Evoluția deontologiei jur

Termenul deontologie este de provenienţă greacă: deon- datorie, obligaţie, trebuie, ceva ce
trebuie, ce se cade, necesitate şi logos- studiu, ştiinţă şi înseamnă teoria datoriei sau, conform
definiţiei Dicţionarului enciclopedic, „Deontologia este teoria îndatoririlor, a obligaţiilor
conştientizate, interiorizate, asumate în temeiul cărora omul are a se manifesta.
Pentru prima dată termenul „deontologie" a fost utilizat de către filozoful englez Jeremy
Bentham (1749-1832) în lucrarea sa Deontology of Science of momlity, publicată în 1834.
Bentham defineşte morala prin noţiunea de „datorie" ce prezintă un mijloc de realizare a
valorilor ca scop al vieţii. Datoria prin care se realizează binele moral exprimă cerinţe obiective
ale nevoilor sociale sau profesionale, precum şi cerinţe subiective, ca răspuns la cerinţele
interioare.
Dacă Bentham a folosit deontologia pentru desemnarea ştiinţei morale în general, mai tîrziu
deontologia este separată de morală şi evoluează ca un sistem de cunoştinţe specifice despre
necesitate, emanînd de la cerinţele morale obşteşti. Acest sistem de cunoştinţe se aplică la o
persoană aparte, un grup de persoane, la societate în general prin norme concrete, principii de
comportament, idealuri morale şi sociale.
Preocupările deontologice, cu reflexia centrată pe conştientizare şi responsabilitate, s-au
impus, mai ales, în societatea modernă, cînd a început să se acorde o mai mare atenţie problemei
privind adaptarea omului la realitatea cu multitudinea sistemelor de valori şi de concepţii asupra
lumii, însoţite de paradoxurile ca, de exemplu, cel al emancipării: pe de o parte, tehnologiile
avansate eliberează şi facilitează obţinerea bunurilor materiale, iar pe de altă parte, acestea pot
deveni un obstacol în dezvoltarea armonioasă a personalităţii astfel, pe lîngă multe avantaje,
prezenţa dominantă a calculatorului în viaţa omului contemporan atrage şi riscul limitării în
dezvoltarea capacităţilor naturale, riscul unei deprofesionalizări, omul devenind în mare măsură
un manipulator, un operator al calculatorului).
În afară de acestea mai există şi alte lucrări renumite cu caracter deontologic: Codul Salernschi
al sănătăţii, Etica, Canonul ştiinţei medicale de Ibn Şina, sau Avicena. Mai tîrziu problema
deontologiei medicale a fost descrisă în lucrări ştiinţifice.
În ceea ce priveşte dezvoltarea deontologiei juridice în Republica Moldova, putem menţiona
că pentru noi acesta este deocamdată un domeniu nou, a cărui dezvoltare a început odată cu
trecerea la un nou tip de organizare relaţiilor sociale, care au reclamat apariţia şi statornicirea
unor cerinţe deontologice. Acestea au luat forma codurilor deontologice: Codul deontologic al
procurorilor, aprobat prin Hotărîrea Colegiului Procuraturii Generale nr.2 din 7.04.2000; Codul
deontologic al Avocaţilor, adoptat la Congresul avocaţilor din 20 decembrie 2002; Codul de
etică al Judecătorului, adoptat la Conferinţa judecătorilor din 4 februarie 2000; Codul
deontologic al notarilor din Republica Moldova, adoptat la Adunarea generală a notarilor din 24-
25 septembrie 1999; Codului Poliţienesc al Republicii Moldova, aprobat prin ordinul ministrului
afacerilor interne nr. 2 din 09 ianuarie 2003 „Cu privire la aprobarea Codului Poliţienesc al
Republicii Moldova". Drept cosecinţă, Guvernul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 1385 din
30 octombrie 2002, aprobă „Concepţia politicii de cadre juridice" care cere societăţii modeme ca
serviciile juridice să fie prestate de jurişti competenţi in plan profesional şi cu o bună reputaţie.
2. Definirea noț de etică, morală, deontologie
Pentru a defini corect deontologia juridică, trebuie mai întîi să precizăm unele noţiuni. Mai întîi
trebuie să ştim că:
— etica este o ramură a filozofiei, care are ca obiect de cercetare morala, relaţiile morale ca
formă specifică a conştiinţei morale şi activităţii omului; cuprinde o totalitate de norme de
comportament al purtătorilor profesiei juridice, imprimînd un caracter moral activităţii lor de
muncă şi în afara acesteia
— morala este o formă a conştiinţei sociale şi realizarea ei în practică, confirmînd un anumit
tip de comportament social al oamenilor şi utilizată ca bază generală socială de reglementare;
moralitatea presupune realizarea în practică a idealurilor şi scopurilor morale, sub diferite
forme ale activităţii sociale prin cultura comportamentului oamenilor şi a relaţiilor dintre ei.
