UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

COTOGOI VASILE

MEDIEREA DREPT FORMĂ DE APĂRARE A DREPTURILOR

SUBIECTIVE CIVILE

DEPARTAMENTUL − DREPT PROCEDURAL

DISCIPLINA – DREPT PROCESUAL CIVIL

Teza de an

Conducător științific: MACOVEI Gheorghe,

doctor în drept,
profesor universitar,
specialitatea: Drept privat,
Drept procesual civil

A elaborat: COTOGOI Vasile,

Grupa 1501

CHIŞINĂU, 2018
© Cotogoi Vasile, 2018

2
 CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A MEDIERII DREPT FORMĂ DE

APĂRARE A DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE

1.1 Noțiuni generale cu privire la mediere drept formă de apărare a drepturilor subiective
civile
1.2 Felurile medierii

CAPITOLUL 2. MEDIEREA JUDICIARĂ

2.1 Introducere/noțiuni cu privire la medierea judiciară

2.2 Reglementările cu privire la medierea judiciară
2.3 Problematica medierii judiciare în procesul civil

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

3
 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei abordate. Implicarea într-un conflict de orice natură

presupune un consum de nervi, timp și bani. Chiar și în cazul în care se apelează la modalitatea
tradițională de rezolvare a acestuia, în instanța de judecată, de cele mai multe ori, eforturile
financiare și de timp sunt argumente decisive pentru renunțarea la proces din lipsa de resurse
ceea ce amplifică consumul emoțional al celui care se simte nedreptățit.
O cale alternativă de soluționare a litigiilor la care pot apela parțile aflate în litigiu este
medierea. Activitatea de mediere a fost practicată din cele mai vechi timpuri. Istoricii situează
apariția acesteia în perioada comerțului fenician. Practicile din Grecia Antică și din Roma Antică
au adus un ințeles adecvat termenului de „mediere”. Romanii au folosit mai multe denumiri
pentru persoanele care se ocupau de acest proces, precum: medium, interpolator, conciliator,
interlocutor și în final, mediator.
Prin procesul de mediere, participanții pot consimți la soluțiile pe care problemele
discutate le determină. Definirea naturii litigiului poate adesea clarifica metoda cea mai eficientă
pentru rezolvarea problemei. Unul dintre scopurile principale ale procesului de mediere este
definirea problemei, dezvoltarea opțiunilor și atingerea unor soluții acceptate de toate părțile
implicate. Medierea poate funcționa nu doar ca rezolvare a unui litigiu, dar și ca mod de
prevenire a acestuia. Procesul de mediere presupune identificarea intereselor ambelor părți și
promovarea unei comunicări eficiente între acestea. Medierea, într-un cadru mai larg, poate
însemna prevenirea conflictelor sau dezvoltarea mecanismelor de aplanare a acestora în cazul în
care ele apar.
Cu atît mai mult avînd în vedere că pe plan mondial metodele alternative de soluționare a
litigiilor pe cale amiabilă sunt tot mai des utilizate ca modalități de rezolvare a conflictelor în
afara sistemului jurisdicțional de stat, prin proceduri conduse de o terță persoană, iar în cadrul
acestora din urmă medierea reprezintă o componentă importantă și poate conduce la
îmbunătățirea actului de justiție care este afectat de supraîncărcarea judecătorilor cu un număr
prea mare de dosare.
Astfel reeșind din cele menționate mai sus consider că actualitatea temei este evidentă, și
rezultă din necesitatea de a identifica perticularitățile medierii, deasemenea identificării
problemelor teoretice și practice care împiedică aplicarea corespunzătoare a medierii precum și
înaintarea de propuneri de lege ferenda ce au ca scop înlăturarea deficienților depistate.
Scopul și obiectivele tezei. Scopul prezentei lucrări constă în realizarea unei cercetări
științifice teoretico-practice a particularităților medierii ca formă de apărare a drepturilor
subiective civile.

În vederea atingerii scopului propus au fost preconizate următoarele obiective:

a) cercetarea doctrinei juridice naționale și de peste hotarele țării privitor la diverse aspecte
ce se referă la mediere ca cale alternativă de soluționare a litigiilor;
b) examinarea practicii judiciare în ceeea ce ține de aplicabilitatea medierii în procesul civil
pentru identificarea problemelor legate de aplicarea acesteia și formularea soluțiilor de
rigoare;
c) evaluarea specificului soluționării litigiilor civile prin intermediul medierii;

4
 d) analiza efectelor procesual-juridice și material-juridice ca urmare a încheierii acordului
de miediere între părți;
e) evaluarea eficienței medierii ca cale alternativă de soluționare a litigiilor;
f) identificarea propunerilor de lege ferenda în vederea perfecționării procedurii civile în
ceea ce ține de condițiile de aplicare a medierii în cauzele civile.

CAPITOLUL 1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A MEDIERII DREPT FORMĂ DE

APĂRARE A DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE

1.1 Noțiuni generale cu privire la mediere drept formă de apărare a drepturilor subiective
civile.
Pentru a face o abordare complexă a noțiunii de mediere este necesar de a o anliza prin
prisma mai multor definiții atît doctrinare cît și legale, naționale cît și a altor state. Astfel
reglementările de bază cu privire la mediere în Republica Moldova sunt cuprinse în legea nr.137
din 03.07.2015 cu privire la mediere. Articolul 2 al acestei legi dă următaorea definiție medierii:
“medierea este o modalitate de soluţionare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în cadrul unui
proces structurat, flexibil şi confidenţial, cu asistenţa unui sau mai multor mediatori”. Din
definiția dată de legiuitor putem evidenția următorele caracteristici ale medierii:

1) Reprezintă o modalitate de soluționare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă

– părţile purced la mediere cu interesul de a evita adresarea în instanţa de judecată
acesta presupune rezolvarea conflictelor fără a apela la instanța de judecată adică
rezolvarea acestora în afara sistemului jurisdicțional de stat prin proceduri conduse
de o terță persoană alta decît judecătorul;
2) În cadrul unui proces structurat, flexibil și confidențial – procesul de mediere
are loc în baza unei anumite structuri care parcurge următaorele etape inițierea
medierii, desfășurarea medierii, încetarea medierii și soluționarea litigiului în cazul
în care partile ajung la un consens. În ceea ce privește flexibilitatea procesului de
mediere acesta presupune că părţile pot desemna prin acord comun unul sau mai
mulţi mediatori sau pot solicita unei organizaţii de mediere desemnarea unui
mediator conform regulilor aprobate de organizaţia respectivă deasemenea părţile
sînt în drept de a determina prin acord comun toate aspectele ce ţin de iniţierea,
derularea şi finalizarea procesului de mediere altfel spus părțile dispun de procesul
de mediere. Procesul de mediere nu este public, cu excepția cazului în care părțile
au convenit altfel. Mediatorul este obligat să respecte confidențialitatea informației
aflate pînă la începerea și/sau în cadrul procesului de mediere, precum și după
suspendarea sau încetarea activității de mediator. Mediatorul este obligat să
atenţioneze participanţii la procesul de mediere asupra obligaţiei de păstrare a
confidenţialităţii informaţiei, fiind în drept, după caz, să solicite semnarea unui
acord sau a unei clauze de confidenţialitate;
3) Cu asistența unui sau mai multor mediatori – în sensul legii menționate mai sus
prin mediator se înțelege persoană terţă, atestată în condiţiile prezentei legi, care
5
 asigură desfășurarea procesului de mediere în vederea soluționării litigiului dintre
părți;
4) Are caracter bilateral - adresarea către mediator poate apărea doar în cazul în
care ambele părţi convin, în una din formele prevăzute de lege, la această cale de
apărare. În calitate de părți pot fi persoane fizice sau juridice, inclusiv autorități
publice, care îşi exprimă acordul de a soluţiona un litigiu prin mediere.

În legea nr. 134 din 14.06.2007 cu privire la mediere care actualmente este abrogată era
dată următoare definiție a medierii: “ Medierea reprezintă o modalitate alternativă de soluţionare
a conflictului dintre părţi pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane”. Dacă e să fac o
analiză comparativă între cele două definiții date de legiuitor în legea nr. 134 din 14.06.2007 cu
privire la mediere care actualmente este abrogată și legea legea nr.137 din 03.07.2015 cu privire
la mediere care este în vigoare am observat că definiția care se conține în actul normativ în
vigoare este mai complexă și reflectă mai bine natura juridică a medierii.
În Romînia medierea este reglementată printr-o lege asemănătoare celei din Republica
Moldova și anume legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea avtivității de mediator, în
art.1 al acestei legi medierea este definită în felul următor: “Medierea reprezintă o modalitate de
soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate
de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul
consimţământ al părţilor”. Deci observăm că atît definiția dată de legiuitorul român cît și de cel
moldav au o tratare practic similară. În ceea ce privește definițiile date de doctrinari aceștia
tratează mult mai complex medierea spre exemplu Maria Fodor confirențiar universitar, doctor în
drept dă următoare definiție medierii: “ Medierea este o modalitate nejurisdicțională de
soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate
de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate și avînd liberul
consimțămînt al părților care se bazează pe încrederea dintre mediator și părți, pe de o parte, care
trebuie să subziste pe tot parcursul procesului de mediere, cît și după încheierea acestuia, iar, pe
de altă parte, pe încrederea unei părți în cealaltă, pe dorința de cooperare, ceea ce se obține pe
calea comunicării facilitată de mediator”.
În Federaţia rusă, în prezent, aplicarea medierii în cazurile civile se reglementează prin
Legea Federală nr. 193 cu privire la procedura alternativă de rezolvare a diferendelor, cu
participarea unui terţ (procedura medierii), în vigoare de la 1 ianuarie 2011. Legea dată nu dă o
definiţie a medierii, însă oferă un cadru legal pentru desfăşurarea efectivă a acesteia.
Doctrinarii ruşi definesc medierea în felul următor: Medierea este una din tehnologiile
alternative de rezolvare a diferendelor cu participarea unui terţ neutral, imparţial, neinteresat în
conflictul dat, denumit mediator, care ajută părţile să elaboreze anumite acorduri referitoare la
conflict, în acelaşi timp, părţile controlînd absolut procesul de hotărîre a conflictului şi condiţiile
rezolvării lui.
În sistemul anglo-saxon, medierea este definită drept o formă alternativă de rezolvare a
conflictelor apărute între două sau mai multe părţi, cu efecte concrete.
În Statele Unite ale Americii, legile care guvernează medierea variază de la stat la stat.
Unele state au principii clar definite, condiţii clare de certificare a mediatorului, standarte etice,
confidenţialitate şi eliberează mediatorii de la participarea în instanţă pe marginea conflictului pe
care l-au analizat pe calea medierii.

