Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Academia de Studii Economice a Moldovei

Referat
Tema: Executarea hotărârilor judecătorești și a tranzacțiilor de împăcare

Autor:

IANCOVSCHI Adriana
studenta gr. D-181, învățământ cu frecvența la zi

_________________

Profesor:

PAȘCANEANU Tudor
Dr., conf.univ.

_________________

Chișinău, 2022
 Introducere

Procedura de executare are sarcina de a contribui la realizarea drepturilor creditorilor

recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare, în modul stabilit de lege. În
scopul îndeplinirii sarcinii prevăzute, legislația privind executarea stabilește competența
executorului judecătoresc, modul și condițiile de executare silită a documentelor executorii.
Potrivit alin. (1) art. 1 Codul de executare al Republici Moldova nr.443/20042 1, sarcina
procedurii de executare este de a contribui la realizarea drepturilor creditorilor recunoscute
printr-un document executoriu prezentat spre executare, în modul stabilit de lege.
Așadar, specificul procedurii de executare și, implicit, al normelor de drept ce reglementează
activitățile de executare silită, rezidă în orientarea procedurii în cauză spre asigurarea realizării
drepturilor stabilite prin hotărâri (încheieri, ordonanțe etc.) judecătorești.
După cum menționau și autorii lucrării citate supra, acest moment demonstrează prompt
legătura indisolubilă existentă între procesul civil și procedura de executare, ultima fiind faza sa
finală, constând în realizarea efectivă a dispozițiilor instanțelor de judecată.
Trebuie însă să recunoaștem că ”legislația privind executarea” nu poate fi enumerată
exhaustiv, ea cuprinzând atât norme de procedură codificate, cât și norme de procedură care se
regăsesc în legi materiale, aplicabile pentru realizarea drepturilor creditorului.
Hotărârile Curții Europene pentru Drepturile Omului și Hotărârile Curții Constituționale
relevante pentru această etapă procedurală sunt parte integrantă a ”legislației privind executarea”.
Executarea silită reprezintă un ansamblu de măsuri, prevăzute de Codul de Executare,
prin care creditorul realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu concursul
organelor de stat abilitate, drepturile sale, recunoscute printr-un document executoriu, dacă
debitorul nu-și îndeplinește benevol obligațiile.
Executarea silită se efectuează în baza unui titlu executoriu sau a unui alt document care,
potrivit Codului de Executare este document executoriu.
Altfel zis, executarea silită reprezintă o fază facultativă a procesului civil, existența ei
fiind dependentă de existența executării voluntare de către debitor și voința creditorului de a
declanșa sau nu mecanismele de executare silită.
În literatura juridică atât cea naţională, cât şi a altor state există multiple opinii referitoare
la definirea dreptului administrativ.
„În doctrina actuală, menţionează acelaşi autor, dreptul administrativ este definit ca acea
ramură a dreptului public care reglementează relaţiile sociale din sfera administraţiei publice,
precum şi cele de natură conflictuală dintre autorităţile publice sau persoanele juridice de drept
privat, care exercită atribuţii de putere publică, pentru realizarea unui interes public, asimilate
autorităţilor publice, pe de o parte, şi cei vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative ale
acestor autorităţi, pe de altă parte .“2
Contenciosul administrativ în legislaţia Republicii Moldova reprezintă „instituţia
juridică“ care are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor
3
publice, asigurarea ordinii de drept.

