1. Apariția deontologiei ca știință.

Termenul deontologie este de provenienţă greacă: deon- datorie, obligaţie, trebuie, ceva ce trebuie, ce se cade, necesitate
şi logos- studiu, ştiinţă şi înseamnă teoria datoriei 
în ceea ce priveşte dezvoltarea deontologiei juridice în Republica Moldova, putem menţiona că pentru noi acesta este deocamdată un
domeniu nou, a cărui dezvoltare a început odată cu trecerea la un nou tip de organizare relaţiilor sociale, care au reclamat apariţia şi
statornicirea unor cerinţe deontologice. Acestea au luat forma codurilor deontologice: Codul deontologic al procurorilor, aprobat prin
Hotărîrea Colegiului Procuraturii Generale nr.2 din 7.04.2000; 

2. Noțiunea şi caracteristica generală a deontologiei juridice.

Deontologia juridică este o ştiinţă despre corelarea necesarului şi a esenţei în activitatea juridică, despre cerinţele sociale înaintate faţă
de jurist, faţă de obligaţiile lui profesionale şi morale, despre metodele şi mijloacele de îndeplinire a funcţiilor mai corect şi precis. 
Astfel, ştiinţei deontologiei juridice putem atribui următoarele trăsături specifice: 
— este o ştiinţă care împreună cu alte ştiinţe formează sistemul cunoştinţelor umanitare; 
— dezvăluie conţinutul şi interlegătura dintre aşa fenomene sociale ca ştiinţa juridică şi practica juridică, determinînd funcţiile lor; 
—formulează sistemul de cerinţe de ordin personal şi profesional, oglindeşte partea etică a activităţii juristului, luînd în considerare
specializarea profesiei juridice; 
— studiază sistema, formele, metodele şi mijloacele de pregătire a unor jurişti profesionişti înalt calificaţi; 
— este o ştiinţă destul de tînără, se află în etapa de dezvoltare, dar care puţin cîte puţin ocupă locul binemeritat în sistemul
cunoştinţelor juridice. 

3. Obiectul de studiu al deontologiei.

Obiectul ştiinţei deontologia juridica îl formează; teoria juridică, practica juridică şi sistemul de cerinţe morale înaintate faţă de jurist,
care formează eticheta activităţii profesionale a lui. în realizarea acestuia se folosesc şi cunoştinţe din alte domenii - pedagogie,
sociologie, iar uneori, la elaborarea unor recomandări practice pentru sistemul de pregătire a cadrelor, reorganizarea învăţămîntului
juridic ori a sistemului de educare juridică, se pot folosi şi elaborări din dreptul constituţional, filozofie şi teoria dreptului. 

4. Scopul deontologiei juridice ca disciplină de studiu.

Scopul deontologiei juridice ca disciplină de studiu este de a da viitorului jurist cunoştinţe modeme despre esenţa reală şi conţinutul
profesiei alese. 
Acest scop, la rîndul său, poate fi realizat în următoarele condiţii: 
 a)  studierea specificului activităţii practico-juridice;
 b)  determinarea standardelor spre care trebuie să tindă orice
abiturient - viitorul jurist practician;
 c)  elaborarea unor metode de cunoaştere calitativă a
disciplinelor juridice, de formare şi dezvoltare a unor
capacităţi şi deprinderi profesionale;
 d)  ridicarea rolului juristului şi a activităţii pe care urmează să
o exercite la nivel moral.

5. Sarcinile deontologiei juridice ca disciplină de studiu.

Scopul deontologiei juridice se realizeză prin următoarele sarcini: 
— în conformitate cu cerinţa progresului social, se va determina rolul şi necesitatea activităţii juridice în contextul activităţii sociale. 
Aceasta se ll explică prin faptul că alături de alte necesităţi sociale, omul are nevoie de asistenţa juridică care să-i satisfacă cerinţele de
ordin 
juridic.
— înţelegerea corectă a datoriei profesionale, dezvăluirea 
esenţei moral-psihologice şi profesional juridice a ei. Categoria datoriei trebuie înţeleasă corect de către jurist, deoarece anume datoria
îl impune să acţioneze într-un fel sau altul, să fie responsabil şi să fie considerat o persoană cu morală. 
— Umanizarea activităţii juridice prin excluderea formalismului în acordarea serviciilor profesional-juridice. Autorul A. P. Ocusov
menţionează că „juristul trebuie să aleagă din totalitatea „dreptăţilor" dictate de morala personală, etica profesională şi morala
generală anume acea dreptate care într-o măsură mai mare corespunde necesităţilor vitale ale unui individ concret"14. 

