1

Consumul de droguri în rândul adolescenților

din liceele ieșene. Prevenire și combatere

Cuprins
Argument

I. CADRUL CONCEPTUALE PRIVIND DOMENIUL DROGURILOR ÎN ROMÂNIA

I.1. Legislatia românească cu privire la droguri

I.2. Instituții- Agenția Națională Antidrog
I.3. Ce este drogul?
I.3.1.Termeni utilizați în domeniul drogurilor- consum, dependență, sevraj, abstinență, abuz,
consum
I.4. Clasificarea drogurilor
I.5. Tipuri de consumatori
I.6. Cauzele consumului de droguri în rândul adoleșcenților
I.6.1. Perioada adoleșcenței
I.6.2. Prietenii
I.6.3. Familia

II. PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI. FACTORI, ABORĂRI, TEORII ȘI

MODELE LEGISLATIVE

II.1. Teorii și modele explicative ale consumului de droguri

II.1.1. Teorii și modele parțiale sau bazate pe puține componente
II.1.2. Teorii și modele evolutive sau bazate pe stadii
II.1.3. Teorii și modele integrative și comprehensive
II.2. Factori determinanţi ai consumului de droguri - modelul biopshihosocial
II.2.1. Factori de risc
II.2.1.1. Factori biologici
II.2.2.2. Factori de risc sociali și de mediu
II.2.3.3. Factori psihologici
II.2.3.4. Factori protectivi
II.3. Prevenirea
II.3.1. Tipuri de programe de prevenire
II.3.2. Caile de control ale consumului de droguri

III. MODALITĂȚI DE INTERVENȚIE ÎN RÂNDUL ADOLEȘCENȚILOR

CONSUMATORI

1
 III.1. Abordări ale intervenției în toxicomanie
III.2. Modalități de intervenție
III.3. Evaluarea ca intervenție
III.4. Recomandări privind obiectivele didactice ale unui curs de formare adresat
adoleșcenților

IV. Cercetare cantitativă privind eficiența campaniilor de prevenire și combatere a

consumului de droguri în rândul adoleșcenților din liceele ieșene
IV.1. Descrierea instrumentului de cercetare aplicat
IV.2. Scopul cercetării
IV.3. Obiectivele cercetării
IV.4. Criterii de selecție a subiecților
IV.5. Rezultatele cercetării
IV.6. Interpretarea rezultatelor

Concluzii
Bibliografie
ANEXE

ARGUMENT

2
 Lucrarea de fata își propune sa trateze un argument care are un mare impact asupra societății
comtemporane și anume consumul de droguri în rândul tinerilor adolescenți. Adolescenții
reprezintă un procent mare al ponderii populatiei, și, de aceea, din punctul meu de vedere, acest
subiect este unul de actualitate.

Am ales această temă, deoarece consumul de droguri reprezintă o problemă majoră a

societății în care ne aflam. Așadar, ”o problemă sociala poate fi definită ca o condiție sau o situație
socială, apreciată de public sau de către experți ca fiind neobișnuită sau intolerantă, deoarece
reprezintă o discrepanță între realitatea prezentă și normele sau valorile comunității” (Rădulescu
&Dâmboeanu,2006, p.11).
Tot mai des, pentru a atrage atenția, adolescentii folosesc tot felul de metode, fără a fi, de
fapt, conștienti cât rău le pot face substantele, alcoolul, tutunul. Este adevărat ca pe moment, cele
menționate anterior creează o iluzie a distorsionării realității, însă efectele sunt pe măsură. Percepția
tinerilor despre droguri este însă diferită: unii consideră consumul de droguri ca fiind ceva normal,
care creează stări deosebite, uitând că în mod conștient sau inconștient ele pot duce la
marginalizare, excluderea din grupuri sau chiar din societate.

Mi se pare necesar să aflăm părerea tinerilor, mai exact de ce tinerii consumă droguri, dar și
care este percepția lor cu privire la campaniile de prevenire și combatere a consumului de droguri.
Deformarea realității, lipsa de informații, reprezintă doar câteva dintre elementele de ordin social
care explică extinderea abuzului și dependenței de droguri, motiv pentru care m-am gândit să adun
opinii referitoare la eficiența campaniilor privind prevenirea și combaterea consumului de droguri.

Din nefericire, consumul de droguri vine însoțit de alte aspecte negative, spre exemplu
prostituția sau criminalitatea. Pentru un dependent de droguri este normal să comită un act de
tâlhărie pentru a-și procura substanța. Pe de altă parte, vânzarea de droguri reprezintă un întreg
monopol al rețelelor mafiote, motiv pentru care consumul de droguri întărește și amplific crima
organizată, aceasta fiind o altă problemă extrem de importantă.

Rădulescu (2005, p. 206) suține că, consumul reprezintă un flagel care deteriorează
sănătatea miilor de oameni, care deși nu aduce niciun prejudiciu societății, aduce un mre prejudiciu
indivizilor implicați. Dar haideți să accentuăm termenul de dependență. Acesta este cu adevărat
important, nu consumul de droguri în sine. Acesta poate fi ocazional, sau doar o dată în anumite
cazuri. Dar ce ne facem când apare dependența? Dependența creeaza durere și disconfort, are
efecte negative de ordin psihologic și fiziologic. Privind din punct de vedere social, consumul de

3
droguri are efecte la fel de nocive atât pentru societate cât și pentru individ, antrenând un șir lung
de consecințe negative asupra membrilor societății, dar și asupra resurselor de sănătate și bunăstare
a acestora. (Rădulescu&Dâmboeanu, 2006, p.14).

Goode (1999,p.65-67) considera că, consumul și abuzul de droguri au o dimensiune

obiectivă și una subiectivă. Așadar, cea obiectivă se referă la consumul de droguri care este o
problemă serioasă a societății și o influențează în mod direct, prin deteriorarea sănătății și a calitatii
vieții oamenilor. Subiectiv, însă, consumul de droguri este definit ca fiind problematic, dar care
poate fi rezolvat într-un fel sau altul.

Sunt de părere ca fiecare tânăr ar trebui să cunoască informatiile pe care le voi prezenta în
aceasta licență, deoarece cu siguranță ar exista un impact benefic asupra atitudinii lor legate de
consumul de droguri. Consider că, în egală măsură, tinerii ar trebui să fie informați cu privire la
campaniile de prevenire și combaterii a consumului de droguri, pentru a-i motiva să nu mai
consume sau să înceapă sa consume, înlocuind aceste gânduri cu alte activități benefice acestei
perioade frumoase, care din păcate, nu se mai întoarce niciodată.

Lucrarea este structurată în patru capitole, în care am abordat diverse teme relevante în
vederea atingerii obiectivelor pe care mi le-am propus.
În primul capitol am prezentat pe scurt aspecte privind legislația românească cu privire la
consumul de droguri, îndreptându-mi atenția și spre instituția responsabilă cu controlul consumului
de droguri- A.N.A. Am abordat mai multe teme, printre care și definiții ale drogurilor, termeni
utilizați în domeniul drogurilor, am adus în discuție criterii de clasificare ale drogurilor, amintind și
de tipuri de consumatori. De valorificat vor fi și cauzele consumului de droguri, principalele fiind:
peroada adolescenței, prietenii, familia.

În capitolul II am scris despre teorii privitoare la consumul de droguri, deoarece orice

problemă are un cadru teoretic, dar și probleme legate de droguri din perspectivă bio-psiho-socială,
evidențiind factorii sociali, individuali și psihologici care îndeamnă tinerii spre consum.

Capitolul III cuprinde numeroase modalităti de intervenție care se pot realiza în lupta
antidrog, punând accent pe prevenirea consumului și pe rolul campaniilor de prevenire și combatere
a consumului de droguri.

În final, capitolul IV cuprinde partea de micro cercetare, în care am analizat opiniile tinerilor
adolescenți din liceele din Iași cu privire la campaniile de prevenire și combatere a consumului de
droguri.

4
 În concluzie, consumul de droguri este o problemă majoră cu care societatea noastră se
confruntă, mai ales când vine vorba despre adolescenți. Implicarea familiei, școlii, sau ale altor
instituții din care tinerii fac parte este esentială, deoarece poate fi o modalitate eficientă de a rezolva
această problemă care afectează pe termen lung atât fizicul și psihicul adolescentului, dar și viața
socială a acestuia.

