Cercetarea La Fata Locului

Dr.
Iurie ODAGIU,
Lilian LUCHIN,
Constantin RUSNAC
CERCETAREA
LA FATA
, LOCULUI
/Ghid practic/
Chisinau, 2013
,
,
CZU 343.98(036)
O-21
Redactare:
Gheorghe CHIRIȚĂ
Procesare computerizată:
Svetlana COJUHARI
Editor:
Ruslan CONDRAT
Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții

Odagiu Iurie.
Cercetarea la faţa locului: Ghid practic/ Iurie Odagiu,
Lilian Luchin, Constantin Rusnac. - Chişinău: S. n., 2013
(Tipogr. „Bons Offices”). - 202 p.
Bibliogr. în notele de subsol. - 400 ex.
ISBN 978-9975-80-753-1.
343.98(036)
O-21
ISBN 978-9975-80-753-1
CUPRINS:
CAPITOLUL 1
Principalele prevederi ale tacticii de cercetare la faţa locului............7
CAPITOLUL 2
Etapele cercetării la faţa locului.....................................................13
2.1 Etapa de pregătire a cercetării la faţa locului.................................13
2.2 Etapa de lucru a cercetării la faţa locului........................................16
2.3 Etapa de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului..................24
2.3.1 Procesul-verbal de cercetare la faţa locului.............................27
2.3.2 Schiţa locului faptei....................................................................30
2.3.3 Fotografia judiciară operativă a locului faptei........................34
2.3.4 Videofilmul judiciar al locului faptei.......................................42
CAPITOLUL 3
Depistarea, relevarea cercetarea fixarea, ridicarea,
interpretarea şi ambalarea diferitor categorii de urme...................44
3.1 Urmele papilare..................................................................................44
3.2 Urmele de picioare.............................................................................49
3.3 Urmele de dinţi..................................................................................53
3.4 Urmele de buze..................................................................................55
3.5 Urmele olfactive.................................................................................57
3.6 Urmele biologice de provenienţă umană.......................................60
3.7 Urmele mijloacelor de transport.....................................................66
3.8 Urmele de efracţie..............................................................................68
3.9 Microurmele.......................................................................................71
3.10 Cercetarea armelor de foc,
muniţiilor şi a urmelor create de ele.............................................74
3.11 Cercetarea documentelor...............................................................80
3.12 Cercetarea urmelor electronice.....................................................82
CAPITOLUL 4
Aspecte tactico-criminalistice de cercetare
la faţa locului pe diferite tipuri de infracţiuni................................84
4.1 Particularităţile cercetării la faţa locului
în cazul investigării infracţiunii de omor.......................................84
în cazul investigării infracţiunii săvârşite
prin utilizarea corpurilor explozive...............................................108
în cazul investigării infracţiunii de viol........................................116
în cazul investigării traficului de fiinţe umane............................119
în cazul investigarea infracţiunii de furt.......................................124
în cazul investigarea infracţiunii de jaf.........................................128
în cazul investigării infracţiunii de tâlhărie..................................132
în cazul investigării incendiilor......................................................135
în cazul investigării infracţiunii de huliganism...........................142
4.10 Particularităţile cercetării la faţa
locului în cazul investigării infracţiunilor
ce au legătură cu drogurile...........................................................144
în cazul investigării accidentului rutier......................................151
în cazul investigării infracţiunii din domeniul informaticii....157
BIBLIOGRAFIE............................................................................166
ANEXE.........................................................................................169
CUVÂNT ÎNAINTE
Eficacitatea muncii de descoperire şi cercetare a infracţiunilor în

mare măsură este condiţionată de oportunitatea şi plenitudinea efectu-
ării acţiunilor de urmărire penală în etapa iniţială a cercetărilor. Cer-
cetarea la faţa locului este una din activităţile procedurale şi de tactică
criminalistică ale organului de urmărire penală, în scopul cunoaşterii
nemijlocite a locului faptei, al descoperii, fixării şi ridicării urmelor cre-
ate cu ocazia săvârşirii infracţiunii.
O deosebită însemnătate în acest sens o are realizarea calitativă
a cercetării la faţa locului faptei, activitate în cadrul căreia se depistea-
ză şi se colectează un mare volum de informaţie criminalistică, servind
drept bază de cercetare a faptelor penale.
În lucrarea dată am elucidat una din acţiunile primordiale ale
criminalisticii, şi anume cercetarea la faţa locului, care este actul iniţial
de urmărire penală.
În acest context, se observă că tema dezvăluită este actuală, având
în vedere faptul că în ultimii ani se înregistrează o creştere alarmantă a
infracţionalităţii şi în acelaşi timp extrem de importantă, deoarece re-
alizarea scopului procesului penal, în asemenea cazuri, presupune atât
elaborarea normelor legale în materie într-o manieră clară, concisă, cât
şi respectarea lor cu stricteţe. Conform datelor obţinute în timpul unei
cercetări la faţa locului depinde nu numai argumentarea săvârşirii ca-
uzei, dar şi aflarea adevărului în esenţă.
Evident că interesul indiscutabil al acestei teme de maximă actu-
alitate investigată într-o perspectivă juridică precum şi soluţiile între-
văzute şi propuse faţă de multele şi dificilele probleme evidenţiate fac
din această lucrare un material interesant de studiu. Din acest punct
de vedere, în lucrarea de faţă sunt prezentate într-o manieră ştiinţifică
şi riguroasă principalele prevederi tactico-criminalistice în materie, fă-
cându-se o analiză a lor, atât teoretică, cât şi practică.
Astfel, lucrarea dată prezintă principalele prevederi ale tacticii
de cercetare la faţa locului, etapele cercetării locului faptei, inclusiv s-a
menţionat în aspect de fixare procesuală şi tehnică în procesul-verbal,
schiţa locului faptei, aspecte de fotografie şi videofilm ale locului faptei.
Totodată, s-a descris cu o deosebită atenţie cele mai des întâlnite urme
la locul faptei sub aspectul depistării, fixării, ridicării şi ambalării. Un
capitol aparte a fost dedicat cercetării locului faptei sub aspect tactico-
criminalistic pe diferite tipuri de infracţiuni.
Scopul primordial al acestei lucrări constă în acordarea ajutoru-
lui criminalistic ofiţerilor de urmărire penală, procurorilor şi specialiş-
tilor criminalişti în ceea ce priveşte lucrul cu urmele şi probele materiale
de la locul faptei.
CAPITOLUL 1
PRINCIPALELE PREVEDERI
ALE TACTICII DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI
Printre activităţile importante care contribuie la realizarea sco-

pului procesului penal, în vederea aflării adevărului, se numără şi cer-
cetarea la faţa locului, care ocupă un loc important în procesul proba-
ţiunii1.
„Cercetarea la faţa locului reprezintă o activitate procedurală şi
de tactică criminalistică de regulă de neamânat, al cărei obiect îl con-
stituie perceperea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit fapta infracţi-
onală, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea şi examinarea urmelor
şi a mijloacelor materiale de probă, precizarea poziţiei şi a stării aces-
tora, având ca scop stabilirea naturii şi împrejurărilor comiterii faptei,
precum şi a datelor necesare identificării făptuitorului2”.
În timpul efectuării cercetării la faţa locului pot fi stabilite ur-
mătoarele circumstanţe referitoare la:
1. subiectul infracţiunii:
a. numărul de peroane participante la săvârşirea infracţiunii;
b. vârsta aproximativă a acestora (minor, adult, în etate);
c. semnalmentele exterioare;
d. starea sănătăţii (prezenţa rănilor, a bolilor, a defectelor
anatomice etc.);
e. deprinderile persoanelor ce au săvârşit infracţiunea;
f. profesia;
1
Tudor Osoianu, Victor Orîndaş, Procedură penală, Chişinău 2004, p. 175.
2
V. Bercheşan, C. Pletea, Ion-Eugen Sandu, Tratat de tactică criminalistică, Editura
Carpaţi, Craiova 1992, p. 26.
8 Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC
g. anumite abilităţi pe care le posedă;

h. datele care descriu caracteristicile psihice ale persoanelor
ce au săvârşit infracţiunea (violenţă, prudenţă, timiditate);
i. stabilirea regimului de lucru (dacă fapta infracţională a
avut loc în cadrul întreprinderilor) sau stilul de viaţă (dacă fapta in-
fracţională a avut loc în casă la curte, apartament).
2. obiectul infracţiunii:
a. la ce s-a atentat prin infracţiune;
b. care este obiectul nemijlocit al infracţiunii;
c. particularităţile anatomice şi psihice ale victimei (dacă fap-
ta infracţională a fost îndreptată împotrivă persoanei);
d. particularităţile obiectului – caracteristicile de clasă şi indi-
viduale (dacă fapta infracţională a fost îndreptată împotrivă anumitor
lucruri).
3. latura obiectivă a infracţiunii:
a. timpul comiterii infracţiunii;
b. modalitatea de săvârşire a infracţiunii;
c. acţiunile infractorilor de la locul comiterii faptei infracţionale;
d. circumstanţele care însoţesc săvârşirea infracţiunii;
e. consecinţele infracţiunii;
f. legătura cauzală dintre fapta infracţională şi consecinţă.
4. latura subiectivă a infracţiunii:
a. infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie sau din imprudenţă;
b. motivul şi scopul infracţiunii.
Practica judiciară a demonstrat principalele caractere sau trăsă-
turi caracteristice ale cercetării la faţa locului sunt:
–– reprezintă o activitate iniţială, în sensul că ori de câte ori
natura faptei săvârşite impune efectuarea de constatări cu privire la
situaţia locului săvârşirii infracţiunii, descoperirii şi fixării urmelor
acesteia, stabilirii poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă ori a
împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea, cercetarea la faţa
locului precede în timp toate celelalte activităţi.
O serie de fapte cum ar fi omorurile, distrugerile, tâlhăriile, fur-
turile, accidentele de circulaţie, catastrofele aeriene, feroviare, navale,
accidentele grave de muncă sunt infracţiuni a căror soluţionare este
de neconceput fără o cercetare la faţa locului;
Cercetarea la fata
, locului /Ghid practic/ 9
–– activitatea de investigare a locului faptei are un caracter ime-
diat, urgenţa efectuării acesteia este cerută de faptul că orice întârziere
duce la modificarea ambianţei locului faptei, la pierderea sau distruge-
rea, din motive obiective sau subiective, a urmelor şi a mijloacelor
materiale de probă cu urmări dintre cele mai dăunătoare pentru des-
făşurarea ulterioară a cercetărilor;
–– cercetarea la faţa locului este o activitate obligatorie, de-
oarece perceperea nemijlocită a situaţiei de la locul faptei nu poare fi
înlocuită prin nici o altă activitate;
–– de regulă, cercetarea la faţa locului nu se poate repeta. Oda-
tă efectuată, locul faptei suferă modificări, fiind puţin probabil ca la
repetarea ei să se obţină rezultatele scontate. Dar trebuie precizat că în
anumite situaţii, cercetarea la faţa locului mai poate fi repetată, înde-
osebi în următoarele cazuri:
–– când cercetarea iniţială s-a desfăşurat în condiţii atmosferice
şi de vizibilitate improprii;
–– când nu a fost cercetată întreaga întindere a locului faptei
şi aceasta nu a putut fi corect delimitată;
–– când nu au fost cunoscute toate porţiunile de teren şi itinera-
riile parcurse de făptuitor, investigarea impunându-se pentru descope-
rirea şi în aceste locuri a urmelor şi mijloacele materiale de probă3.
Regulile de bază ale cercetării la faţa locului:
1. Operativitatea ‒ presupune efectuarea cercetării de îndată ce
activitatea infracţională s-a epuizat şi făptuitorul a părăsit locul infrac-
ţiunii. Realizarea fără întârziere a cercetării locului faptei asigură des-
coperirea şi valorificarea probelor materiale ale infracţiunii înainte ca
acestea să fie distruse sau să suporte modificări.
2. Conducerea unică în timpul cercetării locului ‒ faptei presu-
pune o organizare justă şi efectuarea acestei activităţi de la bun început
şi până la finele ei de către o singură persoană, fără înlocuirea ei.
3. Principiul efectuării cercetării la faţa locului în mod organi-
zat – prevede coordonarea activităţii membrilor echipei de cercetare,
3
V. Lăpăduşi, S. Grejdinoiu, Consideraţii privind investigarea criminalistică a locului
faptei. Lucrările simpozionului, Investigarea criminalistică a locului faptei, Bucureşti,
2003, p. 17.
desfăşurarea ei în mod metodic, într-o succesiune şi ordine bine sta-

bilite.
4. Observarea comportamentului făptuitorului prezent la cerce-
tarea la faţa locului – prezintă selectarea reacţiilor emotive şi stabilirea
legăturii lor cu anumite momente, sau activităţi desfăşurate la faţa lo-
cului4.
5. Consemnarea – constatarea în cursul cercetării la faţa locului a
datelor şi a celorlalte elemente ce prezintă interes pentru cauză.
6. Principiul cercetării minuţioase a locului faptei.
7. Nelimitarea anticipată, în timp, a duratei cercetării la faţa lo-
cului.
8. Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-ştiinţifice
criminalistice.
9. Principiul efectuării cercetării la faţa locului prin respectarea
cerinţelor morale.
Se numesc circumstanţe negative urmele
Stabilirea
faptice depistate în timpul cercetării la faţa locului
circumstanţelor
ce vin în contrazicere cu mecanismul obişnuit de
negative în timpul
creare a urmelor pentru o astfel de faptă săvârşită,
cercetării la faţa
cu versiunile înaintate şi cu explicaţiile date de per-
locului
soane concrete.
O altă definiţie ar fi că prin circumstanţe negative se înţelege
acele contraziceri ce apar între datele faptice de la faţa locului şi rezul-
tatele diferitor acţiuni de urmărire penală, explicaţiile date de diferite
persoane concrete şi versiunile înaintate (de victimă, bănuit, martor).
Circumstanţele enumerate pot fi stabilite, de exemplu, în tim-
pul cercetării la faţa locului pe caz de omor (nu corespunde direcţia
4
Aceste reacţii generează, de regulă, un înalt grad de nervozitate, iar comportamentul
făptuitorului nu mai poate fi controlat şi dirijat conştient. În astfel de situaţii, făptui-
torul se exteriorizează prin: transpiraţie abundentă, schimbarea culorii pieii (înroşire
sau paliditate), tremuratul mâinilor, roşul unghiilor, înghiţitul în sec, răguşirea, mo-
dulaţia vocii, bâlbâirea ori frământatul mâinilor, neastâmpăr, culegerea unor scame
imaginare de pe îmbrăcăminte ş.a.
În cazul infracţiunilor cu autori neidentificaţi, o atenţie deosebită trebuie acordată
„cercului curioşilor” pentru a identifica persoanele care prin conduita lor pot avea
vreo legătură sau interes personal faţă de fapta aflată în cercetare.
Cercetarea la fata
de scurgere, prelingere a sângelui de pe haine şi cadavru, talpa încăl-
ţămintei cadavrului este curată pe când cadavrul se află pe o suprafaţă
murdară etc.), accident rutier (lipsa bălţilor de sânge de sub cadavru
în cazul în care persoana a fost lovită violent de automobil şi există
multe plăgi), viol (lipsa urmelor de luptă, deşi victima afirmă ca a opus
rezistenţă).
Dacă este identificată o astfel de circumstanţă negativă este po-
sibil de tras următoarele concluzii:
1. Versiunile înaintate de ofiţerul de urmărire penală sunt inco-
recte.
2. A avut loc o înscenare.
3. Mecanismul de săvârşire a infracţiunii este interpretat greşit
de persoanele interesate.
Pentru a exclude cazurile de nedepistare a circumstanţelor ne-
gative, ofiţerul de urmărire penală trebuie:
–– să nu se limiteze în fixarea obiectelor şi a urmelor, dar luând
în consideraţie versiunile înaintate să încerce să lămurească localiza-
rea şi poziţionarea acestora;
–– înaintând o anumită versiune să nu să se limiteze în acumu-
larea probelor ce o confirmă, dar să acumuleze şi alte tipuri de infor-
maţii ce confirmă şi alte versiuni;
–– să suprapună, confrunte informaţia primită de la persoane
concrete cu datele reale de la locul faptei;
–– să folosească cât mai mult aptitudinile speciale ale specialiş-
tilor, obţinând cât mai multe consultaţii de la ei pe marginea faptei
comise.
Circumstanţele negative trebuie examinate în timpul cercetării
la faţa locului, lipsa sau prezenţa lor este necesar de fixat în procesul-
verbal de cercetare la faţa locului.
Luând în consideraţie că raportarea unei circumstanţe la cele
negative este rezultatul aprecierii lor şi ele nu trebuie de le denumit ca
negative în procesul-verbal de cercetare la faţa locului.
Circumstanţele negative explicate anterior nu trebuie confun-
date cu circumstanţele nefavorabile, care reprezintă acele circumstan-
ţe ce împiedică sau îngreunează procesul de descoperire, relevare, ridi-
care a urmelor de la locul faptei (ploaie, ninsoare, vânt puternic etc.).

Specialistul criminalist care participă la cerce-
Specialistul
tarea la faţa locului trebuie să corespundă următoa-
criminalist
relor criterii:
–– să fie competent în rezolvarea acelor probleme care vor apă-
rea la locul faptei, să posede deprinderi speciale;
–– să nu cadă sub incidenţa art. 33 CPP al RM.
Înainte de începerea cercetării la faţa locului, ofiţerul de urmă-
rire penală îi comunică specialistului drepturile şi obligaţiile prevăzute
la art.87 CPP al RM, este avertizat privind răspunderea pentru pre-
zentarea cu bună ştiinţă a unei concluzii false, conform art. 312 CP al
RM.
În timpul cercetării la faţa locului specialistul trebuie:
1. să posede suficiente cunoştinţe şi deprinderi speciale pentru
acordarea ajutorului necesar organului de urmărire penală sau instan-
ţei;
2. să-l atenţioneze pe ofiţerul de urmărire penală referitor la cir-
cumstanţele de descoperire, fixare şi ridicare a corpurilor delicte;
3. să ofere explicaţii în privinţa acţiunilor pe care le înfăptuieş-
te.
Specialistul are dreptul să facă obiecţii, care vor fi incluse în pro-
cesul-verbal al acţiunii procesuale respective, referitoare la descope-
rirea, ridicarea şi păstrarea obiectelor, precum şi să dea alte explicaţii
conform competenţei sale profesionale. Interpretările pe care le face
specialistul criminalist în privinţa mecanismului de creare a urmelor
de la faţa locului, legătura cauzală dintre faptă şi consecinţă, nu se fi-
xează în procesul – verbal de cercetare la faţa locului. Ele se folosesc de
către ofiţerul de urmărire penală ca material informativ-operativ (pen-
tru înaintarea versiunilor şi determinarea direcţiei de căutare etc.).
CAPITOLUL 2
ETAPELE
CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
Cercetarea locului faptei include trei etape: pregătirea, etapa de

lucru, fixarea rezultatelor.
Etapa de pregătire a cercetării la fața locului

Pentru a asigura o cercetare imediată şi eficientă a locului faptei,
ofiţerul de urmărire penală care intră în serviciul de 24 de ore trebuie:
I. Să ia cunoştinţă de sectorul pe care îl va deservi;
II. Să afle care va fi componenţa echipei de cercetare (din uni-
tatea de gardă a inspectoratului de poliţie), cu cine dintre colaboratori
va ieşi la chemări şi care este gradul de pregătire a acestora. În cazul în
care nu îi cunoaşte pe unii membri ai echipei de cercetare, să afle abi-
lităţile lor profesionale, pentru ca mai târziu să le folosească la maxim
în timpul efectuării cercetării la faţa locului;
III. Să verifice existenţa listei cu specialişti din diferite domenii,
care pot fi solicitaţi pentru cercetare, în care să fie indicat adresele şi
telefoanele acestora, precum şi prezenţa unei hărţi la scară mare (pla-
nul detaliat al sectorului deservit – oraş, raion);
IV. Să verifice mijloacele tehnico-criminalistice (trusa univer-
sală şi specializată);
V. Să verifice existenţa îmbrăcămintei pentru lucru în mediu
contaminat (costum, pelerină, cizme de cauciuc, mănuşi de cauciuc etc.);
VI. Să verifice existenţa şi disponibilitatea mijlocului de trans-
port, să afle dacă există posibilitatea de a apela la ajutorul unui labora-
tor criminalistic mobil, în caz de necesitate.
Privită în ansamblu, pregătirea cercetării la faţa locului are un
caracter unitar, fiecare dintre activităţi succedându-se într-o ordine

logico-operativă, de modul în care se realizează şi rezultatele uneia de-
pinzând de caracteristicile celei ce va urma. Astfel, este necesară des-
făşurarea unor activităţi până la deplasarea la faţa locului, urmând ca
pregătirea să fie definitivată odată cu sosirea echipei la locul faptei5.
După primirea înştiinţării ofiţerul de urmări-
Activităţi re penală trebuie:
pregătitoare care 1. Să consemneze şi să verifice informaţia
se efectuează până (să afle de la cel ce a făcut înştiinţarea cine dintre
la deplasarea colaboratorii poliţiei sau alte persoane sunt la faţa
la faţa locului locului, unde se află locul faptei;
2. Să asigure paza locului infracţiunii (în cazul în care paza lip-
seşte să dea indicaţii persoanelor cu funcţie de răspundere ce deservesc
acest sector, să asigure paza);
3. Să verifice pregătirea echipei de cercetare, asigurarea prezen-
ţei altor persoane, a căror participare este necesară (specialist medic
legist, precum şi alţi specialişti din diferite domenii);
4. Să verifice pregătirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice crimina-
listice, împreună cu specialistul criminalist:
–– completarea trusei generale sau specializate;
–– starea reagenţilor chimici;
–– funcţionalitatea aparatului foto;
–– existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor de iluminare;
–– existenţa mijloacelor de ambalare (saci de plastic, ambalaje
din hârtie densă, sfoară, borcane cu capace, mijloace speciale de am-
balare etc.).
1. Să anunţe reprezentanţii altor organe de urmărire penală, în
cazul în care apare această necesitate;
2. Să ea măsuri de protecţie. În funcţie de informaţiile pe care
le deţine, organul de cercetare trebuie sa ia toate masurile, necesare
şi suficiente, astfel încât viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a
echipei de la faţa locului să nu fie lezate sub nici o formă;
5
Gabriel Ion Olteanu, Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locu-
lui, Editura AIT Laboratories, 2004, p. 16.
Cercetarea la fata
3. Să asigurare deplasarea cu operativitate a echipei de cerceta-
re la faţa locului – o problemă ce trebuie privită prin prisma pericolu-
lui distrugerii urmelor, plecarea sau/şi influenţarea martorilor oculari,
denaturarea poziţiei urmelor şi mijloacelor materiale de probă devine
deosebit de importantă.
După sosirea la faţa locului, conducătorului
Activităţi grupei operative i se recomandă:
pregătitoare care 1. Să fixeze timpul sosirii la faţa locului;
se efectuează 2. Să ia măsuri pentru acordarea ajutorului
la faţa locului medical victimelor:
–– stabileşte victimele aflate în viaţă (aplicând diverse metode: stabi-
lind existenţa pulsului, a reactivităţii oculare sau tactile, a existenţei scurge-
rilor sangvine etc.);
–– la nevoie, acordă ajutorul medical victimelor dacă este posibil – cu
sprijinul persoanelor specializate (asigurarea respiraţiei victimei, întrerupe-
rea scurgerilor sangvine etc.);
–– transportă imediat victimele aflate în viaţă la cea mai apropiată uni-
tate medicală, cu ajutorul oricărui mijloc de transport avut la dispoziţie,
reţinând datele referitoare la: identitatea persoanei transportate, mijlocul de
transport, unitatea medicală de destinaţie etc.;
–– reţine datele privind identitatea victimei, vătămările suferite, com-
portamentul şi susţinerile sale, locul şi poziţia în care a fost găsită etc.;
–– ia măsuri pentru a nu se agrava starea sănătăţii victimei (prin
schimbarea poziţiei, în cazul posibilelor fracturi osoase etc.);
–– consemnează activităţile desfăşurate şi datele şi informaţiile de in-
teres operativ.
1. Pe timpul desfăşurării acestor activităţi de salvare a vieţii victime-
lor este indicat ca poliţiştii să procedeze astfel încât să nu ducă la alterarea
sau distrugerea altor urme, formă sau materie, a altor mijloace de probă exis-
tente la faţa locului;
2. Să înlăture pericolul iminent (închiderea robinetelor conduc-
telor de gaze toxice şi aerisirea spaţiilor închise care conţin astfel de gaze;
înlăturarea surselor de incendiu ori explozii; neutralizarea surselor de inun-
daţie, întreruperea circuitelor ce pot crea electrocutări). Modificările locului
faptei trebuie consemnate şi aduse la cunoştinţa celor care vor efectua cer-
cetarea la faţa locului;

3. Să verifice modul în care s-a acţionat până la sosirea echipei,
dispunerea măsurilor necesare, în raport cu situaţia existentă la locul
faptei;
4. Să asigurare paza locului faptei şi conservarea urmelor în ca-
zul în care aceasta nu s-a efectuat, cu stabilirea modificărilor ce au sur-
venit în aspectul iniţial al locului săvârşirii infracţiunii. Modificările
pot survine în urma acţiunilor:
–– infractorilor şi persoanelor interesate;
–– altor persoane aflate la faţa locului (curioase);
–– ofiţerii de investigaţie care au sosit primii la faţa locului, în-
aintea ofiţerului de urmărire penală (de exemplu, ofiţerul operativ de
sector, pompierii etc.);
–– de asemenea, modificările pot surveni în urma acţiunii forţei
naturii (vânt, ploaie etc.) sau animalelor, păsărilor, insectelor.
5. Să stabilească sarcini pentru fiecare membru al echipei;
6. Să îndepărteze de la faţa locului persoanele străine (precum
şi colaboratorii organelor de drept ce luptă împotrivă criminalităţii,
dar care nu i-au parte nemijlocit la cercetarea şi paza locului faptei);
7. Să înfăptuiască alte acţiuni de neamânat îndreptate spre reţi-
nerea infractorului, de asemenea, ia măsuri pentru îmbunătăţirea vizi-
bilităţii locului cercetat şi a condiţiilor de cercetare. Dacă circumstan-
ţele de la faţa locului oferă posibilitatea de a folosi câinele de serviciu,
atunci să se recurgă la serviciile acestuia.
Etapa de lucru a cercetării la fața locului

După ce s-au îndeplinit toate acţiunile din etapa de pregătire a
cercetării la faţa locului, se recurge la etapa de desfăşurare a cercetării
la faţa locului, care se dispersează în două faze, şi anume: statică şi
dinamică.
Activităţile desfăşurate în faza statică a cer-
Activităţi ce se
cetării au ca obiect constatarea stărilor de fapt, a
desfăşoară în faza
urmelor şi a altor mijloace materiale de probă, fără
statică a cercetării
a se proceda la atingerea sau schimbarea poziţiei
la faţa locului
în care acestea au fost descoperite. Cu alte cuvinte,
Cercetarea la fata
cercetarea locului faptei se va desfăşura fără a aduce acesteia vreo mo-
dificare. Faza statică cuprinde următoarele activităţi:
1. Observarea locului faptei.
2. Delimitarea perimetrului ce urmează a fi cercetat. La de-
terminarea limitelor locului săvârşirii infracţiunii se vor avea în vedere
natura şi topografia terenului (teren deschis, clădire, zonă muntoasă, mlăş-
tinoasă etc.) care impun, după caz, folosirea anumitor mijloace şi tehnici
de cercetare. După stabilirea perimetrului, ofiţerul de urmărire penală
trebuie să cerceteze toate zonele şi sectoarele fără excepţie cu scopul de
a descoperi obiecte şi urme ce au importanţă pentru cauza penală. Peri-
metrul cercetării include:
–– locul unde se efectuează cercetarea faptei infracţionale sau unde
au fost descoperite urme şi obiecte ce au semnele unui corp delict;
–– încăperea sau locul deschis unde s-a aflat nemijlocit infracto-
rul înainte de săvârşirea infracţiunii (de exemplu, unde s-a pregătit sau
a aşteptat victima etc.);
–– drumul de acces şi de refugiu al infractorului de la locul faptei;
–– alte încăperi şi zone unde pot să existe obiecte şi urme care au
legătură cu infracţiunea ce se investighează.
În timpul cercetării nu este admisibil să se treacă cu vederea
orice obiect, instrument, urmă ce ar avea legătură cu cauza.
3. Soluţionarea problemei ce se referă la punctul iniţial de
cercetare
Există mai multe procedee de cercetare la faţa locului:
–– circular, care se clasifică în: excentric şi concentric (vezi ima-
ginea 1,2);
–– frontal, (vezi imaginea 3);
–– liniar, (vezi imaginea 4);
–– pe sectoare,(vezi imaginea 5).
De regulă, cercetarea se începe din centru (cercetarea circular
concentrică), din locul unde sunt concentrate majoritatea obiectelor şi
urmelor ce au importanţă pentru descoperirea cauzei (cadavru, locul
de efracţie etc.).
Cercetarea se recomandă a se începe de la periferii dacă:
–– punctul iniţial de cercetare nu este stabilit (de exemplu, în ca-
zul cauzării vătămărilor corporale grave sau medii, în cazul tentativei

de omor, victima este trimisă la spital, iar la locul faptei în diferite zone
sunt urme de luptă, sânge, mobilier deteriorat etc.);
–– există probabilitatea de pierdere a urmelor existente la peri-
ferie, pe când urmele din centru se află în integritate (de exemplu, în
cazul unui furt dintr-o încăpere săvârşit prin efracţie, urmele care sunt
în încăperi sunt în siguranţă, iar cele ce se află în afară pot dispărea în
orice moment);
–– în timpul apropierii de epicentrul locului faptei există posibi-
litatea de distrugere a urmelor aflate la periferie (de exemplu, cadavrul
se află într-un coridor îngust, pe podea, la începutul coridorului aflân-
du-se diferite categorii de urme).
Considerăm ca demnă de subliniat o clasificare a metodelor de
cercetare la faţa locului, prezentată în doctrină, ce face referire la o
metodă subiectivă, o metodă obiectivă şi la una mixtă sau combinată.
Astfel, metoda subiectivă este caracterizată prin aceea că echi-
pa de cercetare procedează la căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea
şi ridicarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, urmând cât mai
fidel traseul parcurs de făptuitor din momentul pătrunderii în câmpul
infracţional şi până la părăsirea acestuia. Această metodă are avantajul
că se pot obţine rapid unele date şi indicii, ce pot direcţiona cercetările,
pentru identificarea urgentă a făptuitorilor, recuperarea prejudiciului
etc. Are dezavantajul unei anumite superficialităţi, locul faptei nepu-
tând fi examinat sistematic şi detaliat.
Metoda obiectivă constă în examinarea locului faptei într-o
anumită ordine, făcându-se abstracţie de modul şi succesiunea acţiu-
nilor presupuse a fi fost desfăşurate de făptuitor în câmpul infracţiu-
nii. Deşi presupune un volum de timp şi implicarea unui personal mai
numeros, metoda are avantajul că permite o examinare amănunţită
a locului, permiţând descoperirea tuturor urmelor ce au legătură cu
cauza.
Metoda mixtă sau combinată impune ca pe parcursul cercetării
să fie folosită atât metoda subiectivă, cât şi metoda obiectivă, alternân-
du-se cele două metode în funcţie de particularităţile cauzei şi diferite-
le momente ale cercetării.
Indiferent de metoda aleasă, optimul presupune examinarea
Cercetarea la fata
sistematică, multilaterală şi obiectivă a locului săvârşirii infracţiunii.
4. Stabilirea şi marcarea drumului de acces la locul faptei. In-
trarea în locul săvârşirii infracţiunii se va face în aşa fel încât să nu se
distrugă sau să se deterioreze urmele. Înainte de pătrunderea în locul
comiterii faptei, din exteriorul perimetrului acestuia se vor executa
fotografii judiciare de orientare, schiţe, ale obiectelor principale, pre-
cum şi filmări. Apoi se va proceda la găsirea celui mai accesibil drum
de intrare în câmpul infracţiunii, în funcţie de topografia terenului şi
specificul câmpului cercetat, în aşa fel ca traseul să nu poarte în mod
evident microurme sau macrourme. În câmpul infracţiunii va pătrun-
de primul specialistul criminalist, care va stabili şi marca mai întâi
drumul de acces.
5. Identificarea martorilor care:
–– sunt la faţa locului;
–– s-au îndepărtat de la locul faptei;
–– persoane cu funcţie de răspundere care în legătură cu funcţia
ce o deţin trebuie să cunoască date cu privire la fapta infracţională ce
s-a săvârşit.
În scopul identificării martorilor este necesar de verificat fiecare
curte şi de înfăptuit următoarele activităţi:
–– a identifica sectorul şi locuitorii acestuia în scopul chestionă-
rii pe marginea infracţiunii comise;
–– a alege colaboratorii poliţiei ce se vor ocupa cu aceasta şi a-i
repartiza pe blocuri, pe case sau pe sectoare;
–– a stabili lista de întrebări ce urmează a fi adresate locuitorilor
sectorului unde s-a săvârşit infracţiunea;
–– a alege timpul chestionării;
–– a concentra datele chestionării.
6. Conturarea unor versiuni6, care să aibă ca obiect căile fo-
losite de către participanţii la activitatea ilicită pentru acces şi pentru
părăsirea locului faptei – analizând natura şi aspectul locului faptei.
6
În timpul cercetării la faţa locului ofiţerul de urmărire penală, pornind de la analiza
circumstanţelor de la locul faptei, a datelor cu caracter operativ, a mărturiilor etc.,
va înainta versiuni cu privire la fapta ce a avut loc (omor, jaf, furt etc.). Elaborarea şi
verificarea versiunilor oferă posibilitatea ca cercetarea la faţa locului să aibă un scop
bine determinat, să fie descoperite noi urme, determinarea corectă a direcţiei de că-
utare etc.
7. Sectorizarea locului faptei în situaţia în care locul faptei cu-

prinde mai multe încăperi dintr-un imobil sau se întinde pe o supra-
faţă mare dintr-un teren deschis, pentru buna desfăşurare a cercetării,
este necesar să se procedeze la împărţirea lui pe sectoare şi la stabilirea
ordinii în care se va face cercetarea acestora. Odată cu parcurgerea
locului faptei, se va proceda la marcarea şi protejarea locurilor unde se
găsesc urme ori mijloace materiale de probă.
8. Examinarea cu prioritate a urmelor şi obiectelor care pre-
zintă un pericol iminent de modificare, sau dispariţie în cazurile în
care la faţa locului s-au descoperit urme care datorită naturii lor ori
factorilor externi pot să dispară ori să se modifice.
9. Descoperirea şi fixarea poziţiei obiectelor corp delict şi a
urmelor. Pe măsura desfăşurării activităţii, toate urmele şi mijloace-
le materiale de probă vor fi analizate, trebuind să fie avute în vedere
următoarele elemente: poziţia, starea în care se prezintă, amplasarea,
forma şi dimensiunile, categoriile de urme ce apar ca evidente pe mij-
loacele materiale de probă descoperite. Când precizarea raporturilor
de distanţă dintre reperele descoperite în câmpul infracţional poate
contribui la explicarea mecanismului producerii infracţiunii, se reco-
mandă fixarea exactă a poziţiei fiecărui reper, prin raportarea la alte
două repere.
10. Folosirea câinelui de urmărire. Imediat ce au fost desco-
perite primele urme create de infractor vor fi folosiţi câinii de urmări-
re pentru prelucrarea urmei de miros. Se va avea grijă ca prin această
operaţie să nu se distrugă celelalte categorii de urme. Conducătorul
câinelui de urmărire va fi însoţit de un alt poliţist, care va nota în agen-
dă itinerarul parcurs şi datele culese în vederea întocmirii procesului-
verbal şi a schiţei.
11. Ridicarea topografică a caracteristicilor de relief în vede-
rea efectuării schiţei, desenului locului faptei. Prin folosirea meto-
delor specifice de întocmire a schiţei, desenului locului faptei se ridică
caracteristicile de relief ale terenului, îndeosebi în cazul infracţiunilor
la regimul circulaţiei rutiere sau în catastrofele aeriene, ori în acciden-
tele din sectorul minier.
Cercetarea la fata
Faza dinamică se distinge prin complexitate,
Activităţi
presupunând participarea tuturor membrilor echi-
ce se desfăşoară
pei la efectuarea investigaţiilor şi folosirea integrală
în faza dinamică
a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice, afla-
a cercetării la faţa
te la dispoziţia lor7. După efectuarea activităţilor
locului
specifice fazei statice se procedează la examinarea
minuţioasă a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă desco-
perite în perimetrul cercetat – cu privire la care se apreciază că au legă-
tură cu săvârşirea infracţiunii – existând posibilitatea mişcării obiecte-
lor purtătoare de urme, în funcţie de posibilităţile tehnice din dotare8.
Fazei dinamice de cercetare la faţa locului îi sunt specifice ur-
mătoarele activităţi:
1. Căutarea, examinarea şi fixarea de detaliu a caracteristici-
lor individuale proprii fiecărui obiect şi fiecărei urme – în vederea
evitării substituirii ori confundării unor obiecte sau urme asemănătoa-
re cu altele, imediat după descoperire ele vor fi fotografiate (filmate) în
detaliu, asigurându-se astfel individualizarea lor, urmând ca ulterior
să fie descrise corespunzător şi în procesul-verbal de cercetare la faţa
locului.
2. Excluderea urmelor ce nu au fost create de făptuitor. În ve-
derea identificării autorilor infracţiunii, se vor exclude urmele victi-
melor şi ale altor persoane ce au avut acces legal în câmpul infracţiunii,
în urma efectuării unor examene comparative între urmele descope-
rite şi mostre de comparaţie prelevate de la aceste persoane. Rezultatul
examinării comparative se va materializa într-un raport de constatare
tehnico-ştiinţifică.
3. Interpretarea urmelor la faţa locului. Prin examinarea la faţa
locului a urmelor descoperite se stabilesc corelaţiile lor cu celelalte
urme şi elemente de la faţa locului, obţinându-se o serie de date pri-
vind modul de săvârşire a faptei, timpul scurs de la comitere, drumul
parcurs şi activităţile desfăşurate de infractor, unele semnalmente ale
infractorului etc.
7
A . Ciopraga, op. citit, p. 70 Gabriel Ion Olteanu, Consideraţii cu privire la tactica
efectuării cercetării la faţa locului, Editura AIT Laboratories, 2004, p. 16.
8
Gabriel Ion Olteanu, Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locu-
lui, Editura AIT Laboratories, 2004, p. 44.
4. Trimiterea de urgenţă a urmelor la cartotecile criminalis-

tice pentru identificarea făptuitorului şi a obiectelor. Consultarea
cartotecilor şi colecţiilor oferă posibilitatea identificării rapide a făptu-
itorului sau obiectelor ori obţinerea unor date şi indicii despre factorul
creator al urmelor descoperite.
5. Ridicarea şi ambalarea obiectelor şi urmelor. Pe măsură ce
sunt fixate şi examinate, urmele şi obiectele găsite în câmpul infrac-
ţiunii şi care au legătură cu infracţiunea vor fi ridicate şi ambalate,
aplicându-se procedeele şi tehnicile specifice fiecărei categorii de urme
în parte.
6. Realizarea portretului vorbit al persoanelor şi cadavrelor în
vederea identificării lor după semnalmente.
7. Identificarea victimelor. Identificarea victimelor deceda-
te se face, de regulă, pe baza actelor de identitate găsite asupra lor şi
comparate pe loc cu semnalmentele cadavrului. Dacă asupra acesto-
ra nu se găsesc documente de identitate, identificarea se face pe baza
semnalmentelor, amprentelor etc., precum şi prin recunoaşterea de
către diferite persoane (cu respectarea regulilor procesual-penale care
se referă la prezentarea pentru recunoaştere).
Este recomandabil ca conducătorul grupei de cercetare să stabi-
lească un raportor care în timpul şi la finele etapei de lucru a cercetării
al faţa locului să comunice cu presa. Aceasta se va face pentru a nu da
posibilitate mass-mediei să inventeze a versiuni şi să implice societatea
în acordarea unui ajutor pentru soluţionarea unor probleme, ce ţin de
descoperirea cauzei.
În cazul unei cercetări la faţa locului ce presupune săpături ar-
heologice, e recomandabil ca conducătorul grupei de cercetare să se
documenteze asupra faptului ce a fost anterior în acel loc. Ca să nu
apară situaţii ieşite din comun care nici pe departe nu au nimic în
comun cu o infracţiune, de exemplu, locul cercetării este un cimitir
vechi, mormânt comun de pe timpul războaielor, o groapă unde erau
aruncate mâinile, picioarele amputate de medici etc.
Uneori cercetarea la faţa locului se face un
Întreruperea cerce-
timp îndelungat, în legătură cu aceasta apare ne-
tării la faţa locului
cesitatea de întrerupere pentru odihnă. Astfel de
Cercetarea la fata
Întreruperi, chiar mici, care nu au nimic în comun cu părăsirea locului
faptei, trebuie să fie consemnate în procesul-verbal de cercetare la faţa
locului. Câteodată întreruperea poate fi generată:
–– de necesitatea desfăşurării experimentului în urmărirea penală;
–– de lăsarea nopţii, în cazul în care aceasta trebuie făcută neapărat la
lumina zilei;
–– de începerea unei ploi torenţiale, în cazul cercetării în loc
deschis;
–– de descoperirea unor surse de pericol (de explozie, de incen-
diere etc.), situaţie în care se impune îndepărtarea lor;
–– de necesitatea invitării unui specialist ş.a.
În cazul întreruperii cercetării se vor lua măsuri de protejare şi
conservare a urmelor, se va proceda la încuierea şi sigilarea încăperi-
lor dacă situaţia permite aceasta şi se va asigura paza locului faptei pe
toată perioada de timp până la reluare.
Este necesar ca cercetarea la faţa locului să fie reluată de aceleaşi
persoane care au întrerupt-o, asigurându-se astfel continuitatea acti-
vităţii, precum şi viziunea unitară asupra ei.
Cercetarea la faţa locului se va relua de îndată ce circumstanţele
ce au determinat întreruperea au încetat, continuându-se din sectorul
sau punctul în care a fost întrerupt. Constatările organului de urmări-
re penală vor fi consemnate într-un singur proces-verbal de cercetare
la faţa locului, cu menţionarea exactă a perioadei de întrerupere (în
ore şi minute) şi a cauzelor care au determinat-o.
În timpul pregătirii în vederea efectuării cer-
Cercetarea
cetării la faţa locului suplimentară sau repetată, pe
la faţa locului
lângă complexul de activităţi ce se desfăşoară la cer-
suplimentară
cetarea iniţială, ofiţerul de urmărire penală trebuie:
şi repetată
–– să studieze minuţios procesul-verbal de cercetare la
faţa locului întocmit la cercetarea iniţială, precum şi tot ce s-a anexat la el;
–– să ia cunoştinţă de probele acumulate pe dosar;
–– să primească consultaţii, în caz de necesitate, de la specialis-
tul corespunzător pentru rezolvarea unor probleme ce s-au iscat în
timpul studierii dosarului;
–– să asigure după posibilităţi prezenţa aceloraşi participanţi ce
au fost la prima cercetare (dacă cercetarea repetată sau suplimentară

se va efectua de către un alt ofiţer de urmărire penală este raţional să se
discute cu cel ce a efectuat cercetarea iniţială pe marginea particulari-
tăţilor locului faptei);
–– în caz de necesitate să reconstrui ambianţa de la locul faptei,
dacă ea a fost modificată din momentul cercetării iniţiale.
Cercetarea suplimentară se efectuează în acele cazuri în care
s-a constatat că unele sectoare sau obiecte de la locul faptei nu au fost
cercetate ori au fost cercetate necalitativ. În acest context, se vor cerce-
ta numai acele obiecte care au generat cercetarea suplimentară.
Cercetarea repetată se efectuează în situaţii când cercetarea
iniţială:
a) s-a făcut în condiţii nefavorabile (pe ploaie, noaptea etc.)
b) s-a efectuat necalitativ (lipsa specialiştilor necesari);
c) s-a efectuat, când nu se ştia despre existenţa circumstanţelor
ce măresc perimetrul de cercetare etc.
În timpul cercetării repetate locul faptei se va cerceta integral.
Cercetarea suplimentară şi repetată se efectuează în conformi-
tate cu cerinţele codului de procedură penală, rezultatele se fixează în-
tr-un proces-verbal independent de cercetare la faţa locului.
Etapa de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului

Cercetarea la faţa locului se va termina cu eta-
Fixarea
pa de fixare a rezultatelor obţinute în urma exami-
rezultatelor
nării locul faptei.
cercetării
Lucrând cu obiectele şi urmele ce au semne
la faţa locului
ale unui corp delict, este necesar:
a) de fixat în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, pre-
cum şi prin intermediul mijloacelor tehnico-criminalistice (fotogra-
fia judiciară, videofilmul judiciar, întocmirea planurilor şi desenelor-
schiţă etc.) locul aflării obiectului, amplasarea în raport cu alte obiecte
şi urme asupra cărora există presupunerea că au legătură cu infracţiu-
nea;
b) de aflat şi consemnat în procesul-verbal de cercetare la faţa
locului semne ale obiectului precum: temperatura, mirosul, culoarea,
Cercetarea la fata
materialul de confecţionare, existenţa înscrierilor, marcărilor, ştampi-
lelor (inclusiv a numerelor), defectele şi deteriorările existente, starea
întregului obiect şi a fiecărei parte din el, urmele descoperite pe el,
inclusiv microparticulele şi alte particularităţi care au importanţă reie-
şind din caracterul infracţiunii săvârşite. În procesul-verbal şi anexele
sale se fixează, de asemenea, starea şi particularitatea suprafeţei pe care
se află obiectul;
c) de a reda semnele şi particularităţile obiectelor şi urmelor
descoperite prin intermediul mijloacelor tehnico-ştiinţifice (fotogra-
fia, filmările, întocmirea planurilor, desenelor-schiţă, confecţionarea
mulajelor etc.);
d) a împacheta şi sigila obiecte ridicate, pentru a asigura:
–– integritatea lor;
–– integritatea urmelor ce se află pe ele;
–– autenticitatea obiectului expediat spre expertiză sau anexat
la dosar.
Împachetarea obiectului depinde de particularităţile sale şi de
urme ce se află pe el. Nu se poate de împachetat fără o prealabilă uscare
îmbrăcămintea pe care există urme biologice în stare lichidă (excepţie
fac cazurile când este vorba de un incendiu în stofa hainei s-au desco-
perit urme de benzină, gaz lichefiat, atunci este necesar de împachetat
într-un ambalaj ermetic).
Pe ambalaj sau pe ecusonul ce o însoţeşte se indică:
–– denumirea obiectului şi locul de unde a fost ridicat;
–– tipul infracţiunii săvârşite;
–– data ridicării;
–– caracteristicile ştampilei aplicate pe ambalaj sau ecuson;
–– funcţia, gradul, numele şi prenumele ofiţerului de urmărire
penală şi a specialistului ce a efectuat cercetarea la faţa locului, precum
şi semnătura a altor participanţi.
Despre faptul împachetării anumitor obiecte se indică în pro-
ces-verbal. Este necesar de indicat tipul ştampilei (plastilină, ceară ro-
şie etc.) şi textul ei.
În asigurarea integrităţii unor obiecte, ca, de exemplu, de pro-
venienţă organică necesită aplicarea conservanţilor sau a unui regim
special de păstrare, ajutorul necesar ofiţerului de urmărire penală în

soluţionarea acestor probleme îl pot oferi specialiştii.
Mijlocul prin care se fixează locul săvârşirii faptei infracţionale
este procesul-verbal de cercetare la faţa locului la care se alătură planşa
fotografică, planul sau desenul-schiţă, precum şi filmările.
Filmările este recomandabil să se efectueze fără sunet pentru
evitarea comentariilor din partea colaboratorilor implicaţi în cerceta-
rea la faţa locului.
În timpul aprecierii rezultatelor cercetării la
Aprecierea faţa locului este necesar:
rezultatelor cerce- –– să analizăm rezultatele cercetării la faţa lo-
tării la faţa locului cului nu în mod izolat, ci în complex cu alte probe
acumulate pe dosar (explicaţiile martorilor, informaţiile primite de la
colaboratorii poliţiei judiciare etc.);
–– obiectiv, fără un caracter preconceput, să interpretăm meca-
nismul de săvârşire a infracţiunii şi alte circumstanţe ce au importanţă
pentru cauza penală;
–– să nu ne limităm numai la o concluzie ce se referă la persoana
care a săvârşit infracţiunea şi cele întâmplate, dar trebuie să luăm în
consideraţie şi alte cauze, care ar putea genera astfel de consecinţe;
–– să luăm în consideraţie toate modificările provocate de per-
soane sau de forţele naturii, până a veni echipa de cercetare la locul
faptei;
–– să luăm în consideraţie toate acţiunile posibile întreprinse de
infractor în vederea modificării locului faptei;
–– să dăm o apreciere critică opiniei specialistului, confrun-
tând-o cu alte informaţii;
–– să analizăm multilateral datele operative pentru a stabili ve-
ridicitatea lor;
–– ca în timpul discuţiei pe marginea informaţiei obţinute şi de îna-
intare a versiunilor, toate acestea să nu fie auzite de persoane străine.
E recomandabil ca după efectuarea cercetării la faţa locului ofi-
ţerul de urmărire penală să adune toată grupa operativă pentru a afla
opinia acesteia în privinţa sectoarelor din câmpul infracţional ce par a
fi suspecte şi necesită a fi cercetat din nou.
Cercetarea la fata
În opinia noastră, ar fi cazul, după terminarea cercetării la faţa
locului, să se efectueze fotografii de control. Acestea ar avea rolul de a
fixa ambianţa locului faptei după modificările produse de colaborato-
rii grupei operative în vederea evitării unor obiecţii din partea propri-
etarilor sau posesorilor terenurilor, încăperilor, obiectelor etc.
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului

