Facultatea de Științe Economice, Sibiu

SURSE DE FINANȚARE A
INVESTIȚIILOR
Cercetare aplicativă la S.C Europlast S.A

Lect. Univ. Dr. Lucia Frăticiu

Student: Dinu Roxana-Iulia
 Cuprins

Introducere ................................................................................................................................. 3
Capitolul I - Conceptul de investiție .......................................................................................... 4
I.1 Etapele procesului de investire .......................................................................................... 5
I.2 Clasificarea investițiilor .................................................................................................... 6
Capitolul II - Surse de finanțare a investițiilor ........................................................................... 7
II.1. Surse interne de finanţare - Autofinanțarea .................................................................... 8
II.2 Surse externe de finanțare ............................................................................................... 9
II.3 Organisme financiare internaţionale .............................................................................. 10
II.4 Leasing-ul (credit-bail) .................................................................................................. 11
Capitolul III - Structura de finanţare a investiţiilor .................................................................. 12
Capitolul IV - Cerceatare aplicativă la S.C Europlast S.A ....................................................... 13
IV.1 Date de generale despre firmă ...................................................................................... 13
IV.2 Fundamentarea deciziei de investiţii ............................................................................ 13
Concluzii .................................................................................................................................. 16
Bibliografie............................................................................................................................... 16

2
 Introducere

Am ales ca temă a proiectului “ Surse de finanțare a investițiilor” deoarece finanţarea

investiţiilor constituie o etapă semnificativă în procesul investiţional, în cadrul căreia, ca
urmare a deciziei de investiţii, resursele financiare se înglobează în bugetul investiţiei şi pot fi
utilizate în vederea realizării proiectului. Succesul unei investiții este redat, în mare parte de
către asigurarea financiară a acesteia.
Realizarea proiectului s-a putut concretiza datorită stabilirii unor obiective care au asigurat
o redactare corectă a acestuia, cuprinzând toate elementele importante ale temei, și anume:
 Prezentarea succinctă a conceptului de “investiție”, a clasificării și etapelor acesteia;
 Tipurile de surse de finanțare a investițiilor;
 Structura de finanțare a investițiilor
 Cercetare aplicativă la
 Prezentarea concluziilor
O primă etapă a realizării proiectului a fost prezentarea conceptului de investiții
împreuna cu etapele și clasificarea acestora, în urma careia am aflat că investiţiile joacă rolul
de element generator în orice activitate economică, ceea ce face ca o firmă să se nască, să-şi
desfăşoare activitatea sau să modernizeze şi să dezvolte capacitatea de producţie.
Prezentarea surselor de finanţare ale investiţiilor, tratând sursele interne şi externe ale
acestora, dar şi problema leasing-ului şi evidenţierea structurii de finanţare a investiţiilor au
reprezentat pasul următor în realizarea proiectului. În cadrul acestei etape au fost prezentate
elementele vizate anterior, necesare realizării unei investiţii care va duce la creşterea
profitului, a productivităţii, la acoperirea unor noi segmente de piaţă, la lărgirea gamei de
produse sau mai bine spus la eficientizarea activităţii unei firme.
Am ales sa transpun acestă temă în cadrul întreprinderii S.C Europlast S.A deoarece este o
întreprindere în cadrul căreia procesul de investiție este omniprezent datorită necsității de
adaptare la noile tehnologii de fabricație a produselor. S.C Europlast S.A oferă produse de cea
mai buna calitate, obtinuti prin tehnologii moderne de ultima ora cu utilajele cele mai
performante.
Pentru realizarea acestui proiect am folosit surse bibliografice de specialitate în domeniul
investiţiilor, datorită complexității conceptului. Spre deosebire de alte concepte, in contextul
socio – economi actual, investitiile se situeaza pe un plan principal de abordare atat in
coordonatele lor teoretice cat si practice. De aceea, este necesar a se realiza o abordare mai
detaliata a notiunii de investitie, fiind pe larg dezbatut in literatura de specialitate, cunoscand
diverse acceptiuni si orientari.

