CAPITOLUL II

EVALUAREA NEVOILOR DE PROMOVAREA

SĂNĂTĂğII LA NIVELUL COMUNITĂğII

Sociolog drd. Marian Matei

SCOP
Scopul acestui capitol este de a contribui la aprofundarea
cunoútinĠelor, rolului úi importanĠei pe care o are acest proces în
succesul intervenĠiilor în promovarea sănătăĠii.

II.1. CONCEPTUL DE COMUNITATE

Ca reflectare perfectă în practică a principiilor democraĠiei

participative, autorităĠi, instituĠii media úi ale sectorului non-guvernamental,
persoane úi diferite instituĠii promovează, implementează, dezvoltă úi susĠin
împreună programe, proiecte sau intervenĠii la nivel macro- úi micro-social,
legitimate de aceleaúi valori; toleranĠă, pluralism valoric, egalitate, partici-
pare publică, sănătate publică, civism etc.
ComunităĠile se nasc sau se definesc, se regăsesc sau se dezvoltă
continuu într-un spaĠiu unde criteriile identitare se ancorează în spaĠii istorice,
realităĠi socio-economice, structuri culturale úi idealuri în schimbare.
Un astfel de context complex conduce la structuri comunitare deri-
vate, în care variaĠia mare a unui pattern general valabil determină
intervenĠii sociale fundamentate pe o cunoaútere temeinică a grupului Ġintă úi
ajustate continuu pe parcursul intervenĠiilor.
De aceea, instituĠiile care acĠionează la nivel comunitar prin proiecte
úi programe ar trebui să cunoască elementele constitutive ale teoriei progra-
melor sociale úi să-úi deruleze activităĠile conútiente de impactul progra-
mului, pe termen mediu úi lung, la nivelul întregii comunităĠi.
Măsura unei schimbări este dată mai ales de dimensiunea participării
úi implicării active a participanĠilor, implicit a grupurilor Ġintă, la această
schimbare. Numai aúa se poate vorbi de dezvoltare comunitară, de capa-
citate instituĠională crescută, de practici pozitive úi mai ales de programe úi
intervenĠii eficiente.

17
 NOğIUNI LEGATE DE COMUNITATE
Ce este de fapt o comunitate úi ce caracteristici are ea?
De cele mai multe ori, când facem referire la termenul de comunitate
ne gândim la delimitările spaĠiale de genul sat-oraú sau la ceea ce înseamnă
cartierul sau vecinătăĠile. Comunitatea poate fi definită úi după alte criterii,
altele decât cele geografico-spaĠiale. Putem defini comunităĠile plecând de la
distincĠii lingvistice, religioase sau culturale. Fiecare dintre noi poate fi parte
din mai multe comunităĠi în acelaúi timp. Totuúi trebuie să luăm în
considerare faptul că nu toĠi cei care populează un anumit areal aparĠin în
mod automat unei comunităĠi. Tipul de relaĠii pe care un individ le are cu
ceilalĠi (legăturile afective cu „locurile“) definesc pentru fiecare individ
apartenenĠa sau non-aparteneĠa lui la o comunitate.
Pe scurt, comunitatea este o unitate spaĠială sau teritorială de
organizare socială în care indivizii au un sens al identităĠii úi apartenenĠei
exprimate de relaĠii sociale continue.
Deci, elementele-cheie care definesc comunitatea sunt:
- Situarea în spaĠiu (poziĠia geografică);
- Preocupările comune;
- CredinĠa în aceleaúi valori culturale, idealuri/preocupări úi norme
împărtăúite de membrii comunităĠii.
Cele două întrebări care ajută la identificarea unei comunităĠi sunt:
- Unde este situată?
- Ce preocupări/idealuri comune au membrii comunităĠii?
Dezvoltând ideea, comunitatea poate fi privită ca "o formă complexă
de organizare umană aflată la graniĠa dintre formal úi informal, concretizată
prin relaĠii sociale/interpersonale, stabilite între persoane care ocupă un
spaĠiu precizat úi între care s-a creat o concordanĠă de:
- Valori, atitudini (grijă socială, apartenenĠă, cooperare, responsa-
bilitate);
- Limbă;
- TradiĠii;
- Interese comune (bunăstare, sprijin, interese concrete de dezvoltare
a infrastructurii, lucrări publice);
- Modele comportamentale (întrajutorare, voluntariat);
- AcĠiune;
- Identitate (organizare în jurul unui principiu cultural-valoric, etnic).
ComunităĠile sunt grupuri de persoane care locuiesc în acelaúi spaĠiu
geografic, cu membri care au comportamente diferite, care au un limbaj úi
tradiĠii comune úi ale căror interese úi identitate cultural- valorică sunt
asemănătoare.

