HOTĂRÎREA PLENULUI

CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la examinarea pricinilor civile în ordine de apel

nr.15 din 03.10.2005

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006, nr.1, pag.7

***

În scopul aplicării corecte şi uniforme de către instanţele de judecată a normelor

procesuale, ce reglementează judecarea pricinilor civile în ordine de apel, avînd ca temei
studierea practicii judiciare, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.2 lit.e), art.16 lit.d) din
Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, art.17 Cod de procedură civilă,
Hotărăşte:
1. Conform art.119 din Constituţia Republicii Moldova şi art.15 CPC participanţii la proces
şi alte persoane interesate ale căror drepturi, libertăţi ori interese legitime au fost încălcate
printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia, în condiţiile legii.
Apelul este una din căile de atac, stabilite şi reglementate prin lege, deopotrivă ordinară,
devolutivă şi suspensivă de executare (dacă legea nu prevede altfel), declanşată de către
persoanele abilitate prin lege cu acest drept. Această cale de atac conferă instanţei ierarhic
superioare învestite cu soluţionarea apelului pe lîngă competenţa verificării legalităţii şi
temeiniciei hotărîrii atacate, şi unele atribuţii de judecată ale primei instanţe.
2. Conform art.241 alin.(6) CPC în dispozitivul hotărîrii, în afară de concluzia instanţei
privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de
judecată, în mod obligatoriu se va indica atît calea şi termenul de atac, cît şi instanţa prin
intermediul căreia urmează a fi exercitată calea de atac.
Menţiunea greşită în dispozitivul hotărîrii a căii de atac, care poate fi exercitată împotriva
hotărîrii conform legislaţiei în vigoare, sau lipsa unei asemenea menţiuni nu poate fi de natură a
deschide accesul la o cale de atac neprevăzută de lege, după cum nici nu poate îngrădi dreptul la
o cale de atac.
În cazul în care instanţa de judecată a indicat incorect calea de atac sau nu a indicat-o deloc,
instanţa este competentă de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărîrii contestate, conform căii
legale de atac.
3. Reieşind din modul de organizare a instanţelor judecătoreşti, potrivit naturii şi scopului
căilor de atac, ele urmează a fi exercitate într-o anumită consecutivitate. Aceasta înseamnă că nu
se poate exercita o cale extraordinară de atac atîta timp, cît partea are la dispoziţie o cale ordinară
de atac. Neexercitarea de către persoanele în drept a căii ordinare de atac - apelul decade aceste
persoane din dreptul de a ataca hotărîrea cu recurs din moment ce legea prevede această cale de
atac (art.429 al in .(4) CPC).
4. Dreptul de a exercita o cale de atac este în principiu unic şi se epuizează o dată cu
exercitarea lui.
Astfel, apelul nu poate fi exercitat de aceeaşi persoană împotriva aceleiaşi hotărîri decît o
singură dată, chiar dacă s-ar invoca alte temeiuri decît cele rezolvate printr-o hotărîre anterioară.
Partea poate introduce înăuntrul termenului de apel mai multe cereri de apel care se
completează şi se examinează într-o singură procedură, cu adoptarea unei singure decizii.
5. Conform art.373 alin.(6) CPC apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o
situaţie mai dificilă decît aceea din hotărîrea atacată.
Agravarea situaţiei părţii în propria cale de atac se admite atunci cînd hotărîrea este atacată
de ceilalţi participanţi la proces, cînd însăşi partea acceptă agravarea situaţiei sale. De asemenea,
se va putea crea o situaţie mai dificilă părţii în propria cale de atac în cazul in care instanţa de
apel va constata încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural (art.388 alin.(1)
CPC), deoarece indiferent de invocarea sau neinvocarea de către parte a acestor încălcări,
instanţa de apel este obligată de a aplica aceste temeiuri din oficiu.
6. Examinarea cauzelor în ordine de apel se efectuează în strictă conformitate cu
prevederile capitolului XXXVII din Codul de procedură civilă, cu unele precizări şi anume:
- la judecarea pricinii în ordine de apel se va aplica legea procedurală în vigoare la data
judecării apelului, dacă legea nu prevede altfel;
- dispoziţiile normelor de procedură privind judecarea pricinilor civile în primă instanţă se
aplică în instanţa de apel în măsura în care nu sînt contrare dispoziţiilor capitolului XXXVII din
Codul de procedură civilă;
- în caz că norma juridică specială ce reglementează examinarea în apel vine în
contradicţie cu norma juridică generală aplicată la examinarea în fond, urmează a fi aplicată
norma juridică specială.
