Ministerul Educaţiei Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice

Aprobat

Şef catedră __________

dr. Conf. Univ. Ștefaniuc Olga

Teza de licenţă

„Efeciența economică-financiara a unei investiții”

la specialitatea Finanţe şi Bănci

Sclifos Adrian

Gr. FB1151

Coordonator științific

Ganea Victoria

doctor, conferenţiar universitar

Chişinău, 2015
 INTRODUCERE
Actualitatea temei de cercetare. Globalizarea economiei mondiale se caracterizează în primul rând
printr-o stabilitate a relaţiilor şi legăturilor informaţionale, financiare, tehnologice între ţări. O
însemnătate deosebită în cadrul apariţiei, dezvoltării şi menţinerii acestor relaţii internaţionale o au
investiţiile.

Investiţiile stau la baza suplinirii, diversificării şi creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie.
Sporirea capitalului fix sau circulant, creşterea randamentului tehnic şi economic al utilajelor, sporirea
productivităţii muncii, crearea de noi locuri de muncă, diversificarea producţiei nu pot fi asigurate fără un
consum de resurse financiare, fără investiţii. În acest context investiţiile reprezintă elementul decisiv al
creşterii economice, al promovării factorilor intensivi, calitativi şi de eficienţă.

Procesul investiţional reprezintă suportul material al dezvoltării economice, investiţiile stau la baza
diversificării sau creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie. Fără activitatea de investiţii nu se pot
asigura sporuri de capital fix sau circulant, creşterea numărului de locuri de muncă, creşterea
randamentelor utilajelor, creşterea productivităţii muncii. Investiţiile pentru dezvoltare, ca totalitate a
cheltuielilor făcute pentru construirea de noi obiective, dezvoltarea sau modernizarea celor existente,
reprezintă un cost cert pentru un viitor ce conţine elemente de incertitudine. Fenomenul de incertitudine
poate consta în diminuarea cererii pentru produsele finite, creşterea cantităţilor de produse finite apărute
pe piaţă, creşterea costurilor materiilor prime, apariţia altor produse mai performante, etc. De aceea, în
cadrul strategiilor şi politicilor firmei, strategia investiţională are un loc important deoarece toate celelalte
activităţi ale firmei depind de investiţii, depind de politica de investiţii adoptată.

Investiţiile reprezintă o economie la fondul de consum, o cheltuială făcută azi pentru asigurarea unei
dezvoltări viitoare şi, în acest caz, investitorului nu-i poate fi indiferent modul cum se cheltuieşte această
economie a lui. Ca urmare, la baza oricărei activităţi investiţionale trebuie să stea principiul eficienţei
economice, al obţinerii unui efect cât mai mare la fiecare unitate de efort făcută.

Scopul tezei constă în abordarea teoretică a procesului investiţional, analiza factorilor ce influienţează
dezvoltarea pocesului investiţional în acest sector şi propuneri de eficientizare a investiţiilor capitale.

Pentru realizarea acestui scop au fost trasate următoarele obiective de bază:

-Aspecte teoretice privind conceptul de investitie

-Analiza economica privind activitatea de productie si comercializare

-Indicatorii economici ai eficientii investitiei

Structura tezei. Teza cuprinde introducere, trei capitole, concluzii şi propuneri, bibliografie, anexe.
 Cuprins
1.Capitolul I. Aspecte teoretice privind conceptul de investitie

2.Capitolul II. Analiza economica privind activitatea de productie si comercializare

3.Capitolul III. Indicatorii economici ai eficientii investitiei

I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONCEPTUL DE INVESTIŢIE

1. conceptul de investitie

În limbajul cotidian, termenul de investitie are acceptiune destul de larga si imprecisa. Poate sa
aiba semnificatia oricarei cheltuieli pentru cumpararea unor bunuri durabile precum: televizor, frigider,
casa, masina sau semnificatia unor cheltuieli de capital acumulat ( prin economisire, în depozite la casele
de economii si banci ), pentru achizitionarea de active financiare: bonuri de tezaur, actiuni, obligatiuni,
certificate de depozit etc.

Oamenii de afaceri confera conceptului de investitii doua dimensiuni: pe de o parte considera ca,
orice cheltuiala de capital ale carei efecte se vor materializa pe o perioada de timp mai mare de un an,
constituie o onvestitie iar pe de alta parte, considera doar cheltuielile de capital materializate în
obiective fizice ( constructii, utilaje, masini etc. ) ca fiind o investitie. Prima dimensiune este investitia în
sens larg, incluzând totalitatea activelor fixe sau a imobilizarilor realizate de o întreprindere, îm timp ce a
doua dimensiune se refera la investitia în sens restrâns, incluzând activele fixe, materiale sau
imobilizarile corporale: terenuri, constructii, instalatii, utilaje etc.

Termenul de investitii capata în practica doua conotatii: cea a actului de a investii-sensul atribuit
deciziilor de cheltuire a fondurilor de catre un investitor individual sau institutional - si cea a obiectului
însasi al actului investitional care poate fi un bun material durabil sau un bun imaterial, precum:
procedee de fabricatie, formula unui mijloc tehnic nou etc.

În aceste conditii o tipologie globala a investitiilor este urmatoarea:

- investitii imobiliare, privesc cumpararea sau realizarea de bunuri: imobile de locuit, terenuri,
imobile administrative si publice etc.

- investitii financiare, constau în cumpararea de valori mobiliare si de participatii la alte societati.

Nivelul acestora se poate identifica în activul bilantului unei întreprinderi, însumând plasamentele si
titlurile de participatie.

- investitii industriale si/sau comerciale care vizeaza realizarea de active fixe corporale si
necorporale, indispensabile la activitatiile de fabricatie sau comercializare de bunuri si servicii.

De fapt, oricare ar fi obiectul actului de investitii, derularea lui are la baza un proces decizional. Ori,
decizia de a investi pleaca de la un program tehnic si financiar pe care cea mai mare parte a specialistilor
îl denumesc proiect de investitii. Proiectul de investitii constituie un program complet si autonom de
actiune, implicând cumpararea si exploatarea imobilizarii corporale si necorporale.

-ELEMENTE DE BAZĂ ÎN CONCEPTUL INVESTIŢIEI

Procesele investitionale se constituie ca cel mai important stimul al oricarei activitati economice.

Investitiile joaca rolul de impuls în orice afacere economica, de element generator, care face ca aceasta
sa se initieze, sa se dezvolte în conditiile impuse de mediul concurential al economiei de piata.

Realizarea unui proiect de investitii are ca efect sporirea si diversificarea ofertei si implicit, daca aceasta
este validata de piata, cresterea veniturilor sistemului de porductie. Concomitent, însa, va fi influentata
direct, sau prin efectul de antrenare, cresterea gradului de oczupare a fortei de munca. Dar cresterea
numarului de angajati si/sau a câstigurilor salariale conduc în ultima instanta, la sporirea cererii de
bunuri si servicii. Pe de alta parte, va avea loc o crestere a economiilor populatiei si sistemelor de
productie, deci o crestere a disponibilitatilor financiare ale acestora care vor opta pentru structuri mai
mari si mai performante, în acord cu optiunile investitiei.

Realizarea de programe sau proiecte de investitii conduce, în principal la cresterea acumularii de capital
fix. Deci investitiile constituie instrumentul principal de realizare a modernizarii economice, prin cererea
de noi structuri, noi preformante, în acord cu optiunile strategice de perspectiva ale societatii, în
general.

În plan social, investitiile joaca un rol de regulator în ocuparea fortei de munca si îmbunatatitrea calitatii
vietii. Implementarea unor proiecte sau programe de investitii antreneaza modificari pe piata investitie
( cei ce exploateaza noile capacitati de productie). Rolul investitiilor în circuitul economic si social este
sugestiv schematizat în figura de mai jos:

Tipologia investitiilor:

"La prima vedere, investitia ne apare în mod concret ca o operatiune de modificare si de crestere a
patrimoniului initial: constructii industriale si civile, achizitia, montajul si instalarea unor echipamente
industriale, cumpararea unor masini, utilaje etc.

La o analiza mai profunda investitia este alocarea capitalurilor economisite în activitati lucrative
cu caracter profitabil care sa majoreze valoarea capitalurilor initial acordate."[1]

"Investtia într-o alta formulare reprezinta totalitatea resurselor ( materiale, umane, financiare,
informatii ) alocate pentru dezvoltarea-modernizarea fortei productive a societatii, a întregii vieti
sociale, astfel încât sa se creeze conditiile necesare obtinerii unor efecte utile în viitor."[2]

În sens larg, prin investitie se întelege "plasarea unor sume de bani în domeniul economic, social-
cultural, administrativ, militar etc., cu scopul de a asigura baza tehnico-materiala si forta de minca
necesara desfasurarii si largirii activitatii acestora."[3]

P. Masse[4], prin investitie desemneaza "toate actele de transformare a mijloacelor financiare în bunuri
concrete si rezultatele acestor actiuni"

"În aceasta conceptie notiunea de investitie se delimiteaza prin urmatoarele elemente:

- subiect, adica persoana ( fizica sau juridica ) care investeste

- obiect, respectiv constructia, echipamentele, utilajele pentru care se initiaza investitia

- cost, adica efortul financiar, cost actual pentru realizarea obiectivului respectiv

- efecte concretizate în rezultate, valori materiale, economice si financiare care urmeaza a fi

obtinute în viitor, o speranta mai mult sau mai putin certa.

Investitia este o cheltuiala prezenta, realizata în vederea obtinerii unor efecte viitoare în cinditii de risc si
incertitudine."[5]

H. Peumans[6] da conceptului de investitii doua sensuri. În sens larg, include în investitie cheltuielile de
mijloace financiare pentru achizitionarea de bunuri, concrete, durabile, echipamente de productie
inclusiv cheltiuelile pentru materii prime, materiale etc. deci cheltuieli de productie. În sens restrâns, din
definitia de mai sus elimina cheltuielile curente de productie.
 În modelele de crestere economica ale lui Keynes, Harrod, Domer se pune semnul egalitatii între
investitii si economii, luând în considerare faptul real, anume ca investitiile au ca resursa principala de
realizare economiile. Se ignora totusi semnificatia lor diferita, investitiile o cheltuiala; economiile, o
resursa, un efect al procesului economic pe seama caruia cheltuiala poate fi efectuata.

I. Românu subliniaza ca a investi înseamna a încorpora într -un obiect sau actiune eforturi umane si
mijloace materiale cu scopul de a obtine un anumit rezultat.

Necesitatile de ordin metodologic si practic, cu privire la construirea fondurilor, genera si alocarea

resurselor aferente investitiilor, cât si cu privire la organizarea si înfaptuirea activitatii de investitii
( procesului investitional ) impune conturarea mai precisa a conceptului de investitii. În acest context,
însens restrâns investitiile reprezinta totolitatea cheltuielilor prin care se creaza sau se achizitioneaza noi
mijloace fixe uzate, se perfectioneaza sau se midernizeaza mijloacele fixe existente, ori se fac
plasamente fnanciare cu scop profitabil.

3. Decizia de investitie

Proiectul de investitie: constituie un program complet si autonom de actiune, implicând

cumpararea si exploatarea de imobilizari corporale si necorporale.

Se pare ca acest concept este mai operativ decât cel de investitii si din aceasta perspectiva
distingem urmaatoarele tipuri de proiecte investitionale:

a) Proiecte de inovare, vizând lansarea de noi activitati de productie si/sau comercializare în scopul
cresterii cifrei de afaceri a întreprinderii.

b) Proiecte de expansiune, se refera la crestererea dimensiunii capacitatii de productie, fara a

modifica natura produselor existente.

c) Proiecte de rationalizare sau de sporire a productivitatii, care nu are ca scop cresterea cifrei de
afaceri, ci reducerea costurilor de productie si/sau de comercializare comportând atât idei de
modernizare cât si idei de înlocuire sau reînoire a masinilor, utilajelor si instalatiilor existente.

d) Proiecte strategice care se divid, de regula, în doua categorii:

- proiecte "economice inevitabile" se refera la investitiile de protectie sau asigurare a surselor de

aprovizionare cu materii prime si materiale (prin integrarea pe verticala), pe de o parte si la asigurarea
pietelor de desfacere a produselor si serviciilor (prin integrare pe orizontala), pe de alta parte. De
asemenea, aceste proiecte "economice inevitabile" includ investitiile de perspectiva, care trebuie sa
contribuie la pregatirea surselor de supravietuire în afaceri pe viitor (punerea la punct de produse sau
procedee de fabricatie noi).

- proiecte "socialmente inevitabile" care releva esential consideratii de interes general, precum:
prestigiu, ambianta de munca, bunastare publica etc.

Managementul trebuie sa îndeplineasca doua conditii esentiale în scopul realizarii obiectivului de

maximizare a valorii de piata a firmei:

- conditia utilizarii resurselor existente într-o modalitate optimala;

- conditia oportunitatii cresterii sau descresterii stocului de capital;

 Cea de a doua conditie implica o decizie complexa, denumita de unii autori proces investitional,
de catre altii programare a investitiilor. În literatura de specialitate anglo-saxona termenul unanim
acceptat este cel de bugetare a capitalului.

Bugetarea capitalului consta dintr-un proces de propunere? a cheltuielilor a caror efecte se

estimeaza pe o perioada mai mare de un an. Acest proces este din punct de vedere teoretic o aplicare a
principiului teoriei microeconomice potrivit careia, o firma trebuie sa cheltuiasca pâna la punctul în care
venitul marginal egalizeaza costul marginal.

În cazul investitiilor, decizia are în vedere rata de randament a capitalului investit si costul
marginal al capitalului.