6. Importanța deontologiei juridice ca disciplină de studiu.

Deontologia juridică, ca disciplină de studiu, prezintă o importantă funcţie formativă, asigurînd un minimum de cunoştinţe
fundamentale, absolut necesare, cu caracter benefic şi util pentru dezvoltarea personalităţii juristului, pentru realizarea şi integrarea
armonioasă în mediul natural şi social, îl ajută pe viitorul jurist să se lumineze asupra propriei alegeri prin interiorizarea unor valori şi
principii, a idealului de muncă şi de viaţă. 
Studierea deontologiei juridice are rolul de a ascuţi simţul moral în judecarea cu obiectivitate, în aflarea unor soluţii de optimizare a
stării de fapt, prin aplicarea acestei moralităţi cînd eşti pus în faţa aprecierii fenomenelor morale, psihologice, juridice, ecologice. 
7. Funcțiile deontologiei juridice.
Funcţiile de bază sunt: 
1) gnoseologică (informativă) — se manifestă prin asimilarea cunoştinţelor deontologice, dezvăluirea esenţei activităţii juridice,
comportamentului profesional al juristului, a gradului de cultură a luI.
2)euristică — constă în studierea detaliată a practicii juridice şi descoperirea noilor legităţi de comportament profesional al juristului. 
3)pronosticare — se rezumă la elaborarea unor perspective de dezvoltare a activităţii juridico-practice în baza reflectării adecvate,
obiective a legităţilor de funcţionare a statului şi dreptului, culturii societăţii; 
4)axiologică (axiologie - teoria valorilor) se exprimă prin aprecierea relaţiilor umane şi fenomenelor sociale, pronunţarea asupra
binelui şi răului, dreptăţii şi nedreptăţii. 
5)ideologică — constă în elaborarea unor concepţii fundamentale despre căile de perfecţionare a practicii şi profesionismului
juristului, confirmarea politicii juridice a statului, pe care juriştii sunt chemaţi sa o realizeze în viaţă. 
6) educativă — se exprimă prin educarea şi autoeducarea juristului în conformitate cu normativele culturii profesionale, standardele
profesiei juridice. 
7) aplicativă — constă în analiza acţiunilor juristului în conformitate cu datoria profesională în procesul activităţii juridice. 

8. Principiile deontologiei juridice.

Principiul umanismului — presupune o atitudine omenească faţă de o persoană concretă, luînd în considerare trăsăturile individuale
ale acesteia, prin încercarea de a lua locul clientului şi de a privi situaţia de pe poziţia lui, de a-1 compătimi, a-i asculta necazul şi a-i
acorda ajutor.
Principiul justiţiei, echităţii — presupune corespunderea activităţii practice a juristului cu statutul social al lui, meritelor lui cu
recunoaşterea socială, muncii cu recompensa, scopului cu mijloacele de atingere a lui, drepturilor cu obligaţiile, infracţiunilor cu
pedepsele. 
Principiul legalităţii - constă în aceea că, la formarea propriilor reguli de comportament, juristul trebuie să se conducă de prescripţiile
legislaţiei în vigoare, adică să cunoască legea şi să acţioneze în strictă conformitate cu ea. 
Principiul adevărului - presupune stabilirea în fiecare cauză juridică a unui adevăr absolut. 
Principiul pluralismilui 22— este susţinut doar de unii autori şi se manifestă prin tolerarea poziţiei ideologice a clienţilor, a
convingerilor politice sau religioase, a apartenenţei de partid, a poziţiei sociale a lor. 
Principiul activismului profesionist-juridic — prevede o activitate cu scop bine conturat a juristului profesionist în realizarea
competenţei sale în limitele normei juridice. 

9. Activitatea juridică - formă a activității sociale.

Activitatea juridică este o formă a activităţii sociale, care se înfăptuieşte de jurişti specialişti cu scopul de a obţine un rezultat juridic
prin satisfacerea intereselor subiecţilor sociali în conformitate cu cerinţa dreptului. 

10. Trăsăturile fundamentale ale activității juridice.

—Activitatea juridică se săvîrşeşte în sfera dreptului. Prezenţa dreptului în societate presupune şi prezenţa activităţii juridice care
asigură funcţionarea dreptului, acţiunea lui. 
—Activitatea juridică se înfăptuieşte de către jurişti specialişti pe bază profesională. Aceasta înseamnă că în sfera activităţii juridice
muncesc specialişti profesionişti, care deţin cunoştinţe juridice specializate, cu capacităţi respective de muncă şi îndeplinesc în mod
calificat acţiuni juridice importante, ce determină conţinutul activităţii lor. 
— Activitatea juridică este îndreptată spre organizarea activităţii altor subiecţi de drept. După cum ştim, toţi indivizii sunt egali în
faţa dreptului, adică dreptul tratează la fel toţi subiecţii participanţi la raporturile juridice. 
— Scopul activităţii juridice este reglementarea şi coordonarea relaţiilor sociale. Dreptul stabileşte limitele comportamentului
omului, care nu pot fi depăşite, deoarece poate fi încîlcat hotarul libertăţii altei persoane, are loc implicarea în sfera dreptului a altui
subiect. 
— Activitatea juridică în procesul realizării sale foloseşte atît mijloace juridice cît şi nejuridiceActivitatea în sfera dreptului este de
neconceput fără astfel de mijloace care într-un fel sau altul sunt legate de drept şi îndeplinesc rolul de instrument de bază în realizarea
atribuţiilor juriştilor specialişti. 

11. Conținutul activității juridice.

Conţinutul activităţii juridice este alcătuit din acţiuni concrete, a căror enumerare influenţează stabilirea volumului, sferei şi formei
activităţii juridice. în condiţiile progresului social, complicării relaţiilor sociale, în mod corespunzător se schimbă conţinutul şi forma
practicii sociale, respectiv şi a celei juridice. 
Activităţile juridice pot fi clasificate conform anumitor criterii: 
—după conţinut: consultarea, interpretarea textelor actelor normative, prelegerile în instituţii, evaluarea rezultatelor juridice ş.a.; 
—după specializarea profesională şi subiecţii ce o înfăptuiesc: de urmărire penală, notarială, de judecător, procuror, avocat; 
—după sfera socială: activitate juridică în sfera economică, politică, culturală; 
— după numărul de persoane ce o înfăptuiesc: individuală şi colectivă; 
—după efortul intelectual depus: ştiinţifică, didactică, de căutare, organizaţională, reconstructivă, de înregistrare, comunicativă. 