7. Obiect al apelului îl constituie hotărîrile nedefinitive, date în prima instanţă de către
judecătoriile de drept comun şi judecătoria economică de circumscripţie date în procedura
contencioasă (acţiunea civilă), procedura specială, dacă legea nu prevede altfel.
Hotărîrea nedefinitivă este dispoziţia primei instanţe prin care se soluţionează fondul
pricinii, susceptibilă de a fi atacată cu apel pînă la expirarea termenului de declarare a apelului
(art.art.14, 254 CPC).
Pot fi atacate cu apel şi hotărîrile care conform art.256 CPC urmează a fi executate imediat.
În acest caz declararea apelului nu duce la suspendarea executării hotărîrii.
De asemenea, pot fi atacate cu apel şi hotărîrile suplimentare adoptate de instanţele de
judecată în conformitate cu art.250 CPC, cît şi hotărîrile pronunţate în primă instanţă după
rejudecarea pricinii.
Nu pot fi atacate cu apel hotărîrile adoptate de către instanţele de judecată în litigii ce
rezultă din raporturile de contencios administrativ, ordonanţele judecătoreşti, hotărîrile
pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel, Colegiul civil şi de contencios administrativ
şi Colegiul economic ale Curţii Supreme de Justiţie.
Încheierile emise în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel decît o dată cu hotărîrea.
Apelul declarat împotriva hotărîrii se consideră declarat şi împotriva încheierilor date în
pricina respectivă, chiar dacă au fost emise după pronunţarea hotărîrii şi dacă atacarea încheierii
nu este menţionată în cererea de apel.
În cazul în care în privinţa unor pretenţii a fost luată o hotărîre în fond, iar în privinţa altor
pretenţii, prin încheiere, cererea a fost scoasă de pe rol sau procedura a fost încetată, şi partea va
declara apel împotriva hotărîrii, instanţa de apel va judeca pricina în volum deplin, fiind în drept
de a se pronunţa asupra legalităţii încheierii adoptate din oficiu.
Dacă părţile vor contesta numai încheierea privind scoaterea cererii de pe rol sau încetarea
procesului, atunci împotriva încheierii respective se va declara recurs.
8. Instanţele competente de a judeca pricinile civile în apel sînt curţile de apel, potrivit
competenţei materiale şi jurisdicţionale stabilite prin lege. Or, conform art.45 CPC nimeni nu
poate fi lipsit fără consimţămîntul său de dreptul judecării procesului în instanţă şi de judecătorii
în a căror competenţă pricina este dată prin lege.
În cazul apariţiei unor temeiuri legale pentru strămutarea pricinii sau apariţia unui conflict
de competenţă, chestiunile respective vor fi soluţionate de instanţa competentă în conformitate
cu art.43, 44 CPC.
În caz de strămutare a pricinii civile de la Curtea de Apel Economică la o curte de apel de
drept comun în temeiul art.36 alin.(3) CPC, legalitatea deciziei instanţei de apel în ordine de
recurs va fi examinată de către instanţa de recurs competentă să verifice legalitatea deciziilor
curţii de apel care a examinat apelul în fond.
9. Art.360 alin.(1) CPC specifică persoanele în drept să declare apel.
 Astfel, oricare dintre părţile iniţiale ale procesului poate fi apelant sau intimat, după caz,
tocmai datorită faptului că apelul are ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei unei hotărîri
judecătoreşti.
Părţile şi alţi participanţi la proces pot declara apel în cazul în care ei au fost implicaţi
nemijlocit la soluţionarea litigiului, indiferent de faptul dacă au participat nemijlocit în şedinţa
instanţei sau nu. La stabilirea calităţii procesuale a persoanelor ce pot declara apel urmează a se
ţine cont de prevederile art.55 şi art.59 CPC.
Instanţele vor avea în vedere, că spre deosebire de recurs instituţia apelului oferă
posibilitatea contestării hotărîrii şi persoanelor care nu sînt participante la proces, dar care prin
hotărîrea judecătorească sînt lezate în drepturi (alin.(1), lit.b) art.360 CPC ).
