Judecatorul reflexiv

Cristi Danilet

Introducere

1. De putina vreme in Romania, unii judecatori au inceput sa se intrebe asupra rolului lor in societate. Au
inceput sa realizeze ca activitatea lor, exercitata in numele puterii judecatoresti, nu se rezuma doar la rezolvat
dosare. Au inceput sa se implice in activitati administrative, legislative, au luat contact cu magistrati din afara
tarii. Au inceput sa se autodefineasca ca si componenta sociala.
Toate acestea fac parte din ceva. Ceva inca nedefinit pentru noi, care nu se preda in institutiile de invatamant
urmate si nici la seminariile de formare profesionala. Este vorba de dezvoltarea profesionala prin practica
reflectiei, adica examinarea si evaluarea proceselor din spatele activitatilor zilnice, precum si a rezultatelor
obtinute [1].

2. O analiza in acest domeniu, care tine mai degraba de psihologie si sociologie [2], trebuie sa evidentieze
realitatea, chiar daca ea este greu de acceptat de cei vizati.

Autosuficienta sistemului

3. Afirm ca personalul din justitie sufera de un simt al autoconservarii. Atat pentru cetateni, cat si chiar pentru
multi dintre noi, judecatorii, corpul judiciar este unul inchis, care incearca sa beneficieze de cat mai multe
drepturi si chiar privilegii, care solicita respectul tuturor celorlalti, care militeaza pentru o stricta separare a
puterilor in stat.
Mai exact, este vorba de o autosuficienta in care credem sau pe care ne-o impunem. Unii dintre noi cred ca
justitia merge bine si nu ar mai trebui schimbat nimic [3]. Acestia sunt `conservatori`, care se opun oricarei
reforme, sunt lipsiti de viziune si de simt practic ori de adaptabilitate.
Altii, epuizati de atatea schimbari [4] al caror rezultat pozitiv (care o fi acesta?!) nu il percep, s-au obisnuit cu
ideea ca nu se mai poate face nimic: intotdeauna schimbarile au un pronuntat caracter politic si, deci, in mod
demagogic, magistratii nu sunt consultati in mod efectiv cu privire la aceste modificari, iar competenta practica
a celor care impun aceste modificari este profund discutabila. Acestia, `resemnatii`, se concentreaza exclusiv
pe munca lor individuala, pe care si-o desfasoara in mod corect, fara insa a-i mai interesa ce se intampla in
jurul lor. In ultima instanta, aceasta categorie de magistrati si-ar dori reforma, insa sa fie ei cei care o concep.
Practic insa s-a dovedit viziunea diferita a magistratilor asupra a ceea ce trebuie schimbat, sistemul fiind de
fapt incapabil de anticipare a impactului reformelor preconizate [5].
In fine, un procent important este reprezentat de `ignoranti`. Acestia sunt magistratii care nu realizeaza
necesitatea vreunor schimbari sau evolutii ale sistemului, pentru care activitatea de zi cu zi se reduce la
solutionarea unor probleme juridice sau administrative intr-un timp de 8 ore pe zi, in schimbul unei remuneratii
niciodata suficiente. Activitatea acestora se reduce la cea a unor functionari [6].
Prea putini sunt judecatorii `militanti`, adica cei care au actiuni proactive.

Intrebari

4. Or, e clar ca trebuie depasit acest nivel. Ceea ce se poate realiza prin cultivarea simtului critic, al exersarii
libertatii de exprimare, prin viziune si chiar imaginatie. Toate acestea sunt caracteristice indivizilor inteligenti,
deschisi la minte (open mind), care se autoevalueaza permanent.
Astfel, gandirea trebuie sa fie provocatoare, iar exercitarea functiei (profesiei) sa genereze autoreflexie: `ce e
justitia?`, `ce e dreptatea?`, `ce e dreptul?`, `ce e legea?`, `care e rostul judecatorilor?`, `cum ajuta ei la
progresul omenirii?`, `cum trebuie sa fie arhitecturat sistemul pentru a fi eficient?` etc.
Sunt convins ca sunt deja multi judecatori care spun la un moment dat `Stop!` si se intreaba daca se uita in
spatele lor ce vad: doar dosare rezolvate, doar hotarari pronuntate?!. Ei devin constienti ca in realitate trebuie
sa faca si altceva, isi doresc sa schimbe lumea in bine, incep sa simta ca e de datoria lor sa iasa din rutina.

