Sunteți pe pagina 1din 13

Academia de studii economice

Facutatea de drept

Lucru individual
La disciplina Drept Civil

Tema: Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune

Student: Bazic Mihai

Anul ll, D-173

Verificat : Gîscă Veronica

Chișinău 2018

Cuprins
 Introducere
 Avizul consultativ al Plenului Curţii Supreme de Justiţie
 Justificarea uzucapiunii
 Domeniul de aplicare a uzucapiunei
 Felurile uzucapiunii
 Condiţiile uzucapiunei
 Întreruperea şi suspendarea prescriptiei achizitive
 Întreruperea naturală a prescripției achizitive
 Efectele uzucapiuni
 Concluzii
Introducere

Lucrare de faţă vom încerca să abordăm o modalitate relativ nouă de dobîndire a dreptului de
proprietate pentru Republica Moldova, şi anume -uzucapiunea.
Codul civil vechi nu prevedea uzucapiunea ca mod de dobîndire a dreptului de proprietate.
Considerăm binevenită introducerea uzucapiunii în Codul Civil actul, deoarece schimbările
economice, progresul tehnico-ştiinţific, schimbarea mentalităţii populaţiei cereau anumite
schimbări în acest sens. Vom încerca să vedem din punct de vedere moral cît este de corect de a
dobîndi un drept de proprietate prin uzucapiune.

Uzucapiunea presupune dobandirea proprietatii sau a altui drept real prin posedarea neintrerupta
a bunului in timpul stabilit de lege. Prin uzucapiune se poate dobandi orice bun imobil aflat in
circuitul civil.

Avizul consultativ al Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la modul de aplicare a


