FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE, BUCUREȘTI

PROIECT

MEDIEREA.CONCEPTUL.TIPURI.CARACTERISTICI

DISCIPLINA-MEDIERE SI ARBITRAJ
CADRU DIDACTIC:
Conf. univ. dr.
Cristina FLORESCU

STUDENT:
IONIȚĂ COSMIN-MUGUREL
GRUPA 405
ANUL IV, IFR
SEMESTRUL I

AN UNIVERSITAR 2021-2022
 Cuprins

Introducere.Conceptul de mediere………………………………………….3
Scurt istoric………………………………………………………………….4
Tipuri de mediere...........................................................…………………...5
Contractul de mediere. Caracteristici............................................................5
Încheierea contractului de mediere...............................................................6
Bibliografie……………………………………………………………….....7

2
Introducere
Conceptul de mediere
Medierea este, inainte de toate, o arta prin care mediatorul reuseste sa transforme
un conflict intr-o intelegere ca rezultanta a optiunilor generate si alese de parti.
Este cunoscut ca rezolvarea clasica a conflictelor presupune apelarea la organele de
justitie, care le soluţioneaza pe principiul castig-pierdere (o parte invinge, cealalta este
invinsa). Acest mod de solutionare nu raspunde multitudinii tipurilor de conflicte din
societatea contemporana, in principal din cauza naturii foarte diversificate a relatiilor
sociale si economice existente.
Din literatura de specialitate internationala rezulta o multime de aprecieri
referitoare la mediere, care o califica, printre altele, drept un raspuns la problematica
lumii contemporane, un instrument al societatii civile care serveste la afirmarea unor
valori precum responsabilitatea si solidaritatea, un fenomen la de actualitate care
devanseaza alte modalitati consensuale de rezolvare a conflictelor, o forma de educaţie
sociala durabila ce vizeaza dezvoltarea abilitatilor de comunicare si rezolvare a
conflictelor, astfel incat oamenii sa ajunga sa se inteleaga direct in rezolvarea
problemelor pe care le au etc.
Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de solutionare a
conflictelor - ADR (Alternative Dispute Resolution). Acest termen desemneaza o mare
varietate de procese prin care unele conflicte pot fi rezolvate in afara procedurii judiciare.
Desi denumirile si continutul acestor procese prezinta unele diferente, scopul lor este
comun: realizarea, prin intermediul unei terte persoane, a unei intelegeri intre partile in
conflict fara a se recurge la procedura judiciara.
In lucrarea “Modalitati alternative de solutionare a conflictelor (ADR)” a
mediatorilor Zeno Sustac si Claudiu Ignat se prezinta etimologia termenului mediere ca
fiind latinescul « mediare », care inseamna intermediere, mijlocire, precum ai
multitudinea de definitii date de-a lungul timpului si in diferite tari. In Romania, neavand
deocamdata o literatura de specialitate in adevaratul inţeles al cuvantului in domeniul
medierii, ci numai cateva lucrari de inceput, unica definiţie “oficiala” la care ne putem
raporta este cea din articolul 1 alin. 1 al Legii nr. 192/2006, care reglementeaza domeniul,

3
si anume: "medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe
cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in
conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate". Alineatul 2 al aceluiasi articol
precizeaza ca “medierea se bazeaza pe increderea pe care partile o acorda mediatorului,
ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea
conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile”.1
Faptul ca medierea este inca facultativa, face ca domeniul sa progreseze foarte lent,
cu toate incercarile de a se introduce in noul proiect al Codului de procedura civila o
prevedere prin care se cere ca judecătorii sa recomande medierea ca etapa preliminara
acceptarii introducerii acţiunilor in instanta.2
La mediere se poate recurge, asa cum prevede Legea nr. 192/2006 la art. 2 alin.1,
inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, partile putand
conveni sa soluţioneze pe aceasta cale orice conflicte in materie civila, comerciala,
penala, de familie, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de legea respectiva.
Scurt istoric
Medierea familială s-a născut în S.U.A. în anii 70. Primele studii au fost făcute de
un avocat, J. Cowlson, care, pornind de la tehnicile arbitrajului, a încercat să reducă
efectele traumatice ale divortului.Statul California a fost primul care a adoptat o lege prin
care părintii care se aflau în conflict privind încredintarea copiilor trebuie să discute cu un
mediator. Recurgerea la mediere se generalizează rapid pe întreg teritoriul S.U.A. si
ajunge si în Canada.

Medierea a apărut în Franta la finele anilor 80 si se inspiră din modelul canadian

prevăzând un demers voluntar al participantilor la acest proces. În 1990, este organizat în
Franta primul congres european privind medierea familială; acesta reuneste 500 de
participanti de 8 nationalităti diferite, precum si 15 profesii diferite.

În România, medierea este reglementată prin Legea nr. 192/2006 privind medierea
si organizarea profesiei de mediator. Conform art. 1 alin. 1 din Lege „Medierea reprezintă
o modalitate facultativă de solutionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei

1
Modalitati alternative de solutionare a conflictelor (ADR)” a mediatorilor Zeno Sustac si Claudiu Ignat
2
Art. 20 alin. 1 al noului proiect al Codului de procedura civila, care este formulat astfel: “Judecatorul va
recomanda partilor solutionarea amiabila a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale”

4
terte persoane specializate în calitate de mediator, în conditii de neutralitate,
impartialitate si confidentialitate”.

