§ 9. Implicarea instanţei de judecată în executarea hotărârilor judecătoreşti definitive (D.

Visternicean, E.Belei)

Justiţia se înfăptuieşte exclusiv de către instanţele de judecată. Procedura de executare,

fiind o fază a procesului civil, nu poate exista fără implicarea instanţei de judecată. Chiar dacă
intervenţia instanţei de judecată nu are un caracter permanent ca în faza judecării, rolul acesteia
este unul indispensabil executării silite, întrucît justiţia este iluzorie fără ca hotărîrile
judecătoreşti să fie efectiv executate. De aceea, implicarea instanţei de judecată în procedura de
executare este incontestabil necesară, avînd o finalitate stringentă, de a asigura corectitudinea,
promtitudinea şi eficienţa executării silite a actelor de justiţie.
Sarcina instanţei care a ordonat executarea şi care are sub controlul ei permanent
activitatea organului de executare, rămîne aceiaşi - de a arbitra în interesele părţilor un conflict
nestins, de a supraveghea executarea şi de a soluţiona nemulţumirile părţilor, cît şi ale terţilor ale
căror drepturi sunt vătămate prin executarea silită.
În procedura executării silite, instanţei de judecată îi revine un rol pasiv, acţionînd în
toate situaţiile exclusiv la sesizare, fapt determinat de atribuţiile ei particulare la soluţionarea
incidentelor de procedură.
Astfel, putem distinge împuternicirile instanţei de judecată, în procedura de executare,
după scopul lor în 3 categorii:
1. Împuternicirile instanţei de judecată legate de asigurarea cursului executării silite:
• eliberarea titlului executoriu (art.13 Cod de Executare)
• prezentarea documentului executoriu spre executare(art.15 CE)
• soluţionarea suspendării procesului de executare (art.79 CE)
• soluţionarea problemii privind succesiunea procesuală (art.47 CE)
• explicarea hotărîrii, schimbarea modului de executare (art.71 CE)
• soluţionarea întoarcerii executării (art.157-160 CE)
2. Împuternicirile instanţei de judecată specifice unui organ de executare:
• dispunerea aducerii forţate la demersul executorului judecătoresc (art.73 CE)
• anunţarea în căutare a debitorului şi a bunurilor sale (art.72 CE)
• autorizarea pătrunderii forţate în domiciliu pentru sechestrarea bunurilor (art.115 alin.(5)
CE)
3. Împuternicirile instanţei de judecată ce ţin de controlul judecătoresc asupra actelor
executorului judecătoresc;
4. Examinarea şi soluţionarea contestaţiilor depuse de creditor, debitor şi terţe
persoane (art.161-164 CE).

321
1. Acţiunile instanţei de judecată în cadrul asigurării cursului executării silite.
La asigurarea cursului executării silite, instanţa de judecată de fapt crează condiţiile
declanşării şi organizării bunului mers al procedurii de executare. În fapt, atribuţiile enumerate,
reies direct din calitatea de emitent al titlului executoriu.
Eliberarea titlului executoriu de către instanţă are loc la cererea creditorului, după
rămînerea definitivă a hotărîrii, cu excepţia hotărîrilor care se execută imediat (art.256 CPC).
Sunt definitive, deci executorii, hotărîrile judecătoreşti emise în primă instanţă, supuse
apelului, după examinarea pricinii în apel (art.254 alin.(1) CPC). Sunt executorii şi hotărîrile
judecătoreşti pentru care a expirarat termenul de atacare234, dacă participanţii la proces nu au
exercitat apelul în termen.
Apelul exercitat în termen este suspensiv de executare (art.363, alin.(2) CPC). Per a
contrario, apelul depus după expirarea a 30 zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii nu este
suspensiv de executare prin efectul legii. Astfel este legală eliberarea titlului executoriu după ce
hotărîrea a devenit definitivă prin neatacare. Cu toate acestea părţile pot depune apel tardiv şi
doar instanţa de apel este unica competenta a constata dacă apelul a fost depus în termen sau este
tardiv. Executorul judecătoresc, în acest caz nu este în drept să anuleze actele procesuale deja
produse în scopul executării. Executorul judecătoresc va putea suspenda executarea, concomitent
avînd posibilitatea aplicării doar a măsurilor asiguratorii (art.84 al.(2) CE).
Cererea de eliberare a titlului executoriu urmează a fi depusă în formă scrisă, la prima
instanţă. La eliberarea titlului executoriu instanţele de judecată urmează să ţină cont de
respectarea exigenţelor de conţinut stabilite în art.14 din Codul de Executare: denumirea
instanţei de judecată care a eliberat documentul executoriu; pricina în a cărei bază a fost
eliberat documentul executoriu; data pronunţării hotărîrii, dispozitivul (textual); data rămînerii
definitive a hotărîrii sau menţiunea privind executarea imediată; numele, prenumele şi data
naşterii sau denumirea debitorului şi a creditorului; codul fiscal, domiciliul ori sediul lor; datele
bancare de identificare; data eliberării titlului executoriu; menţiuni privind măsurile de
asigurare a acţiunii; menţiunea privind autorizarea pătrunderii forţate a executorului
judecătoresc în încăperile aflate în posesia sau în proprietatea debitorului, inclusiv în cele în
care se află bunurile debitorului. Titlul executoriu, eliberat în temeiul hotărîrii judecătoreşti, se
semnează de către judecător şi grefier şi se certifică cu ştampila instanţei de judecată.

234
Termenul de exercitare a apelului este de 30 zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii pentru toţi participanţii
la proces, indiferent dacă a fost sau nu prezenţi la data pronunţării acestuia. (art.236, alin.(5), lit.b) şi art. 362,
alin.(1) CPC)

322
 Deşi legea nu prevede un termen de eliberare a titlului executoriu, instanţa de judecată va
elibera titlul executoriu de îndată ce a parvenit cererea. Tergiversarea eliberării titlului executoriu
va determina încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil.
Instanţa de judecată urmează să elibereze titlu executoriu, exclusiv la cererea creditorului,
cu exceptiile stabilite de lege. Este greşită practica eliberării titlului executoriu din oficiu şi
anexarea lui la dosar. Însă este recomandabilă practica întocmirii titlului executoriu de către
instanţa care a pronunţat dispozitivul hotărîrii şi transmiterea acestuia cu semnăturile
judecătorului şi grefierului, dar fără ştampilă în cancelaria instanţei. Astfel, persoana interesată
poate prezenta dispozitivul deciziei curţii de apel de respingere a apelului şi menţinere a
hotărîrii, solicitînd în temeiul acestui act de dispoziţie titlul executoriu. Dacă instanţa superioară
admite apelul şi modifică hotărîrea, ori casează hotărîrea instanţei de fond şi pronunţă o nouă
hotărîre, bineînţeles că titlul executoriu trebuie să exprime cu maximă exactitate noua soluţie.
Întrucît legislaţia în vigoare prevede că doar prima instanţă eliberează titluri executorii,
creditorul va trebui să solicite în scris eliberarea titlului executoriu, prezintînd şi dispozitivul
deciziei curţii de apel. Astfel instanţa de fond va elibera titlul executoriu la prezentarea hotaririi
originale a instanţei de fond şi deciziei originale a instanţei de apel, chiar şi în lipsa dosarului
propriu zis. Aceiaşi situaţie va fi şi în cazul în care se solicită eliberarea titlului executoriu pe
pretenţiile admise, necătînd că părţile îşi exercită dreptul de-a contesta hotărîrea cu recurs.
Această manieră de obţinere a titlului executoriu este simplă şi mai rapidă, întrucît aplicarea ad
literam a procedurii elibrării de titluri executorii de către instanţa, hotărîrea căreia a fost casată
ori modicată implică o durată excesiv de mare. Or, curtea de apel după pronunţarea
dispozitivului deciziei, va redacta în max 15 zile decizia integrală, apoi va expedia dosarul la
prima instanţă. Făcînd abstracţie că redactarea deciziilor în apel, de regulă, întîrzie, iar
expedierea dosarului, recepţionarea acestuia necesită timp, eliberarea titlului executoriu în
asemenea cazuri va fi împiedicată de proceduri formale şi de durată.
Conform art.256 alin.(1) CPC, urmează să fie executate imediat, ordonanţa sau hotărîrea
judecătorească prin care pîrîtul este obligat la plata: pensiei de întreţinere, salariului şi a altor
drepturi ce decurg din raporturi de muncă, precum şi a îndemnizaţiilor prevăzute de statutul
şomerilor, repararea prejudiciilor cauzate prin vătămare a integrităţii corporale sau prin o altă
vătămare a sănătăţii ori prin deces, dacă reparaţia s-a efectuat sub formă de prestaţii băneşti
periodice, a unui salariu mediu pentru absenţa forţată de la lucru, în cazul reintegrării în serviciu.
În aceste situaţii nu este necesar ca hotărîrea să devină definitivă pentru a fi executată. Pe
lînga faptul că eliberează titlul executoriu din ofciu, instanţa de judecată mai are obligaţia
conform art.15 alin.(2) din Codul de executare, să prezinte documentul executoriu spre
executare. Atenţionăm că doar la această etapă instanţa substituie creditorul în dreptul de

