MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE AL

REPUBLICII MOLDOVA
COLEGIUL AGRICOL DIN ŢAUL
CATEDRA “DISCIPLINE ECONOMICE ȘI CONTABILITATE’’

TEZĂ DE DIPLOMĂ
PE TEMA:

”Eficiența economică
a investițiilor de capital în
afacerea pomicolă”

A elaborat elevul grupei 43-C

specialitatea 1810 ” Contabilitate”
Mitrica Andric
Conducător științific:
Toderița Valentina
Profesor de discipline economice
 ȚAUL 2012

Cuprins:

Introducere
Capitolul I – Teoria investițiilor
1.1 Aspecte teoretice privind conceptul de investiții
1.2 Surse de investiții și metodele de finanțare
1.3 Metodele de evaluare a eficienței investițiilor și evidența
contabilă
1.4 Căile de sporire a investițiilor
1.5 Monitorizarea cadrului legislației cu privire la investițiile în
Republica Moldova

 Capitolul II – Caracteristica condițiilor de dezvoltare a

GȚ ”Mitrica Andric„
2.1 Amplasarea , specializarea și mărimea GȚ ”Mitrica Andric„
2.2 Analiza economico-financiară a activității gospodăriei pe anii
2009-2011

 Capitolul III – Eficiența economică a investițiilor

implimentate la producerea merelor

 Concluzii

 Propuneri

 Bibliografie
 Motto: " Esența și rațiunea de a fi a unei întreprinderi
este obținerea unor beneficii cît mai ridicate,
beneficii ce nu pot rezulta decît întrebuințînd capitaluri
într-o anumită direcțiune de activitate economica dupa
un plan dinainte stabilit"

VICTOR STĂNESCU

Introducere
Globalizarea economiei mondiale se caracterizează în primul rând printr-o
stabilitate a relaţiilor şi legăturilor informaţionale, financiare, tehnologice între ţări. O
însemnătate deosebită în cadrul apariţiei, dezvoltării şi menţinerii acestor relaţii
internaţionale o au investiţiile.
Investiţiile stau la baza suplinirii, diversificării şi creşterii calitative a tuturor factorilor
de producţie. Sporirea capitalului fix sau circulant, creşterea randamentului tehnic şi
economic al utilajelor, sporirea productivităţii muncii, crearea de noi locuri de muncă,
diversificarea producţiei nu pot fi asigurate fără un consum de resurse financiare, fără
investiţii. În acest context investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice,
al promovării factorilor intensivi, calitativi şi de eficienţă.
Procesul investiţional reprezintă suportul material al dezvoltării economice, investiţiile
stau la baza diversificării sau creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie. Fără
activitatea de investiţii nu se pot asigura sporuri de capital fix sau circulant, creşterea
numărului de locuri de muncă, creşterea randamentelor utilajelor, creşterea productivităţii
muncii. Investiţiile pentru dezvoltare, ca totalitate a cheltuielilor făcute pentru construirea
de noi obiective, dezvoltarea sau modernizarea celor existente, reprezintă un cost cert
pentru un viitor ce conţine elemente de incertitudine. Fenomenul de incertitudine poate
consta în diminuarea cererii pentru produsele finite, creşterea cantităţilor de produse finite
apărute pe piaţă, creşterea costurilor materiilor prime, apariţia altor produse mai
performante, etc. De aceea, în cadrul strategiilor şi politicilor firmei, strategia
investiţională are un loc important deoarece toate celelalte activităţi ale firmei depind de
investiţii, depind de politica de investiţii adoptată.
Investiţiile reprezintă o economie la fondul de consum, o cheltuială făcută azi pentru
asigurarea unei dezvoltări viitoare şi, în acest caz, investitorului nu-i poate fi indiferent
modul cum se cheltuieşte această economie a lui. Ca urmare, la baza oricărei activităţi
investiţionale trebuie să stea principiul eficienţei economice, al obţinerii unui efect cât mai
mare la fiecare unitate de efort făcută.
Scopul tezei constă în abordarea teoretică a procesului investiţional în sectorul
pomicol, analiza factorilor ce influienţează dezvoltarea pocesului investiţional în acest
sector şi propuneri de eficientizare a investiţiilor capitale.
Pentru realizarea acestui scop au fost trasate următoarele obiective de bază:

- formularea sistemului de indicatori economici ce caracterizează activitatea investiţională

şi perfecţionarea metodelor de calcul a lor;

- identificarea cauzelor ce influienţeată procesul de investire în agricultură, şi în special în

capitalul fix cu destinaţie agricolă;

- evidenţierea măsurilor, mijloacelor şi a unor modalităţi reale de îmbunătăţire activităţii

sectorului agricol la nivel naţional, şi în GȚ ”Mitrica Andric” în particular.

Obiectul de studiu al investigaţiei îl constituie identificarea efcienţei investiţiilor în

sectorul pomicol al Republicii Moldova analizat în baza GȚ ”Mitrica Andric”

Structura tezei. Teza cuprinde introducere, trei capitole, concluzii şi propuneri,

bibliografie, anexe.

În introducere sunt argumentate: actualitatea, scopurile şi obiectivele, obiectul cercetării,

precum şi structura lucrării.

În capitolul I – „Teoria investiţiilor - parte integrantă a dezvoltării şi creşterii economice

în sectorul agricol” – ne-am propus să analizăm latura esenţială, uneori controversată şi
extrem de largă a conceptului de investiţie. Preocuparea noastră a fost să menţionăm
diferitele puncte de vedere şi să evidenţiem optica din care poate şi trebuie privit
conceptul de investiţie.

În capitolul II – „Caracteristica condiţiilor de dezvoltare economico-financiară a GȚ

”Mitrica Andric” se prezintă caracterstica generală a întreprinderii analizate şi sunt
analizaţi principalii indicatori economico-financiari ai acesteia.

În capitolul III – „Eficienţa economică a investiţiilor şi căile de sporire în GȚ ”Mitrica

Andric” este consacrat relevării rezervelor sporirii eficienţei economice a investiţiilor la
întreprinderea analizată.

În încheiere sunt făcute concluziile temei cercetate şi sunt date unele recomandări de
sporire a eficienţei utilizării mijloacelor fixe.
 Capitolul I
Teoria investițiilor
1.1 Aspecte teoretice privind conceptul de investiții

Investițiile reprezintă factorul primordial în strategia dezvoltării economiei naționale, a

tuturor ramurilor al domeniilor de
activitate, a sporirii veniturilor, condiție și creșterii nivelului de trai .
Orientările și obiectivele cercetării economice, în etapa actuală, acordă o atenție deosebită
domeniului investițiilor.
Conceptul de investiție a fost și este dezbătut în teoria economică din toate țările, fiind
exprimate mai multe opinii cu privire la conținutul și sfera de cuprindere a acestora.
Accepțiunea cea mai des întîlnită pentru definirea investițiilor este aceea de cheltuială sau
plasament de sume bănești la un moment inițial, pentru a obþine efecte ulterioare, iar
numeroși economiști, din diverse țări, au căutat să surprindă cît mai multe aspecte legate
de conținutul și mecanismul investițiilor.
Un prim aspect în definirea investițiilor se referă la faptul că acestea sunt opusul
consumului imediat, care înseamnă distrugerea unei părți din valoarea creată, în fapt,
distrugerea de avuție, investițiile urmărind tocmai contrariul. În modelele de
creștere economică ale lui Keynes, Harrod, Domar, investițiile sunt considerate ca fiind
egale cu economiile.
Economistul francez P. Aftalion afirmă că investițiile reprezintă renunțarea la sursele
bănești lichide actuale contra speranțelor în obținerea unor resurse viitoare, evident mai
mari, care vor fi obținute în timp.
O definiție mai concretă este dată de P. Masse , care consideră că investițiile reprezintă o
cheltuialã actuală, certă, realizată pentru obținerea “unor efecte viitoare, de cele mai multe
ori incerte”.
P. Masse stabilește patru elemente esențiale pentru o investiție:
- Subiectul, reprezentat de cel care investește (persoană fizică sau juridică);
- Obiectul, reprezentînd lucrul, întreprinderea, firma, utilajul etc., deci modul în care se
concretizează investiția;
- Costul, reprezentînd efortul suplimentar, cert, actual consumat pentru obținerea acelui
obiect concret;
- Efectele valorice, rezultate prin realizarea investiției, care se obþin în viitor și reprezintă
în realitate, o speranță mai mult sau mai puþin certă.
Peumans arată că a investi reprezintă a dobîndi bunuri concrete, a plăti azi un cost în
vederea obținerii de venituri viitoare, renunțarea la o satisfacție certă imediată în favoarea
unei serii de speranțe repartizate în timp.
O altă definiție dată de economiștii ruși și americani subliniază că nu este suficientă
considerarea investițiilor ca o simplă cheltuială, ci trebuie avute în vedere două sensuri
pentru o mai corectă delimitare a noțiunii de investiție și anume:
a. investiția este o cheltuială, reprezentînd o sursă financiară avansată și consumatã
în prezent pentru a obține efecte viitoare;
b. investiția este în același timp, o acțiune, o lucrare concretizată în utilaje,
construcții etc., deci, multitudinea de active fixe și circulante prin care se obțin
întreprinderi noi, se modernizează, se reutilează sau se dezvoltă cele existente.
Cu alte cuvinte, investiția trebuie analizată sub un dublu aspect:
- financiar
- material sau fizic
iar necorelarea celor două elemente face, practic nerealizabilă o investiție.
În Republica Moldova noțiunea de investiție are două accepțiuni:
• în sens larg, investițiile sunt definite ca plasarea unor sume de bani în diferite domenii:
economic, social, cultural, administrativ, militar etc., pentru a construi și achiziționa
utilaje, instalații, clădiri, pentru a pregăti personal, în vederea realizãrii de noi tehnologii
etc., dar și pentru hîrtii de valoare, angajamente în operații comerciale, bancare sau
operații de bursă, inclusiv operații
speculative
• în sens restrîns, din punct de vedere economic, investițiile se referã doar la cheltuielile
prin care se creează sau se achiziționează noi capitaluri fixe și circulante, productive și
neproductive, pentru înlocuirea, modernizarea sau dezvoltarea unor active fixe existente
în economie.

