Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Științe economice și administrație publică

Specializarea: Administrarea afacerilor, anul 2

Competiție și competivitate la nivel microeconomic

Planificare și prognoză

Student: Prelipcean Mihai

Grupa 2
Cuprins:
1. Definirea competiției și a competivitați

2. Fazele dezvoltării competitive

3. Factorii competitivi

4. Metodologia de evaluare a competitivităţii sectoriale la

nivelul Uniunii Europene

5. Indicatori la nivel macroeconomic care influenţează

activitatea unei organizaţii

6. Concluzii

7. Bibliografie
 1. Definirea competiției și a competivității

Competiția este un concurs între oameni, grupe pentru resurse și bunuri

materiale,parteneri, prestigiu, premii sau conducere. Competiția este opusul
cooperării.
Competitivitatea este un concept a carui definiţie nu este clară şi nici nu a fost
încă desvoltat un model pentru formalizarea conţinutului acestuia.
Competitivitatea este în sensul cel mai general un fenomen complex, referitor la
capacitatea unei ţări, comparative cu altele, de a forma şi a asigura un mediu
economic, social, politic, care să susţină crearea accelerată de valoare adaugată.
Perspectiva macroeconomică a competitivitatii se identifică de regulă cu
competitivitatea internaţională a unei economii naţionale şi vizează o serie de
factori de influenţă care au în centrul lor preţurile. Astfel, se precizează că
asigurarea unui echilibrul intern şi extern, pe termen scurt şi pe termen lung,
trebuie să conducă la creşterea cât mai rapid posibilă, a nivelului de trai (Boltho,
1996). Echilibrul intern presupune atingerea nivelului ocupării depline, iar cel
extern se referă în principial la o balanţă comercială echilibrată. Deci, cel mai bine
ar fi reprezentate prin acel nivel al cursului de schimb real care, împreună cu
politicile macroeconomice, asigură echilibrul general.
Următoarea imagine reprezintă legătura dintre competitivitatea existentă la
diverse niveluri:
 2.Fazele dezvoltării competitive.
Avantajul competitiv constă în costul redus al factorilor de producție
Companiile au un rol redus în realizarea valorii adăugate și se bazează pe
forță de muncă ieftină
Economia bazată
Tehnologia este asimilată prin importuri și investișii străine directe.
pe factori

Avantajul competitiv consta în capacitatea de a produce bunuri și servicii de

calitate, prin metode eficiente, dar cu salarii mai reduse.
Economia bazată Diamantrul național susține deja investiții majore în infrastructură și
pe investiții modernizarea proceselor tehnologice.

Avantajul competitiv constă în crearea de bunuri și servicii inovative pe plan

internațional.
Strategiile competitive ale companiilor sunt globale, iar diamantul național
Economia bazată este competitiv în toate domeniile.
pe inovare

3.Factorii competitivi

A. Factorii de producție:
• Forța de muncă, specializarea abilităților, tehnologie, finanțare etc.
• Avantajul competitiv se construiește nu pe factorii moșteniți, ci pe cei creați
prin: investiții consistente, specializare;
• Necesarul de investiții și specializarea asigură o barieră la intrare înaltă, care
protejează avantajul competitiv ;
• Libera circulație a factorilor de producție amplifică, paradoxal, constrângerile
(emigrația a crescut costurile salariale și a redus productivitatea relativă)
B. Cererea internă:
• Caracteristicile cererii interne au un efect foarte semnificativ asupra strategiei
firmelor naționale, prin: preferințe, sofisticare, dimensiune;
• In consecință, prin presiunea indusă asupra costurilor, a inovației și a calității;
• Liberalizarea comerțului intraUE și global reduce din importanța cererii locale.

C. Industrii conexe:
• Existența unor industrii conexe competitive la nivel internațional este o condiție
a succesului intr-un domeni;
• Un sector sau o firmă nu pot excela izolat de restul rețelei economice pe care se
sprijină, decât accidental;
• Este o constrângere localizată geografic și, în consecință, este greu de
compensat; necesită, în sine, ca precondiții, o bună calitate a celorlalte elemente
ale diamantului competitiv.