3
 Capitolul I
Conceptul de investiție

Conceptul de investiţie a fost şi este dezbătut în teoria economică din toate ţările, fiind
exprimate mai multe opinii cu privire la conţinutul şi sfera de cuprindere a acestora.
Accepţiunea cea mai des întâlnită pentru definirea investiţiilor este aceea de cheltuială sau
plasament de sume băneşti la un moment iniţial, pentru a obţine efecte ulterioare, iar numeroşi
economişti, din diverse ţări, au căutat să surprindă cât mai multe aspecte legate de conţinutul
şi mecanismul investiţiilor.
Un prim aspect în definirea investiţiilor se referă la faptul că acestea sunt opusul
consumului imediat, care înseamnă distrugerea unei părţi din valoarea creată, în fapt,
distrugerea de avuţie, investiţiile urmărind tocmai contrariul. În modelele de creştere
economică ale lui Keynes, Harrod, Domar, investiţiile sunt considerate ca fiind egale cu
economiile.
O altă definiţie dată de economiştii ruşi şi americani subliniază că nu este suficientă
considerarea investiţilor ca o simplă cheltuială, ci trebuie avute în vedere două sensuri pentru
o mai corectă delimitare a noţiunii de investiţie şi anume:
a) investiţia este o cheltuială, reprezentând o sursă financiară avansată şi consumată în
prezent pentru a obţine efecte viitoare;
b) investiţia este în acela şi timp, o acţiune, o lucrare concretizată în utilaje, construcţii
etc.
Cu alte cuvinte, investiţia trebuie analizată sub un dublu aspect:
− financiar;
− material sau fizic, iar necorelarea celor douăelemente face, practic nerealizabilă o
investiţie.
În România noţiunea de investiţie are două accepţiuni:
• în sens larg, investiţiile sunt definite ca plasarea unor sume de bani în diferite domenii:
economic, social, cultural, administrativ, militar etc., pentru a construi şi achiziţiona utilaje,
instalaţii, clă diri, pentru a pregăti personal, în vederea realiză rii de noi tehnologii etc., dar
şi pentru hârtii de valoare, angajamente în operaţii comerciale,bancare sau operaţii de bursă,
inclusiv operaţii speculative;
• în sens restrâns,din punct de vedere economic, investiţiile se referădoar la cheltuielile
prin care se creează sau se achiziţionează noi capitaluri fixe şi circulante, productive şi
neproductive, pentru înlocuirea, modernizarea sau dezvoltarea unor active fixe existente în
economie.
Orice investitie cuprinde urmatoarele elemente:
- un subiect, persoana fizica sau juridical care investeste;
- un obiect, care cuprine obiecte sau mijloace in care se investeste;
- un cost, reprezentand mijloace financiare alocate investitiilor sau efortul facut de
investitor;
- efectul sau valoarea economica, rezultata in urma investitiei.

4
I.1 Etapele procesului de investire

1. Cererea de investitie - se refera la aparitia unei nevoi, pentru a carei satisfacere este
necesara constituirea de noi mijloace fixe sau dezvoltarea si largirea celor existente.Cererea
de investitie este cea care declanseaza procesul investitional.
2. Capacitatea economica de investitii - se refera la existenta resurselor
materiale,financiare si valutare care pot fi alocate in procesul investitional.
3. Decizia de investitie - se ia in functie de cererea de investitii si de capacitatea
economica de investitii.Principala caracteristica a deciziei de investitii este caracteristica de
unicitate , deoarece sistemul care se creaza prin ducerea la indeplinire a deciziei nu mai poate
fi corelata decat printr-o alta decizie de investitie, in cu totul alte conditii de cantitate si
calitate.
Decizia de investitie este o decizie strategica pe termen lung și cuprinde:
- formularea si analiza problemei
- documentarea si informarea
- stabilirea criteriilor
- stabilirea obiectivelor
- determinarea rezultatului si identificarea variantelor
- alegerea solutiilor optime
- adoptarea strategiei de actiune
4. Programarea investitiilor - se refera la elaborarea de programe, realizarea
procesului investitional si corelarea acestor programe cu alte programe de activitate.
5. Alocarea resurselor - este constituirea efectiva a resurselor de investitii si
repartizarea acestora in timp si pe obiective.
6. Realizarea efectiva a obiectivelor de investitii - se refera la aspectul fizic al
procesului investitional.
7. Darea in functiune a obiectivului de investitii
8. Atingerea parametrilor proiectati
9. Functionarea in regim proiectat in decursul duratei economice de functionare a
obiectivului.
10. Scoaterea din functiune
În concluzie, investiţiile reprezintă cheltuielile financiare, materiale şi umane efectuate în
diferite domenii (cum sunt cele economice, administrative, sociale, culturale, militare etc.)
pentru achiziţionarea sau realizarea de active fixe şi circulante noi sau modernizarea celor
existente, în vederea obţinerii ulterioare a unui flux de lichidităţi şi având drept scop creşterea
avuţiei aparţinând unor persoane fizice sau juridice.
În economia de piaţă se vorbeşte şi de un proces invers – dezinvestiţia [34] prin care se
transformă active în lichidităţi, folosite fie pentru returnarea lor unor investitori care se retrag
din afaceri, fie pentru a fi reinvestite în alte afaceri şi, în acest caz, dezinvestiţia nu este
sinonimă cu consumul, ea servind în continuare activităţii de investiţii. Ceea ce trebuie reţinut
este faptul că investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a ţării.
Prin ele se asigură sporirea capitalului fix, creşterea randamentului tehnic şi economic al celui
existent, dar şi crearea de noi locuri de muncă. În acest context, investiţiile reprezintă
elementul decisiv al creşterii economice, al promovării factorilor intensivi, calitativi şi de
eficienţă.

