UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE

ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII

PORTOFOLIU
DISCIPLINA – BIOTEHNOLOGII DE REPRODUCȚIE
SEMESTRUL I

CADRU DIDACTIC COORDONATOR:

ŞEF LUCRĂRI DR. MED. VET. ING. MARIUS HANGAN

STUDENT:
NECULITA ROBERT CRISTIAN
ANUL IV
GRUPA 6402 - SPECIALIZAREA BMV

ANUL UNIVERSITAR 2021 – 2022

 1. MORFOLOGIA APARATULUI GENITAL FEMEL LA SPECII
DE ANIMALE DE IMPORTANŢĂ ECONOMICĂ:

Aparatul genital la vaca

Topografie: pe planseul bazinului

- la femelele in varsta, cu gestatii multiple – coarnele uterine depasesc marg. ant. a

pubisului fiind antrenate in cav. abd.

Ovarele

Topografie: in planul bifurcatiei coarnelor uterine – la femele tinere

                      la niv. unghiurilor ext. ale iliumurilor – la femelele in varsta 

- nu sunt acoperite de peritoneu (decat la insertia mezoovarului) – situate in cav.

peritoneala

- bursa ovariana este larga si completa

Forma: elipsoidala (migdala sau sambure de piersica)

Suprafata: initial neteda, dupa pubertate – neregulata

Consistenta: elastic-fibroasa

Structura: la ext – corticala cu foliculi ovarieni si corpi galbeni

                  la int - medulara

Oviductul      

- mai putin flexuos si mai gros ca la iapa

- pavilion alungit, foarte franjurat, inconjoara uterul asemanator unui jgheab

- extremit. ut. a oviductului se continua cu vf. cornului uterin lent, fara delimitare neta

Uterul – tip bicornis subseptatus

Forma – traiect curbat, cu marea curbura orientata dorso-lateral - „coarne de berbec”

- la bifurcatia coarnelor uterine – 2 ligam intercornuale – imp. pt. ETR

Mucoasa: prezinta 80-120 carunculi, dispusi pe 4 randuri

-          impreuna cu cotiledoanele din corionul fetal formeaza placentoamele

Cervixul – f. dezv, per. foarte grosi, consist. ferma, L medie -8cm

- faldurile mucoasei sunt dispuse asem. solzilor de peste – greu de cateterizat

- prezinta floare involta

Vaginul – perete mai gros ca la iapa

- de o parte si alta a liniei mediane – deschiderea can. Gartner

Vestibulul vaginal – relativ lung

- meatul urinar prezinta un diverticul suburetral larg, dificil cateterismul V.U.

- prezinta gl. vestibulare majore, asem. unor migdale

Vulva – labii evidente, comisura dorsala este rotunjita, cea ventrala este ascutita

-          pielea ridata in faza luteala si edematiata si fara pliuri in faza foliculara

-          clitoris redus

Ligamentele largi se insera ventro-lateral, pe mica curbura

Aparatul genital la Scroafa

Topografie: situat in cav. pelvina si jumatatea posterioara a cav. abd.

Ovarele: -mezoovarium lung

Topografie: in plan transversal ce trece prin penultima pereche mamara si unghiul

extern al iliumului

Forma: cilindrice – prepubertate, muriforme – dupa pubertate

Bursa ovarica: foarte mare si completa

Oviductul: scurt, cu flexuozitati rare

- pavilionul trompei e dezvoltat, se deschide in bursa ovarica

- se continua cu vf. cornului uterin fara delimitare neta

Uterul:  corp scurt (5,5cm)

- coarnele uterine lungi, de aspect intestiniform

Cervixul:  nu prezinta floare involta

- prezinta papile pe 2-3randuri ce inchid can. cervical

Vaginul: prezinta can Gartner in submucoasa

- pereti subtiati in portiunea anterioara si ingrosat in partea posterioara

Vestibulul vaginal: delimitat ant. de meatul urinar, nu exista himen

- prezinta diverticul suburetral si glande vestibulare mici

Vulva: labii vulvare groase, cu comisura inf. conoidala, detasata

Clitoris: foarte lung
Aparatul genital la Iapa
Topografie- situat in cavitatea pelvina si partial in regiunea post. a cav. abdominale

Ovarele

Topografie: zona sublombara (stg – L4-L5; dr – L3-L4)

Forma : reniforma

Structura ovarului: suprafata neteda

-          la ext: medulara

-          la int: corticala – epit. germinativ delimitat in jurul fosei de ovulatie

 -          pe marg. mezovarica – hilul ovarian

- bursa ovarica: redusa, incompleta

Oviductul

- f. flexuos si lung, pavilion larg si foarte franjurat

- extremit. uterina a oviductului se deschide la vf. cornului uterin brusc-papila

Uterul - tip bicornis nonseptatus

Topografie:corpul uterin – in cav. pelvina, coarnele uterine – in cav. abd.

Forma: - coarnele uterine: forma de ghirlanda, marea curbura orientata

ventral-          aspect de „talpici de sanie”

Cervixul: L – 6-10cm, diam – 3-5 cm

- consistenta ferma, prezinta floare involta

Vaginul: forma cilindrica, turtit dorso-ventral,

                  pereti subtiri, elastici, foarte extensibili

                  prezinta pliul himenal (80%cazuri)           

Vesibulul vaginal: L – 10-15cm

- prezinta glande vestibulare majore (8-10orif), dar si minore

- meatul urinar – larg, acop. de un fald al mucoasei, la 10-12cm de fanta vulvara

Vulva:

- prezinta 2 labii groase si pigmentate

- comisura sup. ascutita, cea inf. rotunjita cu o foseta clitoridiena larga

- clitoris dezvoltat

Suspensia aparatului genital:

- Lig. largi cu un lig. rond redus

- mezosalpinxul  nu inconjoara ovarul ci este paralel cu mezoovarul – bursa ovariana
este relativ mica

Aparatul genital la oaie

Topografie:

- pe planseul bazinului, coarnele uterine depasesc pragul pubian- multipare,gestatie

Ovarele: asem. cu cele de vaca, mai mici si mai aplatizate

Oviductul: L – 10-15cm

- pavilionul – prezinta un jgheab mai scurt si mai larg decat vaca

Uterul

Coarnele uterine – mai lungi ca la vaca, alipite pe o lungime mai mare

 Mucoasa: prezinta 88-96 carunculi, cu S in forma de cupa (oaie) sau plana (capra)

Cervixul: prezinta floare involta, cu 2 falduri (sup si inf)

Vaginul: L – 8-12cm, fara can. Gartner

Vestibul vaginal: scurt, prezinta pliu himenal redus

-          meat urinar redus, cu diverticul suburetral posterior

-          glande vestibulare majore – apar la aprox. 30% din femele

Vulva: comisura sup. ascutita, iar cea inf. rotunjita

- clitorisul este mic, subtire si cu vf. incurbat

Topografie:

Aparatul denital la capra

- pe planseul bazinului, coarnele uterine depasesc pragul pubian- multipare,gestatie

Ovarele: asem. cu cele de vaca, mai mici si mai aplatizate

Oviductul: L – 10-15cm

- pavilionul – prezinta un jgheab mai scurt si mai larg decat vaca

Uterul

Coarnele uterine – mai lungi ca la vaca, alipite pe o lungime mai mare

 Mucoasa: prezinta 88-96 carunculi, cu S in forma de cupa (oaie) sau plana (capra)

Cervixul: prezinta floare involta, cu 2 falduri (sup si inf)

Vaginul: L – 8-12cm, fara can. Gartner

Vestibul vaginal: scurt, prezinta pliu himenal redus

-          meat urinar redus, cu diverticul suburetral posterior

-          glande vestibulare majore – apar la aprox. 30% din femele

Vulva: comisura sup. ascutita, iar cea inf. rotunjita

- clitorisul este mic, subtire si cu vf. incurbat

APARATUL GENITAL LA IEPUROAICA

Ovarele: mici, in afara bursei ovarice

Forma: oval-alungit

Topografie:  L4

                   - mezoovar scurt

Oviduct: lung, pavilion foarte larg, depaseste anterior ovarul

Uterul: tip duplex

Coarnele uterine: foarte lungi, flexuoase si alipite in partea post

Vaginul:

 - lung, mai larg in partea posterioara

- reminiscente ale can.Gartner

Vestibulul vaginal: foarte lung, prezinta gl. Bartholin

Vulva:

 -  foarte dezvoltata

- 2 perechi de labii: mari si mici

Clitoris: lung, cu extremitatea libera turtita si recurbata usor

 2. MORFOLOGIA APARATULUI GENITAL MASCUL LA
SPECII DE ANIMALE DE IMPORTANŢĂ ECONOMICĂ:

Aparatul genital la taur

            Bursele testiculare sunt voluminoase, alungite vertical, situate in regiunea
ingvinala. Scrotumul este de culoare roz, prezinta un rafeu evident, iar in partea
anterioara 2-4 mameloane rudimentare.

            Testiculul este voluminos, elipsoidal, cu diametrul mare orientat vertical.     

Epididimul prezinta un cap foarte dezvoltat care acopera aproape complet

extremitatea superioara (dorsala) a testiculului.

            Canalul ejaculator este foarte scurt.

            Glanda seminala este foarte boselata, de culoare cenusie.     Prostata

- formata dintr-un corp foarte redus si o portiune bogat diseminata in submucoasa
uretrei pelvine.

            Glanda bulbo-uretrala are aproximativ 3-4 cm, neteda la suprafata si

complet acoperita de muschiul compresor.

            Penisul are aspect cilindric, usor turtit lateral la baza, se insera prin cele doua
radacini, acoperite complet de un muschi ischio-cavernos foarte dezvoltat. Inainte de a
se angaja intre bursele testiculare, formeaza o dubla inflexiune (curbura superioara cu
convexitatea cranial, iar cea inferioara cu convexitatea caudal) - S-ul penian sau
curbura sigmoida. In timpul erectiei S-ul se sterge si penisul se mareste in lungime,
depasind orificiul preputial.

            Varful penisului este acoperit partial si asimetric de un gland redus. Asimetric se

deschide si meatul urinar, prin intermediul unui proces uretral redus.

            Muschii preputiali sunt foarte bine dezvoltati la aceasta specie; 2 muschi

protractori sub forma de bandelete aplatizate, merg de la nivelul ostiumului preputial,
intre tunica abdominala si piele asigurand dupa erectie si intromisiune revenirea
preputului in pozitia de repaus.
 Aparatul Genital la BERBEC SI TAP
            Bursele testiculare sunt ceva mai coborate ca la taur datorita alungirii
pronuntate a tecii vaginale; scrotumul este acoperit cu lana si prezinta cranial doua
mameloane mici.

            Testiculul  -la berbec este ovoid, asezat vertical intre coapse

        -la tap este ceva mai mic, cu coada epididimului mai dezvoltata.

            Glandele anexe seamana cu cele de la taur, cu exceptia prostatei. La berbec si

tap lipseste corpul prostatei.

            Penisul si preputul nu prezinta diferente semnificative fata de taur, cu exceptia

portiunii libere. Glandul este bine dezvoltat, asimetric si prezinta la nivelul gatului 1
tubercul (berbec). Uretra se prelungeste depasind glandul, formand un
apendice vermiform  (mai lung la berbec).

           

Aparatul genital la VIER

            Bursele testiculare sunt asezate subanal.

            Testiculul este foarte dezvoltat, cu axul mare dispus oblic in jos si inainte.

            Glandele seminale sunt voluminoase,  boselate, de forma conica turtita.

            Prostata prezinta un corp foarte mic (2-3 cm).

            Glandele bulbo-uretrale sunt foarte dezvoltate. Au forma conica, turtita dorso-

ventral si se intind de la arcada ischiatica pana la varful veziculei seminale.

            Penisul este de tip fibro-elastic, lung, de forma cilindrica. Formeaza un S penien

inaintea burselor testiculare. Portiunea libera este usor ascutita si rasucita catre stanga,
cu aspect de tirbuson; aceasta structura favorizeaza patrunderea penisului printre
papilele cervicale in timpul actului coital, ejacularea realizandu-se intrauterin.

            Furoul -compartiment posterior (penisul)

            -compartiment anterior - bursele preputiale ® secreta o substanta onctuoasa,

cu miros puternic, specific, datorita feromonilor.

Aparatul Genital la ARMASAR
            Bursele testiculare - scurte si voluminoase, asezate in regiunea ingvinala.
Scrotumul este pigmentat, cu un rafeu median evident. Cremasterul extern este foarte
bine dezvoltat, acoperind cordonul testicular.

            Testiculele sunt ovoide, usor turtite lateral.

