Disciplina: ,,Biotehnologii de reproducţie”

Capitol: Alimentaţia masculilor destinaţi reproducţiei

1. Alimentaţia taurilor de reproducţie

1.1. Necesarul de substanţe nutritive

Taurii de reproducţie trebuie hrăniţi în aşa fel încât să fie menţinuţi tot timpul în
condiţie bună de reproducţie. Aşadar, menţinerea taurilor într-o stare bună de
întreţinere şi sănătate, cu o producţie bună de spermă, este posibilă numai dacă se
asigură cantităţi suficiente de substanţe energetice, de proteină, săruri minerale şi
vitamine.
● Necesarul de energie al taurilor se stabileşte în funcţie de vârstă, greutatea
corporală, starea de întreţinere, temperamentul şi intensitatea folosirii la montă.
La necesarul de energie pentru întreţinere se adaugă un supliment de 0,5 –
1,0 UNL (unităţi nutritive lapte) în cazul folosirii moderate la montă şi de 2 - 3 UNL în
cazul folosirii intense la montă (sau pentru recoltarea de material seminal).
În cazul taurilor care nu şi-au terminat creşterea trebuie să se asigure un
supliment pentru sporul care urmează a fi realizat, considerând ca necesar 5 UNL /
kg spor.
● Necesarul de proteină. S-a demonstrat experimental că, atât cantitatea, cât
şi calitatea spermei depind în cea mai mare parte de nivelul proteic şi mai ales de
calitatea proteinei din hrană.
În cazul unei hrăniri cu cantităţi insuficiente sau când hrana are o valoare
biologică scăzută, taurii se epuizează repede, iar produşii rezultaţi de la aceştia,
după ce femela montată sau însămânţată artificial a fătat, au o vitalitate scăzută.
Asigurarea proteinei la tauri, precum şi corelarea acesteia cu necesarul de
energie, condiţionează utilizarea cu randament ridicat a substanţelor nutritive din
raţie şi totodată influenţează pozitiv spermatogeneza.
Cel mai adesea, normele de proteină la tauri se exprimă în g PDI / UNL şi sunt
de 120 – 125 g PDI / UNL în cazul folosirii moderate la montă, respectiv 125 – 135 g
PDI / UNL în cazul folosirii intense la montă (recoltare de material seminal). (PDI –
proteină digestibilă în intestin).

1
 ● Necesarul de săruri minerale. Pentru taurii de reproducţie cele mai
importante sunt sărurile de calciu, fosfor, potasiu, mangan şi sodiu. În general,
potasiu nu ridică probleme, întrucât nutreţurile fibroase îl conţin în cantităţi suficiente.
Cantitatea necesară de calciu şi fosfor în raţiile taurilor variază în funcţie de
felul nutreţurilor, precum şi în funcţie de vârstă şi greutatea corporală.
În medie, taurii au nevoie de 7 – 8 g Ca şi 5 – 6 g P pentru fiecare unitate
nutritivă din raţie. Clorura de sodiu este necesară la nivel de 5 - 6 g / 100 kg GV
(greutate vie), iar magneziul în cantitate 2 g / 100 kg GV.
● Necesarul de vitamine. La tauri trebuie să se acorde mai multă atenţie
vitaminei A, care are o influenţă deosebită asupra funcţiei de reproducţie. Se
apreciază că necesarul de vitamina A la taurii în activitate este mai mare decât cel de
întreţinere cu cca. 150 mg.
De regulă, se urmăreşte să se asigure în raţiile taurilor caroten la nivel de
50 mg / UNL. De asemenea, trebuie să se asigure în raţii vitaminele D şi E, în primul
rând prin nutreţuri de foarte bună calitate.
● Necesarul de substanţă uscată este foarte important pentru taurine în
general şi pentru taurii de reproducţie în special, fiind exprimat în kg SU / 100 kg GV.
La taurii de reproducţie necesarul este de 1,5 – 2 kg SU / 100 kg GV.
◙ Componenţa raţiilor pentru taurii de reproducţie
Raţiile taurilor de reproducţie trebuie să conţină fânuri de foarte bună calitate,
suculente de iarnă sau vară şi nutreţuri concentrate.
În perioada de iarnă, baza hranei o constituie fânurile de foarte bună calitate
(fânuri de lucernă, trifoi, borceag, fânuri de deal şi de munte) în cantităţi de 8 – 12
kg / animal / zi. Pe lângă acestea se folosesc nutreţuri însilozate (murate), precum
porumbul însilozat (tocat în faza de ceară cu 32 – 33% SU în planta întreagă), silozul
de lucernă + graminee, în cantităţi de până la 15 kg / animal / zi.
În cazul folosirii în alimentaţia taurilor de reproducţie a semisilozurilor şi
semifânurilor, cantităţile sunt ceva mai mari. Pentru asigurarea carotenului se pot
folosi morcovi în cantităţi de 2 – 5 kg / animal / zi, însă nu trebuie să se depăşească
totalul de 15 kg suculente de iarnă / animal / zi.
Pe timp de vară, fânul se administrează în cantităţi limitate, respectiv 2 – 4 kg /
animal / zi, iar nutreţurile verzi se administrează de preferinţă pălite în cantităţi de
25 – 30 kg / animal / zi.

