Busuioc Mădălina-Mihaela

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Probațiune, Mediere și Asistența Socială a Victimelor Infracțiunilor

Anul II

Formă de învățământ: ZI

Disciplină: Medierea în conflictele civile și comerciale

TEMA 7 - Facilitarea în cadrul conflictelor civile

(și comerciale)–concepte, tipuri, caracteristici, procese, aplicații

1
 În lucrarea sa “Managementul conflictelor”, Nicolae Tritoiu preciza: “Conflictul este
un fenomen social de tip procesual, generat de un dezacord, neînțelegere, sau o ciocnire de
interese între două părți, perceput cel puțin de una dintre ele, părți aflate în interdependență
urmăresc scopuri incompatibile sau deşi au scopuri comune îşi contestă reciproc mijloacele de
acţiune şi regulile jocului”. ( Tritoiu, 2008, p.48)

Legea 192/2006, în articolele 61-63, cuprinde dispoziții speciale cu privire la medierea

privitoare la conflictele de natură civilă.

Aceste prevederi vizează procedura medierii în cazul existenței unui litigiu aflat pe
rolul instanței de judecată.

În aceste cazuri, părțile pot să își soluționeze litigiul prin mediere, fie din inițiativă
proprie, fie la recomandarea instanței de judecată. În cazul în care instanța recomandă părților
să își soluționeze conflictul prin mediere, această recomandare nu are caracter imperativ,
părțile putând să nu accepte. Varianta acceptării recomandării instanței este preferabilă având
în vedere că în mod greșit, datorită lipsei unei tradiții în domeniul medierii în România, unele
părți ar considera ca fiind un semn de slăbiciune din partea adversarului din proces,
propunerea acestuia de a încerca să își soluționeze conflictul prin mediere.

Atunci când ne raportăm la Dreptul Comercial, nu putem să facem abstracție de

mediul de afaceri și de raporturile juridice contractuale și comerciale existente între
comercianți, pe de o parte, sau între comercianți și necomercianți, pe de altă parte.

Există o strânsă interdependență între aceste două categorii de coparticipanți la faptele

de comerț, iar scopul lor imediat este acela de a obține profit în scop personal și în cel mai
scurt timp cu putință.

Putem spune că profitul și timpul sunt două elemente esențiale care influențează atât
raporturile juridice contractuale și comerciale, cât și relațiile de afaceri dintre comercianți.
Ținând cont că factorii timp și profit sunt elemente detrminante într-o afacere rentabilă și că
părțile sunt direct interesate având un interes legitim și imediat, medierea se dovedește a fi
soluție viabilă care satisfice comercianților sau participanților la faptele de comerț toate
aceste necesități.

”În sens general, termenul de facilitare are înțelesul de a face mai ușor, mai puțin
dificil, de a acorda asistare pentru realizarea unor progrese, pentru atingerea unor obiective.
În cadrul domeniului prezentat de managmentul de conflict, facilitarea reprezintă o metodă

2
alternativă de soluționare și administrare a conflictelor prin care o a treia parte special
pregătită ,neutră, imparțială,obiectivă față de membrii grupului și față de probleme, îi asistă
pe aceștia în realizarea obiectivelor pe care și le-au propus.” ( Loghin, 2017, p. 187)

Facilitarea este utilă în procesul de negociere contractuală dar și în prevenirea

izbucnirii disputelor sau în păstrarea disputelor sub control prin minimalizarea impactului
negativ.

Facilitarea servește nevoilor oricărui grup care se întâlnește cu un scop comun

indiferent dacă scopul este luarea unei decizii, rezolvarea unei probleme sau pur și simplu
schimbul de informații și idei.

Este un proces voluntar, informal și confidențial, având ca scop construirea

consensului în cadrul unui grup prin asigurarea desfășurării optimă a întâlnirilor precum și a
implementării rezultatelor acestora.