Din punctul de vedere al urmăririi penale, procesul-verbal
de cercetare la faţa locului este un mijloc de probă cu semnifica-
ţie majoră în soluţionarea cauzei, constituindu-se, în acelaşi timp,
şi ca o dovadă de natură a demonstra îndeplinirea tuturor dispozi-
ţiilor legale în cea ce priveşte desfăşurarea cercetării la faţa locului.
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului trebuie să corespun-
dă unor cerinţe:
–– să fie completat ţinând cont de prevederilor art.260-261 CPP al RM;
–– să cuprindă toate obiectele şi urmele descoperite la locul fap-
tei, care ar putea avea importanţă pentru aflarea adevărului;
–– să fie obiectiv, succint, complet, să se caracterizeze prin pre-
cizie şi claritate, să fie redactate într-o formă concisă, concentrată, ce-
rinţă care nu trebuie să dăuneze caracterului său complet.
Procesul-verbal poate fi întocmit după terminarea întregii ac-
tivităţi sau treptat, pe măsura desfăşurării cercetării. Indiferent de
metoda aplicată la întocmirea procesului-verbal, acesta trebuie să fie
o oglindă a întregii activităţi desfăşurate de toate persoanele partici-
pante, prin redarea amănunţită a tot ceea ce s-a descoperit şi s-a făcut
pentru fixarea, ridicarea şi conservarea probelor, deoarece prezintă
dovada acestei activităţi şi în acelaşi timp, este singurul mijloc de pro-
bă rezultat din cercetarea locului faptei9.
Procesul-verbal este format din trei părţi:
• partea introductivă;
• partea descriptivă;
• partea finală10.
9
P. C. Băloi, Probleme de medicină judiciară şi de criminalistică, vol.I, Bucureşti, Edi-
tura Medicală 1965, cit. p. 164.
10
Camil Suciu, Criminalistica, vol. III, Bucureşti 1972, op. cit. p. 519.
În partea introductivă a procesului-verbal se înscriu următoa-

rele informaţii:
1. Toate datele privind persoana care a efectuat acţiunea proce-
suală;
2. Participanţii la această acţiune procesuală;
3. Locul, timpul, data, condiţiile în care s-a efectuat cercetarea
la faţa locului;
4. Mai sunt incluse în partea introductivă datele privind anun-
ţarea drepturilor şi obligaţiilor subiecţilor;
5. Numele, prenumele persoanelor care au format echipa, calita-
tea lor, numele, prenumele şi calitatea specialiştilor care au luat parte;
6. Temeiul de fapt şi temeiul juridic al cercetării la faţa locului.
În partea descriptivă a procesului-verbal se trece:
–– descrierea detaliată a situaţiei locului faptei, insistându-se
asupra tabloului de ansamblu, în care se încadrează locul faptei, deli-
mitarea precisă a acestui loc, dimensiunile şi amplasarea faţă de punc-
tele cardinale, particularităţile topografice, căile de acces;
–– descrierea amănunţită a obiectelor, a urmelor şi a altor probe
materiale descoperite la locul săvârşirii faptei.
Practica de urmărire penală recomandă ca în partea descriptivă
a procesului-verbal să fie descrise detaliat:
1. Graniţele locului faptei şi amplasamentul lui; caracteristica
generală a locului infracţiunii. Astfel, de exemplu, în cazul în care in-
fracţiunea a fost comisă în încăpere, caracteristica generală a locului
faptei va include adresa, destinaţia încăperii, numărul de etaje, starea
mediului ambiant din încăpere;
2. Căile ce duc la locul faptei, intrările şi ieşirile din încăpere;
3. Pereţii, tavanul, ferestrele, podeaua, iluminarea şi încălzirea
locului în care a avut loc evenimentul cercetat;
4. Împrejurările de la locul faptei şi toate obiectele de cercetare
(urme şi alte corpuri delicte etc.) cu indicarea obiectelor fotografiate,
a modalităţii de fotografiere şi urmele de pe care au fost ridicate copii
sau amprente etc.;
5. Circumstanţele diferite de la faţa locului, caracteristice anu-
me pentru infracţiunea dată sau, dimpotrivă, opuse naturii infracţiu-
Cercetarea la fata
nii în cauză (circumstanţe negative);
6. Descrierea exactă şi succesivă a tuturor celor descoperite la
faţa locului şi utile activităţii de urmărire penală (fiecare circumstanţă,
urmă, obiect, document etc. se descrie în mod individual şi detaliat, cu
toate caracteristicile generale şi particulare).
Pentru comoditatea întocmirii şi citirii ulterioare a procesului-
verbal de cercetare la faţa locului se permite folosirea subtitlurilor (de
exemplu, cercetarea bucătăriei, conţinutul buzunarelor hainei în care
este îmbrăcat cadavrul, cercetarea portbagajului etc.).
Obiectele se vor descrie ca formă, dimensiune, culoare, parti-
cularităţile de construcţie, destinaţia lor naturală şi destinaţia lor con-
cretă în care au fost folosite. Se va descrie locul unde obiectele au fost
descoperite, distanţa dintre diferite obiecte sau urme, natura urmelor
din punctul de vedere al mecanismului de formare şi al perceptibilită-
ţii lor, dimensiunile lor, impurităţile descoperite în urmă, procedeele
tehnico-ştiinţifice folosite pentru descoperirea, ridicarea şi fixarea ur-
melor, diferite particularităţi ale cercetării care necesită a fi menţiona-
te, observaţiile celor prezenţi la cercetare ca martori asistenţi, experţi,
menţionarea împrejurărilor negative întâlnite în cursul cercetărilor şi
explicarea acestora11.
În partea finală se indică timpul terminării cercetării, obiectele
care au fost descoperite şi fixate sau ridicate la efectuarea cercetării,
dacă au fost împachetate şi cui au fost transmise, diferite declaraţii ale
specialistului legate de descoperirea obiectelor, unele obiecţii ale par-
ticipanţilor, faptul că la procesul-verbal sunt anexate diferite schiţe,
mulaje, tipare, casete audio sau video12.
Pe fiecare pagină şi la finele procesului-verbal este obliga-
torie semnătura persoanelor participante la efectuarea cercetării şi a
organului de urmărire penală care a efectuat cercetarea locului faptei.
Ce este interzis într-un –– Aprecierile subiective ale ofiţerului
proces-verbal de urmărire penală;
de cercetare –– consemnarea concluziilor şi ipotezelor;
la faţa locului: –– declaraţiile făcute de victimă, martori etc.
11
Camil Suciu, Criminalistica, vol. III, Bucureşti 1972, p. 520.
12
Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă, Drept procesual penal, p. 225.
–– interpretările date de specialistul criminalist şi alţi specialişti

din diferite domenii etc.;
–– consemnarea fabulei infracţiunii;
–– exprimări imprecise de felul: „lângă”, „în apropiere”, „la fel”,
„asemenea”, „nu departe” etc.;
–– folosirea regionalismelor şi termenilor speciali (numai în caz
de necesitate) neînţeleşi de participanţi;
–– completarea acestuia cu pixuri cu diferiţi coloranţi, prescur-
tări, lăsarea spaţiilor între rânduri etc.
–– este recomandabil ca toate măsurările să se facă într-o sigură
unitate de măsură (unitatea de măsură este aleasă de ofiţerul de urmă-
rire penală ce întocmeşte procesul-verbal).
Schiţa locului faptei

Schiţa locului săvârşirii infracţiunii constituie o modalitate de
reprezentare grafică a situaţiei de la faţa locului13, a poziţiei obiectelor
şi urmelor, a raporturilor de distanţă dintre acestea şi joacă rolul de a
ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte
mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului.
Schiţa poate fi făcută în două modalităţi: planul-schiţă şi dese-
nul-schiţă.
Atât planul-schiţă, cât şi desenul-schiţă a unei încăperi pot fi:
obişnuite (proiecţie orizontală), rabatabile, pe secţiuni (proiecţie ver-
ticală) (vezi imaginea 8,9,10)
Schiţa împrejurărilor poate fi: vederea obişnuită de sus (fără a lua
în consideraţie curburile pământului), din profil sau planul-marşrut.
Planul-schiţă sau planul la scară, presupune respectarea rigu-
roasă a proporţiilor reale ale terenului sau obiectelor reprezentate,
precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea, micşorate de un
anumit număr de ori14.
13
Constantin Aniaţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat practic de tactică criminalistică, edi-
ţia a II-a, Carpaţi, p. 5.
14
I.E. Sandu, Tratat practic de criminalistică, vol.I, Bucureşti 1976, p. 86-88.
Cercetarea la fata
Dacă pentru aceasta se foloseşte hârtie milimetrică sau o agendă
(carnet de note), atunci este convenabil ca latura unui pătrăţel să fie
considerată ca o unitate de măsură. De exemplu, latura unui pătrat cu
1 cm să însemne 50 cm (scara fiind 1:50).
Scara planului se determină în raport cu întinderea suprafeţe-
lor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. Astfel,
schiţa încăperilor poate fi realizată la scara de 1:50, a clădirilor – de la
1:20 până la 1:200.
Pentru întocmirea planurilor-schiţă cel mai bine este să se folo-
sească: hârtie milimetrică, rulou, riglă, raport, porthart.
Desenul-schiţă se realizează prin desenarea, fără respectarea
strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiec-
telor reprezentate, amplasamentul obiectelor fixându-se prin linii sau
săgeţi cu indicarea sub acestea a indicilor de măsurare obţinuţi.
La faţa locului pot fi întocmite următoarele genuri de schiţe:
–– schiţa de orientare – cuprinde locul faptei cu mediul ambiant;
–– schiţa unei porţiuni – cuprinde locul faptei în întregime oferă
informaţie referitoare la corelaţia dintre urme;
–– schiţa obiectelor principale – cuprinde cel mai important
sector de la locul faptei;
–– schiţa urmelor şi detaliilor – se fixează anumite urme şi de-
talii separat.
La întocmirea schiţei trebuie respectate ur-
Regulile
mătoarele reguli:
de întocmire
1. Exactitatea schiţei – măsurile trebuie să
a schiţelor
se execute corect, iar rezultatele să fie reţinute şi
utilizate în schiţă cu exactitate, deoarece fiecare dimensiune le influ-
enţează pe celelalte şi orice greşeală afectează redactarea exactă a situ-
aţiei;
2. Cotarea schiţei – este necesar ca pe schiţă să existe un fel de
cotare, să se folosească aceeaşi unitate de măsură;
3. Orientarea schiţei – schiţa trebuie să fie orientată după punc-
tele cardinale. Nordul se indică cu ajutorul unei săgeţi, iar sudul, estul
şi vestul se determină în funcţie de poziţia nordului;
4. Claritatea schiţei – schiţa trebuie să conţină un element esen-
ţial absolut necesar precum înţelegerea situaţiei existente în teren;

5. Reprezentarea prin semne convenţionale criminalistice –
pentru ca o schiţă să fie citită cu uşurinţă este necesar ca la întocmirea
ei să se folosească semne convenţionale. Redarea unor obiecte, detalii
sau elemente pentru care nu sunt prevăzute semne convenţionale cri-
minalistice se face prin semne convenţionale topografice standardiza-
te, cifre sau prin cele utilizate în alte domenii de activitate;
6. Individualizarea schiţei – schiţa trebuie de individualizat prin
menţionarea următoarelor aspecte: titlul, scara, data, locul etc.
Există mai multe tehnici de efectuare a schiţelor:
–– Axa orizontală (vezi imaginea 11);
–– Raza azimutului (vezi imaginea 12);
–– Triangulaţia (vezi imaginea 13).
Se începe de la faptul că pe hârtia milime-
Întocmirea trică sau albă A4 etc. se notează în colţul drept sus
schiţelor prin săgeată, cu vârful îndreptat în aceeaşi direc-
încăperilor ţie, punctul cardinal nord. După aceasta se indică
pereţii încăperii de la intrare, uşa, ulterior se fixează ceilalţi pereţi ţi-
nându-se cont de raportul unghiurilor dintre păreţi.
În timpul cercetării încăperilor se fixează: care dintre pereţi sunt
capitali şi care nu, mişcându-se de la periferie spre centru se indică
obiectele şi urmele corp delict. Obiectele cel mai des se fixează printr-o
modalitate simplă, cum arată ele de la vederea de sus, de exemplu, o
canapea – printr-un dreptunghi. Poziţionarea obiectelor şi urmelor se
face cu ajutorul riglei, ruloului, iar dacă pentru cauza penală unghiul
format dintre pereţi are importanţă – cu ajutorul raportorului.
Dacă particularităţile unui obiect nu pot fi fixate din proiecţie
orizontală, se va recurge la poziţionarea din altă proiecţie. Pe plan se
face o inscripţie despre cele ce se află după perete, iar pe desenul-schiţă
pot fi făcute şi alte inscripţii ce explică caracterul diferitor construcţii
(luminator etc.).
În vederea poziţionării corecte a obiectelor şi urmelor la locul
faptei se va folosi metoda rectangulară (se ia distanţa dintre marginea
obiectului, urmei în litigiu şi cel mai apropiat obiect fix imobil, for-
mând un unghi drept de 900, aceasta repetându-se încă o dată de la
Cercetarea la fata
aceeaşi margine a obiectului, a urmei spre un alt obiect fix formând,
de asemenea un unghi de 900) – pentru orişice obiect se folosesc două
puncte de reper, iar în unele cazuri, dacă este necesar, se folosesc mai
multe puncte de reper, de exemplu, cadavru – se va fixa distanţa de la
piciorul drept, stâng şi vârful capului până la obiecte fixe imobile, în
unele cazuri şi de la mâini.
Metoda triunghiulară se aseamănă cu cea rectangulară cu ex-
cepţia unghiului ce se formează dintre linia ce vine de la o margine
a obiectului, urmei în litigiu şi se îndreaptă spre un obiect fix imobil
formând un alt unghi nu de 900, de exemplu, unghiul format dintre
urmă şi un colţ al încăperii.
În timpul efectuării cercetării apare adeseori
Aprecierea
necesitatea de stabilire a unghiului de înclinaţie a
unghiului
împrejurimilor (a pantei, povârnişului).
de înclinaţie
Panta şi elementele sale pot fi stabilite prin:
măsurarea cu rulou metric sau paşi, raport, fir cu plumb, eclimetru.
Unghiul aproximativ al pantei (până la 250) este posibil de sta-
bilit după formula: α= 600·h/d.
Componentele În timpul întocmirii schiţei locului faptei în
schiţei cercetării permanent trebuie verificat existenţa mai multor
la faţa locului rechizite.
1. Titlul, unde se indică:
a) schiţa este la scară (plan-schiţă) sau simplă (desen-schiţă);
b) ce este reprezentat în schiţă;
c) locul descoperirii, obiectul reprezentat în schiţă;
d) în baza cărei acţiuni de urmărire penală şi în cadrul cărei
cauze penale a fost întocmită schiţa;
e) data, luna, anul de întocmire.
2. Scara dacă a fost folosită;
3. Orientarea imaginii în schiţă să se facă în legătură cu direcţi-
ile „Nord - Sud”
4. Enumerarea obiectelor şi urmelor indicate în schiţă şi corespun-
derea lor cu cele fixate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului;
5. Existenţa legendei;
6. Semnătura ofiţerului de urmărire penală, a specialistului şi a
altor participanţi.
Exemplu de titlu de schiţă:
„Desenul-schiţă a casei de locuit de pe adresa mun. Chişinău
b-dul Ştefan cel Mare nr. 75 ce aparţine cetăţeanului Gleb Isac Jîglov.
Anexă la procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 23
februarie 2000 pe cazul... ”
La întocmirea schiţelor pot fi folosite cifre, în legendă fiecărei
cifrei îi va corespunde un obiect ori urmă, sau semne convenţionale.
Fotografia judiciară operativă a locului faptei

Fotografia judiciară este un important mijloc de probă utilizat
în fixarea rezultatelor unor activităţi de urmărire penală, cum sunt
cercetarea la faţa locului, percheziţia, reconstituirea, prezentarea pen-
tru recunoaştere etc. În acelaşi timp, după cum s-a mai precizat, ea
se dovedeşte utilă şi în prevenirea şi combaterea infracţiunilor prin
mediatizări ale unor aspecte din timpul activităţii ilicite, a urmărilor
acesteia, ori prin documentarea prezenţei unor persoane în anumite
locuri.
Fotografiile executate cu prilejul cercetării la faţa locului dobân-
desc o importanţă, deosebită pentru înţelegerea şi interpretarea corec-
tă a descrierilor din procesul-verbal, totodată sub aspect procesual ele
constituie o parte integrantă din procesul-verbal de cercetare la faţa
locului. Pe lângă aspectele care pot fi uşor percepute, ele redau şi deta-
lii, stări de fapt, împrejurări etc., care pot fi omise din diverse motive,
cum ar fi: urme de dimensiuni foarte mici, urme sau mijloace mate-
riale de probă deghizate de obiectele voluminoase sau alte elemente
din ambianţa locului faptei, amplasamentul anumitor obiecte etc. Din
aceste motive şi respectând regulile fotografiei judiciare în vizorul apa-
ratului de fotografiat nu trebuie să apară persoane sau alte obiecte care
nu au nimic în comun cu fapta săvârşită.
Genurile Înregistrarea imaginilor în locul faptei se face
fotografiei pornind de la general la particular, respectând regu-
locului faptei lile tactice din faza statică şi dinamică a cercetării.
La faţa locului se execută următoarele genuri de fotografii: fotografia
de orientare, fotografia schiţă, fotografia obiectelor principale, foto-
Cercetarea la fata
grafia de detaliu.
Este prima fotografie realizată care cuprinde
Fotografia tabloul general al locului faptei cu toate împrejură-
de orientare rile sale, într-un ansamblu de puncte de reper imo-
bile de natură să permită identificarea zonei în care
s-a săvârşit infracţiunea (vezi imaginea 25).
Distanţa şi înălţimea de la care se execută fotografia trebuie să
fie suficient de mare pentru a înregistra toată suprafaţa de teren care
interesează cercetarea.
Când locul faptei este plasat în teren deschis, fotografia trebuie
să înregistreze o serie de repere fixe cum sunt construcţiile, bornele
kilometrice sau oricare alte elemente care au o stabilitate mai mare de
timp. Nu este recomandabil de folosit ca repere de orientare grămezi
de nisip sau pietriş, vehicule în staţionare, corturi provizorii, căpiţe de
fân şi altele de acest gen, a căror existenţă este temporară15. În raport
cu detaliile de planimetrie din locul faptei, la fotografiere se utilizează
obiective superangulare, teleobiective sau obiective normale.
Dacă locul faptei este situat într-un imobil, fotografia de orien-
tare trebuie să fixeze exteriorul clădirii încadrat de construcţiile înve-
cinate, artera de circulaţie pe care se află (stradă, şosea etc.), intersecţi-
ile arterelor de circulaţie la nivelul cărora este plasat, intrările, ieşirile
din imobil care au favorizat pătrunderea la locul faptei sau părăsirea
acestuia de către infractor.
Fotografia de orientare se execută înaintea tuturor activităţilor
desfăşurate la locul faptei, adică în faza statică, realizându-se prin pro-
cedeele fotografiei unitare, panoramice, încrucişate.
Priveşte în exclusivitate locul săvârşirii faptei
Fotografia -
cu toate caracteristicile sale, fără împrejurimi, adică
schiță
izolat de mediul înconjurător (vezi imaginea 26).
Momentul executării ei este plasat în faza statică a cercetării şi este
precedat de marcarea locurilor în care sunt prezente urme şi mijloace
15
Şt. Popa, N. Stoian, Şt. Neicu Fotografia judiciară, Bucureşti 1992, p. 88
materiale de probă. Marcarea urmelor infracţiunii se face cu ,,tăbliţele

numerotate existente în trusa criminalistică, astfel încât în fotografie
să apară numărul cu care s-a marcat fiecare obiect sau urmă în par-
te”. Pentru ilustrarea distanţelor dintre diversele elemente existente
în locul săvârşirii infracţiunii se folosesc după caz bandă metrică sau
jaloanele gradate.
În general, în fotografia-schiţă se acordă o deosebită atenţie lo-
cului din care se fotografiază, pentru ca diferitele obiecte de la locul
faptei să nu se acopere unele pe altele şi în orice caz să se asigure re-
producerea în cât mai bune condiţii a obiectelor principale ale infrac-
ţiunii.
În al doilea rând, se va avea grijă ca alături de obiectele care
interesează cercetarea, să se includă şi unele obiecte fixe, ca: o uşă, o
fereastră etc. şi de o mărime cunoscută, pentru a putea uşura apoi ori-
entarea şi aprecierea mărimilor pe fotografia rezultată.
În funcţie de particularităţile locului faptei, la executarea foto-
grafiei schiţă se folosesc mai multe procedee: unitare, pe sectoare, de
pe poziţii contrare sau încrucişate, fotografii panoramice circulare sau
liniare. Punctul de staţie din care se execută fotografia schiţă se alege
în raport cu particularităţile topografice ale locului faptei şi trebuie
să permită obţinerea imaginii integrale a acestui loc, în care obiectul
principal să fie redat în plan central.
Un exemplu elocvent poate fi un accident rutier unde se va fixa
autovehiculul angajat în eveniment, împreună cu elementele com-
ponente ale arterei de circulaţie, marcajele, semnele ori indicatoarele
existente în acel loc, precum şi întregul segment de drum în care s-au
identificat diverse categorii de urme (urme de sânge, urme de frânare,
pelicule de vopsea, resturi provenind din sistemele de iluminare-sem-
nalizare etc.).
Fotografia se execută în faza statică a cercetării
Fotografia
şi fixează poziţia, forma, dispunerea individuală a fie-
obiectelor
cărei urme sau obiect, dimensiunile lor liniare şi carac-
principale
teristicile generale de identificare (vezi imaginea 27).
Se efectuează două fotografii, dintre care una fixează imaginea
fiecărui obiect în raport cu celelalte obiecte sau repere fixe din ambian-
Cercetarea la fata
ţa locului faptei, iar cealaltă, imaginea singulară a acestuia, înregistrată
la scară. De exemplu, în cazul unei arme de foc, se fixează fotografic
locul în care a fost descoperită arma în raport cu locul în care se află
victima. În exemplul dat, fotografia trebuie să mai ilustreze: direcţia de
orientare a ţevii, poziţia în care se află pârghia de siguranţă („asigurat”,
„foc cu foc” sau „foc automat”), eventualele urme prezente pe aceasta,
seria, numărul şi calibrul etc. În faza dinamică a cercetării, după foto-
grafierea în locul în care a fost descoperită, arma se aşază pe o coală
albă de hârtie şi se fotografiază la scară. Orificiile de intrare şi de ieşire
a glonţului se fotografiază astfel încât să fie vizibile forma şi dimensi-
unile lor, iar dacă este posibil, şi direcţia de înaintare a proiectilului.
Una din imagini trebuie să redea întinderea suprafeţei pe care s-au
împrăştiat urmele secundare ale împuşcăturii, culoarea şi densitatea
lor, deoarece aceste elemente concură la determinarea ulterioară a ve-
chimii relative a împuşcăturii, a distanţei de la care s-a tras, a tipului
de muniţie folosită etc.
La fotografiere se are în vedere ca axul optic al obiectivului să fie
perpendicular şi la mijlocul planului în care se află urma sau corpul de-
lict. Instrumentul de măsură (riglă, centimetru de croitorie, ruletă etc.)
folosit pentru fotografierea la scară se aşază paralel cu latura cea mai
mare a obiectului şi în acelaşi plan cu partea superioară a acestuia.
Pentru fotografierea obiectelor şi urmelor de dimensiuni mici
se utilizează trepiedul cu şina glisoare, care permite efectuarea foto-
grafiilor de la distanţe mici sau foarte mici. Urmele de dimensiuni re-
duse care necesită procedee speciale pentru înregistrarea imaginilor se
ridică împreună cu suportul pe care se află şi se fotografiază în condiţii
de laborator. Obiectele care prezintă diferenţe de strălucire supărătoa-
re se fotografiază cu ajutorul filtrelor de polarizare sau al unui ecran de
difuzie care se aşază în faţa sursei de lumină.
Pentru fotografierea urmelor de adâncime se foloseşte ilumina-
rea din plan lateral sub un anumit unghi de incidenţă. Acesta este cu
atât mai mic, cu cât diferenţele de relief ale urmei sunt mai mici, şi
invers. Prin jocul de lumini şi umbre care se creează se pun în evidenţă
toate caracteristicile care prezintă interes pentru cercetările ulterioare
de laborator.
O atenţie deosebită trebuie acordată urmelor cu diferenţe ac-

centuate de relief, deoarece iluminarea sub un unghi de incidenţă prea
mic va provoca umbre prea mari, care vor ascunde caracteristicile ur-
melor. De aceea se recomandă ca sursa de lumină laterală să fie diri-
jată sub un unghi de incidenţă mai mare. Concomitent cu aceasta se
foloseşte o altă sursă de lumină cu intensitatea scăzută, care se plasea-
ză deasupra urmei. Prin aceasta umbrele create de lumina laterală se
deschid, făcând posibilă fixarea pe fotografie şi a altor detalii situate în
zonele întunecoase.
La fotografierea urmelor de suprafaţă se asigură o iluminare cât
mai uniformă, fiind necesar ca sursa de lumină (bliţul) să fie aşezată
în spatele şi deasupra aparatului de fotografiat. Axul optic la obiectivul
trebuie să fie orientat perpendicular şi în centrul planului în care se
situează urma.
Acest gen de fotografie se execută asupra ma-
Fotografia
cro şi microreliefului urmelor şi obiectelor, pentru a
de detaliu
înregistra caracteristicile de gen şi individuale care
le particularizează (vezi imaginea 28). De exemplu,
obiectele care au marcate pe ele serii, denumirea fabricii producătoare,
anumite inscripţii care se referă la model, tip, an de fabricaţie sau alte
caracteristici de formă se fotografiază la o scară mai mare pentru a fi
evidenţiate.
Fotografia se execută în faza dinamică a cercetării la faţa locu-
lui, când este permisă examinarea amănunţită a urmelor şi obiectelor
corpurilor delicte. Numai în situaţii de excepţie, când există pericol de
dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor stări de
fapt, acest gen de fotografie se execută în faza statică a cercetării.
Procedeele Procedeul fotografierii unitare

fotografiei Acest procedeu constă în efectuarea unei sin-
judiciare gure imagini a întregului subiect de fotografiat, fără
a pierde din detaliile specifice acestuia.
În funcţie de subiectul de fotografiat şi de condiţiile concrete
din momentul fotografierii, fotografia unitară poate fi realizată folo-
sind obiective fotografice diverse (normal, superangular sau teleobiec-
Cercetarea la fata
tiv) ori tuburi sau inele prelungitoare ale acestora.
Alegerea obiectivului fotografic care poate fi folosit depinde de
distanţa de fotografiere şi de dimensiunile subiectului de fotografiat.
Astfel, dacă subiectul de fotografiat este de dimensiune mare,
iar punctual de staţie este la distanţă mică, se foloseşte un obiectiv su-
perangular. În cazul în care condiţiile din teren nu permit efectuarea
fotografiei din apropiere, se foloseşte un teleobiectiv cu distanţă focală
corespunzătoare. Dacă subiectul de fotografiat are dimensiuni mici,
iar pentru încadrare trebuie să ne apropiem sub distanţa minimă de
fotografiere a obiectivului normal, se folosesc tuburi sau inele prelun-
gitoare16.
Procedeul fotografierii panoramice17

Acest procedeu se aplică atunci când subiectul de fotografiat
(locul faptei, obiectul, urma) are o lungime sau o suprafaţă mai mare.
El constă în executarea succesivă a mai multor imagini ale diferitelor
porţiuni ale subiectului de fotografiat care, fiind ulterior asamblate,
redau imaginea întreagă a subiectului, dar cu observarea detaliilor
multiple ale acestora.
Fotografierea panoramică se poate realiza prin două tehnici:
circulară şi liniară.
• Tehnica fotografiei panoramice circulare
Fotografierea prin acest procedeu se aplică în cazul subiectelor
ce ocupă o suprafaţă mare. În cazul folosirii aparatului fotografic obiş-
nuit, pentru executarea unei fotografii panoramice circulare se proce-
dează astfel:
–– se alege un punct de staţii optim, în aşa fel încât prin rotirea
succesivă şi în plan orizontal a aparatului fotografic să se cuprindă în-
treaga porţiune de teren ce ne interesează;
–– se fixează aparatul fotografic pe trepied şi se stabilesc para-
metrii tehnici de fotografiere (diafragma şi timpul de expunere);
–– se asigură orizontalitatea aparatului fotografic;
16
Şt. Popa, N. Stoian, Şt. Neicu Fotografia judiciară, Bucureşti 1992, p. 78.
17
Ibidem, p. 79
–– se stabileşte prima imagine, se face încadrarea şi se reglează

claritatea acestuia, reţinându-se ultimul reper limită dreaptă;
–– se duce capul rotativ (turela) trepiedului la poziţia „0”;
–– se declanşează mecanismul obturator;
–– se roteşte aparatul fotografic pe trepied până ce obiectul vizat
în limita dreaptă ajunge în limită stângă a imaginii şi se declanşează
mecanismul obturator;
–– se citeşte pe capul rotativ al trepiedului valoarea unghiului
descris de rotirea aparatului între prima şi a doua expunere;
–– prin rotire (sub acest unghi) şi prin declanşări se fotografiază
întreaga suprafaţă ce ne interesează.
În cazurile în care la faţa locului nu avem trepiedul, cu rezultate
satisfăcătoare se poate fotografia panoramic circular ţinând aparatul
în mână, după fiecare expunere rotindu-ne cu unghi stabilit cu apro-
ximaţie prin apreciere (urmărind schimbarea poziţiei obiectului din
limita dreaptă în limita stângă a câmpului de poză).
Obligatoriu este ca la fotografiere prin procedeul panoramic
circular fiecare imagine să cuprindă şi o mică porţiune din imaginea
anterioară. Se recomandă ca fotografierea să înceapă din partea stângă
a suprafeţei ce ne interesează.
• Tehnica fotografiei panoramice liniare
În cazul subiectelor de lungime mare, pentru a face o încadrare
corectă, fotografierea trebuie făcută de la distanţă mare, fapt ce duce
la pierderea unor detalii şi cuprinderea pe clişeu a unor aspecte ce nu
ne interesează. Pentru a înlătura aceste neajunsuri se aplică tehnica
fotografierii panoramice liniare, procedându-se astfel:
–– se stabileşte o linie imaginară paralelă cu suprafaţa subiectu-
lui de fotografiat aflată la o distanţă optimă pentru fotografiere;
–– pe această linie imaginară se alege locul unde fotografiem şi
executăm o primă declanşare, având grija ca obiectivul aparatului de
fotografiat să fie perpendicular pe suprafaţa subiectului de fotografiat
–– apreciem lungimea suprafeţei cuprinsă în prima imagine şi
ne deplasăm cu 2/3 din aceasta pentru a stabili al doilea punct de fo-
tografiere.
Se va repeta această operaţiune până când se cuprinde întregul
Cercetarea la fata
aspect al locului faptei care ne interesează.
• La întocmirea planşei fotografice
Se aleg fotografii de bună calitate care se lipesc pe planşa foto-
grafică în succesiunea lor logică (în ordinea în care s-a fotografiat);
–– în zonele ce apar în două fotografii succesive se stabileşte linia
de decupare (de regulă, repere liniare verticale: colţ clădire, marginea
fereastră sau uşă, stâlpi, copaci etc.);
–– se decupează din una dintre imaginile alăturate acea parte a
subiectului de fotografiat reprezentată ca dublată (pe linia de decupare
stabilită);
–– se îmbină (prin apropiere) cele două fotografii şi se lipesc pe
verso, având grijă ca imaginea astfel obţinută să aibă continuitate (să
nu lipsească repere existente în câmpul fotografiat);
–– se repetă aceste operaţiuni cu fiecare fotografie până se obţine
imaginea întregului subiect fotografiat.
Procedeul fotografierii pe sectoare18

Acest procedeu de fotografiere se aplică atunci când locul faptei
are o întindere mai mare şi o topografie variată, cu multe obstacole şi
nu poate fi realizată fotografierea acestuia printr-o singură imagine. În
acest caz, locul faptei va fi fotografiat pe porţiuni pentru a reda bine
toate detaliile. Mai frecvent, acest procedeu de fotografiere se aplică în
fixarea aspectelor din interioarele clădirilor.
Procedeul fotografierii încrucişate19

Procedeul se numeşte astfel pentru că fotografierea se efectu-
ează pe direcţii opuse (încrucişat), de regulă, din cele patru puncte
cardinale (vest, est, nord şi sud).
Procedeul se aplică în situaţia în care subiectul de fotografiat
(locul faptei, obiectele principale, urmele) prezintă importanţă juridi-
că şi trebuie privit din mai multe părţi.
Aparatul fotografic va fi orientat spre şi perpendicular pe fie-
care din partea subiectului ce ne interesează. Fotografierea se execută
18
Ibidem, p. 79.
19
Ibidem, p. 79.
concentric deplasându-se în jurul locului faptei sau subiectului care se

fotografiază.
Procedeul fotografierii la scară

Acest procedeu fotografic dă posibilitatea obţinerii imaginii
în mărime naturală (când subiectul este de dimensiuni mici) sau la o
anumită scară în raport cu dimensiunile subiectului fotografiat.
• Tehnica fotografierii cu ajutorul riglei gradate. Rigla se aşază
în acelaşi plan cu obiectul sau cu urmele fotografiate – pe cât posibil
paralel cu una din laturi – iar aparatul de fotografiat se fixează cu axa
optică a obiectivului perpendicular pe planul subiectului şi la mijlocul
acestuia.
• Tehnica fotografierii cu ajutorul benzii gradate. Această
tehnică este indicată în cazul necesităţii fixării locului infracţiunii, a
obiectelor principale şi a urmelor. Ea constă în folosirea unei benzi cu
diviziunile metrice reale.
Videofilmul judiciar al locului faptei

Videofilmul judiciar imprimă şi reproduce cu multă exactitate:
imaginea şi sunetul unoractivităţi infracţionale; unele fenomene, îm-
prejurări şi stări de fapt în faza statică şi îndeosebi în cea dinamică a
cercetării la faţa locului; aspectul obiectelor, aşa cum se înfăţişează ve-
derii noastre; detalii, nuanţe de culori şi microfenomene ale obiectelor
cercetate, care sunt inaccesibile vederii obişnuite.
Videofilmul judiciar prezintă, în raport cu fotografia judiciară,
următoarele avantaje:
–– posibilitatea surprinderii în mişcare a unor subiecţi din un-
ghiuri multiple, ceea ce permite prezentarea cea mai veridică a plasa-
mentului în spaţiu şi a raportului dintre subiecţi;
–– au un pronunţat caracter ilustrativ în prezentarea procesului
de cercetare la faţa locului;
–– capacitatea de surprindere a unor activităţi în evoluţia lor fi-
rească, de la faza incipientă până la cea finală;
–– exactitatea cu care sunt înregistrate imaginea şi sunetul duce
la creşterea gradului de obiectivitate şi la excluderea oricărei interpretări
Cercetarea la fata
subiective;
–– capacitatea de a cuprinde toate situaţiile, persoanele şi obiec-
tele ce se găsesc în câmpul filmat, indiferent de gradul de importan-
ţă care li s-a acordat la un moment dat;
–– rapiditatea cu care se pot fixa scenele, persoanele şi obiec-
tele ce au legătură cu săvârşirea unor infracţiuni, în special atunci când se
găsesc în mişcare;
–– sunetul captat completează cantitatea şi calitatea datelor ofe-
rite de imagine;
–– filmul judiciar constituie un material după care se pot executa
fotografii mărite.
Aplicarea videofilmul judiciar la CFL este oportun în cazurile:
–– când cercetarea a început, iar evenimentul care urmează
a fi fixat nu s-a finalizat în totalitate, adică urmează o continuitate a
schimbării ambianţei (de exemplu, incendiile);
–– în cazul în care este necesitatea urgentă de a elimina conse-
cinţele accidentului, ceea ce duce la modificări ale condiţiilor iniţiale
(în cazuri de accidente, încălcări ale normelor de siguranţă, etc.);
–– în cazul în care este necesitatea urgentă de căutare a urmelor
infracţiunii până la fixarea ambianţei iniţiale locului faptei;
–– pentru fixarea situaţiilor locului faptei care sunt dificile de
descris în procesul verbal;
–– în cazul în care pentru o analiză mai completă a acţiunilor
înregistrate şi o mai bună percepţie a lor este necesar de reprodus fil-
marea mai lent sau într-un ritm mai accelerat;
–– atunci când din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (nin-
soare, ploaie), sau din alte motive, există un pericol de dispariţie sau
deteriorare a urmelor infracţiunii.
CAPITOLUL 3
DEPISTAREA, RELEVAREA,
CERCETAREA, FIXAREA, RIDICAREA, INTERPRETAREA
ȘI AMBALAREA DIFERITOR CATEGORII DE URME
Inevitabil este faptul că rezultatele cercetării urmelor şi obiecte-

lor materiale depind de obiectivitatea şi plenitudinea fixării lor în con-
formitate cu regulile criminalisticii, fixare ce include descrieri detaliate
ale urmelor şi suporturilor acestora. Potrivit însă regulilor criminalis-
tice, depistarea la locul infracţiunii a urmelor create de către persoane,
urme create de animale, urme create de diverse obiecte, necesită a fi
descrise în cel mai detaliat mod. Pentru descrierea lor se aplică termi-
nologia recomandată de ştiinţa criminalisticii: indicându-se denumi-
rea şi destinaţia obiectului, starea suprafeţei, localizarea, dimensiunile,
caracteristica generală şi individuală, metoda depistării, fixării şi ridi-
cării, mijloacele tehnico - criminalistice aplicate.
Urmele papilare
Prin urmele mâinilor, în sens criminalis-
Importanţa tic, se înţeleg acele modificări aduse elementelor
urmelor papilare componente ale locului faptei ca rezultat al con-
tactului mâinilor făptuitorului şi ale victimei cu acestea în pro-
cesul săvârşirii infracţiunii. Urmele de mâini au o impor-
tanţă mare la descoperirea infracţiunilor pentru că sunt pre-
zente frecvent la locul faptei, ceea ce ne dă posibilitatea:
–– identificării persoanelor;
–– excluderii persoanelor suspectate de comiterea infracţiunii;
–– stabilirii particularităţilor specifice ale mâinii după urme
(lipsa degetelor, prezenţa cicatricilor etc.);
Cercetarea la fata
–– stabilirea aproximativă a vârstei, sexului şi înălţimii persoanei;
–– stabilirea mecanismului săvârşirii infracţiunii etc.
După mecanismul de creare, urmele de mâi-
Mecanismul
ni se întâlnesc: urme de adâncime, de suprafaţă, de
de creare
stratificare, de destratificare, colorate, incolore, vizi-
a urmelor papilare
bile, invizibile, statice, dinamice.
Urmele de adâncime sunt create prin imprimarea profilului
crestelor papilare în diverse materii plastice.
Urmele de suprafaţă sunt create prin imprimarea profilului
crestelor papilare în diverse materii tari, fie prin stratificare, fie prin
destratificare.
Urmele colorate sunt create de suprafaţa mâinii acoperită cu
sânge, vopsea, cerneală, etc., acestea urme fiind vizibile.
Urmele incolore se creează în urma stratificării sudorii şi grăsi-
mii umane de pe piele, aceste urme fiind invizibile.
Descoperirea urmelor papilare presupune o
Descoperirea
cercetare sistematică şi amănunţită a locului săvâr-
urmelor papilare
şirii infracţiunii, prin observarea nemijlocită sau cu
ajutorul unor mijloace tehnice. Ea include în principal două activităţi:
căutarea urmelor şi relevarea lor.
Căutarea urmelor se stabileşte în funcţie de caracterul şi locul
săvârşirii infracţiunii. Modelând mecanismul săvârşirii infracţiunii,
luând în consideraţie şi locul săvârşirii infracţiunii, se va acorda o
atenţie deosebită locurilor unde infractorii au avut acces şi posibil au
creat urme. Aceste locuri pot fi:
–– în cazul furturilor – suprafaţa exterioară a uşii şi cutiei uşii,
mânerele şi detaliile lacătului, geamurile, pervazurile, sticlele sau cio-
burile lor. Dacă infracţiunea a fost săvârşită pe timp de noapte o aten-
ţie deosebită se acordă cercetării întrerupătoarelor, pereţilor din jurul
acestora, lămpilor care au fost deşurubate, lanternelor, brichete, lu-
mânărilor. Dacă sunt presupuneri că infractorul a folosit mănuşi, este
necesar de acordat o atenţie deosebită la locurile unde în mănuşi este
dificil de acţionat (obiecte de dimensiuni mici, documente);
–– în cazul violurilor – veselă, sticle, pahare, pe diverse obiec-
te aflate în nemijlocita apropiere a locului săvârşirii violului ca: părţi
componente ale patului, tumbe etc.;

–– în cazul tâlhăriilor asupra şoferilor mijloacelor de transport –
mânerele şi partea exterioară a uşii, geamurile mijlocului de transport,
diverse detalii ale interiorului mijlocului de transport.
În cadrul descoperirii urmelor este necesar de respectat unele
reguli:
–– nu trebuie admis apariţia la locul infracţiunii a urmelor papi-
lare ce aparţin persoanelor participante la cercetare şi nu trebuie dis-
trus acele urme care deja sunt. Pentru aceasta se recomandă a cerceta
obiectele în aşa fel încât să putem manipula, apucându-le de locurile
unde mai puţin ar putea fi prezente urme ale infractorului. La cerce-
tare urmează a fi folosite mănuşile, iar la cercetarea obiectelor de mici
dimensiuni a folosi penseta;
–– la alegerea metodei de relevare a urmelor papilare latente se
va aplica, în primul rând, acea metodă care nu va deforma urma şi nu
va exclude în caz de insucces folosirea altor metode.
Relevarea urmelor este operaţia tehnico-criminalistică prin care
urmele invizibile sunt puse în evidenţă cu ajutorul unor procedee. Îna-
inte de a se trece la relevarea urmelor papilare latente, este necesar să se
studieze suportul şi urma descoperită pe acesta, în scopul determinării
celui mai indicat procedeu de lucru. La cercetarea urmelor de pe diverse
suporturi se va folosi lumina fie artificială, fie naturală sub diverse un-
ghiuri de incidenţă. În cazul cercetării obiectelor sursa de lumină trebu-
ie amplasată în partea opusă ochiului celui care cercetează.
Dacă obiectele pe care se pot găsi urme papilare se află în aer
liber şi sunt umede, cu zăpadă sau gheaţă, ele vor fi înainte de toate
dezgheţate şi uscate la temperatura odăii în aşa fel încât apa provenită
din topire să nu se scurgă peste urmă şi să nu o distrugă.
Pentru o punere în evidenţă mai bună a urmelor latente se vor
folosi următoarele metode fizice, chimice şi fizico-chimice. Metodele
fizice sunt bazate pe tratarea suprafeţelor netede şi neadezive cu pra-
furi aplicate cu pensule din păr sau pensule magnetice. Pudrarea este o
metodă rapidă şi economică ce poate fi pusă în aplicare direct la locul
faptei. Substanţele folosite la relevarea urmelor digitale prin prăfuire
sunt numeroase. Prăfuirea urmei latente se face cu o anumită substan-
Cercetarea la fata
ţă în funcţie de culoarea şi natura obiectului pe care se găseşte urma.
Întotdeauna se va alege pulberea ce are o culoare care să fie în contrast
cu suprafaţa obiectului primitor de urmă. Până la aplicarea pulberii
pensula se încarcă cu puţină pulbere după care se mişcă în sensul cres-
telor papilare în procesul pudrării.
Fixarea urmelor papilare se face sub două
Fixarea urmelor
aspecte: procesual şi tehnic. Fixarea procesuală este
papilare
obligatorie şi se înregistrează în procesul-verbal. La
descrierea urmelor papilare în procesul-verbal se va indica:
1. Descrierea locului depistării urmelor;
2. Date cu privire la obiectul primitor şi starea lui;
3. Numărul şi tipul urmelor: de adâncime şi de suprafaţă, stati-
ce şi dinamice;
4. Amplasarea raportală a urmelor şi poziţia lor faţă de obiecte-
le înconjurătoare;
5. Forma şi direcţia urmelor;
6. Mărimea şi particularităţile exterioare ale urmei;
7. Modalităţi de relevare şi fotografiere a urmei;
8. Metode de ridicare şi ambalare ale urmei şi ale obiectului cu
urmă.
Fixarea tehnică a urmelor papilare se realizează, de obicei, prin
fotografiere. Urmele de mâini se fotografiază de fiecare dată indiferent
de faptul dacă ele sunt ridicate cu obiectul primitor sau cu o parte a
obiectului primitor. La fotografierea urmelor papilare se impune de
respectat unele rigorii:
1. planificarea strategiei de fotografiere;
2. fotografierea să se înceapă cât mai curând posibil;
3. se fotografiază înainte de a se mişca obiectele în câmpul in-
fracţional;
4. trebuie să se respecte o relatare logică şi sistematică;
5. fotografiile urmelor papilare se vor executa în plan general,
mediu şi în prim-plan;
6. folosirea unui element de comparaţie pentru a stabili dimen-
siunile reale ale urmei fotografiate;
7. fotografierea urmei în raport cu alte urme;
8. axul optic al aparatului trebuie să cadă perpendicular pe

urma fotografiată;
9. lumina să fie uniformă şi să nu producă umbriri;
10. fotografia se va realiza aplicând procedeul la scară;
11. rigla se va aşeza în acelaşi plan şi paralel cu una din laturile
urmei.
La fotografierea urmelor de mâini pentru o calitate mai bună se
va purcede la folosirea unui tripied şi se va lucra relaxat.
Ridicarea Ridicarea urmelor de mâini sub aspect tactic
şi ambalarea criminalistic presupune următoarele etape:
urmelor papilare 1. Ridicarea urmelor nemijlocit cu obiectul primitor;
2. Ridicarea urmelor nemijlocit cu o parte din
obiectul primitor;
3. Ridicarea urmelor prin copiere: urmele de suprafaţă cu aju-
torul peliculei adezive, iar urmele de adâncime – cu ajutorul mulajelor
polimerice. Copierea urmelor papilare atât a celor de suprafaţă, cât
şi de adâncime se mai poate executa prin fotografiere. Observăm că
fotografia este atât un mijloc de fixare, cât şi un mijloc de ridicare a
urmelor. Se poate chiar afirma că fotografia rămâne principalul mijloc
de ridicare atât a urmelor de suprafaţă cât şi a celor de adâncime20.
Ambalarea îndeosebi a obiectelor cu urme papilare necesită o
tehnică deosebită, deoarece trebuie respectate unele reguli:
1. obiectul sau o parte din obiect cu urme papilare nu trebuie să
se atingă de pereţii ambalajului;
2. ambalajul trebuie să fie rezistent;
3. obiectul cu urme trebuie să fie fixat în ambalaj;
4. ambalajul trebuie sigilat şi aplicat pe el un ecuson, unde să
fie indicate date cu privire la obiectul ridicat, mai jos să fie executate
semnăturile persoanelor participante la cercetare.
20
Gh. Păşescu, I.R. Constantin Secretele amprentelor papilare, Editura naţional,
Bucureşti, 1996, p. 176
Cercetarea la fata
Urmele de picioare
Importanţa În procesul săvârşirii infracţiunii la locul fap-
urmelor tei o categorie de urme des întâlnite sunt şi urmele
de picioare de picioare. Prin urmele picioarelor se înţeleg acele
modificări aduse elementelor componente ale locu-
lui faptei ca rezultat al contactului picioarelor desculţe, semiîncălţate
şi încălţate. Cercetarea acestor categorii de urme la locul faptei ne per-
mite deseori să constatăm ambianţa în momentul săvârşirii infracţiu-
nii, circumstanţele şi modalitatea săvârşirii infracţiunii, identificarea
numărului făptuitorilor, a unor date cu privire la făptuitori etc.
Mecanismul După modul de creare, urmele de picioare
de creare a urme- pot fi:
lor de picioare –– în raport cu procesul de mişcare: statice şi
dinamice;
–– în raport cu modificările aduse obiectului primitor: urme de
adâncime şi urme de suprafaţă;
–– în funcţie de procesul de formare: de stratificare şi de destra-
tificare;
–– în funcţie de vizibilitate: vizibile şi invizibile.
Urmele plantei piciorului sunt cele mai valoroase în procesul
de individualizare, deoarece amprenta plantară poate servi la identi-
ficarea persoanei care a creat-o. Acest lucru este posibil graţie carac-
teristicilor papilare, proprii fiecărui individ, precum şi eventualelor
particularităţi morfofiziologice. Urmele plantare din punct de vedere
anatomic au următoarele regiuni: metatarsofalangiană, metatarsiană,
tarsiană şi călcâiul (vezi imaginea 15).
După părţile componente ale încălţămintei, urmele pot fi: create
de partea de jos a încălţămintei şi urme create de feţele încălţămintei.
Cele mai des întâlnite urme în practica criminalistică sunt cele lăsate
de talpa încălţămintei. Talpa încălţămintei are următoarele regiuni:
pingeaua, partea intermediară şi tocul (vezi imaginea 16).
Foarte important este că urmele de picioare sunt întâlnite, în
practică, atât în mod izolat, cât şi sub forma unei cărări de urme. In-
teresant este că în dimensiunea urmelor lăsate de o persoană poate
apărea o anumită variaţie, în funcţie de starea în care se afla persoana
se afla în stare de repaus sau de mişcare – cu cât viteza de deplasare

