TEMA 6 - CERCETAREA LOCULUI FAPTEI- CURS ACTUALIZAT 2018-

2019

Introducere

Locul săvârşirii infracţiunii are pentru orice anchetator un caracter magic, nu pentru credinţa
unora că sufletul victimei (atunci când avem de a face cu o crimă, fireşte) s-ar afla încă acolo şi
ar urmări ce se întâmplă, ci pentru că anchetatorul ştie că aici se află urmele latente care
aşteaptă, tăcute, să fie descoperite pentru a-l demasca pe criminal. Şi orice anchetator se
înfioară la gândul că un singur pas greşit, o singură mişcare pripită sau neinspirată pot să
distrugă sau să compromită descifrarea locului faptei şi, implicit, identificarea infractorului. Nu
există crime perfecte, ci greşeli grave, cel mai adesea făcute la faţa locului, în această activitate
iniţială şi prioritară care presupune, de cele mai multe ori, un adevărat examen de probitate
ştiinţifică pentru orice criminalist.

Competente conferite
 Însuşirea regulilor tactice specifice cercetării locului faptei;
 Cunoaşterea mijloacelor tehnice de detectare a simulărilor;
 Formarea deprinderilor pentru cercetarea locului faptei în cele două faze: statică si
dinamică;
 Însuşirea regulilor tactice aplicate în ascultarea martorilor şi a persoanei vătămate;
 Familiarizarea studenţilor cu principalele procedee tactice folosite în activitatea de
urmărire penală: confruntarea, prezentarea pentru recunoaştere, percheziţia şi ridicarea
de obiecte şi înscrisuri, reconstituirea;
 Cunoaşterea truselor criminalistice folosite la cercetarea locului faptei.
Continutul cursului
3.2. Cercetarea la faţa locului

Baza legală şi regulile generale ale cercetării la faţa locului

Noţiunea de cercetare la faţa locului. Soluţionarea cauzelor penale, îndeosebi a celor

de mare periculozitate umană şi socială, cum sunt omuciderile, violurile, tâlhăriile,
furturile, distrugerile, accidentele sau catastrofele, debutează printr-un act deosebit de
important, denumit cercetarea la faţa locului. Aceasta face parte dintre acele activităţi
procedurale cărora, cu tot caracterul lor aşa-zis auxiliar, li se atribuie o semnificaţie
deosebită în realizarea scopului procesului penal, întrucât, de această primă
investigaţie, depinde direct aflarea adevărului cu privire la faptele şi la împrejurările
cauzei, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului.
Potrivit unei vaste jurisprudenţe, autorii de specialitate sunt unanimi în a aprecia că
acest act iniţial de urmărire penală are o evidentă rezonanţă în ansamblul preocupărilor
consacrate soluţionării unei cauze antisociale. El presupune cunoaşterea imediată,
directă şi completă a locului în care s-a comis fapta penală.
Raportat la prevederile cuprinse în titlul III, capitolul II, secţiunea XII, art. 129 al Codului
de procedură penală, cercetarea la faţa locului se efe-ctuează atunci când este
necesar:
• să se facă constatări cu privire la situaţia săvârşirii infracţiunii;
• să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii;
• să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în
care a fost comisă infracţiunea.
Cu privire la înţelesul termenului de faţa locului sau de loc al săvârşirii faptei, aşa cum
este folosit, uneori, în practică ori în literatura de specialitate veche, trebuie făcută o
precizare : prin această expresie se are în vedere nu numai locul propriu-zis al săvârşirii
infracţiunii, ci şi zonele mai apropiate sau alte locuri din care se pot desprinde date
referitoare la pregătirile, comiterea şi urmările faptei, inclusiv căile de acces şi de
retragere ale autorului din câmpul infracţional.
De altfel, în legătură cu termenul analizat, există şi o interpretare legală potrivit căreia,
prin „locul săvârşirii infracţiunii” se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea
infracţională, în totul sau în parte, ori unde s-a produs rezultatul acesteia (art. 30 alin. 4
C. pr. pen.). Prin caracterul său, cercetarea la faţa locului, constituie un procedeu
probator având drept obiect obţinerea de date privind împrejurările în care a fost
săvârşită fapta penală, descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii, precum şi
stabilirea stării şi poziţiei mijloacelor materiale de probă.

Din cele menţionate, se poate deduce că cercetarea la faţa locului are ca obiective
imediate următoarele:
a) Descoperirea urmelor şi evidenţierea împrejurărilor apte să conducă la identificarea
făptuitorului, la clarificarea circumstanţelor în care s-a săvârşit infracţiunea, la
descoperirea corpurilor delicte;
b) Desprinderea de către organul de anchetă şi de către magistrat, prin cunoaşterea şi
studierea nemijlocită a locului faptei, de concluzii corecte, referitoare la modul de
săvârşire a faptei şi la persoana infractorului, aspect de natură să evidenţieze principala
funcţie a cercetării la faţa locului.

Reglementarea procesual penală

Întrucât cercetarea la faţa locului, ca şi celelalte acte ori activităţi de investigare a
faptelor penale, se face numai în strictă conformitate cu prevederile legale, este
necesar să amintim regulile procesual penale mai importante referitoare la acest
procedeu probator.
Potrivit prevederilor art. 129 alin. 1 C. pr. pen., cercetarea la faţa locului poate fi dispusă
motivat de către organul judiciar, ori de câte ori se consideră necesar să se apeleze la
acest procedeu probator.
 În faza de urmărire penală
În faza de urmărire, cercetarea la faţa locului este dispusă printr-o rezoluţie motivată a
organului de urmărire penală, de regulă, după începerea urmăririi penale. Cercetarea
se efectuează în prezenţa martorilor asistenţi, cu excepţia cazurilor în care această
prezenţă nu este posibilă. De asemenea, dacă se consideră necesar, la cercetare pot
participa şi părţile, o eventuală neparticipare a părţilor încunoştinţate nefiind de natură
să împiedice efectuarea cercetării.
În ceea ce priveşte pe învinuit sau inculpat, dacă nu poate fi adus la cercetare, în cazul
în care este reţinut sau arestat, organele de urmărire penală îi pun în vedere că poate fi
reprezentat şi îi asigură, la cerere, reprezentarea. Referitor la acest ultim aspect,
atragem atenţia asupra modificărilor aduse art. 172 C. pr. pen., prin Legea nr.
356/2006, potrivit cărora apărătorul, ales de învinuit sau de inculpat, are dreptul să
asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală ce implică audierea sau prezenţa
învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea, deci şi la cercetarea la faţa
locului.
 În faza de judecată
În faza de judecată, cercetarea la faţa locului este dispusă de către instanţă printr-o
încheiere, după începerea cercetării judecătoreşti. Potrivit art. 129 alin.4 C. pr. pen.,
instanţa de judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în
prezenţa procurorului, când participarea acestuia la judecată este obligatorie.
Privitor la specificul acestei activităţi, aşa cum se învederează în doctrina procesual
penală şi cum, de altfel, însăşi practica o demonstrează, cercetarea la faţa locului,
efectuată de instanţa de judecată, nu are nici întinderea şi nici adâncimea celei
efectuate de către organul de urmărire penală. Cu toate acestea, semnificaţia este la fel
de mare, întrucât instanţa are posibilitatea să ia contact direct cu anumite aspecte ale
locului în care s-a comis infracţiunea şi să cântărească mai exact rezultatele desprinse
din cercetările anterioare ale organelor de urmărire penală.
Organele judiciare pot interzice persoanelor care se află sau vin la locul unde se
efectuează cercetarea, să comunice între ele, cu alte persoane, ori să plece înainte de
terminarea cercetării (art. 129 alin. ultim C. pr. pen.).
În sfârşit, rezultatele cercetării la faţa locului sunt consemnate într-un proces-verbal,
însoţit de fotografii, schiţe, desene etc. (art. 131.C.pr.pen.).

Importanţa şi obiectivele cercetării la faţa locului

Importanţa cercetării la faţa locului este subliniată în literatura de specialitate, atât
procesual penală, cat şi criminalistică, marea majoritate a autorilor fiind de acord că ne
aflăm în faţa unui procedeu probator cu adâncă semnificaţie în aflarea adevărului. Altfel
spus, deplasarea organului judiciar la faţa locului este “una dintre cele mai eficace
măsuri procedurale”.
Faptul că organul de urmărire penală, ca şi instanţa de judecată, au posibilitatea să
investigheze direct la locul săvârşirii faptei şi consecinţele infracţiunii, să stabilească
împrejurările în care a fost comis actul penal şi să-l identifice pe autor – prin
descoperirea, fixarea, ridicarea şi cercetarea criminalistică a urmelor, a mijloacelor
materiale de probă – este de natură să contribuie efectiv la realizarea scopului
procesului penal.
Cu atât mai mult este necesar să se sublinieze importanţa unei asemenea activităţi
procedurale, cu cât există infracţiuni a căror soluţionare este practic de neconceput fără
cercetarea la faţa locului. De exemplu, în cazul omuciderii, al infracţiunilor îndreptate
împotriva patrimoniului (furt, tâlhărie, distrugere), al accidentelor grave de muncă, al
catastrofelor feroviare, navale şi aeriene, al accidentelor de circulaţie ş.a.
Pe bună dreptate, se afirmă despre cercetarea la faţa locului că aceasta nu este un
simplu act iniţial de urmărire penală, ci o activitate de maximă importanţă cu caracter
imediat şi de neînlocuit, în multe situaţii fiind aproape imposibil de repetat, în aceleaşi
condiţii şi cu aceleaşi rezultate. De altfel, la infracţiuni de genul celor menţionate,
îndeosebi la omucideri, examinarea locului faptei este „partea cea mai importantă a
cercetării cauzei penale”.
Totodată, importanţa cercetării se explică şi prin aceea că locul săvârşirii unei fapte este
cel mat bogat în urme sau date referitoare la infracţiune şi la autorul acesteia, aşa că,
de modul în care se efectuează întreaga cercetare, căutare şi ridicare a urmelor sau a
probelor materiale, ca şi fixarea rezultatelor, va depinde într-o mare măsură
soluţionarea cazului, identificarea autorului, a celorlalţi participanţi la comiterea faptei
penale.

