Unitatea de învățare nr.

Mediatorul. Procedura de mediere. Adjudecarea

Cuprins

1. Mediatorul. Drepturi şi obligaţii; răspundere

2. Procedura de mediere
3. Rezultatul şi finalitatea medierii (proces-verbal de mediere)
4. Altă formă de soluţionare a litigiilor: Adjudecarea.
4.1. Adjudecarea în domeniul construcțiilor
4.2. Regulile FIDIC (Federația Internațională a Inginerilor
Consultanți)
4.3. Comisia de Adjudecare a Disputelor (DAB)
4.4. Clauza de Arbitraj

Conținut

1. Mediatorul. Drepturi şi obligaţii; răspundere

Mediatorul. Condiții necesare

Consiliul de Mediere a adoptat primul tablou al mediatorilor, prin Hotărârea nr. 964
din 3 mai 2008. Tabloul Mediatorilor a fost transmis Monitorului Oficial spre publicare și
astfel de la data publicării Tabloului se creează cadrul formal şi legal pentru aplicarea
dispoziţiilor Legii nr. 192/2006.
Medierea poate avea loc oricând, chiar şi după declanşarea procesului civil sau penal.
Organele judiciare şi arbitrale trebuie să indice părţilor locul unde aceştia pot găsi mediatori,
respectiv Tabloul mediatorilor1 (în sediul instanţei sau pe internet). Consiliul de Mediere este
singura instituţie care are responsabilitatea de a aviza formele de exercitare a profesiei de
mediator şi de a ţine evidenţa acestora.
1
Art. 12 din Legea nr. 192/2006 prevede: (1) Mediatorii autorizaţi sunt înscrişi în Tabloul mediatorilor, întocmit
de Consiliul de mediere şi publicat în M. Of. (2) În tabloul prevăzut la alin. (1) se menţionează următoarele date:
a) numele şi prenumele mediatorului; b) sediul profesional; c) pregătirea de bază a mediatorului, instituţiile la
care s-a format şi titlurile cu care le-a absolvit; d) domeniul medierii în care acesta este specializat; e) durata
experienţei practice în activitatea de mediere; f) limba străină în care este capabil să desfăşoare medierea; g)
calitatea de membru al unei asociaţii profesionale în domeniul medierii, precum şi, după caz, al altor organizaţii;
h) existenţa unei cauze de suspendare. (3) Consiliul de mediere are obligaţia să actualizeze periodic şi cel puţin o
dată pe an Tabloul mediatorilor şi să îl pună la dispoziţie celor interesaţi la sediul său, al instanţelor
judecătoreşti, al autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina
de Internet a acestuia.
 Principalele reguli, în conformitate cu care mediatorii îşi desfăşoară activitatea sunt, pe
lângă Legea nr. 192/16.05.2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, Codul
de etică şi deontologie profesională a mediatorilor 2 autorizaţi, împreună cu Normele privind
răspunderea disciplinară a acestora, şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al
Consiliului de Mediere.3
În art. 7 din Legea medierii sunt prevăzute principalele condiţii care trebuie îndeplinite
cumulativ de către cel care doreşte să devină mediator:
a) are capacitate deplină de exerciţiu;
b) are studii superioare;
c) are o vechime în muncă de cel puţin 3 ani;
d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităţi;
e) se bucură de o bună reputaţie şi nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea
unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;
f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, sau un program
postuniversitar de nivel maşter în domeniu, acreditate conform legii şi avizate de Consiliul de
mediere;
g) a fost autorizată ca mediator, în condiţiile prezentei legi.
Astfel, medierea poate fi desfăşurată ca profesie sau poate fi desfăşurată ocazional, dar
cel care o practică trebuie să fie autorizat să practice această profesie de către Consiliul de
Mediere (reţinem că mediatorii autorizaţi sunt înscrişi în Tabloul mediatorilor, întocmit de
Consiliul de mediere şi publicat în M. Of.). Pe tablou vor fi trecute domeniile medierii în care
aceştia sunt specializaţi, precum şi limba străină în care sunt capabili să desfăşoare medierea
(art. 12 Legea medierii).
Pregătirea mediatorului este multidisciplinară. Ea se bazează pe cunoştinţe şi abilităţi
anterior dezvoltate, dar şi pe unele complet noi, specifice medierii, la un nivel minim impus
prin Standardul Ocupaţional. Medierea reprezintă astfel o profesie deschisă unui grup foarte
larg de persoane. Exercitarea profesiei de mediator este compatibilă cu orice altă activitate sau
profesie, cu excepţia incompatibilităţilor prevăzute prin legi speciale, mediatorii putându-şi
desfăşura activitatea în cadrul unei societăţi civile profesionale, al unui birou sau în cadrul
unei organizaţii neguvernamentale. De asemenea, mediatorii autorizaţi pot fi angajaţi cu
contract individual de muncă. Art. 22 prevede că „mediatorii autorizaţi pot fi angajaţi cu
contract individual de muncă numai în cadrul formelor prevăzute la art. 22 alin. 1”, adică „în
cadrul unei societăţi civile profesionale, al unui birou în care pot funcţiona unul sau mai mulţi
mediatori asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător, sau în cadrul unei organizaţii
2
Codul Deontologic al Mediatorului este structurat astfel: 1) Preambul: 1.1 Definiţii; 1.2. Misiunea
mediatorului; 1.3. Obiectivele Codului; 2) Principii generale: 2.1. Libertatea părţilor de a recurge la mediere şi
de a lua o decizie; 2.2. Nediscriminarea; 2.3. Independenţa şi imparţialitatea mediatorului; 2.4. Încrederea şi
integritatea morală; 2.5. Secretul profesional – confidenţialitate; 2.6. Conflictul de interese; 2.7. Stabilirea
onorariilor; 2.8. Răspunderea mediatorului; 2.9. Incompatibilităţi; 2.10. Calitatea procesului de mediere; 3)
Comportamentul profesional ; 4) Relaţiile dintre mediatori ; 5) Dispoziţii finale. Codul de etică şi deontologie
profesională al mediatorilor autorizaţi cuprinde ansamblul normelor şi caracteristicilor ce definesc calitatea
activităţii profesionale, el având rol de a servi ca linie de conduită obligatorie a mediatorilor, astfel încât aceştia
să desfăşoare o activitate competenta şi responsabilă, în conformitate cu etica profesiei.
http://revistademediere.ro/forum/viewtopic.php?f=12&t=3
3
Hotărârea nr. 5 din 13 mai 2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de
Mediere, în temeiul art. 20 lit. m) şi al art. 71 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi
organizarea profesiei de mediator.
A se vedea şi http://www.cmediere.ro/index.php?act=show&id=90&mid=5&smid=0
neguvernamentale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege”. Avocaţii, notarii publici şi
consilierii juridici care dobândesc calitatea de mediator îşi pot desfăşura activitatea de
mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor (art. 75 Legea medierii). 4 Legea
stabileşte fără echivoc faptul că sediul profesional al mediatorului este inviolabil, venind în
sprijinul protecţiei confidenţialităţii procedurii medierii. În acelaşi sens, mediatorul nu poate
reprezenta sau asista vreuna dintre părţi într-o procedură judiciară ori arbitrală având ca obiect
conflictul supus medierii.
Legea nr. 370/2009 aduce noutăţi la Secţiunea 1, Dobândirea, suspendarea şi încetarea
calităţii de mediator, art. 8, privitoare la cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ale
Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, posesori ai unui document de
calificare ca mediator, obţinut în unul dintre aceste state sau în România: aceştia dobândesc
calitatea de mediator în România, după recunoaşterea acestor documente de către Consiliul de
mediere, conform Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor
profesionale pentru profesiile reglementate din România.

