Unitatea de învățare nr.

12

Procedura acțiunii în anulare. Executarea hotărârilor arbitrale.

Recunoașterea hotărârilor arbitrale străine

Cuprins

1. Acţiunea în anulare. Procedura

2. Executarea hotărârilor arbitrale naționale
3. Recunoașterea și executarea hotărârilor arbitrale străine

Conținut

1. Procedura acțiunii în anulare

Instanța competentă
Conform art. 610 NCPC, Curtea de Apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul
este instanța competentă să soluționeze acțiunea în anularea hotărârii arbitrale. Așadar,
indiferent de valoare, competența de soluționare a acțiunii în anulare revine de acum Curții de
Apel.

Termenul de exercitare
Art. 611 NCPC stabilește că termenul în care acţiunea în anulare poate fi exercitată
este de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale atacate. Acțiunea se formulează direct
la instanța de control, deci instanța de judecată competentă să soluționeze acțiunea în anulare,
adică Curtea de Apel.
Acest termen este un termen de decădere, având în vederea faptul că, după expirarea
acestui termen părţile nu mai pot cere desfiinţarea hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în
anulare şi, în consecinţă, hotărârea arbitrală nu mai poate fi desfiinţată sub nici un motiv, de
nici o instanţă.
Momentul de început, de la care curge acest termen este precizat de legiuitor în art.
611 NCPC în funcție de momentul comunicării deciziei ce se atacă, care poate fi hotărârea
arbitrală, hotărârea pronunțată ca urmare a procedurii de lămurire sau completare a hotărârii
arbitrale, încheierea prin care s-a soluționat cererea de îndreptare a hotărârii arbitrale sau
decizia Curții Constituționale, când a fost invocat art. 608(1) lit. i NCPC.
 Suspendarea executării
Art. 612 specifică că anularea hotărârii arbitrale nu are efect suspensiv de executare,
întrucât folosește sintagma ‚va putea’: „Curtea de apel va putea suspenda executarea hotărârii
arbitrale împotriva căreia a fost introdusă acțiunea în anulare.” Curtea de Apel va putea deci
dispune suspendarea, iar aceasta se va realiza potrivit art. 484(2)-(5) NCPC, iar pentru motive
temeinice instanța poate reveni asupra suspendării acordate.

Judecarea acțiunii în anulare

Regulile prevăzute de Codul de procedură civilă referitoare la procedura de urmat în
faţa Curții de Apel sesizate cu soluţionarea unei acţiuni în anularea unei hotărâri arbitrale sunt
reglementate în art. 613 NCPC.
Deși instanța de judecată este una de control, judecarea acțiunii în anulare se
efectuează în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță.
Și în materia judecării acțiunii în anulare sunt valabile principiile generale de judecată,
art. 205-208 NCPC aplicându-se corespunzător.

Soluțiile posibile sunt:

- acțiunea în anulare se respinge dacă motivele de anulare invocate sunt
neîntemeiate;
- acțiunea în anulare se admite dacă motivele de anulare invocate sunt
întemeiate, caz în care Curtea de Apel mai întâi anulează hotărârea arbitrală atacată. În
continuare există două variante, în funcție de motivele de desființare invocate:
i. dacă este incident art. 608(1) lit. a, b, e NCPC, atunci Curtea de Apel nu
va rejudeca în fond, ci trimite cauza spre judecată instanței competente;
ii. dacă sunt invocate celelalte motive de desființare de la art. 608(1)
NCPC, atunci Curtea de Apel trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă
cel puțin una din părți solicită în mod expres acest lucru.

La rejudecare, instanța de control se va pronunța în fond în limitele convenției

arbitrale, iar dacă sunt necesare noi probe, acestea se pot administra.
Dacă părţile au convenit expres ca litigiul să fie soluţionat de către tribunalul arbitral
în echitate, curtea de apel va soluţiona cauza în echitate.
Hotărârile astfel pronunțate de către instanța de control sunt supuse recursului.