5
I.2 Clasificarea investițiilor

Necesitatea fundamentării eficienţei economice a investiţiilor presupune aprofundarea

problemelor metodologice şi teoretice cu privire la clasificarea investiţiilor. Structurarea poate
fi realizată în funcţie de modul în care este privităşi definită investiţia şi anume ca o cheltuială
sau ca o materializare a acestei cheltuieli. Pe lângă aceste două accepţiuni, investiţiile pot fi
grupate şi în funcţie de sursa de finanţare a cheltuielilor.
Deosebim următoarele criterii:
1. După natura tehnologică, investiţiile pot fi :
a) investiţii pentru lucrări de construcţii-montaj care constau în executarea construcţiilor
considerate mijloace fixe pentru realizarea producţiei, dar şi în montajul utilajelor;
b) investiţii pentru cumpărarea utilajelor necesare realizării producţiei;
c) investiţii pentru lucrări geologice;
d) investiţii pentru studii, cercetări, proiectări şi pregătirea personalului, precum şi alte
investiţii necesare acoperirii unor cheltuieli speciale apărute odată cu realizarea obiectivului
de investiţii (amenajări de terenuri, participare la licitaţii etc.).

2. După caracterul investiţiilor, întâlnim:

a) investiţii în sfera productivă
b) investiţii în sfera neproductivă, care se realizează în învăţământ, cultură şi artă, ştiinţă,
sănătate şi asistenţă socială.

3. După natura lor, investiţiile sunt:

a) investiţii care se materializează şi se regăsesc în capitalul fix şi circulant al firmei cum ar fi
investiţiile corporale care cuprind terenurile şi mijloacele fixe;
b) investiţii care nu se materializeazăşi nu măresc valoarea capitalului fix şi circulant.

4. După sursa de finanţare, putem întâlni:

a) investiţii realizate din sursele proprii ale unei firme;
b) investiţii realizate din surse atrase sau împrumutate, prin intermediul unor credite.

5. După riscul asociat proiectului de investiţie, investiţiile sunt:

a) cu risc minim sau zero, de genul plasamentelor în obligaţiuni;
b) cu risc redus, cazul investiţiilor de înlocuire;
c) cu risc mediu, în cazul investiţiilor de modernizare;
d) cu risc ridicat şi foarte ridicat pentru investiţiile de dezvoltare sau de cercetare-dezvoltare.

6. După modul de realizare a lucrărilor, întâlnim:

a) investiţii în antrepriză, adică lucrările sunt realizate de o firmă specializată şi nu de agentul
economic în cauză;
b) investiţii în regie, în care lucrările mai puţin specializate, sunt realizate cu forţe proprii de
agentul economic.

7. Un loc aparte în noţiunile investiţionale îl ocupă trei categorii de investiţii:

a) investiţii directe; ‘
b) investiţii colaterale;

6
c) investiţii conexe.
Acestea ţin seama că, în economia naţională şi chiar mondială, orice investiţie este
complementară investiţiilor din alte domenii, deoarece indiferent de gradul de liberalism
economic practicat, există o multitudine de conexiuni şi interferenţe între agenţii economici.

8. Din punct de vedere al pieţei financiare, există trei categorii de investiţii:

a) investiţii pentru afaceri
b) investiţii imobiliare
c) investiţii în stocuri
De asemenea, în metodologia ONU se folosesc noţiunile deinvestiţii brute şi investiţii
nete, primele referindu-se la creşterea şi refacerea capitalului fix şi circulant, iar ultimele
definind doar cheltuielile pentru creşterea capitalului fix şi circulant. Aceste noţiuni sunt
utilizate în scopul asigurării comparabilităţii pe plan internaţional.
Ca orice categorie economică complexă, tipologia investiţiilor este destul de vastă, ceea ce
a dus la clasificarea acestora după mai multe criterii.

Capitolul II
Surse de finanțare a investițiilor

La originile oricărei investiţii se află întotdeauna acumulări anterioare ale

investitorului direct sau ale altor investitori dispuşi să-şi angajeze economiile, în diferite
forme, în realizarea proiectului în cauză. Succesul activităţii investiţionale, în mare parte, este
determinat de asigurarea financiară a acesteia. Finanţarea investiţiilor are un conţinut unitar,
dar complex, care reflectă utilizarea resurselor în corelaţie cu tehnica de constituire şi de
mobilizare a lor. Resursele generate în cadrul finanţării interne, ca şi unele resurse din
finanţarea externă, se regăsesc sau se mobilizează în contul investitorului pe măsura generării
lor. Resursele externe (de natura împrumuturilor, creditelor bancare etc. comportă) o tehnică
specifică de integrare a lor în vederea finanţării investiţiilor.

Finanţarea investiţiilor constituie o etapă semnificativă în procesul investiţional, în

cadrul căreia, urmare a deciziei de investiţii, resursele financiare se înglobează în bugetul
investiţiei şi pot fi utilizate în vederea realizării proiectului.
În fapt, prin decizia de “a investi” are loc alegerea dintre investiţia internă în şi
investiţia externă. Prin decizia de “a finanţa” are loc alegerea între resursele proprii şi
resursele împrumutate sau atrase de finanţare.

Mecanismul finanţării investiţiilor implică acţiuni corelate privind:

- determinarea necesarului de finanţare;
- stabilirea structurii corespunzătoare a capitalului;
- evaluarea costului resurselor de finanţare pe termen mediu şi lung.
Prin intermediul planului de finanţare a investiţiilor sunt puse într-un raport de balanţă
programul de investiţii, alcătuit din portofoliul de proiecte de investiţii ce urmează a fi
înfăptuite, şi resursele de care investitorul dispune sau le va putea mobiliza. Esenţial este
dacă investitorul poate mobiliza resursele necesare din finanţare internă sau din finanţare
externă.