Sarcinile cercetării la faţa locului

Pe baza unei bogate experienţe practice existente în materie, pot fi scoase în evidenţă
principalele sarcini care revin cercetării la faţa locului, în esenţă acestea fiind
următoarele:
a) Cunoaşterea şi investigarea directă de către organul de urmărire penală sau de către
instanţa de judecată, a locului în care a fost săvârşită fapta, în vederea stabilirii şi fixării
particularităţilor sale. Contactul direct, nemijlocit, al organului judiciar cu ceea ce este
denumită „scena” sau „ambianţa” locului, serveşte la formarea unei imagini exacte
asupra cadrului în care s-a comis fapta, la determinarea poziţiei şi distanţei dintre
obiectele principale etc.;
b) Descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de
probă. Descoperirea urmelor, urmată de interpretarea lor imediată la faţa locului, este
de natură să ofere indicii, cel puţin cu caracter general, cu privire la natura faptei şi chiar
la persoana autorului;
c) Obţinerea de date cu privire la modul de operare al făptuitorului, la numărul de
persoane care au luat parte la comiterea infracţiunii. Din cercetarea locului faptei se
poate deduce modul în care s-a desfăşurat activitatea infracţională începând din
momentul pătrunderii autorului în câmpul cercetat şi terminând cu retragerea sa;
d) Identificarea eventualilor martori, întrucât în funcţie de condiţiile concrete ale locului
şi momentului săvârşirii faptei, se poate stabili dacă, şi în ce măsură, activitatea
infractorului putea fi percepută de cineva. Aceastã precizare se impune deoarece nu
sunt puţine cazurile în care sunt găsiţi imediat martori ai evenimentului.
Un rol important al cercetării directe a locului faptei este acela de a permite elaborarea
unor versiuni generale privind fapta penală şi participanţii la săvârşirea acesteia.

Regulile tactice generale ale cercetării la faţa locului

Reuşita cercetării la faţa locului presupune, alături de o pregătire atentă şi

conştiincioasă, respectarea unor reguli tactice cu caracter general, aplicabile în întreaga
cercetare, astfel încât să se ajungă la scopul propus. În acest sens, este remarcabilă
preocuparea autorilor de specialitate de a desprinde şi sintetiza, pe baza practicii
judiciare, cele mai importante reguli ce se cer respectate în efectuarea acestui act
procedural care, după cum s-a subliniat, are o largă rezonanţă în desfăşurarea
ulterioară a urmăririi penale.
Principalele elemente tactice, de natură să orienteze activitatea echipei de cercetare la
faţa locului sunt, în esenţă, următoarele: urgenţa, caracterul complet şi detaliat al
cercetării, relevarea şi fixarea integrală, prin folosirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice
criminalistice, a tuturor aspectelor şi mijloacelor materiale de probă ce pot servi la
clarificarea cauzei, conducerea şi organizarea eficientă a activităţii echipei de cercetare.

Cercetarea la faţa locului se efectuează cu maximă urgenţă

Cercetarea la faţa locului trebuie să fie făcută cu maximă urgenţă, practic, imediat după
ce organul de urmărire penală a fost sesizat despre săvârşirea unei infracţiuni. Această
cerinţă, de o importanţă deosebită, este obligatorie cel puţin sub două aspecte:
a) Prin scurgerea timpului, există pericolul producerii unor modificări la locul faptei şi al
dispariţiei sau degradării urmelor. Asemenea modificări pot fi determinate nu numai de
acţiunea autorului care caută să înlăture urmele faptei sale, ci şi de acţiunea unor factori
neutri, cum sunt condiţiile meteorologice, caracterul perisabil al unor urme, în special
cele biologice, precum şi intervenţia unor persoane care caută să restabilească ordinea
sau să afle ce s-a întâmplat;
b) Prin prezenţa imediată a organului de urmărire penală la faţa locului se creează
posibilitatea identificării unor martori, fără a se exclude chiar surprinderea autorului la
locul infracţiunii.
Urgenţa cercetării la faţa locului este, în fond, o reflectare a principiului operativităţii
aplicat la întregul proces, dar şi la activităţile de cercetare criminalistică. O cercetare
urgentă, operativă, determină o reducere a avansului de timp pe care autorul faptei îl
are înaintea organului judiciar.

Cercetarea la faţa locului se efectuează complet şi detaliat

Investigaţiile la faţa locului trebuie efectuate în mod complet şi detaliat.
Această cerinţă reclamă din partea organului judiciar obiectivitate şi conştiinciozitate,
astfel încât locul faptei să fie cercetat sub toate aspectele, indiferent de versiunea pe
care echipa de cercetare este tentată să o atribuie evenimentului cercetat.
De exemplu, în ipoteza unei morţi violente cu aparenţă de sinucidere, este necesar ca
cercetarea să nu se rezume numai la surprinderea elemen¬telor ce pot confirma
această versiune, ci să se aprofundeze cercetarea pentru a stabili cu precizie dacă nu
este un omor disimulat printr-o sinucidere.
În aceeaşi idee, subliniem necesitatea de a se acorda atenţie fiecărui detaliu prin
cercetarea minuţioasă a întregului loc al faptei, bineînţeles, fără a se insista asupra
amănuntelor care, în mod evident, nu au legătură cu fapta. Dacă legătura unui amănunt
cu fapta este incertă, va trebui să i se acorde aceeaşi importanţă ca şi celorlalte
aspecte ce privesc în mod evident infracţiunea.
O atenţie specială se cuvine acordată cercetării urmelor, îndeosebi a urmelor latente,
precum şi a microurmelor care sunt, de regulă, imposibil de evitat de către infractor.
Descoperirea microurmelor reclamă însă, pe lângă pricepere, şi multă răbdare din
partea persoanelor care efectuează cercetarea, precum şi o tehnologie adecvată,
modernă, de prelevare a acestui tip de urme.
Clarificarea împrejurărilor negative, respectiv ale „neconcordanţei” dintre starea locului
faptei şi fapta cu împrejurări ca atare (vezi de pildă, lipsa urmelor de sânge, care
normal, ar fi trebuit să existe) este mai mult decât importantă, deseori acestea
reprezentând încercări de simulare sau disimulare a unor fapte penale.
Fixarea integrală şi obiectivă a rezultatelor cercetării
Fixarea integrală, obiectivă, a tuturor aspectelor care pot servi la clarificarea cazului
este a altă cerinţă de maximă importanţă în efectuarea unei cercetări la faţa locului de
bună calitate.
În primul rând, potrivit prevederilor art. 131 C. pr. pen., după efectuarea cercetării la faţa
locului se încheie proces-verbal care constituie principalul mijloc procedural de fixare a
celor constatate de către organul judiciar. Este descrisă amănunţit şi cu precizie situaţia
locului faptei, a urmelor descope¬rite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate în
vederea cercetării, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă etc..
Menţiunile cuprinse în procesul-verbal vor reflecta caracterul obiectiv, complet al
cercetării, folosindu-se formulări clare, precise, concise, din care să rezulte că nu a fost
omis nici un amănunt, nici un element necesar stabilirii adevărului, precum şi evitându-
se expresiile ambigue sau echivoce, de natură să conducă la confuzii sau alte
interpretări. Pe lângă claritate, precizie şi concizie, este necesară folosirea unei
terminologii conforme cu dreptul procesual penal, demne şi riguroase, potrivit
specificului cercetării.
Totodată, menţiunile se vor limita strict la constatările făcute direct de organul de
urmărire penală în timpul cercetării, iar nu la aspecte inexistente în acel moment. Nu
este permisă consemnarea unor stări de fapt inexistente în momentul cercetării, chiar
dacă martorii oculari indică cu certitudine schimbarea poziţiei unor obiecte, a cadavrului
etc. Aceste aspecte sunt consemnate separat, urmând ca stabilirea situaţiei iniţiale a
locului faptei să se realizeze în timpul urmăririi penale, pe baza declaraţiilor martorilor,
învinuitului, victimei, ca şi prin procedee probatorii de genul reconstituirii.
Fixarea rezultatelor cercetării se face prin executarea de schiţe, de fotografii, prin
filmare sau înregistrare pe bandă video-magnetică, mijloa¬ce care sunt menite să
asigure eficienţa probatorie şi să confere un plus de obiectivitate cercetărilor la faţa
locului.

Organizarea şi conducerea competentă a cercetării la faţa locului

Conducerea şi organizarea eficientă a activităţii de cercetare la faţa locului constituie o
condiţie esenţială pentru realizarea sarcinilor specifice actului procedural analizat.
Importanţa acestei reguli este cu atât mai mare, cu cât cercetarea urmează a fi
efectuată de reprezentanţii mai multor organe judiciare, constituiţi într-o echipă.

Cercetarea în echipă presupune, în primul rând, o conducere unică.

De exemplu, în ipoteza cercetării la faţa locului a unei omucideri, echipa de cercetare
este alcătuită din procuror, ofiţeri de poliţie din formaţiunile de criminalistică şi
investigaţii criminale, precum şi de medicul legist. Potrivit prevederilor legale,
conducerea echipei revine procurorului.
O asemenea cercetare presupune, respectarea regulilor tactice criminalistice
menţionate, în conformitate cu anumite exigenţe, cum ar fi:
- conlucrarea fără rezerve, pe toate planurile, între membrii echipei de cercetare sau de
investigare;
- informarea permanentă a conducătorului cercetării, care va centraliza toate datele
obţinute. Este total contraindicat să se considere de către unul sau altul dintre membrii
echipei că activitatea sa este cea mai importantă şi că numai prin aportul său cazul
poate fi rezolvat, astfel cum s-a şi întâmplat, câteodată în practică. Viaţa demonstrează
cu prisosinţă că aflarea adevărului este în fond, rezultatul activităţii mai multor factori
angrenaţi în soluţionarea cauzei penale.

