Introducere

Zoonoza este definit ca o infecie contagioas provocat de bacterii,

virusuri, ciuperci, protozoare, viermi etc., comun omului i animalelor, transmisibil
direct sau prin intermediul unor insecte.

Streptococii fac parte din fam. Streptococcacea, gen Streptococcus,

sunt coci Gram-pozitivi frecvent implicate n patologia uman.

Streptococul a fost pus n evidena pentru prima oar de Billreth n 1874 n

erizipel i n anul 1879 de ctre Pasteur n febra puerperal. Victor Babe a
demonstrat n anul 1887 rolul streptococului n glomerulonefrita post-streptococic.

Streptococii sunt foarte rspandii n natur. Sediul lor natural este cavitatea
bucal, rinofaringele, tractusul intestinal i mai rar mucoasa genital la om i
animale.

Prin excretele naturale ct i prin produsele patologice de la om i animalele

bolnave streptococii sunt rspandii n mediul extern: sol, ap, aer, alimente mai ales
produse lactate.

Manifestrile clinice sunt diverse, cuprinznd: faringite i angine, scarlatin,

erizipel, impetigo, limfangite (str. A), septicemie puerperal, infecii neonatale,
meningite neonatale (str. B), infecii acute ale cilor respiratorii superioare (str. C),
infecii ale tractului uro-genital, endocardite (str. D) etc. La toate aceste fenomene
acute se asociaz manifestri nesupurative (RAA, glomerulonefrita- GNA, cardita
reumatismal-CR), aprute la un interval variabil de timp dup infecia cauzat de
Streptococcus pyogenes.

Pe medii de cultura speciale, streptococii pot determina hemoliz complet

(beta), parial (alfa) sau poate fi absent (gama). -hemoliza = coloniile sunt
nconjurate de zone clare, transparente, la nivelul crora globulele noi sunt
lizate.

1
 Infeciile faringo-amigdaliene (anginele) constituie o cauz frecvent de
mbolnvire la copiii de 5-15 ani, fiind produse de streptococ hemolitic de grup A
(SHA). Infeciile acute sunt nsoite de o rat crescut a purttorilor sntoi, fiind
prezent n proporii diferite la nivelul faringelui sau foselor nazale ale
persoanelor.

Complicaiile tardive nesupurative au o rspndire mult mai redus, mai ales

n rile dezvoltate, ca urmare a strategiilor de prevenire i control ale infeciilor
acute.

2
 Agentul etiologic

Streptococul face parte din familia Lactobacillaceae, genul Streptococcus.

Streptococii sunt coci uor ovalari, gram-pozitivi, care formeaz perechi sau
lanturi n cursul diviziunii celulare, pretentioi nutritive. Sunt imobili i nesporulati,
unele specii au capsul. aerobi i facultativ anaerobi, care necesit pentru cultivare
medii compuse. Exist i specii strict anaerobe. Cresc bine la presiuni reduse ale
oxigenului, unele specii chiar n prezenta de 5% CO2. Sunt catalaz i oxidaz
negativi, majoritatea sunt hemolitici. Descompun glucoza cu formare de acid lactic i
fr eliberare de gaz.

Figura 1 Streptococcus spp vizualizare electronomicroscopic

Streptococii pot fi clasificai dup criterii diferie: morfologia coloniilor i

hemoliza produs pe geloza-snge, specificitatea serologic a substanelor specifice
de grup i de tip, reaciile biochimice, rezistena la factori fizici i chimici, diferite
caracteristici ecologice.

n activitatea curent, se impune utilizarea a dou criterii de clasificare:

aspectul hemolizei pe geloza-snge, respectiv clasificarea antigenic Lancefield.

3
 Clasificarea antigenic (Rebecca Lancefield, 1933) are drept criteriu
prezena polizaharidului C n peretele celular, un antigen cu specificitate de grup,
prezent la toate grupele de streptococi, excepie fcnd grupa D, la care este nlocuit
cu acid glicerol-teichoic. Din acest punct de vedere, streptococii sunt: grupabili,
ncadrai n 19 grupe serologice i negrupabili, care nu au antigenul de grup, dintre
care fac parte Streptococcus pneumoniae i majoritatea streptococilor comensali ai
mucoasei orofaringiene i bucale.

Dupa aspectul hemolizei la cultivarea n laborator, streptococii se impart in

urmatoarele grupe:

- Streptococi -hemolitici (zona clara de hemoliza completa in jurul coloniei, efect al

actiunii hemolizinelor produse de germen)

- Streptococi -hemolitici (zona de hemoliza verzuie, incompleta, datorata producerii

de peroxid de hidrogen)

- Streptococi (zona de hemoliza alfa inconjurata de o zona ingusta de beta

hemoliza)

- Streptococi nehemolitici

Figura 2 Clasificarea Streptococcus spp

4
 Caractere morfo-tinctoriale i de cultivare.

Streptococii sunt sferici sau uor ovalari, avnd diametrul de 0,8-1; sunt
dispui n lanuri care sunt ceva mai scurte n produsele patologice i culturile de pe
mediile solide i ceva mai lungi n mediile lichide (10-15 coci).