1
Codul de executare al Republicii Moldova. Nr.443/2004. În Monitorul Oficial, 05.11.2010, nr.214-220. (în
continuare CE). https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=126029&lang=ro
2
Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Vol. I. Ed. IV-a. Bucureşti: ALL Beck, 2005, p. 122.
3
Guțuleac V., Comarnițcaia E., Drept administrative, note de curs 2013, pag. 177
 Sunt documente executorii și se execută conform normelor stabilite de Cod de
executare:
a) titlurile executorii eliberate de instanța de judecată în condițiile legii;
b) hotărârile date de instanțele de judecată în cauzele de contencios administrativ,
încheierile, ordonanțele instanțelor de judecată, dacă legea nu prevede altfel;
c) deciziile (hotărârile) contravenționale, inclusiv cele emise de agenții constatatori în
limitele competenței atribuite lor prin lege, titlurile executorii emise pe cauze penale și sentințele
pe cauzele penale, în partea încasării amenzii, precum și în partea acțiunii civile;
c1) încheierile judecătorului de instrucție privind efectuarea anumitor acte obligatorii
legate de remiterea/transmiterea/restituirea unor bunuri;
d) ordonanțele privind liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere
contravențională sub formă de amendă;
e) titlurile executorii eliberate în temeiul hotărârilor arbitrale;
f) titlurile executorii emise în baza hotărârilor instanțelor de judecată străine și hotărârilor
arbitrale străine, recunoscute și încuviințate spre executare pe teritoriul Republicii Moldova;
g) deciziile Curții Constituționale cu privire la aplicare de amenzi;
h) încheierile executorului judecătoresc, procesele-verbale ale executorului judecătoresc
în care sunt consemnate condițiile tranzacției în cazul concilierii părților în conformitate cu
art.62 al prezentului cod;
i) deciziile Colegiului disciplinar al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și ale
Colegiului disciplinar al Uniunii Avocaților cu privire la aplicarea sancțiunilor disciplinare cu
caracter pecuniar;
j) hotărârile (deciziile) cu privire la aplicarea de sancțiuni eliberate de autoritățile publice
și/sau de alte instituții abilitate prin lege cu funcții de reglementare și de control;
k) actele învestite cu formulă executorie, în condițiile în care legea oferă dreptul la
executare silită în temeiul acestora;
k1 ) hotărârile arbitrale prin care se aprobă tranzacțiile;
l) hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la suma de reparare
echitabilă a prejudiciului și de compensare a celorlalte cheltuieli, precum și acordul de
soluționare pe cale amiabilă a cauzei, semnat de părți.
l1) deciziile Ministerului Finanțelor privind încasarea din contul beneficiarilor
Programului de stat „Prima casă” a creanțelor rezultate din garanțiile de stat acordate și plătite
băncii și neacoperite integral în urma vânzării locuinței ipotecate;
m) deciziile de regularizare întocmite de Serviciul Vamal, în cazurile prevăzute la art.92
și 101.
n) contractele de gaj a bunurilor mobile, cu condiția că avizul de executare a gajului a fost
înscris în Registrul garanțiilor reale mobile în ordinea prevăzută de lege.
n1) contractele de leasing, în partea referitoare la dreptul locatorului de a intra în posesia
bunului, a documentelor aferente lui și de a obține radierea leasingului din registrul de
publicitate, cu condiția că locatorul este o organizație de creditare nebancară sau o societate de
leasing, iar leasingul a fost notat sau înregistrat conform dispozițiilor art.929 alin.(3) din Codul
civil;
o) deciziile coordonatorilor oficiilor teritoriale ale Consiliului Național pentru Asistență
Juridică Garantată de Stat privind recuperarea cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice
garantate de stat;
p) actele emise de către Serviciul Fiscal de Stat privind dispunerea încasării sumelor;
 q) actele emise de Consiliul Concurenței privind aplicarea sancțiunilor pecuniare.
Documentul executoriu poate fi definit ca unicul act, în temeiul căruia este intentată și
desfășurată procedura de executare silită. Prin caracterul său, documentul executoriu constituie
un act de executare instantanee, directă și materială, pentru executarea căruia nu este necesară
respectarea unor proceduri judiciare sau administrative prealabile, altele decât cele prevăzute de
Codul de executare.4

Hotărârile date de instanțele de judecată în cauzele de contencios administrativ,

