Rahitismul la caini

Rahitismul este o osteopatie chimiodistrofica, malacica si hiperplazica prezenta la animalele

tinere, determinata de tulburarea metabolismultui fosfocalcic, caracterizata prin lipsa de mineralizare si
deformarea oaselor, la care se adauga si intarzieri in crestere. Boala se intalneste practic la toate speciile
de animale domestice, la mamifere, pasari, dar chiar si reptile si pesti.

Etiopatogeneza

Rahitismul este de fapt o tulburare generala a organismului, consecutiva unei dismineraloze

fosfocalcice, exteriorizata in special prin modificari osoase.

Astfel, oasele sunt insuficient mineralizate, au o consistenta si rezistenta scazuta si se

deformeaza. Slaba mineralizare a substantei osoase se datoreaza atat lipsei de depunere a sarurilor de
calciu si fosfor pe trama osoasa cat si a mobilizarii acestora de la nivelul osului deja format pentru a-si
mentine homeostazia. Tesutul osos, fiind supus permanent actiunii mecanice, datorita rolului oaselor in
statica si dinamica, va reactiona printr-o hiperplazie de tesut osteoid, direct proportionala cu
intensitatea actiunii mecanice, ducand la deformari ale oaselor.

Aportul fosfocalcic normal este conditia de baza pentru dezvoltarea normala a scheletului.
Aceasta presupune niveluri sanguine adecvate de Ca2+ si HPO4, realizabile numai in conditiile unui aport
cantitativ adecvat si in functie de specie, varsta si stare fiziologica.

Insuficienta de aport fosfocalcic de datoreaza in primul rand carentelor nutritionale din hrana
animalelor, dupa intarcare. Este posibil ca insuficientele de aport fosfocalcic sa se datoreze excesului
unuia dintre minerale (dar mai ales excesului de calciu) situatie frecvent datorata grijii exagerate a
proprietarilor de a preintampina osteopatiile.

Cartenta in vitamina D la sugari sau la puii nou-nascuti este de asemenea una din cauzele importante in
rahitism.

Organopatiile diverse, pot fi si ele cauze ale rahitismului, intre ele amintim:

-gastroenteropatiile dispeptice si/sau inflamatoare;

-parazitozele;

-hepatopatiile si nefropatiile.

De asemenea, disendocriniile intervin foarte probabil si in patogeneza rahitismului.

Cu privire la fiziopatologia generala a rahitismului sa specificam doar ca desi boala presupune

reducerea mineralizarii matriei de oseina, factorii etiopatogeni implica dereglari functionale si chiar
leziuni foarte diferite.

Astfel, in cazul carentei in calciu are loc stimularea persistenta a paratiroidelor, ceea ce, prin
secretia accentuata de PTH se va stimula activitatea osteoclastelor si deci va fi stimulata si resorbtia
osoasa.

In cazul carentei de fosfor paratiroidele nu sunt stimulate si deci aspectele de resorbtie osoasa
lipsec integral.
 In cazul carentei de vitamina D apare o resorbtie intestinala deficitara, dar si o depunere
insuficienta de minerale pe trama de oseina, ceea ce are drept urmare: subtierea extrema a corticalei
oaselor lungi care va corespunde cu reducerea rezistentei oaselor, acestea putand fi indoite fara a se
fractura, sau daca se produc fracturi, acestea sunt fara creitatie (asa numitele ,,fracturi in lemn verde”).

Datorita mentinerii in functie a sistemelor homeostazice fosfocalcice, rareori pot fi detectate

modificari biochimice sangvine ale concentratiei calciului.

In marea majoritate a cazurilor, calcemia este mentinuta in limite normale sau doar la limita
inferioara, dar fosfatemia este considerata scazuta, aspect intalnit nu numai in deprivarea de fosfor ci si
in celelalte forme etiopatogenetice de rahitism.

Un element important pentru diagnostic il constituie cresterea fosfatazei alcaline in circulatie

(fapt care atesta efortul organismului de a mentine homeostazia fosfocalcica).

Rahitismul la carnivorele domestice

Boala este o osteopatie chimiodistrofica frecvent intalnita la carnivorele domestice determinata

de tulburarea metabolismului fosfocalcic, caracterizata prin lipsa de mineralizare si deformarea oaselor,
la care se adauga si intarzierea in crestere datorita unei nutritii deficitare, reducerea expunerii la lumina
solara, vitezei mari de crestere la rasele mari si nu in ultimul rand incidentei mari a parazitismuli
intestinal.

Factorii etiopatogeni

Sunt predispusi la rahitism cainii de talie mare in special din rasa Ciobanesc German, Dog
German, Saint-Bernard etc.

O prima cauza este reprezentata de mamele carentate care nu pot asigura prin laptele matern
necesarul de calciu si fosfor.

O alta cauza incriminata frecvent este reprezentata de alimentatia cu lapte de la alta specie si
tot aici mai trebuie mentionata si alimentatia carentata in perioada de intarcare si imediat dupa.

La catei cauza majora a rahitismului o constituie carenta de vitamina D, pe fondul unei nutritii
dezechilibrate sai insuficiente in raport fosfocalcic.

Frecvent, rahitismul poate evolua secundar, fie ascaridiozei, fie gastroenteritelor.

Simptomatologia

Exprimarea clinica este elocventa: la nivelul metafizelor oaselor lungi se pot observa ingrosarile
caracteristice determinate de insuficienta mineralizare si membrele anterioare si/sau membrele
posterioare pot lua aspectul caracteristic de ,,coate de vaca”/aplomb in ,,X” sau ,,O”/,,calcatura de urs”.

Initial se constata dificultati in deplasare, dureri articulare si intarziere in crestere. Relaxarea

ligamentelor coloanei vertebrale provoaca lordoza, la care se adauga si ptoza abdominala, implicand si
aspectul de ,,abdomen de batracian”. In mod repetat s-a constatat aparitia manifestarilor de
alotrichofagie. Foarte frecvent pacientii prezinta ascaridioza, uneori masiva, sau sunt in convalescenta
dupa gastroenteropatii.

Radiologic se constata:

-dimensiuni exagerate ale metafizelor;

-aspectul de ventuza al metafizelor;

-corticala extrem de redusa si opacitate scazuta a oaselor in totalitate.

Umoral

In cazul carentei in vitamina D:

-calcemia scade progresiv;

-fosforemia se reduce moderat.

In cazul hipofosforozei (rar intalnita la caine) fosforemia scade in raport cu gradul deficitului, in timp ce
calcemia creste.

Diagnosticul se bazeaza pe semnele clinice, modificarile scheletului, varsta animalului si

modificarile aparute la nivel umoral, impreuna cu un eventual examen radiologic.

Pentru a se face diagnosticul diferential fata de hiperparatiroidism se recomanda si exameul

biochimic al sangelui.

Prevenirea si terapia

Prevenirea rahitismului la cateii din rasele grele presupune administrarea metafilactica de

preparate ce contin calciu, fosfor si vitamina D. Astfel, se recomanda Cedecalcin, Reminerol, in doze in
functie de talie.

Curativ se recomanda: acoperirea necesarului de Ca si P, expunerea animalelor la lumina solara

pentru sinteza vitaminei D. Se administreaza doze-depozit de vitamina D: 300.000-600.000 U.I., in
functie de talia animalului cu repetarea la 10-14 zile.