5
I. CADRUL CONCEPTUALE PRIVIND DOMENIUL DROGURILOR ÎN ROMÂNIA

I.1. Legislația românească cu privire la droguri

În întâmpinarea recomandării ONU și UE privind adoptarea unei legislații speciale în

domeniul drogurilor, în anul 1999 guvernul a adoptat un proiect de lege privind combaterea
traficului și a consumului ilicit de droguri, acesta cuprinzând norme cu privire la reprimarea
producerii și traficului ilicit de substanțe aflate sub control, la incriminarea și pedepsirea
infracțiunilor privind regimul acestora (Răşcanu,2008,p.155).

Pe plan extern, România este semnatara unor convenţii și acorduri internaţionale care au ca
scop combaterea şi prevenirea traficului ilicit de droguri. Dintre acestea pot fi menţionate
următoarele (M.A.I., 2000, cap. 2):

-Convenţia şi protocolul asupra opiumului, încheiate la Geneva în 19 februarie 1925, cu ocazia

celei de-a doua Conferinţe a opiumului, promulgate de România prin Decretul nr. 1578 din 5 iunie
1928;

-Convenţia pentru reprimarea traficului ilicit de droguri, semnată la Geneva la 26 iunie 1936 şi
ratificată de România prin Decretul-lege nr. 169 din 27 mai 1938;

-Convenţia Unică asupra Stupefiantelor, încheiată la New York la 30 marie 1961, amendată prin
Protocolul de la Geneva din 25 marie 1972, la care România a aderat prin Decretul nr. 626/1973,
publicat în „Buletinul Oficial”, partea I, nr. 213/1973;

-Convenţia Naţiunilor Unite din 1971 privind substanţele psihotrope;

-Convenţia Naţiunilor Unite din 1988 împotriva traficului ilicit de substanţe stupefiante şi
psihotrope. Aceste două convenţii au fost ratificate prin Legea nr. 118/1992 În ceea ce priveşte
cadrul legislativ intern, conform aceleiaşi surse, trebuie amintite:

-Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante;

-Decretul nr. 466/1980 privind regimul substanţelor toxice;

-Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 317/1987, cu privire la lista produselor şi substanţelor

stupefiante aflate sub control;

6
-Ordonanţa de urgenţă nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, care cuprinde
prevederi speciale ale importului, exportului şi transportului în interiorul tării a toxicelor,
stupefiantelor şi a prodselor medicamentoase;

-Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 9/1999 privind desemnarea coordonatorilor naţionali ai

programelor de Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate;

-Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 332/1999 privind înfiinţarea Centrului de Informaţii şi

Documentare pentru prevenirea consumului de droguri;

-H.G. nr. 534/1999 privind înfiinţarea Comitetului Interministerila de Luptă împotriva Drogurilor; -
Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind Combaterea Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri
(devenită, ca urmare a modificărilor aduse de Legea nr. 522/24.11.2004, Legea privind Prevenirea şi
combaterea Traficului şi Consumului ilicit de droguri).

„Legea sancţionează cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani, cultivarea, vânzarea, deţinerea sau

tranzitarea drogurilor de mare risc, cum ar fi heroina, LSD, cocaina şi morfina. Potrivit legii,
introducerea sau scoaterea din ţară a acestor tipuri de droguri se pedepseşte cu detenţia de la 15 la
25 de ani” (Răşcanu, 2008, p. 156).

I.2. Instituții- Agenția Națională Antidrog

Agenţia Naţională Antidrog a luat fiinţă în anul 2003, prin instituţionalizarea cadrului de
lucru al Comisiei Interministeriale Antidrog şi crearea unei structuri guvernamentale moderne, care
să răspundă cerinţelor europene în domeniu. Preluând atribuţiile deţinute de Comisia
Interministerială, noua instituţie urma să asigure la nivel naţional coordonarea unitară a luptei
împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, pe baza unei strategii naţionale, context în care,
îi revenea şi misiunea de a asigura elaborarea, dezvoltarea şi promovarea politicilor în domeniul
reducerii cererii şi ofertei de droguri.

A.N.A. urmărește ca în Romania să funcționeze un sistem profesionist de servicii de

asistență destinate persoanelor care consuma droguri, în raport cu nevoile acestora. Se urmărește
scăderea prevalenței consumului de droguri.

Campanii şi proiecte de prevenire (http:/ /www.ana.gov.ro/campanii.php)

Printre proiectele şi campaniile de prevenire realizate de Agenţia Naţională Antidrog se

numără:

7
 • "DESCHIDE OCHII!" - a reprezentat prima campanie naţională de prevenire a consumului
de droguri implementată de Agenţia Naţională Antidrog;

• "Absentul" - reprezintă prima campanie naţională de prevenire a consumului de substanţe

psihoactive, fiind o intervenţie răspuns în planul politicilor publice antidrog la consumul de astfel
de substanţe;

• Campania ALTERNATIVE - "În comunitatea ta, drogurile nu îşi au locul" - campania s-a
derulat la nivel naţional în cele 47 Centre de Prevenire, Consiliere şi Antidrog ale Agenţiei şi a
urmărit promovarea alternativelor la consumul de droguri, ca modalităţi sănătoase de petrecere a
timpului liber, în contextul Zilei Naţionale a Tineretului;

• Campania „Mesajul meu antidrog” - are drept scop prevenirea consumului de droguri prin
implicarea elevilor şi a studentilor în activităţi extraşcolare de petrecere a timpului liber, activităţi
cu caracter cultural-artistic sau sportiv sau care presupun dezvoltarea de creaţii personale, prin
intermediul cărora să se promoveze un mesaj antidrog;

• „Litoral fără droguri” - prin intermediul acestei campanii, s-a urmărit informarea asupra
efectelor negative ale consumului de droguri şi asupra riscurilor asociate acestuia, în special în ceea
ce priveşte infectarea cu HIV/SIDA, HVB, HVC a peste 8000 de tineri aflaţi pe Litoralul românesc;

• „Drogurile – iluzie cu sens unic” - obiectivele specifice ale campaniei sunt informarea şi
educarea adolescenţilor şi tinerilor din România asupra efectelor nocive ale acestor substanţe,
sensibilizarea comunităţii şcolare şi universitare asupra acestor riscuri şi determinarea unei atitudini
mai responsabile în ceea ce priveşte informarea şi educarea în familie şi la şcoală, realizarea unui
parteneriat la nivel naţional şi local prin responsabilizarea factorilor care au competenţe în domeniu.

I.3. Ce este drogul?

Drogul reprezintă ”acea substanţă care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica
una sau mai multe funcţii ale acestuia” (OMS, 1993, p. 6). Dicţionarul de sociologie (Zamfir &
Vlăsceanu, 1998, p. 187) defineşte drogul ca fiind orice materie primă de origine vegetală, animală
sau minerală care serveşte la prepararea anumitor medicamente, dar şi ca narcotic, stupefiant,
substanţă care inhibă centrii nervoşi, provocând o stare de inerţie psihică şi fizică.

Abraham, P., (Abraham P. , 2005, p. 27) aduce în atenţie că multitudinea contextelor în care
problematica drogurilor este analizată, face dificilă definirea termenului de drog și necesitatea

8
includerii în defininirea termenului a reglementărilor legislative privind substanţele interzise,
făcându-se astfel diferenţierea între drogurile legale şi cele ilegale.

Dacă ignorăm deosebirea dintre droguri legale şi ilegale, cea mai dimplă definiţie a drogului
se referă la un set de substanţe cu anumite proprietăţi chimice şi efecte biologice. O asemenea
definiţie pune accentul pe caracteristicile intrinseci ale drogurilor, detaşate de definiţiile lor sociale
(Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 23).

O altă definiţie consideră că un drog este „orice substanţă care produce sau creează
schimbări psihologice şi/sau fiziologice în corp” (Lyman & Potter, 1991, p. 19). O asemenea
definiţie, observă Erich Goode, este prea largă, aplicându-se la o mulţime de substanţe,
medicamente, băuturi sau alimente (Goode, 1999, p. 58).

I.3.1.Termeni utilizați în domeniul drogurilor - consum, dependență, sevraj, abstinență, abuz,

consum

Conform cu Edwards Griffith (2006, p. 15), expresia „consum de droguri” are o

semnificaţie evidentă şi este lipsită de judecăţi morale: consumul este consum, iar termenul
presupune administrarea atât într-o manieră aprobată de societate, cât şi în una dezaprobată. Limita
dincolo de care utilizarea devine consum excesiv este una cât se poate de subiectivă. „Consumul
excesiv” este termenul preferat în Marea Britanie când comportamentul este, din perspectiva
autorităţilor, problematic, în vreme ce în America, în asemenea situaţii, se foloseşte cu precădere
termenul mai peiorativ de „abuz”. „Consumul în scop recreativ” implică un consum inofensiv şi
ocazional, în cadrul unui stil de viaţă libertin.