Drepturile, obligațiile și răspunderea mediatorului derivă din contractul de mediere

și din caracterele sale.

Drepturile mediatorului (art. 25-28 Legea medierii)

- dreptul de a refuza misiunea de mediere, imposibilitate
obiectivă, subiectivă, abținere sau diverse circumstanțe ale cazului sau legat de părți (art. 31
Legea medierii)
- dreptul de a aplica propriul mod de organizare și propriile
reguli, conform cu înțelegerea părților și dispozițiile legii
- dreptul la inviolabilitatea sediului profesional
- dreptul de a implica terțe persoane în mediere (expert) cu
respectarea convenției părților și dispozițiilor prevăzute de lege
- dreptul la onorariu

Obligațiile mediatorului (art. 29-37 Legea medierii)

- obligația de a executa cu bună-credință misiunea
asumată
- obligația de formare continuă
- obligația de a respecta regulile deontologice
- obligația de informare a părților privind medierea
- obligația de a asigura desfășurarea medierii cu
respectarea principiilor medierii, a libertății, demnității și vieții private a părților
- obligația de a depune toate diligențele pentru ajungerea
la un acord de mediere

4
Art. 11 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic: Exercitarea
profesiei de consilier juridic este compatibilă cu: [...] b) funcţia de arbitru, mediator sau expert, în condiţiile legii
şi cu respectarea prevederilor legale privind conflictul de interese; Art. 15 din Legea nr. 51/1995 pentru
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată: Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu:
[…] d) funcţia de arbitru, mediator sau conciliator, în condiţiile legii; Art. 28 (2) din OUG nr. 86/2006 privind
organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, aprobată prin Legea nr. 254/2007: Exercitarea profesiei de
practician în insolvenţă este compatibilă cu: […] b) calitatea de avocat, consilier juridic, expert contabil, contabil
autorizat, evaluator, auditor financiar, arbitru, mediator, conciliator, expert financiar.
 - obligația de neutralitate și imparțialitate
- obligația de confidențialitate
- obligația de a finaliza medierea cu acord de mediere sau
proces verbal (raport asupra acordului negativ de voință al părților)