creşte urma se scurtează21.
Cărarea de urme – definită ca totalitatea urmelor de picioare ale
unui om formate consecutiv ca urmare a deplasării acestuia în spaţiu
- are, ca elemente caracteristice, următoarele:
1. linia direcţiei de mişcare – este axa imaginară, longitudinală,
ce trece printre urmele lăsate de membrele inferioare ale unei persoa-
ne, reprezentând, în fond, direcţia de deplasare a persoanei;
2. linia mersului – este o linie frântă ce uneşte aceleaşi puncte
ale urmelor consecutive, lăsate de piciorul stâng, respectiv drept;
3. lungimea pasului – este distanţa dintre două urme consecu-
tive, lăsate de piciorul drept şi, respectiv, de cel stâng;
4. lăţimea pasului – este distanţa cuprinsă între partea exterioa-
ră ori interioară a urmelor piciorului stâng şi drept, luându-se, de cele
mai multe ori în calcul, extremitatea interioară a călcâiului;
5. unghiul de mers22 – se măsoară între axa cărării de urme şi
axa longitudinală a tălpii (vezi imaginea.17).
Ca şi în cazul urmelor papilare, descoperirea
Descoperirea urmelor de picioare presupune două activităţi: cău-
urmelor tarea urmelor şi relevarea lor. La căutarea urmelor
de picioare de picioare se atrage, în primul rând, o atenţie deose-
bită asupra căilor de pătrundere şi părăsire a locului infracţiunii. Locu-
rile unde pot fi întâlnite acest gen de urme sunt: solul, podeaua, obiec-
tele existente pe podea, obiectele de la faţa locului de care s-ar fi putut
servi infractorul în desfăşurarea activităţii ilicite, obiectele aflate pe
sol, pe drumul de acces al infractorului. Fiind în marea lor majoritate
urme vizibile, nu se impun metode speciale pentru descoperirea lor. În
cazul în care urmele sunt invizibile, căutarea acestora se va face ca şi în
cazul urmelor latente de mâini. Pentru a revela urmele de picioare cre-
ate pe suporturi se utilizează tratările cu diverse prafuri. Aceste tipuri
de urme se marchează cu ajutorul plăcuţelor din trusa criminalistică,
21
E. Stancu, Tratat de criminalistică, Editura Actami, Bucureşti 2001, p. 143.
22
Gabriel Ion Olteanu, Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa
locului, Editura AIT Laboratories, 2004.
Cercetarea la fata
încercuindu-se cu creta, pentru a fi scoasă în evidenţă poziţionarea lor
spaţială, acoperindu-se, pentru protecţie, cu diverse obiecte.
Fixarea urmelor de picioare se va face după
Fixarea urmelor
regulile generale ale fixării urmelor. În acest con-
de picioare
text, facem referinţă la fixarea urmelor de mâini. În
continuare am vrea să relatăm numai unele aspecte ce ţin nemijlocit
de urmele de picioare.
În cazul fixării urmelor de picioare izolate plantare se vor indica
următoarele măsurări: lungimea totală a urmei; lăţimea în regiunea
metatarsofalangiană; lăţimea în regiunea metatarsiană; lăţimea în re-
giunea tarsiană; lăţimea în regiunea călcâiului.
La fixarea urmelor de picioare izolate ale tălpii încălţămintei se
vor indica următoarele măsurări: lungimea totală a urmei; lăţimea în
regiunea pingelei; lăţimea în regiunea părţii intermediare; lăţimea în
regiunea tocului.
Fixând urmele de picioare sub formă de cărare de urme, se vor
indica următoarele măsurări: lungimea pasului piciorului drept; lun-
gimea pasului piciorului stâng; lăţimea pasului; unghiul de mers al pi-
ciorului drept; unghiul de mers a piciorului stâng.
Ridicarea urmelor de picioare se va face după
Ridicarea regulile generale ale ridicării urmelor (vezi urmele
şi ambalarea papilare). Atunci când vorbim de ridicarea prin co-
urmelor piere în cazul urmelor de picioare de suprafaţă, se
de picioare va aplica de cele mai dese ori pelicula adezivă, aici
luând în consideraţie numai culoarea urmei care urmează a fi ridicată.
La fel, pot fi aplicate dispozitive ce folosesc energia electrostatică, în
special la ridicarea urmelor de picioare de suprafaţă de destratificare,
create de particule de praf pe covoare, mobilier moale şi alte obiecte cu
suprafeţe poroase. În cazul urmelor de picioare de adâncime ridicarea
prin copiere impune o serie de activităţi specifice cu o pregătire com-
plexă, totul depinzând de mediul unde a fost depistată urma(ele). În
acest context putem menţiona că indiferent de mediul unde s-a creat
urma înainte de a proceda la ridicarea ei va fi necesar de a pregăti urma
prin înlăturarea obiectelor străine care au căzut după crearea acestei
urme. La prezenţa în urmă a unei cantităţi de apă este necesar ca aceas-
ta să fie extrasă cu ajutorul unei seringi sau când cantitatea apei este
puţină se va proceda la absorbirea cu hârtie de filtru. Înlăturarea apei
din urmă trebuie făcută cu o precauţie deosebită, deoarece poate duce
la distrugerea microreliefului urmei. Tot în faza de pregătire se vor
include şi operaţiile specifice ce ţin de îngrădirea urmei, asta se va face
când urma nu este suficient de adâncă în scop de prevenire a scurgerii
şi de dare a unui contur al mulajului, continuând activitatea la pregă-
tirea unui ecuson legat cu aţă, care ulterior va fi pus în mulajul de gips.
După aceste activităţi de bază urmează nemijlocit faza de lucru, adică
prepararea propriu-zisă a mulajului de gips. Pentru aceasta este nece-
sar de a avea un vas în care se va turna apă într-o cantitate suficientă.
După aceasta se va presura praf de gips folosit în construcţii în vasul
cu apa pregătită şi concomitent se va omogeniza până la crearea unei
mase vâscoase asemănătoare după consistenţă cu smântâna. Umple-
rea urmei cu soluţia obţinută se va face în două etape. La etapa unu în
urma deja pregătită soluţia va fi turnată de la o înălţime nu prea mare
pe un suport plat care se va îndrepta în partea cea mai adâncă a urmei
spre cea mai în faţă. După turnarea primului strat în urmă se va intro-
duce nişte beţişoare pentru fixarea şi întărirea ulterioară a mulajului şi
ecusonul pregătit anterior. La etapa doi urma se va completa cu soluţia
de gips rămasă. Este de reţinut că nu este recomandabil de adăugat apă
în soluţia deja pregătită. Grosimea mulajului trebuie să fie de 2-3 cm.
Mulajul gata poate fi ridicat aproximativ peste o oră în funcţie de con-
diţiile climaterice existente pentru moment, prin săparea lui de la o
distanţă mai îndepărtată pentru elucidarea deteriorărilor. După aceas-
tă operaţie se va îndepărta cu atenţie bucăţile de sol cele mai mari,
iar după uscarea totală a mulajului aproximativ peste 24 de ore se va
purcede la spălarea sub un jet de apă curgătoare fără presiune şi fără
aplicarea unor obiecte folosite la curăţare (burete, perie, cârpă etc.).
În funcţie de mediul unde a fost creată urma putem avea: pe sol,
pe suprafeţe fine ca praful, nisipul, făina etc. şi pe zăpadă.
În cazurile creării urmelor pe suprafeţe fine, înainte de a prepa-
ra soluţia de gips este necesare de a fixa preventiv urma fie cu soluţie
chimică specială sau de cele mai dese ori putem întrebuinţa cel mai
simplu lacul de păr. Dat fiind faptul că lacul de păr se află sub presiune,
Cercetarea la fata
se va interzice îndreptarea flaconului direct deasupra urmei din cauza
posibilităţii distrugerii urmei cu jetul de lac, iar fixarea se va produce
în felul următor: flaconul se va pune paralel urmei cu orificiul în par-
tea de sus sub un unghi de aproximativ 450, după care se va declanşa
jetul de lac în aşa fel încât să cadă încet deasupra urmei care urmează a
fi ridicată prin mulaj de gips. După ce se va întări urma, se procedează
la crearea mulajului de gips.
În cazurile creării urmelor pe zăpadă, aici ne confruntăm cu
două situaţii:
–– zăpada este moale şi se topeşte încet – în acest caz se va cerne
un strat uniform de praf de gips printr-o sită pe toată suprafaţa urmei.
Praful de gips, intrând în contact cu apa, se va întări, după care se va
prepara mulajul.
–– zăpada este fină şi afară este temperatură negativă – în acest
caz se va pulveriza o cantitate de apă rece în aşa fel încât să se formeze
un strat de gheaţă după care se va prepara mulajul cu condiţia ca apa
să fie aproape de 00C pentru evitarea topirii urmei.
Urmele de dinţi
Prin urme de dinţi se înţeleg acele modificări
Importanţa
aduse elementelor componente ale locului faptei
urmelor de dinţi
ca rezultat al contactului dinţilor cu ele în proce-
sul săvârşirii infracţiunii sau în legătură cu aceasta. Forma şi dispune-
rea aparatului alveodentar diferă de la individ la individ, constituind
o bază sigură de identificare a persoanei. Chiar şi în procesul vorbirii,
omul îşi descoperă dinţii din faţă, incisivii şi caninii, şi astfel poate fi
identificat criminalistic, în cadrul portretului vorbit23.
Dintele ca organ creator de urme este fixat în alveola dentară.
Sunt 32 de dinţi dispuşi câte 8 pe fiecare hemiarcadă, forma şi vo-
lum lor fiind condiţionate de rolul pe care îl au în masticaţie. Formula
dentară este următoarea 2I 1C 2PM 3M, ceea ce înseamnă 2 incisivi,
1canin, 2 premolari, 3 molari.
23
I. Mircea, Criminalistica, Cluj, 1976, p. 181.
Urmele dinţilor se formează ca urmare a ac-

Mecanismul
ţiunii persoanelor asupra obiectelor primitoare, ac-
de creare a urme-
ţiuni ce pot consta în: muşcarea din diferite produ-
lor de dinţi
se alimentare; producerea de muşcături pe corpul
victimei, ca rezultat al agresiunii făptuitorului, sau pe corpul acestuia,
create de victimă în timpul luptei; represarea în timpul luptei, represa-
rea cu dinţii a sigiliilor din plumb sau alt material moale etc. În natu-
ră urmele de dinţi se întâlnesc sub două forme: muşcătură parţială şi
muşcătură totală. Muşcătura parţială se creează atunci când persoana
muşcă un produs oarecare şi din diverse motive stopează acest proces,
creându-se ulterior două arcuri opuse, unul fiind mandibula şi altul
maxilarul. Muşcătura totală se creează în situaţia când persoana muş-
că un produs oarecare şi ulterior se desprinde în două bucăţi.
Urmele de dinţi create pe diferite suporturi se găsesc la faţa lo-
cului atât în formă statică (caz în care în urmă sunt redate conturul,
plasamentul, distanţa şi lăţimea dinţilor), cât şi în formă dinamică
(situaţie în care pe obiectul primitor apar urme, striaţii create de ne-
regularităţile feţelor ocluzionale ale dinţilor). Urmele dinamice sunt
create în special de dinţii din maxilarul superior, datorită rezistenţei
ce ia naştere din contactul obiectului primitor cu dinţii respectivi, prin
împingerea lui în sus de către dinţii din mandibulă. Urmele de dinţi
pot fi şi de suprafaţă, cu menţiunea că această formă se găseşte numai
în cazul în care pielea de pe corpul uman viu, datorită elasticităţii, a
revenit la forma iniţială, transformându-se în echimoză (pată de cu-
loare roşie violetă).
În activitatea de cercetare la faţa locului tre-
Descoperirea
buie să se stabilească modul de operare: respectiv,
urmelor de dinţi
cum s-a făcut pătrunderea, itinerarul parcurs de
autori, obiectele din care au muşcat sau puteau să muşte, ori pe care
acestea din diferite motive le-au strâns între dinţi. În cazul omorurilor,
loviturilor cauzatoare de moarte, vătămărilor cauzatoare de moarte,
vătămărilor corporale, violurilor etc., acest gen de urme se caută atât
pe corpul cadavrelor sau al victimelor, cât şi pe cel al suspecţilor, ceea
ce impune o colaborare strânsă cu medicii legişti care examinează cor-
pul persoanelor respective. În toate cazurile, indiferent de obiectele
Cercetarea la fata
primitoare, urmele de dinţi sunt vizibile, nefiind necesar a se interveni
pentru relevarea lor, căutarea şi descoperirea nu creează greutăţi.
Din studiul urmei de dinţi făcut la faţa locului se pot obţine date
despre persoana care a creat-o referitoare la modul de operare, plasa-
mentul dinţilor, distanţa dintre ei, lipsa acestora şi alte caracteristici
relativ neschimbătoare.
Fixarea urmelor Se realizează după regulile generale: procesu-
de dinţi al şi tehnic. În detaliu vezi urmele papilare.
Ridicarea şi ambalarea urmelor de dinţi se

Ridicarea
va realiza după regulile generale. Dat fiind faptul că
şi ambalarea
aceste categorii de urme după mecanismul de creare
urmelor de dinţi
sunt urme de adâncime, ridicarea lor este identică
ridicării urmelor de încălţăminte, numai că se va folosi material poli-
meric (Liquid Silicone Rubber, Mikrosil Kit, etc.).
Urmele de buze
Importanţa După cum se ştie, în procesul muşcăturii,
urmelor de buze concomitent cu dinţii, creează urme şi buzele. Ve-
nind în contact cu corpul sau îmbrăcămintea altei persoane, cu obiecte
de fumat, cu diferite vase de bucătărie, buzele, prin depuneri cosme-
tice de salivă, alimentare, formează urme apte să fie folosite pentru
identificarea persoanelor.
Practica a demonstrat că urmele de buze sunt foarte importante
pentru desfăşurarea cercetărilor pentru că, pe baza acestora, se poate
determina, de exemplu: grupa sangvină (din secreţiile aflate în urmele
de buze), compoziţia machiajului. Identificarea persoanei care a creat
o urmă de buze – în măsura în care aceasta a păstrat suficiente elemen-
te de identificare – se poate face foarte uşor, deoarece desenul format
de papilele coriale are acelaşi atribut ca şi desenul papilar: unicitatea.
Este vorba de desenele coriale, specifice fiecărui individ. Acestea din
urmă au o relativă stabilitate, rămânând în aceeaşi formă o perioada
destul de mare de timp.
Mecanismul de Urmele de buze sunt reproduceri ale reliefului

creare a urmelor şi formelor exterioare ale buzelor, create pe diverse
de buze suprafeţe, în procesul săvârşirii unei infracţiuni.
Urmele pot reproduce atât întregul relief al
buzelor, respectiv liniile papilelor coriale (ridurile verticale şi orizon-
tale), în toate amănuntele acestora, cât şi dimensiunile lor.
După mecanismul de formare, după plasticitatea materiei şi
după celelalte criterii cunoscute, urmele de buze se clasifică în
aceleaşi grupe ca şi alte urme: dinamice şi statice, de adâncime şi
suprafaţă, colorate şi invizibile etc.
Amprentele buzelor se creează datorită depunerii pe suprafeţele
obiectelor cu care vin în contact a secreţiilor de natură biologică ce
se găsesc permanent pe tegumentul acestora, precum şi a grăsimilor
ori sucurilor alimentare, reproducând astfel relieful buzelor constituit
din papilele coriale.
Descoperirea În majoritatea cazurilor urmele de buze la lo-
urmelor de buze cul faptei se găsesc în stare latentă, de aceea trebuie
să fie căutate cu multă precauţie. Reieşind din natura
şi specificul acestor urme, vom ţine seama de faptul că dintre obiec-
tele cu suprafeţe netede şi lucioase, prin natura lor, numai o parte pot
fi purtătoare de urme. În rândul acestora am putea enumera diferite
obiecte de uz casnic ca pahare, ceşti, etc. sau altele ce ţin de exercitarea
anumitor profesiuni cum ar fi instrumentele stomatologice, unele in-
strumente muzicale.
Descoperirea acestor urme latente se face cu ochiul liber sub un
unghi de incidenţă fie la lumina zilei, fie la lumina artificială. O altă
modalitate de descoperire a urmelor de buze latente este aplicarea unei
surse de lumină ultravioletă într-o încăpere întunecoasă.
Relevarea se va face ca şi la urmele papilare. Alegerea metodei
şi a substanţei de relevare se va face în funcţie de natura obiectului
primitor, de cantitatea substanţei depuse şi nu în ultimul rând de ve-
chimea urmei.
Fixarea urmelor de buze se va face ca şi la ur-
Fixarea urmelor
mele papilare, atât descrierea lor în procesul-verbal,
de buze
cât şi fotografierea.
Cercetarea la fata
Ridicarea Atât ridicarea, cât şi ambalarea se va face ca şi

şi ambalarea la urmele papilare.
urmelor de buze
Urmele olfactive
Urmele olfactive (de miros) sunt o categorie
Importanţa de urme foarte importante în cercetarea crimina-
urmelor olfactive listică, deoarece acţiunile infractorilor în câmpul
infracţional sunt legate de contactul cu diverse obiecte, lăsând urme
specifice de miros. Sub aspect criminalistic, prin urmă de miros uman
se înţelege culoarul format la deplasarea unei persoane, în care rămâne
mirosul specific al corpului, îmbrăcămintei, încălţămintei acesteia sau
al altor obiecte aflate asupra sa.
Formarea urmelor olfactive sau a urmelor de miros este practic
inevitabilă, orice persoană lăsându-şi moleculele de miros peste tot pe
unde trece, pe fiecare dintre obiectele atinse, nici pantofii, îmbrăcă-
mintea sau mănuşile neputând sa împiedice formarea acestui gen de
„amprentă olfactivă”. După cum arată practica, orice măsura de preca-
uţie s-ar lua, este imposibil să se împiedice emisia permanentă de către
corpul uman, a moleculelor de miros care cad pe sol ori se fixează pe
obiectele atinse24.
Folosirea in criminalistică a urmelor olfactive s-a impus dato-
rită proprietăţii acestora de a se forma invariabil, la simpla trecere a
persoanei printr-un anumit loc, şi de a fi practic imperceptibile pentru
organele de simţ ale omului25.
Mecanismul Urmele olfactive nu pot fi depistate nici vizu-
de creare a urme- al, nici cu ajutorul unor mijloace tehnico-crimina-
lor olfactive listice la locul faptei.
Urma de miros uman se formează din miro-
sul individual, general al omului, precum şi din mirosul ocazional.
24
Radu Constantin, Pompil Draghici, Mircea Ioniţa, Expertizele, mijloc de probă în
procesul penal, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000, p. 203
25
Emilian Stancu, Investigarea ştiintifică a infracţiunilor, Editura Universităţii din Bu-
curesti, Bucuresti, 1986, p. 185.
Mirosul individual – este consecinţa proceselor metabolice pe-

trecute în organismul uman, materializate, printre altele, în emanaţii
volatile, cum sunt cele ale acizilor sebaceici – caracteristice respiraţiei,
transpiraţiei, altor secreţii şi excreţii organice – de o mare comple-
xitate chimică. Compoziţia emanaţiilor este influenţată de starea de
sănătate a persoanei care emană mirosul respectiv, de medicamente,
alimentaţie şi, bineînţeles, de igiena corporală. Mirosul se imprimă
atât în lenjerie şi îmbrăcăminte, cât şi în obiectele purtate de către om.
Intensitatea mirosului specific este, în majoritatea cazurilor, direct
proporţională cu stările de emoţie prin care trece o persoană, aşa cum
se întâmplă în cazul săvârşirii unei infracţiuni, cu solicitările fizice sau
stările fiziopatologice. În stări de stres accentuat, emanaţiile volatile
pot creşte de aproximativ patru ori26.
Mirosul general – este determinat de specificul locului de muncă
al persoanei, de încăperea în care locuieşte sau în care a stat mai mult
timp. Uneori, aceste mirosuri pot fi dominante în urmă, cum ar fi, de
exemplu, cazul persoanelor care lucrează în uzine chimice, în fabrici
de produse cosmetice şi parfumuri, în tăbăcarii, abatoare, cantine, că-
mine etc. Un asemenea miros poate fi specific şi unui loc anume în
care convieţuiesc multe persoane, ca de exemplu căminele, cazărmile
sau internatele27. Acest miros nu rămâne numai la nivelul pielii corpu-
lui, ci se îmbibă în haine, încălţăminte, se imprimă pe obiectele cu care
persoana vine în contact nemijlocit şi, de asemenea, se răspândeşte în
aerul din jurul său28.
Mirosul ocazional – rezultat dintr-un contact întâmplător cu
diferite medii sau substanţe, din folosirea produselor cosmetice, din
fumat etc. Fireşte că şi această categorie de miros poate fi într-ade-
văr ocazională sau poate căpăta un caracter relativ stabil prin folosirea
consecventă, de exemplu, a unui anumit tip de produs cosmetic.
26
Emilian Stancu, Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, Editura Universitatii din Bu-
cureşti, Bucureşti, 1986, p. 185.
27
Emilian Stancu, op. cit., p. 185.
28
Ion Mircea, op. cit., p. 208.
Cercetarea la fata
Descoperirea Cu toate că durata de existenţă a urmelor ol-

urmelor olfactive factive este redusă în comparaţie cu timpul în care
se păstrează urmele de altă natură şi nu sunt perce-
pute de om în momentul utilizării, ele pot fi totuşi folosite la descope-
rirea persoanei de la care provin, prin intermediul câinelui de serviciu.
În condiţii prielnice de creare şi conservare s-au întâlnit cazuri când
câinele a reuşit să prelucreze urme olfactive de peste treizeci de ore
vechime, iar alteori nu a prelucrat nici măcar la o oră după săvârşirea
infracţiunii29. Desigur că reuşita sau insuccesul, în această privinţă, se
datorează, nu numai calităţii şi vechimii urmei, ci şi posibilităţilor pe
care le are câinele folosit în acest scop, şi nu în ultima instanţă, price-
perii însoţitorului30.
La descoperirea acestor categorii de urme trebuie să mai luăm în
consideraţie că urmele de miros pot rămâne nu numai pe acele obiecte
pe care infractorii le-au contactat în procesul săvârşirii infracţiunii, ci
şi pe obiectele personale pe care le-au pierdut sau aruncat după co-
miterea infracţiunii (măşti, mănuşi, ţigări, obiecte a infracţiunii etc.).
Practica a demonstrat că cei mai buni purtători de urme olfactive sunt
obiectele personale şi sângele.
Fixarea urmelor Fixarea urmelor olfactive se va face după re-
olfactive gulile generale. Fiind nişte urme mai specifice, în
principiu, se vor fixa atât procesual, cât şi tehnic
doar obiectele purtătoare de miros.
Ridicarea În cazurile ridicării urmelor olfactive se va
şi ambalarea proceda prin metoda absorbţiei, adică prin acoperi-
urmelor olfactive rea obiectului purtător de urmă de miros cu un tifon
steril, după care se va acoperi acest tifon cu foaie de
aluminiu. Timpul procesului de absorbţie este aproximativ 30 – 40
de minute după care tifonul se va amplasa într-un vas steril din sticlă,
închizându-se ermetic. Pe vas se va aplica un ecuson cu datele despre
conţinut şi se va păstra în încăperi speciale timp de mai mulţi ani. Pe
29
Matei Basarab, Criminalistica, Serviciul de multiplicare al Universităţii Babeş-Bal-
yai, Cluj, 1969, p. 154, cit. de Ion Mircea, op. cit., p. 209.
30
Ion Mircea, op. cit., p. 210.
tot parcursul acestor operaţiuni specialistul va fi echipat şi va opera cu

mănuşi şi pensetă sterile.
Urmele biologice de provenienţă umană

Din categoria urmelor biologice fac parte ur-
Importanţa
mele aparţinând materiei biologice umane, care în
urmelor biologice
opinia mai multor autori sunt clasificate în: produ
se de secreţie (saliva, secreţia nazală, laptele matern etc.), produse de
excreţie (urina, fecalele, sperma, voma etc.), produse de ţesuturi moi
(sângele, ţesutul muscular şi pilos, masa cerebrală), produse de ţesu-
turi tari (unghiile, oasele, cartilagiile, părul). Actualmente urmele bio-
logice au o importanţă enormă datorită unor cercetări moderne cum
ar fi ADN.
Urmele biologice de provenienţă umană se
Mecanismul
creează în diverse locuri ale infracţiunii în special
de creare a urme-
la infracţiunile ce ţin de violenţă, accidente de cir-
lor biologice
culaţie, accidente de muncă, explozii şi incendii. În
funcţie de materialul biologic, ele se creează sub diferite forme. Sub as-
pectul vizibilităţii, pot fi atât vizibile, cât şi invizibile. Faţă de frecvenţa
cu care sunt întâlnite, precum şi calitatea elementelor capabile să ofere
date ştiinţifice de individualizare a faptei, putem afirma că cele mai
importante urme biologice sunt cele de sânge, salivă, spermă şi urmele
de natură piloasă.
Descoperirea Urmele biologice, în funcţie de infracţiunea
urmelor biologice săvârşită, se caută de cele mai dese ori pe lenjeria
de pat, lenjeria de corp, îmbrăcăminte, pe corpul
victimei şi al făptuitorului. În cazul accidentelor rutiere, în habitaclul
automobilului, pe diverse obiecte venite în contact, etc. Descoperirea
se va face cu ochiul liber şi cu aplicarea unei lumini ultraviolete. Pe
toată perioada căutării vom fi precauţi pentru a nu contamina aceste
urme biologice pentru ulterioara cercetare sub aspect ADN.
Urmele de sânge
La faţa locului urmele de sânge pot fi descoperite, de cele mai
Cercetarea la fata
multe ori, prin observarea directă, cu ochiul liber, sau cu ajutorul unor
surse de lumină vizibilă sau fluorescentă. De asemenea, pentru desco-
perirea urmelor se folosesc lupe, microscoape de buzunar, precum şi
anumite soluţii de testare (luminol).
Pe îmbrăcămintea victimei, făptuitorului sau suspectului urme-
le se acoperă de la o extremitate la cealaltă a corpului, pe straturi de
obiecte, de la suprafaţă spre profunzime. Pentru fiecare obiect de uz
vestimentar se cercetează: suprafaţa exterioară, marginile, unghiurile,
porţiunile unde sunt cusături, faţa externă a buzunarelor, clapelor şi
marginilor, manşetelor pantalonilor etc. În continuare se examinează
faţa internă a aceloraşi obiecte şi a lenjeriei de corp. La aceasta din
urmă se examinează şi porţiunile corespunzătoare regiunilor axială,
submamară, perineo-genitală, fesieră.
La obiectele folosite pentru acoperirea capului se examinează
ambele feţe, căptuşeala, marginile, borurile, panglica exterioară pe fe-
ţele sale internă şi externă.
Încălţămintea se cercetează pe faţa externă, pe talpă, la unghiul
dintre talpă şi toc sau ramă, în spaţiile dintre straturile suprapuse ale
tălpii şi pe marginile ramei, la cusături. În interiorul încălţămintei se
caută pe toata suprafaţa.
Pe corpul victimei, făptuitorului sau suspectului – începând de
la extremitatea cefalică până la vârful piciorului. Se examinează: re-
giunea păroasă a pielii capului, orificiile naturale din sfera craniană,
zonele axilelor, regiunea submamară, regiunea ombilicală, perineo-
genitală, spatiile interdigitale de la mâini şi de la picioare, precum şi
spaţiile subunghiale.
În locul unde s-a săvârşit şi în cel în care se găseşte victima se
acţionează în funcţie de natura suportului şi de prezenţa unor obiecte
asupra victimei sau în vecinătatea ei. Se cercetează duşumelele, locuri-
le de îmbinare a scândurilor şi regiunile cu cusături, rupturi, sfâşieturi
sau cele prezentând pierderi de substanţă de la nivelul suportului pe
care este dispus corpul victimei etc.
Nu se omite căutarea urmelor în diferite recipiente care servesc
la îndepărtarea reziduurilor sau pentru spălat, în instalaţiile tehnico-
sanitare, pe obiectele tapiţate, pe saltele, plăpumi, pilote etc.
Podeaua, dacă este din pământ bătătorit sau cărămidă, se exa-

minează în zonele de afânare sau cu denivelări, respectiv în spatiile
dintre cărămizi.
În locurile deschise, urmele de sânge se caută: pe sol, pe vegeta-
ţie, pe obiectele aflate în zonă, în apele stătătoare, pe gheaţă ori zăpadă,
pe garduri, pe marginile unor ziduri etc.
Obiectele utilizate pentru atac (apărare) sau care au produs în alt
mod o vătămare corporală ori au fost folosite pentru secţionarea corpu-
lui victimei poartă urme de sânge ce trebuie căutate pe suprafaţa lor.
O atenţie deosebită se acordă căutării şi descoperirii urmelor de
sânge pe obiectele utilizate pentru transportul ori ascunderea victimei,
cum ar fi: mijloace de transport, valize, lăzi, saci etc., unde s-au ascuns
resturi din corpul secţionat, diferite materiale, inclusiv sforile sau alte
legaturi folosite la ambalare de către făptuitor.
Urme de sânge se mai pot găsi pe instrumente utilizate la în-
treruperea cursului sarcinii, pe materialele de pansament ori folosite
pentru realizarea unor tratamente.
Deseori, în urmele de sânge se pot descoperi printr-o simplă exa-
minare microscopică, alte produse biologice (fire de păr, spermă, resturi
de ţesuturi organice), patologice (puroi, fragmente de tumori, neofor-
maţiuni maligne) şi medicamentoase (unguente, fragmente de pansa-
ment etc.) care influenţează adeseori aspectul urmelor respective.
În tot cursul activităţii desfăşurate la faţa locului pentru desco-
perirea urmelor de sânge se are în vedere faptul că ele, uneori, pot fi
confundate cu pete de aceeaşi culoare, dar de altă provenienţă, cum
ar fi: rugina, sucuri de fructe, de legume, vinuri, cerneluri, tuşuri, co-
loranţi ori cele rezultate din strivirea corpului unor insecte.
Urmele de salivă
Aceasta se face, după caz, prin examinarea directă cu ochiul
liber, prin folosirea la faţa locului a unor mijloace optice (lupa, mi-
croscopul de buzunar, detectorul cu radiaţii ultraviolete etc.) sau prin
ridicarea obiectelor pe care se presupune că există urme de salivă şi
trimiterea la laborator în vederea descoperirii lor.
Urmele de salivă se caută pe toate obiectele existente la locul
Cercetarea la fata
faptei ce ar avea legătură cu desfăşurarea activităţii infracţionale.
Obiectele şi locurile unde se află urme de salivă sunt:
–– cele utilizate în scop de igienă corporală, cum ar fi: batista,
prosopul, periuţa de dinţi, scobitoarea sau alte obiecte mici pentru
această destinaţie;
–– cele folosite pentru fumat: ţigări, mucuri, pipe, trabucuri, ţi-
garete etc.;
–– tacâmurile, farfuriile, paharele, sticlele, ceştile, biberoanele şi
alte asemenea obiecte susceptibile de a fi suportul unor urme de salivă;
–– instrumentele muzicale de suflat, instrumentar stomatologic
şi de ORL;
–– obiectele de îmbrăcăminte şi de încălţăminte;
–– obiectele de cult religios (icoane, cruci, relicve etc.);
–– vată, tifon, comprese, alte obiecte introduse forţat în cavita-
tea bucală a victimei;
–– lenjeria de corp şi de pat, insistându-se în mod deosebit asu-
pra gulerelor, cusăturilor marginale, feţelor interioare ale cupelor su-
tienelor, feţelor de pernă, cearşafurilor etc.;
–– corpul victimei (buze, faţă, gât, regiunea mamară, zona pubi-
ană) şi împrejurimile locului unde acesta a fost găsit;
–– alte obiecte sau instrumente găsite la faţa locului provenite de
la făptuitor şi pe care se presupune că există urme de salivă.
În tot cursul activităţii desfăşurate la faţa locului, pentru rele-
varea urmelor de salivă se are în vedere posibilitatea ca acestea să fie
confundate cu pete de altă natură, ca: spermă, mucus nazal, secreţie
vulvo-vaginală etc.
Urmele de spermă
Căutarea urmelor de spermă la faţa locului se face prin exami-
narea, cu ochiul liber, iar după caz, cu ajutorul unor mijloace optice
(lupă, microscop de buzunar) sau al detectorului cu radiaţii ultraviole-
te, a tuturor obiectelor sau alte suporturi susceptibile de a fi purtătoare
de asemenea urme.
În mod deosebit urmele de spermă se caută:
1. Pe corpul omenesc, în regiunile: pubiană, submamară, om-
bilicală, perineală, anală, între coapse şi pe faţa antero-internă a gam-

belor, în şi pe organele genitale şi în alte locuri;
2. Pe articolele de uz vestimentar şi accesorii: lenjeria de corp,
pe ambele feţe, la cusături, între straturile duble de material textil situ-
ate în regiunea genitală, pe cămăşi de noapte, pijamale, pe ciorapi şi pe
alte obiecte;
3. Pe lenjeria de pat, care va fi examinată pe ambele feţe, in-
sistându-se la nivelul cusăturilor, la marginile eventualelor bucăţi de
material adăugat pentru a acoperi o ruptură, o sfâşietură etc.;
4. În locul unde se află victima se caută pe sol, pe iarbă, pe du-
şumea, pe covoare etc.;
5. Pe obiectele utilizate în scop igienic, cum sunt: vata, tifonul,
bandajul igienic, compresele sterile, batistele, prosoapele şi articolele
de uz tehnico-sanitar (cada de baie, chiuveta, ligheanul, bideul etc.).
Pe acestea şi altele similare se procedează la căutarea, în special prin
utilizarea unui detector cu radiaţii ultraviolete, a urmelor ce par a fi de
spermă.
Urmele de natură piloasă

Urmele de natură piloasă se caută la locul săvârşirii infracţiunii,
folosindu-se mijloace tehnice (lupa, lanterna, microscopul de buzu-
nar) sau cu ochiul liber.
Urmele de natură piloasă pot fi descoperite pe diferite supor-
turi, cum ar fi: pe corpul uman; pe obiectele de îmbrăcăminte şi de
lenjerie; pe cele de utilitate igienico-sanitară (în mod deosebit pe piep-
tene, perie de păr şi pe diverse ustensile de coafură); pe locul unde se
află victima şi pe obiectele din apropierea acesteia; pe obiectele corp
delict.
Adeseori firele de păr se găsesc la faţa locului în asociere cu alte
urme de natură biologică (sânge, spermă, salivă şi alte ţesuturi moi).
Fixarea acestor categorii de urme se va face
Fixarea urmelor
după regulile generale. În procesul-verbal de cerce-
biologice
tare a locului faptei se vor menţiona: numărul ur-
melor, forma, dimensiunile, dispunerea, culoarea, starea, natura su-
portului. Este de menţionat că la descrierea urmelor biologice şi mai
Cercetarea la fata
ales a celor de sânge acestea nu se vor numi pe nume din considerentul
că la momentul fixării şi ridicării lor noi nu cunoaştem cu certitudine
natura lor. La fotografiere se va pune accent pe fotografia de detaliu cu
utilizarea în unele cazuri a filtrelor.
Ridicarea urmelor biologice se face îndeosebi
Ridicarea
cu obiectul purtător de urmă, deoarece de multe ori
şi ambalarea
aceste urme sunt găsite într-un volum mic. În ca-
urmelor biologice
zul în care ridicarea cu obiectul purtător sau o parte
din el nu este posibilă, se va purcede la ridicarea urmelor în stare li-
chidă prin metoda absorbţiei cu un tifon steril. Bucata de tifon se va
aplica cu ajutorul unei pensete pe urma lichidă. După ce se va îmbiba,
tifonul se va usca la temperatura odăii şi în nici un caz la soare sau cu
aparate de uscat. Urmele în stare solidă se vor ridica prin răzuire. Ur-
mele ridicate atât prin metoda absorbţiei, cât şi prin metoda răzuirii se
vor ambala în ambalaj confecţionat din hârtie de filtru pentru o respi-
raţie mai bună şi păstrarea mai îndelungată, dat fiind faptul că aceste
urme se alterează uşor.
Pentru realizarea cercetărilor ADN la ridicarea de la faţa locu-
lui sau a probelor de comparaţie se vor respecta următoarele reguli
generale:
–– la cercetarea la faţa locului se vor folosi în mod obligatoriu
mănuşi chirurgicale din latex care se vor schimba ori de câte ori se
trece la ridicarea unei noi probe;
–– pentru manipularea probelor se va folosi instrumentar steril
(capătul de prindere al unei pensete se poate steriliza prin încălzirea
la flacăra unei brichete şi răcire). Nu se vor manipula simultan mai
multe probe;
–– probele nu vor veni în contact una cu alta în timpul recoltării.
Obiectele provenind de la suspecţi şi de la victime vor fi în permanenţă
separate; acestea nu vor fi în contact cu aceleaşi obiecte (în maşina de
transport, camerele de audieri etc.) pe timpul manipulării;
–– nu atingeţi cu mâna descoperită zonele obiectelor unde pre-
supuneţi că pot exista urme ADN;
–– nu tuşiţi sau strănutaţi spre obiectele purtătoare de urme de la
faţa locului. Nu vorbiţi pe timpul ridicării probelor pentru analiza ADN;
–– nu atingeţi cu faţa, nasul sau gura probele pe timpul recol-

tării sau ambalării. Protejaţi-vă părul pe timpul recoltării. Pe timpul
recoltării probelor este interzis fumatul, consumul de băuturi sau ali-
mente;
–– ori de câte ori este posibil, expediaţi obiectul purtător de
urme ca atare la laborator, fără a încerca ridicarea de urme sau decu-
parea zonelor bănuite a conţine urme ADN;
–– întotdeauna uscaţi cu grija probele înaintea ambalării prin
expunere la aer;
–– ambalaţi probele în ambalaje noi din hârtie sau plicuri noi;
este interzisă ambalarea în pungi din material plastic;
–– este interzisă deschiderea probelor odată ambalate pentru a fi
prezentate pe timpul investigaţiilor;
–– nu se vor ambala mai multe obiecte în acelaşi container;
–– dimensiunile ambalajului exterior vor fi corespunzătoare
pentru a se preveni tensionarea acestuia şi ruperea pe timpul trans-
portului;
–– este interzisă refolosirea ambalajelor.
Urmele mijloacelor de transport

După cum se ştie prin urme ale mijloacelor
Importanţa urme-
de transport în sens criminalistic se înţeleg trans-
lor mijloacelor formările materiale produse de mijloacele de trans-
de transport port ori de unele părţi componente ale lor ce apar pe
unele obiecte sau în mediul înconjurător în timpul săvârşirii unei infrac-
ţiuni sau în legătură cu aceasta. Importanţa lor este deosebit de mare fi-
indcă ele duc la stabilirea unor date cu privire la tipul, modelul, culoarea
mijlocului de transport, numărul osiilor, ampatamentul, ecartamentul,
detaliile desenului antiderapant al anvelopelor, lăţimea benzii de rulare,
circumferinţa roţii, starea tehnică, viteza şi direcţia de circulaţie etc.
După cum se ştie urmele mijloacelor de
Mecanismul
transport sunt create de trei grupe de mijloace: cu
de creare a urme-
tracţiune mecanică; cu tracţiune animală; acţiona-
lor mijloacelor
te de forţa musculară a omului. Toate aceste grupe
de transport
creează următoarele categorii de urme:
Cercetarea la fata
a) urme ale părţii rulante – sunt create de roţile şi şinele auto-
vehiculelor;
b) urme de impact – sunt create în urma impactului unui auto-
vehicul cu un obstacol fix sau mobil;
c) urme materie – sunt urme de substanţe desprinse din an-
samblurile şi subansamblurile autovehiculelor, fie substanţe transpor-
tate ocazional.
Mecanismul de creare a urmelor mijloacelor de transport este
asemănător urmelor de picioare.
Descoperirea ur- Urmele mijloacelor de transport create la
melor mijloacelor faţa locului de regulă sunt vizibile, descoperirea
de transport lor neconstituind o dificultate deosebită. Căutarea
urmelor se va face nu numai pe partea carosabilă a
şoselelor şi a drumurilor, ci şi fără neglijarea acostamentelor, şanţu-
rilor, bordurilor, trotuarelor şi altor porţiuni legate de acestea. Toto-
dată, la descoperirea urmelor de vehicule trebuie să se aibă în vedere
natura suportului pe care acestea s-au creat.
Fixarea urmelor Fixarea urmelor mijloacelor de transport se va
mijloacelor face după regulile generale ale fixării urmelor. În con-
de transport tinuare am vrea să relatăm numai unele aspecte ce ţin
nemijlocit de urmele mijloacelor de transport.
La fixarea urmelor specifice se va avea în vedere diferitele lor
particularităţi. Se va măsura lungimea, lăţimea şi distanţa dintre ur-
mele paralele (ecartamentul). În cazul urmelor de impact se va descrie
aspectul, culoarea şi conţinutul de elemente străine – cioburi, vopsea.
În cazurile cercetării urmelor materie primordial vor fi cercetate şi fi-
xate alte tipuri de urme (mâini, fibre textile etc.).
Ridicarea şi ambalarea urmelor mijloacelor
Ridicarea
de transport se va efectua ca şi la urmele de picioare.
şi ambalarea ur-
Aici am putea menţiona că din urmele de adâncime
melor mijloacelor
care vor avea o porţiune întinsă se va ridica o parte a
de transport
acestei porţiuni prin mulare, anterior selectând cea
mai bună porţiune care include atât indici generali, cât şi indici in-
dividuali. Lungimea mulajului urmei va fi determinată de un indice
individul până când se va repeta acelaşi indice.
Urmele de efracţie
Prin „efracţie” se subînţelege „spargerea zi-
Importanţa
durilor, forţarea încuietorilor sau a oricărui alt
urmelor
dispozitiv de închidere pentru săvârşirea unei
de efracţie
infracţiuni”31. Aceste categorii de urme sunt destul
de des întâlnite la locul faptei şi sunt foarte importante. Prin inter-
mediul urmelor de efracţie putem stabili instrumentul care a creat-o,
metoda de săvârşire a infracţiunii, date despre făptuitor etc.
La categoria obiectelor supuse efracţiilor se
Mecanismul
referă dispozitivele de încuiere (broaşte, lacăte, si-
de creare a urme-
guranţe etc.), bariere (uşi, geamuri, pereţi, podul,
lor de efracţie
podeaua etc.) şi încăperile de depozitare speciale
(safeurile). Pentru efracţia acestor obiective menţionate anterior sunt
necesare nişte unelte, care în sens criminalistic includ: uneltele, scu-
lele, aparatele şi orice alte obiecte care se pot folosi la săvârşirea unei
infracţiuni. Ele ar putea fi clasificate în următoarele grupe:
–– obiecte special confecţionate sau adaptate (rangă, şperaclu,
picioruş etc.);
–– obiecte cu destinaţie casnică sau industrială (şurubelniţe, to-
poare, ciocane etc.);
–– obiecte întâmplătoare aflate la locul faptei (ţevi, tije, profiluri etc.).
Datorită varietăţilor acestor instrumente, urmele create sunt
foarte diverse, o clasificare a acestora putând fi făcută în funcţie de mo-
dul lor de formare. După mecanismul de formare, urmele instrumente-
lor de spargere se împart în următoarele categorii: lovire, apăsare, tăiere,
ardere, frecare-alunecare, înţepare, topire şi urme materie create prin
detaşarea unor fragmente din instrumente. Urmele formate prin lovire
sunt de suprafaţă sau de adâncime (în funcţie de natura materialului-
suport), redând, mai mult sau mai puţin fidel, aspectul instrumentului
utilizat în zona de contact. Producându-se un fenomen de frecare-alu-
necare, aceste urme pot căpăta un aspect dinamic. Urmele formate prin
apăsare (de forţare), sunt statice şi de adâncime, reproducând aspectul
corpului cu ajutorul căruia se produce efracţia. Urmele
31
Dicţionarul explicativ al limbei româme.
Cercetarea la fata
de frecare-alunecare au un caracter dinamic, fiind fie de adâncime,
fie de suprafaţă. În acest caz, datorită motricităţii, nu se mai imprimă
aspectul exterior al instrumentului utilizat. Urmele formate prin tăiere
implică multiple forme de manifestare, în funcţie de suport: apăsare,
alunecare, frecare, despicare. Prin operaţiunea de tăiere, se imprimă
relieful exterior al lamei. Urmele formate prin înţepare sunt de adân-
cime, acestea neredând prea multe detalii ale obiectului creator, dim-
potrivă, foarte puţine, chiar nici unul32.
Procesul interpretării urmelor create de instrumente trebuie în-
ţeles nu numai în sensul identificării acestora, ci şi în cel al stabilirii
modului în care s-a acţionat cu ele.
Spaţiile unde trebuie căutate aceste urme
Descoperirea
sunt, în primul rând, locurile prin care s-a pătruns
urmelor
forţat şi locurile vizate de către făptuitor: dulapuri,
de efracţie
case de bani, seifuri etc. De asemenea, pot fi desco-
perite şi pe autoturisme (furt de şi din autovehicule), containere, uşi,
ferestre, pe corpul victimei sau făptuitorului etc. Pot fi descoperite cu
ochiul liber, dar, dacă sunt de microdimensiuni, vor fi utilizate mijloa-
ce optice: lupa, microscopul de buzunar sau diferite surse de lumină
artificială, cu intensităţi. Echipa de cercetare de la faţa locului trebuie
să-şi concentreze eforturile în scopul descoperirii fragmentelor din in-
strumentele folosite, acestea putând ajuta la determinarea obiectelor
creatoare din care provin. Se merge pe principiul determinării între-
gului după părţile componente. În câmpul infracţional, se va încerca
găsirea instrumentelor creatoare de urme, care, odată găsite, vor fi fo-
losite la crearea modelelor de comparaţie necesare în procesul identi-
ficării criminalistice.
În timpul examinării urmelor, este totalmente interzis să se
producă pe obiectele forţate urme experimentale în scopul înţelege-
rii mecanismului folosit la spargere, sau pentru a compara urma cu
instrumentul descoperit la faţa locului. Când se studiază broasca uşii,
este necesar să se stabilească dacă a fost deschisă cu un şperaclu, alt
32
Gabriel Ion Olteanu, Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa
locului, Bucureşti 2004, p. 93.
instrument, chei potrivite, fiind interzisă demontarea mecanismu-

lui sau introducerea cheii în broască în scopul verificării modului de
funcţionare33.
După descoperirea acestor categorii de urme, specialistul va tre-
bui să lămurească multiple aspecte legate nemijlocit de aceste urme. El
trebuie să analizeze dacă este o spargere reală sau una simulată, dacă
sunt prezente acele împrejurări negative pe baza cărora s-ar putea
concluziona că se urmăreşte ascunderea altor infracţiuni.
Fixarea urmelor de efracţie se face după re-
Fixarea urmelor
gulile generale. În special se va atrage atenţie asu-
de efracţie
pra unor microparticule create în urma aplicării
instrumentului folosit la spargere, deoarece aceste microparticule ne
pot sugera informaţii despre instrument. La fixarea tehnică cu apa-
ratul foto se va pune accent pe iluminarea corectă a urmei pentru a
evidenţia diferite striaţii create. În cazurile în care nu le vom ilumina
corect vor apărea umbre cu lumină naturală sau artificială în urma
cărora urma se va denatura.
Atunci când urmele de efracţie sunt create pe lacăte sau broaşte,
în procesul-verbal se va menţiona: tipul încuietorii, funcţionalitatea
ei, starea exterioară, starea găurii cheii, la lacătele suspendabile starea
torţii lacătului, poziţia zăvorului etc.
În privinţa ridicării urmelor de efracţie se va
Ridicarea
proceda sub aspect general, respectând regulile de
şi ambalarea ur-
bază. În cazurile aplicării mulajului, substanţa care
melor de efracţie
va fi folosită pentru această activitate se va alege în
funcţie de doi factori: forma urmei şi natura suportului. Copierea ur-
melor date se va face prin aplicarea pastelor la baza cărora este silicon.
Această metodă este una de bază, deoarece odată întărindu-se, acest
mulaj nu se mai distruge. În cazurile în care nu avem asemenea recipi-
ent am putea folosi şi alte materiale ca plastilina, ceara, gipsul, parafina
etc. Aceste materiale sunt mai fine şi la acţiunea unor factori termici şi
mecanici pot provoca topirea sau eroziunea urmei.
33
Gabriel Ion Olteanu, op. cit., p. 94.
Cercetarea la fata
Microurmele
Microurmele reprezintă nişte urme formă
Importanţa
sau materie, care nu pot fi percepute decât cu aju-
microurmelor
torul aparatelor optice de mărit. Referindu-ne la
clasificarea microurmelor şi a microobiectelor putem menţiona patru
grupe mari:
1. după mecanismul de apariţie;
2. după provenienţa apariţiei;
3. după natura lor;
4. după starea de agregare.
Importanţa microurmelor în cadrul cercetării diverselor infrac-
ţiuni este incontestabilă, deoarece făptuitorii în urma săvârşirii infrac-
ţiunii creează diverse tipuri de microurme care nu pot fi observate şi
respectiv şansele lor de a fi distruse sunt minime, iar atenţia acestora
de cele mai multe ori este îndreptată spre urmele care pot fi observate
şi ulterior pot fi distruse. În prezent prin intermediul acestora se pot
stabili mai multe circumstanţe ca: modul săvârşirii infracţiunii, deli-
mitarea cercului de persoane suspecte etc.
Întrucât prin microurme înţelegem acele par-
Mecanismul
ticule de materie sau caracteristici mecanice invizi-
de creare
bile ori slab vizibile cu ochiul liber, mecanismul lor
a microurmelor
de creare depinzând de următoarele criterii:
• un prim criteriu îl reprezintă mecanismul producerii lor în
funcţie de care distingem următoarele categorii:
a) particule secundare ale unor macrourme;
b) particule mici ale unui obiect care iniţial a fost mare;
c) microobiecte naturale.
• al doilea criteriu îi reprezintă modalitatea de transmitere. Aici
întâlnim două categorii de microurme:
a) microurme de contact care iau naştere în toate situaţiile în
care două obiecte intră în contact, indiferent dacă acestea au un carac-
ter stabil sau dinamic. Aceasta înseamnă că microurmele se transmit
de la infractor la locul faptei şi invers (exemple: praf şi particule de
sticlă, care iau naştere la spargerea unui geam; praf şi particule de me-
tal care se produc în momentul tăierii unor obiecte metalice; striaţii
foarte mici prezente pe un obiect solid; prafuri profesionale etc.);