încheierile, ordonanțele instanțelor de judecată, dacă legea nu prevede altfel.
Procedura de executare silită a hotărârilor instanțelor de judecată, în cauzele de
contencios administrativ este reglementată de Capitolul VI din Codul administrativ, intrat în
vigoare la 01 aprilie 20195. Potrivit art. 249, alin. (1) Cod administrativ, este stabilit că hotărârile
judecătorești și alte titluri executorii se execută conform prevederilor capitolului VI al Codului
administrativ.
În consecință, reglementarea separată a procedurii de executare silită a actelor
judecătorești, în cauzele de contencios administrativ, exclude incidența normelor din Codul de
executare.
Articolul, rămâne să recunoască calitatea de document executoriu pentru hotărârile
judecătorești pronunțate în contencios administrativ și care au devenit definitive conform
procedurii stabilite până la 31 martie 2019.
Încheierile instanței de judecată constituie documente executorii atunci când executarea
acestora reiese din interesul legitim al participantului la proces. Categoria încheierilor, atribuite
ca documente executorii, nu se referă la actele judiciare care țin de organizarea și desfășurarea
procesului de judecată și care obțin caracter executoriu reieșind din reglementările art. 16 alin.
(1) CPC. De altfel, prin rolul diriguitor al instanței de judecată se asigură un mod autonom și
coercitiv de executare a dispozițiilor judecătorești.
Nu oricare încheiere judecătorească constituie document executoriu și este posibil a fi
pusă în executare silită de către partea în proces îndreptățită. Distinct, doar încheierile pronunțate
de instanța de judecată, care se execută disociat și în mod exterior de desfășurarea procesului,
constituie documente executorii.
Un caracter specific doar încheierilor, ce reprezintă documente executorii, se referă la
disponibilitatea și interesul exclusiv al creditorului de a pune în executare silită sau nu actul
judecătoresc. Cu titlu de exemple, pot fi reținute încheierile de asigurare a acțiunii, emise în
temeiul art. 174 – 178 CPC sau încheierile de asigurare a probelor, în temeiul art. 127 CPC sau
de încetare a procesului urmare a omologării/confirmării tranzacției de împăcare (art. 265 lit. d)
CPC).
Calitatea de document executoriu pentru ordonanțele judecătorești, pe lângă dispozițiile
Codului de executare, este recunoscută și de art. 344, alin. (2) CPC, în acord cu care, ordonanța
judecătorească reprezintă un act executoriu care se îndeplinește în modul stabilit pentru
executarea actelor judecătorești. Alin. (1) al aceluiași articol, definește ordonanța judecătorească
ca o dispoziție dată unipersonal de judecător, în baza materialelor prezentate de creditor, privind
încasarea de sume bănești sau revendicarea de bunuri de la debitor în pretențiile specificate la art.
345 CPC.