323
dispoziţie al său de a pune în executare titlul executoriu. Ulterior, pe parcursul procedurii de
executare silită, creditorul obligaţiei, imediat executorii, îşi va realiza drepturile de sine stătător,
la propria discreţie, inlusiv prin substituirea executorului judecătoresc (art.32 CE).
Instanţa de judecată va mai prezenta din oficiu titlul executoriu spre executare în pricinile
ce ţin:
• de confiscare a bunurilor,
• de urmărire a sumelor ce urmează a fi făcute venit la stat,
• de urmărirea sumelor încasate din contul statului, din contul întreprinderilor de stat şi al
celor municipale, al societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat,
• de repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen
rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti,
• de repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,
ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. (art.15 alin.(2) Cod de Executare).
Potrivit art.30, alin.(3) şi (4) CE titlul executoriu va fi expediat din oficiu de către
instanţa de judecată executorului judecătoresc în a cărui competenţă teritorială excepţională,
stabilită de camera teritorială a executorilor judecătoreşti, se află domiciliul sau sediul
debitorului. Atunci cînd titlul executoriu se referă la urmărirea sumelor încasate din contul
statului, din contul întreprinderilor de stat şi al celor municipale, al societăţilor comerciale cu
capital majoritar de stat, titlurile executorii se remit din oficiu de către instanţa de judecată spre
executare executorului judecătoresc indicat de creditor în cererea de eliberare a titlului
executoriu.
Potrivit art.178 alin.(2) CPC, în baza încheierii de asigurare a acţiunii, judecătorul sau
instanţa eliberează titlul executoriu reclamantului, iar copia încheierii de asigurare a acţiunii –
pîrîtului. Instanţa va întocmi titlul executoriu pentru încheierea de asigurare a acţiunii odată cu
încheierea de asigurare şi îl va elibera de îndată la cererea creditorului. Modul de punere în
executare a titlului executoriu de asigurare a acţiunii este reglementat de art. 27 din CEx, părţile
la acestă fază de executare au calitatea de reclamant şi pîrît. Astfel, partea care solicită punerea în
executare a măsurii asiguratorii fiind obligată să suporte cheltuielile de executare. Soarta
restituirii cheltuielilor de executare (art.90 lit. h) CE) va fi soluţionată de instanţa de judecată
odată cu emiterea hotărîrii, potrivit prevederilor art. 94 şi 97 CPC.
Este de menţionat ca procedura de executare în cazul asigurîrii acţiunii începe direct cu
emiterea actului procesual corespunzător (încheiere de aplicare măsurilor asiguratorii; proces
verbal de sechestru) fară a fi necesară emiterea încheierii de intentare a procedurii de executare şi
finisează cu înştiinţarea instanţei de judecată despre măsurile întreprinse în scopul executării
măsurilor asiguratorii, fără a fi necesară emiterea încheierii de încetare a executării, deoarece

324
asupra continuării măsurilor de asigurare a executării executorul judecătoresc poate reveni pe
întreagă perioadă a procesului de executare.
Eliberarea dublicatului titlului executoriu are loc la cererea creditorului, în caz de
pierdere sau de deteriorare a titlului executoriu, în cel mult 5 zile. (art.19 alin.(1) CE). Deşi
dreptul de a primi titlul executoriu original îi revine exclusiv creditorului, dublicatul acestuia,
poate fi solicitat şi de executorul judecătoresc. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de
eliberare a dublicatului titlului executoriu, este aceiaşi instanţă care a emis titlul executoriu, fără
a covoca şedinţă de judecată. Cererea prin care se solicită eliberarea dublicatului titlului
executoriu, urmează să conţină argumente suficiente şi probe anexate care confirmă faptului
deteriorării sau pierderii originalului. Conform art.3 alin.(1) lit.m) al Legii taxei de stat,
eliberarea copiilor, dublicatelor, repetate de pe actele eliberate de către instanţa de judecată se
impune cu taxă de stat, în mărime de 50% plus 2% pentru fiecare pagină, unităţi convenţionale.
Astfel, în absenţa dovezii achitării taxei de stat, instanţa de judecată urmează sa refuze eliberarea
dublicatului titlului executoriu.
Instanţa de judecată urmează să verifice faptul dacă a emis titlu executoriu original.
Aprecierea probelor referitoare la pierderea sau distrugerea documentului executoriu original
este la fel de importantă pentru evitarea situaţiei existenţei mai multor titluri executorii cu forţă
de original. Dacă se va constata că sunt întrunite temeiurile de fapt şi de drept instanţa de
judecată va elibera titlu executoriu cu menţiunea obligatorie “Dublicat”. În cazul refuzului în
eliberea dublictul titlului executoriu, instanţa de judecată va elibera o încheiere motivată, care va
fi susceptibilă de recurs în termen de 15 zile de la pronunţarea ei (art.425 CPC)

Succesiunea de drepturi, în procedura de executare este reglementată de art. 47 al

Codului de Executare. Astfel, în cazul ieşirii uneia dintre părţi din procedura de executare
decesul persoanei fizice, încetarea sau reorganizarea persoanei juridice, cesiunea de creanţă,
preluarea datoriei, instanţa de judecată examinează cererea privind înlocuirea acestei părţi cu
succesorul ei în drepturi. Realizarea succesiunii în drepturi este condiţionată de voinţa părţii
cointeresate. Pentru admiterea succesiunii procesuale, este necesar ca raportul juridic, care
constituie obiectul documentului executoriu, să admită succesiunea în drepturi. Nu poate fi
admisă succesiunea în drepturi a debitorului căruia îi incumbă obligaţii personale, care după
natura lor, nu pot fi realizate de către o altă persoană.
Astfel, în cazul încetării din viaţă, declarării dispariţiei fără urmă sau al declarării
decesului creditorului/debitorului, avînd o creanţă/obligaţie ce ţine de încasarea pensiei de
întreţinere nu va fi admisă succesiunea în drepturi şi nici o altă persoană nu va fi îndreptăţită să
pretindă executarea acestor prestaţii.

325
 Succesiunea de drepturi în cadrul procedurii de executare este dispusă de către instanţa de
judecată prin emiterea unei încheieri privind admiterea succesiunii de drepturi, susceptibilă de a
fi contestată cu recurs. Toate actele săvîrşite în cadrul procedurii de executare pînă la înlocuirea
părţii în procedura de executare cu succesorul ei în drepturi sunt obligatorii în măsura în care ar
fi fost obligatorii pentru partea înlocuită.(art.47 alin.(2) CE)
În cazul cesiunii de creanţă sau preluării datoriei, legea nu prevede expres suspendarea
procedurii de executare, astfel suspendarea procesului, va fi posibilă doar la adresarea cu cererea
respectivă, în instanţa de judecată.
Înstanţa de judecată este în drept de a suspenda procesul de executare, la cererea
executorului judecătoresc sau a părţilor (art.79 CE). Atenţionăm că suspendarea obligatorie a
procedurii de executare (art.78 CE) este de competenţa executorului judecătoresc, iar cea
facultativă (art.79 CE) de competenţa instanţei de judecată. În acest caz se va ţine cont că
suspendarea executării este un drept al instanţei de judecată şi poate fi solicitată în cazurile
expres stabilite de lege. Instanţa de judecată va decide printr-o încheiere, susceptibilă de recurs,
asupra suspendării procesului de executare. Deşi legea acordă o discreţie largă instanţei de
judecată, în ceea ce priveşte decizia de a suspenda sau nu procesul, totuşi încheierea
judecătorească trebuie sa fie determinată de considerente de eficienţă şi nicidecum să nu
tergiverseze procesul de executare. Trebuie de asemenea, să se ţină cont ca termenul de
examinare a contestaţiei asupra actelor executorului judecătoresc este de 30 zile (art.163, alin.(1)
CE).
În toate cazurile, cînd instanţa de judecată va examina cererea de suspendare a executării
se va ţine cont de respectarea intereselor ambelor părţi ale procedurii de executare. Pe durata
suspendării procedurii de executare, orice act de executare este interzis, cu excepţia aplicării
măsurilor de asigurare(art. 84 alin.(2) CE). Încheierea de suspendare a executării nu serveşte
drept temei pentru anularea măsurilor de asigurare dispuse de către executorul judecătoresc sau
de către instanţa de judecată anterior.
Încheierea de suspendare a executării silite nu poate conţine un termen de suspendare
determinat în zile, săptămîni, luni sau ani, dar considerăm obligatorie indicarea în această
încheiere criteriul determinant pînă cînd este suspendată procedura de executare. Astfel,
suspendarea executării documentului executoriu va dura:
a) pînă la rămînerea irevocabilă a încheierii de explicare sau refuz în explicare (art.251,
alin. (4) CPC) în cazul adresării de către executorul judecătoresc în instanţa de judecată a cererii
de a se explica hotărîrea adoptată;