b) microurme transmise unilateral, din categoria cărora fac
parte cele transmise către obiecte sau persoane, provenind din atmosfe-
ra impurificată precum şi ca rezultat al activităţilor desfăşurate de infrac-
tori la locul faptei.
• Al treilea criteriu este reprezentat de clasificarea criminalisti-
că a urmelor, în funcţie de care sunt cunoscute:
a) microurme de provenienţă umană: particule de fire de păr,
pete de sânge, fragmente de piele, cantităţi mici de secreţie organică
etc.;
b) microurme de provenienţă animală, în categoria cărora intră
atât cele enumerate mai sus - însă de provenienţă animală, cât şi
particule de pene, solzi de peşte, microorganisme animale etc.;
c) microurme de provenienţă vegetală: particule de alge, li-
cheni, ciuperci, muşchi, flori, fructe, seminţe etc.;
d) microurme ale obiectelor: particule de sticlă, vopsea, lac
sau coloranţi, resturi de lubrefianţi, pulbere arsă şi nearsă provenind de
la o tragere cu arma de foc etc.
Descoperirea Căutarea microurmelor la locul faptei influen-
microurmelor ţează concepţia investigării criminalistice, care depin-
de de următorii factori:
1) natura faptei;
2) locul comiterii faptei;
3) urmările produse şi amploarea acestora.
Căutarea microurmelor trebuie să aibă la bază reproducerea com-
portării infracţionale a făptuitorului, pe baza căreia să se stabilească toate
locurile posibile în care acesta, prin contact direct, ar fi putut să lase mi-
crourme de contact, provenind cel mai frecvent de la îmbrăcămintea pe
care o poartă.
Totodată, cu prilejul căutării microurmelor, nu trebuie ignorat
faptul că au putut să rămână pe făptuitor anumite microurme specifice
locului, obiectului cu care a intrat în contact sau victimei.
De asemenea, îmbrăcămintea sau corpul victimei pot fi purtă-
toare de microurme provenite de la locul faptei sau chiar de la făptui-
tor şi, de aceea, acestea trebuie examinate cu minuţiozitate.
Cercetarea la fata
Descoperirea microurmeior este o operaţiune anevoioasă care
necesită multă manoperă, concentrarea atenţiei şi, ca atare, trebuie să
dureze un timp corespunzător de lung.
Descoperirea microurmelor necesită folosirea diferitor instru-
mente şi materiale auxiliare ca: dispozitive de mărire, diferite surse de
lumină etc.
Ca dispozitive de mărire se folosesc: lupa, dispozitivul tip binoclu
cu putere de mărire de circa zece ori şi microscopul stereoscopic portabil.
În domeniul iluminării se folosesc surse reglabile de iluminare,
lămpi cu halogen transportabile, surse de radiaţii ultraviolete şi infraroşii.
Fixarea Odată descoperite, microurmele se fixează
microurmelor prin descriere şi fotografiere. Descrierea lor se va
face după regulile generale, în special se va atrage o
atenţie mai deosebită la locul şi obiectele purtătoare de microurme,
menţionându-se dimensiunile şi poziţia în care se găsesc, starea de
agregare, aspectul lor exterior şi nu în ultimul rând se va menţiona
despre metodele şi mijloacele folosite la descoperirea şi ulterior la ri-
dicarea microurmelor.
Specific pentru fixarea prin fotografiere ar fi folosirea, în afară
de macrofotografie, a metodei microfotografiei. Tot în procesul foto-
grafierii se va recurge şi la aplicarea filtrelor.
Ridicarea Descoperirea microurmelor înseamnă deja
şi ambalarea foarte mult, însă constituie abia o parte din succes.
microurmelor Mai trebuie documentată existenţa ei la locul faptei,
iar microurma trebuie ridicată şi conservată pentru cercetări.
Modul de ridicare a microurmelor trebuie să fie strâns legat de
cercetările ulterioare precum şi de caracteristicile fizico-chimice atât ale
microurmei, cât şi ale suportului de pe care se culeg aceste microurme.
În faza cercetării la faţa locului nu se ştie care dintre urme/micro-
urme vor prezenta importanţă pentru stabilirea împrejurărilor în care
s-a săvârşit fapta şi aflarea adevărului şi, în consecinţă, trebuie ridicate
şi conservate toate urmele/microurmele descoperite.
Ridicarea microurmelor cu obiectele purtătoare se va face cu o acu-
rateţe deosebită, manipulându-le pe cât se poate în poziţia lor iniţială, ferin-
du-le de acţiunea curenţilor de aer, a ploii, a zăpezii până la ambalarea lor.
La ambalare se va ţine cont ca pereţii ambalajului să nu vină în contact cu

obiectul în cauză. Materialul folosit la ambalare trebuie să fie cu o suprafaţă
netedă pentru a evita crearea unui câmp electrostatic sau magnetic.
Ridicarea microurmelor de pe obiectele mari netransportabile se va
face prin diverse metode şi mijloace, ţinându-se cont de natura obiectului
primitor, a microurmelor, precum şi de starea de agregare în care se află. Mi-
crourmele transferate pot fi ridicate prin diverse modalităţi cum sunt:
–– utilizarea benzilor adezive incolore fixate pe folii transparen-
te din poliester;
–– scuturarea obiectelor purtătoare de urme pe hârtie albă format
mare şi ambalarea fibrelor detaşate în plicuri de hârtie destinate special
acestui scop. Nu este recomandată ambalarea fibrelor în folii transpa-
rente de plastic, întrucât prin atracţii electrostatice pot fi colectate şi fi-
bre din proximitate care nu au legătură cu obiectul infracţiunii;
–– aspirarea suprafeţei obiectului purtător de urme cu un aspi-
rator prevăzut cu filtre din hârtie cu porozităţi diverse;
–– utilizarea magneţilor la ridicarea microurmelor de natură
metalică;
–– aplicarea dispozitivelor ce folosesc energia electrostatică în
special la ridicarea microurmelor de pe covoare, mobilier moale şi alte
obiecte cu suprafeţe poroase.
În ceea ce priveşte utilizarea benzilor adezive incolore unii prac-
ticieni sunt totuşi de părerea că în procesul cercetărilor de laborator se
îngreunează lucrul cu ele, deoarece aceste microurme de cele mai dese
ori sunt firave şi în procesul dezlipirii se deteriorează.
Cercetarea armelor de foc, a muniţiilor şi a urmelor create de ele
Arma de foc
Importanţa Sub aspect criminalistic, prin armă de foc se
cercetării armelor subînţelege un dispozitiv tehnic destinat lansării
de foc proiectilelor, al cărei principiu de funcţionare are la
bază forţa de expansiune dirijată a gazelor provenite
din detonarea unei capse ori prin arderea unei încărcături.
Cercetarea la fata
Cercetarea armei la locul faptei ne permite constatarea mai
multor situaţii: care este tipul, modelul armei, în ce stare se află arma,
este o armă deţinută legal sau nu, ce tipuri de muniţii au fost folosite,
care este vechimea împuşcăturii etc.
Descoperirea Descoperirea armei este una din sarcinile
armelor de foc importante ale cercetării la faţa locului. Armele de
foc pot fi găsite uneori la faţa locului. De regulă,
sunt găsite în cazul sinuciderilor sau al simulărilor de sinucidere34. De
cele mai multe ori se trage de la distanţă mare şi autorul reuşeşte să
fugă. În aceste cazuri, căutarea armei se face în acelaşi timp cu căuta-
rea persoanei bănuite a fi autorul faptei. Pentru aceasta trebuie să se
stabilească direcţia şi locul din care s-a tras.
După ce s-a stabilit cel puţin cu aproximaţie direcţia şi locul din
care s-a tras, vom continua cercetările în locul în care bănuim că s-a
ascuns arma sau trăgătorul. Cercetările vor începe de la locul în care
s-a aflat victima spre periferie.
În funcţie de trăsăturile caracteristice specifice ale terenului din
jur, pentru căutarea armelor îngropate se vor folosi detectoare de me-
tal, iar pentru cele aruncate în ape curgătoare, fântâni ori alte ascunză-
tori vor fi folosiţi magneţi puternici. În ultimii ani, organele judiciare
au fost dotate cu mijloace tehnice moderne care folosesc proprietatea
razelor gamma sau a razelor Roentgen de a pătrunde prin obiecte de
densităţi diferite. Aceste aparate pot fi folosite pentru căutarea arme-
lor ascunse în ziduri de beton sau cărămidă, ori alte obiecte compacte
cu o densitate mai redusă decât densitatea metalelor din care este con-
struită arma.
La faţa locului se pot găsi cartuşe netrase, abandonate sau pier-
dute, dar de cele mai multe ori se găsesc tuburi ale cartuşelor trase.
Ele se pot afla la vedere sau pot fi ascunse. Dacă nu le găsim la primele
cercetări, vom folosi mijloacele tehnico-criminalistice pe care le-am
utilizat şi la căutarea armelor.
34
Ion Mircea, Criminalistica, Bucureşti, 1999, p. 167.
Fixarea armelor Fiind descoperită, arma de foc se fixează prin

de foc descrierea în procesul-verbal, completat cu schiţe în
care vor fi înregistrate date cu privire la tipul şi seria
armei, locul şi poziţia ei faţă de victimă sau obiectul în care s-a tras,
starea general-tehnică a armei, numărul cartuşelor din încărcător, di-
recţia în care este orientată ţeava, poziţia cocoşului şi a închizătorului,
dacă arma este asigurată sau nu. Se vor indica datele care sunt impri-
mate pe suprafeţele exterioare ale armei, culoarea suprafeţelor armei,
numărul şi direcţia ghinturilor, starea canalului ţevii, prezenţa sau lip-
sa urmelor sau a defectelor pe suprafaţa armei, caracterul schimbărilor
survenite în timpul cercetării.
Cercetarea armei va fi anticipată de o înregistrare fotografică
sau/şi video prin care se va insista, pe de o parte, la redarea poziţiei
armei în raport cu alte obiecte din perimetrul locului faptei, iar, pe de
altă parte, la fixarea caracteristicilor generale şi individuale35.
Reguli generale După fixarea armei în câmpul infracţiunii ur-
la ridicarea arme- mează examinarea preliminară a acesteia. Ridicarea
lor de foc armei în vederea examinării preliminare se va face
cu prudenţă, mâinile fiind îmbrăcate în mănuşi, de
părţile riflate a ei pentru a nu se distruge eventualele urme digitale exis-
tente pe ea, care pot fi ale proprietarului armei, ale infractorului sau ale
sinucigaşului 36. Ridicarea armei se va face printr-o mişcare sigură în
scopul evitării căderii ei accidentale. În procesul ridicării nu trebuie
să ne atingem de trăgaci. Odată ridicată, arma se va ţine cu ţeava sub
un unghi aproximativ de 450 în sus, nu se va îndrepta spre sine şi spre
cei din jur şi totodată pentru a împiedica căderea pulberii nearse din
orificiul ţevii. Se va extrage încărcătorul cu cartuşe din arma cercetată.
Ulterior se va verifica camera cartuşului, în cazul depistării cartuşului,
el va fi extras pentru excluderea posibilităţii declanşării împuşcăturii
în momentul transportării. În situaţiile când părţile componente ale
armei sunt ruginite şi nu este posibil de a extrage cartuşul din camera
cartuşului, cartuşul se va lăsa în camera cartuşului introducând o placă
35
Doraş Simion, Criminalistica, Edidura Ştiinţa, Chişinău, 1996, p. 179.
36
Doraş Simion, Criminalistica, Edidura Ştiinţa, Chişinău, 1996, p. 178-179.
Cercetarea la fata
elastică între cartuş şi percutor şi una dacă este necesar între cocoş şi
percutor pentru evitarea declanşării accidentale a împuşcăturii.
Ridicarea şi ambalarea armei trebuie făcută cu cea mai mare
precauţie, având în vedere pe de o parte, necesitatea păstrării urmelor
intacte pentru a fi valorificate din punct de vedere ştiinţific, iar pe de
altă parte, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedo-
rite, cu consecinţe privind viaţa, integritatea corporală sau sănătatea
atât a membrilor echipei, cât şi a altor persoane ori a proprietăţii pu-
blice sau private. Din aceste considerente se interzice percutarea armei
chiar dacă este descărcată (prin percutare se poate rupe cuiul percutor
sau poate plesni arcul, iar vibraţiile generate de percutor pot duce la
distrugerea microurmelor, fie de pe ţeavă, fie de pe alte părţi ale ar-
mei). De asemenea, nu se suflă pe ţeavă sau pe alte părţi ale armei
pentru înlăturarea unor impurităţi (aburirea ţevii prin suflare modifi-
că sau distruge atât urmele de miros, cât şi microurmele). În afară de
urmele digitale se va acorda o atenţie deosebită şi altor urme ce mai
pot rămâne pe piesele armei: pete de sânge, fire de păr, particule de
sol, vopsea etc. De asemenea, se verifică dacă s-a tras de curând sau
dacă, în general, s-a tras cu acea armă. La ambalarea armelor de foc se
va ţine cont să se astupe retezătura ţevii din faţă cu o bucată de hârtie
curată. În acest sens ar fi recomandabil ca cercetarea să fie înfăptuită
de un specialist în domeniu.
Muniţiile şi părţile lor componente

Importanţa cer- În baza cercetării prealabile a muniţii-
cetării muniţiilor lor şi a părţilor lor componente la locul faptei,
şi a părţilor lor putem constata căror tipuri de arme sunt des-
componente tinate, modelul şi tipul cartuşelor şi al părţilor
componente, modalitatea fabricării cartuşelor, date cu privire la arma
din care s-a tras etc.
La locul comiterii faptei, după o căutare aten-
Descoperirea
tă, în afară de arme se pot descoperi şi tuburile arse.
muniţiilor
Acestea se caută începând cu zona unde se bănu-
şi a părţilor lor
ieşte că a stat cel ce a tras. Posibilitatea descoperirii
unor tuburi arse la locul faptei, atunci când tragerea s-a efectuat cu o
armă automată sau semiautomată, este mare, pentru că după fiecare

foc arma aruncă tubul ars. Mai greu se vor descoperi tuburile arse la
locul comiterii faptei atunci când s-a tras cu o armă care după fiecare
tragere trebuia reîncărcată. În cazul tragerii din revolver, tuburile arse
rămân în armă, care după fiecare foc trebuia reîncărcată. Căutarea tu-
burilor arse se efectuează în urma studierii numărului, aspectului şi
formei leziunilor create pe trupul victimei. De asemenea, este necesar
să se stabilească distanţa şi direcţia de tragere şi apoi să se caute tubu-
rile arse în zona respectivă.
Determinarea la faţa locului a distanţei de la care s-a tras se face
cu aproximaţie, numai pentru orientare şi numai atunci când pe ţintă
sunt vizibile urmele secundare ale împuşcăturii. Problema se rezolvă
definitiv în laborator.
La o cercetare în exterior se pot întâlni unele greutăţi, datorită ier-
burilor, zăpezii etc. care uneori fac aproape imposibilă descoperirea tu-
burilor arse. În asemenea situaţii se poate folosi un detector de metale.
Tot cu ocazia cercetării la faţa locului trebuie desfăşurată o ac-
tivitate temeinică pentru descoperirea gloanţelor. De regulă, gloanţele
trebuie căutate în următoarele locuri:
–– în cadavru sau îmbrăcămintea acestuia;
–– în obiectele aflate în jurul victimei;
–– pe podeaua încăperii ori înfipte în ea;
–– în tocurile uşilor sau ferestrelor ori în obiectele de mobilier;
–– în tavanul sau pereţii încăperii;
–– în iarbă, pe pământ sau în pământ.
Fixarea muniţiilor La fixarea tuburilor împuşcate şi a gloan-
şi a părţilor lor ţelor trase se va indica în procesul-verbal urmă-
toarele date: tipul, forma, starea, culoarea tubului
şi a capsei, modalitatea de fixare a tubului cu glontele precum şi di-
mensiunile acestora. Se vor nota, de asemenea, datele gravate pe rozeta
tubului. Totodată, se va indica locul depistării fixându-le în raport cu
cel puţin două puncte de reper fixe, prezenţa sau lipsa deteriorărilor
de pe suprafaţa exterioară a tuburilor şi gloanţelor şi localizarea lor,
modalitatea extracţiei glontelui din obstacol, caracterul schimbărilor
survenite în timpul cercetării etc.
Cercetarea la fata
Ridicarea Ridicarea tuburilor se face prin apucarea ex-
şi ambalarea tremităţilor cu două degete şi astuparea orificiului
muniţiilor cu vată. Tuburile se împachetează în vată şi în hâr-
tie, indicându-se locul şi data când au fost găsite.
şi a părţilor lor
Glontele şi alicele dintr-un obiect dur se scot
cu precauţie, operându-se cu instrumentele respective (daltă, şurubel-
niţă, cuţit), astfel încât să nu altereze urmele de pe suprafaţa lor. Din
corpul uman şi cadavre, proiectilele se extrag de către medicul legist la
cerinţa organului de urmărire penală 37.
Gloanţele înfipte în pomi sau obiecte de lemn nu vor fi scoase,
ci trebuie păstrate în poziţia iniţială. Pentru aceasta, bucata de lemn în
care se află glonţul trebuie tăiată de aşa manieră încât să păstreze intact
orificiul de intrare şi să nu deterioreze glonţul.
Gloanţele înfipte în mobilă sau în alte obiecte din locuinţa victi-
mei (uşa unui dulap, parchet etc.):
a) dacă este posibilă ridicarea obiectelor în care sunt gloan-
ţe (uşiţa unei toalete sau a unei noptiere etc.) acestea se vor ridica şi
transporta la laborator, evitându-se deteriorarea lor;
b) decuparea suprafeţei obiectului în care s-a înfipt glonţul nu-
mai dacă este strict necesar, evitându-se pe cât posibil;
c) în cazul în care se hotărăşte totuşi decuparea, aceasta se va
face de aşa manieră încât obiectele să nu fie distruse ori deteriorate în
întregime.
În cazul folosirii armelor de vânătoare, alicele nimerind într-un
perete de cărămidă, în fier, în sticlă groasă etc., ele nu pătrund, ci cad
la pământ. În funcţie de distanţa de la care s-a tras (care condiţionează
viteza de zbor a alicelor), precum şi de duritatea materialului din care
este confecţionat obiectul ţintă, alicele pot să se deformeze într-o mă-
sură mai mare sau mai mică.
37
Cercetarea documentelor
Documentele probe scrise reprezintă date
Importanţa
probante prin structura lor materială. La ele se re-
cercetării
feră actele întocmite în mod eronat, înscrisurile cu
documentelor
conţinutul iniţial modificat, documentele care au
constituit obiectul material al infracţiunii sau care reprezintă produsul
acestuia.
După modul de executare deosebim documente manuscrise şi
tipărite.
Scopurile studierii documentelor sunt:
a) stabilirea condiţiilor în care s-a confecţionat documentul sau
alte părţi ale lui (metoda, timpul etc.);
b) stabilirea schimbărilor în document şi metoda introducerii
acestor schimbări (înlăturarea, adăugirea, refacere de text);
c) scoaterea în evidenţă a înscrisurilor greu vizibile, invizibile,
haşurate, decorate etc., de asemenea, a documentelor cu înscrisurile
deteriorate;
d) stabilirea apartenenţei de grup a materialelor folosite pentru
confecţionarea documentelor (hârtia, vopseaua, cleiul etc.);
e) stabilirea timpului când a fost scris documentul sau părţile
lui componente;
f) identificarea mijloacelor utilizate pentru confecţionarea do-
cumentului şi introducerea în ele a unor schimbări (maşini de dactilo-
grafiat, ştampilă);
g) identificarea executorului documentului.
Prin investigarea documentelor organul judiciar preconizează:
• stabilirea aspectului de ansamblu al documentului în litigiu
(se va insista asupra conţinutului textului documentului, destinaţiei,
natura suportului şi a substanţelor cu care s-a scris. Individualizarea
documentului în litigiu este o condiţie obligatorie a utilizării acesteia
în procesul probaţiunii);
• stabilirea autenticităţii documentului. În vederea realizării ei
se vor avea în vedere:
–– respectarea cerinţelor prevăzute asupra formei categoriei re-
spective de documente (impresiunile ştampilelor, sigiliilor, fotografii-
Cercetarea la fata
lor, precum şi a formularului folosit);
–– termenele de valabilitate a documentului;
• Stabilirea vechimii documentului – în justiţia penală, vechi-
mea documentelor se cere a fi clarificată ori de câte ori actele scrise în
litigiu sunt date, precum şi în situaţia în care asupra datei pe care o
poartă un document există dubiu;
• depistarea de urme ale unei eventuale modificări a conţinu-
tului iniţial al documentului;
• obţinerea datelor privitor la persoanele participante la întoc-
mirea actului;
• determinarea necesităţii expertizei criminalistice a docu-
mentului.
Reguli privind Aceste reguli pot fi38:

manipularea a) se manipulează fixându-le de colţuri cu o pen-
documentelor setă sau cu o mănuşă pe mâină;
b) trebuie protejate de umezeală, lumină puternică, temperaturi
înalte şi alţi factori care le-ar putea deteriora;
c) nu se fac nici un fel de însemnări, înscrisuri, menţiuni, in-
dicaţii, deoarece acestea reprezintă modificări ale aspectului iniţial al
documentului;
d) nu se aplică mijloace şi procedee de examinare ce pot deteri-
ora suportul sau textul;
e) părţile constitutive ale documentului rupte se păstrează în
plicuri;
f) documentele arse se introduc în cutii cu material de vată şi
fiind acoperite cu acelaşi material se expediază în laborator, în cazul
arderii complete ridicarea se face după întărirea acestora.
Documentele probe se anexează la dosar în plicuri.
38
Cercetarea urmelor electronice

Noi modalităţi şi mijloace de săvârşire a in-
Importanţa
fracţiunilor necesită o reacţionare promptă din par-
cercetării urmelor
tea criminaliştilor. Din ce în ce mai des calculatoa-
electronice
rele şi alte dispozitive electronice digitale devin un
mijloc de săvârşire a infracţiunilor. Astfel de infracţiuni creează în afa-
ră de urmele materiale şi nişte urme specifice care rămân în memoria
dispozitivelor electronice purtând denumirea de urme electronice.
Din acest motiv deja mulţi autori vin cu ideea de a fi inclusă această
categorie de urme în clasificarea generală a urmelor. Aceste urme elec-
tronice în aspect criminalistic sunt definite ca acele modificări apărute
într-un mediu electronic ca urmare a desfăşurării unei activităţi ilicite
şi fixate în formă de date informatice.
Unii autori încearcă să clasifice urmele elec-
Mecanismul
tronice după mecanismul de creare a lor în urme
de creare a urme- electronice primare şi urme electronice secundare.
lor electronice Urmele electronice primare sunt acelea care apar
ca rezultat al acţiunii nemijlocite a infractorului cu folosirea unei sau
altei tehnologii informaţionale, urmele electronice secundare apar ca
rezultat al acţiunii proceselor tehnologice fără participarea individului
şi în afara dorinţei lui. După locul de păstrare a urmelor electronice,
putem enumera:
–– urme stocate pe hard-disk (HDD), solid-state drive (SSD),
floppy disk drive (FDD), optical disk (CD, DVD, Blu-ray), memory
card (CF, MD, MMC, SD, SDHC, microSDHC, SM);
–– urme stocate pe placa de memorie operativă a computerului;
–– urme stocate pe placa de memorie operativă a perifericelor;
–– urme stocate pe placa de memorie operativă a dispozitivelor
de legătură şi a celor de reţea;
–– urme stocate în cablurile optice şi alte reţele de legătură.
Depistarea urme- Urmele electronice pot fi depistate atât în
lor electronice computerul infractorului, cât şi în computerul vic-
timei. În ambele computere urmele se vor căuta în
registrul sistemului de operare, directoriile ce conţin mape şi fişiere,
fişierele de configurare a programelor etc. Aceste urme electronice se
creează la diverse manipulări cu computerul sau alte dispozitive pro-
Cercetarea la fata
gramabile (telefoane mobile, iPhone, iPad etc.), care se reflectă în me-
moria lor.
Cele mai evidente manipulări care creează urme sunt:
–– pornirea, oprirea, diverse operaţiuni cu memoria computerului;
–– acţiunile cu cele mai importante programe de lucru ale com-
puterului;
–– informaţiile despre lucrul în reţelele internet, locale şi alte reţele;
–– operaţiunile cu fişierele din computer.
Toate aceste categorii de urme virtuale pot servi dovezi privind ac-
cesul ilegal în memoria computerului sau altui dispozitiv, probe care ates-
tă planificarea unei infracţiuni de o persoană concretă sau de un grup de
persoane. Aceste urme indică inclusiv profesionalismul infractorului.
Fixarea urmelor Fixarea urmelor electronice se face după re-
electronice gulile generale ale fixării urmelor. La aspectul fixării
procesuale în procesul-verbal de cercetare a locului
faptei se va menţiona: date cu privire la dispozitivul cercetat (tipul,
modelul, starea, date despre conexiune etc.), în memoria căror dispo-
zitive au fost depistate urmele virtuale, cui îi aparţine dispozitivul, care
este sistemul de operare, în ce fişiere au fost depistate urmele, când
fişierul a fost creat, schimbat, s-a deschis ultima dată.
La fixarea tehnică în afară de înregistrarea mediului unde se află
dispozitivul cercetat se va fixa fotografic dispozitivul în totalitate, apoi
se va purcede la înregistrarea pe părţi componente separat: monitorul,
tastatura, mouse-ul, unitatea centrală.
Ridicarea, ambalarea, transportul şi depozi-
Ridicarea
tarea, trebuie să se facă cu toate precauţiile necesa-
şi ambalarea ur-
re, astfel încât aceste acţiuni să nu adauge, modifice
melor electronice
sau distruge informaţiile stocate în computer. Cal
culatoarele sunt instrumente electronice extrem de fragile ce pot fi
sensibile la: temperatură, umiditate, şoc mecanic, electricitate statică
şi surse magnetice. Totodată, trebuie menţionat că odată cu ridicarea
surselor de urme electronice nu trebuie omis faptul ridicării aşa-nu-
mitor urme nonelectronice, care au legătură strânsă cu cercetarea cum
ar fi: parole scrise de mână, alte notiţe scrise, manuale pe teme ciber-
netice, texte/imagini imprimate etc. Toate trebuie sigilate, ambalate şi
conservate pentru viitoarele examinări.
CAPITOLUL 4
ASPECTE TACTICO-CRIMINALISTICE
DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI
PE DIFERITE TIPURI DE INFRACȚIUNI
Particularitățile cercetării la fața locului

în cazul investigării infracțiunii de omor
În timpul cercetării locului faptei pe caz de omor, este necesar

de clarificat următoarele probleme:
1. a avut loc un omor, sinucidere sau este un accident;
2. timpul săvârşirii infracţiunii; cât timp s-a aflat făptuitorul la
locul săvârşirii faptei;
3. locul săvârşirii faptei infracţionale (unde a avut loc omucide-
rea, unde a fost descoperit cadavrul);
4. cine este victima, identitatea ei;
5. cine a săvârşit infracţiunea – un singur om sau mai mulţi,
care sunt datele ce îi caracterizează;
6. modalitatea în care a fost omorâtă victima, ce arme sau mij-
loace, instrumente s-au folosit;
7. căile de acces şi de refugiu ale făptuitorului de la locul faptei;
8. motivul şi scopul infracţiunii;
9. căile de acces de care s-a folosit victima pentru a ajunge la
locul infracţiunii;
10. obiectele ce au fost luate de la faţa locului de către făptuitor;
11. ce urme sau corp delict există la faţa locului (de asemenea,
obiecte sau părţi ale acestora lăsate de făptuitor);
12. urme, ce posibil au rămas pe făptuitor (sânge, particule de
sol, iarbă etc.)
Cercetarea la fata
Cercetarea Cercetarea cadavrului la locul faptei se efectu-

cadavrului ează obligatoriu şi se efectuează de către medicul le-
la locul fapteigist, iar în lipsa acestuia de un alt medic39. În timpul
cercetării la faţa locului trebuie descoperite şi fixate
fapte care nu vor putea fi stabilite în cadrul examinării medico-legale
a cadavrului, în laborator:
–– locul unde a fost descoperit cadavrul;
–– poziţia cadavrului faţa de obiectele şi urmele din perimetrul
infracţional cu care se află în corelaţie;
–– poza cadavrului, poziţia membrilor inferioare şi superioare,
existenţa diferitor urme sau obiecte ce se află pe sau sub cadavru, sta-
rea suprafeţei pe care se află cadavrul;
–– starea hainelor de pe cadavru, existenţa deteriorărilor, ruptu-
rilor, murdăriei, starea nasturilor încheieturilor etc.;
–– existenţa urmelor pe haine (amplasarea şi specificul lor);
–– starea pupilei, corneei, mucoasei ochiului, starea orificiilor
naturale (existenţa secreţiilor şi a corpurilor străine);
–– obiecte specifice (tatuaje, cicatrice, malformaţii ale corpului);
–– prezenţa modificărilor cadaverice40 (cu indicarea lor în pro-
cesul-verbal de cercetare la faţa locului, ţinând cont de timp);
–– gradul de răcire a sectoarelor acoperite şi dezgolite a cada-
vrului (se stabileşte prin pipăit);
–– temperatura cadavrului (se măsoară cu ajutorul termometru-
lui, indicându-se în ce sector a fost amplasat), temperatura în anus şi
a mediului ambiant;
–– existenţa, poziţionarea şi culoarea petelor cadaverice, dacă su-
feră anumite schimbări la apăsare şi cât de repede revin (în secunde);
39
Înainte de cercetarea cadavrului de către medic, cadavrul trebuie să fie cercetat de
către un specialist criminalist. Această reprezintă o recomandare, deoarece specialis-
tul criminalist poate să descopere diferite tipuri de urme pe hainele cadavrului despre
care să îl atenţioneze pe medicul legist, pentru a evita pe viitor distrugerea probelor
din neatenţie sau din neştiinţă.
40
Notă: Modificările cadaverice sunt de două tipuri: precoce (răcirea cadavrului, des-
hidratarea, lividităţile sau petele cadaverice, rigiditatea cadaverică, autoliza) şi tardive
(putrefacţia, distrugerea cadavrului de către animale, mumificarea, adipoceara, ligni-
ficarea, îngheţarea [naturală şi artificială], îmbălsămarea).
–– rigiditatea cadaverică ce persistă în diferite grupuri de muşchi;

–– reacţia pupilei la lumină;
–– prezenţa modificărilor cadaverice tardive;
–– prezenţa şi localizarea leziunilor corporale;
–– persistă vreun miros din cavitatea bucală la apăsarea pe cutia
toracică;
–– prezenţa caracteristicilor care denotă faptul că persoana s-a
deplasat singură după ce i s-a cauzat leziunile corporale sau cadavrul
a fost deplasat după moarte;
–– existenţa pe corpul cadavrului, pe hainele acestuia a insecte-
lor, larvelor, pupelor41, amplasarea acestora, locul cel mai aglomerat
de acestea (larvele necesită a fi ridicate şi transmise spre expertiză pen-
tru a stabili durata de timp de când a murit persoana).
În cazul în care nu se cunoaşte identitatea victimei, ofiţerul de
urmărire penală:
a. descrie cadavrul conform regulilor portretului vorbit;
b. cercetează hainele şi încălţămintea cadavrului (conţinutul
buzunarelor, ale mărcilor de fabrică, numerelor, inscripţiilor);
c. ridică ceea ce există sub unghii, în ureche, ia măsuri pentru
păstrarea microparticulelor de pe haine şi cadavru;
d. fotografiază cadavrul (în înălţimea naturală, din faţă şi pro-
fil, sub ungihi de 450 partea dreaptă şi stângă a feţei). Separat se va
fotografia cicatricele, tatuajele şi alte semnalmente individuale;
e. descrie şi fotografiază hainele care pot fi ridicate numai după
examinarea medico-legală a cadavrului (aceasta se referă la proteze,
dacă există);
f. amprentează cadavrul.
Moartea reprezintă o încetare ireversibilă a funcţiilor vitale –
respiraţie şi circulaţie – cu încetarea consecutivă a metabolismului.
În esenţă, moartea survine când funcţiile celor trei mari sisteme
– cardiovascular, respirator şi nervos – au încetat. În mod conven-
ţional, moartea se consideră instalată în momentul opririi activităţii
cardiace.
41
Când este vorba despre pupe ar fi bine să se sape şi în jurul cadavrului la o adâncime
până la 30 cm pentru a le depista dacă cadavrul şade de mai mult timp.
Cercetarea la fata
Din punct de vedere fiziopatologic, fenomenul de bază care pre-
cede şi generează moartea este anoxia. Celulele şi ţesuturile care alcă-
tuiesc corpul omenesc au o rezistenţă diferită la lipsa de oxigen, con-
diţionată de gradul de diferenţiere. Cele mai sensibile celule la anoxie
sunt cele mai recente filogenetic, respectiv neuronii corticali care re-
zistă doar 3-5 minute, în timp ce fibrele musculare striate rezistă pană
la 30 de minute, iar cele netede – pană la 2 ore. Rezistenţa diferită a
celulelor şi ţesuturilor la anoxie face ca între viaţă şi moartea biologică
(moartea reală) să se interpună o serie de stadii intermediare denumite
stări terminale. Acestea sunt reprezentate de agonie, moartea clinică şi
moartea cerebrală42.
a) Agonia. Agonia este etapa de trecere de la viaţă la moartea cli-
nică. Etimologic, provine de la grecescul agon=luptă, deci ar semnifica
lupta între viaţa care nu a încetat şi moartea care nu a început. În cur-
sul agoniei se produce o diminuare marcată a funcţiilor vitale, acestea
funcţionând sub limitele lor de eficienţă. Datorită acestui fapt, agonia
este cunoscută şi sub denumirea de „vita reducta” (viaţă redusă).
Agonia poate fi precedată de o fază preagonală caracterizată
printr-o stare de excitaţie psihosenzorială, cu începutul deprimării
funcţiilor vitale.
Fazele agoniei. De obicei, aceasta debutează cu o fază eufori-
că caracterizată prin logoree, stare de agitaţie, mişcări necoordonate,
tahipnee cu respiraţii superficiale, ritm cardiac neregulat cu reduce-
rea amplitudinii pulsului. În cea de a doua fază se produce scăderea
marcată a funcţiilor de bază. Respiraţiile devin superficiale şi rapide
cu perioade de apnee şi uneori respiraţie periodică. Apare bradicardia
cu puls slab perceptibil. Faciesul ia aspect hipocratic, privirea devine
fixă, apar transpiraţii reci şi extremităţile devin cianotice. În ultima
fază corpul, devine imobil, extremităţile se răcesc şi simţurile dispar
progresiv (primul care dispare fiind văzul şi ultimul auzul).
42
Radu Vieru-Socaciu, Medicină legală, suport de curs pentru studenţii de la facultatea
de medicină anul VI, realizat după monografia Teorie şi practică medico-legală în con-
textul legislaţiei actuale, Ed.med. Univ. „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2002, p. 10.
Durata agoniei variază în funcţie de cauza morţii – ea poate fi

lipsă, de durată scurtă, de durată lungă.
b) Moartea clinică. Moartea clinică este etapa de trecere de la
viaţă la moartea reală. Se caracterizează prin încetarea respiraţiei şi
oprirea activităţii cardiace. Durează aproximativ 5 minute, după acest
interval apărând modificări ireversibile ale neuronilor corticali, insta-
lându-se moartea cerebrală. Pe parcursul etapei de moarte clinică se
poate interveni prin metode de reanimare.
c) Moartea cerebrală (corticală). Moartea cerebrală se caracte-
rizează prin încetarea oricărei activităţi corticale (cu traseu izoelec-
tric pe EEG). În condiţii de anoxie, neuronii din trunchiul cerebral îşi
menţin activitatea încă 20-30 de minute. Datorită acestui fapt, după
instalarea morţii corticale este posibilă reanimarea şi menţinerea func-
ţiilor vitale (respiraţie şi circulaţie), dar aceasta este inutilă din cauza
stării de decerebrare prin modificările morfofuncţionale ireversibile
ale neuronilor corticali.
d) Moartea reală (biologică). Moartea reală este etapa care ur-
mează după moartea clinică. Odată cu instalarea acestei etape, apar
modificările cadaverice denumite şi semnele morţii reale.
În diagnosticul morţii se utilizează două categorii de semne,
unele cu valoare relativă – semnele clinice, şi altele de certitudine –
modificările cadaverice.
Semnele clinice ale morţii sunt semne imediate de moarte, ma-
joritatea având o valoare relativă în diagnosticul morţii. Unii autori le
numesc şi semne negative de viaţă.
Semnele clinice ale morţii sunt reprezentate de:
• oprirea respiraţiei;
• oprirea activităţii cardio-circulatorii;
• dispariţia reflexelor;
• dispariţia funcţiei cerebrale.
a) Lipsa respiraţiei. Se manifestă clinic prin absenţa mişcărilor
respiratorii la inspecţie şi lipsa murmurului vezicular la auscultaţie.
b) Oprirea activităţii cardio-circulatorii. Se evidenţiază prin lip-
sa pulsului la palpare, absenţa zgomotelor cardiace la ascultare, tensi-
unea arterială zero şi traseul izoelectric pe EKG.
Cercetarea la fata
c) Dispariţia reflexelor. În mod obişnuit, ultimul reflex care dis-
pare este cel corneean. Dispariţia acestui reflex nu este semn sigur de
moarte pentru că el dispare şi în stările de comă profundă.
d) Dispariţia funcţiei cerebrale. Dispariţia funcţiei cerebrale se
manifestă clinic prin abolirea stării de conştiinţă, dispariţia sensibili-
tăţii şi motilităţii, hipotonie musculară cu relaxare sfincteriană şi mi-
driază şi traseu izoelectric pe EEG (semn sigur de moarte cerebrală sau
corticală).
Modificările cadaverice, denumite şi semnele
Modificările morţii reale, apar după instalarea morţii biologice şi
cadaverice constituie semne de certitudine ale morţii. Ele pot fi
sistematizate în două mari categorii43:
–– modificări precoce – care apar în primele 24 de ore de la deces;
–– modificări tardive – care apar după 24 de ore de la instalarea
morţii.
Modificările cadaverice precoce sunt reprezentate de:
• răcirea cadavrului;
• deshidratarea cadavrului;
• lividităţile cadaverice;
• rigiditatea cadaverică;
• autoliza.
a) Răcirea cadavrului este consecinţa opririi circulaţiei şi a în-
cetării metabolismului cu pierderea consecutivă de căldură în mediul
înconjurător. În mod, obişnuit la o temperatură a mediului ambiant
între 15- 200C, răcirea cadavrului se face cu aproximativ 20C/oră, în
primele 4 ore de la instalarea decesului şi ulterior cu un grad pe oră.
Răcirea cadavrului se face mai lent la nivelul plicilor şi mai rapid în zo-
nele descoperite ale corpului. Când temperatura centrală (determinată
intrarectal) atinge valoarea de 200C, aceasta este considerată ca semn
sigur de moarte.
43
Radu Vieru-Socaciu, Medicină legală, suport de curs pentru studenţii de la faculta-
tea de medicină anul VI, realizat după monografia „Teorie şi practică medico-legală
în contextul legislaţiei actuale” Ed.Med. Univ. „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2002,
p.12-15.
b) Deshidratarea cadavrului este consecinţa încetării circulaţiei

şi evaporării apei în mediul ambiant. Acest proces începe în zonele cu
epiderm subţire (buze, scrot la bărbat, regiunea vulvară la femei). În
aceste zone prin deshidratare, pielea se usucă, se întăreşte, devine găl-
buie şi ulterior cu o tentă brună, luând aspect asemănător pergamen-
tului, motiv pentru care în practica medico-legală se utilizează terme-
nul „pergamentări” sau „zone de pergamentare”. Pergamentările se
pot produce şi consecutiv unor leziuni traumatice cu soluţie de conti-
nuitate superficiale ale epidermului (placarde excoriate, plăgi superfi-
ciale), precum şi după denudări post-mortem ale epidermului apărute
în cursul transportului cadavrului. Pentru diagnosticul diferenţial se
practică o incizie a pielii. Dacă pergamentarea este post-mortem, în
zona respectivă nu apare infiltrat sangvin.
În cadrul deshidratării se produce o serie de modificări la nive-
lul globilor oculari:
–– globii oculari se înmoaie, pierzându-şi starea de tensiune;
–– corneea devine opalescentă şi în dreptul pupilelor apare o
pată albicioasă denumită pata lui Liarche (la 6-8 ore de la deces).
c) Lividităţile cadaverice, denumite şi pete cadaverice, sunt con-
secinţa încetării circulaţiei sangvine şi migrării sângelui prin vase, în
zonele declive, sub acţiunea gravitaţiei. Lividităţile cadaverice încep
să apară în mod obişnuit după circa 20-30 de minute de la instalarea
decesului. Morfologic, se prezintă sub forma unor pete de culoare roz-
violacee. În evoluţia lividităţilor se disting 3 faze evolutive:
1. Hipostaza (2-14 ore). În această fază apar pete la început
mici, care se extind treptat, cu tendinţă la confluare. Se localizează pe
părţile declive şi necomprimate ale cadavrului (faţa dorsală la cada-
vrul aflat în decubit dorsal). În faza de hipostază lividităţile dispar la
digitopresiune, dar se reformează rapid după încetarea acesteia. Dacă
modificăm poziţia cadavrului, dispar din zonele iniţiale şi reapar în
noile zone declive.
2. Faza de difuziune (14-24 ore). În această fază lividităţile sunt
extinse, confluente şi apar şi pe părţile laterale ale cadavrului. La digi-
topresiune pălesc, dar nu dispar în totalitate. Dacă modificăm poziţia
cadavrului, lividităţile nu dispar din zonele iniţiale, ci se formează şi
Cercetarea la fata
în noile zone declive. Aceste caracteristici sunt consecinţa extravazării
parţiale a plasmei încărcată cu pigment hemoglobinic.
3. Faza de imbibiţie (după 20-24 ore ). În această fază hemo-
liza este completă şi se produce difuziunea hemoglobinei în ţesuturi.
Lividităţile sunt intense şi extinse pe suprafeţe mari. Nu se modifică la
digitopresiune. Dacă modificăm poziţia cadavrului, accestea rămân în
zonele iniţiale şi nu se formează în noile zone declive (devin fixe).
Culoarea poate prezenta variaţii în funcţie de cauza morţii:
• lividităţi de culoare roşie aprinsă apar în intoxicaţiile cu CO,
acid cianhidric şi cianuri şi în morţile prin hipotermie (refrigeraţie);
• lividităţi cafenii apar în intoxicaţii cu substanţe methemoglo-
binizante;
• lividităţi intens cianotice apar în decese prin asfixie.
d) Rigiditatea cadaverică este o modificare cadaverică precoce
care constă într-o contractură musculară progresivă care interesează
muşchii striaţi şi musculatura netedă. Prin interesarea musculaturii
scheletice se produce o înţepenire a articulaţiilor. Rigiditatea se insta-
lează după o perioadă de relaxare a musculaturii cu o durată variabilă
de 2-6 ore de la deces. Apare iniţial la muşchii masticatori, apoi se
extinde în sens cranio-caudal, interesând progresiv musculatura gâtu-
lui, membrelor superioare, trunchiului şi membrelor inferioare (legea
Nysten).
În evoluţia rigidităţii se disting 3 faze evolutive:
1. Faza de instalare durează circa 12 ore. În această fază, dacă se
învinge forţat, rigiditatea se instalează din nou.
2. Faza de stare sau de generalizare (după 12 pană la 24 ore
post-mortem). În această fază, rigiditatea se generalizează, se învinge
foarte greu prin manopere de forţare, dar odată învinsă, nu se mai
reface.
3. Faza de rezoluţie (după 36-48 ore de la deces). În această
etapă rigiditatea dispare progresiv în acelaşi sens în care s-a instalat
(cranio-caudal). Ea coincide cu debutul putrefacţiei.
Intensitatea şi rapiditatea instalării rigidităţii cadaverice pot
prezenta o serie de variaţii:
–– rigiditate rapidă, intensă, de durată mai mare, se întâlneşte în
boli convulsivante;
–– rigiditate tardivă, de intensitate redusă şi cu durată mai scur-
tă apare la caşectici, în decese prin septicemii sau prin intoxicaţii cu
fosfor şi ciuperci otrăvitoare;
–– o formă particulară este rigiditatea cataleptică (spasmul ca-
daveric). Este o formă de rigiditate de intensitate foarte mare, care se
instalează brusc, fixând adeseori cadavrul în poziţia în care este sur-
prins în momentul morţii. Se întâlneşte în decapitări, leziuni cranio-
cerebrale grave (zdrobirea craniului, împuşcarea în cap), leziuni grave
ale trunchiului cerebral , intoxicaţii supraacute cu substanţe convul-
sivante.
e) Autoliza este o modificare cadaverică distructivă precoce
produsă prin acţiunea enzimelor proprii, în special a hidrolazelor li-
zozomale, ele preced putrefacţia
Modificări cadaverice tardive
Modificările cadaverice tardive apar după 24 de ore de la insta-
larea morţii şi pot fi sistematizate în următoarele categorii:
1. Modificări distructive:
• Putrefacţia;
• distrugerea cadavrului de către animale.
2. Modificări conservative naturale:
• mumificarea;
• adipoceara;
• lignificarea;
• îngheţarea (congelarea naturală).
3. Modificări conservative artificiale:
• Îmbălsămarea;
• îngheţarea (congelarea artificială).
Modificări cadave- Putrefacţia este o modificare cadaverică di-
rice conservative structivă, care determină descompunerea substan-
naturale ţelor organice în substanţe anorganice. Acest proces
continuă autoliza şi se realizează sub acţiunea florei microbiene.
Semnele de exteriorizare a putrefacţiei devin vizibile la 48-72
ore post-mortem. Putrefacţia începe la nivelul intestinului, unde se
găsesc în mod obişnuit bacterii saprofite. Sub acţiunea florei micro-
Cercetarea la fata
biene de putrefacţie existente în intestinul gros şi mai ales la nivelul
cecului, se degajă hidrogen sulfurat care difuzează prin peretele an-
terior al abdomenului, combinându-se cu hemoglobina şi rezultând
sulfhemoglobina (compus de culoare verde), care determină apariţia
petei verzi de putrefacţie. Pata verde de putrefacţie apare în mod obiş-
nuit la 48-72 ore după deces. Iniţial se formează în fosa iliacă dreaptă
(regiunea topografică unde intestinul este cel mai apropiat de peretele
abdominal), apoi şi în fosa iliacă stângă, ulterior extinzându-se pe în-
treg abdomenul şi la baza toracelui.
Dacă există o plagă suprainfectată sau o colecţie purulentă (ab-
ces, flegmon, piotorax etc.), pata verde de putrefacţie se localizează la
început în jurul plăgii sau în dreptul focarului purulent.
În septicemii putrefacţia are o evoluţie rapidă, determinând o
coloraţie verde a pielii, muşchilor şi organelor interne (cadavre ver-
zi). Pe tegumente, în special pe nivelul membrelor, pot să apară nişte
dungi cafenii-violacee, pe traiectul venelor superficiale, realizând aşa –
numita „circulaţie postumă”. Această modificare se produce prin difu-
ziunea sângelui hemolizat şi putrefiat prin pereţii vaselor, impregnând
ţesuturile adiacente reţelei venoase superficiale.
În evoluţia putrefacţiei prin degajare de gaze se produce tume-
fierea cadavrului, faţa devine de nerecunoscut (putând ridica proble-
me în stabilirea identităţii cadavrului), abdomenul se destinde; apare
emfizem subcutanat şi visceral; pe tegumente apar flictene care con-
ţin un lichid spumos, tulbure; sângele devine spumos. Prin presiunea
exercitată de gaze asupra organelor interne pot apărea expulsia de ma-
terii fecale şi urină, eliminarea conţinutului gastric prin gură şi nas,
eliminarea prin căile respiratorii superioare a unei spume roşietice;
la femeile decedate în stare de graviditate se poate produce expulsia
fătului din uter („naşteri în sicriu”).
În evoluţia putrefacţiei se produce lichefierea organelor, care se
transformă treptat într-o magmă negricioasă, urât mirositoare. Trep-
tat, cartilagiile laringiene şi traheale se separă, părţile scheletului se
separă unele de altele. În general, scheletizarea unui cadavru înhumat
are loc în circa 7-10 ani.
Factorii care influenţează putrefacţia sunt reprezentaţi, în pri-
mul rând, de factorii de mediu, procesul fiind accelerat de temperatura

crescută, excesul de O2, înhumarea în sol cu granule mari, permeabil
pentru apă şi aer, înhumarea la adâncime mică.
Temperatura scăzută, solul argilos şi nisipos, înhumarea la
adâncimi mai mari încetinesc evoluţia putrefacţiei.
Referitor la rolul factorilor de mediu, regula Casper arată că
modificările de putrefacţie la un cadavru care stă o săptămână expus
la aer sunt echivalente cu modificările din cursul a 2 săptămâni la un
cadavru care stă în apă şi a celor produse în 8 săptămâni la un cadavru
îngropat în sol44.
Aceste modificări apar într-o serie de condiţii
Modificări cadave-
de mediu care încetinesc sau chiar împiedică evolu-
rice conservative
ţia putrefacţiei.
naturale
a) Mumificarea naturală se realizează în
mediu cu temperatură ridicată, umiditate redusă şi ventilaţie bună
(pământ uscat, nisipos, afânat, podul caselor în timpul verii). În aceste
condiţii se produce o deshidratare masivă care opreşte mersul putre-
facţiei. Aspectul cadavrului devine asemănător mumiilor egiptene în
sensul că se usucă, pierde în volum şi greutate, iar tegumentul devine
pergamentos de culoare brun-închisă.
b) Adipoceara este procesul de saponificare a grăsimilor cada-
vrului. Apare la cadavrele care stau în ape neaerate (fântâni părăsite,
lacuri, bălţi) şi la cele înhumate în terenuri umede, argiloase. În aceste
condiţii, grăsimile sunt descompuse în acizi graşi şi glicerină; acizii
graşi reacţionează cu săruri de calciu şi magneziu rezultând săpunuri
insolubile care protejează cadavrul de acţiunea distructivă a putrefac-
ţiei.
Morfologic, zonele de adipoceară au o culoare albă-cenuşie sau
gălbuie, consistenţa moale, miros de brânză râncedă; după uscare zo-
nele devin sfărâmicioase cu aspect creţos.
44
în contextul legislaţiei actuale, Ed. Med. Univ. „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2002,
p.16
Cercetarea la fata
c) Lignificarea este rar întâlnită. Apare în medii bogate în turbă
şi în mlaştini cu reacţie intens acidă care împiedică putrefacţia. Pielea
cadavrului devine dură, brună, cu aspect de piele tăbăcită. Prin pier-
derea calciului oasele devin brune şi moi. Cadavrul scade în volum şi
greutate.
d) Îngheţarea naturală apare în zone cu temperaturi foarte
scăzute (zone polare, altitudini mari). La temperaturi foarte scăzute
putrefacţia este împiedicată, cadavrul păstrându-se fără a suferi mo-
dificări de volum şi structură. Dezgheţarea duce la instalarea rapidă a
putrefacţiei45.
Descrierea Dacă au fost descoperite leziuni corporale,
leziunilor corporale este necesar de fixat:
descoperite –– locul unde sunt amplasate;
pe cadavru –– numărul de plăgi, echimoze, excoriaţii;
–– forma leziunii (pentru fiecare aparte);
–– caracteristica marginilor plăgii;
–– caracteristica unghiurilor plăgii (ascuţite, rotunjite, dreptun-
ghice, de forme neregulate) ce arată la arma cu care s-au cauzat lezi-
unile.
Particularităţile În cazul în care avem cadavru spânzurat, cer-
cercetării la faţa cetarea la faţa locului prezintă unele particularităţi.
locului în cazul Spânzurarea este o formă de asfixie mecanică
în care cadavrul realizată prin compresia gâtului. În timp ce efec-
este spânzurat tuează cercetarea cadavrului spânzurat, ofiţerul de
urmărire penală trebuie să fixeze:
–– cum este spânzurat (ajunge cu picioarele la podea, pământ
etc. sau nu);
–– prezenţa petelor cadaverice pe picioare, pe mână;
–– prezenţa eliminărilor (urină, fecale, spermă);
–– limba prinsă între dinţi;
–– starea mâinilor şi a tălpilor încălţămintei (sunt curate, mur-
dare);
–– prezenţa rupturilor în haine;
–– prezenţa urmelor de luptă şi de autoapărare.
45
Ibidem, p. 18
În procesul-verbal de cercetare la faţa locului se indică urmă-

