Se recomandă ca, la
sosirea la locul faptei, să se facă primele fotografieri sau filmări (de ansamblu) ale
victimei sau cadavrului.17 Să se noteze timpul sosirii, persoanele găsite sau cele despre
care se obţin date că au trecut prin zonă; starea iniţială a victimei, toate modificările
survenite în câmpul infracţional. Să fie supravegheate toate persoanele aflate la locul
faptei pentru a surprinde comportamentul şi atitudinea lor faţă de infracţiunea comisă. Nu
vor fi atinse corpurile delicte, reziduurile suspecte şi nici nu se vor face modificări,
păstrându-se ambianţa găsită. Precizările martorilor oculari privind eventualele
modificări survenite în câmpul infracţional vor fi notate, dar nu se va face nici o
intervenţie. Se notează starea dispozitivelor de siguranţă (modul în care au fost încuiate
uşile, dacă s-a folosit zăvorul sau lanţurile de siguranţă etc.); starea ferestrelor (deschise,
închise; dacă storurile au fost trase); condiţiile atmosferice; funcţionarea unor aparate
(radio, TV, telefon, aragaz, sobe, frigider, maşină de spălat etc.); dacă lumina a fost
aprinsă; mirosurile persistente (dacă este posibil, se recomandă prelevarea urmelor). Nu
15
se va folosi WC -ul (nu se va trage apa).18 Nu se va exprima nici o părere şi nu se va
conversa cu martorii, pentru a nu-i influenţa. Să nu se uite, în nici un moment până la
sosirea echipei, că autorul poate fi la locul faptei sau se poate întoarce!
În faza de pregătire, în câmpul infracţional pătrunde doar şeful echipei împreună
cu criminalistul pentru a dispune:
· Fixarea căilor de acces pentru ceilalţi membri ai echipei şi a priorităţilor: medic legist,
ofiţer criminalist, câine de urmărire.
-Interzicerea oricăror activităţi care pot deruta cercetarea: fumat, curăţirea hainelor,
crearea altor urme
-Alegerea martorilor asistenţi dintre persoanele care nu au legături de rudenie cu
făptuitorul ori cu părţile vătămate
· Obţinerea unor informaţii utile privind stabilirea cercului de suspecţi dintre persoanele
aflate în anturajul victimei ori bănuite de către aceasta. Informaţiile vor fi completate cu
datele furnizate de făptuitor, rude, vecini, martori oculari
· Investigarea persoanelor găsite la locul faptei pentru a se stabili date concludente
privind situaţia iniţială a câmpului infracţional.
Efectuarea cercetării propriu-zise se va desfăşura în două faze: faza statică şi faza
dinamică, stabilite convenţional, după următoarele reguli tactice generale:19
a. Cercetarea locului faptei se va face de îndată, evitându-se însă graba şi
superficialitatea. Deplasarea la locul faptei, de la anunţarea evenimentului, trebuie să se
facă în cel mai scurt timp posibil. Orice manager trebuie să-şi stabilească, periodic, ca
obiectiv prioritar, obţinerea unui timp optim.
b. Cercetarea locului faptei trebuie să se facă în baza unui plan judicios şi riguros.
Experienţa demonstrează că fiecare caz nu seamănă cu altul, dar abordarea
oricărui eveniment trebuie să se facă în baza unei planificări riguroase, stabilindu-se toate
activităţile care trebuie executate şi succesiunea acestora. Şeful echipei va stabili sarcini
precise pentru fiecare participant, imprimând reguli stricte şi pentru cei care sunt conduşi
de orgolii şi se cred atotştiutori. Criminalistul trebuie, din start, să fie lăsat să-şi facă
Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, op.cit.pag. 240
19 Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, op.cit. pag.241
16
treaba sa, fără să fie „dădăcit” şi supervizat. Şeful echipei îi va cere însă criminalistului
să-şi planifice cercetarea judicioasă a fiecărei porţiuni de teren, după o succesiune
stabilită de comun acord.
c. Cercetarea locului faptei trebuie să fie obiectivă Intuiţia şi orgoliul trebuie lăsate la o
parte, pentru că pot influenţa în rău cercetarea. Trebuie impusă regula că toate urmele de
la locul faptei au iniţial aceeaşi valoare, chiar dacă, aparent, se contrazic sau par lipsite
de importanţă.
d. Cercetarea locului faptei trebuie să fie sistematică şi completă. Criminalistul trebuie să
fie înarmat cu multă răbdare şi să cerceteze sistematic fiecare porţiune a locului faptei,
insistând să descopere urme în locuri în care un vizitator obişnuit n-ar avea ce căuta (în
dulapuri de haine, sub pat , pe vitrine, în spatele unor piese de mobilier etc.). Aceste urme
pot fi relevante pentru cauză, asigurând succesul cercetării şi, ulterior,al probaţiunii.
Trebuie să se evite excesul de fotografii, dar să nu rămână nici un detaliu nefixat de
obiectivul aparatului de fotografiat. Nici nu ştii când îţi poate dezlega enigma! Într-un caz
de omor, un bolnav psihic, care era un obişnuit al locuinţei victimei, a recunoscut că a
pătruns prin balcon, pe o scară găsită la cercetarea locului faptei, aruncată la câţiva metri.
Suspectul a devenit credibil doar când a demonstrat că a fixat scara cu un banal pietroi,
care fusese „surprins” într-o singură fotografie, în apropierea scării. Nimeni nu i-a dat
nici o importanţă, deşi s-a dovedit indispensabil pentru cauză.
e. Echipa de cercetare va fi condusă de un şef care va coordona toate activităţile şi va
direcţiona investigarea. În cazul investigării omorului, şeful echipei va fi un procuror, de
regulă, criminalist. Şeful echipei va fi atent să se respecte normele tactice şi
metodologice, de la descoperirea urmelor până la ridicarea, ambalarea şi transportul lor în
condiţii de siguranţă. Şeful va distribui sarcinile şi tot el va corobora toate datele şi
informaţiile obţinute, direcţionându-le într-un singur sens: identificarea făptuitorului. De
tactul său vor depinde motivaţia şi profesionalismul întregii echipe.
f. Respectarea strictă a normelor procedurale: Normele legale trebuie respectate fără nici
o abatere, indiferent cât de tentante ar fi unele „procedee” care au asigurat succesul unei
operaţiuni cu care se împăunează unii. Rutina trebuie acceptată doar ca rigoare
profesională, încadrată strict în litera şi spiritul legii! · Relaţiile cu mass-media trebuie să
17
fie corecte, bazate pe încredere reciprocă. Experienţa arată că ziariştii trebuie să fie lăsaţi
suficient de aproape, dar niciodată în câmpul infracţional, iar la terminarea cercetării să
se ţină cont de posibilitatea repetării acesteia, astfel că locul faptei ar fi bine să nu
devină o „scenă” de spectacol. Trebuie, de asemenea, să se manifeste o grijă deosebită
pentru protejarea unor date de intimitate ale cauzei, care l-ar avertiza pe făptuitor.
18
CAPITOLUL 3
Pregatirea cercetarii la fata locului
Primele măsuri care trebuie luate de poliţistul ce ia contact cu locul săvârşirii unei
infracţiuni. Organele de urmarire penala, precum si alte organe, de regula ofiteri sau
subofiteri din Ministerul de Interne, care s-au sesizat despre savârsirea unei infractiuni ori
au fost dirijati la locul faptei, sunt obligati sa ia unele masuri urgente. Aceste masuri,
menite sa asigure conservarea locului faptei si care - datorita urgentei - pot fi efectuate si
de alte organe "chiar daca privesc o fapta ce nu intra în competenta lor"20 sunt, în
principal urmatoarele:
a) Salvarea victimelor si asigurarea acordarii ajutorului medical "În cazul
infractiunilor îndreptate împotriva vietii, integritatii corporale sau sanatatii, precum si în
cazul infractiunilor de tâlharie, nerespectarea normelor privind circulatia pe drumurile
publice, accidentelor de munca si catastrofelor, salvarea vietii victimelor si asigurarea
acordarii primului ajutor este o sarcina prioritara" 21. Pentru aceasta se va solicita sprijinul
persoanelor competente aflate în apropiere - medici sau personal medical cu pregatire
medie - în nici un caz nu se va permite interventia unor persoane care, datorita lipsei
cunostintelor medicale, pot provoca agravarea leziunilor.
"Înainte de a ridica victima, cel sosit primul la fata locului trebuie sa noteze si sa
marcheze locul si pozitia în care se afla aceasta în momentul sosirii la fata locului"22.
Trebuie precizat faptul ca ajutorul medical se acorda "chiar si atunci când exista riscul
distrugerii unor urme, apararea vietii, sanatatii, integritatii corporale neputând veni
niciodata în concurs cu alte interese"23
b) Identificarea martorilor oculari, a persoanelor suspecte, identificarea si
retinerea faptuitorilor sau - dupa caz - luarea masurilor de urmarire si prindere a acestora;
c) Conservarea aspectului locului faptei prin: îndepartarea "curiosilor",
interzicerea patrunderii acestora în câmpul infractiunii, asigurarea urmelor si mijloacelor
20 Codul de procedura penala al Romaniei,art.213
22 Henry C.Lee,Timothy M.Palmbach, Marilyn T.Miller, Henry Les’S Crime Scene Handbook, Elsevier
Academic Press, California, USA, 2005, pag.2-5
23 Lupu Coman si Mircea Constantinescu,”Reguli tacite ale efectuarii crcetarii la fata locului”, in tratat
practice de criminalistica, vol. I, Ministerul de Interne,1976, pag.425
19
materiale de proba, în raport cu natura acestora, natura locului faptei si conditiile
meteorologice existente.
d) Încunostintarea organului de urmarire penala competent sa efectueze cercetarea
la fata locului;
"Pregatirea temeinica a cercetarii la fata locului constituie una din conditiile esentiale ale
realizarii scopului acestei activitati"24.
Masurile pregatitoare parcurg doua etape:
 pâna la deplasarea la fata locului;
 dupa sosirea la fata locului.
e) cel sosit primul la fata locului trebuie sa noteze pozitia initiala a obiectelor,
schimbarile survenite si cine le-a facut;
f) nici o persoana nu are dreptul sa patrunda în câmpul infractiunii, daca nu are
abilitatea salvarii victimelor.
A. Masurile pregatitoare pâna la deplasarea la fata locului
a) Primirea, consemnarea si verificarea sesizarii;
Organele de urmarire penala pot fi sesizate despre savârsirea unei infractiuni prin oricare
din modurile prevazute de legea procesual penala - "plângere, denunt sau din oficiu"25.
În momentul primirii sesizarii, organul de urmarire penala îsi verifica competenta (daca
este cazul informeaza organul de urmarire penala competent) si are îndatorirea sa
întreprinda urmatoarele activitati:
 identificarea persoanei care a facut plângerea sau denuntul;
 "verificarea sesizarii care se impune atunci când aceasta s-a facut telefonic de catre
persoane necunoscute, pentru a evita deplasarile inutile"26.
b) Asigurarea tehnico-materiala, care presupune:
 pregatirea trusei criminalistice universale;
 pregatirea trusei fotografice (aparate foto; filme; filtre; trepied);
 pregatirea laboratorului criminalistic;
 dotarea echipei cu materiale necesare comunicarii si tinerii legaturii între ei.
25 Codul de procedura penala al Romaniei,art.221.
26
20
Sarcina verificarii mijloacelor tehnico-materiale revine atât sefului echipei, cât si
fiecaruia dintre membrii acesteia, potrivit competentei.
c) Asigurarea deplasarii cu operativitate a echipei la fata locului.
Atunci când echipa de cercetare a ajuns la fata locului într-un timp scurt (10-15
min.), sansele de descoperire a tuturor urmelor infractiunii sunt mult mai mari,
reducându-se posibilitatea distrugerii acestora.
d) Asigurarea prezentei specialistilor, a aparatorului si a martorilor asistenti.
În cazul infractiunilor îndreptate împotriva vietii, prezenta medicului legist este
indispensabila. Datele furnizate de acesta sunt de natura sa directioneze cercetarile -
pentru elaborarea unor versiuni, formarea corecta a cercului de banuiti si desfasurarea
operativa a activitatilor de verificare. "În cazul incendiilor, exploziilor, catastrofelor
aeriene, feroviare, maritime sau fluviale, accidentelor ori catastrofelor miniere etc.,
specialistii pot sa-si aduca contributia la luarea unor masuri de conservare a urmelor,
precum si la lamurirea urgenta a unor împrejurari importante ale cauzei"27.
Atunci când autorul infractiunii a ramas la fata locului, a fost urmarit si prins de lucratorii
ajunsi primii la fata locului sau de persoana vatamata ori martori si "se afla în una din
situatiile (prevazuta de lege), ce impun asistenta juridica obligatorie" 28se va asigura
prezenta aparatorului la desfasurarea; acestei activitati.
În privinta martorilor asistenti, tactica criminalistica recomanda ca acestia sa fie
asigurati înainte de ajungerea la fata locului, astfel se evita irosirea de timp.
B. Masurile pregatitoare dupa sosirea la fata locului:
Aceste masuri difera de la caz la caz, în functie de natura activitatii ilicite
desfasurate, urmarile acesteia si natura locului ce urmeaza a fi cercetat. Printre aceste
masuri se înscriu:
a) Informarea operativa asupra evenimentelor care au avut loc si au fost constatate de
catre lucratorii sositi primii la fata locului; date pretioase pot fi obtinute si de la alte
persoane gasite la fata locului - victima, martor ocular, faptuitor.
27. V.Berchesean,C.Pletea si Eugen I.Sandu,op.cit.,pag.37