Deontologia ca o ramură a ştiinţei juridice şi o disciplină de studiu, care prezintă un sistem
generalizat de cunoştinţe despre activitatea juridică practică şi codurile de comportament
profesional, adică o grupă optimală de norme permisive, obligatorii, de interzicere şi cu caracter
de recomandare, de care trebuie să se conducă juristul în relaţiile apărute la îndeplinirea
atribuţiilor de serviciu.
Astfel, ştiinţei deontologiei juridice putem atribui următoarele trăsături specifice:
— este o ştiinţăcare împreună cu alte ştiinţe formează sistemul cunoştinţelor umanitare;
— dezvăluie conţinutulşi interlegătura dintre aşa fenomene sociale ca ştiinţa juridică şi
practica juridică, determinînd funcţiile lor;
— formulează sistemul de cerinţede ordin personal şi profesional, oglindeşte partea etică a
activităţii juristului, luînd în considerare specializarea profesiei juridice;
— studiază sistema,formele, metodele şi mijloacele de pregătire a unor jurişti profesionişti
înalt calificaţi;
este o ştiinţă destul de tînără,se află în etapa de dezvoltare, dar care puţin cîte puţin ocupă
locul binemeritat în sistemul cunoştinţelor juridice.
2. Obiectul de studiu al DJ
Aşadar, obiectul ştiinţei deontologia juridica îl formează; teoria juridică, practica juridică şi
sistemul de cerinţe morale înaintate faţă de jurist, care formează eticheta activităţii profesionale a
lui. în realizarea acestuia se folosesc şi cunoştinţe din alte domenii - pedagogie, sociologie, iar
uneori, la elaborarea unor recomandări practice pentru sistemul de pregătire a cadrelor,
reorganizarea învăţămîntului juridic ori a sistemului de educare juridică, se pot folosi şi elaborări
din dreptul constituţional, filozofie şi teoria dreptului.
— Astfel, obiectul disciplinei deontologia juridică îl formează:
noţiunile generale despre disciplina de studiu, determinarea volumului de cunoştinţe şi
importanţa lor practică;
— studierea activităţii juridice şi formele lor de exprimare;
— personalitatea juristului, calităţile personale în funcţie de specificul profesiei juridice;
— studierea bazei normative de efectuare a activităţii juridice, codurilor deontologice;
studierea specialităţilor şi specificul lor în limitele profesiei juridice.
3. Metode de cercetare
Pentru a se constitui, o ştiinţă are nevoie de anumite metode de cercetare care să ducă la
rezultatele adecvate pe care le cercetează. Pe parcursul dezvoltării eticii un rol important l-a avut
metoda speculativă – legile morale sunt ceva înnăscut, ca ceva de la început dat, atribuindu-le
origine divină.
Metoda empirică – prin analizarea faptelor, din perspectivă morală, în baza experiențelor avute te
poţi ridica până la formularea unor legi cauzale ale moralităţii. În etică trebuie plecat de la
faptele morale deoarece acestea alcătuiesc realitatea morală. Aplicând această metodă
descoperim idealul moral.
Metoda prospectivă – elaborarea unor norme etico-deontologice în baza vectorilor sau
tendinţelor din societatea europeană.
4. Funcțiile deontol jur
Funcţiile deontologiei juridice au destinaţie teoretică şi practică, orientate spre îndeplinirea
calitativă de către jurist a datoriei sale profesionale.
Funcţiile de bază sunt:
1) gnoseologică (informativă) — se manifestă prin asimilarea cunoştinţelor deontologice,
dezvăluirea esenţei activităţii juridice, comportamentului profesional al juristului, a gradului de
cultură a lui, evidenţierea normelor- cerinţe de care trebuie să se călăuzească în activitatea sa;
cunoaşterea actelor normative care stau la baza activităţii lui, precum şi a informaţiei operative
ce ţine de domeniul deontologiei juridice;
2) euristică — constă în studierea detaliată a practicii juridice şi descoperirea noilor legităţi
de comportament profesional al juristului. Autorul O. F. Scacun menţioneză că prin această
funcţie „se formează noi cunoştinţe, permanent se perfecţionează modelul profesiei juridice şi
normativele culturii juristului"1;
3) pronosticare— se rezumă la elaborarea unor perspective de dezvoltare a activităţii
juridico-practice în baza reflectării adecvate, obiective a legităţilor de funcţionare a statului şi
dreptului, culturii societăţii;
4)axiologică (axiologie - teoria valorilor) se exprimă prin aprecierea relaţiilor umane şi
fenomenelor sociale, pronunţarea asupra binelui şi răului, dreptăţii şi nedreptăţii. Obiectul
de apreciere este comportamentul profesional al juristului, faptele lui, intenţiile, motivele,
5) ideologică — constă în elaborarea unor concepţii fundamentale despre căile de
perfecţionare a practicii şi profesionismului juristului, confirmarea politicii juridice a
statului, pe care juriştii sunt chemaţi sa o realizeze în viaţă. La moment, sistemul
normativ este destul de greu şi încurcat, instituţiile juridice sunt imperfecte şi nu pot
garanta ocrotirea demnităţii, sănătăţii, proprietăţii, vieţii cetăţenilor. Acestea rămîn pe

1 Скакун О.Ф., указ.соч.,c.28.