D. Strategia firmei:
• Diferitele metode de management, orizontul de performanță investițională,
dimensiunile firmelor, tipul de poziționare pe piață;
• Tipul de economii de scară pe care le permite sectorul și/sau le exploatează
firma: economiii interne: costul unitar depinde de dimensiunile firmei, şi nu
neapărat de dimensiunile industriei respective
economii externe: costul unitar depinde de dimensiunile industriei, şi nu neapărat
de cele ale firmei .

E. Factori cu impact orizontal:

• Politicile guvernamentale: investițiile în infrastructura, educație, cercetare-
dezvoltare; politicile sectoriale și regionale; stabilitatea macroeconomică;
• Cluster-ele: existența unui “diamant” competitiv în ansamblu generează un
cluster competitiv internațional, mai degraba decat a unui succes izolat) ;
• Hazardul.

Pentru a-şi identifica avantajele sau dezavantajele concurenţiale şi pentru a

se apăra de atacurile celorlalţi concurenţi, firma, întreprinderea, organizaţia etc.
trebuie să aibă o anumită concepţie asupra competitivităţii sale. Această
concepţie se apreciază prin elementele următoare:
A) Identificarea concurenţilor sau a concurenţei.
B) Descoperirea obiectivelor concurenţilor.
C) Evaluarea punctelor forte şi a punctelor slabe ale concurenţilor.
D) Anticiparea modalităţilor de reacţie a concurenţilor.
E) Selectarea concurentului care trebuie înfruntat.

4.Metodologia de evaluare a competitivităţii sectoriale la

nivelul Uniunii Europene

Competitivitatea economiei Uniunii Europene se poate aborda din perspectivă

sectorială. Pentru caracterizarea competitivităţii la nivelul Uniunii, din perspectiva
sectorială, au fost folosite modele economice care permit punerea în evidenţă atât
a competitivităţii unei anumite ramuri economice în raport cu alte ramuri, dar şi
comparaţii globale, la nivelul întregii economii a Uniunii Europene cu alte
economii naţionale sau regionale.
Metodologia de evaluare are la bază un set de indicatori ce pot fi utilizaţi
simultan pentru toate sectoarele de activitate. Această abordare permite
identificarea nivelului de performanţă atât pentru fiecare sector în raport cu
celelalte, dar şi al economiei în ansamblu. Metodologia de evaluare a
competitivităţii sectoriale a Uniunii Europene acoperă patru aspecte:
1. Structura sectorială, unde sunt de menţionat doi indicatori consideraţi foarte
importanţi în cadrul metodologiei:
a. indicele specializării industriale, care vizează aspecte privind existenţa şi
intensitatea unei anumite ramuri industriale la nivelul unei ţări
b. distribuţia valorii adăugate pe clase de mărime, care se referă la structura
industriei şi influenţa exercitată de factorii tehnologici şi economici. Pe lângă
aceştia, mai sunt utilizaţi indicatori care Cercetări privind factorii care pot
influenţa competitivitatea pe piaţă a unor organizaţii româneşti Luminiţa Cristina
Pirău 58 permit o caracterizare mai exactă structurii sectoriale a economiei
Uniunii Europene, şi anume: gradul de calificare al forţei de muncă, intensitatea
capitalului, valoarea bunurilor fixe per angajat.
2. Relaţiile inter-industriale
Pentru caracterizarea relaţiilor inter-industriale a fost utilizată tehnica input-
output standard folosind zece diviziuni ale economiei (Dobrescu, 2009):
a. agricultură, vânătoare, silvicultură şi pescuit;
b. industria extractivă, minerit şi exploatarea carierelor;
c. producţia de distribuirea de energie electrică;
d. produse alimentare, băuturi şi tutun;
e. textile,pielărie, celuloză şi hârtie, mobilier;
f. maşini, utilaje şi echipamente, mijloace de transport, alte produse din metal;
g. alte industrii de fabricaţie;
h. construcţii;
i. transport, poştă şi telecomunicaţii;
j. comerţ, afaceri şi servicii publice.
Pentru punerea în evidenţă a relaţiilor inter-industriale au fost utilizaţi coeficienţi
tehnici şi matricea inversă Leontief.
2. Creşterea economică şi productivitatea muncii