2. Executarea hotărârilor arbitrale

Principiul de bază este în arbitraj, întemeiat pe natura voluntară privată a acestei

metode de soluționare, este executarea de bunăvoie a hotărârii arbitrale, conform art. 614
NCPC, având în vedere și efectele hotărârii arbitrale (art. 606 NCPC). Se precizează că
executarea se poate face de îndată sau în termenul arătat în cuprinsul hotărârii arbitrale.
Dacă partea care a căzut în pretenții nu executa de bunăvoie hotărârea arbitrală, atunci
este necesară executarea silită a hotărârii, iar art. 615 menționează că se execută silit întocmai
ca și o hotărâre judecătorească, deoarece constituie titlu executoriu, fără a mai fi necesară
vreo formalitate de investire.

3. Recunoașterea și executarea hotărârilor arbitrale străine

Noțiunea de hotărâre arbitrală străină

Această noțiune este reglementată de art. 1123 NCPC, care califică ca fiind străină o
hotărâre arbitrală pronunțată într-un stat străin și care nu este considerată hotărâre națională în
România. Sistemul acesta de dublă calificare instituie un criteriu pozitiv – supunerea hotărârii
procedurii recunoașterii și executării pentru hotărârea arbitrală pronunțată pe teritoriul unui alt
stat decât acela unde se solicită recunoașterea și executarea acesteia, – și un criteriu negativ –
supunerea hotărârii procedurii recunoașterii și executării pentru hotărârea arbitrală care nu
este considerată ca sentință națională în statul unde este cerută recunoașterea și executarea.
Reținem că locul pronunțării hotărârii (criteriul geografic) determină calificarea ca
națională sau străină a hotărârii arbitrale respective. Elementul de extraneitate determină
calificarea ca internă sau internațională a hotărârii arbitrale.

Noțiunea de recunoaștere
Termenul de recunoaştere a unei hotărâri arbitrale implică admiterea pe teritoriul
statului în care recunoaşterea este solicitată a efectelor produse de pronunţarea hotărârii
arbitrale. Principalul efect al recunoaşterii unei hotărâri arbitrale pe teritoriul unui alt stat
decât cel din care provine constă în admiterea soluţiei cu caracter definitiv dată de către
tribunalul arbitral străin respectivului litigiu.
Prin recunoaştere se acordă hotărârii arbitrale străine autoritate de lucru judecat şi se
împiedică soluţionarea aceluiaşi litigiu (între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi
cauză). De la data recunoaşterii hotărârea arbitrală străină va avea în privinţa autorităţii de
lucru judecat acelaşi regim ca şi o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti naţionale.
recunoașterea hotărârii arbitrale străine este numai judiciară.

Sediul materiei
Recunoașterea hotărârilor străine pe teritoriul României sunt prevăzute în art. 1094-
1101 NCPC, iar executarea în art. 1102-1109 NCPC, pe când reglementarea în materie a
hotărârilor arbitrale străine se găsesc în art. 1123-1132 NCPC.
Recunoaşterea și executarea hotărârilor arbitrale străine pe teritoriul României se face
în conformitate cu prevederile art. 1124 NCPC, exceptând cazurile în care îşi găsesc
aplicabilitatea unele convenţii internaţionale la care România este parte. Cea mai importantă
în această materie este Convenția de la New York, 1958, alături de Convenția de la Geneva,
1961.

