Caractere comparative între segmentele tubului digestiv la cabaline

(după Jaquot şi Bars, citaţi de Soltner)

LUNGIME CAPACITATE
Segmentul R
digestiv Medie Relativă Medie Relativă
(m) (%) (L) (%)

Stomac - - 15-18 8.5

Intestin subţire 22 75 64 30 1/11
-
Cecum 1 4 30-35 16
Marele colon 3-4 11 80-90 38
1/12
Micul colon şi rect 3 10 15 7
TOTAL 30 100 200-210 100
 Alimentația cabalinelor

Cabalinele = erbivore cu particularităţi digestive morfo-fiziologice care permit o

bună digestie a nutreţurilor bogate în celuloză

GURA ȘI DINȚII
buzele: mobilitate foarte mare (servesc la prehensiune);
limba: dezvoltată, are vârful lăţit şi este foarte mobilă;
formula dentară permanentă: incisivi: 3/3, canini: 1/1 (2), premolari: 4/3,
molari: 3/3  selenodont-heterodont (diferenţiată după funcţii: I, C, PM, M);
Caractere: incisivi puternici (atât pe maxilar, cât şi pe mandibulă), canini
puternic dezvoltaţi la mascul şi molari care le conferă o capacitate masticatorie
deosebită; barele sunt bine dezvoltate.

FARINGELE
formă de tub alungit cu orificiu esofagian delimitat de arcul caudal constituit
prin unirea cutelor faringo-palatine foarte dezvoltate.
ESOFAGUL

are două zone de îngroşare – anterior spre origine şi posterior spre stomac
şi două stricturi – cranială şi caudală;

mucoasă internă împărţită în două zone net delimitate:

în fundul de sac stâng – mucoasă de tip esofagian, albă, lipsită de glande;
în fundul de sac drept – mucoasă de tip gastric – digerantă; are culoare roz-
violaceu şi prezintă o mulţime de orificii ale glandelor digestive din submucoasă;

orificiul cardiei strâmt (situat pe mica curbură în stânga) prezintă o cută

circulară mucoasă care pătrunde în interiorul stomacului; aceasta nu permite
returnarea conţinutului stomacului în esofag: calul nu poate să vomite;
orificiul piloric larg deschis, cuta mucoasă este direcţionată spre duoden,
lucru ce favorizează pasarea facilă a conţinutului gastric înspre duoden; astfel,
datorită volumului gastric redus, în timpul unui tain stomacul se goleşte de 2-3
ori, pe măsură ce alimentele ajung aici (dacă socotim că un cal ingerează 6 kg
fân pe tain, la care se adaugă 20-25 litri de salivă).
CECUMUL
formă de buzunar (diverticul) mai accentuat decât la bovine; boselat;
are un volum foarte mare la cal, comparativ cu alte specii.

COLONUL
porţiune a intestinului lungă de 3-4 m (20-90 l);
este repliat de 2 ori – având 4 părţi;
are şi o parte liberă – colonul flotant;
micul colon, împreună cu rectul, au o lungime medie de 3 m şi o
capacitate de 15 l.

RECTUL
(ca porţiune terminală) este legat de anus.
 Repartiția volumetrică pe segmente
(tub digestiv erbivore nerumegătoare) – după Colin

Stomac 17,96 8,5

Intestin subţire 63,82 30,2
Cecum 33,54 15,9 1/12
Intestin gros 96,02 45,4
TOTAL 211,34 -
RECAPITULARE:

 tubul digestiv are capacitate mică în raport cu talia calului;