4
Comentariul Codului de Executare al RM cartea I. Executarea hotărârilor cu caracter civil, pag. 23
5
Codul administrativ al Republicii Moldova. Nr.116/2018. În Monitorul Oficial, 17.08.2018, nr.309-320.
 Conținutul ordonanței judecătorești este stabilit la art. 351 CPC și cuprinde toate
elementele esențiale ale cuprinsului documentului executoriu, stabilite la art. 14 CE. În sensul în
care legea apreciază ordonanța judecătorească ca o dispoziție data de judecător, executarea
acesteia printr-o altă dispoziție de executare accesorie, denumită titlu executoriu ar
suprareglementa procedura de executare și ar constitui o acțiune neprevăzută de lege.
Includerea sintagmei “dacă legea nu prevede altfel” în art. 11 lit. b) CE, recunoaște o
autonomie pentru ordonanțele și încheierile judecătorești la executarea silită, calificându-le ca
documente executorii individuale. Cu titlu de excepție, legea lasă rezerva unor dispoziții
speciale, pentru care încheierea sau ordonanța judecătorească, nu ar fi un document executoriu
separat.
O atare situație se atestă pentru ordonanța judecătorească, care la art. 354 alin. (3) CPC,
stabilește că în cazul încasării la bugetul de stat a taxei de stat de la debitor în temeiul ordonanței
judecătorești, instanța eliberează un titlu executoriu, care se certifică cu sigiliul instanței și se
expediază executorului judecătoresc în a cărui competență teritorială, stabilită de camera
teritorială a executorilor judecătorești, se află domiciliul sau sediul debitorului.
Cu referire la încheierea judecătorească pentru care nu este recunoscută calitatea de
document executoriu individual este relevant exemplul din Capitolul IV din Codul de procedură
civilă, ce stabilește procedura de confirmare a tranzacției încheiate în scopul prevenirii unui
proces și de eliberare a titlului executoriu al acesteia, unde în art. 490 alin. ( 2), se reține că
concomitent cu emiterea încheierii privind confirmarea tranzacției, judecătorul eliberează și titlul
executoriu, susceptibil de executare silită.
Documentul executoriu se prezintă spre executare de către creditor.
Instanța de judecată prezintă din oficiu titlul executoriu spre executare în cauzele ce țin:
b) de urmărirea sumelor ce urmează a fi făcute venit la stat;
c) urmărirea sumelor încasate din contul statului, din contul întreprinderilor de stat și al
celor municipale, al societăților comerciale cu capital majoritar de stat;
e) de încasarea sumelor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin vătămarea integrității
corporale, prin o altă vătămare a sănătății sau prin deces, dacă repararea s-a efectuat sub formă
de prestații bănești periodice;
e1 ) de repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen
rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești;
e2 ) de repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire
penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești;
f) de restabilirea la locul de muncă și de încasarea salariului mediu pentru întreaga
perioadă de absență forțată de la muncă;
g) încasarea indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă și altor prestații de
asigurări sociale prevăzute de lege.
h) de încasarea cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice garantate de stat.
Titlul executoriu poate fi prezentat spre executare în decursul a 3 ani de la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătorești în al cărei temei a fost emis, dacă legea nu prevede altfel.
Hotărârile judecătorești în contencios administrativ se prezintă spre executare în
decursul a 30 de zile de la data expirării termenului de executare benevolă stabilit de lege sau
de instanța de judecată.
Procedura de executare silită a hotărârilor instanțelor de judecată, în cauzele de
contencios administrativ este reglementată de Capitolul VI din Codul administrativ, intrat în
vigoare la 01 aprilie 2019. Conform art. 249 alin. (1) Cod administrativ, este stabilit că hotărârile
judecătorești și alte titluri executorii se execută conform prevederilor Codului administrativ. În
consecință, reglementarea separată a procedurii de executare silită a actelor judecătorești, în
cauzele de contencios administrativ, exclude incidența normelor din Codul de executare.
Articolul se referă la hotărârile judecătorești pronunțate în contencios administrativ ca
documente executorii până la data de 31 martie 2019.
 Pentru executarea hotărîrilor judecătorești și a tranzacțiilor judiciare de împăcare sînt
competente instanțele de apel.
Executarea este inițiată printr-o cerere a creditorului executării. Deciziile în procedura de
executare se emit prin încheiere, care poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție
în termen de 3 zile.
Titluri executorii sunt:
a) hotărârile judecătorești executorii;
b) încheierile judecătorești executorii conform art. 214 și 215; și
c) tranzacțiile de împăcare conform art. 217.
Hotărârile judecătoriilor sunt executorii după expirarea termenului de apel.
1. Deciziile instanțelor de apel sunt executorii de la emiterea lor.
2. Încheierile judecătoriilor și ale instanțelor de apel sînt executorii după expirarea
termenului de recurs împotriva acestora.
3.Deciziile Curții Supreme de Justiție sunt executorii din momentul emiterii lor.

Articolul 253 Cod Administrativ, prevede Executarea în privința persoanelor juridice de

drept public,  
1. Pentru impunerea acțiunilor, a tolerărilor sau a inacțiunilor în privința persoanelor
juridice de drept public sunt aplicabile măsurile coercitive conform art. 254–256.
2. Pentru executarea unei creanțe bănești în privința unei persoane juridice de drept public,
instanța de apel poate proceda conform art. 254 și 256. Suplimentar, instanța de apel
poate mandata un executor judecătoresc și cu alte măsuri de executare, instanța de apel
fiind cea care stabilește fiecare măsură de executare în parte. Executorul judecătoresc
este obligat să respecte dispozițiile instanței de apel și să le execute în mod preferențial.
3. Înaintea desfășurării executării, conducătorul persoanei juridice de drept public este
informat în scris despre intenția de executare. Această prevedere nu se aplică în cazul
executării ordonanțelor provizorii și în alte cazuri urgente.
4. Scrisoarea de informare trebuie să indice asupra măsurii de executare care se
intenționează și să stabilească un termen pentru îndeplinirea benevolă a obligațiilor de
executat. Acest termen nu poate depăși 30 de zile.