7
 Sursele din care pot fi finanţate investiţiile sunt:
– surse din interiorul ţării, reprezentate de fondurile proprii ale firmelor, emitere de acţiuni,
credite bancare pe termen lung sau termen mijlociu, alocaţii (subvenţii) de la buget;
– surse din exterior, sub forma împrumuturilor bancare, a investiţiilor directe de capital,
etc.
Sursele investiţionale mai pot fi clasificate în:
– surse proprii (rezultate din exploatarea capitalului propriu sau din autofinanțare)
– surse atrase (credite sau împrumuturi, subvenţii, colaborări cu alţi parteneri, etc.)

II.1. Surse interne de finanţare - Autofinanțarea

Acoperirea nevoilor de finanţare a investiţiilor se sprijină, în marea majoritate a

cazurilor, pe surse interne (autohtone). Fondurile proprii ale întreprinderii sau autofinanţarea
exprimă capacitatea acesteia de a produce resurse de investiţii din activitatea de exploatare şi
din alte activităţi.
Fondul de dezvoltare ce se constituie de către societatea comercială (firmă) este
alimentat din:
– o parte din profitul net repartizat pentru investiţii;
– amortizarea destinată acestui scop;
– sume încasate din vânzarea activelor fixe sau a materialelor rezultate din dezmembrarea
celor scoase din funcţiune etc.
a. Profitul net rezultat din exerciţiul financiar este repartizat atât pentru dezvoltare cât şi
pentru alte destinaţii: dividendele acţionarilor, premii pentru salariaţi etc.
b. Amortismentul cumulat serveşte firmei pentru finanţarea înnoirii activelor fixe
(imobilizărilor) ajunse la limita duratei lor de funcţionare, precum şi pentru nevoile de
dezvoltare-modernizare (mai rar). Prin amortizare întreprinderea realizează de fapt
recuperarea investiţiilor realizate anterior.
c. Încasările din vânzarea utilajelor scoase din funcţiune pot fi utilizate drept capital pentru
investiţii. Unele elemente de active fixe sunt vândute înainte de încheierea duratei lor de
funcţionare sau la sfârşitul acesteia, ca materiale vechi. Sumele încasate alimentează
fondul de dezvoltare din care se finanţează investițiile.
d. Emiterea şi vinderea de acţiuni este o cale importantă de creştere a capitalului firmei.
Creşterea capitalului se poate realiza fie prin emisiuni de noi acţiuni (creştere efectivă),
fie prin emisiuni de acţiuni prin mobilizarea rezervelor (restructurarea capitalului):
 Emisiunile de noi acţiuni sunt supuse unor fundamentări riguroase şi reglementări
precise. Ele se fac la valoarea nominală a acţiunilor, iar firma stabileşte un preţ
ţinând cont de două cerinţe: preţul să fie interesant pentru cumpărătorii potenţiali,
adică să fie inferior cursului ultimei cotaţii, dacă firma este cotată; preţul să fie
peste o anumită limită pentru a nu dispersa prea mult capitalul.
 Operaţiunile de mobilizare a rezervelor au loc prin emisiuni de acţiuni care nu
măresc valoarea capitalului. Se realizează un transfer al pasivului societăţii din
postul de “rezerve” în posturile de “capital” şi “primă de emisiune”.

8
 Un rol important pentru constituirea unor resurse de investiţii îl au fondurile mutuale, pe
calea emiterii şi vânzării de acţiuni, prin care se mobilizează economiile băneşti ale
populaţiei. Deţinătorii încasează anual dividende.
e. Împrumuturile bancare pe termen lung şi mijlociu Firmele apelează la credite bancare
atunci când resursele proprii sunt insuficiente, în cazul unora cu activităţi mai puţin
rentabile, iar în cazul altora, cu activitate prosperă, atunci când îşi propun proiecte de
mare anvergură.
În economia românească, utilizarea creditelor pentru investiţii întâmpină mari obstacole,
din cauza dobânzilor extrem de ridicate. Motivul principal îl constituie existenţa inflaţiei. În
astfel de împrejurări, băncile practică o rată real-pozitivă a dobânzii (mai mare decât rata
inflaţiei). Creditele pentru investiţii, în funcţie de garanţiile care stau la baza lor, îmbracă mai
multe forme:
 Împrumuturi bancare ce se acordă pe bază de garanţii materiale: Aceste garanţii se
referă la capitalul sau patrimoniul firmei, în special unele elemente ale activului
imobilizat, care ar putea fi valorificate la nevoie pentru recuperarea datoriei.
 Credite ipotecare: Cel care solicită creditul ipotechează o valoare, în general clădiri,
terenuri şi mijloace circulante cu mare transferabilitate (convertire rapidă în
lichidităţi).
 Credite de cash-flow: Aceste credite nu sunt garantate material. Singura garanţie este
studiul de fezabilitate al afacerii. În ţările dezvoltate acest tip de credit este categoria
cea mai răspândită, însă băncile comerciale româneşti evită să acorde astfel de credite,
datorită riscului pe care-l presupun. Pentru acoperirea eventualelor pierderi, băncile
trebuie să instituie măsurile care se impun şi să exercite un control asupra agentului
economic în cauză, control care să cuprindă toate laturile activităţii.
f. Bugetul de stat alocă fonduri pentru investiţii în volume cât mai mici posibil, asigurând
resurse doar pentru domenii care nu pot face faţă pieţei şi concurenţei, deci nu prezintă interes
pentru investitorii particulari, dar a căror existenţă este necesară în dezvoltarea economico-
socială a ţării. Se au în vedere domenii de interes naţional, îmbunătăţiri funciare, protecţia
mediului etc. (centrale nucleare, lucrări din domeniul mineritului, petrolului, energiei electrice
etc.)