18
 Dar, într-o comunitate pot apărea úi subgrupuri. Ceea ce le diferen-
Ġiează pe acestea de restul comunităĠii este prezenĠa sau absenĠa unei anu-
mite caracteristici legate de gradul de úcolarizare, etnie, vârstă etc. Acestea
sunt alcătuite din persoane care aparĠin unor clase sau grupuri sociale,
vârste, úi ambelor sexe.
În cadrul comunităĠii există diferite nivele ale relaĠiilor sociale cum
ar fi:
- Contactele umane;
- InteracĠiunile sociale;
- ReĠelele sociale.
În interiorul acestor nivele se regăsesc diferite tipuri de manifestare
ale relaĠiilor sociale propriu-zise. Acestea sunt:
- Sociabilitatea;
- Socialitatea;
- Conflictele sociale.

Caracteristica predominantă a relaĠiilor sociale este dată de manifes-

tarea la nivel individual, iar apoi de grup a unor sentimente de ingroup sau
outgroup, bazate pe nevoi, interese, aspiraĠii ale indivizilor sau grupurilor.
Comunitatea se află la graniĠa dintre formal úi informal. Această
caracteristică este dată de diferitele grupuri ce acĠionează într-o comunitate,
aúa-numiĠii "actori sociali".
Ei sunt cei ce iau deciziile cu privire la starea comunităĠii sau care
influenĠează membrii comunităĠii în modul lor de a se comporta.
Pe de o parte, trebuie luate în considerare instituĠiile úi reprezentanĠii lor
(actorii instituĠionali/persoanele oficiale):
- primăria (primarul, secretara);
- poliĠia;
- dispensarul medical (medicul de familie, asistenta medicală);
- biserica (preotul);
- úcoala úi grădiniĠa (profesorul, educatorul);
- biblioteca úi căminul cultural;
- Autoritatea JudeĠeană de Sănătate Publică prin reprezentanĠii săi în
unele localităĠi: medic, asistentul medical comunitar, mediatorul sanitar,
asistentul social;
- organizaĠiile non-guvernamentale (ONG-uri);
- agenĠii economici.
Pe de altă parte, intervin actorii individuali. Ei sunt acei lideri
informali, persoane care, fără să ocupe vreo funcĠie în administraĠie sau alt
organ instituĠional, au capacitatea de a influenĠa membrii comunităĠii - de

