Sunteți pe pagina 1din 4

Articolul 135

Soluționarea conflictului de competență


.(4) Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o
hotărâre definitivă.
Articolul 143
Suspendarea judecării procesului
(1) La solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul, suspendarea
judecării procesului, cu darea unei cauțiuni în cuantum de 1.000 lei. Pentru motive temeinice, suspendarea
poate fi dispusă în aceleași condiții, fără citarea părților, chiar înainte de primul termen de judecată.(2)
Încheierea asupra suspendării nu se motivează și nu este supusă niciunei căi de atac.(3) Măsura suspendării
judecării procesului va fi comunicată de urgență instanței de la care s-a cerut strămutarea.
Articolul 200
Verificarea cererii și regularizarea ace
.(2) În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune,
prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după
caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate.
Articolul 230
Preschimbarea termenului
Termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea
oricăreia dintre părți. Completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăște în camera de consiliu,
fără citarea părților. Părțile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat
Articolul 360
Articolul 359
Condiții de admisibilitate(1) Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor
bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să
dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor
probe.(2) În cazul în care partea adversă își dă acordul, cererea poate fi făcută, chiar dacă nu există urgență.
Soluționarea cererii
(1) Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripția căreia se află martorul sau
obiectul constatării, iar în timpul judecății, la instanța care judecă procesul în prima instanță.(
3) Instanța va dispune citarea părților și va comunica părții adverse copie de pe cerere. Aceasta nu este
obligată să depună întâmpinare.(4) Instanța va soluționa cererea în camera de consiliu, prin încheiere.(5) În
caz de pericol în întârziere, instanța, apreciind împrejurările, va putea încuviința cererea și fără citarea
părților.
Articolul 364
Constatarea de urgență a unei stări de fapt
(2) În cazul în care efectuarea constatării prevăzute la alin. (1) necesită concursul părții adverse sau al unei
alte persoane, constatarea nu poate fi făcută decât cu acordul acesteia.(3) În lipsa acordului prevăzut la
alin. (2), partea interesată va putea cere instanței să încuviințeze efectuarea constatării. Instanța poate
încuviința efectuarea constatării fără citarea aceluia împotriva căruia se cere.
Articolul 520 Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept
Procedura de judecată
(12) Sesizarea se judecă fără citarea părților, în cel mult 3 luni de la data învestirii, iar soluția se adoptă cu
cel puțin două treimi din numărul judecătorilor completului. Nu se admit abțineri de la vot.
Articolul 657
Încheierile executorului judecătoresc
(1) Amânarea, suspendarea și încetarea executării silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obținute din
executare, precum și alte măsuri anume prevăzute de lege se dispun de executorul judecătoresc prin
încheiere, care trebuie să cuprindă
3) Dacă prin lege nu se dispune altfel, încheierile se dau fără citarea părților, se comunică acestora, sunt
executorii de drept și pot fi atacate numai cu contestație la executare.

Articolul 666
Încuviințarea executării silite
.(2) Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează în termen de maximum 7 zile de la
înregistrarea acesteia la instanță, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților.
Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la
pronunțare. Încheierea se comunică din oficiu, de îndată, executorului judecătoresc, precum și creditorului.
Articolul 692
Procedura(1) Cererea de intervenție trebuie să fie făcută cu respectarea cerințelor prevăzute la art. 664,
indicându-se în mod expres dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă, precum și dacă este garantată sau
negarantată, în tot ori în parte, privilegiată sau chirografară, după caz.
(4) Instanța soluționează cererea în camera de consiliu, fără citarea părților, dispozițiile art. 666 aplicându-
se în mod corespunzător
Articolul 719
Suspendarea executării
(7) Dacă există urgență și dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauțiunea,
instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la
soluționarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.