Organizarea activităţii este privită sub dublu aspect:

Mai întâi, fiecare din membrii echipei de cercetare va avea de îndeplinit sarcini concrete
şi precise, potrivit atribuţiilor sale în cadrul echipei. Aceste sarcini se cer rezolvate
integral şi cât mai operativ posibil.
În al doilea rând, organizarea desfăşurării activităţilor de cercetare într-o ordine bine
stabilită, într-o succesiune firească, şi anume:
- orientarea în zona în care se află situat locul faptei;
- determinarea şi examinarea în ansamblu a locului faptei;
- căutarea, descoperirea şi ridicarea urmelor sau a probelor materiale;
- fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului.
Succesiunea acestor activităţi trebuie privită numai într-un sens dinamic, pentru că, aşa
cum se va vedea, între activităţile menţionate nu poate fi vorba de o delimitare
categorică, ci de o întrepătrundere. Spre pildă, după descoperirea sau relevarea
urmelor are loc fixarea acestora prin fotografiere şi, numai după aceea, sunt ridicate
obiectele purtătoare de urme, sau urmele ca atare, aceasta fiind în funcţie şi de etapa în
care se află cercetarea la faţa locului.
Organizarea eficientă impune şi luarea unor măsuri de ordine la faţa locului, măsuri
asupra cărora vom reveni. Dorim, totuşi, să precizăm că acestor măsuri trebuie să li se
supună inclusiv membrii echipei şi chiar superiorii acestora, care, fără a participa efectiv
la cercetare, vin să se informeze asupra celor întâmplate sau să dea anumite indicaţii,
cu toate că nu întotdeauna sunt specialişti în domeniu.
Faţă de unele realităţi ale practicii de specialitate, pentru reuşita cercetării locului faptei,
este deosebit de important ca echipa de cercetare, conducătorul acesteia, să fie lăsaţi
să acţioneze în linişte, fără a se interveni din afară, decât dacă este absolut necesar şi,
mai ales, oportun.
S-a constatat uneori în practică, mai ales în cazurile deosebite, cum sunt, de pildă,
omuciderile, distrugerile cu consecinţe grave ş.a., la faţa locului, pe lângă membrii
echipei de cercetare, mai sunt prezente şi alte persoane cu anumite responsabilităţi, din
cadrul organelor judiciare sau din alte structuri. Acestora, li se adaugă tot mai frecvent
ziariştii. Câteodată, aceştia pătrund chiar printre primii în zona cercetată pentru a-şi face
o idee despre ce sa întâmplat, sau pentru a formula ipoteze cu privire la natura şi
gravitatea faptelor. Nu întotdeauna aceste persoane respectă regulile cercetării la faţa
locului, unele din acestea, chiar elementare, de bun simţ, cum ar fi crearea de mici
urme, atingerea sau modificarea poziţiei unor obiecte etc., aspect de natură să producă
dificultăţi cercetării propriu-zise, neavând nici pregătirea necesară şi nici calitatea
judiciară.
Reprezentanţii presei sau televiziunii pot să asiste la cercetare, cu respectarea regulilor
ce se impun. Faţă de aceştia, magistratul şi membrii echipei de cercetare trebuie să dea
dovadă de sobrietate, de o anumită fermitate când aceştia sunt excesiv de curioşi,
furnizându-le date care pot face obiectul publicării în faza iniţială a anchetei, fără să
influenţeze negativ evoluţia investigaţiei şi fără a crea ecouri nedorite în opinia publică,
prin exagerări, afirmaţii necorespunzătoare realităţii, sau care, pur şi simplu să
servească făptuitorilor .

Primele măsuri ce trebuie luate de persoanele care iau cunoştinţă de săvârşirea unei
infracţiuni
În primul rând să anunţe organele de poliţie.
Organele de poliţie au obligaţia legală (Legea nr. 218/2002) să intervină atunci când iau
cunoştinţă de existenţa unor infracţiuni contra statului sau în caz de infracţiuni flagrante,
precum şi pentru conservarea probelor în cazul altor infracţiuni a căror cercetare va fi
efectuată de organele de cercetare penală competente.
Obligativitatea implicării organelor de urmărire penală în luarea anumitor măsuri la locul
săvârşirii unei infracţiuni nu este circumstanţială, acestea trebuind să acţioneze
indiferent de grad, atât în timpul, cât şi în afara orelor de program şi indiferent de
atribuţiile lor de serviciu.
Aceste măsuri pot fi definite ca un ansamblu de activităţi pe care trebuie să le ia
organele de poliţie la faţa locului în scopul asigurării integrităţii şi autenticităţii locului
unde s-a săvârşit infracţiunea, salvarea victimelor dacă este cazul, astfel încât organele
de cercetare penală competente să poată realiza în bune condiţii cercetarea la faţa
locului.

Acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii victimelor

În acest scop se solicită unor persoane competente acordarea ajutorului medical, sau
se recurge de îndată la sprijinul unităţilor medico-sanitare din apropiere. Salvarea
victimelor are prioritate faţă de alte interese şi în acest scop trebuie aplicate orice soluţii
al căror rezultat este desigur în beneficiul victimelor. Pentru transportarea victimei la
cea mai apropiată unitate medico-sanitară se va folosi orice mijloc de transport,
procedând în prealabil la identificarea conducătorului vehiculului şi verificarea
documentelor, evitând posibilitatea abandonării victimei pe traseu. Cu această ocazie,
înainte de ridicarea victimei se va face marcarea poziţiei acesteia în locul faptei.
Salvarea vieţii are prioritate faţă de alte interese, acceptându-se chiar riscul distrugerii
unor urme.
Iatã câteva recomandări:
- la spânzurare, când sunt semne evidente că persoana trăieşte, se taie funia de
deasupra nodului şi se fac încercări de reanimare;
- la înecaţi, se ridică partea inferioarã a corpului cu capul lăsat în jos pentru a se scurge
cât mai multă apă din plămâni, se recurge la alte metode de respiraţie artificială, corpul
este frecat cu spirt;
- în caz de hemoragie, se va interveni pentru oprirea acesteia;
- în caz de arsuri nu se aplicã bandaje umede ci tifon uscat şi bandaje sterile. Nu se
sparg veziculele produse de arsuri;
- la fracturile osoase se va proceda la imobilizarea segmentelor osoase prin folosirea
unor atele improvizate. Este contraindicatã ridicarea victimei, deoarece eventualele
fracturi se pot agrava iar capetele oaselor rupte pot provoca leziuni ale ţesuturilor
apropiate.
- victimele electrocutate nu se ating şi se ridicã numai după ce a fost întrerupt circuitul
electric.
Cadavrele vor fi menţinute în poziţia în care au fost găsite până la examinarea medico-
legală, apoi transportate cu mijloace adecvate la instituţiile specializate.
Trebuie subliniat faptul că îndeplinirea acestei măsuri este, în primul rând, o îndatorire
umanitară şi neluarea ei poate constitui, în condiţiile legii, infracţiunea de lăsare fără
ajutor (art. 315 şi 316 din Codul penal).

Luarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea pericolelor iminente

În evenimentele de amploare, din care au rezultat victime (incendii, catastrofe rutiere,
navale sau aeriene, feroviare, accidente miniere), vor fi sprijinite la început grupele de
intervenţie constituite pentru salvarea victimelor şi înlăturarea pericolelor iminente
(incendii, catastrofe, accidente de muncă., explozii etc.).
Înainte de începerea cercetării se procedează la aerisirea încăperilor, îndepărtarea
obiectelor inflamabile de sursele de foc, detectarea şi dezamorsarea explozibililor etc..
În cazul evenimentelor rutiere urmate de avarierea gravă a unor mijloace de transport,
existând pericol de explozie sau incendiere a acestora, se vor deconecta rapid bateriile
de acumulatori şi îndepărta sursele de foc.
În spaţiile închise se procedează la oprirea surselor de gaze toxice sau explozive,
folosindu-se în acest scop robinete generale de alimentare, nefolosind pe cele din
câmpul infracţiuni;.
La exploziile provocate se acţionează imediat pentru îndepărtarea din zonã a
persoanelor şi devierea traficului rutier.

Oprirea din acţiune, prinderea şi identificarea făptuitorilor (în cazul infracţiunilor

flagrante)
Îndepărtarea curioşilor şi asigurarea pazei locului faptei
Asigurarea pazei locului faptei şi supravegherii tuturor persoanelor prezente este
necesarã atât pentru menţinerea ordinii şi protejarea oamenilor dar, mai ales, pentru
înlăturarea posibilităţii survenirii unor modificări în locul săvârşirii infracţiunii, datorită
activităţii intenţionate sau întâmplătoare a anumitor persoane sau altor factori externi.
Un alt scop al pazei locului faptei este de a împiedica accesul unor persoane neavenite
în câmpul infracţional.
De menţionat este şi rolul pazei de a îndepărta curioşii şi a avertiza persoanele
prezente sã nu atingă în nici un fel obiectele şi urmele existente.
Instrucţiunile de linie, interzic intrarea în locul săvârşirii infracţiunii a ofiţerilor şi agenţilor
de poliţie, precum şi a oricăror alte persoane, indiferent de grad, funcţie sau calitate,
dacă nu au sarcini în legătură cu cercetarea la faţa locului sau salvarea victimelor.
Rudele şi în special curioşii trebuie îndepărtaţi. Superiorii poliţiştilor respectivi se vor
informa pe o altă cale despre situaţia de la locul faptei. Vehiculele poliţiei să staţioneze
în altă parte.