În literatura de specialitate, abuzul de droguri este definit ca fiind: „consumul unor droguri
inacceptabile (ilegale) şi folosirea excesivă sau inadecvată a unor droguri acceptate (legale), în aşa
fel încât pot produce prejudicii fizice, psihice sau sociale” (Goode, 1999, p. 62). Potrivit definiţiei
formulate de catre Organizaţia Mondialǎ a Sǎnǎtǎţii, „folosirea excesivǎ, continuǎ sau sporadicǎ,
incompatibilǎ sau fǎrǎ legǎturǎ cu practica medicalǎ” este consideratǎ drept consum sau abuz.

Dependenţa este o formă de consum voluntar, abuziv, periodic sau cronic a substanţelor
dependogene, dăunătoare atât individului, cât şi societăţii, fără a avea bază o motivaţie medical,
spre deosebire de farma codependențelor clasice, legitime, care sunt, prin originea lor, întotdeauna
terapeutice sau paramedicele (Răşcanu, 2008, p. 30). În ceea ce priveşte dependenţa fizică, Gaudet.
E., afirmă că: atunci când este obişnuit să primească regulat o anume substanţă, coprul dezvoltă un
anumit echilibru asociat cu prezenţa acelei substanţe în organism. Atunci când această substanţă

9
lipseşte se creează un dezechilibru fizic. Instalarea unei dependenţe fizice la un consumator
presupune două elemente obligatorii: durata consumului şi substanţele şi cantităţile consumate
(Gaudet, 2006, p. 45). „Dependenţa psihologică, conform aceleaşi surse, este starea provocată de
oprirea bruscă a consumului unei substanţe. Odată cu oprirea consumului, persoana manifestă o
preocupare emoţională şi mentală legată direct de efectele produse de substanţă: ea resimte o nevoie
acută de a consuma din nou pentru a-şi atenua suferinţa” (Gaudet, 2006, p. 46).

Abstinenţa reprezintă sindromul care se dezvoltă și care variază în funcţie de substanţa

psihoactivă pe care o utilizeată persoana respectivă. Simptomele comune includ: cefalee, insomnie,
transpiraţie, greaţă, astenie, palpitaţii, hipertensiune arterială, anxietate, nelinişte şi instabilitate
psihomotorie. Sindromul de abstinenţă apare şi se dezvoltă progresiv, de la necesitatea organică
exprimată predominant printr-un simptom negativ foarte neplăcut. Întreruperea consumului de
substanţă psihoactivă nu trebuie făcută prin suprimarea brutală a drogului, cu progresiv, sub control
medical (Răşcanu, 2008, pg. 55-56).

Sevrajul conform aceleiaşi surse, este întreruperea folosirii unei substanţe (droguri, alcool
sau medicament), în mod brusc sau treptat, urmată de anumite simptome. După cum există două
tipuri de dependenţă, există şi două tipuri de sevraj. Sevrajul fizic reprezintă dezechilibrul biologic
dintre substanţele pe care corpul le primea şi pe care nu le mai primeşte la un moment dat. Acest tip
de sevraj necesită asistenţă medicală, şi trebuie uneori chiar susţinut de o anumită medicaţie.
Simptomele sunt uşoare şi se manifestă, de exemplu, sub forma unui tremur al extremităţilor la
trezirea din somn sau prin transpiraţie abundentă. „Sevrajul psihologic face apel la capacităţile
psihice ale individului: capacitatea de a traversa doliul ulterior încetării consumului, capacitatea de
a accepta o perioadă de disconfort temporar (deprimare, oboseală, lipsă de interes, iritabilitate,
nervozitate), capacitatea de a accepta schimbări în deprinderile cotidine” (Gaudet, 2006, p. 47).

I.4. Clasificarea drogurilor

Clasificarea şi tipologia drogurilor se realizează pe diverse criterii, (Rădoi, 2011, p. 9) în

funcţie de domeniul în care este abordată problema. Cea mai frecvent utilizată clasificare este cea
care defineşte drogul din punct de vedere al acceptabilităţii sociale, existând astfel droguri legale şi
droguri ilegale. În literatura de specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale drogurilor,
având la bază diferite criterii, cele mai cunoscute fiind:

• după efectul produs asupra sistemului nervos central,

• după originea lor,

10
• după regimul juridic al substanţelor,

• după dependenţa generată.

Griffith consideră utilă următoarea clasificare: sedativele (alcool, pastilele sub formă de
barbiturice sau de tranchilizante slabe, gazele anestezice şi alte substanţe volatile), stimulentele
(cocaina, amfetamina şi cofeina), opiacee (opiul), halucinogene (mescalina şi LSD-ul) şi drogurile
cu acţiuni multiple (canabisul – sedativ şi halucinogen; nicotina – sedativ şi stimulent; Ecstasy –
stimulent şi halucinogen) (Griffith, 2006, pg. 12-13).

Acest criteriu este utilizat în practică de organismele ONU, preluat şi de Organizaţia

Internaţională de Poliţie Criminală – Interpol. În conformitate cu acest criteriu, drogurile se clasifică
astfel (Bercheşan & Pletea, 1998, p. 64):

• substanţe stimulente sau psihoanaleptice - sunt substanţe care accelerează activitatea sistemului
nervos central. Din această categorie fac parte: frunzele arbustului de coca, crack-ul, khat-ul,
amfetaminele, anorexigenele şi psihostimulenţii.

• substanţe psiholeptice - sunt substanţe care încetinesc activitatea sistemului nervos central, în
general ele având efecte analgezice şi sedative. Principalele substanţe care fac parte din această
categorie sunt: opiul şi derivaţii săi (morfina şi heroina), medicamente pe bază de opiu sau derivaţi
ai acestuia, morfinice de sinteză, barbiturice, tranchilizante şi hipnoticele.

• substanţe perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice - sunt substanţe care perturbă

activitatea sistemului nervos central şi provoacă alterări ale percepţiei temporale şi spaţiale. În fapt,
ele „deformează senzaţiile şi percepţiile celui care le utilizează” (Drăgan, 2000, p. 118). În această
categorie sunt cuprinse canabisul, LSD - ul, mescalina.

Drăgan (1994, p.47) , în funcție de regimul juridic, împarte drogurile în următoarele

categorii:

•substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului (morfina, barbituricele) – sunt
folosite în tratamente medicale;

•substanţe total interzise (L.S.D., heroină, ecstasy, cocaină).

Tot acesta, amintește clasificarea în funcție de dependentă generata și anume:

• droguri ce creează dependenţă fizică;

• droguri ce creează dependenţă psihică;

11
• droguri ce creează dependenţă mixtă – din această ultimă categorie fac parte cele mai multe
stupefiante. În funcţie de modul de administrare (de consum), drogurile pot fi clasificate în:
injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare; unele se pot administra şi sub
forma de supozitoare (Drăgan, 1994, p. 47).

I.5. Tipuri de consumatori

Pentru a defini consumatorul adevărat de alcool şi droguri au fost făcute mai multe cercetări.
În acest sens, Pierre Paquin, un specialist din Quebec, a conceput o tipologie (Paquin, 1988, pg.
258-259) în concordanţă cu realitatea adolescenţilor consumatori pe care o întâlnesc majoritatea
echipelor de specialişti în practica lor.

Pornind de la acest model, Etienne Gaudet, realizează propria varinată a tipurilor de

consumatori, pornind de la practica din ultimii ani (Gaudet, 2006, pg. 51-57):

• Non-consumatorul sau abstinentul – este vorba despre tânărul care nu a consumat niciodată sau
despre cel care a consumat dar nu mai consumă. Se pune întrebarea: cât timp trebuie să treacă
pentru ca un tânăr care a consumat să treacă în categoria nonconsumatorilor? Unii afirmă că cei care
au consumat sunt dependenţi şi vor fi toată viaţa, însă Etienne Gaudet afirmă că „poate fi considerat
non-consumator un tânăr care a incetat consumul de trei luni, fără recăderi.

• Exploratorul – deoarece tânărul este curios şi vrea să ştie totul, îşi poate dori să experimenteze
consumul unor substanţe diferite, precum şi variatele moduri de a le consuma. Doreşte de fapt să le
cunoască gustul şi efectul. Această etapă de explorare este prezentă la începutul adolescenţei (intre
12-14 ani).