Practic, problema este complicata de: profilul multiprodus al majoritatii întreprinderilor moderne,
existenta mai multor piete pe care opereaza firma, existenta mai multor piete de capitaluri si a mai
multor rate ale dobânzilor.

De aceea, decizia de investitii constituie, în special o problema de optiune între alternative

(proiecte concurente, surse de finantare multiple si altele).

Câteva considerente vor clarifica importanta fundamentala deciziei de investitii în managementul

întreprinderii.

În primul rând, investitia constituie pe termen lung suportul cresterii si chiar al supravietuirii
firmei. Chiar si simpla mentinere a ritmului de activitate actual al unei întreprinderi, necesita investitii de
înlocuire a echipamentelor uzate fizic si moral cu echipamente noi si performante.

În al doilea rând, investitiile consuma o parte substantiala a resurselor materiale, financiare si

umane a întreprinderii.

În al treilea rând, decizia de investitii implica pentru o durata de timp medie sau lunga si frecvent,
de o maniera ireversibila, resursele întreprinderii.

Teoria financiara din ultimele doua decenii a elaborat un model coerent pentru dezinvestitii.
Incluzând nu doar lichiditatile de active fixe care au îndeplinit durata de viata fizica, ci si scoaterile din
functiune înainte de termen pe baze economic justificate. Deaminteri, cum se va constata ulterior, pe
parcursul capitolului, toate obiectivele au o durata de viata optima, dupa care profitul generat nu mai
creste, ci dimpotriva se diminueaza. S-ar putea deci, în circumstante date sa fie mai rentabila
întreruperea functionarii unui obiectiv, vânzarea sa în ansamblu sau pe componente dezmembrate,
decât mentinerea în continuare în functiune. Cu alte cuvinte ireversibilitatea constituie o chestiune
relativa, iar proiectia efectelor economice ale capitalului investit trebuie sa aiba în vedere ca
permanenta alternativa, întreruperea functionarii obiectivului. Unele investitii ofera totusi, de la bun
început, o mai mare flexibilitate procesului de recuperare a cheltuielilor de capital.

Putem aminti aici: investitiile în utilaje independente (masini, mijloace de transport, si utilaje ce
nu necesita montaj) si investitiile financiare. Din ultima categorie pot fi evidentiate plasamentele care
sunt direct legate de gestiunea trezoreriei firmei.

În al patrulea rând, decizia de investitii este influentata de consideratia mediului financiar privind
întreprinderea. Dezvoltarea firmelor nu este un proces autonom, deoarece în marea majoritate a
cazurilor intervin variabile exogene precum: accesul pe piata capitalului, posibilitatea de angajare a
creditului bancar, posibilitatea de crestere a capitalului propriu prin emisiunea de actiuni,evolutia
generala a mediului economic, politica manageriala, politica financiara etc.
 Evident nu orice decizie de investitii are o amplitudine deosebita. Trebuie sa ne gândim
întotdeauna la raportul dintre patrimoniul net sau/si activele totale ale firmei si volumul de fonduri
solicitat de un anumit proiect. Atâta timp cât structura financiara a firmei nu este sensibil modificata,
importanta proiectului de investitii este relativa, iar riscurile asumate sunt reduse. De exemplu
investitiile de înlocuire nu necesuta un proces decizional laborios.

În al cincilea rând, complexitatea deciziei de investitii tine de amploarea fluxurilor informationale

necesare. De regula, în elaborarea unui proiect de modernizare, extindere, strategic etc., sunt necesare
studii si analize aprofundate în urmatoarele domenii:

- marketing (studii de piata, studii de motivatie, teste ale produselor etc.);

- productie (specificarea produselor si a procedeelor de fabricatie, alegerea echipamentelor, analiza

costurilor de productie etc.);

- financiar (analiza necesarului de finantare a investitiilor, estimarea contributiei proiectului la

realizarea fluxului de lichiditati globale ale întreprinderii, analiza surselor de finantare posibile pentru
proiectul respectiv);

- managementul resurselor umane - determinarea necesarului previzibil de personal pentru

exploatarea obiectivului de investitii, structura pe calificari, nevoile de formare si perfectionare a 1 Cf. R.

personalului etc.;

cadrul juridic si fiscal;

Decizia de investitii se elaboreaza în contextul strategiei întreprinderii ceea ce determina luarea în

considerare a proiectelor care vor influenta favorabil valoarea de piata a întreprinderii ca si piata
produselor si/sau serviciilor acesteia.

Se considera ca un proiect este de la bun început acceptabil daca adauga o anumita marime la valoarea
de piata a întreprinderii, deci daca patenteaza randamentele capitalului global investit, pe de o parte si
dividendele asteptate în viitor, pe de alta parte.

Schematic, decizia de investitii.

Mai concret etapele deciziei de investitii sunt tratate într-o maniera tridimensionala si anume:

- dimensiunea investitionala;

- dimensiunea strategica;

- dimensiunea financiara;

I Dimensiunea investitionala include urmatoarele etape:

1. Gruparea tuturor dosarelor de proiecte pe care întreprinderea le-a stabilit pe termen mediu:

- formularea proiectelor;

- estimarea primara a fluxurilor de lichiditati;

2. Evaluarea individuala a proiectelor:

- calculul valorii nete actualizate;

 - indicele de profitabilitates

- durata de rambursare actualizata;

- anuitatea echivalenta;

- rata de rentabilitate financiara interna;

- rata de rentabilitate globala;

3. Luarea în considerare a riscului:

- apreciererea riscului atasat la fiecare proiect;

- adaptarea criteriului de evaluare;

4. Selectia proiectelor tinând seama de diferite restrictii (competitie tehnica, financiara în special):

- prin clasament;

- prin programare matematica;

- prin simulare si aproximari succesive;

II Dimensiunea strategica are în vedere, pe de o parte stabilirea sau actualizarea strategiei pe termen
lung si mediu, iar pe de alta parte, compararea fiecarui proiect de investitii cu aceasta strategie. Aceasta
dimensiune include:

1. Stabilirea obiectivelor generale ale întreprinderii si ale mijloacelor de realizare sau politicilor care sa
puna în functiune angrenajul întreprinderii pentru îndeplinirea misiunii:

- structura formala;

- sistemul de gestiune;

- sistemul si stilul de conducere;

- programele pe domenii;

2. Alegerea definitiva a proiectelor de investitii si a programelor de finantare. De fapt, acesta etapa este
o rezultanta a analizei dimensiunii investitionale si a celei financiare si se constituie deci, ca o finalitate a
procesului decizional chiar daca pe parcursul exploatarii obiectivului trebuie urmarite performantele
acestuia.

Consideram ca etapa de control tine preponderent de ciclul de exploatare al întreprinderii si se

rasfrânge în sfera deciziilor operative si tactice precum : dimensionarea outputului, analiza si calculul
costurilor, gestiunea stocurilor, gestiunea trezoreriei, adaptarea politicii de promovare a vânzarilor etc.

Ca si componente ale acestei etape decizionale, mentionam :

- elaborarea planului de finantare anual

- elaborarea bugetului sau tabloului de finantare multianual care vizeaza echilibrarea necesarului de
investitii cu sursele de finantare
 - elaborarea planului de trezorerie si aprecierea riscului incapacitatii de plata în structura financiara
adoptata

III Dimensiunea financiara constituie de cele mai multe ori "piatra de încercare" a deciziei de investitii.
Destul de multe studii teoretice analizeaza investitia ca un proces în sine, limitat doar la fluxurile
materiale si fluxurile informationale cu parametrii de eficienta tehnica si eficienta economica. Într-o
asemenea viziune, arealul proiectelor profitabile este nelimitat si în consecinta, firma ar putea sa
investeasca oricât dar realitatea dezice o argumentatie pro-domo. Marea majoritate a firmelor dispun
de resurse financiare limitate ceea ce determina interventia operatiunii de rationalizare a capitalurilor.
Or, aceasta rationalizare înseamna stabilirea unei corelatii stricte între rata de randament a investitiilor
si costul ultimei unitati disponibile de capital. Dimensiunea financiara are o importanta covârsitoare în
actul investitional si include urmatoarele aspecte :

1. Inventarierea surselor de finantare disponibile potential si a costurilor

- capitaluri proprii

- capitaluri împrumutate

- capacitatea de autofinantare a firmei

2. Determinarea structurii capitalurilor permanente sau a structurii financiare a firmei:

- analiza financiara prin metoda statica a ratiilor

- analiza financiara dinamica prin metoda fluxurilor financiare de lichiditati

- cash-flow

- capacitatea de îndatorare

- capacitatea de autofinantare

- fond de rulment global

- necesar de fond de rulment etc.

3. Estimarea costurilor capitalurilor permanente

- costul capitalului propriu

- costul capitalurilor împrumutate

- costul mediu ponderat al capitalurilor permanente sau functie de influenta investitiei asupra
structurii capitalurilor (costul marginal)

O asemenea prezentare a problematicii deciziei de investitie e posibil sa sperie pe orice

întreprinzator prin amploarea continutului si munca laborioasa necesara redactarii analizei si studiilor în
spiritul "ortodoxiei" economiei întreprinderii. Se stie ca oamenii de afaceri opereaza cu modele si criterii
de judecata operative si sintetice. Pe de alta parte scopul prezentului capitol nu este acela de a o feri o
cantitate maxima de informatii stiintifice, ci de a oferi resorturile unei judecati de valoare, relative la
elaborarea, evaluarea si finantarea proiectelor de investitii.
 Schema prezentata în fig. ....... este un ghid pentru managementul unor firme mari, puternic
structurate si departamentizate, dar un travaliu mult prea costisitor pentru fimele mici si mijlocii. Apoi
nu toate tipurile de proiecte investitionale necesita acelasi tratament riguros. În functie de
comportamentul investitorului atitudinea sa fata de risc si valoarea capitolurilor implicate, se poate
recurge la un model al deciziei de investitii simplificat, dar la fel de relevant.
II. Analiza economica privind activitatea de productie si comerciala

2.1 Conceptul de eficienta

Preocuparea pentru ceea ce numim "eficienta" este veche. În general se accepta ca eficienta reflecta
capacitatea unei cauze de a produce efecte si ca eficienta implica drept cauza o natura organizata, de
regula omul.

Faurirea unei economii moderne impune dozarea corespunzatoare ca volum si structura a diferitelor
activitati, înfaptuirea lor în conditii de eficienta.

Problemele teoretice si practice ale eficientei economice au preocupat si continua sa preocupe tot
mai intens gândirea economica vizând diferentiat, abordarea conceptului "eficienta economica", a
modalitatilor de exprimare si identificarea cailor de sporire a eficientei economice în diferite ramuri si
sectoare.

Astfel s-a apreciat ca "eficienta în general este raortul dintre efectul util (rezultat) si cheltuielile
facute pentru obtinerea lui". Ca trebuie facuta diferenta între eficienta tehnica si cea economica[7] si ca
exprimând relatii economice aceasta notiune (eficienta economica ) constituie o categorie
economica[8].

Negucioiu aprecia ca eficienta activitatii economice trebuie cercetata în functie de toate momentele
procesului unic al reproductiei[9]. S-a afirmat apoi ca eficienta economica constituie o categorie care s-a
stabilizat putând fi exprimata prin raportul dintre venitul net si fondurile de productie[10]. Subliniindu-
se sinonimia notiunea de eficienta cu cea de eficacitate : eficienta (eficere = a efectua) si eficacitate
(efficax-efficacis = care are efecte dorite). I. Românu aprecia ca în sensul cel mai general eficienta este
atributul unei actiuni, al unei persoane sau al unui lucru de a produce efecte cât mai favorabile pentru
societate; al doilea sens, mai restrictiv, al eficientei, compara rezultatele unei actiuni cu resursele
consumate pentru înfaptuirea acesteia[11]. Eficienta în general se manifesta ca o calitate sau însusire pe
care o poate avea un bun, un lucru, o activitate o actiune, un produs etc., de a satisface trebuinte
pentru utilizator. Valentele economice ale eficientei sunt generate de natura economica a actiunilor,
activitatilor proceselor. O asemenea reliefare a eficientei economice este însa constatativa, ea nu are
elemente de ordin determinat sau nu le are în suficienta masura. Printr-o asemenea explicitare eficienta
economica ramâne tributara notiunii de util, utilitate.

Într-o abordare sistematica, eficienta economica constituie doar una din formele generale ale
eficientei, nici prima, dar nici ultima din sistem. Acest fapt ne face sa credem cu atât mai mult ca
eficienta economica nu este si nu ne poate constitui prin nivelul scontat un deziderat în sine. Ea poate
constitui însa o veriga importanta în cadrul formulelor generale ale eficientei.

În urma mai multor studii sistemul formelor generale ale eficientei cuprinde : eficienta naturala,
eficienta tehnica, eficienta economica si eficienta sociala.

Eficienta naturala reflecta calitatea factorilor naturali (sol, clima, cadru geografic etc.) de a genera, de
a avea efecte favorabile pe planul existentei în general, el existentei social-umane în special.

Dezvoltarea generala a activitatii umane influenteaza si este influentata de ansamblul conditiilor de

mediu.
 Eficienta tehnica este necunoscuta pe plan teoretic si uneori absolutizata pe plan practic. Ea
exprima calitatea factorilor tehnici (masini, utilaje, a bazei tehnico-materiale) de a produce efecte utile:

a) cu concursul efortului fizic al omului

b) prin interventia omului ca factor de reglare

c) prin supravegherea de catre om, a masinii în cazul unor procese mecanizate sau automatizate -
facând abstractie în toate cazurile de efortul economic implicat.