Există mai multe moduri de abordare a investițiilor:

1. Abordarea contabilă și juridicã – consideră investițiile ca fiind similare cu
imobilizările, înțelese ca bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale,
achiziționate sau create pentru o întreprindere, destinate să rămînă durabile, deci să se
materializeze în însãși întreprinderea respectivă.
Ele pot fi, la rîndul lor, departajate astfel:
• Imobilizări legate de exploatare;
• Imobilizări în afara exploatării sau care nu sunt direct productive, ele răspunzînd altor
preocupări.
Această înțelegere a noțiunii de investiții prezintă un dublu înțeles. Pe de o parte, permite
suprapunerea unei viziuni contabile și a unei viziuni juridice asupra investițiilor pentru că,
în aceste două optici, nu sunt reținute decît elementele patrimoniale.
Pe de altă parte, poate fi aplicată cu ușurință (în momentul analizei bilanțului, mai ales)
întrucît prezintă un caracter obiectiv indiscutabil, atestat de evidența contabilă.
Totuși, o astfel de accepțiune a noþiunii de investiții prezintã un caracter restrictiv,
deoarece nu permite luarea în calcul a investițiilor care nu au incidență asupra activului
întreprinderii sau care nu se prestează la o evaluare bănească explicită.

Această viziune patrimonială a investițiilor exclude de fapt toate cheltuielile care cresc
potențialul viitor al întreprinderii fără să afecteze
valoarea unui anumit activ. Astfel, o campanie publicitară făcută pentru a lansa o marcă
sau un produs nu poate fi considerată o “investiție publicitară”. O importantă operație de
pregătire profesională care vizează dezvoltarea în timp a calificării și a potențialului
salariaților nu poate fi considerată o “investiție de calificare”. Studiile și modificările
costisitoare făcute cu privire la organizarea
muncii, a procedeelor sau a serviciilor nu pot fi considerate ca “investiții de organizare”.
Din această perspectivă juridică și contabilă, orice cheltuială care nu are incidență
patrimonială directă nu este considerată investiție, chiar dacă aceasta sporește în timp
potențialul și performanțele întreprinderii. Studii economice recente evaluează la circa
40% partea investițiilor patrimoniale în efortul global de investiții al întreprinderii și
subliniază astfel rolul determinant, de 60% al
investițiilor “nemateriale” care nu se regăsesc în achiziții de simple elemente de activ .
2. Abordarea economică – consideră investițiile ca fiind toate sacrificiile făcute azi în
speranța obținerii în viitor a unor rezultate, al căror nivel total va fi superior cheltuielilor
inițiale. Deci, spre deosebire de simpla înregistrare contabilă, definirea
economică ține seama de o serie de aspecte importante, precum:
• influența factorului timp;
• noțiunile de randament și eficiență a operațiilor economice;
• riscuri legate de viitor.
De asemenea, o investiție poate fi reprezentată la fel de bine printr-o achiziție de bunuri,
de echipament, dar și prin cheltuieli pentru o campanie publicitară, pentru elaborarea unui
produs nou, pentru un program de cercetare-dezvoltare.
3. Abordarea financiară – este mai puþin restrictivã astfel că, o investiþie este un
ansamblu de cheltuieli ce va genera, pe o perioadă lungă, venituri sau economii, care să
ramburseze sau să recupereze cheltuielile inițiale. Față de definirea economică, din punct
de vedere financiar se are permanent în vedere acoperirea nevoii de fonduri de exploatare
generate de diferite tipuri de investiții.
Recurgerea la o analiză exclusiv monetară permite să distingem tipurile de proiecte
definite prin modul de succesiune a fluxurilor monetare pe care le determină.
Unele proiecte cer o anumită mărime a fondurilor alocate și determină o anumită mărime
a rezultatelor obținute, rezultate care se obțin în totalitate într-un moment final, la o
anumită dată. Proiecte de acest tip sunt relativ rare în industrie.
În schimb investițiile financiare furnizează numeroase exemple de acest fel.
De asemenea, există proiecte care cer o anumită mărime a fondurilor investite, dar
antrenează încasări eșalonate.
Alte proiecte reclamă o investiție eșalonată a fondurilor dar determină toate încasările la o
anumită dată: ansambluri industriale, complexe livrate la cheie, pot fi exemple în acest fel.
În sfîrșit, unele proiecte necesitã cheltuieli eșalonate și determină încasări de asemenea
eșalonate. Este cazul majorității investițiilor industriale sau a investițiilor din
infrastructură care implică alocări de fonduri pe mai mulți ani înainte de punerea în
exploatare totală sau parțială a obiectivelor.
4. Abordarea psihologică – pune accent pe intuiția individului sau a firmei care investește.
Se insistă asupra faptului că investiția conduce la decalarea consumului în timp. Din
această perspectivă, investiția înseamnă renunțarea la bunuri imediate în schimbul
bunurilor viitoare. Această formulare prezintă “contradicția psihologică” la care este supus
investitorul, constrîns să confrunte resursele imediate pe care le-ar angaja cu rambursările
viitoare și incerte la care speră.
Atunci cînd este vorba de investiții, întîlnim de multe ori termenul de “speculație”.
Economistul american William Sharpe spune că oamenii de afaceri americani obișnuiesc
să-și eticheteze prietenii drept investitori, iar dușmanii drept “speculatori”.
Dacã nu ar exista agenți economici care să preia riscul pe care alții îl evită , mecanismele
economice ar avea tendința de blocare.
Prin speculație are loc redistribuirea stimulentelor legate de risc.
Față de aceste abordări, pot fi urmărite și alte elemente, cum sunt: ameliorarea condițiilor
de muncă, efectele asupra concurenței (efecte ofensive și efecte defensive), ameliorarea
poziției pe piață, relația cu progresul tehnic, incidentele strategice etc.
Abordarea unei investiții sub diferitele ei aspecte tehnice, economice, sociale, financiare,
poartă denumirea de abordare multicriterială.
În concluzie, investițiile reprezintă cheltuielile financiare, materiale și umane efectuate în
diferite domenii (cum sunt cele economice, administrative, sociale, culturale, militare etc.)
pentru achiziționarea sau realizarea de active fixe și circulante noi sau modernizarea celor
existente, în vederea obținerii ulterioare a unui flux de lichidități și având drept scop
creșterea avuției aparținînd
unor persoane fizice sau juridice.
Ceea ce trebuie reținut este faptul că investițiile reprezintă suportul material al dezvoltării
economico-sociale a țării. Prin ele se asigură sporirea capitalului fix, creșterea
randamentului tehnic și economic al celui existent, dar și crearea de noi locuri de muncă.

1.2 Surse de investiții și metodele de finanțare

Există două tipuri de finanțare:

a. Surse interne de finanţare a investiţiilor
Succesul activităţii investiţionale, în mare parte, este determinat de asigurarea financiară a
acesteia. Finanţarea investiţiilor are un conţinut unitar, dar complex, care reflectă
utilizarea resurselor în corelaţie cu tehnica de constituire şi de mobilizare a lor. Resursele
generate în cadrul finanţării interne, ca şi unele resurse din finanţarea externă, se regăsesc
sau se mobilizează în contul investitorului pe măsura generării lor. Resursele externe (de
natura împrumuturilor, creditelor bancare etc. comportă) o tehnică specifică de integrare a
lor în vederea finanţării investiţiilor.
Finanţarea investiţiilor constituie o etapă semnificativă în procesul investiţional, în cadrul
căreia, urmare a deciziei de investiţii, resursele financiare se înglobează în bugetul
investiţiei şi pot fi utilizate în vederea realizării proiectului.
În fapt, prin decizia de “a investi” are loc alegerea dintre investiţia internă în şi investiţia
externă. Prin decizia de “a finanţa” are loc alegerea între resursele proprii şi resursele
împrumutate sau atrase de finanţare.
Mecanismul finanţării investiţiilor implică acţiuni corelate privind:
- determinarea necesarului de finanţare;
- stabilirea structurii corespunzătoare a capitalului;
- evaluarea costului resurselor de finanţare pe termen mediu şi lung.
Prin intermediul planului de finanţare a investiţiilor sunt puse într-un raport de balanţă
programul de investiţii, alcătuit din portofoliul de proiecte de investiţii ce urmează a fi
înfăptuite, şi resursele de care investitorul dispune sau le va putea mobiliza. Esenţial este
dacă investitorul poate mobiliza resursele necesare din finanţare internă sau din finanţare
externă. Astfel, problema atragerii resurselor de capital trebuie cercetată sub două aspecte
interdependente: după sursele şi metodele de finanţare.
Structura de finanţare a investiţiilor se bazează pe finanţarea internă şi pe finanţarea
externă.
Finanţarea internă se bazează pe resursele generate de agentul economic investitor, şi
anume: o parte din profitul net destinat a fi investit, rezerve formate în urma repartizării
profitului, sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe, sume din vânzarea
şi cesiunea unor imobilizări.
Practica a demonstrat că la întreprinderile care deja activează investiţiile pot fi finanţate
din următoarele surse:
Rezervele sunt constituite din profitul pe care întreprinderea îl capitalizează în scopul
autofinanţării activităţii. Rezervele se creează din profitul rămas la dispoziţia
întreprinderii, adică din profitul net după plata dividendelor către acţionari.

