1

INTEGRITATEA

Dacă ar fi să ne referim stricto-senso la termenul de integritate și să căutăm prin world

wide web definiții sau explicații ale cuvântului aflat în discuție, (probabil că) vom găsi câteva
exemple care ne vor spune că vorbim despre un complex de concepte, principii, valori sau
așteptări pe care o persoană alege să le respecte, sau din potrivă, nu le are sau ar fi trebuit să le
îndeplinească pentru a ajunge într-o funcție sau ierarhie. Cel puțin, tehnic vorbind, asocierea
omului cu termenul de integritate, având ca rezultat celebrul (deja) termen de om-integru va fi
pusă pe seama unui sistem de valori și principii având la bază o exprimare simplă, dar și corectă
în același timp.
Dacă am avea ca punct de plecare etica (sau altfel spus din perspectiva eticii), integritatea
este considerată ca onestitate, veridicitate și corectitudine, fiind evaluată prin acuratețea
acțiunilor cuiva, ea fiind CLAR în opoziție cu ipocrizia (intrând chiar în conflict cu aceasta). Ca
idee de bază, din ”relația” celor două, desprindem faptul că integritatea în etică NU poate fi
similară cu binele, ci NUMAI cu principiile raţionale.
Din punct de vedere etimologic, originea cuvântului “integritate” derivă din cuvântul
latin “integer” (întreg, complet), și în acest context se referă la totalitatea calităților unui individ,
exprimate prin onestitate și consecvență de caracter.
Așadar, integritatea este opusul unor metehne cum ar fi: inconsecvența, ipocrizia sau
falsitatea. Integritatea exprimă virtuțile, trăirile și aplicarea convingerilor, fără discrepanțe între
afirmații și exemplul trăirii personale. Integritatea cere curaj, moralitate, ETICĂ,
responsabilitate, asumare şi voinţă. Dacă individul nu deţine aceste componente esenţiale în
structura ADN-ului personal, ori îi lipsesc unele dintre ele, nu poate fi INTEGRU şi nici nu va
avea capacitatea de întelegere a utilităţii ei in societate ori o va înţelege insuficient.
Ca părere personală, consider că integritatea reprezintă calitatea supremă pe care o
persoană o poate dobândi la un moment dat în evoluția sa. Aceasta este o încununare a
experienței dobândite pe parcursul evoluției fiecăruia și apare mai devreme sau mai târziu ca o
consecință pentru cei care doresc să urce pe scara valorilor. De asemenea, mai cred că există
câteva elemente fără de care integritatea nu ar putea să apară în evoluția unei persoane și anume:
coloana vertebrală, amprenta genetică, plus cei șapte ani de acasă ca fundație obligatorie pe care
se poate clădi caracterul integru al unei persoane.