Cazul tipic al reflectarii eficientei tehnice îl constituie randamentul masinii în procesul folosirii ei.

Eficienta economica reflecta calitatea activitatilor, actiunilor proceselor economice si uneori chiar
neeconomice de a produce efecte economice si desigur financiare, pozitive, favorabile, sub aspect
social-uman, cu efort minim. Eficiensa economica constituie nu numai o calitate a proceselor
economice, ci si o categorie complexa care pune într-un raport cauzal efortul economic implicat (de o
actiune, un proces etc.) cu efectele corespunzatoare, permitând realizarea unor judecati de valoare
pertinente asupra oportunitatilor si necesitatii diferitelor actiuni sau procese.

Sfera sa de abordare permite interferente între domeniul de manifestare a proceselor materiale,

tehnice economico-financiare cu cele sociale.

Câteva aspecte ne apar cu tot mai mare certitudine. Eficienta economica este rezultatul derularii
întâmplatoare a unor actiuni, procese. Dimpotriva, nivelul sau depinde de dimensiunea efortului
economic în comparatie cu efectele dobândite ori scontate; de realitatile sociale care domina procesele,
activitatile; de sistemul evaluarilor economice. Evolutia eficeintei economice între deziderat si
certitudine are loc, sub incidenta nevoii sociale cu resurselem într-un anumit sistem social-economic.

Eficienta sociala constituie veriga finala în demersul sistemic al formelor generale ale eficientei. Cu
alte cuvinte, actiunile, procesele pot, dupa caz, avea eficienta naturala, tehnica sau economica fara a
presupune o eficienta sociala. Demersul sistemic este realizat integral, numai daca în urma derularii lor
actiunile, procesele au finalitate sociala directa sau propagata, în efectele care traveseaza chiar
parametrii existentei primare.

Eficienta economica a investitiilor exprima pe plan conceptual calitatea actiunii de a investi, deci a
procesului investitional, de a produce efecte propagate pozitive, utile. Tocmai acest fapt permite ca
eficienta economica a investitiilor sa capete expresia simbolica a raportului dintre efect-efort sau efort-
efect, pe care le implica activitatea de investitii.

2.2. Continutul complex si trasaturii economice a investitiei

Notiunea complexa de eficienta economica se defineste ca raportul dintre eforturile ocazionate de o

actiune si efectele pe care le determina. Relatia celor 3 "e" sintetizeaza urmaroarea definitie :

efi = sau efe=

în care e -reprezinta eficienta economica:

Ei - eforturile efi > 1

Ee - efectele efe < 1

 Pentru determinarea eficientei economice, compararea eforturi-efecte se poate face biunivoc:
eforturi raportate la efecte si efecte raportate la eforturi. De asemenea, se practica compararea unor
eforturi sau efecte între ele, prin diferenta, în cazul evidentierii efortului sau efectului suplimentar al
unei variante investitionale comparativ cu alta:

efi 12 = Ei 1 - Ei 2 sau efe 12 = Ee 1 - Ee 2

în care 1 si 2 sunt variantele investitionale ce se compara.

Indicatorii astfel calculati se analizeaza în raport cu alte variante. Asadar, eficienta se

caracterizeaza printr-o dubla relativitate: presupune nu numai corelarea eferturilor cu efectele ci si
compararea de variante, eforturi sau efecte între ele. Ca marimi de referinta mai pot fi utilizati:
indicatorii realizati de intreprindere în perioade anterioare, nivelurile normative ale indicatorilor,
stabilite de intreprindere sau de alte organisme nationale sau internationale. În general, în evaluarea
proiectelor de investitii se utilizeaza mai multi indicatori, de diferite clase, dar reuniti într-un sistem.

Obiectivul analizei efcientei economice consta în stabilirea variantei optime, careia îi corespund
rezultate maxime în raport cu eforturile facute, dar notiunea de optim nu are un caracter absolut ci ea
depinde de mai multi factori.

Timpul este unul dintre ei, optimul fiind legat de momentul la care se face sau la care se refera
amaliza. Ceea ce este favorabil pentru sistemul de productie la un moment dat, poate deveni
neânsemnat sau chiar defavorabil într-o alta perioada. Din acest punct de vedere exista atâtea optime
câte secvente are analiza. La adoptarea deciziei se urmareste adoptarea acelei variante ce va duce la
obtinerea unor rezultate dorite pentru sistem, în perioada avuta în vedere. Aceasta difera de
momoentul luarii deciziei, intervalul de timp dintre ele fiind uneori semnificativ. De exemplu, în
investitii, fundamentarea corecta a deciziilor presupune raportarea la perioada exploatarii obiectivului
ce se realizeaza.

Aprecierea eficeintei economice nu se poate face fara a tine cont de caracteristicile socio
economice ale mediului si obiectivele de ansamblu ale economiei, care genereaza criterii noi de analiza.
De exemplu, dezvoltarea unei afaceri avantajoase din punct de vedere economic poate avea efecte
ecologice negative sau poate genera probleme sociale pe plan local. Caracterizarea eficientei
presupune analiza complexa multicriteriala, în viziunea statica, a procentului la care se refera.

Eficienta economica a investitiilor are urmatoarele trasaturi :

1) - este masura fundamentala a întregii activitati productive. Ea depinde de actiunea comuna a

tuturor factorilor si a fazelor procentului de reproductie. Eficienta cheltuielilor de investitii oglindeste
atât modul cum au fost concepute si realizate lucrarile de investitii cât si factorii procesului de productie.

2) - eficienta economica a investitiilor evalueaza diversele scontate sau obtinute la cheltuielile

necesare obtinerii lor.

3) - nivelul admis al eficeintei economice se stabileste pe baza de previziune, deoarece calculele

respective se fac într-o etapa care precede atât executia obiectivului cât si functionarea acestuia.

Previziunea se refera la : nevoia sociala pentru anumite produse sau servicii, modificari ale
volumului si structurii productiei, ale cerintelor de consum, ale preturilor ale tehnologiilor de fabricatie.
Pe baza previziunilor se determina, în ultima instanta dimensiunea efectelor economice si cea a
eforturilor de cheltuieli.
4) - raportul efect efort se analizeaza în strânsa corelatie cu factorul timp, datorita existentei
decalajului dintre momentul cheltuirii resurselor de investitii si al obtinerii efectelor economice. Astfel,
rezulta eficienta curenta, efectiva, care se exprima prin valoarea reala în momentul curent si care
trebuie sa se încadreze în intervalul de variatie admis.

5) - eficienta economica a investitiilor îmbraca o forma absoluta, dar se calculeaza si în forma relativa,
pentru a face comparatie între variantele de proiect. Nivelul eficientei economice absolute este în
functie de parametrii de efort si efect ai fiecarei variante, iar nivelul eficientei economice relative este
determinat de parametrii rezultati prin comparatii între variante.

6) - determinarea eficientei economice a investitiei se bazeaza pe o abordare sistematica, datorita

interdependentei dintre procesele economice si/sau dintre sisteme de productie. Aceasta este urmarea
faptului ca efectele favorabile ale investitiei lor privind modernizarea unui sistem de productie, de
exemplu, nu se manifesta doar asupra activitatii acestuia, ci si asupra altor sisteme cu care acesta se afla
în relatii de interactiune.

2.3. Criteriile de apreciere si optimizare a eficientei economice a investitiilor

Notiunea de criteriu exprima un punct de vedere, principiu norma, pe baza caruia se face o
clasificare, o definire, o apreciere. Formulare optiunilor de investitii, argumetarea lor impun în mod
evident evaluari si determinarea cu ajutorul ridicatorilor valorici si naturali, pentru fiecare varianta de
proiect.

O analiza corespunzatoare si o decizie optima în probleme de investitii sunt posibile metodologic

si practic daca se dispune de criterii de apreciere a eficientei economice adecvate sistemului economic
considerat, strategiei dezvoltarii sale economico-sociale, necesitatilor obiective ale reproductiei largite.

În literatura economica se mentioneaza între cele mai importante criterii de apreciere a eficientei
economice în general, respectiv a eficientei investitiilor, urmatoarele : obtinerea eficientei economice
maxime; îmbinarea cerintelor economice cu cele social-politice; îmbinarea cerintelor actuale cu cele de
perspectiva; alegerea judicioasa a bazei de comparatie.

Obtinerea eficientei economice maxime constituie un criteriu obligatoriu pentru economia de

piata. Aplicarea lui în practica trebuie sa aiba loc prin maximizarea volumului de efecte utile (productie,
venit net etc.) la un leu cheltuieli, modalitate mai utila decât optimizarea unuia sau altuia din elementele
raportului de eficienta. Enuntarea criteriului sub aceasta forma ar subântelege folosirea unui model
matematic, având aceasta functie obiectiv.

Îmbinarea optimului la nivel microeconomic cu cel ale economiei nationale constituie criteriul ce
se manifesta ca urmare a faptului ca orice investitie productiva se reflecta atât la nivel macro, cât si la
nivel microeconomic. Apoi, exista premize care antreneaza contradictii ale optimului la cele doua
niveluri structurale ale economiei, ca de pilda: contradictia posibila dintre interesele proprii ale unitatilor
economice si interesele generale ale societatii favorizate de individualizarea circuitelor economice ale
întreprinderilor prin autogestiunea economico-financiara. O alta contradictie rezulta din deosebirea de
continut între eficienta, pe ansamblul economiei, si eficienta pe fiecare unitate luata separat datorita în
buna masura caracterului restrictiv al unor resurse.
 Îmbinarea cerintelor economice cu cele social-politice constituie un criteriu determinat de
neconcordantele existente între optimul economic si cel social-politic. Rezolvarea acestor
neconcordante implica cunoasterea precisa a conditiilor de realizare a optimului economic si a celui
social-politic în contextul strategiei dezvoltarii economico-sociale.

Îmbinarea cerintelor actuale cu cele de perspectiva se impune ca un crtiteriu de apreciere,

important, în domeniul investitiilor, ca urmare a ciclului de executie îndelungat al obiectivelor de
investitii si duratei mari de functionare a mijloacelor fixe. În acest scop trebuie sa se tina seama de
tendintele viitoare ale dezvoltarii economiei nationale si mondiale, a diferitelor ramuri si subramuri,
evolutiei tehnicii, stiintei si tehnologiei, prin luarea în calcul a influentei factorului timp.

Alegerea judicioasa a bazei de comparatie este impusa de relativitatea raportului de eficienta

economica. Comparatia se impune între proiect si variantele etalon sau cu marimi normative.

Pentru investitiile de tipul dezvoltarii, reutilarii, modernizarii este necesara si comparabilitatea cu

situatia anterioara realizarii lor. În acest caz rezultatul comparatiei trebuie privit cu circumspectie,
deoarece pe de o parte, nivelul anterior al indicatorilor contine deficiente acumulate de-a lungul anilor,
iar pe de alta parte noile investitii, folosind tehnica noua, încorporând rezultatele recente ale
progresului stiintifico-tehnic, sunt evident mai eficiente, chiar decât unitatile etalon din ramura.

Întrebuintata în analizele economice este comparabilitatea cu realizarile de pe plan mondial, care

are menirea de a aprecia pozitia eficientei utilizarii resurselor în tara noastra fata de aceeasi activitate pe
plan mondial. Pentru a fi concludenta o asemenea comparatie trebuie eliminate deosebirile de sistem
economic, de preturi de obtinere a resurselor. În concluzie, toate aceste criterii de apreciere trebuie sa
permita alegerea unei asemenea variante de investitii care sa asigure: respectarea echilibrului pe
ansasmblul economiei; valorificarea maxima a resurselor materiale, umane, financiare disponibile în
prezent si în viitor, un înalt grad de competitivitate pentru produsele destinate exportului, satisfacerea
cerintelor sociale de ridicare a nivelului de trai de organizare si sistematizare teritoriala, de dezvoltare
echilibrata în profil teritorial. Un asemenea mod de apreciere a investitiilor permite în final cresterea
eficientei activitatii economice, concomitent cu respectarea unor cerinte de natura social-politica.

Problema criteriilor de apreciere, a eficeintei investitiilor se încadreaza în curentul de optimizare

economica se caracteritzeaza orientarile etapei actuale. Ea se situeaza în mod deosebit în sfera teoriei
economice, dar tinde tot mai mult spre cadrul metodologic al proceselor decizionale, tocmai datorita
cerintelor actuale pe care practica economica le ridica.

Folosirea cu eficeinta maxima a resurselor materiale, umane si banesti în domeniul investitiilor

impune optimizari la nivel macro si microeconomic. La nivel macroeconomic drept criterii de optimizare,
literatura de specialitate recomanda: maximizarea produsului intern brut si net, minimizarea
cheltuielilor materiale de productie;maximizarea beneficiului, maximizarea consumului la care se pot
adauga si alte criterii ca, de pilda, maximizarea productiei minimizarea cheltuielilor folosite de investitii
luând ca baza resursele disponibile la un moment dat. Numarul si structura criteriilor de optimizare nu
sunt limitative, cu atât mai mult cu cât fiecare din ele prezinta nu numai avantaje, dar si dezavantaje si
apoi, cu toata rigoarea matematica pe care unele din ele o exprima asupra lor nu exista o unanimitate
de vederi.

2.4. Metode de evaluare ale eficientei economice a investitiilor

Precizia evaluarii eficientei economice depinde de metodele si modelele matematice. Aplicarea

acestora permite determinarea tendintelor de dezvoltare a dimensiunilor si structurilor optime de
productie, luând în considerare interdependentele dintre factorii de crestere. În calculele si analiza
eficientei economice a investitiilor îsi regasesc aplicarea o multime de metode matematice, statistico-
matematice econometrice si modele de simulare, pe baza carora se stabilesc cele mai bune variante de
repartizare a resurselor, alegera tehnologiilor de finantare etc.