Reieşind din această normă, pot declara apel persoanele neatrase la judecarea pricinii, dar
în privinţa drepturilor şi obligaţiunilor cărora se conţin indicaţii în partea dispozitivă a hotărîrii;
persoanele neatrase la judecarea pricinii, neindicate direct în dispozitivul hotărîrii, dar drepturile
sau obligaţiile cărora sînt afectate prin executarea hotărîrii; creditori chirografari ai părţilor în
proces cu respectarea condiţiilor prevăzute la art.599 CC.
Apelantul trebuie să argumenteze în cererea de apel în ce mod hotărîrea atacată îi lezează
drepturile sale.
10. Conform art.75 CPC, în proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal
sau prin reprezentanţi. Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din
dreptul de a avea reprezentant.
Reprezentantul poate declara apel în interesul apelantului, în mod independent, dacă este
împuternicit în modul stabilit de lege. Astfel, împuternicirile reprezentantului în judecată
urmează a fi formulate într-o procură, în care în mod expres, sub sancţiunea nulităţii, trebuie să
fie expus dreptul de a declara apel.
În cazul absenţei unei asemenea împuterniciri concrete, apelul depus va fi returnat ca depus
de o persoană care nu este în drept să declare apel.
În caz că la depunerea apelului alături de reprezentant va fi prezentă şi persoana, în
interesul căreia reprezentantul a declarat apel, şi va confirma dreptul reprezentantului de a
declara apel, cererea de apel va fi acceptată pentru a fi examinată, dacă nu vor fi depistate alte
impedimente pentru judecarea pricinii.
Deşi în apel nu se admite schimbarea calităţii părţilor, poate avea loc o transmitere a
calităţii procesuale pe cale legală sau convenţională. Apelul poate fi formulat de cel cu capacitate
de exerciţiu deplină personal sau prin mandatar. Interesele celor cu capacitate de exerciţiu
restrînsă, a celor fără capacitate de exerciţiu sau ale celor dispăruţi fără urmă vor fi apărate prin
reprezentantul lor legal (părinţi, tutore sau curator).
11. Dacă la examinarea cauzei în instanţa de fond au existat coparticipanţi (coreclamanţi,
copîrîţi şi intervenienţi), fiecare dintre aceştia dispune de posibilitatea de a declara apel pentru
apărarea propriilor interese, avînd independenţă procesuală şi achitînd taxa de stat.
Dacă pretenţiile coparticipantului şi intervenientului coincid cu cele ale apelantului,
coparticipantul sau intervenientul se poate alătura la apel printr-o cerere scrisă, neachitînd taxa
de stat.
Atunci cînd unul dintre coparticipanţi a renunţat la dreptul său de a declara apel ori şi-a
retras apelul, pentru acesta hotărîrea primei instanţe devine definitivă, neputîndu-se extinde în
principiu efectele admiterii apelului unuia dintre ceilalţi coparticipanţi.
Dacă apelantul principal îşi retrage apelul, sau dacă cererii de apel nu i se dă curs, sau
cererea a fost restituită, sau există alte motive care exclud soluţionarea fondului, alăturarea la
apel produce efecte juridice în cazul în care a avut loc în interiorul termenului de apel şi
participantul alăturat a achitat taxa de stat, dacă nu sînt temeiurile prevăzute de art.85 CPC.
12. Termenul de apel reprezintă intervalul de timp în care se poate exercita calea de atac a
apelului.
Termenul de apel este de 15 zile de la data comunicării hotărîrii motivate (art.362 alin.1
CPC) şi începe a curge în ziua imediat următoare după ce s-a comunicat hotărîrea motivată.
 Dacă termenul expiră într-o zi nelucrătoare, acesta va expira în următoarea zi lucrătoare.
Dreptul de a contesta hotărîrea primei instanţe cu apel apare chiar din momentul pronunţării
hotărîrii. Realizarea acestui drept este condiţionată de termenul legal şi comunicarea hotărîrii
motivate. De aceea pentru exercitarea legală a acestui drept nu este suficientă numai
comunicarea dispozitivului hotărîrii.
13. Prin comunicarea hotărîrii se subînţeleg acţiunile efectuate de către instanţa de judecată
care a pronunţat hotărîrea, avînd ca scop aducerea la cunoştinţa participanţilor la proces
conţinutul integral al hotărîrii adoptate.