326
 b) pînă la întoarcerea debitorului în ţară în cazul aflării debitorului într-o delegaţie
îndelungată în interes de serviciu sau cu o misiune de stat atunci cînd obligaţia are un caracter
personal;
c) pînă la externarea debitorului în cazul aflării acestuia într-o instituţie curativ-
profilactică;
d) pînă la găsirea debitorului ori încetarea căutării lui în cazul căutării acestuia;
e) pînă la soluţionarea irevocabilă a cauzei civile privind ridicarea sechestrului de pe
bunuri – în partea ce ţine de aceste bunuri intentate la cererea terţilor;
f) pînă la rămînerea irevocabilă a actului de dispoziţie emis de instanţa competentă în
cazul contestării eliberării titlului executoriu.
Dacă titlu executoriu a fost emis din neglijenţa instanţei de judecată, deşi hotărîrea
instanţei de judecată a fost contestată în termen cu apel, suspendarea procesului de executare va
fi necesară întrucît va reprezenta o maniera de corectare a erorii procesuale. Concomitent
executorul judecătoresc pe durata suspendarii procedurii de executare este în drept sa aplice
masuri asiguratorii (art.84 alin.(2) CE)
Anularea încheierii judecătoreşti de suspendare a procesului de executare poate avea loc
fie ca efect al exercitării recursului, fie în urma încetării temeiului de suspendare prevăzut de
lege. În acest ultim caz, persoana interesată sau chiar executorul judecătoresc vor cere instanţei
de judecată care a emis încheierea de suspendare anularea acesteia, invocînd şi probînd
înlăturarea împrejurărilor care au provocat suspendarea. Altfel, procedura de executare poate fi
reluată.
Schimbarea modului şi a ordinii de executare (art.77 CE, art.252 CPC) va fi dispusă de
către instanţa de judecată, la cererea părţilor din procedura de execuare, dacă există circumstanţe,
care fac dificilă sau imposibilă executare în ordinea şi modul stabilit de instanţă în dispozitivul
hotătîrii şi în titlul executoriu. Instanţa competentă să determine schimbarea modului şi a ordinii
de executare, va fi instanţa care a pronunţat hotărîrea. Examinarea cererii va avea loc în şedinţă
de judecată, părţilor comunicănduli-se locul, data şi ora şedinţei, neprezentarea lor însă nu va
împiedica examinarea cererii. În cadrul şedinţei de judecată, părţile urmează să demonstreze
imposibilitatea executării hotărîrii în modul în care iniţial s-a stabilit.
În cazul schimbării modului de executare, nu va fi admisă schimbarea sensului hotărîrii,
astfel, ceea ce a decis instanţa iniţial, urmează să rămînă neschimbat, modificat fiind doar modul
de realizare efectivă a drepturilor. La momentul depunerii cererii de schimbare a modului sau
ordinii de executare, obligaţia debitorului încă nu este îndeplinită integral sau parţial.
Partea care solicită examinarea chestiunii privind schimbarea modului sau ordinii de
executare nu poate fi limitată în dreptul de a cere despăgubiri pentru întîrzierea executării.

327
 Instanţa va emite încheiere de schimbare modului sau ordinii de executare, susceptibilă de
recurs şi va emite un nou titlu executoriu.
Dacă instanţa va refuza schimbare modului sau ordinii de executare, de asemenea va
adopta o încheiere, pentru care legea nu prevede posibilitatea recurării.
Explicarea hotărîrii (art.251 CPC) este necesară atunci cînd nu este clar sensul,
extinderea sau modul de aplicare a dispozitivului hotărîrii, ce urmează să fie executată, sau dacă
hotărîrea cuprinde dispoziţii contradictorii. Explicarea, nu va modifica cuprinsul hotărîrii, ci doar
va cuprinde precizări referitor la extinderea, sensul şi modalitatea de executare a dispozitivului dat
de instanţă anterior sau, în cazul extinderii dispoziţiilor contradictorii, va omite contradicţiile
existente, dînd o rezolvare neechivocă cazului. Ea nu poate fi considerată ca un mijloc destinat
modificării sau anulării titlului executoriu, această finalitate fiind posibil de realizat doar prin
intermediul căilor de atac. La examinarea cererii de explicare a hotărîrii nu se vor discuta
împrejurări, care ar repune în discuţie o hotărîre judecătorească irevocabilă, deoarece acest fapt
contravenind direct, autorităţii lucrului judecat. Obiectul explicaţiilor se va referi la înţelesul
hotărîrii, limitele şi modalitatea executării prestaţiilor precum şi la cercul persoanelor vizate prin
hotărîre.
Din considerentele faptului, că executare nemijlocită a acţiunilor de executare este un
atribut al executorului judecătoresc, anume acestuia îi revine obligaţia principală de a sesiza prin
demers instanţa de judecată privind explicarea hotărîrii, dacă o consideră neclară. Explicarea
hotărîrii poate fi solicitată şi de către părţile în procedura de executare, prin intermediul
executorului judecătoresc, întrucît art.71 CE prevede „Executorul poate solicita din oficiu sau la
cererea părţilor” Potrivt art 251 CPC, instanţa de judecată poate explica modul de executare a
hotărîrii judecătoreşti şi la cererea paticipanţilor la proces. Astfel se creează distincţia dintre
participanţii la proces şi participanţii la procedura de executare, ultimii avînd dreptul să solicite
explicare modului de executare doar prin intermediul executorului judecătoresc.
Explicare hotărîrii este admisibilă dacă nu a fost executată sau dacă nu a expirat termenul
de executare silită (art.251, alin.(2) CPC) Aceste două condiţii de admisibilitate a cererii reies din
principiul securităţii raporturilor juridice. La adresarea în instanţa de judecată cu cererea de a
explica modul de execuare a hotărîrii judecătoreşti, instanţa la cererea solicitantului este în drept
să suspende procedura de executare pe perioada pînă la care se va expune.
Încheierea judecătorească privind explicarea hotărîrii se supune recursului. În acest sens,
încheierea judecătorească privind refuzul de a explica hotărîre, de asemenea, se supune
recursului, întrucît ea poate face imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului de
executare silită. În consecinţă, încheierile respective vor rămăne irevocabile peste 15 zile de la
pronunţare dacă nu s-au contestat sau de la data pronunţării deciziei instanţei superioare cu

328
privire la cererea de recurs. (art.251, 423-428 CPC). Nu considerăm justificată practica emiterii
unui nou titlu executoriu în acest caz, or încheierea prin care se explică dispozitivul hotărîrii va
facilita înţelegerea, extinderea sau modul de aplicare a acstuia.
Necesitatea întoarcerii executării (art.157 CE) survine în următoarele situaţii:
• cînd o hotărîre judecătorească deja executată a fost anulată sau modificată, prin decizia
instanţei superioare;
• cînd în urma rejudecării cauzei pretenţiile reclamantului s-au respins integral ori parţial;
• cînd prin decizia instanţei superioare sau ca efect ale rejudecării cererea a fost scoasă de pe
rol ori procesul a încetat;
Prin întoarcerea executării, părţile se restabilesc în drepturile sale, căci nerestituirea celor
primite de la debitor de către creditor, ar crea situaţia îmbogăţirii fără justă cauză a ultimului.
Actul juridic în temeiul căreia s-au făcut încasările fiind anulat, stabileşte nejustificarea prestaţii
efectuate. Restituirea prestaţiei deja executate implică şi valoarea cheltuielilor de executare, în
cazul restituirii parţiale, cheluielile de executare vor fi suportate proporţial prestaţiei remise.
Potrivit art.240 alin.(3) CPC, instanţa de judecată adoptă hotărîrea în limiteletele
pretenţiilor înaintate de reclamant. Astfel, art.159 alin.(1) CE conţine o dificienţă de
reglementare. Dacă nu este invocat de către părţi, instanţa de judecată, care casează hotărîrea nu
poate cunoaşte faptul dacă aceasta a fost sau nu executată total sau parţial. În aceste
circumstanţe, dispunerea întoarcerii executării, nu poate avea loc, întrucît nu este certă întinderea
obligaţiilor executate. Totuşi instanţa de judecată va dispune întoarcerea executării din oficiu
doar dacă din materialele dosarului reiese cert că hotărîrea judecătoarească a fost executată.
În cazul în care a fost omisă de către apelant sau recurent solicitarea întoarcerii executării,
este recomandabil ca instanţa de judecată să concretizeze la ce etapă se află executarea hotărîrii.
Astfel, s-ar determina valoarea prestaţiilor necesare a fi întoarse, ori întoarcerea executării este
posibilă doar dacă a avut loc efectiv o executare totală sau parţială.
Punerea în discuţie din oficiu, a întoarcerii executării de către instanţa de judecată a
întoarcerii executării, ar crea situaţia expunerii asupra eventualii soluţii în apel, iar în recurs acest
lucru nici nu este posibil, or, curtea supremă de justiţie, de regulă, examinează recursurile fără
prezenţa participanţilor la proces sau a reprezentanţilor acestora.(art.444 CPC)
Instanţa de judecată care a soluţionat întoarcerea executării, va elibera la cerere, titlu
executoriu pentru a asigura executarea silită a hotărîrii sale.
Este greşită practica potrivit căreia, părţile pot solicita prin cerere suplimentară ca
instanţa de judecată de apel sau de recurs să se expună asupra întoarcerii executării, în cazul în
care au omis acest fapt la faza dezbaterilor judecătoreşti. În aceste circumstanţe, instanţa de