19
exemplu, cei cu un nivel de studii mai ridicat sau cu o stare materială mai
bună decât ceilalĠi membri ai comunităĠii sau cei mai în vârstă.
Nu trebuie să se înĠeleagă că cele două categorii sunt în opoziĠie una
faĠă de cealaltă! Dimpotrivă, în cazul dezvoltării comunitare, ceea ce asigură
succesul unui proiect (ducerea lui la bun sfârúit) este tocmai o bună
colaborare a tuturor actorilor sociali implicaĠi.
Dar, de unde se útie cum acĠioneză aceste grupuri de interes?
Întotdeauna, pentru a-i identifica pe cei ce pot influenĠa desfăúurarea unui
proiect comunitar (úi nu numai!), este bine de găsit răspunsurile la
următoarele întrebări:
1. Cine ia deciziile?
2. Cine îi influenĠeză pe cei care iau deciziile?
3. Ce persoane/instituĠii/organizaĠii oferă finanĠare?
4. Cine altcineva ar putea oferi finanĠare?
5. Cine altcineva ar putea oferi alte resurse?
6. Cine este o persoană influentă în comunitate?
7. Cine / ce instituĠii sau organizaĠii poate / pot reprezenta un
obstacol?
ùi, de fiecare dată, trebuie avut în vedere răspunsul la o a opta
întrebare:
8. Care dintre persoanele pe care le cunosc mă poate ajuta să
întâlnesc pe unul din cei de mai sus?
Organizarea administrativ-teritorială din România operează cu patru
tipuri de comunităĠi (d.p.d.v. teritorial) úi anume, municipiu, oraú, comună, sat.

II.2. NOğIUNEA DE PROBLEMĂ COMUNITARĂ

Problema comunitară este problema în jurul căreia urmează să fie

concentrate atenĠia úi eforturile comunităĠii. În această situaĠie, alegerea ei
din multitudinea problemelor care pot fi identificate în interviurile din uúă în
uúă este un proces foarte important.
Stabilirea priorităĠilor se face de către comunitate úi nu de către “specialist”.
Rolul acestuia este acela de a se asigura că analiza problemelor se
face prin participarea tuturor membrilor comunităĠii úi luându-se în calcul
toate implicaĠiile posibile. Lucrătorul comunitar propune doar o metodolo-
gie de analiză a problemelor úi implicaĠiilor lor pe baza unei evaluări a
nevoilor, fără a aduce argumente pro sau contra uneia dintre problemele
analizate.

20
 Alegerea unei anumite probleme dintr-o serie mai largă presupune
un proces cu mai multe etape - evaluarea, ierarhizarea, înĠelegerea úi analiza
problemelor.
Termenul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaĠie pe
care mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de
rezolvat, dificilă, care creează disconfort úi care cere o soluĠionare/ rezolvare
imediată. Este necesar să cunoastem nu numai “ comunitatea”, dar úi
comunitatea văzută de cei nou veniti, de membri ai grupurilor minoritare, de
cei cu orientări sexuale diferite etc. Diferite grupuri vor prefera diferite
tipuri de ajutor. De exemplu, adolescentele însărcinate vor căuta mai întâi
ajutor în reĠeaua de suport informal (familie úi prieteni). Într-o comunitate
care nu este omogenă din punct de vedere etnic este esenĠială înĠelegerea
valorilor úi realităĠilor politice úi economice care aparĠin comunităĠilor
etnice. În lipsa acesteia se poate ajunge la identificarea unor probleme care
de fapt nu sunt privite ca atare de către comunitatea respectivă sau la
elaborarea unor viziuni úi programe care nu Ġin seamă de specificul etnic.
Exemple de probleme ale unei comunităĠi: sărăcia, consumul de droguri, rata
ridicată a abandonului úcolar, poluarea apei úi a aerului, servicii medicale
insuficiente în mediul rural, violenĠa domestică etc.
În concluzie, problemele sociale generează nevoi sociale ce impun
organizarea de servicii sociale în cadrul unei comunităĠi.

ASUMAREA COMUNITARĂ A PROBLEMELOR

Se realizează atunci când actorii vieĠii comunitare colaborează pentru
soluĠionarea unei probleme specifice, sau pentru a aborda o problemă de
importanĠă mai mare, care priveúte condiĠiile de viaĠă ale comunităĠii locale sau
ale unei părĠi a acesteia. Nevoia de intervenĠii integrative reiese din necesitatea
de a lua în considerare individul în mod global, acĠionându-se asupra factorilor
care stimulează sănătatea individuală, familială úi comunitară.
Atât profesioniútii cât úi membrii comunităĠii trebuie să-úi pună în
joc elementele specifice, pentru că adesea calitatea rezultatelor depinde de
întrepătrunderea lor úi de natura colaborării (voluntariatul).