Se consideră că hotărîrea a fost comunicată părţilor, cînd instanţa a pronunţat hotărîrea
integrală în prezenţa participanţilor la proces, cînd instanţa a trimis copia hotărîrii părţii care nu a
fost prezentă la proces (art.259 CPC); în caz de adoptare numai a dispozitivului hotărîrii,
momentul cînd instanţa a înştiinţat părţile despre faptul că hotărîrea integrală este gata şi părţile
pot lua cunoştinţă de ea.
Se reţine că în cazul adoptării dispozitivului hotărîrii, după redactarea hotărîrii instanţa nu
este obligată de a trimite copia hotărîrii persoanelor care au fost prezente la pronunţarea hotărîrii,
dacă legea nu prevede altfel. Astfel, conform art.355 CM instanţa de judecată va remite hotărîrea
sa părţilor în termen de 3 zile calendaristice de la data emiterii. În acest caz, dacă părţile au fost
prezente la pronunţarea hotărîrii, şi instanţa a adoptat hotărîrea integrală termenul de declarare a
apelului va începe a curge de la momentul pronunţării hotărîrii.
Termenul de apel curge chiar dacă hotărîrea a fost comunicată concomitent cu somaţia de
executare.
Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărîrii, aceasta se consideră comunicată de
la data depunerii cererii de apel.
14. Calcularea termenului de apel se va face în conformitate cu prevederile art.111 CPC.
Persoanele, care din motive întemeiate au omis termenul de apel, pot fi repuse în termen de
către instanţa de apel, în baza cererii care se examinează în şedinţa de judecată, cu citarea părţilor
la proces, însă neprezentarea lor nu împiedică soluţionarea repunerii în termen.
În cazul în care instanţa de apel respinge cererea privind repunerea cererii în termen,
cererea de apel va fi restituită apelantului.
Apelul declarat peste termen nu suspendă executarea hotărîrii, însă la cererea apelantului
instanţa de apel, din motive justificate, poate să dispună suspendarea executării hotărîrii. În
asemenea situaţii în litigiile patrimoniale depunerea cauţiunii nu este obligatorie.
Se explică, că conform art.116 alin.(4) CPC la împlinirea unui an de la expirarea termenului
de procedură nu mai poate fi înaintată cererea de repunere în termen, dacă legea nu prevede
altfel. Astfel, termenul de un an specificat în art.116 CPC începe a curge de la momentul cînd a
expirat termenul de procedură, de aceea pentru aplicarea corectă a normei juridice respective
urmează a se stabili cînd a expirat termenul de procedură pentru declararea apelului. Nu se
admite calcularea începerii curgerii termenului de un an de la momentul cînd a fost pronunţată
sau comunicată hotârîrea primei instanţe, deoarece art.116 alin.(4) CPC stabileşte termenul
pentru înaintarea cererii de repunere în termen, dar nu pentru declararea apelului.
15. Codul de procedură civilă prevede două situaţii în care termenul de apel poate fi
întrerupt:
- în cazul decesului participantului la proces care avea interes să facă apel;
- în cazul decesului mandatarului căruia i se comunicase hotărîrea.
În astfel de cazuri se face o nouă comunicare, după caz (moştenitorilor, părţii reprezentate
prin mandat), iar termenul de apel începe să curgă din nou de la data comunicării hotărîrii.
Termenul de apel pentru moştenitorii incapabili şi pentru cei limitaţi în capacitatea de
exerciţiu sau pentru cei dispăruţi fără urmă începe să curgă din ziua în care se numeşte tutorele
sau curatorul.
16. Legea cere depunerea cererii de apel cu respectarea formei scrise la instanţa
judecătorească a cărei hotărîre se atacă, sub sancţiunea nulităţii (art.364 alin.(1) CPC). Instanţele
de apel vor refuza înregistrarea cererii de apel în mod direct, explicînd apelantului consecinţele
art.364 alin.1 CPC. Cererile de apel parvenite prin poştă în adresa instanţei de apel vor fi
expediate instanţei de fond, a cărei hotărîre se atacă, pentru efectuarea acţiunilor prevăzute de
art.367 CPC.
Cererea de apel trebuie să corespundă cerinţelor expuse în art.365 CPC.