329
 judecată ar încalcă principiul nemijlocirii cercetării judecătoreşti şi dreptul la apărare al celeilate
părţi.
Potrivit art. 158 alin.(1) din Codul de Executare, instanţa de judecată, căreia i s-a transmis
pricina spre rejudecare, este obligată să soluţioneze din oficiu întoarcerea executării.
Nesoluţionarea acestei probleme, nu decade părţile din dreptul de a cere întoarcerea executării pe
calea acţiunii civile sau procedurii în ordonanţă, fără respectarea procedurii prealabile, ori
întoarcerea executării este un drept incontestabil al pîrîtului, întrucît rezultă dintr-o hotărîre
judecătorească irevocabilă.
Debitorul, căruia îi revine dreptul la recuperarea prestaţiilor executate, poate cere
întoarcere executării pe calea procedurii în ordonanţă în temeiul art.158 alin.(3) CE. La
examinarea cererii, precum şi a eventualelor obiecţii depuse instanţa de judecată urmează să ţină
cont de faptul că valoare pretenţiilor creditorului urmează a fi incontestabilă, în cazul unor
divergenţe asupra acestui fapt, judecătorul urmează să refuze primirea cererii în temeiul art. 348
alin.(2) lit.d) CPC sau să anuleze ordonanţa emisă. În acest caz judecătorul va explica
creditorului că pretenţia sa poate fi înaintată debitorului în procedură de examinare a acţiunii
civile. Dacă instanţa de judecată nu primeşte din partea debitorului obiecţii motivate sau dacă
debitorul este de acord cu pretenţiile creditorului, judecătorul eliberează creditorului un al doilea
exemplar de ordonanţă judecătorească. Această ordonanţa va reprezenta un document
executoriu.
Dreptul la întoarcerea executării, poate fi realizat şi prin depunerea unei cereri de
chemare în judecată în procedura acţiunii civile. În acest caz instanţa de judecată va asigura
egalitatea şi disponibilitatea în drepturi a participanţilor în proces. Reieşind din principiul
nemijlocirii cercetării judecătoreşti în cadrul şedinţei de judecată, instanţa de judecată va putea
stabili cert, mărimea prestaţiei executate. La judecarea pricinii, nu se va admite completarea sau
modificarea hotărîrii iniţiale, respectîndu-se principiul autorităţii lucrului judecat. Dacă
pretenţiile reclamantului sunt întemeiate înstanţa de judecată va adopta o hotărîre prin care va
admite acţiunea. În temeiul hotărîrii definitive, la solicitarea creditorului instanţa de judecată va
elibera titlul executoriu.
Instanţa de judecată ca organ de executare silită. Procedura soluţionării
demersurilor executorului judecătoresc.
În cursul executării silite pot să apărea o serie de incidente, care împiedică, sau fac
imposibilă executarea silită. Implicarea instanţei de judecată la soluţionarea acestor incidente este
una oportună şi necesară, în vederea asigurării proporţionalităţii dintre realizarea dreptului
creditorului şi limitarea drepturilor debitorului.

330
 Din categoria acţiunilor executorului judecătoresc soluţionate cu concursul instanţei de
judecată, pot fi evidenţiate:
• anunţarea în căutarea debitorului şi a bunurilor sale (art.72 CE),
• aducerea forţată a debitorului (art.73CE),
• aplicarea interdicţiei de a părăsi ţara (art.64 CE),
• pătrunderea forţată în domiciliu pentru sechestrarea bunurile (art.115, alin.4 CE),
• confirmarea procesului verbal al licitaţiei (art.136 CE).
În primul rînd, trebuie clarificat care instanţă de judecată este competentă să examineze şi
să se pronunţe în privinţa acţiunilor de executare. Considerăm just ca executorul să se adreseze la
instanţa de la locul executării, cu excepţia cazurilor de autorizare a patrunderii forţate, care va fi
soluţionată de instanţa de la locul aflării bunului.
Procedura soluţionării demersurilor executorului judecătoresc nu este descrisă într-un mod
detaliat în Codul de Executare. În absenţa unor prevederi exprese şi clare, înţelesul şi aplicarea
dreptului, urmează a fi realizat prin prisma principiilor procedurii de executare suprapuse celor
din procedura civilă.
Condiţii de formă şi conţinut a demersului executorului, trebuie să fie concordate cu
exigenţele stabilite pentru cererea de chemare în judecată, stabilite în art.166 şi 167 CPC. În
conţintul demersului, urmează a fi demonstrată .necesitatea dispunerii de către instanţa de
judecată a acţiunilor de executare. Executorul judecătoresc, urmează să anexeze la demersul său
copia documentului executoriu, a încheierii de intentare a procedurii de executare, precum şi alte
probe pentru susţinerea poziţiei sale.
Întru susţinerea demersului de anunţare în căutare a debitorului, este necesar de a fi
argumentat faptul că prezenţa debitorului este necesară din conţinutul legii, al documentului
executoriu, sau la consideraţiunea creditorului sau executorului judecătoresc, după cum este
necesar de proba că s-au făcut eforturi de a identifica locul de aflare al debitorului. Condiţia
pentru solicitărea dispunerii aducerii forţate, este neprezentarea debitorului la biroul executorului
judecătoresc la solicitarea repetată a executorului. Executorul judecătoresc urmează să probeze
faptul ca a expediat solicitarea debitorului, printr-o modalitate legală de înştiinţare care să ateste
înmînarea şi primirea înştiinţării sau citaţiei.
Aplicarea interdicţiei de a părăsi ţara, poate fi solicitată de către executorul judecătoresc,
doar după ce acesta demonstrează că a luat toate măsurile de asigurare a executării documentului
executoriu: a aplicat sechestru pe mijloacele băneşti sau pe bunurile debitorului, a interzis
debitorului săvîrşirea anumitor acte, a interzis altor persoane de a transmite debitorului bunuri
sau de a îndeplini faţă de el alte obligaţii. Aceste măsuri, avînd scopul de a aduce debitorul în
faţa executorului judecătoresc asigura executarea documentului executoriu, reprezintă un