28.Codul de procedura penala al Romaniei,art.171, alin. 2, modificat prin Legea 32/1990
21
b) Verificarea modului cum s-a actionat pâna la sosirea echipei de cercetare, a rezultatelor
obtinute si, în raport cu situatia existenta, luarea masurilor corespunzatoare.
c) Determinarea modificarilor care au survenit în aspectul initial al locului faptei.
d) Delimitarea corecta a locului de cercetat.
"Aceasta delimitare corecta a locului de cercetat are drept scop sa cuprinda în centrul
atentiei spatiul, locul, încaperea care reprezinta câmpul infractional, pentru a asigura,
astfel, descoperirea tuturor urmelor si mijloacelor materiale de proba ce au legatura cu
cauza"29. În delimitarea corecta a locului, pe lânga constatarile proprii, "un rol deosebit îl
au informatiile obtinute de la lucratorii care au ajuns primii la fata locului: de la persoana
vatamata, martorii oculari ori de la cei care au sesizat savârsirea infractiunii" 30. Atât
practica judiciara, cât si literatura de specialitate recomanda ca, întotdeauna, limitele
locului de cercetat sa fie mai largi, în asa fel încât sa nu ramâna în afara atentiei organului
de urmarire penala suprafete pe care ar putea exista urme.
"Locul unde s-a savârsit o crima nu se margineste la împrejurimile imediate, ci cuprinde
atât de mult din regiunea înconjuratoare cât poate fi necesar pentru a întelege pe deplin
împrejurarile exacte care înconjoara comiterea crimei. Aceasta include, bineînteles, o
asemenea portiune din suprafata de apropiere si de fuga cât poate fi determinata"31
e) Organizarea masurilor de paza a locului faptei. "Aceste masuri au un dublu scop: în
primul rând, vizeaza înlaturarea posibilitatii producerii unor modificari în aspectul locului
unde s-a comis infractiunea, iar în al doilea rând vizeaza mentinerea ordinii pe toata
durata desfasurarii activitatii"32
f) Identificarea martorilor oculari si stabilirea persoanelor suspecte.
g) Stabilirea metodelor concrete de cercetare a locului faptei.
29 Lupu Coman si Mircea Constantinescu,”Reguli tacite ale efectuarii crcetarii la fata locului”, in tratat
practice de criminalistica, vol. I, Ministerul de Interne,1976, pag.430
30 Gheorghe Pasescu, „Interpretarea criminalistica a urmelor la locul faptei”, Editura National, Bucuresti,
2000, pag. 13
31 Medeanu,Tiberiu-Constantin-Verificarea tuturor versiunilor și valorificarea integrala a probelor, in cazul
unei infractiuni de omor, ȋn Buletin de criminogie și criminalistica , nr.1/1995, pag,102 și urm.
22
Tactica criminalistica recomanda ca metoda concreta de cercetare sa fie aleasa în
raport cu natura faptei si a locului de cercetat, cu urmarile produse si dispunerea urmelor
si mijloacelor materiale de proba.
În cazul unei infractiuni de omor, a unor incendii sau explozii ori a unor accidente
de circulatie, când urmele sunt concentrate într-un singur loc, este indicat ca aceasta
(cercetarea) sa aiba punctul de plecare în centru si apoi, sa se extinda spre periferie.
Atunci când se impune stabilirea cailor de acces, cautarea cadavrului sau a instrumentelor
folosite la savârsirea infractiunii, cercetarea trebuie sa se deruleze de la periferie spre
centru, în spirala.
Când cercetarea la fata locului se face în teren deschis, ea poate fi efectuata, dupa
cum urmeaza:
 de-a lungul itinerariului parcurs de faptuitor, din locul unde s-a consumat episodul
principal ori se observa rezultatele activitatii, ilicite, spre exterior;
 din centrul locului faptei spre periferie, largindu-se din ce în ce mai mult zona
examinata, în spirala;
 pe sectoare dreptunghiulare, în situatia în care terenul, desi întins, are puncte de reper
ce pot usura delimitarea acestuia.
În literatura de specialitate sunt prezentate urmatoarele metode de cercetare:
 metoda subiectiva, consta în aceea ca echipa de cercetare procedeaza la cautarea,
descoperirea, relevarea, fixarea si ridicarea urmelor si mijloacelor materiale de proba,
urmând fidel traseul parcurs de faptuitor din momentul patrunderii în câmpul infractional
si pâna la parasirea acestuia;
 metoda obiectiva, consta în cautarea, descoperirea, fixarea, ridicarea urmelor si a
mijloacelor materiale de proba într-o anumita ordine, facând abstractie de modul si
succesiunea actiunilor presupuse a fi fost desfasurate de faptuitor în câmpul infractiunii;
 metoda combinata, adica folosirea pe parcursul cercetarii atât a metodei subiective,
cât si a celei obiective, trecându-se de la una la alta, în raport cu particularitatile cauzei si
diferitele metode ale cercetarii"33
33 Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, „Identificarea criminalistica”, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990,
pag,15
23
h) Alte masuri pe care trebuie sa le întreprinda echipa de cercetare imediat dupa sosirea la
fata locului:
 organizarea activitatii de culegere de informatii, care trebuie sa se desfasoare în
paralel cu cercetarea la fata locului;
 asigurarea reluarii activitatii în partile neafectate, reluarea traficului rutier pe trasee
deviate sau normale s.a.;
 asigurarea locurilor, instalatiilor documentelor ce prezinta importanta pentru cauza;
 luarea masurilor pentru înlaturarea altor pericole iminente care sa asigure
efectuarea cercetarii la fata locului într-un climat de protectie pentru membrii echipei;
 stabilirea modalitatilor de legatura între membrii echipei si a schimbului de
informatii;
 asigurarea prezentei martorilor asistenti - daca acest lucru nu s-a realizat - si, când
situatia impune, a reprezentantilor unitatii unde s-a savârsit infractiunea"34.
Regulile speciale sunt grefate pe regulile cu valabilitate generala fiind determinate de
specificul fiecarei cauze si particularitati concrete în care s-a comis fapta.
Dintre ele amintim:
 luarea masurilor pentru a preveni producerea de incendii sau explozii
 asigurarea reluarii activitatii în partile neafectate, ori, dupa caz, dirijarea traficului
rutier pe trasee deviate
 protejarea locurilor, instalatiilor si documentelor
 extinderea ariei de cercetare pâna la punctele limita unde s-ar putea descoperi
mijloace de proba
 repetarea cercetarii la fata locului doar în cazuri exceptionale, când conditiile
meteorologice si vizibilitatea au împiedicat desfasurarea în bune conditii a primei
cercetari ori nu au fost cunoscute toate portiunile de teren ce intra în acceptiunea de "loc
al faptei"
Scopul si conditiile cerute de lege pentru efectuarea cercetarii la fata locului
Scopul cercetarii la fata locului poate fi determinat astfel:
24
 cercetarea la fata locului permite examinarea criminalistica si procesuala a locului
savârsirii infractiunii
 aceasta activitate ofera posibilitatea cautarii, relevarii, fixarii, ridicarii si interpretarii
urmelor si mijloacelor materiale de proba
 rezultatele obtinute prin examinarea locului unde s-a comis infractiunea constituie
punctul de plecare în elaborarea versiunilor de urmarire penala cu privire la natura faptei
savârsite, faptuitorii, conditii de loc si timp, mobilul si scopul activitatii infractionale
 cercetarea la fata locului contribuie la stabilirea cauzelor, conditiilor si împrejurarilor
care au determinat, favorizat ori facilitat savârsirea infractiunii cu efect pe linia prevenirii
comiterii în viitor a unor fapte similare
Conditiile:
Aceste conditii trebuie respectate în totalitate de catre organele de cercetare
penala si trebuie sa tina cont de conditiile de ordin substantial si formal prevazute de
legea procesuala penala.
 cercetarea la fata locului sa fie necesara si oportuna
Dupa cum este cunoscut, cercetarea la fata locului este o activitate iniţiala, în
sensul ca se efectueaza ori de câte ori este impusa de natura faptei comise si de
posibilitatea constatarii situatiei locului savârsirii, descoperirii, relevarii, fixarii si ridicarii
urmelor infractiunii, stabilirii starii si pozitiei mijloacelor materiale de proba ori
împrejurarilor în care s-a derulat activitatea infractionala
Cercetarea la fata locului este necesara si nu poate fi înlocuita prin nici o alta
activitate de urmarire penala, atunci când natura faptei savârsite si modul de comitere a
acesteia lasa în mod normal urme în câmpul infractional.
 efectuarea activitatii sa fie impusa de necesitatea verificarii ori precizarii unor date
sau împrejurari ale cauzei
 cercetarea la fata locului sa fie efectuata numai dupa ce s-a dispus începerea
urmaririi penale, fie imediat, fie pe parcursul desfasurarii investigarii criminalistice.
Efectul cercetarii la fata locului.
25
"Cercetarea la fata locului este o activitate complexa, de durata, care solicita exactitate,
calm, perseverenta, prudenta, eforturi si, uneori, chiar sacrificii, pentru realizarea
scopului pe care îl urmareste"35
Ca metodica tactica generala, cercetarea la fata locului parcurge doua etape (faze):
faza statica si faza dinamica. Aceasta distinctie între cele doua faze ale cercetarii are un
caracter conventional, în sensul ca nu trebuie privita ca ceva rigid. În raport cu
multitudinea si diversitatea situatiilor legate de împrejurarile comiterii faptei pot aparea
cazuri când unele activitati din faza statica se executa în faza dinamica si invers.
În prima etapa, numita faza statica, intereseaza aspectul de ansamblu al locului
savârsirii faptei, pozitiile relative ale diferitelor urme si obiecte, caile de acces etc. În
aceasta faza, se masoara distantele dintre diferite obiecte ale infractiunii, între diferitele
urme ale acesteia, se executa fotografiile - schita, fotografiile obiectelor principale de la
locul faptei.
"Se va interzice fumatul în timpul cercetarii locului faptei, sau se va fixa un loc special
pentru fumat. Nu se vor comenta cu glas tare rezultatele cercetarii, pentru a nu influenta
martorii oculari daca sunt de fata".36
Daca între timp vor veni organe de urmarire penala cu grade si functii superioare,
acestea nu au voie sa întrerupa lucrarile, dar vor putea sta de vorba, în mod independent,
cu fiecare membru din echipa de cercetare. De altfel, din întreaga echipa de cercetare, în
faza statica, nu intra pe terenul propriu-zis al locului faptei decât conducatorul echipei si
specialistul criminalist.
Acesta din urma va executa fotografiile necesare. La nevoie echipa va fi
completata si cu un al doilea specialist (medic sau inginer în accidente cu caracter
special), daca natura faptei o impune. Marcarea drumului de acces în perimetrul de
cercetat este atributul specialistului criminalist, fiind abilitat de profesia ce o desfasoara,
de ordine si instructiuni de uz intern.
Dupa stabilirea cailor de acces, primul care patrunde în locul faptei este procurorul,
împreuna cu criminalistul si medicul legist.
35 C.Aninoaiei,op.cit.pag.22
36 Henry C.Lee,Timothy M.Palmbach, Marilyn T.Miller,op.cit.,pah.118
26
În aceasta faza se marcheaza pozitia cadavrului si a principalelor urme si mijloace
de proba.
În continuare se trece la examinarea cadavrului, facuta de medicul legist, fara a
schimba pozitia victimei. Tot în acest timp procurorul trebuie sa faca o descriere
completa a cadavrului, aceasta incluzând sex, înfatisare, vârsta, culoarea ochilor, parului.
Foarte importanta este si descrierea pozitiei cadavrului, locul unde a fost gasit, precum si
examinarea atenta a îmbracamintii si încaltamintei victimei.
O alta problema specifica acestei faze o constituie folosirea câinelui pentru
prelucrarea urmei de miros uman"37.
Dupa unele opinii, aceasta activitate este de maxima urgenta si trebuie executata
imediat ce s-a ajuns la fata locului.
Consideram ca nu se poate neglija multitudinea de urme create de faptuitor, ceea
ce impune mai întâi determinarea drumului de acces în locul faptei si apoi folosirea
câinelui de urmarire, altfel echipa risca sa îmbogateasca locul de examinat" 38. Fixarea
locului faptei în faza statica se face prin fotografii de orientare si fotografii schita, ale
obiectelor principale si ale urmelor, când exista pericol de disparitie a acestora.
A doua etapa a cercetarii locului savârsirii faptei, numita faza dinamica consta în
examinarea amanuntita a fiecarui obiect purtator de urme. deplasându-l din locul unde a
fost descoperit, pentru a asigura conditii optime de examinare. Se executa fotografia
detaliilor acestor obiecte, se cauta si se ridica urmele vizibile si latente de mâini, urmele
de picioare, ale instrumentelor de spargere, ale armelor de foc etc.Cu privire la urmele ce
trebuie cautate, acestea difera în raport cu natura faptei savârsite, astfel: la infractiunile
comise prin violenta, întotdeauna vor fi cautate urme biologice, microurme, obiecte
folosite de autori pentru realizarea rezolutiunii infractionale; la faptele îndreptate
împotriva avutului public sau privat se vor cauta urme ale instrumentelor de spargere,
urme de natura papilara, urme de încaltaminte; în cazul distrugerilor, indiferent de natura
agentilor care le-au provocat, se va examina focarul sau craterul exploziei, în cercuri
concentrice, pentru identificarea surselor care au produs incendiul sau explozia.
38 C.Aninoaiei,op.cit.pag.28
27
O atentie deosebita trebuie acordata examinarii locului unde s-a consumat
episodul principal al faptei"39 , pentru ca aici pot ramâne o multitudine de urme.
La aceasta faza a cercetarii iau parte activa toti membrii echipei, si toti specialistii
necesari, în raport cu natura urmelor formate.
3.1 Mijloace procesuale de fixare a rezultatelor cercetarii la
fata locului
Rezultatele cercetarii la fata locului sunt fixate prin procesul verbal de cercetare
ca mijloc principal si prin fotografie si desen ca mijloace secundare.
Procesul verbal de cercetare la fata locului.
„Acesta are un dublu rol: în primul rând, el se numara printre mijloacele de proba cu
semnificatie majora în solutionarea cauzei, iar în al doilea rând, acesta se constituie într-o
dovada procedurala, de natura a demonstra îndeplinirea dispozitiilor legale cu ocazia
efectuarii cercetarii locului faptei”40. Pentru a ocupa locul pe care î-l confera legea si a
avea valoare pentru cauza, la întocmirea procesului-verbal trebuie respectate o serie de
conditii de fond si forma.
Din punct de vedere al formei:
 sa prezinte situatia generala de la locul savârsirii faptei;
 sa fie complet, în sensul de a evidentia absolut toate constatarile facute;
 sa se caracterizeze prin precizie si claritate;
 sa fie concis.
În conformitate cu dispozitiile legii procesuale penale, procesul verbal trebuie sa
cuprinda:
 data si locul efectuarii cercetarii la fata locului;
 numele, prenumele, calitatea si organul de urmarire penala din care fac parte
membrii echipei de cercetare;
 numele, prenumele specialistilor, expertilor, tehnicienilor s.a., participanti la
cercetarea la fata locului, precum si unitatea din care provin;
39 Olteanu, IonGabriel, Lect.Univ.drd.Reguli tacite ce guverneaza desfașurarea cercetării la faƫa locului, ȋn

