Conceptul medierii

Diversificarea relaţiilor sociale şi economice, intensificarea vieţii

politice, creşterea economică – toate acestea adaugă noi tipuri de
conflicte în viaţa de fiecare zi. Se vorbeşte despre “o explozie” a
conflictelor interumane, conflictele care caracterizează competiţiile
electoral-politice, litigiile din sfera economică sporesc. Astfel, rezolvarea
clasică a conflictului se dovedeşte a nu fi întotdeauna cel mai adecvat
răspuns. De aceea, se doreşte căutarea unor căi noi pentru soluţionarea
conflictelor. O metodă alternativă care se bucură de un mare interes şi
credibilitate din partea cetăţenilor este medierea. Desigur, termenul a
dobîndit o rădpîndire, în special, în sfera juridică, dar este foarte
interesant că procedeul medierii este foarte binevenit şi în alte sfere alre
activităţii umane. De fapt, medierea este o practică foarte veche, dar a
obţinut o importanţă socială abia în ultimii 25 de ani. Nascută din
domenii şi practici diverse (psihologie, sociologie, învăţămînt,
pedagogie, drept, politică, consultanţă, creativitate, rezolvarea de
probleme, echitate şi deontologie etc.), medierea este un fenomen “la
modă”, căştigînd teren în faţa altor modele consensuale de rezolvare a
conflictelor.
Opiniile experţilor în ultimul timp scot în evidenţă faptul că Interesul
pentru mediere şi profesia de mediator este în continuă creştere1.
Medierea este un concept nou, cu care societatea încă nu este
familiarizată în măsura necesară. Oricum, dat fiind succesul înregistrat
de această sferă de activitate în Europa si SUA, aşteptările sînt mari şi
în spaţiul nostru.
Medierea este arta prin care o persoană specializata în mediere
numită mediator, ajută părţile implicate să transforme un conflict într-o

1
Cf.: Sustac Zeno Daniel. Despre mediere // http://www.medierea.ro/articol20071129.php.
înţelegere. Pe de o parte, pare simplu, deşi este, cu adevărat, complicat.
Mediatorul ajută părţile aflate în conflict să genereze opţiuni, le face să
înţeleagă că au posibilitatea să aleagă între aceste opţiuni, pornind de la
ideea că fiecare persoană are un punct de vedere diferit, şi are dreptul
deplin la acest punct de vedere. Nu exista personalităţi similare şi, în
consecinţă fiecare individ întelege altfel o situaţtie existentă. De foarte
multe ori, părţile nu conştientizează situaţia în care se află lăsîndu-se
orbite de propriul orgoliu. Incompatibilitatea părţilor intrate în conflict este
determinată de orgolii nemăsurate şi de ideea de victimizare. Fiecare
parte a unui conflict se consideră o victimă a celeilalte părţi, aceasta din
urmă fiind considerată sursa tuturor relelor din lume. Încrîncenarea cu
care părţile luptă pentru a demonstra propria dreptate este determinată
in primul rînd de imaginea pe care o are o astfel de persoană despre
partea adversă. De aici - surse continue de stres, dezamăgiri şi de lupte
imaginare cu un „inamic” mai mult inventat decît real. Si totuţi, în astfel
de situaţii cineva poate să-şi asume iniţiativa unei propuneri de
conciliere? Mediatorul poate face părţile să ajungă la o intelegere?
Raspunsul diferă de la un mediator la altul în funcţie de pregătirea
profesională, experienţa şi calităţile umane ale acestuia, precum şi de
părţile cu care intra in contact si de personalitatile acestora. Medierea
este ca un joc de noroc, uneori castigi, alteori pierzi. Pentru a avea o
mediere reusita de multe ori mediatorul trebuie sa riste mizand pe
analiza instantanee a personalitatilor partilor aflate in conflict, prezente
la mediere. Sarcina mediatorului este de a identifica asteptarile fiecarei
parti si de a incerca sa le aduca intr-un punct convergent precum si de a
descoperiri temerile partilor si a le intaturara pe cele nefundamentate
prin facilitarea dialogului dintre ele. Uneori, dialogul dintre părţi
tensionează şi mai mult raporturile dintre ele, alteori, comunicarea
genereaza soluţii dintre cele mai neaşteptate. Există situaţii în care,
două persoane care nu şi-au mai vorbit de ani întregi, în urma unui
dialog spontan supravegheat şi de către un mediator, pot să stingă toate
neînţelegerile dintre ele. Cu alte cuvinte, fiecare mediere are un moment
cheie, în care părţile sînt în cel mai apropiat punct posibil de o
soluţtionare amiabilă. Dacă mediatorul exploatează corect acel moment,
se prefigurează o înţelegere între părţi. Momenul cheie trebuie „simţtit” şi
fructificat, însă această aptitudine nu se dobîndeşte decît prin practica
îndelungată sau este un dat nativ2.