Se explică, că potrivit art.166 alin.(6) CPC cererea de apel este valabil făcută chiar dacă
poartă o denumire incorectă.
17. Instanţele de apel trebuie să ţină cont că apelantul este în drept prin cererea de apel să
atace hotărîrea primei instanţe în întregime sau numai în privinţa unor probleme expuse în partea
descriptivă sau în partea motivată a hotărîrii, care în final nu au influenţat în mod direct asupra
concluziei instanţei ce ţine de soluţionarea acţiunii. De asemenea, pot fi obiect separat al apelului
chestiunile ce ţin de repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi, ordinea şi termenele de
exercitare a hotărîrii.
Dreptul de a se adresa cu cerere de apel nu este legat de dreptul de a lua cunoştinţă de
procesul-verbal. Astfel, persoana poate depune cererea de apel chiar dacă nu a luat cunoştinţă de
procesul-verbal al şedinţei primei instanţe.
18. Preşedintele primei instanţe, după ce primeşte cererea de apel şi înscrisurile alăturate,
dispune înregistrarea cererii de apel cel tîrziu a doua zi.
Tot aşa va proceda preşedintele instanţei şi în privinţa cererilor de alăturare la apel,
cererilor privind eliberarea, eşalonarea achitării taxei de stat, observaţiilor la procesul-verbal ş.a.
Dat fiind faptul că legislatorul nu interzice prezentarea referinţei şi la această etapă, în caz
de depunere a referinţei în prima instanţă, aceasta este obligată s-o accepte şi s-o anexeze la
dosar.
Pînă la expirarea termenului de depunere a apelului pentru toţi participanţii la proces,
nimeni nu este în drept să reclame dosarul din prima instanţă. Însă participanţii la proces pot lua
cunoştinţă de materialele cauzei, apelurile şi referinţele depuse, cît şi înscrisurile anexate.
Instanţa este obligată de a crea condiţiile respective participanţilor la proces pentru ca ei să-şi
poată exercita drepturile sale.
De asemenea, prima instanţă va examina observaţiile la procesul-verbal, în caz că vor fi
înaintate, va soluţiona chestiunea privind adoptarea unei hotărîri suplimentare sau a unei
încheieri privind corectarea greşelilor în hotărîre atunci cînd există temeiuri legale, va întreprinde
acţiunile prevăzute de lege în cazul executării imediate a hotărîrii.
Numai după expirarea termenului pentru declararea apelului pentru toţi participanţii la
proces, instanţa va expedia a doua zi instanţei de apel dosarul împreună cu apelurile, înscrisurile
şi cererile depuse.
19. În cazul în care cererea de apel şi înscrisurile au fost depuse fără plata taxei de stat şi
fără copii pentru fiecare participant la proces şi o copie pentru instanţa de apel, sau fără
legalizarea înscrisurilor alăturate în modul prevăzut de lege, iar cele redactate într-o limbă
străină, în traducere, şi fără respectarea art.365 CPC, judecătorul instanţei de apel dispune printr-
o încheiere de a nu da curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea
neajunsurilor.
Dacă apelantul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheiere, apelul se consideră depus la
data prezentării iniţiale.
Se explică instanţelor judecătoreşti, că în cazul în care nu se dă curs cererii de apel,
termenul stabilit de judecător trebuie să fie unul real, rezonabil, ca persoana respectivă să
dispună de posibilităţi obiective de a executa indicaţiile din încheiere.
Dat fiind faptul că încheierea de a nu da curs cererii de apel poate fi atacată cu recurs,
depunerea recursului va întrerupe curgerea termenului judiciar, şi el curge din nou, după
examinarea recursului de către instanţa de recurs.
În cazul cînd persoana, căreia i s-a stabilit un termen judiciar în condiţiile art.368 CPC pînă
la expirarea lui va înainta o cerere în care va solicita prelungirea lui, instanţa de judecată este
obligată de a soluţiona mai întîi chestiunea privind prelungirea termenului judiciar.
 De asemenea, în caz că apelantul a depus o cerere în care solicită eşalonarea, eliberarea de
la achitarea taxei de stat odată cu declararea apelului, judecătorul instanţei de apel nu va fi în
drept de a nu da curs cererii de apel pe motiv că nu este achitată taxa de stat. În asemenea
situaţii, instanţa de apel este obligată, mai întîi, să soluţioneze cererea reclamantului şi, în
dependenţă de soluţia adoptată, să decidă asupra mişcării dosarului.
