Asteptarile populatiei si parerea generala despre justitie

Populatia apeleaza la justitie pentru rezolvarea diverselor litigii. Justitiabilii

doresc sa fie judecati repede si bine, de catre judecatori obiectivi, care sa-i
trateze in mod egal si sa aplice in mod corect legea. Legile bune si aplicarea
lor corecta mentin increderea comunitatii in sistemul ei juridic.

Dar sondajele de opinie indica faptul ca justitia e vazuta ca fiind prea lenta,
ca nu combate suficient infractionalitatea, ca magistratii sunt fie
incompetenti, fie corupti [1]. Sunt convins ca numai necunoasterea
indeaproape a modului de organizare si functionare a sistemului
fundamenteaza aceasta opinie ca fiind o caracteristica a sistemului judiciar
din Romania. E adevarat ca au fost si poate mai sunt cazuri de magistrati
incorecti, dar majoritatea incearca sa-si indeplineasca atributiile in mod
profesionist. Iar cetatenii trebuie sa vada acest lucru – insasi Curtea
Europeana de la Strasbourg afirma: „Justice must not only be done, it must
also be seen to be done” (nu e suficient ca justitia sa fie facuta, ci trebuie ca
acest lucru sa se si vada). Iar mass-media este cea care poate contribui la
restabilirea increderii populatiei in sistemul judiciar. Pentru aceasta,
trebuie regandita relatia dintre justitie si media, stabilit un sistem real de
comunicare si un comportament intre cele doua institutii care
sa faciliteze aceasta cooperare.

Pentru aceasta, tebuie asigurarata in mod real transparenta justitiei.

Magistratii trebuie sa fie interesati ca publicul sa cunoasca ceea ce se
intampla in instante; ei trebuie sa fie deschisi si activi in comunicarea cu
societatea, iar educarea si informarea trebuie intelese ca absolute necesare
intr-o societate democratica. Justitia nu trebuie vazuta ca un sistem inchis,
obtuz. Ea este un serviciu public. Ca urmare, trebuie sa se asigure accesul
publicului la informatiile care privesc activitatea instantelor. Iar aceasta se
poate realiza prin intermediul birourilor de presa ale fiecarei instante si prin
asociatiile profesionale ale magistratilor.

Independenta justitiei si libertatea presei. Limite

Conditia ca justitia sa fie obiectiva, corecta este independenta ei. Aceasta

trebuie realizata atat cu privire la puterea judecatoreasca (independenta
sistemului), cat si cu privire la fiecare judecator (independenta decizionala),
caci fiecare judecator in parte este o autoritate a puterii judiciare.

Din art. 6 al Conventiei Europene a drepturilor Omului (care consacra

dreptul la un tribunal independent si impatial) rezulta ca independenta
justitiei nu este un privilegiu al judecatorilor, ci un beneficiu al cetatenilor;
nu este o prerogativa a judecatorilor, ci este cel mai important privilegiu al
oamenilor care doresc sa traiasca in pace, protejati de lege. Instantele si
judecatorii doar administreaza acest privilegiu pentru oameni.
Pentru a-si putea indeplini functia, judecatorii au nevoie de respect si
incredere. Pentru aceasta, societatea trebuie sa le asigure confortul spiritual
si material: cetatenii trebuie sa se abtina in a interveni in solutionarea legala
a cauzei (comitand astfel infractiuni de coruptie), a presa, a ameninta
(reclamatiile sunt numeroase si bazate de multe ori pe sustineri ireale si
jigniri profesionale si personale la adrea magistratilor, chiar formularea de
plangeri penale), a agresa (sunt cazuri de magistrati loviti, injurati in incinta
instantei sau in afara acesteia) [2]. Totodata, grupurile de interes
politic/economic nu trebuie sa execute presiuni asupra lor [3]. Fiind
respectate aceste reguli,
populatia nu va mai avea motive de a nu avea incredere in justitie, in
independenta si impartialitatea ei, in standardele etice ale judecatorilor.