Figura 3 Aspecte de diviziune celular

Lanurile foarte lungi care traverseaz cmpul microscopic aparin de obicei

speciilor nepatogene. Streptococii sunt n general imobili cu excepia unor tulpini de
enterococ.

5
Figura 4, 5 - Aspecte culturale macro i microscopice ale Streptococcus spp

Pentru cultivare, streptococii necesit medii bogate n proteine cu adaos de

snge, aer, sau zaharuri. Majoritatea tulpinilor sunt aerobe dar exist i specii
microaerofile sau strict anaerobe. Pe mediile lichide formele S produc o tulburare
uoara a bulionului cu depozit redus; formele R cultiv cu depozit granular i mediu
limpede. Pe mediile solide, coloniile sunt mici de 0,51 mm, transparente.

Dup aspectul coloniilor pe mediu cu geloza-sange streptococii au fost

mprii n 3 grupe: streptococi beta-hemolitici, ale cror colonii sunt nconjurate de o
zon clar de hemoliz, streptococi viridans cu o zon de hemoliz incomplet,
verzuie i streptococi indifereni sau nehemolitici.

6
Figura 6, 7 - Aspecte culturale pe

mediu solid i n mediu lichid al Streptococcus uberis

Rezistenta n mediul extern.

Streptococii au o rezisten redus in mediul extern, ei fiind distrui n 30 min

la 55C, dar n produse patologice pot rezista luni de zile la ntuneric. Streptococii
sunt distrui uor de antisepticele uzuale (fenol 2- 5%, sublimat 1%o, ap oxigenat
3%) i sunt sensibili la aciunea penicilinei; Streptococul viridans i enterococul fiind
mai puin sensibili la penicilin, rspund mai bine la asociaia penicilin-
streptomicin.

Patogenitatea

Genul Streptococcus cuprinde dup Lancefield, 19 grupe serologice notate de

la A la U cu numeroase tipuri (55 numai n cadrul grupului A) dintre care numai unele
sunt patogene pentru om. Cele mai multe infecii sunt determinate la om de
Streptococcus pyogenes, specie hemolitic denumit i streptococ beta hemolitic grup
A, iar Streptococus viridans, prezent de obicei n cavitatea bucal i Streptococcus
faecalis n intestin, pot determina infecii grave ca: endocardite sau infecii urinare,
numai cu condiia ca local, pe endocard sau n cile urinare, s existe malformaii
anatomice sau depozite fibrinoase care s favorizeze dezvoltarea bacteriilor la acel
nivel.

7
 Streptococcus pyogenes este o bacterie gram-pozitiv, care se dispune n
lanuri i reprezint cauza infeciilor streptococice de grup A. n peretele su este
prezent antigenul grupului A, este o specie hemolitic ce produce -hemoliz atunci
cnd este cultivat pe geloza-snge (liza completa a eritrocitelor cu eliberarea
hemoglobinei).

Patogenitatea streptococului este determinat de marea virulen a bacteriei (n

care un rol important l are antigenul proteic M) precum i o serie de exoenzime:
hemolizine, streptochinaza, streptodornaza etc. i mai ales toxina eritrogen, la care
se adaug factori cu rol sensibilizant: nefritogen i reumatogen (nc neidentificai).

Figura 8 Transmiterea agentului patogen n mamita streptococcic

Streptococii de grup A elaboreaz o serie de componente celulare de

suprafa i produi extracelulari care au importan att n patogeneza infeciei, ct
i n rspunsul imun al gazdei umane. Peretele celular conine un antigen
hidrocarbonat care poate fi eliberat din celula bacterian n contact cu o substana
acid. Reacia dintre astfel de extracte acide i antiserul specific pentru grupul A
reprezint baza identificrii tulpinilor streptococice ca fiind Streptococcus pyogenes.
Proteina majora de suprafa a streptococilor de grup A este proteina M, care apare
n mai mult de 80 de tipuri distincte antigenic i reprezint baza serotiprii tulpinilor
cu antiseruri specifice. Moleculele proteinei M sunt structuri fibrilare ancorate n

8
peretele celular al microorganismului, care se extind de la suprafaa celulei sub forma
de prelungiri filiforme. Secvena de aminoacizi a poriunii amino-terminale sau distale
a moleculei proteinei M este variabil, explicnd variaia antigenic a diferitelor tipuri
M, n timp ce regiunile mai proximale ale proteinei sunt n general conservate.
Prezenta proteinei M se coreleaz cu capacitatea unei tulpini de a rezista distrugerii
fagocitare n sngele uman proaspat, un fenomen care aparent se datoreaz cel
puin n parte legrii fibrinogenului plasmatic de moleculele proteinei M pe suprafa
streptococic, interfernd astfel cu activarea complementului i depunerea
fragmentelor opsonice de complement pe celula bacterian.