Nu exista personalitati similare si in consecinta fiecare persona

intelege altfel o situatie existenta. De foarte multe ori partile nu
constientizeaza situatia juridica in care se afla lasandu-se orbite de
propriul orgoliu. Existenta atator procese pe rolul instantelor este
determinata de orgolii nemăsurate si de ideea de victimizare. Fiecare
parte a unui proces aflat pe rolul instantei se considera o victima a
celeilalte parti, aceasta din urma fiind considerata sursa tuturor relelor
din lume. Incrancenarea cu care partile unui proces lupta pentru o
hotarare judecatoreasca favorabila este determinata in primul rand de
imaginea pe care o are o astfel de persoana despre partea adversa.
Insa aceste procese alimentate de orgolii sunt surse continue de stres,
dezamagiri si de lupte imaginare cu un "inamic" mai mult inventat decat
real.

Si totusi, in astfel de situatii putem face partile sa ajunga la o

intelegere? Raspunsul difera de la un mediator la altul in functie de
pregatirea profesionala, experienta si calitatile umane ale acestuia
precum si de partile cu care intra in contact si de personalitatile
acestora. Medierea este ca un joc de noroc, uneori castigi, alteori pierzi.
Pentru a avea o mediere reusita de multe ori mediatorul trebuie sa riste

2
Gugel Günther. Medierea şi conflictele //
http://www.dadalos.org/frieden_rom/grundkurs_4/mediation.htm.
mizand pe analiza instantanee a personalitatilor partilor prezente la
mediere, parti aflate in conflict. Sarcina mediatorului este de a identifica
asteptarile fiecarei parti si de a incerca sa le aduca intr-un punct
convergent precum si de a descoperiri temerile partilor si de a le inlatura
pe cele nefundamentate prin facilitarea dialogului dintre cei prezenti la
mediere. Uneori, dialogul dintre parti tensioneaza si mai mult raporturile
dintre ele, alteori, comunicarea genereaza solutii dintre cele mai
neasteptate. Exista situatii in care, doua persoane care nu si-au mai
vorbit de ani intregi, in urma unui dialog spontan supravegheat si de
catre unmediator, pot sa stinga toate neintelegerile dintre ele.

Cu alte cuvinte, fiecare mediere are un moment cheie, in care

partile sunt in cel mai apropiat punct posibil de o solutionare amiabila a
conflictului. Daca mediatorul speculeaza corect acel moment, se
prefigureaza o intelegere intre parti. Momenul cheie trebuie "simtit" si
fructificat insa aceasta aptitudine nu se dobandeste decat prin practica
indelungata sau este un dat nativ.

Pentru a deveni mediator in adevaratul sens al cuvantului, e nevoie

de mai mult decat prezenta pe tabloul mediatorilor. Pentru a ajunge la
nivelul mediatorilor profesionisti din Europa si SUA, care au in fata
noastra zeci de ani de cultura si experienta in domeniul medierii, fiecare
mediator trebuie sa constientizeze ca acum este momentul cheie in
domeniul medierii!3

Mediatorul nu poate ajuta la soluţionarea unui conflict decît dacă a

înţeles ce a generat acel conflict. Sursa conflictului trebuie descoperita
prin acumularea de informatii despre parti iar acest lucru nu se intampla
decat daca mediatorul reuseste sa castige increderea lor.Toate
conflictele in aparenta par de nerezolvat insa totul depinde de