Răspunderea mediatorului (art. 38-42 Legea medierii)

Aceasta poate fi disciplinară, civilă sau penală. Cea disciplinară este prevăzută mai pe
larg în Legea medierii, doar în art. 42 făcându-se vorbire de angajarea răspunderii civile, în
condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligaţiilor sale
profesionale.
Răspunderea disciplinară (administrativă) a mediatorului ar putea interveni pentru
următoarele abateri disciplinare (art. 38):
a) încălcarea obligaţiei de confidenţialitate, imparţialitate şi
neutralitate;
b) refuzul de a răspunde cererilor formulate de autorităţile
judiciare, în cazurile prevăzute de lege;
c) refuzul de a restitui înscrisurile încredinţate de părţile aflate
în conflict;
d) reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi într-o
procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii;
e) săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii
profesionale.
Sancțiunile aplicate sunt prevăzute în art. 39, diferă în funcție de gravitatea faptei și se
aplică de Consiliu de Mediere, organul apt să cerceteze și să conducă cercetarea disciplinară
(procedura fiind prevăzută în art. 40).

Procedura de mediere

Procedura de mediere poate fi pornită rapid şi uşor, fiind net avantajoasă comparativ
cu procedura în faţa instanţelor de judecată. Potrivit condiţiilor de formă şi de fond descrise în
art. 44-47 din Legea nr. 192/2006, procedura de mediere se declanşează în momentul
încheierii contractului dintre părţi (după prezentarea părţilor împreună la mediator sau după
acceptarea medierii de către partea invitată).
Apelarea la mediere nu anulează accesul la justiţia clasică. Daca părţile nu reuşesc să
îşi soluţioneze conflictul prin mediere, au posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, la
fel cum o aveau şi înainte de a apela la mediere.
În ce priveşte medierea în cursul procesului civil, în cazul în care litigiul a fost dedus
judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor sau la
recomandarea instanţei, acceptată de părţi. La închiderea procedurii de mediere, mediatorul
este obligat să informeze instanţa asupra rezultatului medierii. În situaţia în care s-a ajuns la o
înţelegere, la cererea părţilor instanţa poate pronunţa o hotărâre, luând act de tranzacţia
părţilor şi va dispune, la cererea părţilor, restituirea taxei de timbru. Este de menţionat faptul
că în cazul în care părţile ajung la o înţelegere parţială, pentru restul aspectelor nesoluţionate
prin mediere părţile se pot adresa instanţei. De asemenea, există posibilitatea ca în cazul
eşuării medierii sau depunerii contractului, părţile să revină în faţa instanţei.
 Dacă părţile decid să recurgă la mediere după declanşarea acţiunii civile în instanţă,
judecarea cauzei de către instanţă va fi suspendată la cererea părţilor, în condiţiile Codului de
procedură civilă. Cursul termenului perimării este suspendat pe durata desfăşurării procedurii
de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. Dacă
conflictul nu a fost soluţionat prin mediere, cererea de repunere pe rol este scutită de taxa
judiciară de timbru.
Medierea are loc, de regulă, la sediul mediatorului și se desfășoară în sesiuni comune,
în care mediatorul și părțile în conflict se vor întâlni împreună, dar şi în sesiuni separate cu
fiecare dintre părți, dacă situaţia o impune. Sesiuni individuale, în care mediatorul se
întâlnește cu fiecare parte, au loc de regulă în prima parte a procesului de mediere şi sunt
foarte utile pentru identificarea cât mai exactă a obiectului conflictului. Dacă este cazul,
medierea se poate desfășura și în alte locuri convenite de mediator și de părțile aflate în
conflict.
Pe timpul sesiunilor de mediere părțile au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte
persoane, în condițiile stabilite de comun acord sau pot fi reprezentate de alte persoane, care
pot face acte de dispoziție, în condițiile legii.
In cazul în care conflictul supus medierii prezintă aspecte dificile sau controversate de
natură juridică ori din orice alt domeniu specializat, mediatorul, cu acordul părților, poate sa
solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv. Față de acest specialist din
afara biroului său, mediatorul va evidenția doar problemele controversate, fără a dezvălui
identitatea părților.
Art. 4 din Legea nr. 192/2006 arată că medierea reprezintă o activitate de interes
public. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în
materie civilă legiferează asistenţa acordată de stat pentru asigurarea dreptului la un proces
echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie. Totodată, în acest act normativ se
prevăd facilităţi financiare şi fiscale în cazul în care părţile apelează la mediere pentru
soluţionarea conflictelor; în art. 62 alin. 3 din lege se arată că cererea de repunere pe rol este
scutită de taxa judiciară de timbru, iar în art. 63 se prevede restituirea taxei judiciare de timbre
plătite de parte (cu excepția cererilor ce vizează transferul dreptului de proprietate).