Cine e in centrul sistemului juridic

5. Judecatorii au impresia ca in sistemul juridic ei sunt cei mai importanti, motiv pentru care si pretentiile lor
(de la siguranta financiara la cea personala si pana la incarcatura cu dosare) sunt numeroase si niciodata
satisfacute in intregime. Insa, aceasta nu este cu nimic diferit fata de situatia intalnita in alte profesii: peste tot
oamenii cauta avantaje pentru ei si un statut puternic.
In realitate, in centrul sistemului juridic sta justitiabilul, persoana care apeleaza voluntar sau nu la serviciile
profesionistilor dreptului in vederea rezolvarii unui litigiu. Pentru el au fost create un set de reguli (legile care
consacra drepturile), de proceduri (codurile, regulamentele); pentru el au fost create institutii (instantele
judecatoresti) si alte organisme (uniunea avocatilor, de pilda); si, nu in ultimul rand, ca urmare a esecului
sistemului clasic de justitie, pentru el se cauta alternative (cum este medierea).
6. Daca asa stau lucrurile, inseamna ca toata atentia judecatorului si in general al celor care practica dreptul,
trebuie indreptata dinspre propria persoana catre destinatarul sistemului, catre justitiabil (client, user). Aceasta
presupune o noua cerinta a profesiei, o noua abilitate: o preocupare a judecatorului de starea celui din fata lui,
intocmai asa cum un asistent social, de pilda, ofera consiliere persoanei in dificultate careia ii acorda ingrijire.
Luand in considerare si aceste (noi?!) circumstante, indeplinirea obligatiilor profesionale devine mai
importanta decat grija pentru propriile drepturi. Functia este exercitata cu grija pentru a evita greselile sau
abuzurile. Atributiile sunt indeplinite exemplar, potrivit normelor aplicabile si standardelor asteptate de
justitiabili [7].

Cum ajuta practica reflexiva

7. Prin aceasta practica reflexiva, prin aceste analize despre modul in care individual ne indeplinim atributiile
si modul in care sistemul, ca intreg, functioneaza, ajungem sa ne raspundem la alte intrebari: `Ne definim noi
ca oameni prin rolurile profesionale? Ii ajutam pe ceilalti? Facem un lucru pentru ca vine din interiorul nostru,
sau doar pentru ego-ul nostru, pentru avantaje imediate in interes personal? Avem, pana la urma, vocatie?`
Daca prin rolul sau de a transa litigiile in vederea restabilirii ordinii sociale incalcate putem spune ca
judecatorul este un arbitru social, prin aceasta noua perspectiva a judecatorului constient de nevoile si
asteptarile justitiabilului, nu exagerez daca spun ca judecatorul este un veritabil asistent social [8]. Astfel,
judecatorul dobandeste constiinta sociala, da semne de solidaritate sociala si face dovada unui inalt civism,
percepandu-se ca parte din mediul social si initiind contacte cu acesta.
Constientizarea de catre judecator a faptului ca mai important decat persoana sa este justitiabilul, il va face
mai sensibil la nevoile acestuia si va determina dobandirea/dezvoltarea unor abilitati sociale (interpersonale)
in legatura cu toate nevoile justitiabilului: de la nevoile care l-au impins sa apeleze la judecator (legate de
lamurirea unor aspecte litigioase in legatura cu viata, familia, averea, libertatea sa etc), pana la nevoile pe
care le are in sala de judecata (citare la o anumita ora pentru a nu fi nevoit sa astepte ore in sir, explicarea
procedurilor de catre judecator, solutionarea cauzei in termen rezonabil, redactarea hotararii in termeni usor
de inteles, respectarea demnitatii justitiabilului in timpul sedintei de judecata, grija pentru eventualul trac [9]).
De exemplu, in timpul unei audieri, judecatorul nu va fi atent doar la faptele redate de cel interogat, ci ii va
acorda acestuia si suportul emotional de care are nevoie (prin crearea unui cadru de incredere, de respect al
demnitatii, de incurajare al relevarii chiar si al amanuntelor aparent nesemnificative sau rusinoase etc), iar
ascultarea va deveni una empatica [10]. Judecatorul isi va controla in permanenta mimica, gesturile, cuvintele
pentru a face justitiabilul sa se simta confortabil si increzator in organele judiciare.

