ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA ECONOMIE GENERALĂ ŞI DREPT

DEPARTAMENTUL DREPT

Referat
la disciplina: Inițiere în Finanțe

Tema: Politica investiţională a întreprinderii

AUTOR:

Studenta gr. D-181,

Învăţământ cu frecvenţa la zi,

Iancovschi Adriana

_________________

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC :

Conf.univ,dr

R.Cernit

______________

CHIŞINĂU – 2021
 Odată cu trecerea la condițiile de piață ale afacerii, activitatea financiară efectivă a unei
întreprinderi este adesea asociată cu o politică de investiții. În general, politica de investiții a
întreprinderii este o parte integrantă a politicii financiare, care determină alegerea și metodele de
implementare a celor mai raționale moduri de actualizare și extindere a potențialului de
producție, științific și tehnic. În sens financiar, decizia de investire conduce la o imobilizare de
capital efectuată în prezent, în speranţa obţinerii unei rentabilităţi viitoare optime şi care urmează
să se realizeze prin mai multe tipuri de activități financiare.
Totodată, politica de investiţii este „parte integrantă a politicii generale a întreprinderii şi
reprezintă ansamblul obiectivelor,metodelor de alegere şi al modalităţilor de utilizare a
instrumentelor financiare, precum şi a metodelor de asigurare a echilibrului financiar în procesul
realizării obiectivelor propuse”. Această politică presupune nu numai o imobilizare de capital,
dar şi o anumită activitate privind angajarea personalului cu calități necesare, obținerea unor
cantităţi de resurse naturale, iniţierea şi menţinerea unor relaţii cu întreprinderi din ramuri de
activitate conexe.
Politica investiţională a întreprinderii este o importantă parte componentă a gestiunii
activităţii investiţionale în cadrul entităţii economice. Categoria politicii investiţionale a
întreprinderii este discutată pe larg în literatura de specialitate, dar, totodată, dezvoltarea
conceptuală a acesteia este continuată. Politica investiţională poate fi de mai multe tipuri.
Elaborarea politicii investiţionale se bazează pe anumite principii, are o anumită logică şi
parcurge câteva etape. Există specificul politicii investiţionale în diferite tipuri de întreprinderi.
Politica investiţională integrează scopurile, obiectivele şi direcţiile de dezvoltare a activităţii
investiţionale cu mecanismele de realizare a lor în contextul perspectivei examinate a
întreprinderii.
Este dovedit, că eficiența activității de investiții a unei întreprinderi depinde în mare măsură
de organizarea acesteia, respectiv de reglementarea și gestionarea procesului de mișcare și
schimbare a formei investiției. Prin eficienţa economică a investiţiilor se înţelege relaţia care se
stabileşte între nivelul rezultatelor economice în urma desfăşurării procesului investiţional, pe de
o parte, şi cantitatea şi structura efortului, ca generator de efecte, pe de altă parte.
Totodată, potrivit oamenilor de știință și a cercetătorilor: F. Buhociu, D. Slonovschietc., unul
dintre cele mai importante mecanisme ale activității investiționale care joacă un rol decizional
constă în dezvoltarea și implementarea politicii de investiții a întreprinderii.
La nivelul întreprinderilor autohtone activitatea investițională este reglementată de Legea
Republicii Moldova cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător Nr. 81-XV din 18
martie 2004 (publicat în:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 64-66).
Necesitatea organizației de resurse de investiții corespunde costurilor care urmează de la
începutul perioadei de implementare a politicii de investiții. Costul construcției în desfășurare, a
echipamentelor dezinstalate plătite și a altor cheltuieli de capital din anii trecuți nu sunt incluse
în investițiile totale de capital pentru perioada următoare.
Atunci când elaborează o politică de investiții, experții recomandă determinarea volumului
total al investițiilor, modalitățile de utilizare rațională a fondurilor proprii și posibilitățile de