II.2 Surse externe de finanțare

Pentru nevoile de redresare, de retehnologizare a economiei se apelează la împrumuturi

externe şi investiţii directe de capital străin. Creditele externe sunt de mai multe categorii şi
anume:
– credite guvernamentale sau cu garanţie guvernamentală, în spatele cărora este statul,
chiar dacă se acordă prin bănci;
– credite bancare, unde riscul este exclusiv al băncilor;
– credite acordate de instituţii internaţionale, gen FMI, BIRD, BERD etc
Creditele guvernamentale se întemeiază pe convenţia încheiată între guvernul ţării care va
acorda creditul şi guvernul celei care va primi creditul, stabilindu-se totodată, şi plafoane de
garanţii ale împrumuturilor. În cadrul plafoanelor stabilite se pot primi credite pentru
achiziţionarea de maşini, utilaje, echipamente, dar numai din ţara creditoare.

9
 Investiţiile directe de capital străin reprezintă una din căile cele mai eficiente, mai
profitabile pentru procesul redresării. Ele antrenează schimbări substanţiale, deoarece astfel
sunt atrase tehnici şi tehnologii moderne şi managementul adecvat. Pe lângăparticiparea la
capital şi susţinerea retehnologizării, firma străină poate asigura comenzi şi pieţe, chiar o
pregătire mai eficientă a forţei de muncă.
Creditele externe pe termen lung sunt acordate condiţionat de către instituţiile şi
organismele internaţionale de specialitate în vederea atingerii unor obiective propuse. FMI, de
exemplu, nu cere garanţii materiale, ci garanţii generale, de politică economică, adică
aplicarea anumitor măsuri, în perioada de timp pentru care se acordă împrumutul, care permit
înaintarea pe linia reformei economice, astfel încât să aibă loc redresarea balanţei de plăţi a
ţării şi să poată fi înapoiat împrumutul.
La fel BIRD şi BERD acordă credite condiţionate, adică numai împrumuturi “pe proiect”,
pentru a finanţa proiecte de investiţii.

II.3 Organisme financiare internaţionale

Conferinţa de la Bretton-Woods (1944), organizată sub egida ONU a pus bazele unui
nou sistem monetar internaţional. Importanţa acestei conferinţe constă în schimbarea
completă a concepţiei de până atunci, prin introducerea spiritului înţelegerii mutuale, al
cooperării largi în problemele activităţii financiar-valutare. De fapt, ea marchează trecerea de
la relaţiile bilaterale la relaţii financiar-valutare multilaterale. Conferinţa a iniţiat şi înfiinţarea
a două instituţii financiare internaţionale: Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).
Fondul Monetar Internaţional a fost creat în 1947, cu scopul de a ajuta la dezvoltarea
relaţiilor economice internaţionale, prin facilitarea schimburilor valutare, echilibrarea şi
armonizarea balanţelor de plăţi externe şi, în esenţă, stabilitatea cursurilor valutare. Creditul
acordat de FMI este un credit guvernamental sau cu garanţie guvernamentală, în spatele
căruia este statul, chiar dacă se acordă prin bănci. Creditul este pe termen lung, condiţionat de
angajarea ţărilor împrumutate la îndeplinirea anumitor obiective. Adică, nu se cer garanţii
materiale, ci garanţii de politică economică: aplicarea anumitor măsuri în perioada de timp
pentru care a fost făcut creditul, care permit înaintarea reformei economice, pentru a înapoia
împrumutul. Deci, va trebui să se obţină reducerea deficitului balanţei şi creşterea rezervei
valutare a ţării. În programele de ajustare pe care le analizeazăşi le aprobăşi-a găsit loc şi
componenta socială. Obiectivul final urmărit este creşterea economică realăşi durabilă, ceea
ce implică o combatere în profunzime a inflaţiei, a şomajului, a dezechilibrelor balanţelor de
plăţi şi a îndatorării excesive.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) a fost înfiinţată în
1945 şi are sediul la Washington. Banca a avut la început menirea de a finanţa refacerea
economiei ţărilor ce au suferit în cel de-al doilea război mondial. Dupăterminarea acestei
misiuni, şi-a asumat rolul finanţării unor investiţii în scopuri productive din ţările în curs de
dezvoltare, din ţările sărace, având prioritate sectorul public. BIRD poate garanta sau acorda
împrumuturi (sau participă la acordarea de împrumuturi) tuturor statelor membre sau
întreprinderilor (industriale, agricole, de transporturi) de pe teritoriile statelor membre.