investigarea criminalistică la locul faptei, București,2004,pah.518
40 Dobrinoiu Vasile, Conea Nicolae, Drept penal,Parte speciala,Vol II,Teorie şi practică
judiciară.Infracţiuni prevazute ȋn legi speciale.Ed.Lumina Lex, Bucureşti,200,pag.831
28
 datele de identificare ale martorilor asistenti;
 temeiul de drept si de fapt care au impus deplasarea la fata locului si examinarea
acestuia, cu indicarea modului de sesizare si al continutului, pe scurt, al sesizarii;
 descrierea locului unde s-a comis fapta;
 persoanele gasite la fata locului si, în primul rând, cele care au asigurat paza si
conservarea acestuia pâna la sosirea echipei de cercetare;
 modificarile survenite în aspectul initial al locului faptei, cu indicarea persoanelor
care le-au facut si a motivelor care au determinat schimbarile respective;
 urmele si mijloacele materiale de proba descoperite, relevate fixate si ridicate,
metodele si mijloacele folosite în acest scop;
 ora începerii si ora terminarii cercetarii la fata locului, evidentiindu-se conditiile
atmosferice si de vizibilitate existente atât în momentul sosirii echipei de cercetare, cât si
pe durata activitatii;
 mentiune despre executarea schitei locului faptei;
 mentiune despre folosirea câinelui de urmarire si a rezultatului obtinut;
 observatiile martorilor asistenti si, daca faptuitorul este prezent la fata locului,
obiectiile acestuia;
 numarul de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal si destinatia acestora.
Schita locului savârsirii infractiunii constituie o modalitate de reprezentare grafica a
situatiei de la fata locului. „Prin aceasta se redau în sistem ortogonal elemente esentiale
din câmpul infractiunii, marite sau micsorate la scara”41. Schita locului faptei mai este
denumita plan-schita sau desen-schita, delimitarea facându-se tinând cont daca
transpunerea în plan respecta sau nu proportiile reale ale obiectelor sau suprafetelor
reprezentate.
Pentru ca schita locului faptei sa formeze o imagine completa si veridica a situatiei de la
locul savârsirii infractiunii, la întocmirea ei trebuie respectate unele reguli, printre care:
 Exactitatea schitei. Executarea corecta a schitei impune fixarea exacta a
dimensiunilor obiectelor ce se reprezinta, precum si a distantelor si unghiurilor.42
41 Stancu Emilian-Criminalistica, stiinta investigatiei infractiunilor.Vol II, Ed.Proarcadia,Bucuresti,
1993,pag.282.
42 Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, op.cit. pag.256
29
 Cotarea schitei înseamna „notarea pe schita a dimensiunilor obiectelor
reprezentate. Se recomanda sa se foloseasca un singur fel de cotare si sa se utilizeze
aceeasi unitate de masura.
 Întocmirea la scara a schitei. Pentru aceasta trebuie sa se tina seama atât de
rezultatele masuratorilor efectuate, cât si de întinderea si complexitatea locului cercetat.
„Schita încaperilor poate fi realizata la scara de 1:100 sau 1:50. în cazul halelor
industriale si al locurilor deschise, proportional cu suprafata acestora, scara schitei poate
fi de 1:200; 1:500; 1:1000”43
 Orientarea schitei. Cu ocazia întocmirii schitei locului faptei, aceasta trebuie
orientata dupa punctele cardinale, fie cu ajutorul busolei, fie a altor metode, cum ar fi:
pozitia soarelui, soare si ceas, steaua polara, s.a.
 Claritatea schitei. O schita trebuie sa cuprinda numai acele elemente ce ilustreaza
constatarile mentionate în procesul-verbal, si respectiv elementele esentiale necesare
întelegerii situatiei existente în teren.
 Reprezentarea prin semne criminalistice.
 Individualizarea schitei
Fotografia judiciara operativa se numara printre mijloacele de fixare, a
rezultatelor cercetarii la fata locului. Prezinta anumite avantaje, concretizate în:
rapiditatea înregistrarii imaginii, fidelitate, exactitate si prezentarea sugestiva a celor mai
semnificative momente ale cercetarii locului faptei. Pentru a se realiza fixarea imaginii
locului faptei este necesar sa se efectueze urmatoarele genuri de fotografii:
a) fotografii de orientare;
b) fotografia schita;
c) fotografia obiectelor principale, a cadavrelor, a urmelor;
d) fotografia de detaliu – „a micro si macro reliefului urmelor sau obiectelor
izolate”44.
43 E.Stancu, op.cit,pag.48
44 Henry C.Lee,Timothy M.Palmbach, Marilyn T.Miller,op.cit.,pah.119
30
a) Fotografia de orientare reda imaginea locului faptei împreuna cu împrejurimile.
Pentru realizarea acesteia, aparatul de fotografiat se aseaza în afara locului ce urmeaza a
fi fotografiat si pe un plan mai înalt. Daca se executa pe un loc întins (câmp, sosele), în
mod obligatoriu, pe imagine trebuie sa apara anumite puncte de reper fixe, de natura sa
permita identificarea cu usurinta a locului respectiv. Daca se executa într-un imobil,
fotografia de orientare trebuie sa fixeze caile de acces, precum si intrarile-iesirile. Când
spatiul ce trebuie fotografiat nu poate fi cuprins într-o singura imagine, se aplica metoda
fotografierii panoramice – liniare sau circulare.
Fotografia de orientare panoramica liniara – locul faptei este fotografiat succesiv, aparatul
instalat pe trepied este deplasat pe o linie paralela cu latura cea mai lunga a locului faptei,
aleasa imaginar.
Fotografia de orientare panoramica circulara se executa asezând aparatul foto,
montat pe trepied, în centrul terenului. Luarea imaginilor se face din centru spre exterior
rotind aparatul în asa fel încât imaginea urmatoare sa fixeze si o portiune din terenul
fotografiat anterior.
b) Fotografia schita „are rolul de a fixa în mod fidel locul infractiunii, excluzând
împrejurimile”45 Tehnica criminalistica recomanda ca acest gen de fotografie judiciara sa
se execute de la o distanta care sa permita încadrarea întregului loc al faptei, inclusiv
obiectul principal în asa fel încât acesta sa fie plasat în centrul fotografiei.
Ca moduri de executare a fotografiei schita retinem: fotografia schita de pe pozitii
contrare; fotografia schita de pe pozitii încrucisate; fotografia schita unitara; fotografia
schita panoramica;
c) Fotografia obiectelor principale, a cadavrelor, a urmelor, etc. Aceasta fotografie se
foloseste pentru fixarea diferitelor obiecte care poarta urme ale infractiunii, au servit sau
au fost destinate sa serveasca la comiterea faptei, sunt produsul activitatii ilicite ori au
legatura directa cu producerea evenimentului. Din categoria obiectelor principale fac
parte: cadavrul, instrumentele folosite la efractie, arme de foc, mijloace de transport si
urmele acestora, focarul incendiului, etc.
45
31
Prin acest gen de fotografie judiciara operativa se fixeaza toate caracteristicile
obiectului principal – serie, numar, grad de uzura – si aspecte de ordin criminalistic ce
intereseaza – deteriorari, pete de sânge, urme dactiloscopice, balistice, s.a.
La executarea fotografiei urmelor trebuie sa se tina seama de o serie de reguli. Astfel:
 în cazul urmelor de adâncime, macrofotografierea se va executa cu ajutorul inelelor
intermediare sau a dispozitivului cu burduf pentru marirea distantei focale
 la urmele de suprafata, aparatul de fotografiat va fi asezat deasupra acestora, în
plan paralel cu suprafata în care se gaseste;
 în situatia în care culoarea suprafetei pe care se gaseste urma este apropiata de cea
a urmei – urme de sânge pe un suport vopsit; brun-roscat – trebuie folosit un negativ
sensibil la culoarea respectiva;46
 cararea de urme descoperita la fata locului va fi fotografiata prin procedeul
fotografierii panoramice, fiecare portiune fiind redata la scara.
Înainte de a se trece la examinarea victimei – când pozitia cadavrului nu a fost modificata
se executa fotografiile judiciare, cunoscute sub denumirea de fotografii ale obiectelor
principale, ale cadavrului si ale urmelor, respectând întocmai regulile de tehnica
criminalistica privind pozitia aparatului de fotografiat, unghiul de fotografiere si
conditiile de iluminare.
În cazul descoperirii de cadavre – sau parti din acestea – îngropate, fotografiile
trebuie sa redea succesiv diferitele faze ale dezgroparii, aspectul si pozitia acestora în
fiecare etapa a cautarilor, inclusiv dupa scoaterea la suprafata.
La moartea prin spânzurare, imaginea fotografica trebuie sa redea, atât cadavrul
suspendat – asa cum se prezinta la momentul sosirii membrilor echipei – cât si aspectul
acestuia dupa ce a fost coborât în vederea examinarii, cu pastrarea intacta a laturilor si a
nodurilor.
Daca moartea s-a produs prin înecare – submersie – este indicat ca, pe cât posibil,
fotografiile sa fie facute, atât în locul unde a fost gasit cadavrul, cât si imediat dupa
scoaterea sa la mal, acest lucru putându-se realiza în cazul în cazul în care apa este de
adâncime mica, a fost descoperit în mâl sau a fost împins de curenti aproape de mal.
46 Lazăr Cȃrjan, Mihai Chiper, op.cit.
32
d) Fotografia de detaliu. Spre deosebire de celelalte genuri de fotografii care se
executa în faza statica a cercetarii la fata locului, fotografia de detaliu se executa în faza
dinamica. Ea trebuie sa redea micro sau macrorelieful leziunilor existente pe corp,
precum si a urmelor descoperite pe vestimentatie, forma, dimensiunile, particularitatile si
urmele pe care le prezinta obiectul, ca rezultat al savârsirii faptei, astfel încât detaliile ce
intereseaza sa fie reproduse cat mai fidel.
3.2. Reluarea si repetarea cercetarii la fata locului
Situaţii în care se impune întreruperea şi reluarea cercetării la faţa locului;
Întreruperea cercetării la faţa locului are loc în următoarele cazuri: lăsarea nopţii, în cazul
în care aceasta trebuie făcută neapărat la lumina zilei; începerea unei ploi torenţiale, în
cazul cercetării în loc deschis; descoperirea unor surse de pericol (de explozie, de
incendiere, etc.) care impun îndepărtarea lor; necesitatea invitării unui specialist ş.a.
La întreruperea cercetării se vor lua măsuri de protejare şi conservare a urmelor,
se va proceda la încuierea şi sigilarea încăperilor (dacă situaţia permite aceasta) iar în
continuare se va asigura paza locului faptei pe toată perioada de timp până la reluare.
Cercetarea la faţa locului se va relua de îndată ce cauzele care au determinat întreruperea
ei au încetat, continuându-se din sectorul sau punctul în care a fost întreruptă.
Constatările organului de cercetare penală vor fi consemnate într-un singur proces-verbal
de cercetare la faţa locului, cu menţionarea exactă a perioadei de întrerupere şi a cauzelor
care au determinat-o.
Situaţii în care se impune repetarea cercetării la faţa locului
De regulă, cercetarea la faţa locului se efectuează o singură dată, ocazie cu care se
descoperă şi se ridică toate urmele şi se stabilesc împrejurările săvârşirii infracţiunii.
Practica organelor de cercetare penală a demonstrat că, uneori se ivesc situaţii în care se
impune repetarea acestei activităţi: prima cercetare s-a efectuat necorespunzător sub
aspect calitativ;
prima cercetare s-a desfăşurat în condiţii neprielnice (luminozitate sau vizibilitate
scăzută); când se presupune că, în mod logic la faţa locului trebuiau să se găsească şi alte
urme ori mijloace materiale de probă ,a căror prezenţă nu a fost constată la prima
cercetare; este necesară verificarea unor noi ipoteze.
33
Repetarea cercetării la faţa locului poate fi făcută de acelaşi poliţist (aceeaşi
echipă) ori de către alt poliţist (altă echipă). Constatările rezultate cu ocazia repetării
cercetării la faţa locului se consemnează într-un proces-verbal.
3.3 Rolul victimei infracţiunii în cercetarea la faţa locului

Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile ce contribuie în mod
esenţial la realizarea scopului procesului penal. În accepţiunea legii penale, cercetarea la
faţa locului constituie un procedeu probatoriu care serveşte la administrarea sau la aflarea
unor mijloace de probă. Dar, cu tot caracterul, aşa zis auxiliar, acestei activităţi i se
atribuie o semnificaţie deosebită, de ea depinzând direct aflarea adevărului cu privire la
faptele si împrejurările cauzei inclusiv cu privire la persoana făptuitorului. Cunoaşterea
faptelor şi împrejurărilor de fapt, urmarea produsă, autorului faptei, are o deosebită
importanţă pentru soluţionarea legală şi temeinică a cauzelor penale deoarece, ne indică
tot ce trebuie dovedit, îndrumând organul judiciar pentru lămurirea prin probe a tuturor
aspectelor care interesează cauza, dar, totodată, impiedicându-le să-şi irosească timpul cu
dovedirea unor faptei şi împrejurări care nu prezintă nici o importanţă pentru cauză.
Pentru organul judiciar, primele informaţii sunt deosebit de utile, sursele de informaţii
fiind victimele infracţiunii, rudele acestora, martorii oculari, organele de poliţie sosite
primele la faţa locului şi chiar făptuitorul.
Ascultarea de îndată a victimei este impusă de considerente de ordin tactic, dictate
de operativitatea cu care trebuie efectuate anumite activităţi (de exemplu urmărirea pe
urmele calde”47 a faptuitorului), precum şi starea de sănătate, împrejurarea ca, între timp
aceasta se poate agrava, cu riscul de a nu putea fi valorificate informaţiile utile pe care le-
ar putea furniza.
În literatura de specialitate sunt consemnate, practic, informaţiile cu privire la
unele împrejurări ale săvârşirii infracţiunii, furnizate de către victimă, cum ar fi :
semnalmentele făptuitorului ; categoria de persoane din rândul cărora se poate recruta
făptuitorul ; direcţia în care s-a deplasat după părăsirea locului faptei; starea iniţială a
locului dinaintea săvârşirii faptei;
47 C.Aionittoaiei, op.cit.,pag.38
34
- existenţa unor urme care să demonstreze că s-a săvârşit o faptă penală; căile folosite de
făptuitori pentru a pătrunde în locul faptei; activităţile desfăşurate de făptuitori la locul
faptei;
- instrumentele folosite la comiterea faptei; locurile pe unde s-au deplasat infractorii în
câmpul crimei, numărul făptuitorilor; bunurile şi valorile ce lipsesc de la locul faptei;
existenţa aşa numitor împrejurări negative” 48; persoanele care au perceput, în tot sau în
parte, sau puteau să perceapă fapta şi împrejurările săvârşirii acesteia; modificările
intervenite în câmpul faptei, persoanele care le-au făcut şi scopul acestora; cauzele,
condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau facilitat săvârşirea faptei şi
măsurile de prevenire ce trebuie luate în viitor e.t.c.
În faza premergătoare a cercetării propriu-zise, practicienii recomandă ca organul
de urmărire penala să pună întrebări legate de viaţa particulară a victimei, de relaţiile de
prietenie ale acesteia, rudele apropiate cu care întreţine legături şi cu care nu întreţinea
legături sentimentale, raporturile de duşmănie, modul de a se comporta al victimei în
diferite împrejurări, situaţia materială a victimei, dacă suferea de o boală, ce planuri de
viitor avea etc.
Din varietatea datelor de interes pentru cunoaşterea victimelor, apreciate ca având
o semnificaţie deosebită în procesul identificării autorilor infracţiunilor enumerăm:
- datele referitoare la determinarea naturii juridice a cazului pentru a stabili dacă în speţă
este vorba de omor, sinucidere ori moarte accidentală;
- datele privind stabilirea celui mai plauzibil mobil al săvârşirii infracţiunii;
- datele relative la precizarea circumstanţelor esenţiale ale evenimentului (de loc, timp,
mod de comitere, surprinderea victimei ori acceptarea pătrunderii autorilor în locuinţă),
alte împrejurări semnificative (tentative de alarmare sau de apărare a victimelor);
- datele care definesc personalitatea victimei, în principal, cele privind concepţia şi modul
de viaţă, materializarea la nivelul de cultură şi educaţie, atitudini, calităţi temperamentale
şi caracteriale, credinţe şi obiceiuri, anumite tabieturi, dorinţe nesatisfăcute, starea
deechilibru psihic ori manifestarea unor tendinţe spre agresivitate, izolare socială ori
48 Lazăr Cȃrjan,Tratat de criminalistica, ,Bucuresti,2005,pag 480
35
depresiune, anumite tere sau vicii ascunse (jocuri de noroc, consum excesiv de alcool,
relaţii extraconjugale ori de inversiune sau perversiune sexuală);
- cercul de relaţii al victimei (de familie, rudenie, vecinătate, de serviciu, de distracţie)
mediile şi locurile sau localurile publice frecventate. De o importanţă deosebită în acest
sens sunt precizarea relaţiilkor victimei (de amiciţie, duşmănie, indiferenţă) şi, mai ales,
identificarea şi conturarea tuturor stărilor tensionale ori conflictuale mai vechi apărute
recent (neînţelegeri familiale, conflicte pentru moştenire, motive de răzbunare sau gelozie
etc.), precum şi a celor care privesc legături cu persoane bănuite de comiterea faptei sau
cu cercuri afaceriste ori de infractori, care ar putea sugera preocuparea victimei pentru
obţinerea unor venituri pe căi ilicite;
- informaţii privind mişcarea în timp şi spaţiu a victimei cu accent deosebit pe perioada
imediată evenimentului care pot avea relevanţă deosebită;
- date privind bunurile deţinute de victimă, mai ales a celor de valoare şi cele privind
dispariţia unora dintre acestea sau a unor documente;
- informaţii privind antecedentele morale, medicale, penale şi contravenţionale ale
victimei.
Fără a ierarhiza ori generaliza diferitele împrejurări relevante în geneza actului
infracţional, victima oscilează întotdeauna între a crea condiţiile favorizante sau a fi ea
însăşi cauza determinantă, mai ales că, sub aspectul cauzalităţii, raportul atitudinal
infractor-infracţiune-victimă înclină de cele mai multe ori în defavoarea acesteia, unii
autori considerând că, chiar dacă există şi cazuri în care între infractor şi victimă nu a
existat nici un fel de legătură anterioară, privind din perspectivă strict psihologică, nici o
victimă nu poate fi absolvită integral de o anumită răspundere legată de actul infracţional
(ca exemplu: poştaşul cu bani mulţi asupra sa nu se asigură deloc şi este atacat în scop de
jaf).
În cazul în care, între victimă şi infractor există anumite legături anterioare,
plecându-se de la cunoaşterea victimei se poate reconstitui” 49 fizionomia particulară a
relaţionării interpersonale infractor-victimă şi, în felul acesta, se poate identifica cel ce a
comis fapta criminală, modul de reacţie al victimei, psihologia ei informâd asupra unor
49 Lazăr Cȃrjan,op.cit. ,pag 485
36
caracteristici psihice şi comportamentale ale infractorului. Desigur există foarte multe
variante posibile ale relaţiei infractor-victimă, în special în cazul infracţiunilor cu
violenţă. Având în vedere poziţia şi situaţia victimei după comiterea infracţiunii, putem
diferenţia mai multe variante posibile, precum:
- victime dispărute, sesizarea fiind făcută de persoane cunoscute şi, nu de puţine ori, chiar
de către infractor, cum ar fi cazul soţului ucigaş;
- victime ce nu supravieţuiesc agresiunii (decedate) care oferă, în principal, informaţii
asupra infractorului, plecând de la modul cum a reacţionat acesta ( în ce loc, cu cruzime
sau fără, încercând sau nu să acopere urmele, jefuind sau nu victima, etc);
- victime ce supravieţuiesc agresiunii, dar nu pot identifica infractorul din motive
obiective (fapta s-a comis pe întuneric, infractorul era mascat, victima a fost mai înainte
legată la ochi, prin surprindere, etc). Îin asemenea cazuri, victima poate oferi informaţii
în legătură cu unele caracteristici fizice sau psihice ale infractorului (eventual vocea,
aspecte vestimentare – haină aspră sau lucioasă, nervozitate, precipitare etc);
- victime ce supravieţuiesc agresiunii şi care cunosc infractorul, însă nu-l denunţă din
motive ce ţin de teama de răzbunare a acestuia (de exemplu: victima cunoaşte
ameninţarea infractorului că, în cazul în care va fi denunţat se va răzbuna pe copii);
- victime care supravieţuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar pe care însă nu-l
denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară (deexemplu: agresorul este concubinul
victimei căsătorite);
- victime care supravieţuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar care, în loc să-l
denunţe, încearcă să ofere alte explicaţii, inclusiv autoacuzându-se , protejându-l
deliberat pe infractor (este cazul, desigur mai rar, a victimei care, în acest fel, consideră
că oferă dovezi de dragoste”50 infractorului pe care-l iubeşte);
- victime care supravieţuiesc agresiunii şi care, deşi cunosc infractorul adevărat, acuză o
altă persoană pe care vrea să se răzbune;
- victime care supravieţuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, însă, profitând de
situaţie, încearcă să pună pe seama altuia şi fapte pe care nu le-a comis (de exemplu:
50 Emilian Stancu-Investigarea stiintifică a infracţiunilor, Curs de criminalistică, Univ.BucurestiFac.de

Dreot,Bucuresti,2002.pag.325
37
reclamă dispariţia unor lucruri de valoare sau bani pe care în mod real infractorul – care
s-a rezumat numai la violarea ei – nu şi le-a însuşit);
- care profită de o anumită situaţie, reclamând o infracţiune comisă asupra sa cu intenţia
de a sancţiona o persoană sau de a profita de pe urma ei (de exemplu: simularea voluntară
şi regizarea corespunzătoare pentru a transforma o relaţie sexulă în viol).
Stabilirea poziţiei victimei în scenariul infracţiunii” 51 ori indicarea autorului de către
aceasta constituie premise ale soluţionării juste a cauzei penale doar coroborate şi
susţinute de celelalte probe şi mijloace materiale de probă obţinute pe parcursul cercetării
la faţa locului sau administrate în cauză, în timpul sau ca rezultat a desfăşurării altor
activităţi tactice ori procedurale.
Un alt aspect relevat de literatura de specialitate este reţinerea victimei de a
reclama sau colabora cu organele judiciare, în cazurile de viol şi tentativă de viol,
contenţia rezidând în :
- dificultatea unor victime de a evalua tentativa de viol de intromisiune, ce defineşte actul
sexual consumat ;
- jena şi pudoarea publică faţă de publicizarea actului, mai ales din partea femeilor fără
viaţă sexuală ;
- reţinerea victimelor faţă de stresul interogatoriilor şi expertizelor medico-legale;
- neîncrederea faţă de soluţionarea judiciară a cazurilor, cât timp în unele societăţi, justiţia
este reprezentată cu precădere de bărbaţi. Atitudinea dubitativă a juriştilor şi experţilor
este percepută de victimă ca o nouă agresiune, ca un fel de viol judiciar”40[40], fapt ce îi
exacerbează sentimentele de culpabilitate, o determină la o supravictimizare şi o inhibă
de a face sau de a continua o reclamaţie judiciară.
Numărul mare de victime, practic greu de identificat, reacţia diferită a victimelor
la anumite fapte(spre exemplu la viol, înşelăciuni, mită, trafic de influenţă), modicitatea
prejudiciilor cauzate prin unele fapte, lipsa încrederii în organele de descoperire (cele de
cercetare penală), tendinţa unor victime de a evita publicitatea, etc, fac ca un număr mare
de fapte penale să nu fie nu numai descoperite, dar nici măcar reclamate.
51 Stancu, Emilian, Prof. [univ] dr.[Facultatea de Drept, UniversitateaBucureşti]. Pledoarie pentru
criminalistică, Seminarul de perfecţionare profesională a procurorilor criminalişti,Sinaia, 20-24 noiembrie
2000, p. 95-97.
38
Se constată existenţa unei tendinţe spre victimizare în mai multe sectoare de
activitate a populaţiei, aceasta manifestându-se prin reacţii din ce în ce mai paradoxale :
apatie, indiferenţă, retragere, autoapărare sau chiar provocare, însuşi procesul de
victimizare (de alegere a victimei de către infractor sau de cădere a unei persoane în
această postură) nu este, de cele mai multe ori, o pură întâmplare, ci un proces complex,
victima având şi un rol cauzal sau favorizant în săvârşirea infracţiunii. Cunoaşterea
modului cum s-a comportat victima în perioada preinfracţională şi infracţională, cât şi
felul cum se manifestă în timpul desfăşurării anchetei judiciare contribuie, într-o măsură
însemnată, uneori decisivă, la rezolvarea corectă a cauzei judiciare şi la fundamentarea
unor recomandări preventive şi autoprotectoare în raport cu pericolul unei victimizări
viitoare.
Departe de a reuşi încadrarea într-un stereotip a contribuţiei victimei în derularea
unei infracţiuni ori a atitudinii acesteia în toate fazele procesului infracţional sau a
cercetărilor, prin indiciile şi informaţiile ce la oferă organului judiciar, victima îşi are
rolul ei, uneori prestabilit, după tipul infracţiunii consumate şi importanţa particulară în
soluţionarea cauzei, în condiţii de legalitate.
39
CAPITOLUL 4
Particulartati ale cercetarii la fata locului in cadrul investigarii infractiunilor de