prevederilor art. 332-336 Codul civil 15 aprilie 2013 mun. Chişinău

Judecătoria Comrat s-a adresat Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu demers privind aplicarea
corectă a normelor de drept material, în privinţa recunoaşterii dreptului de proprietate prin
uzucapiune. În scopul aplicării corecte şi uniforme a prevederilor art.332-336 Codul civil, Plenul
Curţii Supreme de Justiţie menţionează următoarele. Conform art.332 alin.(1) şi (2) Codul civil,
dacă o persoană, fără a dobîndi dreptul de proprietate, a posedat cu bună-credinţă, sub nume
proprietar, un bun imobil pe parcursul a 15 ani, aceasta devine proprietarul bunului respectiv.
Dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sunt supuse înregistrării de stat, dreptul de proprietate
se dobîndeşte în temeiul alin.(1) din momentul înregistrării. Conform art.333 Codul civil,
persoana care posedă cu bună-credinţă timp de 5 ani un bun mobil al altuia, comportîndu-se ca
un proprietar, dobîndeşte dreptul de proprietate asupra acestui bun. Aşadar, uzucapiunea poate fi:
a) uzucapiunea imobiliară; b) uzucapiunea mobiliară. Pentru dobîndirea dreptului de proprietate
prin uzucapiune este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: - cel care posedă
bunul trebuie să fi de bună-credinţă; - posesiunea trebuie exercitată timp de 5 ani în cazul
bunurilor mobile şi de 15 ani în cazul bunurilor imobile; - posesiunea trebuie să fie utilă.
Bunurile imobile vor putea fi dobîndite în proprietate prin uzucapiune numai în cazurile în care
acestea nu sunt înregistrate în registru bunurilor imobile ţinut de către Oficiile Cadastrale
Teritoriale. Dreptul de proprietate prin uzucapiune nu poate fi dobîndit asupra construcţiilor
edificate neautorizat din următoarele motive. Conform art. 28 din Legea privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţie nr. 163 din 09.07.2010, construcţiile executate în lipsa
certificatului de urbanism pentru proiectare, a documentaţiei de proiect şi a autorizaţiei de
construire se consideră construcţii neautorizate. Articolul 41 din Legea privind principiile
urbanismului şi amenajării teritoriului nr. 335 din 17.05.1996 prevede că, amplasarea şi
proiectarea construcţiilor şi amenajărilor se autorizează prin certificatul de urbanism, iar
executarea lor, prin autorizaţia de construire. Conform art. 42 alin. (1) din această lege,
certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire se eliberează de către administraţia publică
locală. Conform art. 18 alin. (1) din Legea privind calitatea în construcţii nr. 721 din 02.02.1996,
recepţia construcţiilor este obligatorie şi constituie certificarea 2 realizării acestora pe baza
examinării lor nemijlocite, în conformitate cu documentaţia de proiect şi execuţie şi cu alte
documentele cuprinse în cartea tehnică a construcţiei. Potrivit art. 21 alin. (3), art.2 (1) din legea
respectivă, fără înregistrarea autorizaţiei de construire la Inspecţia de Stat în Construcţii, se
interzice executarea de lucrări la construcţiile de orice categorie şi instalaţiilor aferente acestora,
indiferent de tipul de proprietate sau destinaţie. Procedura de recepţie a construcţiilor este
reglementată prin Regulamentul de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr. 285 din 23.05.1996. Conform pct.1 al acestui Regulament, recepţia
constituie o componentă a sistemului calităţii în construcţii şi este actul prin care comisia de
recepţie declară că acceptă şi preia lucrarea definitivată de construcţie şi instalaţiile aferente
acesteia, cu sau fără rezerve, şi că aceasta poate fi dată în folosinţă, iar conform pct. 8 din acest
Regulament, comisiile de recepţie a construcţiilor şi a instalaţiilor aferente acestora vor fi
desemnate de către investitor într-o componenţă de cel puţin 5 persoane. În componenţa lor vor
fi incluşi reprezentantul investitorului, reprezentantul administraţiei publice locale în teritoriul
căreia este situată construcţia, specialişti notorii din domeniul vizat. Or, recunoaşterea dreptului
de proprietate cu înregistrarea construcţiilor neautorizate, ar constitui substituirea instanţei de
judecată în aprecierea unor aspecte ce ţin de interesul public, şi anume asigurarea calităţii în
construcţii, corespunderea imobilului neautorizat cu cerinţele de exploatare a acestora, care sunt
stabilite de Legea privind calitatea în construcţii nr. 721 din 02.02.1996, Legea privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţie nr. 163 din 09.07.2010, precum şi de alte acte
normative incidente. La soluţionarea litigiului asupra imobilului, apărut înainte de finalizarea
construirii şi înregistrării lui, instanţa judecătorească nu va putea să recunoască dreptul de
proprietate asupra imobilului respectiv, ci numai asupra materialelor de construcţie din care este
alcătuit imobilul, cu posibilitatea ulterioară a proprietarului materialilor şi al autorizaţiei de
construcţie de a continua construirea şi a înregistra dreptul de proprietate pe cale administrativă.
Conform art.320 alin.(2) CC, uzucapiunea imobiliară constituie unul din modurile de dobîndire a
dreptului de proprietate asupra imobilului, iar drept temei al înregistrării dreptului de proprietate,
dobîndit prin uzucapiune, va fi hotărîrea judecătorească irevocabilă de constatare a faptului
uzucapiunii. Instanţele judecătoreşti constată posesiunea, folosinţa şi dispoziţia unui bun imobil
în drept de proprietate numai în cazul în care petiţionarul a avut un document care confirmă
dreptul de posesiune asupra acestui imobil, însă actul este pierdut şi restabilirea lui este
imposibilă. Totodată, instanţa judecătorească, la examinarea unor asemenea cereri, constată
numai faptul existenţei documentelor care confirmă aparţinerea imobilului petiţionarului şi nu
dreptul lui de proprietar. Concomitent, petiţionarul trebuie să prezinte probe despre
imposibilitatea de a obţine documentul sau despre imposibilitatea restabilirii lui. 3 Instanţa
judecătorească nu are dreptul să constate faptul aflării în posesie a construcţiilor care nu sînt
terminate sau nu sînt primite în exploatare, deoarece asemenea construcţii nu urmează a fi
înregistrate. Nu pot fi examinate în ordinea procedurii speciale, de asemenea, şi cererile despre
constatarea faptului aflării în posesie a unei construcţii construite arbitrar sau a unei construcţii
înregistrate anterior pe numele altei persoane sau procurate de către petiţionar conform unei
tranzacţii nelegalizate. De asemenea, nu pot fi examinate în ordinea procedurii speciale cererile
privind constatarea faptului de posesie, folosinţă şi dispoziţie cu drept de proprietate a valorilor
mobiliare, inclusiv a unor acţiuni ordinare nominative, în cazul cînd există un litigiu de drept
care urmează a fi examinat în procedura contencioasă. Astfel, recunoaşterea dreptului de
proprietate asupra unor construcţii construite neautorizat este vădit contrară legii. Reclamanţii
trebuie să respecte procedura prevăzută de lege în acest sens, şi anume pe cale extrajudiciară,
prin adresarea organelor competente privind legalizarea acestor construcţii. În consecinţă, astfel
de cereri de chemare în judecată sau cereri în procedură specială nu se judecă în procedură civilă.
Respectiv, instanţele de judecată vor refuza în primirea cererilor conform art.169 alin. (1) lit. a)
CPC sau vor dispune încetarea proceselor conform art.265 lit. a) CPC. Dacă totuşi judecătoriile
vor adopta hotărîri privind fondul acestei categorii de cauze, interpretarea corectă a normelor
materiale şi procesuale revine instanţelor judecătoreşti superioare. În cazul în care astfel de cauze
vor ajunge în ordinea căilor de atac în faţa instanţelor ierarhic superioare, acestea vor exercita
împuternicirea de a casa respectivele hotărîri judecătoreşti şi de a decide încetarea proceselor
conform art.265 lit. a) CPC. Prin urmare, instanţele judecătoreşti, la soluţionarea litigiilor cu
privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile prin uzucapiune, vor
verifica regimul juridic al bunurilor imobile şi dacă acestea sunt edificate autorizat sau
neautorizat. Condiţiile de valabilitate a posesiunii necesară uzucapiunii sunt indicate în art. 335
alin. (1) – (9) Codul civil, conform căreia, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege, nu
poate produce efecte juridice decît posesiunea utilă. Pînă la proba contrară, posesiunea este
prezumată a fi utilă. Nu este utilă posesiunea discontinuă, tulburată, clandestină sau precară.
Posesiunea este discontinuă atît timp cît posesorul o exercită cu intermitenţe anormale în raport
cu natura bunului. Posesiunea este tulburată atîta timp cît este dobîndită sau conservată prin acte
de violenţă, fizică sau morală, care nu sînt provocate de o altă persoană. Posesiunea este
clandestină dacă se exercită astfel încît nu poate fi cunoscută. Posesiunea este precară cînd nu se
exercită sub nume de proprietar. 4 Discontinuitatea poate fi opusă posesorului de către orice
persoană interesată. Numai persoana faţă de care posesiunea este tulburată sau clandestină poate
invoca aceste vicii. Posesiunea viciată devine utilă îndată ce viciul încetează.