10
 Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost creată în 1991 în
scopul acordării de asistenţă ţărilor din Europa Centralăşi de Est, pentru crearea şi dezvoltarea
unei economii de piaţă. Acţionarii săi sunt atât din această regiune, printre care şi România,
cât şi din restul lumii, la care se adaugă Uniunea Europeanăşi Banca Europeană de Investiţii.
Proiectele susţinute de BERD trebuie să contribuie la dezvoltarea sectorului privat, la
încurajarea investiţiilor străine directe, crearea şi consolidarea instituţiilor financiare,
restructurarea industriei, crearea unei infrastructuri moderne pentru dezvoltarea sectorului
privat, promovarea întreprinderilor mici şi mijlocii, protejarea mediului ambiant.
Banca Europeană de Investiţii (BEI) are misiunea de a favoriza realizarea obiectivelor
Uniunii Europene, prin acordarea de resurse financiare pe termen lung pentru realizarea unor
investiţii viabile. Banca oferă servicii pe linia evaluării şi finanţării proiectelor de investiţii.
Pentru a-şi atinge scopul, proiectele şi programele trebuie să fie viabile în patru domenii:
economic, tehnic, ecologic şi financiar. Fiecare proiect de investiţii este serios evaluat şi
urmărit până la atingerea scopului său.
Finanţarea de proiect este orice finanţare care se realizează doar pe baza caracteristicilor
proiectului însuşi. Sunt excluse din start proiectele iniţiate de firme în care finanţarea externă
este mobilizată pe baza propriei lor stabilităţi şi nu pe baza solidităţii proiectului însuşi,
precum şi întreprinderile de stat cărora, în mod obişnuit, li se alocă fonduri de la bugetul de
stat sau cărora li se acordă garanţie guvernamentală pentru realizarea proiectului respectiv.

II.4 Leasing-ul (credit-bail)

Leasing-ul nu este o sursă propriu-zisă de finanţare a investiţiilor, ci creează posibilitatea

pentru întreprindere de a dispune de anumite bunuri fără a fi obligată să le cumpere (fără a
deveni proprietara lor). Conform legii franceze, credit-bail este definit ca “o operaţiune de
închiriere a bunurilor de echipament, a utilajelor şi bunurilor imobiliare de folosinţă comună,
cumpărate special pentru a fi închiriate de către întreprindere, care le păstrează în proprietate,
dând dreptul locatarului de a achiziţiona integral sau parţial bunurile respective la un preţ
convenit în funcţie de vărsămintele efectuate sub formă de chirie”.
În efectuarea unei operaţiuni de leasing intervin trei organisme:
– întreprinderea care are nevoie de bun;
– furnizorul (vânzătorul);
– organismul financiar al leasing-ului.
Spre deosebire de o închiriere obişnuită, leasing-ul conferă beneficiarului dreptul de a
deveni proprietarul bunului la sfârşitul contractului, la un preţ convenit. Astfel, leasing-ul
apare ca un substitut interesant al unei surse de finanţare a investiţiilor. Principalul avantajat
al acestei operaţiuni rămâne a fi utilizatorul care poate beneficia de efectele folosirii bunului
respectiv fără a angaja integral suma, aşa cum ar trebui să facă în cazul cumpărării.
Utilizatorul alege bunul de care are nevoie de la furnizor, depunând o documentaţie completă
apoi organismului de leasing cu care încheie un contract.
Utilizatorul realizează astfel o economie de investiţii, chiar dacă suma avansului şi a
plăţilor ulterioare succesive depăşeşte valoarea preţului integral de achiziţie a bunului. În
plus, are posibilitatea de a cumpăra bunul la un preţ şi termen convenite. Riscul operaţiunii
este împărţit, de fapt, între cele trei organisme.

11
 Capitolul III
Structura de finanţare a investiţiilor

În structura surselor de finanţare a investiţiilor, efortul propriu (autofinanţarea) rămâne