Condițiile recunoașterii
 Art. 1124 NCPC statuează că o hotărâre arbitrală străină este recunoscută și poate fi
executată în România dacă litigiul respectiv poate fi soluționat pe cale arbitrală în România –
deci criteriul arbitrabilității obiective – și dacă hotărârea respectă ordinea publică.
Recunoașterea hotărârii arbitrale străine semnifică de fapt recunoașterea puterii de
lucru judecat a respectivei hotărâri în ordine juridică statală a statului solicitat în momentul
pronunțării, iar puterea executorie este conferită de executarea hotărârii. Desigur că sunt
necesare a fi îndeplinite și caracterele celelalte ale unei hotărâri arbitrale naționale.
Eficacitatea hotărârilor arbitrale străine precum este prevăzută în art. 1124 NCPC
legitimează nu numai recunoașterea și executarea acestora, ci și regularitatea internațională a
acestora, deoarece recunoașterea unei hotărâri arbitrale străine se acordă de către instanţele
judecătoreşti pe baza verificării anumitor condiţii, numite în literatura de specialitate „condiţii
de regularitate internaţională” – obiect fiind constatarea îndeplinirii ipotezelor de validitate ale
hotărârii arbitrale străine, care trebuie îndeplinite pentru admiterea efectelor hotărârii pe un
teritoriu străin. Sancțiunea o reprezintă refuzul exequaturului, adică a recunoașterii și
executării hotărârii respective.
Condiția arbitrabilității obiective - așadar ne raportăm la art. 542(1) NCPC - este
verificată de către instanța competentă potrivit art. 1125 NCPC, iar condiția arbitrabilității
trebuie îndeplinită la momentul încheierii convenției arbitrale.
Condiția respectării ordinii publice de drept internațional privat român este necesară,
principiile generale de drept trebuie respectate (dreptul la apărare, motivarea hotărârii,
comunicarea și citarea conform normelor legale) și deoarece au existat în timp schimbări
privitoare la arbitrabilitatea subiectivă a unui litigiu la momente diferite (de exp. în materia
achizițiilor publice). În privinţa recunoaşterii statul solicitat se raportează la o ordine publică
actuală.
Prin urmare, prezintă interes sensul pe care aceasta noţiune îl are în sistemul nostru
juridic din momentul invocării hotărârii străine, iar nu în cel de la data soluţionării litigiului
arbitral, deoarece este posibil ca, în intervalul de timp dintre cele două momente, criteriile ce
definesc compatibilitatea cu principiile fundamentale să fi evoluat.