Identificarea martorilor oculari şi a altor persoane ce pot da relaţii despre victimă,

agresor sau împrejurările în care s-au comis faptele.
Asigurarea şi păstrarea secretului de stat în cazul intervenţiei pentru luarea primelor
măsuri privind infracţiuni contra statului.
În acest scop, organele de urmărire penală trebuie sã manifeste grijă deosebită privind
datele şi documentele ce constituie secrete de stat, formând obiectul material în
infracţiunile contra statului.
Observarea atentă a comportamentului tuturor persoanelor de la faţa locului, pentru a
se constata cum se comportă fiecare în parte, ce atitudine are faţa de faptă.
Pe tot parcursul luării primelor măsuri, organele de urmărire penală vor supraveghea în
mod direct comportamentul persoanelor ce constituie grupul de curioşi, sesizând în timp
util modificările comportamentale manifestate la unii dintre cei supravegheaţi.
Măsura se impune având în vedere şi experienţa practică a unor cazuri când autorii s-
au amplasat în grupul curioşilor pentru a urmări mersul cercetărilor.
Astfel, de multe ori, făptuitorul vine la locul săvârşirii infracţiunii, el nu poate rămâne
indiferent. Îl preocupã faptul că activitatea sa infracţională a fost descoperitã, iar atunci
când sunt lăsate urme despre care realizează cã îl pot demasca, încearcă sã modifice
situaţia de fapt.

Conservarea urmelor şi celorlalte mijloace materiale de probă, atunci când acestea se

află în pericol de dispariţie sau schimbare.
Pentru protejarea şi conservarea urmelor, obiectelor purtătoare de urme, altor mijloace
materiale de probã vor fi folosite atât mijloace tehnico-criminalistice cât şi mijloace
improvizate, care pot fi găsite la faţa locului.
Urmele pot fi acoperite cu diverse materiale (polietilenă, ţesături folosite în gospodărie,
cartoane, tablă etc.) pentru a fi ferite de condiţiile atmosferice neprielnice (ploaie,
ninsoare, frig, radiaţii solare) sau de distrugerea datorată trecerii unor persoane sau
mijloace de transport.

Sesizarea organelor de urmărire penală competente să execute cercetarea la faţa

locului, raportarea evenimentelor.
În funcţie de evenimentul despre care se ia cunoştinţă, organele de urmărire penală
competente teritorial, vor fi anunţate telefonic sau prin mesager.
De regulã, sesizarea implicând deplasarea de la faţa locului, nu poate fi făcută personal
de organul de urmărire penală, care trebuie sã rămână la faţa locului pentru
continuitatea mãsurilor luate şi a celor ce urmează a fi luate.
Mesagerul trebuie identificat, iar mesajul de transmis trebuie formulat exact de organul
de urmărire penală, pentru realizarea unei sesizări corecte.
Organul de urmărire penală va raporta şefului echipei măsurile întreprinse până în acel
moment, modificările aduse în locul faptei şi primele date operative percepute în
legătură cu cazul.
Când este necesar, organul de urmărire penală respectiv poate fi folosit în activităţi
specifice, în continuare, la cercetarea la faţa locului.

Organizarea activităţii organelor de urmărire penală pentru desfăşurarea cercetării la

faţa locului, conform normativelor în vigoare
Şefii unităţilor de poliţie vor lua măsuri pentru cercetarea la faţa locului în toate cazurile
când sunt necesare constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii,
descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor acesteia, stabilirea poziţiei şi stării mijloacelor
materiale de probă şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită.
Componenţa echipei de cercetare la faţa locului]
Echipa de cercetare va avea în componenţă un ofiţer de specialitate de la
compartimentul de profil sau alt ofiţer cu experienţă, un ofiţer de cercetare penală, un
ofiţer sau subofiţer tehnician criminalist, ofiţerul sau subofiţerul de la postul ori sectorul
pe a cărui rază de competenţă s-a comis fapta. Dacă este cazul, vor participa şi unul
sau doi subofiţeri conducători cu câinele de urmărire şi câte un ofiţer sau subofiţer
pentru a-i însoţi pe itinerarul parcurs de câine. În funcţie de complexitatea faptei, în
echipă vor fi incluse şi alte cadre de poliţie, pentru a asigura o cercetare operativă şi
eficientă.
La infracţiunile a căror urmărire penală este de competenţa obligatorie a procurorului,
acesta va fi informat de îndată, pentru a participa la cercetare.
Şeful unităţii de poliţie sau şeful echipei de cercetare va solicita la faţa locului şi alţi
specialişti ori experţi, când condiţiile în care s-a săvârşit infracţiunea impun efectuarea,
după caz, a unor constatări tehnico-ştiinţifice, constatări medico-legale, expertize şi alte
asemenea activităţi specifice.
Lunar, vor fi întocmite grafice cu planificarea pe zile a cadrelor din compartimentele
investigaţii criminale, investigarea fraudelor, cercetări penale, ordine publică,
criminalistică, arme, explozivi şi stupefiante, ce fac parte din echipele de cercetare la
faţa locului, care, în afara programului de lucru, se vor afla tot timpul la domiciliu, apte
să execute misiuni.
Ca şef al echipei de cercetare va fi numit ofiţerul de specialitate de la formaţiunea de
profil ori de la cercetări penale sau alt ofiţer cu experienţă, având calitatea de organ de
urmărire penală şi care conduce şi răspunde de întreaga activitate de cercetare la faţa
locului.
În cazul infracţiunilor a căror urmărire este de competenţa obligatorie a procurorului şi
acesta este prezent la locul săvârşirii faptei, cercetarea va fi condusă de procuror.
La evenimentele cu urmări deosebit de grave, echipa de cercetare va fi condusă,
personal, de către şeful unităţii de poliţie sau de unul din locţiitorii săi, ori de procuror.
Pentru cercetarea la faţa locului a evenimentelor deosebit de grave, şefii unităţilor de
poliţie pot solicita sprijin direcţiilor ori serviciilor de specialitate din Inspectoratul General
al Poliţiei Române. Şefii formaţiunilor centrale sunt obligaţi să analizeze de îndată
cererea unităţilor teritoriale, iar atunci când situaţia impune, să hotărască asupra
măsurilor ce trebuie întreprinse. Aceştia pot dispune deplasarea la faţa locului a unor
ofiţeri specializaţi pentru a participa la cercetare, chiar şi în cazurile în care unităţile de
poliţie teritoriale n-au solicitat sprijin.

Competenţa echipei de cercetare la faţa locului

Se constituie în mod obligatoriu echipe de cercetare la faţa locului la următoarele
evenimente: omor, tentativă de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,
pruncucideri, moarte suspectă, accidente de circulaţie soldate cu moartea victimei,
dispariţie suspectă a persoanei, viol, tâlhărie, catastrofă, distrugere de bunuri cu urmări
grave produsă prin incendiu sau abuz în serviciu, care a produs pagube importante
economiei naţionale, furturi prin spargere în dauna avutului public sau privat şi
profanarea de morminte.
Şefii unităţilor de poliţie vor dispune constituirea de echipe şi la cercetarea altor
evenimente, unde situaţia impune, îndeosebi a celor cu autori necunoscuţi, când
infractorii puteau lăsa urme, ori sunt necesare constatări la faţa locului pentru lămurirea
împrejurărilor comiterii infracţiunii.
Cercetarea la faţa locului în cazul altor evenimente decât cele menţionate ca obligatorii,
de regulă, se va efectua de către:
a) ofiţerii şi agenţi anume desemnaţi de şefii unităţilor sau subunităţilor de poliţie;
b) ofiţerii şi agenţi de la compartimentul de poliţie rutieră, în cazul accidentelor rutiere
c) ofiţerii şi agenţi de la posturile de poliţie, pe raza de competenţă.
Ofiţerii şi agenţii menţionaţi la literele a - c vor efectua la faţa locului şi activităţile de
tehnică criminalistică impuse de situaţie, atunci când nu s-a putut asigura participarea
unui specialist criminalist.

Alte măsuri organizatorice ce se iau în vederea bunei desfăşurări a activităţii de

cercetare la faţa locului
Sesizarea evenimentelor
Personalul de serviciu, sesizat despre săvârşirea unei infracţiuni sau eveniment ce
interesează organele de urmărire penală, va întreprinde, de regulă, în ordine
cronologică, următoarele măsuri:
a) reţine toate datele cu privire la faptă (timpul şi locul comiterii, participanţi, victime,
urmări etc.), persoana care a sesizat, data şi ora, pe care le consemnează în registrul
de evenimente;
b) dă dispoziţii, după caz, patrulei de pază generală sau echipajului de circulaţie aflat în
teren mai aproape de locul evenimentului, pentru a se deplasa la faţa locului în vederea
luării primelor măsuri până la sosirea celor competenţi sã efectueze cercetarea;
c) raportează şefului unităţii sau înlocuitorului la comandă şi anunţă echipa de cercetare
planificată prin grafic, ori constituită de şef pentru a se deplasa la faţa locului.
În cazul infracţiunilor în care ancheta este obligatorie, anunţă procurorul de serviciu,
furnizându-i datele din conţinutul sesizării;
d) în situaţia celorlalte evenimente care nu sunt menţionate, anunţă ofiţerul sau
subofiţerul competent să efectueze cercetarea ori pe şeful compartimentului din care
acesta face parte;
e) urmăreşte ca echipa de cercetare să se deplaseze ime¬diat la faţa locului şi, pe
timpul cercetărilor, ţine legătura prin radio/telefon cu membrii acesteia, pentru a se
informa permanent cu privire la constatările efectuate şi măsurile între¬prinse;
f) execută alte sarcini solicitate de echipa aflată la eveniment sau dispoziţii ale şefilor
ierarhici în legătură cu urmărirea unor autori ai faptei şi a obiectelor furate, cooperarea
cu unităţile de poliţie limitrofe şi altele asemenea.
În situaţia când persoana care sesizează evenimentul se prezintă personal la organul
de urmărire penală, acesta va proceda la legitimarea ei şi, după ce o va asculta, îi va
primi sesizarea scrisă ori după caz, va întocmi procesul-verbal de consemnare qa
plângerii sau denunţului.
Procesul-verbal încheiat pentru consemnarea denunţului oral, direct sau telefonic, va fi
predat, de îndată, celor însărcinaţi cu cercetarea la faţa locului.
Atunci când sesizarea se referă la săvârşirea unei infracţiuni a cărei urmărire penală
este de competenţa obligatorie a procurorului şi acesta nu se poate deplasa la locul
săvârşirii faptei, organele de cercetare penală vor proceda la efectuarea cercetării
numai cu încuviinţarea acestuia, totuşi, atunci când există pericol de dispariţie a urmelor
sau este necesar să se efectueze acte de cercetare care nu suferă amânare, se va
proceda în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.
Dacă sesizarea se referă la săvârşirea unei infracţiuni a cărei urmărire penală este dată
în competenţa unui organ de cercetare penală specială, va fi informat organul respectiv,
iar organele de cercetare penală însărcinate cu cercetarea la faţa locului, vor efectua
numai actele de cercetare care nu suferă amânare, procedând şi în acest caz conform
prevederilor Codului de procedură penală.