toarele dimensiuni:
–– de la locul de fixare a ştreangului până la suprafaţa podelei
sau a solului;
–– de la locul de fixare a ştreangului până la nodul, cu care este
strâns ştreangul în jurul gâtului;
–– de la talpa încălţămintei până la suprafaţa podelei sau a so-
lului;
–– de la talpa încălţămintei până la suprafaţa suportului (butu-
rugă, scaun etc.);
–– înălţimea suportului.
Ştreangul se fotografiază şi se descrie amă-
Cercetarea
nunţit în procesul-verbal de cercetare la faţa locului,
ştreangului
indicându-se:
–– locul de fixare;
–– materialul din care este confecţionat ştreangul;
–– existenţa nodurilor, grosimea şi trăsăturile specifice ale acestora;
–– tipul de ştreang (nemişcat sau mobil);
–– caracterul şi specificul terminaţiilor pe care le are ştreangul;
–– caracterul şi trăsăturile specifice ale nodului, locul amplasării
în raport cu gâtul victimei;
–– particularităţile de fixare a ştreangului;
–– particularităţile obiectului de care este legat ştreangul.
Nodul ştreangului şi nodul de lângă gâtul victimei nu trebuie
să fie dezlegate. Ştreangul este scos prin tăierea lui în partea opusă no-
dului. Nodul urmează, a fi ridicat şi împachetat, ca să fie prezentat
medicului legist pentru examinarea comparativă a structurii lui cu
structura brazdei de strangulare.
Brazda de strangulare se descrie amănunţit în procesul-verbal
de cercetare la faţa locului, fixându-se:
–– culoarea şi densitatea;
–– direcţia brazdei – orizontală sau verticală;
–– existenţa substanţelor străine pe brazdă (sânge etc.).
Trebuie luat în consideraţie că în unele cazuri până la efectuarea
expertizei medico-legale a cadavrului brazda de strangulare poate să
Cercetarea la fata
dispară, de aceea procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi anexele
acestuia trebuie să cuprindă o descriere cât mai completă a brazdei de
strangulare.
Despre faptul că a avut loc o înscenare a ac-
Semne de înscenare
tului de spânzurare ne vorbesc următoarele circum-
a spânzurării
stanţe:
a. amplasamentul petelor cadaverice a petelor, bălţilor de sânge
etc. ce vin în contradicţie cu poza cadavrului;
b. lipsa suportului (fără de care este imposibil să se fixeze şi să se
strângă ştreangul);
c. necorespunderea dintre urmele pe care trebuie să le lase ma-
terialul din care este confecţionat ştreangul pe gâtul victimei cu relie-
ful brazdei de strangulaţie;
d. amplasarea negativă a firelor de aţă pe frânghie şi pe suportul
de care este legată frânghia (în timpul cât frânghia este aruncată peste
suport, pentru legarea ştreangului, pe suport fire de aţă se amplasează în
direcţia de mişcare a frânghiei, iar pe-a frânghiei în direcţia opusă);
e. dacă pe suportul de care este legată frânghia există mai multe
urme de adâncime formate de frânghie;
f. mâinile curate ale victimei în cazul în care frânghia este mur-
dară sau suportul de care a fost legată şi el este murdar;
g. prezenţa în încăpere, pe sol şi pe cadavru a urmelor de luptă
şi de asemenea prezenţa semnelor de sugrumare sau ştrangulare.
Strangularea este o formă a asfixiei mecanice, asemănătoare cu
spânzurarea, diferenţa fiind făcută de natura, exterioară victimei, a
forţei ce acţionează. Strangularea se poate realiza fie cu ajutorul unui
laţ, fie cu mâinile, caz în care poartă numele de sugrumare. La exami-
narea cadavrului se va descoperi, ca şi la spânzurare, un şanţ, care însă
se deosebeşte de şanţul de spânzurare prin faptul că este situat, de obi-
cei, sub cartilajul tiroid, are o direcţie orizontală, se întinde pe întreaga
circumferinţă a gâtului şi are o adâncime uniformă46.
Sufocarea presupune astuparea orificiilor respiratorii cu mâna
sau diferite obiecte moi. În cazul sufocării cu mâna se vor putea
46
G. I. Olteanu, op.cit., p. 157
constata leziuni traumatice în jurul acestor orificii. Atunci când au fost

folosite materiale textile moi sau perne, nu apar leziuni traumatice,
însă se vor putea descoperi fulgi sau fragmente de materiale textile
în fosele nazale ori în gură. Sufocarea prin folosirea unor pungi de
plastic, practică folosită de unele grupări criminale pentru suprimarea
vieţii trădătorilor, nu lasă urme la exterior47.
Când persoana este omorâtă prin sufocare, sunt prezenţi urmă-
torii indici:
a. prezenţa scurgerilor de sânge pe mucoasa dinţilor şi a gingi-
ilor;
b. nasul este deformat, iar buzele au o formă schimbată;
c. prezenţa obiectelor străine în cavitatea bucală sau în caile
respiratorii.
Înecul, înţeles ca obstruare a căilor respiratorii cu lichide, ridică
probleme sub aspectul posibilităţii disimulării omorului în moarte ac-
cidentală prin înec. Înecul debutează cu o fază preasfixică ce durează
până la un minut; urmează, timp de încă un minut, o perioadă în care
se aspiră şi se înghite lichid; timp de 1-2 minute se manifestă reflexul
de blocare a ingerării şi de scoatere a lichidului din corp; se instalează
o stare convulsivă şi după o pauză apar respiraţiile terminale, carac-
terizate de mişcări ample şi de pătrunderea apei în cantităţi mari în
pulmon. Pierderea cunoştinţei are loc în primul minut, victima dă să
iasă de câteva ori din apă, însă după pierderea cunoştinţei, cade la fund
cu capul în jos, rămânând aşa până la apariţia putrefacţiei48.
În cazul în care avem un cadavru înecat este
Semnele înecului
necesar de fixat următoarele circumstanţe:
–– macerarea pielii pe falangele degetelor, care survine după 2-6
ore în apa cu temperatura de + 14 -160C;
–– umflarea şi albirea pielii de pe palma mâinii, survene peste
2- 5 zile de şedere în apă;
–– stratificarea stratului de derm de pe mână (peste 7-15 zile);
–– jupuierea totală a pielii mâinii împreună cu unghii („mănuşa
morţii”), survine peste 30-40 de zile;
47
Ibidem.
48
Ibidem.
Cercetarea la fata
–– căderea părului (aproximativ peste 30 de zile);
–– prezenţa pe haine şi cadavru a ierburilor;
–– prezenţa pe haine şi cadavru a urmelor de luptă caracteristice
auto–apărării.
Cadavrul persoanei înecat în urma procesului de putrefacţie
peste 2-3 zile vara şi peste 10-12 iarna va ieşi la suprafaţă ( în cazul în
care de cadavru nu a fost legată vreo greutate).
Particularităţile În cazul în care avem un cadavru ce presupu-
cercetării cadavrului nem că este otrăvit, este necesar de fixat:
otrăvit a. prezenţa arsurilor pe pielea de lângă cavitatea
bucală de pe piept sub forma petelor de pergament;
b. pete, scurgeri de sânge pe haine, deteriorarea parţială a ţesă-
turii;
c. micşorarea sau mărirea pupilelor;
d. petele cadaverice au o culoare neobişnuită;
e. prezenţa urmelor de seringă pe mâini sau muşchii fesieri;
f. prezenţa unui miros puternic de medicamente;
g. prezenţa în apropierea cadavrului a rămăşiţelor de substan-
ţe care pot fi cauza otrăvirii. Ridicarea substanţelor otrăvitoare se face
împreună cu obiectul în care sau pe care ea a fost descoperită. Totoda-
tă, pentru expertiză are loc ridicarea rămăşiţelor de hrană, vomă, urină,
fecale şi, de asemenea, batistele de nas, prosoape, diferite cârpe, care au
fost probabil folosite pentru ştergerea maselor de vomă, a salivei.
h. poziţionarea cadavrului faţa de sursele de gaz (aragaz şi alte
utilaje în care se foloseşte gazul).
În unele cazuri se iau probe de aer (într-o sticlă curată se toarnă
apă, care este vărsată în încăperea de unde se ridică mostră de compa-
raţie a aerului, apoi sticla se închide ermetic).
În cazul în care avem un cadavru cu urme ale
Particularităţile
împuşcăturii pe el este necesar de fixat:
cercetării cadavrului
a. amplasarea şi poziţionarea armei, glonţu-
împuşcat
lui, tubului de cartuş şi a urmelor acestora faţă de
cadavru;
b. prezenţa pe mâinele cadavrului a uleiului;
c. numărul de plăci, amplasamentul orificiilor de intrare şi ieşire;
d. existenţa urmelor secundare ale împuşcăturii (ştanţa marca,

tatuajul, inelul de frecare, inelul de ştergere, ruperea ţesutului etc.);
e. modalitatea de amplasare a urmelor secundare ale împuşcă-
turii;
f. prezenţa urmelor de sânge, caracterul şi amplasarea acestora;
g. dacă tragerea a fost efectuată din armă de vânătoare ce peri-
metru este afectat de alice sau mitralii.
Cadavrul necesită transport la morgă astfel încât să nu fie pier-
dute urmele împuşcăturii, de aceea ar fi recomandabil ca orificiul de
intrare, pe haine, să fie cusut cu o bucată de pergament curat.
Principalele semne ale înscenării omorului cu
Prezenţa urmelor ajutorului armei de foc:
de sinucidere a. lipsa urmelor secundare ale împuşcăturii ce
din arma de foc trebuie să fie prezente când tragerea se efectuează de
la distanţe mici (60-100 cm) sau lipit corpului;
b. lipsa stropilor de sânge, a particulelor de praf nears pe mână;
c. necorespunderea poziţionării petelor cadaverice poziţiei ca-
davrului;
d. scurgerile de sânge nu corespund poziţiei cadavrului;
e. necorespunderea între arma descoperită la locul faptei şi ca-
racterul plăgilor de pe cadavru;
f. prezenţa urmelor de luptă şi auto apărare.
Pe lângă leziunile traumatice externe – echi-
Particularităţile moza, hematomul, excoriaţia – care odată descope-
cercetării urmelor rite pe corpul persoanelor implicate, probează exis-
lăsate de armele tenţa conflictului şi, în parte, dinamica acestuia. O
albe şi obiectele preocupare pentru echipa de cercetare la faţa locu-
contodente lui (în special a medicului legist) o constituie analiza
plăgilor.
Plăgile contuze iau naştere ca urmare a învingerii rezistenţei
şi elasticităţii pielii de către o forţă contuzivă. Mecanismul de produ-
cere este caracterizat de lovirea sau comprimarea ţesuturilor, ori mai
rar, printr-o tracţiune exercitată asupra tegumentelor, în special asu-
pra unor proeminenţe – nas, ureche, degete, articulaţii. Forma plăgii
depinde de forma şi caracteristicile obiectului contondent cu care s-a
Cercetarea la fata
exercitat agresiunea şi de regiunea corpului afectată. Astfel, plăgile
produse prin presiune – cum este cazul comprimării tegumentelor
pe un plan osos – au o formă liniară, oarecum asemănătoare cu cea
a plăgilor tăiate. Plăgile corespunzătoare unei zone ce conţine eschi-
le osoase se aseamănă cu cele produse prin înţepare. Plăgile produse
prin strivire au forme neregulate, margini zdrenţuite, iar atunci când
sunt interesate mai multe planuri apar nivele diferite de profunzime
şi gravitate. În cazul plăgilor muşcate pe piele, se imprimă amprenta
dinţilor sub forma a două arcuri pe care se pot observa plăgi mici cu
aspect de tăieturi, corespunzătoare fiecărui dinte şi care poate contri-
bui la identificarea ucigaşului.
Plăgile înţepate sunt create în condiţiile în care un obiect cu
conformaţie adecvată învinge rezistenţa ţesuturilor, îndepărtându-le
în lateral – gradul dislocării depinzând de diametrul obiectului, de for-
ţa acţiunii şi de elasticitatea ţesuturilor.
Aceste plăgi se caracterizează prin prezenţa următoarelor ele-
mente:
• orificiul de pătrundere – plaga cutanată;
• canalul rănii – plaga ţesuturilor profunde;
• orificiul de ieşire.
Plăgile înţepate-tăiate sunt create de instrumente ce acţionează
atât prin vârful lor ascuţit, cât şi prin una sau mai multe lame tăioase,
având unul sau mai multe unghiuri ascuţite – în funcţie de numărul
de lame tăioase pe care le are arma crimei. Aspectul plăgii depinde
de forma şi caracteristicile armei care răneşte. Un cuţit cu vârful bine
ascuţit şi cu lamă cu două tăişuri dă naştere la o leziune asemănătoare
cu o plagă tăiată, de care se va deosebi însă prin profunzime – caracte-
rizată de o soluţie de continuitate a pielii, alungită, cu margini regulat
tăiate şi unghiuri ascuţite. Marginile plăgii sunt mai mult sau mai pu-
ţin îndepărtate în funcţie de regiunea în care este situată aceasta şi de
faptul dacă este paralelă sau se încrucişează oblic sau în unghi drept
cu direcţia fibrelor elastice ale pielii. Dacă arma a fost introdusă sau
scoasă într-o poziţie în care una din marginile sale tăioase a acţionat
sub un unghi ascuţit, se va forma o „codiţă” – cu atât mai proeminentă
cu cât înclinaţia armei a fost mai mare. În cazul plăgilor formate prin
intermediul unui cuţit sau a unui alt instrument cu un singur tăiş, în

partea corespunzătoare muchiei netăioase se observă o ruptură a pie-
lii, unghiul plăgii fiind mai rotunjit – aceasta se poate observa prin
apropierea marginilor plăgii49.
Plăgile tăiate-despicate sunt produse prin impactul corpului
uman cu corpuri grele cu muchii, mai mult sau mai puţin ascuţite. În
funcţie de condiţiile impactului, plăgile pot fi liniare, cu limb sau mu-
tilante – la fel ca plăgile tăiate – sau asemănătoare cu plăgile contuze,
predominând o caracteristică sau alta în funcţie de cât de ascuţită este
muchia de contact a corpului folosit ca armă50.
Cercetarea cadavrului la locul faptei poate să
Stabilirea timpului ne ofere numai anumite semne care să denote faptul
când au fost că leziunile corporale au fost create post-mortem:
cauzate leziunile a. prezenţa scurgerilor mici de sânge la prezenţa unor
corporale plăgi mari;
b. ţesuturile în plagă sunt albe şi fără sânge;
c. marginile plăgii nu sunt pronunţate etc.
Arsurile pot fi produse de agenţi termici va-
Particularităţile riaţi: flacără, gaze incandescente, vapori supraîncăl-
cercetării cadavru- ziţi, corpuri solide supraîncălzite sau incandescente,
lui omorât prin ac- lichide fierbinţi, metale topite.
ţiunea temperaturii După gravitatea leziunilor şi aspectul morfo-
ridicate logic se disting 4 grade de arsuri.
• Arsuri de gradul I – se caracterizează prin apariţia unui eri-
tem cu tumefacţie şi durere locală. Dispar în circa două zile, fără cica-
trice. Pot deveni mortale când interesează 2/3 din suprafaţa corporală.
Arsurile de gradul I dispar la cadavru.
• Arsuri de gradul II – se caracterizează prin apariţia de vezicule,
bule, flictene ce conţin un lichid sero-citrin bogat în leucocite, proteine
şi fibrină, cu reacţia Rivalta pozitivă. Se vindecă în 1-2 săptămâni, fără
cicatrice, adesea cu o uşoară pigmentaţie locală. Pot deveni mortale
G. I. Olteanu, op.cit., p. 148.

49
50
V. Beliş în Tratat de medicină legală, op. cit. P. 342; Ion Moraru, Medicina legală,
Editura Medicală, Bucureşti, 1967, p. 179.
Cercetarea la fata
când interesează 1/2 din suprafaţa corporală. Pe cadavru trebuie dife-
renţiate de flictenele de putrefacţie care au reacţia Rivalta negativă .
• Arsuri de gradul III – se caracterizează prin necroze tegumen-
tare, urmate de escare. Vindecarea se face lent, cu apariţia de cicatrice
adesea cu aspect cheloid. Pot deveni mortale când interesează 1/3 din
suprafaţa corporală.
• Arsuri de gradul IV – carbonizarea – sunt arsuri profunde,
cu distrugerea ţesuturilor moi, putând merge pană la calcinarea oa-
selor. Ţesuturile carbonizate sunt dure, prezentând fisuri adânci cu
infiltrate sangvine marginale. Prin coagularea proteinelor musculare
se produce o retracţie a musculaturii membrelor, cadavrul luând o po-
ziţie caracteristică de „boxer”. În carbonizare, prin distrucţia tisulară
extinsă şi deshidratare se reduce mult greutatea segmentului afectat
şi a cadavrului. Când sursa calorică este puternică şi acţionează timp
îndelungat, se poate ajunge la o distrucţie totală, dinţii şi oasele fiind
ultimele care se distrug. Prin incinerarea totală a cadavrului unui adult
rămân circa 6 kg de cenuşă.
În timpul cercetării este necesar de fixat:
1. starea hainelor;
2. urmele de pârlire;
3. distrugerile ce nu au legătură cu flacăra;
4. poziţionarea şi gradul arsurilor;
5. prezenţa arsurilor şi funinginii în cavitatea bucală, pe frunte,
pe partea superioară a ridurilor.
Flacăra atinge parţial sau nu atinge deloc acele zone ale corpului
uman care sunt strâns lipite de ceva (podea, sol etc.). Luând în con-
sideraţie că în urma acţiunii flăcării cadavrul poate suferi schimbări
majore, este important să se atragă atenţie asupra sistemului dentar
şi malformaţiilor ale corpului, ca ulterior pe baza lor să fie posibilă
identificarea cadavrului.
Când temperatura corpului scade la 30-320C,
Particularităţile
se instalează aşa – numita fază letargică caracteri-
cercetării cada-
zată prin bradicardie însoţită uneori de aritmie,
vrului omorât prin
bradipnee, respiraţie periodică, astenie, adinamie,
acţiunea tempera-
somnolenţă şi uneori stare euforică. Când tempe-
turii joase
ratura corporală ajunge la 31-270C, se instalează coma. Moartea se

produce când temperatura corpului atinge 20-240C, fiind determinată
de fibrilaţie ventriculară sau stop cardiac.
După gravitate şi aspectul morfologic, există 4 grade de dege-
rături:
• Gradul I – se caracterizează prin apariţia unui eritem cu tentă
violacee, iniţial dureros, apoi insensibil prin paralizia filetelor nervoa-
se senzitive; pe cadavru dispar.
• Gradul II – se caracterizează prin apariţia de flictene ce conţin
un lichid clar sau uşor hemoragic.
• Gradul III – constă în leziuni necrotice ale pielii, cu apariţia
de ulceraţii care evoluează ca nişte ulceraţii atone.
• Gradul IV – este caracterizat prin apariţia gangrenei uscate
care în evoluţie se poate transforma în gangrenă umedă.
În cazul cadavrului electrocutat este necesar
Particularităţile
de stabilit:
cercetării cadavru-
1. dacă victima a intrat în contact cu curentul electric;
lui electrocutat
2. corespunde locul unde victima a fost electrocu-
tată cu locul unde a fot descoperit cadavrul (în unele cazuri, persoana
electrocutată poate să se mai deplaseze);
3. în ce stare se află locul unde persoana a fost electrocutată sau
descoperit cadavrul (sol umed sau podea umedă, fire electrice dezgoli-
te etc.);
4. particularităţile şi starea hainelor de pe cadavru (ce tip de în-
călţăminte, sunt prezente mijloacele de protecţie, carbonizarea unor
părţi din haine etc.);
5. prezenţa semnelor de electrocutare (arsuri prin locul pe unde
a trecut curentul electric, de exemplu, bule mici de culoare alb-surie pe
talpa piciorului şi pe mână etc.).
În cazul cercetării omorului cauzat de trăsnet trebuie atras aten-
ţie asupra locului unde a fost depistat cadavrul, poziţionării lui în spa-
ţiu, dacă nu există în jur obiecte, ce păstrează semne ale trăsnetului şi,
de asemenea, prezenţei pe cadavru a „figurii trăsnetului”, dungilor ro-
şii ramificate, asemănătoare bradului. Deoarece figura trăsnetului dis-
pare foarte repede, la depistare trebuie să fie fotografiată obligatoriu.
Cercetarea la fata
Cercetarea cada- La cercetarea cadavrului nou-născut sau năs-

vrului nou-născut cut înainte de termen este necesar de fixat:
1. dacă cadavrul este îmbrăcat sau nu, în ce fel de
material este înfăşurat, particularităţile acestuia;
2. prezenţa fecalelor de culoare verde;
3. prezenţa leziunilor pe corp, dacă hainele sunt rupte;
4. nu sunt prezente semnele de înec etc.
Stabilirea stării Elementele importante în aprecierea stării de

nou-născutului nou-născut sunt reprezentate de:
–– urme de sânge şi vernix caseosa pe tegumente;
–– bosa serosangvinolentă epicraniană;
–– aspectul cordonului ombilical, care imediat după naştere este
turgescent, lucios, fără linie de demarcaţie la nivelul implantării (linia
de demarcaţie apare după 24 de ore).
Durata vieţii extrauterine se poate aprecia pe baza mai multor
criterii:
• Modificările tegumentare:
a. după circa 2 zile de la naştere, depozitele de vernix caseosa
se usucă şi se detaşează;
b. la 2-3 zile după naştere apare o descuamare a pielii, furfu-
racee sau în lambouri, proces care durează circa 1-2 săptămâni.
• Modificările cordonului ombilical:
a. imediat după naştere, cordonul ombilical este turgescent,
cu aspect gelatinos;
b. după aproximativ 24 de ore, la zona de implantare se for-
mează inelul de demarcaţie, de culoare roşietică;
c. mumificareacordonuluiestebinevizibilădupăcirca3zile;
d. detaşarea cordonului ombilical se face după 5-7 zile;
e. plaga ombilicală se cicatrizează în 3-4 săptămâni.
• Bosa serosanghinolentă epicraniană: apare imediat după
naştere şi se resoarbe în 2-3 zile.
• Modificări ale aparatului cardio-vascular:
A. orificiul Botal se închide în circa 2 săptămâni;
b. ductul arterial se închide în aproximativ 4-6 săptămâni;
c. după circa 2 săptămâni de la naştere, grosimea ventriculu-

lui stâng devine mai mare ca cea a ventriculului drept.
• Modificări la nivelul tubului digestiv:
a. eliminarea meconiului se face in 2-3 zile după naştere;
b. docimazia gastrointestinală (evidenţiază pătrunderea ae-
rului în tubul digestiv după naştere, consecutiv instalării respiraţiei şi
degluţiei51.
Exhumarea cadavrului se face în baza ordo-
Cercetarea
nanţei motivate a organului de urmărire penală, cu
cadavrului
autorizarea judecătorului de instrucţie şi cu înştiin-
exhumat
ţarea rudelor.
Exhumarea cadavrului se face în prezenţa procurorului şi a spe-
cialistului în domeniul medicinii legale, cu anunţarea prealabilă a ser-
viciului sanitar epidemiologic din localitate.
După exhumare, cadavrul poate fi dus la instituţia medicală re-
spectivă pentru efectuarea altor investigaţii.
Motivele de solicitare a exhumării judiciare pot fi diferite. În
majoritatea cazurilor aceasta este dispusă pentru efectuarea expertizei
pe cadavre neautopsiate, deşi au existat motive de efectuare a autop-
siei. Uneori exhumarea este motivată prin necesitatea prelevării mos-
trelor probelor biologice (sânge, fire de păr) şi altor probe de laborator
sau altor tipuri de expertize, pentru identificarea cadavrului, pentru
reînhumarea cadavrului în alt loc, în scop ştiinţific, istoric etc.
Expertiza medico-legală pe cadavru52
Din punct de vedere juridic, exhumările pot fi de trei feluri:
aprobate oficial (legale), criminale şi întâmplătoare. Din catego-
ria exhumărilor aprobate oficial fac parte toate exhumările amintite
anterior. Exhumările ilegale pot fi efectuate în scop de profanare a
51
în contextul legislaţiei actuale”, Ed. Med. Univ. „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2002,
p. 98, 100-101
52
Expertiza medico-legală pe cadavru. http://www.google.md/url?q=http://www.iful-
ga.com/cap._3.pdf&sa=U&ei=suj4UZi5L8vjtQbQ8oHwBg&ved=0CBkQFjAA&sig
2=dRFhukaXmespK8sjRJ5Q9A&usg=AFQjCNGt2ZSgIThmAnHm6HBZnuWjfXkq
-A
Cercetarea la fata
cadavrelor, din motive religioase, din răzbunare, şantaj, motive necro-
filice. Exhumările întâmplătoare se întâlnesc în domeniul construcţi-
ilor (demolarea clădirilor vechi, săpături pentru fundament sau ţevi,
cabluri), în agricultură etc.
Perioada lungă de înhumare sau eventualele modificări cadave-
rice distructive avansate nu pot fi motivul prin care se refuză efectua-
rea exhumării. Exhumarea este precedată de măsurile: de identificare a
locului unde se află cadavrul, atât pe baza unor documente, cât şi prin
declaraţiile martorilor; fotografierea sau înregistrarea video a mormân-
tului; descrierea exactă în procesul-verbal a locului înhumării, tipului
mormântului, datelor de identificare de pe obiecte funerare (cruce, pia-
tră funerară, monument). Fiecare etapă se descrie amănunţit în proce-
sul-verbal şi se fixează prin fotografiere sau înregistrare video.
Se descriu: tipul şi culoarea solului, adâncimea la care se află
sicriul, inscripţiile de pe sicriu, materialul din care este confecţionat
sicriul şi obiectele din interiorul acestuia, modul de fixare a capacului,
existenţa şi caracterul defectelor sau deformărilor sicriului.
După ridicarea capacului sicriului, se fac demersuri pentru
identificarea cadavrului. Se descrie îmbrăcămintea, alte obiecte din
interiorul sicriului. În conformitate cu actele normative, examinarea
cadavrului se efectuează în locul unde se află cadavrul sau la o morgă
din apropiere. În caz de suspiciune de deces prin intoxicaţie se va re-
colta solul de sub sicriu şi deasupra acestuia, obiectele din sicriu care
pot conţine substanţa toxică. Trebuie subliniat faptul că efectuarea
etapelor tehnice de exhumare a cadavrului, cum ar fi dezgroparea şi
scoaterea cadavrului, nu intră în competenţa experţilor medico-le-
gali, prin urmare, ofiţerul de urmărire penală este obligat să asigure
prezenţa personalului tehnic. Având în vedere faptul că exhumarea
presupune anumite dificultăţi în plan organizatoric şi tehnic, precum
şi faptul că aceasta poate fi cauza unor stări de stres pentru rudele de-
cedatului, solicitarea efectuării acesteia trebuie să fie bine întemeiată.
Se recomandă ca înainte de a fi solicitată oficial exhumarea, ofițerul
de urmărire penală să consulte în prealabil un expert medico-legal cu
privire la utilitatea, posibilităţile şi limitele acestei expertize medico-
legale pentru rezolvarea cazului de faţă.
Ţinând cont de gradul crescut de dificultate a acestui tip de ex-

pertize, este recomandat ca din componenţa echipei să facă parte cei
mai experimentaţi criminalişti şi experţi medico-legali.
Particularităţile cercetării la faţa locului

în cazul investigării infracţiunii săvârşit
prin utilizarea corpurilor explozive
Dacă semnalul despre pericolul exploziei a parvenit la colabo-

ratorul de poliţie în timpul executării îndatoririlor de serviciu (cere-
rile cetăţenilor, sunete anonime, informaţia operativă şi altele), acesta
trebuie:
a. să raporteze despre cele întâmplate ofiţerului de serviciu al
organului teritorial;
b. să asigure evacuarea populaţiei din zona de pericol;
c. să asigure paza locului faptei până la sosirea echipei de cerce-
tare şi specialiştii din cadrul secţiei tehnico-explozive (ST-E) a MAI.
Dacă semnalul despre pericolul exploziei a parvenit ofiţerului
de serviciu prin intermediul liniei „902”, acesta trebuie:
–– să concretizeze locul, timpul, circumstanţele care au determi-
nat semnalul (cerinţe cu caracter criminal sau terorist, cerinţe econo-
mice, cerinţe politice sau fără anumite motive);
–– să înregistreze corespunzător informaţia primită;
–– să trimită la locul faptei colaboratorii de poliţie mai apropiaţi,
inspectorul de sector, subdiviziunile Serviciului de patrulă şi santinelă
pentru blocarea teritoriului şi luarea măsurilor preventive pentru asi-
gurarea securităţii cetăţenilor aflaţi în zona incidentului;
–– să înştiinţeze şi să trimită la faţa locului membrii grupei de
cercetare;
–– să acumuleze toată informaţia operativă necesară şi să rapor-
teze conducerii OAI despre incident şi măsurile luate;
–– să cheme la faţa locului reprezentanţii organelor administra-
ţiei publice locale, conducătorii întreprinderilor, organizaţiilor, depar-
tamentelor firmelor ş.a., indiferent de apartenenţa departamentală şi
Cercetarea la fata
forma de proprietate;
–– la depistarea corpurilor explozive sau a unui asemănător cu
acestea să înştiinţeze în modul corespunzător şi să trimită la faţa locu-
lui specialiştii din cadrul secţiei tehnico-explozive a MAI;
–– să asigure şi să menţină legătura telefonică (radio) cu locul
incidentului pentru acumularea şi transmiterea informaţiei; în caz de
necesitate să ia măsuri suplimentare de securitate.
Conducătorul grupei de cercetare după ce primeşte semnalul
despre pericolul exploziei, este obligat:
1. să aibă planul măsurilor necesare pe cazurile de pericol de
explozie; planul interacţiunii cu subdiviziunile (serviciile) antrenate;
2. până la sosirea la faţa locului să stabilească forţele şi mijloace-
le necesare;
3. la locul incidentului să organizeze interacţiunea subdiviziu-
nilor şi serviciilor sosite, în caz de necesitate să antreneze forţe şi mij-
loace suplimentare;
4. la faţa locului să aprecieze situaţia, gradul de periculozitate şi
să ia decizia despre evacuarea totală sau parţială a cetăţenilor;
5. să stabilească perimetrul zonei periculoase, să asigure paza
acestuia şi să interzică categoric aflarea în interiorul perimetrului zo-
nei periculoase a persoanelor care nu au nici o atribuţie la îndeplinirea
obligaţiilor nemijlocite;
6. să asigure paza de un eventual atac din partea infractorilor
(teroriştilor);
7. la distanţa de vizibilitate directă de la hotarul zonei pericu-
loase, cu forţele serviciilor operative şi altor colaboratori de poliţie, să
organizeze căutarea şi depistarea posibililor infractori care au meca-
nisme de comandă sau altele pentru declanşarea DE;
8. în apropierea hotarelor zonei periculoase să stabilească lo-
cul punctului de comandă, punctului de alimentare şi încălzire (după
necesitate), să organizeze legătura, asigurarea medicală, contactul cu
mijloacele de informare în masă;
9. să asigure controlul permanent al situaţiei;
10. la depistarea corpurile explozive sau asemănător cu acesta
să cheme în modul stabilit specialiştii ST-E, să organizeze evacuarea
totală a cetăţenilor, celelalte măsuri le execută în conformitate cu pla-

nul depistării corpurile explozive;
11. dacă nu au fost depistate corpuri explozive, obiectivul se
închide pentru minimum 24 de ore.
Subdiviziunile poliţiei de ordine publică împreună cu colabora-
torii trupelor de carabinieri şi subdiviziunile serviciului special de in-
vestigaţie al poliţiei şi situaţii excepţionale la indicaţia conducătorului
grupei de cercetare organizează şi efectuează:
• Paza locului faptei;
• evacuarea totală sau parţială a cetăţenilor;
• asigurarea ordinii şi liniştii publice pe teritoriile apropiate;
• împreună cu poliţia patrulare efectuează blocarea străzilor
alăturate;
• căutarea corpurilor explozive împreună cu specialistul-chi-
nolog cu câine.
Subdiviziunile serviciului special de investigaţie al poliţiei la in-
dicaţia şefului grupului de cercetare organizează şi efectuează:
• Măsuri operative de depistare a martorilor, culegerea infor-
maţiei pe cazul dat;
• măsuri operative de depistare a persoanei care a sunat, cauze-
le, scopul, legăturile etc.;
• stabilesc locurile posibile de dislocare a infractorului(-lor) în
regiunea locului faptei şi, împreună cu colaboratorii BPDS „Fulger”,
efectuează măsurile necesare pentru reţinerea acestora;
• stabilesc posibilitatea atacului din partea infractorilor asupra
colaboratorilor grupei de cercetare, iau măsurile preventive necesare
etc.
Subdiviziunile poliţiei patrulare la indicaţia şefului grupei de
cercetare:
a) împreună cu poliţia municipală, efectuează blocarea străzilor
aflate în zona periculoasă şi reglează transportul şi pietonii;
b) controlează transportul suspect aflat în zona locului inciden-
tului, în caz de necesitate, efectuează evacuarea lui într-o zonă sigură;
c) în caz de necesitate, asigură un „coridor” pentru evacuarea
imediată a cetăţenilor şi mijloacelor tehnico-materiale, însoţirea co-
Cercetarea la fata
loanelor;
d) asigură trecerea şi terenul pentru dislocarea subdiviziunilor
care intră în grupa de cercetare;
e) la depistarea corpurilor explozive acordă ajutor pentru de-
plasarea în siguranţă a corpurilor explozive şi elementelor lui într-o
zonă sigură, însoţirea coloanelor etc.
Subdiviziunile de urmărire penală în coordonare cu şeful grupei
de cercetare şi alte subdiviziuni organizează şi execută acţiunile de ur-
mărire penală conform prevederilor CPP al Republicii Moldova.
În cazul depistării unui corp exploziv sau a
Depistarea corpuri- unuia asemănător cu acesta (pachet, geantă, valiză
lor explozive etc.) colaboratorul de poliţie trebuie 53:
• să îndepărteze oamenii din zona periculoasă;
• să raporteze despre cele întâmplate serviciului operativ terito-
rial al organului afacerilor interne;
• să asigure paza locului faptei până la sosirea specialiştilor
ST-E.
Inspectorul operativ de serviciu al organului afacerilor interne,
la primirea informaţiei despre depistarea corpurilor explozive sau a
unuia asemănător cu acesta:
1. clarifică timpul, locul, circumstanţele depistării (în procesul
săpăturilor, lucrărilor de construcţie şi reparaţie, explozie etc.), sem-
nalmentele exterioare ale corpului exploziv;
2. clarifică datele de identificare ale depunătorului declaraţiei;
3. preîntâmpină depunătorul declaraţiei despre necesitatea de
a respecta toate măsurile de precauţie în zona unde au fost depistate
corpurile explozive, de a evacua oamenii din zona ce prezintă pericol,
până la sosirea lucrătorilor de poliţie;
4. înregistrează informaţia în modul stabilit;
5. raportează despre incident conducerii organului de poliţie
şi în unitatea de gardă a organului ierarhic superior şi acţionează con-
form indicaţiilor primite;
53
Recomandări privind organizarea lucrurilor cu corpurile explozive nr. 12/128 din
13 februarie 2010 – Ministerul Afacerilor Interne al RM, Departamentul poliţiei, Di-
recţia tehnico-criminalistică.
6. informează organul securităţii naţionale (după necesitate se

informează SPC şi SE, precum şi secţiile administrativ-militare);
7. îndreaptă la faţa locului cel mai apropiat efectiv de serviciu
şi inspectorul de sector pentru blocarea teritoriului şi evacuarea cetă-
ţenilor din zona incidentului;
8. asigură chemarea specialiştilor ST-E pentru dezamorsarea,
neutralizarea sau distrugerea corpurilor explozive;
9. indică efectivului de serviciu îndreptat în raionul inciden-
tului graniţele zonei de pericol, timpul şi modul executării serviciu-
lui, sarcinile pentru neadmiterea cetăţenilor, transportului în zona de
încercuire, rutele evacuării cetăţenilor din zona ce prezintă pericol şi
căile de ocolire pentru unităţile de transport;
10. întreţine legătura permanentă cu lucrătorii de poliţie tri-
mişi la locul incidentului pentru a obţine informaţii privitoare la si-
tuaţia operativă, în scopul luării unor măsuri suplimentare înainte de
neutralizarea corpurilor explozive de către specialiştii ST-E;
11. comunică despre posibilele consecinţe grave organelor lo-
cale ale puterii, procurorului, ofiţerului de serviciu al organului secu-
rităţii naţionale;
12. în cazul exploziei, dacă e necesar, ia măsuri urgente pen-
tru acordarea asistenţei medicale vătămaţilor şi sprijinului la transpor-
tarea lor în instituţia medicală;
13. raportează rezultatele acţiunilor urgente întreprinse co-
misarului de poliţie (substitutului acestuia), unităţii de gardă ierarhic
superioare.
În caz de depistare, în timpul cercetării, a unor persoane sau
mijloace de transport, care transportă ilegal muniţii, ce nu conţin urme
exterioare ale unor deteriorări mecanice şi urme vizibile de coroziune,
colaboratorul de poliţie poate să le ridice fără antrenarea specialistu-
lui. În caz de necesitate, cu condiţia respectării măsurilor de siguranţă,
acestea pot fi scoase din locul depistării într-o încăpere a unei sub-
diviziuni a afacerilor interne apropiate pentru păstrarea temporară şi
transmiterea specialistului.
În cazul depistării dispozitivelor explozive sau a unora asemă-
nătoare cu acestea în zona dată se execută evacuarea persoanelor şi se
Cercetarea la fata
cheamă specialiştii din cadrul secţiei tehnico-explozive a MAI. Colabo-
ratorilor de poliţie li se interzice categoric efectuarea oricăror manipu-
lări cu corpurile explozive sau asemănătoare cu acestea.
Colaboratorilor de poliţie, care nu sunt specialişti, li se interzice
categoric să desfacă pachete, banderole, colete, cutii transportate de
cetăţeni (în caz de suspiciuni că se referă la corpurile explozive), de
asemenea, să tragă de firele ce ies în afară din acestea, să deterioreze
integritatea ambalajului.
În caz de imposibilitate a demontării obiectului pe loc, este ne-
cesar de a analiza posibilitatea transportării acestuia într-un loc sigur.
În caz de imposibilitate de a transporta obiectul nedezamorsat
într-un loc sigur, este necesar să se ia măsuri pentru distrugerea şi li-
chidarea acestuia pe loc.
Toate activităţile de dezamorsare şi posibilă lichidare a corpuri-
lor explozive trebuie (după posibilităţi) să asigure păstrarea unor părţi
separate ale construcţiei dispozitivului sau explozivului, pentru efec-
tuarea examinărilor ulterioare.
Dacă dezamorsarea este legată de efectuarea unor lucrări de dis-
trugeri nemijlocit la locul faptei (obiectele depistate nu sunt suscepti-
bile de a fi transportate) este necesar:
a. să se ia măsuri de evitare a împrăştierii fragmentelor (par-
ticulelor) obiectului exploziv prin plasarea unor baraje de protecţie,
împrejmuirea cu saci de pământ a locului efectuării lucrărilor;
b. să se efectueze schema explodării cu descrierea amănunţită a
mijloacelor de distrugere, tipului lor şi cantităţii;
c. să se efectueze descrierea şi fotografierea mijloacelor de dis-
trugere folosite şi a obiectelor explozive;
d. în caz de necesitate, înainte de distrugere, să se efectueze fo-
tografia Röentgen a corpului exploziv;
e. să se efectueze fotografierea şi (după posibilităţi) filmarea
video amănunţită, alcătuind schiţa generală a obiectului cu arătarea
dimensiunilor;
f. să se fixeze schema de lichidare şi distrugerile vizibile provo-
cate în urma exploziei.
După explodare, schijele, alte fragmente, precum şi alte obiecte
purtătoare de urme, se culeg minuţios, se sortează şi se împachetează

separat sau grupat, în funcţie de apartenenţă, în containere, vase, pa-
chete curate şi ermetice.
În calitate de model de comparaţie separat se împachetează
până la 10 g de substanţă explozivă, folosită pentru distrugerea cor-
purilor explozive.
După efectuarea lucrărilor de neutralizare a dispozitivelor ex-
plozive sau explozivilor, care nu sunt susceptibile de a fi transportate,
este necesar de a fixa procesual rezultatele lucrărilor în raportul de
constatare tehnico-ştiinţifică (procesul-verbal de interogare a marto-
rului) cu arătarea obligatorie a stării obiectului până şi după explozie.
Dacă dezamorsarea corpurilor explozive este legată de efectu-
area lucrărilor de distrugere, transportarea se face într-un automobil
special echipat sau remorcă. Se permite folosirea containerelor specia-
le pentru transportarea dispozitivelor explozive şi explozivilor.
Dacă pe timpul lucrărilor cu corpurile explozive sau în urma
efectuării acţiunilor operative de geniu au fost reţinute persoane bă-
nuite de folosirea acestor obiecte, este necesar:
a. să li se facă spălări de pe mâini cu tampoane, înmuiate în
acetonă sau apă distilată;
b. să se păstreze conţinutul buzunarelor, inclusiv particule de
pulbere, hainele şi posibilele mijloace de transportare a explozivilor
(geantă, valiză etc.);
c. obiectele arătate mai sus trebuie să fie împachetate separat
unul faţă de altul şi faţă de alte probe materiale.
Se interzice de a colecta în unul şi acelaşi pachet (în cantităţi de
grame) particulele de substanţă, ridicate de la locul depistării corpuri-
lor explozive, fără a efectua cercetarea lor prealabilă în vederea apar-
tenenţei lor la explozivi de iniţiere foarte sensibili (cercetarea privind
caracterul arderii la aprindere şi călire, la frecare, la lovire).
În cazul în care sunt motive de a presupune că substanţa ridi-
cată (de exemplu, iodură de azot, amestec din sare Bertholet cu fosfor
roşu etc.) este pasibilă de a exploda spontan, ea trebuie să fie umezită
cu apă.
Pentru efectuarea analizei prealabile a substanţelor fine, granu-
Cercetarea la fata
late, ridicarea probelor acestora trebuie să se facă cu o foaie de hârtie
sub formă de căuş. Este interzis ca substanţele solide să fie fărâmate,
sfredelite, răzuite. În acest caz luarea modelului de comparaţie se face
cu ajutorul tampoanelor de vată înmuiate în acetonă sau apă distilată.
Toate acţiunile şi activităţile efectuate cu muniţii, dispozitive
explozive şi explozivi în procesul cercetării şi ridicării trebuie să fie
fixate şi redactate din punct de vedere procesual.
Transportarea corpurilor explozive
Transportarea corpurilor explozive se efectuează cu transport
specializat sau mijloace de transport cu destinaţie specială şi amenaja-
te în aceste scopuri.
Transportarea corpurilor explozive trebuie să fie asigurată cu
pază armată, în regim analogic transportării armelor de foc şi muni-
ţiilor.
Traseele de transportare a corpurile exploziv, trebuie coordona-
te în mod obligatoriu cu subdiviziunile poliţiei patrulare:
1. în caz de transport în limitele raionului – poliţia patrulare a
inspectoratului de poliţie;
2. în caz de transport în limitele municipiului – secţia poliţiei
patrulare INP mun. Chişinău, poliţia patrulare a inspectoratelor de
poliţie;
3. în caz de transport interraional pe teritoriul Moldovei – INP
al MAI, subdiviziunile teritoriale ale INP pe teritoriul cărora se efectu-
ează transportarea;
4. în caz de transportare în afara Moldovei, introducere pe teri-
toriul acesteia, transportul de tranzit între alte state pe teritoriul Mol-
dovei – INP al MAI.
Transportarea corpurilor explozive de la locul ridicării se efec-
tuează:
1. până la locul distrugerii dispozitivelor explozive şi explozivi-
lor de către specialiştii ST-E;
2. până la locul păstrării în subdiviziunea de poliţie, care efec-
tuează acţiunile procesuale – în caz de prezenţă a unui permis în scris
pentru transportarea în siguranţă (după sfârşitul lucrărilor de neutra-
lizare a corpurilor explozive şi a împachetării separate a mijloacelor de
explodare şi corpului), cu mijloace de transport de serviciu în contai-

nere speciale;
3. până la locul efectuării examinărilor (laboratorul ST-E) cu
mijloace de transport de serviciu în containere speciale sau de către
specialiştii ST-E.
Greutatea totală a explozivilor conţinută în corpul exploziv ri-
dicat nu trebuie să depăşească limita de încărcare a containerului dat.
În caz de lipsă a containerului special, transportul corpurilor
explozive poate fi efectuat într-o cutie confecţionată din lemn cu di-
mensiunile în secţiune nu mai puţin de 150x150 mm, umplut cu nisip
sau într-o „fântână” din cauciucuri vechi de maşină legate între ele cu
bandă din material şi umplute cu nisip.
Trimiterea corpurilor explozive prin poştă sau prin curier cu
mijloace de transport în comun, trenuri de călători şi cu avioane este
interzisă categoric.
În caz de transportare a unui corp exploziv nedezamorsat, ex-
plozia căruia poate avea ca efect şi apariţia schijelor, traseul de trans-
port al maşinii trebuie să treacă, după posibilităţi, departe de locurile
aglomerate şi raioanele de trai cu construcţii compacte, de dorit pe
timp de noapte.
Viteza de mişcare pe drumuri acoperite cu prundiş – 15 km/
oră, acoperite cu asfalt – 30 km/oră.
În caz de transport al corpurilor explozive fără containere speci-
ale, oamenii care sunt întâlniţi trebuie imediat să fie înştiinţaţi privind
caracterul încărcăturii transportate şi înlăturaţi de pe traseu.
Este interzisă aducerea în incinta ST-E a corpurilor explozive
nedezamorsate.