12. Profesia - jurist.

Profesia de jurist acoperă un domeniu larg de activitate care cere cunoştinţe juridice, abilităţi şi deprinderi necesare pentru 
exercitarea unei munci stabilite în sfera dreptului. 
Profesia juristului se caracterizează prin următoarele trăsături: 
1) este o profesie umană;
2) are un caracter public (statal);
3) are o orientare educaţional-psihologică;
4) are un caracter de cercetare, creator;
5) independenţă şi imparţialitate în luarea de hotărîri;
6) profesionism;
7) activitatea are caracter juridic, prin aceasta deosebindu-se 
de activitatea economică, de conducere, culturală etc.

13. Autoritatea profesiei juridice.

Autoritatea profesiei juridice rezidă în misiunea în societate a judecătorului, avocatului, procurorului, consultantului juridic, notarului,
anchetatorului şi a altor jurişti profesionişti. Autoritatea profesiei juridice în mare măsură depinde de: 
— politica de drept a statului; 
— conformitatea pregătirii şi activităţii practice a juristului cu standardele profesionale, care se manifestă prin respectarea
normativelor deontologice ale profesiei sale. 

14. Noțiunea de cultură juridică şi tipurile ei.

Cultura juridică, presupune capacitatea de a aplica în practică normele juridice ce ar asigura legalitatea, ar convinge individul în
importanţa dreptului şi mijloacele de realizare a lui, în responsabilitatea pentru actele ce se săvîrşesc practic .
Cultura juridică poate fi clasificată în: 
-  cultură juridică a societăţii; 
-  cultură juridică a personalităţii;
- cultură juridică a unui grup profesional sau cultură
juridică

15. Cultura profesional juridică a juristului.

Cultura profesional juridică constituie cultura juridică a apărătorilor legii (juriştilor). Ea presupune un sistem de cunoştinţe profesional
juridice, deprinderi şi îndatoriri, ce caracterizează nivelul dezvoltării juridice a persoanei, realizat în procesul exercitării fucţiilor de
lucru, în strictă conformitate cu legea. 

16. Gîndirea profesională a juristului.

Gîndirea profesională a juristului este un proces de reflectare a conţinutului informaţional - juridic, ce s-a format datorită standardelor
profesionale stabilite şi serveşte drept orientare generalizată într-o situaţie concretă, profesional juridică a realităţii. Abilitatea de a
gîndi juridic înseamnă operarea bine stabilită cu noţiuni, în condiţiile unei situaţii importante juridico- practice apărută în activitatea
juristului. Gîndirea judecătorului, avocatului, ofiţerului de urmărire penală este practică, în fiecare etapă ea fiind legată de anumite
manifestări practice. 

17. Competența ca indicator al măiestriei profesionale a juristului.

Competenţa reprezintă cel mai relevant indicator al activităţii practice profesionale a juristului specialist, al măiestriei lui în acel
domeniu al practicii juridice în care munceşte. 
Responsabilitatea juristului survine pentru incapacitatea şi nedorinţa de a îndeplini atribuţiile corect şi în volum deplin sau depăşirea
lor, amestecul în sfera de activitate a altor jurişti. 
Competenţa juristului cuprinde un şir de elemente ce-i stabilesc esenţa: 
— cognitiv (informaţional) - prezenţa unor cunoştinţe, capacităţi, abilităţi necesare pentru îndeplinirea datoriei profesionale,
permanenta lor reînnoire şi desăvîrşire; 
—normativ - volumul de împuterniciri (drepturi şi obligaţii), precum şi responsabilităţi ale juristului stabilite de lege sau de alte acte
normative; 
—funcţional - capacitatea juristului de a îndeplini obligaţiile profesionale în conformitate cu funcţiile şi sarcinile organului în baza
experienţei juridice personale, colective şi teritoriale. 
18. Deformarea profesională şi căile de depășire a ei.
Cele mai tipice greşeli care însoţesc în prezent activitatea juridică practică sunt: 
1) Abuzul de putere şi abuzul de serviciu. 
2) Necompetenţa 
3) Denaturarea procesului de descoperire a infracţiunilor. 
4) Pronunţarea sentinţei de învinuire cu încălcarea principiului prezumţiei nevinovăţiei. 
5)încălcarea principiului proporţionalitatea pedepsei cu gravitatea faptei şi adoptarea hotărîrilor „la comandă". 

19. Politica, cultura politică şi tipurile ei.

Politica este ştiinţa şi arta de a guverna un stat; formă de organizare şi de conducere a unei comunităţi umane prin care se instituie, se
menţine şi se garantează o anumită ordine internă, se asigură securitatea externă.
Cultura politică reprezintă un sistem de cunoştinţe, atitudini, în raport cu valorile politice şi formele de participare la activitatea
politică, folosite pentru transpunerea acestor valori în viaţă74. Cultura politică are două aspecte: static - sistemul de valori apreciate
de societate, şi dinamic - formele de participare a subiecţilor sistemului politic al societăţii la viaţa politică. Valorile politice sunt:
libertatea politică, democraţia, drepturile politice, norma politică, procedura politică şi altele. Formele de participare la activitatea
politică: alegerile, activitatea parlamentară, membru de partid şi altele. 
Cultura politică poate fi de mai multe feluri în funcţie de subiecţii vieţii politice. Astfel avem: 
a) cultura politică a societăţii;
b) cultura politică a personalităţii;
c) cultura politică a unui grup.