20. În scopul pregătirii pricinii către examinare în ordine de apel, instanţa de apel va
expedia participanţilor la proces copii de pe cererea de apel şi de pe înscrisurile care nu au fost
prezentate primei instanţe, va cita părţile şi alţi participanţi la proces, propunîndu-le să depună,
cu cel puţin 3 zile înainte de judecarea apelului, noi referinţe şi înscrisuri la dosar.
Referinţele şi înscrisurile se depun cu atîtea copii cîţi participanţi la proces sînt, plus cîte o
copie pentru instanţa de apel.
Instanţele de apel vor avea în vedere că actualele norme din codul de procedură civilă în
privinţa depunerii referinţei în apel nu sînt imperative, utilizîndu-se o prevedere permisivă
(art.370 alin.2 CPC). În asemenea situaţie depunerea referinţei în instanţele de apel de drept
comun nu este obligatorie.
Cît priveşte Curtea de Apel Economică, prin prisma art.186 alin.(2) CPC, la examinarea
apelului în instanţele judecătoreşti economice, depunerea referinţei este obligatorie. Nedepunerea
ei în termenul stabilit de instanţă atrage decăderea pîrîtului din dreptul de a mai propune probe,
cu excepţia pricinilor menţionate la art.29 alin.1 lit.b), c), d) şi e).
Instanţa poate în aceeaşi încheiere de pregătire a pricinii pentru dezbateri să fixeze data
examinării apelului, în caz contrar se va da o încheiere separată referitoare la data examinării
cauzei.
21. În cazul în care dovezile propuse sînt martorii, neaudiaţi în prima instanţă sau înscrisuri
nearătate la prima instanţă, atunci se respectă cerinţele necesare pentru cererea de chemare în
judecată.
Martorii citaţi în prima instanţă pot fi citaţi şi în instanţa de apel, dacă prin cererea de apel
se contestă depoziţiile lor.
Apelanţii sînt în drept să prezinte probe care nu au fost prezentate în prima instanţă. În
acest caz, apelantul este obligat de a-şi motiva imposibilitatea prezentării probelor în prima
instanţă. În procesul judecării pricinii în apel apelantul este în drept de a folosi orice mijloc de
apărare fie de drept material, fie de drept procedural, sub condiţia de a-şi păstra calitatea
procesuală.
22. Art.371 CPC prevede, că apelul se examinează în cel mult 30 de zile după expirarea
termenului de pregătire a cauzei pentru dezbateri în şedinţa de judecată, însă în pricini
complicate şi în cazul necesităţii de a reclama probe suplimentare, preşedintele instanţei de apel
poate prelungi cu cel mult 30 de zile termenul de examinare a apelului.
23. Partea care a declarat apelul poate să şi-l retragă pînă la dezbaterea pricinii în fond în
instanţa de apel. Retragerea apelului se face în scris sau oral, iar în ultimul caz cu consemnare în
procesul-verbal.
Se atrage atenţia instanţelor judecătoreşti, că retragerea apelului declarat de către procuror,
de o altă persoană sau organ împuternicit prin lege să se adreseze în judecată pentru apărarea
drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unei alte persoane nu privează persoana în a
cărei interes a fost declarat apelul de dreptul de a-l susţine, însă după plata taxei de stat. În cazul
admiterii retragerii apelului, instanţa de apel va dispune încetarea procedurii în apel, printr-o
încheiere susceptibilă de recurs.
În cazul în care mai mulţi participanţi la proces au declarat apeluri de sine stătător
împotriva hotărîrii şi unul din apelanţi şi-a retras apelul, iar ceilalţi susţin apelurile declarate,
instanţa de apel va soluţiona chestiunile privind retragerea apelului, şi în caz de admitere va
înceta procedura în ordine de apel în privinţa persoanei care a renunţat la apel, şi va examina
apelurile altor participanţi la proces.
În cadrul soluţionării chestiunii privind retragerea apelului instanţa de apel este obligată de
a explica apelantului efectele admiterii cererii de retragere a apelului. Or, admiterea de către
instanţa de apel a cererii de retragere a apelului îl lipseşte pe ultimul de dreptul de a mai înainta
un nou apel împotriva aceleiaşi hotărîri.