Sigur, increderea in justitie se obtine atat prin aparenta independentei, cat

si prin practica independentei. In primul sens, ne referim la practicile
administrative care asigura garantarea independentei, iar in cel de-al doilea,
la abordarea etica, impartiala si motivata a judecatorilor si perceptia
sociatatii cum ca ei sunt reprezentantii comunitatii [4]. Astfel ca, la randul
lor, si cu o salarizare pe masura importantei muncii pe care o desfasoara,
judecatorii trebuie sa dea dovada de verticalitate, sa nu se lase influentati de
nici un fel de interese, credinte, ci sa aplice doar legea in solutionarea
cauzelor, caci independenta si inamovibilitatea de care se bucura in virtutea
legii sunt menite tocmai sa le protejeze tocmai o astfel de atitudinde corecta.

Justitia trebuie sa fie independenta, dar si presa trebuie sa fie la fel. Si poate
ca o presa libera chiar depinde de o justitie independenta, si invers [5]. De
aceea presa trebuie sa fie unul dintre cei mai puternici sustinatori ai
independentei justitiei. Iar daca celelalte puteri vor aduce atingere
independentei justitiei, cu siguranta urmatoarea tintita va fi presa – cele
doua institutii find singurele menite a sanctiona abuzurile celorlalte puteri.

Trebuie insa precizat ca justitia trebuie sa fie independenta fata de media.

Nu e vorba de o fraternizare pentru a influenta actul de judecata privind un
ziarist de exemplu (caci s-ar incalca principiul impartialitatii), ci de a gasi
calea comuna catre realizarea dreptatii asteptata de societate, a sigurantei
atat de cautata de public. De aceea, judecatorul nu trebuie sa comunice cu
media astfel incat sa para ca el ar cauta aprobarea presei. Cu alte cuvinte,
popularitatea media nu este mai importanta decat o hotarare corecta.
Datoria unui judecator este de a lua o hotarare corecta, dreapta, legala chiar
daca ea este nepopulara.

Protejarea independentei justitiei. Libertatea de a vorbi a

judecatorilor

Independenta justitiei trebuie acceptata ca principiu al statului de drept,

atat de autoritati, cat si de cetateni, de public. Pentru existenta unei
societati libere si democratice, justitia trebuie sa fie independenta si in stare
sa aplice legea fara nici o presiune din partea guvernului, a politicului, a
grupurilor de interese sau a particularilor. Independenta justitiei (dar si
perceptia efectiva a publicului asupra acestei independente) este esentiala
pentru legitimarea magistratilor drept garanti ai drepturilor si libertatilor.

Ea trebuie protejata din exterior. Pentru aceasta, publicul trebuie sa

cunoasca rostul justitiei si importanta independentei sale. Cetatenii trebui
sa stie ca orice procedura se finalizeaza cu o hotarare care este pronuntata
in numele legii si, odata ramasa definitiva si irevocabila, ea are putere de
lucru judecat, considerandu-se ca spune adevarul (putem spune ca
hotararea devine lege!) astfel ca, intocmai ca si o lege – buna sau nu – ea
este obligatorie si trebuie respecatata cat timp este in vigoare. In caz
contrar, respectarea ei va fi impusa prin coercitia statului. Dar trebuie sa
realizam ca justitia nu se poate intemeia in intregime pe forta, ci baza reala
a unui sistemul judiciar o reprezinta increderea publica.

Daca publicul va respecta judecatorii, in acelasi timp si instantele, si intreg

sistemul judiciar va fi respectat.

Daca publicul sprijina aplicarea si respectarea principiul independentei, se

vor identifica cu concursul populatiei mai usor incalcarile acestuia,
respectiv vor fi descurajati cei ce vor sa il incalce, caci acestia vor sti ca nu
sunt sanse pentru a influenta vreun judecator. Pentru acest motiv publicul
trebuie sa fie informat in mod corect si profesional despre modul de
functionare a sistemului juridic.

De aceea, independenta justitiei trebuie protejata si din interior. Fiecarui

judecator ii revine obligatia de a o apara atat in exercitarea functiei publice,
cat si in particular, adaptandu-si comportamentul conform cerintelor
independentei justitiei. Conduita judecatorilor trebuie sa fie pe deplin
responsabila, sa coincida cu ceea ce asteapta populatia de la ei, tocmai
pentru a nu fi pusa sub semnul indoielii integritatea lor morala si
profesionala.