6
 Recomandarea Comitetului de Miniştri al CE oferă următoarea definiţie: “medierea este un
proces în care mediatorul ajută părţile să soluţioneze întrebările litigioase şi să ajungă la un acord
care să le fie propriu”. Mai mult ca atît, trebuie să menţionăm clarificarea pe care o oferă
Recomandare cu referire la termenul “materie civilă”, care semnifică orice materie ţinînd de
drepturi şi obligaţii cu caracter civil, aici incluzîndu-se şi cele ce reies din dreptul economic,
comercial, drepturile consumatorului, dreptul muncii, nu însă şi cele de natură administrativă.
Am nevoi de o definiție a doctrinarilor moldavi!!!!!!!!!!!
Din contextul celor meționate mai sus rezultă că medierea este o forma alternativă de
apărare jurisdicţională, extrajudiciară, obştească, cu caracter benevol şi bilateral, care are drept
scop soluţionarea litigiului apărut între părţi, cu ajutorul unei terţe persoane, care, obligatoriu,
trebuie să aibă calitatea de mediator, să adopte o poziţie de neutralitate şi imparţialitate, să aibă
calificarea şi competenţa necesară, investită legal în funcţia de mediator, care va asista părţile
întru convenirea la un consens, fiind protejată de condiţiile confidenţialităţii.

La baza efectuării medierii stau anumite principii fundamentale și anume:

a) participarea benevolă la mediere – acest principiu presupune că medierea poate fi iniţiată de
către oricare dintre părţi, din proprie iniţiativă, precum şi la recomandarea autorităţilor publice,
instanţelor judecătoreşti sau organului de urmărire penală cu excepțiile prevăzute de lege;
b) confidenţialitatea - mediatorul este obligat să respecte confidențialitatea informației aflate
pînă la începerea și/sau în cadrul procesului de mediere, precum și după suspendarea sau
încetarea activității de mediator. Mediatorul este obligat să atenţioneze participanţii la procesul
de mediere asupra obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii informaţiei, fiind în drept, după caz,
să solicite semnarea unui acord sau a unei clauze de confidenţialitate. Mai mult ca atît în scopul
asigurării confidenţialităţii procesului de mediere, părţile, mediatorul sau oricare altă persoană
care a participat la procesul de mediere nu poate divulga şi nu poate invoca în alt proces de
mediere, în instanţa de judecată sau arbitraj ori în afara unui proces informaţiile de care a luat
cunoştinţă în cadrul procesului de mediere sau în legătură cu acesta;
c) libera alegere a mediatorului – părțile antrenate în procesul de mediere pot desemna prin
acord comun unul sau mai mulţi mediatori sau pot solicita unei organizaţii de mediere
desemnarea unui mediator conform regulilor aprobate de organizaţia respectivă;
d) egalitatea părţilor în proces - activitatea de mediator se înfăptuieşte în mod egal pentru toate
persoanele, fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială sau orice alt criteriu similar;
e) independenţa, neutralitatea şi imparţialitatea mediatorului - mediatorul trebuie să aibă
grijă ca atăt în faza prealabilă semnării contractului de mediere, cît şi pe tot parcursul şedinţelor
de mediere, să rămănă şi să manifeste neutralitate faţă de dispută şi de părţi şi să conducă
întreaga procedură într-un mod imparţial, este necesar ca mediatorul să se bucure de o deplină
independenţă faţă de entitaţile, care ar putea avea interese în cauzele în care are loc medierea.
Dacă, la etapa de iniţiere sau pe parcursul procesului de mediere, apare o circumstanţă de natură
să afecteze independența, neutralitatea sau imparţialitatea mediatorului, acesta este obligat să se
abțină de la medierea litigiului și să aducă acest fapt la cunoştinţa părţilor;
f) flexibilitatea procesului de mediere - părţile sînt în drept de a determina prin acord comun
toate aspectele ce ţin de iniţierea, derularea şi finalizarea procesului de mediere.
7
 În domeniul medierii au competență anumite instituții de stat și anume Ministerul Justiției
și Consiliul de mediere ca organ specializat. În ceea ce privește competența Ministerului
Justiției în domeiul medierii acesta are următoarele atribuții:
1) elaborează, coordonează şi monitorizează implementarea documentelor de politici
în domeniul medierii;
2) instituie Consiliul de mediere şi aprobă, după consultarea acestuia, Regulamentul
privind organizarea şi funcţionarea Consiliului de mediere;
3) după consultarea Consiliului de mediere, aprobă Regulamentul privind atestarea
mediatorilor;
4) după consultarea Consiliului de mediere, aprobă Regulamentul privind acreditarea
furnizorilor de formare a mediatorilor;
5) eliberează atestatele de mediator;
6) suspendă şi încetează activitatea de mediator;
7) aprobă Regulamentul privind înregistrarea birourilor și organizațiilor de mediere;
8) ține Registrul de stat al mediatorilor;
9) la propunerea Consiliului de mediere, elaborează şi prezintă Ministerului Finanţelor
proiectul bugetului destinat medierii garantate de stat;
10) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezenta lege.
Consiliul de mediere este un organ colegial, cu statut de persoană juridică de drept public,
instituit în condiţiile prezentei legi pentru implementarea politicilor în domeniul medierii.
Consiliul dispune de ștampilă cu denumirea sa în limba de stat. Consiliul este format din 9
membri, după cum urmează:
a) cinci mediatori;
b) un reprezentant al societății civile;
c) un membru desemnat de Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de
Stat;
d) un reprezentant al avocaţilor desemnat de Consiliul Uniunii Avocaților;
e) un notar delegat de adunarea generală a notarilor.
Cei cinci mediatori și reprezentantul societății civile sînt selectați de către Ministerul
Justiției, prin concurs public, conform unui regulament aprobat de acesta. Pentru pentru
reprezentantul avocaților desemnat de Consiliul Uniunii Avocaților și notarul delegat de adinarea
generală a notarilor, instituția responsabilă desemnează cîte un supleant. Durata mandatului
membrilor Consiliului este de 4 ani. Membrii Consiliului nu pot exercita mai mult de două
mandate consecutiv. Consiliul se convoacă în ședințe ordinare o dată pe lună. Şedinţele
Consiliului sînt deliberative în prezenţa a cel puţin 7 membri. Membrii Consiliului beneficiază,
pentru fiecare ședință ordinară la care participă, de o indemnizație echivalentă cu a zecea parte
din salariul mediu pe economie. Consiliul adoptă hotărîri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
În procedura de votare nu este admisă abţinerea de la vot. Opinia separată a membrului
Consiliului se anexează la hotărîre, la cererea acestuia. Calitatea de membru al Consiliului
încetează:
a) la expirarea mandatului;
b) la cerere;
c) în caz de deces;
d) prin revocare.

