Liceul Teologic Penticostal Betel - ORADEA

REFERAT
Streptococul

Realizat de: Teușdea Adelina-Tania

AMG IB

Streptococii sunt coci sferici, pretențioși nutritiv, Gram-pozitivi, care formează perechi sau

lanțuri în cursul diviziunii celulare. Sunt imobili și nesporulați, unele specii au capsulă. Cresc bine la
presiuni reduse ale oxigenului, unele specii chiar în prezența de 5% CO2. Sunt catalază și
oxidază negativi, majoritatea sunt hemolitici. Descompun glucoza cu formare de acid lactic și
fără eliberare de gaz.

Clasificarea familiei Streptococcaceae a suferit numeroase și repetate remanieri în special

după aplicarea metodelor de biologie moleculară.
Clasificarea streptococilor se poate face pe baza mai multor criterii:
a) morfologia coloniilor și .hemoliza produsă pe agar-sânge;
b) specificitatea serologică a substanțelor specifice de grup și de tip;
c) reacțiile biochimice;
d) rezistența la factori fizici și chimici;
e) diferite caracteristici ecologice.

În activitatea curentă se impune utilizarea a 2 criterii de clasificare: aspectul hemolizei pe agar-

sânge și clasificarea antigenică Lancefield. O viziune comprehensivă asupra streptococilor este
obținută prin coroborarea datelor referitoare la aspectul hemolizei, caracteristicile antigenice Lancefield
și aspectele filogenetice intragen.
După aspectul hemolizei, streptococii se clasifică în următoarele categorii:
1. streptococi β-hemolitici: zonă clară de hemoliză completă în jurul coloniei, apărută ca
efect al acțiunii hemolizinelor produse de germen;
2. streptococi α-hemolitici: zonă de hemoliză verzuie, incompletă datorată producerii de
peroxid de hidrogen;
3. streptococi α’: zonă de hemoliză alfa înconjurată de o zonă îngustă de beta-hemoliză;
4. streptococi nehemolitici.
Clasificarea antigenică a fost introdusă de Rebecca Lancefield (1933) și are drept criteriu de
clasificare prezența polizaharidului C în peretele celular. Acest polizaharid este un antigen cu
specificitate de grup fiind prezent la toate grupele de streptococi cu excepția grupei D la care este
înlocuit cu acid glicerofosforic.

Conform clasificării Lancefield streptococii se împart în următoarele categorii:

1. streptococi grupabili încadrați în 20 de grupe serologice notate cu A – H și K – W;

2. streptococi negrupabili, care nu au antigenul de grup, unde se încadrează Streptococcus pneumoniae

și majoritatea streptococilor comensali ai mucoasei oro-faringiene și bucale.

În raport cu patogenitatea streptococii se împart în:

1.streptococi patogeni
2.streptococi condiționat sau accidental patogeni.

Un alt criteriu de clasificare al streptococilor este cel filogenetic realizat pe baza analizelor

efectuate prin metode ale biologiei moleculare, conform căruia s-au conturat 6 grupări de specii în
cadrul genului Streptococcus. Amintim în cadrul acestor grupuri filogenetice doar speciile cu implicații
în patologia umană:
I. Grupul piogenic
II. Grupul anginosus
III. Grupul mitis
IV. Grupul salivarius
V. Grupul bovis
VI. Grupul mutans

CARACTERE GENERALE

Habitat
Sunt larg răspândiți în natură, găzduiți de om și diverse animale. Unii fac parte din microbiota
indigenă a tractului respirator, digestiv și genital; alții sunt asociați cu afecțiuni umane importante
datorate parțial infecției streptococice și parțial răspunsului imun al gazdei.

Caractere de cultură
Cei mai mulți streptococi cresc pe medii solide și formează colonii mici, cu diametrul de 1-
2 mm. Streptococul piogen beta-hemolitic de grup A, formează colonii punctiforme.
Tulpinile necapsulate formează colonii S („glossy”), mici, rotunde, opace, strălucitoare.
Speciile care produc material capsular deseori dau naștere coloniilor mucoide (de tip M),
rotunde, strălucitoare, cu tendință la confluare. Acestea devin colonii „matt” adică turtite, cu suprafața
mamelonată, contur neregulat (colonii R) datorită lizării acidului hialuronic capsular.
Cei mai mulți streptococi sunt aerobi, facultativ anaerobi. Necesitățile nutritive variază mult în
funcție de specie. Streptococii implicați în patologia umană sunt în general germeni pretențioși,
necesitând o varietate de factori de creștere, motiv pentru care se cultivă pe geloză-sânge cu sânge de
berbec sau de cal.
Caractere biochimice
Unul dintre caracterele biochimice importante este reprezentat chiar de producerea hemolizei.
Alte caractere biochimice utile i în identificarea streptococilor sunt: sensibilitatea la vancomicină, la
bilă, hidroliza esculinei, toleranŃa la sare, hidroliza L-pyrolidonyl-β-naphtylamidă (PYR),
sensibilitatea la bacitracină, la optochină i la sulfametoxazol-trimetoprim, producerea unei proteine
difuzibile care acŃionează sinergic cu beta-hemolizina stafilococică determinând liza complet ă a
hematiilor din mediul de cultură (testul CAMP) etc.
Rezistența față de factorii fizici și chimici
Pot supraviețui în secreții faringiene uscate, la temperatura camerei și întuneric timp de câteva
săptămâni. Streptococul piogen este distrus în 30 de minute la 56°C căldură umedă. Deoarece nu sunt
sensibili la acțiunea coloranților de tipultrifenil-metan, cristalul violet poate fi utilizat în mediile
selective. Este sensibil la antisepticele și dezinfectantele uzuale.