24. În cazul renunţării reclamantului la acţiune, sau solicitării încheierii unei tranzacţii,
procedura în ordine de apel nu poate fi încetată. În acest caz instanţa de apel casează hotărîrea
primei instanţe şi dispune încetarea procesului dacă sînt respectate prevederile art.60 alin.5 CPC.
25. Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel,
inclusiv şi asupra motivelor care au rămas neexaminate de către instanţa de fond. În cazul cînd
apelul nu este motivat ori motivaţia nu cuprinde argumente sau probe noi, instanţa se va
pronunţa în fond numai în temeiul celor invocate în prima instanţă.
Instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei
instanţe, ci este obligată să verifice legalitatea hotărîrii în întregul ei.
Invocarea incorectă a prevederilor legale în cererea de apel de către apelant nu eliberează
instanţa de apel de a aplica legea materială corectă ce guvernează raportul juridic litigios, de
aceea faptul invocării greşite a legii materiale şi procedurale nu poate servi temei pentru
respingerea apelului.
26. După ce judecă apelul, instanţa este în drept să pronunţe o soluţie prin care îl respinge
sau îl admite.
În primul caz, instanţa de apel, verificînd hotărîrea judecătorească şi considerînd-o
temeinică şi legală, respinge apelul ca nefondat, adică consideră că motivele invocate în apel sînt
combătute de probele administrate, cercetate, analizate şi apreciate corect de prima instanţă.
Admiterea apelului înseamnă constatarea caracterului ilegal (incorect) al hotărîrii
pronunţate de prima instanţă şi aceasta duce la casarea ei în întregime sau în parte potrivit art.385
alin.1, lit. b), c), d), e) CPC.
Temeiurile casării hotărîrii instanţei de fond de către cea de apel sînt specificate în art.386-
388 CPC.
27. În sensul prevederilor art.385 şi 388 CPC se poate concluziona că legea prevede doar 4
cazuri cînd instanţa de apel, după casarea hotărîrii, urmează în mod obligatoriu să remită cauza la
rejudecare:
- pricina a fost judecată de un judecător care nu era în drept să participe la judecarea ei;
- instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces;
- în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată;
- în dosar lipseşte procesul-verbal privind efectuarea unui act procedural.
Totodată în art.385 alin.(2) CPC este reglementată situaţia în care judecata în primă instanţă
s-a făcut cu încălcarea competenţei. Instanţa de apel, constatînd lipsa de competenţă a primei
instanţe, va remite pricina spre rejudecare în instanţa competentă, pronunţînd o hotărîre de
declinare a competenţei în favoarea instanţei competente.
Decizia prin care pricina se remite la rejudecare este irevocabilă, adică nu se supune nici
unei căi de atac.
Restituind pricina spre rejudecare, instanţa de apel este obligată să menţioneze în decizie
actele procedurale care trebuie efectuate în prima instanţă.
Instanţa de apel nu este în drept să releve în indicaţiile sale care probe inspiră încredere
(sînt mai temeinice) sau să stabilească ce hotărîre ar trebui adoptată după rejudecarea pricinii.
În caz de imposibilitate obiectivă de a îndeplini indicaţiile instanţei de apel în cadrul
rejudecării pricinii, prima instanţă este obligată de a arăta în hotărîrea sa pricinile ce au servit ca
temei în imposibilitatea îndeplinirii indicaţiilor.
În situaţia în care în prima instanţă nu se mai poate constitui un complet de judecată,
pricina urmează a fi trimisă altei instanţe de acelaşi grad, situată în circumscripţia instanţei de
apel.
28. În prezenţa celorlalte motive specificate în art.388 CPC la solicitarea participanţilor la
proces, instanţa de apel este în drept să judece pricina în fond, fără a o restitui în prima instanţă.
Astfel, instanţa de apel poate casa hotărîrea instanţei de fond cu darea unei noi hotărîri
dacă:
 - pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat
locul, data şi ora şedinţei de judecată;
- la judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba în care s-a desfăşurat
procesul;
- la emiterea hotărîrii a fost încălcat secretul deliberării;
- hotărîrea nu este semnată de judecător sau este semnată de judecătorul nemenţionat în
hotărîre.
