Fumatul și cancerul

Elaborat- Galațan Pavlina

Profesor- Nadejda Vrabie

Dacă ți se cere să descrii relația dintre tutun și cancer, s-ar putea

să te gândești la cancerul pulmonar. Este adevărat că fumatul
produselor din tutun (inclusiv țigări și trabucuri) cauzează
aproape nouă din 10 cazuri de cancer pulmonar. Dar consumul
de tutun poate provoca cancer aproape oriunde în corpul tău,
inclusiv
 Vezica urinara.
 Sânge (leucemie mieloidă acută).
 Colul uterin.
 Colon și rect.
 Esofag.
 Rinichi și pelvis renal.
 Ficat.
 Plămâni, bronhii și trahee.
 Gură și gât.
 Pancreas.
 Stomac.
 Caseta vocală (laringele).
Cum produsele din tutun provoacă cancer
Fumul din țigări, trabucuri și pipe conține cel puțin 70 de
substanțe chimice care pot provoca cancer. De fiecare dată
când inspiri acel fum, acele substanțe chimice ajung în sângele
tău, care transportă substanțele chimice în toate părțile
corpului tău. Multe dintre aceste substanțe chimice vă pot
deteriora ADN-ul, care controlează modul în care corpul
dumneavoastră produce celule noi și direcționează fiecare tip
de celulă să facă ceea ce este creat. ADN-ul deteriorat poate
face celulele să crească diferit de cum ar trebui să
crească. Aceste celule neobișnuite se pot transforma în cancer.
Oamenii care fumează nu sunt singurii oameni care pot face
cancer din cauza fumului de tutun. Oamenii din jurul lor -
copiii lor, partenerii, prietenii, colegii de serviciu și alții - respiră
și acel fum, numit fumat pasiv.

Compoziţia chimică a frunzelor de tutun

Compoziţia chimică a tutunului este aceea care determină calitatea
produsului. Există numeroase studii care au pus în evidenţă nu numai
importanţa compoziţiei foilor asupra calităţii, dar şi factorii ce
influenţează compoziţia şi căile pentru îmbunătăţirea acesteia.
Substanţele chimice din frunzele de tutun care stau, în primul rând, în
atenţie sunt: substanţele minerale, hidraţii de carbon, substanţele
organice cu azot, acizii organici, polifenolii, substanţele colorante,
răşinile şi uleiurile eterice. Substanţele minerale se găsesc în frunzele de
tututn în cantitate mare şi variază, după opinia specialiştilor, în
următoarele limite: minim 8,5%; mediu 17,2%; maxim 23%.
Două treimi din substanţa minerală pe care o conţine cenuşa este
alcătuită din compuşii calciului şi ai potasiului (35% CaO; 30% K2O).
La un conţinut mediu în substanţe minerale de 17% din substanţa uscată
a frunzelor, potasiul reprezintă 5%, calciu 6%, iar magneziul 1-1,5%.
Conţinutul frunzei de tutun în substanţe minerale este puternic influenţat
de conţinutul acestor substanţe în mediul nutritiv. De pildă, la un
conţinut redus al solului în potasiu conţinutul acestui element în frunze
(media pe toate frunzele) este de 1,02%; la un conţinut mijlociu - 3,47%;
pe un sol bogat în potasiu - 6,59%. Cunoaşterea acestei particularităţi
din nutriţia minerală a tutunului este de importanţă deosebită pentru
stabilirea dozelor de îngrăşăminte în funcţie de influenţa acestora asupra
calităţii foilor. Dintre componentele cenuşii, influenţa pozitivă cea mai
mare asupra arderii o are potasiul, urmat de calciu.

