UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT ŞTIINŢE PENALE

PROIECT DE CERCETARE LA DISCIPLINA

PSIHOLOGIE JUDICIARĂ.IMPLICAȚII ÎN
PROBAȚIUNE
Semestrul I

Tema: Comportamentul simulat, utilizarea (detectorului de minciuni)

poligrafului în testarea cercului de bănuiți

TITULAR DISCIPLINĂ:
Prof.univ.dr. Tudorel BUTOI

MASTERAND:

IONIȚĂ COSMIN-MUGUREL

2022-2023
DESPRE COMPORTAMENT

În sens larg, comportamentul reprezintă maniera specifcă prin care organismul uman este
determinat să răspundă printr-un ansamblu de reacţii la solicitările de ordin fizic sau social care
vin din ambianță, căutând ca prin acestea să se adapteze la necesitățile nou intervenite.

Comportamentul reprezintă ansamblul complex al unei persoane determinat de funcțiile

organismului uman (glandulară, motorie, verbală, afectivă, etc.) atunci când aceasta se află
într-o împrejurare dată. Prin această reacţie totală corpul uman răspunde la o situaţie trăită
în funcţie de stimulii externi și interni ,reprezentați de stimulările mediului şi de tensiunile sale
interne.

Comportamentul nu este numai un şir de reacţii provocate de stimuli, ci o activitate complexă,

dinamică, determinată bio-psiho-social prin care persoana îşi adaptează relaţiile sale la mediu.

Comportamentul simulat e demascat de cele mai multe ori de factori fiziologici, deoarece
emoțiile nu pot fi controlate în totalitate, ele producând modificări ale diferitelor funcții din
organism.

Comportamentul simulat are mai multe forme de manifestare. O formă de simulare a acestuia este
minciuna, atunci când aceasta este comunicată prin limbaj.

Rousseau comenta definiţia în felul următor: „a minţi înseamnă a ascunde un adevăr ce trebuie
dat în vileag”, afirmând totodată că trecerea sub tăcere a acestor adevăruri pe care nu ai obligaţia
de a le face cunoscute nu înseamnă „a minţii”.1

O altă formă, poate mai puțin observabilă dar la fel de răspândită, este dată de încercarea de a
ascunde atitudinea reală față de o persoană. Această formă a simularii se poate manifesta chiar
față de propria persoană, atunci când aceasta își reprimă și nu își recunoaște o dorință proprie.
Simularea se poate produce prin:

 încercarea individului de a-și justifica greșelile pe care însuși le consideră ca fiind

condamnabile

 învinovățirea altor persoane pentru propriile atitudini

 atribuirea voită a componentelor sau atitudinilor altor persoane.

1
Tudorel Butoi-Psihologie judiciară
Coleman este autorul acestei scheme a procedeelor de mascare a motivelor reale (infleunța
freudiană).2

Simularea nu este doar o simplă eroare, ea se caracterizează prin intenționalitate. Este o "greșală"
intenționată, învăluită și susținută pragmatic.

Acțiunea simulări se poate manifesta aparent sau inaparent manifestarea aparentă este
reprezentată de reacțiile exteriorizate ale organismului, acestea putând fi observate direct,
înregistrate și măsurate, constatate obiectiv, iar manifestarea inaparenta este reprezentată de
reacțiile interioare ele neputând fi direct observabile, dar și acestea pot fi măsurabile.

Comportamentul simulant aparent este reprezentat de manifestările acelea exterioare ale

persoanei, ușor observabile din exterior, precum: limbajul, mișcarea corpului, gestica și mimica.
Comportamentul simulat inaparent se referă la modificările interne care se manifestă indirect prin
procese de gândire, limbaj și emoții. În acest caz vom putem menționa anumite modificări ce se
produc la nivel fizic și acestea sunt reprezentate de modificări ale ritmului cardiac și respirator, a
secreției salivare, intensificarea activității glandelor sudoripare etc.

Pentru a putea simplifica înțelegerea acestor comportamente o să apelăm la schema lui Coleman,
aceasta referindu-se la "comportamentul de acomodare". Astfel că între o funcție a sistemului (S)
și comportament (R) au loc o serie de procese:

1- de prelucrare a informațiilor primite, implicând procesele receptive (prin care se selecționează

stimuli care dezvăluie, care arată o semnificație anumită)

2- de evaluare (prin care se definesc cerințele de acomodare și se formulează acțiunile posibile)

3- de selecție (prin care se aleg acțiunile, după riscul și recompensa pe care le presupun)

Această prelucrare este influențată de:

 cadrul de referință al individului

 pattern-ul motivațional (trebuințe, interese, etc.)