8
Membrul Consiliului poate fi revocat înainte de expirarea mandatului în situația în care acesta nu
corespunde cerințelor pentru candidații la funcția de membru al Consiliului, stabilite în
Regulamentul privind organizarea și funcționarea Consiliului de mediere, sau dacă acesta nu mai
face parte din instituția care l-a desemnat. Revocarea are loc prin decizia instituției care l-a
desemnat, la demersul Consiliului, aprobat prin hotărîre cu votul secret al majorității membrilor
acestuia. Noul membru al Consiliului este desemnat pentru un nou mandat. În vederea exercitării
atribuţiilor sale, Consiliul poate forma comisii specializate. Competenţa, modul de formare şi de
funcţionare a comisiilor sînt stabilite prin regulamente aprobate de Ministerul Justiţiei, la
propunerea Consiliului. Asistența tehnico-materială și activitatea de secretariat a Consiliului sînt
asigurate de către Ministerul Justiției. Consiliul prezintă, la solicitarea Ministerului Justiției,
rapoarte de activitate. În luna februarie a fiecărui an, Consiliul publică pe pagina sa web oficială
raportul anual cu privire la implementarea politicilor de mediere şi, în acest scop, solicită
informaţii de la mediatori, organizaţiile de mediere, instanţele de judecată, organele de urmărire
penală, autorităţile publice și alte instituții și organizații.
În vederea exercitării funcțiilor sale Consiliul are următoarele atribuții:
1) promovează medierea ca modalitate de soluţionare alternativă a litigiilor;
2) înaintează propuneri și participă la elaborarea politicilor şi perfecţionarea cadrului
normativ în domeniul medierii;
3) implementează politicile în domeniul medierii, inclusiv al medierii garantate de
stat;
4) elaborează proiecte de acte normative necesare pentru asigurarea funcţionării
Consiliului şi pentru desfăşurarea activităţii de mediator și le prezintă Ministerului
Justiției pentru promovare;
5) aprobă Codul deontologic al mediatorului;
6) stabileşte şi aprobă standardele de formare iniţială şi continuă a mediatorilor şi
acreditează furnizorii de formare a mediatorilor conform regulamentului aprobat de
Ministerul Justiției;
7) verifică modul de organizare şi desfăşurare a cursurilor de mediere, precum şi
modul de respectare a standardelor de pregătire iniţială şi continuă a mediatorilor;
8) organizează examenul de atestare a mediatorilor;
9) decide cu privire la eliberarea atestatelor de mediator, precum şi cu privire la
suspendarea, încetarea și reluarea activității de mediator;
10) examinează plîngerile privind activitatea mediatorilor, constată abaterile
disciplinare şi decide cu privire la sancţionarea disciplinară a mediatorilor;
11) ține lista furnizorilor de formare a mediatorilor, precum și alte materiale
informative, și asigură accesul persoanelor interesate, autorităţilor publice,
instanţelor de judecată şi organelor de urmărire penală la acestea;
12) prezintă Ministerului Justiţiei propuneri privind cheltuielile destinate medierii
pentru a fi incluse în bugetul de stat;
13) prezintă Ministerului Justiției rapoarte semestriale privind utilizarea mijloacelor
financiare destinate medierii garantate de stat;
14) elaborează şi implementează programe-pilot şi alte programe în domeniul medierii;
15) exercită alte atribuţii în condiţiile legii cu privire la mediere.

9
 Consiliul este condus de un preşedinte, ales prin vot secret de către majoritatea membrilor
acestuia pe o durată de 2 ani. Președintele Consiliului poate fi ales pentru două mandate
consecutive. Pe perioada mandatului său, președintele poate fi revocat prin ordinul ministrului
justiției, la propunerea majorității membrilor aleși ai Consiliului, daca nu își exercită atribuțiile
conform legislației. Preşedintele Consiliului are următoarele atribuţii:
a) reprezintă Consiliul în relaţiile acestuia cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din
străinătate;
b) organizează şi conduce şedinţele Consiliului;
c) semnează hotărîrile adoptate de Consiliu;
d) organizează executarea hotărîrilor Consiliului;
e) exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea și funcționarea
Consiliului de mediere.

Procesul de mediere este înfaptuit și condus de un mediator independent, imparțial și

neutru. Mediatorul este o persoană terţă, atestată în condiţiile prezentei legii cu privire la
mediere, care asigură desfășurarea procesului de mediere în vederea soluționării litigiului dintre
părți. Pentru a dobîndi calitatea de mediator persoana trebuie să întrunescă cumulativ
următoarele condiții:
1) are capacitate deplină de exercițiu;
2) deține diplomă de studii superioare de licență;
3) nu a fost condamnată anterior pentru infracţiuni grave, deosebit de grave,
excepţional de grave, săvîrşite cu intenţie;
4) nu are antecedente penale pentru infracțiuni ușoare și mai puțin grave;
5) are reputație ireproșabilă;
6) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei profesii;
7) a absolvit cursurile de formare iniţială a mediatorilor;
8) a susținut examenul de atestare a mediatorilor.
Calitatea de mediator se confirmă prin atestatul eliberat de Ministerul Justiţiei. Cetăţeanul
străin sau apatridul poate dobîndi calitatea de mediator în Republica Moldova dacă corespunde
cerinţelor prevăzute mai sus. Persoana care întruneşte condiţiile 1)-4) şi care a dobîndit calitatea
de mediator în străinătate este în drept să solicite Consiliului recunoaşterea calităţii de mediator
fiind obligat să prezinte:
a) certificatul sau atestatul deținut, în original;
b) confirmare a valabilității certificatului sau atestatului, eliberat de instituția
responsabilă de eliberarea certificatului sau a atestatului;
c) copia actului de identitate;
d) date de contact ale solicitantului.