Reținem deci următoarele etape ale procesului de mediere:

A. Procedura de informare prealabilă încheierii contractului de mediere.

B. Incheierea contractului de mediere între mediator, pe de o parte, și părțile aflate în
conflict, pe de altă parte.
C. Desfășurarea medierii cu respectarea principiilor acesteia.
D. Inchiderea procedurii de mediere.

Închiderea procedurii de mediere (art. 56-60 Legea medierii)

Procedura de mediere se închide, după caz:

a) prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării conflictului;
b) prin constatarea de către mediator a eşuării medierii;
c) prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părţi.
 În cazul în care părţile au încheiat numai o înţelegere parţială, precum şi în cazurile
prevăzute la lit. b) şi c), orice parte se poate adresa instanţei judecătoreşti sau arbitrale
competente.

Rezultatul medierii şi finalitatea medierii (proces-verbal sau acordul de mediere)

In cazul în care părțile au încheiat numai o înțelegere parțială, precum și atunci când
medierea a eșuat sau contractul de mediere a fost depus de către una din părți, orice parte se
poate adresa pentru soluționarea conflictului supus medierii instanței judecătorești sau
arbitrale competente.
La închiderea procedurii de mediere, în oricare dintre cele 3 cazuri menționate,
mediatorul întocmește un proces-verbal care se semnează de către părți, personal sau prin
reprezentant, și de mediator; părțile primesc câte un exemplar original al procesului-verbal.
Când părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, mediatorul redactează un acord
de mediere care cuprinde toate clauzele consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris
sub semnătură privată. Înțelegerea părților nu trebuie sa cuprindă prevederi care aduc atingere
legii și ordinii publice. Înțelegerea părților poate fi supusă verificării notarului public în
vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată, în condițiile prevăzute
la art. 63 din Legea nr. 192/2006.
In cazul denunțării unilaterale a contractului de mediere, acțiune care constituie un
drept al oricărei părți conform art. 60 din Legea nr. 192/2006, mediatorul ia act de aceasta și,
în cel mult 48 de ore de la data primirii încunoștințării, întocmește un proces-verbal de
închidere a procedurii de mediere.
Dacă una dintre părțile aflate în conflict nu se mai prezintă la mediere, fără a denunța
contractul de mediere în scris și a anunța mediatorul și cealaltă parte, mediatorul este obligat
sa facă toate demersurile necesare pentru a stabili intenția reală a părții respective și, după caz,
să continue sau să închidă procedura de mediere.

În cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii în cazul în care litigiul a
fost deschis pe rolul instanțelor înainte de recurgerea la mediere, instanţa va pronunţa o
hotărâre, la cererea părţilor, și odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea
părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru investirea acesteia. Dacă
medierea a avut loc fără a exista proces pe rolul instanțelor, înţelegerea părţilor (acordul de
mdiere) poate fi supusă notarului public în vederea autentificării, ori, după caz, instanţelor
judecătoreşti, care obligatoriu vor da o hotărâre aşa cum au convenit părţile.
Art. 60 din Legea nr. 192/2006 permite denunţarea contractului de mediere în orice
fază a procedurii de mediere de către oricare dintre părţile aflate în conflict, cu condiţia
încunoştinţării, în scris, a celeilalte părţi şi a mediatorului. Înţelegerea obţinută în urma
medierii este un contract între părţi în înţelesul art. 1166 NCC, mai exact un contract de
tranzacţie conform art. 2267 NCC la care se putea ajunge, evident, şi fără intervenţia
mediatorului.

Acordul de mediere trebuie să fie în scris. Contractul poate fi consemnat, ad

probationem, într-un document ce are valoare de înscris sub semnătură privată (art. 58 din
Legea medierii). Pentru a-i da valoare de înscris autentic, părţile au la îndemână două căi, una
extrajudiciară (A) şi cealaltă judiciară (B), în funcţie de momentul în care a intervenit
medierea.
A. Părțile pot solicita notarului public autentificarea, în condițiile legii și cu
respectarea procedurilor legale, a înțelegerii lor. Actul întocmit de notarul public conform
alin. (1) si art. 58 alin. (4) si (4^1), prin care se autentifică înțelegerea din acordul de mediere,
are putere de titlu executoriu.