            Epididimul prezinta un corp foarte dezvoltat si un cap mai redus.     Canalul

deferent prezinta ampula deferentiala foarte dezvoltata.  Veziculele seminale au
aspectul unor pungi piriforme. Sunt situate dorsal, de o parte si de alta a gatului vezicii
urinare; gatul dispus caudal participa la formarea canalului ejaculator.

            Prostata foarte dezvoltata la armasar, de culoare galben-cenusie, formeaza 2

lobi laterali voluminosi.

            Glandele bulbo-uretrale se gasesc la nivelul arcadei ischiatice, de o parte si

de alta a uretrei, inaintea bulbului uretral. Au forma ovala, sunt acoperite de un muschi
compresor (m. bulboglandular) si se deschid in uretra prin 6-8 canale excretoare.

            Penisul este de tip musculo-cavernos, are forma cilindrica, cu o lungime

variabila (50-60 cm in repaus si 80-90 cm in erectie).

            Glandul este separat de restul portiunii libere printr-un gat evident si prezinta

circular o margine proeminenta - coroana glandului.

            Corpul cavernos se insera pe ischium prin doua radacini bine detasate,

acoperite de un muschi ischio-cavernos relativ bine dezvoltat.

            Preputul este lung, cu tegument subtire, acoperit cu par fin. Tegumentul

intern este bogat in glande sebacee care secreta o smegma negricioasa.
Aparatul Genital la IEPURE
            Bursele testiculare situate in regiunea ingvinala sunt putin detasate. La aceasta
specie testiculul este alternativ exorhid. Teaca vaginala este lipsita de gat, dar inelul
ingvinal este foarte larg, permitand retragerea testiculului in cavitatea abdominala.

            Testiculul este voluminos, elipsoidal, cu extremitatea inferioara mai ingusta.

Epididimul este strans pe testicul, pe care-l acopera partial.          Canalul deferent
formeaza o dilatatie ampulara evidenta si se deschide in uretra, separat, la nivelul unei
papile (nu are canal ejaculator).

3. BIOTEHNICI ŞI BIOTEHNOLOGII DE REPRODUCŢIE:

3.1. Biotehnica însămânţărilor artificiale la animalele de fermă

3.1.1. Principalele aspecte ale însămânţărilor artificiale:

Pregatirea reproducatorilor in vederea montei constituie o actiune cu influenţa

esentială in manifestarea functiei de reproductie. Aceasta pregatire consta intr-un
complex de masuri, din care cea mai importanta este aducerea ovinelor in conditie de
reproductie, printr-un nivel ridicat de hranire aplicat premergator montei, cat si in timpul
montei. Concomitent se folosesc si alte procedee, cu rol stimulativ asupra functiei de
reproductie. Pregatirea se face la ambele sexe, cu cel putin 30 - 40 zile inainte de
inceperea sezonului de monta.

Actualmente sistemul care se practica pe scara tot mai mare este insamantarea
artificiala, desi fecunditatea obisnuita are valori ceva mai mici comparativ cu cea
obisnuita la monta dirijata (circa 75%). Produsul seminal ''sperma'' se foloseste la
insamantari artificiale, sub forma bruta, diluata, refrigerata (la 2 - 5°C, folosindu-se timp
de 2 - 3 zile) si congelata (la -196°C). In prezent se foloseste mai frecvent sperma
diluata si refrigerata, intrucat utilizarea materialului seminal congelat asigura valori
reduse ale fecunditatii (39,0 - 59,0%), metoda fiind inca in faza de perfectionare.

În fermele de selectie se practica numai monta dirijata sau insamanatea artificiala, pe

baza unui plan de imperechere. In ambele situatii, prima operatiune importanta este
''depistarea oilor in calduri''. Aceasta se face cu berbeci incercatori. Berbecii incercatori
se aleg dintre cei tineri, vigurosi luand in calcul un berbec la 60 - 70 de oi. Alegerea oilor
in calduri se face o data pe zi, dimineata, inainte de scoaterea lor la pasune. Cele in
calduri accepta saltul berbecului, sunt prinse si eventual insemnate de catre ingrijitor si
separate intr-un padoc invecinat, de unde sunt luate si date la berbecul repartizat sau
insamantate artificial.
Metodă biotehnică modernă de dirijare a funcţiei de reproducţie, însămânţarea artificială
a animalelor a câştigat mult teren şi se aplică cu foarte bune rezultate şi în ţara noastră.

Existenţa unui sector zootehnic puternic este de neconceput fără practicarea

însămânţărilor artificiale, avantajele oferite fiind multiple. Dintre acestea, cele de ordin
zootehnic au o importanţă deosebită, deoarece folosirea intensivă şi raţională a
reproducătorilor de mare valoare zootehnică, testaţi şi găsiţi amelioratori, a căror
producţie spermatică – cu indici cantitativi şi calitativi superiori –, prelucrată prin diluare
şi fracţionată în sute de doze, face posibilă însămânţarea a tot atâtea femele de la care
se obţin descendenţi productivi, asemănători tatălui.

Prin utilizarea tehnicilor moderne de congelare a materialului seminal în azot lichid,

aceşti reproducători valoroşi, testaţi în privinţa transmiterii ereditare a însuşirilor
morfoproductive superioare, pot fi utilizaţi la reproducţie mulţi ani, chiar după moartea
lor, dacă din materialul seminal s-a constituit un depozit. Pentru fiecare junincă
provenită din însămânţări artificiale se poate estima în avans, cu ajutorul unor formule,
potenţialul biologic productiv atunci când fermierul cunoaşte performanţele productive
ale ascendenţilor sau valoarea de ameliorare a taurilor testaţi.

Din punct de vedere economic, avantajele realizate se reflectă în reducerea cheltuielilor

legate de procurarea şi întreţinerea taurilor autorizaţi, repararea adăposturilor şi
retribuirea îngrijitorilor. La acestea se adaugă imposibilitatea folosirii reproducătorilor
respectivi la capacitatea integrală permisă de monta naturală, deoarece în foarte multe
exploataţii numărul femelelor este mai mic decât încărcătura normală pe reproducător.

Tot aici trebuie menţionat riscul ce poate să apară prin folosirea la montă a
reproducătorilor netestaţi, realitatea demonstrând că nu toţi reproducătorii proveniţi din
părinţi cu producţii mari dau la rândul lor descendenţi valoroşi. Dintre aceştia, doar 20%
transmit descendenţei însuşirile valoroase, dar numai 1-2% se dovedesc amelioratori
într-o măsură semnificativă, astfel încât să asigure un progres rapid în ridicarea
producţiei de la o generaţie la alta. În ceea ce priveşte procentul de fecunditate –
natalitate al femelelor însămânţate artificial, trebuie arătat că el este superior cu 10-15%
celui realizat în cazul practicării montei naturale.

Din punct de vedere sanitar-veterinar, datorită utilizării unui material seminal recoltat în
condiţii corespunzătoare de igienă, de la masculi verificaţi sub aspectul stării de
sănătate, se realizează prevenirea şi combaterea unor boli venerice, cu etiologie
infecţioasă (bruceloza şi ribrioza la taurine, ovine şi porcine) sau parazitară
(trichomonoza la taurine). Deoarece materialul seminal congelat poate fi transportat la
distanţe mari de la locul recoltării atunci când din diferite motive o localitate sau
exploataţie zootehnică se află în carantină, folosirea însămânţărilor artificiale oferă
posibilitatea continuării procesului de reproducţie, fără a efectua mişcarea animalelor.

Pentru a evita situaţiile care ar putea duce la contestarea eficienţei însămânţărilor

artificiale la taurine, este necesar ca atât crescătorul, cât şi operatorul-însămânţător să
ţină cont de momentul optim de însămânţare în timpul căldurilor, precum şi de cel de
după fătare.

3.1.2. Fluxul tehnologic al însămânţărilor artificial

Recoltarea spermei:
a. faza uretrală prespermatică (0,5 – 5 ml) – are aspect apos, limpede şi este
acelulară. Are natură prostatică;

b. faza epididimară spermatică (1 – 4 ml) – este opalescentă; conţine între

300x106 şi 2x107 spermatozoizi;

c. faza prostatică postspermatică (1 – 80 ml) – nu conţine spermatozoizi; are

origine prostatică (Senger, 2005).

Recoltarea materialului seminal la câine se poate face prin:

a. Metoda manuală (masturbării) – cea mai frecvent utilizată;

b. Metoda vaginului artificial;

c. Electroejacularea. Indiferent de metoda de recoltare utilizată, aceasta trebuie

să fie precedată de examenul general al masculului, inclusiv al aparatului genital,
cu efectuarea de teste specifice (ex.: examen serologic pentru bruceloză).

Examenul clinic al câinelui de reproducţie

c. Examenul fizic general pe aparate şi sisteme prin termometrie, inspecţie

generală şi locală, ascultaţie şi palpare

d. Examenul aparatului genital mascul: - examinarea testiculelor şi a învelitorilor

testiculare prin palpaţie - examinarea penisului (pe toată lungimea porţiunii sale
libere) şi a furoului prin inspecţie şi palpaţie -examinarea prostatei prin tuşeu
rectal e. Examen ecografic al testiculelor şi prostatei f. Examene serologice
speciale pentru bolile cu transmitere sexuală (bruceloza canină)

Metoda masturbării Prezenţa unei femele în călduri în sala de recoltare NU este

obligatorie! Avantajele folosirii căţelei în timpul recoltării sunt: - răspunsul mai
rapid al masculului la recoltare, - volumul ejaculatului mai mare şi - o
concentraţie a spermei crescută. Recoltarea se face într-o sală liniştită, în
 prezenţa unui număr minim necesar de persoane pentru a evita stresarea
masculului.

Metoda masturbării – tehnica de realizare Iniţial se masează viguros penisul prin

traversul furoului până la obţinerea unei erecţii parţiale. Se retrage prepuţul în spatele
bulbilor penieni şi se prinde penisul între degetul mare şi arătător, exercitând o
presiune fermă şi constantă. Se orientează penisul ventral la un unghi de 45o folosind
celelalte trei degete pentru a aplica presiune pulsatilă asupra bulbilor. Acest procedeu
mimează presiunea exercitată de vagin în cazul montei naturale şi permite perceperea
pulsaţiilor uretrei şi diferenţierea momentului eliminării fracţiunilor ejaculatului. Se pot
observa şi contracţii ritmice ale anusului (Kutzler, 2005; Linde-Forsberg, 2005;
Blendinger, 2007). Odată recoltarea manuală încheiată, penisul câinelui trebuie
protejat de vătămări până la dispariţia erecţiei. Câinele nu trebuie niciodată trimis
acasă până când penisul nu este retras complet în prepuţ .

!! Paharele, tuburile de recoltare, pâlniile etc. trebuie să fie preîncălzite la

37oC deoarece spermatozoizii sunt sensibili la şocul termic.

Avantaje:
Nu necesită echipament special este ieftină - Uşor de realizat şi în condiţii de teren -
Nu este traumatizantă pentru mascul

Electroejacularea (Ohl şi col., 1994,2001; Santos şi col., 2012) Principiu de

funcţionare
Stimularea centrilor nervoşi ai erecţiei şi ejaculării din măduva lombo-sacrală, cu ajutorul unui
curent electric de joasă tensiune Echipament necesar: - Electroejaculator cu electrod endorectal
bipolar - Pahar collector

Tehnica de lucru:
Anestezie generală - cateterizarea vezicii urinare şi golirea ei, precum şi golirea rectului
prin efectuarea unei clisme - Se introduce electrodul în rect, în cavitatea pelvină - Se
utilizează curent electric de 60Hz, 30V şi 140mA, stimularea realizându-se în cicluri de
câte 10 secunde până la obţinerea ejaculării (Rouge M., 2002)

Avantaj:
poate fi folosită la masculii cu impotenţă de copulaţie Dezavantaje: - câinele trebuie
anesteziat - ejaculatul este inferior d.p.d.v. cantitativ şi calitativ celui obţinut prin metoda
masturbării; - uneori se poate produce ejacularea în furou sau retrogradă
(spermatozoizii ajung în vezica urinară)

Metoda vaginului artificial

Imită condiţiile de temperatură, presiune şi lubrifiere din vaginul femelei în estru.
Vaginul artificial folosit la recoltarea spermei la câine: - 19-20cm lungime şi 5cm în
diametru, - are o diafragmă din cauciuc la extremitatea liberă care exercită o presiune
similară celei vulvare - este încălzit la temperatura de 40-42°C Tehnica de lucru este
asemănătoare cu cea de la metoda masturbării, doar că penisul în erecţie este orientat
în vaginul artificial.

Dezavantajele utilizării vaginului artificial :

mărimea acestuia care nu este potrivită tuturor raselor canine - spermotoxicitatea
cauciucului din compoziţie.