Responsabilitate

8. Daca justitiabilul este mai important decat organul judiciar, atunci judecatorul devine responsabil de
calitatea acelor indeplinite in raport cu justitiabilul. Si, per ansamblu, realizeaza ca el, ca judecator, alaturi de
instanta judecatoreasca sunt responsabili in fata populatiei pe care o deservesc. Realizand aceasta:
- judecatorul nu mai rezolva dosare, ci solutioneaza cauze: el nu mai da solutii la niste inscrisuri referitoare la
niste nume, ci statueaza asupra unor destine ale unor persoane;
- calitatea actelor indeplinite devine mai importanta decat cantitatea acestora [11]; trecerea de la superficial si
mediocritate la competenta se face in mod natural;
- judecatorul devine constient de lipsurile sale, in special cele privind pregatirea: orice ipocrizie este inlaturata,
judecatorul nu se poate minti pe el insusi si, mai ales, nu ii poate minti pe ceilalti cu privire la pregatirea sa, si
in niciun caz nu se va lasa cumparat; aceasta justifica pana si refuzul judecatorului de a solutiona dosare
pentru care nu are specializarea necesara [12];
- asumarea responsabilitatii devine ceva firesc, impus de cerintele profesiei: judecatorul realizeaza ce vitala
este corectitudinea cu care trebuie sa isi indeplineasca atributiile, va preintampina erorile si va accepta ca
trebuie sa raspunda pentru erorile judiciare si pentru greselile crase, comise cu rea-intentie sau grava
neglijenta; responsabilitatea lui se va grefa pe ratiunea ca el nu va fi tras la raspundere atat timp cat va
actiona corect, si nu pe faptul ca este posibil sa greseasca, prin urmare nu ar trebui sa existe un sistem de
raspundere;
- realizand cat e de vulnerabil justitiabilul, cat de usor poate fi interpretata legea in favoarea sau in defavoarea
acestuia, cat de facil e deturnarea procesului intr-un sens sau altul, judecatorul va intelege cat de importanta
e respectarea drepturilor omului, realizand ca nu numai organele, persoanele sau institutiile figurand in proces
trebuie sa fi respectat drepturile celor care le-au actionat in judecata, ci el insusi, ca reprezentant al instantei,
al sistemului si in cele din urma al statului trebuie sa o faca pe parcursul derularii procedurilor, de la
respectarea dreptului la demnitate si prezumtia de nevinovatie, pana la pastrarea confidentialitatii in cursul
investigatiilor si solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil [13];
- judecatorul realizeaza ca rolul lui in sala de judecata nu se reduce la aplicarea legii (functiune specifica
functionarilor, deci executivului), ci este acela de a infaptui justitiei (functiune ce apartine in exclusivitate
puterii judecatoresti, prin instante constituite din judecatori). Ca atare, obligatiile sale devin indatoriri.
Totodata, judecatorul devine constient de importanta legii, a accesibilitatii si a calitatii acesteia, si realizeaza si
ce inseamna dispozitie din art. 3 C.Civ. care nu ii permite sa refuze o judecata pe motiv ca legea nu e clara
sau nu prevede [14];
- judecatorul isi gaseste rostul cand rezolva un caz si se simte implinit (in mod autentic) profesional;
- el este interesat de contextul social in care isi desfasoara atributiile, se informeaza permanent din media si
intelege motivatia framantarilor cetatenilor [15], evolutia criminalitatii, anticipeaza impactul hotararilor sale 16];
- orgoliul specific functiei dispare: daca judecatorul nu este simplu functionar, ci demnitar, in acelasi timp
autoritatea administrativa a instantelor se transforma in serviciu public, iar puterea transarii litigiilor de catre
judecatori se face cu fermnitate, dar si cu smerenie in acelasi timp;
- judecatorul va accepta criticile la adresa sistemului: importanta sistemului juridic in viata cetatii face ca