B. De asemenea, părțile se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere,

îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care sa consfințească înțelegerea lor.
Competența aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința
ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul
unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanța încuviințează înțelegerea
părților se dă în camera de consiliu și constituie titlu executoriu in condițiile legii.

Cererii adresate instanței i se aplică 20 lei taxă judiciară de timbru, cu excepția

cazurilor în care acordul de mediere privește transferul dreptului de proprietate asupra unui
bun imobil, a altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, când la această sumă se
adaugă 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru acţiunea în revendicare a bunului cu
valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. În cazul în
care înţelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixă se adaugă 50%
din valoarea taxei.
Prin urmare, potrivit art. 63, referitor la restituirea taxelor de timbru în cazul
stingerii unui litigiu prin mediere, tratamentul se păstrează diferențiat, după cum
urmează:
a) Regula, conform art. 63 alin. 2, este că vor fi restituite în integralitate taxele de
timbru ce au fost plătite pentru cererea introductivă de instanță, dacă părțile sting litigiul
printr-un acord de mediere.
b) Excepțiile de la regula anterior enunțată, au în vedere: transferul drepturilor de
proprietate și al altor drepturi reale, partajele și cauzele succesorale. Cu alte cuvinte, în aceste
situații, taxa de timbru nu se va restitui, nici integral, nici parțial.
Prin urmare, în cazul litigiilor aflate pe rolul instanței, taxele de timbru vor fi restituite
în totalitate, cu excepțiile de mai sus.
Prin urmare, cuantumul acesteia fiind derizoriu, apreciem că se poate susține că, și în
noua reglementare, regula generală este că încuviințarea unui acord de mediere se obține
practic fără costuri.
In cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind
bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub
sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat
notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea sa verifice condițiile de fond și de
formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre
judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale. Acordurile de mediere vor fi
verificate cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, notarul public sau instanța
de judecată putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare cu acordul părților.

Diferența dintre Contractul de mediere și Acordul de mediere

 Deseori, în practică, se face confuzie între cele două noțiuni. Ambele sunt contracte
însă, multe elemente le diferențiază.
Contractul de mediere este acordul de voință cu privire la soluționarea unui conflict,
prin procedura medierii, în condițiile Legii 192/2006, contract încheiat între mediator, pe de o
parte, și părțile conflictului, pe de altă parte, convenție prin care mediatorul se obligă să
depună toate diligențele necesare în vederea soluționării amiabile a conflictului iar părțile își
asumă obligația de a achita mediatorului un onorariu și cheltuielile aferente derulării
procedurii și soluționării conflictului, obligându-se totodată să respecte regulile aplicabile
medierii.
Potrivit prevederilor legale, contractul de mediere se încheie între mediator, pe de o
parte, și părțile conflictului pe de altă parte.
Prin urmare, obiect generic al contractului de mediere îl constituie chiar procedura
medierii propriu-zise ce urmează a fi derulată, cu acordul tuturor părților contractului, în
condițiile legii și ale clauzelor ce se vor stabili prin contract, procedură ce are drept scop
imediat generarea soluțiilor reciproc avantajoase, pentru a se pune capăt conflictului în mod
amiabil. Astfel, obiect subsidiar al contractului de mediere îl constituie conflictul dintre părți.
Sub sancțiunea anulării, contractul de mediere va cuprinde anumite clauze obligatorii,
impuse de lege, sancțiunea omiterii uneia din aceste clauze expres prevăzute de art. 45 fiind
cea a nulității relative.

Acordul de mediere este un tot contract, în condițiile Codului civil (cu unele
excepții), o convenție cu valoare de înscris sub semnătură privată potrivit art. 58, alin. 1, teza
ultimă. Acordul de mediere va îndeplini condițiile cerute de lege, în funcție de obiectul său,
obiect diferit de la caz la caz, în funcție de natura conflictului mediat. În situațiile în care este
necesar a fi îndeplinite anumite condiții de fond și formă, potrivit legii, acordul de mediere va
trebui supus încuviințării instanței ori autentificării notarului public, după caz.

Diferențieri între cele două tipuri de contracte întâlnite în procedura medierii

 Un prim element ce diferențiază cele două contracte este cel privitor la obiect.
Contractul de mediere are în vedere procedura medierii, modul de derulare, conduita părților
în timpul ședințelor de mediere, potrivit obligațiilor asumate prin contract (unele fiind impuse
în mod imperativ de lege) iar acordul de mediere are de fiecare dată alt obiect, în funcție de
natura conflictului mediat.
Spre exemplu, acordul de mediere poate cuprinde o donație, un partaj sau o vânzare;
poate cuprinde înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei sau o înțelegere în cazul
unei răspunderi delictuale.
 Momentul de încheiere al fiecăruia dintre contracte, este întotdeauna diferit.
Contractul de mediere, astfel denumit de lege, se încheie întotdeauna înainte de declanșarea
procedurii propiu-zise de mediere, în timp ce acordul de mediere se încheie la finalul
procedurii de mediere, când părțile ajung la o înțelegere cu privire la conflictul ce a fost
mediat.
 Contractul de mediere se încheie între mediator și părțile conflictului, în timp
ce acordul de mediere se încheie numai între părțile conflictului.
 Sub aspectul condițiilor de formă, contractul de mediere se va încheia în formă
scrisă, impusă de lege ad validitatem, în timp ce acordul de mediere va fi încheiat în scris ad
probationem, urmând ca în acele situații în care legea impune îndeplinirea anumitor condiții
de fond și formă, părțile să ceară încuviințarea acordului de mediere sau autentificarea lui.