20. Noțiunea şi structura culturii politice a juristului.

Cultura politică a juristului reprezintă cunoştinţe politice, capacităţi, deprinderi, abilităţi, valori şi reguli de comportament
implimentate în practică ca subiect al puterii politice.
* Cultura politică a juristului are următorul conţinut: 
- Conştiinţa politică alcătuită din totalitatea ideilor, valorilor, orientărilor politice şi autodeterminarea politică (de dreapta, de stînga,
liberal sau centrist). 
- Relaţiile politice - interdependenţă politică (colaborare, confruntare, indiferenţă faţă de instituţiile statale), conflictul politic,
autoritatea politică, reputaţia politică. 
- Comportamentul politic - acţiuni politice (participarea la mitinguri, demonstraţii, pichetări, greve), consecinţe politice, sancţiuni şi
practici politice. 

21. Nivelurile culturii politice a juristului.

Cultura politică a juristului este un fenomen alcătuit din mai multe componente, deoarece credem că ar fi incorect să reducem cultura
politică a lui exlusiv la atitudinea juristului faţă de stat, partide, mişcări social politice, metode de conducere. Acestea sunt: 
a) reprezentările despre lumea înconjurătoare;Reprezentările conceptuale despre lume sunt determinate de alegerea poziţiei politice,
reieşind din valorile preferate - individuale sau colective, religioase sau ateiste, naţionale sau internaţionale, conflictuale sau
consensuale, practice sau idealiste. 
b) atitudinea faţă de putere;Atitudinea juristului faţă de putere ca faţă de centrul de conducere are specificul său, dictat de cunoştinţele
sale profesional juridice şi de poziţia de serviciu. 
c) atitudinea faţă de fenomenele politice.Atitudinea juristului faţă de diferite fenomene politice: politica statală, legăturile interstatale,
atitudinea faţă de sine ca subiect al puterii politice. Aceasta presupune includerea reală a juristului în toate treburile obşteşti şi publice,
depăşirea conflictului dintre interesele generale şi cele personale, ridicarea activismului în toate sferele vieţii sociale. 

22. Pluralismul şi neutralitatea politică în activitatea profesională a juristului.

Pluralismul politic reprezintă concurenţa liberă şi diversă a ideilor politice, gîndirii, partidelor, care exlude monopolizarea puterii de
stat, cu ajutorul diferitelor tipuri de contragreutăţi. 
juristul trebuie să se conducă în activitatea sa de ultimul principiu. Aceasta presupune căutarea consensului, compromisurilor,
respectarea legii, a drepturilor omului, a principiilor democratice. Un lucrător din sfera juridică nu poate refuza serviciile unui client
din convingeri politice, să fie părtinitor, din motivul că nu împărtăşeşte aceeaşi poziţie politică. 
juristul, ca şi ceilalţi cetăţeni, indiferent de sfera de activitate şi funcţia deţinută, este firesc să susţină anumite concepţii politice, să fie
adeptul platformei politice a oricărui partid sau mişcare, dar aceasta nu trebuie să prezinte impedimente în exercitarea onestă a
funcţiilor sale. 

23. Asociațiile obștești ale juristului.

Asociaţiile obşteşti create de jurişti joacă un rol esenţial în susţinerea standardelor profesionale şi a normelor etice, în apararea
membrilor lor de încălcări şi interdicţii nejustificate, în asigurarea cu asistenţă juridică a tuturor solicitanţilor, precum şi legătura cu
instituţiile guvernamentale şi alte instituţii în numele înfăptuirii justiţiei. 
In Republica Moldova activează următoarele asociaţii obşteşti ale juriştilor: 
1Uniunea Juriştilor din Moldova 
Obiectivele Uniunii Juriştilor din Moldova sunt: 
— să militeze consecvent pentru recunoaşterea, aplicarea şi respectarea deplină a drepturilor omului conform legislaţiei naţionale şi
normelor de drept internaţional; 
— să lupte pentru promovarea intereselor profesionale legitime ale diferitelor categorii de jurişti; 
— să contribuie la reorganizarea instituţiilor de drept şi formarea unui mecanism juridic eficient, în conformitate cu Constituţia
Republicii Moldova, alte acte juridice naţionale şi internaţionale la care statul nostru a aderat, inclusiv pregătirea cadrelor din aceste
organe conform noilor cerinţe; 
2Asociaţia Judecătorilor din Republica Moldova 
_ să apere drepturile, interesele legitime şi demnitatea judecătorilor şi a membrilor familiilor lor; 
— să asigure prin orice mijloace principiile de inamovibilitate şi irevocabiiitate a judecătorilor de pe teritoriul Republicii Moldova; 
— să reprezinte judecătorii Republicii Moldova în faţa Guvernului Republicii Moldova, precum şi în relaţiile internaţionale; 
3Asociaţia Poliţiştilor din Republica Moldova 
— colaborarea internaţională şi întărirea înţelegerii reciproce pentru probleme profesionale; 
— favorizarea întâlnirilor personale prin schimbul de persoane şi grupuri de persoane, prin vizite reciproce, prin călătorii în grup,
precum şi prin corespondenţe, care să conducă la stabilirea, menţinerea şi dezvoltarea unui climat de prietenie între toţi membrii
Asociaţiei, atît pe plan intern cît şi internaţional; 
— dezvoltarea unor activităţi sociale şi culturale favorizînd schimbul de experienţe profesionale prin organizarea de conferinţe,
sesiuni de lucru, schimburi de reviste sau diverse lucrări, vizite de studiu la instituţiile similare şi altele; 
4Liga avocaţilor din Republica Moldova 
— asigurarea înaltului profesionism în apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor fizice şi juridice; 
— asigurarea condiţiilor pentru realizarea mai perfectă a potenţialului profesional al membrilor Ligii; 
— reprezentarea şi apărarea intereselor membrilor Ligii în structurile statale. 
5Agenţia pentru susţinerea învăţămîntului juridic şi a organelor de 
drept „EX LEGE" 
— favorizarea şi contribuirea la dezvoltarea învăţămîntului juridic şi a activităţii organelor de drept în Republica Moldova; 
— promovarea şi susţinerea prin diverse mijloace a învăţămîntului juridic, a cercetărilor ştiinţifice şi a publicaţiilor în domeniul
dreptului; 