În acest context remarca, ca se contureaza trei metode de evaluare respectiv de stabilire a

marimilor necesare determinarii indicatorilor de eficienta economica si anume:

1. metoda statica

2. metoda dinamica

3. metoda comparabila

1. Metoda statica este practicata în tara noastra. Ea sta la baza fundamentarii prioectelor,
extinzându-se la o gama de indicatori ai eficientei economice a investitiilor, cum sunt: capacitatea de
productie, volumul de productie, costul investitiei, valoarea productiei, costul productiei, profit,
investitia specifica etc.

Metoda statica se distinge prin folosirea în calcule a unor marimi estimate în momente variate pe
axa timpului, ce reflecta derularea activitatilor în cadrul procesului investitional si a celui de productie-
reproductie. Valorile reprezentând efort sau efecte, sunt agregate în modele, pentru determinarea unor
indicatori de apreciere a proiectelor de investitii, în conditiile ignorarii momentului în care se consuma
sau se obtin. Pentru determiarea diferitilor indicatori comparatiile efort/efect vizeaza cu deosebire acele
segmente pe axa timpului în care se deruleaza proiectarea, executarea lucrarilor de investitii perioada
de asimilare si primul an al perioadei de functionare a obiectivului la parametrii normali.

Indicatorii utilizati în practica evaluarii eficientei economice a investitiilor au caracter static. Unii
dintre ei nici nu pot fi determinati. În aceste conditii devine oportuna perfectionarea acestei metode de
evaluare a eficientei economice a investitiilor.

2. Metoda dinamica a patruns tot mai mult în teoria investitiilor din tara noastra în ultimele trei
decenii[12] , fara însa a fi însusita, în aceeasi masura, pe plan practic. Caracteristica sa esentiala consta
în faptul ca se bazeaza pe recalcularea (prin "ducere" sau "aducere") valorilor (de natura efortului si
efectelor de investitii) ce servesc determinarii indicatorilor de eficienta economica a investitiilor, la un
moment pe axa timpului prin folosirea tehnicilor de actualizare.

În acest context, indicatorii dinamici rezultati din calcule reflecta influenta factorului timp, întru-
cât tin seama de evolutia proceselor (valorilor) în timp si de potenta fructificarii efortului implicat în
proces, în raport cu un anumit moment de referinta.

Metoda dinamica se preteaza determinarii unor indicatori valorici (dinamici actualizati) care
reflecta influenta factorului timp, între care: valoarea investitiei actualizate, venituri si costuri
actualizate, valoarea actualizata neta, durata de recupereare a investitiei actualizate, randamentul
economic actualizat etc.

3. Metoda comparabila a fost prezentata în literatura de specialitate din tara noastra ca un "nou
mod de calcul al actualizarii[13]. În esenta se pleaca de la ideea compararii efortului de investitii
imobilizat în obiectivul de investitii cu efectelu obtinute din exploatare, în timp, însa având în vedere
urmatoarele caracteristici:
 a) fondurile imobilizate anual se modifica în functie de factorul timp exprimat în ani

b) perioada de imobilizare a fondurilor de investitii nu se limiteaza la durata de executie a

lucrarilor de investitii, ci continua, dupa expirarea acesteia pâna la recuperarea totala a fondurilor
imobilizate pe seama rezultatelor financiare (venitului net)

c) recuperarea fondurilor imobilizate în lucrarile de investitii începe imediat dupa punerea în

functiune, prin efectele financiare anuale obsinute, astfel ca acestea nu se reflecta ca atare, deci ca
efecte financiare, ci doar se reduce existenta lor, ca valoare în masura reducerii valorii imobilizarilor
anuale în investitii.

d) calculul imobilizarilor nete comparabile are în vedere doar acea parte din durata eficienta de
exploatare a obiectivului care se scurge dupa expirarea duratei de recuperare, pâna la scoaterea din
functiune a obiectivului.

Pe aceasta baza se exprima opinia privind posibilitatea determinarii a doi indicatori: durata de
recuperare comparabila si randamentul economic comparabil. Durata de recuperare a investitiilor, în
conditiile metodei comparabile, este aceeasi ca în cadrul metodei statice, daca acumularile anuale sunt
egale. Daca dimpotriva, acumularile anuale sunt variabile, atunci se emite ideea determinarii acestui
indicator pe cale grafica tinând cont de durata în care efectele acumulate egaleaza efortul de investitii si
de durata de executare a lucrarilor.

Metoda valorilor comparabile nu si-a demonstrat valentele prezumate, fapt pentru care nu a
generat exprimari de specialitate ca o alternativa pasagera privind metodele de evaluare a eficientei
economice a investitiilor.
 III. INDICATORII ECONOMICI AI EFICIENŢEI INVESTIŢIILOR

3.1 Aspecte generale

Indicatorii sunt marimi cifrice cantitative, calitative si cu deosebire valorice care cuantifica starea,
nivelu, volumul sau valoarea unui proces, proiect a unei activitati sau actiuni.

În domeniul investitiilor indicatorii pot caracteriza proiectul ca volum, elemente structurale, cost,
durata de înfaptuire, având calitatea de indicatori tehnici sau tehnico-economici. Pe de alta parte,
indicatorii pot reflecta raportul efort-efectesau efecte-efort, cu privire la proiectul de investitii, în care
caz, ei au calitatea de indicatori de eficienta economica[14] ori sunt utilizati în analiza ca având
semnificatia de "criterii" (criteriul duratei de recuperare, criteriul valorii actuale nete etc.)[15].

Indicatorii de apreciere si de eficienta economica a investitiilor se obtin prin calcule si prelucrare a

informatiilor cuprinse în documentatia tehnico-economica (studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, etc.),
folosindu-se metodele matematice specifice. Se poate afirma ca indicatorii tehnico-economici si
economici sunt marimi de calcul primare servind aprecierii proiectului de investitii, în timp ce indicatorii
de eficienta economica sunt marimi derivate din prelucrarea informatiilor initiale sau a indicatorilor
primari si asigura masurarea eficientei proiectului.

Fiecare indicator de eficienta economica are o anumita capacitate informationala si

caracterizeaza sau masoara eficienta economica a proiectului dintr-un anumit unghi, în unitati de
masura specifice. Indicatorii de eficienta economica a investitiilor, pentru a raspunde scopului în care
se utilizeaza, trebuie sa se încadreze în anumite cerinte, între care: o constructie logica a raportului
efect/efort sau efort/efect; o semnificatie clara; un calcul simplu, permisibil; sa permita o interpretare
facila; sa asigure fundamentarea si luarea deciziei.

Indicatorii se determina cu ajutorul unor modele matematice variate, astfel:

a) modelul raporului matematic efort/efecte sau efecte/efort (prin care indicatorii obtinuti capata forma
de efort specific pe unitate de efect; efect specific pe unitate de efort; coficienti, rate, etc.);

b) modelul matematic al diferentei între doua marimi (prin care se determina rezulatul unei activitati,
unui proiect);

c) modelul matematic de aditionare, de cumulare a unor elemente (prin care se determina masa,
volumul unei activitati, unui proiect);

d) modelul matematic de structura (în care caz prin indici de structura se stabileste contributia
elementelor componente fata de total);

Exista un relativ consens cu privire la utilitatea unor indicatori variati, în continut si semnificatii,
pentru reflectarea eficientei economice a proiectelor de investitii. Acest fapt se justifica, mai des daca
avem în vedere complexitatea procesului investitional, caracterul sau dinamic privit prin prisma
agentilor implicati, a naturii resurselor consumate si a interferentei dintre etapele sale. Indicatiile uneori
contradictorii, ori neconcludente, pe care le dau unii indicatori prin expresia lor cifrica impun:
completarea analizei cu luarea în considerare a altor indicatori; necesitatea clarificarii metodelor de
stabilire a fiecarui indicator de eficienta economica a investitiilor, în parte, a semnificatiei, locului si
rolului pe care trebuie sa-l ocupe în analiza variantelor de proiect; necesitatea abordarii sistemice a
gamei de indicatori în functie de puterea de reflectare, ca si de nivelul organizatoric la care se impune
folosirea în analiza a unui anumit indicator de eficienta economica a investitiilor, în raport cu scopul
analizei.

În contextul celor ce vor fi prezentate un sistem de productie se poate afla în mai multe situatii,
sub aspectul activitatii investitionale:

- sistemul poate realiza investitii pentru construirea unor unitati noi în cadrul programului sau de
rezolvare;

- sistemul poate realiza investitii de modernizare, dezvoltare, reutilare sau reprofilare a unor capacitati
de productie existente;

- sistemul poate recurge la investitiile sub forma plasamentului de capital, în procurarea de actiuni,
obligatiuni de la alte sisteme de productie sau de pe piata secundara de capital, aceasta fie cu scopul de
a ajunge sa aiba o infuenta notabila în cadrul unui alt sistem de productie (de exemplu un furnizor de
materii prime sau un prestator de servicii), fie în scopul obtinerii de dividende.

Orice obiectiv de investitii sau de introducere a progresului tehnic se realizeaza prin mai multe
modalitati, fiecare modalitate porneste de la mai multe variante de proiect care la rândul lor se
caracterizeaza printr-o varietate de proiecte, varietate de eforturi, efecte si raporturi dintre ele.

Pentru alegerea variantei optime se foloseste un sistem de indicatori de eficienta economica

fiecare dintre acestia evoluând o anume latura a eficientei obiectivului respectiv. Indicatorii eficientei
economice a investitiilor se pot clasifica din mai multe puncte de vedere:

1. din punct de vedere al sferei de cuprindere, exista patru clase:

a) indicatori ce reflecta efectele economice: capacitatea de productie, valoarea productiei anuale;

structura productiei; încasarile valutare etc.;

b) indicatori ce specifica eforturi economice: investitia totala, structura investitiei totale, marimea
imobilizarilor, cheltuielile de productie pe an, structura costurilor de productie, numarul total de
personal, structura personalului etc.;

c) indicatori ce se refera la perioada de realizare a obiectivului si la cea de functionare: durata de

executie a obiectivului de investitii, durata de executie a obiectivului de investitii pâna la punerea în
functiune partiala, durata de functionare fizica, durata de functionare eficienta, durata de functionare
pâna la atingerea parametrilor proiectati etc.;

d) indicatori de eficienta economica a investitiilor: investitia specifica, termenul de recuperare,

coeficientul eficientei economice a investitiilor;

2. dupa nivelul la care se face evaluarea si analiza economica, indicatorii economici pot fi:
macroeconomici si microeconomici, adica la nivelul economiei nationale sau la nivel de ramura si
microeconomici - asociati sistemelor de productie - întreprinderi. Acestia din urma se impart în:

a) indicatori cu caracter general - indicatori de volum ai obiectivului;

b) indicatori de baza - sunt indicatorii reali de eficienta economica;

c) indicatori specifici - caracterizeaza specificul unei anumite ramuri industriale sau unui anumit
domeniu de activitate economica;

d) indicatori suplimentari - se folosesc doar în anumite cazuri pentru o activitate ce nu este descrisa de
alti indicatori sub aspectul eficientei economice a investitiilor în domeniul respectiv.

3.2 Indicatori cu caracter general

În aceasta categorie încadram acei indicatori statici care pot caracteriza în principiu, activitatea
economica a oricarei entitati, în masura în care este asigurat un sistem propriu de informatie
economica. Definirea si prezentarea succinta a indicatorilor este realizata în continuare:

1. Capacitatea de productie - exprima potentialul de productie al unui obiectiv, într-o perioada

data, de regula un an, în unitati naturale - tone, m2, m3, bucati etc.- în raport cu profitul productiei,
structura sortimentala prevazuta si regimul de functionare. Capacitatea de productioe se stabileste în
functie de gradul de utilizare intensiva si extensiva a utilajelor si instalatiilor, rezultând din însumarea
capacitatilor individuale ale acestora sau în raport de capacitatea utilajului conducator.

Capacitatea de productie poate fi exprimata cantitativ, dar si în unitati valorice astfel:

în care : Q - reprezinta capacitatea de productie exprimata valoric;

qj - capacitatea fizica de productie a sortimentului j;

pj - pretul de productie al sortimentului j;

Ca indicator natural, în sfera indicatorilor de eficienta a investitiilor, capacitatea de productie

constituie punct de plecare pentru stabilirea celorlalti indicatori, între care: valoarea investitiei, investitia
specifica, costul si valoarea productiei, numarul de personal etc.

2. Numarul personalului face parte din sfera indicatorilor naturali. Se stabileste în functie de
capacitatea de productie, regimul de lucru, norma de personal,profilul productiei, structura
sortimentelor, etc. În seria indicatorilor de eficienta economica a investitiilor apare sub forma
numarului de personal toatal, din care numarul de muncitori. Serveste comparatiilor între diferitele
variante de proiect în mod direct, precum si stabilirea indicatorului productivitatea muncii.