Deplasarea la faţa locului

Pentru a asigura deplasarea la faţa locului cu maximă urgenţă, se va organiza
activitatea astfel încât în orice moment, atât în timpul cât şi în afara programului,
organele de cercetare penală să poată interveni prompt pentru efectuarea cercetării la
faţa locului. Mijloacele de transport şi cele de tehnică criminalistică vor fi permanent
pregătite şi în stare de funcţionare în vederea descoperirii, protejării, fixării, ridicării şi
exa¬minării tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă, luându-se măsuri ca
organele de cercetare penală desemnate pentru cercetarea la faţa locului să plece de
îndată spre locul evenimentului.

Activităţi tehnice specifice care se desfăşoară în fazele statică şi dinamică ale cercetării
la faţa locului

Cercetarea în faza statică

De regulă, în faza statică a cercetării se procedează la o examinare atentă a locului
faptei, atât în ansamblul său, cât şi pe zonele mai importante, fără a se aduce nici o
modificare acestuia.
Cercetarea poate începe de la centru şi continua spre marginea locului faptei, sau de la
obiectul principal, cum ar fi de exemplu, corpul victimei, focarul unui incendiu, o casă de
bani spartă etc.. În locurile închise, cercetarea se poate desfăşura de-a lungul pereţilor
încăperii, iar, în locurile deschise, la porţiuni de teren bine delimitate de la centru spre
margine sau invers. În fine, nu se exclude posibilitatea efectuării cercetării ţinându-se
seama de drumul presupus a fi fost urmat de autorul infracţiunii.
Dintre activităţile mai importante desfăşurate în faza statică a cercetării la faţa locului,
menţionăm următoarele:
a) Stabilirea stării şi poziţiei obiectelor materiale de probă, a urmelor vizibile ş.a., aşa
cum au fost găsite de echipa de cercetare;
b) Măsurarea distanţei dintre obiectele principale, dintre acestea şi urme sau locuri de
acces, aspect de natură să servească la clarificarea unor împrejurări ale cauzei;
c) Executarea de fotografii de orientare, schiţă şi fotografii ale obiectelor principale,
precum şi fixarea prin filmare sau înregistrare videomagnetică;
d) Determinarea eventualelor modificări survenite anterior sosirii echipei de cercetare.
Se recomandă ca, pentru stabilirea operativă a schimbărilor intervenite în câmpul
infracţiunii, să se recurgă la ajutorul unui martor care cunoaşte bine locul faptei sau care
a asistat la producerea evenimentului.
Prin urmare, în funcţie de particularităţile locului faptei – cum ar fi de exemplu, un
apartament, magazie, hală, curte, drum public etc.–, organul judiciar are obligaţia să
surprindă şi să fixeze imaginea exactă a întregului tablou al faptei, prin stabilirea stării şi
poziţiei uşilor şi ferestrelor, a mobilierului, a aparatelor şi instalaţiilor (casnice şi
industriale), a celor mai diverse obiecte, a urmelor, mijloacelor materiale de probă ş.a.
Din coroborarea rezultatelor acestor prime investigaţii cu elementele deduse din
interpretarea concordanţei dintre modificările aspectului normal al locului faptei şi
consecinţele propriu-zise ale actului infracţional, pot fi obţinute date importante
referitoare la natura faptei, la timpul şi împre¬jurările în care a fost săvârşită, şi chiar la
făptuitor.
Despre acesta, de exemplu, pot fi obţinute unele date din interpretarea modului în care
a forţat intrarea într-o încăpere, a fost primit ca o cunoştinţă sau ca un intim, a cunoscut
topografia locului ş.a.
Deseori, încă din faza statică a cercetării este posibil să se stabilească dacă ne aflăm în
faţa unei sinucideri sau a unui omor disimulat în sinucidere, a unui accident de muncă
sau a unui sabotaj. În legătură cu autorul faptei, se poate stabili dacă acesta era
familiarizat cu locul faptei, dacă a acţionat singur sau împreună cu alte persoane.
Cercetarea la faţa locului se va efectua cu respectarea strictă a normelor procesual
penale şi a regulilor criminalistice.
Şeful echipei ori persoana însăr¬cinată cu cercetarea se va informa, de îndată ce a
ajuns la faţa locului, despre ce anume s-a întâmplat, va identifica persoana care a
descoperit fapta şi va reţine datele furnizate de aceasta, precum şi eventualele
modificări survenite la faţa locului, pe care le va consemna în agenda personală sau,
după caz, le va înregistra cu ajutorul aparatului video ori pe bandă magne¬tică, se vor
solicita detalii cu privire la persoana care a făcut modificările, locul, obiectul mişcat sau
mutat şi ora când aceste schimbări s-au petrecut, apoi şeful echipei va stabili sarcini
pentru membrii acesteia.
Cercetarea poate fi exterioară – în teren deschis – sau interioară – în spaţiu închis – şi,
după caz, se va începe fie din interior către exterior, fie din exterior către interior. Mai
întâi, în prezenţa martorilor asistenţi, se va fixa locul săvârşirii infracţiunii din afara
perimetrului acestuia prin descrierea în agendele personale – în vederea redactării
procesului-verbal – şi prin fotografiere din mai multe unghiuri sau prin filmări ori video-
filmări. De asemenea, se va consemna în agenda personală starea căilor de intrare şi
ieşire a făptuitorilor.
După efectuarea operaţiunilor de fixare din exteriorul locului faptei, specialistul
criminalist împreună cu şeful echipei va stabili şi marca drumul de acces pentru membrii
acesteia. Apoi, specialistul criminalist va proceda la descoperirea, protejarea şi
marcarea urmelor infracţiunii şi a mijloacelor materiale de probă, fără a le mişca din
locul în care se găsesc.
Intrarea celorlalţi membri ai echipei şi a martorilor asistenţi, pentru continuarea
cercetării, se va face nu¬mai pe drumul indicat de şeful echipei. Când se face
cerceta¬rea în interior şi sunt mai multe încăperi, se va permite intrarea şi cercetarea pe
rând a fiecăreia. Când se face cerceta¬rea în exterior, dacă locul săvârşirii infracţiunii
este într-un teren deschis cu suprafaţă mare şi situaţia permite, acesta va fi împărţit pe
sectoare, pătrunzându-se pe rând în fiecare, con¬form regulilor arătate mai sus, după
ce s-a terminat cercetarea în prima încăpere sau sector.