24. Noțiunea cultură etică a juristului.

Cultura etică ocupă un loc central în cultura personală a juristului. Acest fapt este condiţionat de caracterul activităţii sale, ea fiind
legată de asigurarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, îndeplinirea obligaţiilor ei în faţa societăţii, statului, care la rîndul lor
înaintează faţă de jurişti cerinţe etico-moral înalte. 

25. Codul etic profesional al juristului.

Prin cod deontologic al juriştilor se 
înţelege ansamblul principiilor morale care îndrumează conduita juriştilor, stau la baza activităţii lui şi servesc drept orientare
metodologică. 
La general, codul deontologic conţine următoarele principii: 
1) Respectarea principiului supremaţiei legii şi a dreptului. Aceasta înseamnă că juristul conştientizează misiunea sa de a sluji
dreptului şi legii 
2) Atitudinea umană faţă de om, adică atitudinea faţă de viaţă şi sănătate, onoare şi demnitate ca valori sociale supreme. 
3) Corectitudinea este principiul care indică nivelul înalt ce însoţeşte îndeplinirea tribuţiilor profesionale. 
4)  încrederea înseamnă atitudinea persoanei faţă de acţiunile altei persoane, faţă de sine
5)  Compătimirea presupune înţelegerea trăirilor altei persoane.
6) Onoarea presupune principialitate, încredere în obligaţiile asumate, convingerea subiectivă în justeţea muncii efectuate, sinceritate
faţă de sine şi de alţii, recunoaşterea drepturilor altor persoane. 
7) îndeplinirea conştiincioasă a obligaţiilor este o calitate ce 
presupune nu doar competenţă, ci şi consacrarea deplină a forţelor şi capacităţilor, concentrarea tuturor puterilor pentru îndeplinirea
datoriei profesionale în termene foarte scurte. 
26. Secretul profesional al juristului.
Secretul profesional este o informaţie ce nu trebuie divulgată în virtutea datoriei profesionale, fiind una dintre condiţiile de
desfăşurare cu succes a activităţii juristului, informaţia tăinuită se poate afla în posesia, folosinţa sau dispoziţia unor persoane fizice
sau juridice, urmînd să fie dezvăluită la propria lor dorinţă, în conformitate cu condiţiile prevăzute de aceştia.
Secretul profesinal, în funcţie de purtător, poate fi: 
 a)  secret de stat - informaţii protejate de stat din domeniul militar, economic, tehnico-ştiinţific, politic, de recunoaştere,
 b)  secretul comercial - informaţii ce nu constituie secret de stat, care ţin de producţie, tehnologie, administrare

27. Jurămîntul juristului.

Jurămîntul este o formulă şi un act solemn prin care o persoană se obliga să-şi facă datoria faţă de ţară şi de popor. Avocaţii, notarii,
judecătorii, procurorii, poliţiştii, intrînd în exerciţiul funcţiunii, depun jurămîntul prin care jură să îndeplinească conştiincios
obligaţiile profesionale şi să păstreze secretul profesional. Astfel, prin jurămînt un jurist: 
— îşi asumă obligaţia moral juridică în faţa profesiei, societăţii şi statului; 
— recunoaşte legătura obiectivă politico-juridică exsitentă dintre activitatea profesională şi o societate şi un stat concret; 
— apreciază subiectiv apartenenţa sa faţă de acest stat şi munca profesională în cadrul lui. 

28. Deformarea morală şi răspunderea morală a juristului.

Motive interne de degradare morală a juriştilor practicieni pot fi: 
— volumul supraîncărcat de lucru şi lipsa controlului asupra executării; 
—nivelul scăzut al educaţiei morale în colectiv şi al culturii juridice; —nivelul scăzut al calificării şi necorespunderea postului
ocupat; 
—  remunerarea necorespunzătoare muncii depuse, lipsa altor forme de stimulare materială, condiţiile de muncă nesatisfăcătoare; 
Trei etape de deformare profesional morală a juristului :
1) substituirea normelor generale ale eticii profesionale cu principii antimorale; 
2) substituirea cerinţelor datoriei de serviciu cu interese personale de profit; 
3)formarea înclinaţiilor spre săvîrşirea încălcărilor. 
Răspunderea morală a juristului înseamnă obligaţia acestuia de a-şi da seama de acţiunile, faptele, conduita, relaţiile sale în procesul
activităţii juridice practice. 

29. Noțiunea de estetică şi cultura estetică a juristului.

Estetica este ştiinţa care studiază legităţile şi categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare a frumosului, în estetică se
deosebesc două curente: 
1) filozofia frumosului - aprecierea şi înţelegerea frumosului sub toate formele lui de exprimare; 
2) filozofia creaţiei - activitatea oamenilor în domeniul artistic. 
Cultura estetică a juristului, cuprinde un sistem de sentimente, cunoştinţe, abilităţi şi deprinderi estetice, reflectînd nivelul perceperii
şi asimilării frumosului în procesul îndeplinirii atribuţiilor profesionale. 