Aceasta rezistent la fagocitoz este nvins de anticorpii specifici fa de

proteina M, explicnd observaia ca persoanele cu anticorpi fa de un anumit tip M
dobndii n urma unei infecii sunt protejate impotriva infeciei urmtoare cu
microorganisme de acelai tip M, dar nu i cu tipuri M diferite. Streptococii de grup A
elaboreaz, de asemenea, n proporii variabile, o capsul polizaharidic compus
din acid hialuronic. Anumite tulpini produc cantiti mari de acid hialuronic capsular,
ducnd la aspectul caracteristic, mucoid, al coloniilor.

Polizaharidul capsular joac de asemenea un rol important n protecia

microorganismului impotriva ingestiei i distrugerii de ctre fagocite. Spre deosebire
de proteina M, capsula din acid hialuronic este slab imunologic, iar anticorpii
antihialuronat nu s-au dovedit a avea un rol important n imunitatea protectoare,
probabil datorit aparenei identiti structurale dintre acidul hialuronic al
streptococului i acidul hialuronic din tesutul conjunctiv al mamiferelor.

Streptococii de grup A produc un numr mare de componente extracelulare,

care pot avea un rol important n toxicitatea local i sistemic i n facilitarea
rspndirii infeciei n esuturi. Printre acestea se numr streptolizinele S i O -
toxine care afecteaz membranele celulare i sunt rspunztoare pentru hemoliza
produs de aceste microorganisme - streptokinaze, ADN-aze, proteaz i
exotoxinele pirogene A, B i C. Exotoxinele pirogene, cunoscute anterior ca toxine
eritrogene, produc rashul din scarlatin.

n raport cu patogenitatea streptococii se mpart n:

1. streptococi patogeni ; 2. streptococi condiionat sau accidental patogeni.

9
Figura 9 Patogeneza schematizat

Un alt criteriu de clasificare al streptococilor este cel filogenetic realizat pe

baza analizelor efectuate prin metode ale biologiei moleculare, conform cruia s-au
conturat 6 grupri de specii n cadrul genului Streptococcus. n cadrul acestor grupuri
filogenetice intra doar speciile cu implicaii n patologia uman.

Epidemiologie

Sunt larg rspnditi n natur, gzduiti de om i diverse animale. Unii fac parte
din microbiota indigen a tractului respirator, digestiv i genital; alii sunt asociai cu
afeciuni umane importante datorate parial infeciei streptococice i parial
rspunsului imun al gazdei.

Bolile determinate de S. suis tipul 2 snt asemntoare celor determinate de

mai multe bacterii capsulate. Aproape toate cazurile de infecie cu S. suis tipul 2 de la
om au fost asociate contactului cu porcii sau carnea de porc. Cea mai slab asociere
s-a nregistrat n cazul gospodinelor care preparau mncruri pe baz de carne de
porc. O corelaie mult mai puternic s-a nregistrat n cazul medicilor veterinari care
tratau porci i al lucrtorilor din abatoare i mcelrii. Calea de infectare nu este
clar. Cea mai probabil pare infectarea de la esuturile de porc (carne sau esut
limfoid, inclusiv tonsile) pielea lezat, dar puine persoane care au fcut aceast
boal au suferit o leziune inflamatorie a pielii.

10
 Aceasta sugereaz c boala sistemic nu este dependent de o leziune
cutanat focal ci mai degrab de diseminarea pe cale sanguin dintr-un inocul n
cantitate mic. Dei au fost ntreprinse studii care aveau drept scop izolarea
streptococilor din plgi tiate sau scarificri cutanate ale lucrtorilor din industria
crnii, S. suis tipul 2 nu a fost gsit, fa de streptococii din grupul A izolai frecvent.
Alt posibilitate de infectare este inhalarea streptococilor care colonizeaz subclinic
faringele. Aceasta ar semna cii naturale de la porci i celei uzuale n cazul altor
bacterii care determin menigit la om.

Manifestri clinice la animale

Pentru patologia animaI prezint imprtan urmatoarele specii de streptococi

Streptococcus agalactiae;

Streptococcus dysgalactiae cu doua sub specii:

subsp. dysgalactiae;

subsp. equisimilis;

Streptococcus equi cu dou subspecii:

subsp. equi;

subsp. zooepidemicus;

Streptococcus pneumoniae;

Streptococcus suis;

Streptococcus porcinus;

Streptococcus bovis;

Streptococcus uberis.

AIte specii de streptococi au fost izolate de la animale, ns sunt apatogene

sau cu patogenitate redusa:

11
Streptococcus canis;

Streptococcus caprinus;

Streptococcus equinus;

Streptococcus gallinarum;

Streptococcus parauberis.