Evaluarea unui câine de reproducţie NU trebuie să se bazeze pe o singură

evaluare/spermogramă deoarece: - Montele/recoltările frecvente pot reduce temporar
calitatea ejaculatului - După o perioadă de repaus sexual îndelungată câinele poate
ejacula numeroşi spermatozoizi morţi, imobili sau cu anomalii morfologice - La masculii
neexperimentaţi, proba recoltată poate conţine doar cea de-a doua fracţiune a
ejaculatului

Examenul macroscopic a. Volumul – se apreciază direct în tubul de recoltare sau se

măsoară imediat după colectare pentru fiecare fracţiune a ejaculatului - variază foarte
mult (1-3 ml) în funcţie de rasă, individ, greutate corporală, vârstă, frecvenţa ejaculărilor
etc. (Linde-Forsberg, 2005) Reducerea volumului ejaculatului se observă în: -
hiperplazia benignă prostatică - chişti prostatici - prostatite - orhiepididimite – uretrite

Examenul macroscopic
Culoarea – se evaluează subiectiv pentru fiecare fracţiune a ejaculatului - Fracţiunea
prostatică – limpede, transparentă - Fracţiunea 2 (spermatică) - alb-sidefiu spre
cenuşiu-translucid, este strâns corelată cu concentraţia în spermatozoizi

Prezenţa sângelui în ejaculat roşu = traumatism din timpul recoltării sau proces
patologic existent la nivelul aparatului genital (prostatită, balanopostită, neoplasme etc.)
Puroiul sau urina galben – ambele sunt nocive pentru spermatozoizi

Absenţa spermatozoizilor (azoospermie) conferă un aspect apos, clar fracţiunii

spermatice
Mirosul normal al spermei este caracteristic proteinei proaspete. În cazuri anormale
poate căpăta miros de urină, când aceasta a pătruns în spermă în momentul ejaculării
sau poate avea un miros putrid în cazul prezenţei puroiului (Davol, 2001). ! Unele
medicamente pot modifica mirosul ejaculatului.

pH-ul Imediat după recoltare, fracţiunea spermatică are un pH mediu de 6,27±0,3

Mobilitatea - se apreciază subiectiv prin examenul microscopic (x20 sau x40) al unei
picături de spermă depusă între lamă şi lamelă (preîncălzite la 37-38oC): mobilitate
totală şi progresivă Sperma canină normală = minimum 70% mobilitate progresivă
(Feldman şi Nelson, 1996) Reducerea mobilităţii ejaculatului (astenozoospermie) se
întâlneşte în: - şoc termic - contaminarea ejaculatului cu apă, urină, sânge sau lubrifianţi
- abstinenţă sexuală - boli sistemice sau infecţioase (bruceloza) 32 Examenul
microscopic

Concentraţia = parametru utilizat pentru calcularea dozelor corecte necesare inseminării

artificiale sau pentru stabilirea gradului de diluţie în cazul conservării materialului
seminal La câine: 200-600 x 106 spermatozoizi/ml în fracţiunea a 2-a a ejaculatului 33

Concentraţia Metoda hemocitometrică presupune utilizarea camerelor de numărat

Thoma și BurkerTurk. Într-o pipetă Potain se aspiră spermă până la diviziunea 0,5,
peste care se aspiră o soluție de clorură de sodiu 3% până la diviziunea 101. Se
omogenizează amestecul, după care primele picături se îndepărtează, apoi se
eliberează o mică cantitate în șanțul lamelei, pentru a difuza prin capilaritate în spațiul
grilat dintre lamă și lamelă. Citirea se realizează la microscop, prin numărarea
spermatozoizilor din 80 de pătrate mici sau 5 pătrate mari. Se numără patru pătrate
mari la diagonală, iar al 5-lea la întâmplare.

Metoda hemocitometrică presupune utilizarea camerelor de numărat Thoma și

BurkerTurk. Într-o pipetă Potain se aspiră spermă până la diviziunea 0,5, peste care se
aspiră o soluție de clorură de sodiu 3% până la diviziunea 101. Se omogenizează
amestecul, după care primele picături se îndepărtează, apoi se eliberează o mică
cantitate în șanțul lamelei, pentru a difuza prin capilaritate în spațiul grilat dintre lamă și
lamelă. Citirea se realizează la microscop, prin numărarea spermatozoizilor din 80 de
pătrate mici sau 5 pătrate mari. Se numără patru pătrate mari la diagonală, iar al 5-lea
la întâmplare

Metoda fotocolorimetrică este o metodă rapidă de numărare care se bazează pe

diferitele grade de opacitate pe care le are sperma pusă în fața unui fascicol de lumină
ce trece prin dreptul unei celule fotoelectrice.
Metoda electronică se bazează pe modificarea de către spermatozoizi a câmpului
electric creat de doi electrozi din platină, plasați într-un capilar de pasaj al spermei.
(Rijsselaere şi col., 2002)

Viabilitatea spermatozoizilor = este echivalentă cu integritatea membranei

plasmatice Coloraţii intravitale (eozină-negrozină): - eozina penetrează doar
membrana plasmatică lezionată (spermatozoid mort) colorând celula în roz, pe fundalul
cenuşiu furnizat de negrozină (Peña Martinez, 2004) - spermatozoizii vii apar albi pe un
fundal negru, cu un contur apical bine delimitat - spermatozoizii care şi-au pierdut
acrozomul au un contur apical pătat cu negru, fără o punte clar delimitată

Testul hipoosmotic : Proprietatea cozii spermatozoidului de a se balona în mediu

hipoosmotic este un semn al desfăşurării normale a transportului transmembranar al
apei (England şi Plummer, 1993; Kumi Diaka, 1993) => fenomenul de balonare poate fi
considerat un semn al integrităţii funcţionale a membranei spermatice

Tehnica de lucru: - 100 µl de soluţie hipoosmotică de100mmol de sucroză +10 µl

spermă se incubează la 37°C timp de 1 minut - se examinează imediat la microscopul
în contrast de fază cu obiectiv 400x un număr de 200 de spermatozoizi şi se clasifică în
patru categorii: 1. Spermatozoizi cu coada curbată/răsucită şi cu mişcare flagelară de
orice tip; 2. Spermatozoizi cu coada curbată/răscusită , imobili; 3. Spermatozoizi cu
coada dreaptă, imobili; 4. Spermatozoizi cu coada dreaptă, mobili.

. Morfologia spermatozoizilor - se apreciază imediat după recoltare prin

examen microscopic, cu sau fără colorare prealabilă şi oferă indicii importante
referitoare la capacitatea fecundantă a spermatozoizilor din ejaculat.

La ora actuală există mai multe tehnici de colorare pentru evaluarea morfologiei
spermatice (metoda Diff Quick, Wright, albastru de metilen, violet de genţiana, tuş de
China, eozină-negrozină etc.), dar se preferă coloraţiile care permit şi evidenţierea
acrozomului: coloraţia Spermac® (Jacquet, 2003), albastru tripanGiemsa etc.

În funcţie de localizare: -anomalii ale capului -anomalii ale gâtului - anomalii ale cozii

În funcţie de originea lor: - anomalii primare – au originea în timpul spermatogenezei -

anomalii secundare - apar în timpul tranzitului epididimar al spermatozoizilor sau în
urma preparării materialului seminal
Sistemele de analiză computerizată a spermei (CASA)
CASA sunt bazate pe captura succesivă de imagini care provin de la un microscop,
digitalizarea lor, identificarea celulelor spermatice pe care le conţin primele imagini,
urmărirea acestor celule în imagini succesive, stabilirea traiectoriilor şi în final,
expunerea rezultatelor. Aceste rezultate reflectă o serie de măsurători derivate din
analiza deplasării în două planuri ale capului spermatozoidului (Rijsselaere și col., 2005;
Schäfer-Somi S., Aurich C., 2007).

CASA permit obţinerea de informaţii cât mai precise şi obiective cu privire la proporţia
de celule spermatice motile şi calitatea mişcărilor acestora. Principalii parametrii care se
evaluează sunt: • VSL (viteza rectilinie); • VCL (viteza curbilinie); • VAP (viteza
traiectoriei medii); • AHL (amplitudinea deplasării laterale a capului); • STR
(rectitudinea); • LIN (linearitatea); • WOB (oscilaţia); • BCF (frecvenţa bătăilor cozii).

Avantajele CASA:

Evaluare obiectivă şi rapidă a ejaculatului

Precizie mare a determinărilor (rezultatele se bazează pe evaluarea unui număr mare

de celule spermatice)

Permit detectarea unor schimbări subtile în mişcarea spermatozoizilor care nu ar putea

fi identificate de analizele convenţionale Dezavantajele CASA:

Costul ridicat al echipamentelor şi consumabilelor

Nevoia de standardizare şi validare al sistemului înainte de folosire

Principiul conservării spermei = reducerea temperaturii determină

o scădere a activităţii metabolice a spermatozoizilor permiţând
stocarea lor La ora actuală, conservarea spermei se realizează
prin:
congelare = asigură păstrarea pe termen lung, practic infinit a materialului seminal
refrigerare = modalitate de conservare pe termen scurt, mergând de la câteva ore la 4
– 7 zile În cadrul protocoalelor de conservare a spermei se utilizează doar cea de a
doua fracţiune a ejaculatului. Se conservă doar sperma de bună calitate: mobilitate
totală peste 70 – 80% şi maximum 20 – 30% anomalii. 53 Refrigerarea spermei canine
Protocol de lucru:
• sperma se centrifughează (eliminarea completă a fluidului prostatic) •

se diluează materialul seminal Diluantul protejează membranele spermatozoizilor de

şocul provocat de modificarea de temperatură şi de transport, asigurând în acelaşi timp
rezerva energetică şi menţinerea constantă a pH-ului şi presiunii osmotice. Există mai
mulţi diluanţi comerciali pentru refrigerarea spermei, majoritatea necesitând adăugarea
gălbenuşului de ou. ! ! ! Înainte de a dilua materialul seminal, trebuie să ne asigurăm că
sperma şi diluantul se găsesc la aceeaşi temperatură (de regulă, temperatura camerei).
• sperma diluată este răcită şi menţinută la 4 oC 30-60 de minute • poate fi transportată
într-un termos sau într-o ladă frigorifică. Fiola în care se află materialul seminal diluat
trebuie izolată de contactul direct cu gheaţa pentru a preveni o răcire accentuată a
acesteia

• Înainte de inseminare, sperma refrigerată se încălzeşte lent la temperatura camerei 54

Avantaje: rată de fertilitate similară spermei proaspete, tehnica de lucru este mai
puţin complicată, costurile totale sunt mai mici faţă de sperma congelată
Dezavantaje: poate ajunge moartă sau congelată la destinaţie, fie datorită ambalării
improprii, fie din cauza lipsei de control asupra temperaturii pe parcursul drumului
necesită o bună coordonare şi planificare între proprietari şi medicul veterinar
determinată de durata sa mai scurtă de viaţă Refrigerarea spermei canine 55

Avantaje: stocare pe termen nelimitat, practic infinit permite schimbul internaţional,

condiţiile de transport şi de utilizare a sa fiind bine reglementate

Dezavantaje: rezultate variabile obţinute după decongelare chiar şi în cazul aceluiaşi

individ cost ridicat al echipamentelor utilizate necesitatea realizării congelării doar în
centrele specializate (pentru ca monta să fie recunoscută)

La ora actuală există mai multe metode de congelare, fiecare cu setul său de substanţe
tampon, crioprotectoare şi protocol de congelare. metode marcă înregistrată = necesită
cumpărarea unei francize pentru a fi utilizate (Canine Cryobank, CLONE, International
Canine Semen Bank (ICSB), Synbiotics şi altele) metode publicate în literatura de
specialitate (diluantul norvegian, diluanţii Uppsala-Equex system 1 and 2, diluantul
CERREC, diluantul CERCA).
. METODE ŞI APARATURĂ MODERNĂ FOLOSITE PENTRU
INOCULAREA MATERIALULUI SEMINAL LA ANIMALELE DE
COMPANIE
Inocularea materialului seminal constă în depunerea materialului
seminal în căile genitale femele.
Principii care trebuie respectate la inocularea materialului seminal: • inocularea să se
realizeze în momentul optim pentru specie

Depunerea materialului seminal să se facă la locul de elecţie caracteristic speciei şi

tipului de material seminal utilizat

Instrumentarul folosit la inseminare să fie steril şi încălzit la 38oC

Să se evite traumatizarea mucoasei vestibulo-vaginale, cervicale sau uterine în timpul

inoculării.

Indiferent de tipul de material seminal utilizat (spermă proaspătă, refrigerată sau

congelată) şi de metoda de inseminare, momentul ales pentru realizarea IA este crucial
pentru reuşita demersului şi a obţinerii fertilităţii maxime.