30. Formele de manifestare a culturii estetice a juristului.

Formele de manifestare a culturii estetice a juristului se constituie din elementele exterioare ale culturii condiţionate de simţul estetic
al juristului, ce se exprimă prin următoarele forme exterioare: 
1) maniera de comportament;
2) cultura vorbirii;
3) cultura convorbirilor telefonice;
4) cultura aspectului exterior;
5) cultura organizării locului de lucru;
6) cultura juridică a întocmirii documentelor. 

31. Forma exterioară a juristului.

După aspectul exterior, juristul poate fi apreciat în mod pozitiv sau negativ, de aceea el trebuie să se îmbrace cu gust. 
îmbrăcămintea, în măsura în care este rezultatul unei alegeri personale, poartă amprenta personalităţii individului, comunică
informaţii despre om. Ea poate influenţa comportamentul celor din jur. 
—  vestimentaţia juriştilor trebuie să corespundă menirii activităţii lor, să fie funcţional-raţională, comodă, să nu distragă atenţia de la
lucru nici a propriei persoane, nici a celor din jur.
—  juristul, întotdeauna trebuie să ia în considerare destinaţia funcţională a îmbrăcămintei în fiecare situaţie concretă: serviciu,
recepţie, întrunire colegială;
— la alegerea îmbrăcămintei se va ţine cont de vîrsta şi constituţia fizică; 
— destinaţia îmbrăcămintei determină stilul, ţesătura, croiala, culoarea (după cum am menţionat, juriştii care lucrează în sfera publică
preferă „stilul conservator", care produce impresia de stabilitate, preocupare, temeinicie). 
— nu este recomandabil stilul extravagant. îmbrăcămintea 
trebuie să fie comodă, simplă şi să nu concentreze atenţia; 

32. Estetica organizării locului de muncă.

Eficacitatea lucrului unui jurist depinde în mare măsură de aspectul exterior al clădirii, cabinetului, locului personal de lucru. 
Cerinţele generale înaintate faţă de cabinetul de lucru: 
 —  dimensiunea încăperii (pentru un ofiţer de urmărire penală, de exemplu, se recomandă o încăpere dreptunghiulară,
separată, nu mai mică de 12 m2, după posibilităţi nu mai sus de etajul doi al clădirii);
 —  iluminarea optimală, asocierea corectă a culorii pereţilor cu mobila.
 —  posibilitatea de reglare a microclimei: umiditatea, temperatura,
puritatea aerului din încăpere;
 —  dotarea cu pază şi semnalizare antiincendiară, invizibilă pentru
vizitatori;
 —  diminuarea gălăgiei, în acest scop uşile se acoperă cu material
special pentru amortizarea sunetelor, uneori la posibilitate se
instalează uşi duble;
 —  aranjarea comoda a mobilei, computerului şi altei tehnici.

33. Cerințele estetice înaintate față de oformarea documentelor juridice.

Un jurist, la alcătuirea documentului juridic trebuie să aleagă corect forma, stilul şi limbajul. Cerinţa elementară este perfectarea în
limba de stat, expunerea competentă a faptelor, 
argumentarea, luarea hotărîrii, dacă acestea ţin de competenţa sa. Astfel, la întocmirea unui document juridic trebuie respectate: 
1. Particularităţile lexicale. Unul dintre principalele elemente care vizează acest aspect este vocabularul folosit la redactarea
documentelor juridice. 
2. Particularităţi de formă gramaticală, adică norme prevăzute de gramatica limbii române. 
3. Particularităţi de construcţie sintactică. Documentele juridice reclamă folosirea stilului oficial de redactare pentru care este
specific: concluzia, precizia formulărilor şi claritatea gîndului expres, logica şi argumentarea expunerii, lipsa de emotivitate,
expresivitate, plasticitate şi trăsături individuale*. 

34. Eticheta de serviciu a juristului.

Eticheta de serviciu a juriştilor reprezintă o totalitate de reguli, care reglementează latura exterioară a relaţiilor dintre jurişti în
procesul activităţii profesionale, în toată diversitatea formelor de comunicare la serviciu. 
există un şir de trăsături specifice care condiţionează necesitatea de a stabili anumite reguli de etichetă pentru această activitate.
Acestea sunt: 
 —  caracterul activităţii juristului, care în legislaţie este specificat doar în linii generale;
 —  actele normative subordonate legii ce reglementează activitatea juriştilor nu conţin toate prescripţiile privind
comportamentul lor;
 —  activitatea practică a juriştilor este legată de necesitatea comunicării cu oamenii departe de a fi cu morala înaltă, fapt ce
poate provoca deformarea profesională a lor;
 —  în activitatea profesională însăşi pot apărea diferite controverse între scopul (lupta cu criminalitatea) şi mijloacele de
atingere a lui;

35. Noțiuni generale despre cultura psihologică a juristului.

Cultura psihologică a juristului cuprinde calităţile psihologice ale personalităţii juristului formate ca rezultat al cerinţelor înaintate de
profesia sa134. Cultura psihologică a juristului include calităţi specifice unor specialităţi juridice, structura personalităţii, deprinderi şi
procedee de comunicare, de rezolvare a unor conflicte, competenţă profesională, factori psihologici ce determină potenţialul personal
al juristului. 
Cultura psihologică a juristului are următorul conţinut: 
— conştiinţa psihologică ce se exprimă prin intelect, gîndire, memorie, raţiune 
— relaţii psihologice - raporturile care implică aplicarea legităţilor psihicului şi care se pot manifesta în conflict psihologic,
interdependenţă psihologică, neconcordanţă şi influenţă psihologică. 
— conduita psihologică se exprimă prin manifestarea obiectivă a acţiunilor persoanei. 