Tipuri de mediere
În literatura de specialitate se deosebesc două categorii de ADR-uri:
 cele convenţionale – care se desfăşoară în cadrul unor instituţii,
organisme, asociaţii extrajudiciare, independente sau chiar de către
persoane private, evident desemnate prin acordul părţilor

 şi cele în cadrul procedurilor judiciare – care sunt conduse, controlate

ori dispuse în unele cazuri chiar de către instanţele de drept comun.

Aeste ADR-uri sunt proceduri voluntare şi reprezintă drepturi fundamentale ale

oricărei persoane pentru a soluţiona cât mai convenabil propriile interesele. În principiu,
aceste proceduri nu sunt obligatorii în litigiile comerciale, însă în cazul concilierii directe
aceasta a fost introdusă ca procedură obligatorie înainte de soluţionarea instanţelor
judecătoreşti sau dacă părţile decid prin voinţa lor comună să apeleze la aceste ADR-uri.
Astfel aceste metode nu sunt obligatorii, deoarece părţile nu pot fi obligate să recurgă la
ele împotriva voinţei lor. Pot fi obligatorii în cazul unor proceduri de aplicare a lor, când
părţile decid de comun acord să apeleze la aceste ADR-uri sau când lege prevede
posibilitatea ori chiar obligativitatea lor.
Prin urmare, avem multe tipuri de mediere in funcție de caracterul voluntar sau
impus al medierii, de modul de organizare și desfășurare al procedurii și de modul în care
sunt adoptate reglementările sale în legislație.
Contractul de mediere. Caracteristici
Contractul de mediere este acea convenție prin care părțile în conflict achită un
onorariu pentru o terță persoană neutră și imparțială, numit mediator, pentru ca acesta să
depună toate diligențele pentru ca să le mijlocească și sprijine în soluționarea pe cale
amiabilă a litigiului printr-un acord.
Contractul de mediere este sinalagmatic, cu titlu oneros, intuitu personae și ad
validitatem (art. 47). Contractul de mediere constituie titlu executoriu cu privire la
obligaţia părţilor de a achita onorariul scadent cuvenit mediatorului.
Conform art. 45 acesta trebuie să cuprindă, sub sancţiunea anulării, următoarele
clauze:
a)identitatea părţilor aflate în conflict sau, după caz, a reprezentanţilor lor;
b)menţionarea tipului sau a obiectului conflictului;
c)declaraţia părţilor că au fost informate de către mediator cu privire la mediere,
efectele acesteia şi regulile aplicabile;
d)obligaţia mediatorului de a păstra confidenţialitatea şi decizia părţilor privind
păstrarea confidenţialităţii, după caz;

5
 e)angajamentul părţilor aflate în conflict de a respecta regulile aplicabile medierii;
f)obligaţia părţilor aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului şi
cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii în interesul părţilor, precum şi
modalităţile de avansare şi de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renunţare la
mediere sau de eşuare a procedurii, precum şi proporţia care va fi suportată de către
părţi, ţinându-se cont, dacă este cazul, de situaţia lor socială. Dacă nu s-a convenit
altfel, aceste sume vor fi suportate de către părţi în mod egal;
g)înţelegerea părţilor privind limba în care urmează să se desfăşoare medierea.
h)numărul de exemplare în care va fi redactat acordul în cazul în care acesta va fi în
forma scrisă, corespunzător numărului părţilor semnatare ale contractului de mediere;
i)obligaţia părţilor de a semna procesul-verbal întocmit de către mediator, indiferent
de modul în care se va încheia medierea.
Se face mențiunea că contractul de mediere pot cuprinde şi alte clauze, în
condiţiile legii, dar nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice sub
sancțiunea nulității.
Părţile aflate în conflict pot da procură specială unei alte persoane, în condiţiile
legii, pentru a încheia contractul de mediere.
Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus
medierii se suspendă începând cu data semnării contractului de mediere, până la
închiderea procedurii de mediere în oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege.
Încheierea contractului de mediere

Părţile aflate în conflict se pot prezenta împreună la mediatorul ales pentru

întâlniri cu caracter preliminar pentru a lămuri și clarifica aspectele legate de desfășurarea
procedurii de mediere și problemele ce urmează a fi astfel rezolvate. Mediatorul face o
evaluare a cazului și conform art. 29 este ținut să dea explicațiile necesare privind
principiile și procedura medierii
În cazul în care se prezintă numai una dintre părţi, mediatorul, la cererea acesteia,
va adresa celeilalte părţi invitaţia scrisă, în vederea informării şi acceptării medierii,
stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitaţia se transmite prin orice mijloace care
asigură confirmarea primirii textului. Partea solicitantă va furniza mediatorului datele
necesare contactării celeilalte părţi. În cazul imposibilităţii de prezentare a vreuneia dintre
părţile convocate, mediatorul poate stabili, la cererea acesteia, o nouă dată în vederea
informării şi acceptării medierii. În cazul acceptării medierii, părţile în dispută şi
mediatorul vor semna contractul de mediere.
Mediatorul nu poate începe medierea propriu-zisă până ce nu se semnează
contractul de mediere. Medierea se consideră neacceptată dacă una dintre părţi refuză, în
scris, în mod explicit, medierea ori nu răspunde invitaţiei celeilalte părți ori nu se prezintă
de două ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere.

6
Bibliografie
Flavius George Pancescu ; Legea privind medierea si organizarea profesiei de mediatori,
Comentarii si explicatii;Editura c.h.beck;Bucuresti,2008

Brandusa Gorea; Solutionarea conflictelor prin arbitraj si mediere,Editura University

Press 2009

<http://www.restorativjustice.org>