!!!! Cea mai frecventă cauză a infertilităţii la căţea este reprezentată de

monta/inseminarea la momentul nepotrivit

. Inseminarea intrauterină transcervicală (Root Kustritz, 2010)

Tehnici de realizare: • cu ajutorul cateterului norvegian • Endoscopic Ambele tehnici se
pot realiza chiar şi fără sedarea femelei ! volum inseminat mic pentru a se evita refluxul
spermei în vagin - 1 ml la rasele de talie mică - 2ml la rasele de talie medie - 3-4ml
pentru rasele de talie mare

Tehnica norvegiană
Echipament: cateter norvegian format din: sondă metalică, un tub de plastic folosit
pentru ghidaj şi o seringă.

Tehnica de realizare: - operatorul introduce ghidul tubular prin vagin până la

extremitatea posterioară a pseudocervixului - prin tubul de ghidaj se introduce sonda
metalică sau un cateter rigid de plastic care se dirijează prin palpaţie transabdominală
prin canalul cervical - plasarea sondei în apropierea deschiderii.cervixului este
percepută de operator ca o senzaţie de crepitaţie asemănătoare palpării unui cartilaj
Dezavantaje: - necesită mult exerciţiu şi o bună manualitate - neaplicabilitatea metodei
la căţelele de talie mare, obeze sau cu temperament nervos

Tehnica endoscopică
Tehnica de realizare: - un endoscop rigid se introduce în vagin pentru a vizualiza
cervixul - cateterizarea cervixului se realizează cu un cateter rigid din polipropilenă
Avantaje: - tehnica propriu-zisă este mai facilă faţă de cea norvegiană

Dezavantaje: - echipament scump - risc de traume sau infecţie

. Inseminarea intrauterină chirurgicală

utilizată în cazul obstrucţiilor vaginului sau cervixului care nu permit cateterizarea
acestuia prin metodele mai sus menţionate.

Tehnica de realizare: Inseminarea prin laparotomie - pregătire de rutină a abdomenului

posterior - incizia pielii şi a peretelui abdominal - se exteriorizează uterul - sperma este
injectată folosind o seringă cu ac de 20 G sau un cateter intravenous
3.2. Biotehnica transferului de embrioni la animalele de fermă

3.2.1. Evoluţia transferului de embrioni pe plan mondial şi în

România
TRansferul de embrioni crioprezervati

Este o metoda de reproducere asistata care consta in introducerea in cavitatea

uterina a unui numar de embrioni in evolutie, care au fost in prealabil
crioprezervati si apoi decongelati si lasati un interval de timp stabilit in incubator
pentru a-si relua evolutia.
Embrionii de calitate buna care se obtin in cursul unei proceduri de FIV se pot
folosi spre a fi:

 fie transferati proaspeti pe ciclul respectiv,

 fie stocati prin crioprezervare, pentru a fi decongelati si transferati ulterior, pe
un alt ciclu menstrual.

Pastrarea embrionilor se face prin croprezervare – adica congelare si stocare in

azot lichid la  –197°Celsius. Procedura de congelare a embrionilor asa zis
traditionala este congelarea lenta (“slow-freezing”) care s-a folosit incepind cu
anii 80 si care cu timpul a fost inlocuita cu o metoda mai noua, numita vitrificare.
Vitrificarea prezinta cateva avantaje importante fata de slow-freezing:

 Are o rata mai buna de supravietuire a embrionilor post congelare-

decongelare (>90%)
 Efecte minime asupra morfologiei embrionilor post congelare-decongelare
 Prognostic clinic mult mai bun , adica o rata de implantare si o rata de sarcina
considerabil mai bune

Procedura de transfer de embrioni crioprezervati poate fi efectuata fie:

 Pe ciclu natural, avind ca reper ziua ovulatiei si profilul hormonal normal,

evaluat prin analize hormonale inseriate pe ciclul in care se efectueaza
transferal; se poate suplimenta tratamentul post ovulatie cu Progesteron
(intravaginal si/sau oral) si vitamine. Embrionii vor fi corelati cu endometrul
prin decongelarea lor in ziua corespunzatoare zilei congelarii lor si corelat cu
ziua ovulatiei. Procedura de transfer de embrioni se desfasoara fara anestezie
generala, si ideal sub ghidaj ecografic pentru a optimiza sansele de reusita.
 Pe ciclu cu pregatirea endometrului in vederea transferului de embrioni, se
poate face cu sau fara inhibarea ovulatiei cu agonisti administrati injectabil
subcutanat (Difereline, Gonapeptyl). Pregatirea endometrului se va face cu
Estrogeni (oral sau transdermic prin patch-uri) si Progesteron (intravaginal,
oral sau intramuscular) si necesita monitorizare ecografica (1-2 ecografii
transvaginale). Tehnic, procedura de transfer de embrioni decurge in acelasi
fel ca si pe ciclu natural.

Cine beneficiaza de procedura de transfer de embrioni crioprezervati ?

In principiu toate cuplurile care obtin embrioni de calitate in urma unei proceduri
de FIV si care pot fi stocati prin vitrificare

 Cuplurile care au parcurs o procedura de FIV cu transfer de embrioni

proaspeti fara succes si vor sa efectueze o noua procedura de transfer de
embrioni crioprezervati
 Cuplurile care au obtinut sarcina si nastere cu embrioni proaspeti si vor
ulterior sa obtina o noua sarcina, avind embrioni crioprezervati
 Cuplurile care au obtinut sarcina initial si ulterior au pierdut-o si mai au
embrioni crioprezervati
 Cuplurile care nu au ajuns sa efectueze procedura de transfer de embrioni
proaspeti pe ciclul de stimulare din motive medicale si s-a realizat vitrificarea
tuturor embrionilor obtinuti.

Sansele de sarcina prin procedura de transfer de embrioni crioprezervati variaza

intre 15-40 %, rezultatele depind in mare masura de :

 Metoda de congelare folosita (vitrificarea avind un avantaj net)

 Varsta femeii
 Numarul de embrioni stocati/recuperati/transferati si calitatea lor
 Experienta echipei medicale si performanta ei

Ideal este, ca in cursul unei proceduri de FIV, sa se obtina suficiente ovocite

pentru a obtine un numar suficient de embrioni de calitate astfel incat sa existe
posibilitatea de transfer a unui numar de embrioni proaspeti precum si
posibilitatea de crioprezervare a unui numar de embrioni pentru a-i transfera
ulterior pe un alt ciclu menstrual fara sa mai fie necesare SOC si punctia
ovariana. Nu toate procedurile de FIV duc la obtinerea unui numar suficient de
embrioni de calitate pentru a ramane cu embrioni in plus. Ne asteptam sa nu
existe embrioni de calitate in plus, ramasi pentru crioprezervare, in urmatoarele
situatii:

 Paciente cu rezerva ovariana scazuta

 Varsta femeii peste 38 ani
 Protocoale de stimulare cu doze mai mici de gonadotrofine (“Mild-
stimulation”)

Fertilitatea este o insusire fundamentala a animalelor al carei mod de
manifestare influienteaza considerabil eficienta economica a cresterii acestora.
 Gradul de fertilitate al unui efectiv de animale conditioneaza ritmul in care se face
inlocuierea animalelor atat sub aspect cantitativ cat si in privinta calitatii genetice.
Gradul de fertilitate se evidentiaza prin numarul de ovule care se elibereaza
intrun ciclu gametogen, de numarul de ovule care se fecundeaza si numul de
ambrioni care se dezvolta.
 Transferal de embrioni este o biotehnologie moderna prin intermedul careia se
optimizeaza functia de reproductie la animale si consta in trensferul de embrioni
obtinuti de la femele de mare valoare zootehnica ce au fost supuse superovulii si
fecundarii, la femele din aceiasi specie, cu o valoare zootehnica redusa, in
organismul careia embrionii vor evolua pana la fatare.


 Istoricul si importanta transferului de embrioni la suine

 Primele experimente in conditii de laborator, au fost efectuate pe iepuroaca de
englezul Walter Heape in perioada 1890-1897.
 Primele experiente de transfer de embrioni la scroafa sau efectuat de Kvadsnitki
in 1951, urmate de cele efectuate de Pomoroy si Hancock si Hovell. La noi
in tara, primele transferuri de embrioni la acesta specie au fost efectuate de V.
Otel si T.Fendean in anul 1965.
 Importanta zootehnica a transferului de embrioni
 Lucrarile de selectie si ameliorare a efectivelor de animale sunt limitate de
numarul redus de produsi care se obtin de la o femela in cursul vietii sexulale si
de intervalul dintre generatii. Asupra animalelor valoroase, ambii factorii sunt
frenatorii, treptele ameliorarii numaranduse-se in generatii successive.
Treansferul de embrioni da posibilitatea folosirii cu eficinta crescuta a rezervelor
de ovocite de la animalele de inalta valoare zootehnica numite donatoare, prin
provocarea maturarii si eliminarii mai multor gameti femeli (poliovulatie) cu
obtinerea unui numar mare de produsi de la aceeasi femela prin transferul
embrionilor in uterul femelelor receptoare.
 Transferul de embrioni reduce considerabil costurile de transport carantina si
eventualele restrictii sanitar –veterinare in comertul cu animale, prin congelarea
si conservarea embrionilor. Totodata prin practicarea transferului de embrioni, se
pot obtine produsi de la femele valoroase dar cu diverse afectiuni genitale
incompatibile cu gestatia sau parturitia. De asemenea se reduce intervalul de
timp necesar crearii de noi rase de animale cu insusiri morfo-productive
performante care pot forma linii de femele consangvine in vederea folosirii lor la
incrucisarii industriale.
 Peracticarea transferului de embrioni se aplica pentru rezolvarea urmatoarelor
probleme: reproducerea accelerata a animalelor de prasila, de calitate
suplimentara, a raselor rare, a animalelor devin rezerva genetica a
purtatorilor   unor insusirilor valoroase (productii ridicate, capacitate ridicata de
valorificare a hranei, longevitate productiva, rezistenta la anumiti factori
 nefavorabili, obtinerea de embrioni liberi de leucoza cu posibilitatea transferului
acestora femelelor leuco-negative, crearea unor banci de embrioni in vederea
pastrarii rationale a rezervelor genetice, ceea ce este mai economic decat
intretinerea unor efective numeroase de rezerve din rezerva genetica.
 Scroafa este un animal poliestric nesezonier adica manifesta calduri tot timpul
anului. Durata manifestarii caldurilor este de 3 zile proestrul, 2-3 zile estru, 7 zile
metestrul si 8 zile diestrul. Ovulatia nu este simultana, ci se produce esalonat
incepand cu a doua zi de calduri. De aceste particularitati se tine seama la
alegerea momentului optim al montei. Se apreciaza ca cel mai favorabil moment
pentru IA ar fi a doua si a treia zi de calduri.
 Scroafa este un mamifer ce prezinta anestru de lactatie adica nu poate manifesta
calduri ca la celelalte specii in plina lactatie acest fapt este datorat secretiei
sporite de LTH hormone antagonic FSH-ului. Tinand seama ca durata alaptarii
purceilor variaza in functie de tehnologia de crestere si tipul de intarcare adoptat
(precoce, obisnuit, tardiv ) si dupa 7-10 zile reapar caldurile se poate exprima ca
postpartum estrul revine la un interval de 35 -52 zile.