Sunt de mai multe feluri de rezerve:

• rezerve prevăzute de legislaţie;
• rezerve prevăzute de statut;
• alte rezerve.
Amortizarea activelor imobilizate în perioada de realizare a investiţiilor. Amortizarea este
epuizarea valorii imobilizărilor pe durata funcţionării utile ale acestora. Amortismentul
este suma de resurse băneşti (o parte a valorii imobilizărilor) ce trebuie recuperată din
încasările rezultate de pe urma realizării producţiei şi prestării serviciilor, în conformitate
cu normele uzurii fizice şi morale ale activelor imobilizate. Amortizarea serveşte ca
modalitate de recuperare treptată a valorii de intrare a imobilizărilor, prin asigurarea
resurselor necesare finanţării înlocuirii mijloacelor fixe uzate, cât şi modernizării acestora.
Astfel, amortizarea este în acelaşi timp atât un element important al cheltuielilor de
exploatare, cât şi o sursă indirectă de finanţare a investiţiilor.
Cesiunea activelor constituie o sursă de finanţare internă ocazională, care survine mai ales
atunci când întreprinderea îşi reînnoieşte activele fixe prin vânzarea sau casarea celor
vechi. Evaluarea acestei resurse poate avea loc înainte sau după impozitare. Fluxul valoric
din cesiunea activelor se supune impozitării.
Încasările din vânzarea utilajelor scoase din funcţiune alimentează fondul de dezvoltare
din care se finanţează investiţiile. Este important ca aceste sume să fie luate în
consideraţie la aprecierea necesarului de capital pentru achiziţia noului utilaj. Pentru
aceasta ele se scad din preţul de achiziţie al noului utilaj.
Sume din reduceri oferite la impozitul pe profitul reinvestit. Acestea sunt alocate
dezvoltării activităţilor economice şi realizării de profituri suplimentare.
Profitul net (profitul care rămâne la dispoziţia întreprinderii după achitarea impozitului pe
venit) destinat a fi reinvestit. Profitul net se formează din diferenţa pozitivă a veniturilor
obţinute asupra cheltuielilor suportate în activităţile de antreprenoriat. Pentru investiţii, de
obicei, se repartizează numai o parte din profitul net, deoarece el poate fi distribuit şi
pentru alte destinaţii: dividendele acţionarilor, prime pentru salariaţi etc.
Finanţarea realizată numai cu sprijinul unic al surselor interne prezintă o serie de avantaje
şi dezavantaje.
Avantajele sunt:
• conferă un grad mai mare de independenţă şi control asupra întreprinderii,
deoarece acţiunile întreprinse nu se cer a fi justificate cuiva;
• reprezintă un mijloc sigur de acoperire a necesităţilor financiare ale
întreprinderii;
• menţine independenţa şi autonomia financiară, deoarece nu creează obligaţii
suplimentare (dobânzi, garanţii);
• fondurile investite nu necesită a fi rambursate.
Dezavantajele surselor interne de finanţare a investiţiilor constau în următoarele:
• volumul limitat al resurselor financiare;
• lipsa posibilităţilor de extindere a activităţii investiţionale într-o conjunctură
favorabilă a pieţei investiţionale;
• restrângerea capacităţii întreprinzătorului de a dezvolta afacerea;
• posibilitatea de a pierde anumite oportunităţi de investiţii datorită
indisponibilităţii de resurse financiare la momentul potrivit;
• acceptarea de către investitor a unui nivel sporit de risc personal etc.

În cazul iniţierii unui proiect nou întreprinzătorul trebuie să dispună de un capital al său.
În condiţiile actuale aceasta este indispensabil, deoarece în luarea deciziilor în vederea
susţinerii unui proiect, băncile, cât şi autorităţile publice, înaintează ca condiţie volumul
minim al resurselor proprii. Investiţia întreprinzătorului şi a partenerilor săi este cea mai
importantă şi mai utilizată sursă de finanţare. Mărimea acestea depinde de originalitatea şi
eficienţa ideii de afacere, economiile proprietarului, natura şi valoarea bunurilor sale
personale, ce pot fi ipotecate, capacitatea proprie de împrumut.
În practica internaţională investiţia proprie, în companiile medii şi mari, constituie 2/3 din
totalul finanţării. Această regulă este justificată din următoarele aspecte:
1. dacă proprietarul nu va contribui, în mod substanţial, cu capitalul său propriu în proiect,
potenţialii investitori nu vor putea fi convinşi să-şi rişte banii. Un întreprinzător puţin
angajat financiar într-o afacere nu prezintă garanţia că este suficient de motivat să lupte
pentru succesul acesteia;
2. cu cât investiţia întreprinzătorului acoperă o parte mai mare din capitalul necesar
afacerii, cu atât mai mari vor fi şi drepturile sale de control şi de proprietate asupra firmei;
de asemenea, un număr mai mic de investitori va conduce la o parte mai mare, din
profiturile realizate, ce va reveni proprietarului;
3. furnizarea de către întreprinzător a unui capital cu volum mic poate însemna că
întregirea resurselor financiare, necesare pentru realizarea proiectului se va face prin
credite şi împrumuturi cu sume mari; acest lucru va avea drept consecinţă directă - un
calendar intens al rambursărilor cu efect nefavorabil asupra fluxului de trezorerie al
proiectului.
b. Surse externe de finanţare a investiţiilor
Finanţarea externă constituie o alternativă pentru investitori, atunci cînd capacitatea de
autofinanţare este sub nivelul programului de investiţii. Aceasta este asigurată de bănci,
instituţii de investiţii, organe ale sectorului public, cât şi a celui privat.
Sistemul resurselor de finanţare externă este vast şi include:
• resurse atrase:
- aportul în numerar al acţionarilor ca urmare a emisiunii de acţiuni simple şi
privilegiate pentru creşterea capitalului;
- aportul în natură al acţionarilor din ţară sau celor străini la creşterea
patrimoniului societăţii în active fixe şi deci la creşterea capitalului social;
• resurse împrumutate:
- credite bancare;
- împrumuturi de la alte persoane fizice sau juridice;
- împrumuturi obligatare reflectate în emisiunea de obligaţiuni;
- finanţări din bugete locale sau bugetul de stat, contractate în condiţii de
rambursabilitate;
- subvenţii pentru investiţii, acordate de la buget, în cazuri speciale pentru
anumite structuri de investiţii şi pentru anumite categorii de investitori;
- împrumuturi externe contractate direct sau cu garanţii guvernamentale;
- resurse specifice de finanţare: leasingul, capitalul de risc (venture),
factoringul, forfeitingul etc.
Alegerea oricărei surse externe de finanţare trebuie să aibă o argumentare serioasă,
investitorul trebuie să previzioneze consecinţele stingerii datoriilor formate şi influenţa
acestui fapt asupra rezultatelor finale ale activităţii sale.
Una din cele mai importante surse externe de finanţare a investiţiilor este creditul bancar.
Creditarea investiţiilor ca operaţiune cu caracter financiar se integrează procesului de
finanţare pe termen lung, întrucât, de regulă, creditul apare ca o resursă complementară de
acoperire a unor proiecte realizate prin investiţii.
Firmele apelează la aceste credite bancare atunci când resursele proprii sunt insuficiente,
în cazul unora cu activităţi mai puţin rentabile, iar în cazul altora, cu activitate prosperă,
atunci cînd îşi propun proiecte de mare anvergură.
Posibilitatea contractării creditelor este determinată de activitatea întreprinderii, eficienţa
acesteia, precum şi de experienţa băncilor în lucrul cu proiectele investiţionale.
Datorită incertitudinilor pe care le prezintă o investiţie, întreprinderile manifestă prudenţă
(precauţie) în legătură cu împrumuturile bancare, căutând să le folosească în proporţie cât
mai mică. Schema rambursării creditelor şi dobânzilor aferente acestora au o influenţă
importantă asupra eficienţei proiectului investiţional. Acest indicator poate fi majorat în
cazul în care se găseşte o modalitate optimă de a organiza rambursarea creditelor după un
grafic stabilit reieşind din disponibilul de mijloace băneşti.
Experienţa internaţionale demonstrează că la finanţarea proiectelor noi ponderea
creditelor bancare este de 20-30%, fapt ce semnifică că cca. 70% din necesităţile
financiare trebuie să fie acoperite din alte surse (cum ar fi, spre ex., prin emisiunea de
hârtii de valoare etc.).
Crearea capitalului social prin emisiune de acţiuni devine la etapa actuală una dintre
pârghiile importante de finanţare externă. Sub aspect tehnic se poate realiza fie prin
emisiunea de acţiuni noi (simple sau privilegiate), fie prin majorarea valorii nominale a
acţiunilor existente.
Deoarece resursele acţionarilor potenţiali pot fi investite şi în alte proiecte sau depuse la
bancă, mobilizarea acestora este posibilă numai în condiţiile când proiectul investiţional
este destul de atractiv din punct de vedere financiar. Totodată, capitalul acţionar reprezintă
una din cele mai costisitoare surse de finanţare a investiţiilor.
Printre alte surse externe de finanţare a investiţiilor sunt împrumuturile obligatare, care
sunt relativ ieftine, însă destul de riscante. Prin emiterea de obligaţiuni se asigură resurse
financiare împrumutate generând şi cheltuieli pentru plata dobânzilor aferente şi pentru
rambursarea ratelor scadente. Acestea sunt accesibile decât unui număr redus de
întreprinderi, respectiv care oferă o garanţie suficientă pentru un astfel de angajament.
Printre avantajele obligaţiunilor se pot menţiona: rata rentabilităţii aşteptată de deţinătorii
obligaţiunilor, care este mai mică decât cea a acţiunilor comune şi plata dobânzii este o
cheltuială deductibilă din impozit, fapt ce reduce costul efectiv. Dezavantajele finanţării
investiţiilor prin emisiunea de obligaţiuni se referă la riscul sporit, deoarece întreprinderea
ar putea să nu facă faţă plăţilor dobânzilor sau rambursării datoriilor la momentul
respectiv.
O altă sursă importantă pentru finanţarea investiţiilor o constituie alocările din bugetul de
stat, care reprezintă acele sume de bani pe care agenţii economici cu capital de stat le
primesc pentru finanţarea unor cheltuieli privind lucrările de investiţii, retehnologizarea
capacităţilor de producţie, cercetare, pregătirea de cadre şi, în mod excepţional, subvenţii.
Alocările din bugetul de stat sunt destinate şi pentru investiţiile din domeniile de
importanţă naţională, strategice, cum ar fi, spre exemplu: exploatarea resurselor naturale,
producerea şi distribuţia energiei electrice, infrastructura etc. Finanţarea investiţiilor din
bugetul de stat, în limitele aprobate de organele de decizie politică ale ţării, se realizează
şi în domeniile: învăţământ, sănătate, cultură şi artă, protecţie socială, securitate naţională,
protecţie ecologică.
Subvenţiile se acordă în cazuri justificate şi se administrează de guvern sau de organele
locale, în limitele fondurilor prevăzute în bugetele acestora; subvenţiile pot fi utilizate
numai potrivit scopurilor pentru care au fost acordate.
Finanţarea prin leasing este o formă de creditare cu o specializare înaltă, care are
consecinţe importante pentru lichiditatea şi impozitarea locatarului. Aceasta permite
societăţii comerciale exploatarea unui bun fără a fi nevoită să recurgă la împrumuturi sau
să cheltuiască din start capitaluri proprii importante, ci plătind o chirie. Finanţarea
operaţiei este realizată de către societatea de leasing sau banca comercială. Leasingul se
referă la activele cu termen mediu şi lung (automobile, maşini, utilaj, avioane, construcţii,
terenuri etc.).
Leasingul este o alternativă a sistemului de creditare. Din avantajele leasingului pot fi
menţionate: posibilitatea obţinerii finanţării integrale a unei investiţii în lipsa resurselor
proprii; simplitatea tehnicii contractării comparativ cu creditul bancar; deductibilitatea
ratelor achitate prin contractul de leasing, ceea ce face ca impozitul pe profit plătit de
întreprindere să fie mai mic.
Decizia de a opta pentru leasing, în raport cu un împrumut bancar sau obligatar, se
fundamentează pe compararea costurilor şi avantajelor acestor tipuri de finanţare.
Capitalul de risc (venture capital), în general, înseamnă investiţia în companii a căror
acţiuni nu sunt cotate la bursă, dar sunt distribuite între acţionari. Fondurile capitalului de
risc oferă companiilor un mijloc de finanţare în scopul dezvoltării acestora, de obicei se
efectuează prin schimbarea capitalului de risc pe o parte considerabilă a pachetului de
acţiuni, într-o proporţie ce poate să varieze între 20% şi 49%, sau pe o anumită cotă a
capitalului companiei. În practică, cel mai des este utilizată forma mixtă de investire
venture, prin care o parte de finanţare se alocă ca şi capital acţionar, alta sub formă de
credit investiţional.
Investiţia este, de obicei, pe termen mediu şi presupune prin însăşi natura ei un nivel înalt
de risc. Fiind deţinător a unei cote părţi din companie sau a unui pachet de acţiuni,
investitorul cu capital de risc va împărţi şi riscul aferent afacerii. Acest tip de finanţare se
realizează după principiul distribuirii riscului între deţinătorii de capital. Având în vedere
gradul înalt de risc aferent, investitorul îşi va manifesta interesul numai în cazul în care va
fi convins ca există şanse reale de obţinere a unei rentabilităţi înalte a investiţiilor sale.
Investiţia străină desemnează investiţia unei entităţi a economiei unei ţări, numită
investitor străin, ce se efectuează într-o întreprindere ce aparţine economiei altei ţări cu
scopul de a obţine un profit.
Investiţiile străine pot avea următoarele forme:
1) împrumuturile sau creditele externe (inclusiv cu garanţii guvernamentale), respectiv
capitalurile ce se acordă pe un anumit termen de către firmele particulare ori de către un
stat altor ţări sau firme din alte ţări şi/sau se restituie împreună cu dobânda cuvenită;
2) investiţiile directe, care se concretizează în plasarea de capitaluri pentru înfiinţarea de
întreprinderi industriale, agricole, comerciale, de transport etc. în alte ţări, care acordă
drepturi patrimoniale asupra lor şi respectiv dreptul de a încasa profiturile;
3) investiţii de portofoliu, care se realizează prin cumpărarea acţiunilor unor întreprinderi
din alte ţări.
O importantă sursă de finanţare sau de cofinanţare o constituie alocările din fondurile
internaţionale: IMF, EBRD, PHARE, etc. Aceste alocări de capital sunt destinate, în
principal, pentru achiziţionarea de echipamente şi tehnică de calcul, softuri, utilaje, în
scopul creării unui potenţial tehnic comparabil cu cel al ţărilor din Uniunea Europeană şi
pentru lucrări de infrastructură, acestea din urmă fiind impetuos necesare în ţara noastră.
3. Metode de finanţare a investiţiilor
Metodele de finanţare a investiţiilor, spre deosebire de sursele de finanţare, reprezintă
mecanismul de mobilizare, de monitoring al utilizării şi, în unele cazuri, a rambursării
surselor atrase.
Sunt cunoscute următoarele metode de bază a finanţării pe termen lung a investiţiilor:
- autofinanţarea,
- finanţarea prin mecanismele pieţei de capital,
- finanţarea prin mecanismele pieţei creditului,
- finanţarea mixtă,
- alte metode de finanţare.
Autofinanţarea este aptitudinea întreprinderii de aşi finanţa utilizările durabile (investiţiile
în imobilizări, rambursarea creditelor pe termen mediu şi lung etc.) pe seama fondurilor
proprii ca parte a capitalurilor proprii. Aceasta constituie un mod de finanţare privilegiat
în economia întreprinderii care este determinată de creşterea surselor obţinute din propria
activitate a întreprinderii şi care vor rămâne permanent la dispoziţia acesteia pentru
finanţarea activităţii viitoare.