Mediatorii beneficiază de cursuri de formare inițială și continuă, organizarea cursurilor de

instruire se realizeză de către furnizorii de formare acreditați de Consiliu. Formarea iniţială și
continuă a mediatorilor se desfășoară conform standardelor de formare aprobate de Consiliu.
Mediatorul este obligat să urmeze instruirea continuă cu o durată de cel puţin 20 de ore
academice anual în primii 5 ani de activitate şi de cel puţin 10 ore academice anual în fiecare an
următor, avînd obligaţia să prezinte Consiliului, pînă la data de 25 decembrie a fiecărui an,
documentele privind efectuarea instruirii continue. În cadrul formării continue, mediatorii se pot
10
specializa într-un anumit domeniu. În cazul în care mediatorul a absolvit un curs de formare
iniţială sau continuă organizat în Republica Moldova sau în alt stat de către un furnizor de
formare acreditat în statul respectiv, certificatul care confirmă instruirea este supus procedurii de
recunoaştere.
Mediatorii care desfăşoară activitate de mediator în cadrul unui birou de mediere sau în
cadrul unei organizaţii de mediere sînt înscrişi în Registrul de stat al mediatorilor, ținut de
Ministerul Justiției. Informația din Registrul de stat al mediatorilor se publică pe pagina web
oficială a Ministerului Justiţiei şi cea a Consiliului, cu respectarea legislației privind protecția
datelor cu caracter personal. Structura și modalitatea de ținere a Registrului de stat al
mediatorilor se stabilesc de Guvern. Mediatorul are obligaţia de a informa Consiliul despre locul
desfăşurării activităţii și despre schimbarea datelor înscrise în Registrul de stat al mediatorilor în
termen de cel mult 30 de zile de la data modificării acestora.
Mediatorii se pot asocia în baza contractului de societate civilă în birouri de mediere,
biroul poate fi creat de unul sau mai mulți mediatori. Sediul biroului de mediere se înregistrează
în Registrul de stat al mediatorilor. Mediatorul poate fi inclus, în baza cererii scrise, în una sau
mai multe liste ale mediatorilor, ținute de organizaţiile de mediere, necondiționat de faptul că îşi
desfăşoară sau nu activitatea în cadrul unui birou de mediere. Avocaţii şi notarii care au dobîndit
calitatea de mediator pot desfăşura activitatea de mediator fără constituirea unui birou de
mediere și fără includerea lor în lista mediatorilor ţinută de o organizaţie de mediere.
Deasemenea pe lîngă consiliu și birourile de medire mai există și organizaţii de mediere
care reprezintă persoane juridice cu scop nelucrativ (necomercial), care se înregistrează de
Agenția Servicii Publice și care asigură desfășurarea eficientă a activității de mediator,
promovarea serviciilor de mediere, stabilirea regulilor procesului de mediere, a modului de
calculare a onorariilor mediatorilor, asigură spaţii pentru şedințele de mediere și acordă alte
servicii pentru desfășurarea eficientă a activității de mediator. Organizaţia de mediere este creată
de persoane fizice și/sau juridice. Organizația de mediere, la solicitarea părților, recomandă sau
desemnează unul sau mai mulți mediatori pentru medierea litigiului. Organizaţia de mediere
poate fi acreditată ca furnizor de formare iniţială sau continuă a mediatorilor în anumite domenii
ale medierii. Modificările şi completările în statutul organizaţiei de mediere, în partea ce se
referă la modificarea domeniului de activitate, se efectuează cu informarea Consiliului.
Certificatul de înregistrare a organizaţiei de mediere poate fi retras în temeiul hotărîrii instanţei
de judecată sau hotărîrii Consiliului. Certificatul de înregistrare se retrage, prin hotărîre a
Consiliului, în următoarele situații:
a) la solicitarea organizaţiei de mediere, drept urmare a renunțării la activitatea în
domeniu;
b) în cazul în care organizația de mediere nu mai întruneşte criteriile stabilite pentru
înregistrare.

În exercitarea activității sale mediatorul dispune de drepturi și obligații după cum urmeză:
1) Mediatorul este obligat să acţioneze cu profesionalism, promptitudine, diligenţă şi
bună-credinţă, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, bunele moravuri şi
normele deontologice.