36. Modelarea social-psihologica a personalității juristului.

în psihologia juridică se evidenţiază cîteva trăsături specifice personalităţii juristului, care formează portretul psihologic al lui. 
— gîndirea creativă, care presupune îngemănarea eficientă a diferitelor mijloace, măsuri, căile de rezolvare a unei situaţii fiind atît
stabilirea ordinii, cit şi descoperirea infracţiunii sau cercetarea circumstanţelor
— comunicabilitatea juristului, care permite deschiderea accesului la informaţia deţinută de alte persoane, găsirea limbajului comun
cu reprezentanţi ai diferitelor categorii, grupuri, asociaţii de oameni etc. 
— capacităţile organizatorice care dau posibilitatea de a interesa grupuri de oameni să acţioneze în direcţia dorită şi a-i convinge de
importanţa unei astfel de conduite, de a-i determina să te urmeze. 

37. Noțiunea şi structura psihicului personalității juristului.

Psihicul personalităţii juristului, ca şi al fiecărei persoane, este format din procesele psihice, calităţile psihice şi stările psihice. 
Calităţile psihice sunt elementele de bază ce determină conţinutul lumii interne a persoanei şi modul individual de viaţă, activitate şi
conduită. La acestea se referă caracterul, temperamentul şi capacităţile. 
Stările psihice reprezintă concentrarea funcţională a psihicului pentru un anumit moment de viaţă sau activitate. Acestea simt
interesul insistent, îndoiala, apatia, creativitatea etc. 

38. Temperamentul juristului.

Noţiunea de temperament, provine din latinescul temperamentum, ceea ce înseamnă ansamblul trăsăturilor neurofiziologice ale unei
persoane 
Juristul sangvinic este „viu" - puternic, echilibrat, abil. Este plin de viaţă, uşor trece de la un tip de activitate la altul 
Manifestările negative ale unui sangvinic pot fi:
 — poate lăsa lucrul neterminat;
— uneori poate lua decizii pripite; 

Juristul coleric este „nestăpînit" - puternic, dezechilibrat, abil. 

Manifestările negative ale unui coleric pot fi
:—  este un tip instabil;
—  foarte repede îşi schimbă dispoziţia;
—  este rapid, impulsiv, violent, uneori poate fi agresiv; 

Juristul flegmatic este calm, puternic, echilibrat, puţin mobil. în activitate se deosebeşte prin practicism, dispoziţie stabilă,
conştientizare manifestată pe deplin. 
Ca şi celelalte tipuri de temperament, flegmaticul are manifestări negative: 
— foarte greu se adaptează la condiţii noi, este măcinat de îndoieli cînd trebuie să adopte hotărîre, însă o face fără ajutorul cuiva; 
— predispus spre pasivitate, indiferenţă, poate fi molatic, inert; 
— uneori este lipsit de sensibilitate. 

Juristului melancolic îi sunt caracteristice toate trăsăturile omului de tip melancolic 

Manifestările negative sunt: 
— nivelul scăzut al activismului psihic, mişcări încetinite, oboseşte repede; 
— indecizie, necomunicabil; 

39. Caracterul şi capacitățile juristului.

Caracterul reprezintă corelarea individuală a trăsăturilor psihologice stabile, care condiţionează comportamentul tipic al persoanei
date în anumite circumstanţe şi situaţii determinate de viaţă.138 
Un jurist trebuie să-şi formeze un caracter integru, acest fapt ajutîndu-1 în activitatea complexă şi deosebită pe care o desfăşoară. 
Capacităţile sunt trăsături individual-psihologice (înnăscute sau acumulate), care determină posibilităţile fizice şi intelectuale ale
persoanei în înfăptuirea cu succes a unei activităţi concrete. 
40. Cerințe deontologice înaintate de activitatea economică.
In activitatea juridică este importantă cunoaşterea categoriilor economice ale calităţii - „interese", „binefacere", „echitate" şi cele ale
cantităţii - „preţuri,", "venituri", „cheltuieli", „volumul producţiei", „tempou de creştere economică", „productivitate", folosite în
ştiinţa economiei. 
Cultura economică a juristului vine să mobilizeze eforturile tuturor profesioniştilor în ridicarea economiei ţării şi susţinerea
producătorului autohton. Ea presupune : 
1) acumularea cunoştinţelor despre teoria economică şi legislaţia în domeniul economiei, 
2)convingerea în necesitatea unor reforme economice 
3)participarea la contracararea abuzurilor şi încălcărilor în relaţiile economice. 
In domeniul economiei activitatea juridică practică mai presupune: 
— preîntîmpinarea şi contracararea încălcării disciplinei financiare de către cetăţeni şi funcţionari; 
— curmarea abuzurilor financiare în stat; 
—contribuirea activă la transformarea economiei tenebre în una statală, legală; 
— susţinerea antreprenoriatului cinstit şi lupta cu escrocheriile. 