Autofinanţarea depinde de 2 factori:

1. excedentul de resurse financiare generat de activitatea firmei, reprezentat de
capacitatea de autofinanţarea;
2. cota parte din aceste resurse distribuită acţionarilor sub formă de dividende.
Autofinanţarea este cea mai răspândită formă de finanţare şi presupune ca întreprinderea
să-şi asigure dezvoltarea prin forţe proprii, folosind drept surse o parte a profitului obţinut
în exerciţiul expirat, urmărind atât acoperirea necesarului de înlocuire a imobilizărilor, cât
şi creşterea activelor de exploatare.
Finanţarea prin mecanismele pieţei de capital implică atragerea de capital prin emisiunea
de acţiuni ca metodă de finanţare şi este utilizată la realizarea unor proiecte mari, ce
necesită finanţare importantă.
Creditarea şi Leasing-ul sunt solicitate în cazul investirii în proiecte cu eficienţă sporită şi
termene de realizare mici.
Finanţarea mixtă se bazează pe diferite combinaţii dintre metodele de finanţare numite
mai sus şi este cea mai răspândită metodă de finanţare.
Utilizarea în anumite condiţii a acestor metode, trebuie să soluţioneze următoarele
aspecte:
1. siguranţa finanţărilor în corespundere cu graficul de realizare a proiectului
investiţional pe parcursul tuturor etapelor sale;
2. minimizarea costurilor investiţionale în limite rezonabile şi majorarea
rentabilităţii capitalului propriu;
3. stabilitatea financiară a proiectului şi întreprinderii unde acesta se realizează.

1.2 Metodele de evaluare a eficienței investițiilor și evidența contabilă

Ca și orice altă activitate economic, activitatea investițională are o finalitate

cuantificabilă- eficiența investiției. Sensuleconomic al eficienței investiției constă în
obținerea unor efecte superioare eforturilor depuse.
Desigur, după derularea unui proiect investițional , se efectuează o analiză detaliată
a acestuia. Datele obținute în acest caz însă pot servi întreprinderii doar în deciziile
investiționale ulterioare, fără a permite de a face intervenții în proiectul care déjà s-a
finalizat. De aceea în activitatea investițională a întreprinderii o semnificație deosebită
are capacitatea acesteia de a face o alegere corectă atunci, cînd este necesar de selectat un
oarecare proiect investițional din cîteva posibile în vederea asigurării unei eficiențe
maxime. Făcînd o paranteză, ne vom referi la termenul proiect, precum și aelementele de
bază ale unui proiect investițional.
Conform Dicționarului Englez Oxford, proiectul reprezintă un plan, o schemă.
Principalele definiții ale termenului respective în literature de specialitate pot fi expuse
astfel:
- O activitate (sau un număr de activități conexe) care se desfășoară conform unui
plan prestabilit în vederea realizării obiectivelor fixate în termenul determinat;
 - Un grup de activități intercondiționate, desfășurate într-o manieră organizată, cu
un punct de plecare șu unul final.
- Un asamblu de activități ce trebuie realizate într-o succesiune logică pentru a
îndeplini obiectivele prestabilite, indicate de client/ beneficiar.
-

Principalele elemente pe care le implică un proiect sunt:

- Termenii de început și finalizare;

- Bugetul;
- Specificațiile de calitate;
- Activitățile;
- Relațiile ce trebuie identificate, definite, dezvoltate;
- Echipa de proiect;
- Scopul urmărit;
- Ciclul de viată a proiectului.

Criteriile după care se face alegerea variantei de proiect, se clasifică în: calitative și
cantitative.
La criteriile calitative se referă:
- Criteriul de independență – semnifică lipsa dependenței unui proiect de alte
proiecte;

- Criteriul de alternativă – realizarea unui proiect face inutilă realizarea celuilalt;

- Criteriul de complementare – implimentarea unui proiect contribuie la
raționalizarea, sporirea eficienței altuia, cu care se află în raport de
complementare;
- Criteriul de înlocuire – prin implementarea unui proiect se diminuează veniturile
de pe urma altui proiect.