Însă dacă o persoană juridică de drept public nu își îndeplinește obligația din titlul
executoriu, instanța de apel poate stabili și încasa în privința ei sau a conducătorului ei o amendă
de constrîngere în mărime de la 100 la 20000 de unități convenționale. Stabilirea și încasarea
amenzii de constrângere pot fi repetate.
 Dacă o persoană juridică de drept public nu își îndeplinește obligația de emitere a unui
act administrativ individual în termen de 15 zile, instanța de apel poate emite ea însăși, în cazuri
adecvate, actul administrativ.
La cererea persoanei juridice de drept public, instanța de apel poate prelungi termenul
pentru emiterea actului administrativ individual cu până la 45 de zile, dacă acest lucru este cerut
de complexitatea actului administrativ ce trebuie emis.
 De asemenea, dacă cel puțin două încercări de executare conform art. 253 alin. (2) și art.
254 nu s-au soldat cu succes, instanța de apel poate mandata o persoană cu executarea.
Persoana cu mandat de executare acționează sub controlul instanței de apel, măsurile de
executare întreprinse de aceasta considerîndu-se încheieri ale instanței de apel. Persoana cu
mandat de executare este în drept să întreprindă toate măsurile pentru îndeplinirea obligației ce
reiese din titlul executoriu. Conducătorul persoanei juridice de drept public, precum și toți
colaboratorii acesteia se supun indicațiilor persoanei cu mandat de executare îndreptate spre
îndeplinirea obligației ce reiese din titlul executoriu.
În calitate de persoană cu mandat de executare se desemnează un funcționar sau un
judecător în exercițiul funcțiunii ori o persoană care a deținut o funcție de demnitate publică.
Colaboratorii persoanei juridice de drept public în privința căreia are loc executarea nu pot fi
desemnați. Desemnarea poate fi exclusă doar din motive grave de sănătate sau din motive cu
semnificație similară.
 Încheierea judecătorească de desemnare a persoanei cu mandat de executare se notifică
participanților la procedura de executare. Odată cu notificarea, conducătorul persoanei juridice
de drept public, precum și toți colaboratorii acesteia sînt degrevați de competență în cazul pentru
care se face executarea.
Persoana cu mandat de executare primește suplimentar la venitul ei obișnuit o
remunerare de 10 unități convenționale per oră.
Cheltuielile de remunerare a persoanei cu mandat de executare, precum și costurile
măsurilor de executare întreprinse de aceasta sînt suportate de persoana juridică de drept public
în privința căreia are loc executarea.
Cererea de chemare în judecată, actele de procedură emise de instanța de judecată sau de
executorul judecătoresc, alte documente pot fi comunicate, prin intermediul biroului executorului
judecătoresc, participanților la proces și persoanelor interesate, la solicitarea părții interesate.
Executorul judecătoresc are obligația ca, în cel mult 3 zile lucrătoare de la depunerea
cererii și achitarea taxelor pentru serviciile sale, să organizeze personal sau prin intermediul
angajaților săi comunicarea actelor de procedură.
Executorul judecătoresc poate întreprinde acțiuni de executare silită doar în
circumscripția camerei teritoriale a executorilor judecătorești în care biroul său își are sediul.
Legea contenciosului administrativ are un cadru juridic general, în temeiul căruia
instanţele judecătoreşti sunt competente să cenzureze activitatea acelor autorităţi publice care
prin actele şi faptele lor vatămă drepturi recunoscute de lege persoanelor fizice şi juridice.
Pentru ca acţiunea în contenciosul administrativ să fie admisă, trebuie îndeplinite
condiţiile respective, principalele dintre care sunt: 6
1) calitatea procesuală;
2) existenţa obiectului acţiunii în contenciosul administrativ;
3) actul administrativ să nu fie exceptat de la controlul de legalitate pe calea
contenciosului administrativ;
4) respectarea competenţei jurisdicţionale;
5) îndeplinirea procedurii administrative prealabile şi termenele în care aceasta trebuie
îndeplinită.
Judecarea pricinei în instanţa de contencios administrativ. 7