• Consumatorul ocazional sau social – deoarece drogurile şi alcoolul sunt recunoscuţi ca fiind
„lubrifianţi sociali” este normal să fie prezente acolo unde oamenii petrec şi sărbătoresc.
Consumatorul social utilizează substanţa în scop recreativ: el caută plăcerea, efectul, partea specială
a situaţiei. Odată petrecerea terminată, el îşi reia activităţile obişnuite fară consecinţe negative şi
fără probleme.

• Consumatorul permanent – această categorie de consumatori, mai greu de definit, cuprinde două
grupe: micul consumator permanent şi marele consumator permanent.

Micul consumator permanent se referă la adolescentul care consumă odată sau de două ori
pe saptămână, de obicei în week-end. Îşi planifică în aşa fel consumul încât să nu aibă consecinţe
negative pentru el. Va alege substanţe care nu îl dezechilibrează pe o perioadă mai lungă şi se va

12
înconjura de prieteni care practică acelaşi timp de consum. Este de multe ori vorba despre
adolescenţi relativ funcţionali în viaţa de fiecare zi şi care reuşesc să-şi plătească propriul consum.
Se întâmplă uneori ca mai mulţi tineri să pună la un loc banii pe care îi au pentru a-şi putea cumpăra
şi împărţi drogurile.

Marele consumator permanent – pentru acest gen de persoane consumul ocupă un loc din ce
în ce mai mare. Este vorba despre adolescenţii care consumă de trei până la patru ori pe săptămână,
la acest nivel, consumul se întinde pe parcursul întregii săptămâni. În acelaşi timp, creşte gradul de
risc: cu cât frecvenţa consumului este mai mare, cu atât creşte riscul de a suporta consecinţele
negative. Deasemenea, există riscul să îi scadă capacităţile de invăţare. Anturajul său este în general
alcătuit din alţi consumatori permanenţi, iar o mare parte din banii lui de buzunar se duc pe droguri,
ceea ce îi reduce alte ieşiri sociale. Consumatorul este din ce în ce mai puternic ancorat în stilul său
de viaţă.

• Supraconsumatorul – este vorba de consumatorul a cărui viaţă se învârte în jurul consumului.

Cercul lui de prieteni este constituit exclusiv din alţi tineri care consumă droguri la fel ca el. Există
prea puţin loc în viaţa lui pentru activităţi care să nu includă posibilitatea de a consuma droguri.
Cantitatea de substanţe pe care le consumă creşte deoarece consumul este cotidian. Ajunge în
punctul în care nu îşi mai concepe viaţa altfel decât intoxicat.

• Abuzivul – de data aceasta este vorba despre cantitatea de substanţă consumată. Consumatorul
abuziv este acela care consumă mari cantităţi de substanţe sau le amestecă cu uşurinţă. Scopul lui
este să se dezlănţuie, fiind tipul de consumator extrem, care încearcă să se desprindă de realitate.

• Supraconsumatorul abuziv – consumă zilnic mari cantităţi de substanţă. Are o toleranţă mare la
drog şi trebuie să mărească mereu cantitatea consumată pentru a obţine acelaşi efect (Gaudet, 2006,
pg. 51-57).

I.6. Cauzele consumului de droguri în rândul adoleșcenților

Motivaţia utilizării drogului constă în redobândirea stării de euforie, în primul rând şi

evitarea disconfortului, în al doilea rând. Apare o nouă motivaţie a consumului de droguri: teama de
efectele negative ale abstinenţei. În ambele cazuri este vorba de motivaţii dobândite (Rădulescu &
Dâmboeanu, 2006, p. 34).

In urma studiilor efectuate pe adolescenţi, conform, Ruxandrei Răşcanu (2008, p. 26),

cauzele interne ale consumului de droguri sunt: curiozitatea, tentaţia, „fructul oprit”, dorinţa de

13
senzaţii tari, lipsa de maturitate/responsabilitate, probleme personale, necazurile, disperarea;
singurătatea, lipsa de prieteni; plictiseala, lipsa unor preocupări interesante, nevoia de a ieşi în
evidenţă, iar cauzele externe sunt: influenţa nefastă a anturajului, a grupului de prieteni „dubioşi”,
climatul familial nefavorabil, nivelul educaţional şi cultural redus, lipsa informaţiilor sau informaţii
denaturate, cu privire la droguri, imitarea modelelor din filme, din ziare şi reviste. Grupând aceste
cauze, am ajuns la concluzia că cele mai importante cauze, care merită dezvoltate sunt: adolescenţa,
grupul de prieteni şi familia.

I.6.1. Perioada adoleșcenței

În această perioadă au loc schimbări atât pe plan social, cât și psihologic. Este perioada în
care anturajul ocupa un loc important în viețile acestora, influențele acestuia fiind mereu prezente.
Adolescența este perioada experimentării, în care totul este în mișcare. „Consumul de droguri în
adolescenţă poate îndeplini mai multe funcţii: căutarea plăcerii, controlul emotivităţii, imitarea
altora, opoziţia faţă de autoritate” (Gaudet, 2006, p. 63). „Consumul de droguri în adolescenţă
poate îndeplini mai multe funcţii: căutarea plăcerii, controlul emotivităţii, imitarea altora, opoziţia
faţă de autoritate” (Gaudet, 2006, p. 63).

Activitatea intelectuală este percepută de adolescent ca având o importanţă deosebită pentru

maturitate. „În ansamblul său, gândirea adolescentului este logică şi profundă, organizată,
sistematică, riguroasă şi reflexivă, deschisă la nou” (Creţu, 2003).
„La unii adolescenţi se dezvoltă o vorbire literară elevată şi expresivă. În orice caz adolescenţii îşi
adaptează vorbirea după gradul de cultură al interlocutorului. Jargoanele şcolare sunt folosite mai
puţin” (Şchiopu & Verza, 1989).

Un studiu din 2007 al asociației PATS Teens a arătat că 65% dintre adolescenți folosesc
drogurile pentru a se simți acceptați de către colegii lor. Încrederea în sine a adolescenților depinde
de acceptarea și aprobarea celorlalți, această dorință putând conduce la implicarea lor în
comportamente care le-ar putea face rău. Același studiu a arătat că 65% dintre tinerii consumatori
de droguri le foloseau pentru a se simți mai bine cu ei înșiși. Adolescenții cu o stimă de sine scazută
prezintă o probabilitate mai mare de a căuta acceptarea prietenilor lor prin folosirea drogurilor.
Anii adolescenței sunt destul de dificil de depășit, mulți dintre tineri simțindu-se nefericiți și
și neștiind cum să caute o metodă sănătoasă de a-și descărca frustrările. În urma unor cercetări
facute in 2009 s-a aratat ca 70% dintre adolescenți trec prin perioade de depresie nediagnosticata, la
un moment dat, tocmai pentru că nu știu să se descurce cu aceste frustrări. Multi adolescenți nu stiu

14
că ar putea vorbi cu un psiholog despre problemele lor, apelând, astfel, la alte metode de a face față
conflictelor interioare.

I.6.2. Prietenii
Adolescența este perioada când prietenii reprezintă grupul de suport, familia trecând pe locul
doi. Tinerii au impresia că părinții au o gândire conservatoare, iar prietenii ii înțeleg pe deplin, așa
că fac tot posibilul să imite comportamentele unul altuia, pentru a nu fi marginalizați din cercul de
prieteni. Prietenii devin centrul de sprijin al adoleșcentului.
Presiunea asupra unui tânăr neconsumator exercitată de o persoană sau de un grup în
vederea stabilirii unui anumit comportament nu înseamnă atât de mult cât înseamnă o presiune
autoimpusă, pe care o simte el din dorinţa de a se comporta ca toţi ceilalţi din anturajul său,
simţindu-se astfel integrat în grup (Popescu O şi colab, 2004).
În urma unui studiu desfăşurat, G. Ferreol a constatat că principalul factor extern indicat de
adolescenţi ca fiind favorabil consumului de droguri este anturajul sau grupul de prieteni. Dintre
tinerii care încearcă drogurile ilegale, cei mai mulţi le obţin de la prieteni, devenind în scurt timp o
practică obişnuită, care îi deosebeşte de ceilalţi.