De asemenea, instanţa de apel va casa hotărîrea primei instanţe cu darea unei noi hotărîri
sau va modifica hotărîrea în cazurile dacă:
- au fost încălcate sau aplicate eronat normele de drept material;
- concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sînt în contradicţie cu circumstanţele
pricinii;
- circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care instanţa le consideră
constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente;
- circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe
deplin.
29. Conform art.387 CPC se consideră că normele de drept material sînt încălcate sau
aplicate eronat în cazul în care:
- nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată;
- s-a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;
- s-a interpretat eronat legea, sau s-a aplicat eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se explică instanţelor că prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată se înţelege o
situaţie cînd instanţa în hotărîrea sa nu a făcut trimitere nici la o lege materială, limitîndu-se
numai la normele juridice procesuale, sau a soluţionat litigiul contrar normelor materiale ce
guvernează raportul juridic litigios.
Neindicarea legii materiale în hotărîre, în caz că litigiul este soluţionat corect, nu poate
servi temei de sine stătător pentru casarea hotărîrilor. În acest caz, instanţa de apel va concretiza
partea motivată a hotărîrii primei instanţe.
Prin aplicarea legii care nu trebuia să fie aplicată se înţelege situaţia cînd instanţa a dat o
calificare juridică incorectă raportului material litigios, aplicînd o normă străină acestuia; a
încălcat regulile acţiunii normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor; a soluţionat
pricina în baza normei de drept interne ce contravine prevederilor tratatului internaţional cu
aplicare directă; a soluţionat greşit conflictul dintre normele cuprinse în diferite acte normative
interne; a aplicat o uzanţă ce contravine legii.
30. Instanţa de apel este obligată a se expune asupra termenului examinării pricinii de către
instanţa de fond. În cazul în care instanţa de apel va stabili că prima instanţă a încălcat procedura
de examinare, termenul de examinare fixat prin lege pentru o anumită categorie de cauze (spre
exemplu s-au depistat cauze examinate într-o zi), a încălcat termenul rezonabil de examinare a
cauzei, a tergiversat expedierea cauzei în instanţa de apel sau în alte cazuri, prin încheiere
interlocutorie va informa Consiliul Superior al Magistraturii şi instanţa respectivă.
31. Dispoziţia judecătorească prin care se soluţionează fondul apelului se emite în formă de
decizie, iar la soluţionarea problemelor prin care nu se rezolvă fondul apelului, dispoziţia se
emite în formă de încheiere.
Adoptarea şi pronunţarea deciziei de către instanţa de apel se face potrivit prevederilor
art.389 CPC, cu respectarea şi a cerinţelor art.390 şi art.241 alin.(2), alin.(5) CPC.
Se atrage atenţia asupra faptului, că potrivit art.6 §1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Protocoalelor 3, 5, 8 şi 22 şi jurisprudenţei
Curţii Europene a Drepturilor Omului instanţele de judecată, inclusiv instanţele de apel, sînt
obligate de a motiva hotărîrile sale. În special, decizia trebuie să conţină circumstanţele cauzei,
constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei referitor la admiterea sau
respingerea acţiunii, alte chestiuni ce au fost soluţionate în cadrul judecării pricinii, legea
materială şi procedurală aplicate în cadrul judecării pricinii, argumentele instanţei în caz de
respingere a unor probe prezentate de participanţi ş.a.
În cazul în care apelul a fost judecat în absenţa unor participanţi la proces legal citaţi,
instanţa de apel este obligată a le trimite copia deciziei adoptate în cel mult 7 zile de la emiterea
deciziei motivate. De asemenea, în caz de adoptare a dispozitivului deciziei, instanţa de apel este
obligată a întreprinde acţiunile legale pentru comunicarea deciziei integrale.
32. Decizia instanţei de apel, fiind definitivă, poate fi pusă în executare imediat după
adoptarea ei, deşi legiuitorul a prevăzut şi posibilitatea contestării ei cu recurs.
33. După adoptarea deciziei, atît timp cît dosarul se află la instanţa de apel, participanţii la
proces au dreptul de a lua cunoştinţă de materialele dosarului, inclusiv cu procesul-verbal al
şedinţei.
Se atenţionează instanţele de apel că dosarele urmează, în mod obligatoriu, a fi în termen
redactate şi restituite în instanţa de fond.
34. Se abrogă hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.28 din 26 decembrie 2000
"Cu privire la examinarea cauzelor civile în ordine de apel".