Streptococii patogeni acioneaz prin virulen i toxicitate. Principalii factori

care Ie asigura capacitatea agresinuea sunt: capsula, streptolizinele O i S (au
aciune

hemolitic i efect letal), toxina eritrogen, streptochinaza i hialuronidaza.

Streptococii sunt bacterii comensale la animale iom, unele specii fiind

saprofite,

cu rezisten mic n mediul extern. Sunt distrui la 60C i sunt foarte sensibili la

dezinfectantele uzuale.

Sulfamidele i antibioticele sunt active fa de streptococi, ns fa de unele

antibiotice pot apare forme de rezisten. Nu s-au semnalat mutante rezistente la
penicilin.

La solipede se ntlnesc trei stri morbide atribuite infeciilor streptococice:

gurma, febra peteial i piemia streptococic a mnjilor.

Streptococia mieilor

Este o boal infecioas manifestat anatomoclinic prin septicemie.

omfaloflebite, artrite purulente i chiopturi care afecteaz mai ales mieii nounscui
purtnd i denumirea de "polimirita streptococica a mieilor". La noi n ar boala a
fost semnalata n anul 1962 de Popoviciu i Cure. Este destul de rspndit i
produce pagube economice prin mortalitati i sacrificri de necesitate.

12
 n etiologia bolii intervin streptococii din grupele serologice C (s. equi subsp.
zooepidemiclls, S. disgalactiae) i D (enterococi).

Streptococia vieilor

Este o boala infecioas ntlnit la viei cu evoluie sporadico-enzootic.

Manifestata clinic prin febra, pneumonie i artrite. In trecut a fost descrisa sub
denumirea de diplococia viteilor.

Agentul etiologic al bolii este S. pneumoniae (sin. Diplococcus pneumoniae)

mai rar de S. equi subsp. zooepidemicus i alti streptococi .

Streptococia porcului

Sub aceasta denumire sunt reunite de fapt un grup de entiti infecioase

enzootice ale suinelor, produse de mai multe specii i tipuri de streptococi,
caracterizate prin polimorfism clinic: septicemii, artrite, meningite etc. Agentii
etiologici sunt reprezentai de streptococi apartinnd mai multor specii cu
patogenitate diferit.

Streptococcus suis include streptococi capsulai din grupul serologic D, grupai

n 34 de tipuri capsulare, cele mai bine studiate i cu patogenitatea cea mai ridicat,
fiind tipul 1 i tipul 2 . Poate fi identificat pe baza unor caractere metabolice (tipul de
hemoliza, rezistenta la bil, testul insulinei i rafinozei, comportamentul fa de
hipuratul de sodiu etc.) i pe baza structurii antigenice. Streptococcus porcinus
cuprinde streptococi din grupele E, P, U, V . n grupul E au fost identificate 8
serotipuri, serotipul IV fiind cel mai frecvent izolat. Streptococii care aparin acestei
specii sunt -hemolitici i produc streptokinaza i streptodornaza.

Pot fi identificati biochimic i serologic Streptococcus dysgalactiae subsp.

equisimilis include streptococi -hemolitici din grupele C, G i L.

Alte streptococii ale mamiferelor

13
 i la alte specii de mamifere (carnasiere, rozatoare) au fost descrise infecii
produse de streptococi din mai multe grupe serologice: C, D, G, M. Aceste afeciuni
pot evolua septicemic, sau ca infecii cronice localizate n limfonoduri, pulmoni i
articulaii. Evoluia clinic i procentul de mortalitate sunt variabile,n funcie de
intensitatea cu care actioneaza factorii favorizani. Leziunile morfopatologice sunt
asemanatoare cu cele descrise la celelalte specii menionndu-se n special la
rozatoare, ca leziune constant hiperplazia splenic .

La nutrii streptococia evolueaz cu procent ridicat de mortalitate, afectnd

tineretul i adultele. Evolueaz septicemic, cu simptome necaracteristice, iar
morfopatologic se constat bronhopneumonie n diverse faze evolutive, pleurit
fibrinoas i hiperplazia splinei.

Streptococia psrilor

Este o boal infecioas enzootic, caracterizat prin evoluie clinic

supraacut sau acut i leziuni septicemice.

Agentul etiologic este S. equi subsp. zooepidemicus (grup C), dar de la psri
se pot izola i streptococi nepatogeni sau cu patogenitate discutabil cum ar fi: S.
gallinarum, S. bovis. S. mutans, S. cecorum., S. avium, S. durans, S. faecalis iS.
faecium

Mamita streptococic a vacilor - principala cale de contaminare a omului

Este produs de Str. agalactiae, cea mai frecvent dintre mamitele

streptococice, este o boal infecioas enzootic a vacilor n lactaie, exprimat
anatomoclinic prin modificri ale secreiei lactate i ale parenchimului mamar, cu
tendin de cronicizare.