Cu toate acestea, consumat individual sau colectiv, dincolo de curiozitatea specifică vârstei
şi de rolul grupului din care face parte, riscul de consum în rândul adolescenţilor creşte odată cu
intrarea într-un grup ale cărui persoane care consumă sau oferă droguri. Raportându-ne la tema
aleasă în acestă lucrare, de regulă, adoleșcentul încearcă pentru prima oară drogul în prezența
anturajului. Mai grav este că, mai apoi, adoleșcentul caută să obțină singur acele iluzii. Consumul în
grup este mai simplu de realizat: șanse mai mici de a afla părintele cine este de fapt vinovatul,
costurile sunt mai mici, deoarece marfa este împărțită, își pot împărtăși experientele, ceea ce face
toată aventura mai distractivă. Contextul social şi grupul de prieteni pot fi factori declanşatori în
orice toxicomanie (Răşcanu, 2008, p. 196).

I.6.3. Familia
Una dintre cauzele consumului de droguri o reprezintă dezorganizarea structurii familiei.
Familia care nu este completă reprezintă un factor de risc pentru consumul de droguri în rândul
tinerilor, cu mențiunea că uneori şi în familiile complete, întregi, nu întotdeauna există armonie.
Valoarea prevalenţei de viaţă a consumului substanţelor interzise este scăzută în rândul tinerilor

15
crescuţi în familii întregi, complete, în schimb este ridicată în rândul celor care trăiesc în familii
restructurate.
După R. Campbell, divorţul provoacă la copil o asemenea ruptură, dezamăgire, căreia,
singur, nu este capabil să îi facă faţă. Procentul tinerilor care consumă droguri este peste medie şi în
cazul adolescenţilor care nu trăiesc la persoane care le sunt rude sau la cei care trăiesc cu mamă
vitregă. Analizând rolul structurii familiale în consumul de substanțe interzise de către adolescenți,
se poate reține ideea potrivit căreia familia completă, în care fiecare părinte își exercită rolul
familial în condiții normale, exercită un rol protector împotriva consumului de substanţe interzise,
iar adolescenţii care trăiesc în familii în care lipsește unul din părinţii biologici sunt mai expuşi la
pericol.
De asemenea, monitorizarea parentală a fost asociată cu probleme comportamentale. Dacă
copiii se simt neglijaţi sau ignoraţi, se amplifică posibilitatea ca ei să se implice în comportamente
riscante, deoarece monitorizarea comportamentului este absentă. Acest fapt poate contribui la
apariția unor comportamente care să genereze probleme legate de droguri (Blume, 2011, pg. 75-76).
Calitatea relaţiei cu părinţii este una dintre variabilele care influențează comportamentul tinerilor.
Relaţiile bune cu părinţii reprezintă un factor protector, dar orice abatere de la aceasta duce la o
relaţie în sens negativ şi măreşte riscul încercării de substanţe ilicite. De aceea, este important ca
adolescenţii să poată discuta despre problemele lor cu părinţii. Deci, este importantă siguranţa
ataşamentului pentru un adolescent. Un ataşament mai slab, sau lipsa atenţiei părinţilor, influenţează
consumul de substanţe la tineri. (Bahr, 2005, 13-14)
Motivul care îi conduce pe adolescenţi la consumul de droguri îl reprezintă, în cea mai mare
parte, influenţa grupului de prieteni, iar mediul în care debutează este de cele mai multe ori unul de
distracţie. În astfel de momente, consumul de alcool, tutun sau/şi droguri, valorile familiale îşi pierd
din însemnătate, adoleșcentul care nu are încă o personalitate foarte bine structurată, cade pradă
tentaţiei de a fi ca ceilalţi şi de a impresiona prin acţiunile sale.
Ajutorul oferit unui adolescent consumator de droguri trebuie să ia forma unei intervenţii
specializate oferită de un specialist, dublată de atitudinea de înţelegere, sprijin şi acceptare
necondiţionată din partea părintelui.

16
 II. PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI. DEFINIRE, ABORĂRI, TEORII
ȘI MODELE LEGISLATIVE

II.1. Teorii și modele explicative ale consumului de droguri

Abraham (2004, p. 21) a grupat teoriile asupra consumului de droguri, în funcție de cauzele
care determină o persoană să le consume, astfel:

• Teorii și modele parţiale sau bazate pe puţine componente

• Teorii şi modele evolutive sau bazate pe stadii

• Teorii şi modele integrative sau comprehensive.

Teoriile și modelele partiale sau bazate pe puține componente, reduc explicarea tulburării la
o cauză fundamental biologică şi la ipoteza automedicaţiei, în care individul ar consuma substanţe
pentru că, odată ce a descoperit-o, a încercat-o şi a experimentat efectele sale pozitive îşi va
soluţiona problemele cu ajutorul ei (Georgescu, Moldovan, & Cicu, 2007, p. 24).

Teoriile învăţării (Bandura, 1977) explică consumul de drog ca fiind un fenomen de

dobândire, de învăţare prin condiţionare sau prin imitare, un rol important mai ales în etapa de debut
a consumului de droguri avându-l învăţarea socială.

Teoriile atitudinal comportamentale susţin că este posibilă o prognosticare a consumului

plecând de la atitudini şi credinţe ale subiectului sau de la comportamente anterioare. Consumul de
droguri este un comportament intenționat, orientat spre un scop, atunci, această teorie, care se
focalizează pe determinanți specifici ai intențiilor se poate aplica intenției de a consuma droguri. De
asemenea, influența mediului social asupra comportamentului este o funcție a credințelor normative
și a motivației de complianță, care se bazează pe informațiile persoanei pe care le primește de la
referenții relevanți (Fishbein şi Ajzen, 1975, p. 47).

Kaplan și Sadock menționează teoriile psihologice bazate pe cauze intrapersonale, care

includ modelul creşterii stimei de sine şi teoria integrativă a comportamentului deviant.
Adolescenţii caută în permanență acceptarea şi aprobarea comportamentului lor. În momentul în
care comportamentul adolescentului se îndepărtează de aşteptările adulţilor, acesta va deveni o sursă
de disconfort psihic, pe care adolescentul trebuie să îl rezolve.

Modelul afectivității este cel care aduce în discuție acei subiecţi care vor găsi atractivă
intoxicaţia cu droguri, care în mod cronic au nevoie de niveluri crescute de activare. Astfel indivizii
cu un profil de înaltă afectivitate negativă vor fi mai vulnerabili la trecerea de la consumul
ocazional la cel experimental şi la abuz (Abraham P. , 2004, p. 23).

17
 Teoriile bazate pe familie şi pe abordarea sistemică se referă la comportamentul care
produce disfuncţii în sistemul familial (Waldron & Slesnick, 1998, pg. 271-283), explicând că
utilizarea substanţelor este expresia comportamentelor neadaptate ale unuia sau mai multor membri
ai familiei.

II.1.2. Teorii și modele evolutive sau bazate pe stadii

În acest caz, explicaţiile se bazează pe stadii sau pe evoluţia dezvoltării cu privire la

maturizare şi la consumul consecutiv de droguri.

Modelul evolutiv, elaborat de Kandel, menționează că utilizarea de droguri urmează nişte

paşi secvenţiali. Se porneşte de la teoria socializării, centrându-se în mod special pe legătura dintre
dezvoltarea adoleșcentului şi relaţia sa cu părinţii şi egalii. Ideea principală este aceea că utilizarea
drogurilor ilegale, marihuana, cocaină, heroină se produce într-o formă secvenţială, plecând de la
droguri legale, alcool şi tutun.

Un alt model, despre care Peele (1985) face referire și anume modelul social se referă la
cultura noastră care favorizează adicţiile, având ca valori centrale succesul şi reuşita individuală.
Atunci când acestea sunt dificil de obţinut, refugierea în adicţii este un mod de a vedea viaţa dintr-o
perspectivă opusă. Viaţa fiind din ce în ce mai controlată de către instituţii, individul percepe ca
fiind dificil controlul asupra propriei vieţi, iar adicţia se va converti într-un mod de a scăpa din
această situaţie.

Werch & DiClemente (1994, pg. 37-46) discută despre modelul etapelor motivaţionale
multicomponente, bazat pe stadiile schimbării, pornind de la neutilizarea drogurilor, până la
utilizarea lor frecventă. Schimbările menționate anterior sunt:

1. precontemplare, când nu se ia în considerare utilizarea de droguri,

2. contemplare, când se gândeşte în mod serios iniţierea consumului,

3. pregătire, când se ia în considerare utilizarea drogurilor într-un viitor imediat,

4. acţiune, când se iniţiază consumul de droguri,

5. menţinere, când este continuat consumul .