2
 Din păcate, în ultimii ani, am întâlnit-o la foarte puține persoane. Cred că acest lucru  se
datorează în mare măsură sistemului în care încercăm să trăim, să evoluăm și să ne adaptăm în
fiecare zi și care, din păcate, oricât de verticali am încerca să fim, ne obligă să facem foarte
multe compromisuri și să ne abatem de la linia personală. Ca să argumentez cele afirmate,
pornesc de la ideea că pentru evaluarea corectă a integrității unei persoane (așa cum am mai
afirmat) este necesar un sistem de valori și principii. Lipsa acestuia, poate ”deraia” de la
principiile corecte, generând afirmații abstracte, care, foarte ușor pot fi interpretate greșit de către
oricine. Într-adevăr, un sistem de valori și principii gândit de mințile umane, poate fi considerat
validat numai în timp, și are un proces de ajustare și revizuire determinat de rezultatele obținute,
dar și de contextul vremurilor trăite. Totuși, afirmația de mai sus nu anulează nicidecum nevoia
unui sistem de principii și valori, deoarece lipsa unui astfel de aranjament promovează sau ar
putea genera inconsecvență sau confuzie.
Ca să pătrundem ușor în spiritul românului și al integrității sale, ne raportăm pentru
început la perioada interbelică (mai mult și pentru că în perioada comunismului, termenul a fost
probabil ”șters” din dicționar), în care apare cam pentru prima dată termenul și, mai mult de atât,
conotația acestuia devine foarte importantă, în sensul că aceasta era folosită de consilierii locali
de drept (amintim aici că deputații sau parlamentarii nu îndrăzneau să se implice în genul acesta
de scandaluri). La numirea acestora, în dreptul lor, era scris foarte clar că o dată constatată
incompatibilitatea (printr-o simplă reclamație adresată prefectului) era acordat un termen de 5
zile pentru depunerea demisiei din postul de consilier local. Acest timp era acordat de regulă și
breslei din care făcea parte consilierul de drept pentru numirea unui alt consilier. Apoi prefectul
avea ca termen 10 zile pentru convocarea breslei și ca urmare a unui proces verbal era numit
noul consilier local. Adică totul se făcea în baza legii, fără un proces în prealabil.
”Zilele noastre” au consemnat un alt ”celebru” caz de plagiat (celebru prin functia de
prim-ministru a plagiatorului), ceea ce a adus în discuție cuvântul integritate. Dacă până atunci
(anul 2012), cuvântul nu prea făcea parte din dicționarul (activ) al limbii române, deși aveam o
Agenție (care poartă cam același nume cu obiectul de activitate și care a fost înființată prin 2007)
care ne ”vorbea” despre incompatibilități și inte...gralități,  plagiatul, ca fraudă academică, și
integritatea, ca structură morală fundamentală a ceea ce suntem, apar, în continuare din ce în ce
mai des în practica vieții de zi cu zi. Chiar dacă existau regulamente sau norme, de cele mai
multe ori ele rămâneau nerespectate, și doar un accident sau un scandal le aducea în atenție.
Dar, ce este integritatea? De ce este ea cea mai valoroasă caracteristică a ființei umane?
Poate pentru că are în vedere integralitatea noastră ca oameni ? Nu cred ca există doar anumite

3
situații în care se poate proba integritatea unei persoane, ci mai degrabă : ori ai ori nu ai această
calitate! Ca sa fiu mai exactă, nu cred că cineva astazi poate fi cinstit și corect, iar mâine nu.
Integritatea unei persoane o mai poți testa cel mai repede și în situațiile delicate, atunci când
toată lumea fuge de responsabilitate și totusi descoperi că cineva are curajul să se ridice în
picioare și să își asume răspunderea. Integritatea nu trebuie demonstrată, ea pur şi simplu există.
Omul poate fi integru chiar şi atunci când nimeni nu-l priveşte pentru că locul ei se află în
adâncul caracterului său, nefiind condiţionată de elemente ori situaţii externe. Pentru a constata
dacă o persoană este integră din punct de vedere etic este suficient să observăm şi să analizăm
acțiunile,  credințele, metodele, măsurile și principiile sale. Toate derivă dintr-un singur nucleu
de valori şi acela este caracterul ei. 
Dacă ar fi să le punem într-un context relaționar, putem afirma următoarele :
- integritate și adevăr : un om integru spune adevărul. Așa cum și-l reprezintă cel în
care crede, cel pe care îl va spune la fel în situații diferite.
- integritate și angajament : un om integru își respectă angajamentele, își ține
promisiunile. Acestea nu devin, imediat după afirmarea lor, vorbe/texte uitate,
aruncate apoi în recycle bin-ul sferei publice.
- integritatea și corectitudinea : un om integru afirmă ce e corect chiar când asta îi
poate aduce prejudicii sau priviri neprietenoase. Când acest lucru se petrece într-un
grup/mediu lipsit de o serie de valori, rezultatul, de cele mai multe ori îl reprezintă
izolarea persoanei. Chiar dacă corectitudinea poate fi percepută de multe ori ca o
armă (a dreptății) ea este invocată doar când se dorește a se determina un anume curs
al lucrurilor.
- integritatea și respectul pentru ceilalți : un om integru respectă ce cred ceilalți,
abilitățile, competențele și expertiza lor.
- integritatea și disciplina : un om integru urmărește consecvent să fie el însuși, să nu
abdice de la valorile etice care îl definesc. Disciplina e esențială, ca și autocontrolul.
Ca o primă concluzie, putem afirma că integritatea este valoarea dinamică a construcției
sociale. Investițiile în aceasta, sau în susținerea publică a acesteia, ar merita să fie făcute cât mai
repede. Dacă tot suntem într-un cotext pandemic, transpunem integritatea și afirmăm că
societatea are nevoie urgentă de anti-corpii necesari pentru a nu mai lăsa corupția să se dezvolte,
de la mediul politic la cel academic.
Dacă până acum am încercat să vorbim în termeni ideali despre integritate, ce ar însemna
ea pentru o societate normală și corectă, dar și ce-i lipsește omului pentru a reuși s-o stăpânescă