Aceast mamit poate evolua la 50-80% din vacile de lapte ale unui efectiv.
De obicei, vacile cu mamite produse de Str. agalactiae au un numr crescut de celule
somatice n lapte (400 000 celule/ml, ocazional atingnd 700 000 celule/ml sau mai

14
mult), dar aspectul acestuia este normal, mamita prezentnd o evoluie subclinic.
Pot fi semnalate i mamite produse de Str. agalactiae cu evoluie supraacut, acut,
subacut i cronic, ultimele dou forme fiind cele mai frecvente, laptele devenind
uor coagulabil, cu pH alcalin i cu gust srat, iar dac este lsat 24 de ore n
repaus, se separ n dou straturi, unul inferior format din coaguli i leucocite i unul
superior, cu aspect zeros. Leziunile anatomice intereseaz n primul rnd pereii
sinusului galactofor, care sufer o induraie sesizabil la palpare. Alturi de Str.
agalactiae, streptococii ambientali (SA) reprezint o cauz comun a mamitelor
clinice i subclinice, n efectivele n care au fost combtute mamitele generate de
patogenii contagioi majori. n categoria streptococilor ambientali, care pot produce
infecii intramamare, sunt inclui: Streptococcus uberis (grup E), Str. dysgalactiae
(grup C), Str. equi (grup C), Str. bovis (grup D), Str. pyogenes (grup A), Str.
pneumoniae (nencadrat n grup), Str. Canis (grup G) i Enterococcus spp.
Procentul mamitelor clinice cauzate de SA a crescut n ntreaga lume. Aproximativ
14-26% cazuri de mamite clinice care evolueaz n Canada, S.U.A., Olanda i Marea
Britanie, sunt cauzate de Str. uberis. Str. dysgalactiae se comport att ca patogen
contagios, ct i ca patogen ambiental, putnd invada celulele epiteliale mamare,
ceea ce poate explica persistena infeciei intramamare. Str. uberis poate cauza
mamite cu diferite forme evolutive, de la forme subclinice, la forme clinice severe,
chiar mamite toxice.

Din mamitele de var, A. pyogenes este rar izolat n cultur pur, nefiind
vorba de o infecie specific a acestui tip de mamit. La contactul cu A. pyogenes,
infecia glandei mamare se produce doar cnd tegumentul mamar prezint leziuni,
fiind implicate i bacterii anaerobe i microaerofile. Mamita produs de A. pyogenes
se ntlnete la vacile lactante i n repaus mamar, n general la tineret - juninci
gestante, dar poate afecta i juninci nelactante, fiind raportate cazuri ncepnd de la
vrsta de 2-4 luni. Frecvena cazurilor de mamit cauzat de A. pyogenes este n
general redus, afectnd sub 10% din efectiv. Caracteristic este evoluia mamitei
piobacilare ca form supraacut, cu semne sistemice grave i secreie apoas cu
flocoane de fibrin i cazein, care devine mai devreme sau mai trziu purulent, cu
miros caracteristic fetid, cauzat de prezena lui Peptostreptococcus indolicus. Dac
animalul supravieuiete se formeaz abcese la nivelul sfertului mamar, care devine
foarte indurat. Abcesele se sparg ulterior, n partea inferioar a ugerului, de obicei la

15
baza mamelonului. Acest stadiu este descris de unii autori ca form cronic a
mamitei de var. Se mai poate semnala forma acut, care se prezint sub forma
mamitei purulente difuze.

Manifestri clinice la om

Grupul A de streptococi (Streptococcus pyogenes) cauzeaza:

- faringita
- scarlatina
- febra reumatica
- impetigo (infectie la nivelul pielii)
- sindromul streptococic toxic
- infectie renala streptococica
- infectii sangvine.

Grupul B (Streptococcus agalactiae) cauzeaza:

- infectii sangvine la nou-nascuti
- meningite
- febra copilului.

Grupurile C, D, G, H si K determina:
- infectii cardiace
- meningite
- infectii respiratorii superioare si inferioare
- infectii de tract urinar
- infectii digestive.

Streptococcus mutans determina, in general, carii dentare.

Streptococcus pneumoniae (pneumococul) cauzeaza:
- pneumonii
- infectii auriculare (ale urechii)
- meningite
- sinuzite.

16
 La om, perioada de incubaie n infecia cu Streptococcus suis nu a fost
determinat. Incidena sporadic i rar a infeciilor de la om i lipsa oricrei dovezi
directe a porii de intrare fee un mister din perioada de incubaie a acestei boli. Prin
extrapolare cu alte infecii streptococice, a modelului general al meningitei bacteriene
i a bolii de la porc, se poate aprecia c incubaia este de 2 sau 3 zile.

n majoritatea cazurilor nregistrate, meningita bacterian este principala stare

clinic. Caracteristicele acesteia snt cefaleea, febra, obnubilarea pn la com,
fotofobia i voma. Surditatea poate aprea ca urmare a lezrii nervului cranian i
poate fi una dintre sechelele infeciei. Septicemia este mai rar ntlnit dar probabil c
bacteriemia este calea prin care 5. suis tipul 2 ajunge n meninge. ntr-o trecere n
revist a 60 de cazuri, 10 dintre acestea s-au caracterizat prin factori medicali care
pot predispune la meningit i septicemie: leziuni craniene, intervenii
neurochirurgicale, extirparea splinei, carcinom abdominal, boal hepatic i sindrom
Zollinger- Ellison.