 buze dezvoltate şi mobile, dinţi incisivi cu rol important în prehensiunea
şi secţionarea hranei;
 nutreţurile concentrate şi furajele fibroase mărunţite sunt preluate şi
aduse în gură cu buzele şi limba;
 masticaţia este energică (muşchii obrajilor şi limbii sunt puternici);
nutreţurile mărunţite sunt trecute de mai multe ori printre tablele dentare;
 stomacul reprezintă aprox. 7,5% din volumul tubului digestiv (½ din
volumul cecumului și ¼ din volumul intestinului subţire);
 stomacul este permanent plin (cu un volum mic);
 pasajul gastric este rapid şi digestia enzimatică gastrică are durată
scurtă;
 în timpul consumului de hrană, stomacul se goleşte de câteva ori (numai
o parte din hrană rămâne în stomac).
 fibroasele şi suculentele se stratifică pe marea şi mica curbură, iar
concentratele în centru (motiv pentru care se recomandă adăparea
înaintea administrării concentratelor, pentru a facilita digestia lor);
 în stomac se realizează mai mult mărunţirea nutreţurilor decât digestia
chimică;
 digestia enzimatică în intestinul subţire este intensă şi are durată lungă;
 intestinul gros = 38-48% din volumul tubului digestiv;
 activitatea bacteriană în digestie: intensă şi de durată mare, în intestinul
gros; cecum foarte bine dezvoltat, constituie o nişă ecologică digestivă,
asemănătoare rumenului de la poligastrice: sub acţiunea enzimelor
bacteriene se realizează digestia celulozei (C.U.D.= până la 50%);
 în cecum, bacteriile sintetizează substanţe nutritive, mai ales vitamine;
 evacuarea dejecţiilor începe la 21-24h de la ingestia nutreţurilor;
 pasajul hranei prin tubul digestiv durează 4-5 zile.
RECOMANDĂRI:

 raţii cu volum mai redus formate din: fânuri şi nutreţuri concentrate,

nutreţuri verzi şi suculente de iarnă;
 administrarea raţiei: în trei tainuri (unii autori recomandă ~8 tainuri);
 o importanţă deosebită o are prepararea nutreţurilor: furaje tocate
administrate singure sau în amestec cu concentrate; se pot folosi şi
preparate precum mashurile;
 când caii sunt la păşune: căutarea hranei şi masticaţia durează până la
19 ore, din care ziua 50-70% şi noaptea – restul timpului (30-50%);
în cazul hrănirii la iesle: ingestia concentratelor se face rapid (10-20
minute/kg), iar a fânurilor se face mai lent (40-55 minute/kg);
capacitatea de ingestie: după natura nutreţului, starea de preparare a
acestuia şi starea fiziologică a animalului: între 1.5-2.5 kg fânuri/100 kg P.V.
și 0.8-2.0 kg paie/100 kg P.V.;
adăparea: se face după fiecare tain, după consumul fânului şi înainte de
administrarea concentratelor; înainte şi după adăpare, calul se lasă în
repaus ~1h.
 HRĂNIREA ARMĂSARILOR

Necesarul de hrană pentru armăsarii de reproducţie

 diferă în funcţie de greutatea corporală şi de intensitatea utilizării lor la

montă.
 în general armăsarii efectuează monta din martie şi până în iunie. În funcţie
de aceasta, în alimentaţia armăsarilor se disting următoarele perioade:
- de pregătire pentru montă (o lună 1/2 înaintea campaniei de montă);
- de montă (martie - iunie);
- repaus sexual în restul lunilor din an.

La tineretul mascul înţărcat (6 - 12 luni) necesarul de hrană la 100 kg masă vie

este în medie de 2,6 U.N., cu 105 - 120 g P.d./U.N., 8 - 10 g calciu, 6 - 8 g fosfor,
5 g sare şi 20 mg caroten pentru fiecare U.N.
La armăsăruşi în vârstă de 1-1 1/2 ani, necesarul de hrană/100 kg masă vie este
de 2,4 U.N., cu un aport de 100-105 g P.B.D., 7 g Ca; 5,5 g fosfor şi 15-20 mg
caroten/U.N. Acest necesar se reduce după vârsta de 2 ani la 1,8 U.N./100 kg
masă vie şi 90-100 g P.B.D.

Alimentaţia armăsarilor de reproducţie

Alimentaţia armăsarilor se face în aşa fel încât aceştia să fie menţinuţi

permanent în condiţie de reproducător.
Subalimentaţia şi supraalimentaţia influenţează negativ funcţia de reproducţie a
armăsarilor.