Justificarea uzucapiunii

Uzucapiunea se justifică pe următoarele considerente:

Deşi este o stare de fapt, de cele mai multe ori, posesia corespunde dreptului de proprietate. Dar,
dovada dreptului de proprietate este o sarcină destul de dificilă, cu excepţia cazului când se
dobîndeşte printr-un mod originar – cum este uzucapiunea. Aşadar, uzucapiunea are rolul de a
înlătura dificultatea şi inconvenientele probei dreptului de proprietate; Dreptul de retenţie va
putea fi invocat numai pentru a solicita plata pentru cheltuielile efectuate cu întreţinerea bunului
– art. 637 alin 1 C. civ.1

Uzucapiunea îndeplineşte funcţia de clarificare a unor situaţii juridice deoarece, având ca efect
naşterea dreptului de proprietate al posesorului unui imobil, transformă o aparenţă îndelungată
într-un raport juridic de proprietate cert şi indiscutabil; Uzucapiunea constituie şi o sancţiune
indirectă îndreptată împotriva fostului proprietar al bunului care, dînd dovadă de neglijenţă, l-a
lăsat timp îndelungat în posesia altei persoane, permiţîndu-i, prin pasivitatea sa, să se comporte
public ca proprietar sau titular al altui drept real.
Domeniul de aplicare a uzucapiunei

Domeniul de aplicare a uzucapiunii se circumscrie atât categoriei bunurilor imobile cît şi


bunurilor mobile. Pot fi dobândite pe această cale numai bunurile care se află în proprietatea
privată, indiferent că titularul sau este statul, o unitate administrativ teritorială, societate
comercială sau persoană fizică. Nu pot fi dobîndite pe această cale bunurile care fac parte din
domeniul public al statului şi unităţilor administrativ teritoriale, acestea potrivit Constituţie sînt
inalienabile, deci, scoase din circuitul civil. În măsura în care sînt inalienabile, bunurile din
domeniul public sînt şi imprescriptibile. De asemenea, trebuie de spus că străinii nu vor putea
dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, terenurile agricole sau forestiere, deoarece ei nu
pot dobîndi astfel de bunuri în orice mod, inclusiv prin convenţie.