Tratamentul infeciei se face cu penicilin. La fel ca i ali streptococi, este

rezistent la antibioticele aminoglicozidice dei se nregistreaz un fenomen de
sinergie la administrarea penicilinei mpreun cu aminoglicozidele.

Faringita streptococic

Faringita streptococica este cea mai cunoscuta infectie streptococica de grup A. Desi
poate aparea la orice varsta si in orice perioada a anului, cel mai frecvent afecteaza
copiii de varsta scolara in perioada iernii sau primaverii.

Simptomele cele mai frecvente includ:

- gat rosu, umflat, foarte dureros
- marirea in dimensiuni si sensibilitatea la palpare a ganglionilor gatului
- amigdale incarcate cu depozite albicioase
- pete de culoare rosu inchis pe palatul moale al cavitatii bucale (cerul gurii)

Faringita este extrem de contagioasa printre copii, deoarece ei sunt in contact direct
unul cu celalalt. In plus, ei nu au rezistenta la multe microorganisme, cum au de
exemplu adultii.

17
 Febra reumatica

Febra reumatica (reumatismul articular acut) este o complicatie a faringitei.

Aproximativ 3% din cazurile netratate de faringita streptococica A dezvolta febra
reumatica.
Desi este o boala mai putin frecventa fata de cateva decade in urma, efectele febrei
reumatice sunt destul de serioase pentru a fi in continuare motive de ingrijorare.

Simptomele febrei reumatice includ:

- noduli subcutanati de marimea unui bob de mazare
- rash dermic (inrosirea pielii)
- dureri articulare
- febra
- incontinenta pentru fecale
- palpitatii
- dureri toracice
- insuficienta cardiaca in cazuri rare.
Prin tratamentul antibiotic al faringitei, chiar daca nu este inceput prompt, ci la cateva
zile de la debutul simptomelor, aceasta complicatie nu apare.

Streptocociile cutanate

Streptocociile cutanate sunt afectiuni care au ca agent etiologic in majoritatea

cazurilor streptococul hemolitic de grup A. Streptococul patogen se intalneste
frecvent ca saprofit la omul sanatos in faringe, fosele nazale, cavitatea bucala dar,
doar pe perioade scurte de timp. Leziunile cutanate cu streptococi patogeni apar
dupa contactul cu un bolnav, cu un purtator sanatos de streptococi patogeni sau prin
cresterea agresivitatii streptococilor proprii.

Impetigo

Impetigo reprezinta infectia pielii cu streptococi de grup A (Streptococcus pyogenes),

dar poate fi determinata si de stafilococul auriu. Aceasta boala este contagioasa si
afecteaza multi copii in timpul verii, cand exista sanse mai mari de a exista la

18
suprafata pielii porti de intrare pentru streptococi (muscaturi de insecte, taieturi,
zgarieturi).

Se caracterizeaza prin aparitia la nivelul pielii a unor vezicule rosii, care se sparg si
lasand sa se scurga un lichid; ulterior se formeaza cruste galben-maronii. Apar
frecvent la copii, cu localizarea in jurul gurii si nasului, dar se pot localiza in orice alta
zona a pielii. Extinderea leziunilor se face de obicei in urma gratajului (scarpinarii).
Tratamentul consta in aplicarea unor unguente locale cu antibiotice, concomitent cu
mentinerea unei igiene riguroase a pielii; in unele cazuri medicul poate indica si
tratament cu antibiotice pe cale orala. Pentru a preveni raspandirea infectiei, se va
evita contactul cu alte persoane pana la vindecarea infectiei.

Impetigo streptococic sau impetigo contagios

Impetigo streptococic este o afectiune foarte contagioasa, care apare indeosebi la

copiii prescolari si scolari, evoluand sub forma de mici epidemii. Agentul patogen cel
mai frecvent este Streptococcus pyogenes de grup A, inclusiv tulpinile nefritigene.

Figura 10 - Impetigo

Debuteaza cu o pustula sau o bula, cu halou inflamator, care se rupe si las o

eroziune care va fi acoperita de o crusta galbuie, dulce, numit crusta melicerica.
Frecvent se asociaza cu pustule foliculare datorit asocierii infectiei cu stafilococ.

19
Localizarea cea mai frecventa este pe fata peribucal, perinazal, regiunea
auriculara, si mai rar pe trunchi, membre, pielea paroasa a capului.