Judecatorilor le revine si obligatia de a intari increderea publica in puterea

judecatoreasca. Aceasta implica insa o comunicare intre cei din sistem si
public. Magistratii – in special judecatorii – ca personificare a obiectivitatii
in desfasurarea oricarei proceduri judiciare – nu ar trebui sa fie reticenti la
contactul cu societatea civila, caci nu este de ajuns faptul ca sedintele de
judecata sunt publice [6], ci rolul educativ se poate indeplini si in afara salii
de judecata. Mai ales ca art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor
Omului reglementeaza atat dreptul de a informa, cat si dreptul de a fi
informat, ceea ce presupune existenta ununi feed-back continuu intre
magistrati si societate.
Magistratii ar trebui sa informeze publicul cu privire la sistemul juridic.
Judecatorii au libertatea si chiar obligatia de a vorbi in public despre
probleme care afecteaza puterea judecatoreasca vazuta ca institutie, despre
munca judiciara si despre probleme de interes public care au legatura cu
puterea judecatoreasca sau cu activitatea instantelor [7]. Judecatorii insisi
trebuie sa vorbeasca despre principiile generale ale dreptului, de modul de
organizare si functionare a sistemului juridic [8], iar prin reprezentantii lor
(purtatorii de cuvant ale instantelor si organizatiilor profesionale) ar trebui
sa explice procedurile desfasurate in anumite cazuri ce prezinta interes
pentru public. Sigur ca, pe langa publicatiile cu informatii de interes juridic,
pentru populatie principalul mijloc de comunicare este presa. In relatie cu
presa, cand e vorba de un anume caz, este important sa existe un ofiter de
presa, specializat si probleme juridice si in chestiuni jurnalistice.

Reportajele media informeaza publicul cu privire la ceea ce urmareste o

hotarare judecatoreasca sa previna. Dar nu impartasim practica unor
reporteri de a cita „surse judiciare”, pentru ca informatiile primite astfel nu
pot fi decat zvonuri – ceea ce trebuie evitat cand e vorba de justitie -, iar
magistratii care refuza sa-si decline identitate fie nu dau dovada de
verticalitate, neputandu-li-se acorda astfel incredere, fie considera ca nu
exista mecanismele necesare ocrotirii independentei lor.

Este obligatoriu ca asociatiile profesionale ale judecatorilor si/sau Consiliul

Superior al Magistraturii sa ia pozitie atunci cand in atentia publicului intra
un judecator [9]. Daca se comenteaza o hotarare a lui trebuie explicat, de
exemplu, ca nu trebuie criticata persoana care a dat-o, ci considerentele de
fapt si de drept care au stat la baza pronuntarii. De cele mai multe ori,
judecatorii nu se pot apara, caci nu exista un sistem de protectie a lor
impotriva criticilor din presa, nu exista un drept la replica. Aceasta din
dorinta de a nu se intra intr-o polemica cu presa, chipurile pentru a nu se
aduce astfel atingere prestigiului justitiei, invocandu-se o retinere impusa
de
deontologia profesionala. Dar tocmai un astfel de raspuns creaza impresia
ca ratiunile atacului au fost reale, ceea ce este menit sa mentina
neincrederea populatiei in justitie. In aceste conditii, judecatorii devin tinte
usoare, fie ale ziaristilor care fac totul pentru a se vinde publicatia, fie ale
grupurilor de interes ce actioneaza in scopul de a manipula (de a face
presiuni) justitia.

Puncte comune intre mass-media si justitie

Relatiile dintre media si instante sunt apreciate ca avand o esenta

simbiotica, fiecare dintre ele fiind in posesia informatiilor de o importanta
vitala pentru cealalta, ambele find menite sa contribuie la mentinerea
democratiei [10].
Presa are acelasi scop cu justitia: in timp ce mass-media demascheaza
ilegalitatile, justitia le constata din punct de vedere juridic si le
sanctioneaza. De aici rezulta menirea lor comuna, aceea de a fi contraputeri,
caci fata de celelalte puteri trebuie sa actioneze pentru a impiedica abuzurile
lor. De altfel, fata de orice incalcare a legii trebuie sa reactioneze promt si
eficace, in vederea descoperirii si sanctionarii lor: media – prin oprobiul
public, justitia – prin aplicarea sanctiunilor juridice.