4. Altă formă de soluţionare a litigiilor: Adjudecarea

4.1. Adjudecarea în domeniul construcțiilor

Proiectele din domeniul construcțiilor civile, tehnologiei chimice, mecanice, electrice
sau din domenii mixte devin din ce in ce mai complexe. A devenit necesară o standardizare a
condițiilor contractuale aplicabile tuturor părților implicate (spre exemplu instituțiilor
financiare, antreprenorului, sub-antreprenorilor, inginerului, contractorului și beneficiarului).
S-a dovedit că utilizarea în diverse sisteme legale și diverse culturi contractuale a
propriilor documente contractuale sau ghiduri de practici nu este indicată și astfel FIDIC
(Federația Internațională a Inginerilor Consultanți - Fédération Internationale des Ingénieurs
Conseils) a realizat o propunere standardizată a principalelor contracte utilizate în proiectele
internaționale de construcții. Regulile (Condiții Contractuale) FIDIC cuprind reguli și
proceduri uniforme întocmite în vederea realizării de lucrări și proiecte internaționale în
domeniul construcțiilor. FIDIC nu are competență de a conduce și a soluționa soluționarea
disputelor (arbitrajul) și nici nu se poate implica în organizarea sau finalitatea acestora.

4.2. Regulile FIDIC (Federația Internațională a Inginerilor Consultanți)

Aceste modele de contracte nu au caracter normativ, dar la baza lor stă experiența
dobândită de membrii FIDIC în relațiile cu beneficiari ai construcțiilor din multe țări și în
proiecte foarte variate și complexe, pe baza unor contracte încheiate cu aplicarea a diverse
legi naționale.
Modelele de contracte FIDIC urmează diferite structuri de raporturi contractuale care
se stabilesc între constructori și beneficiari, în funcție de obiectul contractului și
responsabilitățile părților implicate. Acestea sunt:
- Red Book – Conditions of Contracts for Construction
- Yellow Book – Conditions of Contract for Plant and Design
- Silver Book – Conditions of Contract for EPC (Engineering,
Procurement and Construction/ Turnkey Projects)
- Green Book – The Short Form of the Contract
- Blue/Turqoise Book – Contract for Dredging and
Reclamation Works

Contractele au condiții generalizate (General Conditions), partea standardizată și o

parte dedicată celor particulare (Particular Conditions), adaptate pentru fiecare relație
contractuală de către părțile semnatare. Dreptul aplicabil este ales de părți în condițiile
particulare, alături de aplicarea altor norme legale supletive.
Scopul acestor contracte FIDIC este de a crea un cadru contractual cât mai complet,
fără a mai fi necesară orice modificare ulterioară pe durata desfășurării contractului. În
Condițiile Generale sunt cuprinse documentele care stau la baza încheierii contractului și îl
alcătuiesc, precum și ordinea lor de prioritate, pe când în Condițiile Particulare lista se
adaptează la contractul respectiv.
In structura acestor modele de contracte FIDIC, Condițiile Generale conțin 20 de
clauze principale, care cuprind la rândul lor alte circa 160 de clauze, și anexe privind
Condițiile Generale ale Acordului de Adjudecare a Disputelor (Appendix: General Conditions
of Dispute Adjudication Agreement) și regulile de procedură aplicabile soluționării disputei
prin intermediul DAB (Dispute Adjudication Board, adică Comisia de Adjudecare a
Disputelor). Red Book este cea mai des formă întâlnită în practică și astfel clauzele acesteia
vor fi succint analizate prin prisma părții dedicate soluționării disputelor.
Clauzele de soluționare a disputelor în cadrul contractelor FIDIC conțin anumite
clauze adoptate după studierea particularităților disputelor din domeniul construcțiilor, care
sunt deosebit de ample față de standardele și practica în contractele obișnuite.
Clauza 20 este cea care cuprinde revendicările, disputele și arbitrajul. Această clauză
se referă la revendicările Antreprenorului, prevăzând procedura obligatorie pe care acesta
trebuie să o parcurgă in situația în care se consideră îndreptățit la o prelungire a duratei de
execuție și/sau la plăți suplimentare, cât și la modalități de soluționare a disputelor ivite între
părți, prin intermediul DAB sau prin arbitraj internațional.
- Clauza 20.1 – Revendicările Antreprenorului
- Clauza 20.2 – Numirea DAB
- Clauza 20.3 – Eșecul numirii DAB
- Clauza 20.4 – Obținerea Deciziei DAB
- Clauza 20.5 – Soluționarea pe cale amiabilă
- Clauza 20.6 – Arbitrajul
- Clauza 20.7 – Nerespectarea Deciziei DAB (și condițiile
spre recurgerea la arbitraj)
- Clauza 20.8 – Expirarea Perioadei de funcționare a DAB (și
condițiile spre recurgerea la arbitraj).
Prevede existența a două moduri de soluționare a disputelor: procedura în fața DAB și
procedura arbitrală.