Clorurile şi sulfaţii influenţează negativ arderea tutunului. Hidraţii de

carbon constituie o parte din substanţa organică a frunzei de tutun cu o
deosebită importanţă asupra calităţii. Dintre hidraţii de carbon, cei
solubili, în cantitate mare, imprimă foilor de tutun calităţi deosebite. La
tutunurile de culoare deschisă (cele de tip oriental şi Virginia), calitatea
foilor este direct proporţională cu conţinutul lor în hidraţi de carbon
solubili (zaharuri). În timp ce la tutunul Banat conţinutul de hidraţi de
carbon solubili din foi variază între 2 şi 3% din substanţa uscată, la
tutunul oriental acesta ajunge la 19- 20%, iar la Virginia - până la 27%
(uneori până la 30%). Prin ardere hidraţii de carbon solubili produc acizi
organici, aldehide, fenoli şi alte substanţe care îmbunătăţesc gustul şi
aroma tutunului. Substanţele organice cu azot pe care le conţin frunzele
de tutun sunt reprezentate prin amoniac, albumină, aminoacizi şi
alcaloizi. Azotul total din frunzele de tutun variază între 1 şi 6% din
substanţa uscată. Tutunurile de culoare deschisă (galbene) conţin 1-2%
azot, cele de culoare roşie - 2-3%, iar cele de culoare închisă peste 3%.
Distribuţia azotului în frunzele de tutun creşte de la rădăcină până la
floare. Diagrama distribuirii azotului în planta de tutun este aceeaşi
pentru toate soiurile.

Substanţele albuminoide în cantitate mare influenţează negativ calitatea

tutunului, prin ardere imprimând acestuia un gust şi o aromă neplăcute.
Conţinutul în substanţe albuminoide al tutunului de calitate superioară
nu trebuie să treacă de 8%. În România, tutunurile pentru ţigarete conţin
6-10% substanţe albuminoide, iar cele pentru ţigări de foi - 11 -17% (din
substanţa uscată). Aminoacizii ocupă în frunza de tutun 0,25-0,58% din
substanţa uscată. Aminoacizii au acţiune pozitivă asupra fumatului,
îndeosebi la tutunurile pentru ţigări de foi. Pentru calitatea tutunului
prezintă o deosebită importanţă raportul hidraţi de carbon
solubili/substanţe albuminoide, exprimate fiecare în valori procentuale
din substanţa uscată, raport denumit „coeficientul Smuk“ (după autorul
care l-a luat în considerare). Cu cât acest coeficient este mai mare, cu
atât şi calitatea tutunului este mai bună. La tutunurile superioare,
coeficientul Smuk este de 1,8-3, pe când la cele inferioare este sub 1N
Nicotină (C10H14N2) - constituie principalul alcaloid din frunza de
tutun, cu o deosebită importanţă în ceea ce priveşte calitatea foilor şi cu
acţiune fiziologică complexă asupra organismului omului. Cantitatea de
nicotină din frunzele de tutun este influenţată de numeroşi factori, dintre
care se menţionează: soiul, poziţia frunzei pe plantă, umiditatea solului,
substanţe nutritive şi alţi factori. Soiurile de tutun de calitate superioară
cultivate în România conţin în frunzele lor numai 0,3-1% nicotină, pe
când cele de mare consum - 1-2%. La soiurile pentru ţigări de foi
cantitatea de nicotină este şi mai mare, ea reprezentând 2-4,9% din
substanţa uscată. Specia Nicotiana rustica se caracterizează printr-un
conţinut de nicotină mult mai mare, 12-14%, motiv pentru care ea se
utilizează în industrie pentru extragerea acestui alcaloid. Umiditatea
solului şi substanţele nutritive, în special azotul, influenţează, de
asemenea, conţinutul în nicotină al foilor de tutun. De această problemă
s-a ocupat în România N. Anitia, care a stabilit şi interacţiunile celor doi
factori asupra conţinutului de nicotină din foile de tutun. Conţinutul
foilor de tutun în nicotină variază în funcţie şi de poziţia lor pe plantă.
Vladescu a descoperit, la soiul Molovata, că procentul de nicotină creşte
de la prima frunză de la bază până la frunza a treia, după care scade
treptat până la a 13-a, ca să crească apoi din nou.
La soiul Ghimpaţi, cea mai mare cantitate de nicotină se găseşte în
frunzele de la mijlocul tulpinii, iar la soiul Sătmărean, în frunzele 4-7. În
aceeaşi frunză de tutun, spre periferie şi vârf, se află o cantitate mai mare
de nicotină. Trebuie menţionat şi faptul că nicotina se găseşte în toate
părţile plantei, în afară de sămânţa matură, dar că cea mai mare cantitate,
peste 60%, se găseşte în frunze. Iată repartizarea procentuală a nicotinei
pe diferite părţi ale plantei de tutun: frunze - 66,5%; tulpină - 15%;
inflorescenţă - 2,4%; rădăcină - 16,2%.
Nu se află în frunzele de tutun alcaloizi mai toxici ca nicotina. Acizii
organici intră în compoziţia frunzei de tutun în cantitate de 12-16%. Se
găsesc mai mulţi acizi organici: malic, citric, oxalic ş.a. Rolul acestor
acizi asupra calităţii tutunului nu este încă bine precizat. Răşinile şi
uleiurile eterice imprimă tutunului aroma, însuşire de foarte mare
importanţă pentru calitatea foilor: cantitatea de răşini din frunze variază
între 2 şi 16% (la tutunurile româneşti între 3 şi 8%), iar cantitatea de
uleiuri eterice, de la 0,047, la tutunurile de mare consum, la 1,2, la
tutunurile orientale aromate.
În afară de substanţele aromatice din foi, aroma tutunului mai este
condiţionată şi de tratamentele tehnologice aplicate frunzelor după
recoltare (dospire, uscare, fermentare). Compoziţia chimică a foilor de
tutun prezentată mai sus caracterizează faza coacerii depline (tehnice),
adică faza când se efectuează recoltatul. Compoziţia chimică este
influenţată de vârsta plantei, de însuşirile soiului, dar şi de factorii de
mediu, fapt ilustrat în literatura de specialitate, date obţinute de la un
anumit soi de tutun cultivat în mai multe zone diferite din punct de
vedere climatic şi de soi.