 Transferal embrionilor la suine

 La specia suina transferul de embrioni este franat datorita particularitatilor
fiziologice.
 durata estrului este de 60-65 ore, ovulatia producanduse dupa 36-44 ore de la
inceputul estrului;
 dupa fecundare ovocitele parcurg prima jumatate a lungimii oviductului intr-un
interval scurt de timp, cand se divid de doua ori ajungand la nivelul istmului si
ramanand la acest nivel in latenta (fara a se mai divide ) 48 de ore, apoi in lungul
cornului uterin, in stadiul de 4 celule, dupa 3-4 zile de fecundatie;
 Dupa reluarea diviziunii celulare, morulele evoluiaza rapid si ies din zona
pelucida dupa 6-8 zile, iar intre intre zilele 9 si 11 dupa fecundatie are loc
repartitia zigotilor de-a lungul coarnelor uterine;
 Momentul propice pentru recoltarea embrionilor se situiaza intre a treia si a patra
zi de recoltare, cand se gasesc in lumenul oviductului sau la nivelul jonctiunii
utero-tubare;
 Fiziologic, la scroafa, intr-un singur estru pot ovula in medie, 15 -20 de foliculi;
 Poliovulatia provocata prin mijloace hormonale, nu este cu mult superioara celei
naturale si prin urmare se restrang mult posibilitatile de difuzare intr-un numar cat
mai mare de femele;
 Raspunsul la tratamentul poliovulator variaza intre limite foarte largi (0-60 de
ovulatii in medie 8-12 ovulatii ), fiind dependent de preparetele hormonale
intrebuintate (titrul FSH/LH), conditiile de igiena si particularitatile individuale;
 Sincronizarea estrului si ovulatiei la femelele donatoare si receptoare solicita
efort fizic, este costisitoare si insuficient precisa;
 Talia redusa a animalelor, lungimea si particularitatile anatomice ale cervixului,
fac in prezent aproape imposibila recoltarea prin mijloace nechirurgicale a
embrionilor;
 Recoltarea chirurgicala a embrionilor presupune un volum mare de munca si
datorita multiplelor sinedii post operatorii care se produc, se restrange mult
folosirea repetata a aceleiasi femele pentru transfer de embrioni;
 Conservarea embrionilor prin refrigerare si congelare nu au dat rezultate
satisfacatoare pana acum, ceia ce impune o sincronizare estrala si ovulatorie la
femelele donatoare si receptoare.
 Selectia si pregatirea femelelor doanatoare si receptoare
 Selectia si pregatirea femelelor doanatoare si receptoare se face pe baza
criteriilor genetice, performante de productie, rezistenta la stres sau imbolnaviri.
Ca la celelalte specii receptoarele trebuie sa fie sanatoase, fara tulburari ale
functiei de reproductie, hranite si tinute in conditii bune.
 Pregatirea femelelor donatoare si receptoare se face prin aplicarea tratamentelor
hormonale, in vederea inducerii poliovulatiei la donatoare si sincronizarea
ciclurilor sexuale ale receptoarelor cu cele ale donatoarelor.
 Sincronizarea estrului si ovulatiei la femelele donatoare si receptoare se bazeaza
prin blocarea ciclului sexual la nivelul axului hipotalamo-hipofiza, prin retro
actiune nagativa la acest nivel a diversilor derivati ai progesteronului.
 Blocarea ciclului sexual se face prin administrarea in hrana scroafelor sau sub
forma unor spray-uri a prostaglandinelor de sinteza: Methalibu, Regumat.
Preparatele se administreaza zilnic fie in ratia de baza, fie prin folosirea spray-uri
solutie uleioasa 4% timp de 18 zile. In intervalul 4-7 zile de la incetarea
tratamentului, aproape toate manifesta calduri. Terminarea tratamentului si
combinarea cu gonadotropine serice si corionice va determina gruparea precisa
a caldurilor.
 Blocarea ciclului sexual se mai poate realiza si prin pesarii vaginale impregnate
cu progesterone sau bureti vaginali impregnati cu progesteron.


 Inducerea poliovulatiei si stabilirea momentului optim al insamantarii

 La femele cu ciclu sexul dirijat, imediat dupa incetarea administrarii preparatelor
progestagenice se utilizeaza tratamente cu gonadotropine (800-1500 U.I PMSG
si 500-800 U.I HCG).Declansarea ovulatiei corespunde cu intervalul 32-44 ore de
la injectarea HCG cand sa obtinut 29- 30 ovulatii pe femela.


 Recoltarea embrionilor
 Lungimea mare si sinuozitatea mare a uterului ingreuneaza foarte mult
recoltarea embrionilor prin metoda transcervicala.
 Nechirurgical se foloseste o sonda Folley condusa pe o tija cu cap indoit, lichid
de spalare cu compozitie speciala impins pe un canal si recuperate pe celalalt
intr-un recipient sterilizat.(la scrofite traversarea cervixului este aproape
imposibila)
 Chirurgical necesita efectuarea anesteziei generale. Fiziologic zigotii se gasesc
la 3-4 zile dupa fecundare la nivelul jonctiunii utero tubare.


 Examenul si sortarea embrionilor

  Embrionii colectati se pun cu ajutorul pipetelor sterile in placile Petri (in acelasi
lichi cu mediul de spalare). Embrionii sunt examinati cu atentie si sunt sortati, cei
normali fiind cu zona pelucida intacta, cu blastomere egale si citoplasma
omogena, cu un numar de celule ce poate oscila intre 4 si 16 blastomere.
 Conservarea embrionilor a dat rezultate slabe. Rezultatele au fost obtinute prin
mentinerea embrionilor intrun mediu specia la temperature de 37 grade C fara
atmosfera de dioxid de carbon. Timpul de conservare in aceste conditii este
limitat le 24 ore.
 Transferul embrionilor
 In conditile slabe de pastrare a embrionilor, transferul trebuie facut cat mai rapid.
 Sincronizarea ciclului sexual trebuie sa fie cat mai precisa pentru evitarea
neplacerilor (mortalitate embrionara)
 Transferul embrionilor in prezent se realizeaza exclusiv numai prin mijloace
chirurgicale: laparotomie ventro-mediana, laparoscopic, tranferul facanduse in
partea anterioara a coarnelor uterine.
 Perfectionarea acestei tehnici de transfer a embrionilor trebuie continuata pentru
a obtine rezultatele altor tehnici de transfer aplicate la celelalte animale de ferma.
Chiar daca tehnica existenta este dificila pe vitor se poate imbunatatii si totodata
cu ia si progresul genetic.


Lucrările de selecţie şi ameliorare a efectivelor de animale sunt limitate de numărul