2
 Concentratele sunt alcătuite din nutreţuri de bună calitate, în care ovăzul
deţine o pondere importantă (35 – 50%) şi trebuie să echilibreze raţia energo –
proteic la o folosire de 2 – 4 kg / animal / zi.
Raţiile de furaje se administrează cel mai adesea în trei tainuri / zi.

2. Alimentaţia vierilor de reproducţie

Scopul care se urmăreşte prin alimentaţia vierilor tineri îl constituie creşterea
moderată a acestora până la maturitatea fiziologică, iar la cei adulţi menţinerea unei
greutăţi relativ constante şi obţinerea unei sperme care trebuie să corespundă
indicilor de calitate.
Importanţă deosebită prezintă nivelul şi calitatea proteinei, deoarece un
conţinut scăzut în proteină sau aminoacizi scade cantitatea şi calitatea spermei. În
ceea ce priveşte producţia de spermă, un rol important îl au vitaminele şi sărurile
minerale. Aportul vitaminelor A, B 4 şi C prezintă un rol hotărâtor în vitalitatea
spermatozoizilor, iar dintre elementele minerale au importanţă deosebită
următoarele: K, Na, Ca, P şi Cl.
În complexele industriale, nutreţurile combinate pentru vierii adulţi trebuie să
asigure 2900 – 3000 Kcal EM / kg, 14,5 – 15% PB, 0,55% lizină, 0,45% metionină +
cistină, iar consumul trebuie normat la 2 – 2,5 kg / animal în perioada de repaus şi
2,5 – 3 kg / animal în perioada de montă moderată sau recoltare de material
seminal. (EM – energie metabolizabilă şi PB – proteină brută).
Cantitatea de nutreţ poate să crească în funcţie de necesar până la 4,5 kg /
animal, însă trebuie să se urmărească atent variaţia greutăţii corporale.
Nutreţurile de bază pentru vieri sunt ovăzul şi orzul care trebuie să reprezinte
peste 50% din amestec. Pe lângă acestea se adaugă porumbul, tărâţele de grâu,
sărurile minerale etc. Microelementele şi vitaminele trebuie asigurate în nutreţurile
combinate prin intermediul premixurilor.
● La nivelul gospodăresc etc., se pot folosi în raţia vierilor de reproducţie 3 – 4
kg suculente de iarnă, în principal morcovi, 0,4 – 0.6 kg făină de fân lucernă şi 1 – 2
kg concentrate, iar vara 5 – 6 kg lucernă masă verde şi 1 – 2 kg concentrate.
În situaţia în care este posibil, în perioada de iarnă, inclusiv în perioada de
folosire intensă la montă (recoltare de material seminal), se poate administra 1 – 1,5
litri lapte smântânit.

3
 Hrana vierilor de reproducţie poate fi administrată în 3 tainuri / zi, fie sub formă
uscată sau sub formă de terci gros, iar apa se asigură prin adăpători automate.