● necesarul de proteină, substanţe minerale şi vitamine influenţează nu numai

spermatogeneza şi comportamentul sexual ci şi calitatea produşilor obţinuţi;
● s-a constatat că armăsarii subalimentaţi se epuizează uşor, au apetitul sexual
diminuat, producţia de material seminal redusă la jumătate, fecunditatea mai
scăzută, iar mânjii obţinuţi înregistrează la naştere o greutate mică;
● armăsarii trebuie pregătiţi printr-o hrană adecvată cu cel puţin o lună înainte de
sezonul de montă
.
 În raţia armăsarilor trebuie să se introducă:

● fânul de bună calitate în cantitate de 6-10 kg/cap/zi. Recomandabil este

fânul de amestec cu 25% leguminoase şi 75% graminee;

● suculentele se administrează în cantităţi moderate 7-10 kg; 3-5 kg

morcovi/zi cu precădere în perioada de pregătire pentru montă, sau 4-6 kg/zi
sfeclă furajeră sau nutreţ însilozat.

● concentratele: ovăzul, orzul, tărâtele, bobul, porumbul în cantităţi reduse,

seminţe de in, care se administrează sub formă de: amestec până la 3 - 6 kg/zi,
din care ponderea o are ovăzul. Cu excepţia ovăzului, toate concentratele se
administrează zdrobite. Ovăzul trebuie să reprezinte 50-60% din totalul
concentratelor, urmat de orz până la 30%, porumb, mei, tărâţe, şroturi până la
10-15%.

● substanţele minerale se asigură printr-un amestec format din cretă

furajeră, şi sare de bucătărie ce se administrează în cantităţi de 90-120 g/cap/zi.
 ● în sezonul de vară fânul este înlocuit parţial (2-4 kg) cu nutreţ verde
administrat ca atare sau pălit, în cantitate de 10-20 kg/zi;

● după încheierea sezonului de montă (vara), fânul poate fi înlocuit complet

cu nutreţul verde iar în timpul iernii se pot utiliza cantităţi mai mari de suculente;

● în perioada de repaus sexual, fibroasele pot fi înlocuite parţial cu paie de

ovăz ce se administrează în cantităţi de 1-2 kg/zi;

● în perioadele de montă intensă, raţiile se suplimentează cu nutreţuri de

origine animală, bogate în proteine ca: 3-7 ouă, 4-6 l lapte smântânit
Raţii de hrană pentru armăsarii de reproducţie în perioada de montă, rase uşoare şi
intermediare – greutatea corporală 600 kg

U.M. Iarna Vara

Nutreţurile 1 2 1 2

Fân natural kg 5,4 6,2 2,8 -

Fân de lucernă kg 4,6 3,8 - -
Sfeclă furajeră kg - 2,0 - -
Sfeclă zaharată kg 2,5 - - -
Morcovi kg 3,0 3,0 - -
Ovăz kg 6,0 4,6 3,0 2,0
Orz kg - - - 1,0
Tărâţe de grâu kg - 1,5 - 1,2
Pajişti kg - - 22 22
Lucernă masă kg - - 17 17
verde
Fosfat dicalcic g 78 104 68 96
Sare g 20 20 20 20
 Raţia zilnică se repartizează pe tainuri şi se administrează astfel:

- concentratele în două tainuri;

- suculentele în 1 - 2 tainuri;
- fibroasele în 4 tainuri.

● seara se administrează cel mai voluminos tain de fibroase, urmând

ca peste noapte să se administreze al 4-lea tain.

● ca durată, fiecare repriză de furajare este de 1,5-2,5 ore, iar

ordinea recomandată la administrarea nutreţurilor dintr-un tain este:

fân - apă - concentrate sau fân - suculente - fân – apă

● fibroasele se administrează pe podea, în partea stângă a ieslei,

această poziţie de furajare asigură ţinuta normală a coloanei vertebrale.
 ● consumul de apă este recomandabil să se asigure prin adăpători
automate la discreţie. Când nu dispunem de asemenea posibilităţi,
adăparea se asigură obişnuit iarna de 2x/zi şi vara de 3x/zi;

● consumul de apă este în raport cu cantitatea de nutreţuri uscate

consumate, adică de 3-4x mai mult decât S.U. din raţie, fiind în medie
de 20-30 l/zi în sezonul rece şi de 40 - 45 l/zi în cel cald;

● vara, în cazul administrării de nutreţuri verzi, adăparea se face

întotdeauna înaintea consumării acestora şi niciodată după;