3. Costul de productie poate fi pus în evidenta sub forma costului unitar sau a costului total anual.

Costul de productie unitar se stabileste pe baza de antecalculatii/calculatii pe produs sau pe baza

relatiei:

în care: c - reprezinta costul unitar;

Q - volumul productiei;

i - sortimentul de produse;

Costul de productie total se stabileste pentru un anumit volum al productiei si pentru o anumita
perioada de timp (an, trimestru, luna). Se regaseste adesea si sub denumirea "valoarea productiei de
cost"

În genaral costul productiei exprima efortul de productie/exploatare în cadrul întreprinderii,

fabricii, sectiei etc., tendinta de optimizare impunând minimizarea lui. Se foloseste în analiza economica
pentru comparatii între activitati, produse etc., precum si pentru determinarea unor indicatori derivati
(cheltuieli la 1000 lei productie, rata profitului, profitul aferent perioadei de timp). În aprecierea
eficientei proiectelor de investitii prezinta interes evaluarea fundamentala a structurii costului de
productie pe elemente de cheltuieli (materii prime si materiale, energie, costuri salariale, amortizare,
etc.), ca si pe articole de calculatie (cheltuieli fixe si variabile).

Relatia de calcul a costului de productie total (c) este:

Tendinta de optim presupune minimizarea costului productiei (unitar si total).

4. Pretul de vânzare constituie indicator de estimare a nivelului valoric la care un produs poate fi
vândut. Pretul de vânzare (pret de productie) unitar, în principiu constituie rezultatul însumarii costului
de productie unitar, sub aspect cifric, este negociat între producator si cumparator, interesele fiind
contradictorii.

O forma a pretului, regasita în practica economiei de piata o reprezinta prtul de vânzare cu taxele
incluse care se stabileste prin aditionarea la pretul de productie (ca pret de vânzare a producatorului) a
diferitelor taxe reglementate prin acte normative, între care taxa pe valoare adaugata, accize si alte
taxe. Este în interesul legiuitorului sa impuna forma, procedura prin care taxele respective se încaseaza
odata cu vânzarea unor marfuri sau servicii.

Relatiile de calcul corespunzatoare sunt:

- pentru pretul de productie unitar (p);

- pentru pretul de vânzare cu taxele incluse (ptti);

unde:

pr - reprezinta profitul pe unitatea de calcul;

tva - taxa pe valoare adaugata;

acc - accize;

a - alte taxe;

5. Valoarea productiei reprezinta indicatorul valoric prin care se exprima amploarea activitatii
întreprinderiiîntr-o perioada de timp (luna, trimestrul, anul).

Se determina dupa relatia:

în care: p - reprezinta valoarea productiei la pret de productie;

ptti - valoarea productiei la pretul cu taxele incluse;

6. Cheltuieli la 1000 lei productie este indicator de eficienta economica semnificativ, în

întreprinderile cu productie neomogena. Se determina cu ajutorul relatiei:

iar tendinta de optim presupune minimizarea cheltuielilor la 1000 lei productie.

7. Profitul constituie un indicator esential în analiza oricarei activitati economice, întrucât exprima
scopul si efectul valoric scontat sau realizat. Reflecta marimea efectului valoric asteptat sau obtinut,
fiind determinat cu ajutorul relatiei:
în care: Pr - reprezinta profitul brut (Prb) si net (Prn);

Rt - rezultatul total (profitul brut);

i - cota de impozit pe profit;

În evoluarea si aprecierea eficientei proiectelor de investitii profitul este luat în seama pentru
efectuarea analizei comparative, precum si pentru determinarea unor indicatori derivati (durata de
recuperare, rata rentabilitatii, coeficientul de eficienta economica a investitiilor etc.).

8. Rentabilitatea rflecta în principiu capacitatea sistemului (întreprinderii) de a genera profit, în

cadrul unei perioade de timp. Constituie o stare pozitiva în care se prezinta unitatea de referinta, fapt
atestat de raportul efect (profit)/efort (costul productiei sau costul investitiei, capitalul social, valoarea
cifrei de afaceri etc.). Rentabilitatea se masoara printr-un sistem de rate ale rentabilitatii, între care mai
uzuala este cea prezentata mai jos:

unde: rc - reprezinta rata rentabilitatii în functie de cost;

Aprecierea favorabila a unei activitati cu ajutorul diferitelor rate ale rentabilitatii tine seama de
ordinul de marime, impunându-se maximizarea nivelului cifric. Semnificatia fiecarei rate a rentabilitatii
este în functie de numitorul raportului (cost, capital, cifra de afaceri etc.).

9. Productivitatea muncii constituie unul din indicatorii folositi, atât în exprimarea eficientei
economice a activitatii de productie, cât si în afara eficientei investitiilor, în scop de argumentare a
deciziilor de investitii. Se exprima diferentiat, în functie de marimile de calcul folosite astfel:

unde: W - reprezinta productivitatea muncii în unitati fizice (q), valorice (v), pe o persoana (p), sau pe un
muncitor (m);

Np, Nm - numarul personalului total (Np), muncitori (Nm);

Q - volumul fizic al productiei;

Q*p - valoarea productiei anuale în lei;

Exprimând cantitatea de produse, ori valoarea produselor create de o persoana, un muncitor, în

unitatea de timp, pe de o parte, sau, pe de alta parte, timpul necesar pentru producerea unei unitati din
valoarea productiei determinate, productivitatea muncii reflecta eficienta cu care se cheltuieste munca
sociala.

Indicatorul productivitatea muncii se foloseste în exprimarea si analiza eficientei economice a

investitiilor pentru comparatii între diferitele variante de proiect sau în dinamica (situatia dupa si înainte
de realizarea unor investitii de modernizare si reutilare). Unii autori nega calitatea de reflectare veridica
a eficientei economice prin intermediul productivitatii muncii, întrucât indicatorul respectiv, nu arata
decât cantitatea, sau valoarea produselor obtinute în medie de un muncitor, fara a da indicatii cu privire
la cheltuielile de productie, gradul de utilizare a factorilor de productie angrenati.

3.3 Indicatori de baza, în viziune statica

Indicatorii de baza au fost elaborati în exclusivitate în cadrul preocuparilor de crestere a eficientei

economice a investitiilor si stau la baza fundamentarii deciziei judicioase de a investi. Acestia cuantifica
raportul efecte/eforturi sub forma maximizarii efectelor obtinute pe unitatea de efort, sau prin
minimizarea eforturilor necesare pentru obtinerea unei unitati de efect.

Principalii indicatori cuprinsi în aceasta categorie sunt:

1. Volumul capitalului investit (Inv) reprezinta expresia valorica a tuturor resurselor ce se consuma
pentru realizarea unui obiectiv pâna la punerea lui în functiune. Formula de calcul pentru acest indicator
este:

iar, Inv este volumul investitiei totale; Id-investitia directa; Icol-investitia colaterala; Icx - investitia
conexa; Eimob - efectul imobilizarii de fonduri; e - coeficientul de eficienta economica a investitiei; d -
durata de executie; h - anul esalonarii investitiei; Ih - investitia esalonata în anul "h"; - valoarea medie
anuala (tremestriala, lunara) a imobilizarilor de fonduri; N - valoarea mijloacelor circulante de prima
dotare.

Doua variante de investitii care au acelasi volum de investitii si aceeasi durata de executie pot sa
difere între ele prin modul de esalonare al resurselor pe durata de executie a obiectivului. Efectele
imobilizarii de fonduri constituie valoarea veniturilor nete ce s-ar fi putut obtine pe timpul constructiei
obiectivului daca aceste resurse nu ar fi imobilizate, ci ar fi intrat direct în circuitul economic.

Se poate concluziona ca : din multitudinea de variante investitionale posibil de realizat, va fi

aleasa aceea care are volumul investitiei totale cel mai mic , min Inv.

2. Durata de executie a lucrarilor de investitii d. Întreaga "viata" a unui obiectiv de investitii se

împarte în doua perioade:

- prima, în care se realizeaza obiectivul respectiv pâna la punerea sa în functiune - perioada ce

poarta numele de durata de executie a lucrarii de investitii;

- a doua, este perioada de la punerea în functiune pâna la scoaterea din functiune a fondului fix
respectiv - durata de functionare sau de serviciu a foncului fix;

În concluzie, din variantele investitionale posibile se va alege cea cu durata de executie a

lucrarilor cea mai mica, min d, atât pentru a evita risipa si degradarile pe santierele de constructii, la
care se adauga problema evitarii uzurii morale a produselor ce se realizeaza prin investitie.

O problema importanta a acestei perioade de timp se refera la modul de esalonare a

cheltuielilor de capital pe fiecare an în parte, în cadrul duratei de realizare; în acest context se va urmari
ca partea cea mai mare a fondurilor sa fie alocate catre sfârsitul duratei de executie. De asemenea,
constituie un avantaj situatia, în care exista posibilitatea, punerii în funcsiune a unor capacitati partiale
de productie.

3. Durata de functionare eficienta a obiectivului (De) este perioada în care acesta produce efecte
si din acest punct de vedere, se prefera variantele cu o durata cât mai lunga.

În cadrul duratei de fuunctionare a obiectivului distingem trei perioade de timp mai importante:
perioada de atingere a parametrilor proiectati; perioada de functionare normala si perioada de declin
(fig. 15.2). Varianta optima este cea pentru care durata de functionare a obiectivului este mexima , max
D.

Notatiile folosite în figura 15.2 sunt: D - durata de realizare a investitiei; Da - durata de atingere a
parametrilor proiectanti; Dn - durata de functionare normala; Dd - durata de declin; De - durata eficienta
de functionare; Df - durata fizica de functionare; Q - valoarea productiei exprimata în [um] unitati
monetare; C - costul productiei exprimata în [um] unitati monetare; Inv - volumul total al investitiei
exprimata în [um] unitati monetare. Toate duratele sunt exprimate în [ut] unitati de timp.

Perioada normala de functionare Dn trebuie sa stea în atentia celui care initiaza procesul
investitional, în idea ca ea trebuie prelungita cât mai mult deoarece efectele nete de profit vor fi mai
mari, iar premisele pentru o dezvoltare viitoare vor fi mai favorabile. Astfel, se impugn masuri concrete
pe linia asigurarii functionarii în bune conditii a utilajelor, efectuarea la timp a reviziilor periodice si
reparatiilor curente, pentru ca aceasta perioada sa fie prelungita în detrimental perioadei de decline,
când profiturile încep sa scada. Deci, pe perioada Df - De se înregistreaza pierderi, cu implicatii directe
asupra eficientei economice a investitiei si asupra momentului optim de scoatere din functiune a unei
anumite capacitati de productie.

4. Pierderea de venit net agricol prin amplasarea noului obiectiv (Y)

Indicatorul se calculeaza în cazul în care sistemul de productie realizeaza investitii ce vor fi

amplasate pe terenuri ce au avut initial destinatie agricola. Relatia de calcul este :

în care i este indicele mediu anual de crestere a productiei agricole pe perioada D ; D - intervalul de timp
cât terenul agricol este scos din circuit; Vn - venitul mediu annual ce se obtine din cultivarea unui hectar
de teren arabil; St - suprafata totala scoasa din circuitul agricol.

Acest indicator se calculeaza pentru terenul scos din functiune ocupat de obiectivul principal si
pentru lucrarile anexe obiectivului, având în vedere întrega perioada de functionare.

La decizia asupra variantei optime de proiect, pierderea de venit net agricol prin amplasarea
noului obiectiv trebuie sa fie cât mai mica , min Y.

5. Investitia specifica (S) reprezinta volumul fondurilor de investitii necesar pentru realizarea unei
unitati de capacitate de productie si se calculeaza astfel :

- pentru obiective noi

în care Q - productia anuala sau , dupa caz, capacitatea de productie în unitati naturale sau valorice.

- pentru modernizari sau dezvoltari :

în care Qi este productia anuala dupa modernizare si/sau dezvoltare; Qo - productia anuala înainte de
modernizare/dezvoltare.

Calculul indicatorului investitia specifica în functie de capacitatea de productie exprimata valoric,

în special în cazul activitatii de modernizare, dezvoltare, retehnologizare, evidentiaza si o serie de
aspecte legate de schimbarea structurii sortimentale de fabricatie, cu efecte directe asupra cifrei de
afaceri a sistemului de productie respective. Considerând avantajul calculului în functie de capacitatea
de productie exprimata fizic, indicatorul are o sfera mare de aplicabilitate si un grad ridicat de relevanta,
ceea ce practic face ca aceasta sa fie prezent în toate calculele fundamentare a eficientei economice a
investitiilor pentru un obiectiv ce urmeaza a se realiza.

Investitia specifica reprezinta volumul de resurse investitionale consumat pentru obtinerea unei
unitati de capacitate deci, varianta investitionala optima este aceea pentru care investitia specifica este
minima , min S.
 6. Termenul de recuperare al investitiei (T) reprezinta prioada de timp în care resursele de
investitii consumate s-ar putea recupera din valoarea beneficiilor anuale obtinute în urma vânzarii
productiei. Relatiile de calcul pentru acest indicator sunt :

-pentru obiective noi :

în care T este termenul de recuperare ; Inv - volumul total al investitiei ; A - acumularile obtinute ; B -
beneficiul obtinut ;

- pentru modernizari - dezvoltari :

în care Inv este volumul total al investitiei de modernizare ;Bhmi/Ahmi - beneficiile/acumularile obtinute
în urma modernizarii ; Bhmo/Ahmo - beneficiile/acumularile obtinute înainte de modernizare ; Chmo -
costurile initiale ; Chmi - costurile dupa modernizare.

In cazul în care calculul pentru modernizari, dezvoltari, retehnologizari de capacitati de productie,

trebuie luate în considerare si o serie de elemente, cum ar fi pierderea de profit datorata întreruperii
productiei pe durata de realizare a investitiei, valoarea neamortizata a capitalului fix ce urmeaza a fi
dezmembrat, sumele obtinute din valorificarea unor utilaje sau parti componente ale acestora etc.
Astfel, termenul de recuperare se poate calcula dupa relatia :

în care Inv - capitalul investit pentru modernizare, dezvoltare, retehnologizare ; A - amortizarea

nerecuperata ; V - veniturile obtinute din valorificarea unor utilaje ; Pp - pierderea de profit pe timpul
realizarii investitiei.