Atat presa cat si justitia trebuie sa aiba un rol educativ si preventiv. Ambele
sunt in slujba cetateanului si trebuie sa actioneze in folosul acestuia. Prin
modul de desfasurarea a unei sedinte de judecata si continutul hotararilor
pronuntate, prin articolele scrise, conferintele si dezbaterile organizate,
judecatorii ar putea contribui la educarea cetatenilor in vederea dobandirii
unui bagaj minim de cunostinte juridice indispensabile unui actual/viitor
justitiabil. Prin prezentarea unor cauze deosebite, a modului lor de
solutionare, presa ar putea contribui la trezirea interesului social al
cetatenilor pentru cunoasterea legilor in vederea prevenirii savarsirii de
fapte ilicite sau a sesizarii comiterii unor asemenea fapte.

Scopul comun al ambelor institutii implica independenta lor, iar aceasta

presupune responsabilitatea acestora. Aceasta se manifesta pentru justitie
in competenta: o justitie independenta nu inseamna o justitie neverificata,
caci impotriva unei hotarari incorecte se pot utiliza caile de atac, iar
impotriva vreunui delict al magistratului comis in exercitarea functiei sale,
va fi antrenata raspunderea sa materiala, civila sau chiar penala. Pentru
media, responsabilitatea inseamna acuratete in redarea evenimentelor
juridice; iar in cazul in care un ziarist ar comite un delict penal sau civil, el
va fi sanctionat potrivit legii daca masura se impune intr-o societate
democratica, caci calitatea de ziarist nu este caz de impunitate in caz de
incalcare a legii [11].

Presa si prezumtia de nevinovatie

Relatia dintre presa si jurisdictia penala este mai deosebita. Sigur ca se

recunoaste libertatea de exprimare a presei, dar deseori aceasta intra in
conflict cu drepturile fundamentale a celor cercetati penal. Ma refer in
special la respectarea prezumtiei de nevinovatie [12]. Astazi, constatam ca a
devenit o moda filmarea actiunilor politienesti sau conferintele de presa
organizate cu ocazia prinderii infractorilor importanti (cazul „Nica” este un
exemplu clar de incalcare a prevederilor art. 6 par. 2 Conventia Europeana a
Drepturilor Omului), interogatoriile luate de presa chiar in sediul
institutiilor judiciare, redarea pe posturile de televiziune a imaginilor celor
cercetati fara a se fi obtinut in prealabil acceptul acestora [13]. Dar sunt
incalcari ale dreptului la viata privata [14] chiar si in cazul martorilor sau
victimelor unor infractiuni. Or,
accentul ar trebui pus pe educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor,
prevenirii comiterii de infractiuni si interventiei promte a organelor
judiciare pentru ca ei – cetatenii onesti – sa fie si sa se simta in siguranta.
Propriile anchete ale mass-media pot crea asteptari false ale populatiei si
crea o imagine gresita a unei stari de fapt, pe care numai o cercetare penala
efectuata de catre organele judiciare o poate lamuri. Eventualele
contradictii va facilita neincrederea populatiei in sistem.

Dincolo de acestea, de multe ori se incalca principiul lipsei publicitatii

specific activitatii de urmarire penala. De exemplu, in cazul guru-lui
Bivolaru, au fost date pe posturile TV imagini ale unui jurnal incriminatoriu
pentru cel anchetat, procurat chiar de la organele de cercetare penala.
Aceasta in conditiile in care chiar Ministerul Public insista in obtinerea
numai pe cale oficiala a datelor despre dosarele aflate in cercetare[15].