 resursele de mânuire a acțiunii comportamentale (capacitate, talent, învățare trecută,

potențialități)

 condiții diverse, momentane (implicații emoționale, oboseală, etc.)3

2
I. Ciofu - Comportamentul simulat
3
Tudorel Butoi-Psihologie judiciară
Între factorii perfect vizibili și controlabili, S si R, există unele variabile intermediare care
influențează și întârzie răspunsul vizibil. Așadar, comportamentul simulat trece printr-o
succesiune asemănătoare, dintre care, în unele comportamentul se poate exprima în ambele lui
aspecte, în altele numai în formele inaparente.
O a doua schemă comportamentală, aparținând lui Smedslund, punctează și mai clar verigile
inaparente incluse în acțiunea de simulare: stimul - semnificatie - mediere – intenție - răspuns.
Ce e de reținut din această schemă ar fi existența a două "zone nelegiferate" (non lawfull region),
în care sunt introduși factori de incertitudine: una după recepționarea stimulului, o a doua înaintea
răspunsului efectuat.
Astfel, prima zonă indică lipsa unei relații legice între S și o anumită semnificație constantă, iar
cea de-a doua arată lipsa aceluiași tip de relații între răspunsul care ar trebui să apară din
stimularea respectivă și semnificația personal evocată. Rezultă că odată cu sau după apariția
intenției de a răspunde, un rîspuns poate fi întârziat, viciat, falsificat cu un altul de nu corespunde
unuia de tip statistic, depersonalizat.
Putem concluziona din cele discutate că, în comportamentul inaparent al simularii există unele
verigi, unele etape semnificative. Desfășurarea acestor etape nu are loc fără un anumit ecou
afectiv, ci dimpotrivă, emoția le însoțește întotdeuna, dându-le o anumită consistență, adică o
implicare în primul rând a manifestărilor organice, musculare și glandulare care îngroașă cu mult
latura evidențiabilă a acestor evenimente.4
Indicatorii fiziologici care pot servi la depistarea tensiunii emoționale, folosiși de actualele
tehnici de detectare a sincerității sau nesincerității, sunt consecința unor procese fiziologice
(cauzate de tensiunea psihică specifică), cum ar fi:
 modificările activității cardiovasculare
 modificarea caracteristicilor normale ale respirației
 modificarea rezistenței electrice a pielii, denumită reacția electrodermică (R.E.D.)
 modificarea caracteristicilor normale ale vocii
 modificarea caracteristicilor scrierii5

4
Tudorel Butoi-Psihologie judiciară
5
T.Bogdan, T.Butoi, Tratat practic de criminalistică voI.II, p.368.
Mijloace psihologice de detectare a tensiunii psihice cuprinse în chestionare și teste de
personalitate:
a) chestionarele psihologice - pentru a preveni falsitatea răpunsurilor, s-a pus problema
introducerii în chestionare a "scalelor speciale" de detecție a unor disimulări reușite (fake
good responses)
b) testul M.M.P.I., conține o scală specială de 18 elemente, asemănător testului de
personalitate al lui Manddlley (M.P.I.) și o scală specială pentru copii (J.M.P.I.) cu doi indici
de simulare (F-K, K-L), identificați ca fiind factori care exprimă o tendință de a minți și o
apărare perceptivă, disimularea și apărarea perceptivă având un factor comun: starea de
apărare ("liberty")
c) testul de aperceptie tematica (T.A.T.), aplicat într-o condiție standard, comparat cu o
agresivitate simulată, poate avea ca rezultat evidențierea încercărilor de a da răspunsuri false
d) testul de frustratie ROSENZWEIG - acumularea agresivității este interproiectată,
exteriorizată sau mediată

Din cele mai vechi timpuri progresele stiinţei şi tehnicii au fost privite cu scepticism iar
cercetătorii, pentru a-şi pune ideile în practică au trebuit să depăşească obstacolele menite să-
i oprească din drum. Descoperirea minciunii a pasionat oamenii încă din cele mai vechi timpuri
şi i-a motivat în cercetărilelor pentru elaborarea unui aparat care să ajute la depistarea
comportamentului simulat.
În anul 1895, Caesare Lambroso experimenta “Hidrosfigmograful”, un aparat primitiv
ce măsura variaţiile de puls cu ajutorul unui cilindru pe care era aplicat negru de fum, acesta
fiind învârtit de un mecanism de ceasornic.W.M. Marston în anul 1917 a încercat să depisteze
minciuna înregistrând tensiunea sistolică iar Vittorio Benussi înregistrând modificările
respiratorii.