331
spectru de interdicţii, ce grevează direct sau indirect patrimoniul debitorului, din care urmează a
fi percepută datoria. Interdicţia de a părăsi ţara este o măsură excepţională, la aplicarea căreia,
instanţa de judecată urmează să ţină cont de proporţionalitatea dintre interesul general al
creditorului şi drepturile debitorului.
Autorizarea pătrunderii forţate, este necesară doar în cazul procedurii de sechestrare a
bunurilor şi poate fi solicitată la demersul executorului judecătoresc în situţia cînd ultimul
demonstrează că debitorul, reprezentantul său ori un membru al lui de familie nu permite
pătrunderea în domiciliu. Conform art. 30 alin.(1) din Codul Civil, domiciliu reprezintă este
locul unde persoana fizică îşi are locuinţa statornică sau principală. Această prevedere nicidecum
nu este una restrictivă şi nu reduce pătrunderea forț ată doar la domiciliu persoanei fizice.
Pătrunderea forț ată, fiind o formă de cercetare a încăperilor şi a depozitelor stabilită în art. 116
Cod de Executare, pe care executorul judecătoresc are dreptul să le deschidă şi să le cerceteze,
evitînd deteriorarea nejustificată a lor.
Nu va fi necesară autorizarea pătrunderii forţate de către instanţa de judecată, pentru
executarea evacuării.235 Conform art.147 alin.(6) CE dacă persoana care urmează să fie evacuată
din spaţiul locativ se ascunde sau nu-i permite executorului judecătoresc să intre în încăperea pe
care o ocupă, sau comite alte acte ce împiedică executarea documentului executoriu, evacuarea
se face prin pătrundere forţată în încăpere în prezenţa a 2 martori asistenţi, iar la necesitate, şi cu
participarea colaboratorilor organului afacerilor interne sau a reprezentanţilor autorităţii
administraţiei publice locale. În această situaț ie nu este oportună şi necesară autorizarea
pătrunderii forţate, deoarece însăşi din conţinutul documentului executoriu reiese ca este dispusă
evacuarea, şi o eventuală dublare a acestei prevederi nu va fi necesară.
Din conţinutul art.115 alin.(6) CE, reiese că în cazul în care există bănuieli că bunurile
urmărite pot să dispară ori să fie deteriorate, executorul judecătoresc efectuează sechestrarea,
urmînd să înştiinţeze instanţa de judecată imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la efectuarea
sechestrării. Judecătorul va confirma legalitatea acestei acţiuni procesuale printr-o menţiune pe
procesul-verbal de sechestru. În aceste circumstanţe instanţa de judecată va fi sesizată după
efectuarea nemijlocită a acţiunii de executare, pentru constatarea legalităţii aceteia. În calitate de
organ, ce constată legalitatea acţiunii de executare, nu apare instanţa de judecată, ci judecătorul
unipersonal. Mai mult ca atît, nu va fi emis un act separat prin care se va recunoaşte legalitatea

235
Invocarea art.29 din Constituţia RM nu este oportună, deoarece excepţia necesară este menţionată în însăşi textul
legii fundamentale: „Domiciliul şi reşedinţa sînt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămîne în domiciliul sau
în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege în următoarele situaţii:
a) pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti;”

332
sau ilegalitatea acţiunii executate, acest fapt fiind realizat printr-o înscriere în conţinutul
procesului verbal.
Confirmarea procesului-verbal al licitaţiei, este necesară pentru situaţia în care la licitaţie
a fost adjudecat un bun, ce necesită înregistrea de stat. Executorul judecătoresc, după întocmirea
procesului verbal al licitaţiei transmite instanţei de judecată în a cărei circumscripţie se află
sediul biroului său copia de pe procedura de executare. (art.136 alin.(1) CE). După depunerea
demersului, instanţa de judecată urmează să verifice respectarea exigenţelor de formă şi conţinut.
Avînd în vedere că procedura de executare se întemeiază pe principiul publicităţii, este necesară
informarea executorului judecătoresc şi a părţilor despre data şedinţei de judecată.
Neprezentarea părţilor şi a executorului judecătoresc, nu va împiedica examinarea
demersului, ci doar va limită probaţiunea necesităţii dispunerii măsurilor solicitate, la cele
invocate în demers. Prezentarea executorului judecătoresc este una recomandabilă întru
susț inerea temeiniciei demersului său, mai mult ca atît, în absenț a executorului judecătoresc,
creditoul prezent, nu va fi îndreptăţit să susţină demersul din numele executorului judecătoresc,
deoarece ultimul nu acţionează ca un reprezentant.
În şedinţa de judecată sarcina probaţiunii necesităţii încuviinţării unei acţiuni de executare
de către instanţa de judecată va reveni incontestabil executorului judecătoresc şi creditorului,
ambii fiind subiecţi activi în procedura de executare şi avînd un interes direct în finalitatea
acesteia.
Termenul de soluţionare a demersului executorului judecătoresc.
Termenul de soluţionare a demersurilor executorului judecătoresc, nu este unul determinat
de Codul de Executare. În aceste circumstanţe, instanţa de judecată urmează să respecte principiul
celerităţii şi respectării termenului rezonabil. La determinarea termenului rezonabil instanţa de
judecată urmează să ţină cont de specificul măsurii solicitată prin demers, de interesul
reclamantului, de faptul că prezenţa părţilor şi a executorului judecătoresc nu este obligatorie,
precum şi de prevenirea unor eventuale prejudicii cauzate prin reacţia tardivă a instanţei de
judecată.
Potrivit art.70 alin.(1) CE, documentul executoriu va fi executat în termenul indicat în el
sau dacă nu va fi indicat - în termen rezonabil. Deşi soluţionarea demersului executorului
judecătoresc, este doar o singură acţiune din totalitatea măsurilor de care dispune creditorul, o
nesoluţionare în termeni optimi ar implica depăşirea termenului rezonabil stabilit în articolul
menţionat.
Privite în ansamblu, căutarea debitorului şi a bunurilor sale, aducerea forţată, aplicarea
interdicţiei de a părăsi ţara, autorizarea sau confirmarea pătrunderii forţate în domiciliu, reprezintă

333
măsuri de asigurare a executării documentului executoriu. Dispunerea acestor măsuri, în cazul în
care sunt întrunite condiţiile necesare, constituie o necesitate imediată şi neîntîrziată.
Actele de dispoziţie a instanţei de judecată.
Potrivit art.14 alin.(2) CPC, în formă de încheiere se emite dispoziţia primei instanţe prin
care nu se soluţionează fondul pricinii. expresia “se solutioneaza fondul pricinii” trebuie înteleasă
în sensul că, prin actul pronunţat, prima instanţă se dezinveşte de judecarea litigiului. Din cele
expuse rezultă fără echivoc că încheierea nu soluţionează fondul pricinii şi este un act emis în
vederea asigurării cursului unei proceduri.
Raportînd, cele menţionate la conţinutul şi natura juridică a actului prin care instanţa de
judecată soluţionează demersul executorului judecătoresc, ultimul fiind un incident de procedură,
conchidem faptul că actul de dispoziţie urmează să fie realizat sub forma unei încheieri
judecătoreşti.
În cuprinsul său această încheiere, trebuie să conţină exigenţele stabilite în art.270 CPC,
inclusiv motivele care au determinat concluziile instanţei şi normele de drept relevante.
Încheierea trebuie adoptată în camera de deliberare.
Contestarea actelor executorului judecătoresc de către participanţii în procedura de
executare.
Procedura de executare silită trebuie să se desfăşoare cu respectarea deplină a principiului
legalităţii, care implică respectarea tuturor actelor normative în vigoare de către executorul
judecătoresc, de către participanţii la procedura de executare silită, de către toţi cetăţenii. Atunci
cînd, ca rezultat al actelor exercitate în procedura de executare silită, vor fi lezate drepturile şi
libertăţile legale ale participanţilor la executare sau ale altor persoane, ei vor fi în drept de a
sesiza instanţa de judecată pentru a-şi apăra drepturile lor legale.
Conform art. 161. alin.(1) CE, actele de executare, întocmite de către executorul
judecătoresc pot fi contestate de către părţi şi alţi participanţi la proces, precum şi de către terţile
persoane, care consideră că prin actele de executare le-a fost încălcat un drept recunoscut de
lege. Posibilitatea contestării actelor executorului judecătoresc a fost instituită pentru a asigura
protecţie maximă a drepturilor participanţilor la procedura de executare. În aceste circumstanţe,
actele executorului judecătoresc sunt plasate sub controlul instanţei de judecată oferind
părticipanţilor la procedura de executare garanţia legalităţii actelor de executare, a căror
verificare va fi făcută prin intermediul instanţei de judecată, şi totodată asigurînd indirect
independenţa executorului judecătoresc, acţiunile acestuia fiind pasibile de a fi anulate doar prin
hotărîrea instanţei de judecată.