● pentru prevenirea „colicilor de apă" la armăsarii însetaţi, li se va

potoli setea prin administrarea repetată de cantităţi reduse de apă.
Raţii de hrană pentru armăsarii de reproducţie în perioada de montă,
rase grele - greutatea corporală 750 kg

Nutreţurile U.M. Iarna Vara

l 2 1 2
Fân natural kg 5,2 5,8 2,0

Fân de lucerna kg 4,8 4,2 -

Sfeclă furajerǎ kg 4,5 4,5 - -
Morcovi roşii kg 5,5 4,0

Ovăz kg 4,0 2,0 2,0 2,0

Orz kg 3,0 3,0 1,0 1,0
Porumb kg 0,5 -
Tărâţe de grâu kg - 1,5 - 1,5
Pajişti kg - - 26,0 26,0
Lucerna masă kg - - 14,0 14,0
verde
Fosfat dicalcic g 137,0 130,0 119,0 129,0
Sare g 20,0 20,0 20,0 20,0
 ALIMENTAŢIA IEPELOR DE REPRODUCŢIE
Cerinţele nutriţionale

 Cerinţele iepelor diferă în funcţie de starea fiziologică în care

acestea se găsesc: pregătire pentru montă, gestaţie şi lactaţie.

 Înainte de sezonul de montă, se asigură nutreţuri de cea mai bună

calitate, cu aport mare în vitamine şi substanţe minerale.

 Pregătirea aparatului genital pentru montă, fecundarea şi

instalarea gestaţiei impune asigurarea unor raţii furajere complete şi
echilibrate.

 Raţiile deficitare în proteine pot cauza avortul embrionar între a 25-

a – 35-a zi de gestaţie.
 HRĂNIREA IEPELOR GESTANTE

durata gestaţiei: 330-340 zile (11 luni și 10 zile)

în ultimele 5-6 luni, masa corporală a iepei creşte cu 15-25%
atenţie deosebită în ultimele 3 luni de gestaţie

Pentru iepele gestante, nivelul şi calitatea alimentaţiei trebuie să asigure

obţinerea unor mânji sănătoşi şi viguroşi.

În perioada de gestaţie greutatea corporală a unei iepe creşte cu aprox 15

-25%, datorită dezvoltării fetusului, a uterului şi anexelor fetale, precum şi
a acumulării de rezerve în organism.

La începutul gestaţiei, pentru iepele care nu alăptează, se asigură

cerinţele de substanţe nutritive pentru funcţiile vitale şi pentru efortul de
tracţiune.
 În primele luni de gestaţie, cerinţele pentru gestaţie sunt neglijabile şi se
evită alimentaţia abundentă, care duce la îngrăşarea femelelor.

 Din luna a cincea de gestaţie, alimentaţia minerală, mai ales asigurarea

calciului şi a fosforului, condiţionează dezvoltarea scheletului la fetus.

 Începând cu lunile 8-9 de gestaţie, cerinţele în substanţe nutritive pentru

creşterea fetusului devin mai mari. Alimentaţia trebuie să fie îmbunătăţită,
mai ales dacă iapa are o stare slabă de întreţinere.

 În cazul iepelor care sunt folosite la diferite munci, raţia se majorează cu

30-40% faţă de norme.

 La tineretul femel înţărcat (6-12 luni) necesarul de hrană la 100 kg masă

vie este de 2,3 U.n. cu 105 - 115 gP.d/U.n., 8 g Ca, 6 gP, 5 g sare şi 20 mg
caroten pentru fiecare U.n.
 La iepşoare în vârstă de 1 – 11/2 ani, necesarul de hrană la 100 kg masă
vie este de 2,2 U.n., iar la 1 U.n. se asigură 100 - 105 g P.d., 7 g Ca, 5,5 g P
şi 15 - 20 mg caroten.

 După vârsta de doi ani, acest necesar se reduce la 1,8 U.n/ l00 kg masă
vie cu 90 - 100 g P.d/ U.n.

 Raţia iepelor gestante trebuie să fie moderată ca volum şi alcătuită din

nutreţuri de bună calitate.