IERARHIZAREA PROBLEMELOR
Un aspect esenĠial este: cum afli care este cea mai importantă
problemă a comunităĠii?
În acest sens, se poate spune că cea mai importantă problema este:
- problema care a fost indicată de cei mai mulĠi dintre membrii
comunităĠii. Ceea ce este important va fi semnalat de aproape toate
persoanele intervievate;
21
 - prima problemă la care se referă membrii comunităĠii atunci când
sunt întrebaĠi. Ceea ce este important va fi semnalat înaintea aspectelor mai
puĠin relevante.
O metodă utilă din acest punct de vedere este notarea problemelor
indicate de fiecare persoană cu care aĠi stat de vorbă. În final, analizând
toate răspunsurile astfel obĠinute, veĠi avea o reprezentare clară a proble-
melor apărute în cadrul comunităĠii úi a importanĠei lor.
Dintre toate, problemele a căror rezolvare are gradul cel mai înalt de
utilitate sunt cele ce prezintă un grad mare de interes pentru comunitate,
acestea fiind problemele capabile să coalizeze comunitatea úi să o determine
să acĠioneze.

ÎNğELEGEREA PROBLEMELOR
Unul dintre cele mai importante elemente în pregătirea proiectului îl
constituie punctul de plecare: definirea problemei úi analiza acesteia.
Multe proiecte de dezvoltare comunitară nu se ridică la înălĠimea
obiectivelor lor sau eúuează complet din cauza faptului că problema pe care
caută să o rezolve:
• Nu este bine definită sau înĠeleasă.
• Nu este percepută ca fiind o problemă de către un număr suficient
de mare de persoane.
• Poate avea la origine cauze complexe de care nu s-a Ġinut seama în
elaborarea planurilor úi care nu vor fi, deci, avute în vedere de strategia
aleasă.
Faptul că aúa se întâmplă se datorează câtorva motive previzibile:
- deseori, programele úi strategiile sunt astfel concepute încât să corespundă
dorinĠelor organizatorilor sau donatorilor úi nu reprezintă rezultatul unei
evaluări reale a necesităĠilor;
- chiar dacă problema identificată reprezintă o prioritate a populaĠiei
afectate, neglijăm deseori analizarea în profunzime a multiplelor ei cauze
fundamentale. Aceasta face ca soluĠiile alese să poată trata un aspect al
problemei, dar să nu poată rezolva problema în totalitate sau, mai rău, să
genereze alte probleme.
Pentru a evita producerea unor astfel de erori e bine să se răspundă
mai întâi la o serie de întrebări referitoare la acĠiunea de identificare a pro-
blemelor:
1) Cine spune că este o problemă?
Dacă o campanie de sprijin caută să antreneze femeile în efortul de
organi-zare comunitară pentru rezolvarea unei probleme atunci acestea sunt
persoanele care trebuie să definească problema.

22
 2) Pe cine afectează această problemă?
Cei care sunt cel mai direct afectaĠi de o problemă sunt úi cei care au
cel mai mult de câútigat de pe urma unei soluĠii: prin urmare, ei au o mare
importanĠă pentru eforturile organizatorice pe care le desfăúuraĠi.
3) Care ar fi soluĠia dorită de cei confruntaĠi cu această
problemă?
Putem presupune că, din cauza faptului că un grup de persoane
confruntate cu o problemă sunt neútiutoare de carte sau pasive, aceste
persoane nu útiu cum să îúi rezolve problema. Aceasta este o presupunere
greúită. Oamenii útiu care este genul de soluĠii care le-ar fi de cel mai mare
folos. Deúi s-ar putea să fie bine intenĠionată sau mai rapidă, decizia unui
organizator din afara comunităĠii ar putea fi inaplicabilă celor cărora le este
destinată.
Mai mult decât orice, este importantă antrenarea comunităĠilor sau a
grupurilor cu care se lucrează în definirea úi analizarea problemei, deoarece
acesta este primul pas în dezvoltarea unei conútiinĠe civice. ÎnĠelegerea
cauzelor structurale ale problemelor existente constituie primul pas
important în direcĠia opusă apatiei sau autoblamării care descurajează
acĠiunea.