Criteriile cantitative permit cuantificarea efectelor aferente implementării unui

proiect sau altuia. Principalele criteria cantitative clasice, care se utilizează la
evaluarea proiectelor investiționale atunci, cînd pot fi prognosticate exact fluxurile
bănești viitoare, sunt:

- Perioada de recuperare a investiției, PP (Payback Period);

- Rata contabilă a profitului , ARP (Accounting Rate of Return);
- Valoarea actualizată netă, NPV (Net Prezent Value);
- Indicele de profibilitate, PI (Profitability Index);
- Rata internă de rentabilitate, IRR (Internal Rate of Return).

Toate criteriile de evaluare a proiectelor investiționale sunt sistemetizate în două grupe:

criteria bazate pe scontarea și criteria de evaluare a eficienții proiectelor fără scontarea
afluxurilor bănești, care mai poartă denumirea de metode statistice de evaluare a
poiectelor de investiții. Din criteriile evidențiate mai sus, se referă la grupa a doua primele
două (PP și ARP), iar celelalte se anexează la prima grupă, deoarece implică scontarea
fluxurilor bănești.
Pentru evidența investițiilor în Planul de conturi sunt prevăzute următoarele conturi:
- 131 Investiții pe termen lung în părți nelegate;

- 132 Investiții pe termen lung în părți legate;

- 133 Diminuarea valorii investițiilor pe termen lung;
- 231 Investiții pe termen scurt în părți nelegate;
- 232 Investiții pe termen scurt în părți legate;
- 233 Diminuarea valorii investițiilor pe termen scurt;

Operațiuni economice:
1) Sau procurat acțiuni, titluri de valoare:

a)cu achitarea imediată Dt 131,231 Ct 241,242,243;

b)cu reflectarea la datorii Dt 131,231 Ct 426,539
c)în schimbul altor active Dt131 Ct 229;

2)S-a calculate impozitul la operațiile cu titluri de valoare:

Dt 131 Ct 534

3)Se casează valoarea de bilanț a investițiilor pe termen lung și scurt ieșite:

Dt 721 Ct 131,231

4)Trecerea investițiilor pe termen lung în investiții pe termen scurt:

Dt 231 Ct 131

1.4 Căile de sporire a investițiilor

Eficienţa investiţiilor capitale se formează în decursul a patru stadii: planificarea

investiţiilor capitale, proiectarea construcţiei capitale, producţia de construcţii, însuşirea
capacităţilor de proiect şi a noilor parametri tehnico-economici.

Stadiul planificării – presupune perfecţionarea structurii ramurale a investiţiilor capitale,

alocarea lor primordială pentru dezvoltarea ramurilor progresiste prioritare ale industriei;
ridicarea ponderii investiţiilor capitale în reutilarea tehnică a întreprinderilor din ramura
respectivă, reconstrucţia şi extinderea lor; concentrarea investiţiilor capitale la oiectele în
stadiu de finisare, preconizate dentru punere în funcţiune în perioada planificată;
amplasarea raşională a forţelor de producţie.
Stadiul de proiectare a construcţiei capitale – aplicarea pe scară largă a noilor realizări
ale ştiinţei şi tehnicii; utilizarea maximală a proiectelor-tip; respectarea principiului de
planificare în complex; elaborarea schemelor optimale regională a blocurilor industriale,
unirea în grup a unor întreprinderi; unificarea pe scară largă a elementelor de construcţie.

Stadiul construcţiei întreprinderilor industriale – industrializarea multiaspectuală a

producţiei de construcţii; perfectarea muncii de organizare şi a tehnologiei lucrărilor de
construcţii şi montaj; ridicarea nivelului de specializare şi cooperare în construcţii;
ridicarea geadului de calitate a construcţiilor; perfecţionarea planificării, administrării şi
sistemelor de stimulare economică a producţiei de construcţii.

Stadiul de exploatare a noilor întreprinderi şi obiecte puse în funcţiune – asigurarea

punerii complexe în funcţiune a noilor fonduri fixe de producţie şi a unităţilor mixte de
producţie; pregătirea din timp a cadrelor şi elementelor necesare ale fondurilor circulante
(materie primă, meteriale, combustibil) pentru construaţia noilor întreprinderi; organizarea
însuşirii operative a tehnologiei proiectate de fabricare a articolelor.

Multe direcţii de ridicare a eficienţei investiţiilor capitale şi fondurilor fixe sunt comune
pentru toate ramurile economiei naţionale. Însă manifestarea concretă a unor sau altor
legităţi depinde de specificul procesului de producţie, destinaţia produselor şi obiectele de
muncă utilizate. De aceea analiza direcţiilor generale de ridicare a eficienţei investiţiilor
capitale şi utilizare a fondurilor fixe trebuie să fie efectuată concomitent cu studierea
particularităţilor tehnico-materiale ale unor ramuri, ce determină factorii principali şi
măsutile concrete, ce pot asigura consolidarea eficienţei fondurilor fixe în ramura dată.
Spre exemplu, în industria uşoară şi alimentară sporirea eficienţei investiţiilor capitale
este legată, în primul rând, de îmbunătăţirea utilizăţii fondurilor fixe.
Pentru întreprinderile din aceste ramuri ale industriei este caracteristică
fondointensivitatea sporită a producţiei şi completa dependenţă a acestor indicatori de
calitatea şi şi cantitatea materiei prime furnizate. Un factor tot atît de important este
caracterul sezonier al prelucrării unor tipuri de materie primă şi neomogenitatea factorilor
de producţie în aceste ramuri. Principalele căi de ridicare a eficienţei investiţiilor capitale
aici pot fi: majorarea cotei părţii active a fondurilor fixe în structura lor generală;
orientarea investiţiilor capitale spre reconstrucţia, reutilarea tehnică, modernizarea
utilajului; atragerea utilajului cu сaracteristici tehnico-economice avansate pentru
prelucrarea materiei prime; perfecţionarea permanentă a proceselor tehnologice,
implementarea tehnologiilor cu puţine şi fără deşeuri şi ecologic pure.

1.5 Monoitorizarea cadrului legislației cu privire la investițiile în R.Moldova

Monitorizarea climatului de investiţii ar trebui să fie una din preocupările centrale ale
guvernelor naţionale. Pentru ţările sărace sau/şi aflate în proces de tranziţie de la
economia de comandă la cea de piaţă, evaluarea şi ameliorarea continuă a climatului de
investiţii are valenţe deosebite. După cum demonstrează şi cazul Republicii Moldova,
sărăcia este însoţită de lipsa unor locuri de muncă şi de lipsa oportunităţilor de afaceri
individuale care ar genera venituri suficiente pentru un trai decent. Într-adevăr, pe
parcursul perioadei de tranziţie, numărul locurilor de muncă închise anual în Moldova
depăşea numărul celor deschise de noile companii create . Salariile plătite în sectorul
formal al economiei nu acoperă nici 80% din bugetul minim de consum calculat de
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale din Moldova .
Este evident că climatul de investiţii are legătură directă cu incidenţa, acuitatea şi
profunzimea sărăciei. Pe fundalul performanţelor proaste pe care Moldova le-a înregistrat
pe parcursul ultimilor ani în ceea ce priveşte asigurarea unui climat de investiţii care ar
cataliza iniţiativa privată, nu este de mirare că sărăcia a atins cote ridicate. În absenţa
oportunităţilor economice interne, emigrarea masivă a forţei de muncă peste hotare este o
strategie absolut firească şi raţională pentru supravieţuire. Dar fenomenul a atins proporţii
ameninţătoare pentru securitatea economică a Republicii Moldova, aspectele sale pozitive
fiind depăşite de consecinţele negative.
Pentru ranversarea acestui proces sunt necesare investiţii private şi publice masive şi
crearea unor locuri noi de muncă care ar asigura salarii cel puţin în jumătate de nivelul
celor primite de emigraţi în ţările europene. Trebuie însă să înţelegem, că există un plafon
la care guvernul ar trebui să se orienteze în ceea ce priveşte volumul anual al investiţiilor.
Chiar şi în condiţii legislative şi instituţionale ideale, Moldova nu ar putea să depăşească
pe termen scurt şi mediu acest plafon, determinat de capacităţile sistemului economic de a
asimila investiţiile în mod eficient. În cadrul acestei cercetări, nu ne-am pus scopul să
estimăm plafonul de saturare cu investiţii. Nivelul lui este determinat de dezavantajele
structurale şi geografice pe care le are Republica Moldova comparativ cu alte ţări din
regiune: economie de dimensiuni mici, lipsa resurselor naturale, lipsa infrastructurii
dezvoltate pentru business, populaţie în descreştere, putere de cumpărare mică, închiderea
terestră a ţării.
Atunci când formulează şi aplică politicile sale, guvernul influenţează anumite laturi
economice ale proiectelor de investiţii. Cele mai sensibile la politici sunt costul
proiectului de investiţii, cifra de afaceri anticipată, rentabilitatea investiţiei şi termenul de
recuperare a investiţiei iniţiale. Evaluarea de către guvern a impactului actelor legislative
şi normative asupra cadrului investiţional trebuie să fie făcută anume ţinând cont de aceste
elemente.
1. Costurile investiţiilor
Acestea reprezintă sumele necesare de alocat pentru ca proiectul de investiţii să demareze.
Costurile depind în primul rând de preţurile existente pe pieţele factorilor de producţie (în
principal capital şi muncă, mai puţin factorul natură) şi de costurile administrative legate
de startul afacerii. Guvernul Moldovei influenţează în multe tranzacţii preţul factorului
pământ prin stabilirea preţului normativ1, dar impactul acestei practici administrative este
mic din cauză, că preţul normativ este de multe ori sub preţul de piaţă real. În practică
mult mai dificilă şi mai costisitoare este schimbarea destinaţiei terenurilor agricole, de
exemplu în cazul când doreşte să construiască încăperi pentru instalarea unor linii
tehnologice. În acest caz, proprietarul trebuie să compenseze pierderile cauzate de
1
Legea Republicii Moldova privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului nr.1308-XIII din
25/07/1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.147-149 din 06/12/2001. În conformitate cu legea, preţul la vânzarea
terenurilor aflate în proprietate publică nu poate fi mai mic decât preţul normativ. În cazul terenurilor aflate în proprietate
privată preţul tranzacţiei se stabileşte în mod liber.
scoaterea terenurilor din circuitul agricol, În al doilea rând, costul unui proiect de investiţii
depinde şi de costurile procedurilor administrative, birocratice şi organizatorice. Aceste
costuri depind de regulamentele guvernamentale existente. La moment costurile
administrativ-birocratice ale afacerilor în Moldova sunt în mediu mai înalte decât în alte
ţări din regiune, care concurează cu Moldova în ceea ce priveşte atragerea investiţiilor
străine.
2. Volumul vânzărilor (cifra de afaceri)
Cifra de afaceri anticipată a unui proiect de investiţii depinde în primul rând de amploarea
tehnico-economică a proiectului şi de condiţiile concrete ale sectorului economic
(intensitatea concurenţei, existenţa furnizorilor, capacitatea de cumpărare a
consumatorilor). Orice întreprinzător economic-raţional, înainte de a investi, se
interesează de limitele segmentul de piaţă pe care îl va putea controla. Guvernul nu poate
influenţa acest indicator decât utilizând instrumente cu caracter anti-monopolist. Însă
intervenţiile guvernamentale pot degenera în corupţie şi protecţionism (de foarte multe ori
acestea proliferează prin intermediul contractelor de achiziţii publice). Aceste intervenţii
de asemenea pot compromite principiul liberei şi justei concurenţe .