334
 Legea stabileşte cercul persoanelor care sunt în drept să conteste în ordinea procedurii de
executare acţiunile executorului judecătoresc, şi anume: părţile şi alţi participanţi, precum şi
terţile persoane.
Conform art.7 alin.(1) CPC, instanţa judecătorească, intentează procesul civil, la cererea
persoanei, care revendică apărarea unui drept al său încalcat sau contestat ori a interesului
legitim.
Dacă contestarea actelor de către părţi, are loc în temeiul prezumţiei încălcării unui drept
ce reiese din realizarea efectivă şi legală a dispoziţiilor documentului executoriu, atunci
contestaţia celorlalţi participanţi, va fi întemeiată pe încălcarea unui drept ce reiese din calitatea
lor procesuală şi acţiunile pe care le-au efectuat. Aşadar, reprezentanţii, creditorii intervenienţi,
specialiştii, experţii, interpreţii şi martorii-asistenţi pot contesta actele executorului judecătoresc
doar în limitele drepturilor ce le-au fost afectate personal şi direct.
Spre deosebire de terţi, care vor trebui să demostreze că prin actul executorului
judecătoresc, le-a fost încălcat un drept recunosct prin lege, părţile şi alţi participanţi la
procedura de executare vor putea contesta actele executorului judecătoresc fără nici o condiţie.
Dreptul părţilor de a contesta actele executorului judecătoresc nu este rezumat la înţelesul
noţiunii de „act de executare” din cadrul art.65 alin.(1) CE, ce se referă doar la încheieri, procese
verbale, şi alte acte de procedură. Noţiunea “act de executare”, are un înţeles mai larg ce include
atît documentele ce le emite executorului judecătoresc, cît şi faptele, adică acţiunile sau
inacţiunile sale. Prin urmare, părţile sunt în drept să conteste documentele emise de executorul
judecătoresc, precum şi faptele lui.
Contestarea poate fi realizată atît personal, cît şi prin intermediul unui reprezentant.
Dreptul de a contesta actul executorului judecătoresc este unul special, potrivit art. 50 alin.(1)
CE, prin urmare este necesar a fi inclus expres în împuternicirile delegate reprezentantului.
Procedura de soluţionare a contestaşiilor actelor executorului judecătoresc.
Cererea privind contestarea actelor executorului judecătoresc se examinează în instanţa
de judecată, conform prevederilor Codului de Procedura Civilă, cu particularităţile speciale
stabilite de Codul de Executare.
Una dintre particularităţi ţine de termenul special de decădere din dreptul de a contesta
actul de executare – astfel, potrivit al. (1) al art. 161 CE, actele de executare întocmite de
executorul judecătoresc nu pot fi contestate dacă din momentul săvîrşirii lor au trecut mai mult
de 6 luni.
Cererea privind contestarea actelor executorul judecătoresc se înaintează în instanţa de
judecată din raza teritorială unde se află biroul executorului judecătoresc sau, în cazul
municipiului Chişinău, în instanţa de judecată în a cărei circumscripţie camera teritorială a

335
executorilor judecătoreşti a stabilit competenţa teritorială a executorului judecătoresc şi nu
supune taxei de stat (art.161, alin.(2) şi (3) CE). Ţinem să menţionăm că în cazul cînd
competenţa teritorială a unui executor judecătoresc este temporar extinsă în conformitate cu
prevederile al. (4) al art. 26 al Legii privind executorii judecătoreşti, acest fapt nu atrage după
sine derogarea de la normele sus-citate privind stabilirea instanţei competente pentru a judeca
contestaţia, chiar dacă primirea documentelor executorii şi a părţilor procedurii se efectuează la
altă adresă decît cea a biroului principal al acestuia.
Forma şi cuprinsul cererii privind contestarea actelor executorului judecătoresc, trebuie să
fie similare cu forma şi cuprinsul cererii de chemare în judecată stabilite la art. 166 -167 CPC.
Cererea urmează să fie semnată de partea care contestă actul executorului judecătoresc, sau de
către reprezentantul acesteia, împuternicit în modul stabilit. La cererea depusă trebuie să fie
anexat cîte un exemplar pentru celelate părţi şi un exemplar pentru instanţa de judecată, copia
încheierii de intentare a a procedurii de executare, copia actului contestat. Pentru contestarea
actelor executorului judecătoresc, nu este necesară îndeplinirea cărorva acţiune prealabile.
După emiterea încheierii de intentare procesului de judecată, instanţa de judecată va
înştiinţa participanţii la process, citîndu-i pentru şedinţa de judecată, într-un interval optim,
pentru respectarea termenului de 30 zile.
Potrivit art.163 alin.(1) CE, pretenţiile din cererea privind contestarea actelor de
executare întocmite de executorul judecătoresc se înaintează împotriva creditorului sau
debitorului. Această raţiune, reiese din conţinutul art.10 CE, potrivit căruia creditorul, îşi
realizaează prin intermediul executorului judecătoresc, drepturile sale recunoscute printr-un
document executoriu, dacă debitorul nu-şi îndeplineşte binevol obligaţiile. Din aceste
considerente, acţiunile executorul judecătoresc nu mai au un caracter diriguitor, ci sunt
determinate de disponibilitatea creditorului, care prin intermediul executorului judecătoresc, î-şi
mijloceşte acţiunile sale.
Discreţia executorului judecătoresc de a participa în şedinţa de judecată şi a da explicaţii
asupra actelor contestate, este determinată de faptul că acesta acţionează la solictarea
creditorului, şi prin urmare nu este participant în procedura de executare. Calitatea procesuală a
executorului judecătoresc la examinarea contestaţiilor este pretinsă a fi una incertă, din motiv că
executorul judecătoresc nu are un interes material sau procesul în finalitatea soluţionarii
contestaţiei. Astfel prevederea art.163, alin.(1) CE “Executorul judecătoresc poate fi invitat să
dea explicaţii referitor la actele contestate” este una ambiguă şi crează nepermis de multe
disensiuni între instanţe şi executori judecătoreşti.
Calitatea procesuală a executorului judecătoresc, va fi determinată de obiectul acţiunii.
Spre exmplu: in situaţia în care obiectul contestaţiei îl va constitui cuantumul onorariului de

336
executare perceput, calitatea executorului judecătoresc va fi de pîrît, deoarece eventuala hotărîre
îi afectează direct drepturile sale patrimoniale şi el este creditorul creanţei respective. În acest
caz creditorul creanţei de bază, nu are un interes direct în finalitatea procesului, deoarece nu i se
afectează nici un drept sau interes de-al său.
În cazul în care obiectul contestaţiei este inacţiunea executorului judecătoresc, atunci
acesta urmează să întrunească calitatea de pîrît, ori prin esenţa activităţii sale, executorul
judecătoresc, trebuie să întreprindă toate măsurile necesare şi posibile în vederea executării
documentului executoriu în timp util. Inacţiunea fiindu-i direct culpabilă.
În toate celelalte cazuri, executorul judecătoresc va avea calitate de intervenient
accesoriu, fiind introdus în proces la cererea uneia dintre părţi sau din oficiul instanţei (art.67
alin.(3) CPC). Impunerea acestei clarităţi este dictată de faptul că în formula ad literam din
art.163, alin.(1) CE executorul judecătoresc practic nu poate fi încadrat nici într-o calitate
procesuală prevăzută de legislaţia în vigoare. Respectiv nu pot fi identificate drepturile şi
obligaţiile procesuale ale acestui subiect procesual cu specific neclar. Admitem că activitatea de
executare pe care o desfăşoară prioritar executorii poate fi perurbată de frecventele chemări în
instanţă, dar considerăm că executorul cu bună-credinţă oricum va trebui să reacţioneze la
înştiinţarea instanţei de judecată, punîndu-i la dispoziţie copia procedurii de executare sau a unor
acte necesare examinării contestaţiei, şi bineînţeles o explicaţie scrisă referitore la contestaţia
respectivă, însoţită de solicitarea examinării în lips a executorului. Executori judecătoreşti
urmează să manifeste atitudine constructivă faţă de examinarea efectivă a contestaţiilor acţiunilor
acestora.
Depunerea cererii privind contestarea actului executorului judecătoresc nu are efect
suspensiv, întrucît legea nu prevede acest efect juridic. Însă la cererea reclamantului, instanţa de
judecată poate suspenda procedura de executare doar în cazul contestării eliberării titlului
executoriu (art.79, alin.(1), lit.f) CE). O atare situaţie este posibilă în cazul cînd instanţa de
judecată eliberează titlul executoriu creditorului, ulterior după expirarea termenului de 30 zile
fiind depusă cererea de apel. Necesitatea dispunerii suspendării procedurii de executare va fi
necesară doar pentru executarea unor acţiuni iremediabile, cum ar fi: strămutarea de hotare,
distrugerea de plantaţii şi semănături, demolări de construcţii sau de orice bun imobil, precum şi
în toate cazurile cînd restabilirea în drepturi ulterioară a debitorului ar fi imposibilă.
Legea prevede că o contestaţie în materie de executare se „examinează în instanţă de
judecată (inclusiv în cea ierarhic superioară) în cel mult 30 de zile (art.163, alin.(1) CE).
Considerăm că în acest termen nu trebuie să includem durata exercitării recursului (15 zile),
pentru a oferi instanţelor posibilitatea reală de examinare efectivă a acestor categorii de cauze
civile. Or, orice depăşire a termenelor stabilite de lege creează pericolul aplicării Legii 87 din din