6
Guțuleac V., Comarnițcaia E., Drept administrative, note de curs 2013, pag. 180
7
Ibidem pag. 179
 Această fază a procedurii privind judecarea acţiunilor de contencios administrativ este
importantă şi mai complicată. La rândul său, ea poate fi divizată într-un şir de etape, cum ar fi:
1) perfectarea şi depunerea cererii de chemare în instanţa de contencios administrativ;
2) acţiunile judecătorului după primirea cererii;
3) examinarea cererii şi adoptarea hotărîrii;
4) atacarea hotărârii;
5) executarea hotărârii irevocabile.
Hotărârile judecătoreşti irevocabile constituie titluri executorii. Instanţa de contencios
administrativ care a adoptat hotărârea în fond, în termen de 3 zile de la data la care hotărârea
devine irevocabilă, trimite o copie a hotărârii pârâtului pentru executare şi alta - instanţei de
drept comun de la sediul pârâtului pentru controlul executării hotărârii şi, în caz de necesitate,
pentru executare silită.
Hotărârea se execută în termenul stabilit în dispozitivul ei, iar în cazul în care termenul
nu este stipulat - în cel mult 30 de zile de la data la care hotărârea devine irevocabilă. În cazul
neexecutării în termen a hotărârii, conducătorul autorităţii publice în a cărei sarcină a fost pusă
executarea acesteia poate fi tras la răspundere în conformitate cu prevederile legislaţiei în
vigoare. Actul administrativ anulat, în tot sau în parte, încetează a produce efecte juridice din
momentul în care hotărârea instanţei de contencios administrativ devine irevocabilă.
Ţinând cont de unele circumstanţe concrete şi de eventualitatea survenirii unor urmări
juridice negative, instanţa de contencios administrativ poate stabili, prin hotărârea sa, că normele
declarate nule nu vor produce efecte juridice de la data adoptării actului administrativ (adică cu
efect de rezoluțiune).8
Odată cu înregistrarea cererii de depunere a documentului executoriu spre executare, de
către creditor, executorul judecătoresc în termen de 3 zile intentează procedura de executare.
Art. 60 Cod de Executare al RM, prevede ” Procedura de executare se intentează la
cererea creditorului urmăritor sau, în cazurile prevăzute de prezentul cod, la demersul instanţei
de judecată, cu prezentarea documentului executoriu spre executare.
Creditorul este liber să depună documentul executoriu la orice executor judecătoresc, ţinînd cont
de prevederile art.30 Cod de executare.”
În acest termen executorul judecătoresc va emite o încheiere cu privire la intentarea procedurii de
executare, pe care o va expediază părților în procedura de executare în cel mult 3 zile de la
emitere, și va propune debitorului de a executa documentul executoriu în termen de 15 zile.
Pe durata acestui termen, executorul judecătoresc nu va întreprinde acțiuni de punere în
executare a documentului executoriu. Însă, aplicarea măsurilor de asigurare a executării rămâne
necesară chiar și pe această perioadă. Aceasta reiese din prevederile alin. (1) art. 63 CE, care
stabilește că în scopul asigurării executării eficiente a documentului executoriu, odată cu
intentarea procedurii de executare și pe tot parcursul acesteia, executorul judecătoresc.9
Contestarea încheierii de intentare a procedurii de executare. Aceasta poate fi contestată
doar de debitor, în temeiurile prevăzute la lit. b), e) și f) art. 61 CE.
Instanța de judecată competentă pentru examinarea acestei contestații este cea, în a cărei
circumscripție teritorială biroul executorului judecătoresc își are sediul sau, în cazul municipiului
Chișinău, în instanța de judecată în a cărei circumscripție camera teritorială a executorilor
judecătorești a stabilit competența teritorială a executorului judecătoresc.