atragere a resurselor monetare suplimentare de pe piața financiară.Proiectele de investiții în
cadrul strategiei pe termen lung a organizației (întreprinderii) ar trebui să fie coordonate între ele
în ceea ce privește cantitatea de resurse alocate și calendarul implementării bazat pe realizarea
efectului economic maxim global - profit (venit) în procesul de implementare a politicii de
investiții.
 Baza pentru formarea politicii de investiții este strategia generală a managementului financiar
al întreprinderii. În legătură cu aceasta, politica de investiții are o natură subordonată și trebuie să
fie în concordanță cu ea.
Procesul de formare a politicii de investiții a unei întreprinderi trece prin mai multe etape:
1. Determinarea perioadei pentru formarea politicii de investiții;
2. Formarea obiectivelor strategice ale politicii de investiții;
3. Determinarea metodelor de implementare a obiectivelor strategice;
4. Dezvoltarea direcțiilor strategice pentru activitățile de investiții;
5. Elaborarea unei strategii pentru formarea resurselor de investiții;
6. Evaluarea strategiei dezvoltate și implementate.
Politica de investiţii, în sens larg, se referă la decizia de investire sau de dezinvestire.
În sens restrâns, în politica de investiţii alternativele de decizie pot fi investițiile interne
(alocarea capitalurilor pentru achiziţia de active materiale şi nemateriale pentru dezvoltarea si
perfecţionarea activității de producție și de distribuție) și/sau investițiile externe (plasamente de
capital pentru creşterea participării financiare la formarea capitalurilor altor societăţi
comerciale).
La nivelul întreprinderii, baza activităţii investiţionale o constituie investiţiile productive. La
majoritatea întreprinderilor industriale această formă a investiţiilor este unica direcţie a politicii
investiţionale.
Investiţiile productive se caracterizează printr-o serie de particularităţi, printre care mai
importante sunt:
1. Reprezintă forma principală de realizare a strategiei de dezvoltare;
2. Se găsesc într-o strânsă corelaţie cu activitatea operaţională, de producţie;
3. Asigură un nivel mai ridicat al rentabilităţii comparativ cu investiţiile financiare;
4. Asigură intrări de fluxuri de numerar, constante sau sigure (profit + amortizarea).
5. Se caracterizează prin gradul înalt al uzurii;
6. Prezintă un grad redus de lichiditate;
7. În condiţiile inflaţioniste asigură un anumit nivel de protecţie.
Alegerea investiţiei este prima decizie financiară a întreprinderii. Această alegere constituie
pentru întreprindere o decizie importantă şi complexă. Importantă, deoarece angajează fonduri
imediat, înainte de a genera venituri, angajament ce va condiţiona activitatea şi succesul
întreprinderii. Complexă, căci ea trebuie să ţină seama de evenimentele situate în viitor şi, deci,
nesigure. Această decizie își găsește reflectarea în politica financiară a întreprinderii.
Politica investiţională trebuie să fie, pe de o parte, prevăzută pe o perioadă destul de lungă,
având în vedere termenul de elaborare, de realizare şi de recuperare a proiectelor.
Pe de altă parte, politica investiţională trebuie să fie prezentată în mai multe variante, să fie
flexibilă şi să admită anumite corectări având în vedere conjuctura.
Politica investiţională a întreprinderii poate fi clasificată în funcţie de riscul accesibil. În această
ordine de idei, sunt identificate trei tipuri de politică investiţională: conservativă, moderată şi
agresivă.
 Politica investiţională conservativă este orientată spre minimizarea riscului. Realizând
un asemenea tip de politică, investitorul nu tinde la maximizarea venitului curent din
investiţii, sau la maximizarea creşterii capitalului şi, respectiv, la maximizarea valorii de
piaţă a întreprinderii, ci doar la securitatea capitalurilor alocate.
  Politica investiţională moderată (de compromis) se orientează spre selectarea acelor
obiective de investire, care se apropie la indicatorii medii pe piaţă: rentabilitatea, ritmul