Executarea silită a hotărârilor arbitrale străine – procedura de exequatur

Spre deosebire de alte efecte ale hotărârilor străine care se pot produce de plin drept în
statul solicitat (spre exemplu puterea probatorie obişnuită), executarea silită este subordonată
în mod strict şi fără nici o excepţie condiţiei ca mai întâi să fie încuviinţată de organele
judecătoreşti competente ale statului solicitat.
Această cerinţă se întemeiază pe principiul suveranităţii, în temeiul căruia fiecare stat
are dreptul exclusiv să organizeze şi să asigure pe teritoriul său folosirea forţei de
constrângere.
Verificarea îndeplinirii de către sentinţa arbitrală a condiţiilor impuse pentru
recunoaşterea sau executarea silită pe teritoriul României revine instanţelor judecătoreşti
române. Procedura judiciară în cadrul căreia hotărârea străină este declarată executorie, în
urma controlului exercitat asupra ei de către instanţele statului pe teritoriul căruia se cere
executarea este numită exequatur.
 În măsura în care o persoană refuză să admită efectele unei hotărâri arbitrale
pronunţată în străinătate, cel interesat să obţină recunoaşterea are la dispoziţie două căi
procedurale, calea principală şi cea incidentală. Reținem că în sistemul NCPC niciuna dintre
cele două modalități procedurale nu se mai deosebesc sub aspectul procedurii de soluționare a
cererii, atât în ceea ce privește recunoașterea cât și executarea hotărârilor arbitrale străine.
Astfel, ambele se soluționează prin pronunțarea unei hotărâri, ce poate fi atacată numai cu
apel. Dacă hotărârea arbitrală străină conține soluții asupra mai multor capete de cerere ce pot
fi disociate, încuviințarea poate fi acordată separat pentru fiecare dintre aceste aspecte
disjunse.
Instanța competentă să efectueze controlul de legalitate al solicitării de recunoaștere și
executare este tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul
celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală. În caz de imposibilitate de stabilire a
tribunalului prevăzut mai sus, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
Cererea deci se poate face numai pentru solicitarea recunoașterii hotărârii arbitrale
străine (deci a autorității de lucru judecat) sau când este necesară încuviințarea executării
silite. Recunoașterea implică deci caracterul definitiv și obligatoriu al hotărârii arbitrale
străine, iar executarea implică atribuirea forței executoriii, deci forța de constrângere a statului
este asigurată pentru a se putea obține executarea silită pe teritoriul României. Astfel se
solicită asimilarea hotărârii arbitrale străine cu hotărârea judecătorească.
Cererea de recunoaștere a hotărârii arbitrale străine întrerupe prescripția dreptului de a
obține executarea silită.
Art. 1127 NCPC stabilește care sunt actele necesare ce se atașează la cererea de
recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine. Cererea trebuie însoţită de hotărârea
arbitrală şi convenţia arbitrală, în original sau în copie, care sunt supuse supralegalizării în
condiţiile prevăzute la art. 1.092 NCPC. Aceasta semnifică că scutirea de supralegalizare
poate fi legală - adică în baza unui tratat internațional la care România este parte sau pe bază
de reciprocitate legală ori convențională. Dacă hotărârea și convenția arbitrală nu sunt
redactate în limba română, solicitantul trebuie să prezinte şi traducerea acestora în limba
română, certificată de conformitate (adică un certificate de traducător autorizat).
Cererea de recunoaştere sau de executarea a hotărârilor arbitrale străine în România se
soluţionează în cadrul unei proceduri cu caracter contencios, ceea ce impune, în mod
obligatoriu, citarea părţilor interesate, adică a celei care a făcut cererea (reclamantul), cât şi a
celei care a refuzat recunoaşterea (pârâtul) (art. 1130 NCPC). Procedura contencioasă are un
caracter contradictoriu, care permite pârâtului să se apere folosind toate mijloacele de probă
de care dispune. Pârâtul nu va putea însă să invoce apărări care pun în discuţie fondul
litigiului soluţionat în străinătate deoarece la aceasta se opun dispoziţiile imperative ale
art.1132 NCPC care stabilește neexaminarea fondului cauzei.
Art. 1130(2) NCPC instituie o excepţie de la obligativitatea citării părţilor pentru
soluţionarea cererii de recunoaştere sau de executare a unei hotărâri arbitrale străine, în cazul
în care din această hotărâre rezulta faptul că pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii.
Referitor la posibilitatea suspendării judecării recunoaşterii şi executării hotărârii
arbitrale străine, tribunalul poate lua în considerare această opțiune dacă anularea ori
suspendarea acesteia este solicitată autorităţii competente din statul unde a fost pronunţată sau
din statul după legea căruia a fost pronunţată, caz în care tribunalul poate dispune și
depunerea unei cauțiuni de către cealaltă parte. Pentru a se putea solicita o asemenea măsură
de suspendare, condiția prealabilă este formularea unei asemenea cereri de către partea care
solicită recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine.
Cererea de recunoaştere sau de executare a hotărârii arbitrale străine se soluţionează
printr-o hotărâre ce poate fi atacată numai cu apel (art. 1130 NCPC).

Cazuri de refuz al recunoașterii sau executării hotărârii arbitrale străine

Art. 1128 NCPC se ocupă cu cazurile de respingere ale cererii de recunoaștere sau
executare a hotărârii arbitrale străine.
Partea împotriva căreia este solicitată recunoașterea sau executarea este ținută să
dovedească existența unuia dintre motivele respective, ceea ce semnifică că sarcina probei
este răsturnată. Prezumția este deci în favoarea principiului regularității internaționale a
hotărârii arbitrale străine.
Motivele expuse de legiuitor se referă la unul dintre următoarele motive:
a) părţile nu aveau capacitatea de a încheia convenţia arbitrală conform legii aplicabile
fiecăreia, stabilită potrivit legii statului unde hotărârea a fost pronunţată;
b) convenţia arbitrală nu era valabilă potrivit legii căreia părţile au supus-o sau, în
lipsă de stabilire a acesteia, conform legii statului în care hotărârea arbitrală a fost pronunţată;
c) partea contra căreia hotărârea este invocată n-a fost cuvenit informată cu privire la
desemnarea arbitrilor sau cu privire la procedura arbitrală ori a fost în imposibilitate de a-şi
valorifica propria apărare în procesul arbitral;
d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală n-a fost conformă
convenţiei părţilor ori, în lipsa unui acord al acestora, legii locului unde a avut loc arbitrajul;
e) hotărârea priveşte un diferend neprevăzut în convenţia arbitrală sau în afara
limitelor fixate de aceasta ori cuprinde dispoziţii care excedează termenilor convenţiei
arbitrale. Totuşi, dacă dispoziţiile din hotărâre care privesc aspecte supuse arbitrajului pot fi
separate de cele privind chestiuni nesupuse arbitrajului, cele dintâi pot fi recunoscute şi
declarate executorii;
f) hotărârea arbitrală n-a devenit încă obligatorie pentru părţi sau a fost anulată ori
suspendată de o autoritate competentă din statul în care sau după legea căruia a fost
pronunţată.