permanent pe primul plan. Autofinanţarea reprezintă capacitatea firmei de a produce resurse
investiţionale din profitul net, amortismentul cumulat, încasările din vânzarea utilajelor scoase
din funcţiune, emiterea şi vinderea de acţiuni şi mobilizarea rezervelor. Însă, de cele mai
multe ori firmele sunt nevoite să apeleze la împrumuturi bancare pe termen lung şi mijlociu.
Astfel, creditele pentru investiţii pot fi credite pe bază de garanţie materială, credite ipotecare
şi credite de cash-flow.
În principiu, pentru investitor autofinanţarea pare a fi o sursă gratuită, deoarece nu
presupune nici un fel de cost. Dar totuși ca o parte a capitalului propriu, autofinanțarea are şi
ea un cost sau, mai degrabă, un cost de oportunitate, dat de limita ratei de rentabilitate cerute
de acţionari (de proprietari). Aceasta pentru că ei renunţă la o remunerare suplimentară în
scopul asigurării de resurse financiare pentru dezvoltarea viitoare a firmei. Autofinanţarea
pentru investiţii se realizează pe baza fondurilor proprii de origine internă: rezerve şi
amortizare.
Proporţiile în care întreprinderea îşi acoperă finanţarea proiectelor sale din diferite surse
pot fi diferite. În principal două sunt determinantele acestei structuri:
– posibilităţile de acces la fiecare sursă;
– costul specific al fiecărei surse.
În condiţii de acces nelimitat la oricare sursă, cea mai bună structură de finanţare a
proiectelor este aceea prin care întreprinderea poate realiza un cost mediu minim al
capitalului. Dacă întreprinderea va urmări să-şi diminueze costul capitalului atunci pare
normal ca ea să apeleze la diferite surse în ordinea descrescătoare a costurilor specifice de
remunerare.
Pentru o piaţă financiară relativ echilibrată sursa cea mai ieftină este împrumutul.
Orientarea întreprinderii spre finanţarea proiectelor sale prin împrumut este deci firească. În
acest mod întreprinderea obţine un “efect de levier” pozitiv, care va permite o creştere a
beneficiilor şi, implicit, a beneficiilor de repartizat.
Modul de finanţare a proiectului va avea consecinţe asupra fluxurilor anuale de fonduri
ale întreprinderii, iar structura optimă de finanţare poate fi stabilită analizând modificarea
costului capitalului în raport cu rata îndatorării. Activitatea unei întreprinderi este necesar a
fi finanţată atât pe termen scurt (investiţiile în active circulante), cât şi pe termen lung
(investiţiile în active fixe). Pentru anumite perioade este posibil a fi transferate anumite
fonduri necesare finanţării pe termen lung pentru realizarea finanţării pe termen scurt.

12
 Capitolul IV
Cercetare aplicativă la S.C Europlast S.A

IV.1 Date de generale despre firmă

Europlast România face parte din holdingul "Jcoplastic", cu centre de producţie a

recipientilor din plastic pentru colectarea deseurilor în Austria, Italia, Spania, Grecia,
Turcia, Argentina si Noua Zeelanda. S.C Europlast Romania S.R.L, ca unic reprezentant
în Romania al producătorului austriac Europlast Kunststoffbehalterindustrie GmbH, este
prezentă pe piaţa internă din 2003 şi oferă partenerilor săi recipienţi din material plastic
(HDPE) și metal de diferite dimensiuni, de cea mai bună calitate, obţinuţi prin tehnologii
moderne de ultimă oră cu utilajele cele mai performante, utilizabili în colectarea deşeurilor.
Compania dispune de un portofoliu bogat de clienti reprezentat de către primării ale
orașelor din România (Alba Iulia,Galați, Miercurea Ciuc), precum și numeroase societăți de
salubritate(Polaris M Holding, Brantner ServiciiI Ecologice, Florisal Satu Mare, Rosal
Group, Comprest-Brasov, Salprest,-Alba).
Compania își propune să se mențină un vârf de lance în procesul de reciclare a deșeurilor,
proces care începe cu colectarea selectivă. Etapa primordială în gestionarea, limitarea și
reciclarea deșeurilor, o constituie colectarea selectivă, etapă care necesită infrastructura
specifică, reprezentată prin recipienti special destinați, pe categorii, culori, volume și
structuri destinate tipurilor de deșeuri colectate. Europlast asigură baza materială
fundamentală necesară companiilor de salubrizare, reciclatorilor dar și persoanelor fizice și
agentilor economici în general pentru asigurarea unor standarde cât mai ridicate de colectare
și valorificare a deșeurilor.

IV. 2 . Fundamentarea deciziei de investiţii

Pentru dotarea unei noi secţii de mase plastice S.C.Europlast S.A are la dispoziţie
doua variante de investiţii. Ambele variante nu exclud scoaterea din uz a actualei secţii de
mase plastice, ci presupun funcţionarea în paralel a ambelor secţii, asigurând-se astfel
premisele creşterii capacităţii de producţie pentru satisfacerea cererilor venite din partea
clienţilor tradiţionali si de perspectiva ai companiei. Prezentarea celor doua variante de
investiţii se va face pe aceeaşi structura urmărindu-se în principal evidenţierea următoarelor
elemente:

 Cheltuielile necesare pentru investiţie

 Capacitatea anuala de producţie si producţia efectiv previzionată
 Cheltuielile anuale de producţie
 Veniturile obţinute din vânzarea producţiei (întreaga producţie este
destinata exportului)
 Sursa de finanţare a investiţiei
De asemenea, în cazul ambelor variante, investiţia se va realiza într-un an, iar
perioada de funcţionare a obiectivului de investiţie va fi de 12 ani.

13
 În cazul primei variante investiţia necesara pentru dotarea unei noi secţii de mase
plastice se ridica la valoarea de 1.966.080 RON. Aceasta investiţie va fi finanţata în
proporţie de aproximativ 60% din fonduri proprii (1.156.080 RON) si aproximativ 40%
pe baza unui credit bancar, în valoare de 225.000 euro, echivalentul a 810.000 RON.
Pentru creditul necesar, S.C Europlast S.A.va apela la Citibank România. Creditul se
caracterizează prin:

 Valoare: 225.000 euro

 Perioada de rambursare: 3 ani (primii 3 ani de funcţionare a secţiei de mase
plastice)
 Perioada de gratie: 1 an Rata anuala a dobânzii: 8%
 Creditul se restituie în baza dobânzii simple .