Sunt utilizaţi indicatori referitori la: valoarea adăugată (în preţuri constante),
forţa de muncă angajată, productivitatea per oră lucrată, costul unei unităţi de forţă
de muncă, rata rezultatului brut.

3. Comerţ exterior

Pentru caracterizarea comerţului exterior al Uniunii Europene, au fost

folosiţi în general indicatori standard care sunt utilizaţi pentru caracterizarea
activităţii comerţului exterior al ţărilor din Uniunea Europeană: indicele relativ
al balanţei comerciale, indicele avantajului comparativ aparent, indicatorul
Grubel-Lloyd etc. Datele statistice care au stat la baza exemplificărilor în cadrul
metodologiei, au fost preluate în special de la EUROSTAT. Metodologia de
evaluare are la bază un set de indicatori ce pot fi utilizaţi simultan pentru toate
sectoarele de activitate. Această abordare permite identificarea nivelului de
performanţă atât pentru fiecare sector în raport cu celelalte, dar şi al economiei
în ansamblu.
5. Indicatori la nivel macroeconomic care influenţează
activitatea unei organizaţii

Evaluarea rezultatelor economiei naţionale prin intermediul unor

indicatori economici este esenţială deoarece competitivitatea mediului
economic naţional depinde de aceşti indicatori. Cunoaşterea indicatorilor
care relevă starea economiei este esenţială în alegerea domeniului de
activitate şi de desfăşurare a activităţii economice a firmelor. Din acest
motiv am realizat o sinteză a principalilor indicatori:
1. Produsul Intern Brut sau Produsul Naţional Brut al unei ţări
La nivel macroeconomic vorbim de o serie de indicatori de importanţă
majoră precum: PIB-ul sau PNB-ul (produsul intern brut sau produsul
naţional brut/locuitor). Acest indicator reflectă capacitatea de producţie a
unei ţări şi totodată nivelul de trai al locuitorilor. Pe măsură ce economia
unei ţări se dezvoltă capacitatea de producţie a oamenilor creşte, pare deci
corect să se aprecieze nivelul de dezvoltare al unei ţări cu ajutorul acestui
indicator. Într-adevăr dacă ne-am orienta numai după acest indicator am
putea ajunge la concluzia că o serie de ţări precum Emiratele Arabe,
Kuweitul sau Arabia Saudită fac parte din rândul ţărilor dezvoltate deoarece
PIB-ul/locuitor este asemănător sau mai mare decât al unor ţări care în mod
curent sunt considerate dezvoltate: Spania, Franţa, Grecia etc. PIB-ul se
referă la produsele finale, însă este dificil uneori să stabilim care bunuri
produse sunt bunuri finale şi care consumuri imediate. De asemenea PIB-ul
cuprinde şi serviciile care pot fi separate în servicii finale şi intermediare.
Cercetări privind factorii care pot influenţa competitivitatea pe piaţă a unor
organizaţii româneşti Luminiţa Cristina Pirău 74 Se consideră şi faptul că
PNB = PIB + contribuţia rezidenţilor. În cazul ţărilor dezvoltate diferenţa
dintre cei doi nu este prea mare, în schimb în cazul ţărilor dezvoltate PIB
este de regulă mai mare decât PNB, datorită procentului mare pe care îl au în
PIB profiturile firmelor străine şi care după impozitare de obicei se
repartizează.
 2. Productivitatea muncii
Productivitatea muncii s-ar calcula raportând la PIB sau PNB la cei care au