Felurile uzucapiunii

Sistemul de drept în general cunoaşte mai multe feluri de uzucapiune. Existenţa acestora este, în
general, determinată atît de condiţiile istorice cît şi de necesitatea de care este chemat legiuitorul
să asigure o securitate circuitului civil. În dreptul civil romînesc, pînă la adoptarea noului cod
civil erau cunoscute două sisteme prin care se reglementa uzucapiunea - uzucapiunea în sistemul
codului civil şi uzucapiunea în sistemul cărţilor funciare. Fostul cod civil romînesc reglementa
două feluri de uzucapiuni: uzucapiunea de 30 de ani – uzucapiunea lungă şi uzucapiunea de 10
sau de 20 de ani ori de la 10 pînă la 20 de ani după cum adevăratul proprietar locuia sau nu în
raza teritorială a tribunaluilui unde se afla nemişcătorul – uzucapiunea scurtă. În sistemul cărţilor
funciare care erau aplicate în Transilvania, Bucovina şi Banat erau cunoscute două feluri de
uzucapiune, după cum a fost sau nu intabulat în cartea funciară – uzucapiunea tabulară (10 ani),
şi uzucapiunea extratabulară (20 de ani). Acest sistem a fost preluat de Legea nr. 7/1996 a
cadastrului şi publicităţii imobiliare care a creat cadrul normativ pentru introducerea cadastrului
general naţional şi a cărţilor funciare menite să înlocuiască cele trei sisteme de publicítate
imobiliară, şi menţinut de actualul nou cod civil românesc (art. 830-834 C. civ.), dar cu o
limitare a perioadei necesare pentru a uzucapa, 5 respectiv 10 ani. În dreptul civil spaniol
uzucapiunea este ordinară sau exstraordinară după cum uzucapantul a fost sau nu de bună-
credinţă. În dreptul moldovenesc instituţia uzucapiunii a fost reglementată pentru prima dată de
dispoziţiile noului cod civil. Potrivit C. civil, uzucapiunea este de două feluri: - uzucapiunea
imobiliară şi uzucapiunea mobiliară. Diferenţa dinre aceste două feluri de uzucapiuni constă în
timpul necesar posedării bunului pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra lui. Astfel
pentru a fi dobândit dreptul de proprietate asupra unui bun imobil este necesar, conform art. 332,
o perioadă Publicat în M. Of. a României nr. 61 din 21 martie 1996 şi intrat în vigoare la 26
iunie 1996. 56 de cel puţin 15 ani, iar pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun
mobil va fi necesar, conform art. 333 un termen de 5 ani. În rest, atît pentru uzucapiunea
imobiliară cît şi pentru uzucapiunea mobiliară este necesar întrunirea aceloraş condiţii.
Uzucapiunea mobiliară potrivit art. 333 C. civil “persoana care posedă cu bună credinţă timp de
5 ani un bun mobil al altuia, comportîndu-se ca un proprietar, dobîndeşte dreptul de proprietate
asupra acestui bun”. Potrivit acestui text de lege o persoană poate să dobîndească dreptul de
proprietate asupra unui bun mobil dacă a deţinut bunul cu bună-credinţă o perioadă de 5 ani. În
literatura de specialitatea a fost exprimată opinia că o astfel de instituţie nu este una necesară de
vreme ce dreptul de proprietate se prescrie (dobîndeşte) prin faptul posedării bunului. La prima
vedere uzucapiunea mobiliară ar veni în contradicţie cu unele instituţii de drept civil, însă aşa
cum vom vedea aceasta vine doar să le completeze. Astfel, potrivit art. 305 alin 1 C. civil:
“posesor este prezumat proprietar al bunului dacă nu este dovedit că a început a poseda pentru
altul”, iar art. 307 alin 1 propoziţia a doua stabileşte că: “buna credinţă este prezumată”. Deci,
dacă o persoană posedă un bun, în favoarea lui operează două prezumţii: prima este că el este
posesor de bună credinţă, iar a doua este că el este prezumat a fi proprietarul bunului posedat.
Deci, el este prezumat a fi proprietarul bunului prin simpla posesiune a lui, prescripţia
instantaneie. În aceste condiţii, dacă posesorul dobîndeşte dreptul de proprietate prin posedarea
lui de bună credinţă, de ce ar mai fi necesar în acest sens şi trecerea unei perioade te timp pentru
a obţine un efect asemănător? Soluţia se justifică prin aceaia că în cazul în care reclamantul
introduce cu succes acţiunea în revendicare, o astfel de prezumţie nu-i va proteja proprietate sau
dacă reclamantul răstoarnă buna-credinţă el nu va mai putea invoca această prezumţie. Însă el va
putea invoca dobîndirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, dacă a posedat bunul 5 ani de
zile, fiind suficient să fi fost de bună credinţă doar în momentul întrării în posesie a bunului. De
asemenea, utilitatea uzucapiunii mobiliară poate fi apreciată şi raportat la efectele nulităţii
relative a titlului în baza căruia posesorul deţine bunul. Astfel, prin ipoteză, posesorul deţine un
bun de la o persoană care invocă anulabilitatea actului în temeiul căruia ia fost transmis
proprietatea. În aceste condiţii, cum acţiunea în anulare se prescrie, în general, în termen de 3 ani
de zile, după expirarea acestuia, posesorul nu va avea nici o justificare să invoce uzucapiunea, de
vreme ce titlul său, anulabil, prin expirarea termenului s-a consolidat, confirmat. El va dobîndi
dreptul de proprietate prin intermediul acelui titlu. Utilitatea uzucapiunii se va impune numai în
caz de admitere a acţiunii în anulare introdusă după expirarea termenului de 5 ani ca urmare a
intervenirii unor cauze de întrerupere sau suspendare a prescripţiei extinctive. De asemenea
tebuie de spus că uzucapiunea nu va putea opera pentru acele bunuri pentru a cărui transfer a
dreptului de proprietate, legea cere înregistrarea lui. Deci, domeniul de aplicare a uzucapiunii
mobiliare vizează doar bunurile mobile neînregistrate. Uzucapiunea imobiliară Potrivit art. 332
alin 1 C. civil “Dacă o persoană, fără să fi dobîndit dreptul de proprietate, a posedat cu bună
credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani, aceasta devine proprietarul
bunului respectiv”. În ce priveşte uzacapiunea imobiliară, considerăm, că aceasta nu se va aplica
imobililor a cărui înregistrare este necesară pentru transmiterea valabilă a dreptului de
proprietate. Aceasta deoarece posesia unui astfel de bun nu poate fi opusă situaţiei juridice
rezultată din registrul de carte funciară. Cu atît mai mult cu cît posesorul unor astfel de bunuri nu
va putea invoca niciodată un just titlu, pentu că singurul titlul valabil va fi cel conform
registrului cărţii funciare, şi nici nu va putea invoca buna credinţă, de vreme ce el, cu uşurinţă,
putea să afle care este situaţia juridică a imobilului, consultînd în acest sens registrul de carte
funciară.2 Mai mult chear considerăm, că în aceste cazuri, nu vom mai fi în prezenţa posesiunei,
ca stare de fapt, deoarece, fiind bunuri înregistrate, posesiunea nu pote fi de cât cea
corespunzătoare cărţii funciare, deci unei stări de drept. În acest caz uzucapiunea va fi inutilă.
Singurele ipoteze cînd va putea fi invocată uzucapiunea imobiliară sînt acele siituaţii cînd legea
cere înregistrarea dreptului de proprietatea asupra imobilului nu ca o condiţie de valabilitatea a
lui, ci ca o condiţie de opozabilitate. Şi aici ne referim la acele situaţii cînd imobilie sunt
dobîndite în temeiul succesiunii, acesiunii sau în temeiul unor acte juridice specifice. Astel
potrivit art. 37 alin 1 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 – XVIII din 25. 02. 98 87 :
„Dreptul de proprietate este valabil fără înregistrarea în registrul bunurilor imobile dacă provine
din succesiune, accesiune sau vînzarea silită ori este dobîndit prin efectul unui act normativ, prin
expropiere sau prin efectul unei hotărîri judecătoreşti. Excepţia dată se aplică şi dreptului de
proprietate confirmat de titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren eliberat la
atribuirea gratuită a terenurilor ”. Alin. 2 din aceiaşi lege, prevede că: „Pentru opozabilitate faţă
de terţi, dreptul dobîndit prin modalităţile indicate în alin 1 urmează a fi înregistrat în registrul
bunurilor imobile”. În aceste condiţii, uzucapiunea se poate înfăţişa, în cazul succesiunii, cînd,
de ex., o persoană va poseda un bun imobil, considerînd-se moştenitor, şi dacă va întruni şi
celelalte condiţii legale. De asemenea, cel ce a realizat o construcţie sau plantaţie ridicată mai
mult de jumătate pe terenul altei persoane, va putea dobîndi lucrarea sau planţaţia după expirarea
a 15 ani şi îndeplinirea celorlalte condiţii, dacă proprietarul pe a cărui teren se află mai mult de
jumătate din construcţie sau lucrare nu şi-a făcut opozabil dreptul său de proprietate, potrivit art.
37 alin 2 3din Legea cadastului bunurilor imobile, drept de proprietate dobîndit prin accesiunea
imobiliară artificială. De asemenea, dacă construcţia sau plantaţia este realizată cu materiale
proprii dar pe teren altuia el va putea dobîndi dreptul de proprietate asupra construcţiei sau
plantaţiei după expirarea a 15 ani de zile şi îndeplinirea celorlate condiţii, dacă proprietarul pe a
cărui teren a fost edificată construcţia sau plantaţia nu şi-a făcut opozabil dreptul său dobîndit
prin accesiunea imobiliară artificială prin înregistrarea lui în registrul bunurilor imobile.
Condiţiile uzucapiunei