În cele ce urmează încercăm pe scurt să analizăm cele 6 motive mai sus reținute de
legiuitor.
a)+b). Observăm că primele două motive constituie nevaliditatea convenției arbitrale,
prima referindu-se la arbitrabilitatea subiectivă (conform legii statului unde a fost pronunțată
hotărârea), iar a doua la nulitatea ori inoperabilitatea convenției arbitrale (conform legii
aplicabile convenției arbitrale).
 Nevaliditatea convenției arbitrale privind lipsa capacității unei din părți de a încheia
convenția arbitrală se analizează conform legii aplicabile prin aplicarea normei conflictuale a
forului, fiind norma conflictuală a instanței de exequatur.
b). Nevaliditatea convenției arbitrale în toate celelalte cazuri cu excepția capacității
constituie al doilea motiv.

c). Al treilea motiv se referă la nerespectarea principiului dreptului la apărare și cel al

contradictorialității, care se iau în considerare pe toată perioada de desfășurare a procedurii
arbitrale, până la finalizarea prin pronunțarea hotărârii.

d). Depășirea limitelor obiectului convenției arbitrale cu privire la constituirea

tribunalului sau conformitatea procedurii arbitrale este considerată ca al patrulea motiv.
Nerespectarea regulilor de constituire a tribunalului arbitral potrivit convenției arbitrale sau de
legea locului arbitrajului, cât și nerespectarea regulilor de procedură arbitrală conform
convenției arbitrale sau de legea locului arbitrajului constituie un motiv de respingere a
recunoașterii sau executării hotărârii arbitrale străine pronunțare cu asemenea încălcări.
De notat că legea procedurală a țării în care a avut loc arbitrajul este incidentă numai
cu caracter subsidiar.
Nu mai revenim aici cu discuții suplimentare legate de posibilele neconcordanțe între
prevederile convenției arbitrale/legea procedurală a locului arbitrajului și regulile de
procedură arbitrală ale instituției alese, căci am stabilit că art. 617, 619 NCPC rezolvă această
problematică în sensul că primează normele instituției arbitrale care nu permit nicio derogare
odată ales arbitrajul instituțional. Numai în cazul arbitrajului ad-hoc se mai pot întâlni situații
de nerespectare a convenției arbitrale/legii procedurale a locului arbitrajului. În caz de
divergență legate de necorelări între normele de constituire a tribunalului arbitral și regulile de
procedură arbitrală aplicabile, acestea se soluționează în sensul prevalenței dispozițiilor
convenției arbitrale.

e). Al cincilea motiv este legat tot de nerespectarea limitelor convenției arbitrale, în
sensul că hotărârea cuprinde non petita sau ultra petita. Având în vedere principiul
salvgardării voinței comune a părților de a recurge la arbitraj - caracteristic convenției
arbitrale, deci întregului proces arbitral, acesta extinzându-se și asupra hotărârii arbitrale - pot
fi recunoscute și executate dispozițiile legate de aspecte deduse arbitrajului din hotărârea
arbitrală străină care pot fi disjunse de celelalte, care nu se referă la aspecte supuse
arbitrajului.
Deci, respectiva hotărâre arbitrală a fost anulată pentru motivul depășirii competenței
pe care părțile au stabilit-o inițial tribunalului arbitral.