asteptarile populatiei sa fie foarte mari, iar orice fisura a acestuia sa fie exploatata public, mediatic si
amplificata. Cum in prezent increderea populatiei in justitia din Romania se situeaza pe penultimul loc din
Europa [17], criticile par singura presiune pentru imbunatatirea mersului lucrurilor. Pana la urma, si aceasta
acceptare a criticilor este tot o forma de responsabilitate si ea pune in evidenta o dilema etica a judecatorului:
el ii judeca pe altii, dar nu accepta ca la randul sau sa fie judecat, crezandu-se nesupus greselii;
- judecatorul isi da seama cat de importanta e viziunea globala, asupra intregului sistem, din care el reprezinta
o rotita. Judecatorul realizeaza ca nu este suficient ca el sa isi indeplineasca corect atributiile, ci intreg
sistemul trebuie sa functioneze la un nivel acceptabil. Orice abordare referitoare la justitie nu se poate face
prin referire la anumite persoane sau numai la judecatorii corecti, profesionisti: din perspectiva holistica,
sistemul de justitie este ineficient cat timp cazuri importante sunt solutionate greoi (de ex, cazurile de fond
funciar, dosarele Revolutiei); sistemul este inechitabil cat timp persoane avand calitati importante in stat
reusesc sa devieze procedurile in favoarea lor (de ex, cazurile de mare coruptie); sistemul sustine magistrati
incompetenti cat timp cei care au comis erori judiciare grave nu sunt trasi la raspundere sau inlaturati din
activitate (de ex, cazul `Tundrea`); sistemul are probleme de integritate cat timp numai in ultimii ani s-au
deschis dosare si au fost condamnati 8 magistrati pentru coruptie;
- judecatorul este membru al societatii: el iese din globul de sticla opaca in care se afla si realizeaza ca este
parte din societate si nu deasupra ei. El este o rotita dintr-un mecanism conceput spre binele acestei societati,
care isi pune increderea in el pentru prezervarea acestui bine. Bine care trebuie infaptuit atat de judecatorul in
cauza, cat si de colegii sai. Ca urmare, judecatorul devine interesat de modul in care colegii lui isi indeplinesc
atributiile si gaseste cai de remediere a eventualelor sincope [18], ii pasa de modul in care functioneza
instanta in care isi desfasoara activitatea [19], intelege importanta autonomiei acesteia, reactioneaza la orice
incalcari ale normelor 20] si gaseste mijloace de colaborare cu avocatii, institutiile locale si ONG-urile in
vederea unei permanenta evaluari cu privire la functionarea institutiei. Nu in cele din urma, este interesat de
modul in care functioneaza justitia ca sistem, initiind contacte cu Ministerul Justitiei, Consiliul Superior al
Magistraturii, Parlament, mass-media si promovand valorile supreme ale justitiei;
- judecatorul reuseste sa incadreze puterea judiciara, pe care o exercita, in randul celorlalte puteri publice:
astfel, el devine constient ca face parte din puterile de guvernamant si ca responsabilitatea bunastarii sociale
este tripartita; nu mai da in permanent vina pe celelalte puteri (parlamentul e vinovat de legi proaste, guvernul
de subfinantarea sistemului), ci conlucreaza cu acestea pentru gasirea unor solutii; in acest sens, nu mai
militeaza pentru separarea puterilor (care trebuie sa priveasca strict independenta in infaptuirea justitiei), ci
pentru colaborarea lor;
- judecatorul devine interesat de independenta justitiei, dar nu ca un privilegiu al sau, ci ca un drept al
cetateanului; devine preocupat de integritate, ca standard etic permanent, ca drept la virtute si totodata ca
obligatie, fara a se rezuma la discutii despre etica, ci adoptand efectiv un comportament etic; devine supus
ideii de impartialitate in actul de judecata, ca indatorire suprema in profesie.