3
http://medierea.ro/articol20060916.php
fructificarea momentului cheie al medierii respective. Medierea este o
artă pe care nu oricine o poate stapanii iar cei care reusesc au ceva ce ii
diferentiaza de altii: vocatia.
Există indicate în literatura de specilautate şapte elemente de
construire a consensului, respectiv:
1. Alternativele
- Fiecare parte are cel puţin o alternativã pentru înþelegerea pe care o
poate negocia cu ajutorul unui mediator;
- Fiecare parte şi-a analizat alternativele şi şi-a identificat “cea mai bunã
alternativã pentru înþelegerea negociatã”;
- Ambele pãrţi se aflã în mediere pornind de la ideea cã pot obþine, cu
ajutorul unui mediator, mai mult decât cea mai bunã alternativã pe care
o au.
- Fiecare parte încearcã sã îşi prezinte exagerat alternativele, ca tacticã
de putere.
- Mediatorul face tot posibilul sã menþinã un ton normal al discuţiilor,
fãrã sã tolereze ameninţãrile şi menține astfel alternativele fiecãrei pãrţi
pe tot parcursul negocierii.
2. Interesele
- Fiecare parte are interese care se ascund în spatele declaraþiilor.
- Interesele pot fi identificate din “declaraţiile de poziţie”, dar trebuie
clarificate astfel încât pãrţile sã le „audã”.
- Interesele în discuţie sunt doar cele considerate „legitime” de cãtre
pãrţi.
- Pot fi rezolvate doar situaþiile legate de interese acceptate de pãrţi ca
fãcând obiectul disputei. Acestea sunt bazã pentru viitoare înþelegeri.
3. Criterii obiective sau standarde de legitimitate
- Existenţa unui precedent poate fi un criteriu obiectiv ºi ajutã sã stabilim
drept „corectã” cererea formulatã de una din pãrţi.
- Uneori standardele de legitimitate se aplicã unui caz particular, alteori,
nu.
- Criteriile obiective sau standardele de legitimitate sunt de cele mai
multe ori incluse chiar în declaraţiile introductive la începutul medierii.
- Uneori pãrţile au nevoie de un expert extern doar pentru a determina
dacã un anumit standard de legitimitate se aplicã sau nu în cazul lor, şi
cum anume.
- Criteriile obiective pot ajunge sã devinã chiar obiectul disputei dintre
pãrţi.
4. Opţiunile
- Apar întotdeauna în timpul discuþiei la masa de mediere.
- Sunt elementele unei înţelegeri create din propunerile pãrþilor, prin
negociere.
- Ajutã pãrţile oferindu-le câteva combinaþii creatoare sau sugestii de
soluţionare.
- Ajutã pãrţile sã creeze pachete de soluþii, fãrã ca acestea sã se teamã
cã sunt legate de o soluţie anume.
- Pentru cã stimuleazã creativitatea, formularea de opþiuni trebuie
asistatã de mediator pentru a creşte eficienţa negocierii.
- Acordul asupra opţiunilor este folosit pentru a construi înþelegerea
finalã.
5. Comunicarea
- Pãrţile comunicã, dar înþeleg diferit. Mediatorul ascultã, reafirmã
lucrurile care au fost spuse, reformuleazã pozitiv şi cere clarificãri.
- Identificã cele mai potrivite instrumente disponibile pentru a clarifica
percepţii despre ce a fost afirmat şi ceea ce a fost oferit.
- Pãrţile pot chiar sã refuze sã vorbeascã despre anumite aspecte şi au
nevoie de încurajare sau de recontextualizare.
- Pãrţile au nevoie de încurajare pentru „negociere”.
6. Relația
- Este o lume micã în care relaţiile şi reputaţia sunt foarte importante.
- Părțile pot fi ajutate sã clãdeascã o relaţie mai bunã.
- Pãrţile au nevoie de ajutor pentru a separa problema în discuţie de
chestiunile neplãcute legate de relaţii/oameni.
- Relația dintre pãrţi poate fi semnificativ îmbunãtãţitã prin intervenþii
care sã modeleze şi sã încurajeze comunicarea constructivã şi
comportamentul favorabil rezolvãrii problemei.
7. Angajamentul
- Crearea şi discutarea opţiunilor este o etapã distinctã de angajarea de
a face ceva.
- Angajamentul în orice negociere trebuie fãcut cu atenţie.
- Pãrţile pot avea tendinţa de a se angaja prematur şi au nevoie de
asistenţã ca sã îşi domoleascã avântul.
- Uneori pãrþile au nevoie de pauze ca sã reflecteze asupra
angajamentului şi chiar sã se sfãtuiascã cu persoane din afara
negocierilor.
- O soluţie durabilã vine doar dintr-un angajament atent formulat şi clar
pentru toate pãrţile.
Conceptul imparţialităţii mediatorului este în centrul procesului de
mediere. Un mediator trebuie să medieze doar acele cazuri în care el
sau ea pot rămâne imparţial şi nepărtinitor. Dacă la un moment dat
mediatorul nu reuşeşte să dirijeze medierea într-un mod imparţial,
mediatorul trebuie să se retragă.
Un mediator trebuie să evite comportamentul ce ar crea aparenţa
preferinţei faţă de una din părţi. Calitatea procesului de mediere se
îmbunătăţeşte când părţile sunt sigure de imparţialitatea mediatorului.
Există mai multe definiţii ale medierii. Printre ele – următoarea:
 Medierea reprezintă un proces privat, confidenţial, în care părţile
colaborează cu mediatorii, persoane cu pregătire specială,
imparţiale, care ajută indivizi sau organizaţii la rezolvarea
conflictelor şi a disputelor pe care nu le pot soluţiona singure.
O altă definiţie indică:
Medierea este forma de intervenţie prin care se promovează
reconcilierea sau explicarea, interpretarea punctelor de vedere,
pentru a fi înţelese corect de către ambele părţi. Este de fapt
negocierea unui compromis între puncte de vedere, nevoi sau
atitudini ostile sau incompatibile. Medierea presupune, de regulă,
existenţa unei a treia părţi care să intervină între părţile în dispută.
Această persoană încearcă să ajute cele două părţi în conflict să
ajungă la o decizie satisfăcătoare pentru ambele părţi4.
Există trăsături care apropie medierea de aşa-numita advocacy5. În
fond, este vorba de aceeaşi promovarea unor soluţii corecte,
echidistante, conforme cu bunul simţ.
Medierea oferă persoanelor oportunitatea de a-şi asuma
responsabilitatea rezolvării disputelor şi de a menţine permanent
controlul asupra deciziilor care le afectează viitorul.
Faţă de alte proceduri medierea are avantajul de a oferi rezultate
care să fie mai convenabile pentru ambele părţi aflate în conflict, care să
le satisfacă mai bine interesele şi care să fie, prin urmare, mai durabile.
De remarcat, beneficiile pe care le aduce medierea: conform opiniei
lui G. McGillis, expert american, există o listă a unor astfel de beneficii,
printre ele:

4
Alexandru Baboş, Alexandru Rizescu. Consideraţii privind gestionarea comunicării stărilor conflictuale //
Impact strategic, Bucureşti, 2005, N 19. – p. 42.
5
Cf.: Corina Dragomirescu (coord.) Campania de Advocacy. Ghid practic pentru organizaţiile cu membri. –
Timişoara: Academia de Advocacy, 2007.
1. beneficii pentru indivizii aflaţi în conflicte: o cale mai bună de a
soluţiona conflictul, pentru că părţile pot explora problemele ascunse
care stau la baza conflictului, fără avocaţi sau restricţii din partea
procedurilor legale.
1. beneficii pentru comunitate: îmbunătăţirea puterii comunităţii vis-a-vis
de autorităţi, prin învăţarea cetăţenilor a unei noi tehnici de
soluţionare colectivă a problemelor; îmbunătăţirea calitpăţii vieţii prin
creşterea participării cetăţenilor în luarea unor decizii importante;
reducerea tensiunilor din comunitate prin soluţionarea efectivă a
conflictelor.
Medierea nu este o abordare noua a rezolvarii conflictelor. În goana
dupa posesiune, omul are de distins mereu între posesiunea materiala si
cea spirituala; lumea îi poate apartine atât în “exterior”, cât si în
“interior”. Medierea se înscrie într-un proces milenar, de -a lungul caruia
oamenii au cautat un mijloc de a se cunoaste ei însisi mai bine si de a-si
rezolva contradictiile. (Tragedia greaca ne ofera un model exemplar: ne
permitem prabusirea în haos, distrugându-ne ori transcende suferinta
noastra; aceeasi abordare poate fi gasita în istoria dreptului grecesc - si
în diferitele sale categorii – care surprinde medierea).
Medierea nu este o forma de ajutor. Un mediator nu este un consilier,
arbitru sau terapeut, ci un catalizator pentru atingerea potentialului
personal. Facilitând oamenilor sa se cunoasca ei însisi mai bine,
mediatorii le fac posibila gasirea propriilor cai în viata. Medierea
deschide “usi” - dar depinde de fiecare continuarea drumului.
In istoria Americii, institutia medierii este cunoscuta de peste o suta
de ani.Inca din anul 1838 se poate vorbi depre mediere.Atunci are loc, la
initiativa presedintelui Martin Van Buren, prima mediere facilitata de
Guvern in cazul unei greve de amploare.Evident, nu putem vorbi despre
mediere in intelesul actual. Este însă un prim pas. Importanţa este
implicarea statului in sustinerea si promovarea medierii. Conflictele de
munca sunt practic primele care au fost solutionate prin mediere. Şi asta
s-a întîmplat în anul 1838 in Statele Unite ale Americii! In anul 1918 ia
nastere in cadrul Departamentului Muncii, Serviciul American de
Conciliere.Este practic actul de nastere al medierii la nivel federal.In anul
1926 se infiinteaza Consiliul National de Mediere, in anul 1947 ia
nastere Serviciul Federal de Mediere si Conciliere, in 1957 au loc
primele seminarii de training pentru mediatorii din cadrul Serviciului
Federal de Mediere si Conciliere.Sunt multe date la care ne putem
raporta insa acestea sunt cele mai elocvente.Cultura medierii este
prezenta in istoria nationala si in mentalitatea fiecarui american.
Un studiu recent efectuat in cadrul a 126 companii de top din SUA
de catre Institutul International pentru Prevenirea si Solutionarea
Conflictului si dat publicitatii in data de 20 aprilie 2007 la New York, a
reliefat faptul ca aproximativ 98% din cazurile pe care le-au avut
acestea, au fost solutionate inainte de a se ajunge in instanta, fiind
evident faptul ca aceste companii prefera sa isi solutioneze conflictele
pe cale amiabila. Vorbim despre o cultura a medierii in care compania
care are un litigiu nu se gandeste in niciun caz sa actioneze in instanta
partea adversa pana nu incerca sa solutioneze disputa prin metodele de
solutionare alternative, in special prin mediere.
Pornind de la certitudinea ca medierea este un succes in SUA si ca
majoritatea litigiilor se solutioneaza inainte de a se ajunge in sala de
judecata, putem privi cu optimism impactul viitor al medierii in alte ţări.
Important este ca mediul autohton sa aiba deschiderea necesara si sa
incurajeze acesta modalitate de solutionare a conflictelor pe cale
amiabila. Medierea are nevoie de timp si de rezultate pentru a se
impune si la noi. Primii pasi au avut loc insa nu trebuie sa cadem in
capcana raportarii rezultatelor ce se vor obtine la noi cu cele care se
realizeaza in prezent in SUA. Pentru că acolo există o cultură a
medierii!6
Medierea, ca formã de negociere asistatã, a început sã fie
promovatã la nivel european începând cu 1998 când a fost adoptatã
prima Recomandare a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei
pentru utilizarea medierii în cauze legate de familie. Pânã în prezent au
fost adoptate de cãtre Consiliul Europei urmãtoarele documente:
 Recomandarea REC (98) 1 vizând medierea în cauze legate de
familie
 Recomandarea REC (2002) 10 vizând medierea în materie civilã
 Recomandarea REC (99) 19 referitor la mediere în cauze penale
 Recomandarea REC (2001) 9 despre alternativele la proces în
disputele dintre autoritãţile administrative şi pãrþi private.
Existã diferite moduri de a media, dar forma promovatã în prezent în
statele europene este cea a medierii structurate. Acest model de
mediere presupune o specializare a mediatorului prin cursuri de
pregãtire şi derularea asistenþei urmãrind un plan de parcurgere a unor
etape (procesul de mediere).
Ipotezele de la care se pleacã în medierea structuratã sunt
urmãtoarele:
 Medierea este o formã de negociere asistatã.
 Mediatorii ajutã ca pãrþile sã negocieze, schiþând teorii ºi tehnici de
negociere.
 Mediatorii ajutã, dar nu negociazã pentru nici una dintre pãrþi.
 Pãrþile care sunt asistate au nevoie de sprijin prin modelarea unui
comportament potrivit pentru a beneficia de elementele generale din