 Se compune în principal din fibroase şi un adaus de concentrate care, în

ultima parte a gestaţiei, poate asigura 35 - 40 % din valoarea nutritivă a
acesteia, În raţia iepelor gestante se asigură fânuri de foarte bună calitate
formate din graminee în amestec cu minimum 30% leguminoase. Fibroasele
se administrează zilnic în cantitate de 2 kg/100 kg masă vie, consumul
acesta fiind redus în partea a doua a gestaţiei la 1,5 kg/100 kg masă vie şi la
1-1,2 kg/100 kg masă vie la sfârşitul acesteia.
Dintre nutreţurile concentrate se recomandă: ovăzul, orzul, tarâţele,
şrotul, porumbul, administrate în amestec sub formă uruită sau
zdrobită, cu excepţia ovăzului.

Dintre suculente cel mai recomandabil este morcovul în cantităţi de 3-5

kg pe zi sau sfecla furajeră 2-4 kg pe zi.

În timpul iernii raţia zilnică cuprinde:

 5 - 8 kg fân
 2 - 3 kg paie
 2-4 kg morcovi
 6-8 kg sfeclă sau nutreţ murat (nu siloz de leguminoase)
 2-4 kg amestec de concentrate şi
 120 -140 g amestec mineral.
Cantitatea de nutreţuri însilozate trebuie redusă în ultimile două luni de
gestaţie. Raţia se administrează în 3 - 4 tainuri, din care tainul de seară să fie
cel mai voluminos.

 Vara, masa verde reprezintă nutreţul de bază, asigurându-se prin păşunat

sau din conveier (30 - 40 kg), la care se adaugă un amestec de concentrate 2 -
3 kg pe zi. În a doua perioadă a gestaţiei, iepele nu trebuie să consume
cantităţi prea mari de masă verde (sub 25 kg).

 Iepele în stare avansată de gestaţie fiind mai expuse la avort, în alimentaţia

acestora se vor evita nutreţurile mucegăite, îngheţate sau infestate cu plante
toxice. Se vor evita de asemenea consumul de masă verde în stadiu tânăr sau
cu o creştere luxuriantă, frunzele şi coletele de sfeclă.

 Printre nutreţurile care pot provoca colici amintim: ovăzul şi orzul proaspete,
masa verde încinsă, trifolienele verzi administrate într-un stadiu de vegetaţie
prea tânăr, masa verde păscută pe rouă.

 Adăparea, în lipsa adăpătorilor cu nivel constant, se face în jgheaburi

comune sau la găleată de 3 ori pe zi, cu apă la temperatura de 8 - 14°C. Apa
prea rece poate favoriza avortul. Pe păşune adăparea se face din surse de apă
de bună calitate.
 Pregătirea iepelor pentru parturiţie vizează şi regimul de alimentaţie atât
înainte cât şi după fâtare.
 Alimentaţia iepelor în ultimele 8-9 zile înainte şi 7 - 9 zile după fâtare este
parcimonioasă:
- volumul de nutreţuri fibroase se reduce până la 1 kg/100 kg greutate
vie,
- nutreţurile suculente se reduc complet,
- concentratele se reduc treptat, până la 60 - 70% din raţia normală.

 Imediat după fătare se administrează 8 – 10 l apă călduţa în amestec cu

0,8 -1 kg tărâţe. In continuare se asigură fân de bună calitate (otavă,
leguminoase sau amestec). Din prima zi după fătare, raţia creşte treptat, astfel
ca după 7-9 zile să ajungă la normal. Suculentele se introduc progresiv în raţie,
începând din zilele 4-5.

 Alimentaţia iepelor în lactaţie trebuie să se facă în aşa fel încât să se

asigure mânzului o producţie ridicată de lapte. Producţia zilnică de lapte este
cuprinsă între 10 - 12 l. Producţia de lapte creşte până în luna a 3-a de lactaţie
după care începe să scadă. Datorită acestui fapt este necesară majorarea
corespunzătoare a concentratelor de la 2 - 3 kg la fătare până la 4 - 6 kg în
perioada producţiei maxime.
 În timpul iernii
- dintre fibroase sunt preferabile fânurile de leguminoase şi cele naturale de
bună calitate în cantităţi de 10 - 12 kg pe zi şi 2 - 3 kg vara;
- din grosiere, îndeosebi paiele de ovăz 5 - 6 kg;
- morcovi 5 - 6 kg; sfeclă furajeră 5 - 6 kg;
- nutreţ murat până la 10 -12 kg;
- amestec de concentrate 3 - 6 kg (ovăz, orz, mazăre şi şrot).
 În timpul păşunatului, iepele pot consuma:
- 40 - 50 kg nutreţ verde, prin care se asigură cea mai mare parte din
necesarul în substanţe nutritive
- în adăpost, se pot administra 30 - 40 kg nutreţ verde cosit;
- raţia poate fi completată cu nutreţuri concentrate, date în tainul de
dimineaţă;
- seara, suplimentarea hranei se poate face cu fân - 6 kg în perioada
producţiei maxime.
 Raţii pentru iepe în lactaţie, rase intermediare,
greutatea corporală 600 kg