Facilitarea este folosită atât în cadrul întâlnirilor interne cu mulți participanți dar și în
cadrul întâlnirilor interne cu mulți participanți, dar și în cadrul întâlnirilor complexe cu alte
instituții sau companii.

Putem defini facilitarea ca fiind un proces de comunicare colaborativă , structurată și

eficientă în care participanții la procesul de management de conflict negociază și decid cu
puteri depline și în mod amiabil asupra fondului și asupra problemelor de soluționat. Ei
renunță la o parte din puterea lor de decizie în favoarea unui furnizor de servicii stabilit de
comun accord de către toți participanții, după care urmează să îi asiste pe aceștia în demersul
lor de atingere a obiectivelor pe care aceștia le-au formulat.

Se pot stabili două tipuri de metode de asistare: una directivă și una deschisă, în
funcție de criterii, obiective impuse de interese, constrângeri specifice tipului de proces
asistat, precum și de stilul facilitatorilor.

“Facilitarea ca proces este etapa și metoda în cadrul procesului de mediere în cadrul

căreia cea de-a treia parte, mediatorul, asistă părțile participante în realizarea, parcurgerea,
eficientizarea procesului de soluționare a disputelor, realizat prin mediere.“(Loghin, 2017)

În vederea realizării procesului de facilitare și de atingere a obiectivelor convenite, sunt

necesare: întocmirea unei liste de informații, metode și instrumente; realizarea unei strategii de
proces; planificarea activităților necesare ; evaluarea necesarului de resurse, disponibilizarea și
managementului acestora; monitorizarea calității procesului.
3
 În funcție de cerințele entităților care au solicitat furnizarea acestui tip de servicii de
asistare și de eventualele prevederi normative aplicabile în cauza respectivă , procesul de
facilitare poate avea un caracter confidențial sau nu: această condiționare poate viza
informații referitoare la persoana mandantă sau la condițiile contractuale.

Dacă persoana care a contractat serviciile de facilitare este o alta față de participanții
la proces, pot apărea condiționări în ceea ce privește modul de desfășurare al procesului,
precum și al obiectivelor de realizat, al termenilor și modalităților de lucru și al condițiilor de
impunere și al limitelor de confidențialitate.

Informațiile referitoare la participanți, la proces sau la rezultatele acestuia pot fi

impuse furnizorilor de servicii , participanții putând să decide caracterul confidențial al
acestui tip de servicii.

Atribuțiile furnizorului reprezintă inițial pregătirea procesului pe care urmează să îl

faciliteze. Acesta trebuie să clarifice scopurile și obiectivele ce trebuiesc atinse, să evalueze
resursele aflate la dispoziție, să aleagă metodele și instrumentele ce urmează să fie utilizate.

O altă etapă în desfășurare procesului de facilitare cuprinde activități de administrare

efectivă a derulării procesului facilitat ce include prezentarea unei informații relative la
activitatea anterioară profesională a facilitatorului, a scopurilor, a obiectivelor, a agendei, a
activităților de realizat , a duratei procesului , a regulilor de urmat și a instrumentelor de aplicat.

Facilitatorul trebuie să respecte o serie de condiții, formulate sub formă de principiu de

bază și valori. Un facilitator trebuie să fie neutru, imparțial, să nu ofere opinii, ci să creeze
oportunități de formulare a opiniilor și a ideilor participanților. Un alt principiu impune ca
participanții la proces să aibă același nivel de putere în cadrul procesului de facilitare cu
beneficiarii serviciilor sale și să reprezinte o resursă pentru derularea acestuia și pentru
realizarea obiectivelor propuse.