4.3. Comisia de Adjudecare a Disputelor (DAB)

Soluționarea disputelor de către DAB este o metodă alternativă atât la justiția statală
cât și la arbitraj. În linii principale, această procedură presupune ca adjudecătorii (unul sau
trei, numirea lor fiind reglementată în Clauza 20.2) ce formează comisia să analizeze punctele
de vedere ale părților și probele prezentate într-un termen determinat, pentru a pronunța a o
decizie care exprimă punctul DAB de vedere asupra soluției considerate corecte din punct de
vedere legal și contractual. Persoanele numite de comun acord (părțile consultă membrii
nominalizați și convin asupra celui de al treilea, președintele comisiei) fac parte dintr-un corp
al experților din domeniul solicitat, cu experiență corespunzătoare. De obicei aceștia fac parte
dintr-o listă cu potențiali membri, selecția realizându-se dintre aceștia. Organizația FIDIC nu
desemnează arbitrii, competența sa se limitează numai la a numi membrii DAB la cererea
părților. Membrii DAB sunt numiți de obicei (Red Book) pentru executarea întregului
contract (DAB full-time), deoarece numirea lor nu expiră la data la care DAB a decis asupra
unei dispute, căci pot interveni și alele pe parcurs, care tot în fața aceleiași comisii ajung spre
soluționare. Dar există si DAB-uri constituite ad-hoc, membrii săi fiind numiți numai la
momentul în care între părți a intervenit o dispută (deci nu de la semnarea contractului; de
obicei această situație se întâlnește la Yellow Book).

Etapele procedurii DAB

 Cererea reclamantului
Stabilirea unor măsuri procesuale și a calendarului procedurii
Etapa scrisă
Administrarea de probatorii
Desfășurarea audierilor (ședința de judecată)
Perioada de deliberare a DAB-ului
Decizia DAB – cuprins: - numele și calitatea părților;
- modalitatea de numire a membrilor DAB
- identificarea proiectului și a contractului care cuprinde
clauza de soluționarea a litigiului prin DAB
- un sumar al disputei
- susținerile și apărările părților
- descrierea probatoriului administrat
- eventuale chestiuni jurisdicționale
- Decizia DAB însoțită de motivarea cu privire la toate
cererile reclamantului și apărările pârâtului.
Deci similar justiției statale și arbitrale, DAB trebuie să analizeze situația de drept și
de fapt , pronunțând o decizie motivată cu privire la cele solicitate de reclamant.

Sunt opinii divergente în doctrina de specialitate legat de considerarea ca obligatorie

sau nu a etapei legate de procedura DAB în desfășurarea soluționării disputelor conform
Clauzei 20. Dar în principiu, după interpretarea clauzelor în curgerea lor logică, astfel cum
sunt redactate de FIDIC, considerăm că odată convenită de părți semnarea unui contract
căruia i se aplică Regulile FIDIC (fără modificarea Condițiilor Generale privind soluționarea
disputelor, Clauza 20), parcurgerea procedurii în fața DAB reiese că ar fi o etapă obligatorie
prealabilă arbitrajului, afară de cazurile expres prevăzute de Clauza 20.8, când se poate
recurge direct la arbitraj, dar numai în cazuri în care DAB-ul nu există sau nu se poate
constitui.