în cazul investigării infracţiunii de viol
Înainte de a începe cercetarea la faţa locului pe cazul infracţiu-

nilor de viol ofiţerul de urmărire penală trebuie să rezolvarea urmă-
toarele sarcini:
Cercetarea la fata
a. să stabilească caracterul infracţiunii săvârşite;
b. să verifice veridicitatea declaraţiilor făcute de către victimă
pe marginea circumstanţelor violului;
c. să descopere şi să ridice corpurile delicte;
d. să identifice semne după care este posibilă identificarea făp-
tuitorului, dacă identitatea lui nu este cunoscută.
Pentru a obţine un rezultat pozitiv în timpul investigării infrac-
ţiunii de viol, ar fi bine să ne conducem de următoarele recomandări:
• După posibilitate, de efectuat cercetarea la faţa locului în pre-
zenţa victimei (fără ajutorul victimei în unele cazuri este imposibil de
găsit locul faptei şi de descoperit corpurile delicte, de stabilit corect
perimetrul ce urmează a fi cercetat, de stabilit căile de acces şi refu-
giu ale făptuitorului, de stabilit apartenenţa urmelor şi instrumentelor
descoperite la faţa locului);
• până a se începe cercetarea la faţa locului, să fie audiată vic-
tima, fixându-se în procesul-verbal al audierii toate circumstanţele
cauzei, aceasta se va face pentru ca pe viitor să existe posibilitatea de
verificare cu datele faptice de la faţa locului şi că nu există contradicţii
(în unele cazuri înseşi circumstanţele de la locul faptei indică faptul că
declaraţiile victimei sunt false: loc aglomerat, pereţi subţiri în încăpe-
rea unde se presupune că s-a săvârşit infracţiunea);
• de acordat o atenţie sporită procesului de descoperire a ur-
melor de picioare şi de mâini lăsate de făptuitor, a instrumentelor şi
diferitor părţi componente ale acestora lăsate de făptuitor la locul fap-
tei (mucuri de ţigară, chibrit, bucăţi de hârtie etc.), urme de mijloace
de transport;
• în timpul efectuării cercetării la faţa locului este necesar de
căutat în câmp deschis, în încăperi, pe mobila şi hainele victimei şi
făptuitorului urme ce mărturisesc demonstrează săvârşirea unui act
sexual (urme de spermă, sânge, urme create de coatele sau de genun-
chii făptuitorului, urme ce păstrează structură textilă a materialului
îmbrăcămintei);
• de stabilit şi consemnat în procesul-verbal de cercetare la faţa
locului urmele ce demonstrează lupta ce a avut loc între victimă şi făp-
tuitor (mobilă răsturnată şi deteriorată, veselă spartă, haine rupte, iar-
bă pătulită, crengi rupte etc.);

• nu este cazul să ne limităm la perimetrul unde după părerea
ofiţerului de urmărire penală sau la indicaţia victimei a avut loc violul,
ci să determinăm şi cercetăm căile de acces şi de refugiu ale făptui-
torului. În timpul efectuării cercetării la faţa locului este important
de atras atenţie asupra procesului de descoperire şi fixare a urmelor
mijloacelor de transport;
• de ridicat de la faţa locului modele de comparaţie: pământ,
vegetaţie etc. care ar putea fi descoperite pe hainele victimei şi ale făp-
tuitorului, pentru examinarea comparativă.
Dacă la cercetarea la faţa locului participă şi victima violului,
nu este recomandabil ca în prezenţa acesteia, să apreciem valoarea
fiecărui corp delict descoperit.
Odată cu efectuarea cercetării la faţa locului este necesar de
organizat căutarea făptuitorului, stabilind sarcini pentru colaborato-
rii poliţiei judiciare, aducându-le la cunoştinţă datele comunicate de
victimă şi informaţia stabilită în timpul cercetării la faţa locului.
Cercetarea la faţa locului se va face şi în cazul în care de la mo-
mentul săvârşirii infracţiunii de viol a trecut o anumită perioadă de
timp, cu toate că în această situaţie ne va fi greu să mai descoperim
urme ale violului, dar o astfel de cercetare ne va permite să înţelegem
mai bine ambianţa, circumstanţele în care a avut loc violul.
Cercetarea la faţa locului are importanţă şi pentru perceperea şi
fixarea împrejurărilor din locul în care se afirmă că a fost săvârşit vi-
olul în vederea aprecierii posibilităţii de comitere a faptei în condiţiile
prezentate de către victimă şi pentru identificarea eventualelor persoa-
ne ce au putut percepe aspecte legate de săvârşirea infracţiunii54.
Până a începe cercetarea la faţa locului sau imediat după ter-
minarea acesteia (în funcţie de situaţia creată) este necesar de exami-
nat victima şi făptuitorul, de ridicat hainele acestora, fiecare obiect
fiind împachetat aparte şi transmis la expertiză.
54
C. Aioaniţoaie, V. Bercheşan, Tratat de metodică criminalistică, Editura Carpaţi,
Craiova, 1994, p.147, p. 150.
Cercetarea la fata
în cazul investigării traficului de fiinţe umane
În cadrul investigării infracţiunii de trafic de fiinţe umane, cer-

cetarea la faţa locului este una dintre primele şi cea mai importantă ac-
ţiune de urmărire penală ce ne oferă posibilitatea de acumulare a unor
informaţii complete, determinând astfel cursul urmăririi penale.
S.I. Juravliov şi A.M. Pigaiev subliniază faptul că la investigarea
infracţiunii de trafic de fiinţe umane în cadrul cercetării la faţa locu-
lui a încăperilor şi terenurilor unde era primită sau adăpostită victima
traficului apar următoarele situaţii55:
• Efectuarea cercetării cu scopul descoperirii la faţa locului a
victimelor, eliberarea lor, precum şi fixarea urmelor de primire şi (sau)
exploatare;
• efectuarea cercetării în scopul descoperirii adăpostului despre
care ne-a comunicat victima, precum şi în vederea stabilirii semnelor
de utilizare efectivă a acestei încăperi pentru adăpostirea victimelor
traficului de fiinţe umane.
Autorii menţionaţi mai sus precizează că drept obiecte supuse
cercetării pot apărea, în primul rând:
1. suprafeţe de teren pe care sunt situate corturi, colibe sau bor-
deie în care se adăpostesc ori s-au adăpostit victimele traficului;
2. parcele de cultivare a plantelor agricole sau locurile de deţi-
nere a animalelor de care îngrijesc sau au îngrijit victimele traficului;
3. încăperile părăsite, inclusiv cele din gospodăriile rurale, fer-
me etc., unde erau primite, adăpostite şi exploatate victimele;
4. încăperile centrelor de divertisment, băilor, saunelor private,
cluburilor de noapte şi hotelurilor;
5. apartamentele obişnuite în blocurile locative.
Trebuie remarcat faptul că pe lângă paza existentă a apartamen-
telor şi aşa-numitelor „centre de agrement”, acestea mai sunt echipate
55
М.А. Волков, В.П. Потудинский, Особенности осмотра помещений и участ-
ков местности при расследовании преступленй, связанных с торговлей людьми
и использованием рабского труда, Северо-Кавказский государственный техни-
ческий университет. http://www.ncstu.ru
cu camere de luat vederi, care trebuie să fie luate în calcul la pătrunde-

rea în astfel de obiective, pentru efectuarea cercetării la faţa locului.
În cazul investigării traficului de fiinţe umane cercetarea la faţa
locului începe de îndată ce locul faptei a fost pus sub pază. Ca particu-
larităţi, trebuie observate următoarele:
• Locul faptei nu este întotdeauna evident şi nu poate fi deter-
minat cu uşurinţă;
• locul faptei se schimbă permanent şi deseori infracţiunea în-
cepe în străinătate;
• locul faptei este numai unul din elementele unui context mai larg;
• locul în care se află victima trebuie considerat ca fiind primul
loc al faptei;
• de multe ori, traficantul continuă să deplaseze victima pe par-
cursul diferitelor faze, ceea ce înseamnă că şi locul faptei se modifică
permanent; mijloacele de probă trebuie strânse din toate locurile cu-
noscute de poliţie56.
La etapa de pregătire la faţa locului apare şi o multitudine de
probleme care trebuie soluţionate:
–– declaraţiile victimei, martorilor sunt confuze sau chiar con-
tradictorii;
–– specialiştii criminalişti care efectuează unele interpretări sau
constatări la locul faptei nu au experienţa necesară de lucru cu urmele
traficului de fiinţe umane;
–– poate să apară necesitatea de cercetare a două locuri de comi-
tere a infracţiunii;
–– la locul efectuării cercetării pot să fie persoane străine ce îm-
piedică instaurarea controlului din partea organelor de drept asupra
acestui loc;
–– cantitatea de urme şi durata efectuării cercetării la faţa locu-
lui57.
În continuare vom analiza două tipuri de spaţii supuse cercetă-
rii: terenuri deschise şi încăperi.
56
Gabriel Ionel Olteanu, op. cit., p. 203.
57
Пособие для специалистов в сфере уголовного правосудия по борьбе с торгов-
лей людьми, Организация Объединенных наций, Нью-Йорк, 2010 год, c. 198.
Cercetarea la fata
În cazul cercetării terenurilor deschise, suprafeţele ce vor fi cer-
cetate sunt mari, de aceea trebuie să ne conducem de îndrumările
autorului din Federaţia Rusă S.S. Stepiceva care afirmă că „la analiza
zonelor de teren adiacente ce sunt supuse cercetării este bine de mărit
raza de cercetare”. Micşorarea nefondată a terenurilor ce trebuie să
fie supuse cercetării, după părerea autorilor S.I. Ţvetkova şi N.G. Şu-
ruhnova, duce la micşorarea volumului de informaţie criminalistică,
necesară pentru investigarea şi descoperirea infracţiunii58. La efectua-
rea cercetări la faţa locului pe caz de trafic de fiinţe umane, în căutarea
probelor suntem obligaţi să ne conducem de regula de aur: de la faţa
locului trebuie să se ridice toate obiectele care pot constitui o probă.
Dacă există îndoieli asupra unor obiecte, este mai bine să se ridice şi
acestea, urmând să fie returnate ulterior, decât să fie lăsate la locul lor
şi să nu mai fie găsite în momentul în care s-a realizat semnificaţia lor
probatorie59.
La cercetarea încăperilor ce au corelaţie cu acest tip de infracţiu-
ne trebuie să fie descoperite, fixate şi ridicate urmele aflării victimei în
locurile de primire, adăpostire şi exploatare. Acestea pot fi atât urme
tradiţionale pe care le poate lăsa omul în locurile de primire şi adăpos-
tire (urme de mâini, încălţăminte, excremente, microparticule etc.),
cât şi urme care confirmă declaraţiile victimei cu privire la circum-
stanţele infracţiunii:
–– locurile de cazare sau de exploatare a victimei;
–– obiecte specifice locurilor de deţinere forţată a victimei in-
fracţiunii de fiinţe umane (cătuşe, lanţuri, cabluri, sârmă, peliculă
scotch etc.);
–– documente legate de procesul de recrutare, cum ar fi reclame,
agende, corespondenţă cu şcoli de limbi străine sau cu secţii consulare
ale ambasadelor etc.;
58
М.А. Волков, В.П. Потудинский, Oсобенности осмотра помещений и участ-
ков местности при расследовании преступленй, связанных с торговлей людьми
и использованием рабского труда, Северо-Кавказский государственный техни-
ческий университет. http://www.ncstu.ru
59
Gabriel Ionel Olteanu, Metodologie Criminalistică, Editura, AIT Laboratories, 2005,
p. 203.
–– documente legate de organizarea cotidiană a activităţilor de

prostituţie: reclame, liste cu orele prestate, „liste de bucate” cu servi-
ciile sexuale oferite, liste de preţuri, texte standard pentru serviciile de
sex la telefon etc.;
–– instrumente de tortură (fier de călcat, ciocan electric de lipit,
instrumente de lăcătuşărie etc.);
–– urme de sânge, spermă, prezervative etc., obiecte folosite în
activitatea de prostituţie, cum ar fi uniforme, instrumente – accesorii
sexuale;
–– obiecte şi lucruri ce aparţin victimei;
–– înregistrări secrete, semne, însemnări pe care le-au făcut vic-
timele;
–– descifrările convorbirilor telefonice ale persoanelor bănuite
de comiterea traficului de fiinţe umane;
–– sistemele de telecomunicaţii şi purtători de informaţie elec-
tronică care au fost depistaţi la faţa locului, pe care se păstrează date ce
au importanţă pentru urmărirea penală: computere, telefoane mobile,
aparate de fax, minicomputer, agende electronice etc.
Dacă facem trimitere la procedeele de cercetare la faţa locului ce
pot fi aplicate în cadrul cercetării locului faptei traficului de fiinţe uma-
ne, atunci nu există vreo regulă care să impună folosirea unui anumit
procedeu. Totul depinde de situaţia de la faţa locului şi de informaţia
pe care o deţinem până la începerea cercetării (date dobândite de la
martori sau victimă). Iar dacă e să vorbim de metodele de cercetare
atunci ar fi rezonabil de aplicat metoda combinată sau obiectivă, mai
puţin cea subiectivă.
În măsura posibilităţii, înainte de a se începe cercetarea la faţa
locului (deci înainte de a se modifica poziţia diferitelor obiecte), se vor
face înregistrări de sunet şi imagine în fiecare cameră în care traficanţii
s-au aflat împreună cu victimele.
Imaginile de la „locul crimei” pot avea o importanţă deosebită
dacă victima afirmă că a fost atacată sexual sau fizic într-unul din-
tre aceste locuri, deoarece este puţin probabil, dat fiind, de exemplu,
activităţile de prostituată ale victimei, că se vor mai găsi urmele me-
dico-legale ale unui presupus viol petrecut cu timp în urmă. Tocmai
Cercetarea la fata
din acest motiv, fixarea pe bandă video a spaţiilor respective este un
element esenţial în coroborarea afirmaţiilor victimei.
Dacă este vorba despre prostituţie, se vor înregistra pe video
încăperile bordelului, fixându-se toate detaliile: tipul încăperilor, re-
clame, materiale pornografice, accesorii folosite în activităţile sexuale,
prezervative, liste de preţuri etc. Cunoaşterea poziţiei exacte a fiecărui
obiect este deosebit de importantă, în cazul în care suspectul pretinde
ulterior că nu a ştiut că victima se prostituează, cu toate că există mar-
tori care l-au văzut vizitând adresele respective.
Chiar dacă s-au făcut înregistrări de sunet şi imagine ale locuri-
lor respective, toate obiectele care pot constitui mijloc de probă vor fi
ridicate, ambalate corespunzător şi consemnate într-un proces-verbal.
De asemenea, se vor filma şi percheziţiona toate vehiculele folosite de
suspecţi. Neglijenţele intervenite în această fază pot avea consecinţe
grave, de exemplu, respingerea mijloacelor de probă la proces pe mo-
tivul nerespectării prevederilor legale60.
În limita resurselor disponibile poliţiei, se vor efectua căutări
specifice cercetării la faţa locului la toate adresele şi spaţiile implicate
în infracţiune: cele din faza de recrutare, „casele sigure”, bordelurile,
alte spaţii, de asemenea, domiciliile suspecţilor, dacă ei nu locuiesc în
„casele sigure”. Este posibil ca traficanţii să fi făcut mari eforturi pen-
tru a ascunde mijloace de probă, de exemplu, documente de identitate
şi bani în numerar. De aceea poliţia trebuie să investească mult timp
în planificare şi în percheziţionarea minuţioasă a adreselor respective,
în special a domiciliilor suspecţilor61.
Etapa finală de cercetare la faţa locului se va încheia cu întocmi-
rea procesului-verbal la care se vor anexa în mod obligatoriu desenul
schiţă sau planul-schiţă, precum şi planşa fotografică, întocmită con-
form regulilor fotografiei judiciare operative de la faţa locului, chiar
dacă se foloseşte de la etapa de pregătire la faţa locului camera de luat
vederi.
60
Gabriel Ionel Olteanu, Metodologie criminalistică, Editura, AIT Laboratories, 2005,
p. 205.
61
Gabriel Ionel Olteanu, op. cit., p. 206.
Rezumând cele scrise mai sus, putem înainta concluzia că rezul-

tatele cercetării la faţa locului a încăperilor, sectoarelor unde temporar
sau permanent a fost deţinută victima au o valoare probatorie semnifi-
cativă şi pot fi folosite cu succes în investigarea infracţiunii pe viitor.
Destul de frecvent urmărirea penală se porneşte după reîntoar-
cerea victimei din sclavia sexuală. Aceasta impune efectuarea cercetă-
rii la faţa locului după diferite perioade de timp, în vederea depistării,
fixării şi ridicării tuturor surselor de probă existente la locul faptei-in-
fracţiunii. Subdiviziunile specializate în cercetarea traficului de fiinţe
umane urmează sa fie dotate cu utilaj şi materiale de consum de ultimă
oră în măsură să permită acest lucru net calitativ.

în cazul investigării infracţiunii de furt
Până a începe cercetarea la faţa locului, după caz, este necesar de

folosit câinele de serviciu, care ne ajută să înaintăm versiuni cu privire
la căile de acces şi de refugiu ale făptuitorului, să stabilim perimetrul
ce urmează a fi cercetat, să descoperim lucrurile sustrase, aruncate de
făptuitor. În cazul în care a avut loc un furt din cadrul unei întreprin-
deri, organizaţii, uzine, după terminarea cercetării la faţa locului este
necesar de organizat o inventariere. Dacă comisia de inventariere nu
a venit imediat, încăperea, depozitul de unde s-au furat lucrurile se
sigilează şi se întreprind acţiuni pentru paza acestuia.
Pentru efectuarea cercetării la faţa locului este
Particularităţile raţional de implicat persoana responsabilă de lucru-
cercetării la faţa rile sustrase, care să ne comunice unde se păstrau şi
locului în cazul unde se aflau lucrurile înainte de furt:
investigării furturilor 1. bani, care nu au fost daţi persoanei care îi colectează;
din depozite 2. paşapoartele obiectelor (de exemplu, a telefoane-
lor celulare, televizoarelor etc.);
3. alte tipuri de documente ce individualizează lucrurile furate.
Ţinând cont de faptul că nu suntem siguri că nu este o înscena-
re este recomandabil să nu facem aprecieri şi interpretări ale urmelor
Cercetarea la fata
descoperite la faţa locului în prezenţa persoanei responsabile de lucru-
rile furate.
În procesul-verbal de cercetare la faţa locului se fixează banii,
documentele şi alte obiecte de preţ. Paşapoartele lucrurilor furate se
ridică de către ofiţerul de urmărire penală, iar dacă paşaportul este
lipsă, dar sunt alte documente în care sunt fixate date ce individuali-
zează lucrul furat (contract de vânzare-cumpărare), ele se ridică sau se
cercetează pe loc.
Cercetarea locului faptei unde s-a comis un furt comis prin
spargere este legată de cercetarea:
–– sectoarelor şi încăperilor ce se află în vecinătatea locului de
unde s-a comis furtul;
–– nemijlocită a locului spargerii şi de pătrundere în încăperea
încuiată;
–– încăperii de unde s-au furat lucrurile.
Obiectele şi urmele care sunt vecine cu locul
Cercetarea
furtului sunt predispuse cel mai tare de a fi modifica-
sectoarelor
te sau pierdute. De aceea după delimitarea sectoru-
şi încăperilor
lui ce urmează a fi cercetat, trebuie să se întreprindă
învecinate
imediat acţiuni pentru descoperirea şi paza urmelor
ce se află la periferie, să se efectueze cercetarea lor şi să fie fixate în pro-
cesul-verbal de cercetare la faţa locului. La periferie pot fi descoperite
următoarele tipuri de urme:
• Urme de picioare;
• urmele mijloacelor de transport de care s-au folosit infractorii;
• alte tipuri de urme lăsate de infractor (mucuri de ţigări, chi-
brituri, sticle etc.);
• obiecte sustrase din depozit şi apoi aruncate;
• hainele infractorilor;
• instrumentele de efracţie folosite de infractori.
În timpul cercetării locului de efracţie şi de
Cercetarea locului
pătrundere în încăperi, este recomandabil de folosit
de pătrundere
cunoştinţele speciale ale specialistului-criminalist
în încăpere
pentru soluţionarea următoarele probleme:
–– ce instrumente de spargere s-au folosit;
–– când s-a produs spargerea;

–– infractorii sunt experimentaţi sau nu;
–– au cunoscut particularităţile dispozitivelor de încuiere a în-
căperilor;
–– există probabilitatea ca pe hainele, încălţămintea, corpul sau
instrumentele folosite de făptuitor să rămână particule în urma spar-
gerii (de exemplu particule de lemn, fier, vopsea etc.). În cazul în care
problemele sus – menţionate sunt soluţionate pozitiv, este necesar ca
de la faţa locului să se ridice mostre de comparaţie şi să se facă menţi-
onări în procesul-verbal.
Cercetarea încăperii În timpul cercetării încăperii unde a avut loc

unde s-a produs furtul este necesar de stabilit următoarele:
furtul a. ce schimbări s-au produs după furt;
b. ce s-a sustras;
c. cât timp s-au aflat infractorii la locului faptei;
d. au cunoscut infractorii unde se află lucrurile cele mai de
preţ;
e. ce urme la faţa locului au lăsat infractorii;
f. ce substanţe ar putea fi descoperite pe hainele, încălţămintea,
corpul infractorului;
g. ce modificări la faţa locului reprezintă rezultatul activităţii
infracţionale;
h. există sisteme de semnalizare, funcţionează ele, sau au fost
neutralizate, dacă da, cum anume;
i. există la faţa locului părţi componente ale obiectelor sustra-
se;
k. există în încăperi documente de audit cu privire la obiectele
sustrase, în ce stare sunt ele (aruncate, rupte sau arse parţial).
Unele trăsături În timpul cercetării la faţa locului pot fi sta-

bilite următoarele trăsături ce dovedesc înscenarea
ale înscenării furtu-
lui din încăperefurtului:
a) urmele de efracţie se află în interiorul încăperii
(dacă nu deţineţi informaţie cu privire la faptul că infractorul a intrat
în încăpere legal şi s-a ascuns, după aceea a efectuat spargerea din in-
Cercetarea la fata
terior pentru a părăsi încăperea);
b) lipsa urmelor care ar trebui să existe la o astfel de spargere
(de exemplu, unul din lacăte nu prezintă semne ale spargerii);
c) existenţa urmelor care denotă faptul că spargerea şi pătrun-
derea în încăpere a fost simplificată prin acţiuni din interior;
d) imposibilitatea de sustragere a obiectelor prin anumite găuri;
e) există o dezordine mai mare care nu corespunde caracterului
faptei ce s-a produs.
Particularităţile Efectuând cercetarea la faţa locului, unde s-a

produs un furt prin efracţie, ofiţerul de urmărire
cercetării furturilor
din apartamente penală trebuie să coordoneze cu victima de ce este
şi case de locuitnecesară ridicarea anumitor obiecte şi că ele vor fi
reîntoarse. Prezenţa victimei la faţa locului, deoare
ce fără ea în unele cazuri este practic imposibil de stabilit dacă anumite
urme sau obiecte au legătură cu infracţiunea sau nu (de exemplu, la
faţa locului lucrurile aruncate pe podea pot să aibă legătură cu activita-
tea infractorului, dar totodată aceste lucruri pot fi aruncate de victima
însăşi care se grăbea sau nu a reuşit să facă curat).
În cazul în care se stabileşte că au fost sustrase anumite docu-
mente de valoare (de exemplu, acţiuni), cartele, este necesar de luat
măsuri urgente în ce priveşte blocarea acestora, ca infractorul să nu
aibă posibilitatea să se folosească de ele. În timpul cercetării de la faţa
locului sunt ridicate paşapoartele tehnice ale lucrurilor furate (televi-
zor, fotoaparat etc.), dar ar fi mai bine că să se depisteze alte obiecte
ce oferă posibilitatea de stabilire a indicilor individuali ai lucrurilor
furate (de exemplu, fotografii pe care sunt fixate lucrurile furate, probă
de stofă din costum etc.)
O a atenţie deosebită este necesar de atras lacătelor, care urmea-
ză a fi ridicate pentru dispunerea expertizelor, nu vor fi ridicate numai
lacătele care stau la uşile pe unde s-a stabilit că infractorii nu au pă-
truns. În timpul cercetării furtului din apartamente şi case nu trebuie
exclus versiunea de înscenare.

în cazul investigării infracţiunii de jaf
Înainte de a începe cercetarea la faţa locului pe cazurile de jaf,

este necesar de întreprins următoarele acţiuni:
• De asigurat la cercetarea la faţa locului participarea specialiş-
tilor necesari: colaboratorii secţiilor tehnico-criminalistice din inspec-
toratul de poliţie, medicul legist, chinologul;
• de identificat care este perimetrul infracţiunii şi, după caz,
dacă în cadrul grupei de cercetare ieşită la faţa locului există doi ofiţeri
de urmărire penală, unul din ei să inspecteze terenul, clădirile adiacen-
te nemijlocit, la locuinţa victimelor;
• de acordat primul ajutor medical, dacă situaţia creată la faţa
locui o cere, iar în caz de necesitate, de organizat transportarea victi-
mei la spital;
• dacă victima jafului este în stare să dea mărturii, este necesar
de a o audia pe marginea celor ce s-au întâmplat cu ea, de întocmit
fotorobotul;
• dacă victima a fost transportată la spital, de dat indicaţie me-
dicilor ce se ocupă cu tratarea ei ca să anunţe organele drept când va
fi cazul şi posibilitatea ca victima jafului să fie audiată de către poliţie,
dar până atunci medicii vor avea sarcina de a fixa toată informaţia ce o
va spune victima din momentul în care şi-a recăpătat conştiinţa;
• de îndepărtat de la locul infracţiunii din câmpul infracţional
persoanele ce pot deteriora sau chiar distruge probele ce se află la faţa
locului şi invers, de lăsat persoanele ce nu au nimic comun cu infrac-
ţiunea de jaf ce a avut loc;
• de asigurat paza probelor existente în locuinţă. Pentru a se
evita curentul de aer este necesar de a închide uşile şi ferestrele. Ur-
mele vizibile de destratificare, de exemplu, urmele de încălţăminte pe
podea, până la fixarea şi ridicarea lor de acoperit cu o bucată de carton
alt obiect plat şi se pun pe standuri. Urmele de încălţăminte, mijloace
de transport şi de sânge la locul faptei este recomandabil să fie acope-
rite cu peliculă, fixând-o pe pământ în caz de ploaie sau zăpadă;
• de întreprins măsuri de preîntâmpinare a faptului ca ei par-
Cercetarea la fata
ticipanţii la cercetare să nu fie un izvor de creare a unor urme noi, cu
alte cuvinte, să nu apară ca un factor de poluare a perimetrului infrac-
ţional. De atras o mare atenţie tălpii încălţămintei, halatelor întrebuin-
ţate etc. În timpul lucrului la faţa locului este interzis de a fuma pentru
a nu polua locul cu scrum, chibrituri, mucuri de ţigară, salivă.
• de audiat persoanele care au fost martori ai infracţiunii de
jaf despre modificările ce s-au efectuat în câmpul infracţional până la
sosirea poliţiei;
• dacă nu a trecut prea mult timp de la momentul comiterii
infracţiunii, de organizat reţinerea infractorului pe urme proaspete.
Audierea părţii vătămate şi a martorilor la locul infracţiunii
În cadrul audierii părţii vătămate se stabileşte:
1. sub ce pretext infractorul s-a apropiat de ea, ca cine s-a pre-
zentat, cu cine dintre infractori a discutat, cine a fost cel care a acţionat
primul;
2. numărul infractorilor;
3. pentru fiecare în parte: semnalmentele anatomice, funcţiona-
le, individuale şi auxiliare;
4. pentru fiecare în parte: ce a acţiuni a îndeplinit fiecare din ei.
5. care era modalitatea de comunicare între infractori, ce nume
au fost rostite, era vreo persoană cu accent, se foloseau cuvinte para-
zitare, fumau sau nu, unde se pot afla urme sau salivă, erau în stare de
ebrietate, dacă erau cu mâinile goale, de care obiecte s-au atins şi unde
sunt acele obiecte;
6. cantitatea lucrurilor sustrase, dacă are paşaport pe lucrurile
sustrase;
7. dacă nu au rămas la faţa locului lucruri aruncate sau pierdu-
te: instrumentele, obiectele cu care s-a comis infracţiunea de jaf;
8. a fost opusă rezistenţă infractorilor, prin ce modalitate, le-au
fost cauzate leziuni corporale, au apărut în urma acestor leziuni plăgi,
unde este posibil de găsit urme de sânge.
În timpul audierii martorilor se precizează:
1. dacă au încercat să acorde primul ajutor medical victimei
jafului, ce anume măsuri a întreprins, dacă a făcut modificări la faţa
locului, dacă a făcut schimbări, este necesar de stabilit ce anume a mo-
dificat şi din ce motiv;

2. de stabilit locul precis al comiterii infracţiunii;
3. ar fi bine de identificat căile de apropiere şi părăsire a locului
comiterii jafului.
Recomandări în vederea efectuării cercetării la faţa locului
Principalul specific al acestui tip de cercetare, cercetarea infrac-
ţiunii de jaf, este stabilit prin faptul că victima are posibilitate să par-
ticipe nemijlocit la cercetarea la faţa locului şi în procesul de lucru să
dea explicaţii despre circumstanţele atacului, pe care ofiţerul de urmă-
rire penală este obligat să le compare cu datele şi probele acumulate de
la faţa locului.
În procesul de evaluare a declaraţiilor obţinute de la victima şi
martorii jafului nu trebuie uitat despre înscenările de jaf şi, de aseme-
nea, despre faptul că victima poate să confunde unele lucruri, procese
sub influenţa anumitor factori (de exemplu, frica, vizibilitate redusă,
apus de soare etc.).
Toată activitatea la locul infracţiunii de jaf este necesar să se
desfăşoare sub conducerea ofiţerului de urmărire penală care trebuie
să colaboreze strâns cu serviciile de investigaţie specială pentru a or-
ganiza reţinerea pe urme proaspetei a infractorului, totodată serviciile
de investigaţie specială trebuie să asigure ofiţerul de urmărire cu toată
informaţia necesară şi disponibilă pe cazul dat.
Particularităţile cercetării la faţa locului pe cazurile de jafuri co-
mise în locuri deschise
În primul rând, se evaluează amplasamentul caselor învecinate,
al locuinţelor care se află în construcţie, al staţiilor de transport public
şi al altor obiecte imobile şi mobile. Aceasta este necesar pentru a sta-
bili martorii oculari, precum şi pentru a identifica căile de acces şi de
părăsire ale locului jafului de către infractor. Se verifică dacă intrarea
în blocurile din apropiere este permisă la toţi sau există uşi cu cifru,
acest lucru se face în scopul de a verifica dacă nu cumva infractorul a
pătruns în bloc cu un locatar.
Dacă lângă locul unde s-a comis infracţiunea există construcţii
neterminate ele trebuie verificate obligatoriu, deoarece în unele cazuri
infractorii înainte de a comite infracţiunea se ascund în ele şi pot fi
Cercetarea la fata
descoperite urme de picioare, mâini, chiştoace, salivă.
Dacă infracţiunea a fost comisă la margine de oraş sau în localităţi
rurale, pentru a descoperi urmele infracţiunii este necesar de a verifica
teritoriile adiacente (câmpul, parcul, păduricea etc. pentru a descoperi
căile de acces şi de părăsire de către infractor a locului jafului). Cu o
deosebită atenţie trebuie investigat pământul afânat sau umed, nisipul,
colbul de pe marginea drumului, omătul. Depistarea urmelor de picioa-
re a infractorului sporeşte considerabil eficacitatea câinelui de serviciu.
Urme de picioare se descoperă foarte rar în localităţile urbane, dar aici
apare un factor interesant, acela că oraşele sunt mai poluate, mai mur-
dare şi întotdeauna la periferiile oraşelor există săpături în pământ, con-
strucţii, materiale de construcţii împrăştiate etc.
Dacă există informaţie precum că infractorul a venit şi a plecat
de la locul infracţiunii cu maşina, atunci se cercetează locul parcării
automobilului unde se pot afla urme de carburi, de ulei şi alte substan-
ţe etc.
Din locurile pe unde a mers infractorul se ridică mostre pământ,
plante, mai ales din cele agăţătoare de haine. Asta este necesar ca mos-
tre de comparaţie pentru următoarele expertize ce pot fi dispuse dacă
infractorul a fost descoperit şi reţinut şi pe corpul, hainele lui este de-
pistat pământ plante etc. Dacă există versiuni precum că infractorul a
sărit gardul, a mers prin tufari, atunci acolo tot este necesar de efectuat
cercetarea la faţa locului, deoarece în aceste locuri se pot depista mi-
crourme şi fragmente de haine sau fibre de la ele.
În unele cazuri, lucrurile sustrase pot fi descoperite în apropie-
rea locului infracţiunii de jaf, deoarece infractorul simte că se află în si-
guranţă şi aruncă lucrurile lipsite de valoare. Se întâlnesc cazuri în care
lucrurile sustrase sunt îngropate în pământ, de aceea când este depis-
tată calea de acces şi de părăsire a locului infracţiunii şi se mai foloseşte
şi câinele de serviciu este necesar de a atrage atenţie la pământul care
este proaspăt afânat sau acoperit cu frunze ori cu alte lucruri, obiecte.
Descoperirea urmelor şi obiectelor ce aparţin infractorului, arată dru-
mul pe care l-a parcurs şi direcţiile care pot să ne ducă la o localitate în
care el posibil locuieşte, iar în cazurile în care urmele conduc până la
calea ferată, la alt tip de drum, este necesar de audiat personalul care
deserveşte aceste rute . 62
Persoanele care au comis jaful ascund adeseori lucrurile sus-

trase deschis în propriile locuinţe (baie, toaletă, pe acoperişurile din
grajduri etc.).
Trebuie avut în vedere faptul că infractorii în unele cazuri după
comiterea infracţiunii de jaf pot să părăsească locul infracţiunii folo-
sindu-se de acoperişurile sau de subsolul blocurilor, de aceea e nevoie
de a cerceta toată scara blocului pentru a descoperi urme.
Încăperea unde a avut loc jaful se fotografiază în aşa fel încât să
fie cuprins şi teritoriul adiacent acestuia, ca pe fotografii să fie vizibil
locul amplasării casei, construcţiile din apropiere, drumurile de acces,
drumul pentru pietoni.
Deoarece jaful în unele cazuri se finalizează cu vânzarea bunuri-
lor sustrase, inspectorii serviciilor speciale de investigaţie, organizează
„acoperirea” operativă continuă a lucrurilor furate: pieţe, magazine,
lombarduri, gări auto şi feroviare etc. Urmărind operativ comercia-
lizarea lucrurilor pot fi depistaţi înseşi infractorii. Pentru depistarea
infractorilor după lucrurile furate sunt folosite deseori persoanele ra-
colate din rândurile vânzătorilor la aceste pieţe sau magazine63.

în cazul investigării infracţiunii de tâlhărie
În cercetarea cauzelor de tâlhăriei sfera de probleme ce urmează

a fi rezolvate este ceva mai largă decât în cazurile privitoare la furturi
sau jafuri.
De asemenea, este necesar să se stabilească problemele specifice
acestei categorii de cauze ca, de pildă, dacă agresorul a fost înarmat, în
ce a constat violenţa sau ameninţarea exercitată asupra victimei şi ce
urmări au avut acestea.
Investigând tâlhăria, începând cu cercetarea la faţa locului, tre-
buie acordată o atenţie cuvenită împrejurărilor negative ce pot arunca
62
Р.С. Белкин, Г.Г. Зуйков, Криминалистика, Москва, Юрид.лит., 1968, c.176.
63
Ibidem.
Cercetarea la fata
o cu totul altă lumină asupra stării de fapt care, în realitate, ar putea
fi doar o înscenare. Sintetizat, cele mai frecvente împrejurări negative
întâlnite în practica celor care s-au dedicat luptei cu hoţii şi tâlharii
sunt următoarele64:
• În perimetrul care se presupune ca fiind locul săvârşirii tâl-
hăriei, echipa, deşi a desfăşurat activităţile normale de căutare, nu a
descoperit urme care, ţinând cont de modul de operare aparent folosit,
ar fi trebuit să fie create şi, implicit, identificate de către tehnicienii de
la faţa locului.
• Caracteristicile locului faptei nu permiteau săvârşirea faptei
aşa cum se afirmă de către cei care o reclamă.
• Echipa de cercetare la faţa locului descoperă urme ce nu pot fi
explicate în raport cu natura activităţilor desfăşurate de către făptuitori.
• Căile de acces „folosite” de către făptuitori – uşi, geamuri,
orificii practicate în acestea, în acoperişuri, mansarde etc. – nu per-
mit nici intrarea făptuitorilor şi nici scoaterea bunurilor despre care se
afirmă că au fost luate.
• Se descoperă stratul caracteristic de praf intact în locurile pe
unde se afirmă că făptuitorii au pătruns în incinta în care au desfăşurat
activitatea ilicită, în locurile în care ar fi efectuat activităţi de căutare
ori de unde ar fi trebuit să disloce bunurile pe care le-au luat.
• Sistemele de închidere sunt găsite distruse, însă nu se găsesc
urmele specifice ce ar fi trebuit să se formeze în astfel de situaţii.
• Bunurile despre care partea vătămată afirmă că au fost luate
de către făptuitori nu puteau fi depozitate în incinta indicată – datorită
naturii, formei, mărimii etc. – ori sunt găsite indicii potrivit cărora
aceste bunuri ar fi putut fi înstrăinate sau distruse înainte de a fi făcută
plângerea.
Relativ la aceste împrejurări, echipa va trebui să caute şi să gă-
sească, în măsura posibilităţilor, instrumentele care au fost folosite
pentru „aranjarea” locului faptei astfel încât să pară scena unei tâlhă-
rii. Din lipsă de experienţă, din grabă, făptuitorul conştientizând că
produce ceea ce ar fi putut apărea în condiţiile în care fapta penală s-ar
C. Aioniţoaie; V. Bercheşan, Tratat de Metodică Criminalistică, vol. 1 Edititura. Car-

64
paţi, Craiova, 1994, p. 187.

fi săvârşit cu adevărat, creează doar o copie a realităţii, este tentat să

provoace mai mult, mai multe detalii, totul să fie mai pronunţat, astfel
încât „imaginea” creată este prea „bogată” pentru a fi una adevărată.
Cu privire la infracţiunile de tâlhărie apar particularităţi, legate
de căutarea şi examinarea de urme create ca urmare a agresiunii sau
a demersurilor făptuitorilor pentru punerea victimei în stare de in-
conştientă ori în imposibilitatea de a se putea apăra. Înainte de toate,
va fi examinată persoana vătămată, atunci când aceasta este găsită la
faţa locului, atât sub aspectul stării de sănătate – în ce măsură aceas-
ta s-a stabilizat după şocul suferit – cât şi sub aspectul descoperirii şi
examinării leziunilor de pe corpul său, a urmelor de pe obiectele de
vestimentaţie, a celor de pe obiectele pe care persoana vătămată le-a
avut asupra sa şi cu care făptuitorii au avut contact etc.65.
Dacă făptuitorii sunt prinşi la locul faptei ori în imediata veci-
nătate a acestuia şi ajung în faţa echipei de cercetare la faţa locului, se
impune66:
–– examinarea cu atenţie a corpului, vestimentaţiei şi obiectelor
pe care le au asupra lor pentru a se putea pune în evidenţă urme care
să confirme elementele acţionate ale efectuării activităţii ilicite;
–– ascultarea detaliată, în primul rând, cu privire la împrejură-
rile care au fost clarificate deja prin activitatea echipei de cercetare la
faţa locului, după care se va insista pe elementele încă neclare, astfel
încât, la final, să se poată concluziona cu certitudine relativ la identi-
tatea persoanelor implicate, la caracteristicile modului de operare şi la
natura şi întinderea prejudiciului provocat.
După efectuarea cercetării la faţa locului, ofiţerul de urmărire
penală dă indicaţii colaboratorilor de poliţie în privinţa efectuării unor
măsuri de investigaţii speciale, îndreptate spre reţinerea infractorului,
descoperirea urmelor şi probelor de vinovăţie, identificarea martorilor
etc. Cu acest prilej se execută audierea membrilor de familie rămaşi în
viaţă, vecinilor, cercetarea terenurilor aferente locului infracţiunii de
65
E. Stancu, Criminalistica, ştiinţa investigaţiei infracţiunilor, Editura. Tempus, Bu-
cureşti, 1992, p. 190.
66
G. Olteanu, „Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locului” //
Investigarea criminalistică a locului faptei, Bucureşti, 2003.
Cercetarea la fata
tâlhărie . 67
Dacă tâlhăria s-a comis în câmp deschis, este indicat ca victima

sau martorii oculari să arate acest loc înainte de cercetarea lui. Chiar
şi în acele cazuri în care s-ar părea că cercetarea în câmp deschis nu
poate da nici un rezultat, nu trebuie să se renunţe la efectuarea ei. In-
fractorii, temându-se să nu fie surprinşi la locul faptei, manifestă o
grabă deosebită atât în momentul atacului, cât şi atunci când părăsesc
locul în care au comis infracţiunea. Adesea aici se poate de descoperit
obiecte ce aparţin infractorilor, pierdute de aceştia.
Dacă infractorul a făcut uz de armă de foc, în cursul cercetării
locului faptei se pot găsi tuburile de cartuş sau chiar gloanţe, deose-
bit de valoroase pentru identificarea armei, în ipoteza în care acesta
va fi ridicat ulterior. În afară de ea, pe baza tuburilor de cartuş şi a
gloanţelor se poate de stabilit chiar locul faptei, dacă infractorii au fost
înarmaţi cu o armă sau cu mai multe arme de foc asemănătoare sau
diferite , precum şi calibrul armei sau al armelor folosite etc.
Este necesar să se acorde o deosebită atenţie urmelor de picioare
lăsate de către infractor sau de mijlocul de transport utilizat de acesta;
uneori se iau şi probe de sol de la locul faptei, deoarece cu prilejul re-
ţinerii infractorului şi al examinării îmbrăcămintei şi a încălţămintei
acestuia, pe el se pot descoperi particule de acelaşi sol, ceea ce va con-
stitui o probă a faptului că acesta a fost la locul infracţiunii.

în cazul investigării incendiilor
Prin noţiunea de „loc al incendiului” se înţelege nu numai locul

propriu-zis unde s-au manifestat procesele de ardere, ci şi spaţiile în
care s-au extins urmările incendiului ori în care pot fi observate urme
ale acestuia.
În acest sens, se vor include în noţiunea de loc al incendiului:
67
Р.С. Белкин, Г.Г. Зуйков, Криминалистика, Москва, Юрид. лит., 1968, c. 160.
a) spaţiile sau părţile de clădire în care s-a dezvoltat incendiul

ori care au fost afectate de solicitările termice, de fumul şi de gazele
degajate în timpul acestuia;
b) zona de teren în care se găsesc urme de tăciuni sau alte mate-
riale aprinse ori carbonizate, transportate de vânt sau curenţi de con-
venţie formaţi în timpul incendiului;
c) porţiunile de teren învecinate în care s-ar fi putut observa
desfăşurarea incendiului sau alte activităţi legate de eveniment;
d) căile de acces şi de retragere spre şi de la locul săvârşirii faptei.
În caz în care incendiul s-a declanşat ca urmare a unei explozii,
locul ce urmează să facă obiectul cercetării se extinde, înglobând zona
cuprinsă între locul unde s-a produs explozia şi cele în care s-a mani-
festat suflul, precum şi spaţiile din împrejurimi afectate68.
1. Nelimitarea anticipată în timp a duratei cercetă-
Regulile
rii la faţa locului.
de cercetare
2. Efectuarea cercetării complete la locul incendiu-
a locului incendiului:
lui indiferent de unele ipoteze care se conturează
sau de alte anticipări.
3. Cercetarea minuţioasă şi totală a locului incendiului.
4. Consemnarea de către toţi membrii echipei a tuturor consta-
tărilor făcute în cursul cercetării la faţa locului.
5. Caracterul organizat al executării activităţilor de cercetare la
locul incendiului69.
6. Utilizarea metodelor, procedeelor aparaturii şi tehnicii adec-
vate în raport cu particularităţile locului cercetat.
7. Deplasarea cu maximă operativitate la faţa locului.
68
F. Stanciu, D. Titus Toma, Particularităţi ale cercetării ale incendiilor şi exploziilor,
Bucureşti, Editura, Focus, 2005, 163 p.
69
Planul primar de desfăşurare a cercetării se întocmeşte ţinându-se seama de mări-
mea locului faptei, de primele versiuni rezultate din audierea martorilor, de specificul
urmelor şi altele. În cazul în care spaţiul ce urmează a fi cercetat este împărţit în mai
multe sectoare, sarcinile se repartizează astfel încât toţi membrii echipei să acţioneze
în comun pentru investigarea pe rând a fiecărui sector. Practica de a se încredinţa
fiecărui membru efectuarea în paralel a cercetării în câte un sector s-a dovedit greşită
îngreunând considerabil interpretarea unitară a datelor şi corelarea diferite lor con-
statări făcute.
Cercetarea la fata
8. Asigurarea pazei şi conservarea urmelor existente la locul in-
cendiului.
Este deosebit de importantă păstrarea neschimbată a situaţiei
existente în momentul producerii incendiilor la:
–– tablourile electrice care alimentează consumatorii din secto-
rul cuprins de incendiu;
–– tablourile şi staţiile de comandă ale instalaţiilor tehnologice;
–– tablourile şi staţiile de comandă ale instalaţiilor utilizate, în
primul rând la cele ale instalaţiilor de ventilaţie şi climatizare.
Conservarea urmelor prezintă, în cazul incendiilor, un specific
deosebit, având în vedere că stingerea lor necesită pătrunderea per-
sonalului de intervenţie în spaţiul afectat, debitarea substanţelor de
stingere asupra focarelor de ardere, executarea altor operaţiuni (sal-
vări, deblocări, desfaceri etc.) care ar putea modifica situaţia de la faţa
locului. În acest sens, pe întreaga durată de stingere se va urmări ca
personalul de pompieri să acţioneze cu maximă atenţie – şi numai
în limitele strict necesare – astfel ca, pe cât posibil, să nu se modifice
poziţia obiectelor sau altor urme, să nu fie distruse (prin deplasarea
personalului de intervenţie, udare, efectul mecanic al jeturilor de apă)
indicii care pot contribui la elucidarea cauzei sau a altor aspecte necla-
re legate de incendiu.
Pentru conservarea urmelor în etapa ce urmează stingerii in-
cendiului este imperios necesar ca cercetarea de la locul incendiului să
se efectueze cu respectarea strictă a regulilor de procedură criminalis-
tică, cum sunt:
a) limitarea la strictul necesar a numărului de persoane care au
acces în zonă. Să aibă acces numai şeful echipei de cercetare, însoţit de
specialişti criminalişti (care execută fotografiile necesare). În funcţie
de problemele ridicate de natura cazului investigat se poate recurge la
un al doilea specialist, care trebuie să fie pompier.
b) stabilirea – după un studiu prealabil – a spaţiului ce va fi cer-
cetat şi marcarea traseului de pătrundere în interiorul acestuia (prin
jaloane, sfori, benzi etc.).
c) luarea măsurilor necesare pentru a se evita ca în locul cercetat
să fie aduse unele obiecte sau materiale care nu existau în momentul
lichidării incendiului.
Dacă desfăşurarea cercetării impune aducerea unor mijloace de
lucru sau mutarea din alte sectoare a unor obiecte este bine ca aceste să
fie consemnate în scris (obiectul şi locul în care a fost pus).
9. Identificarea cu operativitate a martorilor şi a altor persoane
care se găsesc la faţa locului70.
Majoritatea specialiştilor recomandă ca efectuarea cercetării
locului incendiului să se desfăşoare pornind de la general către par-
ticular astfel:
a) într-o primă etapă, în timpul incendiului sau imediat după
stingerea lui echipa de cercetare se va deplasa de-a lungul perimetrului
exterior al locului incendiului urmărind:
• Întinderea şi caracteristicile acestuia;
• eventualele posibilităţi ca incendiul să fi fost iniţiat în exte-
riorul sau la limita incintei obiectivului afectat (existenţa de linii elec-
trice aeriene limitrofe, căi ferate sau drumuri învecinate, puncte prin
care se putea pătrunde);
• eventualele urme ale pătrunderii în spaţiul respectiv a unor
persoane care să fi provocat incendiul;
b) se trece apoi la parcurgerea tuturor încăperilor şi spaţiilor
pentru formarea unei imagini complete asupra amprentei incendiului
şi pentru a se stabili, pe baza urmelor de afumare, carbonizare etc.,
modul de propagare a focului din zonele în care arderea s-a manifestat
cu intensitate mai către spaţiile mai puţin afectate;
c) în continuare, se procedează la examinarea pe rând a fiecă-
rui sector de cercetare. De regulă, cercetarea urmelor se face în sens
invers propagării incendiului (pornindu-se de la porţiunile mai puţin
afectate către cele în care efectele termice ale incendiului s-au mani-
festat cu maximă intensitate), respectiv de la periferie spre focar. Unii
specialişti recomandă ca echipa să se deplaseze pe un traseu tip spirală
astfel încât să se asigure parcurgerea întregii suprafeţe a sectorului,
analizându-se cu atenţie egală toate urmele descoperite;
70
http://www.scritube.com/tehnica-mecanica/CERCETAREA-CAUZELOR-DE-IN-
CENDI81589.php
Cercetarea la fata
d) înainte de a se trece la fixarea situaţiei existente într-un sec-
tor, prin descrierea ei în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, în
schiţe, fotografii etc., urmele şi celelalte materiale probatorii se mar-
chează (folosindu-se plăcuţe numerotate sau alte materiale disponibi-
le), astfel încât ele să poată fi diferenţiate ulterior iar referirile la una
dintre ele în diferite documente întocmite şi imaginile foto-film luate
la faţa locului să fie unitare. În cazul în care la parcurgerea iniţială a
ansamblului locului incendiului se constată prezenţa unor urme sus-
ceptibile ca în timp scurt să dispară, să se modifice sau să se distrugă
(urme de miros specific al unor lichide acceleratoare de ardere sau al-
tor substanţe volatile, acestea vor fi fixate, examinate sau prelevate cu
prioritate faţă de celelalte activităţi), în asemenea situaţii, faza dinami-
că a cercetării suprapunându-se peste faza statică.
O atenţie deosebită trebuie acordată pe parcursul cercetării la
faţa locului clarificării contradicţiilor – respectiv neconcordanţelor –
ce apar între prezenţa sau aspectul unor urme ori obiecte descoperite
şi cauza care ar fi trebuit să le producă sau cu situaţia generală ori alte
indicii descoperite la faţa locului.
Căutarea, Se parcurge perimetrul focului unde s-a pro-

descoperirea urmelordus incendiul căutându-se eventualele urme care ar
de incendii marca accesul ori ieşirea unor posibili făptuitori în
sau din spaţiul afectat. Se caută pe teren eventuale-
le urme de afumare, de carbonizare a vegetaţiei, de calcinare a solului,
tăciuni stinşi etc.
Activitatea de căutare se efectuează astfel încât să nu se producă
nici o distrugere şi să nu se aducă nici o modificare poziţiei sau stării
iniţiale a urmelor.
O atenţie deosebită trebuie acordată căutării:
• Urmelor de mirosuri neobişnuite;
• urmelor unor scurgeri de lichide combustibile, unor cârpe
sau altor materiale îmbibate în asemenea lichide ce puteau fi folosi-
te la iniţierea sau accelerarea combustiei ori în uleiuri susceptibile de
autoaprindere;
• obiectelor ce pot orienta pe investigatori asupra diferite lor
activităţi desfăşurate în spaţiul cercetat în perioada premergătoare in-
cendiului;
• unor corpuri sau obiecte care au, în acel moment, o tempera-
tură anormal de ridicată;
• unor obiecte şi utilaje capabile să iniţieze arderea materialelor
combustibile în jur (reşouri, fiare de călcat, aparate de sudură etc.) sau
a unor mijloace incendiare;
• obiectelor asupra cărora făptuitorii au acţionat, mijloacele şi
instrumentelor aduse sau uitate de ei la locul incendiului;
• urmelor vizibile şi latente de mâini şi picioare, ale folosirii
unor instrumente de spargere, urmelor mijloacelor de transport, ale
utilizatori unor mijloace incendiare (de iniţiere sau accelerare a in-
cendiului);
• golurilor neprotejate (deschise) în pereţi şi planşeele sectoru-
lui cercetat, prin care puteau fi aruncate din neglijenţă sau cu intenţie,
din exterior, scântei, ţigări, blocuri de sudură sau alte surse similare
de iniţiere;
• eventualelor posibilităţi de transmitere a incendiului din în-
căperi vecine, prin conducte (piese metalice încălzite puternic);
• căutării pe pereţi şi tavane, pe obiecte şi instalaţiile din spaţiul
cercetat a unor pete şi depuneri de funingine groasă (care, de regulă,
se formează deasupra locului de ardere a lichidelor combustibile), a
poziţiei şi dimensiunilor acestora (urmărind ca ulterior să se verifice
existenţa, sub zonele respective, a urmelor de ardere a lichidelor în
cauză, provenienţa şi justificarea prezenţei lor);
• căutării urmelor de vitrificări ale elementelor de oţel intens
solicitate termic (pentru analiza la microscop a raportului fier-carbon)
în scopul obţinerii de informaţii privind temperaturile atinse în tim-
pul incendiului în spaţiul cercetat;
• căutării unor urme ce pot pune în evidenţă eventualele defec-
ţiuni apărute în funcţionarea instalaţiilor sau efectele unor solicitări la
care acestea au fost supuse în perioada premergătoare, ori în timpul
incendiului cum sunt:
a) fisuri;
b) urme de frecare a unor piese sau ale loviturilor unor cor-
puri tari;
Cercetarea la fata
c) topirea lagărelor sau altor piese supraîncălzite;
d) topiri ale izolaţiei conductoarelor electrice (suprasolicitate,
încălzite în urma unui contact slab sau expuse la căldura incendiului);
e) perlări;
f) deteriorări ale stratului de vopsea (ars) etc.
Totodată, se precizează, când este cazul, dacă urmele apar pe su-
prafaţa interioară a aparatelor sau a tubulaturilor (fenomene produse
în interiorul carcaselor), ori la faţa lor exterioară (solicitări prevenind
din exterior).
La stabilirea focarului incendiului contribuie şi descoperirea la
locul faptei a obiectelor care au putut constitui instrumente de incen-
diere ca de exemplu: sticle sau borcane cu benzină ori petrol lampant,
talaş, aşchii, cârpe îmbibate în ulei şi petele de petrol descoperite sub
podea, unde petrolul s-a putut îmbiba prin fisurile acesteia, precum şi
mirosul de substanţe inflamabile constatat în diferite lucruri.
Într-o serie de cazuri descoperirea unei cantităţi mari de funin-
gine la locul incendiului constituie o dovadă că s-a utilizat terebentina
ca mijloc de incendiere.
Se vor căuta urmele produse de incendiu pe obiecte, pentru a
se putea stabili natura incendiului. Obiectele se vor trata cu rodoctrit
pentru a depista eventuala folosire a lubrifianţilor la pornirea sau în-
treţinerea focului.
În caz pozitiv, materialele arse se vor colora în roşu.
Căutarea urmelor se extinde în continuare, cu atenţie, la alte
zone care prezintă pericol de incendiu ori care îl pot întreţine: tablou-
rile şi circuitele electrice, instalaţiile şi conductele de combustibil, in-
trările şi ferestrele, acestea putând prezenta şi urme de foc tare.
Continuarea activităţii de căutare şi examinare a urmelor, a di-
ferite lor obiecte şi a altor indicii în interiorul stratului de moloz şi
de materiale arse, prăbuşite, dedesubtul acestora, precum şi în spatele
sau interiorul diferite lor stive de materiale, utilaje, instalaţii, pardoseli
duble, tavane false, piese de mobilier şi alte spaţii ascunse din sectorul
cercetat.
Se efectuează decopertarea succesivă, „strat după strat”, până la
atingerea pardoselii (dacă este cazul, desfăcându-se şi aceasta). Nu se
va omite degajarea porţiunilor aflate sub planşeu sau tavan prăbuşite,

unde de regulă pot fi găsite urme protejate de acţiunea distructivă a
temperaturii.
Efectuarea săpăturilor şi căutarea urmelor în straturi de dărâ-
mături ce acoperă pardoseala precum şi sub faţa acesteia trebuie consi-
derate acţiuni obligatorii în zonele cu urme profunde de ardere (inten-
să şi/sau îndelungată), precum şi în cele unde, din alte considerente, se
presupune că s-ar afla focarul iniţial.
Ridicarea urmelor Se execută în cantităţi suficiente următoarele
de incendiu urme găsite la faţa locului:
–– resturi carbonizate de lemn;
–– metal;
–– ţesături;
–– conductori electrici;
–– mostre de cenuşă din focar şi din alte zone;
–– urme pulverulente de sol, praf;
–– vase cu resturi de carburanţi;
–– aşchii;
–– cârpe îmbibate cu ulei sau diferiţi combustibili;
–– fitile;
–– chibrituri;
–– resturile de ţigări ş.a., fiecare ambalându-se separat în vase
etanşe de sticlă, care se închid ermetic71.

