Actele juecătorești de dispoziție ale instanței de fond

Actele judecătorești de dispoziție sunt acte procesuale cu caracter individual,

autoritar și obligatoriu, adoptate de instanța de judecată în baza legislației în
vigoare în cursul examinării și soluționarii cauzelor civile.

Instanța de fond poate adopta trei tipuri de acte judecătorești de dispozitie

1. Hotarari
2. Încheieri
3. Ordonanțe
Hotărârea judecatoreasca este actul judecatoresc de dispozitie prin care se
solutioneaza fondul oricarei cauze civile. Prin hotararea judecatoreasca se admit
sau se resping pretentiile reclamantului.
Ordonanța judecătorească este un act de dispoziție emis unipersonal de către
judecător privind incasarea de bunuri sau bani de la debitor la cererea creditorului
(art 344 CPC)

Conform art 241 alin.(1) CPC hotararea judecatoreasca consta din

partea introductivă si partea dispozitivă

În partea introductivă se indica locul si data adoptării, denumirea instantei care a

pronuntat-o, numele judecatorilor care au constituit completul de judecata, al
grefierului, al părtilor si al celorlalti participanti la proces, al reprezentantilor,
obiectul litigiului si pretentia înaintată judecatii spre examinare, mentiunea despre
caracterul public sau închis al sedintei.

Dispozitivul hotărârii va contine obligatoriu:

• Admiterea sau neadmiterea integrala sau partiala a pretentilor reclamantului,
intervenientului principal si ale pârâtului in actiune reconventionala. Aici,
obligatoriu, se va fine cont de limita prevazutã in art.240, alin. (3) CPC „Instanta
judecatorească adopta hotărârea in limitele pretentiilor înaintate de reclamant".
• Executarea imediată conform art.256 CPC.
• Distribuirea taxei de stat. Celelalte cheltuieli de judecată se vor adjudeca sau nu
prin dispozitivul hotarârii doar dacã au fost solicitate (art.94 alin. (1) CPC).
• Anularea masurii de asigurare a actiunii in cazul respingerii pretențiilor
reclamantului
• Calea si termenul de atac.
Exigentele față de hotărârea judecătorească
Continutul hotarârii judecatoresti, de asemenea, trebuie sa respecte anumite
cerinte, in caz contrar, instantele ierarhic superioare vor dispune casarea hotarârilor
primei instante.
Orice hotărâre judecatorească trebuie să fie:
Legală (art. 239 CPC).
Intemeiată (art. 239 CPC).
Certă (art. 249, 251 CPC).
Deplină (art. 250 CPC).
Neconditionată (art. 251 CPC).
Prin legalitatea hotarârii se intelege aplicarea corectă a normelor de drept
material si procedural de catre instanta de judecata care a pronuntat hotarârea.
O hotàrâre judecătoreascà este întemeiată dacã:
a) circumstantele importante pentru solutionarea justã a pricinii sunt constatate si
elucidate pe deplin;
circumstantele pricinii sunt dovedite cu probe veridice si suficiente;
concluzile instantei expuse in hotărâre corespund circumstantelor pricinii.
Dacă între concluziile instantei de judecatã făcute în urma aprecierii probelor si
circumstantele de fapt ale acesteia nu existà o legaturà bazatà pe legile empirice si
logice ale cunoasterii, atunci existà pericolul formularii de solutii eronate si, in
consecinta, solutionarea gresita a pricinii.
Certă este hotárârea in care se indică un răspuns clar privind drepturile si
obligatile părtilor. Hotarârea judecătoreascà trebuie să continã o solutie clară atât
pentru subiectii raportului material litigios cât si pentru ceilalti participanti la
proces. O hotarâre judecatoreascà care nu este certă nu poate fi executată si, deci,
caracterul obligatoriu al acesteia nu este realizabil.
Deplina este hotârârea care dă răspuns la toate pretentiile inaintate in actiunea
initialà si cea reconventionalà. Instanta judecătoreascà adoptă hotârârea in limitele
pretentilor inaintate de reclamant. Dacă reclamantul si-a sustinut pretentiile
formulate in cererea de chemare în judecată sau ulterior in cereri suplimentare prin
administrarea de probe, instanta, aprecind probele respective, va trebui
să dea raspuns dacă admite sau nu pretentile formulate. Dacà instanta care a
solutionat litigiul nu a indicat suma adjudecatà, bunurile ce urmeazà a fi remise sau
actiunile pe care pârâtul trebuie sã le indeplinească, hotárârea nu este completà si
instanta va trebui sà rectifice aceastà scapare.
Neconditionată este hotarârea judecätorească care nu cuprinde conditii, de a caror
aparitie sau stingere depinde executarea hotărârii. De exemplu, reclamantul isi va
primi datoria dacà pârâtul, pânã la o anumită data, isi va vinde apartamentul sau
pârâtul va intoarce contravaloarea bunului procurat sau îl va schimba pe unul de
calitate corespunzătoare. Dacă vom avea astfel de hotarâri, vom fi in imposibiltatea
de a le executa, iar partea interesatà riscà sà nu-si restabileascà niciodatà drepturile
sale.