redus de produşi care se obţin de la o femelă în cursul vieţii sexuale şi de intervalul
dintre generaţii. Transferul de embrioni dă posibilitatea folosirii cu eficienţă crescută a
rezervelor de ovocite de la animalele de înaltă valoare zootehnică numite donatoare,
prin provocarea maturării şi eliberării mai multor gameţi femeli (poliovulaţie) cu
obţinerea unui număr mai mare de produşi de la aceeaşi femelă prin transferul
embrionilor în uterul femelelor receptoare. Astfel, în decursul vieţii sexuale este
valorificată doar o infimă parte din rezerva de ovocite cu care femela ajunge la
maturitatea sexuală. De exemplu, vaca începe perioada genitală cu o rezervă de circa
150000 de ovocite ( în ambele ovare), rezervă care diminuă la circa 21000 la vârsta de
2-3 ani şi la circa 2500 la 12-14 ani. Numărul de ovocite eliberate în întreaga viaţă
sexuală nu depăşeşte 50, din care în condiţii normale rezultă maxim 10-12 viţei. Prin
asigurarea numărului corespunzător de animale primitoare, de la vacile donatoare se
pot obţine, în medie 3-4 viţei pe an, fiind cunoscute cazuri când în condiţii de
supraovulaţie, de la o vacă donatoare s-au obţinut 30-35 viţei. Transferul de embrioni se
practică şi pentru scurtarea intervalului dintre generaţii. Prin instalarea gestaţiei, femela
intră în repaus productiv (sub raportul procreerii) pe întreaga durată a gestaţiei. În cazul
practicării transferului de embrioni, produşii de concepţie sunt transferaţi în alte
organisme, ceea ce dă posibilitatea obţinerii de noi produşi de la aceeaşi femelă în
intervalul de timp în care în mod normal, ar fi trebuit să fie gestantă. Mai mult, în prezent
se pot obţine gameţi şi de la tineretul femel prepuber prin provocarea prin mijloace
hormonale a maturării şi expulzării ovocitelor, care vor fi apoi transferate în uterul
femelelor receptoare. Scurtându-se mult intervalul dintre generaţii, se accelerează
ameliorarea efectivelor de animale. Transferul de embrioni reduce considerabil costurile
de transport, carantină şi eventualele restricţii sanitar-veterinare în comerţul cu animale,
prin conservarea prin congelare a embrionilor. Totodată, prin practicarea transferului de
embrioni, se pot obţine produşi de la femelele valoroase dar cu diverse afecţiuni
genitale incompatibile cu menţinerea gestaţiei sau cu parturiţia. De asemenea, prin
transferul de embrioni se reduce intervalul de timp necesar creării de noi rase de
animale cu însuşiri morfoproductive performante care pot forma linii de femele
consangvine în vederea folosirii lor la încrucişări industriale. În sinteză, în practica de
producţie, transferul de embrioni se aplică pentru rezolvarea următoarelor probleme: -
reproducerea accelerată a animalelor de prăsilă, de calitate superioară, a raselor rare, a
animalelor din rezerva genetică a purtătoarelor unor însuşiri valoroase (producţii
ridicate, capacitate de utilizare intensă a furajelor, prolificitate mare, longevitate
productivă, rezistenţă la anumiţi factori nefavorabili etc.); - obţinerea unui număr mare
de descendenţi de la femelele cu producţii ridicate şi cu durată prelungită de exploatare,
în vederea creării de familii cu aceste însuşiri; - raţionalizarea importului şi exportului
animalelor valoroase, ca urmare a transportului embrionilor congelaţi, înlăturându-se
astfel barierele sanitarveterinare şi înlesnirea aclimatizării materialului importat,
dezvoltarea lui embrionară având loc în organismul primitoarelor; - obţinerea de
embrioni liberi de leucoză cu posibilitatea transferului acestora femelelor leuco-
negative; - crearea unor bănci de embrioni în vederea păstrării raţionale a rezervelor
genetice, ceea ce este mai economic decât întreţinerea unor efective numeroase din
rezerva genetică. Importanţa ştiinţifică Transferul de embrioni reprezintă o biotehnologie
prin intermediul căreia se poate efectua, în condiţii optime, un aprofundat studiu ştiinţific
al proceselor intime legate de fecundaţie şi de influenţele maternă şi paternă asupra
produsului de concepţie. Totodată, poate fi studiată dezvoltarea embrionară la animale,
diversele abateri de la dezvoltarea normală, cauzele şi factorii care generează
mortalitatea embrionară. Produşii obţinuţi prin transferul de embrioni permit studierea
influenţelor factorilor genetici şi ai mediului extern asupra dezvoltării embrionilor,
ereditatea grupelor sanguine, obţinerea de animale „mozaic de gene“, a concentrării
mai multor caractere pe acelaşi individ, a instituirii unei profilaxii şi terapeutici genetice
pentru unele boli de metabolism. Pe aceeaşi linie, transferul de embrioni reprezintă
baza unei noi generaţii de biotehnici care derivă din aceasta sau îi sunt asociate:
bisecţia embrionilor, sexajul, fecundaţia „in vitro“ clonarea, transferul de gene, iar
ingineria genetică foloseşte ca verigă importantă, în metodologie, această
biotehnologie. Micromanipularea şi microchirurgia ovocitelor şi a embrionilor permit
desfăşurarea unei cercetări ştiinţifice interesante, şi obţinerea din punct de vedere
practic a unor înalte performanţe în reuşita transferului de embrioni, prin transferul
jumătăţilor de embrioni. Sexul embrionului poate fi precizat cu multă acurateţe, baza
investigaţiei fiind dată de transferul embrionilor. Reproducerea, fără contribuţia genetică
a partenerului, se poate realiza prin ginogeneză, fiind deja obţinuţi primii şoareci
homozigoţi, (Groza I., 1996). Aspecte similare ridică androgeneza în care se poate
induce bispermia, adică pătrunderea în ovul a doi spermatozoizi, cu retragerea
ulterioară a pronucleului femel şi în consecinţă diviziunea va continua numai în zona
masculină (Groza I., 1996). BIOTEHNOLOGIA TRANSFERULUI DE EMBRIONI LA
VACĂ La bovine, transferul de embrioni a devenit o biotehnologie de reproducţie larg
răspândită în lume. Tehnicile de lucru sunt foarte bine stăpânite, astfel încât această
modernă biotehnologie poate fi extinsă la aproape toate fermele de creşterea vacilor din
lume. Astfel, în Europa se obţin anual circa 100000 de produşi prin transfer de embrioni,
iar pe plan mondial circa 300000 de produşi, extinderea biotehnologiei fiind limitată de
costurile destul de ridicate. Transferul de embrioni constituie, totodată, baza unei noi
generaţii de biotehnici, care derivă din aceasta sau îi sunt asociate, cum ar fi: bisecţia
embrionilor, sexajul, fecundaţia ,,in vitro“, clonarea, transferul de gene. Transferul de
embrioni presupune parcurgerea următoarelor etape (fig. 1): selecţia şi pregătirea
vacilor donatoare; selecţia şi pregătirea vacilor primitoare (receptoare); sincronizarea
estrului şi ovulaţiei la vacile donatoare şi primitoare; inducerea poliovulaţiei şi
însămânţarea artificială a vacilor donatoare; recoltarea embrionilor; conservarea
embrionilor; transferul embrionilor. Fig. 10 Schema transferului de embrioni la animale
2.1. Selecţia şi pregătirea vacilor donatoare Vacile donatoare de embrioni trebuie să
întrunească la cel mai înalt nivel caracterele zootehnice care interesează. De aceea,
când se face selecţia donatoarelor, se are în vedere evaluarea următoarelor criterii:
performanţa reproductivă, superioritatea genetică şi valoarea produsului obţinut prin
transfer embrionar. Vaca donatoare va fi mai performantă reproductiv atunci când
vârsta se situează între 3 şi 10 ani, a născut anual câte un viţel, a rămas gestantă în
maxim două cicluri sexuale, ciclurile de călduri au o succesiune fiziologică şi nu a avut
antecedente ginecologice (distocii, retenţii placentare, infecţii genitale etc.). Practic,
criteriile care se au în vedere sunt: o stare ginecologică perfectă, intervalul dintre
parturiţie şi primul estru să fie mai mic de 60 de zile, intervalul parturiţie însămânţarea
fecundă să fie mai redus de 80 zile iar indicele de gestaţie să fie mai mic de 1,5.
Superioritatea genetică constă într-un ritm superior de creştere, înainte şi după
înţărcare şi un randament ridicat la sacrificare. În cazul vacilor de lapte, însuşirile cu
heritabilitate ridicată se referă la producţia de lapte, procentul de grăsime din lapte şi
conformaţia corporală. Vacile donatoare trebuie să fie sănătoase, ele suportând mai
multe intervenţii de supraovulare şi recoltare de embrioni. O atenţie deosebită trebuie
să se acorde alimentaţiei raţionale a acestei categorii de vaci. 2.2. Selecţia şi pregătirea
vacilor primitoare (receptoare) Vacile receptoare de embrioni trebuie să fie sănătoase,
fără afecţiuni ginecologice, să aibă aceeaşi talie cu donatoarele, să fie apte să nască
descendenţi cu aceeaşi greutate la naştere ca donatoarele, avându-se în vedere că
gestaţia constituie un fenomen morfofiziologic complex ce presupune eforturi
suplimentare deosebite din partea organismului matern. Cele mai bune rezultate se
obţin atunci când transferul de embrioni se face la tineretul femel în vârstă de 18-20 de
luni. 2.3. Sincronizarea estrului şi ovulaţiei la vacile donatoare şi primitoare
Sincronizarea ciclului sexual la vacile donatoare şi receptoare de embrioni se poate
realiza pe cale naturală sau medicamentoasă. În cazul sincronizării femelelor prin
mijloace naturale se urmăresc, în lotul receptoarelor femelele care în mod spontan
manifestă estrul în acelaşi timp cu donatoarele. Principalul dezavantaj constă în fapul
că sunt necesare multe animale receptoare în aşteptare. Această modalitate de
sincronizare s-a practicat în perioada de început a transferului de embrioni, când s-au
folosit pentru transfer embrionii proaspăt recoltaţi. În această situaţie, în aceeaşi unitate
trebuia să fie şi vaci donatoare şi receptoare, iar transferul embrionilor trebuia să se
realizeze întrun timp relativ scurt (4-6 ore de la recoltare). Sincronizarea estrului prin
mijloace medicamentoase se bazează pe faptul că se urmăresc succesiv două-trei
cicluri de călduri la vacile donatoare şi se stabileşte durata ciclului. În acest fel se poate
calcula data apariţiei ciclului care interesează în transferul de embrioni. În funcţie de
data previzibilă, se acţionează prin tratamente hormonale asupra unui grup de femele
primitoare în vederea inducerii căldurilor, sincronizate cu căldurile naturale ale
donatoarei. În acest caz se acţionează asupra donatoarei numai în ceea ce priveşte
inducerea poliovulaţiei. Sincronizarea medicamentoasă a ciclului estral al femelelor
donatoare şi receptoare de embrioni se realizează pe două căi: blocarea eliberării
hormonilor gonadotropi sau prin inducerea luteolizei. Prima cale presupune folosirea
progesteronului, sau a progestinelor sintetice care prin retroacţiune îşi exercită efectul
negativ asupra hipotalamusului, diminuând nivelul hormonilor gonadotropi. (Vezi
capitolul „Sincronizarea estrului“). 2.4. Inducerea poliovulaţiei şi însămânţarea artificială
a vacilor donatoare Provocarea eliberării concomitente la aceeaşi perioadă de călduri a
unui număr sporit de ovocite decât cel caracteristic speciei se numeşte poliovulaţie
(supraovulaţie, superovulaţie) si este asigurata prin multiple scheme de tratament.
Tratamentele actuale aplicabile in „vitro“ se sprijină pe cunoaşterea mecanismelor
foliculogenezei, a efectului tonic al hormonilor gonadotropi (FSH, LH) care intervin
îndeosebi în ultima fază a creşterii şi maturării foliculare. Potenţialul ovarian de foliculi
terţiari (cu antrum) rămâne relativ constant (însă variabil cu individul) de la vârsta de
două luni până la 12 ani (Nibart M., 1991). Fiziologic, la vacă, un singur folicul ajunge la
maturitate în preajma ovulaţiei, în timp ce, în timpul unui ciclu sexual, 10-20 de foliculi
degenerează. Injecţia unui hormon cu activitate de FSH împiedică atrezia unor foliculi şi
stimulează dezvoltarea şi maturarea simultană a mai multor foliculi terţiari, în cursul
aceluiaşi ciclu estral. În prezent, două scheme clasice de tratament poliovulator sunt
aplicate, ambele bazate pe efectul foliculo stimulant al hormonilor gonadotropi: serul
gonadotrop de iapă gestantă, liofilizat şi standardizat - PMSG (Pregnant Mare Serum
Gonadotropin) denumit şi Ecvin Chorionic Gonadotropin (ECG), produs de celulele
corionice ale iepei gestante si hormonul de stimulare foliculară (FSH) extras din hipofiza
anterioară. PMSG se extrage din serul sanguin al iepei gestante şi are o dublă
activitate: de tip FSH şi LH, raportul FSH/LH variază de la 1/1 la 1/5 (Saumande J.,
1987). Perioada de înjumătăţire destul de lungă - 120 ore - a acestui hormone
determină o uşurinţă în folosire, o singură injecţie de 2000-2500 U.I. i.m. fiind eficientă
în provocarea poliovulaţiei. La douătrei zile de la injectarea PMSG se administrează i.m.
o doză de 500-750 μg prostaglandină F2α, căldurile apărând la circa 48-60 de ore de la
injectarea prostaglandinei. Folosirea PMSG antrenează şi unele efecte negative traduse
prin creşterea foliculară şi secreţia ridicată de estradiol şi după descărcarea
preovulatorie de LH. Acest efect negativ poate fi contracarat prin injectarea i.v. a unui
anticorp anti PMSG concomitent cu prima sau cea de a doua însămânţare artificială (de
ex. Neutra -PMSG intervet). Fecundarea ovocitelor se face, de regulă, prin
însămânţarea artificială a vacilor la un interval de 12 ore de la începutul estrului cu
repetare la 8-12 ore interval. FSH – se prepară din extractele purificate parţial, provenite
din hipofiza mamiferelor - în principal de suine - care conţine FSH şi LH. Conţinutul în
cei doi hormoni şi raportul dintre aceştia variază cu lotul. Perioada de înjumătăţire foarte
scurtă (circa 70 minute a acestui hormon necesită injectarea lui bicotidian timp de 4 zile,
în vederea menţinerii unui nivel sanguin suficient de ridicat. Funcţie de preparatul
comercial, raportul dintre FSH şi LH, de regulă variază de la 1 la 0,5. Dozele totale care
se administrează, în vederea producerii poliovulaţiei, variază de la 28 mg la viţelele de
lapte, la 40 mg pentru vaci, injecţiile făcându-se în ritm descrescător, intramuscular sau
subcutanat. Preparatele care conţin aceşti hormoni au denumiri care diferă cu unitatea
producătoare: FSH-p, Stimufol, Ovaset, Follitropin, Superov, Ovagen, Pluset etc. Ca şi
cealaltă schemă de tratament, injectarea prostaglandinei F2α, în doză de 500-750 μg
se face la 48-72 de ore de la începerea tratamentului, estrul apărând la circa 50-60 ore
de la injectarea prostaglandinei. Fecundarea ovocitelor se face prin însămânţarea
artificială a femelelor supraovulate de două ori, la 12 şi 24 ore de la apariţia estrului.
2.5. Scheme de tratament pentru inducerea poliovulaţiei Preparatele medicamentoase
care conţin hormoni gonadotropi sunt injectate în faza luteală a unui ciclu natural sau
indus, cel mai frecvent între ziua a 9-a şi a 13-a. Două zile după injecţia de PMSG sau
concomitent cu a 5-a injecţie de FSH, se injectează un analog de PGF2α (de ex. 0,5-1