3. Rentabilitatea investiţiilor
Rentabilitatea este definită ca raport procentual dintre profitul obţinut şi costul resurselor
alocate. Guvernul Moldovei nu limitează în mod direct valoarea profiturilor şi nu
stabileşte marje comerciale pentru majoritatea proiectelor investiţionale. Există totuşi o
listă destul de lungă de produse şi servicii, preţurile şi tarifele cărora sunt fixate sau
limitate administrativ. De asemenea, în mod indirect profiturile nete depind de politica
fiscală formulată de guvern. Cât priveşte costul resurselor alocate şi canalele de influenţă
guvernamentală.

4. Termenul de recuperare a investiţiilor

Investitorii sunt interesaţi de termene cât mai scurte de recuperare a investiţiilor efectuate,
termenele mai lungi sporind riscurile. Guvernul poate influenţa direct termenul de
recuperare a investiţiilor prin stabilirea normativelor de amortizare a mijloacelor fixe şi a
altor active instalate. Regimul normativelor de amortizare în Moldova este mai puţin
liberal decât în alte ţări cu care concurează pentru atragerea investiţiilor.
 Capitolul II
Caracteristica condițiilor de dezvoltare a
GȚ ”Mitrica Andric”
2.1 Amplasarea, specializarea și mărimea gospodăriei
Întreprinderea GȚ ”Mitrica Andric” a fost înfiinţată la 11 octombrie 2009 de către
fondatorul Mitrica Andric, cu numărul de identificare de stat şi codul fiscal
10887676876897 , fiind înregistrată la Camera Înregistrării de Stat , întreprinderea are
statut de persoană juridică de drept privat, cu scop comercial. Modul de constituire fiind
„Nou creată”
Gospodăria GȚ ”Mitrica Andric” este o gospodărie țărănească. Sediul întreprinderii: s.
Țaul, raionul Donduşeni
SC ,, ROM- CRIS,, este amplasată la Nordul Republicii Moldova în satul Tîrnova, raionul
Donduşeni.
Obiectul principal de activitate:
1) Producerea producției
2) Realizarea producției
3) Extinderea gospodăriei
4) Modernizarea utilajelor
Organele de conducere sunt:
- Fondatorul gospodăriei
- Membrii familiei
La data constituirii Societăţii , capitalul social este de 4500 lei.
Genul de activitate a gospodăriei este Producerea și comercializarea cerealelor și
boboaselor .

Cele mai importante centre de comercializare sunt localizate în oraşele :

Donduşeni (6 km), Drochia ( 35 km), Edineţ ( 45 km) şi Chişinău ( 220 km).
Pînă la centrele de comercializare starea drumurilor este satisfăcătoare.

Gospodăria dată dispune de un tractor MTZ-921 recent procurat, 2-stropitori,

1-plug, 1-freză, 1-discuri, 1-semănătoare

Tractor BELORUS- 921

 2.2 Analiza economico-financiară a activității GȚ ”MitricAndric”
pe anii 2009-2011

Analiza suprafeței ocupată de fiecare cultură

Tabelul nr.1

Indicatorii 2011 fată

2010 2011 de
2010 %
- Grîu de toamnă 1,2 1,5 125
- Porumb la boabe 1,3 1,0 76,92
- Orz de toamnă 0,80 1,0 125
- Soie 0,50 1,5 300

Total 4,30 5,00 -

Concluzie:

În urma calculelor efectuate putem menționa că cea mai mare suprafață în anul 2010
ocupa porumbul la boabe pe cînd în anul 2011 avem două cîte două culturi cu suprafețe
egale dintre care grîul de toamnă și soia ocupă suprafețe mai mari. Din tabel observăm ca
suprafața în anul 2011 sa extins cu 16,27 %.

Calcularea roadei la 1 hectar, q

Tabelul nr.2

Indicatorii
2010 2011 Devieri
- Grîu de toamnă 25,30 29,00 +3,70
- Porumb la boabe 54,57 36,8 -17,77
- Orz de toamnă 15,51 20,9 +5,39
- Soie 17,31 13,0 -4,31

Total 112,69 99,7 -

Concluzie:
În urma calculelor efectuate putem menționa că cea mai mare roadă la hectar în anul 2010
obținem de la cultura porumb la boabe cu o cantitate de 54,57 q, care în anul 2011 scade
considerabil pe cînd la cultura grîu de toamnă și orz de toamnă roada la hectar în anul
2011 crește în mediu cu 4,54 unități. Observăm că roada la 1 hectar total pe culturi în anul
2011 a scăzut cu 13,02%

Analiza specializării gospodăriei pe culturi în parte,

lei
Tabelul nr.3

Culturile 2011 fată

2010 2011
de
Suma % Suma % 2010 %
- Grîu de toamnă 3717,58 5220 140,41
- Porumb la boabe 9276,9 7360 79,33
- Orz de toamnă 2295,32 4598,4 200,33
- Soie 1594,77 5200 326,06
Total 84422,85 100 111892 100 132,53
Concluzie:
În urma calculelor efectuate asupra analiza specializăriigospodăriei pe culturi observăm
chiar din bun start ca un venit mai mare din vînzări îl obținem în anul 2011 necătînd la
faptul că roada în anul 2011 este mai mică. Oținem un asa venit din vînzări înalt deoarece
prețurile la culturi în 2011 este mai mare din cauza anului nu prea favorabil pentru culturi.

Indicatorii mărimii gospodăriei

Tabelul nr.4
Indicatorii 2011 fată
2010 2011 de
2010 %
1. Suprafața, ha 4,30 5,00 116,27
2. Numărul de lucrători 5 5 100
3. Valoarea mijloacelor fixe
și a activelor curente,lei
500000 540000 108
4. Costul producției finite
5. Profitul, lei
6. Nivelul rentabilității
 Capitolul III
Eficiența economică a investițiilor implimentate
la producerea merelor
În urma unei activitați în sectorul pomicol, avînd o practica bună și cunoștințe, în
domeniul respectiv atingînd vîrsta majoratului am hotărît să-mi înființez o livadă de mere
pe o suprafață de 4 hectare, pămîntul primindu-l prin moștenire. Făcînd o analiză destul de
aprofundată a cererii și ofertei pe piața cît internă atît și externă am hotărît să iau drept
primele soiuri de mere Idared și Discovery, care după parerea mea au o cere pe piată mai
înaltă în comparație cu restul. Și pentru întemeierea livezii am întocmit un plan de
afaceri care îl voi prezenta în continuare.
Legislația în vigoare a Republicii Moldova

STIPULEAZĂ:

,,…Antreprenoriatul este o avtivitatea de fabricare a producției, de executare a lucrărilor

și de prestare a serviciilor, desfășurată de cetățeni și de asociațiile acestora în mod
independent, din propria inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu și sub răspunderea lor
patrimonială, în scopul de a -și asigura o sursă permanentă de venit’’.

Legea RM ,, Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi’’

Nr. 845 din 03.01.1992

Activitatea de întreprinzător, afacerea(businessul) este orice activitate ce se desfășoară în

conformitate cu legislația în vigoare, cu excepția muncii efectuate în baza contractului
(acordului) de muncă, prestate de către o persoană, avînd drept scop obținerea profitului,
sau , în urma desfășurării căreia, indiferent de scopul activității, se obține profit.

În sensul larg al cuvîntului, antreprenoriatul se referă la abilitățile individuale de a

transforma o idee în acțiune. Acesta include creativitatea,inovația și acceptarea riscului,
precum și abilitatea de a planifica și conduce proiecte, pentru a realiza obiectivele
stabilite.

Astfel, putem define că antrepenor este persoana care, asumîndu-și riscul, investește
bani, energie, timp pentru a produce bunuri sau servicii, în scopul de a crea condiții de trai
mai bune pentru sine și pentru familia sa, de unde bunăstarea întregii societăți.
Istoricul apriției și esența activitații de antreprenoriat ne duce pe la mijlocul sec. XVI,
cînd apare capitalul acționar și se organizează societăți pe acțiuni. Prima companie
acțoineră a fost companie engleză de fondată în scopul comerțului cu Rusia.

Noțiunile de antreprenor și antreprenoriat au fost definite de: economistul englez

Richard Kantilion ,, antreprenorul-persoana care acționează în condiții de risc’’, iar
economistul francez J.B. Săy ,,activitatea de antreprenoriat îmbină 3 factori de producție :
Pămîntul, Capitalul, Munca ‘’.