II.3. TIPURI DE NEVOI

Conceptul tradiĠional de nevoie se referă la diferenĠa dintre starea

existentă úi cea dorită a statusului de sănătate. Această diferenĠă devine
„nevoie” atunci când, potenĠial, poate fi privită sau ameliorată prin folosirea
serviciilor de sănătate, sau serviciilor sociale.
Termenul de nevoie desemnează necesităĠile umane fundamentale,
care, dacă nu sunt satisfăcute, produc neplăceri persoanei úi împiedică
participarea socială deplină a acesteia.

STRUCTURI CONCEPTUALE
Nevoile diferă de dorinĠe deoarece dorinĠele sunt exclusiv indivi-
duale úi subiective, în timp ce nevoile pot fi determinate în mod obiectiv.
Clasificarea lui Bradshaw (1972) identifică patru tipuri de nevoi
umane: normative, comparative, simĠite úi exprimate.
Nevoile normative sunt acele nevoi identificate în acord cu o normă
stabilită în general de specialiúti. Aceste nevoi sunt definite de un observator
extern.

23
 El sugerează că indiferent de ce intenĠionează cineva să facă în
legătură cu anumite deficienĠe legate de sănătate, acestea există úi pot fi
descrise (ex: fracturi, lipsa imunizării etc.). Acest concept identifică o terĠă
parte: experĠii úi/sau profesioniútii din domeniu. DiferiĠi profesioniúti pot
avea opinii diferite despre acelaúi aspect legat de sănătate/boală. Apar
întrebări referitoare la cine ar trebui să fie considerat „judecătorul legitim”
sau dacă fiecare are un rol legitim în acest proces, care este acel rol?
(Vlădescu C, 2002).
Nevoile comparative sunt acele nevoi care apar în urma comparaĠiei
pe care o face persoana între sine úi alte grupuri pe care nu le consideră a fi
aflate în nevoie. Se stabilesc/definesc prin studierea caracteristicilor
populaĠiei ce beneficiază de anumite servicii. Conform acestui concept
atunci când există populaĠii cu caracteristici similare, dar care nu primesc un
anumit serviciu medical, ele sunt în situaĠia de a avea o nevoie de sănătate.
Nevoile simĠite sunt acele nevoi pe care simt oamenii că le au, iar
cele exprimate sunt acele nevoi care devin cereri, despre existenĠa cărora se
útie. Nu toate nevoile simĠite sunt úi nevoi exprimate, deoarece oamenii nu
úi le fac cunoscute din cauza inegalităĠii de putere úi status.
Nevoia simĠită este deseori echivalentă dorinĠei. Astfel când se eva-
luează nevoile pentru un anumit serviciu de sănătate, cetăĠenii sunt întrebaĠi
dacă ei consideră că au nevoie de respectivul serviciu. Dar acest răspuns
poate fi influenĠat de mulĠi factori, unul dintre ei fiind auto-percepĠia úi
cunoaúterea care ar fi probabilitatea ca cineva să solicite ceva dacă nu este
conútient de existenĠa unei probleme de sănătate.
Nevoile depind atât de societatea în care trăieúte individul, cât úi de
modul în care acesta îúi satisface nevoile comparativ cu ceilalĠi membrii ai
societăĠii.
Nevoile exprimate (sau cerere) sunt nevoile resimĠite puse în
acĠiune/operaĠionalizate. Cererea reprezintă folosirea unui serviciu de către
consumator. Cererea este influenĠată de de numeroúi factori dar cel mai
important este disponibilitatea fizică a serviciilor alături de prezenĠa sau
absenĠa unor bariere în calea folosirii serviciilor respective.
Nevoile sunt relative la societatea în care trăieúte individul deoarece
resursele care sunt necesare pentru satisfacerea acestora depind de
circumstanĠele fizice úi sociale existente. De asemenea, satisfacerea nevoii
este determinată úi de modul de funcĠionare al societăĠii respective, de tipul
de mijloace pe care le are individul la dispoziĠie pentru satisfacerea nevoilor.
În plus, Titmuss (1963) arată că situaĠia în care apar anumite nevoi úi sunt
recunoscute ca atare se schimbă de la o perioadă la alta, nevoile fiind
relative deci úi la perioada de timp luată în considerare.