Dupa cum se observa, termenul de recuperare se calculeaza în raport cu beneficiile, acumularile

sau costurile de productie. Varianta optima, din punct de vedere al acestui indicator este aceea în care Ti
este cel mai mic min T.

7. Coeficientul de eficienta economica a investitiilor (e) exprima beneficiile anuale sau acumularile
banesti anuale ce se obtin la 1 leu investit. Formulele de calcul ale acestui indicator sunt :

- pentru obiectivele noi :

- pentru modernizari sau dezvoltari :

Din relatii se observa o noua modalitate de definire a coeficientuluiu de eficienta economica a

investitiilor, si anume ca inversul termenului de recuperare.

Pentru compararea efectului suplimentar cu investitia suplimentara se pot folosi urmatoarele

relatii de calcul :

în care se iau în consideratie doua momente de timp în derularea investitiei : momentul "i" dupa
realizarea inevstitiei suplimentare si momentul "0" reprezentând baza de plecare sau raportare.

Când se folosesc aceste relatii de calcul pentru investitii de modernizare, indicatorul coeficientului
de eficienta economica a investitiilor exprima beneficiile anuale suplimentare ce se obtin în urma
efectuarii unei unitati de efort investitional. Varianta investitionala optima este cea care maximizeaza
indicatorul, max e.

8. Cheltuielile echivalente sau recalculate (K)

 În vederea evaluarii resurselor consumate pentru realizarea unui obiectiv de investitii si a bunei
functionari a acstuia exista doi indicatori utilizati:

- volumul investitiilor - pentru resursele consumate pâna la punererea în functiune a obiectivului de

investitii;

- costul productiei - pentru resursele consumate, anual, dupa punerea în functiune a obiectivului de
investitii.

Însumarea directa a celor doi indicatori, fara nici o corectie, nu este posibila pentru ca investitiile
se "consuma" o singura data, iar costul productiei se repartizeaza anual. Astfel, se defineste indicatorul
cheltuielilor echivalente sau ecalculate care exprima toate resursele consuate si se calculeaza cu relatia:

în care K reprezinta cheltuielile echivalente sau recalculate; Inv - volumul investitiei;

Ch - costul productiei anuale; De - durata eficienta de functionare a obiectivului.

Reprezentarea grafica a indicatorului este prezentata mai jos:

Indicatorul analizat este unul ce reflecta efortul economic total (investitii si costuri de productie)
necesar pentru realizarea si functionarea viitorului obiectiv.

Uneori în formula de calcul, De este substituit cu termenul de recuperare T, atunci când duratele
de functionare ale obiectivelor sunt mari.

Praactica a demonstrat ca este utila exprimarea cheltuielilor echivalente sau recalculate în forma
specifica (Ks) sau ca indicator anual (Ka). Formulele de calcul în acest caz sunt:

În concluzie, indicatorul cheltuielile echivalente sau recalculate specifice reflecta o situatie cu atât
mai favorabila, cu cât nivelul sau este mai scazut - min K; - min Ka; - min Ks.

9. Randamentul economic al investitiilor (R) este un indicator mai complex decât ceilalti si
priveste fenomenul investitional în ansamblul lui, începând de la efectele primelor cheltuieli de
proiectare, pâna la scoaterea din functiune, realizând o viziune sistematica asupra acestuia.

Scopul economic final al oricarui sistem de productie este realizarea unui profit. În calculele de
eficienta economica distingem mai multe categorii de profit:

Profitul anului (Ph) care se calculeaza ca diferenta între valoarea productiei si costurile productiei,
în anul respectiv:

Profitul total (Pt) a carui semnificatie este profitul realizat din momentul punerii în functiune a
obiectivului pâna la expirarea duratei de functionare:

Profitul de recuperare (Pr) care reprezinta partea din profitul total destinata recuperarii
fondurilor de investitii cheltuite si este obtinutpâna la expirarea termenului de recuperare a investitiei;

Profitul final (Pf) sau net, reprezinta partea din profitul total obtinuta dupa expirarea termenului
de recuperare a investitiilor:

Pentru a întelege continutul randamentului economic se reprezinta grafic toate profiturile

realizate si investitia totala aferente obiectivului investitional, de la aparitia, pâna la scoaterea sa din
functiune
 Semnificatia notatiilor din figura 15.4 este: d- durata de realizare a lucrarilor de investitii; S1 -
marimea investitiei (Inv); S2 - profitul de recuperare a investitiei; S3 - profitul net ce se obtin dupa
recuperarea investitiei, din productia obtinuta.

Daca se priveste retrospectiv asupra indicatorilor de eficienta economica calculati: investitia

specifica si termenul de recuperare, observam ca acestia au caracter partial pentru ca opereaza fie cu
productia anuala (investitia specifica), fie cu beneficiul anual(termenul de recuperare). Rezulta
necesitatea folosirii unui indicator care sa cuprinda ambele aspecte, adica randamentul economic al
investitiilor. Prin similitudine cu notiunea de randament din tehnica, indicatorul poate fi definit prin
formula:

În cazul eficientei economice a investitiilor : Pu corespunde profitului net (S3 din figura 15.4), Pf,
iar Pc corespunde volumului total al investitiei (S1 din figura 15.3). Deci:

Randamentul economic al investitiei reprezinta profitul final (net) obtinut dupa recuperarea
investitiei, raportat la fiecare leu investit.

Din cele prezentate anterior rezulta câteva coleratii:

S1 = S2 = Inv = Pri

S3 = Pf

S2 + S3 = Pf + Inv

Profitul total va fi:

Pt = Pr + Pf = Inv + Pf

Pe baza acestor relatii poate fi dedusa formula randamentului economic astfel:

Formula randamentului economic poate fi exprimata în doua modalitati, daca se tine seama ca
profitul total este realizat pe perioada de exploatare a obiectivului De.

. daca Pt = constant pe perioada De:

. daca Pt = variabil pe perioada De:

Randamentul economic al investitiei trebuie sa fie cât mai mare; deci dintre doua variante
investitioanle ce au acelasi volum de investitii si aceleasi profituri, dar având marimea duratei de
functionare eficienta a obiectivolui diferita, se va alege cea cu randament maxim → max R.

Trebuie precizat ca este utila cunoasterea cailor de sporire a randamentului economic al

investitiei, în conditiile unui anumit capital dimensionat pentru realizarea investitiei. Acestea ar fi:
reducerea timpului de recuperare a investitiei (T); reducerea cheltuielilor de productie (Ch); prelungirea
auratei de functionare a obiectivului (De); cresterea valorii productiei prin sporirea productiei fizice,
ridicarea calitatii productiei, îmbunatatirea structurii sortimentale a acesteia, aspecte reflectate în
preturi de vânzare superioare si, implicit, în realizarea unor profituri ridicate.

4. INFLUENŢA FACTORULUI TIMP ASUPRA PROCESULUI INVESTIŢIONAL

 Timpul, ca si spatiul constituie forme esentiala ale existentei materiale, întru-cât nu se poate
imagina existenta, în afara timpului, tot asa cum nu se poate imagina existenta în afara spatiului.

Procesele si fenomenele eonomice, asemanator celor biologice, naturale, sociale etc., încep si se
termina la un moment dat, consuma timp, deci se afla sub incidenta factorului timp. Factorul timp apare
tot mai frecvent în cercetarea fenomenelor si proceselor economice.

Asa cum se remarca[16], în analiza dezvoltarii economice si a procesului cresterii economice,

factorul timp se manifesta în mod complex si alternativ ca : timp calendaristic, timp economic si timp
social.

În timpul calendaristic este timp fizic, element integrator, al proceselor în natura nefiind stocabil.
Sub acest aspect se releva faptul ca timpul exista obiectiv este infinit si irevesibil. Acesta alternativa a
timpului face necesara si posibila încadrarea proceselor, activitatilor economice si neeconomice în scala
de gradare, masurare a lor în unitati de timp calendaristic.

Timpul este trecator si totusi într-o stare de prezent vesnic, faptul care - asa cum spunea Nicolae
Georgescu - Roegen ia determinat pe multi filozofi sa creada ca timpul este iluzie pura.

Timpul economic exprima caracterul dinamic al proceselor economice. Este o categorie

economica generala care exprima relatiile economice ce se stabilesc între membrii societatii cu privire la
repartizarea si utilizarea timpului (ca realitate fizica, naturala si ca resursa naturala) de care dispune
societatea în ansamblu, întreprinderile si fiecare membru al societatii.

Timpul economic refleca astfel relatiile privind :

a) repartizarea planificata sau spontana a timpului pe ramuri si sectoare

b) optimizarea ritmurilor si conditiilor de desfasurare a activitatii economice

c) modul de însisire a rezultatelor folosirii timpului.

Unele procese economice sunt nemislocit axate pe timpul economic. Ele reflecta variat, specific
acest fapt, dupa cum urmeaza: durata de recuperare atasata investitiilor ca expresie a eficentei
economice; viteza de rotatie a misloacelor circulante, ca expresie a eficeintei utilizarii fondului de
rulment; uzura amortizata si înnoirea misloacelor fizice ca reflectare a eficientei economice a proicesului
de productie - exploatare; corelatia dintre reproductia fortei de munca si cresterea productivitatii
muncii; raportul dintre ritmul cresterii economice si echilibrul dinamic, implicatiile factorului timp în
relatiile economice externe; actiunea legii generale a economiei de timp, în mod specific, în fiecare
orânduire social - economica.

Timpul social este instrumentul propriu de masurare a timpului economic, reflectând rezultatul
curgerii timpului economic. În contextul masurarii valorii marfurilor timpul social este timpul de munca
socialmente necesar.

Timpul social are trei componente:

a) timpul de munca, în care se creeaza valorile de întrebuintare

b) timpul intermediar, în care sunt satisfacute trebuintele fiziologice (hranire, odihna, transport, etc.)

c) timpul liber recreativ

 Între cele trei componente exista o legatura contradictorie reflectata de legea economiei de timp
conform careia scopul esential al demersului l-ar constitui realizarea unor deplasari structurale spre
timpul liber.

Timpul reprezinta si un factor economic; prin efectele pe care le antreneaza scurgerea sa, mai
precis alte fenomene amplificate de timp. Astfel, procesul care implica o " multiplicare" a efectelor
economice sau din potriva o "dezvoltare" a lor este progresul tehnico stiintific. Datorita acestuia, o ora
de munca dispusa în prezent nu poate fi comparata cu cea efectuata acum 10 ani. În fond datorita
progresului tehnico - stiintific în aceeasi unitate de timp, dar la momente diferite, se pot obtine cantitati
mai ridicate sau mai scazute de produse situatie care trebuie inclusa în calculele economice.

Teoria si practica investitiilor releva varietatea ipostazelor în care timpul cu deosebire timpul
economic, are implicatii în procesul investitional. Între aceste ipostaze vom retine:

a) timpul, ca reflectare a perioadei de "gestatie" a unei investitii (conceptie, formularea si

fundamentarea optiunii de investitie)

b) timpul, ca reflectare a proportiei între investitii angajate pe perioade de executie variate (sub un an;
între 1 si 3 ani; între 3 si 5 ani; peste 5 ani)

c) timpul, ca reflectare a duratei de executie a unui obiectiv de investitii

d) timpul, ca reflectare a punerii în functiune, pe etape a obiectivului de investitii

e) timpul, ca reflectare a prioadei de asimilare a paramentrilor tehnico economici proiectati

f) timpul, ca reflectare a duratei de recuperare a efortului de investitii impus de realizarea unui obiectiv
economic

g) timpul, ca reflectare a duratei de functionare - exploatare a obiectivului economic sau social realizat
ca investitie

h) timpul, ca moment oportun pentru înlocuirea utilajelor si echipamentelor uzate.

Simpla enumerare a ipostazelor în care factorul timp are implicatii în domeniul investitiilor, releva
cerinta identificarii cadrului si modalitatilor de manifestare a influentei si, desigur, gasirea solutiilor de
cuantificare.

Activitatea de investitii constituie un proces cu caracter productiv ce se desfasoara în timp si care

presupune un consum rational de munca sociala. Etapele acestui proces sunt, în acelasi timp etape ale
muncii de conceptie, cât si a muncii de executie. Aceste etape sunt cercetarea stiintifica, prognoza,
marketing si planificare proiectare, avizarea si aprobarea documentatiilor tehnico - economice,
realizarea obiectivelor de investitii si, în sfârsit, punerea în functiune la parametrii tehnico - economici
proiectati. Toate se desfasoara sub incidenta timpului.

Legatura dintre timp si investitie se manifesta pe multiple planuri, dar cel mai important este
acela de crestere a investitiilor. Aceasta înseamna ca resursele materiale si umane, atrase în circuitul
economic curent si imobilizate în procesul investitional, îsi modifica valoarea pe masura ce timpul de
imobilizare creste. Acest aspect trebuie luat în considerare atunci când, în calculul eficientei se compara
investitiile cu profitul rezultat prin punerea în functiune a capitalului fix. Deoarece investitiile alocate în
prezent numai sunt echivalente sub influenta timpului, din punct de vedere valoric cu profitul ce se va
obtine în viitor, rezulta ca o abordare concreta a proceselor investitionale în vederea findamentarii
stiintifice necesita analiza lor dinamica, deci tinând cont de influenta miltiplicatoare a factorului timp.