de creştere a capitalului, gradul de risc. Întreprinderea ce acceptă aşa tip de politică nu
tinde spre maximizarea venitului investiţional, evită alocări de capital în obiecte cu grad
înalt de risc şi respinge proiecte investiţionale şi instrumente financiare de investire cu
rentabilitate joasă.
 Politica investiţională agresivă este orientată spre maximizarea venitului curent din
alocările de capital în perioada apropiată. La realizarea acestei politici, evaluarea riscului
investiţional şi posibilităţile de creştere a valorii de piaţă a întreprinderii, în viitor, joacă
un rol auxiliar. Respectiv, promovând un astfel de tip de politică investiţională,
întreprinderea evită alocarea de capital în proiecte reale cu un ciclu investiţional mare, în
acţiuni cu dividende mici, în obligaţiuni cu perioada de rambursare îndepărtată etc.
Alegerea unui tip concret de politică investiţională, în funcţie de gradul de risc, depinde de mai
mulţi factori:
 filozofia financiară a întreprinderii;
 tipul strategiei corporative şi financiare a întreprinderii;
 gama proiectelor investiţionale reale şi instrumentelor financiare de investire, prezentată
în piaţa investiţională;
 situaţia financiară a întreprinderii. Politica investiţională în cadrul întreprinderii poate să
se formeze la mai multe niveluri, în funcţie de aspectele componente ale activităţii
financiare a întreprinderii. De exemplu, în cadrul strategiei investiţionale, pot fi elaborate
şi realizate următoarele politici investiţionale:
 Politica de gestiune a investiţiilor reale.
 Politica de gestiune a investiţiilor financiare.
 Politica de formare a resurselor investiţionale.
 Politica de gestiune a riscurilor investiţionale.
Logica elaborării politicii investiţionale a întreprinderii include următoarele elemente:
a) alegerea obiectului de investire;
b) calcularea valorii investiţiei;
c) analiza riscurilor;
d) adoptarea deciziei de investire;
e) finanţarea şi creditarea;
f) controlul utilizării resurselor investiţionale.
Elaborarea politicii investiţionale a întreprinderii are la bază un şir de principii, pe care le
divizăm în două grupe: generale şi speciale.
La principiile generale se referă:
a. principiul de legalitate;
b. principiul de independenţă, libertate de alegere a proiectului investiţional, elaborare şi
realizare;
c. principiul de abordare sistemică;
d. principiul de eficienţă (alegerea celui mai eficient proiect investiţional).
La principiile specifice se referă:
a. orientarea spre realizarea planurilor strategice ale întreprinderii şi echilibrul financiar;
b. optimizarea structurii surselor investiţionale;
c. alegerea corectă a metodelor de finanţare a investiţiilor;
 d. formarea structurii optime a portofoliului investiţional.
Elaborarea politicii investiţionale a întreprinderii este un proces complex şi multilateral şi
necesită prevederea mai multor aspecte.
Astfel, savantul român D. Zaiț, în lucrarea „Fundamentele economice ale investiţiilor” (1996),
menționează că investiţiile trebuie abordate în strânsă legătură cu procesul dezvoltării și al
creşterii economice.
În opinia savantului, dezvoltarea depinde de capacitatea factorilor de decizie:
a) de a formula opţiuni de investiţii în acord cu obiectivele şi scopurile stabilite;
b) de a ameliora strategia şi politicile de dezvoltare în ideea potenţării efectelor investiţiilor;
c) de a selecta proiecte de investiţii care să permită valorificarea raţională a tuturor resurselor
materiale, financiare şi de muncă pentru atingerea obiectivelor stabilite .
Elaborarea politicii investiţionale se determină şi prin gradul diversificării businessului.
În economia de piaţă, întreprinderile se divizează în specializate şi diversificate.
Întreprinderile specializate au producţie omogenă, cu complementaritate reciprocă, iar
gestiunea este relativ centralizată.
Întreprinderile diversificate, dimpotrivă, se caracterizează printr-o producţie multiramurală,