6
Cf.: http://www.medierea.ro/articol20070812.php.
 negociere, care se aplicã în toate negocierile, atât în cele neasistate/
directe, cât ºi în cele asistate (medierea).
 Criteriile unui rezultat bun se aplicã atât negocierii neasistate, cât ºi
celei asistate (medierea), respectiv: corect, eficient, realist, realizabil
(într-un orizont de timp acceptat de pãrþi)7.
Medierea este prin definitie o pozitie intermediara, un tip de negociere
asistata de o parte terta numita mediator. In prezenta mediatorului cele
doua parti negociaza si stabilesc acordul final. Mediatorul nu are putere
de decizie, ci ofera informatii procedurale, stimuleza dialogul, faciliteaza
schimbul de opinii si informatii într-o atmosfera menita sa confere tuturor
un sentiment de siguranta. Rolul mediatorului este sa asiste partile la
discutiile lor, sa le ajute sa-si vada mai bine interesele, sa identifice
obstacolele catre întelegere si sa dezvolte strategii pentru depăşirea lor.
Medierea nu este obligatorie, dar avantajele sale sunt evidente.
Printre acestea se pot enumera:
- părţile au controlul asupra soluţiilor - părţile propun soluţiile care le
convin, ghidate de mediator prin tehnici şi metode specifice;
- confidenţialitatea - este unul dintre cele mai mari avantaje ale
medierii;
- procedura este informală, rapidă, eficientă şi mai puţin stresantă
faţă de un proces;
- oferă posibilitatea părţilor să îşi realizeze interesele, fără a li se
impune nimic;
- - în procesul de mediere nici una dintre părţi nu pierde, nu există
învinşi şi învingători.
- Medierea este diferită de negociere şi de conciliere, nimeni nu
poate fi obligat să recurgă la această soluţie şi, deasemenea,