Cu timpul, economiștii englezi A. Smith și D. Ricardo au ajuns la concluzia că

antreprenorul este proprietarul de capital, care, pentru realizarea unei anumite idei
comerciale și obținerii venitului, merge la risc.

Bazele teoretice ale antreprenoriatul mic și mijlociu din țările cu economie de piață au
fost puse în lucrările economiștilor J.K. Galbraith, F. Hayek, P. Drucker, I. Schumpeter.
Investigațiile cuprinse în teză se sprijină pe lucrările economiștilor străini și autohtoni din
domeniul micului business. În special, problemele sectorului întrerpinderilor mici și
mijlocii sunt analizate în operele unor asemenea autori străini, ca: D Smallbown, D. Story,
F. Welter, R. Aidis, G.G. Brown, A. Cepurenko, N. Isakova, B. Icitovkin, A. Cotelnic, M.
Belosteicinic, G. Ulian, V. Veveriță.

În mai multe surse identificăm că noțiunile antreprenor și antreprenoriat sînt

indispersabile. Activitatea antreprenorială se manifestă prin următoarele tipuri:

- De producție și prelucrare a producției agricole;

- Commercial;

- Financiar;

- Consultative.

Planul de afaceri nu este etapa finală a pregătirii antreprenoriale. Este necesar de a

se ghida de actele normative ce contribuie la implimentarea afacerii, adică:
documentația pentru înregistrarea viitoarei afaceri, obținerea licenței, instanțele de
înregistrare a afacerii, atribuțiile ca viitor contribuabil la impozitele de stat și
locale.

STRUCTURA UNUI PLAN DE AFACERI

Un plan de afaceri va cuprinde următoarele capitole:

1. Titlul (Trebuie să reflecte la ce face referire planul de afaceri în cauză. De

asemenea, pe prima pagină a planului de afaceri (eventual coperta), ar trebui
să se găsească şi datele de contact ale organizaţiei, logo-ul acesteia, etc.);
 2. Cuprins (Un tabel/index cu capitolele planului de afaceri şi cu numărul paginilor la
care se regăsesc aceste capitole);
3. Sumar (Aceasta secţiune va reprezenta o sinteză şi va evidenţia punctele
cheie ale unui plan de afaceri cât mai simplu şi concis posibil);
4. Descrierea afacerii (Informaţii cu privire la organizaţie (istoria organizaţie,
parteneri, fondatori, echipamente & utilaje, activităţi, proiecte etc.));
5. Echipa & Managementul (O scurta prezentare a echipei/personalului/specialiştilor
din organizaţia Dvs., a modului de organizare şi a echipei de management);
6. Prezentare produs(e)/serviciu(ii) (Descrierea şi evidenţierea punctelor forte ale
produselor sau serviciilor Dvs., evidenţierea anumitor avantaje faţă de
produsele sau serviciile concurenţilor, viitoare noi produse/servicii
planificate);
7. Analiza pieţei (În acest capitol din planul de afaceri se va realiza o prezentare a
pieţei de desfacere a produselor şi serviciilor Dvs.: numărul clienţilor
existenţi şi potenţiali; mărimea pieţei de desfacere; concurenţa existentă pe
piaţă; sumare ale eventualelor studii de piaţă disponibile etc.);
8. Informaţii financiare (În acest capitol se pot încadra informaţii cum ar fi: bugetul
afacerii, informaţii din diverse rapoarte financiar-contabile; cash-flow-uri
(fluxuri monetare) lunare/anuale; estimări ale vânzărilor, veniturilor,
cheltuielilor viitoare (în special pentru afacerile de început) etc.);
9. Anexe (Diferite documente ce consideraţi a fi relevante, sau care susţin anumite
puncte de vedere din planul Dvs. de afaceri).

Mărul creşte şi se dezvoltă bine în toate zonele Moldovei, deoarece sunt

condiţii pedoclimaterice favorabile pentru cultivarea acestei specii
pomicole. Importanţa acestei specii pomicole ca cultură este
determinată de valoarea alimentară, calităţi gustative înalte, însuşirile
terapeutice şi profilactice pentru sănătatea omului, particularităţilor
tehnologice specifice, particularităţilor agrobiologice ale pomilor şi de
valoarea economică mare de producţie. Cultivarea merelor este o
afacere profitabilă care are următoarele avantaje:

§ Plantaţiile obişnuite de măr permit de a obţine

o recoltă de cca. 20-30 t/ha

§ Plantaţia de măr poate fi exploatată 20-30 de

ani iar investiţia se recuperează în 2-3 ani

§ Cererea crescândă pe piaţa locală şi externă

la produsele agricole de valoare înaltă
§ Preţ avantajos la comercializarea merelor în
stare proaspătă

§ Creşterea pe piaţa internaţională a cererii

pentru producţia conservată (sucul
concentrat).

Principalii consumatori de mere sunt: pieţele agricole locale,

antreprenori care exportă fructele, fabricile de conserve, depozite
angro şi magazine; procesatorii de fructe uscate. Cele mai bune preţuri
pot fi obţinute în cazul comercializării merelor în stare proaspătă pentru
consum curent, iar cele mai mici preţuri sunt înregistrate la mere
comercializate întreprinderilor de procesare.
Soiuri de mere. În funcţie de epoca de coacere a fructelor merele se
împart în: (a) soiuri de vară:
Melba, Red melba Şafran de vară, Papirovka, Mantet, Quinte, Akane,
Plat, August, Discovery;

(b) soiuri de toamnă: Prima, Slava, Peremojţiam, James Grive Red,

Calvil de Zăpadă, Spartan, Focuşor, Codrene, Coredana, Reglndis etc. şi
(c) soiuri de iarnă: Idared, Speranţa, Banana de iarnă, Wellspur,
Goldspur, Golden Delicious, Jonathan, Jonared, Yellowspur, Renet
Simerenco, Coredar, Wagener etc.
Important! Antreprenorul trebuie să elaborezeproiect de plantare a
livezii la întreprinderile autorizate şi materialul săditor trebuie să fie
procurat de la pepinierele licenţiate cu actele necesare pentru
posibilitatea de beneficiere de subvenţii. Cele mai de perspectivă soiuri
de mere şi cu o cere sporită pe piaţă sunt: Golden Delicious, Discovery,
Red Delicious, Jonathan, Idared, Fugi, Granny Smith, Gala, Melrose,
Ionagold, Elstar precum şi soiurile genetic rezistente la boli şi dăunători
aşa ca: Florina, Prima, Coredana, Coredar, Generos, Pionier.
 Suprafața ocupată de fiecare soi de mere
Tabelul nr.5

Denumirea soiului Suprafața Productivitatea la

ocupată,ha hectar,q

Soi de vară- Discovery 2 200 – 250

Soi de toamnă- Aidared 2 250 - 320

Total 4 -

Înfiinţarea plantaţiilor. Odată cu semidesfundatul la adâncimea de

30-40 cm, în sol ar fi bine să se încorporează 60 – 120 tone de
îngrăşăminte organice şi 500 kg superfosfat la 1 hectar. Amplasarea
livezilor de măr este mai efectivă pe pantele nordice şi nord – vestice.
Distanţele optimale de plantare a pomilor sunt de 5x2 m (1000 copaci
la hectar pe portaltoi cu creştere mijlocie MM-106) sau în cazul unei
livezi intensive 3,5x1 m (2860 copaci la hectar pe portaltoi cu creştere
slabă M9, M26).

Înfiinţarea unei livezi de mere cu aplicarea tehnologiei obişnuite de

cultivare şi îngrijirea acestuia până la intrarea în rod (primii 6 ani)
necesită cca. 500000 lei (în exemplu calculat este elaborat pentru
livada de mere pe o suprafaţă de 4 hectare).
 Analiza bugetului de investiții la plantarea și îngrijirea livezii de mere
Tabelul nr.6
Total consumuri Îngrijirea plantației în anii de vegetație, lei
Specificare UM
Anul I Anul II Anul III Anul IV Anul V Anul VI

Proiectarea livezii lei 2840 2840 - - - - -

Material săditor ( 4 x 3) buc 61200 61200 - - - - -
Material săditor pentru buc 6000 6000 - - - - -
completarea golurilor (
10%)
Îngrășeminte minerale kg - - - - - - -
de superfosfat N P K

-superfosfat kg 13200 13200 - - - - -

-sare de potasiu kg 9500 9500 - - - - -

-silitră amoniacală kg 860 860 - - - - -

Apă (la plantare și m3 1000 1000 - - - - -

îngrijire 10 l/pom)
Plasă plastică p/u unit 40800 40800 - - - - -
protejarea trunchiurilor

Arătura de ha 6000 6000 - - - - -

semidesfundare
(35-40cm)
Nivelarea arăturii de ha 2800 2800 - - - - -
desfundare
( 2 direcții )
Pregătirea picheților buc 1020 1020 - - - - -

Pichetarea în cadrul Om/zi 1600 1600 - - - - -

tarlaliei
Săparea gropilor pentru Unit. 13600 13600 - - - - -
plantarea pomilor
Transportarea Km 1875 1875 - - - - -
materialuli săditor
Transportarea apei la t/km 300 300 - - - - -
plantare
Pregătirea pomilor Buc 1700 1700 - - - - -
înainte de plantare
Plantarea pomilor Om/zi 4000 4000 - - - - -

Pregătirea suporturilor Buc 1020 1020 - - - - -

temporare (țăruși)
Instalarea țărușilor buc 1020 1020 - - - - -

Legatul pomilor după Buc 680 680 - - - - -

plantare la suport
Completarea golurilor Om/zi 1200 1200 - - - - -

Lucrări de îngrijire ( Lei

cultivarea, freza, 32000 4000 4000 6000 6000 6000 6000
strînsul crenguțelor
după curățire,
administrarea
îngrășemintelor)
Curățitul pomilor Lei 22100 - - 5100 5500 5500 6000

Stropitul Lei 216480 12000 12000 26880 48000 57600 60000

Recoltarea Lei 76800 - - 1000 23800 25000 27000

În total consumuri Lei 510755 185375 16000 32980 83300 94100 99000

Cheltuieli neprevăzute ( Lei 51675 18537 1600 3898 8330 9410 9900
10% )
TOTAL lei 566123 203912 17600 40580 91630 103510 108900

Întreţinerea solului în livadă. Cel mai potrivit sistem de întreţinere a

solului este ogorul negru, toamna se efectuează o arătură la adâncimea
de 18-22 cm. Pe parcursul vegetaţiei între rânduri se efectuează 4-5
afânări la adâncimea de 8-10 cm. Intervalele dintre pomi în rând se
prelucrează cu freza hidraulică, sau manual cu sapa de 2-3 ori.