în cazul investigării infracţiunii de huliganism
Această acţiune de urmărire penală se va efectua în toate cazu-

rile de huliganism, imediat după parvenirea sesizării.
La cercetarea la faţa locului trebuie să participe ofiţerul de urmă-
rire penală, specialistul criminalist, ofiţerul de investigaţie, inspectorul
71
http://arhivaparlamentului.blogspot.com/2011/04/incendii.html
Cercetarea la fata
chinolog cu câinele dresat, după caz, şi alte persoane responsabile din
inspectoratul de poliţie.
Dacă la faţa locului primul a sosit inspectorul de sector, sesizat
în condiţiile menţionate mai sus, el este obligat să întreprindă urmă-
toarele acţiuni, şi anume delimitarea locului faptei şi punerea lui sub
pază, inclusiv zonele adiacente, identificarea martorilor, stabilirea per-
soanelor care pot oferi informaţii despre victimă, reţinerea eventuale-
lor persoane suspecte.
Membrii grupului de cercetare (ofiţerul de urmărire penală,
specialistul criminalist, ofiţerul de investigaţie, inspectorul chinolog
cu câinele dresat), sosind la locul incidentului, vor proceda la:
–– identificarea victimei şi persoanelor implicate în incident;
–– cercetarea la locul incidentului;
–– conservarea tuturor urmelor;
–– ascultarea imediată a martorilor oculari sau a persoanelor
care au cunoştinţă despre faptă, despre victimă, bănuit;
–– urmărirea operativă a persoanei suspecte, efectuarea perchezi-
ţiei la domiciliu şi a celei corporale pentru descoperirea urmelor etc.
Ofiţerul de urmărire penală este persoana responsabilă de or-
ganizarea şi conducerea procesului de efectuare a tuturor acţiunilor
la locul infracţiunii sau presupusului loc. Ofiţerul de urmărire penală,
luând cunoştinţă de primele informaţii privind împrejurările cazului,
înaintează anumite versiuni preventive referitoare la cele întâmplate.
Pentru elaborarea versiunilor organul de urmărire penală trebuie să
dispună de un minimum de date precise şi concrete referitoare la faptă,
obţinute pe cale procesuală şi extraprocesuală (investigaţii, zvonuri).
La examinarea iniţială a infracţiunilor de huliganism sunt posi-
bile următoarele situaţii:
–– infracţiunea a fost săvârşită de un grup de persoane, sunt
martori şi urme evidente ale infracţiunii, sunt victime, sunt persoane
bănuite;
–– infracţiunea a fost comisă de un grup de persoane, se cunosc
persoanele bănuite, însă nu se cunosc victimele;
–– infracţiunea este comisă de către un grup de persoane, sunt
martori, se cunoaşte victima, persoanele bănuite de la locul infracţiu-
nii s-au ascuns, însă se cunosc date despre ultimii;

–– infracţiunea este comisă de către un grup de persoane, sunt
martori şi victima, bănuiţii s-au ascuns de la locul infracţiunii etc.
De asemenea, ofiţerul de urmărire penală este obligat să proce-
deze la îndeplinirea unei reguli de bază a efectuării cercetării inciden-
tului precum este înlăturarea de la locul infracţiunii a persoanelor care
nu au nici o atribuţie la cercetarea cazului. Lucrătorii de poliţie vor
primi datele necesare şi vor începe imediat măsurile de investigaţie
operativă pentru identificarea şi reţinerea persoanelor bănuite, stabili-
rea martorilor, căutarea probelor.
Ofiţerul de urmărire penală va organiza şi efectua acţiunile de
urmărire penală prevăzute de Codul de procedură penală, cu respec-
tarea tacticii şi metodicii de executare a lor, cu întocmirea unui plan
concret al acţiunilor.
Cercetarea la faţa locului se efectuează cu scopul descoperirii
urmelor infracţiunii, pentru fixarea ambianţei (mobilei deteriorate,
inventarului), mijloacelor materiale de probă (amprentelor digitale,
urmelor încălţămintei, diferitor microobiecte, obiectelor căzute de
la victimă sau bănuit, actelor, fragmentelor din haine), care rămân
în urma comiterii acestui gen de infracţiune. Această acţiune poate fi
efectuată împreună cu victima sau cu martorul ocular, care ar putea
comunica amănunte, locul amplasării participanţilor, obiectele căzute
de la victimă sau bănuit etc. Efectuarea acestei acţiuni „calitativ” poate
duce la obţinerea unui rezultat pozitiv în descoperirea infracţiunii. De
asemenea, este necesar de a avea permisiunea persoanei responsabile
de locuinţa unde se efectuează cercetarea la faţa locului, în caz contrar
procesul-verbal trebuie autorizat de judecătorul de instrucţie.
Particularităţile cercetării la faţa

locului în cazul investigării infracţiunilor
ce au legătură cu drogurile
Drogul este o substanţă de provenienţă vegetală sau artificială, so-

luţie, plantă care provoacă un efect stimulent, sedativ, halucinogen asupra
Cercetarea la fata
sistemului nervos central urmat de deprinderi patologice ale organismului
cu asemenea agenţi.
Substanţă narcotică (stupefiant), substanţă psihotropă – substanţă de
origine naturală sau sintetică, ce provoacă dereglări psihice şi dependenţă
fizică în cazul consumului lor abuziv.
Precursor – substanţă de origine naturală sau sintetică utilizată ca
materie primă la producerea de substanţe narcotice şi psihotrope.
A. Clasificarea drogurilor în funcţie de efectul asupra SNC
1. Substanţe stimulente sau psihoanalentice – sunt substanţe
care accelerează activitatea SNC. Din această categorie fac parte: frun-
zele arbustului de coca, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele
şi psihostimulenţii. Acestea se subclasifică în:
• Stimulente ale veghii – amfetamina, cofeina, cocaina, cathi-
na. În doze moderate, acestea întreţin starea de veghe, cresc activitatea
mintală şi creează o senzaţie de bine.
• stimulente ale umorii – substanţe ce îndepărtează starea de-
presivă.
2. Substanţe depresoare sau psiholentice – sunt substanţe care
încetinesc activitatea SNC, în general ele având efecte analgezice şi se-
dative. Principalele substanţe ce fac parte din această categorie sunt:
opiul şi derivaţii săi (morfina şi heroina), medicamente pe bază de
opiu sau derivaţi ai acestuia, morfinice de sinteză, barbiturice, tran-
chilizante şi hipnotice.
3. Substanţe halucinogene sau psihodisleptice – sunt substanţe
care perturbă activitatea SNC şi provoacă alterări ale percepţiei, tempo-
rale şi spaţiale. În fapt, ele „deformează senzaţiile şi percepţiile celui care
le utilizează”. În această categorie sunt cuprinse: cannabisul, LSD 25.
B. Clasificarea drogurilor în funcţie de originea produsului:
1. Drogurile naturale – sunt cele obţinute direct din plante sau
arbuşti: opiul şi opiaceele, cannabisul şi răşina acestuia, khat-ul, frun-
zele de coca şi derivaţii săi şi alte plante cu principii halucinogene.
2. Drogurile de semisinteză – sunt cele realizate prin procedee
chimice pornind de la o substanţă naturală extrasă dintr-un produs
vegetal (heroina, LSD).
3. Drogurile de sinteză (sintetice ) – sunt elaborate în întregi-
me prin sinteze chimice: metadona, mescalina, LSD 25, amfetamina,

designer-drugs, ecstasy ori alte substanţe psihotrope obţinute în labo-
ratoare clandestine. Tot în această categorie sunt incluşi şi „solvenţii
volatili şi alte produse cu proprietăţi asemănătoare drogurilor”. Tot
droguri de sinteză sunt considerate mai multe produse ce sunt detur-
nate de la folosirea lor tradiţională, fiind totodată larg răspândite şi
uşor de procurat. Acestea antrenează o puternică dependenţă psihică
şi uneori fizică, producând, totodată, şi fenomenul de toleranţă.
C. În funcţie de regimul juridic al substanţelor acestea se îm-
part în două categorii:
1. Substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse contro-
lului (morfina, barbituricele) – sunt folosite în tratamente medicale.
2. Substanţe total interzise (LSD, heroină, ecstasy, cocaină etc.).
D. În funcţie de dependenţa generată (clasificare de ordin
medical), drogurile se împart în trei categorii:
1. droguri ce creează dependenţă fizică – se manifestă sub forma
unor stări patologice care constau în necesitatea organică de a folosi
alcoolul / droguri pentru a evita tulburările ce apar la încetarea utili-
zării. Nu apare la toate tipurile de droguri, dar apare mai frecvent la
alcool şi foarte repede la consumul de heroină şi morfină.
2. droguri ce creează dependenţă psihică – se manifestă prin
modificări comportamentale şi o stare mentală particulară însoţită
de dorinţa psihică imperioasă de a consuma alcool (sau de a-şi admi-
nistra droguri) periodic sau continuu pentru a obţine o stare de bine
sau pentru a înlătura disconfortul psihic. Această dependenţă apare la
consumul tuturor tipurilor de droguri, inclusiv de alcool.
3. droguri ce creează dependenţă mixtă – din această ultimă ca-
tegorie fac parte cele mai multe stupefiante.
E. Clasificarea statuată în dreptul internaţional
Una dintre principalele clasificări este aceea statuată în drep-
tul internaţional conform căreia în funcţie de plasarea pe unul dintre
cele două tablouri ale Convenţiei unice privind stupefiantele din anul
1961 şi respectiv patru tablouri din Convenţia privind substanţele psi-
hotrope din anul 1971, drogurile se împart în stupefiante şi substanţe
psihotrope.
Cercetarea la fata
Pierre Deniker realizează o clasificare generală a psihotropelor
în cadrul căreia grupele chimice sunt repartizate, pe tipuri de acţiune,
astfel:
1. psiholeptice – care diminuează activitatea psihică, hipnotice,
tranchilizante şi sedative, nemoleptice, regulatoarele umorului.
2. psihoanaleptice – care stimulează activitatea psihică, vigilita-
tea şi au efecte pozitive asupra dispoziţiei: antidepresoare stimulen-
te ale umorului, alte stimulente (drogurile cafeinice, cafea, ceai, cola,
maté, guarana, khat, tutun, camfor etc.).
3. psihodisleptice – care corespund halucinogenelor şi oniroge-
nelor (mescalina).
• stupefiantele (cocaina, heroina);
• alcoolul şi derivaţii săi.
F. În funcţie de modul de administrare (de consum) droguri-
le pot fi clasificate în:
• injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, in-
halare; unele se pot administra şi sub formă de supozitoare.
Simptomele specifice • Energia extremă, pierderea în greutate, insomnia

ale consumatorilor şi tremurăturile pot indica abuzul de stimulente;
de droguri • letargia, vorbirea neclară sau confuză, pierderea
(depinde de drog) echilibrului, pupilele contractate sau somnul excesiv
pot indica abuzul de sedative;
• schimbările bruşte de stare afectivă, ochii roşii sau ca oglinda,
pupilele dilatate, timpii crescuţi de reacţie şi reflexele încetinite, ame-
ţeala şi letargia pot indica utilizarea de marijuana;
• nările ulcerate sunt caracteristice prizării de cocaină;
• curgerea nasului sau pufnituri (sforăituri) pe nas sunt tipice
în fumatul de cocaină crack;
• urmele de ace pe braţe pot indica utilizarea intravenoasă de
cocaină;
• scăderea în greutate, letargia, instabilitatea afectivă, transpi-
raţiile excesive, vorbirea neclară, pupilele contractate şi apetitul scăzut
sugerează excesul de opiacee;
• halucinaţiile, pupilele dilatate, tremurăturile şi transpiraţia
indică excesul de droguri psihedelice.

În caz de sustragere a substanţelor narcotice este necesar de cer-
cetat:
• Uşile ce prezintă urme de spargere, ce au fost deschise prin
alegere de chei etc., geamurile deteriorate, safeurile deschise în vede-
rea descoperiri urmelor instrumentelor de spargere;
• urmele infractorilor: de picioare, mâini, salivă, mucuri de ţi-
gări; obiectele aruncate sau pierdute: fragmente de haine, băsmăluţe,
măşti, bilete din transportul public, pieptene, instrumentele de spar-
gere, chei etc.; urme de întrebuinţare de către infractor a substanţelor
narcotice: seringi, ace de la seringă, fiole etc.;
• în cazul că s-au folosit armele de foc este necesar de descope-
rit urmele principale ale împuşcăturii.
Toate urmele descoperite sunt fotografiate şi ridicate, în cazul
urmelor de adâncime se fac mulaje. De asemenea, se ridică lăcatele
tăiate şi deschise, fragmente de sticlă, care sunt purtătoare de urme de
mâini etc.
Pe cazurile de fabricare, prelucrare, cumpărare, păstrare şi în-
străinare a substanţelor narcotice este necesar de stabilit şi cercetat:
1. substanţele narcotice – preparatele farmaceutice în fiole, sub
formă de pastile, prafuri, infuzii ce au mărci de fabricare sau nu;
2. substanţele narcotice fabricate în mod rudimentar – marihu-
ana, haşiş, infuzie de paie de mac etc.;
3. substanţele narcotice fabricate în laboratoare – cocaina, he-
roina, LSD, metadon etc. ca rese află în mase comune sau sunt împăr-
ţite pe doze;
4. materia primă, precursorii folosiţi pentru fabricarea substan-
ţelor narcotice;
5. rămăşiţele de la fabricarea şi prelucrarea substanţelor narco-
tice – paile de mac, cânepă, substanţe ce rămân în urma sintetizării
unor substanţe narcotice;
6. orice veselă ce trezeşte bănuială: ce are culoare cafenie, cafe-
niu-verzuie şi are un miros specific;
7. mijloacele folosite la întrebuinţarea substanţelor narcotice –
seringi, linguri afumate etc. la cercetarea cărora se pot descoperi rămă-
Cercetarea la fata
şiţe ale substanţelor narcotice întrebuinţate;
8. produse de tutungerie ce sunt îmbibate cu substanţe narcotice;
9. dispozitive de presare a substanţelor narcotice etc.;
10. urme ale întrebuinţării substanţelor narcotice – mucuri de
ţigări, scrum, fiole goale etc.;
11. lucruri ce au putut servi drept plată pentru substanţele nar-
cotice;
12. este important de descoperit la faţa locului corespondenţa,
cărţi de telefoane, agende, ordini de încasare a numerarului, chitanţe
ce atestă transferurile băneşti.
În timpul cercetării substanţelor narcotice se stabileşte:
–– structura (praf, pastile, lichid, masă de o formă neregulată,
turte etc.);
–– cantitatea substanţei narcotice în grame, culoarea, mirosul,
tipul de ambalaj, dacă există pe ambalaj inscripţii cu privire la denu-
mirea substanţei ambalate, cantitatea şi modul de administrare.
Toate aceste date se fixează în procesul-verbal de cercetare la
faţa locului. În scopul evitării contrazicerilor dinte persoana ce efectu-
ează cercetarea la faţa locului şi expert în privinţa culorii şi mirosului
substanţei narcotice, este necesar de evitat în procesul-verbal concreti-
zările, dar de folosit astfel de sintagme precum „miros picant”, „miros
neplăcut”, „culoare întunecată”, „culoare cafenie”, pentru stabilirea
culorii este posibil de folosit şi paleta de culori.
În cazul în care grupa de cercetare a reţinut la locul faptei unele
persoane este necesar a le audia şi a folosi momentul că sunt zăpăcite de
reţinerea inopinată, fiind posibilă obţinerea unei informaţi interesante.
Pe cazurile de cercetare a pământurilor semănate cu culturi in-
terzise este de stabilit:
–– genul biologic al plantelor semănate sau cultivate, ce conţin
substanţe narcotice;
–– semne de îngrijire a solurilor însămânţate;
–– prezenţa plantelor străine care maschează existenţa plantelor
ce conţin substanţe narcotice;
–– aşezarea şi perimetrul pământurilor însămânţate;
–– starea în care se află culturile ce conţin substanţe narcotice la
momentul cercetării (sunt mature, recoltate, parţial recoltate, vechi-

mea însămânţării, numărul de plante, aproximativ cantitatea recoltei
etc.).
Pe teritoriul însămânţat sau în apropierea lui, îndeosebi pe dru-
muri, cărări este posibil de descoperit urme de picioare de om, de ani-
male, de mijloace de transport; lucruri aruncate de infractori: cutii de
chibrituri, chiştoace, cârpe, fragmente de ziar etc.
În cazul în care cercetăm locurile de păstrare sau de ascundere
a plantelor ce conţin substanţe narcotice este necesar de atras o atenţie
sporită asupra uneltelor cu care s-a lucrat (furci, greble, lopeţi etc.).
La cercetarea reţetelor false sau prescrise ilegal, ce conţin sub-
stanţe narcotice, este necesar de stabilit:
1. culoarea hârtiei pe care este scrisă reţeta, dacă corespunde
standardelor;
2. prezenţa semnăturii medicului;
3. numărul de preparate prescris într-o singură reţetă72 (în reţe-
te nu pot fi incluse preparate ce conţin substanţe narcotice puternice,
deoarece ele pot fi administrate bolnavului numai de către medic şi
numai în spital);
4. dacă reţetele sunt prescrise de un medic particular sau de fa-
milie;
5. dacă reţeta conţine greşeli gramaticale sau este prescrisă cu
greşeli: nu în limba latină, textul nu este poziţionat corect etc.
Ca o recomandare ar fi ca farmacistul să ridice reţeta care a fost
prescrisă cu greşeli de conţinut şi de întocmire, să-şi noteze în regis-
tru datele din reţetă şi ale persoanei ce a prezentat-o. Ulterior să facă
o interpelare la instituţia medicală care a prescris reţeta, iar dacă din
răspuns se va obţine că medicul din instituţia dată nu a prescris o astfel
de reţetă, să anunţe organele de poliţie.
72
Notă: persoanele ce şi-au prescris singure reţete cu preparate ce conţin substanţe
narcotice includ puţine tipuri de preparate doar unul, dar într-o cantitate mare pentru
o cură de tratare de lungă durată. De cele mai dese ori reţeta conţine preparatul care
îl satisface pe narcoman.
O reţetă nu poate conţine mai mult de două medicamente cu conţinut stupefiant.
Cercetarea la fata
6. urme de falsificare (radiere, răzuire, corodare etc.) a datei
când a fost prescrisă reţeta;
7. starea impresiunilor sigiliilor şi ştampilelor, neconcordanţe
între datele de pe impresiunea ştampilei şi numărul de telefon, adresa
instituţiei medicale;
8. dacă reţetele sunt prescrise de un medic din altă localitate;
9. dacă persoana care procură preparatele are şi buletinul asu-
pra sa.
În prezent pentru obţinerea substanţelor narcotice, persoanele
se folosesc atât de falsul material, cât şi intelectual al reţetelor. Far-
maciştii primind aceste reţete fără nici o problemă. Farmacişti sunt
obligaţi să ridice reţetele ce conţin preparate cu substanţe narcotice şi
se le clasifice.
Este necesar de atras atenţie la reţetele:
• Ce conţin unul şi acelaşi preparat medicamentos, prescrise de
unul şi acelaşi medic unei singure persoane la un interval scurt de timp;
• prescrise unei şi aceleiaşi persoane, dar de medici diferiţi din
una şi aceeaşi instituţie medicală sau din instituţii medicale diferite;
• care sunt completate cu unul şi acelaşi scris, dar prescrise de
medici diferiţi.

în cazul investigării accidentului rutier
Tamponarea – reprezintă ciocnirea unui mijloc de transport cu

un alt mijloc de transport, ambele aflându-se în mişcare. Tot prin tam-
ponare se mai
înţelege şi ciocnirea unui mijloc de transport cu un alt mijloc de
transport ce s-a oprit brusc (înainte de semafor, la trecerea de pietoni
etc.), de asemenea, ciocnirea dintre un tren ce se află în mişcare şi un
mijloc de transport ce s-a oprit pe calea ferată.
Răsturnarea – reprezintă un eveniment ce se caracterizează prin
răsturnarea mijlocului de transport.
Lovirea mijlocului de transport ce staţionează – lovirea de către
un mijloc de transport a unui alt mijloc de transport ce staţionează sau

a unei remorci ce staţionează.
Lovirea unui obstacol – atunci când mijlocul de transport loveşte
un obiect ce nu se mişcă (stâlp, copac, gard etc.).
Lovirea unui pieton – atunci când mijlocul de transport loveşte
un pieton sau când pietonul se aruncă în faţa mijlocului de transport
ce circulă regulamentar. Tot la acest tip de accident rutier se referă şi
cazurile în care pietonilor li se cauzează daune prin intermediul încăr-
căturilor ce sunt transportate de mijloacele de transport.
Lovirea unui bicilist – atunci când mijlocul de transport loveşte
un bicilist sau când el se aruncă în faţa mijlocului de transport ce cir-
culă regulamentar.
Lovirea vehiculelor cu tracţiune animală – atunci când mijlocul
de transport a lovit un vehicul cu tracţiune animală (sanie, căruţă etc.)
sau un animal, când vehiculul cu tracţiune animală s-a lovit de mijlo-
cul de transport ce se află în mişcare.
Căderea pasagerilor – atunci când pasagerul cade din mijlocul
de transport care se află în mişcare. Nu se referă la acest gen de acci-
dent rutier căderea pasagerului din mijlocul de transport ce staţionea-
ză la staţie sau ce nu se mişcă.
Alte tipuri de accidente rutiere – la acest tip de accidente rutiere
se referă căderea încărcăturii din mijlocul de transport, aruncarea de
către roţile mijlocului de transport a unor obiecte în persoane, animale
sau alte mijloace de transport, lovirea persoanelor ce nu sunt partici-
pante la trafic, lovirea unor obstacole ce au apărut spontan pe carosa-
bil (încărcătura căzută, roata ce s-a detaşat).
Sarcinile cercetării accidentului rutier:
–– unde a avut loc accidentul rutier;
–– timpul săvârşirii accidentului rutier;
–– tipul accidentului rutier;
–– poziţionarea şi acţiunile întreprinse de participanţii în mo-
mentul accidentului rutier;
–– poziţionare şi starea participanţilor la finele accidentului ru-
tier;
–– tipul şi starea carosabilului;
Cercetarea la fata
–– vizibilitatea, luminozitatea carosabilului etc.;
–– urmele ce s-au creat pe carosabil, obiecte, pietoni etc.;
–– în ce stare se află mijlocul de transport;
–– dacă s-au detaşat anumite părţi componente din mijlocul de
transport;
–– cine sunt martorii accidentului rutier.
Acţiunile ce se cuprind în etapa de pregătire până a ieşi la locul
accidentului rutier:
a. când şi unde s-a săvârşit accidentul rutier, caracterul acestu-
ia;
b. dacă sunt victime, câte anume, li s-a acordat ajutor medical,
în ce instituţie medicale au fost transportate;
c. ce mijloace de transport sunt implicate în accidentul rutier,
numerele lor de înmatriculare.
De asemenea se stabileşte identitatea persoanei care a anunţat
organele poliţiei (numele, prenumele, patronimicul, telefonul celular
sau fix, adresa), unde se află ea.
Dacă în rezultatul accidentului rutier sunt victime, iar ajutor
medical nu le-a fost acordat, atunci ofiţerul de serviciu din unitatea de
gardă trebuie să anunţe ambulanţa şi să ia măsuri pentru paza locului
accidentului rutier.
În cazul în care victima accidentului rutier se află într-o institu-
ţie medicală este necesar ca ea să fie audiată, cu permisiunea medicu-
lui. Dacă victima se află în comă şi nu cunoaştem momentul ieşirii din
comă, se dau indicaţii medicului, care va trebui să o audieze pe victimă
când aceasta va ieşi din comă.
Dacă şoferul a fugit de la locul accidentului rutier, este necesar
de stabilit:
• semnalmentele mijlocului de transport, direcţia de deplasare,
semnalmentele persoanei ce se afla la volan;
Paza locului accidentului rutier este, de regulă, asigurată de că-
tre colaboratorii poliţiei, care trebuie să ştie că principalele sarcini ale
pazei sunt:
• păstrarea locului accidentului rutier intact;
• asigurarea unei deplasări sigure a mijloacelor de transport şi
pietonilor, prin locul unde a avut loc accidentul rutier.

Sectoarele de carosabil unde s-a săvârşit accidentul rutier este
necesar a fi îngrădite folosind diferite semnalizatoare rutiere, semnali-
zatoare care licăresc, sau alte mijloace avem la îndemână etc.
Colaboratorii poliţiei ce au sosit primii la locul accidentului ru-
tier sunt obligaţi:
–– să acorde ajutor medical personal sau să asigure acordarea
ajutorului medical victimei;
–– să stabilească cercul de martori, să fixeze adresele acestora,
să le propună să rămână la locul accidentului până va veni ofiţerul de
urmărire penală.
Imediat de luat măsuri de protecţie a urmelor ce ar putea să aibă
o importanţa majoră la constatarea circumstanţelor în care a avut loc
accidentul rutier. Urmele descoperite urmează a fi păzite de influenţa
factorilor climaterici şi nu trebuie permisă deplasarea obiectelor de la
locul accidentului rutier (deplasarea mijlocului de transport, a încăr-
căturilor etc.).
În cazul în care locul accidentului rutier nu poate fi ocolit, este
necesar de fixat poziţia iniţială a urmelor şi obiectelor. De asemenea,
este necesar de fixat începutul şi sfârşitul urmelor de frânare, contu-
rul picăturilor de sânge, poziţia cadavrului, a hainelor victimei şi alte
urme ce au importanţă pentru cauza penală. Însemnările se pot face
atât cu cretă, vopsea, cât şi cu diferite instrumente ascuţite.
În conformitate cu atribuţiile lor de serviciu, ofiţerii de investi-
gaţie în cazul investigării unui accident rutier sunt obligaţi să îndepli-
nească următoarele acţiuni:
• Împreună cu colaboratorii serviciului poliţiei patrulare să în-
treprindă măsuri în vederea reţinerii şoferului ce a fugit de la locul
infracţiunii;
• să organizeze filtre pe drumurile pe care posibil se va deplasa
infractorul;
• să verifice dacă cineva din case, blocurile de locuit nu au fost
martori la accidentul rutier, o mare atenţie atrăgând asupra persoa-
nelor invalide, care datorită situaţiei lor sunt nevoite să stea mai mult
timp în casă şi posibil în momentul accidentului rutier se aflau la geam
Cercetarea la fata
şi pot să descrie cele întâmplate;
• să comunice cu persoanele aflate la faţa locului pentru a sta-
bili circumstanţele faptei;
• în unele cazuri, ofiţerul de urmărire penală, poate să se depla-
seze în instituţia medicală unde a fost internată victima accidentului
rutier, pentru obţinerea de la ea a explicaţiilor pe marginea accidentu-
lui rutier în care a fost implicată.
Colaboratorii serviciului poliţiei patrulare la faţa locului sunt
obligaţi:
–– să asigure siguranţa deplasării mijloacelor de transport şi a
pietonilor prin sectorul unde a avut loc accidentul rutier;
–– să acorde ajutor ofiţerului de urmărire penală în ceea ce pri-
veşte descoperirea urmelor infracţiunii importante pentru descoperi-
rea infracţiunii;
–– să acorde ajutor în verificarea stării tehnice a mijlocului de
transport şi în asigurarea deplasării mijlocului de transport la locul de
păstrare până la transmiterea către proprietar.
Specialistul criminalist la faţa locului este obligat:
–– să acorde ajutor ofiţerului de urmărire penală în vederea des-
coperii, fixării, ridicării şi ambalării urmelor şi a corpurilor delicte;
–– să interpreteze urmele descoperite la faţa locului;
–– să execute fotografia judiciar-operativă de la faţa locului;
–– să acorde ajutor la descrierea urmelor pentru fixarea lor în
procesul-verbal de cercetare la faţa locului, de asemenea, acordă ajutor
la întocmirea desenelor-schiţă şi a planurilor-schiţă.
Acţiunile pe care trebuie să le înfăptuiască ofiţerul de urmărire
penală după ce a venit la faţa locului:
1. să-şi fixeze numele, prenumele, patrimoniul victimei, în ce
instituţie medicală a fost internată;
2. să stabilească identitatea şoferilor implicaţi în accidentul ruti-
er, să verifice documentele acestora (permisul de conducere, paşaportul
tehnic al mijlocului de transport etc.) şi în caz de necesitate să le ridice;
3. să afle de la martori sau de la alţi colaboratori ai organelor de
poliţie ce s-a întâmplat în timpul accidentului rutier şi ce modificări au
survenit la faţa locului;
4. în caz în care locul accidentului rutier nu este posibil de păs-

trat intact, să organizeze consemnări cu privire la poziţionarea mijlo-
cului de transport, a cadavrului, a petelor de sânge, a uleiului etc.; pen-
tru fixarea acestor poziţii este posibil de folosit o bucată de cărămidă,
cretă, cărbune etc.;
5. să identifice dacă şoferul să află în stare de ebrietate alcoolică
sau narcotică, după testare;
6. să verifice ce măsuri au fost luate pentru reţinerea şoferului
ce a fugit de la locul accidentului rutier, iar în caz în care nu s-a luat
nici o măsură, să dea indicaţii corespunzătoare colaboratorilor orga-
nelor poliţiei.
La etapa de cercetare a locului accidentului rutier se înfăptuiesc
următoarele acţiuni:
a. se stabileşte locului impactului, după cum sunt poziţionate
cioburile de sticlă, particulele de noroi, după cum s-a scurs combusti-
bilul etc.;
b. dacă ciocnirea a avut loc în intersecţie, se stabileşte vizibilita-
tea în toate direcţiile, în ce regim funcţionau semafoarele, existau alte
indicatoare rutiere după care trebuiau să se conducă şoferii;
c. dacă tamponarea a avut loc în timpul depăşirii, se cercetează
sectorul de drum stabilit de şofer pentru efectuarea depăşirii;
d. se stabileşte şi se fixează poziţia urmelor de frânare a roţii
stângi şi drepte faţă de linia osiei şi faţă de marginea carosabilului;
e. se descoperă şi se fixează urmele de frânare, iar dacă urma de
frânare este prezentă pe diferite tipuri de suprafeţe ale carosabilului
(prundiş, drum de ţară, asfalt etc.), este necesar de fixat separat lungi-
mea urmei de frânare de pe fiecare porţiune de carosabil;
f. se cercetează mijlocul de transport, începându-se din acea
partea a mijlocului de transport ce a intrat în contact cu un alt mijloc
de transport, cu corpul persoanei, cu un obstacol etc.;
g. cu ajutorul specialistului se stabileşte starea mijlocului în
momentul cercetării (starea sistemului de frânare, a farurilor, a oglin-
zilor etc.);
h. în timpul cercetării din faţă a mijlocului de transport este ne-
cesar de stabilit starea barei de protecţie, numerelor de înmatriculare,
Cercetarea la fata
farurilor, capotei, parbrizului etc.
i. în cazul în care şoferul ne anunţă că la volanul mijlocului de
transport s-a aflat o altă persoană, este necesar de descoperit şi fixat
urmele digitale de pe volan, cutia de viteză, oglinda din salon etc.
Cercetarea mijlocului de transport se împarte în două etape:
• Cercetarea generală – se stabileşte perimetrul ce urmează a
fi cercetat, se efectuează fotografia de orientare, schiţă şi a obiectelor
principale sau se efectuează video-filmul judiciar etc.;
• cercetarea detaliată – include cercetarea locului impactului
unde sunt urme ale accidentului rutier, cercetarea cadavrului, cerceta-
rea mijlocului de transport.
Particularităţile cer- În cazul în care că şoferul a părăsit locul ac-
cetării locului faptei, cidentului rutier, la volanul mijlocului de transport,
când şoferul a părăsit o atenţie sporită trebuie atrasă urmelor pe care le-a
locul accidentului lăsat mijlocul de transport, pentru ca pe viitor să pu-
rutier tem identifica acest mijloc de transport. Din aceste
considerente este necesar de întreprins următoarele acţiuni:
–– studierea urmelor lăsate de mijlocul de transport pe carosabil;
–– studierea urmelor lăsate de mijlocul de transport pe cadavru,
pe diferite obiecte, încărcături etc.;
–– descoperirea pieselor ce s-au detaşat de la mijlocul de trans-
port, a urmelor de combustibil, de ulei, părţi din încărcătură;
–– de stabilit aproximativ ce urme pot să existe pe mijlocul de
transport şi în ce stare se află;
–– studierea informaţiei obţinute de la martori.
Particularităţile cercetării la faţa

locului în cazul investigării infracţiunii
din domeniul informaticii
Cercetarea la faţa locului trebuie începută cu o pregătire minu-

ţioasă, care presupune stabilirea obiectelor ce vor fi cercetate, limitelor
perimetrului unde va fi efectuată cercetarea, alegerea, solicitarea speci-
aliştilor, mijloacelor tehnice necesare, este necesar de stabilit legătura
cu serviciul de securitate a instituţiei unde a fost depistată infracţiu-

nea.
Obiectele supuse cercetării la faţa locului:
1. locul păstrării şi prelucrării a informaţiei computaţionale
care a devenit obiect al atentării infracţionale;
2. locul folosirii nemijlocite a utilajului computaţional pentru
realizarea accesului nesancţionat la bazele, băncile de date protejate,
folosirea şi răspândirea programelor „virulente”;
3. locul păstrării informaţiei obţinute ilegal de pe purtătorii de
informaţie, în maşinile electronice de calcul, sistemelor, reţelelor teh-
nicii electronice de calcul TEC;
4. locul unde s-au încălcat nemijlocit regulile de exploatare a
unităţii, sistemului, reţelei TEC;
5. locul unde a survenit consecinţele negative (nimicirea, dete-
riorarea nesancţionată, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei
protejate de lege73, precum şi perturbarea lucrului unităţii, sistemului,
reţelei TEC.
Sosind la faţa locului, este necesar de întreprins măsuri pentru
păstrarea informaţiei existente în TEC. Pentru aceasta este necesar:
1. a interzice, de a nu permite persoanelor care lucrează pentru
moment sau se află din alte cauze la faţa locului să se atingă de utilajul
computaţional;
2. a nu permite personalului să deconecteze obiectele de la sur-
sa de energie;
3. a nu realiza de sine stătător manipulări cu tehnica computa-
ţională dacă nu se cunoaşte din timp rezultatul acestor manipulări.
La efectuarea cercetării la faţa locului este necesar de luat în
consideraţie următorii factori nefavorabili:
a) posibilele tentative de nimicire a informaţiei şi a datelor pre-
ţioase de către funcţionarii din personal interesaţi în camuflarea in-
fracţiunii;
73
Legea nr.17 din 15.02.2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. Pu-
blicat: 27.07.2007 în Monitorul Oficial Nr. 107-111 art. Nr: 468 MODIFICAT LP141-
XVI din 26.07.08, MO140-142/01.08.08 art.572.
Cercetarea la fata
b) existenţa în TEC a mijloacelor de protecţie contra accesului
nesancţionat, mijloace care dacă nu primesc în timpul stabilit codul
special automat nimicesc toată informaţia;
c) posibila prezenţă în TEC a altor mijloace de protecţie a infor-
maţiei contra accesului nesancţionat precum şi alte surprize.
În conformitate cu cele menţionate mai sus este foarte impor-
tant ca la etapa iniţială de efectuare a cercetării la faţa locului să parti-
cipe specialiştii precum şi unii colaboratori de poliţie.
Cercetării se vor supune toate dispozitivele unui calculator con-
cret care a fost utilizat la comiterea infracţiunii sau poartă urme, in-
formaţii importante pentru cauza penală. Această cercetare, precum şi
analiza rezultatelor realizate de comun acord cu specialistul va permi-
te să reproducem modus operandus al infractorilor şi să obţinem probe
importante. În cadrul cercetării generale este necesar de schiţat planul
de acţiuni detaliat. Obiectele ce vor fi supuse cercetării se pot diviza în
patru grupe de bază:
1. încăperile de serviciu;
2. mijloacele tehnicii electronice de calcul;
3. purtătorii de informaţie;
4. documente (acte).
La sosirea grupei de cercetare, ofiţerul de urmărire penală are în
sarcină să îndeplinească următoarele acţiuni:
1. înlăturarea de la locul cercetării a persoanelor străine şi de
asigurat paza lui, dacă acest lucru nu a fost efectuat. Pazei obligatorii
sunt supuse următoarele obiecte:
• Teritoriul unde a avut loc fapta infracţională;
• toată TEC, care se află pe teritoriu (încăpere sau clădire);
• punctele de deconectare a TEC-urilor de la electricitate
aflate în încăpere (instituţie, organizaţie pe teritoriu).
Ofiţerul de urmărire penală trebuie obligatoriu să ştie, că la
modificarea sau distrugerea informaţiei (urmelor infracţiunii) poate
duce nu numai activitatea la punctul de comandă a TEC (tastatură),
dar şi conectarea-deconectarea TEC sau întreruperea conexiunii în-
tre ele. De aceea, dacă la momentul efectuării cercetării la faţa locului
anumite TEC sau instrumente, echipamente electrotehnice erau co-
nectate ori deconectate, ele trebuie să rămână în atare condiţii până la

momentul terminării cercetării lor de către specialist.
2. Audierea victimei, persoanei material responsabile şi mar-
torilor (operatorii TEC) pe marginea modificării situaţii de la locul
cercetării, despre categoriile de informaţii care se prelucrează (publică
sau confidenţială), precum şi despre acţiunile întreprinse de victimă
până la sosirea grupei de cercetare. Întrebările la care urmează de dat
răspuns trebuie să fie concretizate pe parcursul fazei statice şi dinami-
ce a cercetării la faţa locului.
Cercetarea încăperilor Cercetarea încăperii de serviciu este necesar

de serviciu de realizat pentru stabilirea datelor importante pen-
tru cauza penală şi acumularea unui volum suficient
de probe materiale printre care: stabilirea şi elucidarea mediului câm-
pului infracţional, determinarea limitelor de efectuare a cercetării la
faţa locului, stabilirea numărului şi schemei de amplasare a locurilor
de muncă, concretizarea şi stabilirea certă a utilajului computaţional,
precum şi locul amplasării purtătorilor tehnici de informaţie. Eluci-
darea circumstanţelor respective va permite stabilirea pătrunderii ne-
sancţionate a unor terţe persoane în încăperea unde se află TEC, pre-
cum şi stabilirea locului de creare, folosire şi răspândire a programei
virulente, de asemenea, în cadrul cercetării va fi posibil de stabilit locul
încălcării regulilor de exploatare a reţelei, a sistemului sau a unui TEC
unicat. Este raţional de schiţat schema încăperii cercetate cu indicarea
în ea a locurilor de amplasare a utilajului. Încăperea cercetată trebuie
să fie fotografiată conform regulilor fotografiei judiciare, fotografiei
schiţă, să fie fixate conform regulilor de executare a fotografiei de de-
taliu comutatoarele separat, precum şi dispozitivele conectate la ele.
În caz de deschidere a blocului de sistem trebuie fotografiat conform
regulilor de executare a fotografiei de detaliu piesele din interior, în-
deosebi cele care conform instrucţiunii tehnice nu trebuie să fie am-
plasate pe placa-mamă sau în interiorul blocului (măsurile în cauză
se vor efectua împreună cu specialistul corespunzător). Totodată, este
necesar de fotografiat sau videofilmat imaginea de pe monitorul com-
puterului.
Cercetarea la fata
Cercetarea TEC care a fost utilizat la comite-
Cercetarea mijloacelor rea infracţiunii se realizează pentru realizarea urmă-
tehnice electronice toarelor scopuri:
de calcul 1. Depistarea urmelor apărute ca rezultat al inciden-
tului sau săvârşirii infracţiunii, pentru depistarea probelor materiale
în vederea stabilirii de către cine, cu ce scop şi în ce circumstanţă a fost
comisă infracţiunea;
2. Stabilirea ambianţei incidentului în vederea reconstituirii
mecanismului de săvârşire a infracţiunii;
3. Stabilirea stării tehnice a TEC.
Pentru realizarea primului scop este necesară participarea spe-
cialistului criminalist, precum şi a specialistului în domeniul TEC şi
al tehnologiilor informaţionale. În realizarea celorlalte două scopuri
participarea nemijlocită a specialistului criminalist nu este obligato-
rie. În funcţie de specificul TEC cercetate, acţiunea de urmărire penală
preconizată e necesar să fie implicaţi mai mulţi specialişti.
Am fi vrut să menţionăm că pentru preîntâmpina distrugerea-
deteriorarea TEC, precum şi a urmelor infracţiunii în procesul ac-
tivităţii de cercetare computerului şi altor surse, a mecanismelor de
prelucrare electronică a datelor desfăşurată de specialistul criminalist,
nu se admite categoric utilizarea materialelor, uneltelor, dispozitive-
lor, utilajelor ce au în componenţă magneţi, surse electromagnetice de
iluminare direcţionate (prafuri, pensulă magnetică, magnet electric,
detectorul de metale, lămpi puternice de iluminare, surse puternice de
emitere a razelor ultraviolete şi infraroşii etc.,), totodată, am remarca
inadmisibilitatea folosirii materialelor ce conţin baze şi acizi, precum
şi utilizarea dispozitivelor de încălzire.
La cercetarea locului faptei precum şi la executarea altor acţiuni
de urmărire penală, materialele şi utilajul menţionate mai sus trebuie
folosite cu o precauţie deosebită, folosindu-se la o distanţă de circa 1
metru de TEC şi de firele de conexiune.
În procesul-verbal de cercetare a TEC se fixează următoarele
date:
• Tipul, marca, configuraţia, culoarea şi numărul oferit de pro-
ducător (numărul de inventariere sau de evidenţă a obiectului cerce-
tat);
• tipul (destinaţia), culoarea şi particularităţile individuale ale
firelor de conexiune şi de asigurare cu energie electrică;
• starea TEC în momentul desfăşurării cercetării (conectat sau
deconectat);
• starea tehnică – exteriorul integritatea carcasei, completarea
TEC – prezenţa şi funcţionalitatea blocurilor, detaliilor, nodurilor ne-
cesare, precum şi corectitudinea conexiunii existente între ele, prezen-
ţa materialelor de consum, tipul purtătorului tehnic de informaţie etc.
(verificarea o realizează specialistul abilitat);
• tipul sursei de asigurare cu energie electrică, caracteristicile
sale tactico-tehnice şi starea tehnică (tensiunea de lucru, frecvenţa cu-
rentului electric, prezenţa siguranţei, a stabilizatorului, a filtrului de
reţea, numărul dispozitivelor electrice conectate, numărul surselor de
conexiune, a prizelor etc.);
• prezenţa conexiunii la pământ (împământarea conexiunii) a
TEC şi starea ei tehnică;
• prezenţa precum şi posibilitatea tehnică la TEC a utilajului
periferic sau posibilitatea TEC de conectare faţă de astfel de tip de uti-
laj, sau de conexiune la canalele de telecomunicaţii (se determină de
către specialist în cazul prezenţei la TEC a conexiunilor şi a porturi-
lor);
• defecţiuni, modificări constructive în arhitectura structurii
TEC a pieselor sale (părţilor şi blocurilor care nu sunt prevăzute de stan-
darde), îndeosebi acelea care puteau apărea în urma accidentului, sau
infracţiunii, precum şi care puteau provoca crearea unei situaţii tehnice
inadecvate (catalizator al apariţiei şi declanşării accidentului);
• urmele activităţii infracţionale (instrumente de spargere a
carcasei, pătrundere în interiorul TEC, urme de mâini, conexiuni ne-
sancţionate la TEC ale dispozitivelor tehnice străine, prezenţa urmelor
de lipire cu sacâz şi flus, precum şi alte substanţe chimice, fragmentele
de fire şi materiale de izolare, prezenţa urmelor biologice, precum sân-
ge, sudoare, fire de păr, stofă etc.,);
• amplasarea TEC în spaţiu în raport cu utilajul periferic şi cu
alte dispozitive electrotehnice;
Cercetarea la fata
• ordinea precisă a conexiunii TEC cu alte dispozitive tehnice;
• categoria de informaţie ce circulă în TEC (caracterul acesteia
– public sau confidenţială);
• prezenţa sau lipsa mijloacelor de protecţie individuală a tec
cercetate, precum şi a informaţiei ce o posedă contra accesului nesanc-
ţionat, scurgerii şi interceptării datelor (în deosebi a celor care distrug
automat informaţia şi PTI în cazul încălcării procedurii de accesare
a TEC, a ordinii de folosire sau a regulilor de lucru cu informaţia) se
determină de către specialistul corespunzător;
• amplasarea mecanismelor de lucru ale TEC şi caracterul
imaginii de pe monitor sau fereastra de vizualizare şi control (a im-
primantei, aparatelor de casă, a mecanismelor de control şi trecere, a
aparatelor digitale de asigurare a comunicării etc.) în cazul în care în
momentul cercetării ele funcţionează;
• toate acţiunile de bază desfăşurate de către specialist la cerce-
tarea TEC (ordinea de tastare a butoanelor, de manipulare a butoane-
lor, mecanismelor de blocare, de stopare corectă a lucrului şi închidere
a operaţiunii sau programului ce funcţionează, deconectarea TEC, de-
cuplarea de la sursa de energie electrică, decuplarea sau cuplarea TEC
sau a părţilor componente, decuplare a cablurilor şi a firelor electrice
şi de comunicaţie, rezultatele măsurării parametrilor tehnici cu echi-
pamentul de control şi măsurare sau de testare etc.).
Cercetarea PTI poate să fie realizată atât în cadrul cercetării la
faţa locului, cât şi în cadrul unei acţiuni de urmărire penală de sine
stătătoare.
Cercetarea PTI se realizează cu participarea
Cercetarea purtă-
specialistului având drept scop stabilirea tipului, ge-
torului tehnic de
nului, destinaţiei, parametrilor tehnici precum şi ca-
informaţie (PTI)
racterului informaţiei gestionate. La PTI, de obicei,
sunt atribuite discurile magnetice (floppy, sticuri, vinchster, băncile
de date şi zip); CD-uri, DVD-uri, bandă perforată din hârtie şi bandă
magnetică (în bobine şi casete); perfo cartele din hârtie şi cartele mag-
netice (în exemplar unic sau în seturi, complete); cartele din plastic,
carduri din plastic, micro scheme, integrate inclusiv cele ce se află în
diferite TEC-uri în calitate de memorie operativă sau în calitate de
dispozitiv de memorizare în calculatoarele personale, pager, celulare,

dispozitive de telecomunicaţie, electronic notebook, translator şi carte
electronică de referinţă portabile, bancomate, dispozitive de control şi
de asigurare a accesului etc.
Cercetarea actelor, Cercetarea actelor, documentelor create în

documentelor TEC şi păstrate în PTI se realizează cu participa-
păstrate rea specialistului (sau a unui grup de specialişti),
în funcţie de sfera în care se foloseşte documentul
cercetat (creditare-finanţare, bancară, servicii, paza şi siguranţa etc.).
Scopul cercetării este depistarea şi analiza semnalmentelor şi re-
cuzitelor actelor, analizarea conţinutului, scoaterea în evidenţă a sem-
nalmentelor de falsificare.
Înainte de a lua măsurile menţionate, ofiţerul de urmărire penală
trebuie să studieze şi să cunoască standardele ce reglementează perfec-
tarea documentaţiei electronice create şi gestionate în TEC. Standardele
respective determină cerinţele faţă de componenţa şi conţinutul rechizi-
telor documentelor, care oferă forţă juridică actelor create şi gestionate
de TEC şi păstrate în PTI. De asemenea, este necesar de evaluat regulile
de modificare a actelor, modul de transmitere şi recepţionare pe cana-
lele de telecomunicaţii, procedura de înscriere în PTI, precum şi modul
de reproducere, creare a copiilor şi duplicatelor.
Documentele utilizate în circulaţia între persoanele juridice (in-
stituţii, organizaţii, întreprinderi) pot fi create atât pentru uz extern,
cât şi pentru uz intern. În conformitate cu cerinţele în vigoare de în-
tocmire a actelor, documentele cercetate trebuie să posede următoa-
rele rechizite:
–– denumirea instituţiei emitente (creatoare) a actului, numărul
documentului şi dată creării, titlul (cu antetul), destinatarul, conţinutul,
semnătura şi ştampila pe document ce necesită o verificare şi stabilire cer-
tă a autenticităţii (codului sau persoanei care a aprobat consimţit actul).
În conformitate cu legislaţia în vigoare74 pentru autentificarea
veridicităţii actelor se utilizează semnătura electronică.
Legea cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală Nr.264 din 15.07.2004

74
Publicat: 06.08.2004 în Monitorul Oficial Nr. 132-137, art Nr: 710, data intrării in vi-
goare: 06.11.2004.
Cercetarea la fata
Legea dată reglementează ordinea utilizării semnăturii electronice,
precum şi aspecte ce ţin de perfectare documentului electronic. Semnă-
tura electronică oferă posibilitatea să autentifice documentul şi drepturile
de autor prin fixarea electronico-cifrată a textului, dar şi a caracteristicilor
semnăturii persoanei fizice semnatare a actului. Folosirea semnăturii elec-
tronice permite să stabilim integritatea originală a informaţiei şi totodată
să scoatem în evidenţă tentativele de manipulare în scopul falsificării ac-
tului iniţial. Componenţa semnăturii electronice este în concordanţă-de-
pendenţă de textul autentificat şi are tangenţă doar cu textul respectiv cu
condiţia că el nu a fost modificat de nimeni. Să exemplificăm: astfel „H
funcţia” (suma – formula de verificare)a documentului electronic falsi-
ficat se va deosebi de „H funcţia” care se va obţine în urma prelucrării
semnăturii electronice. Documentele electronice se criptează. În legislaţia
autohtonă ca elemente de criptare şi decriptare sunt folosite cheia priva-
tă şi cheia publică, art. 21 al legii cu privire la documentul electronic şi
semnătura digitală. Algoritmul transformării criptografice a datelor TEC
în sistemul şi reţeaua TEC prin intermediul semnăturii electronice sunt
reglementate de legislaţia şi standardele naţionale în vigoare. Documentul
semnat transmis este compus din text, semnătură electronică şi certifica-
tul cheii publice, sau private – elementele respective oferă datele veridice
ale utilizatorului, numele său distinct, precum şi cheia de descifrare folo-
sită pentru verificarea semnăturii de către destinatar sau altă persoană ce
a înfăptuit înregistrarea.
Întreg procesul şi toate rezultatele acţiunii de urmărire trebu-
ie să fie fixate fidel şi minuţios în procesul-verbal, care trebuie să fie
compus din trei părţi: partea introductivă, partea descriptivă şi partea
finală sau rezolutorie.
În partea descriptivă a procesului-verbal este necesar de reflec-
tat toate acţiunile întreprinse de ofiţerul de urmărire penală, ambian-
ţa, locul amplasării, starea obiectelor şi documentelor. Este necesar de
caracterizat şi scos în evidenţă semnalmentele individuale ale compu-
terului (sau ale părţii sale componente), să se indice numărul, marca,
forma, culoarea, dimensiunile etc., pentru a-l putea delimita de obiec-
tele asemănătoare. De scos în evidenţă semnalmentele individuale şi
particularităţile, care cu timpul se pot pierde (umiditatea, prezenţa
prafului şi locului său, prezenţa şi amplasarea ştersăturilor etc.).
BIBLIOGRAFIE
1. Aioaniţoaie C., Bercheşan V. Tratat de metodică criminalistică.