In fine, presiunile pe care le resimt judecatorii care solutioneaza cauzele

penale sunt mai mari, tocmai datorita atentiei sporite acordate de public,
ceea ce le pot afecta performantele profesionale, in detrimentul in primul
rand al celor cercetati. Sigur ca fiind persone publice, judecatorii trebuie sa
suporte criticismul publicului asupra activitatii si comportamentului lor,
dar jurnalistii nu ar trebui sa treca granita dintre comentarii factuale la
atacuri personale malitioase[16].

Justitia – serviciu public

Justitia nu trebuie considerata doar o autoritate, o putere. Ea este si un

serviciu public, atribut cu care judecatorii trebuie sa se obisnuiasca. Fiind
un serviciu in slujba societatii, presa are tot dreptul sa se intereseze de
modul de organizare si calitatea acesteia (conditiile de lucru ale
judecatorilor, modul de perfectionare a acestora, bugetul instantelor,
infrastructura informatica si tehnica, relatia cu publicul la compartimente
precum registratura si arhiva unde publicul are contact direct cu lucratorii,
numarul personalului auxiliar si responsabilitatile acestora, nr. cazuri
solutionate etc.). Dar constatam ca informatiile acestea sunt practic
nepublice, contrar caracterului
de transparenta pe care trebuie sa-l aiba justitia: sedintele anuale de bilant
nu sunt anuntate public, presa nu este invitata; de exemplu, bilantul pe anul
2003 al Ministerului Justitiei si al Consiliului Superior al Magistraturii nu
sunt publicate niciunde – nici macar noi, magistratii, nu avem cunostinta de
ele. Cred ar fi util ca numele magistratilor sa fie publice, rezultatele
examenelor de admitere si de definitivat in magistratura anuntate (este un
merit sa fii judecator, sa treci prin zeci de examene), numele judecatorilor
unei cauze sa fie afisat pe lista ce anunta cauzele de solutionat in ziua de
judecata sau chiar pe un afis pus pe frontispiciul tribunei – este aproape o
chestiune de bun simt ca justitiabilul sa cunoasca identitatea celui care-i
solutioneaza cauza.

In SUA se propune [17] ca instantele si personalul sa adopte o atitudine tip

„client – serviciu”: sedintele de judecata trebuie sa fie mai prietenoase si
mai usor de inteles, sa se faca educatie publica despre rolul justitiei,
judecatorii sa fie mai deschisi, sa organizeze intruniri regulate, sa se
construiasca relatii de intelegere cu media pe aceste aspecte.

Poate ca judecatorii ar trebui sa realizeze adevaratul lor rol, acela de arbitri

sociali. Functia pe care o indeplinesc nu e menita sa-i tina undeva deasupra
societatii, ci chiar in mijlocul ei. Ei trebuie sa realizeze ca sunt in slujba
cetateanului, nu departe de el. Poate ca accesul la justitie – drept consacrat
constitutional – ar trebui inteles si in acest sens: ca instantele sa fie
accesibile in mod real oamenilor pe care ii servesc. Iar acest serviciu public
ar trebui organizat astfel incat sa raspunda intereselor cetatenilor, de aceea
s-ar impune dialogul cu ei si chiar evaluari regulate de catre ei a sistemului
judiciar.

Increderea in justitie

Pentru a servi efectiv comunitatea, judecatorii cer respect si incredere.

Increderea este cruciala in administrarea justitiei. Populatia trebuie sa fie
constienta de independenta si impartialitatea justitiei, sa aiba convingerea
ca judecatorii nu urmaresc vreun interes, ca nu vor favoriza vreo parte, ci ca
vor depune efortul pentru a solutiona cauza potrivit legii si constiintei lor,
care nu poate fi decat conforma cu legea.

Dar constatam ca nu sunt de ajuns relatarile in mass-media, deseori

distorsionate sau trunchiate. Presa alearga, in general, dupa senzational,
dupa stiri socante: intotdeauna va releva o hotarare ilegala sau un judecator
corupt, dar aproape niciodata o hotarare buna sau un judecator cinstit.
Prezentand in mod pompos unele cazuri izolate, transformand actul de
justitie in show, prin modul de penetrare de care beneficiaza presa[18] se
ajunge azi la generalizari negative asupra intregului sistem judiciar si
asupra lucratorilor din acesta.