Vindecarea spontana se poate obtine in 2-3 saptamani, fr cicatrice, dar apar

noi leziuni prin autoinoculare, cu evolutie indelungata si risc crescut de aparitie a
complicatiilor la distanta (glomerulonefrita acuta poststreptococica).

Tratament local: se aplica comprese umede cu solutii slab antiseptice (acid

boric 1-2%, permanganat de potasiu, cloramin) pentru indepartarea crustelor. Dupa
linistirea procesului exsudativ se vor aplica unguente cu antibiotice (neomicina,
gentamicina, kanamicina, bacitracina, acid fucidinic) si coloranti (violet de gentiana
1% - pioctanin, solutie Castelani). Se impune mentinerea unei igiene riguroase,
tierea scurt a unghiilor, baie zilnic.

Tratamentul sistemic se face cu antibiotice antistreptococice si

antistafilococice pe cale generala timp de 7-10 zile: peniciline antistafilococice
(oxacilin), cefalosporine (cefalexin, cefuroxime), macrolide (eritromicina,
roxitromicina, azitromicin).

Ectima streptococica

Ectima streptococica este o infectie a pielii de tip ulceros produsa de

streptococ (si stafilococ). Se localizeaza mai ales la nivelul membrelor inferioare si
apare la persoane cu igiena deficitara, casectice, cu tulburari circulatorii venoase ale
membrelor inferioare si la copii.

Debuteaza sub forma unor mici bule sau pustule localizate pe o zona
eritematoasa, care in cateva zile ulcereaza si formeaza o crusta neagra-cenusie care
se poate indeparta descoperind o ulceratie cu margini proeminente, cu fundul
acoperit de un puroi galben-verzui.

20
 Figura 11 - Ectima

Se vindeca cu cicatrice hiperpigmentate. Leziunile sunt de obicei multiple,

recidivante, avand capacitate de autoinoculare.

Tratamentul consta in antibiotice pe cale generala si topice cu antibiotice si

coloranti. Evolutia este trenanta chiar si sub tratament.

Erizipelul

Erizipelul este o infectie bacteriana acut a straturilor profunde ale pielii

(dermul profund si hipodermul superficial) pornind de la reteaua vaselor limfatice.
Agentul etiologic cel mai frecvent izolat este Streptococul hemolitic de grup A.

Figura 12 - Erizipelul

21
 Factori favorizanti ai aparitiei erizipelului sunt: tulburarile circulatorii venoase si
limfatice ale membrelor inferioare, edemele gambei de cauza cardiaca, diabetul
zaharat, alcoolismul, denutritia, desocializarea.

Poarta de intrare a infectiei streptococice poate fi: o escoriatie, o intepatura de

insect, o arsura, o plaga chirurgicala, un abord venos, cicatricea ombilicala la nou-
nascuti, micoze, ulceratii cutanate, infectii ale mucoaselor (rinita, faringita, amigdalita,
otita, conjunctivita).

Localizarile cele mai frecvente ale erizipelului sunt membrele inferioare (70-
88%) si fata (6-19%).

Debutul erizipelului este brutal cu frison solemn, febra 38-400C, cu alterarea

strii generale, cefalee, greturi, varsaturi. Dupa 24-48 de ore, in zona afectata, apare
un placard rosu, edematiat, dureros, cu suprafata lucioasa, bine delimitat de un
burelet proeminent, semn caracteristic erizipelului. Edemul este mai accentuat in
localizarile la nivelul fetei, scalpului si pavilionului urechii. Placardul se extinde lent
prin periferia sa pana la 10-15 cm sau mai mare. Se asociaza cu limfangita si
adenopatie regionala inflamatorie.

In lipsa tratamentului erizipelul involueaza spontan in 1-3 saptamani prin

reducerea eritemului si aparitia unei descuamatii lamelare specifice infectiei
streptococice.

Exista si forme clinice mai grave precum: erizipelul bulos, erizipelul necrotic,
erizipelul flegmonos. Datorita persistentei portii de intrare erizipelul poate recidiva si
fiecare recidiva va agrava tulburarile circulatorii limfatice si vor conduce la limfedem
cronic si elefantiazis.

Paraclinic erizipelul se insoteste de VSH crescut, leucocitoz cu neutrofilie.

Erizipelul trebuie deosebit de celulita acuta, de tromboflebita superficiala sau

profunda, de intepaturi de insecte, de herpesul zoster, de dermatita de contact.

Tratamentul de electie al erizipelului este penicilina G in doza de 2-10 milioane

ui/zi injectabil intramuscular, fractionat la 6 ore, timp de 7-10 zile. Necesit testare in
prealabil la penicilin toate persoanele care nu sunt cunoscute cu antecedente
alergice la penicilin!