Facilitatorul este o persoană specializată care conduce procesul de schimb de informații

în cadrul unui grup. Facilitatorul ajută grupul să aibă întâlniri de success în timp scurt, ajută
grupul să păstreze sub control disputele prin provocarea părților în generarea de soluții și
reducerea acestora doar la acelea care au impact pozitiv în egală măsură asupra părților
implicate. Competențele folositoare ale facilitatorului includ și planificarea agendei , crearea
mediului propice desfășurării întâlnirilor , încurajarea comunicării între participanți și generarea
de soluții, îndrumarea și conducerea grupului care atingerea obiectivului. Facilitatorul este

4
specialistul care ajută grupul să lucreze mult mai eficient prin încurajarea participării efective,
promovarea înțelegerii reciproce și cultivarea responsabilizării comune a participanților.

Metodele alternative de soluționare a conflictelor fac parte din categoria proceselor de

tip participativ. Acestea își dovedesc eficiența doar în condițiile în care toți indivizii participă
intens și continuu la derularea acestora. Nevoia de facilitare și de servicii de asistare de acest
tip apare atunci când părțile implicate acordă o importanță scăzută încercării de soluționare a
conflictelor pe cale amiabilă. Astfel, facilitatorului îi revine rolul de a realiza activități al căror
rol este de a crește nivelul de participare integrativă și eficientă a participanților.

Atunci când este necesară dezvoltarea unei înțelegeri asupra unor stări sau situații, ca și
instrument de lucru se poate folosi studiul de caz. Prin folosirea acestui instrument, facilitatorul
poate oferi participanților informații despre un caz real, sau poate crea scenarii în scopul oferirii
informațiilor necesare înțelegerii unor stări sau situații, al unor atitudini, valori sau
comportamente. Acest proces are rolul de a identifica felul în care sunt obținute rezultatele
aplicării acestor tehnici și instrumente și a manierei lor de utilizare.

Una din caracteristicile proceselor de management de conflict prin metode alternative

este constituită din rolul deosebit de important atribuit creativității. Prezența acesteia este
necesară, deoarece calitatea rezultatelor obținute este în legătură directă cu tipul și calitatea
instrumentelor ce o implică și o stimulează.

Co-facilitarea se realizează atunci când procesul de facilitare este asistat de mai mulți
furnizori de servicii. Printre avantajeje acestui proces se numără creșterea calității și eficienței
prestației furnizorilor de servicii, ca urmare a gamei mai largi de caracteristici, competențe și
stiluri oferite ca urmare a existenței mai multor perspective și înțelegeri asupra aceleiași realități
sau a nivelurilor de presiune și de consum de resurse mai scăzute exercitate asupra fiecărui
facilitator. Pot apărea și dezavantaje în cazul în care furnizorii nu au mai lucrat în cadrul
aceleiași echipe, când nu sunt compatibili, nu au convenit asupra unui sistem de comunicare
care să le permită schimbul unor mesaje care să scape atenției beneficiarilor.

În funcție de nivelul de competență, experiență și etică al furnizorului de servicii depinde

nivelul de eficiență al proceselor de facilitare. Deci, alegerea impune ca decidenții să fie
suficient de informați în momentul în care apelează la aceste servicii și să înțeleagă procesul
pentru a lua o decizie avizată.

5
 Ca participanții să considere serviciile de facilitare eficiente, ei trebuie sa fie conștienți
de necesitatea parcurgerii procesului, să aibă un nivel ridicat de implicare în derularea acestuia,
să colaboreze cu ceilalți participanți la proces și cu furnizorii de servicii și să accepte sau să
negocieze în cunoștință de cauză propunerile făcute de către facilitatori.

Bibiografie:
1. Loghin,Corneliu , Conflicte- metode alternative de administrare și soluționare, Iași,
Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza, 2017
2. Zeno, Șuștac, Ignat Claudiu, Modalități alternative de soluționare a conflictelor
(ADR), București, Ed. Universitară București, 2008
3. Legea 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organuzarea profesiei de mediator din
România
4. Tritoiu, Nicolae, Managementul conflictelor, Lugoj, Universitatea Europeana Drăgan,
2008
5. Popa, Sorana, Drept commercial. Teorie și practică judiciară, Editura Universului
Juridic, București, 2008