mg Cloprostenol) care are efect luteolitic permiţând ovulaţiile (fig.2 şi 3). Fig. 2 Scheme
de inducere a poliovulaţiei la vacile donatoare de embrioni (după M. Thibier şi M. Nibart,
1991) O altă schemă de tratament constă în utilizarea progestinelor pe cale orală,
parenterală, intravaginal sau implant subcutanat timp de 9-12 zile. Progestinele
blochează axul hipotalamo-hipofizo-ovarian, prin neeliberarea de FSH dar mai ales de
LH. Cât timp receptorii axului hipotalamo-hipofizar se găsesc sub acţiunea temporară a
progestinelor, femela nu va manifesta estru şi nici nu va ovula. După suprimarea
terapiei cu progestine, se produce o descărcare rapidă, compensatoare de Gn-RH,
ceea ce va determina, în decurs de 5- 7 zile, intrarea în călduri ovulatorii a femelelor
tratate. În cursul unui astfel de tratament de blocare a ciclului se poate injecta hormonul
de stimulare (FSH-p) bicotidian, în ritm descrescător începând cu a 6-a zi de la blocarea
ciclului, concomitent cu o injecţie intramusculară de PGF2α. Fig. 3 Scheme de inducere
a poliovulaţiei la vacile donatoare de embrioni (după I.C.P.C.B. Baloteşti) În cazul
întrebuinţării preparatelor hormonale pe bază de PMSG, acestea se injectează,
împreună cu o doză de prostaglandină F2α, în a 6-a - a 7-a zi de la introducerea
implantelor, pesariilor etc., urmată de injectarea unei doze de anti PMSG concomitent
cu a 2-a însămânţare artificială (fig. 2 şi fig. 3). O schemă mai simplă de provocare a
poliovulaţiei constă în începerea tratamentului cu hormoni gonadotropi în a 15-a, a 16-a
zi a ciclului estral la viţele şi în a 16-a, a 17-a zi a ciclului sexual la vaci, însă numărul de
embrioni obţinuţi este mult mai redus. Rezultate bune în provocarea poliovulaţiei s-au
obţinut prin injectarea unei doze de Gn-RH la vacile poliovulate înainte de prima
însămânţare artificială sau concomitent cu aceasta, în vederea grupării ovulaţiilor. Prin
provocarea poliovulaţiei se pot obţine de circa 8-10 ori mai mulţi embrioni, decât în
cazul recuperării unui singur ou de la femelele nesupuse tratamentului poliovulator (foto
1). Foto 1 Ovare superovulate Există o variaţie mare în ceea ce priveşte răspunsul la
tratamentul poliovulator, din partea vacilor. Această variaţie pronunţată se datorează
hormonului utilizat, purităţii acestuia şi de specificul individual al femelelor. Cercetările
au relevat faptul că circa 10- 20% dintre vaci nu răspund la tratamentul poliovulator, alte
20-25% răspund slab la un astfelde tratament (1-3 embrioni transferabili pe vacă
tratată) şi doar 30-40% dintre vaci au un răspuns ideal la tratamentul de superovulaţie
furnizând 7-12 embrioni/vacă/tratament iar 5-10% dintre femelele tratate furnizează mai
mult de 20 de embrioni. În prezent, stimularea ovariană pare a fi atins un anumit plafon
întrucât, se colectează, în medie 9-10 embrioni (limite între 0-50), iar cel al embrionilor
viabili este de 5-6 (limite între 0-30), din care 3 congelabili (Nibart, Thibier, Chouke
1988). În ceea ce priveşte repetarea tratamentelor de superovulaţie la aceeaşi
donatoare, s-a constatat că tratamentele pot fi repetate pe intervalul a mai multor luni
sau a mai multor ani. Producţia totală de embrioni de la aceeaşi donatoare depinde de
aceasta şi de ritmul de colectare . Este necesar un interval de cel puţin 60 de zile după
fătare în vederea începerii tratamentului poliovulator. Unii cercetători constată o
reducere a numărului de embrioni transferabili o dată cu repetarea tratamentului cu
PMSG, fapt ce se explică prin formarea în organismul femelei tratate a anticorpilor anti-
PMSG şi reducerea categoriilor de foliculi sensibili la stimulare. Pentru a se Evita acest
efect negativ, repetarea tratamentului trebuie să se facă la un interval de 54-60 de zile
şi să se intercaleze tratamentele pe bază de PMSG şi FSH-p. Rezultatele tratamentelor
de superovulare sunt influenţate de vârsta femelelor, rasă, mascul, sezon, nivelul
producţiei de lapte, starea generală, etc. De regulă, viţelele produc un embrion viabil
mai puţin decât vacile adulte. 2.6. Fecundarea ovocitelor Ovocitele sunt fecundate în
urma însămânţării naturale sau artificiale. De regulă, se efectuează două însămânţări
artificiale la interval de 12-24 de ore de la începutul căldurilor observate clinic sau,
sistematic, după 56 şi 72 de ore de la injecţia cu PGF2α, sau după 36 şi 48 de ore de la
retragerea implantelor sau pesariilor. 2.7. Recoltarea embrionilor Embrionii sunt
colectaţi atunci când se găsesc în cornul uterin, după ieşirea lor din oviduct (între zilele
4-5). Din motive sanitare şi de congelare se preferă colectarea embrionilor încă incluşi
în zona lor pelucidă (ies în a 9-a zi). Cel mai frecvent, colectarea se realizează între
zilele 6-8 după fecundaţie, de regulă în ziua a 7-a. Recoltarea embrionilor se face
chirurgical şi nechirurgical. Mult timp, metoda chirurgicală a fost singura utilizată.
Tehnica operatorie presupunea parcurgerea a două etape: laparotomia, cu
exteriorizarea aparatului genital în plagă şi recoltarea propriu-zisă a embrionilor prin
spălarea cu un lichid cu o compoziţie specială, a oviductelor (după un interval de timp
mai mic de 3 zile după însămânţare) sau a coarnelor uterine (după un interval de timp
mai mare de 4 zile de la însămânţare). În prezent, metoda chirurgicală de recuperare a
embrionilor la vacă este abandonată, datorită inconvenientelor pe care le prezintă.
Astăzi, este generalizată metoda nechirurgicală de prelevare a embrionilor, a cărei
principiu constă în spălarea coarnelor uterine cu un mediu special preparat, spălare
care se realizează în condiţii de asepsie în a 7-a zi de la însămânţare. Tehnica
nechirurgicală de colectare a embrionilor s-a perfecţionat continuu, firme specializate
produc pe scară industrială mediul de recoltare, congelare, decongelare şi întreaga
aparatură necesară recoltării şi transferului embrionilor. Tehnicile nechirurgicale de
recoltare a embrionilor presupun mai multe operaţii: contenţia femelei, anestezia,
vidarea rectului, toaleta vulvei şi a regiunii perivulvare, identificarea prezenţei corpilor
galbeni pe ovar, introducerea lichidului de spălare în lumenul coarnelor uterine,
spălarea acestora, recuperarea lichidului împreună cu embrionii, identificarea şi
recuperarea embrionilor din lichidul recuperat şi supus decantării şi aprecierea
morfologică a acestora. În condiţii de fermă, recoltarea embrionilor se face la locul unde
se găseşte femela donatoare,dupa contentia adecvata. Pentru a suprima durerea, se
practică anestezia epidurală cu 4-6 ml procaină 2% sau cu 10 ml ludocaină 1%, care
blochează nervii coccidieni şi ultimele perechi de nervi sacrali (S3, S4, S5). Acul se
introduce între prima şi a doua vertebră coccigiană sau între ultima vertebra sacrală şi
prima vertebră coccigiană, anestezia instalându-se după circa 10-15 minute şi durează
în jur de 90 de minute, zonele insensibilizate fiind: coada, anusul, rectul, vulva, vaginul
şi uterul. Se introduce, cu precauţiile de rigoare, mâna în rect, acesta se videază de
conţinut, apoi se apreciază răspunsul femelei la tratamentul poliovulator, palpându-se
cu atenţie ambele ovare şi numărâdu-se corpii galbeni (foto 19). În cazul în care
răspunsul la tratamentul de superovulare este pozitiv, se procedează cu precauţie la
introducerea cateterului de tip Folley cu două sau trei căi, prin conductul cervical până
în cornul uterin. Pentru rigidizarea cateterului, se introduce pe lumenul acestuia un
mandren (tijă metalică), care se menţine până se ajunge în lumenul cornului uterin, apoi
se retrage. Cateterul este introdus circa 5-8 cm de la bifurcaţia coarnelor uterine, pe
unul dintre acestea, apoi se introduce de la exterior, cu seringa, 8-15 ml de aer în
scopul fixării cateterului şi pentru a împiedica refularea din cervix a lichidului de spălare.
Vasul din sticlă, ce conţine lichidul de spălare se suspendă la 1,5 m de la sol şi, prin
cădere, acesta ajunge prin calea de admisie a cateterului în coarnele uterine. Irigarea
acestora se face continuu, calea de evacuare a lichidului este conectată, printr-un tub
de plastic, la vasul de colectare a mediului recuperat (de spălare). Recuperarea
lichidului de spălare se face prin calea de admisie (în cazul cateterului cu două căi la
care s-a adaptat o piesă în forma literei y) prevăzut cu canal de admisie şi evacuare al
lichidului, ramura de evacuare a lichidului fiind conectată la un filtru de colectare a cărui
orificii au un diametru de 75 μm, care are rolul de reţinere a embrionilor, lichidul ce
traversează filtrul fiind colectat într-un recipient situat sub filtru. Mediul folosit la spălarea
unui corn uterin se foloseşte la spălarea, în acelaşi mod, a celui de-al doilea corn uterin.
Cantitatea de mediu care se foloseşte pentru spălarea unui corn uterin este de 300-500
ml, efectuânduse irigări repetate şi un masaj transrectal permanent al cornului uterin
perfuzat. Există diverse sonde de recuperare a embrionilor, imaginate de diverşi
cercetători, care se bazează pe acelaşi principiu constructiv . Între momentul recuperării
embrionilor şi cel al inoculări lor în uterul receptoarelor, zigoţii trebuie să fie menţinuţi în
viaţă în condiţii speciale şi să fie manipulaţi în cele mai bune condiţii tehnice şi igienice.
În ultimii ani s-a generalizat folosirea unei soluţii tampon fosfat - PBS – (Fosfat bufferet
salin) pentru spălarea coarnelor uterine şi pentru păstrarea embrionilor recuperaţi. Foto
2 Recoltarea embrionilor prin metoda nechirurgicală Acest lichid are un pH de 7,2, o
presiune osmotică de 290 miliosmoli şi conţine multe săruri minerale, glucoză şi
proteină (albumină bovină serică, 2-4 g/l, sau ser de viţel fetal decomplementat 10%.
Toate mediile, soluţiile, serurile, enzimele şi substanţele crioprotectoare care vin în
contact cu embrionii trebuie să fie sterile. Tot materialul care nu se aruncă (sonde
colectoare, filtre, recipienţi din sticlă, sonde de transfer, etc.) care necesită a fi
sterilizate, se spală cu o soluţie de detergent netoxic, se clăteşte în apă distilată, se
usucă şi se înveleşte în hârtie în vederea sterilizării. Alegerea metodei de sterilizare
depinde de natura materialului (căldură uscată, căldură umedă, substanţe antiseptice,
vapori de formol etc.). Rezultatele recuperării embrionilor depind în cea mai mare
măsură de abilitatea şi antrenamentul operatorului. Proporţia embrionilor recuperaţi,
oscilează în medie, între 60-70% comparativ cu numărul de corpi galbeni identificaţi pe
ambele ovare. După colectarea embrionilor se injectează donatoarei o doză de PGF2α,
care are rolul de a liza corpii galbeni, evitându-se astfel gestaţia multiplă. 2.8. Căutarea
şi aprecierea calităţii embrionilor După prelevarea embrionilor, vasul cu lichidul recoltat
(100-150 ml) este lăsat timp de 20-30 minute pentru decantare. Se îndepărtează
supernatantul iar stratul inferior în care se regăsesc şi embrionii recoltaţi, se transferă
într-o placă Petri cadrilată cu diametrul de 10 cm, (foto 20) sau se agită în mediu din
filtrul colector şi se toarnă în placa Petri. Recipientele de recoltare a mediului ca şi filtrul
folosit la recuperarea embrionilor se clătesc de două trei ori. Examenul embrionilor în
lichidul recoltat trebuie să se facă în cele mai bune condiţii de asepsie, curăţenie şi la o
temperatură constantă a laboratorului 20o-25o). Embrionii bovinelor au un diametru de
150-190 microni, zona pelucidă având o grosime de 12-15 μm. Pentru identificarea
embrionilor, se examinează la o stereolupă (grosisment 30-60 uneori 80-200) fiecare
pătrat de la nivelul plăcii Petri. O dată identificaţi, embrionii sunt transferaţi cu ajutorul
unei seringi de aspirare, la care s-a adaptat, printr-un tub de plastic, o micropipetă, în
plăci Petri mai mici, cu diametrul de 5 cm în care se găseşte mediul de spălare la care
s-a adăugat 20% albumină serică bovină (BSA). Operaţiunea se repetă de 3-5 ori,
embrionii fiind transferaţi dintr-o plăcuţă în alta, schimbându-se de fiecare data pipeta
de aspirare. În cazul în care embrionii sunt destinaţi exportului, aceştia sunt trecuţi prin
zece astfel de băi de spălare. Amestecul crioprotectorului cu mediul de conservare
(PBS ±40% BSA sau 10-20% ser de viţel fetal) provoacă o creştere a presiunii
osmotice. Pentru a reduce şocul osmotic, embrionii sunt trecuţi succesiv şi pe câte o
durată de 5 - 10 minute în două-trei băi cu mediu de conservare cu o concentraţie
crescândă în crioprotector: glicerol 0,7 M şi apoi 1,4 M, DMSO sau etilen glicol 0,5 M,
1,0 M apoi 1,5 M. Această trecere a embrionilor în mediul de conservare cu adaos de
crioprotector se face la o temperatură cuprinsă între+20oC şi +30oC. După ultima baie,
adică în momentul în care este atinsă concentraţia finală în crioprotector (de exemplu:
etilen-glicol 1,5 M), embrionii sunt condiţionaţi pentru congelare, fie în fiole de sticlă de
1,2 ml, fie în paiete de polipropilen de 0,25 ml (de tip paiete fine folosite la conservarea
spermei). Paietele sunt identificate individual. Există bancuri de identificare ce permit pe
de o parte închiderea ermetică a paietei şi care poartă (sunt inscripţionate) toate
informaţiile necesare. Pentru fiecare paietă trebuie să se menţioneze: identificarea
donatoarei, rasa, data colectării, numărul de embrioni, centrul de producţie. Procedura
de umplere a paietelor comportă trei compartimente lichide separate de bulele de aer.
Aceasta limitează orice risc de pierdere a embrionilor în momentul manipulărilor
efectuate cu umplerea sau evacuarea conţinutului paietelor. Embrionii sunt încadraţi în
mai multe categorii calitative: excelent, bun, acceptabil, inferior, degenerat, ovocit
nefecundat. În cursul examenului sub stereolupă la un grosisment mai mic de 80,
embrionul este întors cu ajutorul unei micropipete de sticlă în vederea aprecierii
morfologiei sale din toate unghiurile, unele imperfecţiuni putând scăpa observaţiei în
anumite poziţii ale embrionului. Zona pelucidă garantează protecţia embrionului, motiv
pentru care ea trebuie să fie perfect integră, fără fisuri şi perfect sferică. Gradul de
dezvoltare embrionară în raport cu ziua colectării este principalul factor luat în
considerare. Embrionii care prezintă o întârziere în dezvoltare mai mare de 48 de ore
sunt eliminaţi. Embrionii colectaţi în a şaptea zi de la debutul estrului trebuie să se
găsească în stadiul de morulă compactă/blastocist. Embrionii care conţin 16 celule sau
mai puţin, nu se reţin pentru transfer sau congelare, fiind într-o întârziere mare a
dezvoltării. În stadiul de morulă compactă, limitele celulare sunt mai puţin distincte
întrucât blastomerele sunt strâns legate între ele şi dau un aspect de mure. Prezenţa
câtorva celule detaşate, în spaţiul perivitelin nu constituie un motiv de eliminare întrucât
 3. ALIMENTAŢIA MASCULILOR DESTINAŢI REPRODUCŢIEI