3. Alimentaţia berbecilor de reproducţie

Perioada de montă reprezintă pentru berbeci un interval de timp cu intensă
activitate, ceea ce determină o stare de oboseală şi aceştia riscă să slăbească serios
dacă nu primesc o alimentaţie corespunzătoare.
● Necesarul de energie pentru întreţinere trebuie majorat în perioada de
montă cu 0,5 – 0,8 UNL şi pentru fiecare unitate nutritivă din raţie trebuie să se
asigure 120 – 130 g PDI, 6 – 7 g Ca, 5 – 6 g P şi 40 – 50 mg caroten.
Pregătirea pentru montă trebuie să înceapă cu două luni înaintea sezonului
prin completarea progresivă a raţiilor cu 200 – 500 g concentrate. Amestecurile de
concentrate trebuie să fie reprezentate în principal de ovăz asociat cu orz, tărâţe de
grâu, şrot şi un amestec mineral bogat în fosfor. Perioada pregătirii pentru montă
corespunde cu ultima etapă a sezonului de păşunat. De regulă, raţiile sunt constituite
din 5 – 6 kg nutreţuri verzi şi 0,2 – 0,5 kg concentrate.
În anumite situaţii se poate folosi şi o cantitate de 0,5 – 1 kg fân de foarte
bună calitate.
Perioada de montă (recoltare de material seminal) în condiţiile României poate
avea loc în lunile septembrie – octombrie. În această perioadă este necesară o
ridicare substanţială a valorii nutritive a raţiei. Raţiile pot fi constituite din fân, masă
verde şi concentrate sau din fân, morcovi şi concentrate. Cantităţile de fânuri pot
creşte la 1,5 – 2 kg / zi, morcovii pot reprezenta 1 – 2 kg / zi, iar concentratele pot
ajunge la 1 kg / zi.
În perioada de repaus şi anume din noiembrie până în luna iulie, berbecii
trebuie hrăniţi la nivelul cerinţelor de întreţinere care vor include şi pe cele pentru
producţia de lână.
Deoarece berbecii au un metabolism mai intens, se consideră în multe situaţii
că necesarul de întreţinere trebuie majorat cu până la 25%.
Raţiile din perioada de iarnă pot cuprinde 1,5 – 2,5 kg fânuri (1/3 pot fi
nutreţuri grosiere de foarte bună calitate), 1 – 2 kg suculente de iarnă şi 0,2 – 0,4 kg
concentrate.

4
 În perioada de păşunat masa verde reprezintă până la 10 kg / zi, iar dacă
aceasta este deficitară, raţiile pot fi completate cu 0,2 – 0,3 kg concentrate. De
asemenea, sărurile minerale trebuie asigurate prin amestecul de concentrate sau
prin intermediul brichetelor minerale.
Tehnologia de administrare a hranei trebuie să ţină seama de organizarea
fermei şi de intensitatea activităţii.
În cazul montei naturale, berbecii pot fi separaţi de oi peste noapte şi hrăniţi
separat înainte de introducerea în turmă. În cazul recoltării spermei în ferme
specializate, administrarea hranei poate fi făcută în grup şi în cazuri foarte rare la
nivel individual.
Apa se asigură la discreţie sau dacă nu este posibil trebuie administrată după
fiecare tain.

4. Alimentaţia armăsarilor de reproducţie

Alimentaţia acestor animale trebuie să permită menţinerea în condiţii de
reproducţie, evitându-se dezechilibrele şi respectiv supraalimentaţia sau
subalimentaţia.
În cele mai multe cazuri, monta se desfăşoară în perioada martie – iunie. În
restul de timp armăsarii pot fi folosiţi la tracţiune sau călărie, în funcţie de destinaţia
lor.
Normele de hrană în perioada pregătirii sezonului de montă şi montei (de
recoltare de material seminal) se diferenţiază pe rase. În general, pe lângă normele
de întreţinere exprimate în UN – unităţi nutritive (1,1 UN / 100 kg GV) se
suplimentează cu 4 – 5 UN în funcţie de intensitatea folosirii la montă (recoltare de
material seminal). Pentru fiecare UN din raţie trebuie să se asigure 120 – 130 g PD
(proteină digestibilă), 6 – 7 g Ca, 4 – 5 g P şi 50 mg caroten.
Raţiile de iarnă pot conţine 1,5 – 2 kg fân / 100 kg GV, 5 – 6 kg morcovi şi
4 – 6 kg concentrate / animal. În ceea ce priveşte concentratele, trebuie să
predomine ovăzul (peste 50%), orzul, porumbul, iar pentru acoperirea cerinţelor de
proteină se folosesc şroturile de soia şi floarea – soarelui (în trecut se mai foloseau
mai rar şi făinurile animale – strict interzise astăzi).
Sărurile minerale trebuie asigurate la nivelul cerinţelor, având în vedere
aportul în macro- şi microelemente al nutreţurilor de volum.

5
 Pentru armăsarii de mare valoare zootehnică se recomandă să se folosească
nutreţuri combinate granulate sau brichetate, realizate pe baza unor reţete bine
întocmite şi testate în herghelii.
În restul sezonului de montă (de recoltare de material seminal), raţiile au la
bază aceleaşi categorii de nutreţuri, dar se stabilesc în funcţie de efortul depus.