11
 2) Mediatorul are dreptul de a informa publicul cu privire la exercitarea activității
sale, cu respectarea principiului confidențialității. Condițiile în care se poate face
publicitate profesiei sînt stabilite de Consiliu.
3) Mediatorul nu este în drept să ofere consultaţii juridice părţilor cu privire la litigiul
supus medierii.
4) Mediatorii se pot asocia în asociaţii profesionale locale, naționale și/sau
internaționale.
5) Mediatorii sînt obligați să țină arhivă și registre proprii, precum și să asigure
evidența financiar-contabilă a plăților încasate.
6) Mediatorul are dreptul să aplice un model propriu de organizare a procesului de
mediere, cu respectarea dispozițiilor și principiilor prevăzute de prezenta lege.
7) Mediatorul poate avea și alte drepturi și obligații prevăzute de legislație și de
contractul de mediere.
Pentru serviciile prestate mediatorul are dreptul la onorariu, precum şi la compensarea
cheltuielilor ocazionate de mediere, în mărimea stabilită prin acord cu părţile. Mediatorul poate
negocia cu partea care l-a contactat avansarea cheltuielilor legate de căutarea și contactarea
celeilalte părți. În cazul medierii garantate de stat, remunerarea mediatorilor se efectuează în
modul stabilit de Guvern. Mediatorul nu este în drept să perceapă onorarii pentru sesiunea de
informare cu privire la mediere, explicaţiile sau recomandările oferite părţilor cu privire la
procesul medierii pînă la încheierea contractului de mediere. În cazul în care procesul de mediere
nu are loc sau mediatorul s-a retras din procesul din cauza apariției unei circumstanţe de natură
să afecteze scopul medierii, neutralitatea sau imparţialitatea mediatorului, , el este obligat să
restituie plăţile percepute în termenul şi mărimea stabilite în contractul de mediere, dacă părţile
nu au convenit altfel. Onorariul mediatorului și alte cheltuieli legate de procesul de mediere sînt
suportate de părţi în proporţii egale, dacă prin contractul de mediere nu s-a stabilit altfel.
Mediatorul poartă răspundere pentru încălcarea obligaţiilor profesionale prevăzute de lege
şi de normele deontologice precum și pentru încălcarea reglementărilor privind conflictul de
interese, confidenţialitatea, neutralitatea şi imparţialitatea. Mediatorul nu poartă răspundere
pentru eşecul părţilor de a ajunge la un compromis privind soluţionarea amiabilă a litigiului şi
nici pentru neexecutarea condiţiilor tranzacției încheiate de părţi.
Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul în legătură cu nerespectarea de către mediator a
obligaţiilor sale. Consiliul este în drept să se autosesizeze. Procedura de examinare a sesizărilor
este stabilită de către Consiliu. Rezultatele examinării sesizării se aduc la cunoştinţa mediatorului
şi autorului sesizării. Mediatorului i se pot aplica, în raport cu gravitatea abaterii, următoarele
sancţiuni disciplinare:
a) avertisment;
b) mustrare;
c) suspendarea activităţii de mediator pe o durată de la o lună la 6 luni;
d) retragerea atestatului de mediator.
Sancţiunea disciplinară se aplică, prin hotărîre a Consiliului, în termen de 6 luni de la data
constatării abaterii disciplinare, dar nu mai tîrziu de un an de la data comiterii acesteia. Hotărîrea
Consiliului privind aplicarea sancțiunilor disciplinare poate fi contestată în instanţa de contencios
administrativ. Răspunderea disciplinară pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor
sale profesionale nu scuteşte mediatorul de răspunderea civilă, penală sau contravențională.

12
 Activitatea de mediator poate fi supusă în condițiile legii suspendării sau încetării.
Suspendarea operează:
a) în cazul unei incompatibilități prevăzute de lege;
b) la cererea scrisă a mediatorului, pentru un termen nelimitat, dacă acesta nu a indicat
un termen;
c) în cazul aplicării sancţiunii disciplinare de suspendare a activității de mediator;
d) pentru un termen de cel mult un an, în cazul neparticipării la programele de formare
continuă, pînă la prezentarea dovezilor de participare la cursurile respective;
e) pentru un termen de cel mult 2 ani, în cazul neexercitării profesiei de mediator în
cadrul unui birou de mediere şi/sau al unei organizaţii de mediere, pînă la
prezentarea dovezilor corespunzătoare;
f) dacă în privința mediatorului se începe urmărirea penală, pînă la rămînerea
definitivă a hotărîrii instanței judecătorești.
În ceea ce privește încetarea activității de mediator aceasta se dispune în următoarele
cazuri:
a) la cerere, prin renunţarea scrisă a mediatorului;
b) în cazul incapacității persoanei fizice sau limitării în capacitatea de exerciţiu;
c) în cazul aplicării sancţiunii disciplinare de retragere a atestatului de mediator;
d) în cazul neprezentării, timp de un an de la data suspendării activității de ca urmare a
neparticipării la cursurile de formare continuă, a dovezilor de participare la programele
de formare continuă;
e) în cazul neprezentării, timp de 2 ani de la data suspendării activităţii de mediator ca
urmare a neexercitării profesiei de mediator în cadrul unui birou de mediere şi/sau al
unei organizaţii de medierea, a dovezilor de exercitare a profesiei de mediator în cadrul
unui birou de mediere şi/sau al unei organizaţii de medierea;
f) odată cu rămînerea definitivă şi irevocabilă a unei hotărîri judecătoreşti de condamnare
pentru săvîrşirea unei infracţiuni.
Cererea privind suspendarea, reluarea sau încetarea activităţii de mediator se adresează
Consiliului şi se examinează în termen de 30 de zile de la data depunerii. Hotărîrile Consiliului
privind suspendarea, reluarea sau încetarea activităţii de mediator se publică pe pagina web
oficială a Ministerului Justiţiei şi cea a Consiliului. În termen de 10 zile, Consiliul va efectua
modificările corespunzătoare în Registrul de stat al mediatorilor. Hotărîrile Consiliului privind
suspendarea sau încetarea activităţii de mediator pot fi contestate în instanţa de contencios
administrativ.
Procesul de mediere este un proces structurat și are la baza desfășurării lui trei etape după
cum urmeză:
1) Inițierea medierii;
2) Desfăşurarea medierii;
3) Încetarea medierii.
1) Inițierea medierii.
Medierea poate fi iniţiată de către oricare dintre părţi, din proprie iniţiativă, precum şi la
recomandarea autorităţilor publice, instanţelor judecătoreşti sau organului de urmărire penală. În
cadrul procesului judiciar, instanţa propune părţilor să participe la o şedinţă de informare cu
privire la soluţionarea litigiilor prin mediere. Inițierea medierii în condițiile prezentei legi
13
constituie temei pentru suspendarea procesului civil sau procedurii arbitrale de la data semnării
contractului de mediere cu excepțiile prevăzute de codul de procedură civilă. Părţile pot desemna
prin acord comun unul sau mai mulţi mediatori sau pot solicita unei organizaţii de mediere
desemnarea unui mediator conform regulilor aprobate de organizaţia respectivă. Părțile se pot
prezenta împreună la mediator. În cazul în care se prezintă doar una dintre părți, mediatorul, la
cererea acesteia, va adresa celeilalte părți invitația scrisă în vederea informării și acceptării
medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile, dacă în convenţia de mediere nu este prevăzut
alt termen. În litigiile cu element de extraneitate, acest termen este de 30 de zile. Invitaţia se
transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii acesteia. Partea solicitantă va
furniza mediatorului datele necesare contactării celeilalte părţi. Părţile sînt în drept de a
determina prin acord comun toate aspectele ce ţin de iniţierea, derularea şi finalizarea procesului
de mediere. Mediatorul, pînă la încheierea contractului de mediere, este obligat să informeze
părţile despre scopul medierii, procedură, drepturile şi obligaţiile mediatorului şi ale părţilor,
precum şi despre consecinţele procesului de mediere, efectele semnării unei tranzacţii şi despre
consecinţele nerespectării prevederilor tranzacţiei semnate. Procesul de mediere începe la data
semnării contractului de mediere. Dacă partea nu a acceptat invitația scrisă sau a refuzat
participarea la mediere, procesul de mediere se consideră neînceput. Contractul de mediere se
încheie în formă scrisă. Contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau
ordinii publice și trebuie să corespundă cerinţelor minime stabilite de Consiliu.