4
fară mari eforturi, în continuare încercăm să privim integritatea prin ochii societății noastre
actuale, cu problemele și lipsurile ei.
De aceea spunem că universitatea românească ezită încă să se pronunțe limpede în ce
privește integritatea și anti-plagiatul, chiar dacă atunci când e vorba de text preluat de la
altcineva fără a cita sursa, nu trebuie să fii de specialitate ca să îți dai seama de acest lucru. De
aceea consider că atât facultățile cât și școlile doctorale ar trebui să-și asume mult mai multe în
acest sens, pentru că, de ce nu, titlul de doctor ar trebui readus la statutul de excelență în
cercetare și nu menținut la cel de recompensă birocratică.
Atunci când vorbim despre cultura organizațională, discutăm în primul rând despre
valori...despre comportamente, principii, norme. Despre sănătatea unor organisme sau
organizații, dar și despre integritate. Cred că în ultimii ani am reușit să convertim valorile
sănătoase, durabile, în altele găunoase. Am înlocuit cumpătarea cu lăcomia, compasiunea cu
egoismul, răbdarea cu nerăbdarea, eficiența cu improvizația speculativă, în timp ce integritatea
am înlocuit-o cu un soi de smechereală națională, camuflată în așa-zisa flexibilitate. Observ că
obișnuim să spunem că suntem maleabili și adaptabili pentru a nu ne asuma faptul că am devenit
extrem de șovăitori în zona propriilor noastre principii.  Integritate decizională ? Mai bine, NU!
Deciziile se iau acum doar în cazul oportunitaților imediate.
Am renunțat până și la integritatea recompensei. Asta pentru că generația noastră a decis
că ni se cuvine totul ... acum! fără nici o amânare, pe baza unui efort minim și a unei proiecții de
bunăstare artificial construită. Planificare riguroasă, efort susținut, responsabilitate, transpirație,
merit, prudență ? Haideți să fim realiști. Amanetăm orice : viitor, principii etc. Probabil că dacă
ne ipotecăm și integritatea ne putem extinde chiar și limita de creditare.
Și din toate astea, se naște o întrebare : cum ieșim din asta? Nu știu să spun care este tipul
miraculos de cultură care va învinge criza. Dar un lucru știu sigur : dacă în ecuația salvării
noastre din acest dezastru NU vom include și următoarele ingrediente – solidaritate, compasiune,
generozitate, empatie, sacrificiu, implicare, și mai ales integritate, înseamnă că nu am învățat
absolut nimic din criza aceasta.
Nu în ultimul rând, integritatea se poate naște și poate crește doar într-un climat în care se
pune preț pe demnitatea umană, în care oamenii își pot afirma opțiunile și sunt lăsați liberi să
facă alegeri. Acolo unde adevărul, dreptatea și conștiinciozitatea sunt valorile morale unanim
acceptate și respectate.
În viață, (și cam peste tot,), mulți oameni încearcă să se abată de la "drumul drept" sau
caută câștigurile imediate, obținute nu întotdeauna prin metode corecte. Un lucru riscant și

5
nechibzuit din partea lor pentru că reputația, pe care o construiești în ani, poate fi distrusă într-o
secundă în urma unei decizii greșite. Cu toate astea, întoarcerea la definiția din dicționar a
integrității este un mod foarte bun de a ne aduce aminte ce înseamnă cu adevărat aceasta :
însușirea de a fi sau de a rămâne intact, precum și  însușirea de a fi integru.

BIBLIOGRAFIE :

1. Aslam, C., Moraru,CF., Paraschiv, R., 2018, Curs de deontologie și integritate

academică, Universitatea Națională de Arte, București
2. https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2014/09/26/ce-este-integritatea/
3. https://revistacariere.ro/leadership/integritatea-mai-presus-de-interesul-propriu/
4. Socaciu E., Vică C., Mihailov E., Gibea T., Mureșan V., Constantinescu M., 2018, Etică
și integritate academică, Editura Universității din București.