În modelul procesului de afirmare al tinerilor (Kim, Crutchfield, Williams, & Hepler, 1998,
pg. 1-17), o importanţă deosebită este dată familiei ca element de bază al socializării valorilor
dominante din societate. Sunt incluse alte elemente legate de gradul de adaptare al individului la
ordinea socială, bazate pe teoria controlului social, chiar dacă aceşti autori înţeleg adaptarea prin

18
intermediul teoriei învăţării sociale şi a stadiilor expectative. Autorii consideră că modul în care
ceilalţi ne percep este în mare parte condiţionat de așteptările pe care aceştia le au dinainte.

Modelul maturităţii prin consumul de droguri elaborat de Labouvie (1996, pg. 457-476) se
referă la elementele cheie ale unui individ, care sunt personalitatea şi autoeficienţa. În ipostazele în
care acestea eşuează, individul va răspunde necesităţilor sale imediate sau presiunilor situaţiilor
imediate cu ajutorul drogului. Studiile sale au adus în atenție faptul că factorul timp generează o
scădere naturală a numărului de consumatori şi a consumului, asociată cu o creştere a numărului de
indivizi din aceeaşi generaţie care intră în curentul social al majorităţii.

Newcomb (1996, pp. 44-52) menționează teoria pseudo-maturităţii sau a dezvoltării

precoce, care relatează că în timpul adolescenţei, şi în faţa experimentării rolurilor adulte,
adolescentul va întâmpina dificultăţi în a face faţă în diferite sfere ale vieţii. Ceea ce susţine autorul
este că acestea sunt învăţate în perioada critică a adolescenţei şi dezvoltarea lor prematură împiedică
o învăţare corectă. Unul dintre aspectele pe care aceasta teorie le consideră importante este cel al
pubertăţii, datorită numărului mare de modificări care se produc în aceste etape. Alături de greutatea
dată etapei pubertăţii, în care este implicat clar un factor de natură biologică, această teorie acordă
de asemenea o mare importanţă factorilor personali şi sociali în baza altor teorii care au demonstrat
gradul implicării acestora.

Modelul psihopatologic al dezvoltării, creat de Glantz şi Pikens în 1992, se bazează pe

factorii de risc care s-au demonstrat a fi asociaţi cu etiologia abuzului de substanţe (factori
neurologici şi genetici, predispoziţia la comportamente problemă, factori psihologici şi
psihopatologici, factori ambientali şi sociali) şi pe principiile de bază ale dezvoltării şi ale
psihopatologiei legate de dezvoltare. Vulnerabilitatea ar fi produsul interacţiunii caracteristicilor
temperamentale ale copilului cu persoanele şi experienţele din mediul său. Astfel, un temperament
mai dificil al copilului nu reprezintă o condiţie suficientă pentru consumul ulterior de substanţe.
Pornind de aici, autorul propune acest tip de caracterizare a copiilor aflaţi la risc, de la naştere până
la adolescenţă.

Teoria socializării primare se centrează pe comportamentul problemă, iar consumul de

droguri este unul dintre ele. Premiza fundamentală a acestei teorii este următoarea: „chiar dacă baza
biologică a comportamentului uman este de necontestat, în mod esenţial, toate comportamentele
sociale umane sunt învăţate sau conţin componente principale care sunt învăţate” (Oetting,
Edwards, & Beauvais, 1989, pg. 5-38). De asemenea, există influenţe indirecte în socializarea
primară care sunt date de: trăsăturile de personalitate şi de sursele de socializare secundară, cum ar

19
fi caracteristicile comunităţii: oraş, cartier, dimensiune, mobilitatea populaţiei, distribuţia populaţiei
pe vârste, oportunităţi sociale, sărăcia, familia numeroasă, religia şi instituţiile religioase.

II.1.3. Teorii și modele integrative și comprehensive

Teoria învăţării sociale sau teoria cognitiv-socială (Goleman, 2001, p. 305) are la bază
principiile învăţării sociale şi cunoaşterea individului din perspectiva mediului său social. Se axează
pe principiile învăţării şi pe cunoaşterea persoanei din perspectiva mediului social în care îşi
manifestă comportamentul. Cei care locuiesc în cartiere cu o mare rată a criminalităţii, unde
drogurile sunt foarte accesibile, iar traficanţii sunt admirați pentru că produc bani rapid, riscul de a
se ajunge la dependenţă este mult mai mare. Unii vor deveni dependenţi după ce au fost un timp
traficanţi, iar alţii, pentru a avea acces la cultura semenilor care idealizează drogul. Este o teorie
comprehensivă a comportamentului uman care ia în considerare în acelaşi timp factorii învăţării (de
exemplu, prin imitare), procesele cognitive şi componenta socială în care trăieşte şi se dezvoltă
individul.

Modelul dezvoltării sociale, dezvoltat de Catalano, Hawkins şi Colab (2008, p. 96) are ca
obiectiv explicarea comportamentului antisocial prin intermediul specificărilor predictive ale
dezvoltării. Ipoteza principală a acestui model este aceea ca oamenii sunt în căutarea satisfacţiei, iar
comportamentul uman depinde de interesul individului faţă de actele sale; aceasta semnificând
faptul că indivizii se implică în activităţi sau interacţiuni pentru a-şi satisface ceea ce speră că vor
primi de la acestea. Acest fapt derivă din teoria învăţării sociale. A doua ipoteză principală a acestei
teorii este că există un consens normativ în societate sau cu alte cuvinte, nişte reguli ale jocului.
Modelul consideră o serie de etape de dezvoltare care vor conduce la un comportament pro-social
sau antisocial. Acestea sunt, pentru calea pro-socială: perceperea oportunităţilor pentru interacţiune
şi implicare prosocială, implicarea în activităţi şi interacţiuni pro-sociale, abilităţi pentru
interacţiune şi implicare, recompensele percepute ale acestora, sprijin şi compromis către alte
activităţi pro-sociale, credinţa în ordinea morală. Comportamentul antisocial are aceleaşi
comportamente, dar opuse celor anterioare. Această teorie susţine ipoteza dezvoltării unui
comportament individual ce va fi pro sau antisocial în funcţie de comportamentele, normele şi
valorile predominante pe care le au cei care se află în anturajul individului.

Teoria comportamentelor de risc ale adoleșcenţilor (Jessor, 1998) pune accent pe apariţia
comportamentelor cu risc la adolescenţi, sărăciei sociale, inegalităţii şi discriminării, elemente
fundamentale pentru menţinerea unei părţi din populaţia adolescentă în ceea ce autorii au numit

20
risc. Implicaţiile pe care le are această teorie atât pentru prevenire cât şi pentru intervenţie în
consumul de droguri este că o abordare comprehensivă este mai eficace decât o abordare parţială.
Teoria susţine că trebuie reduşi factorii de risc şi crescuţi factorii de protecţie introducând ideea
schimbării stilului de viaţă, în special la acei tineri care trăiesc în medii sociale defavorizate.

II.2. Factori determinanţi ai consumului de droguri - modelul biopshihosocial

Conform modelului biopsihosocial (Blume, 2011, pg. 49-50), problemele legate de droguri
au un fundament biologic. Cercetătorii denumesc acest fapt modelul bio-psiho-social, deoarece
factorii biologici, psihologici şi factorii sociali/de mediu sunt cu toţii importanţi pentru înţelegerea
şi tratarea problemelor legate de droguri. Printre factorii psihologici se numără variabilele
personale, de exemplu, modul în care o persoană se comportă, gândeşte sau se simte. Deseori,
factorii sociali sunt asociaţi cu interacţiunile personale, dar pot fi totodată legaţi şi de factorii de
mediu. Utilizarea de substanţe combinate este tipică pentru mulţi tineri şi există dovezi conform
cărora patternurile acestui tip de consum combinat pot fi mai distructive decât patternurile de tipul
consumului obişnuit.

În cadrul categoriilor ample ale proceselor biologice, psihologice şi de mediu, cercetătorii au

identificat anumiţi factori care par să amplifice riscul confruntării cu consumul şi dependenţa de
droguri. Aceşti factori sunt clasificaţi în următoarele categorii: biologici, de mediu,
comportamentali, cognitivi şi emoţionali, dar trebuie avut în vedere faptul că aceştia pot
interacţiona (Blume, 2011, pg. 50-70). În viziunea Ruxandrei Răşcanu, există trei categorii de
factori care derermină dependenţa de drog. Aceştia mai sunt numiţi factori de risc (Răşcanu, 2008,
pg. 42-50) şi sunt:

a. Factori sociali şi de mediu

b. Factori biologici

c. Factori psihologici.