Realizarea ca om

9. Reflectand asupra acestor aspecte, realizand importanta functiei sale sociale, judecatorul ajunge sa se
dedice profesiei sale in mod absolut. Imboldul launtric care ii da energia necesara este cel rezultat din fraza:
`As face aceasta profesie si daca nu as fi platit` [21]. Pentru el, locul de munca frecventat nu mai este cel care
ii furnizeaza venitul necesar traiului, ci cel care il implineste ca individ social, punandu-se in slujba celorlalti.
Judecatorul depaseste astfel egocentrismul.

10. Judecatorul nu mai priveste partile cu dezinteres, ci cu atentie. Nu mai dispretuiste inculpatii pentru
infractiunile comise, ci ii trateaza cu compasiune. Judecatorul devine uman, intelege contextul social al
faptelor partilor si consecintele hotararii sale judecatoresti. El nu mai sanctioneaza comportamente ilicite, ci
vindeca. De aceea va evita o alta `victimizare`: partea deja a suferit un rau ce a determinat-o sa apeleze la
justitie, nu mai trebuie sa sufere un alt rau pe parcursul derularii procedurilor, astfel incat judecatorul va
constientiza ce important si ce efecte are contactul omului simplu cu organele judiciare [22]. Va da efect
favorabil comportamentului sincer in fata instantei, a regretarii faptei, dar va fi ferm in sanctionarea ilicitului
recidivistului, a comiterii unor infractiuni din motive josnice, a implicarii altor persoane in comportamente
ilegale, a inducerii in eroare a organelor judiciare.
Judecatorul contribuie la procesul de insanatosire sociala si realizeaza cat ca sistemul judiciar nu trebuie sa
fie doar represiv, cat mai ales preventiv si educativ: insusi modul in care se desfasoara si este relatat un
proces, motivarea unei hotarari si sanctiunea aplicata sunt modalitati de prevenire a comportamentelor ilicite
viitoare [23]. In acelasi timp insa, judecatorul dobandeste abilitati de a pune in balanta tot timpul interesul
particular al partilor implicate si interesul general, colectiv.

11. Imaginea de sine a judecatorului este una adecvata, virtuoasa, in niciun caz nu tine de orgoliu sau
mandrie. Judecatorul devine atent la imaginea sa ca individ, care conteaza pentru imaginea sistemului in
ansamblu. Isi schimba propria atitudine si determina imbunatatirea comportamentului celorlalti colegi.
Oamenii nu mai vin la judecator cu frica, ci cu increderea ca un profesionist al dreptului, un om integru si bine
pregatit este interesat sa le solutioneze cauze repede si bine. Avand incredere in justitie, care functioneaza
pentru oameni si nu pentru pastrarea unor interese de casta, incepe sa creasca increderea in celelalte
institutii, existand siguranta ca orice abuz al acestora va fi sanctionat promt de organele judiciare.

12. Date fiind acestea, judecatorul isi iubeste cu adevarat profesia si o practica neconditionat. Se simte
implinit ca OM. Zbaterile sale vizeaza principii, intrebarile sale capata raspuns, atitudinea sa este proactiva.
Functia de judecator nu mai este ceva impus, exercitata intr-un mediu inchistat, ci este un indatorire asumata,
o functie sociala. Justitia devine un mediu in care omul-judecator realizeaza cat este de puternic si de
vulnerabil in acelasi timp. Omul-judecator dobandeste constiinta de sine. Iar practica sa devine ARTA, arta de
a judeca.

Concluzii

13. Practica reflexiva este o forma de CUNOASTERE. Ea e o abilitate care se dobandeste. Presupune
capacitatea de ridicare deasupra activitatilor curente, si o cuprindere a acestora dintr-o perspectiva globala,
care nu mai are in centru propria persoana decat ca instrument de cunoastere a lumii obiective. Aceasta
presupune o gandire autonoma, iar abilitatile de gandire critica (autoevaluarea si evaluarea celorlalti sunt
instrumente in acest sens) astfel dobandite duc la o CONSTIENTIZARE a propriului rol social. In aceasta
abordare, rutina este inlocuita, creste increderea in propriile capacitati si individul isi aduce contributia la
imbunatatirea sistemului. Judecatorul dobandeste astfel INTELEGERE.
Judecatorul cauta si are acces la informatii, decide autonom in ceea ce-l priveste, gandeste pozitiv in ceea ce
priveste capacitatea de a promova schimbari si a imbunatati sistemul, isi imbunatateste abilitatile si
cunostintele, devine responsabil cu privire la activitatea sa, a celorlalti si a sistemului in general [24]. Vorbim
deci de o DEZVOLTARE a personalitatii judecatorului, de o AUTOREALIZARE a sa si o (re)gasire a
IDENTITATII [25].