Din interpretarea prevederilor art. 332, 333, şi 335 putem afirma că, pentru dobîndirea dreptului
de proprietate prin uzucapiune, este necesar ca deţinerea bunului să îmbrace forma posesiunii, iar
posesiunea, să nu fie precară şi să fie utilă. Pentru a fi utilă posesiunea trebuie să fie continuă,
paşnică şi publică.

a). Prezenţa unei posesiuni. Altfel spus deţinerea bunului să îmbrace forma posesiunii. În
literatura de specialitat această condiţiei a fost individualizată prin acea ca posesorul să fie de
bună credinţă. Soluţie, după cum am arătat mai sus, nu suntem de acord, deoarece însăşi
posesiunea presupune ca titularul ei să fie de bună credinţă. Aceasta deoarece nu există
posesiune acolo unde există reaua credinţă a deţinătorului bunului. Buna credinţă nu este numai
o condiţie pentru dobîndirea dreptului de proprietate prin uzucapiune ci o condiţie generală
pentru însăşi existenţa posesiei. Deci, în lipsa bunei credinţe starea de fapt nu va produce efecte
juridice şi aceasta nu din cauza relei credinţe ci datorită împrejurării că acea stare de fapt nu
reprezintă o posesie. În consecinţă pentru ca deţinerea bunului să îmbrace forma posesiei,
deţinătorul trebuie să fie de bună credinţă. Publicat în Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 44-
46/318 din 21.05.1998. Prin buna credinţă se înţelege credinţa greşită a posesorului că a dobândit
de la adevăratul proprietar, că el stăpîneşte bunul cu convingerea că o face în calitate de titular al
dreptului de proprietate. Existenţa unei simple îndoieli în această credinţă exclude buna credinţă.
Este necesar ca credinţa în faptul că înstrăinătorul a fost proprietarulu bunului să fie fermă. Buna
credinţă trebuie să existe în momentul dobîndirii imobilului. Faptul că ulterior posesorul şi-a dat
seama de greşeală, ea nu are importanţă. Buna credinţă se prezumă – art. 307 C. civil.

b). Posesiunea sa nu fie precară. Potrivit art. 335 alin. 6, “posesiunea este precară când nu se
exercită sub nume de proprietar”. Deci, dacă o persoană deţine bunul în baza unui titlu, altul de
cât cel translativ de proprietate, el nu va putea invoca beneficiile uzucapiunii. Aceasta deoarece
el stăpâneşte bunul în numele altei persoane – uzufructuarul, depozitarul, chiriaşul. Deci, temeiul
în baza căruia va putea invoca uzucapiunea trebuie să îmbrace forma unui titlu translativ de
proprietate dar care nu are totuşi puterea de a strămuta proprietatea. În literatura de specialitate
un astfel de titlu a fost identificat sub denumirea de just titlu.