2) Desfăşurarea medierii.
Medierea se întemeiază pe cooperarea părţilor şi utilizarea de către mediator a unor metode şi
tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere. Medierea litigiului are loc într-un termen
care nu va depăşi 3 luni de la data încheierii contractului de mediere, dacă părţile nu au stabilit
de comun acord alt termen. Pînă la expirarea termenului stabilit inițial, părțile pot solicita
prelungirea acestuia. În cazul în care litigiul este deferit medierii în cadrul unui proces judiciar,
termenul de mediere poate fi prelungit doar cu acordul organului de urmărire penală sau al
instanței de judecată. Mediatorul este în drept să se informeze în privinţa fondului cauzei. Părţile
decid, de comun acord şi cu asistenţa mediatorului, asupra regulilor şi duratei procesului de
mediere. Dacă părţile nu au ajuns la o înţelegere privind regulile de desfăşurare a procesului de
mediere, mediatorul este în drept să desfăşoare procesul de mediere în maniera pe care acesta o
consideră potrivită, fiind luate în considerare circumstanţele litigiului, doleanţele părţilor şi
necesitatea desfăşurării procedurii într-un termen rezonabil. Părţile sînt în drept să renunţe la
mediere în orice moment. Părţile participă la procesul de mediere personal. În cazul în care una
dintre parți, din motive întemeiate, nu poate participa personal la procesul de mediere, ea va
împuternici un reprezentant dacă partea adversă acceptă desfăşurarea medierii cu participarea
reprezentantului. Pe parcursul procesului de mediere, părţile pot fi asistate de avocați, traducători
și/sau interpreţi, precum și de specialiști în domeniul respectiv. Cu consimţămîntul părţilor, la
procesul de mediere pot participa şi alte persoane. Pe durata desfăşurării procesului de mediere,
mediatorul se poate întruni în sesiuni comune, cu ambele părţi, sau în sesiuni separate, cu fiecare
parte.

3) Încetarea medierii.

14
 Medierea încetează:
a) la semnarea de către părţi a tranzacţiei;
b) la constatarea de către mediator a imposibilităţii părţilor de a ajunge la un acord;
c) la renunțarea uneia sau a ambelor părţi la mediere;
d) la expirarea termenului stabilit pentru procesul de mediere, dacă părțile nu au
solicitat prelungirea acestuia;
e) la retragerea mediatorului din procesul în cazul cînd apare o circumstanţă de natură
să afecteze scopul medierii, neutralitatea sau imparţialitatea mediatorului ;
f) în caz de deces al părţii persoană fizică sau de lichidare a părţii persoană juridică.
Încetarea medierii se consemnează într-un proces-verbal, potrivit modelului aprobat de
Consiliu, semnat de mediator, care se înmînează părţilor şi, după caz, se prezintă instanţei de
judecată, de arbitraj sau organului de urmărire penală. În procesul-verbal nu se include
informația referitoare la conținutul sesiunilor de mediere, opinia mediatorului referitoare la
comportamentul părților, precum și altă informație a cărei divulgare contravine principiului
confidențialității. Mediatorul este obligat să asigure păstrarea procesului-verbal şi a materialelor
aferente procesului de mediere timp de 4 ani de la data încetării procesului de mediere, conform
unui regulament aprobat de Consiliu. Reluarea procesului de mediere cu atragerea aceluiaşi sau a
unui alt mediator are loc cu respectarea condiţiilor de inițiere a medierii.
Cu privire la soluționarea litigiului prin intermediul medierii este de menționat faptul că
părţile convin, de comun acord, asupra condițiilor de soluționare a litigiului. Mediatorul nu are
putere de decizie asupra acestor condiţii, dar, la cererea părţilor, poate înainta propuneri privind
opțiunile de soluţionare a litigiului. Înainte ca tranzacția să fie semnată, părţile sînt în drept, de
comun acord, să solicite o pauză pentru a consulta opinia unor experţi şi pentru a face
comentarii, astfel încît să-şi poată exprima consimţămîntul liber şi în cunoştinţă de cauză. Părțile
sînt în drept să formuleze în scris condițiile de soluționare a litigiului.