În ţara noastră a fost introdusă această tehnică a poligrafului în anul 1976 de locot.psih. Tudorel
Butoi care după un stagiu de documentare, pregătire în Iugoslavia foloseşte poligraful în cadrul
Poliţiei Capitalei şi după anul 1990 ajută în elucidarea unor cazuri de criminali în serie, celebre la
acea vreme (taximetriştii morţii, Stroe Adrian şi Pascu Nicolae) şi a altor numeroase cazuri.
Poligraful (denumit impropriu, dar în mod obișnuit, și detector de minciuni) este un dispozitiv
care măsoară și înregistrează un număr de parametri fiziologici ai unui subiect uman, așa cum ar
fi tensiunea arterială, pulsul, respirația și conductivitatea pielii, în timp ce acestuia i se pun o serie
de întrebări.
Se presupune că aceste măsurători sunt indicatori ai unei stări de anxietate care s-ar manifesta
odată cu spunerea unui neadevăr. Cu toate acestea, dacă subiectul manifestă anxietate din alte
motive sau își poate controla în mod voluntar nivelul anxietății, atunci măsurătoarea poate duce la
rezultate total neconcludente sau chiar diametral opuse.
Din acest motiv esențial, poligraful nu este considerat ca fiind un instrument știintific, ci este
considerat ca fiind parte a pseudoștiintei.

Din punct de vedere al fundamentului științific al constatării stresului psihologic putem enumera:
1. Indicatorii psiho-fiziologici de depistare a nesincerității.
 de fiecare dată când se ascunde adevărul, prin rostirea unei minciuni apare sentimentul
vinovăției.Chiar dacă în planul cognitiv un infractor se poate apăra uneori chiar cu
câștig de cauză, nu același lucru se poate spune și despre planul afectiv , deoarece
acolo apar modificări fără ca acestea să țină cont de voința subiectului, modificări
precum : reactie epidermo-galvanică, modificarea ritmului cardiac, respirator sau la
nivelul presiunii sangvine.
2. Mecanismul psihofizilologic al producerii stărilor emoționale.
 faptul infracțional se integrează în conștiința infractorului sub forma unei informașii
stabile cu încărcătura afectiv-emoțională specifică cu rol motivațional bine diferențiat.
Persoanele, obiectele sau fenomenele care sunt întâlnite în timpul infracțiunii au o
încărcătură afectiv-emoțională pozitivă sau negativă pentru cel care comite
infracțiunea.

Tehnicile poligraf abordează în mod idirect conștiința subiectului. Stăriile emoționale

au o anumită dinamică în manifestare:
- starea inițială de conștientizare a pericolului crează o stare de vigilență
- o dată cu începrea chestionării, inculpatul apelează la planul cognitiv
- datorită caracterului imprevizibil al întrebărilor, amintirile despre faptă apar brusc
și surprind compartimentul de analiză și decizie nepregătit.
Criterii de utilizare a tehnicii poligraf „Detectoarele de minciuni”, termen popular, desemnează
de fapt aparatura poligraf de înregistrare a unor reacții psihofiziologice caracteristice stărilor de
tensiune emoțională.
La baza folosirii acestei tehnici stau urmatoarele criterii:
- funcționarea aparatelor se bazează pe faptul că o minciună spusă în mod conştient, pe
lângă efortul mintal pe care îl necesită, produce şi o anumită stare de tensiune emoțională
=fiind reprezentată de emoția numită teama;
- producerea tensiunii emoționale îşi are originea în declanşările involuntare ale sistemului
neurovegetative concomitent conştientizării pericolului şi în întârzierea prin aceasta a
instinctului de autoconservare;
- prin folosirea poligrafului nu se lezează cu nimic integritatea sau demnitatea individului,
care-şi conservă toate calitățile volitive şi rațional –afective;
- folosirea poligrafului se face numai cu acordul subiectului şi consimțământul apărării;
- metodologia de testare nu este interzisă de lege şi poate fi utilizată in scopul stabilirii fie
a vinovăției, fie a nevinovăției.
Tehnicile poligraf înregistrează în principal modificările indicilor psihofiziologici oglindite în
următoarele diagrame : diagrama puls-tensiune arterială,diagrama ritmului respirator,diagrama
rezistenței electrodermice.

Faptul că tehnica poligraf este considerată o metodă de investigare extrajudiciară, că rezultatele
testării nu sunt prevăzute de lege printre mijloacele de probă, nu constituie un impediment pentru
folosirea sa în procesul judiciar .

Tehnica poligraf se integrează organic în activitatea de anchetă judiciară, dobândindu-şi statutul

de metodă ştiinţifică intensivă, multifuncţională, de mare eficienţă împotriva fraudării.