c). Posesiunea sa fie utilă. Pentru a putea dobîndi dreptul de proprietate prin uzucapiune, posesia
trebuie să fie utilă – art. 335 C. civil. O posesie este utilă atunci cînd ea conţine anumite calităţi
sau este lipsită de vicii. Lipsa acestor calităţi determină ca posesia bunului să nu mai producă
efecte juridice. Dat findcă aceste condiţii au fost analizate la tema posesiunii, cu riscul de a ne
repeta, ne propunem în continuare doar să le enunţăm, iar acolo unde este posibil să scoatem în
evidenţă particularităţi care interesează instituţia uzucapiunii. ---

Posesiunea să fie continuă. Deşi această condiţie este prevăzută de codul civil la condiţiile
privind efectele posesiei, există autori, care consideră că calitatea posesiei de a fi neîntreruptă
este o condiţie de existenţă a ei. Aceasta deoarece o posesie care se întrerupe, ea se pierde. În ce
ne priveşte, aşa cum am arătat mai sus, discontinuitatea vizează efectele posesiei, lipsind posesia
de aceste efecte pe perioada cît a existat această discontinuitate. De asemenea discontinuitatea nu
se regăseşte printre cauzele de întrerupere a prescipţiei achizitive. Ea poate fi analizată doar ca o
cauză de suspendare a acestei prescripţii. Continuitatea posesiunii presupune succesiunea actelor
de posesiune la anumite intervale de timp ce denotă o anumită regularitate a îndeplinirii actelor
de folosinţă, ţinându-se cont de natura lucrului. Continuitatea în folosirea lucrului este de natură
a-l avertiza pe proprietar despre eminenta pierdere a proprietăţii bunului. O posesie este
discontinuă atunci când folosirea lucrului se face cu intermitenţe. Nu poate fi considerată posesia
discontinuă atunci cînd intermitenţele în folosirea bunului se datorează unui caz fortuit sau unei
forţe majore – cutremurul, inundaţiile. Continuitatea rezultă dintr-o serie de acte îndeplinite la
intervale normale de timp, aşa cum ar face o persoană cu o diligenţă normală. În sprijinul
posesorului, legiuitorul vine şi consacră o prezumţie, potrivit căreia: “dacă persoana a posedat
bunul la începutul şi la sfârşitul unei perioade, se prezumă că a posedat neântrerupt pe parcursul
întregii perioade” – art. 306 C. civil. Potrivit acestei prezumţii posesorul nu trebuie să
dovedească că el a posedat continuu şi neîntrerupt. În această situaţie sarcina probei este
răsturnată, în sensul că cel ce invocă descontinuitatea posesiei trebuie să facă şi dovada ei.
Posesiunea sa fie paşnică. O posesiune este paşnică atunci când ea nu este tulburată. Prin
posesiune netulburată legiuitorul a înţeles o posesiune ce nu este fondată prin acte de violenţă. În
acest sens sînt şi dispoziţiile art. 335 ali. 4 C. civil: “posesiunea este tulburată atât timp cît este
dobândită sau conservată prin acte de violenţă, fizică sau morală, care nu sunt provocate de o altă
persoană”. Deci, o posesiune este tulburată prin violenţă în cazul în care posesorul a obţinut-o
prin violenţă atât fizică cât şi morală împotriva deţinătorilor anteriori. 4Posesia va fi tulburată
indiferent dacă violenţa a fost utilizată numai la dobândirea posesie ci în timpul exercitării ei.
Violenţa va reprezenta un viciu al posesie numai dacă ea este una negativă, în sensul că aceste
sunt săvîrşite de posesor nefiind provocat de adversarul său. Posesia va fi utilă dacă ulterior
intrării în posesiune, posesorul se apără de atacurile unei terţe persoane, aşa numita violenţă
pozitivă. Aceasta rezultă din interpretarea dispăziţiilor citată mai sus, folosint argumentul per a
contrario. Prin urmare violenţa prin care se răspunde la violenţa adversarului nu viciază posesia.
Posesiunea sa fie publică. Posesia este publică atunci când ea este exercitată în văzul tuturor,
aşa cum ar exercita-o proprietarul însuşi. Dacă posesia nu este exercitată în aceste condiţii ea
este o posesie clandestină. Posesia este clandestină când posesorul o exercită pe ascuns de
adversarul său încât acesta nu este în stare de a putea s-o cunoască. Clandestinitatea poate fi
concepută cu uşurinţă în materia bunurilor mobile, care sunt susceptibile de posesie ascunsă.