24
 În sfera nevoilor umane de bază, Doyal úi Gough (1991), includ
sănătatea fizică úi autonomia, înĠelegând prin autonomie „capacitatea de a
face alegeri fiind informat despre ceea ce trebuie făcut úi despre modul în
care trebuie făcut”. Pentru satisfacerea celor două nevoi considerate de bază
este necesară satisfacerea unor nevoi considerate de autori ca fiind
intermediare. Aceste nevoi intermediare sunt grupate la rândul lor în două
categorii: intermediari pentru satisfacerea nevoii de sănătate fizică (hrană
adecvată, apă curată, locuinĠă adecvată, mediu de muncă fără riscuri, mediu
fizic fără riscuri, îngrijire medicală adecvată) úi factori care contribuie la
autonomia emoĠională (securitate în copilărie, securitate fizică, securitate
economică, reĠea socială care asigură educaĠia úi un mediu emoĠional
securizant). La nivel populaĠional nevoia este reprezentată de suma nevoilor
individuale.

PROBLEMĂ DE

SĂNĂTATEA nu reprezintă doar SĂNĂTATE

NEVOILE nu reprezintă doar CERERI

EVALUAREA nu reprezintă doar RĂSPUNS

National Health Service Management Executive. Assessing health care needs.

Leeds: NHSME , 1991

Evaluarea nevoilor de sănătate reprezintă o abordare sistematică în

scopul stabilirii faptului că serviciile de sănătate folosesc toate resursele
pentru îmbunătăĠirea stării de sănătate a populaĠiei în cel mai eficient mod,
úi reducerea inegalităĠilor.
Acest lucru implică metode calitative, comparative úi epidemiologice
pentru a descrie problemele de sănătate ala populaĠiei; identificarea
inegalităĠilor în sănătate úi accesul la servicii úi determinarea priorităĠilor
pentru folosirea în mod eficient a serviciilor úi a resurselor alocate.

25
 Personalul medical
din spitale

AutorităĠile de
Medicina
sănătate
de familie

NEVOI DE
Beneficiari SĂNĂTATE Sectorul
neguvernamental

AgenĠii
guvernamentale Massmedia

AdministraĠia
publică locală

National Health Service Management Executive. Assessing health care needs.

Leeds: NHSME , 1991

II.4. PROCESUL DE EVALUARE A NEVOILOR COMUNITĂğII

Dezvoltarea programelor sociale, investiĠiile financiare úi umane pe

care le-au implicat, au dus la creúterea nevoii de evaluare, cu scopul
controlului calităĠii serviciilor/produselor, justificării investiĠiilor, analizei
efectelor úi impactului programelor sau aprecierea măsurii în care acestea au
servit la ameliorarea sau rezolvarea unei probleme.
Analiza comunităĠii este procesul de evaluare úi definire a nevoilor,
posibilelor bariere úi oportunităĠi úi resurse implicate în iniĠierea progra-
melor de sănătate comunitară. Acest proces îl întâlnim definit în mai multe
forme în literatura de specialitate ca diagnoză comunitară evaluarea nevoilor

26