În perioada de edificare a obiectivului de investitie în care se consuma fondurile fara sa se obtina

venituri, au loc imobilizari de resurse materiale si umane în activitati cum sunt: elaborarea studiului de
fezabilitate, proiectarea obiectivului si executarea lucrarilor de constructii - montaj. Lucrarile executate
la începutul acestei perioade conduc la imobilizari, în special de forta de munca înalt calificata, ceea ce
reprezinta o pierdere de venit net pentru sistemul de productie. Întrucât pierderile sunt proportionale
cu durata si marimea resurselor alocate, este necesar ca cercetarea - proiectarea sa se realizeze într-un
timp cât mai scurt dar suficient pentru a asigura calitatea acestor lucrari. Micsorarea duratei de
cercetare - proiectare are si alte avantaje cum ar fi: reducerea de uzura morala a viitoarelor produse si
tehnologii, câstigarea pietei de desfacere si obtinerea unui pret de vânzare ridicat, recuperarea
investitiilor în avans fata de termenul stabilit.

În perioada de executie a lucrarilor de constructii - montaj se consuma fonduri mari, în special în

resurse materiale, care sunt imobilizate treptat, ajungându-se în final ca întregul fond de investitii sa fie
imobilizat. Deci, durata de executie a obiectivului trebuie sa fie cât mai mica astfel încât efectul
imobilizarilor de fonduri sa fie minim.

Esalonarea în timp a investitiilor se poate face: în mod crescator (fig. 4.a); uniform (fig. 4.b) sau
descrescator (fig. 4.c). Deoarece suma cheltuita ramâne imobilizata pâna la începerea functionarii
obiectivului si chiar peste acest moment pâna la recuperarea efectiva, varianta cea mai convenabila este
esalonarea în cote crescatoare, la care imobilizarile sunt cele mai mici.

Pentru evaluarea eficientei economice în perioada executiei obiectivului, se folosesc o serie de

indicatori pe care îi prezentam în continuare:

1. Marimea imobilizarilor totale:

în care Ik este fondul de investitii cheltuit în anul h

d - este durata de executie a obiectivului

k - este factorul de corectie ce tine seama de momentul de început al lucrarilor de investitii si poate lua
urmatoarele valori

k=1 când lucrarile de investitii demareaza la începutul anului

k=0,5 când lucrarile de investitii demareaza la mijlocul anului

k=0 când lucrarile de investitii demareaza la sfârsitul anului

Realizând mai multe variante investitionale, acestea pot fi similare din punct de vedere al marimii
imobilizarilor totale, însa pot presupune durate de executie diferite si/sau capcitati de productie diferite,
o data cu punerea în functiune a obiectivului. Din acest motiv se calculeaza, dupa caz si urmatorii doi
indicatori.

2. Media anuala a imobilizarilor:

Valoarea mediei anuale a imobilizarilor: arata marimea imobilizarilor ce revin pe fiecare an de

constructie a obiectivului si se urmareste a fi cât mai redusa.

3. Marimea imobilizarilor specifice

 Acest indicator exprima imobilizarea ce revine unei unitati de capacitate de productie exprimata
valoric (q) sau fizic (Q).

4. Efectul economic al imobilizarilor:

unde en este coeficientul de eficienta economica normat sau propus a fi realizat, ceilalti termeni ai
relatiei fiind cunoscuti.

Indicatorul prezentat exprima efectul economic nerealizat ca urmare a scoaterii din circuitul
economic a resurselor investite.

si în acest caz se poate calcula efectul ecunomic anual prin raportarea la durata de executie a
obiectivului, respectiv un efect economic specific, prin rapotarea la capacitatea de productie, în cazul în
care variantele de proiect de investitie analizate difera ca durata de executie sau ca marime a
capacitatilor de productie rezultate.

Trebuie mentionat ca acest indicator nu surprinde în totalitate pierderile sau imobilizarile datorita
faptului ca este constituit pe principiul dobânzii simple care nu surprinde efectele propagate. În
economie fenomenele si procesele se petrec, în general, astfel încât o pierdere atrage dupa sine alta
pierdere, iar un profit, alte profituri. Pentru a surprinde efectele propagate se calculeaza un alt indicator
a carui constructie se bazeaza pe tehnica actualizarii - pierderea absoluta.

5. Pierderea absoluta: în care a este rata de actualizare.

Evident, în acest caz se poate calcula pierderea anuala si, respectiv, specifica.

Pentru a cuantifica influenta factorului timp este necesara reclacularea adica "etalarea valorilor
într-un moment unic, atunci când ele sunt distantate în timp la mai mult de un an. De fapt, timpul nu
determina mobilizarea ca efect direct al actiunii sale (ca de altfel si în cazul imobilizarii), ci doar
necomparabilitatea valorilor distantate la mai mult de un an, dic care cauza trebuie sa le aducem la un
moment unic (sa le "echivalam" deci). În concluzie, recalcularea, ca directie de influenta a timpului se
reflencta atât la resurse (cheltuieli), cât si la efectele economice care, daca sunt distantate la mai mult
de un an, trebuie echivalate ca timp (etalate), pentru a fi utilizate corect în calculele economice. Aceasta
echivalare (recalculare) se realizeaza practic prin folosirea tehnicii de actualizare.

5. ACTUALIZAREA - METODĂ SPECIFICĂ DE EVALUARE DINAMICĂ A EFICIENŢEI ECONOMICE

Tehnicile de actualizare pentru evaluarea influentei factorului timp au patruns de mai multa
vreme în practica tarilor cu economie de piata. În tata noastra s-au vehiculat, mai ales pe plan teoretic,
unele procedee de atualizare în domeniul investitiilor. Patrunderea lor în practica economica a fost însa
legata de necesitatea clarificarii naturii proceselor care explica influenta factorului timp asupra valorilor
obtinute sau consumate în momente diferite pe axa timpului a modalitatilor de cuantificare si a rolului
lor în exprimarea eficientei economice a investitiilor.

Operatia prin care o cheltuiala sau un venit dintr-un an de desfasurare a unei actiuni se
recalculeaza în unitati monetare dintr-un an de referinta zero, se numeste actualizare.

Actualizarea este un mod de a rationa, o metoda de calcul prin care se faciliteaza estimarea
masurii în care fractiunea de munca sociala investita într-o anumita actiune va tine pasul asa cum este
de dorit va devansa ritmul general de crestere economica[17].
 Problema justificarii inegalitatii dintre valorile prezente si viitoare si a necesitatii aducerii lor la
starea de comparabilitate este mult mai complexa.

Actualizarea se realizeaza prin doua procedee:

- de compunere

- de discontare

Primul sens surprinde directia "înspre viitor" pe axa timpului asa cum se poate remarca

Considerând suma S, disponibila din momentul t0, tinând seama de rata anuala de fructificare r,
aceasta devine:

în momentul t1 S1=S(1+a)

în momentul t2 S2=S(1+a)2

..................................................

în momentul tn Sn=S(1+a)n

Suma actualizata Sn este mai mare decât suma initiala S. Expresia (1+a)n poarta denumirea de
factor de compunere sau de fructificare, iar tehnica actualizarii astfel aplicata devine actualizare prin
compunere. Un asemenea procedeu de actualizare devine aplicabil, în vederea aprecierii eficientei
proiectelor de investitii, ori de câte ori momentul de referinta ales pentru actualizare succede altor
momente sau etape în care valorile (efort sau efecte) s-au derulat în timp.

Al doilea sens surprinde "directia spre viitor" pe axa timpului, asa cum se poate remarca in figura
urmatoare:

Reprezentarea sensului actualizarii prin discontare.

Considerând o suma disponibila sau platibila în viitor în momentul tn si tinând seama de rata
anuala de fructificare r a unei unitati banesti se pune întrebarea care este valoarea prezenta (actuala) a
acestei sume?

Suma actualizata Sa este mei mica decât suma initiala S. Expresia sau (1+a)-n porta denumirea de
factor de discontare (servind actualizarii prin discontare)

4.1 Tehnica discontarii

În cele expuse pâna în prezent la calculul indicatorilor de eficienta economica, nu s-a tinut seama
de faptul ca fondurile investite se cheltuiesc într-o alta perioada de timp (d), iar profiturile se obtin într-o
alta perioada (De), de regula mult mai îndelungata.

Pentru a creste acuratetea rezultatelor, toate valorile dispersate în timp trebuie aduse la un
anumit "numitor comun" prin raportarea la un anumit moment din viata obiectivului de investitii. Acest
lucru se realizeaza cu ajutorul instrumentelor oferite de tehnica actualizarilor care are la baza principiul
dobânzii compuse.

În calculele de actualizare rolul major îl are rata de actualizare a, stabilita astfel încât sa respecte
relatia
unde:

rd - rata dobânzii

ri - rata inflatiei

rk - coeficientul de risc investitional

Procesul investitional, în sens larg, cuprinde ansamblul proceselor din perioada edificarii si cea a
exploatarii obiectivului de investitii. El începe cu primele cheltuieli de mijloace financiare în scop de
investitie si se încheie cu ultima încasare din vânzarea produselor. Durata sa este marcata prin etape
bine definite din punct de vedere economic prezentate in figura urmatoare:

Segmentul de dreapta ce simbolizeaza durata de viata a obiectivului de investitii, cuprinde

urmatoarele momente:

m0 - momentul deciziei de investitie

m1 - momentul punerii în functiune a obiectivului de investitii

m2 - momentul scoaterii din functiune a obiectivului de investitii

Aceste momente delimiteaza urmatoarele etape:

d - durata de executie a obiectivului

Dc - perioada de rambursare a creditelor

T - termenul de recuperare al investitiei, în care se compenseaza, din profiturile realizate, toate

cheltuielile efectuate.

De - durata de exploatare eficienta (economica= a obiectiuvului de investitie, dupa care urmeaza

scoaterea din functiune a obiectivului.

5.1 Calculul principalilor indicatori dinamici ai eficientei economice a investitiilor

Pentru a determina indicatorii de eficienta economica a investitiilor în viziune dinamica, în oricare

dintre momentele de referinta prezentate este necesara parcurgerea urmatoarelor etape:

1. stabilirea indicatorului ce urmeaza a fi actualizat si determinarea formei sale statice, pentru ca

aceasta sa fie comparata cu marimea dinamica;

2. stabilirea momentului de referinta, la care se doreste realizarea calculului de actualizare;

3. trasarea triunghiurilor actualizarii - reprezentarea investitiilor si a profiturilor, stabilind astfel

formula de calcul, respectiv, utilizând factorul de actualizare sau cel de fructificare;

4. calculul valorii actualizate a indicatorului si interpretarea rezultatelor;

Metodologia prezentata se va aplica în calculul indicatorilor de eficienta actualizati, în fiecare

moment de referinta prezentat;

Actualizarea are la baza mecanismul dobânzii (simple si compuse) si se poate efectua prin doua
procedee (de compunere sau capitalizare) si de discontare. Ca urmare tehnica actualizarii s-a adaptat
corespunzator tinând seama si de momentul de referinta luat în considerare.
 În prezentarea tehnicii actualizarii am luat în considerare doar doi parametri valorici prin care se
defineste un proiect de investitii, si anume: costul sau valoarea investitiei si veniturile nete de
exploatare (fluxul net de trezorerie din exploatare), actualizarea altor parametri (prfit, costuri,
amortismente) facându-se la fel ca oricare din cei mentionati.Ca momente de referinta am ales:
momentul începerii proiectarii, momentul începerii lucrarilor de investitii, momentul punerii în
functiune si momentul scoaterii din functiune a obiectivului.

Restructurarea tehnico - economica a unitatilor de productie impune modernizarea si

retehnologizarea acestora, astfel încât sa se asigure o crestere de eficienta si rentabilitate a activitatii
desfasurate. Astfel se realizeaza o îmbunatatire a parametrilor tehnico - economici ai capitalului fix,
cresterea vitezei de lucru a acestora, reducerea consumurilor specifice, sporirea gradului de fiabilitate
mentenabilitate etc. de regula, prin modernizare si retehnologizare se asigura înlocuirea utilajelor uzate
fizic si/sau mord, care nu mai corespund stadiului atins de procesul ethnic. Aceasta forma de
modernizare este cunoscutasub denumirea de reutilarea sectiilor, atelierelor sau locurilor de munca.
Odata cu reutilarea se poate optapentru activitati de dezvoltare a unitatilor existente, prin adaugarea la
capitalul fix existent al altora, astfel încât capacitatea finala rezultata sa nu reprezinte o simpla suma a
capacitatilor aferente capitalului fix vechi si nou, ci mai mult, ca urmare a faptului ca utilajele noi pun în
valoare mai bine capacitatile anterioare procesului investitional (se elimina "locurile înguste" din
procesul de productie, nivelul calitativ al produselor creste etc.). Promovarea progresului ethnic prin
dezvoltarea, modernizarea si reutilarea capacitatilor existente reprezinta o modalitate complexa de
actiune care conduce la obtinerea de rezultate dintre cele mai bune pentru activitatea ce se desfasoara
în cadrul sistemului de productie.

6.1. Determinarea momentului optim de înlocuire a utilajelor

Decizia de a investi reprezinta un sir de optiuni tehnico - economice successive, privind diferite
aspecte ale activitatii sistemului de productie cum ar fi: dimensiunea sa optima, amplasamentul sau,
tehnologiile folosite, tipurile de utilaje achizitionate si provenienta lor, durata optima de serviciu a
utilajelor, durata eficienta de functionare a obiectivului nou creat în ansamblu etc. Pentru a judeca
eficienta economica a folosirii unui utilaj sau a unui grup de utilaje, nu este de ajuns sa ne oprim la
criterii de apreciere cum ar fi: durata de recuperare a investitiilor, coeficientul eficientei economice a
investitiei etc., indicatori care iau în calcul numai efectele anuale ce se produc ca urmare a actului de a
investi. Daca se ia în considerare viata economica a obiectivului, aceste efecte anuale se vor multiplica,
se vor propaga pe toata perioada de functionare eficienta. Static, aceasta perioada de timp coincide cu
durata fizica de viata a investitiilor.