Cercetarea în faza dinamică

Faza dinamică este cea mai complexă şi laborioasă etapă a cercetării la faţa locului,
întrucât presupune participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigaţiilor şi
folosirea integrală a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice aflate la dispoziţia lor.
În această etapă se procedează la examinarea amănunţită a corpului victimelor, a
fiecărui obiect presupus purtător de urme sau care a servit la săvârşirea infracţiunii, fiind
permisă atingerea sau schimbarea poziţiei lor.
Totodată, o atenţie-deosebită este acordată descoperirii, fixării şi ridicării urmelor
infracţiunii, potrivit tipului şi naturii acestora (urme de mâini, de picioare, urme biologice,
urme ale instrumentelor de spargere, microurme etc.), în această categorie incluzând şi
mijloacele materiale de probă.
Referitor la modul de ridicare a urmelor sau obiectelor corp delict, la ambalarea lor în
vederea transportării la laboratoarele de specialitate, se impune respectarea cu stricteţe
a regulilor tehnice criminalistice de protejare corespunzătoare a acestora, de etichetare
şi de sigilare a coletelor.
În faza cercetării dinamice se execută fotografiile de detaliu, măsurătorile fotografice
bidimensionale, se definitivează schiţa locului faptei şi se începe redactarea procesului-
verbal.
De asemenea, se fac investigaţii pentru obţinerea de date cât mai complete, încă din
această fază, în legătură cu victima (preocupări, cerc de relaţii, rude), cu felul în care s-
a săvârşit infracţiunea, cu posibilii făptuitori ş.a., organul judiciar evitând însă orice fel
de comentarii cu privire la aspectele cunoscute.
Paralel cu activităţile de mai sus, se iau primele declaraţii martorilor şi victimei, dacă
mai este la faţa locului, inclusiv persoanelor suspecte. Declaraţiile vor fi luate, fireşte
separat, fără a se face aprecieri din partea organului judiciar, fără a se influenţa
persoanele ascultate într-un anumit mod, respectându-se regulile tactice ale ascultării
specifice fazei de anchetă. Este recomandabil ca declaraţiile să fie înregistrate pe
suport magnetic.
În ipoteza în care la faţa locului s-au făcut şi înregistrări videomagnetice, este indicat să
se verifice calitatea înregistrării, pentru o eventuală reluare a acesteia, dacă nu este
reuşită;
Cu prilejul cercetării în faza dinamică, se încearcă să se clarifice aşa numitele
împrejurări negative, – determinate de neconcordanţa dintre situaţia de fapt şi
evenimentul presupus că s-ar fi produs, din absenţa unor urme sau obiecte care, în
mod normal, ar fi trebuit să existe la faţa locului. De pildă, la faţa locului a fost
descoperit un cadavru cu plăgi tăiate profund, fără ca în jur să fie vreo urmă de sânge,
în timp ce uşa încăperii era încuiată cu cheia pe dinăuntru, iar ferestrele închise şi fără
urme de forţare.
Necesitatea clarificării împrejurărilor negative reprezintă un argument pentru
examinarea amănunţită a fiecărei porţiuni de teren, a fiecărui obiect, chiar dacă, în
aparenţă, nu are nici o legătură cu fapta cercetată. Numai astfel este posibil să se
explice de ce lipsesc unele urme care, în mod firesc, ar fi trebuit să existe, în timp ce
alte urme sau obiecte nu îşi găsesc o justificare imediată. Se cuvine subliniat că, în
multe cazuri, împrejurările negative relevă intenţia autorilor unor infracţiuni de a masca
caracterul faptei lor sau, pur şi simplu, de a deruta cercetările.
În timpul cercetării, se vor fotografia, examina. ridica, ambala şi sigila, cu stricta
respectare a regulilor cri¬minalistice, urmele şi obiectele purtătoare de urme, precum şi
alte obiecte care constituie mijloace materiale de probă, iar cele care, datorită volumului
mare, nu pot fi ridicate, după fotografiere, vor fi sigilate şi lăsate în custodie pe bază de
proces-verbal, fără a le imobiliza prea mult timp. Toate aceste obiecte vor fi descrise
amănunţit cu caracteristicile lor de identificare.
La cercetarea locului săvârşirii infracţiunii, vor fi folosiţi câinii de urmărire în toate
cazurile în care se impune şi este posibil, pentru prelucrarea urmei de miros ori pentru
scotocirea terenului în vederea descoperirii unor obiecte ascunse, îngropate, pierdute,
abandonate, găsirea de cadavre, găsirea făptuitorului, identificarea din grup a acestuia.
Agentul conductor de câine de urmărire va asigura prelucrarea urmei de miros, astfel
încât, prin această operaţiune să nu se distrugă celelalte urme.
Conductorul cu câinele de urmărire va fi însoţit pe tot traseul de un organ de urmărire
penală, care va nota în agendă datele necesare întocmirii procesului-verbal şi a schiţei
itinerarului parcurs de câine. Obiectele purtătoare de miros, descoperite de câine pe
traseu, vor fi ridicate şi conservate, introduse în saci din material plastic sau în vase de
sticlă curate, închise ermetic şi sigilate, pentru a-şi păstra mirosul.
Organele de cercetare penală, care fac parte din echipă, vor efectua în paralel
investigaţii în rândul persoanelor aflate la faţa locului, pentru identificarea autorilor,
culegerea de date cu privire la modul de săvârşire a infracţiunii, persoana autorului şi a
victimei şi alte date ce impun luarea măsurilor operative, sau vor efectua ascultarea
martorilor şi a persoanelor suspecte.

Activităţi specifice desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului, în funcţie de natura

evenimentului
În caz de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectă,
precum şi în cazul descoperirii unor cadavre cu identitate necunoscută, şeful echipei de
cercetare va solicita medicului legist, în plus faţă de examinarea şi analizele medico-
legale obişnuite, sã recolteze şi să conserve şi ţesuturi care păstrează caracteristicile
instrumentului folosit pentru ucidere, depozitul subunghial şi probă de salivă, în vederea
stabilirii caracterului „secretor sau nesecretor” al victimei
În cazul cadavrelor a căror identitate nu este cunoscută, după efectuarea activităţilor
generale de cercetare la faţa locului, precum şi a celor arătate anterior, şeful echipei va
trece la realizarea operaţiunilor specifice, care se cer pentru identificare. El va solicita
medicului legist să efectueze toaleta cadavrului, să întocmească fişa dentară şi va
dispune specialistului criminalist să facă amprentarea digitală şi palmară, să recolteze
fire de păr din toate regiunile corpului, să execute fotografii în întregime şi bust, cu
respectarea strictă a regulilor fotografiei de semnalmente, precum şi fotografii ale
dinţilor, în vederea folosirii lor pentru identificarea cadavrului.
Se vor nota amănunţit semnalmentele, semnele particulare (tatuaje, cicatrice,
malformaţii etc.), se vor descrie caracteristicile îmbrăcămintei, precum şi ale celorlalte
obiecte şi înscrisuri găsite asupra cadavrului, care pot duce la identificare. Obiectele,
eşantioane din îmbrăcăminte şi înscrisurile vor fi ridicate în vederea examinării în
laborator şi apoi păstrate la camera de corpuri delicte, până la soluţionarea definitivă a
cauzei.
În cazul persoanelor reclamate de familie ca dispărute de la domiciliu în împrejurări
suspecte, se va efectua de urgenţă cercetarea amănunţită a încăperilor unde au locuit
şi în locul de muncă al acestora, se vor examina cu atenţie obiectele personale sau
folosite de cei în cauză, se vor ridica urmele papilare, petele suspecte a fi de sânge,
firele de păr, se vor stabili obiectele şi valorile dispărute, se vor căuta şi ridica
fotografiile în grup sau de portret care reprezintă persoanele dispărute, precum şi
documentele cu scrisul lor; se vor căuta şi ridica de la domiciliu şi cabinete medicale
fişele de tratament, buletinele de analiză sangvină, buletinele de analiză fizico-biologică
şi radiografiile acestor persoane; se vor ridica eşantioane ale materialelor din care a fost
confecţionată îmbrăcămintea aflată asupra lor, precum şi alte obiecte care ar putea
contribui la identificarea celor în cauză.
În cursul cercetării la faţa locului a infracţiunilor comise cu violenţă (tâlhărie, viol, loviri
sau vătămări corporale) precum şi a altor asemenea cazuri, se va solicita medicului
legist ori altui cadru medical autorizat, examinarea corporală a făptuitorului şi a victimei.
Examinarea îmbrăcămintei şi a încălţămintei persoanelor susmenţionate, se va face de
către specialistul criminalist, când este cazul, cu participarea medicului legist.
La accidentele de circulaţie, organele de urmărire penală care cercetează evenimentul
vor executa, obligatoriu, fotografii judiciare şi schiţa, iar în agendă vor nota datele
referitoare la încărcătura autovehiculului, numărul pasagerilor destinaţia autovehiculului
(pentru transportul de mărfuri sau de pasageri), presiunea în pneuri, gradul de uzură a
anvelopelor, lăţimea străzii, distanţele la care se află, dacă este cazul, unul faţă de altul
autovehiculele, şi faţă de bordura trotuarelor, precum şi sensul de mers.
Conform Codului de procedură penală, se va solicita un inginer sau tehnician de
specialitate, care să efectueze o constatare tehnico-ştiinţifică cu privire la starea tehnică
a autovehiculului care a produs accidentul de circulaţie.
La cercetarea incendiilor, se va solicita, în mod obligatoriu, sprijinul specialiştilor din
unităţile militare de pompieri pentru stabilirea cauzelor, a focarului, direcţiei de
propagare a focului şi alte asemenea date, acţionând astfel încât să se asigure paza
locului unde s-a produs evenimentul, protejarea şi conservarea urmelor, a
documentelor, prevenirea furturilor sau degradarea de bunuri.
În cazul exploziilor, zona cercetată va fi extinsă pe orizontală şi verticală până la nivelul
maxim de acţiune a suflului acestora, scotocindu-se cu atenţie deosebită terenul din
împrejurimi, inclusiv apele şi stufărişul din zonă pentru a descoperi obiectele purtătoare
de urme care au fost aruncate de suflul exploziei.
Pe tot timpul cercetării, se vor lua măsurile necesare de securitate, pentru evitarea
producerii de noi explozii, a surpărilor şi a altor fenomene de natură a genera accidente.
Cercetarea la faţa locului, în cazul catastrofelor şi accidentelor feroviare, rutiere,
aeriene, maritime şi fluviale, se va extinde pe o zonă mai mare decât cea a producerii
lor; la cele feroviare se va extinde de la ultima staţie de ieşire până la staţia de primire,
precum şi în locul unde s-au efectuat manevre; la cele aeriene va fi cuprins şi ultimul
punct de dirijare aerian, precum şi semnalizatoarele optice sau electronice ale
aeroportului; la cele maritime şi fluviale, cercetarea se va extinde în direcţia curentului
apei, până la locul unde pot fi găsite obiecte ce au legătură cu producerea
eve¬nimentului, în raport cu viteza curentului maritim ori fluvial şi timpul scurs de la
producerea catastrofei. Se vor nota poziţiile aparatelor de bord şi de pilotare (ale
locomotivelor, avioanelor sau navelor) care vor fi fixate şi prin fotografiere.
Pentru cercetarea catastrofelor aeriene se va solicita, după caz, sprijinul Ministerului
Apărării Naţionale.
Catastrofele fluviale sau maritime se cercetează împreună cu căpitănia portului.
Pe parcursul cercetării catastrofelor menţionate în prezentul articol, se vor ridica, cu
respectarea prevederilor Codului de procedură penală, înscrisuri şi obiecte necesare
elucidării cazurilor: foi de parcurs, registre de bord, registre de staţie C.F.R., benzi
vitezometrice, benzi de magnetofon de la staţia de dirijare aeriană, cutia neagră de la
bord şi alte asemenea.
În cazul furturilor din vagoane, pe lângă activităţile obişnuite de cercetare la faţa locului,
se vor stabili şi cerceta zonele din staţii şi triaje unde au staţionat vagoanele, parcursul
acestora de la încărcare până la momentul constatării, trenurile din componenţa cărora
au făcut parte, staţionările şi opririle din parcurs.