337
21.04.2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la
judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a
hotărîrii judecătoreşti.
Se va ţine cont că actele executorului judecătoresc pot fi contestate nu doar de către
participanţi dar şi de către alte persoane, care consideră că prin actul executorului judecătoresc
le-a fost încălcat un drept recunoscut de lege. Astfel terţile persoane vor putea contesta actele
executorului judecătoresc, în conformitate cu art.161 CE. Unica condiţie referitor la contestarea
actului executorului judecătoresc de către terţi este ca prin actul executorului judecătoresc să-i fie
încălcat un drept recunoscut de lege. Noţiunea de terţi, stabilită în art. 161 CE, presupune
persoane neimplicate (neparticipante) la procedura de executare. Or, părţile şi alţi participanţi la
procedura de executare vor putea contesta actele executorului judecătoresc fără nici o condiţie.
Obiectul contestaţiilor îl reprezintă actele executorului judecătoresc, care conform art.65
CE se materializează sub forma de încheieri, procese-verbale şi alte acte de procedură.
În cazul în care norma juridică nu conţine careva prevederi speciale privind termenul de
contestare a actelor executorului judecătoresc, se va aplica regula stabilita la art.162 alin.(1) CE,
care prevede că participanţii la procesul de executare în termen pot contesta actele executorului
judecătoresc în termen de 15 zile de la data săvîrşirii lor ori a refuzului de a le săvîrşi. Prin
urmare, termenul de 15 zile, este unul general şi aplicabil atît actelor executorului judecătoresc
cît şi faptelor lui.
Art. 66 alin.(2) CE, stabileşte termenul de 10 zile, pentru contestarea încheierilor
executorului judecătoresc, dacă legea nu stabilşte un termen special. De exemplu, este instituit
un termen special pentru contestarea încheierii executorului judecătoresc privind suspendarea
obligatorie a procedurii de executare de 15 zile, încheierea privind refuzul corectării actelor
emise de cître executorul judecătoresc, poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare.
În alte circumstanţe, pentru toate încheierile emise de către executorul judecătoresc, se va aplica
regula generala stabilita de art.66 alin.(2) CE.
După cum am menţionat, actele executorului judecătoresc, mai pot fi fixate şi în alte acte,
decît încheieri. În calitate de exemplu, poate fi evidenţiate procesul verbal de cercetare a
încăperilor, procesul verbal de sechestrare a bunurilor, procesul verbal al licitaţiei, somaţii,
înştiinţări etc. Astfel, procesul-verbal de sechestrare şi/sau de ridicare a bunurilor poate fi
contestat în instanţă de judecată în termen de 7 zile de la data întocmirii sau comunicării lui,
după caz (art.118, alin.(5) CE)
Procedura de judecare a cererii privind contestarea proceselor vebale întocmite de către
executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită va fi aceiaşi ca şi la contestarea
încheierilor emise de către executorii judecătoreşti.

338
 Obiectul contestăriide către participanţii la proces mai poate fi şi inacţiunea executorului
judecăresc, asigurînd astfel protecţia persoanelor interesate împotriva omisiunilor executorului
judecătoresc. Din conţinutul art.163 alin.(6) CE rezultă că hotărîrea judecătorească prin care s-a
constatat refuzul neîntemeiat al executorului judecătoresc de a întocmi/efectua un anumit act şi
prin care s-a dispus obligarea acestuia la îndeplinirea actului respectiv se execută de către
executorul judecătoresc în termenul stabilit de instanţa de judecată. Astfel, legiuitorul stabileşte
posibilitatea obligării executorului judecătoresc la executare unui anumit act.
Sarcina probaţiunii, în cazul contestării actului executorului judecătoresc îi va reveni
reclamantului, ori actul executorului judecătoresc fiind un act procesual de autoritate publică,
conform art.3 al Legii privind executorii judecătoreşti din 17.06 2010, beneficiază de prezumţia
caracterului licit.
Legislaţia prevede anume situaţii care exclud posibilitatea contestării unui act întocmit de
executorul judecătoresc sau limitează cercul de persoane care o pot face. Reţinem în acest sens
prevederile al. (5) al art.65 CE, care exclud posibilitatea contestării proceselor-verbale de
conciliere semnate de părţile procedurii de executare; prevederile al. (3) al art. 95 CE, care
stabilesc că la data întocmirii procesului verbal de sechestru sau la data primirii acestuia
debitorul e obligat să informeze executorul judecătoresc despre bunurile care sunt proprietate
comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, iar în cazul cînd omite să o facă – nu poate contesta
procesul-verbal pe acest motiv; la fel din sensul al. (1) al art. 68 CE rezultă că, motivul
necomunicării actului procedural nu poate fi invocat drept temei de contestare dacă partea
procedurii de executare nu a comunicat schimbarea adresei, sediului său, a nr de telefon etc;
prevederile al. (4) al art. 60 CE, care stabilesc că închierea de intentare a procedurii de executare
poate fi contestată doar de debitor şi doar în temeiul motivelor expres specificate la lit. b) şi e)
ale art. 61 CE.
În cazul cînd contestaţia a fost respinsă de instanţa de judecată, reclamantul poate fi
obligat, la cererea executorului judecătoresc sau a intimatului, la achitarea prejudiciului pentru
întîrzierea executării (art. 163, alin. (5) CE).
Procedura de apărare judiciară a terţelor persoane în procedura de executare silită.
Terţii şi alte persoane sunt aceiaşi subiecţii neimplicaţi în procedura de executare, doar că
posibilităţlie acestora de a acţiona în judecată este diferit în funcţie de drepturile care le sunt
atinse prin actele executorului judecătoresc. Astfel, dacă terţului îi va fi încălcat dreptul de
proprietate prin aplicarea sechestrului pe bunurile care îi aprţin, acesta va putea solicita în ordinea
procedurii contencioase pe acţiuni civile ridicarea sechestrului de pe bunuri.
Obiectul acţiuni este redus la ridicarea sechestrului de pe bunuri, celelalte acte ale
executorului judecătoresc vor putea fi contestate în ordinea art. 161 CE. În calitate de pîrît, vor fi

339
chemaţi creditorul şi debitorul, iar dacă sechestrul a fost făcut în temeiul unei hotărîri penale
privind confiscarea bunurilor, în calitate de pîrît va figura persoana condamnată şi organul fiscal
respectiv (art.164, alin.(3) CE). Dreptul încălcat se referă la aplicarea sechestrului şi urmărirea
bunurilor ce le aparţin. Acţiunea în cauză constituie un mijloc de apărare a drepturilor de
proprietate sau a dreptului de posesie a altor persoane asupra bunurilor litigioase, determinînd un
litigiu de drept.
Calitatea de reclamant în aceste acţiuni revine unei terţe persoane, neparticipantă la
procedura de executare. Astfel, cu asemenea acţiuni nu se pot adresa creditorul sau debitorul, or
aceştea au la dispoziţie o altă formă de apărare a drepturilor – contestarea actelor executorului
judecătoresc conform art. 161 din Codul de Executare. Însuşi executorul judecătoresc în astfel de
acţiuni civile de asemenea poate fi implicat ca intervenient accesoriu.
Competenţa de a judeca pricina civilă cu privire la ridicarea sechestrului o are judecătoria
în jurisdciţia căreia se află bunul sechestrat. (art.40 CPC) Dacă bunurile, ce constituie obiectul
acţiunii sunt situate în circumscripţia mai multor instanţe cererea se depune la orice instanţa în
rază căreia se află bunuri sechestrate. Dreptul de a alege instanț a în acest caz, îi aparţine
reclamantului, prin urmare, în cazul intentării unei acţiuni privind ridicarea sechestrului de pe
bunuri care nu se află doar în raza teritorială a judecătoriei respective nu constituie un temei
pentru restituirea cererii de chemare în judecată
Cererea de chemare în judecată poate fi înaintată în termenul general de prescripţie.
Conform art.267 din Codul Civil, termenul general de prescripţie este de 3 ani. Referitor la
cererea de chemare în judecată privind ridicarea sechestrului urmează a fi încasată taxa de stat în
mărime de 500%, conforma art.3 alin.(1) lit.e) din Legea taxei de stat nr.1216 din 03 decembrie
1992. În funcţie de situaţia materială, persoană fizică sau juridică poate fi scutită de la achitarea
plăţii taxei de stat.
Reclamantul poate cere în condiţiile CPC asigurarea acţiunii sale, prin suspendarea
vînzării bunurilor sechestrate în cazul intentării unei acţiuni de ridicare a sechestrului de pe ele
(art.175, alin.(1), lit.d) CPC).
În cadrul examinării pricinii privind ridicare sechestrului, reclamantul este obligat să
dovedească faptul că bunul îi aparţine cu drept de proprietate sau că i-a fost transmis cu drept de
posesiune. Conform art.320 din Codul Civil, dreptul de proprietate se poate dobîndi în condiţiile
legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, uzucapiune sau prin hotărîre judecătorească, atunci
cînd acesta este translativ de proprietate. De asemenea, în cazurile prevăzute de lege,
proprietatea poate fi dobîndită prin efectul unui act administrativ. Conform art.303 din Codul
Civil, posesiunea se dobîndeşte prin exercitarea de voinţă a stăpînirii de fapt a unui bunului.