[1] Donald Schön (1983) era de parere ca aceasta capacitate de a reflecta asupra unei actiuni cat si
angajarea in procesul de invatare continua definea una dintre caracteristicile practicii profesionale.
[2] Din nefericire, materii precum psihologia judiciara, sociologia juridica, logica juridica nu se predau in
facultati sau se examineaza doar superficial (a se vedea materiile studiate in principalele facultati de drept din
Romania, in capitoul `Invatamantul juridic` din Raportul independent asupra sistemului juridic din romania
elaborate in 2006 de www.sojust.ro).
[3] Este deja celebra afirmatia unui membru CSM, din anul 2005: `Reforma s-a terminat!`. Acesta era de
parere ca adoptarea celor trei legi din pachetul pentru reforma justitiei, promovat in anul 2004, ar fi fost
suficient pentru schimbarea in bine a functionarii sistemului.
[4] De exemplu, Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca a fost modificata de 19 ori pe
parcursul celor 12 ani cat a fost in vigoare, Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara, care a inlocuit
Legea nr 92, deja a fost modificata de 6 ori. Codul de procedura penala din 1968 a fost modificat, de la
republicarea din anul 1997, de 23 ori. Codul de procedura civila din 1865 a fost modificat de 41 ori pana in
prezent.
[5 Magistratii pot cel mult contribui la conturarea unor politici publice, dar nu sa alcatuiasca ei insisi asemenea
politici care sa vizeze insusi sistemul judiciar.
[6] Nu am intentia de a jigni functionarii publici. Ci doar vreau sa subliniez diferenta intre cei care infaptuiesc
dreptatea, pentru care un dosar reprezinta destinele unor persoane (adevaratii judecatori) si cei care aplica
legea, pentru care rezolvarea unor dosare inseamna pronuntarea cat mai grabnica a unei solutii cu privire la
niste nume si inscrisuri cuprinse intre copertile unui dosar.
[7] Pana la urma, nimeni nu cere judecatorilor sa fie niste supraoameni. Profesionalismul judecatorilor se
masoara in functie de asteptarile populatiei de la ei. Tocmai de aceea, comportamentul judecatorilor in sala
trebuie sa fie unul flexibil, in functie de natura cauzei si calitatea partilor: de exemplu, intr-un fel se poate
discuta cu parti reprezentate de avocati, si altfel cu parti care provin din mediul rural si fara minime cunostinte
juridice. In prezent, asteptarile populatiei de la justitiei sunt relevate de gradul scazut de incredere de care
aceasta se bucura.
[8] Munca unui lucrator social este aceea de a ajuta oamenii in rezolvarea problemelor legate de situatia lor
sociala sau de viata personala. Referindu-ma la judecatori, arat ca in afara unor norme procedurale cu privare
la minori, un exista niciun fel de dispozitii cu privare la anumite proceduri, tehnici aplicabile in cursul
procedului diverselor categorii de persoane cu anumite nevoi, cum ar fi persoanele cu dizabilitati, femeilor
victime ale unor infractiuni de violenta, victimelor infractiunilor sexuale, varstnicilor, persoanelor cu probleme
psihice sau toxicomani. Judecatorii `lucreaza` cu aceste persoane fara o anumita pregatire, ignorandu-se
astfel necesitatea satisfacerii anumitor nevoi speciale in cursul procedului penal.
[9] Sunt cazuri de persoane care au decedat in sala de judecata datorita emotiilor.
[10] Ascultare empatica este ascultarea si intelegerea persoanei care vorbeste ca si cum am fi in locul ei. Este
utila mai ales in audierile din cursul procesului penal, cand se cerceteaza mobilul comiterii unei infractiuni.
[11] In sistemul juridic din Romania inca se solicita judecatorilor solutionarea cat mai grabnica a unor dosare,
desi se acepta oficial ca suportul logistic si resursele umane sunt insuficiente. Mai mult, mai degraba exista