PATOGENIE. BOALA LA OM

Streptococii sunt potențial implicați într-o mare varietate de boli. În principal patogenitatea lor

se datorează multiplicării și capacității de invazivitate. Proprietățile biologice ale microorganismelor
infectante, natura răspunsului gazdei și poarta de intrare a infecției au o mare influență asupra tabloului
patologic. Infecțiile streptococice ar putea fi grupate astfel:
Streptococcus pyogenes
Boli invazive datorate streptococilor piogeni
Tabloul clinic este determinat de poarta de intrare. În fiecare caz poate apărea o extindere
rapidă și difuză a infecției de-a lungul căilor limfatice, însoțită de o supurație minimă. Infecția se poate
extinde la nivel circulator. În această categorie se pot include:
- Erizipelul, apărut atunci când poarta de intrare este reprezentată de tegument, este
o dermo-epidermită edematoasă însoțită de febră și stare toxică. Localizat la față, trunchi sau membre
are evoluție favorabilă sub tratament cu penicilină și evoluție gravă în lipsa tratamentului.
- Febra puerperală care se dezvoltă în cazul unei infecții streptococice intrauterine.
Este o infecție iatrogenă cu evoluție extrem de gravă, frecvent cu evoluție mortală.
- Sepsisul streptococic.
Boli localizate:

-Faringita streptococică, cea mai obișnuită infecție datorată streptococilor beta-hemolitici. 

-Scarlatina

- pneumonia
-Impetigo streptococic reprezintă o infecție locală a straturilor superficiale ale pielii, în special la
copii. Se mai cunoate și sub denumirea de „bube dulci”. Este foarte contagioasă, apare mai ales la copii
sub 5 ani sub forma unor vezicule care devin pustule și apoi se acoperă cu cruste. Localizarea leziunilor
este cu precădere pe față și extremități unde persistă timp îndelungat în lipsa unui tratament adecvat.
Bolile poststreptococice
Cuprind reumatismul articular acut (RAA), glomerulonefrita acută poststreptococică (GNA),
coreea Sydenham, eritemul nodos, afecțiuni care se datorează sensibilizării la antigene streptococice și
apariției de autoantigene.
Streptococcus agalactiae
Poate determina infecții neonatale, implicat fiind mai ales serotipul III datorită conținutului mare
de acid acetilsiacilic și infecții la adult.
Infecțiile nou-născutului:
- infecii precoce
Apar în primele 5 zile de viață ale nou-născutului, contaminarea acestora fiind posibil intrauterin
sau în timpul travaliului de la mame colonizate vaginal cu Streptococcus agalactiae. Sunt implicate
serotipurile Ia, Ib, II, III. Copilul prezintă infecție pulmonară gravă, septicemie de multe ori cu evoluție
gravă spre deces.
- infecții tardive
Apar, începând cu prima săptămână după naștere până la vârsta de 3 luni, transmise de
personalul de îngrijire sau de membrii familiei. Este implicat serotipul III și se manifestă ca
meningită purulentă.

Infecțiile adultului:
Sunt afectate persoane tarate (diabetici, vârstnici ) care pot prezenta meningite, endocardite,
infecții urinare.
 În timpul nașterii, la femeia colonizată vaginal cu Streptococcus agalactiae se poate instala o
endometrită febrilă cu diseminare sanguină și localizare secundară endocardică sau meningeală.

EPIDEMIOLOGIE. PREVENIRE. CONTROL

Așa cum am prezentat mai sus, mulți streptococi fac parte din flora microbiană
umană normală și pot fi implicați patologic atunci când se stabilesc în zone ale corpului unde nu se
găsesc în mod normal (de exemplu la nivelul valvelor cardiace).

Sursa de infecție în cazul streptococilor beta-hemolitici de grupA este de regulă o

persoană purtătoare sau o persoană care are o infecție clinică ori subclinică. Transmiterea se
realizează prin picături de secreție naso-faringiană, salivă, contact cu leziuni cutanate.
Pentru a preveni accidentele legate în special de contaminări și infecții streptococice în urma
intervențiilor chirurgicale pe tractul respirator, gastrointestinal și urinar care conduc la apariția unei
bacteriemii, la persoanele care prezintă probleme valvulare cardiace cunoscute se
administrează antibiotice în scop profilactic.
Procedurile de control în ceea ce privește infecțiile streptococice sunt dirijate în principal spre
sursa umană, constând în identificarea și terapia antimicrobiană precoce a infecțiilor respiratorii și
cutanate cu streptococi de grup A și în profilaxia cu antibiotice antistreptococice la persoanele care au
suferit un atac de RAA.

Pentru Streptococcus agalactiae sursa de infecție este umană, transmiterea fiind realizată de la

mamă la copil fie vertical, fie orizontal, iar la adulți prin contact apropiat, chiar și prin contact sexual.
Profilaxia constă în depistarea colonizării vaginale cu Streptococcus agalactiae a gravidei urmată de
vaccinarea acesteia cu vaccin polizaharidic capsular, administrare de ampicilină în perfuzie în timpul
nașterii și de ampicilină nou-născutului în primele ore de viață.