1.2 Felurile medierii.

În funcție de anumite criterii, în literatura juridică sunt reținute următorele feluri de
mediere:
a) După cum intervine în cadrul desfășurării unui proces sau în afara acestuia, medierea
poate fi judiciară sau extrajudiciară.
Această clasificare rezultă din art. 21 alin. (1) al legii nr. 137 din 03.07.2015 cu privire la
mediere conform căruia: “(...)în cadrul procesului judiciar, instanţa propune părţilor să participe
la o şedinţă de informare cu privire la soluţionarea litigiilor prin mediere” , precum și din alin.(2)
al aceluiași articol: “Inițierea medierii în condițiile prezentei legi constituie temei pentru
suspendarea procesului civil sau procedurii arbitrale de la data semnării contractului de
mediere”. Deasemenea clasificarea respectivă reise și din art. 1821 din Codul de Procedură
Civilă a RM care prevede: “Medierea judiciară este o modalitate obligatorie de soluţionare
amiabilă a pretenţiilor adresate instanţei judecătorești, cu ajutorul şi sub conducerea acesteia, în
cazurile ce ţin de:
a) protecţia consumatorilor;
b) litigiile de familie;

15
 c) litigiile privind dreptul de proprietate asupra bunurilor între persoane fizice şi/sau
juridice de drept privat;
d) litigiile de muncă;
e) litigiile care rezultă din răspunderea delictuală;
f) litigiile succesorale;
g) alte litigii civile a căror valoare este sub 200 000 de lei, cu excepţia litigiilor în care
s-a pronunţat o hotărîre executorie de intentare a procedurii de insolvabilitate.”
Avînd în vedere dispozițiile din textele de lege menționate mai sus, pot spune că medierea
judiciară este este medierea ce are loc în cursul unui proces făcute în scopul stingerii acestuia,
prin voința părților și printr-o soluție amiabilă aflate sub controlul instanței judecătorești cu
excepția medierii judecătorești prevăzută de art. 1821 din Codul de Procedură Civilă a RM.
Medierea extrajudiciară se desfășoară independent de un proces, în afara instanței, anterior
sesizării acesteia, făcută în scopul de a preveni soluționarea litigiului printr-o hotărîre
judecătorească.
În litaeratura de specialitate s-a apreciat că medierea poate fi utilizată și după stingerea
procesului, în cazul în care prin judecată nu este soluționat conflictul, precum și în faza
executării silite.
Medierea judiciară este o instituție procesual civilă, un posibil mod de stingere a litigiului,
în timp ce medieea extrajudiciară aparține domeniului contractelor. Precizez că sfera de aplicare
a medierii este mult mai laragă decît competența generală a instanțelor, neputînd fi restrînsă la
litigiile ce pot fi dedeuse judecății.
b) După cum legiuitorul prevede medierea ca pe o procedură obligatorie sau nu, distingem
între medierea obligatorie și facultativă.
Medierea obligatorie este medierea prevăzută de codul de procedură civilă pentru anumite
categorii de litigii pe care le-am enumerat mai sus.
Medierea facultativă este medierea care are loc prin încheierea unei convenții de mediere
prin care părțile se angajează să supună medierii un litigiu existent sau unul care ar putea să
apară între părți cu privire la un raport juridic contractual sau necontractual și care are sediul
materiei în Legea nr.137 din 03.07.2015 cu privire la mediere.
c) După cum recurgerea la mediere este lăsată convenției părților sau este stabilită prin lege
medierea poate fi convențională sau legală.
Întrucît ambele tipuri de mediere își au izvorul în lege, consider mai preferabil clasificarea
în mediere exclusiv consensuală adică medierea organizată de către părți după reguli proprii și cu
efecte anticipat prevăzute de ele, și instituțională medierea organizată și desfășurată conform
ordinii și regulilor stabilite de către legiuitor.

16
 CAPITOLUL 2. MEDIEREA JUDICIARĂ

2.1 Introducere/noțiuni cu privire la medierea judiciară.

Așa cum aratat mai sus, medierea poate fi judiciară sau extrajudiciară. Medierea judiciară
reprezintă o varietate a medierii care se caracterizează prin anumite reglementări specifice în
raport cu medierea clasică. Medierea judiciară este reglementată diferit în diferite legislații, de la
un stat la altul neavînd o definiție unanim recunoscută în doctrină ce ar reflecta caracterul juridic
al acesteia, definițiile variind în dependență de legislația prin prisma căreia înceracă să se dea
difiniția de mediere judiciară, precum și de viziunile științifice ale doctrinarilor ce încercă să
reflecte natura juridică a medierii judiciare. Reeșind din cele menționate în subpunctele
anterioare voi încerca să dau o definiție care să reflecte natura juridică al medierii judiciare
raportat îndeosebi la reglementările legale naționale în privința acestei instituții cît și ținînd cont
de opiniile doctrinarilor în acest sens.
Autorea română Maria Fodor definește medierea judiciară în felul următor: “Medierea
acceptată sau convenită de părți în condițiile prevăzute de lege judiciară, este o instituție
procesual-civilă, un posibil mod de stingere a litigiului.”
Alt autor romîn Ion Deleanu dă o altă: “Medierea judiciară este medierea care are loc în
cursul unui proces, făcută în scopul stingerii acestuia, prin voința părților și printr-o soluție
amiabilă, aflată sub controlul instanței judecătorești și susceptibilă de constatare din partea
acesteia printr-o hotărîre de expedient.”
Deasemena Ion Deleanu mai dă următoarea definiție: “Medierea judiciară este un mod
alternativ de rezolvare a unui litigiu în cursul judecății acestuia, la inițiativa părților sau la
recomandarea instanței, acceptată de părți, cu privire la drepturi asupra cărora ele pot dispune
prtrivit legii.”

17