gestiunea ei este relativ descentralizată, dar conducerea generală se realizează, preponderent, prin
distribuirea resurselor financiare.
Politica investiţională a întreprinderilor specializate este orientată spre menţinerea
competitivităţii produsului fabricat.
Obiectivele principale sunt: creşterea vânzărilor; menţinerea şi majorarea segmentului ocupat
în piaţă.
Evaluarea potenţialului de dezvoltare a întreprinderii specializate se va baza pe posibilităţile
interne de creştere. Aici se va simţi influenţa evoluţiei ramurii, la care se referă întreprinderea.
O întreprindere specializată poate să asigure o utilizare mai productivă a resurselor prin
producţie în masă, prin extinderea geografică a pieţei.
Politica investiţională a întreprinderilor diversificate se orientează spre căutarea posibilităţilor de
dezvoltare a firmei prin elaborarea noilor sfere de activitate. Întreprinderea diversificată pune un
accent pe profit, care este un indicator general al eficienţei tuturor direcţiilor de activitate.
Politica investiţională a întreprinderilor diversificate are următoarele obiective:
1) accelerarea creşterii întreprinderii la posibilităţile limitate ale dezvoltării interne în sfera
activităţii tradiţionale;
2) o dezvoltare mai stabilă prin restricţia influenţei tendinţelor negative în unele ramuri;
3) tendinţa la o rentabilitate mai mare în urma utilizării mai eficiente a resurselor financiare.
O întreprindere diversificată dispune de mai multe posibilităţi de dezvoltare în cadrul regiunii
prin elaborarea noilor produse, studierea şi satisfacerea noilor necesităţi. De aceea, o parte
semnificativă de cheltuieli la astfel de întreprinderi o constituie investiţiile în cercetarea
necesităţilor, elaborarea noilor sfere de investiţii, de produse noi etc.
La întreprinderile specializate, aceste cheltuieli, de regulă, sunt mai mici. În ansamblu,
strategia de diversificare este preferabilă în condiţii de instabilitate şi incertitudine economică.
Concluzii:
Politica de investiții a întreprinderii este o parte integrantă a politicii financiare și a politicii
generale a întreprinderilor. Aceasta politică presupune nu numai o imobilizare de capital, dar și
multe alte activități, precum angajarea personalului, obținerea unor cantităţi de resurse naturale
etc.
La dezvoltarea elementelor politicii de investiții au adus contribuție mulți cercetători și
practicieni din domeniul managementului financiar. Potrivit oamenilor de știință, eficiența
activității de investiții a unei întreprinderi depinde de organizarea acesteia și unul dintre cele mai
importante mecanisme ale activității investiționale care joacă un rol decizional, este dezvoltarea
și implementarea politicii de investiții. Baza pentru formarea politicii de investiții este strategia
generală a managementului financiar al întreprinderii. În întreprinderile Republicii Moldova
decizia de a investi are o tendință instabilă. În mare parte întreprinderile execută investiții în
active materiale pe termen lung. Pentru implementarea activităților de investiții, majoritatea
întreprinderilor își folosesc fondurile proprii, a cărui sursă este profitul nerepartizat obținut în
urma activității de bază a întreprinderii. Fundamentarea deciziei de investiţii în mediul economic
cert,se realizează cu ajutorul anumitor indicatori. Un rol important în procesul fundamentării
deciziei de investiții joacă factorul de risc, care trebuie de luat în considerare.
De asemenea politica investiţională a întreprinderii reprezintă o categorie economică extrem
de importantă. Conceptul politicii investiţionale a întreprinderii este examinat de mai mulţi
autori, dar, totodată, poate fi dezvoltat mai departe. Elaborarea politicii investiţionale constituie
un proces multilateral, care are la bază un şir de principii şi parcurge o serie de etape.
Cunoaşterea şi aplicarea acestor aspecte în elaborarea politicii investiţionale contribuie la
atingerea performanţelor în gestiunea activităţii investiţionale din cadrul entităţilor economice.