contribuit efectiv la producerea lui. Din păcate toate dificultăţile şi erorile ar
fi legate de calculul PIB sau PNB se transferă de fapt şi asupra
productivităţii muncii. Cu toate acestea productivitatea muncii pare a fi un
indicator mai relevant; în cazul ei PIB şi PNB se raportează numai la cei
care au contribuit efectiv la producerea lui şi nu la întreaga populaţie. În
această categorie nu intră pensionarii, preşcolarii, elevii sau studenţii, cei
care lucrează în acele servicii care nu sunt incluse în PNB. Aceste categorii
depăşesc de regulă 50% din totalul populaţiei şi deci productivitatea muncii
ar trebui să fie, în fiecare ţară, de cel puţin două ori mai mare decât PIB pe
locuitor sau PNB pe locuitor. Din păcate şi acest indicator aduce probleme,
deoarece este posibil ca o ţară mai puţin dezvoltată să atingă cel puţin în
anumite ramuri un nivel de productivitate relativ ridicat comparabil cu
nivelul productivităţii muncii din unele ţări dezvoltate, şi în plus dacă
dispune de resurse bogate şi uşor exploatabile aşa cum este cazul ţărilor
exportatoare de ţiţei.
3. Structura economiei
Aceasta se referă la ponderea diferitelor ramuri sau sectoare dintr-o
economie. O economie dezvoltată are în componenţa sa ramuri pe care o
economie slab dezvoltată nu le are sau le are într-o pondere mult mai mică.
În ţările slab dezvoltate populaţia este ocupată de obicei, sau în cea mai mare
parte, în sectorul primar al economiei (agricultură şi industria extractivă), iar
sectoarele doi şi mai ales trei ocupă ponderi nesemnificative. Situaţia este
opusă în ţările dezvoltate. Există situaţii în care acest indicator poate induce
în eroare: atunci când o ramură oarecare a sectorului primar are condiţii
foarte bune şi deţine procente importante chiar într-o ţară dezvoltată (Olah,
2006).
4.Structura comerţului exterior
Se referă la structura exporturilor şi a importurilor. În general ţările
dezvoltate importă în primul rând materii prime şi să exportă produse care
încorporează un grad ridicat de tehnologie spre deosebire de ţările mai puţin
dezvoltate care de regulă exportă materii prime şi importă produsele finite.
5. Indicatori ai consumului
 Evidenţiază structura consumului sau a cheltuielilor pentru consum ale
unei familii, consumul de energie pe locuitor, consumul de calorii sau de
proteine pe locuitor, accesul la apă potabilă, la învăţământ şi la sănătate,
ponderea cheltuielilor cu cercetarea şi cu învăţământul din PIB etc. Este
posibil ca o ţară Cercetări privind factorii care pot influenţa competitivitatea
pe piaţă a unor organizaţii româneşti Luminiţa Cristina Pirău 75 oarecare să
stea bine la un anumit indicator, dar slab sau foarte slab la alţii. Este deci
greu de stabilit o ierarhie corectă a tuturor ţărilor lumii.
6. Indicator sintetic Se referă la stabilirea celor mai relevanţi indicatori dintre
cei prezentaţi şi fiecăruia i se atribuie un coeficient de ponderare mai mare
sau mai mic în funcţie de importanţa acordată, după care pe baza lor s-ar
putea stabili ierarhia tuturor ţărilor. Desigur s-ar putea constitui şi un
asemenea indicator în funcţie de limitele ce le au fiecare dintre cei
prezentaţi.