7
Adrian Bãdilã, Anca Ciucã, Eliza Teodorescu. - Op. cit. – p. 9.
 părţile se pot retrage oricând, inclusiv după ce procedura a fost
demarată.
Medierea reprezinta un imperativ social major. Dezvoltarea medierii
trebuie înteleasa ca un raspuns firesc la evolutia societatii (cresterea
populatiei, schimbari multiple, diversificarea surselor de informare,
urgenta de a face recunoscute si respectate drepturile omului etc) si se
înscrie în continuitate. Exista autori care sustin ca nu exista relaţie, nici
comunicare, fără mediere8.
Un aspect important al medierii este potenţialul său educativ. Este o
consecinţă şi o perspectivă care trebuie luată în cont. Medierea ramâne
– mai ales în cadrul circumstanţelor actuale – o problema de sens, care
presupune o „rădăcina” socio–afectivă a siguranţei, încrederii pentru
depăşirea anxietăţii, frustrării, produse de conflict. Această problemă
fundamentala se pune în contextul unor aspecte sociale, economice,
politce, culturale. Dezvoltarea idealului emancipator – care dă sens
„rezistenţei” faţă de provocările timpului – prin cunoaşterea empatică a
aspectelor socio-economice şi politice ale realităţii, precum şi prin
cunoaşterea aspectelor psihologice, sociale, culturale privind asigurarea
securităţii afective a individului, a identităţii, autonomiei şi descătuţării
persoanei, oferind astfel o premisă educaţiei informale prin mass-media,
în parteneriat cu instituţiile educaţiei formale si non-formale, în
perspectiva educaţiei permanente, promovate de mass-nedia.

8
Virginia-Smarandita Braescu. Temporalităţile medierii // http://www.psiholife.ro/career-
life.php?art=4&page=1.