Articolul 758
Evaluarea bunurilor sechestrate
.(6) Executorul se va pronunța de urgență, fără citarea părților, asupra cererii de expertiză, prin încheiere
executorie, care va cuprinde stabilirea onorariului provizoriu ce se cuvine expertului și termenul în care
trebuie depus raportul conform alin. (4)
Articolul 806
Predarea imobilului
(6) Administratorul-sechestru care nu a cerut predarea bunurilor în termen de 10 zile de la comunicarea
numirii va fi considerat că nu acceptă această însărcinare. Acesta și cel care refuză în mod expres
însărcinarea vor fi înlocuiți de îndată cu altă persoană prin încheiere dată de executorul judecătoresc, fără
citarea părților. Dispozițiile prezentului alineat nu se aplică în situația în care administrator-sechestru a fost
numit debitorul sau, după caz, terțul dobânditor.
Articolul 810
Descărcarea administratorului-sechestru
.(2) Executorul va verifica socotelile și, dacă acestea sunt regulat întocmite și corespund realității, va da
descărcare administratorului-sechestru, prin încheiere, dată fără citarea părțilo
Articolul 823
Vânzarea în întregime a imobilului aflat în coproprietate
.(3) Executorul, primind cererea, va dispune scoaterea la vânzare a întregului imobil, prin încheiere, dată
fără citarea părților, care se va comunica creditorului urmăritor.
Articolul 837
Stabilirea prețului imobilului și a valorii altor drepturi(1) Executorul va fixa prețul imobilului, care va fi
prețul de pornire a licitației, la valoarea stabilită conform art. 836, prin încheiere definitivă, dată fără
citarea părților
Articolul 879 Plata sumei rezultate din urmărirea silită
2) Executorul se va pronunța asupra plății sumei arătate la alin. (1) prin încheiere executorie, dată fără
citarea părților.(3) Suma rămasă se va elibera debitorului.
Articolul 886
Închiderea procedurii(1) După predarea titlurilor, executorul, prin încheiere dată fără citarea părților,
constată încetarea urmăririi silite și dispune închiderea dosarului

Capitolul I Sechestrul asigurător


Articolul 954
Procedura de soluționare
.(2) Instanța va decide de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie,
stabilind suma până la care se încuviințează sechestrul, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul
cauțiunii și termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta
Articolul 956
Desființarea de drept a sechestrului asigurător
Nedepunerea cauțiunii în termenul fixat de instanță atrage desființarea de drept a sechestrului asigurător.
Aceasta se constată prin încheiere definitivă, dată fără citarea părților.
Articolul 957
Ridicarea sechestrului asigurător(
.(2) De asemenea, în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviințată măsura
asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a
renunțat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanța care a încuviințat-o.
Asupra cererii instanța se pronunță prin încheiere definitivă, dată fără citarea părților. Dispozițiile art. 955
se aplică în mod corespunzător.
Capitolul II Poprirea asigurătorie

Articolul 973
Condiții de înființare
4) Nerespectarea dispozițiilor alin. (3) atrage desființarea de drept a sechestrului judiciar. Aceasta se
constată prin încheiere definitivă dată fără citarea părților.

Articolul 977

Administratorul provizoriu
În cazuri urgente, instanța va putea numi, prin încheiere definitivă dată fără citarea părților, un
administrator provizoriu până la soluționarea cererii de sechestru judiciar.
Articolul 999 - ordonanță președințială
Procedura de soluționare(1) În vederea judecării cererii, părțile vor fi citate conform normelor privind
citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere și de pe actele care o
însoțesc. Întâmpinarea nu este obligatorie.(2) Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților. În caz de
urgență deosebită, ordonanța va putea fi dată chiar în aceeași zi, instanța pronunțându-se asupra măsurii
solicitate pe baza cererii și actelor depuse, fără concluziile părților.(3) Judecata se face de urgență și cu
precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită un timp îndelungat. Dispozițiile privind
cercetarea procesului nu sunt aplicabile.(4) Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar
motivarea ordonanței se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare.

Articolul 1.000
Calea de atac(1) Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în
termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără
citarea lor.(2) Instanța de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, dar numai cu plata
unei cauțiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.(3) Apelul se judecă de urgență și cu precădere,
cu citarea părților. Dispozițiile art. 999 alin. (4) sunt aplicabile.(4) În toate cazurile în care competența de
primă instanță aparține curții de apel, calea de atac este recursul, dispozițiile alin. (1)-(3) aplicându-se în
mod corespunzător.(5) Împotriva executării ordonanței președințiale se poate face contestație la
executare.
Articolul 1.010

Anularea ofertei reale, urmată de consemnațiune(1) După consemnare, executorul judecătoresc va


constata, printr-o încheiere dată fără citarea părților, efectuarea plății și liberarea debitorului. Încheierea se
comunică creditorului în termen de 5 zile de la întocmirea acesteia

Articolul 1.042

Procedura de judecată. Calea de atac(1) Cererea de evacuare se judecă cu citarea părților, în afară de cazul
în care evacuarea imobilului pentru neplata chiriei sau a arenzii se solicită în baza unui contract care
constituie, pentru plata acestora, titlu executoriu, potrivit legii.(2) Cererea de evacuare se judecă de
urgență, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă s-a dat cu citarea părților.(3) Întâmpinarea nu
este obligatorie.(4) Dacă s-a solicitat și plata chiriei ori a arenzii exigibile, instanța, cu citarea părților, va
putea dispune odată cu evacuarea și obligarea pârâtului la plata acestora, inclusiv a sumelor devenite
exigibile în cursul judecății.(5) Hotărârea de evacuare este executorie și poate fi atacată numai cu apel în
termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, sau de la comunicare, când s-a dat fără
citarea lor.

S-ar putea să vă placă și