7.Progresul tehnic

Este un indicator relevant deoarece de acesta depinde raportul cantitativ

dintre factorii de producţie implicaţi. Odată cu progresul tehnic creşte
compoziţia organică şi tehnică a capitalului (adică pe măsură ce evoluează
tehnologia, bunurile sunt mai evoluate mai complexe). Dezvoltarea poate fi
reflectată cel mai bine cu ajutorul compeţiţiei organice şi mai ales tehnice a
capitalului. Astfel, cu cât o ţară sau o ramură a economiei sale are o
compoziţie organică şi tehnică mai ridicată cu atât este mai dezvoltată ţara
sau ramura respectivă. Limita acestui indicator este dată de importul de
tehnică de la ţările dezvoltate. O ţară mai puţin dezvoltată ar putea atinge în
ramurile pe care le are o compoziţie organică şi tehnică asemănătoare cu cea
a ţărilor dezvoltate. Totuşi dezvoltarea unei ţări este reflectată prin
capacitatea acesteia de a inventa şi produce utilaje noi. În categoria ţărilor
dezvoltate ar trebui să intre numai acele ţări care au inventat şi produs cel
puţin una din tehnicile de fabricaţie utilizate în momentul de faţă în ţările
considerate dezvoltate (Olah, 2006).
8.Alţi indicatori
Salariul nominal mediu net lunar; populaţia ocupată urban; populaţia
ocupată rural; investiţiile totale în economie, investiţiile în tranzacţii
imobiliare şi în intermedieri financiare; numărul de rezidenţi români care
 lucrează în Uniunea Europeană; numărul pensionarilor; numărul şomerilor;
numărul de rezidenţi străini în România; numărul de liber profesionişti din
România; evoluţia activelor fondurilor închise de investiţii; sumele alocate
lunar pentru investire.

Concluzii
Competitivitatea prezintă aşadar aspecte cantitative și calitative. De aceea, este
foarte dificil de a realiza o metodologie unică în evaluarea competitivităţii.
Metodele existente de evaluare a competitivității prezintă un dezavantaj esențial:
analizează și măsoară o varietate de aspecte separat, factori formaţi din diverşi
indicatori cuantificabili, care afectează competitivitatea economică internațională,
dar nu le conectează într-un sistem interactiv. Ca atare, factorii de competitivitate
se pot selecta ţinând cont de următoarele:

- Să reflecte aspecte fundamentale care modelează competitivitatea internațională.

- Să fie disponibili din surse de date fiabile.

- Să fie măsurabili statistic.

- Să ajute la calcularea și compararea competitivităţii într-un număr mare de

regiuni / țări. În acest fel s-ar putea evita pierderea de timp şi de resurse definitorii
pentru măsurarea competitivităţii unei ţări, care să nu înrăutăţească politica ţării
respective. Totodată permite: vizualizarea poziţiei unei ţări faţă de altele; evaluarea
modificărilor din ţara respectivă, informarea factorilor de decizie politică,
investitorii și alte foruri interesate despre situația țării, evaluarea progresului ţării
faţă de angajamentele internaţionale.
 7. Bibliografie

8. Management strategic de Rusu Corneliu

9. Strategia in afaceri

10. https://biblioteca.regielive.ro/

11. Competivitate regională de Elena Pelinescu

 Motto: “Angajații sunt cel mai important capital al unei companii - sunt
avantaj competitiv. Trebuie să atragă și să păstreze ce este mai bun; se va oferi
acestora încurajare, stimuli, și îi va face să se simtă că sunt o parte integrantă a
misiunii companiei.”
Anne M. Mulcahy (Dolan). Director Executiv la “Xerox Corporation”, Stamford-
California (1952- )

Motto: “O lume competitivă oferă două posibilităţi. Poţi să pierzi. Sau, dacă
vrei să câştigi, poţi să te schimbi.”
Henry Ford

“Cele mai multe organizații nu pot deține mai mult de o idee la un moment dat.
Astfel, ideile complementare sunt întotdeauna considerate ca fiind competitive.
În plus, ca un pendul cuantificat (în mişcare), o organizație poate sări de la o
extremă la alta, fără a mai trece prin mijloc (punctul de zero).”
Major Edward Aloysius Murphy, Jr., Inginer American/Pilot (1918–1990)