statuata raspunderea unui judecator pentru redactarea peste termen a unei hotarari, decat tragerea lui la
raspundere, de orice fel, pentru o hotarare ilegala sau netemeinica.
[12] Sunt cazuri de judecatori mutati dintr-o sectie in alta, pentru care nu aveau specializarea necesara, desi
acest lucru nu mai este permis de lege din anul 2005. Unii colegi au actionat in judecata colegiul de
conducere al instantei care a dispus, fara niciun fel de motivare temeinica, aceasta masura si au avut castig
de cauza.
[13] Potrivit teoriei ca o nevoie recunoscuta devine un drept, recunoscand ca justitiabilul este o persoana
aflata in nevoi, chiar in dificultate, acesta dobandeste dreptul la un proces echitabil, impus ca cerinta
universala de art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
[14 Art. 3 C.Civ: `Judecatorul care va refuza de a judeca, sub cuvant ca legea nu prevede, sau ca este
intunecata sau neindestulatoare, va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate`.
[15] De ex, in conditiile in care coruptia a devenit un flagel mondial, sanctiunile mici aplicate de judecatorii
romani unor infractiuni de acest gen releva neacordarea importantei cuvenite acestui fenomen ale carui
consecinte in plan social si economic sunt profund negative si de durata. Aceleasi observatii in legatura cu
fenomene sociale recente precum traficul de persoane, talharii prin folosirea armelor de foc, munca la negru.
[16 Impactul hotararilor atat pentru cazul solutionat, cat si pentru practica viitoare.
[17] Incredere in justitie au 26% de romani. Media in UE este de 47%. Cea mai mare incredere este in
Danemarca, 85% (conform Eurobarometrului Comisiei Europene din ianuarie 2008).
[18] Legislativ, astfel de forumuri au fost create: colegiul de conducere pentru rezolvarea problemelor de
natura administrativa, intalnirile colectivului de magistrati pentru discutarea problemelor de practica neunitara.
[19] Din pacate, cultura organizationala in cadrul instantelor este absenta.
[20] Este de neconceput ca un judecator sa reactioneze la incalcarea legii numai cand isi exercita functia in
sala de judecata, dar sa un aiba niciun fel de reactie la incalcarile legii in viata de zi cu zi a instantei, comise
de colegi, sefi etc. Un judecator, care prin definitie este un aparator al legii, trebuie sa sufere cand in jurul lui
legea nu este respectata si sa reactioneze imediat. Cel putin Codul deontologic il obliga la aceasta.
[21] Un indiciu favorabil acestei idei este ca, in timpul facultatii, putini dintre noi isi fac socoteli cat vor castiga
daca vor deveni judecatori. In comparatie cu materialismul tot mai accentuat dupa momentul intrarii in
profesie, se pare ca la varsta facutatii, viitorul judecator inca se gandeste sa practice ceea ce vrea si simte.
[22] Dificultatile cu care partile se pot confrunta in contact cu sistemul juridic pot fi de natura fizica (reactii
violente de la partea adversa, handicap locomotor), pecuniara (nu isi permite sa suporte costului unui proces),
intelectuala (nu intelege mecanismul procesual, nu are acces la legislatie sau practica judiciara), emotionala
(emotie, frica), psihica (boli de natura psihica) etc.
[23] Art. 287 alin. 1 C.pr.pen: `Instanta de judecata isi exercita atributiile in mod activ, in vederea aflarii
adevarului si a realizarii rolului educativ al judecatii`.
[24] Nu intamplator in Codul deontologic se prevede obligatia judecatorul de a apara independenta justitiei
(art. 3 alin.1 Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor, aprobat prin Hotararea CSM nr 328/2005).
[25] A se vedea conceptul de „empowerment”.