22
 Ca alternativa la penicilina se pot folosi cefalosporinele. Cei alergici la
peniciline vor fi tratati cu macrolide (eritromicina, azitromicina, roxitromicina).

Pentru atenuarea manifestrilor inflamatorii se recomanda tratament

antiinflamator cu corticosteroizi (prednison 10-20 mg/zi).

Local se aplica comprese umede si reci, schimbate la 1-2 ore, timp de 2-3 zile
(cu atentie pentru a nu se macera tegumentul) cu acid boric 1-2%, cloramina, rivanol,
permanganat de potasiu, ser fiziologic. Dupa linistirea procesului inflamator se pot
aplica coloranti. Se recomanda repaus la pat cu imobilizarea segmentului afectat.

Este obligatoriu tratamentul portii de intrare si a afectiunilor asociate (tinea

pedis, ulcerului de gamba)

Streptococul de grup B

Dintre infectiile streptococice de grup B, infectia cu Streptococcus agalactiae

este cauza numarul 1 a infectiilor perinatale. La nou-nascuti si copii mici, aceste
infectii includ pneumonia si meningita. Femeile insarcinate trebuie monitorizate
pentru infectiile cu streptococi de grup B.

Factorii de risc cert de infectie a nou nascutului in cazul femeilor insarcinate

infectate cu streptococi de grup B sunt:
- travaliu prematur
- ruptura prematura a membranelor
- existenta deja a unui copil cu infectie streptococica B
- febra in timpul travaliului
- multiparitatea (mai multe sarcini anterioare).

In cazul acestor femei cu factori de risc certi, se recomanda administrarea

antibioticelor pentru a preveni transmiterea infectiei la nou-nascut.

Tratament

Diagnosticul precoce si initierea prompta a terapiei antibiotice sunt preferabile.

Penicilina este medicamentul de electie in tratamentul infectiilor streptococice, dar

23
alte antibiotice, cum ar fi Eritromicina sau Cefalosporinele pot fi folosite depinzand de
natura infectiei si de susceptibilitatea si rezistenta individuala la antibiotice.
Infectiile cutanate streptococice necesita uneori doar tratament local, cu unguente cu
antibiotice, insa, in unele cazuri poate fi necesar si un tratament pe cale orala.
In cazul infectiilor cu Streptococcus pneumoniae (pneumococ) se recomanda
efectuarea antibiogramei, deoarece s-au semnalat tulpini rezistente la penicilina,
eritromicina si azitromicina.

Scarlatina

Este o boala infectocontagioasa a copilariei, fiind determinata de

Streptococcus pyogenes sau streptococul beta-hemolitic. Boala incepe cu o infectie
la nivelul amigdalelor (angina) iar dupa 2-7 zile de incubatie, exotoxina elaborata de

streptococii din faringe se raspandeste in tot organismul determinand febra, frison si

eruptie cutanata caracteristica localizata pe fata, gat, torace, abdomen.

Figura 13 - Scarlatina

Diagnosticul bacteriologic consta in evidentierea, prin culturi de la poarta de

intrare, a streptococului beta hemolitic (neobligatorie pentru acceptarea
diagnosticului). Exudatul faringian se recolteaza dimineata, inainte ca pacientul sa
manance si sa se spele pe dinti, inainte de inceperea tratamentului. Se sterg
amigdalele si peretele posterior al faringelui, evitandu-se atingerea cu tamponul

24
faringian a limbii, luetei si contaminarea lui cu saliva. Dupa recoltare, tampoanele
utilizate pentru recoltarea exudatelor faringian, nazo-faringian si nazal, se vor
transporta in maximun doua ore la laborator. Daca acest interval se va prelungi,
tampoanele se introduc in eprubete ce contin mediu selectiv imbogatit: mediu Pick
sau bulion Todd-Hewitt.

Diagnosticul serologic (reactia ASLO) deceleaza anticorpii ASLO. Titrul

ASLO nu este modificat in debutul bolii acute, dar creste in convalescenta;
mentinerea crescuta a titrului ASLO exprima evolutia catre sindrom poststreptococic
sau catre complicatii tardive.

Tratament. Spitalizarea timp de 6-7 zile este obligatorie. Repausul la pat este
recomandat timp de 6-7 zile. Regimul alimentar este hidro-lacto-zaharat. Izolarea,
repausul relativ si controlul medical se vor prelungi inca 2-3 saptamani in
convalescenta, pentru a preveni si depista eventualele complicatii imunologice.

Tratamentul etiologic: Penicilina reprezinta antibioticul de electie, inlocuit de

macrolide la persoanele alergice la penicilina. Tratamentul simptomatic: consta in
administrarea de antitermice (aspirina, paracetamol) si capilarotone (vitamina C,

rutin, troxevasin). Dezinfectia nazo-faringiana este importanta, utilizandu-se

faringosept si instilatii nazale cu colargol. Boala determina o imunitate solida, bazata

pe anticorpi (antitoxica).

25