Întreruperea şi suspendarea prescriptiei achizitive

Deşi din denumirea articolului 336 C. civil reiese că prescripţia achizitivă ar cunoaşte doar
instituţia întreruperii presripţiei, din conţinutul dispoziţiiei sus citate rezultă contrariul, ea
reglementeză şi instituţia suspendării prescripţiei achizitive.

a.) Astfel, supendarea prescripţiei exstinctive este prevăzută la art 336 alin 1 C. civil. Potrivit
acestei dispoziţii “Cursul termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii (prescripţia
achizitivă) nu poate începe, iar dacă a început nu poate continua, în perioada în care este
suspendată curgerea termenului de prescripţie exstinctivă a acţiunii în revendicare.”.
Folosirea de către legiuitor a expresiei: “… iar dacă a început nu poate continua”, ne
sugerează ideia că legiuitorul s-a referit la instituţia suspendării uzucapiunii şi nu la acea
a întreruperii ei. Remarca este importantă deoarece aceste două instituţii comportă efecte
diferite care nu pot fi ignorate. De altfel, ar fi inechitabil să reţinem ca cauze de
întrerupere a prescripţiei achizitive cauzele de suspendare a prescripţiei exstinctive. În
acest caz nu s-ar mai satisface scopul urmărit de legiuitor atunci cînd a legiferat
uzucapiunea. Este injust ca, de exemplu o cauză de forţă majoră, care reprezintă o cauză
de întrerupere a prescripţiei exstinctive, să ducă la întreruperea prescripţiei achizitive,
adică la ştergerea întregii perioade cît a fost posedat bunul pînă la intervenirea cauzei
majore, fără să i se reţină vreo culpă în atuitudinea sa. Codul civil nu stabileşte nici o altă
cerinţă cu privire la condiţiile în care pot opera cauzele de suspendare a prescripţiei
achizitive. Astfel că în această materia nu vor opera dispoziţiile art. 274 alin 2 din C.
civil, care fac referire la faptul că cauzele de suspendare a prescripţiei exstinctive, pentru
a fi producătoare de efecte juridice, trebuie să intervină în ultemele 6 luni ale termenului.
Prin urmare, pentru ca cauzele de suspendare a prescripţiei exstinctive să poată fi reţinute
ca cauze de suspendare a prescripţiei achizitive este sufucient ca ele să intervină în cursul
oricărei părţi din perioada necesară pentru a uzucapa.
Potrivit articolelor 274, 275, 276 C. civil temeiurile de suspendare a prescripţiei
extinctive care reprezintă cauze de suspendare a prescripţiei achizitive sunt:
 Înaintarea actiuni este imposibilă datorită unei forţe majore;
 Creditorul sau debitorul face parte din rândul forţelor armate;
 Creditorul este incapabil sau este limitat în capacitatea de exerciţiu şi nu are
reprezentant legal;
 Actul normativ care reglementează raportul juridic litigios este suspendat;
 Activitatea autorităţilor judecătoreşti de a căror competenţă ţine soluţionarea
litigiului dintre părţi este suspendată.
 Pentru cererile dintre soţi pe durata căsătoriei;
 Pentru cererile dintre părinţi şi copii – pînă la atingerea majoratului de către copii;
 Pentru cererile dintre tutori sau curatori şi persoanele aflate sub tutelă sau curatela
lor
 Pe durata tutelei sau curatelei;
 Persoana care administrează bunurile altuia în temeiul legii, hotărîrii judecătoreşti
sau al unui act juridic şi cel ale căror bunuri sunt astfel administrate, cît timp
administrarea nu a încetat şi socotelele nu au fost date şi aprobate.
b). Prescripţia achizitivă trebuie să fie neîntreruptă. C. civil la acelaşi art. dar alin 2
prevede posibilitatea întreruperii prescripţiei achizitive. În ce priveşte efectele pe care le
produce întreruperea prescripţiei acestea sunt înlăturarea orcăror efecte ale posesiei
anterioare întreruperii şi posibilitatea curgerei unui nou termen – art. 336 alin 3. Printre
temeiurile care duc la întreruperea prescripţiei achizitive codul civil enumeră doar unul:
înnaintarea unei acţiuni de revendicare a bunului de la cel ce posedă bunul sub
nume de proprietar sau faţă de posesorul mijlocit. Însă pentru a produce efectul să
întreruptiv întroducere a unei acţiuni în revendicare trebuie să fie efectivă adică făcută cu
scopul de a fi admisă printr-o hotărăre judecătorească. Dacă ea a fost respinsă, perimată,
anulată sau reclamantul a renunţat la ea, ea nu va mai cunoaşte un astfel de efct. Dacă un
organ al puterii executive a fost sesizat cu o cerere în acest sens aceasta nu va produce
efectul întreruptiv deoarece o astfel de sesizare nu reprezintă o acţiune în revendicare sub
forma cererii de chemare în judecată. Însă, acţinea în revendicare va produce efectul să
întreruptiv chear dacă ea a fost întrodusă la o instanţă de judecată necompetentă, aceasta
deoarece „declinarea de competenţă nu afectează întreruperea cursului prescripţiei care,
oricum, este rezultatul ieşirii din pasivitate a titularului dreptului la acţiune” . Efectul
întreruptiv a întroducerii acţiunii în revendicare se va produce numai dacă hotărărea
judecătorească este definitivă şi irevocabilă şi va opera de la data întroducerii cererii de
chemare în judecată. O soluţie contrară, în sensul că efectul întrerupriv se va produce de
la data rămînerii definitive şi irevocabile a hotărîrii judecătoreşti, ar însemna să ajungem
în situaţia bizară cînd deşi reclamantul a avut cîştig de cauză pretenţia sa nu va putea fi
executată deoarece, prin ipoteză, în cursul procesuluil s-a împlinit perioada pentru a
uzucapa pîrîtul. Efectele întreruperii prescripţiei achizitive poartă un caracter relativ, ea
se va raporta doar la cel ce a intentat acţiunea în revendicare şi la posesorul bunului – art.
336 alin 2 prop. a doua, C. civil. Ea nu va opera faţă de alte persoane care vor introduce
separat o acţiune în revendicare a bunului posedat.