41. Cerințe deontologice înaintate de domeniul ecologic.

Cultura ecologică a juristului se exprimă prin totalitatea cunoştinţelor ecologice, priceperi şi deprinderi, care permit realizarea
drepturilor şi obligaţiilor ecologice în calitate de ocrotitor al mediului înconjurător. 
Sub acest aspect, juristului îi revine un rol esenţial, deoarece specificul culturii ecologice este de a conştientiza valoarea sistemului
ecologic cu elementul sau de bază - mediul natural înconjurător. 
In acest scop juriştii (funcţionari de stat) sunt obligaţi să se înarmeze cu temeinice cunoştinţe ecologice, care prevăd:
— conştiinţă ecologică - formată în baza cercetării ideilor, concepţiilor, orientărilor şi sistemului de valori ecologice;
— relaţiile ecologice - apărute în procesul exploatării mediului, infracţiuni, conflicte din domeniul „om-natură";
— soluţionarea cazurilor intentate în baza încălcării legislaţiei ecologice. 

42. Cerințe deontologice înaintate de sistemul informațional.

Juristul are menirea să cunoască tehnologiile informaţionale, să cunoască baze de date (de exemplu, în MAI privind evidenţa
antecedentelor penale), să posede priceperi de lucru cu ele, în general să ştie cum să găsească o lege într-un sistem electronic (mai ales
că toate organele de drept folosesc o singură bază de date oficiale „Juristul" în care este inclusă în formă electronică toată legislaţia
Republicii Moldova). 
Deontologia juridică informaţională în mod principial propune instruirea lucrătorilor din sfera juridică în domeniul informaţiei şi
informaticii. Această pregătire presupune acumularea cunoştinţelor juridice în domeniul informaticii şi al legislaţiei respective, despre
drepturile şi obligaţiile subiecţilor 
participanţi la raporturile informaţionale; 

43. Noțiuni generale privind deontologia specializărilor juridice.

Aşadar, cine înaintează cerinţele profesionale faţă de jurişti? 
In primul rînd, acest lucru îl stabileşte statul prin legi, standarde de instruire, instrucţii ş.a. 
în al doilea rînd, asociaţiile profesionale consfinţesc cerinţe în statute şi coduri deontologice. 
în al treilea rinei, la formarea profesiogramelor trebuie luate în considerare părerile savanţilor, profesioniştilor, experienţa străină,
cerinţele şi recomandările documentelor internaţionale. 
în general, juristul trebuie:
— să interpreteze şi să aplice legile şi alte acte normative;
— să asigure respectarea legislaţiei în activitatea organelor 
de stat, persoanelor fizice şi juridice;
— să califice corect din punct de vedere juridic faptele şi 
circumstanţele;
— să elaboreze documente juridice;
— să acorde asistenţă juridică cetăţenilor;
— să adopte hotărîri juridice;

44. Deontologia judecătorului.

În activitatea lor, judecătorii se conduc de Codul de etică și conduită profesională a judecătorului 
Judecătorul, fiind o persoană publică, trebuie să conștientizeze faptul că este, permanent, subiect al atenției cetățenilor. De aceea, va
accepta anumite restricții impuse față̆ de conduita sa în viața privată și publică.
În activitatea sa, judecătorul este independent și nu poate fi influențat de informații sau sfaturi din partea oricăror persoane, de mass-
media, interese politice sau sentimente. 
În activitatea lor, judecătorii trebuie să aibă grijă și de vestimentație. Astfel, aceștia sunt obligați să îmbrace mantia, chiar și atunci
când desfășoară̆ ședințele în birourile sale.
În relația cu ceilalți colegi ai săi, un judecător nu are voie să denigreze în public integritatea profesională și morală a colegilor săi.
În cazul în care judecătorii încalcă prevederile din Codul de etică și conduită profesională, Comisia de etică și conduită profesională,
formată din cinci membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, emite opinii consultative sau recomandări în privința
comportamentului judecătorilor. Anterior, încălcarea prevederilor Codului atrăgea răspunderea disciplinară.

45. Deontologia procurorului.

In general, esenţa activităţii procurorului constă în responsabilitatea în faţa statului pentru starea legalităţii şi contracararea încălcărilor
de drept. 
Aspectul social al activităţii procurorului constă în analiza socială a infracţiunii săvîrşite, evidenţierea motivelor şi cauzelor,
condiţiilor care au favorizat înfăptuirea infracţiunii. 
Pentru asigurarea unei reuşite în acest domeniu, procurorul trebuie să cunoască criminologia, sociologia, pedagogia, psihologia etc. 
Pentru asigurarea legalităţii, procurorul este responsabil de consolidarea, confirmarea legalităţii, avînd drept rezultat o atmosferă
normală a vieţii juridice în societate, relaţii sociale reglementate, prescripţii legale întocmite corect şi complet. 
O importanţă deosebită în activitatea profesională a procurorului o prezintă latura comunicativă. Contactînd diferite persoane,
începînd cu colegii, cetăţenii, alte persoane din diferite sfere sociale şi finisînd cu interogarea inculpatului, martorilor, victimei,
procurorul trebuie să fie un meşter iscusit la întreţinerea unei discuţii, un polemist cu experienţă şi un orator strălucit. 
Perfectarea actelor juridice de către procuror necesită aceleaşi dexterităţi ca şi ale judecătorului, doar că actele întocmite de procuror
sunt de altă natură: recurs, sesizare, ordonanţă, acţiune civilă. 

46. Deontologia avocatului.

Avocatura este o profesie autonomă. Avocatul nu este funcţionar, el este persoană cu profesie liberă. Dacă procurorul şi judecătorul
acţionează în numele legii, atunci avocatul acţionează în numele său, al conştiinţei, talentului şi în conformitate cu legea.
Pentru exercitarea acestor funcţii avocatul trebuie să fie înzestrat cu capacităţi profesionale.