furt si talharie
Furtul se situează printre cele mai vechi fapte antisociale îndreptate împotriva
patrimoniului însa, cea mai grava forma sub care acesta se regăsete savarsit da natere
unei alte infraciuni, aceea de tâlhărie. Începând cu pravilele lui Vasile Lupu(Cartea pentru
învăţături, din 1646) şi Matei Basarab (Îndreptarea legii, din 1652) şisfârşind cu
condicele penale ale lui Alexandru Sturza (din 1826) în Moldova şi a lui Barbu
Ştirbei(din 1850) în Muntenia au fost reglementate dispoziţii cu privire la infracţiunile
patrimoniale. Codul Penal de la 1864 prevedea infracţiunea de tâlhărie îndispoziţiile sale
din art.317-320, atât în forma simplă, cât şi în forme agravate în raportcu mijloacele de
constrângere folosite şi cu urmările actelor de constrângere. Furtul este definit, în forma
sa simplă, în art. 208 alin. 1 C. pen. ca fiindluarea unui bun mobil din posesia sau detenţia
altuia făra consimţămantul acestuia ȋn scopul ȋnsuşirii lui pe nedrept52 .
Tâlhăriaera calificată crimă, fiind sancţionată şi prin diferite legi speciale.In
actualul Cod Penal infraciunea de tâlhărie este prevăzuta in Titlul III(Infraciuni contra
patrimoniului) art.211 si consta in furtul savarsit prin întrebuinarea de violente sau
ameninări ori prin punerea victimei in stare de incontienta sau neputina de a se apăra,
precum si furtul urmat de întrebuinarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului
furat sau pentru înlăturarea urmelor infraciunii ori pentru ca făptuitorul sa-si asigure
scăparea. Conform art.208 Cod Penal furtul constain luarea unui bun mobil din posesia
sau detenia altuia, fara consimtamantul acestuia, in scopul de a si-l însui pe nedrept.
Infraciunea de tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social întrucât violenţa
se poate manifesta de la simple lovituri până la moartea victimei. Tocmaiacest fapt face
necesara cercetarea infraciunilor de tâlhărie pentru descoperirea si tragerea la răspundere
penala a făptuitorilor si totodată pentru protejarea persoanelor si recuperarea
prejudiciului.Fiind o infraciune complexa, tâlhăria are doua obiecte juridice, primul
52 Lazăr Cârjan op.cit., pag.332
40
priveşte relaiile sociale referitoare la posesia si detenia bunurilor mobile, iar cel de-al
doilea atributele fundamentale ale persoanei (viaa, integritatea corporala, libertatea).
De asemenea, savarsirea acestei infraciuni se realizează prin doua aciuni, una
principala, corespunzătoare furtului si alta secundara, constând fie in folosirea violentei
sau ameninării, fie in punerea victimei in stare de incontienta sau in neputina de a se
apăra. Violenta trebuie sa aibă aptitudinea de a înfrânge rezistenta victimei” 53 . Astfel ca,
in cazul smulgerii bunului prin surprindere, fara ca victima saopună vreo rezistenta, nu se
aduce cu nimic atingere relaiilor sociale referitoare la viaţa persoanei. Violenta savarsita
împotriva unui bun poate constitui, in anumite situaii, o ameninare, ca de exemplu,
distrugerea instalaiei telefonice pentru ca victima sa nu poată apela la ajutor .
Tâlhăria exista indiferent daca însuirea pe nedrept a bunului a fost urmărita
înainte sau in timpul exercitării violentelor sau ameninărilor.
Codul Penal prevede in art.211 alin. 2, 21 si 543 formele agravante alinfraciunii de
tâlhărie. In alin.2 sunt stipulate împrejurări ca savarsirea faptei de o persoana mascata,
deghizata sau travestita, in timpul nopii, intr-un loc public sau mijloc de transport, iar in
alin. 21 savarsirea faptei in participaie penala, de către doua sau mai multe persoane,
acestea putând avea calitatea de coautori, instigatori saucomplici, de o persoana având
asupra sa o arma, o substana narcotica ori paralizanta, intr-o locuina sau dependina a
acesteia, in timpul unei calamitai sau daca fapta a avut ca urmare pierderea unui simt sau
organ, încetarea funcionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea,
avortul ori punerea in primejdie a vieţii persoanei. A treia forma agravanta consta in
producerea, ca urmare a savarsirii infraciunii, de consecine deosebit de grave sau moartea
victimei.
Infraciunea de tâlhărie se considera consumata in momentul in care sunt realizate
ambele activitati (principala si secundara), iar conform art.222 Cod Penaltentativa de
tâlhărie se pedepsete. Astfel, exista tentativa când s-au executat numai actele de violenta
sau ameninare pentru a înlesni sustragerea bunului. Nu exista tentativa daca actele de
53 Marcel Cernovschi-Cercetarea la fata locului,Ed.,Restituţio,Iaşi,2006.pag.60

54 Codul penal, art.211
41
violenta sau ameninare au fost savarsite pentru păstrarea bunului, deoarece infraciunea de
tâlhărie s-a consumat odată cu furtul bunului.
Probleme pe care trebuie sa le lămurească cercetarea infraciunii de tâlhărie
• Stabilirea existentei infracţiunii de tâlhărie prin determinarea concreta a bunurilor
mobile luate din posesia sau detenţia legitima a unei persoane cu întrebuinarea de
violente sau ameninţări.
Practic, stabilirea existentei infraciunii consta in analizarea sesizării iniiale in corelaie cu
prevederile legii penale pentru existenta infraciunii de tâlhărie.
• Stabilirea exacta a locului si momentului savarsirii faptei
Locul si momentul comiterii faptei prezintă importanta datorita urmelor ce pot
fidescoperite la fata locului si care pot conduce la identificarea autorului,
delimitareacercului de suspeci prin verificarea modului in care acetia si-au petrecut
timpul la data comiterii faptei si posibilităii identificării de martori oculari. Pe de alta
parte, cunoaterea acestor aspecte oferă posibilitatea verificării daca bunurile despre care
victima pretinde ca a fost deposedata se aflau sau nu in patrimoniulsau.De asemenea,
cunoaterea locul si momentul savarsirii faptei ajuta la încadrarea juridica a faptei. De
exemplu, savarsirea faptei pe timpul nopii constituie o circumstana agravanta a
infraciunii de tâlhărie (alin.2 lit.b) ca si savarsirea acesteia intr-o locuina (alin. 21 lit.c).
Fapta de pătrundere intr-o locuinţa urmata de savarsirea unei tâlharii constituie un
concurs real intre infraciunea de violare de domiciliu prevăzuta de art. 192 Cod Penal si
infracţiunea de tâlhărie prevăzuta de art.211 alin.21 lit.c ) Cod Penalʺ55
• Modul de operare folosit de făptuitori
Cercetarea trebuie sa lămurească activitatea prin care făptuitorul a ajuns la loculin
care erau bunurile sau valorile sustrase si in ce au constat violentele sauameninările prin
care victima a fost pusa in stare de incontienta sau neputina de a se apăra. Anumii
infractori s-au specializat in savarsirea infraciunii de tâlhărie si folosesc de fiecare data
aceleai mijloace si metode dând posibilitatea organelor de urmărire penala sa alcătuiască
un cerc de suspeci. Folosirea de metode precum mascarea sau deghizarea si de arme sau
55 Codul Penal si Codul de Procedura Penala, Ed. C.H.Beck, Bucureti, 2008, art.211, Recurs in interesul
legii (Înalta Curte de Casaie si Justiie, Seciile Unite, Decizia nr. XXXI/2007), p.99;
42
substane ca mijloace de ameninare sau de exercitare a violentei constituie circumstane
agravante de care se va tine cont pentru o corecta încadrare juridica a faptei.
•Identificarea făptuitorilor si stabilirea contribuiei fiecăruia la savarsirea
fapteiInfraciunea de tâlhărie poate fi savarsita in participaie penala, fapt prevăzut in
art.211 alin.21 lit.a) ca si circumstana agravanta. Prin cercetarea infraciunii se urmărete
tragerea la răspundere penala atât a autorilor cat si a instigatorilor si complicilor la
comiterea faptei. Identificarea si pedepsirea infractorilor constituiesi un mod de prevenire
a savarsirii de noi tâlharii, pentru ca prin aplicarea desanciuni se urmărete îndreptarea
acestora. In cazul pluralităii de făptuitori, in funcţie de modul de constituire a grupului,
de perioada de când acionează împreuna, de scopul pe care îl urmăresc si de înelegerile
existente intre acetia, se poate retine in concurs cu infraciunea de tâlhărie si infraciunea
de asociere pentru savarsirea de infraciuni prevăzuta de art.323 Cod Penal.
• Identificarea parii vatamate si a bunurilor sau valorilor sustrase.Persoana care face
sesizarea este, de obicei, aceeai cu persoana prejudiciata. In cazul tâlhăriei persoana
vatamata poate fi pusa in stare de incontienta sau chiar moare in urma leziunilor
provocate de autor, fapt ce îngreunează cercetăriledeoarece aceasta poate furniza o serie
de informaii eseniale in ceea ce privete comiterea faptei si bunurile sau valorile de care a
fost deposedata. Persoana prejudiciata este cea in măsura sa ofere detalii care ajuta la
individualizarea bunurilor ajutând astfel la recuperarea prejudiciului. Exista cazuri când
cercetareaeste îngreunata datorita faptului ca persoana prejudiciata denaturează in
modintenionat realitatea, declarând o cantitate mai mare sau mai mica de bunuri ce i-au
fost sustrase. Pentru a creste posibilitatea recuperării prejudiciului prindescoperirea
eventualilor complici sau tăinuitori este important ca organul decercetare penala sa
cunoască destinaia bunurilor sau valorilor sustrase. Căutarea si ridicarea bunurilor se
realizează prin efectuarea de percheziii si ridicarea pe baza de proces-verbal a obiectelor.
• Existenta concursului de infraciuni
Infraciunea de tâlhărie poate fi savarsita in concurs, pe langa infraciunile
anterior precizate, cu infraciuni la viaţa sexuala, la regimul circulaiei , la regimul armelor
si muniţiilor etc. Infraciunile cu care intra in concurs tâlhăria variază de la caz la caz.
43
• Stabilirea condiiilor si împrejurărilor care au determinat, favorizat sau înlesnit
savarsirea infracţiunii de tâlhărie
Cunoaterea condiiilor care au favorizat savarsirea faptei are un rol important in
prevenirea si combaterea infraciunilor de tâlhărie prin pregătirea antiinfracionala a
populaiei.
Activitati întreprinse in investigareainfraciunilor de tâlhărie
•Constatarea infracţiunii flagrante
Descoperirea in flagrant a infracţiunilor de tâlhărie in momentul comiterii
acestora sau imediat după savarsire presupune ca autorul sa fie prins sau sa fie urmărit de
persoana vatamata, de martori sau de strigatul public. De asemenea, se considera prindere
in flagrant daca autorul este găsit in apropierea locului faptei având asupra sa bunuri de
natura a-l presupune participant la comiterea faptei.Organele de politie pot organiza pe
baza datelor si informaţiilor existente prinderi in flagrant. Cercetările efectuate anterior
asupra aceloraşi moduri de operare pot conduce la intuirea locurilor pretabile comiterii de
infracţiuni si astfel la prinderea rau facatorilor.
Constatarea flagranta a infracţiunilor previne influenţarea martorilor si a parţii
vatamate, identificarea si interogarea autorului si apropierea de momentul savarsirii faptei
a tragerii la răspundere penala a făptuitorului.
•Cercetarea la fata locului in cazul infracţiunii de tâlhărie
Cercetarea la fata locului contribuie in mod esenial la realizarea scopului procesului
penal. Importanta acestei activitati reiese din faptul ca organul de urmărire penala percepe
nemijlocit împrejurările in care a acţionat făptuitorul, obiectele folosite sau cu care a luat
contact, creându-se posibilitatea de a obţine probe deosebit de preţioase in cauza, si a
oferi prilejul ca in funcţie de rezultatele obţinute, sa se stabilească direcţiile ulterioare ale
cercetărilor.
Având in vedere prevederile legale si practica organelor judiciare, se poate
concluziona ca locul savarsirii infracţiunii diferă de la caz la caz, in raport cu
natura faptei savarsite, cu multitudinea de metode si mijloace folosite in acest scop,cu
urmările activitati ilicite desfăurate de către făptuitori.
44
Prin locul faptei se înelege suprafaţa de teren sau o anumita incinta legata spaial si
temporal cu infracţiunea cercetata.
Trebuie avut in vedere ca se poate întâmpla ca infracţiunea sa fie savarsita in alta
parte, ca de exemplu, violul a avut loc la domiciliul infractorului, iar cadavrul fetei a fost
găsit intr-o râpa. Acest fapt a determinat sa se facă diferena intre locul savarsirii faptei
(domiciliul infractorului)si locul faptei (râpa). Potrivit normelor legii penale, prin locul
faptei se înelege locul unde s-a desfăurat activitatea infracionala in tot sau in parte, ori
unde s-a produs rezultatul acesteia.1
In cazul cercetării locului faptei privind sesizarea unei tâlharii, in accepiunea de „ loc al
faptei ” intra:
-locuinţele, unităţile comerciale de stat sau private, mijloacele de transport, spatiile
publice (vezi foto);
Blocul unde s-a comis tâlhăria