Cum pot fi prevenite cancerele legate de fumat?

Cel mai important lucru pe care îl poți face pentru a preveni cancerul
legat de fumat este să nu fumezi țigări sau să te lași, dacă o faci. De
asemenea, este important să evitați fumatul pasiv.
Renunțarea la fumat scade riscul de apariție a 12 tipuri de cancer: cancer
de plămân, laringe, cavitate bucală și faringe, esofag, pancreas, vezică
urinară, stomac, colon și rect, ficat, col uterin, rinichi și leucemie
mieloidă acută (AML). 8
  În 5-10 ani de la renunțare, șansa de a face cancer la gură, gât sau
cutie vocală scade la jumătate. 8
 În 10 ani de la renunțare, șansa de a face cancer de vezică urinară,
esofag sau rinichi scade. 8
 În 10-15 ani de la renunțarea la fumat, riscul de cancer pulmonar
scade la jumătate. 8
 În 20 de ani de la renunțarea la fumat, riscul de a face cancer la
nivelul gurii, gâtului, casetei vocale sau pancreasului scade până la
aproape de cel al unei persoane care nu fumează. De asemenea,
riscul de cancer de col uterin scade cu aproximativ jumătate. 8
Cum este tratat cancerul?
Tratamentul pentru cancer depinde de tipul de cancer și de stadiul bolii
(cât de sever este cancerul și dacă s-a răspândit). Medicii pot lua în
considerare și vârsta pacientului și starea generală de
sănătate. Adesea, scopul tratamentului este de a vindeca cancerul. În
alte cazuri, scopul este de a controla boala sau de a reduce simptomele
cât mai mult posibil. Planul de tratament pentru o persoană se poate
schimba în timp.  12

Majoritatea planurilor de tratament includ intervenții chirurgicale,

radioterapie sau chimioterapie. Alte planuri implică terapia biologică
(un tratament care vă ajută sistemul imunitar să lupte împotriva
cancerului).  Unele tipuri de cancer răspund cel mai bine la un singur
12

tip de tratament. Alte tipuri de cancer pot răspunde cel mai bine la o

combinație de tratamente.  Pentru pacienții care primesc doze foarte
12

mari de chimioterapie sau radioterapie, un transplant de celule stem,

cunoscut și sub numele de transplant de măduvă osoasă, poate fi
recomandat de către medicul lor. Acest lucru se datorează faptului că
terapiile cu doze mari distrug atât celulele canceroase, cât și celulele
sanguine normale. Un transplant de celule stem poate ajuta organismul
să producă celule sanguine sănătoase pentru a le înlocui pe cele
pierdute din cauza tratamentului pentru cancer. Este o procedură
complicată cu multe efecte secundare și riscuri.  12

Renunțarea la fumat îmbunătățește perspectiva (prognosticul) pentru

persoanele cu cancer. Persoanele care continuă să fumeze după
diagnostic își cresc riscul de cancer și deces în viitor. Este mai probabil
să moară din cauza cancerului decât nefumătorii și este mai probabil să
dezvolte un al doilea (nou) cancer legat de tutun