340
 În urma examinării cererii de chemare în judecată, instanţa de judecată va emite o
hotărire. În dispozitivul aceste hotărîri, în afară de concluzia instanţei privind admiterea acţiunii
sau respingerea ei, repartizarea cheltuielilor de judecată, se va indica fiecare bun (în cazul
existenţei unei pluralităţi), valoarea lor exprimată în bani, locul aflării lor, care va fi eliberat de
sub sechestru. Instanţa va decide doar asupra sechestrului, fără a decide asupra legalităţii
acţiunilor executorului judecătoresc.
Apărarea drepturilor de proprietate ale terţilor poate fi realizată la discreţia acestora şi în
cadrul procedurii de executare silită. Or, sechestrarea bunurilor poate fi efectuată doar cu
întocmirea unui proces verbal, care poate fi contestat în înstanţa de judecată în termen de 7 zile
de la data întocmirii sau comunicării lui (art. 118, alin.5 CE)
Actele de dispoziţie a instanţei de judecată la soluţionare contestaţiilor impotriva
actelor executorului judecătoresc.
Art. 163, alin.(4) CE care prevede sintagma „hotărîre” este în contradicţie cu art. 14,
alin.1 CPC care prevede „În formă de hotărîre se emite dispoziţia primei instanţe prin care se
soluţionează fondul pricinii.” Executarea hotărîrilor judecătoreşti este parte integrantă a
procesului civil şi soluţionarea incidentelor apărute pe parcursul acestei etape procesuale trebuie
să se facă prin încheieri. Asupra fondului cauzei civile nu pot exista mai multe hotărîri, iar
executarea şi contestările care apar în legătură cu aceasta nu se referă la fondul pricinii.
Urmează a fi distinsă hotărîrea instanţei de judecătă, în temeiul cererii participanţilor la
procedura de executare şi terţilor, în condiţiile art.161 din Codul de Executare, care se va
contesta cu recurs (art.163 alin.(4) CPC), de hotărîrea pronunţată la cererea altor persoane
privind contestarea actelor executorului judecătoresc în condiţiile art.164 CE, ce se va contesta
cu apel.
Rolul instanţei de judecată în constatarea încălcării dreptului la executare în termen
rezonabil.
Neexecutarea unei hotărîri judecătoreşti ar desconsidera actul justiţiei şi ar lipsi de
efectivitate forma judiciară de apărare a drepturilor civile. În lumina jurisprudenţei Curţii
Europene a Drepturilor Omului, statul, în calitate de posesor al forţei publice, trebuie să
acţioneze diligent pentru a asista creditorul în executarea hotărîrii judecătoreşti. Dreptul
persoanei de a beneficia de executarea dreptului adjudecat într-un mod corespunzător şi promt
este unul necondiţionat şi ţine de obligaţia pozitivă a statului de a contribui activ la realizarea lui.
Odată cu adoptarea Legii nr. 87 din 21.04.2011 privind repararea de către stat a
prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a
dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, s-a instituit un remediu
intern eficient de apărare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi a dreptului la

341
executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, care are ca scop compensarea
prejudiciului cauzat ca rezulat al unei neexecutări sau executări tardive.
Potrivit art.2 alin.(1) al legii enunţate, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-
a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în
termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare
în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin
această încălcare. Repararea prejudiciului se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din
cauze ce nu pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului
La examinarea acestor categorii de pricini, instanţa de judecată urmează să ţină cont de
faptul că reparea prejudiciului are loc indiferent de vinovăţia organului responsabil de executarea
hotărîrilor judecătoreşti, ori statul garantează executarea cu diligenţă şi în termen a executării
actelor judecătoreşti. Organul care va reprezenta statul pe această categorie de dosare va fi
Ministerul Justiţiei.
Deşi creditorul, în procedura de executare, poate contesta inacţiunea executorului
judecătoresceste, aparent s-ar crea situaţia că pentru a pretinde repararea prejudiciului cauzat prin
încălcarea dreptului la executare în termen rezonabil, este nevoie realizarea unor acţiuni
prealabile şi anume contestarea inacţiunii. Conform art.8 al.(1) al Legii privind executorii
judecătoreşti, aceştea au obligaţia de avea un rol activ pe parcursul întregului proces de
executare, depunînd efort pentru realizarea prin mijloace legale a obligaţiei prevăzute în
documentul executoriu. Prin urmare, o eventuală hotărîre prin care s-ar dubla obligaţia stabilită
de lege cu una dintr-un titlu executoriu ar fi una inutilă şi lipsită de efectivitate. În acest caz
singura consecinţă ar fi fost eliberarea unui alt titlu executoriu care ar obliga executorului
judecătoresc să continuie executarea hotărârii precedente. (cauza Popov c. Moldovei alin.32).
Contestarea inacţiunii executorului judecătoresc poate fi eficientă în cazul în care se referă la o
acţiune determinată de creditor şi neexecutată nemotivat de către executorul judecătoresc (de ex:
neexecutarea încheierii instantanţei de judecată privind anunţarea în căutare a debitorului, sau
oricare altă tergiversare). Obţinerea unei hotărîri prin care executorul judecătoresc ar fi obligat să
întreprindă o acţiune determinată, ar obliga efectiv executorul judecătoresc la realizarea anumitor
acţiuni şi ar stabili o responsabilitate civilă directă. Obţinerea unei hotărîri judecătoreşti prin
care s-a constat că inacţiunea executorului judecătoresc este ilegală este o probă de o valoare
incontestabilă la constatarea şi reparea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil.
În aceste circumstanţe, contestarea inacţiunii executorului judecătoresc, nu va constitui o
procedură necesară în vederea constatării şi compensării prejudiciului cauzat prin încălcarea
dreptului la executare în termen rezonabil.

342
 Creditorul va fi considerat prejudiciat prin încălcare dreptului la executare în temern
rezonabil, în cazul cînd nu va avea loc o executare propriu zisă sau acesta a fost tardivă. Chiar
dacă la momentul adresării în instanţa de judecată, sau pe parcursul procedurilor judiciare,
hotărîrea judecătorească a fost executată, creditorul nu pierde statutul de victimă, şi urmează sa
beneficieze de compensaţii pentru drepturile sale încălcate. La acordarea satisfacţiei echitabile,
în cazul în care este solicitat, instanţele de judecată urmează să compenseze şi cheltuielile de
judecată. La constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a
dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, instanţa de judecată poate
decide că simpla constatare a încălcării dreptului reprezintă prin sine o satisfacţie echitabilă
pentru prejudiciul moral.
Este necesar de identificat şi calculat cu certitudine perioada de referinţă, care constituie
întinderea de timp înăuntrul căreia se face analiza caracterului rezonabil. După identificarea
perioadei de referinţă se procedează la aprecierea rezonabilităţii acesteia, în funcţie de
complexitate, comportamentul părţilor şi interesul reclamantului.
Cererea de chemare în judecată poate fi depusă în cadrul executării actului judecătoresc
irevocabil sau în decursul a 6 luni de la încetarea procedurii de executare.
La determinarea rezonabilităţii termenului urmează, să se ţine cont de caracterul
obligaţiei de executare şi importanţa pentru creditor. În materia executărilor a obligaţiilor cu
privire la drepturi sociale (de ex. salarii; pensii; compensaţii sociale; etc.) sau unele drepturi
inerente unui trai decent (de ex. acordarea de spaţii locative; evacuarea; etc.) aprecierea
prejudiciilor morale va fi determinată de unele standarde mai ridicate. De asemenea în materia de
executare a obligaţiilor cu caracter privat nepatrimonial (de ex. drepturi părinteşti; adopţie;
tutelă; etc.) aprecierea prejudiciului moral va fi de asemenea supusă unui standard mai ridicat.
În materia duratei nerezonabile a procedurilor reclamantul nu poate solicita, în calitate de
prejudiciu material, contravaloarea pretenţiilor sale înaintate în procesul tergiversat. Urmează a fi
constatată o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi pretenţii materiale. Încălcarea
constatată trebuie să se reflecte sub forma unui prejudiciu suportat ca rezultat al neexecutării sau
tervgiversării executării.
În cazul emiterii unei hotărîri privind constatarea încălcării dreptului la executare în
termen rezonabil, şi repararea prejudiciului, instanţa de judecată va prezenta din oficiu titlul
executoriu, emis în baza hotărîrii judecătoreşti irevocabile, spre executare Ministerului Justiţiei şi
va informa părţile despre acest fapt.

343