Nutreţurile U.M. Iarna Vara

1 2

Fân natural kg 10 10 3
Păşune kg - - 30
Porumb siloz kg 8 - -
Sfeclă zaharată kg 2 10 -
Grăunţe orz kg - 1 -
Grăunţe ovăz kg 2 2 2
Tărâţe de grâu kg 1 - 0,9
Calciu furajer g - - 24
Fosfat dicalcic g 88 72 95
Sare g 20 20 20
 Raţia zilnică se dă în 3 - 4 tainuri, respectându-se ordinea de administrare a
nutreţurilor dintr-un tain:
fân - apă - concentrate, sau fân - suculente – apă

ALIMENTAŢIA TINERETULUI CABALIN

Alimentaţia mânjilor în perioada de alăptare

• Alimentaţia mânjilor
- cuprinde perioada colostrală şi de alăptare propriu-zisă, care se extinde
până la vârsta de 6 luni;
- primul supt trebuie să aibă loc în maximum 3 ore de la fătare, colostrul
constituind un stimul indispensabil pentru declanşarea funcţiei digestive, fiind
bogat în energie, proteine, vitamine şi factori imunizanţi;
- alimentaţia în perioada colostrală se realizează în exclusivitate prin
colostru matern; mânjii care prin pierderea mamei sau din alte cauze nu pot
beneficia de colostru de la iapa mamă, obligatoriu se va alăpta cu colostru de
la iapa cel mai recent fătată sau cu colostru stocat prin congelare şi în ultimă
instanţă, prin gamaglobulino - terapie.
 - în primele 3 - 4 săptămâni, alimentul de bază al mânjilor îl constituie laptele:
în primele 6 zile mânzul consumă zilnic o cantitate de 2,5 - 3 l, care creşte
treptat şi este în medie de 10 - 12 l în primele două luni la tineretul din rasele
uşoare şi intermediare, respectiv 14 - 18 l la cel din rasele grele şi semigrele.
- după două luni, cantitatea zilnică de lapte scade fiind în medie de 6 - 8 l la
rasele intermediare şi 8 - 10 1 la cele grele. În libertate mânjii sug foarte des,
numărul reprizelor ajungând la 70 - 80 pe zi;
- alăptarea artificială se face cu ajutorul unui substituent de lapte preparat
din laptele de vacă 700 ml, apă 260 ml, la care se adaugă 30 g lactoză (sau
glucoza), 5 g CaCO3, 5 g drojdie de bere. Acesta se administrează în stare
proaspătă şi la temperatura de 37 - 39°C, revenind o cantitate de 3 - 6 l pe zi în
prima săptămână, adminstrat în 8 - 10 reprize şi de 10 - 15 l/zi până în luna a
doua, administrat în 4 - 6 tainuri pe zi. Din săptămâna a treia laptele integral se
substituie cu lapte ecremat, iar din luna a treia raţia zilnică de lapte se reduce
treptat pe măsura creşterii cantităţii de nutreţuri consumate;
 - începând cu vârsta de 3 - 4 săptămâni, în alimentaţia mânjilor se introduc
nutreţurile de origine vegetală care trebuie să fie de foarte bună calitate;
- dintre nutreţurile concentrate se recomandă ovăzul uruit şi cernut, începând
cu 100 - 200 g pe zi, şi care creşte treptat până la vârsta de o lună la 0,5 kg pe
zi, cantitate care se majorează lunar cu 0,5 kg, astfel încât la înţărcare să
consume 3-3,5 kg. pe zi;
- după vârsta de o lună, o parte din uruiala de ovăz se înlocuieşte cu boabe
de orz, amestec de tărâţe, mazăre uruită şi şroturi.
Amestecul de concentrate trebuie să fie bogat în proteine (peste 14% PB) şi
minerale. Cerinţele mânjilor în aminoacizi esenţiali, în special în lizină, sunt
mari, fapt pentru care în amestecul de concentrate trebuie introduse nutreţuri
bogate în proteină cu valoare biologică ridicată (şrot de soia, lapte praf, făină
de peşte).
- odată cu administrarea concentratelor, mânjii trebuie obişnuiţi şi cu
consumul nutreţurilor fibroase, reprezentate de otavă, fân de leguminoase sau
amestec de leguminoase şi graminee. Fibroasele se administrează în jgheaburi
aşezate mai jos, sau chiar pe pardoseală, pentru a preveni conformaţia
defectuoasă a liniei spinării. În jurul vârstei de 5 - 6 luni, mânji pot consuma 2 -
3 kg fân.
 - de la vârsta de 1- 1,5 luni, în perioada de iarnă se introduc în hrana mânjilor
şi suculentele reprezentate mai întâi de morcov, administrat la început tocat şi
în amestec cu concentratele în cantităţi de 0,1 - 0,2 kg pe zi, cantitate ce se
majorează treptat până la 2 kg/zi la vârsta de 3 luni.
- de la această vârstă pe lângă morcov, în raţie se poate introduce progresiv
şi sfecla tocată, încât la vârsta de 6 luni, consumul să fie de 2 - 4 kg pe zi.
- în sezonul de vară, pe lângă raţia de concentrate, păşunea reprezintă cel
mai bun regim alimentar care stimulează secreţiile gastrice, favorizând
consumul celorlalte sortimente de nutreţuri.
- substanţele minerale se asigură mânjilor sugari prin laptele matern şi prin
suplimentul mineral administrat în amestecul de concentrate circa 40 g cap şi
zi, alcătuit din 15 g făină de oase, 15 g cretă furajeră şi 10 g sare.
- în perioada năpârlirii (la circa 4 luni) mânjii devin foarte pretenţioşi la hrană,
fiind sensibili la frig, umezeală şi curenţi de aer. Apa se asigură la discreţie sau
prin adăpare de 2 - 3 ori pe zi, odată cu iepele mame. Înţărcarea mânjilor
destinaţi pentru reproducţie se face la vârsta de 6 luni.
 Alimentaţia tineretului cabalin înţărcat