Acestea sunt conditiile generale prin care poti deveni proprietar prin uzucapiune in
Republica Moldova:

Uzucapiunea imobiliara are loc atunci cand o persoana, fara sa fi dobandit dreptul de
proprietate, a posedat sub nume de proprietar un bun imobil cu buna credinta o perioada de timp
de 15 ani. Daca bunul imobil si drepturile asupra lui sunt supuse inregistrarii de stat, atunci
dreptul de proprietate se dobandeste din momentul inregistrarii. Anume astfel prin uzucapiune
poti deveni proprietar al unui bun imobil.
Totusi aceasta posesie are anumite conditii.

1. In primul rand aceasta trebuie sa fie utila. Daca aceasta este discontinua, tulburata,
precara sau clandestina – atunci nu este utila.

2. Se considera posesiune discontinua cand posesorul o exercita cu intermitente


anormale in raport cu natura bunului. Tulburata se considera atunci cand este
dobandita sau conservata prin acte de violenta fizica sau morala, care nu sunt
provocate de o alta persoana.

3. Posesiunea este precara cand nu se exercita sub nume de proprietar, iar clandestina
are loc daca se exercita astfel incat nu poate fi cunoscuta.

Concluzii

Uzucapiunea este o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate relative nouă, introdusă şi


reglementată de noul Cod civil din 06.06.2002; în alte state existînd de ceva timp. Uzucapiunea
îndeplineşte funcţia de clarificare a unor situaţii juridice, deoarece, având ca efect naşterea
dreptului de proprietate al posesorului, transformă o aparenţă îndelungată într-un raport juridic
cert şi indiscutabil.
Prin urmare, interesul social cere ca posesiunea îndelungată să aibă drept effect atribuirea către
posesor a proprietăţii.
Aşadar din interpretarea strictă a dispoziţiilor legale referitoare la uzucapiune nu se poate deduce
cu claritate că aceasta s-ar întinde doar asupra drepturilor reale. În consecinţă rămâne de analizat
fiecare drept în parte, pentru a vedea în ce măsură îndeplineşte exigenţele cerute de lege pentru a
putea fi uzucapat.

Problema practică cea mai importantă şi cea mai controversată legată de această neclaritate este
cea a drepturilor de creanţă, şi anume dacă acestea pot sau nu forma şi ele obiect al uzucapiunii;
este vorba despre drepturi de creanţă susceptibile de a fi posedate, caracterizate prin prestaţii
succesive, şi doar referitor la uzucapiunea de lungă durată.

Cu toate că doctrina majoritară şi jurisprudenţa nu acceptă în general o asemenea posibilitate,


problema rămâne totuşi foarte controversată. Însăşi OGH a acceptat uzucapiunea unui drept de
creanţă într-o speţă mai veche, în care se cerea autorităţii locale continuarea plăţii unei rente
anuale, care fusese plătită de aceasta de mai mult de 40 de ani, însă căreia nu i se cunoştea
temeiul juridic. Deşi în perioada mai recentă instanţa supremă şi-a modificat practica legată de
această problemă, ea nu a motivat în mod suficient de clar fundamentul legal de scoatere al
drepturilor de creanţă de sub incidenţa uzucapiunii. Aşadar problema rămâne în continuare
deschisă şi discutabilă.
Bibliografie:
 http://jurisprudenta.csj.md/search_avize_csj.php?id=5
 https://dreptmd.wordpress.com/2014/05/28/domeniul-de-aplicare-al-uzucapiunii-in-
sistemul-dreptului-austriac-der-anwendungsbereich-der-ersitzung-im-osterreichischen-
rechtssystem/
 http://drept-md.com/afla-cum-poti-deveni-proprietar-prin-uzucapiune/
 http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/015_-
_Drept_civil__partea_generala_2.pdf
 http://www.stiucum.com/drept/drept-civil/Uzucapiunea-ca-mod-de-dobandir43394.php
 Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 – XVIII din 25. 02. 98 87 :
 Sergiu Baieș, Nicolae Roșca, ”Drept Civil- Drepturile reale principale”, Editura-
Tipografia Centrală, Chișinău
 Aureliu Băieșu, Sergiu Băieșu, N.Roșca, O. Buruiană, M. Buruiană, O.Efim, N. Eșanu
”Comentariu la Codul Civil al Republicii Moldova” Editura-Tipografia Centrală,
Chișinău