Craiova: Carpaţi, 1994.
2. Aniaţoaie C., Bercheşan V., Tratat practic de tactică criminalisti-
că. Ediţia a II-a, Craiova: Carpaţi, 1992.
3. Bercheşan V., Pletea C. ş.a. Tratat de tactică criminalistică. Cra-
iova: Carpaţi, 1992.
4. Camil Suciu, Criminalistica: Reprezentarea schematică a cărării de
urme. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1972.
5. Cercetarea cauzelor de incendiu.
6. http://www.scritube.com/tehnica-mecanica/CERCETAREA-
CAUZELOR-DE-INCENDI81589.php. (vizitat 26.08.2012).
7. Ciopraga Aur . Criminalistica tratat de tactică. Iaşi: Gama. 1996.
8. Codul penal al Republicii Moldova. Nr.985-XV din 18.04.2002.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 14.04.2009, nr. 72-
74.
9. Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Nr. 122-XV
din 14 martie 2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
28.12.2012, nr. 273-279.
10. Dolea Ig., Roman D. ş.a., Drept procesual penal. Chişinău: Cartier
Juridic, 2005.
11. Doraş S. Gh. Criminalistica. Chişinău: Ştiinţa, 1996.
12. Doraş S. Gh. Criminalistica. Chişinău: Ştiinţa, 2011.
13. Draghici P. ş.a. Expertizele – mijloc de probă în procesul penal.
Bucureşti, 2000.
14. Expertiza medico-legală pe cadavru.
Cercetarea la fata
15. http://www.google.md/url?q=http://www.ifulga.com/cap._3.pdf
&sa=U&ei=suj4UZi5L8vjtQbQ8oHwBg&ved=0CBkQFjAA&sig
2=dRFhukaXmespK8sjRJ5Q9A&usg=AFQjCNGt2ZSgIThmAn
Hm6HBZnuWjfXkq-A. (vizitat 09.07.2013)
16. Golunski S.A. Criminalistica. Bucureşti: Ediţia Ştiinţifică, 1961.
17. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului
circulaţiei rutiere: Nr. 357 din 13.05.2009. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 15.05.2009, nr. 92-93.
18. Incendii. http://arhivaparlamentului.blogspot.com/2011/04/in-
cendii.html (vizitat 14.08.2013)
19. Lăpăduşi V., Grejdinoiu S., Consideraţii privind investigarea cri-
minalistică a locului faptei. Lucrările simpozionului, „Investigarea
criminalistică a locului faptei”. Bucureşti, 2003, p. 17.
20. Recomandări privind organizarea lucrurilor cu corpurile explozi-
ve nr. 12/128 din 13 februarie 2010 – Ministerul Afacerilor Interne
al RM, Departamentul poliţiei, Direcţia tehnico-criminalistică.
21. Legea privind protecţia datelor cu caracter personal. Nr. 17-XVI
din 15.02.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
20.07.2007, nr.107-111 .
22. Legea cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală.
Nr.264-XV din 15.07.2004. În: Monitorul Oficial, 06.08.2004, nr.
132-137.
23. Mircea I. Criminalistica. Cluj, 1976.
24. Mircea I. Criminalistica. Bucureşti, 1999.
25. Moraru I. Medicina Legală, Editura Medicală. Bucureşti, 1967.
26. Olteanu Gabriel Ion. Consideraţii cu privire la tactica efectuării
cercetării la faţa locului. Editura AIT Laboratories, 2004.
27. Olteanu Gabriel Ionel. Metodologie criminalistică. Editura. AIT
Laboratories, 2005
28. Osoianu T. Orîndaş V., Procedură penală. Chişinău, 2004
29. Păşescu Gh. ş.a. Secretele amprentelor papilare. Bucureşti: Naţi-
onal, 1996.
30. Popa Şt. ş.a. Fotografia judiciară, Bucureşti, 1992.
31. Sandu I.E. Tratat practic de criminalistică. Vol. I, Bucureşti,
1976.
32. Stanciu F., Titus Toma D. Particularităţi ale cercetării incendiilor

şi exploziilor. Bucureşti: Focus, 2005
33. Stancu E. Tratat de criminalistică. Bucureşti: Actami, 2001.
34. Stancu E. Criminalistica. Ştiinţa investigaţiei infracţiunilor. Bu-
cureşti: Tempus, 1992.
35. Stancu E., Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Bucureşti: Edi-
tura Universităţii din Bucureşti, 1986.
36. Suciu C. Criminalistica Vol. III. Bucureşti: Didactica şi Pedago-
gica, 1972.
37. Vieru-Socaciu R., Medicină legală suport de curs pentru studenţii
de la facultatea de medicină anul VI. Realizat după monografia te-
orie şi practică medico-legală în contextul legislaţiei actuale. Cluj-
Napoca: Universitatea „Iuliu Haţieganu”, 2002.
38. Аверьянова Т.В., Р.С. Белкин. Криминалистика. Учебник для
вузов, 3-е издание переработанное и дополненное. Москва:
Норма, 2010
39. Белкин Р.С., Зуйков Г.Г. Криминалистика. Москва: Юрид.
лит., 1968
40. Быховский И.Е. Осмотр места происшествия: справочник
следователя, издание второе. Москва: Юридическая литера-
тура, 1982. 269 c.
41. Волков М. А., Потудинский В. П., Особенности осмотра поме-
щений и участков местности при расследовании преступле-
нй, связанных с торговлей людьми и использованием рабского
труда. Материалы Международной научно-практической
конференции „Противодействие торговле людьми и исполь-
зованию рабского труда”.
42. http://cspki.skforussia.ru/view_news.php?id=500. (vizitat
23.08.2012).
43. Пособие для специалистов в сфере уголовного правосудия по
борьбе с торговлей людьми. Организация Объединенных На-
ций. Нью-Йорк, 2010 год
ANEXE:
PROCES-VERBAL
L
DE CERCETARE LA FAŢA LOCULUI
mun. Chişinău „09” decembrie 2010

locul întocmirii data întocmirii
Ofiţerul de urmărire penală din cadrul SUP a CPs. Centru mun.
DE
Chişinău, locotent major de poliţie Ilie Balanuţ, examinând materia-
lele cauzei penale nr. 2007030781, privind accesul ilegal la informaţi,
a stabilit că există temeiuri rezonabile de a presupune că în urma efec-
tuării cercetării la faţa locului, sediul firmei „SRL Aspect”, situată în
mun. Chişinău, str. Lalelelor nr. 1/3, biroul 24 se vor obţine mijloace
de probă, care ar putea avea importanţă pentru cauza penală.
Cu participarea specialistului: maior de poliţie Ghenadie Grosu,
care nu se află în nici un fel de relaţii cu participanţii la această activi-
tate_______________________________
căruia în conformitate cu prevederile art. 277 CPP, i-au fost co-
municate drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 87 CPP şi a fost
prevenit despre răspunderea pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unei
MO
concluzii false, conform art. 312 CP a fost prevenit.
______________
emnătura specialistului
Alţi participanţi:
–– ofiţerul de investigaţie, căpitan de poliţie Ion Surdu;
–– inspectorul operativ de sector, locotenent de poliţie Tudor
Vascan;
–– specialistul în domeniul tehnologiilor de reţea, mun. Chişi-
nău str. Doina, 102, Iancu Avram;
–– specialistul pe mijloacele de legătură şi telecomunicaţie mun.
Chişinău str. Trandafirilor nr. 2, Alexandru Russu;
–– specialist pe deservire şi reparare a TEC, mun. Chişinău str.
Decebal nr. 3, ap. 2 , Ion Iovu;
–– inginer-programator, mun. Chişinău, str. Alecco Russo nr.
24, ap.34 , Caratian Jamil.
Semnătura participanților la această activitate
Luînd în consideraţie că în momentul cercetării la faţa locului la

domiciliu nu este permisiunea persoanei, căreia prin acţiunea proce-
L
suală i se limitează dreptul la inviolabilitatea domiciliului, respectând
cerinţele art. 12 CPP, conducându-se de prevederile art. 57 alin.(2)
pct. 4 CPP şi în baza art. 118 CPP, a efectuat cercetarea la faţa locului
despre care fapt, în confomitate cu articolele 124, 260, 261 CPP, a în-
tocmit prezentul proces-verbal.
Înainte de efectuarea cercetării la faţa locului proprietarului fir-
DE
mei „SRL Aspect” cet. Boris Roşca i-a fost adusă la cunoştinţă ordo-
nanţa de efectuare a cercetării la faţa locului autorizată de judecătorul
de instrucţie şi în conformitate cu prevederile art. 298 CPP mi-a fost
explicat modul de atac al acţiunilor ilegale ale organului de urmărire
penală.
______________
Semnătura
Cercetarea:
a început la ora 10 şi 35 min.
s-a încheiat la ora 14 şi 40 min.
MO
Prin cercetare s-a constat că:
Locul cercetării este sediul firmei „SRL Aspect” de pe adresa
mun. Chişinău str. Lalelelor nr. 1/3 biroul nr. 24, care se învecinează
în partea de nord cu un bloc locativ cu 6 etaje, în sud cu un bloc locativ
cu 3 etaje, în partea de vest cu parcul „Valea Morilor”, iar în partea de
est cu str. Burebista.
Teritoriul firmei este înconjurat cu gard de metal, numai partea
de vest a gardului este din piatră. Accesul pe teritoriul firmei se face
prin partea estică, printr-o poartă de metal, care se deschide la intro-
ducerea cartelei personalizate a personalului firmei „SRL Aspect”, în
momentul cercetării poarta este în poziţia închisă. Teritoriul firmei
este monitorizat de camere de luat vederi fixe care sunt poziţionate: la
poarta de intrare, la intrare în imobilul firmei şi în holul fiecărui etaj.
Imobilul reprezintă o construcţie capitală cu 3 etaje, construit din pia-

Cercetarea la fata
tră, tencuit pe din afară, acoperit cu ţiglă de culoare roşie. Intrarea în
imobil se efectuează prin partea de nord, printr-o uşă dublă.
L
Uşa de la exterior este din metal de culoare surie, ce se deschi-
de în exterior, cu dimensiunile 190x75 cm, care se încuie: cu broască
îngropată cu siguranţă cilindrică situată în partea de jos, în momentul
cercetării se află în poziţie încuiată; cu broască îngropată cu siguran-
ţă plată situată în partea de sus a uşii, în momentul cercetării se află
DE
în poziţie descuiată, iar uşa în momentul cercetării este închisă şi pe
suprafaţa ei nu au fost descoperite urme de forţare. La tratarea su-
prafeţei uşii cu praf de tip „negru de fum” urme digitale nu au fost
relevate. Uşa a fost fotografiată cu aparatul digital de fotografiat de
model „Sony WC-310” pe cartelă de memorie model „Memory Card
PRO-DUO”. La examinare s-au folosit lupa cu grosisment 4,5X, riglă,
ruletă, busolă, praf de tip „negru de fum”, pensulă fleiţ, aparat foto
digital Sony WC-310.
Uşa din interior este din lemn de culoare albă, ce se deschide în
interior, cu dimensiunile 190x75 cm ce se încuie cu broască îngropată
cu siguranţă cilindrică, în momentul cercetării mecanismul de sigu-
ranţă se află în poziţia încuiată, iar uşa este închisă. La tratarea părţii
MO
averse a uşii cu praf de tip „Rubin” şi pensulă magnetică la distanţa de
110 cm de la podea şi 45,5 cm de la uşor a fost relevat un fragment de
urmă papilară de formă rotundă cu dimensiunile 2x1,5 cm de culoare
brună-roşietică în care s-a reflectat parţial regiunile: lateral stânga, la-
teral dreapta, marginală şi centrul falangetei cu desenul papilar de tip
cerc. Urma a fost ridicată cu ajutorul peliculei de tip „scotch” ca strat
de protecţie servind o bucată de hârtie de formă pătrată cu dimensi-
unile 3x3 cm, pe avers fiind fixată cifra 1, cu stilou cu bilă de culoare
neagră, ambalată într-un plic de culoare albă dimensiunile 7,5x12 cm,
sigilat cu sigiliu Secţiei de urmărire penală a inspectoratului de poliţie
Râşcani nr.101, pe aversul plicului s-a făcut inscripţia „Fragment de
urmă papilară ridicată de pe uşa interioară de acces în sediul firmei
„SRL Aspect” situată pe str. Lalelelor nr. 1/3 mun. Chişinău, pe cazul
de acces ilegal la informaţie de la data de 9 decembrie 2010”. Alte cate-
gorii de urme pe suprafaţa uşii nu au fost descoperite. Uşa a fost foto-
grafiată cu aparatul digital de fotografiat de model „Sony WC-310” pe

cartelă de memorie model „Memory Card PRO-DUO”. La examinare
L
s-au folosit lupa grosisment 4,5X, riglă, ruletă, praf de tip „Rubin”,
pensulă magnetică şi aparatfoto digital Sony WC-310.
Cercetarea la faţa locului a fost făcută pe timp de zi la o vizibili-
tate normală, temperatura 180 C.
La etajul 1 este un hol unde lateral stânga sunt 10 uşi şi lateral
DE
dreapta 9 uşi, urme nu au fost descoperite. Urcarea la etajul 2 se face
cu ajutorul scărilor care sunt situate în partea dreaptă de la uşa de
acces în sediul firmei „SRL Aspect”. Accesul în holul etajului 2 se face
printr-o uşă de masă plastică de culoarea albă, ce se deschide în exte-
rior, care are o suprafaţă curată şi fără deteriorări cu dimensiunile de
195x55 cm, care se încuie cu broască îngropată cu siguranţă plată, la
momentul cercetării uşa se află în poziţie semideschisă. La tratarea uşii
cu praf de tip „Rubin” şi cu ajutorul pensulei magnetice urme nu au
fost relevate. Uşa a fost fotografiată cu aparatul digital de fotografiat de
model „Sony WC-310” pe cartelă de memorie model „Memory Card
PRO-DUO”. La examinare s-au folosit lupa grosisment 4,5X, riglă, ru-
letă, praf de tip „Rubin”, pensulă magnetică şi aparatfoto digital Sony
MO
WC-310. La etajul 2 în hol de-a lungul sunt poziţionate lateral stânga
5 uşi şi lateral dreapta 9 uşi, pereţii sunt acoperiţi cu tapete de culoare
verde deschis, tavanul este de culoare albă, iar pe jos este aşternut un
covor de culoare roşie ce străbate întreg holul, sistemul de iluminare
la momentul cercetării nu funcţionează. A patra uşă lateral dreapta
reprezintă uşa prin care se face accesul în biroul nr.24 al firmei „SRL
Aspect”, uşa este construită din lemn de culoare cafenie cu dimensi-
unile187x56 cm ce se deschide în interior şi se încuie cu broască cu
siguranţă plată, la momentul cercetării mecanismul de închidere se
află în poziţie încuiat, iar uşa este închisă. Uşa la sistemul de închidere
prezintă urme de forţare: pe clapa uşii din metal a biroului din exterior
este amplasată o urmă statitcă de spargere de formă dreptunghilară.
Dimensiunile urmei: lungimea 4 cm, lăţimea 2,8 cm., adâncimea ur-
mei 0,5 cm, distanţa de la centrul urmei până la marginea de sus a
uşii 76 cm, până la uşor – 24 cm. În colţul drept al urmei se observă
Cercetarea la fata
o proeminenţă evidentă de formă ovală cu o dimensiune de 8 mm. x
4 mm, care este amplasată paralel părţii lungi a urmei. Distanţa de la
L
proeminenţa indicată până la partea lungă a urmei – 0,3 cm, până la
partea scurtă – 0,2 cm. Uşa de la intrare şi urmele au fost fotografiate
cu aparatul de fotografiat „Sony WC-310”. La examinare s-au folosit
lupa grosisment 4,5X, riglă, ruletă, compas şi aparatul de fotografiat
„Sony WC-310”.
DE
Biroul:
Peretele din partea stângă de la intrare îl notăm cu cifra „1”, pe-
retele vizavi de intrare „2”peretele din partea dreaptă de la intrare „3”,
iar perete de la intrare cu cifra „4”.
Tavanul biroului este de culoare albă în centru este prezent un
sistem de iluminare cu lumină albă, care la momentul cercetării nu
funcţionează. Suprafaţa tavanului în colţul format între peretele 3 şi 4
este îngălbenit, formând o figură sub formă de cerc cu diametru 25 cm.
Suprafaţa pereţilor este acoperită cu tapet de culoare cafeniu-roşietică
deschisă pe care este prezent un desen florar.
Pe peretele nr.1 la distanţa de 80 cm de la podea şi 64 cm de la
colţul format între pereţii nr. 4 şi 1 este amplasată o fereastră care dă
MO
spre str. Burebista, fereastra este din lemn cu dimensiunile de 80x186
cm de culoare albă cu sticlă dublă. Geamul oberlihtului din dreapta
sus al ferestrei care se află în exterior este deteriorat, lipseşte jumătate
de geam. La momentul cercetării geamurile sunt închise. La tratarea
suprafeţei ferestrei cu praf de tip „Rubin” urme digitale nu au fost des-
coperite. Sub fereastră se află un pervaz cu dimensiunile 80x38x6 cm,
din mortar vopsit cu culoare albă. La tratarea suprafeţei pervazului
cu praf de tip „Rubin” urme digitale nu au fost descoperite. Suprafaţa
pervazului în momentul cercetării este curată. În colţul format între
peretele 4 şi 1 jos la podea se află un coş de gunoi din masă plastică de
culoare neagră, în care la fund se află o hârtie albă format A4 pe care
sunt tipărite combinaţii de cifre arabe atât pe avers, cât şi pe revers., iar
în colţul drept sus partea aversă este prezentă inscripţia cu litere latine
de tipar „CONTROLE DES RECETTES”. Hârtia format A4 la ridicare
din coşul de gunoi este manipulată cu ajutorul piencsetei şi ambalată
într-un plic alb cu dimensiunele 12x8 cm sigilat cu sigiliul Secţiei de

urmărire penală a inspectoratului de poliţie Râşcani nr.12, pe aver-
L
sul căruia s-a făcut inscripţia. „Hârtia format A4 ridicată din coşul de
gunoi din biroul nr. 24 al firmei „SRL Aspect” din str. Lalelelor nr.
1/3 mun. Chişinău pe cazul de acces ilegal la informaţie din data de 9
decembrie 2010. Sub pervaz se află un calorifer din metal cu 7 secţii de
culoare albă, sistemul de încălzire la momentul cercetării funcţionează
DE
şi suprafaţa caloriferului este curată. Lipit de peretele nr. 1 la distanţa
de 230 cm se află un scaun cu spătar din lemn de culoare cafenie, sub el
o pereche de pantofi bărbăteşti de culoare neagră cu şireturi, pe talpa
cărora este prezentă inscripţia cu litere latine „Cristina” şi cifrele arabe
„43” luate-n cerc, la momentul cercetării pantofii sunt curaţi. Lipit de
peretele nr.1 la distanţa de 298 cm din colţul format dintre peretele 4
şi 1 se află un safeu din metal de culoare cenuşie, îndreptat spre pere-
tele nr.3, cu două uşi supra etajete, dimensiunile safeului 160x60x60
cm, safeul nu este fixat de podea sau perete. Uşile safeului la momentul
cercetării sunt închise. Uşa de jos are o formă pătrată cu dimensiunile
30x30 cm şi se încuie cu o broască îngropată cu siguranţă cilindrică.
În colţul stâng de sus este prezentă un sigiliu din plastilina cu diame-
MO
trul de 4 cm culoare verde pe care este prezentă inscripţia „Mr.-1001”
– la momentul cercetării nu este deteriorată. Uşa din partea de sus a
safeului are o formă dreptunghiulară cu dimensiunile 30x45 cm, se
încuie cu broască îngropată cu siguranţă cilindrică, în colţul sus stâng
este prezent un sigiliu din plastilină de culoare cafenie cu diametrul de
4 cm cu inscripţia pe el „Mr. - 1002”, sigiliul în momentul cercetării
nu este deteriorat. Lipit de peretele nr.1 şi de colţul format între pereţii
nr.1 şi nr. 2 se află un şifonier din lemn de culoare cafenie cu dimensi-
unile 188x100x80 cm. Şifonierul are două uşi care se deschid în lateral,
la momentul cercetării ambele uşi sunt închise, iar interiorul este gol.
Pe şifonier este prezent un chipiu bărbătesc din material de culoare
surie, inscripţii pe suprafaţa chipiului lipsesc.
Pe peretele nr.2 la distanţa de 60 cm de la colţul format între pe-
reţii nr. 1 şi 2 şi la distanţa de 80 cm de la podea se află o fereastră din
lemn de culoare albă cu sticlă dublă cu dimensiunile de 160x70 cm,
Cercetarea la fata
suprafaţa căruia este curată. La tratarea suprafeţei ferestrei cu praf de
tip „Rubin” urme digitale nu au fost descoperite. Sub fereastră se află
L
un pervaz cu dimensiunile 80x38x6 cm, din mortar vopsit cu culoa-
re albă. La tratarea suprafeţei pervazului cu praf de tip „Rubin” urme
digitale nu au fost descoperite. Suprafaţa pervazului la momentul cer-
cetării este curată. În colţul între peretele nr. 2 şi 3 este prezent un
safeu din metal de culoare albastru-verzui deschisă cu dimensiunile de
DE
130x60x50 cm cu uşi supraetajate îndreptat spre peretele nr.4, safeul
nu este fixat de podea sau perete. Uşile safeului la momentul cercetării
sunt închise. Uşa de jos are o formă pătrată cu diemnsiunile de 30x30
cm şi se încuie cu o broască îngropată cu siguranţă cilindrică. În colţul
stâng de sus este prezent un sigiliu din plastilină cu diametrul de 4 cm
de culoare verde pe care este prezentă inscripţia „Mr.-1003” – la mo-
mentul cercetării nu este deteriorată. Uşa din parte de sus a safeului
are o formă dreptunghiulară cu dimensiunile de 30x45 cm, se încuie
cu broască îngropată cu siguranţă cilindrică, în colţul sus stâng este
prezent un sigiliu din plastilină de culoare cafenie cu diametrul de 4
cm cu inscripţia pe el „Mr. - 1004”, sigiliul în momentul cercetării nu
este deteriorat.
MO
Pe peretele nr.3 în centru este prezent un calendar pe anul 2010
cu inscripţia pe el cu litere latine de tipar „Nescafe”.
Suprafaţa tapetelor de pe peretele nr.4 este îngălbenită. La dis-
tanţa de 150 cm de la peretele nr. 1 şi 90 cm de la peretele nr.4 se
află o masă din lemn de culoare cafenie cu dimensiunile de120x70x65
cm. La momentul cercetării pe suprafaţa mesei sunt prezente în mijloc
două cărţi. Prima carte reprezintă un manual de drept penal, volumul
II, ediţia Cartier, S. Brânză, X. Ulianovschi, Chişinău 2004, care este
închisă, dar foaia de la pagina 492 este îndoaită în triunghi. A doua
carte este un cod de procedură penală de culoare verde pe care cu li-
tere de tipar latine este inscripţia „COD DE PROCEDURĂ PENALĂ
AL REPUBLICII MOLDOVA cu modificări şi completări ianuarie
2009”. La deschiderea codului pe copertă în partea stângă de sus este
prezentă inscripţia efectuată cu mâna „Volontir S. şi semnătura”. La
distanţa de 40 cm de la peretele nr. 2 şi 90 cm de la peretele nr.3 se află
o masă din lemn de culoare cafenie cu dimensiunile de 120x70x65 cm.

La momentul cercetării pe suprafaţa mesei este amplasat un computer
L
compus dintr-un set de 4 dispozitive.
Computerul este compus dintr-un set de 4 mecanisme: 1.
cheis (blocul de sistem), 2. monitor, 3. tastieră, 4. şoricel – maus.
1. Cheisul (blocul de sistem) de model ST -406 LT PASS SPOT
PASS FDD PASS SI. Producătorul firma DELL COMPUTER. Pe par-
DE
tea din spate cu o peliculă adezivă transparentă pe o fâşie de hârtie este
lipit numărul 1231509/7. Blocul de sistem (cheisul) are 3 (trei) orificii
pentru conectare (uz intern) : 1 – este prezentă inscripţia POWER; 2 –
nu posedă nici o inscripţie; 3 – este prezentă inscripţia KEYBOARD.
În toate orificiile sunt introduse cabluri care sunt conectate la prize de
alimentare cu energie electrică.
Sunt prezente cinci surse de conexiune externă (uz extern): 1
– corn; 2 – game; 3 – imprimantă; 4 – mouse; 5 – svga, din cinci surse
doar patru sunt conectate. Pe partea din faţă a blocului de sistem sunt
prezente DVD-ROM, CD-ROM, butoanele: de conectare, RESET,
TURBO, LOCK, indicatorul de frecvenţă, orificiul de conectare a sti-
cului. La momentul începerii cercetării computerul este deconectat.
MO
2. Monitorul firmei DELL, modelul SMS – 14276 seria N 5126
E 00 18. produs în 1998 noiembrie în Coreea numărul de inventariere
lipseşte. La momentul începerii cercetării monitorul este deconectat.
3. Tastiera – FCC I DE 8 HKB – 2313. Modelul N KB – 21 35 se-
ria 5 K 38 01 62 83 pe panoul inferior cu peliculă adezivă pe o fâşie de
hârtie este lipit un număr 014 90345 la momentul începerii cercetării
este deconectată de la blocul de sistem.
4. Mausul model ICC MDS MJMU SGA. Pe partea inferioară
cu peliculă pe o fâşie de hârtie este lipită inscripţia „MASC LG V 37 B
AA (F9)”. Mausul este de formă ovală cu dimensiunile de 4,5 x 10 cm
din plastic de culoare surie, pe partea superioară sunt prezente trei bu-
toane. La momentul cercetării este deconectat de la blocul de sistem.
La momentul începerii cercetării computerul s-a conectat în
regim standard. Înainte de declanşarea sistemlui de operare nu s-au
depistat date şi indicii de protecţie a calculatorului cu parolă sau alte
Cercetarea la fata
surse de siguranţă. După încărcarea pe ecran a apărut tabelul progra-
mei Norton Comander (NC) – „interfaţa WINDOWS 2003”. Discul
L
rigid este divizat în două părţi, fiind notate cu simbolurile „C” şi „D”.
Pe discul „C” sunt prezente 12 registre ( ARCH, AVIR, DOS, DRI-
VER, DR WEB, FOX PRO 25, INFIN. PLL, KEYRUS, LETTRIX, LEX,
NC, TOOLS9 şi 12 fişiere de program (Image. Idx, io.sys, MS. Dos.
sys, autoezec.bak, autoexec.bat, command.com, config.sys, dwf.exe,
DE
image.dat, norton.ini, op.bat, printer.bat). în total programele ocupă
volumul de 45978 baiţi.
Pe discul „D” se află 24 registre (ARH, BUHGALT, CLIPPERS,
DRV, INFIN, KARAT, N196, N293,N398, N 497, N 567,NAL, NAL1,
NAL2, NAL3, NAL 4, NAL5, PENS), PENSION, PLAT, SPR, VED, XT-
GOLD, ZARP) şi 5 fişiere de program ( Archbase. bat, dwf. exe, infin.
com, infin. ins, infin . ovl ), fişierele ocupă 29333 biţi de memorie).
Datele despre informaţia ce se află pe discurile „ C ” şi „ D ”
sunt copiate pe 20 DVD Verbatim, în două seturi.
Set exemplarul „Nr.1” 10 DVD este ambalat într-o cutie din
plastic transparent, care este sigilat cu sigiliul ofiţerului de urmărire
penală nr. 13, pe cutie este lipită cu clei o fâşie de hârtie pe care este
MO
scris 10 DVD cu informaţii ridicate în cadrul cercetării la faţa locului
la sediul firmei „SRL Aspect”, situată în mun. Chişinău, str. Lalelelor
nr. 1/3, biroul nr. 24 pe cazul accesului ilegal la informaţii, exemplarul
de control. Set exemplarul „Nr.2” 10 DVD a fost fotografiat cu apa-
ratfoto digital de model Sony WC-310 pe cartelă de memorie model
„Memori Card PRO-DUO”.
Setul „nr. 2” este ambalat într-o cutie din plastic transparent
care este sigilată cu sigiliul ofiţerului de urmărire penală nr. 13, pe cu-
tie este lipită cu clei o fâşie de hârtie pe care este prezentă inscripţia
„ 10 DVD cu informaţii ridicate în cadrul cercetării la faţa locului la
sediul Firmei „SRL Aspect”, situată în mun. Chişinău, str. Lalelelor nr.
1/3, biroul nr. 24 pe cazul accesului ilegal la informaţii pentru cerce-
tare ”. Set exemplarul „nr.3” 10 DVD a fost fotografiat cu aparat foto
digital de model Sony WC-310 pe cartelă de memorie model „Memo-

ry Card PRO-DUO”.
La finalizarea procesului de copiere computerul a fost de-
L
conectat în regim standard s-a accesat cu mausul funcţia „пуск”, ul-
terior funcţia „завершение работы” după apariţia ferestrei s-a con-
firmat comanda „выключить компютер”, ulterior computerul s-a
decuplat de la sursele de asigurare cu energie.
Cablurile au fost decuplate de la punctele de conectare, cablul
DE
de culoare neagră de conexiune a monitorului la blocul de sistem a fost
sigilat pe mijlocul lui a fost lipită o fâşie de hârtie cu inscripţia „cablu
nr. 1 conexiunea monitor – blocul de sistem, la capătul de conectare la
monitor s-a lipit cu o fâşie de hârtie cu cifra „1” fiind plasată inscripţia
„monitor”, la punctul de conectare a cablului la blocul de sistem a fost
lipită cu clei o fâşie de hârtie pe care este scris cifra „1” şi inscripţia
„blocul de comandă ”.
Cablul de conexiune nr.2 doi de culoare neagră a fost sigilat şi
lipit la mijloc cu o fâşie de hârtie cu inscripţia „cablul nr. 2 conexiunea
monitor sursa de energie electrică”, la capătul de conectare la monitor
s-a lipit cu o fâşie de hârtie fiind plasată inscripţia cifra „ 2 ” – „moni-
tor”, la punctul de conectare a cablului la sursa cu energie electrică a
MO
fost lipit cu clei o fâşie de hârtie pe care este scris cifra „2” şi inscripţia
„sursa de energie electrică ”.
Cablul de conexiune nr.3 de culoare neagră a fost sigilat şi lipit
la mijloc cu o fâşie de hârtie cu inscripţia „cablul Nr. 3 conexiunea
blocul de sistem sursa de energie electrică”, la capătul de conectare
la monitor s-a lipit cu o fâşie de hârtie fiind plasată inscripţia cifra „
3 ” – „blocul de sistem”, la punctul de conectare a cablului la sursa cu
energie electrică a fost lipită cu clei o fâşie de hârtie pe care este scris
cifra „3” şi inscripţia „sursa de energie electrică ”.
Cablurile nr.1, nr.2, nr.3 sunt ambalate într-un plic de hârtie de
culoare albă cu dimensiunile de 45 cm x 35 cm pe care s-a încleiat pe
avers o fâşie de hârtie cu inscripţia „cablurile nr.1, nr.2, nr.3, ridicate
în cadrul cercetării la faţa locului la sediul Firmei „SRL Aspect”, situa-
tă în mun. Chişinău, str. Lalelelor nr. 1/3, biroul nr. 24 pe cazul accesu-
lui ilegal la informaţii pentru cercetare ” plicul fiind sigilat cu sigiliul
Cercetarea la fata
ofiţerului de urmărire penală nr. 13, lipit cu peliculă scotch. Cablurile
nr.1, nr.2, nr.3 au fost fotografiat cu aparatfoto digital de model Sony
L
WC-310 pe cartelă de memorie model „Memory Card PRO-DUO”.
Blocul de sistem de model ST-406 LT PASS SPOT PASS FDD
PASS SI locurile de amplasare a CD-romului , DVD-romului sunt si-
gilate, pe suprafaţa lor este lipită o fâşie de hârtie care este lipită cu clei
de părţile laterale ale blocului de sistem, pe părţile laterale ale fâşiei şi
DE
pe partea centrală a fost sigilat cu sigiliul ofiţerului de urmărire pena-
lă nr. 13. Secţiunea unde sunt prezente butonul de conectare RESET,
TURBO, LOCK SUNT SIGILATE este acoperită şi lipită de părţile la-
terale ale blocului de sistem cu clei o fâşie de hârtie, pe părţile laterale
ale fâşiei şi pe partea centrală a fost sigilat cu sigiliul ofiţerului de ur-
mărire penală nr. 13. Orificiile de conectare a sticului au fost sigilate,
pe suprafaţa lor este lipită o fâşie de hârtie care este lipită cu clei de
părţile laterale ale blocului de sistem, pe părţile laterale ale fâşiei şi pe
partea centrală a fost sigilat cu sigiliul ofiţerului de urmărire penală nr.
13. Orificiul de conectare a cablului de conexiune nr.1, pe suprafaţa lor
este lipită o fâşie de hârtie, pe ea fiind prezentă cifra nr.1 care este lipită
cu clei de părţile laterale ale blocului de sistem a fost sigilată. Orificiul
MO
de conectare a cablului de conexiune nr.2, pe suprafaţa lor este lipită o
fâşie de hârtie, pe ea fiind prezentă cifra nr.2 care este lipită cu clei de
părţile laterale ale blocului de sistem a fost sigilată. Orificiul de conec-
tare a cablului de conexiune nr.3, pe suprafaţa lor este lipită o fâşie de
hârtie, pe ea fiind prezentă cifra nr.3 care este lipită cu clei de părţile
laterale ale blocului de sistem a fost sigilată.
Blocul de sistem (cheisul) este ambalat în cutie de carton a pro-
ducătorului. Cutia este sigilată cu sigiliul ofiţerului de urmărire penală
nr. 13, pe suprafaţa ei este lipită cu clei o fâşie de hârtie cu inscripţia:
„Blocul de sistem ridicat în cadrul cercetării la faţa locului la sediul
firmei „SRL Aspect”, situată în mun. Chişinău, str. Lalelelor nr. 1/3,
biroul nr. 24 pe cazul accesului ilegal la informaţii pentru cercetare”.
Blocul de sistem (cheisul) a fost fotografiat cu aparat foto digital de
model Sony WC-310 pe cartelă de memorie model „Memory Card

PRO-DUO”.
Tastiera FCC I DE 8 HKB – 2313, modelul N KB – 21 35. seria 5
L
K 38 01 62 83 a fost ridicată de la faţa locului ambalată în cutie de car-
ton, pe suprafaţa ei a fost lipită cu clei de jur-împrejur o fâşie de hâr-
tie, pe suprafaţa ei sa amplasat inscripţia:„Tastiera ridicată în cadrul
cercetării la faţa locului la sediul firmei „SRL Aspect”, situată în mun.
Chişinău, str. Lalelelor nr. 1/3, biroul nr. 24 pe cazul accesului ilegal la
informaţii pentru cercetare”. Tastiera a fost fotografiat cu aparat-foto
ry Card PRO-DUO”.
DE
digital de model Sony WC-310 pe cartelă de memorie model „Memo-
Monitorul DELL, modelul SMS – 14276. seria N 5126 E 00 18 a

fost ridicat de la faţa locului şi ambalat în cutie de carton pe suprafaţa
ei a fost lipită cu clei inscripţia:„Monitor ridicat în cadrul cercetării la
faţa locului la sediul Firmei „SRL Aspect”, situată în mun. Chişinău,
str. Lalelelor nr. 1/3, biroul nr. 24 pe cazul accesului ilegal la informa-
ţii pentru cercetare”. Monitorul a fost fotografiat cu aparatfoto digital
de model Sony WC-310 pe cartelă de memorie model „Memory Card
PRO-DUO”.
Încăperea biroului nr.24 al firmei „SRL Aspect” a fost fotografi-
MO
ată cu aparat-foto digital de model Sony WC-310 pe cartelă de memo-
rie model „Memory Card PRO-DUO” prin procedeul încrucişat.
În cadrul cercetării la faţa locului au fost utilizate mijloace
tehnico-ştiinţifice: model Sony WC-310, cartelă de memorie model
„Memory Card PRO-DUO”, aparatul de fotografiat „Sony WC-310”,
peliculă dactiloscopică, praf de tip „negru de fum, Rubin”, pensulă
magnetică, fleiţ, lupa grosisment 4,5X, riglă, ruletă, compas.
Toate urmele (fragment de urmă digitală ridicată de pe partea
aversă a uşii din interior de la intrare în sediul firmei „SRL Aspect”;
hârtie format A4 ridicat din coşul de gunoi din biroul nr. 24 al sediul
firmei „SRL Aspect”) au fost fotografiate la scară metrică, în mărime
naturală, au fost ridicate, împachetate şi sigilate în plicuri de hârtie.

Cercetarea la fata
Procesul-verbal a fost dat citirii. Faptele consemnate corespund
L
adevărului. Obiecţii şi adăugări nu au parvenit.
Partea vătămată ______________ Boris Roşca

semnătura
Specialist
DE
maior de poliţie
Ofiţerul de investigaţie
căpitan de poliţie
Inspectorul operativ de sector

locotenent de poliţi
Ofiţer de urmărire penală

loc. major de poliţie
______________ Grosu Ghenadie

semnătura
______________ Ion Surdu

semnătura
______________ Tudor Vascan

semnătura
______________Ilie Balanuţ
semnătura
Specialistul în domeniul
MO
tehnologiilor de reţea ______________ Iancu Avram
semnătura
Specialistul pe mijloacele de
legătură şi telecomunicaţie ______________ Alexandru Russu
semnătura
Specialist de deservire
şi reparare a TEC ______________ Ion Iovu
semnătura
Inginer-programator ______________ Jamil Caratian

semnătura
Imaginea 1. Procedeul circular (excentric)
Imaginea 2. Procedeul circular (concentric)

Cercetarea la fata
Imaginea 3. Procedeul frontal
Imaginea 4. Procedeul liniar

Imaginea 5. Procedeul pe sectoare
Imaginea 6. Schiță de orientare generală

Cercetarea la fata
Imaginea 7. Schiță de orientare
Imaginea 6. Schiță proiecție verticală

Imaginea 9. Schiță proiecție orizontală
LEGENDĂ:
1 - cadavru
2 - masă de birou
3 - scaun
4 - suport TV
5 - lustră
Imaginea 10. Schiță rabatabilă

Cercetarea la fata
Imaginea 11. Tehnica axei orizontale de efectuare a schițelor
Imaginea 12. Tehnica razei azimutului de efectuare a schițelor

Imaginea 13. Tehnica triangulară de efectuare a schițelor
Imaginea 14. Tehnica rectangulară de efectuare a schițelor

Cercetarea la fata
Imaginea 15. Regiunile tălpii plantare

A - metatarsofalangiană
B - metatarsiană
C - tarsiană
D - călcâiul
Imaginea 16. Regiunile tălpii încălțămintei

A - pingeaua
B - partea intermediară
C - tocul
Imaginea 17. Elementele cărării de urme

A - linia direcției de mișcare
B - linia mersului
C - lungimea pasului
D - lățimea pasului
E - unghiul mersului piciorului stâng
E - unghiul mersului piciorului drept
Cercetarea la fata
Imaginea 18. Construcția bicicletei1
Imaginea 19. Construcția postului de conducere a mijlocului de transport1
1
http://1.bp.blogspot.com/_iS0jVAdgaRY/TOgAhdVJrUI/AAAAAAAAAXA/TP_
e8Bu_NRE/s1600/partile%2Bcomponente%2Bale%2Bunei%2Bbiciclete.jpg
2
http://www.skoda.md/sales/fleet Skoda Octavia Manual de utilizare, 11-12 p. http://
www.skoda.md/sales/fleet
Cercetarea la fata
Imaginea 20. Prezentarea generală a panoului de bord 3
3
Skoda Octavia Manual de utilizare, 11-12 p. http://www.skoda.md/sales/fleet
Cercetarea la fata
Imaginea 21. Mijloc de transport

A – ampatamentul; D – ecartamentul;
A1 – consola faţă; E – lăţimea caroseriei
A2 – consola spate; F – lăţimea totală;
B – lungimea totala; G – garda la sol.
C – înălţimea totală;
Imaginea 22. Semnificaţia codificărilor imprimate pe anvelopă

1 – „205” – lăţimea anvelopei în mm
„55” – Balonajul anvelopei (înălţimea talonului = 55% din lăţimea
anvelopei)
„R” – Simbol pentru anvelopa radială
„16” – Diametrul jantei (în inch)
„91” – Indicele de încărcare “91” = sarcina maximă 615 kg/ anve-
lopă
„V” – Indicele de viteză, indicând viteza maximă admisă V = 240
km/h
2 – „SSR” – Marcaj special pentru anvelopele SSR (Autoportante)
3 – „TUBELESS” – Fără cameră. Anvelopele TUBE
Cercetarea la fata
4 – „E4” – Conform standardelor ECE. Numărul aflat într-un cerc
după litera E indică
ţara unde s-a efectuat omologarea. (E4 = Olanda)
5 – „0227293” – Numărul de aprobare referitor la standardele ECE
6 – „2208” – Data fabricaţiei (“22“ = săptămâna 22, iar “08“ = anul
2008)
7 – „DOT” – Departmentul Transporturi, USA
8 – „TWI” – Indicator de uzură al sarcinii
9 – Ţara de fabricaţie
10 – „E” – Simbolul dat înseamnă că anvelopa are o rezistenţă redusă
la rulare
Imaginea 23. Regiunile principale ale corpului uman

Cercetarea la fata
Imaginea 24. Părţile componente a pistolului:
1. Încărcător.
2. Butonul de decupare a încărcătorului.
3. Trăgaciul.
4. Siguranţa trăgaciului.
5. Garda trăgaciului.
6. Ţeava.
7. Cătare.
8. Informaţii despre model, calibru, ţara producătoare, serie şi număr.
9. piedica manşonului închizător.
10. Manşonul închizător.
11. Mânerul.
12. Piedica de siguranţă.
13. Locaşul de extracţie a tubului cartuşului.
14. Dispozitiv de ochire mecanic (ţel şi cătare).
15. Şină de prindere.
Imaginea 25. Fotografie de orientare
Imaginea 25. Fotografie schiță

Cercetarea la fata
Imaginea 27. Fotografie a obiectelor principale
Imaginea 28. Fotografie de detaliu

Dr. Iurie ODAGIU,
Lilian LUCHIN,
Constantin RUSNAC
CERCETAREA LA FATA
, LOCULUI
/Ghid practic/
Bun de tipar: 22.10.2013

coli de autor 15,75
Tiraj 600 ex.
Tiparul executat la S.C. BONS-OFFICES S.R.L.

mun. Chișinău, str. Feredeului 4/6,
МD-2005, Republica Moldova
e-mail: bons@bons.md; www.bons.md; skype: bons_offices

Cercetarea La Fata Locului

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cercetarea La Fata Locului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dr.

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții

Eficacitatea muncii de descoperire şi cercetare a infracţiunilor în

Printre activităţile importante care contribuie la realizarea sco-

g. anumite abilităţi pe care le posedă;

desfăşurarea ei în mod metodic, într-o succesiune şi ordine bine sta-

care a urmelor de la locul faptei (ploaie, ninsoare, vânt puternic etc.).

Cercetarea locului faptei include trei etape: pregătirea, etapa de

Etapa de pregătire a cercetării la fața locului

caracter unitar, fiecare dintre activităţi succedându-se într-o ordine

cetarea la faţa locului;

Etapa de lucru a cercetării la fața locului

zul cauzării vătămărilor corporale grave sau medii, în cazul tentativei

7. Sectorizarea locului faptei în situaţia în care locul faptei cu-

4. Trimiterea de urgenţă a urmelor la cartotecile criminalis-

au fost la prima cercetare (dacă cercetarea repetată sau suplimentară

Etapa de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului

special de păstrare, ajutorul necesar ofiţerului de urmărire penală în

Procesul-verbal de cercetare la faţa locului

În partea introductivă a procesului-verbal se înscriu următoa-

–– interpretările date de specialistul criminalist şi alţi specialişti

Schiţa locului faptei

ţial absolut necesar precum înţelegerea situaţiei existente în teren;

Fotografia judiciară operativă a locului faptei

materiale de probă. Marcarea urmelor infracţiunii se face cu ,,tăbliţele

O atenţie deosebită trebuie acordată urmelor cu diferenţe ac-

Procedeele Procedeul fotografierii unitare

Procedeul fotografierii panoramice17

–– se stabileşte prima imagine, se face încadrarea şi se reglează

Procedeul fotografierii pe sectoare18

Procedeul fotografierii încrucişate19

concentric deplasându-se în jurul locului faptei sau subiectului care se

Procedeul fotografierii la scară

Videofilmul judiciar al locului faptei

Inevitabil este faptul că rezultatele cercetării urmelor şi obiecte-

componente ale patului, tumbe etc.;

8. axul optic al aparatului trebuie să cadă perpendicular pe

se afla în stare de repaus sau de mişcare – cu cât viteza de deplasare

Urmele dinţilor se formează ca urmare a ac-

Ridicarea şi ambalarea urmelor de dinţi se

Mecanismul de Urmele de buze sunt reproduceri ale reliefului

Ridicarea Atât ridicarea, cât şi ambalarea se va face ca şi

Mirosul individual – este consecinţa proceselor metabolice pe-

Descoperirea Cu toate că durata de existenţă a urmelor ol-

tot parcursul acestor operaţiuni specialistul va fi echipat şi va opera cu

Urmele biologice de provenienţă umană

Podeaua, dacă este din pământ bătătorit sau cărămidă, se exa-

bilicală, perineală, anală, între coapse şi pe faţa antero-internă a gam-

Urmele de natură piloasă

–– nu atingeţi cu faţa, nasul sau gura probele pe timpul recol-

Urmele mijloacelor de transport

instrument, chei potrivite, fiind interzisă demontarea mecanismu-

foarte mici prezente pe un obiect solid; prafuri profesionale etc.);

La ambalare se va ţine cont ca pereţii ambalajului să nu vină în contact cu

Cercetarea armelor de foc, a muniţiilor şi a urmelor create de ele

Fixarea armelor Fiind descoperită, arma de foc se fixează prin

Muniţiile şi părţile lor componente

armă automată sau semiautomată, este mare, pentru că după fiecare

Reguli privind Aceste reguli pot fi38:

Cercetarea urmelor electronice

Particularitățile cercetării la fața locului

În timpul cercetării locului faptei pe caz de omor, este necesar

Cercetarea Cercetarea cadavrului la locul faptei se efectu-

–– rigiditatea cadaverică ce persistă în diferite grupuri de muşchi;