Alimentaţia mânjilor înţărcaţi (6 -12 luni)

- mânjilor înţărcaţi li se administrează raţii complete şi echilibrate, care să
asigure substituirea laptelui matern şi furnizarea aportului energetic şi plastic
necesar ritmului de creştere încă mare la această categorie de vârstă.
O raţie pentru un mânz de 250 kg poate fi formată din:
- iarna:
▪ fân de graminee + leguminoase 4,5 kg;
▪ ovăz 1,5 kg, orz 1,0 kg, porumb 0,5 kg, morcovi 3 kg, sare 30 g;
- vara:
▪ fân de graminee + leguminoase 3,5 kg;
▪ ovăz 1,0 kg, orz 0,5 kg, masă verde 15 kg, sare 30g.
Alimentaţia tineretului cabalin în vârstă de peste 1 an
La iepşoare se recomandă o alimentaţie mai bogată în fibroase,
rădăcinoase şi masă verde, ce conferă raţiei o reacţie bazică, în timp ce la
armăsăruşi se preferă o furajare uşor acidă, cu efecte pozitive asupra vitalităţii
şi funcţei de reproducţie.
 Raţii pentru tineretul cabalin în vârstă de 1 - 3 ani

Sortimentul de furaj Categoria de vârstă (luni)

kg
Iarna Vara

12-18 18-24 24-30 12-18 18-24 24-30

Fân de leguminoase 4 4 4 2,5 3 3

Fân natural 3 5 5 - - -

Ovâz 1,5 2 2,5 1,5 1,5 1,5

Orz 1,0 1 1 0,5 0,5 0,5

Mazăre 0,5 0,5 0,5 - - -

Masă verde - - - 17 22 30

Rădăcinoase 3,5 4 5 - - -

Sare 0,02 0,02 0,03 0,02 0,02 0,03