Tabel centralizator pentru varianta I de investiţii

Indicator U.M. 2015 2016 2017 2018 2019 2020

Investiţie
Anuală -
Ih
Buc. 86.391 88.119 89.882 91.679 93.513 95.383
Producţie
anuală -
Qh
Cheltuieli
anuale de
producţie ,
exclusiv
RON 1198,7875 1217,5104 1236,6125 1256,083 1275,9544 1296,215
taxe,
dobânzi,
impozite -
Ch
Venituri
anuale în
vânzarea RON 1965,3953 2004,7073 2044,8155 2085,6973 2127,4208 2169,963
producţiei-
Vh
Profit
RON 766,6078 787,1969 808,2030 829,6143 851,4664 873,7475
anual- ph
Rata
anuală a
% 39 39 40 40 40 40
profitului -
Rph

În cazul celei de-a doua variante investiţia necesară pentru dotarea secţiei de mase se
ridica la valoarea de 1.846.150 lei. Aceasta investiţie va fi finanţată în proporţie de 63%
din fonduri proprii (1.154.950lei) si 37% pe baza unui credit bancar, în valoare de

14
 192.000 euro, echivalentul a 691.200 lei. Pentru creditul necesar finanţării investiţiei, S.C.
Europlast S.A. va apela la BRD. Creditul solicitat se caracterizează prin:

 Valoare: 192.000 euro

 Perioada de rambursare: 3 ani (primii 3 ani de funcţionare a secţiei de mase
plastice)
 Perioada de gratie: 1 an Rata anuala a dobânzii: 9%
 Creditul se restituie în baza dobânzii simple .

Tabel centralizator pentru varianta a II-a de investiţii

Indicator U.M. 2015 2016 2017 2018 2019 2020

Investiţie
Anuală - Ih
Buc. 78.942 80.521 82.131 83.774 85.449 87.158
Producţie
anuală - Qh
Cheltuieli
anuale de
producţie ,
RON 1161,824 1179,805 1198,147 1216,855 1235,937 1255,40
exclusiv taxe,
dobânzi,
impozite - Ch
Venituri
anuale în
RON 1795,930 1831,830 1864,480 1905,835 1943,964 1982,84
vânzarea
producţiei- Vh
Profit anual-
RON 634,1063 652,0241 670,3332 688,9805 708,0272 727,443
ph
Rata anuală a
profitului - % 35 36 36 36 36 37
Rph

Din punct de vedere al indicatorilor dinamici, conducerea S.C. Europlast S.A. are drept
obiectiv principal, pentru acest proiect de investiţii , maximizarea profitului obţinut la fiecare
RON investit, indicator ce constituie randamentul economic al investiţiei. Aşadar alegerea
variantei optime de investiţii are la bază , prioritar, compararea randamentului economic al
investiţiei pentru cele două variante avute la dispoziţie

Se observă că prima variantă de proiect este mai bună întrucât profitul obţinut după
recuperarea investiţiei este mai mare decât valoarea corespunzătoare variantei a II a. Se
constată că prima variantă de proiect este mai bună întrucât termenul său de recuperare a
investiţiei este mai mic decât în cazul variantei a II-a.

15
 Concluzii

 Investițiile un reprezintă factor primordial al dezvoltării economiei deoarece

decizia de investiţie este o decizie strategică şi este parte integrantă a politicii generale a
firmei. Orice plasament de capital pe termen lung în scopul obţinerii de profit reprezintă
o investiţie.
 Proiectele de investiții au o importanța deosebită pentru dezvoltarea
întreprinderii pentru că ele pregatesc capacitatile și conditiile de productie viitoare și
condiționează competitivitatea pe termen lung a întreprinderii și în consecință
rezultatele și echilibrul financiar al acesteia.
 Construirea şi punerea în funcţiune a obiectivelor de investiţii sunt condiţionate
de existenţa surselor de finanţare. În practica societăţilor comerciale, indiferent de
profilul lor, actul de finanţare, care intră în atribuţiile compartimentului financiar, se
realizează pe termen lung şi are în vedere toate obiectivele prevăzute în strategia de
dezvoltare pe termen lung între care, evident, se regăsesc ţi obiectivele curente.
 Europlast S.A este o companie în cadrul căreia fundamentarea deciziilor
de investire sunt asigurarea certă a realizării obiectivelor şi respectarea echilibrului
financiar al societăţii.

Bibliografie

1. Bondoc N., Burcea F., Investiții, Editura Unniversității din Pitești, 201 ;
2. Vasilescu,I., Romanu,I.Cicea, C., Investitii, Editura economica , Bucuresti, 2000;
3. Soian .M., Gestiunea investitiilor, Editura ASE, 2003;
4. www.europlast.com
5. www.referat.ro

16