8
Mocanu V., Munteanu V., Note de Curs, Drept Administrativ, Chișinău 2013, pag. 74
9
Comentariul Codului de Executare al RM cartea I. Executarea hotărârilor cu caracter civil, pag. 164
 Odată cu intentarea procedurii de executare, executorul judecătoresc suportă cheltuieli.
De asemenea ” cheltuielile de executare se compun din taxele pentru efectuarea actelor
executorului judecătoresc, spezele procedurii de executare şi onorariul executorului
judecătoresc”10.
Conform art. 37 Cod de Executare ” Taxele pentru efectuarea actelor executorului
judecătoresc sînt plăţile, a căror mărime este stabilită de Guvern, pe care creditorul sau partea
care solicită efectuarea acestor acţiuni le va achita pentru toate acţiunile efectuate de executorul
judecătoresc din oficiu sau la cererea părţilor în procedura de executare.”

Taxe și speze constituie:

1. transportul, păstrarea şi vînzarea bunurilor debitorului;
2. deschiderea forţată şi închiderea încăperilor, strămutarea sau înlăturarea îngrădirilor;
3. remunerarea specialiştilor, experţilor, martorilor asistenţi şi altor persoane antrenate în
procesul de executare, în conformitate cu legea;
4. deplasările executorului judecătoresc efectuate în cadrul procedurii de executare;
5. căutarea debitorului şi a bunurilor lui;
6. transferul (expedierea) sumelor încasate;
7. transmiterea sau înmînarea încheierilor, înştiinţărilor, telegramelor etc.;
8. asigurarea aducerii forţate a debitorului;
9. organizarea şi desfăşurarea licitaţiei;
10. plăţile bancare pentru transferul şi convertirea mijloacelor băneşti;
11. eliberarea copiilor şi duplicatelor de pe actele procedurale;
12. comunicarea actelor executorului judecătoresc.

Încheierea este un act de dispoziție al executorului judecătoresc prin care se dispune

referitor la intentarea, amânarea, suspendarea și încetarea executării silite, eliberarea sau
distribuirea sumelor obținute din executare, aplicarea și ridicarea măsurilor de asigurare a
executării, sau alte măsuri prevăzute de lege. În lipsa unei prevederi legale despre faptul
întocmirii unei încheieri, actul emis de către executorul judecătoresc va avea alt regim juridic.
Astfel, pentru constatarea efectuării acțiunilor de executare, în lipsa unei prevederi contrare, se
vor întocmi procese-verbale.
În termenul stabilit de executorul judecătoresc în încheierea de intentare a procedurii de
executare, părțile sunt obligate să se prezinte în fața executorului judecătoresc pentru a li se
comunica drepturile și obligațiile lor, inclusiv posibilitatea de conciliere sau, după caz, de
determinare a modalității de executare și/sau a consecutivității de urmărire a bunurilor
debitorului.11
Articolul dat oferă încă o posibilitate pentru debitor de a identifica modalități de
executare a obligațiilor sale cât mai adaptate situației proprii, însă agreate și de creditor. Aceste
reglementări din Codul de executare sunt foarte progresiste și în deplin acord cu standardele
internaționale aplicabile domeniului, oferind posibilități largi părților procedurii de executare de
a modela cursul executării conform intereselor și aranjamentelor comune, pentru a o face cât mai
puțin dureroasă pentru debitor, dar și acceptabilă pentru creditor.
Însă dacă debitorul nu efectuează plăți în scopul stingerii datoriei către creditor,
executorul judecătoresc pe parcursul procedurii de executare întrunește mai multe măsuri de
10
Codul de executare al RM din 21-12-2004, art. 36
11
Ibidem art. 62
executare, ca anunțarea autoturismului în căutare, anunțare în căutare a debitorului, interdicție de
a părăsi hotarul, demers către instanță pentru aplicarea sancțiunii contravenționale pentru
neexecutare, etc.
Dar totodată dacă debitorul și-a onorat obligațiunile față de creditor și de executor
judecătoresc, urmează încetare producerii și ridicarea tuturor măsurilor de asigurare aplicate.
Procedura de executare încetează în cazul în care:
a) obligația a fost stinsă;
b) între creditor și debitor a fost încheiată o tranzacție, în condițiile Codului de executare;
c) după încetarea din viață, după declararea dispariției fără urmă sau după declararea
decesului creditorului ori al debitorului, creanța sau obligația adjudecată nu admite succesiunea
de către succesorul de drepturi al acestor persoane;
d) bunurile persoanei juridice lichidate nu sunt suficiente pentru satisfacerea deplină a
creanțelor creditorului;
e) hotărârea, decizia sau încheierea în al cărei temei a fost eliberat documentul executoriu
a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă;
f) debitorul a prezentat spre executare o hotărâre de încasare de la creditor în folosul său
a unei sume egale cu suma debitoare sau mai mare decât aceasta;
g) creditorul a renunțat la executare.
 Concluzia