O altă problemă extrem de dezbătută, care a primit în ultima vreme o abordare diferită,
este rolul deciziei DAB într-un eventual arbitraj. Adică dacă Decizia DAB este definitivă,
obligatorie și executorie până la finalizarea procedurii de arbitraj, chiar dacă una din părți a
trimis o înștiințare (Notificare) de nemulțumire (Notice of dissatisfaction). Declanșarea
arbitrajului este condiționată de formularea unei asemenea notificări.
Până la finalizarea arbitrajului, când problema supusă Deciziei DAB va fi redeschisă,
reanalizată și rejudecată pe fond, mai nou, partea căreia îi este favorabilă Decizia DAB cere în
arbitraj respectarea acestei Decizii de partea adversă, prin pronunțarea unei hotărâri finale
parțiale (bifurcarea fiind necesară) de către tribunalul arbitral în acest sens. Această hotărâre
fiind dată în arbitraj are putere executorie. Natura Deciziei DAB nu este de hotărâre
(judecătorească sau arbitrală), deci nu poate fi executorie, ci este doar o obligație contractuală.
În caz de neîndeplinire părțile se pot adresa arbitrajului, iar obligația încălcată se consideră a
fi însăși obligația de a respecta Decizia DAB, nu obligația care a fost supusă discuțiilor și
asupra căreia s-a pronunțat DAB-ul. Sunt chestiuni de finețe, care necesită aplicare de la caz
la caz, fără a extrapola la alte cazuri, deoarece nu este cazul a i se acorda mai multă putere
(executorie) Deciziei DAB decât a fost prevăzut de însuși mecanismul se soluționare propus și
adoptat de FIDIC. Vor urma modificări ale acestor Clauze și se dorește să se ofere mai multă
forță acestor Decizii DAB și de aceea redactorii acestor Reguli promovează din ce în ce mai
agresiv Deciziile DAB, conferindu-le putere din ce în ce mai apropiată de o hotărâre, deși nu
va putea dobândi astfel de valențe, fiind o procedură prealabilă arbitrajului.

4.4. Clauza de Arbitraj

Arbitrajul din contractele FIDIC reprezintă metoda de soluționare aleasă de părți,

varianta aleasă cel mai des în practică fiind cea standard, prevăzută de Clauza 20.6. aceasta
prevede că arbitrajul se supune Regulilor ICC, incluzând și metoda de numire a arbitrilor. Ca
o condiție prealabilă declanșării arbitrajului, Decizia DAB trebuie să nu fi devenit finală și
definitivă, adică una din părți să fi trimis o notificare de nemulțumire în termen de 28 de zile
după primirea Deciziei DAB (Clauza 20.4, alin. 5 și 6). Părțile, care au anunțat menținerea
litigiului prin notificarea de nemulțumire, pot soluționa în continuare amiabil litigiul (Clauza
20.5) sau se pot adresa arbitrajului (Clauza 20.6).

Concepte și termeni de reținut

- Mediatorul. Condiții necesare

- Drepturile, obligațiile și răspunderea mediatorului derivă din contractul de
mediere și din caracterele sale.
- Procedura de mediere – etape, desfășurare
- Închiderea procedurii de mediere
- Rezultatul medierii şi finalitatea medierii (proces-verbal sau acordul de
mediere)
- Acord de mediere comparație cu contract de mediere
- Adjudecarea sub imperiul Regulilor FIDIC
- Modele de contracte FIDIC
- Clauzele de soluționare a disputelor în cadrul contractelor FIDIC
- Comisia de Adjudecare a Disputelor (DAB)
- Etapele procedurii în fața DAB

Întrebări de control și teme de dezbatere

1. Care sunt regulile după care își pot desfășura activitatea mediatorii?
2. Care sunt condițiile necesare pentru ca o persoană să devină mediator?
3. Ce este Tabloul Mediatorilor?
4. Ce pregătire trebuie să aibă mediatorii?
5. Mediatorul poate reprezenta sau asista vreuna dintre părţi într-o procedură judiciară ori
arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii?
6. Care sunt drepturile mediatorului? Dar obligațiile? Cum poate fi răspunderea
mediatorului? Ce abateri disciplinare sunt prevăzute de lege și ce sancțiuni se pot aplica?
7. Cum se desfășoară procedura de mediere?
8. Care sunt etapele procedurii de mediere?
9. Cum se închide procedura de mediere?
10. Care este finalitatea procedurii medierii?
11. Ce este acordul de mediere? Ce îl diferențiază de contractul de mediere?
12. Când părțile nu se înțeleg în fața mediatorului se mai încheie acordul de mediere? Cum se
numește actul respectiv?
13. Ce forță are actul care consfințește înțelegerea părților în fața mediatorului? Cum i se
poate acorda forță de titlu executoriu?
14. Ce înseamnă FIDIC?
15. Care sunt părțile ce pot fi implicate într-un contract în domeniul construcțiilor?
16. Câte modele de contracte FIDIC există? Care sunt acestea?
17. Ce sunt Condițiile Generale/ Condițiile Particulare ale unui asemenea contract FIDIC?
18. Care este clauza destinată soluționării disputelor în contractele FIDIC? Câte sub-clauze
are aceasta?
19. Ce este DAB? Care sunt etapele procedurii DAB?
20. Este DAB-ul o procedură preliminară arbitrajului? Este ea obligatorie sub auspiciile
Regulilor FIDIC?