Administrarea îngrăşămintelor. În livezile pe rod pe solurile cu o

fertilitate slabă este necesar să se aplice 40-60 t gunoi de grajd o dată
în 3-4 ani. În cazurile când nu dispunem de îngrăşăminte organice se
administrează îngrăşăminte minerale în următoarele doze: 120-150
kg/ha superfosfat şi 250-300 kg/ha sare potasică. Se recomandă
aplicarea îngrăşămintelor chimice numai pe rânduri de pomi, pe banda
de 1,5-2 m. Epocile de administrare sunt: superfosfatul, sarea potasică
şi îngrăşămintele organice se
încorporează toamna sub arătură.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Perioada de aplicare a Bolile şi dăunătorii care se Produsele chimice şi norma

tratamentului
Repaus vegetativ, toamna ori
primăvara până la înmugurire
Începutul înmuguririi
Faza fenologică „Butonul roz”
Sfârşitul înfloritului (25% petale
sunt scuturate)
Lunile mai, iunie, iulie
combat
Păduchi ţestoşi, ouă afide,
acarieni. Studii de iernare a
agenţilor patogeni
Gărgăriţa florilor de măr,
gărgăriţa mugurilor, moliile,
rapănul, făinarea mărului
Ţigărarul păducelului, viespea
ferestrău a merelor, rapănul,
făinarea mărului
Gărgăriţe, moliile, viespea,
ferestrău, arcarinii, rapănul
Păduchele verde, omida păroasă
a dudului, păduchele San Jose,
rapănul la măr,
de aplicare
Zeamă bordoleză 2,5-3%, sulf
muiabil 1%
Basudin 60% e.c. 1,5 kg/ha,
Diazol 60% e.c. 1,5 kg/ha,
Sumithion 50% e.c. 2,5 kg/ha,
Zeamă bordoleză de 1% - 10-15
kg, Impact 25% e.c. 0,2-0,3
kg/ha, Bayleton 25% pu 0,3-0,4
kg/ha, etc.
Basudin 60% e.c. 1,5 kg/ha,
Diazol 60% e.c. 1,5 kg/ha,
Sumithion 50% e.c. 2,5 kg/ha,
Stroby 50%, Delan 70% g.s. 0,7
kg/ha, Impact 25% e.c. 0,2-0,3
kg/ha, Bayleton 25% pu 0,3-0,4
kg/ha, etc.
Basudin 60% e.c. 1,5 kg/ha,
Diazol 60% e.c. 1,5 kg/ha,
Sumithion 50% e.c. 2,5 kg/ha,
Bayleton 25% pu 0,3-0,4 kg/ha
Bi-58 (nou) 40% e.c. – 1,0 l/ha
sau Zolone 35% e.c. – 3,0 l/ha
sau Decis 2,5% e.c. – 1,0 l/ha,
Karate 5%
0,4-0,8 kg/ha, Sumithion 50%
e.c. 1,6-4 kg/ha, Delan 70% g.s.
0,5-0,7 kg/ha, etc

Recoltarea merelor. Merele de vară ajung la maturitate în lunile iulie-august, nu se

păstrează mult timp după recoltare, sunt sensibile la manipulare. Merele de toamnă ajung
la maturitate în lunile augustseptembrie
şi se păstrează după recoltare un timp mai îndelungat 2-3 luni. Merele soiuri de iarnă se
culeg începând cu decada a treia a lunii septembrie sau în octombrie şi sunt bune pentru
consum în stare proaspătă după o perioadă de maturizare în timpul păstrării. În condiţii de
temperaturi optime de 0-3oC merele pot fi păstrate de la 2 la 10 luni. Cele mai potrivite
pentru păstrare sunt merele cu diametru 60-65 mm – pentru soiurile cu fructe mici şi 65-70
mm
pentru soiurile cu fructe mari. Din punct de vedere al colorării merele pot fi recoltate atunci
când peste 50% din suprafaţa fructelor este deja colorată.
Important!
§ reuşeşte bine în zonele cu 600-800 mm precipitaţii anuale şi cu o umiditate relativă a
aerului de 70-80%
§ pentru a obţine recolte mari şi fructe de calitate este necesar de irigat
§ nepotrivite pentru măr sunt depresiunile adânci, închise unde există primejdia
îngheţurilor de primăvară şi toamnă şi solurile grele argiloase.

Pentru exemplu dat de calculare a rezultatelor economice de cultivarea a patru hectare de

livadă
de mere s-a folosit recolta medie posibilă de 25 t/ha de fructe şi preţul mediu de
comercializare de 4,000 lei/t.

Calcularea rezultatelor la cultivarea merelor prin tehnologie

clasică, lei/ha

Tabelul nr.7
Specificare UM Anul I Anul II Anul III Anul IV Anul V Anul VI Total. lei
I. Vînzări nete ( 4ha ) X - - - 325000 535000 880000 1740000
Mere - - - - - - -
Soi de vară- lei - - - 165000 295000 480000 940000
Discovery 2 ha
respectiv:
Calitatea I lei - - - 149540 267360 435024 851924
Calitatea II lei - - - 15460 27640 44976 88076
Soi de toamnă- lei - - - 160000 240000 400000 800000
Aidared 2 ha
respectiv:
Calitatea I lei - - - 144000 216000 360000 720000
Calitatea II lei - - - 16000 24000 40000 80000
II. Consumuri de lei 9814 7603 7253 5906 5724 5500 41800
producţie
V. Cheltuieli lei 1931 1660 1625 1491 1472 1450 9629
neprevăzute (10%)
Costul total la 1ha lei 11745 9263 8878 7397 7196 6950 51429
Costul total la 4 ha lei 46980 37052 35512 29588 28784 27800 205716
Profit brut lei - - - 295412 506216 85220 1489284
 Analiza fluxului de numerar

Tabelul nr.8

UM Anii
Idicatorii I II III IV V VI
Investiții lei 169375 - - - - -
Vînzări lei - - - 325000 535000 880000
Costul lei 46980 37052 35512 29588 28784 27800
total
Profit brutlei -46980 -46980 -84032 - 175868 682084
119544
Profit lei -46980 -84032 - 175868 682084 1534284
comulativ 119544
Prognoza veniturilor pe soiuri de mere
 \

Calcularea termenului de recuperare a investițiilor

Tabelul nr.9

Indicatori de calcul UM

Costuri de plantare și îngrijire pînă la lei 240355

intrarea în rod
Suma investițiilor totale lei 516755

Profit brut anual lei 1489284

Termen de recuperare a investițiilor ani 2,8

Numărul de persoane pers. Buissiness

familial

Concluzie:

Reieşind din suma totală a investiţiilor la plantarea livezii şi nivelului

anual planificat al profitului net, termenul de recuperare a lor va
constitui cca. 2.8 ani de rod (sau peste 7 ani după plantare) pentru
antreprenor, ceea ce prezintă un interes practic pentru diversificarea
activităţilor şi veniturilor în spaţiul rural.

Propuneri:

• De sintetizat pachetul de documente pentru

prezentarea la concurs cu scopul obținerii unui
credit .

• Implementarea tehnologiilor avansate la îngrijirea

livezii pentru a obține recolte înalte și calitative.

• Întru diminuarea riscului împotriva calamităţilor

naturale (grindină, secetă, înghețuri), îmi propun
de a asigura livada.

• De stabilit canale de desfacere pe piața internă și

externă.
 • Pentru susținerea durabilității planului de afacere,
de orientat procesul de producție și la procesarea
merelor.

Bibliografie
1) CISTELECAN Lazăr, Economia, eficienţa si finanţarea investiţiilor, Ed. Economică,
Bucureşti, 2002.

2) DIMBEAN-CRETA Ovidiu, Decizia de investiţii; valoarea economică adaugată,

Ed.Tehnică, Bucureşti, 2000

3) ROMÂNU Ion , VASILESCU Ion , Managementul investiţiilor, Ed.

Mărgăritar,Bucureşti, 1997.

4) STOICA Maricica, Proiectarea obiectivelor de investiţii, Ed. Economică, Bucureşti,

2000.

5) VASILESCU Ion, ROMÂNU Ion, CICEA Claudiu, Investiţii, Ed. Economică, Bucureşti,
2000.
6) VASILESCU Ion, ROMÂNU Ion, Dicţionar de investiţii, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti,2003.

7) ZAIŢ Dumitru, Evaluarea si gestiunea investiţiilor directe, Ed. Sedcom Libris, Iaşi

8) Băbălău.R., Frecăuţeanu.A. Evidenţa contabilă în unităţile agricole, Chişinău ;

9)Gheorghiu. A. Analiza economic financiară la nivel microeconomic, Bucureşti, Editura

Economică 2004. 37.p. ISBN 9737-0902-9-217;

10) Ghidul contabilului-Cooperativei agricole de întreprinzători ACAP, Ch.,2002. ;

11) Gortolomeu. V. Bazele analizei activităţii economice, Chiţinău, 2006,

ASEM, 59 p.ISBN 9789-9757-506-7-7;