Procedee şi mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului

Potrivit prevederilor art.131 din Codul de procedură penală cu privire la efectuarea

cercetării la faţa locului, se încheie un proces-verbal, care reprezintă mijlocul procedural
principal de fixare a rezultatelor acestui act iniţial de urmărire penală.
La procesului-verbal se pot anexa fotografii, schiţe, desene ori alte asemenea lucrări,
cum ar fi, de exemplu, rolele de film sau benzile videomagnetice.

 Procesul-verbal
Procesul-verbal încheiat în vederea fixării rezultatelor cercetării la faţa locului se
numără printre mijloacele de probă cu o semnificaţie deosebită în soluţionarea cauzei
penale, intrând în categoria „înscrisurilor”. Dată fiind importanţa sa, el va trebui să
corespundă anumitor cerinţe, o bună parte stabilite în mod expres de legiuitor.
Din punctul de vedere al formei şi cuprinsului, procesul-verbal va conţine următoarele
menţiuni, indicate în art. 91 C. pr. pen.:
a) titlul;
b) data şi locul unde este încheiat, ora la care a început şi ora la care s-a terminat
încheierea procesului-verbal.;
c) numele, prenumele ,calitatea şi organul din care face parte cel care îl încheie;
d) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când există;
e) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;
f) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor Ia care se referă procesul-verbal,
obiecţiile acestora;
g) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale;
h) formula de încheiere;
i) semnăturile tuturor participanţilor, pe fiecare pagină şi la sfârşitul procesului.verbal.
Raportându-ne la structura procesului-verbal – formată dintr-o parte introductivă, o
parte descriptivă şi o încheiere – se cere a fi subliniată ponderea părţii descriptive,
însăşi legea procesual penală impunând necesitatea descrierii amănunţite a situaţiei
locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a stării şi poziţiei
celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi pe
cât posibil, la dimensiunile respective (art. 131 C. pr. pen.). După cum, pe bună
dreptate, se afirmă în literatura de specialitate, procesul-verbal trebuie redactat în
termeni clari şi precişi, astfel încât lectura sa să poată reda întocmai imaginea locului
faptei şi pentru aceia care nu au participat la cercetarea la faţa locului.
Pe plan tactic criminalistic, pentru a se veni în întâmpinarea acestui deziderat, este
necesar, mai întâi, ca la redactarea părţii descriptive să fie avute în vedere următoarele
elemente:
a) Descrierea locului faptei va fi făcută în mod amănunţit, interesând aspectul de
ansamblu al acesteia, dimensiunile, topografia sa şi dispunerea faţă de punctele
cardinale, precum şi faţă de alte puncte de reper mai apropiate, drumurile şi căile de
acces, alte particularităţi;
b) Descrierea urmelor, a mijloacelor materiale de probă, a altor obiecte examinate şi
ridicate va fi efectuată detaliat, pe lângă denumirea lor exactă, indicându-se cu precizie
locul în care au fost găsite, distanţele dintre ele sau până la obiectele principale, forma,
dimensiunea, culoarea, alte caracteristici fizico-chimice sau particularităţi de identificare,
precum şi metode tehnico-ştiinţifice criminalistice folosite pentru descoperirea, fixarea şi
ridicarea acestora.
Sunt cazuri nefericite în practică, în care se evită o descriere sau chiar menţionare a
urmelor descoperite, din diverse motive, uneori crezându-se că acestea nu sunt utile
soluţionării cauzei, alteori fiind socotite ca dificil de examinat, ceea ce subminează
bunul mers al anchetei;
c) Menţionarea în procesul-verbal a oricărui element particular al cercetării, elemente
cum sunt, de exemplu, împrejurările negative. În această alternativă nu trebuie omisă
menţionarea acţiunilor întreprinse în direcţia clarificării şi explicării lor;
d) Dacă există anumite observaţii ale experţilor sau martorilor asistenţi cu privire Ia
consemnarea celor de mai sus, ele vor fi înserate în procesul--verbal. În legătură cu
acest ultim aspect, ţinem să precizăm că nu trebuie consemnate opiniile sau
interpretările personale cu privire la faptă, la autor, la urmele create prin activitatea
infracţională, pentru a nu fi subminat, cel puţin în parte, caracterul obiectiv al procesului-
verbal.
Destul de frecvent se impune o interpretare imediată a urmelor descope¬rite în câmpul
infracţional, interpretare care, însă, va face obiectul unei constatări tehnico-ştiinţifice,
consemnată separat de specialistul în materie prezent la faţa locului;
e) Din cuprinsul procesului-verbal nu trebuie omise menţiunile privind consecinţele sau
pagubele produse de faptele infracţionale cercetate, indiferent de valoarea sau natura
lor. Ultima parte a procesului-verbal va cuprinde o enumerare exactă a urmelor, a
mijloacelor materiale de probă ridicate de la faţa locului şi persoana căreia i-au fost
încredinţate, precum şi a fotografiilor, schiţelor, a altor înregistrări sau lucrări efectuate
în timpul cercetării.
Totodată, se va indica ora începerii şi ora terminării cercetării la faţa locului, după care
procesul-verbal va fi semnat de către organul judiciar şi de către martorii asistenţi pe
fiecare pagină şi la sfârşit, locurile rămase libere fiind barate.
Referitor la conduita tactică urmată în redactarea procesului-verbal, considerăm
necesar să subliniem că acesta, pentru a-şi îndeplini întru totul rolul de mijloc de probă,
va trebui să fie redactat, nu numai potrivit legii, ci şi în conformitate cu anumite condiţii,
impuse de practica judiciară şi subliniate, deseori, de către autorii de specialitate, ca, de
pildă, descrierea să pornească de la general la particular; să fie clară, completă,
obiectivă; obiectele de acelaşi gen să fie numite cu aceiaşi termeni; să nu se
aglomereze procesul-verbal cu descrieri prea amănunţite; să se evite termenii prea
tehnici sau neologismele; descrierea fiecărui obiect să se facă în mod complet
Dintre regulile tactice criminalistice referitoare la modul de redactare a procesului-
verbal, menţionăm:
a) Prezentarea obiectivă, completă şi clară a rezultatelor cercetării, în exclusivitate pe
baza constatărilor directe ale organului judiciar, evitându-se deducţiile, diversele
interpretări ale stării locului, sau raportarea Ia anumite afirmaţii ale martorilor ori
victimelor;
b) Folosirea unui mod de exprimare riguros exact, precis şi concis, a unei terminologii
uzuale, accesibile şi unitare sub raport procesual penal, astfel încât să fie prevenit
echivocul sau ambiguitatea. Se va evita folosirea unor termeni de strictă specialitate, iar
în ipoteza că aceştia nu vor putea fi totuşi, evitaţi, să se procedeze la explicarea lor;
c) Descrierea celor constatate în ordinea în care s-a desfăşurat cercetarea la faţa
locului, ceea ce impune ca procesul-verbal să fie redactat, de regulă, chiar la locul
faptei, pentru a nu se omite nici un amănunt. În cazurile deosebite, întocmirea
procesului-verbal se poate face şi la sediul organului judiciar, însă, pe baza unor note
detaliate luate de conducătorul echipei în timpul cercetării, apelându-se şi la imaginile
înregistrate pe bandă videomagnetică.

 Schiţa locului faptei

Schiţa locului faptei, denumită şi plan-schiţă sau desen-schiţă, este destinată fixării şi
prezentării, în ansamblu, a locului faptei, a modului în care sunt dispuse, în plan,
obiectele şi urmele infracţiunii, precum şi a distanţelor sau a raportului de poziţie dintre
acestea.
Principalul rol al schiţei locului faptei este acela de a facilita formarea unei imagini cât
mai apropiate de realitate asupra scenei infracţiunii, astfel încât constatările cuprinse în
procesul-verbal să fie clar înţelese.
De mare importanţă pentru calitatea şi exactitatea unei schiţe efectuate la faţa locului
este şi folosirea unor semne convenţionale unitare, aşa cum s-au impus în practica de
specialitate:

Fotografia şi filmul judiciar executate Ia faţa locului

Fotografia judiciară executată Ia faţa locului se numără printre
Fotografia şi filmul judiciar executate la faţa locului
Fotografia judiciară executată la faţa locului se numără printre cele mai importante
mijloace de fixare a rezultatelor cercetării, deşi este considerată drept o modalitate
auxiliară procesului-verbal.
Fotografia la faţa locului include, aşa cum s-a văzut, fotografia de orientare, fotografia
schiţă, fotografia obiectelor principale, fotografiile de detaliu şi măsurătorile fotografice..
a. Fotografia de orientare este destinată fixării întregului loc al faptei, raportat la anumite
puncte de reper de natură să servească la identificarea zonei în care s-a săvârşit
infracţiunea.
b. Fotografiile schiţă servesc la redarea, în primul rând, a locului faptei, cu tot ce are el
mai caracteristic, redarea în întregime sau în parte a locului respectiv, în funcţie de
varianta în care este executată. De pildă, fotografia schiţă unitară, fotografia schiţă
panoramică, în variantele liniară sau circu-lară, fotografia schiţă pe sectoare, fotografia
schiţă încrucişată.
c. Fotografia obiectelor principale, cum sunt, de exemplu, corpul victimei, armele sau
instrumentele folosite de autor în săvârşirea infracţi¬unii, obiectele purtătoare de urme
ş.a.;
d. Fotografiile de detaliu, necesare punerii în evidenţă a urmelor, a detaliilor
caracteristice ale acestora, a modului în care sunt dispuse pe suprafaţa obiectului
purtător, a modificărilor, degradărilor, etc. produse prin săvârşirea infracţiunii.
Filmul şi videofonograma judiciară se înscriu printre metodele moderne de fixare a
rezultatelor cercetării la faţa locului, metode devenite, în prezent, indispensabile în
cazurile deosebite (omor, distrugeri provocate de explozii şi incendii, accidente
feroviare, aeriene etc.).
Înregistrarea pe bandă videomagnetică, spre deosebire de filmare, prezintă mai multe
avantaje ce nu pot fi neglijate. Astfel, ea este mai uşor de executat, deci nu necesită o
pregătire deosebită din partea celui care o execută. Totodată, permite verificarea
imediată a calităţii şi eventuala refacere a acesteia, în măsura în care situaţia o impune.
Specialistul criminalist, medicul legist şi alţi specialişti care au fost solicitaţi la cercetarea
locului faptei, vor fi menţionaţi nominal în procesul-verbal, indicându-se operaţiunile şi
constatările ce le-a efectuat fiecare. Atunci când se impune, acestora li se vor solicita,
separat, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice sau planşe fotografice.
În termen de 3 zile de la încheierea cercetării la faţa locului, se va întocmi, de către
specialistul criminalist, planşa fotografică cu aspecte de la faţa locului, iar în termen de
5 zile, planşa cu fotografii reprezentând toate urmele şi celelalte mijloace materiale de
probă descoperite şi ridicate de la faţa locului, indiferent cui aparţin (cu excepţia celor
prelucrate în laborator, pentru care se va întocmi raport de constatare tehnico-
ştiinţifică).
Planşele fotografice vor fi semnate pe fiecare pagină de cel care le-a executat şi de
către cel care a încheiat procesul verbal şi vor fi ştampilate pe fiecare fotografie în
parte, după care vor fi ataşate la procesul-verbal.
Traseul parcurs de câinele de urmărire, indiferent de direcţia deplasării şi de rezultatul
obţinut, va fi con¬semnat într-un proces-verbal cu schiţă anexă, separat de cel privind
cercetarea la faţa locului, care vor fi semnate de agentul conductor şi de cel care l-a
însoţit. Aceste documente vor fi anexate procesului-verbal de cercetare la faţa locului.

Unele reguli de comportament pe parcursul luării primelor măsuri la faţa locului

În procesul realizării ansamblului de măsuri şi activităţi de primă intervenţie, la locul
săvârşirii unei infracţiuni, acesta este obligat sã respecte şi anumite reguli de
comportament profesional, deontologice, cum ar fi:
- nu se va intra în câmpul infracţiunii, cu excepţia salvării şi acordării primului ajutor
victimei, înlăturării pericolelor iminente, conservării urmelor şi mijloacelor materiale de
probă în pericol de dispariţie sau distrugere;
- nu va pune mâna pe nimic, nu va atinge nici un obiect, nu va schimba poziţia nici unui
corp delict sau instrument folosit la comiterea infracţiunii;
- nu se face curăţenie, nu se spală, nu se mătură, nu se şterg urmele infracţiunii;
- nu este permis fumatul şi nici nu se aruncă pe jos resturi de ţigări;
- hainele, alte obiecte de îmbrăcăminte, nu se depun în câmpul infracţiunii;
- nu se foloseşte telefonul din locul faptei;
- nu se acţionează asupra întrerupătoarelor electrice sau a prizelor din spaţiile care
urmează a fi cercetate;
- nu se foloseşte W.C.-ul şi nu se deschid robinetele de la apă sau gaze;
- nu va comenta şi nu se va lăsa antrenat în discuţii cu persoane din rândul curioşilor în
legătură cu fapta săvârşită şi nu va exprima păreri personale;
- se notează imediat amănuntele esenţiale, poziţia şi starea victimei, în mod special
poziţia principalelor obiecte care au legătura cu faptele, observaţii cu privire Ia sistemele
de asigurare şi de închidere a uşilor şi ferestrelor etc.

Conducerea, îndrumarea, controlul şi analiza activităţii de cercetare la faţa locului

 Organizarea şi îndrumarea
Aceste activităţi, presupun:
- cunoaşterea efectivului specializat, destinat cercetării la faţa locului;
- cunoaşterea permanentă a capacităţii de operare în teren (autospeciale, aparatură);
- cunoaşterea situaţiei laboratoarelor şi a nevoilor de dotare (există condiţii de lucru?);
- cunoaşterea încărcăturii de sarcini a lucrătorilor;
- cunoaşterea pregătirii profesionale a lucrătorilor;
- asigurarea planificării corespunzătoare şi componenţei echilibrate a echipelor de
cercetare la faţa locului şi dacă este cazul a echipelor de rezervă;
- cunoaşterea problemelor de administraţie legate de aprovizionarea cu echipament şi
materiale;
- evitarea deplasărilor pentru evenimente care nu necesită cercetarea la faţa locului;
- participarea la cercetarea la faţa locului în cazul unor evenimente deosebite.

 Controlul
În cadrul acestei activităţi, se controlează:
- planificarea activităţii zilnice;
- modul de efectuare a cercetării la faţa locului;
- calitatea procesului-verbal de cercetare la faţa locului:
- consemnarea exactă a datelor privitoare la poziţia urmelor şi suporturilor pe care
acestea sunt găsite;
- modul de ambalare şi ridicare a urmelor;
- calitatea limbajului folosit la întocmirea documentelor;
- calitatea planşelor fotografice;
- concordanţa acestora cu procesele-verbale;
- întocmirea planşelor cu urme (dacă se execută separat), efectuarea amprentărilor şi
excluderilor;
- consemnarea corectă a datelor în registrul de evenimente;
- consemnarea lucrărilor în registrele foto;
- verificarea planurilor de pregătire, verificarea însuşirii cunoştinţelor prin teste;
- verificarea valorificării urmelor rămase în evidenţă (toate categoriile de urme).
Analiza presupune:
- efectuarea periodică a analizelor privind cercetarea la faţa locului (cu exemple
concrete);
- verificarea cunoaşterii situaţiei operative;
- urmărirea permanentă a cazurilor la care nu s-au ridicat urme;
- se vor verifica toate situaţiile în care nu s-a efectuat cercetarea la faţa locului;
- categoriile de urme ridicate (dacă nu se urmăresc exclusiv urmele papilare) şi ce
metode de relevare se aplică;
- numărul de autori identificaţi pe baza urmelor;
- la ce cazuri activitatea de cercetare la faţa locului a condus la găsirea unor mijloace
materiale de probă, altele decât obiectele purtătoare de urme papilare;
- efectuarea unor sondaje privind cazurile cu A.N. soluţionate, la care - urmele papilare
rămase în evidenţă au fost ale martorilor.
Coordonarea activităţii de cercetare la faţa locului va mai avea în vedere:
- asigurarea unei colaborări eficiente între servicii prin schimbul de informaţii;
- instruirea tuturor cadrelor pentru evitarea aglomerărilor la faţa locului;
- supravegherea activităţilor de cercetare la faţa locului desfăşurate de posturile de
poliţie;
- cunoaşterea de către organele de urmărire penală a mijloacelor de investigare
criminalistică actuale (tehnica poligraf, portretul robot pe calculator, examinarea
documentelor în infraroşu şi ultraviolet, spectrometrul de masă - gaz cromatograful) pe
plan local şi central;
- asigurarea unei colaborări constant permanente cu Institutul de Criminalistică.

Rezumat
 Locul faptei constituie locul unde s-a consumat, în total sau în parte, o activitate
infracţională ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia, şi unde se găsesc probele
care vor servi la incriminarea celor care au înfăptuit actul criminal.
 În faza de urmărire penală, cercetarea locului faptei se efectuează după începerea
urmăririi penale, care se poate dispune imediat sau pe parcursul investigării
criminalistice.
 Calitatea procesului-verbal face dovada competenţei, măiestriei şi obiectivitătii celui
 care îl întocmeşte.
 Experienţa arată că ziariştii trebuie să fie lăsaţi suficient de aproape, pentru a
percepe ambianţa locului faptei şi a obţine imagini pentru informarea publicului, dar
suficient de departe şi niciodată în câmpul infracţional, de regulă în nivelul de protecţie
generală.

Concepte si teme de retinut

Cercetarea locului faptei, împrejurări negative sau controversate, fixarea locului faptei,
proces - verbal de cercetare a locului faptei, faza statică a cercetării locului faptei, faza
dinamică a cercetării locului faptei, alibi, câinele de urmărire, ambalarea urmelor,
conservarea urmelor infracţiunii, constatarea tehnico-ştiinţifică, relevarea urmelor.

Intrebari de control si teme de dezbatere

Care sunt caracteristicile cercetării locului faptei?
2. În ce constă importanţa cercetării locului faptei?
3. Ce trebuie să cuprindă procesul-verbal de cercetare a locului faptei?

Teste de evaluare si de autoevaluare

Alegeţi varianta corectă!

1. Cine dispune efectuarea percheziţiei domiciliare:

a. procurorul, la cererea organului de cercetare penală;
b. procurorul, pe timpul nopţii;
c. instanţa de judecata.

2. Cel care ajunge primul la locul faptei nu trebuie sa ia una din următoarele măsuri:
a. acordarea primului ajutor victimelor;
b. înlăturarea curioşilor;
c. executarea masuratorilor fotografice bidimensionale.

3. Ce se întelege prin fixarea locului faptei:

a. marcarea urmelor;
b. conservarea locului faptei;
c. proces-verbal însotit de schiţe, fotografii, imagini video.