Procesul cresterii economice obliga la efectuarea calculelor de eficienta economica într-o

conceptie dinamica, în continuu progress ethnic si economic. În plus, trebuie evidentiat ca procesul
investitional este caracteruzat printr-o coordonata suplimentara fata de procesul de productie - timpul.

Deci, în alegerea variantei de proiect, un rol important îl va avea determinarea duratei optime de
functionare a obiectivului, punând fata în fata efortul pe care îl face sistemul de productie, în present si
efectele scontate ale activitatii sale viitoare. Analizând retrospective, în cadrul sistemelor de productie
cu utilaje deja în functiune, se pune problema determinarii momentului optim de productie în prezent si
efecte scontate ale activitatii sale viitoare.
 Analizând retrospective, în cadrul sistemelor de paroductie, cu utilaje deja în functiune, se pune
problema determinarii momentului optim de înlocuire a utilajelor si modul în care se poate trata aceasta
în contextul extinderii si dezvoltarii sau modernizarii sistemului.

Deciziile de înlocuire trebuie sa ia în considerare un numar important de factori: uzuar fizica,

morala determinate de preogresul tehnologic în echipamente si procese, modificarea cererii pe piata,
presiunea unei competitii din ce în ce mai mari. Toate acestea conduc la necesitatea unor politici
dinamice si flexibile de înlocuire a vechilor echipamente cu altele noi, la intervale de timp economice. În
stabilirea modelelor de determinare a momentului optim de înlocuire a utilajelor una din problemele
dificile este lipsa de date definitive la momentul analizei, pentru parametrii: valoarea ramasa, rata
schimbarilor tehnologice, costuri de exploatare, costuri de mentinere, întretinere si reparatii, nivelul de
performanta etc.

De aceea evaluarea se face pe baza de prezumitii sau estimari. Problemele de înlocuire a utilajelor
se impart în doua clase mari, care iau în considerare:

1) elemente ale caror performante se detzerioreaza în timp, dar care pot fi partial sau total
reabilitate prin programe eficiente de mentinere. Din aceasta categorie fac parte: masinile-unelte,
utilajele si alte echipamente industriale. Costurile performantelor deteriorate, costul întretinerii,
mentinerii în functiune se asteapta sa creasca în timp. Aceasta categorie de probleme este formulata de
obicei, în sistem determinist.

2) elemente ale caror performante nu se deterioreaza în timp, ele au o cadere brusca, se avariaza,
si de aceea ele trebuie imediat înlocuite. Este cazul componentelor cu probabilitate mare de avariere.

Programele de înlocuire iau în considerare daca echipamentele vor fi înlocuite individual, pe

masura ce se deterioreaza, sau este necesar ca ele sa fie periodic înlocuite în grup, ceea ce conduce la
scaderea probabilitatii de avarie. Aceste consideratii au condos la conceptual de întretinere ppreventiva,
adesea formulata în conditii de risc si incertitudine. Aceasta abordare a problemelor de înlocuire se face
în contextul construirii de baza de analiza logica. Unul din modelele frecvent utilizate este metoda
Kaufman, care presupune înlocuirea utilajului atunci când cheltuielile de întretinere si functionare ale
acestuia depasesc cheltuielile totale (pentru achizitia unui nou utilaj si cu reparatiile actualizate).

7. FUNDAMENTAREA DECIZIEI OPTIME DE ACHIZIŢIE A UTILAJELOR

Pentru realizarea obiectivelor de retehnologizare si modernizare a sistemelor de productie, un

rol important îl are activitatea de deyvoltare a capacitatilor de productie, care asigura în mai mare
masura cresterea eficientei economice, permitând mobilizarea prioritara a factorilor intensivi de
crestere economica. Astfel, activitatea de achizitie de noi uitilaje mai performante , asigura reducerea
chltuielilor materiale , îmbunatatirea structurii productiei, reducerea consumurilor energetice , precum
si cresterea calitatii produselor finite. Apare, deci necesitatea fundamentarii cât mai reale a efortului
total, prin luarea în calcul nu numai a valorii investitiilor, ci si a cheltuielilor care se fac cu întretinerea si
repararea utilajelor, structura costului de productie si influenta pe care o exercita factorul timp asupra
acestor eforturi.

O metoda de stabilire a directiei de alocare a resurselor , respectiv de alegere a variantei

optimede achizitie a utilajelor ,este metoda minimizarii sumei de recuperat anual. În acest caz, costul
anual cu reparatiile se disconteaza la momentul achizitionarii utilajului dupa care, însumându-se cu
valoarea de achizitie, se pondereaza cu factorul de recuparare a fondurilor cheltuite pentru a stabili
suma ce trebuie recuperata, având în vedere asigurarea recuperarii integrale a sumei cheltuite cu
achizitia, întretinerea si reperarea utilajului. Relatia de calcul este[4]:
 7.1 Determinarea capacitatii de productie

Stabilirea capacitatii de productie pentru orice sistem prezinta o importanta deosebita

deoarece de nivelul productiei depinde gradul de satisfacere a nevoilor pietei, în cazul produselor
respective. Totodata, de nivelul capacitatii de productie depind eforturile facute pentru realizarea
sistemului respectiv, cât si pentru realizarea productiei programate, eforturi concretizate în consum de
resurse materiale, umane , financiare si timp. Dimensionarea judicioasa a capacitatii de productie are
efecte asupra evaluarii eficientei economice a productiei,a investitiilor sistemului si a capitalului fix.

Între marimea capacitatii de productie si eficienta economica a proceselor unui sistem de

productie nu exista o relatie de dependenta liniara si de aceea se impune gasirea unui anumit nivel al
capacitatii pentru care eforturile totale, concretizate, de regula, în cheltuieli cu investitii si cu productia
( calculate pe unitatea de capacitate ) sa fie minime.

7.2 Criterii de optimizare a capacitatii de productie

Criterii de optimizare a capacitatii de productie au drept premisa definitia acesteia:

Capacitatea de productie reprezinta productia maxima ce poate fi realizata într-o perioada de

timp ( de obicei un an ),în conditiile folosirii depline, intensive si extensive , a capitalului fix aflat în
dotarea sistemului de productie, a celui mai bun regim de lucru si de organizare rationala a productiei si
a muncii.

Indicator de natura tehnico-economica, capacitatea de productie poate fi determinata pentru

fiecare utilaj în parte ( aflat în dotare ), subsistem, grup de utilaje ( linii de fabricatie, ateliere sau sectii)
sau la nivelul întregului sistem de productie. În principiu, capacitatea depinde de
caracteristicadimensionala a sistemuluitehnic pentru care se realizeazaa calculul, deci de indicatorul de
utilizare intensiva si timpul de lucru, conform relatiei:

Cp = K x U x T

În care: Cp - reprezinta capacitatea de productie exprimata în unitati fizice sau naturale

K - caracteristica tehnica a utilajului

U - indicatorul utilizarii intensive

T - fondul de timp maxim disponibil al utilajului.

Capacitatea de productie optima reprezinta acel nivel al capacitatii pentru care efortul total cu
investitia si cu productia ce revine pe o unitate de capacitate este minim.

Minimizarea efortului total corespunzator realizarii unei unitati de capacitate presupune :

- elaborarea de noi tehnologii, mai eficiente, atât din punct de vedere al consumului de materiale
cât si al asigurarii unui nivel ridicat l productivitatii muncii;

- realizarea unor noi produse de o calitate superioara celor deja existente, care sa asigure
competitivitatea productiei pe piata;

- cresterea gradului de tipizare si standardizare a produselor si tehnologiilor, care sa asigure o

aplicare în mai mare masura a metodelor si formelor moderne de organizare a productiei.
 Stabilirea capacitatii optime de productie se realizeaza pe baza mai multor criterii, dintre care
esntiale sunt :

Ø realizarea unui nivel mai ridicat al productivitatii muncii, în special prin stabilirea cât mai exacta a
caracteristicii tipologice a sistemului de productie;

Ø minimizarea cheltuielilor de transport al materiilor prime si al produselor finite ce revin unei unitati
de capacitate;

Ø reducerea costului unitar per produs, care în cazul sistemelor de productie mari se realizeaza prin
repartizarea cheltuielilor care nu depind de volumul productiei, la un numar cât mai mare de produse.
Dar aceste avantaje se regasesc pâna la un anumit nivel al capacitatii de productie; ulterior se ivesc
cheltuieli suplimentare cu plata salariatilor care lucreaza în regie, ca urmare a necesitatii introducerii
unui numar suplimentar de verigi organizatorice, ce reclama persoane pentru conducerea acestora;

Ø reducerea efortului investitional, respectiv minimizarea investitiei specifice, prin renuntarea la

exagerari constructive sau arhitectonice ale obiectivelor;

Rezulta ca realizarea capacitatilor de productie este influentata de mai multe categorii de

cheltuieli,care pot fi de doua categorii: cheltuieli de investitii si cheltuieli de exploatare, de fiecare data
urmarindu-se minimizarea relativa a acestora. În cazul determinarii eficientei economice a proceselor
investitionale, cel mai sugestiv indicator ce descrie, cumulat cele doua categorii de eforturi, sunt
cheltuielile specifice echivalente specifice sau recalculate

8. APLICAŢIE

I. Pentru realizarea unui proiect de investitii, nu sistem de productie organizeaza o licitatie la care
participa trei firme specializate, fiecare cu propria varianta de proiect. Se cere sa se studieze ofertele iar,
pe baza indicatorilor de eficienta economica a investitiilor, sa se aleaga varianta de proiect care va
câstiga licitatia pentru construirea noului obiectiv. Cele trei variante de proiect se caracterizeaza prin
datale de mai jos:

7. Randamentul economic al investitiei

Varianta investitionala optima este cea care maximizeaza indicatorul, deci în cazul de fata:
varianta de proiect V2, dar nesemnificativ diferentiata fata de varianta de proiect V3.

8. Cheltuielile echivalente sau recalculate arata efortul investitional si de exploatare ce caracterizeaza

fiecare varianta de proiect.

Practic se urmareste minimizarea acestor cheltuieli, deci varianta optima de proiect este V1.

Datorita faptului ca cele trei variante de proiect presupun durate de exploatare eficiente si
capacitati de productie diferite se impune departajarea proiectelor prin calcularea altor doi indicatori
calculati.

8.1. Cheltuieli echivalente anuale:

8.2. Cheltuieli echivalente specifice:

Cum, în fiecare caz se urmareste minimizarea valorilor pentru primul indicator derivat, varianta
optima de proiect este V3, iar pentru cel de-al doilea V1.
 Concluzie: Valorile calculate ale indicatorilor de eficienta economica arata ca nici una dintre
variante nu este superioara celorlalte din toate punctele de vedere. Variantele V2 si V3 par însa a se
detasa. Pentru a le departaja, vom calcula indicatorii de eficienta economica ai investitiei suplimentare.
Cu ajutorul lor, vom pune în evidenta avantajul economic al unui efort suplimentar fata de varianta de
invastitie totala minima, respentiv varianta de proiect V1.

I. Investitia specifica suplimentara:

Se poate observa ca investitia specifica suplimentara a variantei V3 fata de V1 nu se poate calcula

datorita faputlui ca cele doua variante de proiect presupun obtinerea acelorasi productii anuale.

II. Randamentul economic al investitiei suplimentare:

Concluzie: Conform valorilor investitiei specifice suplimentare ar trebui ca sistemul de productie

sa se orienteza asupra variantei de proiect V2, iar conform valorilor randamentului economic al
investitiei suplimentare asupra variantei de proiect V3. Deci, varianta de proiect preferata va fi cea de-a
treia.

II. Exemplu de calcul ai indicatorilor de eficienta economica în viziune dinamica în cazul realizarii unui
sistem de productie pentru subansambluri auto. Se cunosc urmatorii indicatori statici:

a) Se calculeaza randamentul economic si termenul de recuperare actualizati, la momentul

lucrarii deciziei de investitii. Se considera o rata de actualizare a = 15% si o perioada afectata proiectarii
de 1 ut se adauga perioadei de realizare a obiectivului. Calculele se realizeaza pentru varianta V1 de
proiect

b) Se calculeaza, pentru aceeasi situatie investitionala descrisa static în tabelul anterior, indicatorii
de eficienta în momentul începerii investitiei:

Se precizeaza ca randamentul ecunomic actualizat la momentul începerii functionarii obiectivului

este egal cu cel calculat pentru momentul luarii deciziei. De altfel, randamentul economic al investitiilor
actualizat, indiferent de momentul de referinta ales, va avea aceeasi valoare:

c) Calculul indicatorilor de eficienta în momentul restituirii creditlor primite:

d) Calculul randamentului si a termenului de recuperare a actualizarii, în momentul punerii în

functiune a obiectivului:

Concluzii: Randamentul economic actualizat calculat în toate 4 momentele are aceeasi valoare,
termenul de recuperare actualizat este mai mic decât cel static, ceea ce arata influenta factorului timp
se face în sensul diminuarii eficientei economice.

În conditiile reinvestirii profitului obtinut în urma functionarii capitalului fix pus în functiune a
carei valoare statica a fost de 1,112 x 106 um, intr-o activitate la care nivelul eficientei economice este
de 15% va realiza un capital însemnat de 21003,2 x 106 u.m.