14
 conştiinţa juriştilor ce activează în practică şi ele nu pot fi îndreptăţite prin motive
obiective sau istorice.
6)educativă — se exprimă prin educarea şi autoeducarea juristului în conformitate cu
normativele culturii profesionale, standardele profesiei juridice. Aceste standarde sunt stabilite la
nivel internaţional prin diferite documente. Unul dintre acestea este Standardele independenţei
profesiei juridice ale asociaţiei internaţionale a juriştilor, adoptat la Conferinţa AIJ în luna
septembrie 1990 la New York2. Acest document stipulează că profesia juridică este
independentă, înfăptuieşte justiţia, abilitată să promoveze adevărul, şi joacă un rol important în
susţinerea normelor deontologice, apărarea cetăţenilor de abuz şi limitări nefondate, asigurarea
asistenţei juridice tuturor celor interesaţi.
7) aplicativă — constă în analiza acţiunilor juristului în conformitate cu datoria profesională în
procesul activităţii juridice. Acestea se analizează luînd în considerare influenţa diferiţilor
stimulatori asupra activismului practic profesional. Această funcţie mai presupune şi elaborarea
unor recomandări pentru rezolvarea problemelor apărute în activitatea juridică.
5. Importanța DJ
Deontologia juridică, ca disciplină de studiu, prezintă o importantă funcţie formativă, asigurînd
un minimum de cunoştinţe fundamentale, absolut necesare, cu caracter benefic şi util pentru
dezvoltarea personalităţii juristului, pentru realizarea şi integrarea armonioasă în mediul natural
şi social, îl ajută pe viitorul jurist să se lumineze asupra propriei alegeri prin interiorizarea unor
valori şi principii, a idealului de muncă şi de viaţă.
Studierea deontologiei juridice are rolul de a ascuţi simţul moral în judecarea cu
obiectivitate, în aflarea unor soluţii de optimizare a stării de fapt, prin aplicarea acestei moralităţi
cînd eşti pus în faţa aprecierii fenomenelor morale, psihologice, juridice, ecologice.
în plan profesional deontologia juridică contribuie decisiv la formarea personalităţii
viitorului jurist, care îşi asumă responsabilităţi ştiind că regula dintîi este îndeplinirea datoriei,
realizarea misiunii pe care o are.
în această privinţă posibilităţile deontologiei juridice, ca teorie ştiinţifică a datoriei
profesionale a juristului, sînt impunătoare şi se manifestă prin următoarele:
1) normativitatea activităţii juridice nu se dispersează de factorii social psihologici. Acordînd
servicii juridice (consultaţii, apărare, luări de cuvînt în instituţii juridice şi altele), juristul
efectuează o muncă profilactică în societate, o „lecuieşte" într-un anumit fel, anihilează
neajunsurile, ajută oamenilor în rezolvarea problemelor de viaţă.
normativele deontologice ale culturii juristului orienteză conştiinţa profesională a lui la implicarea în
soarta altor oameni, la lupta cu faptele ilegale, la instaurarea legalităţii şi a ordinii de drept în societate.
Ca disciplină umanitară, deontologia juridică dezvăluie importanţa unor sau altor acţiuni, fapte, motive,
calităţi specifice ale juriştilor, ajută la formarea unor calităţi moral-psihologice necesare acestei profesii;
previne devierile psihice, posibile în urma îndeplinirii îndelungate a atribuţiilor profesionale specifice.

6. Izvoarele DJ
Izvoarele nationale: Codul deontologic al procurorilor, aprobat prin Hotărîrea Colegiului Procuraturii
Generale nr.2 din 7.04.2000; Codul deontologic al Avocaţilor, adoptat la Congresul avocaţilor din 20
decembrie 2002; Codul de etică al Judecătorului, adoptat la Conferinţa judecătorilor din 4 februarie 2000;
Codul deontologic al notarilor din Republica Moldova, adoptat la Adunarea generală a notarilor din 24-25
septembrie 1999; Codului deontologic al colaboratorului politiei al Republicii Moldova. In 2002 a avut
loc Conferinta ştiinţifico-practică „Standardele naţionale şi practica internaţională de pregătire a cadrelor
jurudice". Drept cosecinţă, Guvernul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 1385 din 30 octombrie 2002,
aprobă „Concepţia politicii de cadre juridice" care cere societăţii modeme ca serviciile juridice să fie
prestate de jurişti competenţi in plan profesional şi cu o bună reputaţie.