Dreptul administrativ, ca ramură a dreptului public, a apărut relativ nu demult. Apariţia

lui a fost determinată reglementează un spectru larg de sfere; nu poate fi codificat; este foarte
mobil (dinamic); conţine norme juridice bazate pe principiul inegalităţii părţilor raportului
juridic; unele litigii apărute pot fi soluţionat de înseşi organele administraţiei publice; legalitatea
actelor administrative, emise de organele administraţiei publice, poate fi apreciată atât de organul
legislativ, cât şi de instanţa de judecată.de modificarea relaţiilor sociale existente în societate
legate de necesitatea protecţiei drepturilor fundamentale ale cetăţeanului şi intereselor lui legale.
Dreptul administrativ, ca ramură distinctă a sistemului de drept, are trăsăturile sale
specifice, şi anume: este o ramură apărută recent; reglementează un spectru larg de sfere; nu
poate fi codificat; este foarte mobil (dinamic); conţine norme juridice bazate pe principiul
inegalităţii părţilor raportului juridic; unele litigii apărute pot fi soluţionat de înseşi organele
administraţiei publice; legalitatea actelor administrative, emise de organele administraţiei
publice, poate fi apreciată atât de organul legislativ, cât şi de instanţa de judecată.
Legea contenciosului administrativ are o importanţă deosebită pentru construcţia statului
de drept în ţara noastră. Prin această lege se pune la dispoziţia oricărei persoane un instrument
eficace împotriva unui abuz al autorităţilor administrative, creîndu-se mijloace de restabilire a
legalităţii încălcate, de repunere în drepturi a celor vătămaţi prin actele administrative ilegale, de
sancţionare a celor care folosesc abuziv competenţa pe care o au în legătură cu emiterea actelor
administrative.
Scopul contenciosului administrativ este contracararea abuzurilor şi exceselor de putere
ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activităţii
autorităţilor publice şi asigurarea ordinii de drept.
Hotărârile judecătoreşti irevocabile constituie titluri executorii. Instanţa de contencios
administrativ care a adoptat hotărârea în fond, în termen de 3 zile de la data la care hotărârea
devine irevocabilă, trimite o copie a hotărârii pârâtului pentru executare şi alta - instanţei de
drept comun de la sediul pârâtului pentru controlul executării hotărârii şi, în caz de necesitate,
pentru executare silită.
Bibliografie:

1. Codul de executare al Republicii Moldova. Nr.443/2004. În Monitorul Oficial, 05.11.2010,

nr.214-220. (în continuare CE).
2. Codul administrativ al Republicii Moldova. Nr.116/2018. În Monitorul Oficial, 17.08.2018,
nr.309-320.
3. Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Vol. I. Ed. IV-a. Bucureşti: ALL Beck, 2005, p.
122.
4. Guțuleac V., Comarnițcaia E., Drept administrative, note de curs 2013, pag. 177.
5. Comentariul Codului de Executare al RM cartea I. Executarea hotărârilor cu caracter civil,
pag. 23.
6. Mocanu V., Munteanu V., Note de Curs, Drept Administrativ, Chișinău 2013, pag. 74.
7. Ioan A., Drept administrative comparat, București 2000.