Puterea judecatoreasca are responsabilitatea de a asigura increderea

publicului in sistemul juridic. La randul ei, presa reprezinta vocea
publicului, dar in acelasi timp puterea mass-mediei sta in faptul ca ea este
formatoare de opinie. Ea creeaza si modifica opinia maselor. De aceea, ca si
in cazul magistratilor, se cere obiectivitate. Se afirma chiar ca probitatea
personala si profesionala a lucratorilor din presa scrisa si audiovizuala
trebuie sa fie cel putin egala cu aceea a magistratilor care impart dreptatea.
Cazurile izolate de deficiente in sistem, de magistrati corupti sau
incompetenti nu trebuie prezentate ca reguli. Recentele evenimente relatate
de presa – „Capriorul N.U.P.”, „Judecatorul – fund golas” – intr-un mod
batjocuritor la adresa tuturor magistratilor, nu pot decat sa adanceasca
neincrederea actuala a populatiei in sistem judiciar romanesc. Astfel de
articole nu demonstreaza nici obiectivitate, nici dorinta de a indrepta
eventual o stare de lucruri, ci doar aceea de a prezenta ceva atractiv pentru
public in scop cel putin comercial, daca nu chiar mai mult – subminarea
singurei puteri care poate sanctiona in mod real incalcarea democratiei si
proteja statul de drept. Imaginea distorsionata a justitiei formeaza perceptia
gresita a oamenilor cu privire la sistem si poate deveni de asemenea un
mijloc de presiune asupra magistratilor. Justitia nu trebuie sa devina un
produs de vandut in scopul maririi tirajelor sau ratingului, caci consecintele
pot fi ireversibile. In nici un caz astfel de practici nu pot contribui la
formarea unei increderi a publicului in justitie. Mai mult, trebuie de avut in
vedere ca mai intai trebuie indreptat tot ceea ce a umbrit pana acum
justitia, inlaturate toate efectele negative asupra ei create de-a lungul
ultimilor ani si apoi de cladit increderea. Procesul va dura ani, dar trebuie
inceput odata de undeva.

Iar reglementarea relatiei justitie-presa pare a fi primul pas autentic: in

primul rand jurnalistii trebuie sa inteleaga in mod adecvat activitatea
instantelor; apoi trebuie sa ne asiguram ca media transmite publicului
informatiile calitativ mai bune.

[1] Aceste atribute negative se regasesc si in sondajele efectuate in Polonia, Lituania,

Letonia, Estonia – a se vedea Henrikas Mickevius, „Juges et media: les juges baltique et
polonais reconnaissent le role des medias pour l’amelioration de la confiance des citoyens
dans le pouvoir judiciare”, in revista Euro-IUSTITIA, editata de Asociatia Europeana a
Magistratilor, vol., Issue 1, Ljubljana-Slovenia, martie 2001, p. 5-6, disponibila si la
adresa http://www.richtervereinigung.at/international/eurojus/eurojus5.pdf.[2]
Inclusiv avocatii apeleaza la astfel de tertipuri („numai lipsa cunostintelor juridice a
judecatorului a dus la pronuntarea acestei hotarari” spune un avocat intr-o declaratie de
recurs).

[3] Presiunile mari asupra magistratilor au dus in ultimii ani la sinucidere (Panait), moarte (Pacurar),
probleme pshihice (Visan).

[4] The Honourable David K. Malcolm Ac, Chief Justice Of Western Australia, „The Importance Of The
Independence Of The Judiciary”, expunere la lucrarile Western
Australian Society Of Labour Lawyers din 17 September 1998.

[5] Lord Woolf, The Lord Chief Justice of England and Wales, „Should the media and the Judiciary be
on Speaking terms?”, Dublin, 22 oct. 2003.
[6] Traditional, instantele sunt deschise publicului, in sensul ca oricine poate veni in sala de judecata si
asista la dezbateri.

[7] The Hon John Doyle, Chief Justice of South Australia, „Should Judges Speak Out?”, lucrarile
Conferintei Magistraturii din Austrasia, Uluru, aprilie 2001.