. Alimentaţia taurilor de reproducţie

1.1. Necesarul de substanţe nutritive

Taurii de reproducţie trebuie hrăniţi în aşa fel încât să fie menţinuţi tot timpul în
condiţie bună de reproducţie. Aşadar, menţinerea taurilor într-o stare bună de
întreţinere şi sănătate, cu o producţie bună de spermă, este posibilă numai dacă se
asigură cantităţi suficiente de substanţe energetice, de proteină, săruri minerale şi
vitamine.

● Necesarul de energie al taurilor se stabileşte în funcţie de vârstă, greutatea

corporală, starea de întreţinere, temperamentul şi intensitatea folosirii la montă.

La necesarul de energie pentru întreţinere se adaugă un supliment de 0,5 – 1,0

UNL (unităţi nutritive lapte) în cazul folosirii moderate la montă şi de 2 - 3 UNL în cazul
folosirii intense la montă (sau pentru recoltarea de material seminal).

În cazul taurilor care nu şi-au terminat creşterea trebuie să se asigure un

supliment pentru sporul care urmează a fi realizat, considerând ca necesar 5 UNL / kg
spor.

● Necesarul de proteină. S-a demonstrat experimental că, atât cantitatea, cât şi

calitatea spermei depind în cea mai mare parte de nivelul proteic şi mai ales de
calitatea proteinei din hrană.

În cazul unei hrăniri cu cantităţi insuficiente sau când hrana are o valoare
biologică scăzută, taurii se epuizează repede, iar produşii rezultaţi de la aceştia, după
ce femela montată sau însămânţată artificial a fătat, au o vitalitate scăzută.
 Asigurarea proteinei la tauri, precum şi corelarea acesteia cu necesarul de
energie, condiţionează utilizarea cu randament ridicat a substanţelor nutritive din raţie şi
totodată influenţează pozitiv spermatogeneza.

Cel mai adesea, normele de proteină la tauri se exprimă în g PDI / UNL şi sunt
de 120 – 125 g PDI / UNL în cazul folosirii moderate la montă, respectiv 125 – 135 g
PDI / UNL în cazul folosirii intense la montă (recoltare de material seminal). (PDI –
proteină digestibilă în intestin).

● Necesarul de săruri minerale. Pentru taurii de reproducţie cele mai importante

sunt sărurile de calciu, fosfor, potasiu, mangan şi sodiu. În general, potasiu nu ridică
probleme, întrucât nutreţurile fibroase îl conţin în cantităţi suficiente.

Cantitatea necesară de calciu şi fosfor în raţiile taurilor variază în funcţie de felul

nutreţurilor, precum şi în funcţie de vârstă şi greutatea corporală.

În medie, taurii au nevoie de 7 – 8 g Ca şi 5 – 6 g P pentru fiecare unitate

nutritivă din raţie. Clorura de sodiu este necesară la nivel de 5 - 6 g / 100 kg GV
(greutate vie), iar magneziul în cantitate 2 g / 100 kg GV.

● Necesarul de vitamine. La tauri trebuie să se acorde mai multă atenţie

vitaminei A, care are o influenţă deosebită asupra funcţiei de reproducţie. Se apreciază
că necesarul de vitamina A la taurii în activitate este mai mare decât cel de întreţinere
cu cca. 150 mg.

De regulă, se urmăreşte să se asigure în raţiile taurilor caroten la nivel de 50

mg / UNL. De asemenea, trebuie să se asigure în raţii vitaminele D şi E, în primul rând
prin nutreţuri de foarte bună calitate.

● Necesarul de substanţă uscată este foarte important pentru taurine în general

şi pentru taurii de reproducţie în special, fiind exprimat în kg SU / 100 kg GV. La taurii
de reproducţie necesarul este de 1,5 – 2 kg SU / 100 kg GV.

◙ Componenţa raţiilor pentru taurii de reproducţie

 Raţiile taurilor de reproducţie trebuie să conţină fânuri de foarte bună calitate,
suculente de iarnă sau vară şi nutreţuri concentrate.

În perioada de iarnă, baza hranei o constituie fânurile de foarte bună calitate

(fânuri de lucernă, trifoi, borceag, fânuri de deal şi de munte) în cantităţi de 8 – 12 kg /
animal / zi. Pe lângă acestea se folosesc nutreţuri însilozate (murate), precum porumbul
însilozat (tocat în faza de ceară cu 32 – 33% SU în planta întreagă), silozul de lucernă +
graminee, în cantităţi de până la 15 kg / animal / zi.

În cazul folosirii în alimentaţia taurilor de reproducţie a semisilozurilor şi

semifânurilor, cantităţile sunt ceva mai mari. Pentru asigurarea carotenului se pot folosi
morcovi în cantităţi de 2 – 5 kg / animal / zi, însă nu trebuie să se depăşească totalul de
15 kg suculente de iarnă / animal / zi.

Pe timp de vară, fânul se administrează în cantităţi limitate, respectiv 2 – 4 kg /

animal / zi, iar nutreţurile verzi se administrează de preferinţă pălite în cantităţi de 25
– 30 kg / animal / zi.

Concentratele sunt alcătuite din nutreţuri de bună calitate, în care ovăzul deţine o
pondere importantă (35 – 50%) şi trebuie să echilibreze raţia energo – proteic la o
folosire de 2 – 4 kg / animal / zi.

Raţiile de furaje se administrează cel mai adesea în trei tainuri / zi.

2. Alimentaţia vierilor de reproducţie

Scopul care se urmăreşte prin alimentaţia vierilor tineri îl constituie creşterea

moderată a acestora până la maturitatea fiziologică, iar la cei adulţi menţinerea unei
greutăţi relativ constante şi obţinerea unei sperme care trebuie să corespundă indicilor
de calitate.

Importanţă deosebită prezintă nivelul şi calitatea proteinei, deoarece un conţinut

scăzut în proteină sau aminoacizi scade cantitatea şi calitatea spermei. În ceea ce
priveşte producţia de spermă, un rol important îl au vitaminele şi sărurile minerale.
Aportul vitaminelor A, B4 şi C prezintă un rol hotărâtor în vitalitatea spermatozoizilor, iar
dintre elementele minerale au importanţă deosebită următoarele: K, Na, Ca, P şi Cl.

În complexele industriale, nutreţurile combinate pentru vierii adulţi trebuie să

asigure 2900 – 3000 Kcal EM / kg, 14,5 – 15% PB, 0,55% lizină, 0,45% metionină +
cistină, iar consumul trebuie normat la 2 – 2,5 kg / animal în perioada de repaus şi 2,5 –
3 kg / animal în perioada de montă moderată sau recoltare de material seminal. (EM
– energie metabolizabilă şi PB – proteină brută).

Cantitatea de nutreţ poate să crească în funcţie de necesar până la 4,5 kg /

animal, însă trebuie să se urmărească atent variaţia greutăţii corporale.

Nutreţurile de bază pentru vieri sunt ovăzul şi orzul care trebuie să reprezinte
peste 50% din amestec. Pe lângă acestea se adaugă porumbul, tărâţele de grâu,
sărurile minerale etc. Microelementele şi vitaminele trebuie asigurate în nutreţurile
combinate prin intermediul premixurilor.

● La nivelul gospodăresc etc., se pot folosi în raţia vierilor de reproducţie 3 – 4 kg

suculente de iarnă, în principal morcovi, 0,4 – 0.6 kg făină de fân lucernă şi 1 – 2 kg
concentrate, iar vara 5 – 6 kg lucernă masă verde şi 1 – 2 kg concentrate.

În situaţia în care este posibil, în perioada de iarnă, inclusiv în perioada de

folosire intensă la montă (recoltare de material seminal), se poate administra 1 – 1,5 litri
lapte smântânit.

Hrana vierilor de reproducţie poate fi administrată în 3 tainuri / zi, fie sub formă
uscată sau sub formă de terci gros, iar apa se asigură prin adăpători automate.

3. Alimentaţia berbecilor de reproducţie

Perioada de montă reprezintă pentru berbeci un interval de timp cu intensă

activitate, ceea ce determină o stare de oboseală şi aceştia riscă să slăbească serios
dacă nu primesc o alimentaţie corespunzătoare.
 ● Necesarul de energie pentru întreţinere trebuie majorat în perioada de montă
cu 0,5 – 0,8 UNL şi pentru fiecare unitate nutritivă din raţie trebuie să se asigure 120 –
130 g PDI, 6 – 7 g Ca, 5 – 6 g P şi 40 – 50 mg caroten.

Pregătirea pentru montă trebuie să înceapă cu două luni înaintea sezonului prin
completarea progresivă a raţiilor cu 200 – 500 g concentrate. Amestecurile de
concentrate trebuie să fie reprezentate în principal de ovăz asociat cu orz, tărâţe de
grâu, şrot şi un amestec mineral bogat în fosfor. Perioada pregătirii pentru montă
corespunde cu ultima etapă a sezonului de păşunat. De regulă, raţiile sunt constituite
din 5 – 6 kg nutreţuri verzi şi 0,2 – 0,5 kg concentrate.

În anumite situaţii se poate folosi şi o cantitate de 0,5 – 1 kg fân de foarte bună

calitate.

Perioada de montă (recoltare de material seminal) în condiţiile României poate

avea loc în lunile septembrie – octombrie. În această perioadă este necesară o ridicare
substanţială a valorii nutritive a raţiei. Raţiile pot fi constituite din fân, masă verde şi
concentrate sau din fân, morcovi şi concentrate. Cantităţile de fânuri pot creşte la 1,5 –
2 kg / zi, morcovii pot reprezenta 1 – 2 kg / zi, iar concentratele pot ajunge la 1 kg / zi.

În perioada de repaus şi anume din noiembrie până în luna iulie, berbecii trebuie
hrăniţi la nivelul cerinţelor de întreţinere care vor include şi pe cele pentru producţia de
lână.

Deoarece berbecii au un metabolism mai intens, se consideră în multe situaţii că

necesarul de întreţinere trebuie majorat cu până la 25%.

Raţiile din perioada de iarnă pot cuprinde 1,5 – 2,5 kg fânuri (1/3 pot fi nutreţuri
grosiere de foarte bună calitate), 1 – 2 kg suculente de iarnă şi 0,2 – 0,4 kg concentrate.

În perioada de păşunat masa verde reprezintă până la 10 kg / zi, iar dacă

aceasta este deficitară, raţiile pot fi completate cu 0,2 – 0,3 kg concentrate. De
asemenea, sărurile minerale trebuie asigurate prin amestecul de concentrate sau prin
intermediul brichetelor minerale.
 Tehnologia de administrare a hranei trebuie să ţină seama de organizarea fermei
şi de intensitatea activităţii.

În cazul montei naturale, berbecii pot fi separaţi de oi peste noapte şi hrăniţi

separat înainte de introducerea în turmă. În cazul recoltării spermei în ferme
specializate, administrarea hranei poate fi făcută în grup şi în cazuri foarte rare la nivel
individual.

Apa se asigură la discreţie sau dacă nu este posibil trebuie administrată după
fiecare tain.

4. Alimentaţia armăsarilor de reproducţie

Alimentaţia acestor animale trebuie să permită menţinerea în condiţii de

reproducţie, evitându-se dezechilibrele şi respectiv supraalimentaţia sau subalimentaţia.

În cele mai multe cazuri, monta se desfăşoară în perioada martie – iunie. În

restul de timp armăsarii pot fi folosiţi la tracţiune sau călărie, în funcţie de destinaţia lor.

Normele de hrană în perioada pregătirii sezonului de montă şi montei (de

recoltare de material seminal) se diferenţiază pe rase. În general, pe lângă normele de
întreţinere exprimate în UN – unităţi nutritive (1,1 UN / 100 kg GV) se suplimentează cu
4 – 5 UN în funcţie de intensitatea folosirii la montă (recoltare de material seminal).
Pentru fiecare UN din raţie trebuie să se asigure 120 – 130 g PD (proteină digestibilă), 6
– 7 g Ca, 4 – 5 g P şi 50 mg caroten.

Raţiile de iarnă pot conţine 1,5 – 2 kg fân / 100 kg GV, 5 – 6 kg morcovi şi 4–

6 kg concentrate / animal. În ceea ce priveşte concentratele, trebuie să predomine
ovăzul (peste 50%), orzul, porumbul, iar pentru acoperirea cerinţelor de proteină se
folosesc şroturile de soia şi floarea – soarelui (în trecut se mai foloseau mai rar şi
făinurile animale – strict interzise astăzi).

Sărurile minerale trebuie asigurate la nivelul cerinţelor, având în vedere aportul în

macro- şi microelemente al nutreţurilor de volum.
 Pentru armăsarii de mare valoare zootehnică se recomandă să se folosească
nutreţuri combinate granulate sau brichetate, realizate pe baza unor reţete bine
întocmite şi testate în herghelii.

În restul sezonului de montă (de recoltare de material seminal), raţiile au la bază

aceleaşi categorii de nutreţuri, dar se stabilesc în funcţie de efortul depus.