f). Ultimul motiv se raportează la efectele hotărârii arbitrale străine.

f1). Cât timp aceasta nu a devenit obligatorie pentru părți nu se poate cere
recunoașterea sau executarea acesteia.
 În dreptul românesc, conform art. 606 NCPC, din momentul comunicării hotărârea
arbitrală devine obligatorie pentru părți, deci nu este obligatorie și definitivă până nu s-au
epuizat toate etapele procesului arbitral, inclusiv pronunțarea cât și comunicarea oficială a
acesteia. Cerința caracterului obligatoriu al hotărârii implică cerința unui singur exequatur, pe
când caracterul definitiv impune unul dublu, adică și în statul unde s-a pronunțat hotărârea.
Conform art. 635 NCPC chiar dacă sunt atacate cu acțiunea în anulare, hotărârile
arbitrale pot fi puse în executare.
Hotărârea arbitrală străină obligatorie este orice hotărâre regulat pronunțată, încă
atacabilă. Hotărârea arbitrală străină este susceptibilă de a fi atacată după pronunțarea sa la
locul arbitrajului (pronunțării), iar dacă a fost astfel atacată ea nu a devenit încă obligatorie
pentru părți.
f2). Constituie impediment al recunoașterii sau executării hotărârii arbitrale străine pe
teritoriul României anularea hotărârii arbitrale, prin admiterea acțiunii în anulare, sau
suspendarea executării hotărârii de o autoritate competentă a statului unde s-a pronunțat sau
după legea procedurală a statului în care a fost pronunțată.

Concepte și termeni de reținut

- hotărâre arbitrală
- acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale – procedură
- judecarea acțiunii în anulare – posibilitatea suspendării executării hotărârii
arbitrale în cursul judecății acțiunii în anulare
- soluțiile posibile în cazul acțiunii în anulare
- executarea hotărârilor arbitrale
- recunoașterea și executarea hotărârilor arbitrale
- hotărâre arbitrală străină
- recunoașterea hotărârii arbitrale străine - condiții
- procedura de exequatur
- executare silită a hotărârii arbitrale străine
- motive de refuz al recunoașterii sau executării hotărârii arbitrale străine

Întrebări de control și teme de dezbatere

1. Unde este reglementată procedura acțiunii în anulare?

2. Care este instanța competentă să judece acțiunea în anulare?
3. Care este termenul de exercitare al acțiunii în anulare?
4. După expirarea acestui termen legal, părțile mai pot cere desființarea hotărârii
arbitrale? Pe ce cale?
5. Care este momentul de la care curge termenul de exercitare al acțiunii în anulare?
 6. Procedura de anulare a hotărârii arbitrale suspendă de drept executarea hotărârilor
arbitrale? Care este instanța competentă în acest sens?
7. Care sunt soluțiile posibile pentru acțiunea în anulare?
8. Dacă se admite acțiunea în anulare, cum procedează instanța competentă? Care
este acea instanță?
9. Se poate retrimite spre judecare tribunalului arbitral? În ce condiții?
10. Se poate pronunța pe fond instanța competentă să soluționeze acțiunea în anulare?
Argumentați. Dar instanța competentă pentru procedura de exequatur?
11. Se mai pot ataca hotărârile pronunțate ca urmare a acțiunii în anulare? Pe ce cale?
12. În baza cărui principiu se execută hotărârea arbitrală de regulă?
13. Ce este o hotărâre arbitrală străină?
14. Ce semnifică recunoașterea (eficacitatea) hotărârii arbitrale străine? Ce condiții
impune legea pentru aceasta?
15. Cum este reglementată procedura de exequatur în România?Enumerați instanța
competentă, condiții pentru cerere, alte detalii.
16. Cum se soluționează cererea de recunoaștere sau de executare a unei hotărâri
arbitrale străine – prin încheiere interlocutorie, hotărâre, ambele?
17. Enumerați cazurile prevăzute de lege ca motive de refuz al recunoașterii sau
executării hotărârii arbitrale străine. Scurtă analiză a acestor motive.