[8] Oamenii trebuie sa cunoasca problemele din sistem. Una dintre cele mai grave probleme este
supraincarcarea. Accesul la justitie inseamna accesul la un sistem
in stare sa rezolve in mod legal si intr-un termen rezonabil conflictul de drept. Dar in conditiile unei
prea mari incarcaturi cu dosare, cetatenii ar trebui sa sesizeze ca ceva nu e in regula. Justitiabilii ar
trebui sa refuze sa fie judecati de judecatorii care au prea multe dosare. Fiti convinsi ca astfel de
judecatori nu pot cerceta in profunzime dosarul si legea, ceea ce poate duce la pronuntarea unor
hotarari gresite. Poate justitiabilul sa riste aceasta?

[9] Ernst Markel – Presedintele Asociatiei Europene a Magistratilor, „Justice and the Media”, in
publicatia Justice in the World nr. 7 din 2001 apartinand Uniunii internationale a Magistratilor,
disponibila la adresa de web www.justiceintheworld.org/n07/jm_jm_em_e.htm

[10] jud. Louise Arbour, „Les juges et lea Medias – Le juste equilibre entre la publicite, le droit a la vie
privee et le secret professionnel, d’une part, et
la quete de justice, d’autre part”, in revista Justice in the World nr. 7 din 2001
www.justiceintheworld.org/n07/ jm_jm_la_f.htm.

[11] a se vedea limitele libertatii de exprimare prevazute in art. 10 par. 2 din CEDO.

[12] Prezumtia de nevinovatie reprezinta un avertisment si o garantie contra oricaror abuzuri, a

masurilor cu caracter sanctionator luate in afara dispozitiilor de drept penal si fara o procedura legala
judiciara. Persoana, ca subiect al practicii legale, este aparata – prin prezumtia de nevinovatie – contra
arbitrariului, a oricaror manifestari abuzive, prin care i s-ar pune in sarcina fapte penale si s-ar lua
masuri de sanctionare a unor asemenea fapte.

[13] Art. 5 alin.1 din decizia nr.248 din 1 iul 2003 a Consiliului National al Audiovizualului interzice
difuzarea de imagini sau de inregistrari ale persoanelor retinute, arestate sau detinute, fara acordul
acestora.

[14] Consacrat in art. 8 CEDO.

[15] In comunicatul din 02.07.2004, postat la adresa www.pcsj.ro, biroul pentru relatii cu presa din
cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a adus la cunostinta opiniei publice
urmatoarele: „Orice investigatie paralela realizata de catre jurnalisti pe marginea cauzelor aflate in
cercetare si publicarea datelor respective, poate impieta asupra mersului normal al anchetei penale. Ca
atare, apreciem ca prezentarea unor astfel de elemente opiniei publice, fara a se indica o sursa oficiala
sau sigura, poate crea disfunctii in instrumentarea cauzelor, intarzieri in finalizarea lor si, mai mult,
patarea imaginii unor persoane care nu au nici o legatura cu activitatea infractionala din cauzele
respective. In acest context si in concordanta cu Ordinul nr.42/2002 al Procurorului General al
Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, recomandam ca orice informatie legata de
activitatea infractionala a unor persoane si referitoare la urmarirea penala ce se desfasoara in cauze, sa
fie obtinuta si verificata numai prin intermediul Biroului pentru Relatii cu Presa al Ministerului Public.
Apreciem ca in acest mod se poate proteja atat ancheta – care vizeaza tragerea la raspundere penala a
persoanelor vinovate – cat si dreptul la imagine al tuturor persoanelor cercetate, Ministerul Public
dand asigurari pentru transparenta totala a cercetarilor numai in conditiile respectarii principiilor
confidentialitatii si dreptului la imagine”.

[16] Ernst Markel, op. cit.

[17] Jennifer Gille Bacon, „An independent judiciary”, disponibil la

www.mobar.org/journal/1998/novdec/prezpage.htm.

[18] Tocmai de accea se recunoaste presei rolul de „a patra putere in stat”, ca urmare a
influentei si informarii publicului despre activitatea autoritatilor statale.