II.2.1. Factori de risc

II.2.1.1. Factori biologici

Unii cercetători afirmă că în familiile în care părinţii sunt alcoolici sau consumatori de
droguri, copiii prezintă un risc mai mare pentru a dezvolta dependenţa de drog, decât copiii
proveniţi din părinţi care nu consumă deloc substanţe. Creşterea riscului, afirmă aceşti autori, se

21
datorează factorului de mediu (neglijarea copilului), dar în mai mare măsură factorului ereditar.
Griffith (2006, p. 16) consideră că principalii factori ce contribuie la iniţierea şi la primii
paşi pe calea consumului de droguri sunt factori individuali și anume: disponibilitatea fizică a
drogului, disponibilitatea psihică a drogului, alegerea şi temperamentul, agregarea efectului
drogului, imaginea personală şi aprobarea grupului social.

Factorii de risc comportamentali realizează o antiteză între consolidarea pozitivă și cea

negativă. Consolidarea pozitivă, echivalentă cu a primi o recompensă după manifestarea unui
anumit tip de comportament, va încuraja persoana respectivă să repete acel comportament.
Consolidarea pozitivă poate surveni după ce persoana a folosit un drog psihoactiv sau dacă începe
să se simtă relaxată, amorţită, entuziasmată sau în extaz, altfel spus, dacă experienţa este plăcută.
Cu toate acestea, consolidarea nu survine neapărat tot timpul şi nici măcar în mod regulat, ea poate
fi imprevizibilă. Utilizarea drogurilor poate determina şi o consolidare negativă, care sporeşte
şansele ca persoana respectivă să repete comportamentul, la fel ca în cazul consolidării pozitive, dar
într-un mod oarecum diferit. În cazul consolidării negative, recompensa apare atunci când
comportamentul este urmat de îndepărtarea sau reducerea unui lucru care îi creează aversiune
persoanei respective sau a unei consecinţe negative, fapt care amplifică posibilitatea repetării
comportamentului respectiv.

Factorii de risc cognitivi sunt asociați cu convingerea oamenilor privind capacitatea lor de a-
şi controla comportamentul în anumite situaţii. Bandura (1997, p. 36) afirmă că autoeficienţa sau
percepţia legată de controlul şi stăpânirea unei anumite situaţii poate influenţa apariţia problemelor
legate de droguri. Autoeficienţa pare să aibă o influenţă mare asupra patternurilor de utilizare a
drogurilor.

Factorii de risc emoţionali. Blume discută despre persoanele consumatoare sau dependente
de droguri că au dificultăţi legate atât de exprimarea emoţiilor, cât şi de identificarea lor. În plus,
mulţi utilizatori de substanţe au fost crescuţi în familii care îşi exprimau emoţiile în mod inadecvat.
Poate că părinţii sau alte persoane din casă nu se pricepeau foarte bine să-şi exprime ei înşişi
emoţiile. De exemplu, o emoţie periculoasă asociată cu problemele legate de droguri este experienţa
ruşinii. Ruşinea, drept consecinţă a unui abuz, este menţionată de multe persoane consumatoare sau
dependente de droguri. Totuşi, ruşinea nu trebuie să fie neapărat un rezultat al abuzului sau al
victimizării. Ruşinea se poate acumula ca rezultat al perceperii eşecurilor personale în relaţie cu
consumul sau dependenţa de droguri. O altă emoţie asociată cu consumul şi dependenţa de droguri
este vinovăţia, care, spre deosebire de ruşine, este legată de violarea principiilor sau regulilor
personale sau de încălcarea încrederii interpersonale.

22
 Surprinzător, fericirea şi bucuria pot cauza probleme pentru unele persoane consumatoare
sau dependente de droguri. Experienţa fericirii şi bucuriei poate fi atât de copleşitoare pentru cineva
care are în rest dificultăţi legate de disfuncţiile emoţionale sau care nu a trăit multă fericire şi
bucurie de-a lungul vieţii, încât persoana respectivă se poate simţi dezechilibrată sau experienţa i se
poate părea inconfortabilă. Cercetările arată că un istoric familial marcat de adicţii poate constitui
un factor de risc extrem de puternic pentru problemele legate de droguri, iar riscul pare să fie şi mai
mare dacă un membru al nucleului familial abuzează de substanţe. Totuşi, nu este clar în ce măsură
tendinţa de a manifesta probleme legate de consumul de droguri în cadrul familiilor ar putea avea o
componentă genetică.

II.2.2.2. Factori de risc sociali și de mediu

„Factorii sociali, respectiv atitudinea socială, convingerile sociale, disponibilitatea drogului,

relaţia cu familia, presiunea socială, urbanizarea şi şomajul influenţează decizia de consum a unor
substanţe psihoactive: alcool, tutun, apoi mai târziu cocaină, heroină. Aceşti factori sunt cei care vor
determina continuarea consumului de substanţe psihoactive, pe lângă cei biologici şi cei
psihologici” (Răşcanu, 2008, p. 42).

Un exemplu de factor implicat în determinarea unui comportament de consum este dinamica

familiei. Adesea, dacă un membru al familiei consumă substanţe, el influenţează şi ceilalţi membrii
ai familiei să consume. Aceste interacţiuni pot afecta profund viaţa acestor familii. Relaţiile dintre
membrii familiei sunt foarte importante. Rascanu (2008. p. 44) consideră ca dependenţa este un
simptom care conduce la apariţia conflictelor putând juca un rol important în menţinerea
disfuncţialităţilor în familie, fiind esenţială în diminuarea problemelor induse de consumul de
droguri.

„Urbanizarea şi şomajul contribuie în mare măsură la creşterea numărului celor care se vor
orienta spre calea periculoasă a abuzului de drog” (Răşcanu, 2008, p. 45). Consecinţele sociale ale
consumului de drog sunt multimple: în general drogurile sunt scumpe şi se poate ajunge în situaţia
în care individul poate fura, excroca, pentru a-şi procura banii necesari. De asemenea, consumul de
drog poate conduce la deteriorări în activitatea socială şi profesională (şomaj), la probleme familiale
(neglijarea copiilor, divorţ).

Factorii de risc asociaţi mediului influenţează evoluţia şi parcursul problemelot legate de

droguri. De exemplu, sărăcia a fost asociată cu procente mai mari ale problemelor legate de droguri.
De obicei, în zonele sărace se înregistrează niveluri mai mai mari ale abuzului de droguri. Stresul a

23
fost identificat ca fiind factor de risc asociat cu evoluţia şi perpetuarea problemelor legate de
droguri. Abuzul de droguri poate fi cauzat de multe tipuri de stresori biologici, printre care unii
legaţi de stresul provocat de familie, bani, necazuri zilnice sau crize existenţiale majore. Blume
consideră că expunerea la utilizarea responsabilă de substanţe la începutul vieţii, în societate, ar
putea promova un consum moderat de substanţe în societăţile în care un astfel de comportament
este sancţionat.

II.2.3.3. Factori psihologici

Rășcanu (2008, p. 44) consideră că unii consumatori de drog, mai ales tinerii care folosesc
drogurile ilicite, par să aibă un anumit grad de vulnerabilitate a personalităţii, anterioară începerii
consumului. Sunt nestatornici în sentimentele lor, sunt în dezacord cu societatea şi cu autorităţile
după cum arată slabele rezultate profesionale, absenteismul şi actele de delincvenţă. Mulţi acuză
stări de depresie, de anxietate, dar este rareori limpede dacă acestea sunt cauzele sau consecinţele
dependenţei de drog. În plus, mulţi toxicomani provin din medii dezorganizate şi adesea au avut o
copilărie nefericită. Factorii psihologici acţionează prin condiţionare şi reîntărire. Sunt autori care
afirmă că unele din simptomele care apar la întreruperea consumului sunt răspunsuri condiţionate
formate în timpul experienţelor anterioare de consum repetat. Cercetătorii consacraţi consideră că
uzul de drog poate fi văzut ca un proces de învăţare prin condiţionare. Orice comportament care
întăreşte un pattern comportamental anterior, poate fi considerat o întărire a acelui comportament.
Drogul poate întări un comportament prin înlăturarea unor stări neplăcute ca durerea, anxietatea,
depresia. În unele situaţii sociale, consumul de drog poate fi întărit prin aprobarea prietenilor din
grupul de apartenenţă (Răşcanu, 2008, p. 49). Totodată, comportamentul asociat consumului de
substanţă împreună cu elementele asociate (ţigări, disponibilitatea drogului, seringi) pot deveni
întăriri secundare, prezenţa lor ducând la apariţia dorinţei de a relua consumul, devenind astfel o
obişnuinţă.