-căile de acces folosite de făptuitori pentru a parasi câmpul infracional;
- locul sau locurile unde au fost ascunse bunurile de către făptuitor, dupăcomiterea faptei;
-locul unde persoana vatamata a fost ameninata, lovita, imobilizata si deposedata de
bunuri(vezi foto);
45
Locul in care a fost lovita victima
- itinerariul pe care s-a deplasat victima pentru a scăpa de agresor;- locul unde a fost
transportata si abandonata victima.Investigarea tehnico-tiinifica a locului faptei, efectuata
la timp, atent si calificat, va conduce la lămurirea numeroaselor probleme ce apar pe
parcursulinstrumentării unei cauze penale, cum ar fi:
- existenta unor urme care sa demonstreze ca s-a savarsit o infraciune;
- căile folosite de autor pentru a pătrunde in locul faptei;- instrumentele folosite la
comiterea infraciunii;
Legături din plastic folosite la imobilizarea victimei

- numărul făptuitorilor.
- existenta unor „împrejurări negative”.
- persoanele care au perceput sau puteau sa perceapă fapta si împrejurările savarsirii
acesteia.
- modificările intervenite in câmpul infracional, persoanele care le-au făcut si scopul
acestora.
- cauzele, condiiile si împrejurările care au determinat, favorizat sau facilitat
46
savarsirea faptei si masurile de prevenire ce trebuie luate. Privita prin prisma celor
arătate, cercetarea locului faptei se dovedete a fi una din cele mai complexe activitati
desfăurate de organele de urmărire penala, importanta acesteia fiind data si de faptul ca
rezultatele ei nu numai ca direcionează cercetările , dar de cele mai multe ori
condiţionează insasi finalizarea investigaiilor efectuate in cauza.
Pregătirea temeinica a cercetării la fata locului constituie una dintre condiţiile
eseniale ale realizării scopului acestei activitati si parcurge doua etape principale:
a) activitati premergătoare cercetării locului faptei:
- primirea, consemnarea si verificarea sesizării.
- asigurarea cu echipamentul necesar efectuării cercetării locului faptei.
- asigurarea deplasării cu operativitate a echipei la fata locului.
- asigurarea prezentei specialitilor si a martorilor asisteni la fata locului.
b) activitati desfăurate la fata locului
.- informarea operativa a sefului echipei asupra evenimentului care a avut loc siaspectele
constatate de către poliitii care au sosit primii la fata locului.
- documentarea cu privire la modul cum s-a acionat pana la sosirea echipei de cercetare,
rezultatele obinute si dispunerea de masuri corespunzătoare.
- determinarea modificărilor care au survenit in aspectul iniial al locului faptei.
- delimitarea corecta a locului ce urmează a fi cercetat.- investigarea tehnico-tiinifica a
locului faptei.
In practica judiciara de cercetare a locului faptei, se recomanda ca întotdeauna limitele
locului de cercetat sa fie mai largi, in aşa fel incat sa nu ramana suprafeţe sau locuri
neexaminate.
Investigarea tehnico-tiinifica a locului faptei
Practic, cercetarea locului faptei parcurge doua faze importante:
A. Faza statica
B. Faza dinamica
In faza STATICA se desfasoara următoarele activitati:
- acordarea ajutorului medical imediat victimei, si îndepărtarea pericolelor iminente(surse
de foc, gaze, apa, etc.);
47
- imbracarea echipamentului de protecie pentru a preveni contaminarea locului faptei;
- delimitarea locului prin împrejmuirea acestuia cu benzi de restricionare a
accesului;
- stabilirea drumului de acces in câmpul infracional prin marcarea acestuia;
- folosirea câinelui de urmărire;
- căutarea, descoperirea si marcarea urmelor si mijloacelor materiale de proba;
- efectuarea fotografiilor de ansamblu, schia si obiecte principale si a filmării.
In faza DINAMICA se desfasoara următoarele activitati:
- examinarea atenta a întregului loc al faptei procedând la manipularea, efectivaa fiecărui
obiect descoperit in locul faptei;
- se examinează cu precădere victima/victimele in vederea descoperirii pe corpulacestora
a urmelor biologice create de autor in urma contactului fizic ( celuleepiteliale, saliva,
sânge, fire de par);
-examinarea pardoselilor in vederea descoperirii urmelor de incaltaminte,fibrelor textile
si firelor de par;
Urma de incaltaminte creata prin stratificare de sânge

tratarea suprafeţelor cu pulberi relevante in vederea descoperirii urmelor papilare;
48
Urma papilara digitala relevata cu argentorat pe caseta cu bani
- examinarea instrumentelor folosite la agresiunea fizica ( bâte, cuite, legături de sirma
sau textile, etc.);
- examinarea obiectelor abandonate sau pierdute de agresori(leviere, bâte, etc.);
- efectuarea fotografiilor de detaliu si a filmării.
Fotografia judiciară reprezintă totalitatea metodelor fotografice aplicate în cercetările
criminalistice, atât în munca de teren cât şi în activi-tatea de laborator, prin adaptarea la
necesităţile de cercetare a metodelor folosite în tehnica fotografică. Avantajele utilizării
fotografiei judiciare:
Fidelitatea în fixarea şi redarea imaginii locului faptei, a urmelor infracţiunii, a
rezultatelor obţinute în laborator etc.
Obiectivitatea în prezentarea datelor obţinute prin mijloace criminalistice.
Rapiditatea cu care se pot executa fotografiile judiciare este un factor important pentru
caracterul operativ al cercetării locului faptei şi, de asemenea, pentru realizarea expertizei
criminalistice.
Evidenţa probatorie a fotografiilor judiciare.
49
Din punct de vedere al utilizării fotografiei judiciare, aceasta apare ca fotografie
judiciară operativă şi fotografie judiciară de examinare.
Fotografia judiciară operativă – este folosită în diferitele activităţi cu caracter

criminalistic, cum sunt cercetarea locului faptei, recunoaşterea persoanelor, percheziţia,
reconstituirea etc.
1. Fotografia locului faptei – se realizează de către organele de cercetare, în
vederea fixării aspectului locului în care s-a petrecut fapta cercetată, a evidenţierii unor
obiecte. Acest tip de fotografie este la rândul său divizată în mai multe tipuri, în funcţie
de destinaţia imaginii astfel preluate:
a) Fotografia de orientare – scopul ei este de a surprinde ansamblul în
care este situat locul faptei (zonă deschisă, clădire, încăpere etc.), de a evidenţia anumite
elemente, cum sunt punctele de acces, obiecte, obstacole, puncte de reper sau de
orientare. Ea se poate realiza atât printr-o imagine obţinută cu obiective speciale,
superangulare, rotative, prin fotografii aeriene, prin recompunerea unor fotografii pe
segmente de teren (fotografia panoramică), dar poate fi realizată şi cu obiective normale,
în funcţie de dimensiunile şi întinderea locului faptei;
50
Fotografie de orientare
b) Fotografia schiţă – utilizată la redarea întregului loc al faptei cu tot
ceea ce are el mai caracteristic. Poate fi unitară (o singură imagine pentru întregul loc al
faptei), pe sectoare (de exemplu în apartamente), încrucişată (se execută cu aparatul situat
succesiv în puncte diferite sau diametral opuse pentru a se înlătura „zonele oarbe”);
c) Fotografia obiectelor principale – redă modul în care au fost găsite obiectele implicate
în comiterea faptei, obiectele rezultate din comiterea faptei sau cele lezate prin comiterea
acesteia (de exemplu, autovehiculele accidentate, cadavrele, instrumentele de spargere
etc.). Acest tip de fotografie se realizează în cadrul cercetării locului faptei în faza statică
şi trebuie să fie respectate următoarele reguli: cadavrele vor fi fotografiate de sus,
aparatul fiind plasat pe verticala cadavrului, pentru a obţine o imagine plan, ce cuprinde
în întregime lungimea corpului, poziţia membrelor, a capului; cadavrele înecaţilor vor fi
fotografiate mai întâi în apă şi apoi după scoaterea la mal; obiectele găsite peste, sub sau
lângă cadavru vor fi fotografiate aşa cum au fost descoperite înainte de mutarea
cadavrului; fotografiile de ansamblu ale cadavrelor vor cuprinde doar pe 1/3 din suprafaţa
51
lor cadavrul propriu-zis, pentru a surprinde în imagine şi ambianţa locului în care a fost
descoperit;
Fotografie obiect principal

d) Fotografia de detaliu – se realizează în cadrul cercetării locului faptei
în faza dinamică; seveşte fixării şi evidenţierii detaliilor şi poate fi realizată cu obiective
normale sau speciale, utilizându-se surse suplimentare de lumină, care vor fi aşezate în
spatele şi în laterala aparatului de fotografiat.
2. Fotografia de semnalmente – serveşte la înregistrarea fotografică a imaginii

persoanelor căutate, identificate, reţinute, precum şi a cadavrelor neidentificate.
a) Fotografia de identificare a persoanelor – se execută două fotografii

bust: una din faţă şi una din profilul drept. Daca există particularităţi anatomice este
indicată executarea de fotografii ale profilului stâng sau ale ţinutei întregului corp. Se
recomandă fotografiile color.
b) Fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute – este precedată de
„toaletarea cadavrului” => spălarea feţei, a părului şi bustului de sânge, murdărie,
52
coaserea plăgilor, aranjarea părului. Prin această toaletare se încearcă readucerea figurii
unei persone cât mai aproape de înfăţişarea din timpul vieţii.
3. Fotografia de percheziţie şi reconstituire, sub raport tehnic se aseamănă cu
fotografia locului faptei şi trebuie să îndeplinească aceleaşi reguli de executare.
Fotografia judiciară de examinare – este folosită în cadrul expertizelor
criminalistice; poate fi realizată în spectrul vizibil de radiaţii, precum şi sub radiaţii
invizibile. Are ca scop fixarea aspectului obiectelor supuse expertizei, evidenţierea
caracteristicilor, urmelor, reproducerea comparativă a caracteristicilor de identificare etc.
a) Fotografia de ilustrare – utilizată la fixarea aspectului iniţial al
obiectelor examinate, dat fiind că în procesul investigărilor de laborator acestea pot suferi
modificări sau alterări.
b) Fotografia de comparare – serveşte la confruntarea imaginii obiectelor,
urmelor în litigiu (scris, semnături, striaţii de pe cămaşa unui proiectil, tăieturi etc.) cu
acelea de provenienţă certă (srisul sau semnătura necontestate aparţinând titularilor,
urmele de pe proiectilele trase experimental etc.). Imaginile vor fi folosite la stabilirea
continuităţii liniare prin juxtapunere, îmbucşare, suprapunere de clişee. Fotografia de
comparare prin suprapunere este folosită şi la identificarea cadavrelor necunoscute,
procedeu cunoscut sub denumirea de „metoda supraproiecţiei”, fiind comparate imaginea
persoanei dispărute şi aceea a craniului.
c) Fotografia de umbre – permite punerea în evidenţă a detaliilor aflate în
relief, a traseelor de adâncime. În cazul scrierii, diferenţa de presiune va putea fi vizibilă
pe verso-ul colii de hârtie. Sursele de lumină folosite trebuie plasate sub un unghi ascuţit.
d) Fotografia de reflexe – utilizată pentru evidenţierea urmelor latente
aflate pe suprafeţe lucioase, netede, strălucitoare; de exemplu, urmele papilare de pe
sticlă, mobilă lăcuită etc. Fotografia va fi realizată cu camera fotografică plasată sub un
unghi ascuţit, astfel încât fasciculul de lumină să se reflecte diferit pe urmă.
e) Fotografia în radiaţii invizibile – este utilizată în cadrul examinărilor
complexe. Radiaţiile ultraviolete (U.V.) permit evidenţierea locurilor în care s-au făcut
operaţii de falsificare a unor documente, a unui scis sau a unei semnături, permite
descoperirea urmelor greu vizibile sau latente (spermă, salivă). Radiaţiile infraroşii (I.R.)
53
au capacitatea de a străbate anumite corpuri şi de a fi reţinute de altele, nu sunt
influenţate de elemente poluante din atmosferă (fum, ceaţă, praf) şi permit realizarea
fotografiilor pe întuneric. Radiaţiile roentgen, gamma, beta şi neutronice sunt utilizate
datorită proprietăţii lor de a penetra diferite obiecte în funcţie de anumite caracteristici.
f) Microfotografia – este o metodă de fixare a imaginii rezultatelor
cercetării la microscop. Este folosită la examinarea şi demonstrarea identităţii
microurmelor, la examinarea traseelor scrise, a firelor de păr şi a fibrelor textile etc.
g) Holografia – este o metodă nouă, bazată pe înregistrarea şi redarea
integală a obiectelor prin intermediul undelor de lumină de tip laser. Imaginile sunt
tridimensionale, iar profunzimea se obţine din mai multe direcţii.
Categorii de urme si mijloace materiale de proba frecvent întâlnite:

- urme papilare(digitale si palmare);- urme biologice(sânge, saliva, fire de par);- resturi
de igara arsa si guma de mestecat;
- fire si fibre textile;- urme de incaltaminte si pneuri auto;- urme forma ce provin de la
instrumentele de forare;
- obiecte contondente folosite la agresiune (bâte, cuite);
- diverse legături folosite pentru imobilizarea victimei (sfori, legături de sirma sicablu,
banda scotch, curele, cordoane, etc.);- urme de sol.Activitatea de cercetare a locului
faptei, in esena, este o constatare directa si nemijlocita asupra mediului ambiental si
modificărilor survenite in interiorul acestuia ca urmare a desfasurarii activitatii
infracionale.
Toate constatările efectuate vor fi consemnate la final intr-un act redactat decătre
membrii echipei de cercetare, cu participarea specialitilor si a martorilor asisteni. Acesta
va fi întocmit imediat după terminarea cercetării si numai la fata locului.Pe lingă regulile
generale de întocmire prevăzute de legea procesual penala, procesul verbal va cuprinde
toate constatările efectuate, consemnate in amănunt,fiind prezentate poziia si locul
descoperirii urmelor si mijloacelor materiale de proba. De asemeni, vor fi menionate
metodele si procedeele folosite la examinarea urmelor descoperite. In finalul procesului
verbal se vor consemna categoriile de urme si mijloacemateriale de proba ridicate,
54
masurile luate, aparatura folosita.Descoperirea, ridicarea, ambalarea si conservarea
urmelor si mijloacelor materiale de proba, se va face in conformitate cu procedurile
specifice de lucru.In concluzie, se impune elaborarea de măsuri la nivel statal pentru
eradicareaacestor infracţiuni, nu numai prin intervenţia organelor de ordine şi a
justiţiei pentru sancţionarea corespunzătoare şi rapidă a acestor fapte. O atenţie
deosebitătrebuie acordată minorilor care pot fi atraşi mai uşor la comiterea acestor fapte
şimai ales la formarea de grupuri infracţionale. Aceştia acionează fără a discerne faptele
şi condiţiile pe care le generează.Un rol deosebit de important revine şi mass-mediei, care
trebuie să cunoască manifestările de acest gen, să ia poziţie faţă de acestea pentru a crea o
atitudine colectivă a cetăenilor faţă de făptuitori şi faptele lor .
Este, de asemenea, necesară luarea de măsuri pentru ca pedeapsa să asigurere
educarea făptuitorilor în locurile de detenţie, precum şi observarea acestora şidupă
executarea pedepsei. Este inutilă mărirea cuantumului pedepsei pentruinfracţiunea de
tâlhărie, dacă în timpul detenţiei nu se iau măsuri ca pedeapsa săconstituie un mijloc real
de reeducare a făptuitorului.Se observă că infracţiunile de tâlhărie şi, în general, toate
infracţiunile secomit de persoane cu un grad scăzut de pregătire şcolară şi cu mari
carenţeeducative. Penitenciarele trebuie să asigure o continuare a pregătirii profesionale a
deţinuţilor, în scopul de a-i scoate din sfera şi nivelul de cunoştinţe la care se
află,conştientizându-i în acest fel de necesitatea reintegrării în societate.
4.1 Materiale si utilaje folosite la cercetarea locului faptei

4.1.1.Trusa criminalistică universală care contine:
•materiale pentru fotografiere: aparate foto, obiective, inele intermediare, filme, blitz,
baterii, trepied, lampi, filtre (colorate si de polarizare);
•materiale pentru cautarea, descoperirea, relevarea, fixarea si ridicarea urmelor papilare:
lupa, surse de lumina, lampa de ultraviolete, prafuri si reactivi de evidentiere, pensule cu
par de veverita si magnetice, pulverizator cu vapori de iod, folii adezive albe si negre;
• materiale pentru executarea mulajelor urmelor de adancime: cancioc, spaclu, lingura
pentru prepararea amestecului, banda flexibila pentru inconjurarea urmei (unde se va
55
turna amestecul), pensula pentru curatarea urmei, ghips si alte materiale de mulare,
materiale dentare, lac, substante speciale sub forma de spray; 56
• materiale pentru amprentarea persoanelor: placa, rulou, tus, fise mono si decadactilare,
pasta, hartie special impregnata pentru reactii chimice, manusi chirurgicale, lingurita
pentru amprentarea cadavrelor;
•materiale pentru prelevarea substantelor, inclusiv a celor biologice: aspirator, pensete,
pipete, capsule, solutii, bumbac absorbant, banda adeziva, magnet;
•materiale pentru intocmirea desenelor si a schitelor: rigla, echer, raportor, hartie
milimetrica, planseta, calc, compas, busola, sabloane, piuneze, creioane negre si colorate;
• materiale pentru marcarea locului si efectuarea de masuratori: centimetru, banda cu
patrate albe si negre, jetoane numerotate (cu stativ), creta;
• materiale de ambalare: pungi de plastic, saci de hartie, flacoane de sticla, sfoara, cuie,
scandurele, etichete;
• instrumente: fierastrau, cleste, patent, ciocan, surubelnita, burghiu, dalta, foarfeca, truse
de chei.
• aparat laser portabil;
• lampa polilight;
• convertizor de imagine infrarosie;
• aparat de filmat, video si de inregistrare audio;
• materiale pentru protejarea urmelor si a obiectelor;
• cizme de cauciuc, masca de gaze, ochelari de protectie;
• echipament de protectie pentru incendii si explozii;
• aparat de sudura;
• scara, sapa, corzi etc.
4.1.2 Truse criminalistice moderne
Trusele criminalistice trebuie sa raspunda nevoilor speciale pentru teren si pot fi adaptate,
in functie de numeroase criterii, la solicitari, pentru a asigura maximum de eficienta in
cautarea, relevarea, fixarea si ridicarea urmelor de toate categoriile.
56 Lazăr Cârjan/ Compendiu de criminalistică. – Bucureşti, EdituraFundaţieiRomânia de

Mâine, 2004,pag 231-232
56
Pe masura ce stiinta criminalistica a progresat, abordand cu mijloace din ce in ce mai
precise categorii de urme noi, cautarea si ridicarea acestora au devenit activitati care,
dincolo de atentia, maiestria si intuitia criminalistului, implica precizie, acuratete,
asigurarea deplina impotriva contaminarii sau alterarii urmei.
Indiferent de simplitatea sau complexitatea lor, trusele trebuie sa raspunda unor cerinte
ca:
• sa corespunda exact activitatilor prezumate;
• sa poata fi manevrate cu usurinta;
• sa permita exploatarea cu maxima acuratete a urmelor investigate;
• sa permita aplicarea unor procedee de lucru sigure;
• sa nu afecteze urmele prin materialele utilizate;
• sa nu contamineze urmele;
• sa asigure conservarea adecvata a urmelor;
• sa corespunda legislatiei specifice;
• sa asigure independenta tehnica a operatiunilor in conditii de teren;
• sa poata fi completate usor pentru ciclurile de lucru urmatoare;
• sa contina instructiunile necesare pentru lucru, daca este necesar;
• sa aiba un pret acceptabil;
• sa corespunda standardelor de calitate in domeniu.
4.1.3 Materiale complementare:

• proiectoare şi grup electrogen;
• aparat laser portabil;
• lampă polilight;
• convertizor de imagine infraroşie;
• aparat de filmat, video şi de înregistrare audio;
• materiale pentru protejarea urmelor şi a obiectelor;
• cizme de cauciuc, mască de gaze, ochelari de protecţie;
• echipament de protecţie pentru incendii şi explozii;
• aparat de sudură;
57
• scară, sapă, corzi etc.
4.1.4 Detectoare
• detector de metale;
• detector de substanţe radioactive (pentru zonele calamitate);
• detector de cadavre (reacţie la gazele de putrefacţie);
• detector electrostatic pentru urmele de călcare.
CONCLUZII
58
Importanţa cercetării la faţa locului este subliniată în literatura de specialitate, atât
procesual-penală, cat şi criminalistică, marea majoritate a autorilor fiind de acord că ne
aflăm în faţa unui procedeu probator cu adâncă semnificaţie în aflarea adevărului. Altfel
spus, deplasarea organului judiciar la faţa locului este “una dintre cele mai eficace măsuri
procedurale”.
Faptul că organul de urmărire penală, ca şi instanţa de judecată, au posibilitatea să
investigheze direct la locul săvârşirii faptei şi consecinţele infracţiunii, să stabilească
împrejurările în care a fost comis actul penal şi să-l identifice pe autor – prin
descoperirea, fixarea, ridicarea şi cercetarea criminalistică a urmelor, a mijloacelor
materiale de probă – este de natură să contribuie efectiv la realizarea scopului procesului
penal.
Cu atât mai mult este necesar să se sublinieze importanţa unei asemenea activităţi
procedurale, cu cât există infracţiuni a căror soluţionare este practic de neconceput fără
cercetarea la faţa locului. De exemplu, în cazul omuciderii, al infracţiunilor îndreptate
împotriva avutului public şi personal (furt, tâlhărie, distrugere), al accidentelor grave de
muncă, al catastrofelor feroviare, navale şi aeriene, al accidentelor de circulaţie ş.a.
Pe bună dreptate, se afirmă despre cercetarea la faţa locului că aceasta nu este un
simplu act iniţial de urmărire penală, ci o activitate de maximă importanţă cu caracter
imediat şi de neînlocuit, în multe situaţii fiind aproape imposibil de repetat, în aceleaşi
condiţii şi cu aceleaşi rezultate. De altfel, la infracţiuni de genul celor menţionate,
îndeosebi la omucideri, examinarea locului faptei este “partea cea mai importantă a
cercetării cauzei penale”.
Din cele menţionate, se poate deduce că cercetarea la faţa locului are ca obiective
imediate următoarele:
-descoperirea urmelor şi evidenţierea împrejurărilor apte să conducă la
identificarea făptuitorului, la clarificarea circumstanţelor în care s-a săvârşit infracţiunea,
la descoperirea corpurilor delicte;
- obţinerea de către organul de anchetă şi de către magistrat, prin cunoaşterea şi
studierea nemijlocită a locului faptei, de concluzii corecte, referitoare la modul de
59
săvârşire a faptei şi la persoana infractorului, aspect de natură să evidenţieze principala
funcţie a cercetării la faţa locului.
Întrucât cercetarea la faţa locului, ca şi celelalte acte ori activităţi de investigare a
faptelor penale, se face numai în strictă conformitate cu prevederile legale, este necesar
să amintim regulile procesual-penale mai importante referitoare la acest procedeu
probator.
Potrivit prevederilor art. 129 alin. 1 C.pr.pen., cercetarea la faţa locului poate fi dispusă
motivat de către organul judiciar, ori de câte ori se consideră necesar să se apeleze la
acest procedeu probator. În faza de urmărire, cercetarea la faţa locului este dispusă printr-
o rezoluţie motivată a organului de urmărire penală. Cercetarea se efectuează în prezenţa
martorilor asistenţi, cu excepţia cazurilor în care această prezenţă nu este posibilă. De
asemenea, dacă se consideră necesar, la cercetare pot participa şi părţile, o eventuală
neparticipare a părţilor încunoştinţate nefiind de natură să împiedice efectuarea cercetării.
În ceea ce priveşte pe învinuit sau inculpat, dacă nu poate fi adus la cercetare, în
cazul în care este reţinut sau arestat, organele de urmărire penală îi pun în vedere că poate
fi reprezentat şi îi asigură, la cerere, reprezentarea. Referitor la acest ultim aspect,
atragem atenţia asupra modificărilor aduse art.172 C.pr.pen., prin Legea 356/2006,
potrivit cărora apărătorul, ales de învinuit sau de inculpat, poate participa la efectuarea
oricărui act de urmărire penală, deci şi la cercetarea la faţa locului
În faza de judecată, cercetarea la faţa locului este dispusă de către instanţă printr-o
încheiere, după începerea cercetării judecătoreşti. Potrivit art.129 C.pr.pen., instanţa de
judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenţa
procurorului, când participarea acestuia la judecată este obligatorie.
Privitor la specificul acestei activităţi, aşa cum se învederează în doctrina procesual
penală şi cum, de altfel, însăşi practica o demonstrează, cercetarea la faţa locului,
efectuată de instanţa de judecată, nu are nici întinderea şi nici adâncimea celei efectuate
de către organul de urmărire penală. Cu toate acestea, semnificaţia este la fel de mare,
întrucât instanţa are posibilitatea să ia contact direct cu anumite aspecte ale locului în care
s-a comis infracţiunea şi să cântărească mai exact rezultatele desprinse din cercetările
60
anterioare ale organelor de urmărire penală.
61
PROCES VERBAL
de cercetare la faţa locului
Anul 2012, luna aprilie , ziua 27, în municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş.
Inspectoratul de Poliţie I.C., şi A.S.P.P., ce V.C. ambii din cadrul poliţiei
municipiului Baia Mare, biroul de investigaţii criminale.
Azi data de mai sus ora 15.42, poliţia municipiului Baia Mare, a fost sesizată
telefonic prin SUAU 112, de către numitul C.S.B. domiciliat în Baia Mare, strada
Victoriei, nr. 133/9, judeţul Maramureş, care a reclamat faptul că în timp ce se afla în
locuinţa sa de la adresa sus menţionată un autor necunoscut profitând de faptul că uşa de
la apartament era închisă dar nerasigurată a pătruns în interior şi dintr-o cameră a sustras
un portmoneu în care avea suma de 850 lei şi acte personale.
În temeiul sesizării , potrivit art.129 alin1 şi 2 , şi art.131 din C.P.P., însoţiţi de
către tehnician criminalist A.P.P.M.M., din cadrul serviciului criminastică al I.P.J.
Maramureş, ne-am deplasat la faţa locului unde în prezenţa martorului asistent : 1.C.D.
de 57 de ani domiciliat în Baia Mare, strada Victoriei, 133/6, judeţul Maramureş,
pensionar am constatat următoarele:
Aprtamentul cu nr.9 este situat la etajul 1 al imobilului nr.133 de pe strada
Victoriei, din Baia Mare. Accesul în apartament se face printr-o uşă metatlică într-un
singur canat care nu prezintă urme de forţare la nivelul sistemului de închidere şi care a
fost descoperită în poziţia închis dar neasigurat. Apartamentul este format din două
camere, hol, bucătărie şi baie.
Imediat după uşa de acces în apartament, din hol în partea stângă se face accesul
în camera mică, printr-o uşă din lemn într-un singur canat prevăzută cu geam, care a fost
găsită în poziţia deschis. În interiorul camerei se observă urme de răvăşire a bunurilor, se
observă o haină, un telefon mobil marca Nokia, o carte, o telecomandă, şi un leptop de
culoare neagu marca DELL. Tot în camera mică pe jos se observă o geantă de voiaj, două
gantere şi mai multe cărţi.
62
În mijlocul camerei se află o masă pe care se găsesc două cărâi un maus, un pix, o
pungă cu şerveţele, o spumă de ras marca Nivea, şi un deodorant, marca Tabac. Tot în
camera mică pe un scaun în partea dreaptă după uşa de acces se observă un Mp3 player,
un ceas marca NC, şi un port chei din piele de culoare neagră.
În holul apartamentului imediat după uşa de acces, pe jos a fost descoperit un
tricou cu glugă, de culoare albastră cu alb, din material textil, având inscripţionate în
zona toraceului mai multe înscrisuri. Tricoul a fost ridicat şi ambalat în plic şi rămâne în
custodia şefului echipei de cercetare la faţa locului. La parterul blocului pe jos, în spaţiul
dintr uşile de la casa scării şi uşa de acces în bloc a fost descoperit un pantof sport de
culoare albastră cu talpa de cauciuc, de culoare albă şi şiret de culoare albastră, mărimea
44. Pantoful sport a fost ridicat şi ambalat în plic şi rămâne în custodia şefului echipei de
cercetare la faţa locului.
Geamul de la uşa mobilă de la intrarea în bloc partea dreaptă iar pe jos atât în casa
scării cât şi în exterior, se observă mai multe cioburi din sticlă şi mai multe pete de
culoare roşcată. Geamul de la canatul fix, al uşii de acces la scările din interiorul blocului
prezintă o spărtură de formă neregulată.
La faţa locului au fost efectuate fotografii judiciare , folosindu-se aparatul foto,
marca Fujifilm în format digital.
De la faţa locului au fost ridicate următoarele categorii de urme :
- patru urmne digitale şi o urmă palpară , prelevate cu argentorat şi ridicate cu
poliotransarent de pe laptopul marca Dell din camera mică a aprtamentului ;
- şapte urmne digitale prelevate cu argentorat şi ridicate cu poliotransarent de pe
partea interioară a uşii de acces în apartament;
- două urme digitale, prelevate cu prelevate cu argentorat şi ridicate cu
poliotransarent de pe partea exterioară a uşii de acces în apartament ;
- trei urme digitale, şi o urmă palmară cu prelevate cu argentorat şi ridicate cu
poliotransarent de pe tocul drept a uşii de acces în apartament, parte
exterioară;
Cercetarea la faţa locului a început la ora 16.15 şi s-a terminat la ora 18.00,
efectuându-se în condiţii de lumină naturală şi artificială.
63
Martorul asistent şi partea vătămată nu au de făcut obiecţii s-au observaţii cu
privire la modul cum s-a desfăşurat cercetarea la faţa locului şi nici cu privire la cele
consemnate în prezentul procesv verbal.
Pentru care am încheiat prezentul proces verbal în două exeplare.
ORGAN CP CRIMINALIST MARTOR ASISTENT PARTE

VĂTĂMATĂ
64
BIBLIOGRAFIE:
1. Codul de Procedură Penală al României, cu modificările şi completările

ulterioare, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010;
2. Codul Penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, publicat in
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009;
3. Constantin Aionitoaie, Vasile Berchesan, Ion N. Dumitrascu, Constantin
Pletea,Ion-Eugen Sandu – Tratat de metodica criminalistica, Editura „Carpai”,
Craiova, 1994;
4. Constituţia României actualizată şi republicată în Monitorul oficial nr. 767 din
31 octombrie 2003 ;
5. Emilian Stancu – Tratat de criminalistica, Editura ACTAMI, Bucureti, 2001;
6. Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun, Criminologie, Editura Europa Nova,
Bucureşti, 1996;
7. Institutul Naţional de Criminalistică, Procedură Specifică de Inspecţie. Cercetare
la faţa locului, P.S.I.001 din 05.12.2011 (bază Ordin comun M.A.I. şi P.I.C.C.J. nr.
182/2009 privind procedura cercetării la faţa locului apro, ISO/IEC 1720/2005);
8. Lazăr Cȃrjan,Tratat de criminalistica,Ed.Pinguin Book, Bucuresti,2005.
9. Lazăr Cârjan, Itinerar Criminalistic Internaţional, în Revista Română de
Criminaslitică, nr,4 din 2009 ;
10. Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, Criminalistică, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2009;
11. Lazăr Cârjan, Vasile Lăpăduşi, Iancu Ștefan, Dan Voinea, Gavril Dorelu
Țărmurean, „Investigarea Criminalistică A Locului Faptei“. Bucureşti, 2004;
12. Lazăr Cârjan/ Compendiu de criminalistică. – Bucureşti,
EdituraFundaţieiRomânia de Mâine, 2004.
13. Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, „Identificarea criminalistica”, Editura
Stiintifica, Bucuresti, 1990,Little Star, Bucureşti, 2006, pag.10 Aurel Ciopraga,
Criminalistica. Tratat de tactică, Editura Gama, Iaşi, 1996;
65
14. Marin Ruiu , Elemente de Noutate privind procedura cercetării la faţa locului în
raport cu standardele şi exigenţele de calitate impuse de euroconformizarea
activităţilor criminalistice în Revista de Investigare a Criminalităţii, nr.3 2008 ,
pag.35
15. Nicolae Văduva, Curs universitar de tactică şi metodică criminalistică, Editura
Universitaria, Craiova, 2004;
16. Nicolae Volonciu - Tratat de procedura penala,vol. I, Editura Paideia,
Bucucureşti, 1993;
17. Nicu Jidovu, Gheorghe Bică, Drept Procesual Penal, Editura Funcdaţiei României
de Mâine, Bucureşti 2007;
18. Stancu Emilian, Prof. [univ] dr.[Facultatea de Drept, UniversitateaBucureşti].
Pledoarie pentru criminalistică, Seminarul de perfecţionare profesională a
procurorilor criminalişti,Sinaia, 20-24 noiembrie 2000.
19. Tudorel Butoi, Dorinel Dinuică, Dan Voinea, Valentin Ifentie, Alexandru Butoi,
Florin Făiniş, Ioana Teodora Butoi, Constantin Zărnescu, Luminiţa Georgeta
Nicolae, Victimiologie şi psihologie victimală, compendiu universitar;
20. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi, Psihologie Judiciară, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti 2004 ;
21. Tudorel Toader – Drept Penal Roman, Partea Speciala, Ediia a 3-a revizuita
şi adăugita,Editura Hamangiu, Bucureti, 2008.
22. Valentin Iftenie, Medicină legală din perspectivă juridică, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2006 ;
23. Vasile Lepăduşi, Alexandru Bogdan Georgescu, Triplu asasinat in cartierul
Giuleşti în Revista Română de Criminalistică, an 2007, pag.38
24. www.avocatnet.ro.
25. www.ecitate.ro/
66

Lege 7 Din 2004 Republicata

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lege 7 Din 2004 Republicata

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “SPIRU HARET’ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

Subsemnatul student la Universitatea Spiru Haret - Bucuresti, Facultatea de Drept si

2.1 Noţiunea, scopul şi importanţa cercetării locului faptei pag 9

3.1 Mijloace procesuale de fixare a rezultatelor cercetarii la fata locului pag 25

PROCES VERBAL DE CERCETARE LA FAŢA LOCULUI pag 52

În marea majoritate a cazurilor, cercetarea locului savârsirii faptei este o activitate

2.2 Caracteristicile cercetării locului faptei

11 Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, op.cit.pag. 235

Importanţa cercetării locului faptei

14 Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, op.cit.pag. 235

15 Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, op.cit.pag. 235

2.3 Reguli tactice privind pregătirea cercetării locului faptei

16 Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, op.cit.pag. 235

17 Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, op.cit.pag. 235

27. V.Berchesean,C.Pletea si Eugen I.Sandu,op.cit.,pag.37

34 V.Berchesean,C.Pletea si Eugen I.Sandu,op.cit.,pag.43

36 Henry C.Lee,Timothy M.Palmbach, Marilyn T.Miller,op.cit.,pah.118

39 Olteanu, IonGabriel, Lect.Univ.drd.Reguli tacite ce guverneaza desfașurarea cercetării la faƫa locului, ȋn

46 Lazăr Cȃrjan, Mihai Chiper, op.cit.

3.3 Rolul victimei infracţiunii în cercetarea la faţa locului

48 Lazăr Cȃrjan,Tratat de criminalistica, ,Bucuresti,2005,pag 480

49 Lazăr Cȃrjan,op.cit. ,pag 485

50 Emilian Stancu-Investigarea stiintifică a infracţiunilor, Curs de criminalistică, Univ.BucurestiFac.de

Particulartati ale cercetarii la fata locului in cadrul investigarii infractiunilor de

52 Lazăr Cârjan op.cit., pag.332

53 Marcel Cernovschi-Cercetarea la fata locului,Ed.,Restituţio,Iaşi,2006.pag.60

Blocul unde s-a comis tâlhăria

Legături din plastic folosite la imobilizarea victimei

Urma de incaltaminte creata prin stratificare de sânge

Fotografia judiciară operativă – este folosită în diferitele activităţi cu caracter

Fotografie obiect principal

2. Fotografia de semnalmente – serveşte la înregistrarea fotografică a imaginii

a) Fotografia de identificare a persoanelor – se execută două fotografii

Categorii de urme si mijloace materiale de proba frecvent întâlnite:

4.1 Materiale si utilaje folosite la cercetarea locului faptei

56 Lazăr Cârjan/ Compendiu de criminalistică. – Bucureşti, EdituraFundaţieiRomânia de

4.1.3 Materiale complementare:

ORGAN CP CRIMINALIST MARTOR ASISTENT PARTE

1. Codul de Procedură Penală al României, cu modificările şi completările

S-ar putea să vă placă și