II.2.3.4. Factori protectivi

Factorii de protecţie reprezintă „acele circumstanţe moderatoare ale expunerii la factorii de

risc” (Cojocaru, Cojocaru, Rădoi, & Bunea, 2009, p. 13). Aceştia întăresc rezistenţa persoanelor
supuse situaţiilor de risc, acţionând ca elemente de protecţie la răspunsurile problematice.

Factorii protectivi sunt cei ce contribuie la diminuarea riscurilor de a deveni toxicoman și

sunt grupați astfel: factorii inhibitori externi (gradul de cultură şi educaţie; respectul faţă de părinţi;

24
mediul în care trăiesc; performanța şcolară; familia care este unită; familia în care regulile sunt
clare; familia compusă din persoane care au, în general un bun echilibru personal; familia cu o
situaţie financiară echilibrată; absenţa problemelor de sănătate mentală la cei doi părinţi; capacitatea
de rezolvare a problemelor.

Factorii interni ai inhibiţiei, (Gaudet E., 2006, p. 27) sunt: stima de sine, dragostea de viaţă,
teama de moarte, teama de dependenţă; o bună părere despre sine; capacitatea de afirmare
personală; bună capacitate de stăpânire a emoţiilor.

Pentru ca problemele legate de droguri să nu apară, este foarte important ca factorii

protectivi să fie cât mai bine puşi la punct, astfel încât să contribuie la diminuarea riscurilor de a
deveni toxicoman.

II.3. Prevenirea
Una dintre cele mai subestimate forme de tratament este prevenţia. Majoritatea programelor
de prevenire vizează educaţia minorilor şi adolescenţilor în spiritul unui stil de viaţă sănătos, fără
droguri. În acest sens, sunt elaborate programe speciale de educaţie publică, difuzate prin
intermediul mass-mediei, care-şi propun prevenirea consumului de droguri şi conştientizarea de
către populaţie (în primul rând de către tineri) a factorilor de risc care determină consumul, abuzul
şi dependenţa de droguri (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 278).
Un rol foarte important îl au programele de educaţie aplicate în cadrul şcolilor. Aceste
programe se pot clasifica în trei categorii principale în funcţie de caracteristicile activităţii de
prevenire (Goode, 1999, p. 365):
• Programe de prevenire primară – care se adresează minorilor şi drogurilor care nu au experimentat
încă drogurile;
• Programe de prevenire secundară – care au ca scop sa-i determine pe tinerii care au consumat
deja droguri să abandoneze această deprindere;
• Programe de prevenire terţiară – care vizează evitarea reluării consumului de droguri de către
foştii abuzatori sau dependenţi de droguri.
Prevenirea, este o strategie extrem de importantă în tratarea problemelor legate de droguri
într-o etapă cât mai precoce. Un program de prevenire eficient ar trebui să li se adreseze
adolescenţilor cu privire la utilizarea drogurilor, ar trebui să nu folosească teama drept principiu
motivant al schimbării comportamentale şi ar trebui să presupună că mulţi adolescenţi curioşi vor
experimenta consumul de droguri. În plus, trebuie să îi înveţe pe tineri aptitudini care le vor permite
celor care utilizează droguri în mod experimental să-şi controleze consumul, astfel încât va fi

25
diminuat pericolul activităţilor asociate cu drogurile, pentru a reduce gradul de afectare a
utilizatorilor de droguri tineri şi neexperimentaţi.
Conform cu Blume (2011, p. 83), „prevenţia trebuie să joace un rol mai amplu în tratarea
problemelor legate de droguri. Cea mai bună modalitate de cheltuire a banilor este să eliminăm
problemele legate de droguri înainte ca acestea să apară. Din păcate, programele de prevenire a
consumului de droguri nu au fost eficiente în trecut şi trebuie elaborate programe noi, care să se
adreseze persoanelor supuse riscurilor. Mesajul campaniilor de prevenire trebuie să se axeze pe
sănătatea publică, mai degrabă decât pe considerente de ordin moral, şi trebuie să fie construit astfel
încât să nu fie desconsiderat de cei care au cea mai mare nevoie să-l asculte”.

II.3.1. Tipuri de programe de prevenire

Programe rezidenţiale – comunităţile terapeutice sunt centre rezidenţiale, adesea nemedicale,

care primesc pacienţii externaţi din centrele de dezintoxicare. Se oferă diferite forme de terapie şi de
sfaturi ale căror obiective sunt: experimentarea de către consumatori a vieţii fără droguri, într-un
context atent protejat; reconstituirea stimei de sine, dezvoltarea sau redescoperirea competenţelor
relaţionale şi sociale. Experienţa cea mai intensă a celor care aleg acest model este descoperire pe
care o fac ei înşişi. Comunităţile terapeutice constituie o soluție importantă. Se adresează cu
precădere indivizilor care au mult de construit la nivelul Ego-ului, al stimei şi al imaginii de sine, al
percepţiei lor de către alţii, etc. (Răşcanu, 2008, pg. 66-67).

Programele de abstinenţă se bazează în special pe teoriile cognitiv-comportamentale și

combină diferite modalităţi terapeutice, şedinţe de ajutor, grupuri de prevenţie a recidivelor. Se
poate prespune că strategiile dezvoltate trebuie să furnizeze o motivație suficientă. Totuşi procesul
trebuie susţinut îndelungat ca timp şi implică multe cazuri de recidivă, de menţinere şi detoxifiere.
Programele de abstinenţă dau rezultate diverse. Pacienții trebuie să se adapteze unui program de
menţinere.

Programele de autoajutor sunt acele programe care nu constituie sisteme terapeutice, dar
acţionează în acest sens. Primul tip corespunde asociaţiilor de consumatori care oferă sfaturi şi
informaţii referitoare la calitatea produselor, strategii de reducere a riscurilor, aspecte psihice,
juridice, sociale. Al doilea tip, Narcoticii Anonimi consideră că dependenţa este o boală progresivă,
caracterizată prin trei parametri: obsesia, compulsiunea şi egocentrismul. Experienţele celor care au
reuşit o abstinenţă durabilă constituie o motivaţie şi un exemplu pentru cei recent admişi în grup
(Răşcanu, 2008, pg. 67-68) .

26
 II.3.2. Caile de control ale consumului de droguri

Unele dintre cele mai frecvente şi mai eficiente forme de control asupra drogurilor sunt cele
axate pe tratament, educaţie şi prevenţie. Aceste forme de control îşi propun să contribuie la
diminuarea fenomenului de dependenţă şi abuz precum şi a tuturor problemelor asociate cu acest
fenomen (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 259).

Controlul oficial al substanţelor psihotrope constă în măsuri clare luate de guvern, ce

stabilesc cine consumă droguri, cât de mult şi în ce situaţii. Astfel, legislatura se implică în controlul
consumului, nelăsând această problemă exclusiv la latitudinea normelor de conduită civică.
Combinaţia celor două influenţe se aplică în mod diferit substanţelor legale şi celor ilegale. În cazul
celor legale, controlul este impus în cea mai mare măsură de uzanţele societăţii, în ciuda unei
implicări ofociale. Totuşi gama de măsuri luate în diferite momente de guvern în privinţa
consumului substanţelor legale este apreciabilă.

În cazul controlului oficial al drogurilor ilegale, legea penală preia rolul principal. Atât
distribuirea narcoticelor, cât şi posesia acestora sunt pedepsite penal. Căile penale de control au
intenţia principală de a elimina consumul de droguri, nu de a-l reduce, acest ţel fiind cunoscut în
general ca fiind inaccesibil. „Directă sau subtilă, legea penală folosită ca instrument de control al
consumului de droguri ilegale este o iniţiativă ce se poate dovedi adesea o problemă prin ea înseşi şi
care poate provoca, la rândul său daune” (Griffith, 2006, pg. 27-28). Chiar dacă există multiple căi
de control (atât oficiale cât şi neoficiale) prin care se doreşte reducerea consumului de droguri, acest
fenomen continuă să existe, amplificându-se din ce în ce mai mult în ultimii ani, atrăgând în mrejele
sale din ce în ce mai multe victime, mai ales din rândul tinerilor.

27